Moderni & contemporani
-
În așteptarea răspunsului tău59.00 LEIHera are douăzeci și cinci de ani și, pe când cei din jur par să fi îmbrățișat fără efort vârsta adultă, ea se străduiește cu disperare să-și construiască o viață pe măsura propriilor așteptări. Însă fără succes. Angajată ca moderator de comentarii, îl cunoaște pe Arthur, un coleg mai în vârstă care e... căsătorit. Și, cu toate că până atunci a avut relații cu femei, Hera se aruncă într-o aventură mistuitoare, îmbătată de promisiunea unei fericiri obișnuite. Amuzantă, profund emoționantă și scrisă cu o surprinzătoare iscusință, În așteptarea răspunsului tău este o poveste despre tendința de a dori un lucru care nu promite nimic și drumul sinuos, chinuitor și adesea hilar pe care îl parcurgem pentru a decide cine suntem și cine vrem să fim.
-
Sînul29.95 LEIProfesorul de literatură comparată David Kepesh se trezeşte într-o dimineaţă şi îşi dă seama că trupul său a suferit o schimbare uluitoare. Dacă Gregor Samsa al lui Kafka se metamorfozează într-un gândac, personajul lui Roth devine un sân imens, cântărind 75 de kilograme. Kepesh refuză la început să accepte noua realitate, încercând să se convingă pe sine şi să le explice celor din jur – iubita, tatăl, doctorul – că suferă de halucinaţii induse de prea multe lecturi din Kafka, Swift şi Gogol. Însă situaţia este cât se poate de reală şi lui Kepesh nu-i rămâne decât să se adapteze şi, pe cât posibil, să se bucure de avantaje.
-
Oscar şi Tanti Roz33.83 LEIEpuizat din stoc
Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atât pentru scenă, cât şi pentru marele ecran.
Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.
„Oscar şi Tanti Roz recreează universul infantil: copilul e figura centrală, iar copiii lui Schmitt nu sunt nici lipsiţi de vlagă, nici corecţi politic. …Oscar, micul pacient fascinat de Tanti Roz, îşi foloseşte aparenta marginalitate într-un singur scop: să întărească ideea că, aici pe pământ, fiecare e răspunzător pentru crearea propriului eu.“ (Lire)
„O poveste frumoasă până la lacrimi. Un miracol ascuns între două coperte.“ (Stern)
-
Intermezzo77.00 LEI
Cea mai bună carte a anului 2024 conform The New York Times
O poveste extraordinar de emoționantă despre durere, familie și diferitele forme ale iubirii.
Sunt frați, însă au puține lucruri în comun. Peter Koubek este un avocat din Dublin în vârstă de treizeci și doi de ani – competent, curajos și de succes. Pe de altă parte, la douăzeci și doi de ani, campion la șah și proaspăt ieșit de pe băncile facultății, sfiosul Ivan abia își începe viața.
În urma morții tatălui lor, constată că, deși uniți de suferință, trăiesc în lumi răsturnate: în vreme ce Peter face față înghițind pumni de pastile și pierzându-se în legături tulburi, pentru Ivan se înfiripă, nesperat, o relație amoroasă. Între ei, ca niște ancore pe timp de furtună, Sylvia, Naomi și Margaret își păstrează gândirea limpede. Doliul deschide, pentru cei doi frați, un spațiu nou în care să se distanțeze și să se reapropie, o perioadă cu dorințe, disperare și posibilități noi.
Intermezzo reafirmă talentul lui Rooney de a surprinde entuziasmul și disperarea romantismului în floare și de a portretiza un microcosmos al existenței umane cu precizie și perspicacitate. - The Globe and Mail
Ceva important s-a schimbat aici. Rooney și-a propus să cerceteze ceva mai profund și mai durabil, mai universal uman: doliul. Modul în care oferă o împăcare echilibrată, chiar dacă pare fragilă, este o dovadă a talentului său de romancieră. - The Atlantic
Cu toată suferința și regretele lor, cu toate neînțelegerile și greșelile, pe măsură ce personajele încearcă să înțeleagă ce simt, nu pierdem niciodată din vedere capacitatea lor de a iubi. Dacă opera lui Rooney are o credință călăuzitoare, aceasta e că nimeni nu e niciodată cu adevărat singur. - The Telegraph
SALLY ROONEY (n. 20 februarie 1991, Castlebar) este scriitoare irlandeză și locuiește la Dublin. Opera sa de debut, Conversations with Friends (Conversații cu prieteni), a fost publicată în 2017. Al doilea roman al ei, Normal People (Oameni normali), a apărut în 2018 și a fost multiplu nominalizat și premiat (Irish Novel of the Year, 2018, Costa Book Award, 2019).Ambele romane, publicate și în limba română la Curtea Veche Publishing în 2019, au fost transformate în seriale TV. În 2021 publică romanul Beautiful World, Where Are You (Lume frumoasă, unde ești, Curtea Veche Publishing, 2023), care va primi Irish Book Awards, Dalkey Literary Award.
-
Labirintul spiritelor54.95 LEI
Ultimul roman al tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate
Barcelona de la sfârşitul anilor 1950. Un mister cu iz de conspiraţie, declanşat de dispariţia ministrului Mauricio Valls, o aduce în scenă pe strania, frumoasa şi impenetrabila Alicia Gris. Agent secret aparent imbatabil, Alicia e în acelaşi timp o fiinţă rănită trupeşte şi sufleteşte de războiul civil din urmă cu douăzeci de ani. Pornită în căutarea ministrului dispărut, alături de căpitanul de poliţie Vargas, ea va descoperi secretele cumplite ale unei elite corupte, orori ale trecutului ce fac încă victime – iar tânăra Alicia riscă să devină una dintre ele. Totuşi, într-o lume în care e aproape imposibil să distingi prietenii de duşmani, iar moartea pândeşte la fiecare pas, ea îşi urmăreşte cu obstinaţie misiunea. Într-o cascadă de dezvăluiri şi aventuri ce ţin cititorul cu sufletul la gură, prozatorul spaniol îl readuce în scenă pe Daniel Sempere, al cărui destin se intersectează cu al Aliciei. Obsedat de moartea prematură a mamei lui, acesta ar face orice ca să-i dezlege misterul. Iar Alicia e exact persoana care poate să-l ajute. Numai că adevărul are un preţ teribil pentru cei doi eroi. Labirintul spiritelor reface şi completează traseul unor personaje din volumele anterioare, leagă toate firele poveştilor şi rotunjeşte o istorisire amplă, plină de taine, dezvăluiri şi răsturnări de situaţie.
