Moderni & contemporani

Un periplu în viața tumultuoasă a Mexicului contemporan, care expune fără opreliști tarele familiei moderne. Scriind cu voracitatea lui Octavio Paz și făcând oscilații continue între viață și moarte ca Juan Rulfo, Fuentes alcătuiește în Toate familiile fericite o polifonie de voci și idei despre deziluziile societății mexicane și ale lumii moderne.

Într-un sat anatolian guvernat de legi străvechi, oamenii încep să dispară în mod inexplicabil. Poetic, enigmatic, pe alocuri coșmaresc, romanul lui Hasan Ali Toptaș dizolvă granițele narațiunii și construiește zone de trecere între lumi și personaje, ademenindu-l pe cititor în spiralele unui vis.

Cum te simţi? este povestea unei romanciere de succes, Eve, care se trezeşte într-o bună zi pe un pat de spital fără să-şi aducă aminte de ce şi cum a ajuns acolo. Soţul ei, care îi este mereu alături, îi spune că a suferit o intervenţie chirurgicală în urma căreia i-a fost extirpată o tumoră malignă de mari dimensiuni ce i se dezvoltase pe creier.
Scrisă sub forma unor anecdote scurte ce încearcă să răspundă la întrebările pe care şi le pune oricine rătăceşte prin labirintul suferinţei, cartea este un text plin de durere, dar şi de umor molipsitor, aşa cum numai Sophie Kinsella poate dovedi într-o asemenea situaţie tragică. Autoarea mărturiseşte ea însăşi că scrierea acestei cărţi a fost, probabil, o formă de terapie.

„Doar Sophie Kinsella te poate face să râzi așa în timp ce te face să plângi.” (Taylor Jenkins Reid)

„Kinsella este o povestitoare iscusită. Ea nu încarcă narațiunea cu detalii descriptive, ci își dozează informațiile în mod organic. Astfel se simt curajul, dar și sinceritatea cu care sunt împărtășite emoțiile.” (The Wall Street Journal)

„De ce am scris o carte așa personală? Întotdeauna am încercat să-mi înțeleg viața cu ajutorul scrisului. Ascunsă în spatele personajelor mele inventate, mi-am transformat mereu propria existență într-o poveste. Poate că asta e forma mea de terapie. Când scriu, sunt fericită, iar să scriu această carte, deși uneori a fost foarte dificil, mi-a adus o enormă satisfacție și mi-a făcut foarte bine psihic.” (Sophie Kinsella)

Sophie KINSELLA s‑a născut în 1969, la Londra. A studiat ştiinţele politice, filozofia şi economia la Oxford. A lucrat o vreme ca jurnalistă specializată în domeniul financiar, însă succesul romanului ei de debut a convins‑o să se dedice în exclusivitate scrisului. La Editura Polirom au mai apărut: Mă dau în vânt după cumpărături (2004), La cumpărături în rochie de mireasă (2005), Poţi să ţii un secret? (2006), La cumpărături cu sora mea (2006), Supermenajera (2007), La cumpărături cu bebe (2008), Îţi aminteşti de mine? (2008), Fata fantomă (2009), La cumpărături cu Minnie (2010), Am numărul tău (2012), Noaptea nunţii (2013), La cumpărături pentru vedete (2014), La cumpărături în Las Vegas (2016), În căutarea lui Audrey (2016), Viaţa mea nu chiar perfectă (2017), Eu şi Mami‑Zână (2018), Eu şi Mami‑Zână. Zâna‑în‑devenire (2018), Eu şi Mami‑Zână. Dorinţe de unicorn (2019), Surprinde‑mă (2019), La cumpărături de Crăciun (2019), Rămân datoare! (2021), Iubeşte‑ţi viaţa (2023) şi Invitata nepoftită (2024).

 

Blanca Perea, o înzestrată profesoară din Madrid, pare să aibă tot ce-şi doreşte. Însă lumea ei se destramă dintr-odată când bărbatul cu care este căsătorită de douăzeci de ani o părăseşte pentru altă femeie. Punând sub semnul îndoielii viaţa pe care a dus-o până la momentul despărţirii şi întrebându-se dacă se cunoaşte cu adevărat, Blanca plănuieşte nişte schimbări importante. Astfel, acceptă o bursă de cercetare în California pentru a studia postum viaţa şi opera unui scriitor spaniol exilat şi se lasă atrasă din ce în ce mai mult de lumea plină de umbre a acestuia, cu iubirile amare şi ambiţiile sale neîmplinite. Dar, cufundându-se tot mai adânc în trecut, Blanca devine din ce în ce mai conştientă de posibilităţile prezentului, graţie întâlnirii cu Daniel Carter, un profesor fermecător care deţine informaţii cruciale şi niciodată dezvăluite despre scriitorul mort. Plin de lirism, dar şi încărcat de umor, romanul Maríei Dueñas este o călătorie a sufletului de la suferinţele trecutului către prezentul încărcat de promisiuni, este povestea unei femei care descoperă valoarea celei de-a doua şanse.

María DUEÑAS (n. 1964, Puertollano, Spania), doctor în limba şi literatura engleză, este profesoară la Universitatea din Murcia. Familia mamei sale a locuit în Protectoratul spaniol al Marocului, la Tetouan, locul unde se desfăşoară cea mai mare parte a evenimentelor descrise în Iubirile croitoresei (2009; Polirom, 2011, 2013), romanul ei de debut, care s-a vândut în peste un milion de exemplare şi a fost adaptat pentru televiziune, într-un serial multipremiat cu Adriana Ugarte în rolul principal. La Editura Polirom au mai apărut romanele Ce avem şi ce uităm (2013), Fetele Căpitanului (2019) şi Sira (2023).

