Moderni & contemporani

Primul roman al lui Margaret Atwood Lui Marian, viața nu pare că o să-i rezerve vreodată ceva ieșit din comun. La momentul acesta, locuiește în chirie, are o slujbă care nu-i oferă nicio satisfacție intelectuală, și-a construit o rutină de persoană disciplinată și cuminte și așteaptă să se căsătorească, să se mute la casa ei și să intre în rândul lumii. Numai că e suficientă o fisură cât de mică în toată această orânduire superficială și viața i se dă complet peste cap. Astfel i se dezvăluie o perspectivă și sumbră asupra lumii și, spre stupoarea ei, asupra căsătoriei.

Iubirea este pentru Milan Kundera altceva decât blândă visare sau suspin abisal, ceva mult mai palpabil, „epidermic“ aproape. Nu maladive fantasme, nu obscure pulsiuni îi împing pe eroii nuvelelor sale unul către altul: în doi, nu e loc de subtile ocoluri şi de inavuabile complexe, totul se reduce la expresia cea mai brutală a esenţialului. Cu nespusă luciditate şi cu enormă ironie, Kundera dezvăluie resorturile cotidiene ale relaţiei de cuplu, care sfârşesc prin a provoca un imens hohot de râs. Un râs izbăvitor, fiindcă sub tribulaţiile erotice ale personajelor îşi arată întotdeauna chipul una dintre meschinele strategii de disimulare şi supravieţuire ale omului, aceea care măsoară adevărata dimensiune a eşecului său.

Cuvânt înainte de Ludmila Ulițkaia

Marea revelație a literaturii ruse din 2015, romanul Zuleiha deschide ochii, salutat cu entuziasm la apariție de Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin, a fost recompensat cu cele mai importante premii: Bolșaia Kniga (dublu câștigător, Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi), Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) și Kniga Goda. Este în curs de traducere în peste treizeci de limbi.

Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămâne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forță de evocare și umanism.

„Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme. O carte foarte puternică, care aduce un suflu nou în literatura rusă." (Evgheni Vodolazkin)

Ilustrația copertei: Ivan Șișkin, Iarna (detaliu)

S-a născut în România şi nu avea nici un nume. În Beirut, părinţii adoptivi îi spun Sherine. Apoi primeşte numele zeiţei înţelepciunii, Atena. Călătoreşte în toată lumea, căutându-se pe sine, şi află mult mai mult decât sperase – află adevărul despre lumea în care trăieşte. Şi devine Vrăjitoarea din Portobello.

Romanul semnat Paulo Coelho spune povestea acestei fascinante tinere din Transilvania, care ajunge să schimbe viaţa celor care au întâlnit-o, iar mărturiile lor conturează un destin de excepţie:

„Era maestra mea, avea datoria de a-mi transmite misterele sacre, de a trezi energia necunoscută care zace înăuntrul fiecăruia dintre noi.“ (Andrea McCain, actriţă)

„Marea problemă a Atenei a fost că era o femeie a secolului XXII născută în secolul XXI şi nu s-a ferit să o arate. Cu ce preţ? A plătit din plin pentru asta.“ (Deidre O'Neill, cunoscută ca Edda)

„Nimeni nu-şi încredinţează visurile în mâinile celor care le pot distruge. Nimeni, cu excepţia Atenei.“ (Heron Ryan, ziarist)

Cartea de faţă reuneşte discuţiile purtate de autoare la Berlin, în decembrie 2013 – ianuarie 2014, cu jurnalista austriacă Angelika Klammer. Titlul este un vers dintr-un distih pe care Herta Müller şi-l repeta mereu, ca pe o incantaţie, pentru a-şi da curaj când trebuia să meargă la interogatoriile de la Securitate: Patria mea era un sâmbure de măr, / căutându-mi drumul între seceră şi stea.

Discuţiile refac drumul parcurs de Herta Müller din satul natal până la scriitoarea de azi şi laureata Premiului Nobel  –  este deci un volum autobiografic. Problematica e, în esenţă, cea cunoscută şi din alte opere literare şi eseistice ale autoarei, dar prin dialog amintirile şi reflecţiile ei dobândesc o acuitate deosebită. Considerațiile despre scris ocupă un loc important, volumul fiind totodată un autoportret al Hertei Müller şi o ars poetica.