-
Detaliile42.24 LEI
Cuprinsă de un acces de febră, o femeie zace la pat. Brusc, simte nevoia presantă de a căuta în bibliotecă un anumit roman. Înăuntru se află un mesaj de la o fostă iubită. Și astfel, pagini din trecutul ei încep să se deruleze, pline de lucruri pe care nu și le poate scoate din minte și de oameni care nu pot fi uitați. Johanna, fosta iubită, acum o vedetă a radioului. Niki, prietena care a dispărut cu ani în urmă. Alejandro, care apare ca o furtună la momentul potrivit. Și Birgitte, cu firea ei evazivă, care ascunde un secret dureros. Cine este adevăratul subiect al unui portret, cel care e pictat sau cel care ține penelul? Detaliile este un roman construit în jurul unor asemenea portrete, dezvăluind fragmente de memorie și experiență care compun o viață. Într-o proză captivantă și provocatoare, Ia Genberg ne oferă o celebrare intimă și intensă a ce înseamnă să fii om.
„Această carte frumoasă şi tulburătoare se desface în patru portrete de sine stătătoare care, împreună, conturează un tablou pătrunzător şi emoţionant al portretistului. Naraţiunea estompează graniţele dintre memorie şi ficţiune, trecut şi prezent, sine şi celălalt, evocând febra în care a fost scrisă. Este genul acela miraculos de roman care se contopeşte cu amintirile noastre şi ajunge să facă parte din noi.“ (Hernan Diaz)
„Proza minunată a lui Genberg e asemenea unui acces de febră: hipnotică şi arzând la atingere.“ (The New York Times Book Review)
„O meditaţie intensă despre memoria fragmentară, despre părinţi şi copii, relaţii şi iubiri – despre tot ceea ce ne face umani.“ (Harper’s Bazaar)
-
Opus pistorum59.00 LEIOpus pistorum este o carte scrisă de Henry Miller la comandă. În ciuda acestui lucru, cititorul va recunoaşte în roman principalele caracteristici ale prozei autorului, candoarea acestuia, agerimea minţii, autoironia şi pofta de viaţă. De la Marcelle la Tania, de la Alexandra la Anna, de la Charlotte la Billie şi Jean, Alf, personajul principal, şi prietenii săi ne iau pe sus şi ne poartă în odiseea lor pariziană în căutarea slujbei perfecte, a femeii prefecte şi a experienţei erotice ideale.
-
Ultimul suspin al Maurului44.96 LEIUltimul suspin al Maurului este povestea lui Moraes Zogoiby (poreclit „Maurul“ de mama sa, una dintre artistele cele mai de seamă ale Indiei), a familiei şi a ciudatei sale vieţi care se scurge de două ori mai repede decît a celorlalţi. Prin analogie însă, este şi povestea Indiei secolului XX, cele două planuri împletindu-se pentru a crea o lume plină de personaje felurite, de pasiuni nebuneşti şi mistere întunecate, de fărădelegi, de inocenţă şi cruzime, de-a lungul a patru generaţii de neguţători de mirodenii, artişti şi revoluţionari. „Tot ce e îngrozitor, dar şi plin de bucurie în viaţa omenească este cuprins, într-un clocot uriaş, în această carte.“ (Nadine Gordimer)
-
Evanghelia după Isus Cristos65.00 LEI„Chiar dacă ar fi scris doar acest roman, Saramago și-ar fi câștigat un loc în biblioteca universală și în memoria umanității.“ (The Nation) „Cel mai polemic roman al lui Saramago, care pornește de la un eveniment abominabil din Evanghelii: uciderea pruncilor. După cum se știe, avertizat de un înger despre planul lui Irod, Iosif fuge împreună cu Maria și copilul Isus în Egipt. Oare ce am fi făcut noi, simpli muritori, în locul lui Iosif? se întreabă Saramago. Ceea ce lui Iosif nu i-a trecut prin minte: ne-am fi anunțat vecinii despre masacrul care urma să aibă loc... În jurul vinii și responsabilității unui om devenit sfânt, care nu încearcă nici cel mai mic regret, Saramago construiește unul dintre cele mai frumoase romane ale sale.“ (Magazine littéraire)
-
Zilele abandonului51.80 LEI
Cândva scriitoare aspirantă, Olga a renunțat la ambițiile ei literare, dedicându-se căsniciei şi creşterii copiilor. Când e părăsită de soțul ei, Mario, se refugiază în propria nefericire şi descrie zilele care au urmat plecării lui ca pe un iad personal. Are treizeci şi opt de ani, doi copii şi un câine-lup de care trebuie să aibă grijă în continuare, deşi i se pare că viața s-a sfârşit. Treptat, Olga se desprinde dureros de realitate, făcând o obsesie din a înțelege de ce soțul ei a încetat s-o iubească şi a lăsat-o în urmă pentru o femeie mult mai tânără, după cincisprezece ani de căsnicie.
Furia, rătăcirea, dezorientarea, sentimentul de gol, senzația de sfârtecare a familiei şi abandonul de sine pun stăpânire pe eroina Elenei Ferrante, care, încetul cu încetul, simte că pierde contactul cu viața reală. În plus, e bântuită de o amintire din copilărie care o aduce în pragul nebuniei – amintirea unei femei care, după ce a fost părăsită de soț, a hotărât să-şi pună capăt zilelor.
Bestseller în Italia timp de aproape un an, Zilele abandonului descrie încercarea unei femei părăsite de a găsi, după luni de furie, îndoieli, autocompătimire şi disperare, o cale de a-şi depăşi suferința şi de a-şi construi o nouă viață.
Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în aşa-numita „Febră Ferrante".
Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce vorbeşte într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie.