Cine altul decât Michel Bussi ar putea să inventeze o investigaţie fascinantă în inima misterului ce învăluie moartea Micului Prinţ şi pe a creatorului său, Saint-Exupéry? Deopotrivă roman cu cheie, vânătoare de comori şi omagiu adus Micului Prinţ, cea mai tradusă carte din lume după Biblie, romanul poartă marca de neşters a lui Bussi: jucăuş, poetic şi captivant. Micul Prinţ este expresia universală a copilăriei – un băieţel blond care e muşcat mortal de un şarpe... Dar este adevărul atât de simplu? Ne-am întrebat vreodată „Cine l-a ucis pe Micul Prinţ?”? Se poate oare ca Saint-Exupéry să fi disimulat identitatea ucigaşului? Iar moartea autorului, la doar câteva luni de la publicarea cărţii, nu e oare la fel de misterioasă? Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ? examinează diferite teorii şi ia în calcul diverşi suspecţi până când dezvăluie secretul uluitor al lui Saint-Exupéry şi al dublului său literar.

„La şaptezeci şi opt de ani după apariţia cărţii lui Saint-Exupéry, Bussi se transformă într-un detectiv literar şi îşi aruncă naratorul, mecanic de meserie, apoi detectiv particular, în paginile Micului Prinţ şi în viaţa autorului său. Trecând în revistă ipotezele care au apărut de-a lungul timpului, secretele de familie, interesele financiare stârnite de această carte-cult, Bussi compune o variaţie ludică şi erudită.” Aujourd’hui en France (Week-end)

„Ce plăcere să redescoperi Micul Prinţ prin stilul lui Michel Bussi! Simboluri, intrigi, aluzii la poveste şi la dispariţia lui Saint-Exupéry – tot ce trebuie pentru a fi captivant, imposibil de lăsat din mână! Textul şi semnificaţiile sale ascunse capătă un nou sens, iar trandafirul îşi dezvăluie, în sfârşit, misterul. Şi curiozitatea în legătură cu cine i-a ucis pe «Saint-Ex» şi pe «micul prinţ» nu ne lasă nicio clipă de răgaz: ne îndoim de toate şi, în acelaşi timp, ne încredem în orice!” (L’Éveil de Pont-Audemer)

„Ideea nu a fost să scriu o altă biografie a lui Saint-Exupéry, există deja foarte multe. Am vrut cu adevărat să scriu o ficţiune cu personaje inventate, dar care să fie extrem de bine documentată, astfel încât cititorul să înveţe multe lucruri despre Saint-Exupéry şi Micul Prinţ. O modalitate de a ajunge la alţi cititori – cei care, poate, nu s-ar aventura într-o biografie sau într-un roman istoric.” (Michel Bussi)

Michel BUSSI, născut în 1965 la Louviers (Haute-Normandie, Franţa), este unul dintre cei mai citiţi autori francezi contemporani, operele sale fiind traduse în peste 35 de limbi. De formaţie geograf, mult timp profesor la Universitatea din Rouen, a început să scrie în anii 1990, dar a publicat primul roman, Code Lupin, abia în 2006, acesta atingând repede cifra record de nouă ediţii. I-au urmat alte titluri: Omaha crimes (2007), Mourir sur Seine (2008), Sang famille (2009), Nymphéas noirs (2011), ultimul fiind cel mai premiat roman poliţist francez în 2011. Următorul succes, Un avion sans elle (2012), l-a propulsat printre cei mai reputaţi autori contemporani de romane poliţiste, dovadă distincţiile obţinute: Prix Maison de la Presse 2012, Prix du Roman populaire 2012, premiul pentru cel mai bun roman poliţist francofon. În 2020 a publicat romanul Au soleil redouté, un omagiu adus Agathei Christie, după cum spune însuşi autorul. Multe dintre cărţile sale au fost adaptate pentru televiziune. Michel Bussi a publicat, de asemenea, povestiri, lucrări de non-ficţiune şi mai multe romane pentru copii. La Editura Polirom au apărut romanele: Fetiţa cu ochi albaştri (2015, 2023), Nuferi negri (2018), Legături de sânge (2020), La soarele neîmblânzit (2022), Nimic nu mi te poate şterge din minte (2024) şi primul volum din seria pentru copii N.E.O., Căderea soarelui de fier (2023).

Povestea femeii care i-a furat inima celui mai mare artist al secolului XX. Când se mută la Paris, Eva Gouel e plină de speranțe și visuri. Deși fără experiență, reușește să se angajeze costumieră la faimosul Moulin Rouge, unde îl reîntâlnește pe Pablo Picasso, un artist în plină ascensiune.

În vara lui 1989, în plin deşert, în orăşelul Tel Keidar, povestea de dragoste dintre Teo, un inginer sexagenar, şi Noa, o mai tânără profesoară, se dezintegrează încet. Moartea unui elev în circumstanţe ciudate pune toată comunitatea în alertă. Sosirea tatălui, care, în memoria fiului său, o convinge pe Noa să se ocupe de construirea unei clinici pentru îngrijirea adolescenţilor drogaţi, stârneşte suspiciune. Cu o profundă înţelegere a fiinţei şi a relaţiilor umane, Amos Oz scrie o istorie amară şi tandră despre ambiţii frustrate şi iubiri neîmplinite, într-un roman dens, cu oaze de poezie şi de ironie fină.