„La Herta Müller frumuseţea şi groaza sunt strâns învecinate. […] Urâţenia era mereu prezentă, atotputernică şi de neînvins; frumuseţea, în schimb, era un program de rezistenţă individuală, şi prin urmare o problemă de supravieţuire. Frumuseţea putea fi produsă mai cu seamă prin limbaj. Greu de spus ce ar fi devenit Herta Müller în absenţa dictaturii care a forţat-o să scrie pentru a se autoafirma şi care a fost subiectul major al vieţii ei. Dar forţa de atracţie magnetică pe care o exercită cuvintele asupra ei ne face să presupunem că ar fi existat atunci un alt factor declanşator.“ — Süddeutsche Zeitung

„Interviurile se consideră că ţin de genul jurnalistic, nu de cel literar, dar, prin felul emoţionant, tulburător în care se mărturiseşte Herta Müller în această carte de interviuri, ea a creat literatură, şi anume literatură majoră.“ — Der Spiegel

Roman inspirațional și comedie romantică, acest bestseller internațional, aflat pe lista celor mai bine vândute cărți în Spania, Statele Unite și Germania, fiind tradus deja în peste 20 de limbi, e o bijuterie literară, în care veți găsi referințe livrești amestecate cu istoria plină de magie a lucrurilor mărunte. Pentru că, adeseori, dragostea se ascunde în detaliile cele mai neînsemnate.

Când Samuel, un profesor universitar singuratic, se trezește în ziua de Anul Nou, e convins că nimic nu-i poate schimba viața monotonă, până când un musafir neașteptat se strecoară în apartamentul lui din Barcelona și refuză să mai plece. Apariția lui Mishima, un pisoi vagabond, devine un fel de catalizator care-l face pe Samuel să se desprindă de cărțile, filmele străine și muzica clasică favorite și să pornească în călătorie spre locuri unde nu mai ajunsese niciodată, ca bunăoară casa de alături, și să se apropie de oameni pe care n-ar fi crezut că o să-i cunoască, asemenea lui Felix, un bătrân redactor bizar de la mansardă, sau Valdemar, bărbosul cu manuscrisul despre fața ascunsă a Lunii de la cafenea. Mai mult chiar: motanul îl va ajuta să se întâlnească din nou cu o misterioasă femeie din trecutul lui, Gabriela, pe care nu mai spera s-o revadă.

„Un roman de-a dreptul fermecător… O poveste de dragoste care adună laolaltă pisici îndrăznețe, întâmplări ieșite din comun și o mulțime de reflecții cu privire la Goethe, Kafka și Rilke… Pune în valoare cu artă și stil magia lucrurilor obișnuite.“ (Kirkus Reviews)

„Dacă nu vă plac pisicile, Mishima o să vă schimbe punctul de vedere. Dacă vă plac pisicile, cartea aceasta e un dar. Citiți și îndrăgostiți-vă!“ (Gwen Cooper)

Cele unsprezece povestiri din volumul Trupul sufletului alcătuiesc o carte poetică și emoționantă, care investighează granița dintre trup și suflet. Urmărindu-și personajele în momente cruciale ale vieții, Ludmila Ulițkaia ne provoacă să punem sub semnul  întrebării limitele impuse de societate, de obiceiuri, uneori de noi înșine, pentru a găsi curajul de a da o definiție singurului sentiment capabil să șteargă distanțele dintre oameni: iubirea. Manifestându-se sub cele mai variate chipuri, fie că este vorba de atracție fizică, de devotament matern, de adorație sau pur și simplu de loialitate, forța sa îi salvează pe protagoniștii acestor povestiri și le schimbă destinul.

„Despre trup știm mult mai multe decât despre suflet. Nimeni nu poate desena o hartă a sufletului. Doar zona de hotar poate fi uneori sesizată. Acolo, pe măsură ce te apropii de această graniță, se stârnesc niște vibrații, se dezvăluie niște detalii subtile, despre care este aproape cu neputință până și să vorbim în limba noastră minunată, dar limitată. E o apropiere riscantă, periculoasă aproape. Dar, cu cât trăiești mai mult, cu atât această zonă te atrage mai puternic spre ea.“ —  LUDMILA ULIȚKAIA

Aventură, droguri și rebeliune într-o călătorie nebunească prin America răscolită de transformări sociale a anilor ’70.