Zilele abandonului a fost ecranizat de Roberto Faenza în 2005, cu Margherita Buy, Luca Zingaretti şi Goran Bregović în rolurile principale, filmul fiind nominalizat la Leul de Aur în cadrul Festivalului de Film de la Veneția. -
Margo are probleme cu banii58.14 LEI
Fiica unei chelnerițe și a unui fost wrestler profesionist, Margo Millet a știut întotdeauna că va trebui să se descurce singură. Așa că se înscrie la colegiul local, chiar dacă nu-și poate imagina cum o să-și câștige existența. Până să-și dea seama cum stau lucrurile, are o aventură cu profesorul de engleză, rămâne însărcinată și, în ciuda sfaturilor tuturor, decide să păstreze copilul. Acum, la douăzeci de ani, Margo este singură, cu un copil, șomeră și pe punctul de a fi evacuată. Are nevoie de bani cât mai repede. Când tatăl ei, Jinx, apare la ușă și îi cere permisiunea să se mute la ea, Margo acceptă cu condiția ca el s-o ajute la îngrijirea copilului. Apoi Margo elaborează un plan. Își face cont pe OnlyFans ca experiment și, în curând, se trezește că adaptează unele dintre sfaturile lui Jinx din lumea wrestlingului. De exemplu, cum să creezi un personaj convingător, de care publicul să se îndrăgostească. Și, fără să-și dea seama, Margo înregistrează un succes răsunător. Ar putea fi acesta răspunsul la toate problemele ei sau faima pe internet are un preț prea mare?
„Foarte amuzantă și ușor de citit, această carte face un lucru radical: îi permite eroinei sale să comită greșeli adevărate și să iasă totuși învingătoare.“ - Harper’s Bazaar
„Deopotrivă ireverențioasă și sobră, Thorpe analizează obiceiurile sociale contradictorii într-un mod captivant și foarte distractiv. Vocea fermecătoare a lui Margo este instrumentul perfect pentru a descrie puterea dobândită când îți făurești propria poveste, sfidând criticile și părerile celorlalți.“ - Booklist
„Fiecare personaj din această carte fără pretenții, dar bogată, este atât de bine dezvoltat, atât de interesant și cu atât de multe fațete, încât te vei trezi oftând și aplaudând alături de el. O carte frumoasă și complexă, care oferă observații pătrunzătoare despre viața modernă, în special despre cât de greu este să te descurci financiar într-un sistem care lucrează împotriva ta.“ – Glamour
„Celor care caută haosul în vara aceasta, Margo are probleme cu banii le oferă mai mult decât suficient; o să râdeți în hohote... O privire inteligentă și plină de umor asupra banilor, a faimei pe internet și a puterii.“ - Marie Claire
„Căldura din tonul lui Thorpe, minuțiozitatea imaginației sale și măiestria ritmului țin scepticismul la distanță. Atât personajele, cât și intriga sunt foarte convingătoare... [în] această carte extrem de amuzantă și adorabilă.“ - New York Times Book Review
-
Ca tăietorii de lemne51.80 LEI
Un scriitor căruia nu i se cunoaște numele vine la o „cină artistică“ găzduită de un compozitor și de soția lui bogată, cu o viață socială activă – un cuplu pe care l-a admirat cândva și pe care a ajuns să-l deteste. Invitatul de onoare al serii, un distins actor de la Burgtheater, întârzie peste măsură. În timpul îndelungatei așteptări, ceilalți oaspeți, cei mai mulți aduși laolaltă de înmormântarea Joanei, o veche prietenă comună, sunt văzuți prin ochiul critic al scriitorului, care se lansează într-o tiradă tăcută, dar frenetică și pe alocuri ambiguă, împotriva lor. Reflecțiile despre viața și sinuciderea Joanei se amestecă cu torentul de acuzații nerostite până la sosirea celebrului actor, care aduce un final exploziv, cu neputință de prevăzut.
Muzică și teatru pe fundal vienez: Ca tăietorii de lemne seamănă cu o operetă de Strauss pe un libret de Beckett. Thomas Bernhard este cu siguranță cel mai original și mai important scriitor de limbă germană de la Günter Grass încoace. Chicago Tribune
O experiență literară neobișnuit de intensă și de captivantă. The New York Times Book Review
Într-o manieră tipică pentru Bernhard, naratorul este animat deopotrivă de ura și afecțiunea pentru o societate care, după părerea sa, distruge tocmai geniul artistic pe care pretinde că îl glorifică. Library Journal
Dacă nu l-ați citit pe Bernhard, ați pierdut cel mai important salt înainte pe care l-a cunoscut ficțiunea de la Joyce încoace. Sfatul meu este să plonjați în romanele lui. Lucy Ellmann
O carte care nu trebuie ratată. Karl Ove Knausgård
-
Străini în noapte84.47 LEIEa era o veritabilă frumusețe sudistă dintr-un orășel de provincie, transformată într-o zeiță a iubirii la Hollywood. El, un cântăreț legendar, a cărui voce fermeca întreaga lume. Ei erau Ava Gardner și Frank Sinatra. Separat, erau irezistibili; împreună însă, formau o combinație explozivă.
-
Omul care iubea cărțile68.61 LEI
Bob Comet, un bibliotecar pensionar, duce o viață liniștită și retrasă într-o casă de culoarea mentei din Portland, înconjurat de cărți și plăceri mărunte. Totul se schimbă când, într-o dimineață, întâlnește o femeie în vârstă cu mințile rătăcite și o duce la centrul pentru seniori unde aceasta locuiește.
Sperând să umple golul pe care îl resimte de când s-a pensionat, Bob începe să facă muncă de voluntariat la centru, unde se va împrieteni cu personaje excentrice și pitorești. Sub exteriorul său rezervat, Bob Comet ascunde amintiri puternice: povestea unui copil care fuge de acasă în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, iubirea vieții sale pierdută în favoarea celui mai bun prieten, sensul și bucuria descoperite printre rafturile bibliotecii, într-o viață trăită discret, de pe margine.