„Felul în care Amos Oz descrie locurile este la nivelul lui Faulkner, iar căutarea idealurilor îl apropie de Lev Tolstoi. Personajele sale nefericite şi decadente îl evocă pe Saul Bellow, iar radiografia senti-mentelor şi obsesia pentru problemele dureroase ating intensitatea lui Dostoievski.“ (Sunday Telegraph)

„Oz are darul de a ne revela esenţa propriilor noastre vieţi, care se consumă în cupluri înstrăinate. Aceasta este marea lui realizare în Să nu pronunţi: noapte. O capodoperă.“ (The Guardian)

„Deşertul noaptea, cumpărarea unei rochii, pregătirea unei cine, actul sexual, toate sunt atât de reale şi tangibile, încât persistă în mintea cititorului la fel ca personajele cărora Amos Oz le-a insuflat viaţă ficţională.“ (Sunday Tribune)

„Deşertul devine un simbol vast, acaparator, al absenţei divine.“ (Jay Parini, autorul romanului Ultima gară)

Un portret al lumii moderne aflate pe marginea prăpastiei.

Vreme, vremuri nu este o carte pentru oricine – nu e un thriller, nu e un roman „clasic” cu acțiune și punct culminant clar. E mai degrabă o nouă formă de exprimare în literatura contemporană, o colecție de gânduri și frânturi de viață care, împreună, creează un portret al lumii moderne aflate pe marginea prăpastiei.

Vreme, vremuri este o carte de ficțiune care rezonează profund cu anxietățile moderne – despre criza climatică, fragilitatea socială și sentimentul că lumea se apropie de un colaps lent, dar inevitabil. Jenny Offill reușește să capteze această stare de neliniște printr-un stil unic, fragmentar, aproape aforistic, care îți dă impresia că răsfoiești notițele mentale ale protagonistei, Lizzie.

Aflăm povestea lui Lizzie Benson, o bibliotecară din New York, care începe să lucreze pentru fosta ei profesoară, Sylvia, administrând un podcast despre schimbările climatice și colapsul social. Pe măsură ce răspunde întrebărilor ascultătorilor – de la cele existențiale la cele catastrofale –, Lizzie începe să fie tot mai obsedată de viitorul incert al planetei și de siguranța familiei sale.

Vreme, vremuri nu este o carte pentru oricine – nu e un thriller, nu e un roman „clasic” cu acțiune și punct culminant clar. E mai degrabă o nouă formă de exprimare în literatura contemporană, o colecție de gânduri și frânturi de viață care, împreună, creează un portret al lumii moderne aflate pe marginea prăpastiei.

5 aprilie 2019. Într-o casă veche şi cochetă din Brooklyn, fericirea conjugală a unui cuplu începe să se fisureze. Dan şi Isabel sunt amândoi îndrăgostiţi de Robbie, fratele ei mai mic, sufletul rebel al familiei, care încă locuieşte în apartamentul de la mansardă. Robbie încearcă să treacă peste despărţirea de iubitul său, şi-a creat un avatar online şi este nevoit să se mute din casă, iar plecarea lui ameninţă să dezintegreze familia. Apoi mai e şi Nathan, în vârstă de zece ani, care face primii paşi şovăielnici spre independenţă, în timp ce surioara sa Violet, în vârstă de cinci ani, se străduieşte să nu observe fisura ce se adânceşte între părinţii ei.

În poveştile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate şi de esenţa vieţii, pentru că ele conţin toate tainele lumii.Ce se întâmplă însă atunci când timiditatea împiedică o dragoste adolescentină să înflorească? Şi ce se întâmplă când, unsprezece ani mai târziu, destinul îi reuneşte pe îndrăgostiţi? Între timp, pe ea viaţa a învăţat-o să fie puternică şi să-şi ascundă sentimentele. Iar el a devenit un chipeş îndrumător spiritual – cu reputaţia că poate înfăptui miracole – care a ales religia ca refugiu faţă de conflictele sale interioare.Din nou împreună, ei pornesc pe un drum care la început este presărat cu obstacole, căci trecerea anilor nu a reuşit să înăbuşe vina şi resentimentele.Dar lângă râul Piedra, într-un sătuc din Pirineii francezi, încercând să găsească răspunsul la marile întrebări ale vieţii, cei doi nu-l vor afla decât în şi prin iubire.

Trei generații de femei din Austria secolelor XX și XXI, reunite într-o poveste cu scene electrizante și personaje memorabile. Elli, Alexandra și Eva sunt bunică, mamă și fiică — trei femei nevoite să-și poarte fiecare „povara“ ei. Elli, născută în 1928, asistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la efectuarea unui avort ilegal. O experiență tulburătoare, care o marchează. La începutul anilor 1950, îndrăgostită și naivă, Elli se grăbește să se mărite cu Alexander — o căsnicie de scurtă durată din care nu mai rămâne decât fiica lor, Alexandra, căci... fericirea e ca o pasăre. În tumultuoșii ani 1970, Alexandra se salvează dintr-o relație nefericită, refuzând să facă un copil. A doua sa căsnicie, cu Milan, este, cel puțin în aparență, mai fericită, iar fiica lor, Eva, se naște în 1986. Eva este prima dintre cele trei femei care încearcă să afle ceva despre care ar fi preferat să nu știe, prima care se confruntă cu similitudinile biografice din familia ei. O carte care amintește de frământările maturizării din Tetralogia Napolitană a Elenei Ferrante, de fatalismul generațional din A opta viață de Nino Haratischwili și de fluența prozei lui Sally Rooney.