Ne aflăm în anii ’70, războiul din Vietnam e subiect de știri la televizor, iar Statele Unite ale Americii cunosc prefaceri sociale sub numele de revoluții – sexuale, psihedelice, rasiale. Epoca se schimbă cu scandal. Iar Hunter S. Thompson, sub numele de personaj Raoul Duke, jurnalist aflat într-o misiune aparent nevinovată, în Las Vegas, ia notă de toată nebunia și participă la ea înarmat cu un portbagaj plin ochi cu absolut toate drogurile cunoscute speciei, cu o atitudine în general potrivnică, ultracritică, alături de un avocat a cărui prezență produce și mai multă tulburare. Scopul subsidiar al acestei aventuri demențiale e căutarea vechiului „Vis American“.

Să nu uităm că Hunter S. Thompson e scriitorul pentru al cărui stil hiperbolizant-parodic a trebuit să se inventeze un termen: Gonzo. Nu e o insultă, e un elogiu – pentru unul dintre cei mai originali producători de satiră ai postmodernității americane. Nu întâmplător, autorul își anunță „filosofia“ în linia marilor moraliști americani și alege pentru motto un citat din Samuel Johnson: „Cel ce se poartă ca un ticălos scapă de suferința de a fi om.“

"O carte senzațională, epocală, toridă. Scriitorilor le mai pasă de doar două adjective în ziua de azi: „sclipitor“ și „scandalos“, iar Hunter Thompson beneficiază de ambele din plin." - Thomas Wolfe

"Relatare ficționalizată a celor două călătorii pe care Thompson le-a făcut cu prietenul său Oscar Zeta Acosta, Frică și lehamite în Vegas este o călătorie sălbatică, în viteză, prin cele mai stranii scene ale adevărului – sau ale ficțiunii americane." - The Conversation

Barcelona anului 1945. Într-o dimineaţă ceţoasă, domnul Sempere, proprietarul unui anticariat din inima oraşului vechi, îşi duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cărţilor Uitate, o clădire impunătoare, veche şi sumbră, plină de volume ale unor autori necunoscuţi sau uitaţi, cărţi aduse de oameni care au vrut să le salveze de la părăsire, indiferenţă sau de la dispariţie. Potrivit tradiţiei, cine intră acolo prima oară trebuie să adopte o carte.

Dintre miile de tomuri, Daniel se simte atras de Umbra vântului de Julián Carax, un roman misterios pe care, ajuns acasă, îl citeşte în aceeaşi noapte dintr-o suflare. În anii următori, Daniel se pomeneşte implicat într-o serie de intrigi şi crime, trecând prin numeroase primejdii pentru a salva cartea de anumite persoane. În acelaşi timp, cercetează amănunţit biografia autorului, cel puţin la fel de enigmatică şi de stranie ca romanele sale.

„Dacă aţi crezut cumva că marele roman gotic a murit odată cu secolul al XIX-lea, Umbra vântului o să vă facă să vă răzgândiţi. Un roman de primă mână, plin de capcane, de intrigi care se desfac unele din altele.” (Stephen King)

Născute din vinovăţie abordează istoria contemporană a Europei de Est – dictaturi totalitare, tranziţia spre democraţie, migraţia în Occident – prin intermediul poveştilor a trei femei bântuite de violenţă, dependenţă şi de neputinţa de-a găsi un loc pe care să-l numească „acasă”. Iana, o studentă din Bulgaria sosită recent în SUA, este martora unui accident de maşină. Evenimentul tragic, a cărui victimă este tot o studentă dintr-o ţară fostă comunistă, constituie un catalizator pentru Iana, care deapănă povestea propriei vieţi, pe cea a mamei, Lili, şi a bunicii, Eva. Când Eva este pe moarte, Lili şi Iana se văd nevoite să se întoarcă în Bulgaria, întâlnindu-se pentru prima oară după dureroasa lor despărţire. Romanul descrie o călătorie: din trecutul generaţiilor persecutate de regimul instaurat după 1944 până în perioada migraţiei de după căderea Cortinei de Fier. Bătrâni şi tineri, vremea lor şi prezentul nostru, generaţii de sacrificiu şi emigranţi, părinţi care îşi doresc pentru copiii lor lucrurile de care ei n-au avut parte, tonuri de cenuşiu şi visul american viu colorat. Sărăcie, refugiu în alcool, violenţă domestică, temeri şi valori ale unei epoci transmise din generaţie în generaţie. Ruine, rugină, buruieni. Şi peste toate regretul, înţelegerea de pe urmă şi speranţa.