Experiențele lui Bob, așa cum curg de-a lungul romanului, sunt înțesate de melancolie, dar totodată luminate de zâmbetul vieții sale petrecute în preajma cărților. Patrick deWitt țese pânza ficțiunii cu umor și delicatețe, o poveste a unui om aparent banal, dar plin de surprize – o celebrare emoționantă a celor care trăiesc tăcut, însă cu inima deschisă.
„Portretul ficțional captivant al unui bibliotecar pensionar care face voluntariat la un centru pentru seniori ne dezvăluie viața personajului principal – trădările, pierderile, triumfurile – cu umor și tandrețe.” - Vanity Fair
„Marele dar al lui deWitt este capacitatea sa de a-l descrie pe Omul Obișnuit in extremis – eroismul tăcut care se ascunde chiar sub ochii noștri.” - Telegraph (UK)
„În Omul care iubea cărțile, deWitt creează un personaj încântător în persoana lui Bob Comet, care, la șaptezeci și doi de ani și după o viață fără așteptări prea mari, găsește răspunsuri la întrebările existențiale și prieteni adevărați. O lectură irezistibilă!” - Booklist
„Un roman discret, melancolic, perfect pentru serile lungi de vară.” - Town & Country
„Premisa ficțiunii lui deWitt este simplă: e nevoie de vreme îndelungată ca să treci peste unele episoade din viață. Exprimându-se adesea în aforisme tăioase, personajele lui retrăiesc în minte câte un incident definitoriu, a cărui poveste trebuie spusă și respusă până se întinde ca o pată, pătrunzând în toate aspectele propriilor vieți. [...] Într-o singură scenă, deWitt reușește să redea întregul parcurs al unei vieți solitare.” - NICOLE FLATTERY, London Review of Books
„Experiența lecturii a fost de-a dreptul fermecătoare, de la un capăt la altul. [...] Dialogul este proaspăt, iar personajele prind viață numaidecât. Cărțile lui deWitt au pur și simplu o energie care le face încântătoare.” - Chicago Tribune
„Povestea dulce-amară a unui bibliotecar pensionar. [...] Cartea ne prinde în mrejele sale treptat, pentru ca, în cele din urmă, să nu ne mai dea drumul.” - Publishers Weekly
-
Fiicele Spartei53.00 LEI
Timp de milenii, bărbații au spus legenda femeii al cărei chip a pus în mișcare o mie de corăbii – dar acum a sosit momentul să fie auzită și varianta poveștii spusă de ea însăși. Fiicele Spartei este povestea plină de secrete, iubire și tragedie a femeilor din spatele celui mai devastator război al mitologiei, a celebrei Elena și a surorii ei, Clitemnestra.
Ca prințese în Sparta, Elena și Clitemnestra nu au cunoscut nimic altceva decât lux și abundență. Cu ranguri înalte de la naștere și de o frumusețe fără pereche, ele sunt invidiate de toată Grecia. Încă niște copile, surorile sunt despărțite și date în căsătorie unor regi străini aleși de tatăl lor – Elena rămâne în Sparta pentru a deveni soția lui Menelaos, iar Clitemnestra este trimisă de una singură într-o țară străină unde va fi soția puternicului Agamemnon. Dar chiar și ajunse regine, fiecăreia dintre ele nu i se pretind decât două lucruri: să dea naștere unui moștenitor al tronului și să întruchipeze natura tăcută și supusă care e așteptată din partea unei femei. Dar când nu mai pot îndura povara neglijării, a cruzimii și ambiției soților lor, Elena și Clitemnestra trebuie să se opună constrângerilor din societate pentru a-și croi căi noi pentru viețile lor și, făcând-o, stârnesc valuri care se vor întinde de-a lungul celor 3000 de ani care urmează.
Perfect pentru cititorii romanelor Circe și Ariadna, Fiicele Spartei este o repovestire a Asediului Troiei din perspectivele a două femei ale căror voci au fost ignorate de prea multă vreme.
„Cititorii care sunt familiarizați cu mitologia și nou-veniții în această poveste clasică se vor pomeni dând paginile cu răsuflarea tăiată... Urmând firul depănat al unui fascinant ghem istoric.“ — Booklist starred review
„Modul încântător în care Heywood repovestește viețile celor două prințese din antichitate care luptă pentru independență și putere într-o societate patriarhală rezonează puternic în lumea imperfectă de azi. Lectură necesară pentru fanii lui Circe și un debut palpitant, remarcabil.“ – Fiona Davis, autoarea romanului Leii de pe Fifth Avenue, bestseller New York Times
„Elena din Troia și sora ei Clitemnestra sunt reimaginate în această splendidă repovestire a mitului grecesc clasic – nu drept femei definite de către soții și iubiții lor, ci drept supraviețuitoare puternice în luptele ale unei societăți patriarhale care le controlează destinele. Absolut captivant!“ – Alka Joshi, autoarea romanului Artista Henna, bestseller New York Times
„Fluent și convingător. Admir ambiția cu care Heywood abordează subiectul, căruia îi aduce prospețime și vervă. Mi-a plăcut foarte mult.“ – Elizabeth Buchan, autoarea romanului premiat Consider the Lily
Claire Heywood este licențiată în Civilizație clasică și a obținut un masterat în cultură antică vizuală și material la Universitatea Warwick. Scriitura ei este inspirată din dragostea față de mitologia grecească, din cunoașterea profundă a culturilor Antichității și de fascinația pentru vocile pierdute ale femeilor. Primul ei roman, Fiicele Spartei, bestseller în SUA, este în curs de traducere în 15 țări. Cel de-al doilea roman, The Shadow of Perseus, reimaginează legenda eroică a lui Perseu prin ochii mamei lui, Danae, a trofeului său, Meduza, și a soției sale, Andromeda. Originară din Coventry, Claire locuiește și scrie acum în Bristol (Marea Britanie).
-
Cântecul râului48.00 LEI
A Good Morning America Book Club Pick.
Stăpânul unei plantații din Providence, Barbados, își adună sclavii și-i anunță că regele a decretat sfârșitul sclaviei. Chiar de a doua zi va intra în vigoare Actul de Emancipare din 1834. Strigătele de bucurie se sting când stăpânul îi anunță că nu mai sunt sclavii lui; acum sunt ucenicii lui. Nimeni nu poate să plece. Trebuie să mai muncească pentru el încă șase ani. Libertatea e doar un alt cuvânt pentru aceeași viață pe care au dus-o mereu. De aceea, Rachel fuge.