După o tentativă de sinucidere, Hikmet Bey incearcă să o uite pe cea care s-a aflat la originea suferinței sale, superba Mehpare Hanım. Intr-un spital catolic departe de Istanbul, tanărul iși revine incet in simțiri. Intre timp, lucrurile se schimbă in capitala Imperiului Otoman. Domnia sultanului este amenințată, revolta bate la ușă, străzile Istanbulului au devenit scena violențelor de tot felul. Ne aflăm in ajunul unui episod de la sfarșitul Imperiului: contrarevoluția din 31 martie 1909. In timp ce Hikmet Bey iși recapătă gustul pentru viață și se instalează intr-o locuință luxoasă, departe de oraș, cititorul se trezește dintr-odată atras in inima unei fresce fascinante in care marea istorie se desfășoară de-a lungul unei galerii de figuri de neuitat. Iubirile lor, speranțele, eterna meschinărie a comportamentului, dar și fragilitatea emoționantă a umanității lor fac din această carte un remarcabil roman de dragoste și aventuri, povestea zguduitoare a unei revoluții prea puțin cunoscute Occidentului.

„Melancolia nu are aici nici urmă de sentimentalism, viaţa ce se apropie de sfârşit e încadrată de un chenar al tristeţii de o veselie superioară. Frazele au binecuvântarea graţiei care aduce până şi greutatea în starea de plutire. Par să rămână în permanenţă la suprafaţă pentru că tocmai acolo descoperă o profunzime ascunsă.“ (Die Welt)

„La fereastră nu e doar şarmant, ci şi profund emoţionant.“ (Der Tagesspiegel)

„Luc Bondy întreprinde un joc al explorărilor, rotindu-se în jurul său şi povestind într-un limbaj care farmecă şi demască în egală măsură.“ (Nürnberger Nachrichten)

LUC BONDY s-a născut în 1948 la Zürich şi provine dintr-o familie evreiască de oameni de teatru şi literaţi. Studiază cu Jacques Lecoq la Paris, iar în 1969 obţine un post de asistent de regie la Teatrul Thalia din Hamburg. După retragerea lui Peter Stein, în perioada 1985-1987, este codirector la Schaubühne am Lehniner Platz de la Berlin alături de Dieter Sturm şi Christoph Leimbacher. Începând cu anii '70 pune în scenă câteva zeci de spectacole de teatru şi de operă, colaborând cu mai toate scenele teatrelor germane importante. Printre producţiile sale de referinţă se numără Marea de Edward Bond (Residenztheater, München, 1973), Pământ străin de Arthur Schnitzler (Théâtre des Amandiers, Nanterre, 1984), Timpul şi camera de Botho Strauß (Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin, 1989) sau Pescăruşul de Anton Pavlovici Cehov (coproducţie Wiener Festwochen şi Burgtheater Viena, 2000). În 1997 devine director artistic al Wiener Festwochen, festival al cărui director general este începând din anul 2001. Pe lângă activitatea de regizor de teatru şi de operă, Luc Bondy a regizat, de asemenea, trei filme şi este autorul mai multor volume de proză. La ora actuală este considerat unul dintre cei mai importanţi regizori din lume, creaţia sa fiind răsplătită cu numeroase premii.

Într-un cuceritor volum de povestiri cu fantome, Jeanette Winterson, „una dintre cele mai talentate scriitoare ale zilelor noastre“ (New York Times), îmbină cu originalitate teme precum răzbunarea, iubirea, singurătatea și, mai ales, supranaturalul și inteligența artificială.

Trecerea dinspre viață spre moarte capătă un filtru contemporan: în ce fel inteligența artificială și tehnologia modernă tulbură hotarul dintre cele două lumi? În ce fel bruiază întâlnirile cu supranaturalul lumea celor vii? Inspirată de propriile întâlniri cu apariții inexplicabile, Winterson „excelează în a crea fantome pentru epoca noastră, fantome pentru prezent“ (Irish Times). Fantomele nu și-au uitat viețile și nu i-au uitat nici pe cei dragi sau pe cei pe care doresc să se răzbune. Schimbând cursul tradițional al poveștilor cu stafii, Winterson ne conduce într-un nou univers: o lume în care fantomele pot trăi în metavers sau în gadgeturile moderne, sunt prezente la ședințele de spiritism care le invocă, vin să vindece sau să destrame povești de iubire din lumea celor vii sau, pe neașteptate, încearcă să îi tragă spre ochiul negru al fluviului pe cei naivi. Seducătoare și inedită, cea mai nouă carte a acestei autoare ne schimbă nu doar percepția asupra universului imaterial, ci și modul în care ne înțelegem viețile și, mai ales, relațiile cu ceilalți.