„O carte curajoasă, care iese din tiparele obişnuite, modernă, caustică, intensă şi amară. O poveste despre toate lucrurile şi toţi oamenii pe care îi purtăm înăuntrul nostru, despre suferinţa şi viaţa de zi cu zi ale emigranţilor, despre istoria familială pe care o târâm în urma noastră ca prizonierii de război încătuşaţi de durerea generaţiilor anterioare.” (Svetlozar Jelev)

„Prin «glasul» Ianei aflăm istoria familiei sale. Lumea plină de secrete a celor în vârstă e dominată de violenţă, înjurături şi alcool. Modelul patriarhal în vigoare redă cu o exactitate aproape ritualică umilinţele suportate zilnic de unele femei din această parte de lume, în nu foarte îndepărtatul secol XX, pe care ele le considerau adesea o normalitate. Nici mama, nici bunica Ianei nu se revoltă prea mult. Tocmai această resemnare subliniază sentimentul de dezolare, de infinită nedreptate.” (Literaturen vestnik)

„Ioanna Elmy face parte dintr-un grup de femei, scriitoare şi traducătoare extraordinare, care produc cea mai captivantă şi mai interesantă literatură contemporană din Bulgaria.” (Izidora Anghel)

 

1861, fluviul Mississippi. Cand sclavul Jim afla ca urmeaza sa fie vandut unui nou stapan din New Orleans si sa fie despartit pentru totdeauna de sotie si de fiica, hotaraste sa se ascunda pe insula Jackson din apropiere pana va pune la cale un plan. Huck Finn, pe de alta parte, si-a inscenat moartea ca sa scape de violenta tatalui sau, care s-a intors recent in oras. Asa incepe o calatorie periculoasa cu pluta pe Mississippi, spre izbavirea intruchipata de statele care au interzis sclavia. In timp ce James si Huck navigheaza pe apele inselatoare, fiecare cot al fluviului ascunde promisiunea salvarii si riscul dezastrului. In ropotul tobelor care anunta izbucnirea razboiului, James trebuie sa-si duca mai departe povara: familia pe care este disperat s-o protejeze si minciuna in care este silit sa traiasca. Impreuna, cei doi tovarasi formand o pereche greu de imaginat pornesc in cea mai primejdioasa si mai plina de consecinte odisee dintre toate...

Va ramane la Auschwitz pana la capat, ca sa-i dea o sansa de supravietuire fratelui sau. Polonia, 1940. Moshe si familia lui fug din Varsovia, intr-o incercare disperata de a-si salva vietile, in timp ce fortele naziste intra in oras. Ascunsi sub identitati false, ei spera sa apuce sfarsitul razboiului, pe care-l considera aproape. Niciun loc nu este insa cu adevarat sigur pentru evreii din Polonia si, in scurt timp, Moshe si fratele lui se pomenesc in drum spre Auschwitz, de unde nimeni nu se mai intoarce. Despartiti de restul familiei, ei fac tot posibilul sa ramana unul langa altul.

Autoarea bestsellerului Demon Copperhead, distins cu Pulitzer Prize for Fiction și Women's Prize for Fiction (2023)

„Magistral... Ultimele pagini încă mă bântuie.“ - San Francisco Chronicle Book Review

„O veritabilă magiciană a cuvintelor.“ – Time

Un roman dramatic și provocator, în care Barbara Kingsolver, laureată a Premiului Pulitzer, ne poartă într-o călătorie epică prin Mexicul artiștilor Diego Rivera și Frida Kahlo și prin America din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, a lui F.D. Roosevelt și J. Edgar Hoover. Lacuna este povestea emoționantă a unui om pendulând între două națiuni aflate în căutarea unor identități moderne, dar și un portret de neuitat al artistului — și al artei în sine.