Departe de Providence, pornește într-o căutare disperată a copiilor ei – cei cinci care au supraviețuit la naștere și au fost vânduți. Mai trăiește vreunul dintre ei? Rachel trebuie să afle. Călătoria istovitoare și periculoasă o poartă din Barbados, pe râu, prin pădurile din Guiana Britanică și, în cele din urmă, pe mare până la Trinidad. O însuflețește convingerea că o mamă nu poate fi cu adevărat liberă fără să știe ce au devenit copiii ei, chiar dacă răspunsul ar fi o povară prea grea de purtat pentru ea. Acestea sunt poveștile lui Mary Grace, Micah, Thomas Augustus, Cherry Jane și Mercy. Dar mai presus de orice este povestea lui Rachel, a unei mame care va merge până în pânzele albe pentru a-și găsi copiii... și propria ei libertate.
„O odisee extraordinară, despre suferință, iubire și regăsire.“ —Kate Quinn, autoarea de bestsellere New York Times
„Un roman puternic și frumos care privește drept în fața brutalității și în inima iubirii.“ —Jeanette Winterson, autoare de bestsellere New York Times
„Un roman tulburător și dinamic... Shearer tratează această parte dificilă și prea puțin studiată a istoriei cu dibăcie și în mod onorabil. O trece prin sită pentru a ne oferi ceea ce ne oferă toți romancierii buni: esențialul, fără a sacrifica specificitatea și istoria.“ —The Guardian„Este o explorare atentă a curajului unei femei în fața unei cruzimi incredibile.“ —The Observer
„Un debut extraordinar și captivant. Iubirea lui Rachel pentru copiii ei străbate din fiecare pagină, pe parcursul luptei sale pentru propria libertate și pentru libertatea lor. De neratat!“ —Chanel Cleeton, autoare de bestsellere New York Times
„Am urmărit călătoria lui Rachel cu sufletul la gură. Eleanor Shearer transpune pe hârtie această poveste a curajului unei mame cu compasiune, blândețe și într-o proză impecabilă.“ —Natasha Lester, autoare de bestsellere New York TimesEleanor Shearer este o scriitoare de rasă mixtă din Marea Britanie. Își împarte timpul între Londra și Ramsgate, pe coasta din Kent, ca să nu fie niciodată nevoită să ducă prea mult timp dorul mării. Nepoată a unor imigranți din Caraibe care au sosit în Marea Britanie ca parte din Generația Windrush (între 1948 și 1971), Eleanor a fost întotdeauna atrasă de istoria Caraibelor. Primul ei roman, Cântecul râului, este inspirat de povestea adevărată a unei femei curajoase care a pornit în căutarea copiilor ei răpiți după abolirea sclaviei în 1834. Pentru acest roman s-a inspirat din perioada petrecută de ea în Caraibe, vizitându-și familia din St Lucia și Barbados. Se bazează și pe masteratul ei în Politică, de-a lungul căruia și-a concentrat studiile asupra felului în care este rememorată sclavia în insule astăzi. A călătorit în Caraibe și a luat interviuri multor activiști, istorici și membri ai familiei sale, iar reflecțiile acestora despre ce înseamnă cu adevărat să fii liber i-au întărit și mai mult hotărârea de a aduce la lumină poveștile ascunse ale sclaviei.
-
Ziua refluxului65.00 LEI
O femeie care trăiește cu familia ei la Paris primește un apel de la poliția din Le Havre, oraș portuar din nordul Franței. Un cadavru a fost găsit pe plajă și există un indiciu că între ea și victimă ar fi o legătură.
În paralel cu personajul narator evoluează însuși orașul Le Havre, pe care l-a părăsit în urmă cu douăzeci de ani, oraș ras de pe fața pământului de Aliați în Al Doilea Război Mondial, reconstruit și devenit astăzi principala poartă de intrare a drogurilor în Franța, oraș cenușiu, cu o climă posomorâtă.
Decepția primei iubiri, pierderea tatălui, dar și un eveniment plin de strălucire – botezul unui vas pentru lansarea la apă –, toate reapar la suprafață din colțurile de memorie în care fuseseră exilate. Ceea ce rămâne constant de la prima până la ultima pagină este emoția, profunda umanitate.
-
Intrebarea 765.00 LEI
Mă întreb uneori de ce ne tot întoarcem la începuturi – de ce căutăm singurul fir de care am putea trage ca să deșirăm tapiseria pe care o numim viață...
De la aventura lui H.G. Wells cu Rebecca West până la fizica nucleară din anii ’30 ai secolului trecut și lansarea bombei nucleare de la Hiroshima în momentul în care tatăl lui Flanagan presta muncă forțată într-un lagăr din apropiere, lanțul evenimentelor ajunge la fisiune când Flanagan, la tinerețe, se trezește captiv într-un râu învolburat, fără să știe dacă va scăpa cu viață sau nu.
Cântec de dragoste pentru insula pe care s-a născut autorul și totodată pentru părinții săi, această combinație hipnotică de vis, istorie, locuri și memorie are ca subiect felul în care viețile noastre sunt modelate de poveștile altora și de poveștile pe care le inventăm pentru noi înșine.