„Un volum ale cărui povestiri cu fantome variază de la povești înfricoșătoare până la reflecții speculative despre sensul vieții. La fel de captivant ca orice altceva scris de această autoare de o ingeniozitate fără limite.“ — Los Angeles Times

„Un volum jucăuș și emoționant.“ — Observer

„Fiecare povestire este pasionantă și provocatoare.“ — New Statesman

„O carte captivantă și care-ți dă fiori, având ca teme durerea, răzbunarea și modul în care tehnologia poate sfărâma granița dintre viață și moarte.“ — Sunday Express

Modestul apartament de pe strada Gemito miroase a vopsele și a terebentină. Mobila e împinsă la perete ca să se improvizeze un studio, iar pânzele puse la uscat trebuie date la o parte de pe paturi în fiecare seară. Federì, funcționar la Căile Ferate, este convins că, dacă n-ar avea o familie de hrănit, ar fi un pictor de renume mondial. Talentat, ambițios și frustrat, îndură greu dezamăgirile pe care i le scoate în cale soarta. Soția lui chinuită și cei patru fii suportă consecințele. Ani mai târziu, primul său născut va spune povestea unui bărbat cu care s-a străduit toată viața să nu semene. Având ca fundal orașul Napoli încă marcat de cel de-Al Doilea Război Mondial, Casa de pe strada Gemito, roman câștigător al Premiului Strega și finalist la Premiul Booker International, este o capodoperă a literaturii italiene contemporane.

„O lucrare minuțioasă de autoficțiune având în centru o familie din Napoli în perioada postbelică.“ The New York Times

„Fiecare personaj este o ființă umană în toată puterea cuvântului, cu dorințe, regrete, resentimente, amărăciune și speranță. În același timp, decorul napolitan prinde și el viață... Se pare că Starnone nu greșește niciodată. O capodoperă cu o structură complexă.“ Kirkus Reviews

„Starnone folosește limba așa cum lucrează un mare pictor cu culorile, creând iluzia unui spațiu tridimensional pe o suprafață plană.“ Jhumpa Lahiri

„Unul dintre cei mai buni romancieri ai Italiei.“ The Guardian

„O poveste complexă de familie și o capodoperă despre natura alunecoasă a adevărului.“ The New York Times Review of Books

„Cinci sute de pagini de dramă vie, fluidă, cu detalii abundente, plină de suferință și totodată de umor.“ The Washington Post

„Starnone portretizează, fără să-i șovăie mâna, violența fizică și verbală ce poate erupe în interiorul celor mai strânse relații.“ Financial Times

„În romanele lui Starnone, dorința de a te elibera de ranchiuna care ți-a măcinat părinții se dovedește în cele din urmă un demers zadarnic.“ The Atlantic

„O vedere în secțiune a traiului din Napoli și o poveste de viață spusă cu măiestrie.“ Benevento

„Cea mai importantă carte a lui Domenico Starnone... robustă, cu o structură fără cusur și un stil de o claritate excepțională.“ L’Indice

„Starnone cuprinde o imensitate într-un spațiu restrâns.“ The Sunday Times

„O lecție de măiestrie.“ Times Literary Supplement

„O capodoperă.“ Reading in Translation

DOMENICO STARNONE este un scriitor, scenarist și jurnalist italian. S-a născut în 1943 la Saviano, lângă Napoli, și a scris pentru mai multe ziare și reviste, printre care L’Unità, La Repubblica și Corriere della Sera. Până în 2023, a deținut o rubrică permanentă, intitulată „Parole“, în săptămânalul Internazionale. De asemenea, lucrează ca scenarist, filmele La scuola, Lacci, Confidenza (de Daniele Luchetti) și Denti (de Gabriele Salvatores) bazându-se pe romanele sale. Printre cărțile lui se numără: Ex cattedra, Il salto con le aste, Segni d’oro, Fuori regis - tro, Sottobanco, Eccesso di zelo, Denti, La Retta via, Casa de pe strada Gemito (Via Gemito), care a câștigat Premiul Strega, Premiul Napoli și a fost finalist la Premiul Booker International, Labiltà, Prima esecuzione, Spavento, Autobiografia erotica di Aristide Gambía, Noduri (Lacci), Păcăleală (Scherzetto), Confidenza, Vita mortale e immortale della bambina di Milano și Il vecchio al mare.

O comunitate devorată de lăcomie, lașitate și frică. Un om persecutat de fantomele trecutului său dureros. O tânără în căutarea fericirii. Într-o săptămână plină de evenimente, fiecare dintre ei se va confrunta cu întrebări despre viață, moarte și putere și fiecare dintre ei va trebui să-și aleagă propria cale. Vor alege binele, sau răul? Scena acestei lupte extraordinare este îndepărtatul sat Viscos. Sosește un străin, purtând cu el un rucsac în care se află un caiet și unsprezece lingouri de aur. El vine aici pentru a afla răspunsul la o întrebare care îl chinuie: oamenii, în esență, sunt buni, sau răi? Întâmpinându-l pe misteriosul străin, întreg satul devine complice la intriga lui sofisticată, care va marca pentru totdeauna viețile locuitorilor. În acest roman uluitor, Paulo Coelho prezintă lupta dintre lumină și întuneric din adâncul fiecărui suflet și mesajul ei pentru viața noastră de zi cu zi: să îndrăznim să ne urmăm visurile, să avem curajul de a fi altfel și să ne stăpânim teama care ne împiedică să trăim cu adevărat. Diavolul și domnișoara Prym este o poveste încărcată de emoție, în care integritatea ființei umane este supusă unui test cumplit.

Alegând lozinca insurgenților Sorbonei din mai 1968 drept titlu al romanului său, Milan Kundera așază destinul unei întregi generații sub semnul eșecului. Eroul său nu este însă un tânăr al acelor locuri și vremuri, ci unul care-și trăiește dureroasa maturizare în epoca instaurării regimului comunist în Cehoslovacia. Adolescent vulnerabil, bântuit de teama de ridicol, dar de o extremă puritate, poetul Jaromil se simte atras de ideologia marxistă, care-i promite o iluzorie revanșă împotriva unei lumi ce nu-l poate cuprinde. Treptat, el devine prizonierul unui sistem care îi cere să renunțe la tot ce venerase în chipul cel mai curat cu putință și să intre în concertul platitudinilor care se dau drept singura literatură adevărată.