Născut în Statele Unite, dar crescut într-o serie de gospodării provizorii din Mexicul anilor 1930, Harrison Shepherd nu se simte nicăieri acasă. Viața lui se rezumă la ceea ce învață de la cei care lucrează în bucătărie sau făcând diverse comisioane prin oraș. Dar într-o zi fatidică, amestecând ghips pentru celebrul muralist mexican Diego Rivera, își descoperă o pasiune pentru istoria aztecă și pentru exotica și impetuoasa artistă Frida Kahlo, care îi va deveni prietenă pe viață. Iar când ajunge să lucreze pentru Lev Troțki, un lider politic exilat care se luptă pentru viața sa, Shepherd pătrunde fără să vrea în lumea artei și a revoluției, a scandalurilor și bârfelor alimentate de titlurile din ziare, asumâdu-și astfel riscul unei violențe teribile. Ajuns în Statele Unite, țara sa natală, Shepherd crede că ar putea să se regăsească în imaginea plină de speranță a Americii și să-și facă auzită vocea. Însă în acei ani întunecați, vânturile politice vor continua să-l arunce între nord și sud, într-o intrigă marcată de multe ori de breșa cumplită, de lacuna dintre adevăr și suspiciunea publică.

„Cel mai matur și mai ambițios roman al Barbarei Kingsolver... Un portret captivant al vieții americane... Un roman bogat, cu o țesătură amplă, viu colorată... Povestea tandră a unui om contemplativ.“ - The Washington Post

„Impresionant... uluitor... Lacuna poate fi savurat pur și simplu pentru muzica pasajelor sale despre natură, arheologie, mâncare și prietenie; ori pentru portretele sale de oameni reali sau inventați... Dar marea lui valoare constă în chemarea sa la conștiință și conexiune.“ - The New York Times Book Review

„Un amestec strălucit de adevăr și ficțiune, istorie și imaginație, prezentat ca o compilație a jurnalelor lui Harrison, împreună cu tăieturi din ziare și alte notițe, ceea ce face ca romanul să fie o lectură captivantă și absolut credibilă.“ - Book Page

„O frescă amplă de delicii senzoriale și idei stimulatoare despre artă, politică, identitate și istorie... Cititorii vor simți durerea legăturii dintre trecut și prezent.“ - Seattle Times

Barbara Kingsolver (n. 1955), scriitoare, eseistă și poetă americană, este autoarea a nouă bestsellere, printre care romanele Sub cerul liber, stăm în lumină, Flight Behavior, Prodigal Summer și The Poisonwood Bible (în curs de apariție la Editura Trei), precum și a unor volume de poezie, eseuri și scriere nonficțională. Împreună cu soțul și fiicele sale, a publicat influenta lucrare Animal, Vegetable, Miracle: A Year of Food Life. Cărțile ei au fost traduse în peste douăzeci de limbi, au câștigat premii literare și au cucerit o mulțime de cititori din întreaga lume. Este membră a American Academy of Arts and Letters, iar în 2000 i s-a acordat National Humanities Medal, cea mai înaltă distincție americană pentru servicii aduse artei. Locuiește împreună cu soțul ei la o fermă din sudul munților Apalași. De aceeași autoare, la Editura Trei a fost publicat romanul Demon Copperhead, care a câștigat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune în 2023.

„Există trei adevăruri: adevărul meu, adevărul tău și adevărul.“

Coasta de Azur – primăvara anului 2023

În largul stațiunii Cannes, un iaht plutește în derivă printre insulele Lérins. La bordul lui se află Oriana Di Pietro, editoare italiană și moștenitoarea unei celebre familii milaneze. Agresată cu sălbăticie, ea va muri după zece zile petrecute în comă.Cine a ucis-o pe Oriana?