-
In stepa nesfarsita65.00 LEIIn iunie 1941, membrii familiei Rudomin sunt arestati de rusi, sub acuzatia ca ar fi capitalisti, adica "inamici ai poporului". Siliti sa-si paraseasca domiciliul si prietenii din Wilno, in Polonia, sunt ingramaditi in trenuri pentru vite si deportati. Destinatia: nesfarsita stepa siberiana. Timp de cinci ani, Esther si familia ei traiesc in exil, cultivand cartofi, lucrand in mine si luptand pentru supravietuire. In ciuda greutatilor si a opresiunii, forta micii lor familii ii va sustine si le va da speranta pentru viitor. Distinsa cu Sydney Taylor Book Award, in 1968, la prima editie a acestor premii, si nominalizata la National Book Award, In stepa nesfarsita prezinta povestea remarcabila a unei familii, intr-una din cele mai sumbre perioade din istorie. Cei pasionati de carti precum Jurnalul Annei Frank, Baiatul cu pijamale in dungi sau Hoata de carti vor aprecia, cu siguranta, si aceasta carte.Emana un aer de optimism si forta a spiritului uman. O carte excelenta. - The Washington PostO carte rara, tulburatoare... ce isi va ocupa locul alaturi de Jurnalul Annei Frank. - The Horn BookMonotonia peisajului era uluitoare. Cat vedeai cu ochii, nici un deal; doar o mare enorma si impasibila de iarba uscata, lipsita de viata.- Tata, de ce e pamantul atat de neted aici?- Trebuie sa fie stepa, Esther.- Stepa? Dar stepa este in Siberia.- Asta e Siberia, a zis incet. Nici daca mi s-ar fi spus ca fuseseram transportati pe luna, nu as fi fost mai uimita.- Siberia? am replicat cu o voce ne sigura. Dar in Siberia e numai zapada.- Asa va fi, a zis tata.Siberia! Siberia era la capatul lumii, un loc de unde nimeni nu se intorcea. Siberia era pentru infractori si adversari politici, unde pedepsele erau incredibil de severe si unde oamenii mureau pe capete. Vara sau nu - si cine vorbea vreodata despre Siberia in toiul verii? -, Siberia insemna tundra si furtuni de zapada. Siberia insemna lupi.Fusesem neglijenta. Nu ma gandisem sa ma rog la Dumnezeu sa ne salveze de o mina de ghips din Siberia. - In stepa nesfarsita, Esther Hautzig
-
Lumea sexului34.95 LEI
Conştient de dezaprobarea pe care au stârnit-o Tropicul Cancerului şi Tropicul Capricornului în rândul unora dintre cititorii săi, precum şi de opoziţia pe care alţii au sesizat-o între conţinutul licenţios şi fragmentele contemplative, eseistice şi filozofice care abundă de asemenea în romanele sale, Henry Miller îşi propune cu acest text concis să-şi expună poziţia în controversă, explicând de ce, din perspectiva lui, nu există nicio contradicţie între senzualitatea debordantă din romanele sale, crezul său artistic şi filozofia sa de viaţă. Miller se exprimă şi aici într-un limbaj direct şi lipsit de pudoare, povestindu-şi experienţele sexuale din anii tinereţii şi apoi formulându-şi concluziile metafizice.
Henry Valentine MILLER (1891‑1980) s‑a născut în Yorkville, New York, într‑o familie de origine germană. Şi‑a petrecut anii de şcoală în Brooklyn, între 1909 şi 1924 a încercat să lucreze în atelierul de croitorie al tatălui său, a trecut prin greutăţi, slujbe prost plătite, în medii dominate de sărăcie şi mediocritate. Hotărât să se apuce de scris, la treizeci de ani a plecat la Paris, unde şi‑a petrecut următorul deceniu. S‑a împrietenit cu scriitorul Lawrence Durrell şi a cunoscut‑o pe Anaïs Nin, cu care a trăit o adevărată poveste de dragoste şi care l‑a sprijinit la începuturile carierei sale. În 1934 a scris Tropicul Cancerului, un roman cu tentă autobiografică. A devenit faimos pentru descrierile sale realiste şi a câştigat simpatia unor autori precum T.S. Eliot şi Ezra Pound. Tot în anii ’30 a publicat Primăvară neagră şi Tropicul Capricornului. În 1940, Miller s‑a întors în America şi s‑a stabilit în Big Sur, California pentru următorii douăzeci de ani. A scris alte câteva volume critice la adresa Americii şi de un deosebit umor. Din această perioadă datează şi capodopera sa, trilogia Răstignirea trandafirie, alcătuită din Sexus (1949), Plexus (1953) şi Nexus (1960). În anii ’60 au început să‑i apară şi în America primele romane, iar Miller a ajuns peste noapte un idol printre scriitorii americani pentru stilul aparte şi ideile sale care subminau preceptele morale foarte stricte ale vremii, precum şi formulele scriiturii moderniste. La Editura Polirom au mai apărut, pe lângă cărţile menţionate mai sus: Zile liniştite la Clichy (2010), Coşmarul climatizat (2011), Lumea sexului (2011), Colosul din Maroussi (2011), Înţelepciunea inimii (2012, 2019), Ochiul cosmologic (2013) şi Un diavol în paradis (2013).
-
Pe când eram o operă de artă27.48 LEIEpuizat din stoc
Cine n-a visat să devină obiectul admiraţiei tuturor? Iată promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu şi demon în acelaşi timp, unui tânăr disperat, în pragul sinuciderii. Primul, mereu dornic să scandalizeze, îi propune celui de-al doilea, dornic de o nouă existenţă, mai puţin anostă, să-l transforme într-o operă de artă. La urma urmei, nu are nimic de pierdut, în afară de libertate.
Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decât Gioconda. Dar, imediat ce începe să se simtă privat de dreptul la conştiinţă, omul din el se răzvrăteşte. Creaţia încearcă astfel să fugă de creator şi să-şi recâştige libertatea pierdută. Prin dragoste. Va mai putea însă să-şi redobândească umanitatea şi să descopere fericirea într-o lume stăpânită de narcisism, de cultul simulacrelor şi al aparenţei şi de puterea zdrobitoare a imaginii?