Puritatea lui ultragiată se transformă atunci de-a dreptul în abjecție, odată cu denunțul prin care Jaromil își trimite prietena la închisoare. Și dacă, așa cum se spune, viața poetului este exponențială, căderea lui Jaromil, pusă de autor față în față cu căderile atâtor mari poeți ai lumii, vorbește despre căderea tuturor celor prinși în vâltoarea istoriei. Iată de ce romanul său n-a putut apărea decât în afara granițelor Cehoslovaciei, în 1973, mai întâi în Franța, unde a primit Prix Médicis étranger.

„Alături de Don Quijote și Doamna Bovary, Viața e în altă parte este probabil opera cea mai dură care s-a scris vreodată despre poezie. Despre poezie ca ultim refugiu al lui Dumnezeu.“ — FRANÇOIS RICARD

Walkiriile gravitează în jurul unui om care vrea să-şi schimbe viaţa şi să-şi împlinească un vis: va merge în deşertul Mojave, unde speră să-şi întâlnească îngerul călăuzitor, reuşind astfel să se cunoască pe sine şi să înţeleagă lumea. De la Maestrul lui spiritual, J., Paulo ştie că deşertul nu este un loc pustiu, ci ascunde şansa unor întâlniri neaşteptate. Acolo, departe de vâltoarea vieţii de zi cu zi, se află un tânăr Maestru al Tradiţiei şi un grup de femei războinice, Walkiriile, care cutreieră călare deşertul. Iar ele îl vor ajuta pe Paulo să-şi împlinească visul. Paulo şi femeia iubită, Chris, străbat întinderile de nisip, într-un periplu ce se va dovedi, mai presus de toate, o călătorie interioară care le va pune la încercare sentimentele şi credinţa, dar îi va călăuzi spre adevărata Dragoste şi Cunoaştere. Una dintre cele mai importante opere ale lui Paulo Coelho, roman surprinzător şi plin de mister, Walkiriile evocă o uluitoare experienţă umană şi spirituală survenită în viaţa autorului la scurt timp după ce Alchimistul a văzut lumina tiparului.

Acţiunea romanului Marea trecere este plasată spre sfârşitul anilor ’30, înaintea şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Billy Parham, protagonistul, un cowboy aflat la vârsta adolescenţei, prinde în capcană o lupoaică, după ce aceasta atacase vitele de la ferma familiei lui. Dar, în loc s-o omoare, hotărăşte să o ducă înapoi în ţinuturile de unde venise, străbătând întinderile nesfârşite de prerie şi munţii aflaţi la graniţa cu Mexicul. Călătoria lor curajoasă, prin locuri înspăimântător de pustii, însă uluitor de frumoase, ajunge în impas din clipa în care dau peste oameni. Băiatul devine martor al unor întâmplări la limita dintre basm şi coşmar, într-o lume marcată de atâta cruzime şi violenţă, încât pare a fi guvernată doar de legea implacabilă a morţii.

Domnul Ryder, „cel mai bun pianist în viaţă”, soseşte într-un oraş european, în aparenţă străin pentru el, ca să susţină un recital. Dar, din prima clipă, totul i se pare ciudat de familiar, de la străzi şi clădiri la bărbaţii, femeile şi copiii care îl tratează ca pe un cunoscut, cerându-i favoruri, folosindu-se de celebritatea lui. Strania familiaritate atinge punctul maxim când îi întâlneşte pe Sophie, care pare să-i fi fost iubită sau soţie, şi pe fiul ei – în multe privinţe o replică a lui din vremea când era copil. Muzicianul îşi dă seama că a mai fost acolo şi îşi asumă cu mândrie misiunea de salvator pe care i-o încredinţează locuitorii oraşului, încercând să rezolve în intervalul scurt până la concert problemele cu care se confruntă aceştia: lipsa de comunicare, sterilitatea sufletească, înstrăinarea.

Tropicul Cancerului este o confesiune de neuitat, poate cea mai onestă carte scrisă vreodată, un text autobiografic al unui autor considerat în America „obscene” şi interzis ani în şir.

Recunoscut astăzi ca unul dintre romanele-cult din literatura americană şi una dintre capodoperele clasice ale erotismului, Tropicul Cancerului a apărut iniţial la Paris în 1934, fiind interzis mai bine de un sfert de secol peste ocean. Cartea reprezintă o combinaţie dezinhibată de ficţiune şi biografie, de naraţiune şi flux liber al conştiinţei, prezentând cu dezinvoltură aventurile adesea licenţioase ale unui tânăr scriitor american exilat în Parisul anilor ’30. El duce o existenţă marginală şi precară, învârtindu-se prin baruri, săli de dans, bordeluri şi locurile de adunare ale unei boeme adesea sordide, ale cărei excentricităţi şi excese le înregistrează într-un stil precis, necruţător şi complice-amuzat. Cartea îşi datorează renumele limbajului franc şi fără perdea, pasiunii cu care îşi trăieşte naratorul momentele de disperare sau de exaltare, precum şi paginilor vizionare, poetice, care dau cărţii o intensitate halucinantă.