Un bărbat și trei femei au fiecare o versiune proprie: Adrien, soțul victimei, un pianist de jazz seducător și misterios, enigmatica Adèle, tânăra lui amantă, Justine, polițista însărcinată cu ancheta, și Oriana însăși, prin intermediul relatării bulversante a ultimelor săptămâni din viața ei. Nimeni nu minte. Dar nimeni nu are aceeași părere în privința adevărului…

Fascinant și îndrăzneț, acest thriller psihologic imprevizibil este unul dintre cele mai reușite romane ale lui Guillaume Musso.

Născut în 1974 în Antibes, pe Riviera Franceză, Guillaume Musso s-a îndrăgostit de literatură de la o vârstă fragedă. Mare parte din timpul liber și-l petrecea citind cărți de la biblioteca unde lucra mama lui, iar concursul de povestiri la care a participat în gimnaziu l-a ajutat să descopere plăcerea scrisului, care nu l-a mai părăsit de atunci. La 19 ani, a plecat în Statele Unite, unde a petrecut câteva luni la New York și în New Jersey, vânzând înghețată și locuind împreună cu muncitori din diverse țări. Cu mintea doldora de povești, s-a întors în Franța, și-a luat licența în științe economice și a fost o vreme profesor. Cu cărți traduse în 47 de limbi și vândute în peste 34 milioane de exemplare în întreaga lume, Musso este unul dintre cei mai apreciați autori francezi de thrillere. La Editura Trei, de același autor au apărut romanele, Fata şi noaptea, Viața secretă a scriitorilor, Viața e un roman, Necunoscuta din Sena și Angélique.

Imediat după apariția sa în 2022, Vladimir a intrat pe listele celor mai bune cărți ale anului alcătuite de NPR, Washington Post, Time, People, Vulture, Guardian, Vox, Kirkus Reviews, Newsweek, LitHub și New York Public Library. Până în prezent, a fost tradus în 14 limbi și urmează să fie ecranizat.

Într-un pașnic orășel universitar de pe Coasta de Est, viața unei distinse profesoare este pe punctul să se destrame. După o carieră onorabilă, soțul ei, profesor la aceeași facultate, este acuzat că în trecut a avut relații nepotrivite cu studentele. Atmosfera este încărcată, studenții – ostili, iar colegii protagonistei încep să facă presiuni și împotriva ei. Campusul devine un teren de luptă politică, iar căminul – spațiul unui armistițiu încordat. Ca un personaj din tragediile antice, aflată într-o situație extremă, protagonista acestui roman curajos cedează pasiunii interzise, scandaloase, și aruncă totul în joc – căsnicia, cariera, poate chiar libertatea. Cât de departe va merge ca să îl cucerească pe seducătorul și (oare?) neștiutorul Vladimir? Ce (sau cine) o va opri?

„Vladimir ne duce într-un teritoriu plin de pericole... alături de o protagonistă inteligentă și vicleană, cu care nu e de glumit: vrea totul – mâncare bună, vin, țigări fumate pe furiș... Vladimir este un roman subversiv pentru că tratează cu seriozitate dorințele acestei femei.“ — USA Today

„Un roman șocant, sexy, plin de răsturnări de situații . . . După un asemenea debut, e greu de imaginat ce va scrie Julia May Jonas în continuare!“ — Sunday Times

„Exact ca bărbatul încătușat care apare în prologul romanului, odată ce deschizi cartea, ești prins fără scăpare.“ — Kirkus Reviews

Țara zăpezilor este un roman clasic al literaturii japoneze moderne și a figurat printre cele trei opere citate de juriu în 1968, când lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Inițial o povestire publicată într-o revistă literară în 1935, romanul și-a căpătat forma definitivă abia în 1948.

Shimamura are obiceiul de a se retrage iarna într-o micuță stațiune montană, lăsând în urmă agitația capitalei și viața de familie. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește pe tânăra gheișă Komako, a cărei franchețe deconcertantă este pe punctul de a-i tulbura bărbatului echilibrul. Oscilând între afecțiunea fățișă și necondiționată a gheișei și farmecul misterios al tăcutei Yoko, al cărei chip îl deslușește fugar, Shimamura este mereu un om al inacțiunii, iar pasivitatea lui o condamnă pe Komako să rămână prinsă fără scăpare în păienjenișul relațiilor și obligațiilor din țara zăpezilor.