„O carte extraordinară, o discretă satiră la adresa moravurilor contemporane supuse strălucirii deşarte şi puterii banilor. Şi, ca o gură de oxigen salvatoare, o poveste de dragoste de neuitat.“ (Le Figaro)
„Pactul cu diavolul i-a atras întotdeauna pe scriitori: vinde-ţi sufletul şi-ţi dau tot ce vrei: glorie, dragoste, nemurire. O carte incredibil de lucidă.“ (L'Express)
„Iată rezultatul unui pariu imposibil, dar câştigat. O lecţie încântătoare şi în acelaşi timp deconcertantă.“ (Le Parisien)
-
Cocosata37.00 LEI
Suferind de o afecţiune musculară congenitală, Isawa Shaka are coloana vertebrală sever curbată, fiind nevoită să folosească un scaun cu rotile electric ca să se deplaseze şi un ventilator ca să respire. Mare parte din existenţa ei cotidiană este limitată la cei patru pereţi ai camerei sale dintr-un centru de îngrijire: urmează cursuri universitare la distanţă, scrie articole pe internet şi îşi donează veniturile pentru acţiuni caritabile (fiindcă a moştenit o avere imensă), postează povestiri pe un site de literatură erotică, precum şi tweeturi de pe un cont anonim. Lucrurile iau însă o întorsătură neaşteptată când îi cere noului îngrijitor să fie donatorul ei de spermă în schimbul unei sume considerabile. Un roman tulburător, care oferă o perspectivă importantă asupra dificultăţilor fizice şi sociale întâmpinate de persoanele cu dizabilităţi, precum şi asupra furiei şi dorinţelor surprinzătoare ale unei femei care se confruntă cu constrângerile societăţii, Cocoşata a zguduit lumea literară japoneză.
„Fenomen literar în Japonia, Cocoşata este un extraordinar şi tulburător roman despre sex, dizabilitate şi putere.” (Juriul International Booker Prize)
„De neuitat! Un thriller în care personajul principal este corpul.” (The New York Times Book Review)
„O capodoperă. Ichikawa ne îndeamnă să vedem dizabilitatea cu ochi mult mai empatici.” (Booklist)
„O carte importantă şi curajoasă.” (World Literature Today)
-
Casa patimii35.94 LEIRamasa orfana de mama la nastere, Marta este crescuta de fosta ei doica si de tatal ei. Jeronimo, tanarul pretendent al protagonistei, este marea sansa a fetei de a evada de sub tutela apasatoare a parintelui, un barbat extrem de patimas care este atras in mod incestuos de fiica sa. De-a lungul povestii cu puternice tente psihologice si erotice, Nelida Pinon contureaza, cu o desavarsita finete a observatiei, personalitatea Martei, explorandu-i conflictele launtrice, frustrarile si pasiunile intr-un joc fictional care apropie cititorul de personaje.
-
Prea multa fericire42.28 LEIUn tata aflat in inchisoare pentru ca si-a ucis copiii, ii scrie sotiei despre revelatia de a fi primit vizita lor dintr-o alta dimensiune; o fetita isi ajuta angajatorul bolnav de leucemie sa scape de avansurile unei femei lipsite de constiinta; in adolescenta, un fiu isi paraseste aparent fara motiv familia si ajunge sa traiasca asemenea unui vagabond, dispretuind valorile societatii moderne; in secolul al nouasprezecelea, Sophia Kovalevski, matematician si scriitor talentat, se lupta cu efectele succesului asupra relatiei de cuplu.
-
Legamantul apei79.99 LEIEpuizat din stocCu actiunea plasata in Kerala, pe Coasta Malabar a Indiei, Legamantul apei urmareste, intre 1900 si 1977, trei generatii ale unei familii care sufera de o tulburare aparte: in fiecare ramura a arborelui genealogic, cel putin o persoana moare prin inec - iar in Kerala apa este pretutindeni. La inceputul secolului XX, o fetita de doisprezece ani din comunitatea crestina, inca jelindu-si tatal trecut la cele vesnice, este trimisa cu barca in satul unde-si va intalni pentru prima oara viitorul sot, in varsta de patruzeci de ani. Dupa acest inceput zguduitor al vietii de femeie maritata, fetita - si viitoarea mama de familie Ammachi Mare - va fi martora la transformari incredibile de-a lungul vietii sale extraordinare, cu bucurii si triumfuri, dar si cu necazuri si suferinte, credinta si iubirea ei fiind singurele constante.
-
Nascuta cu picioarele inainte51.80 LEI
Splendidă relatare a experienței și perspectivei feminine, romanul de față împletește cu iscusință tristețea cu clipele de fericire, prospețimea cu care copilul privește lumea cu luciditatea femeii ajunse la maturitate, redând o existență plină de curaj, candoare și optimism.
Roman al devenirii și al maturizării, Născută cu picioarele înainte prezintă viața unei fete cu spirit rebel, însetată de libertate, într-o Albanie comunistă, condusă cu mână de fier de ,,Marele Conducător”.
Până și cele mai întunecate întâmplări din viața ei, pornind din copilărie până la maturitate, sunt relatate cu sinceritate și umor debordant, încât deseori devin ilare, ilustrând tragicomic această perioadă sumbră.
În stânga blocului unde locuiește copila se află o biserică ortodoxă, transformată într-o sală de sport; în dreapta, o biserică catolică, transformată în cinematograful „Tineretul”; puțin mai departe, o moschee, devenită „Întreprinderea de decorațiuni comunist-propagandistice”; iar în fața blocului se află strada ambasadelor unor state europene, pe care fata și prietenele ei o priveau cu binoclul din balcoanele lor, deoarece le era interzis să se joace cu copii de alte naționalități.
Trecutul este hotărâtor pentru prezentul naratoarei-personaj; istoria individuală este legată inevitabil de istoria mare și demască o societate în care politicile opresive și corupte împiedică dezvoltarea țării și alinierea acesteia cu statele dezvoltate ale Europei.
RITA PETRO (n. 1962) este o scriitoare de renume din Albania, care locuiește în Tirana. Cu o contribuție remarcabilă în poezia albaneză contemporană, Rita Petro se distinge printr-un stil provocator și controversat, modern, care se îndepărtează de tradiția poetică clasică. Una dintre cele mai apreciate cărți ale sale, volumul de poeme Vrima, a fost tradus în limba română și publicat sub titlul Originea lumii. Volumul a fost tradus și în franceză, germană, greacă și macedoneană.