Singura cale de‑a ajunge la Sassaia, un sat micuț, cuibărit în munți, e o potecă foarte abruptă, ascunsă printre fagi. De acolo apare într-o zi Emilia, roșcată și cu părul creț, incredibil de slabă. O adolescentă de treizeci de ani, cu bocanci mov și o geacă verde fluorescent. Din casa alăturată, Bruno asistă la sosirea ei ca și cum ar fi martorul unei invazii. Femeia are un accent „străin“ și o grămadă de genți, iar simpla ei prezență într-un loc uitat de lume pare nefirească.

Când în sfârșit se întâlnesc, fiecare cu singurătatea sa, Bruno simte că în ochii Emiliei se ascunde un abis asemănător cu al său, dar cumva opus. Le e familiar amândurora – lui pentru că l-a suferit, ei pentru că l-a provocat – un rău pentru care a plătit cu mulți ani de închisoare, însă care nu poate fi reparat. Sassaia e refugiul lor, singura soluție pentru a scăpa de un viitor în care amândoi au încetat să mai creadă.

Dar viitorul sosește și își urmează propriile legi.

Avand mereu in fundal semnul asediului care a macinat orasul Sarajevo vreme de aproape trei ani, povestirile din Marlboro de Sarajevo urmaresc soarta celor asediati si leaga vieti una de alta, un barbat de iubita lui ranita, o casa lovita de obuz de una ramasa neatinsa. Rezultatul este un cor al povestilor - povesti de dragoste, induiosatoare, marcate de melancolie, de dorul unei tari care nu va mai fi nicicand la fel. Povestile lui Miljenko Jergovic, pline de tristete, dar si de umor, sunt lipsite de lamentatii, iar protagonistii lor isi accepta in cele din urma soarta si curgerea ineluctabila a evenimentelor.

O suferinta ce parea imposibil de vindecat. O familie care isi regaseste drumul. Roma anilor 1950. Marisa si Stelvio se indragostesc. Familia pe care cei doi si-o intemeiaza pare desprinsa dintr-un film de dragoste - pana cand Betta, indragita lor fiica in varsta de 16 ani, este gasita moarta pe o plaja din apropierea Romei. Tragedia e cutremuratoare. Cuplul se dezintegreaza, afectiunea si buna intelegere dispar. Insa nimeni nu stie ca in noaptea aceea fatidica, impreuna cu Betta, se afla si verisoara ei Miriam, timida si introvertita, si ea victima unei violente de nedescris asupra careia pastreaza tacerea.

Lexic de familie, roman autobiografic, câștigător, în 1963, al Premiului Strega, este o meditație subtilă asupra memoriei, iubirii și fragilității legăturilor umane, scrisă cu autenticitate și nostalgie de una dintre marile autoare ale secolului XX.

Pe fundalul Italiei fasciste și al celui de-Al Doilea Război Mondial, împletind detaliul istoric și ficțiunea, Lexic de familie urmărește copilăria și tinerețea Nataliei alături de familia ei zgomotoasă de intelectuali evrei, în care discuțiile despre politică, știință și literatură fac parte din rutina zilnică. Într-o societate tot mai ostilă, casa devine un refugiu, iar limbajul domestic colorat și repetitiv este firul invizibil care îi leagă pe membrii familiei, un cod secret al apartenenței. Istoria mare, care schimbă destine, și istoria intimă, cu pierderi, iubiri și reinventări succesive se suprapun, creând o frescă a Italiei interbelice și postbelice. Romanul Lexic de familie are o tematică bogată, de la continuitatea memoriei, la forța cuvintelor de a ține vie o lume apusă și la modul în care identitatea se formează din fragmentele trecutului.

„Lexic de familie amintește de modul în care marii moderniști au reinventat copilăria: Joyce, Compton-Burnett, Katherine Mansfield, fragmente din Conștiința lui Zeno de Italo Svevo și, mai înapoi în timp, Swann.“ — Los Angeles Review of Books

„Natalia Ginzburg construiește, din cele mai mărunte elemente ale vieții domestice, o lume având complexitatea etică a marilor romane din secolul al XIX-lea.“ — The Guardian

„Ginzburg nu a supradramatizat războiul în scrierile sale, ci a căutat să îl integreze în viața de zi cu zi; părea parte a normalității până când s-a apropiat, iar atunci a sfâșiat viețile personajelor sale.“ — Colm Tóibín

„Magia romanului Nataliei Ginzburg constă în simplitatea absolută a prozei, brusc iluminată de un singur cuvânt care transformă o frază într-un fulger.“ — The New York Times 

Avraam remix este un roman-poem amuzant și politic, ușor exegetic, din moment ce patriarhul, devenit contemporanul nostru aici, trece prin globalizare și teroarea ei fiind „escortat în mod regulat la graniță”. Îi întâlnește pe Perec și Dostoievski, îl citește pe Freud, mănâncă legume prost dezghețate în camerele de hotel, găsește o femeie din Orient și pronunță fraze înțelepte precum „oamenii se despart pentru că sunt toți frați ai aceleiași mizerii”. Eric Loret, Libération

La fel ca Racine înaintea lui, și La Fontaine, și Chateaubriand și Hugo, Frédéric Boyer remixează Sfântul Text pentru a face o nouă carte, plină de ecouri și reminiscențe. Un proiect îndrăzneț, care nu ar însemna nimic dacă nu ar fi și, dacă nu ar fi mai presus de toate, o aventură palpitantă a limbajului. Sébastien Lapaque, Le Figaro

Frédéric Boyer este scriitor, traducător, editor. În 2001, la Bayard, el a condus lucrările pentru Noua traducere a Bibliei, care a reunit exegeți și numeroși cercetători (Olivier Cadiot, Jean Echenoz, Florence Delay, Emmanuel Carrère etc.). A publicat la Bayard, în 2016, cu designerul Serge Bloch, Biblie. Les récits fondateurs, iar, în 2020, Jésus, l’histoire d’une parole.

Povestea înduioșătoare a unei femei care se redescoperă după o criză personală. Personajul Britt-Marie apare pentru prima dată, în toată splendoarea răutăților ei obsesive, în Bunica mi-a zis că-i pare rău, dar Backman a simțit imensul potențial al personajului său și, poate, a tânjit cumva să-i facă dreptate. Și reușește.

„Ajungi să-ți dai și tu seama că, de fapt, ceva nu e-n regulă cu tine însuți.”

În cele nouă nuvele reunite în acest volum, acțiunea se derulează în circumstanțe nu tocmai obișnuite: locuitorii unui oraș nenumit urmăresc de câteva zile un fenomen cosmic rarisim, și anume, efectul exploziei unei stele din constelația Orion. Evenimentul apocaliptic, apariția unei uriașe pete alburii, lăptoase pe cer generează comportamente stranii, bizare, iar protagoniștii, marcați de fenomenul astral, își descoperă apetența pentru introspecție, reevaluarea relațiilor interumane și a existenței lor de până atunci. Nuvelele urmăresc traseul acestor personaje recognoscibile în viața de fiecare zi într-un interval de câteva ore, căci, în nuvelele lui Szöllősi, mișcarea, călătoriile, interacțiunea cu alte personaje – concretizată în dialoguri – joacă un rol important în plan concret și simbolic, în același timp. Hipersensibilitatea provocată de apariția supernovei, recursul la percepție (mai exact la cele cinci simțuri), exacerbarea unor stări neurovegetative, emoțiile amplificate, viscerale, atmosfera apăsătoare se suprapun peste acțiunea adesea minimală, într-o scriitură pe care am putea-o eticheta drept neonaturalistă, în care procesele fiziologice, stările psihologice și procesele cognitive sunt inseparabile.

Mátyás Szöllősi (n. 1984, Budapesta) este prozator, poet, dramaturg și fotoreporter. Prozele i-au fost traduse în limbile engleză, sârbo-croată și slovacă. Volumul de proze scurte Curent alternativ a obținut în anul 2017 premiul național de debut Margó. Ca fotoreporter a obținut numeroase premii naționale și internaționale (în România, Ucraina, Indonezia și Bașkiria).

Un roman despre memorie, mizând pe glisarea între prezent și trecut, Să cunoști o femeie reconstituie drama, tardiv percepută, a unui agent al serviciilor secrete israeliene, căruia absoluta discreție, reticențele și mefiențele organic sădite de profesiune i-au răvășit și întunecat existența.

Yoel Ravid, agent Mossad, se retrage din activitate după ce soția lui, Ivria, moare într-un accident ciudat. Își lasă în urmă și casa și se mută cu fiica, mama și soacra lui într-un cartier cochet. Faptele sale par o despărțire de trecut, însă în realitate Yoel începe să-și examineze și să-și reevalueze obsesiv anii de căsnicie și de carieră. Drumul către sine al bărbatului între două vârste devine o încercare a labirintului, pentru că este jalonat de personaje apropiate care, paradoxal, se dovedesc a fi învăluite de mister. Fiica lui, Netta, un copil bolnăvicios ale cărui crize i-au înstrăinat pe soți, este acum o adolescentă taciturnă, matură în judecățile ei. Prietenoșii vecini americani din cartierul rezidențial par să îi întindă o capcană, iar foștii colegi din serviciile secrete îl privesc cu suspiciune când refuză să se întoarcă la datorie pentru a participa la o misiune importantă.

„Amos Oz e un scriitor de o extraordinară acuitate psihologică și profund uman, dar care nu devine niciodată sentimental și nici nu se ferește să judece aspru. Replicile personajelor sunt pline de viață, iar lumea înconjurătoare este descrisă magistral. Rezultatul este o carte cu o solidă structură morală, care ridică întrebări fundamentale despre natura umană și totodată palpită de detalii ale vieții de zi cu zi. Un roman într-adevăr foarte bun.“ (Scotsman)

„Amos Oz spune lucrurile trecute sub tăcere. Tot ceea ce scrie el dezvăluie un adevăr rămas până atunci ascuns.“ (Sunday Times)

„Un roman remarcabil, care, în timp ce urmărește minuțios drumul spre înțelepciune al protagonistului Yoel, ne reamintește extraordinara capacitate a ficțiunii de a forța limitele exprimabilului.“ (Daily Telegraph)

O călătorie în imperiul economic și în visul de dominație al camorrei „Gomora” este o carte scrisă cu prețul libertății. Sub pază armată de la publicarea ei, amenințat în repetate rânduri cu moartea și forțat să schimbe adrese peste adrese pentru a-și pierde urma, Roberto Saviano urmărește în cartea sa prăbușirea orașului Napoli – orașul său natal – sub dominația Camorrei, o rețea de crimă organizată de o amploare și o ferocitate cutremurătoare. Camorra se sprijină pe un sistem internațional bine pus la punct – alimentat de traficul narcotice și deșeuri toxice, de activități ilegale în imobiliare și în lumea creațiilor vestimentare de lux – , iar influența pe care o exercită a schimbat treptat viața în Campania, regiunea din sudul Italiei din care face parte și Napoli.