-
Complexul lui Portnoy31.66 LEI
„Cea mai amuzantă carte despre sex scrisă vreodată.” (The Guardian)
„Un roman pe cît de emoţionant, pe atît de provocator.” (Alfred Kazin)
„Delicios, absurd şi exuberant, violent şi scandalos, Complexul lui Portnoy este o lectură uluitor de vie.” (The New York Times Book Review)
„Un monolog comic, delirant, care a adăugat deja un nou prototip literaturii americane. O lectură obligatorie pentru oricine îşi aminteşte de farsa umilitoare a maturizării şi de misterul ei plin de spaime.” (The Spectator)
-
Un bărbat pe nume Ove54.00 LEI
„Cartea perfectă.” San Francisco Chronicle
Deși vrea să își ia viața și încearcă să treacă la fapte de mai multe ori, Ove e deturnat încontinuu de câte ceva, până când într-o zi descoperă că moartea este într-adevăr „unul dintre cele mai puternice motive de a trăi“.
Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Își divinizează mașina Saab, marca lui de suflet, și judecă oamenii după ce mașină conduc, disprețuind profund, se înțelege, automobilele străine. Se crede înconjurat de idioți și crede că lumea se duce de râpă cu toți filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec. A fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari - în urma a ceea ce el a numit a fi „o lovitură de stat” -, dar tot el e regele cartierului, pe care îl inspectează nesmintit în creierii dimineții să se asigure că totul este în ordine. Lumea îl consideră teribil de urâcios.
Într-o dimineață de noiembrie, însă, tot universul și planurile sale îi sunt date peste cap în cel mai neașteptat mod cu putință, când o iraniancă pe cât de gravidă, pe atât de dezinvoltă, și soțul ei tolomac, împreună cu cele două fetițe ale lor, se mută lângă casa lui și-i turtesc cutia poștală cu o remorcă (deși Ove postase foarte clar peste tot afișe cu „Interzis accesul mașinilor în zona rezidențială”).
Accidentul e sunetul de start pentru o serie de întâmplări neverosimil de amuzante și, uneori, perfect înduioșătoare - cu o pisică jigărită și aproape fără coadă și prietenii dintre cele mai improbabile - care-l fac pe Ove, eternul ursuz supărat pe tehnologia modernă, bătăușul de clovni și „vecinul infernal”, să (re)învețe să respire aerul unei vieți pe care el însuși o credea pierdută și de care lumea nu-l bănuia în stare pe acest pensionar imposibil.
Un bărbat pe nume Ove a cucerit o lume întreagă prin modul irezistibil, plin de umor și tandrețe, în care explorează teme grave precum pierderea, bătrânețea, diversitatea, toleranța, principiile morale, prietenia și speranța. La final, nu aveți cum să nu îl adorați pe Ove.
„Lucrul care umple golul din viața noastră suntem noi înșine și vecinii noștri. Chiar dacă nu vă placeți unul pe celălalt, chiar dacă aveți diferențe majore de cultură, religie sau politică, mai devreme sau mai târziu, ei vor avea nevoie de ajutorul tău și tu de al lor. Dacă nu știi cum să-ți aerisești caloriferele, cine te va ajuta? Întotdeauna când lovesc tornadele, care este primul lucru care se întâmplă? Vecinii vin cu drujbe și camioane. Un bărbat pe nume Otto este despre aceste lucruri – un film despre comunitate și un film despre familie.” Tom Hanks
„Chiar și cei mai serioși cititori de ficțiune au nevoie de o relaxare, iar pentru după-amiezile când tot ce vrei e să fii fermecat, aceasta este cartea perfectă." San Francisco Chronicle
„Dacă ar exista un premiu pentru «Cea mai fermecătoare carte a anului», acest roman l-ar câștiga fără probleme.” Booklist
„O să râdeți, o să plângeți și o să simțiți o înțelegere infinită pentru toți ursuzii și morocănoșii din viața dumneavoastră.” People
-
-
Nava Neagră35.94 LEI
O misterioasă navă neagră apare noaptea în Golful Napoli, vasul părând să plutească la suprafața apei. Ca într-un raport întocmit de un carabinier sârguincios și plictisit, mărturiile riveranilor, pe care enigma îi paralizează și îi înspăimântă, sunt consemnate cu lux de amănunte. Însă aceasta este doar una dintr-un lung șir de întâmplări stranii ce le bulversează viețile napolitanilor, captivi în angrenajul mașinăriei birocratice și al existențelor rutiniere. O vrajă pare să învăluie obiectele cotidiene – agende de birou ce refuză să se conformeze timpului convențional, ziare care prevestesc, în timp real, moartea cititorului etc. –, peste toate planând teroarea sfârșitului, amenințătoare și insidioasă, dar și nostalgia începuturilor, blândă și dulce. Urmând fluxul conștiinței personajelor care curge impetuos, o topografie onirică a frumosului oraș se țese în pagini de o forță poetică tulburătoare, în care tușele de realism magic amintind de Cortázar se amestecă cu lirismul sumbru și măiestria expresivă, aceleași care consacraseră capodopera Malacqua, publicată în 1977 la Einaudi.
Născut în 1944 la Milano, Nicola Pugliese a lucrat o bună parte din viață ca jurnalist la Napoli. Descoperit de Italo Calvino în calitatea acestuia de editor la Einaudi, a devenit celebru pentru capodopera sa Malacqua (1977) (Vellant, 2022), o parabolă sumbră, rafinată, ce denunța corupția din instituțiile infiltrate de Camorra. În mod paradoxal, în ciuda succesului fulminant de care s-a bucurat romanul, în mai puțin de doi ani de la publicare a solicitat în mod expres retragerea acestuia de pe piață și totodată a renunțat la jurnalism, izolându-se într-un orășel din Campania.
În 2008, după lungi insistențe, este convins să publice la mica editură napolitană Compagnia dei Trovatori culegerea de povestiri La Nave Nera, care pare să funcționeze ca o coda la Malacqua și în care, cu același fler de cronicar, Pugliese consemnează cu minuție vocile și stările de spirit de pe străzile și din cartierele napolitane, reconstituind zile fatidice din viața locuitorilor aflați în permanență în așteptarea unui eveniment extraordinar care le va bulversa existențele aparent lipsite de însemnătate șiimortalizând orașul care pulsează de viață, dar mai ales de moarte.
S-a stins din viață în 2012, la vârsta de 68 de ani.