Un roman ca un vis, despre o casă de amanet în care îți poți vinde regretele și o călătorie magică într-o lume neobișnuită.

Pe o stradă lăturalnică din Tokio se află o casă de amanet, dar nu oricine o poate vedea. Cei mai mulți văd un restaurant de ramen. Doar cei aleși — cei care se simt pierduți — vor găsi locul în care își pot amaneta alegerile făcute în viață și cele mai profunde regrete.

În prima ei dimineață ca noua proprietară a casei de amanet, Hana Ishikawa descoperă că magazinul a fost jefuit și că tatăl ei a dispărut. Împreună cu Minatozaki Keishin, un străin fermecător, care, spre deosebire de ceilalți clienți, îi oferă ajutorul în loc să-l caute, pășește într-o lume mistică pentru a-și găsi tatăl și alegerea furată — călătorește prin băltoace de ploaie, zboară pe cocori de hârtie, traversează Podul de la Miazănoapte și vizitează o piață de noapte în nori.

Dar, pe măsură ce se apropie de adevăr, Hana trebuie să dezvăluie un secret personal — și să riște să facă o alegere pe care nu o va putea schimba niciodată.

Pauline este constienta ca e doar o persoana obisnuita, atrasa pe orbita unei femei care este oricum, numai obisnuita nu... Sa fii camerista tocmai asta inseamna: sa patrunzi fara sa vrei in intimitatea celorlalti, sa vezi continutul cosurilor de gunoi, sa observi titlurile cartilor, sa citesti franturi din cartile postale, scrisorile si biletelele care zac in jur. Totul e acolo, la indemana: intreaga viata a cuiva, ascunsa intr-o camera de hotel.

Ca si cum n-ar fi avut parte de suficienta confuzie in viata ei, Agnes - scenarista si regizoare care n-a mai creat nimic de cand actorul principal si sotul ei a parasit-o - primeste o veste care ii arunca in aer echilibrul fragil: matusa ei a murit. Pare un fapt banal, numai ca matusa ei murise deja cu trei ani inainte. Daca nu este cumva o greseala, atunci cine a fost inmormantat sub numele matusii Colette, unde a fost matusa in cei trei ani care s-au scurs si mai ales de ce toata aceasta farsa sinistra? Intoarsa in micul oras de provincie pentru a-si identifica matusa decedata si a se ocupa de funeraliile ei, Agnes descopera pas cu pas atatea fire care duc la atatea personaje si atatea povesti, datand din anii razboiului si pana la prezentul misterios, incat nimic din ce crezuse pana atunci despre cei din jur si despre sine nu mai ramane cum a fost. Copii adoptati, un pian care isi regaseste proprietarul, un club de fotbal si o suportera devotata, un circ, un castel, fotografii, plus o valiza de casete inregistrate si, desigur, un criminal - toate acestea si multe altele sunt piesele unui puzzle pe care Valerie Perrin il construieste si ni-l dezvaluie, smulgandu-ne cate un strigat de surpriza la fiecare mutare.

Tatal lui facea umbrele. Dar nu a putut coase una destul de mare cat sa acopere intreaga lor durere. Reuven, un tanar evreu de 17 ani, si-a vazut viitorul spulberat in ziua in care nazistii au pus stapanire pe casa si afacerea cu umbrele a familiei sale. Acestei pierderi i s-a alaturat Zelda, fata pe care o iubea, disparuta fara urma. Ranit si urmarit de nazisti, Reuven pleaca in cautarea fetei, infruntand pericole de neconceput. De la un scenarist nominalizat la Oscar si castigator al premiului Emmy vine o poveste despre sacrificiu, pierdere si iubire adevarata intr-o Polonie distrusa.

Mesajele lor erau pictate pe evantaie, brodate pe batiste sau transformate in povesti. Erau o cale de a iesi din singuratate si de a-si impartasi sperantele, visurile si realizarile. In China secolului al XIX-lea, unde femeile aveau parte de casatorii aranjate si traditii rigide, doua fete - Baihe (Crin Alb) si Floare de Zapada - intra intr-un legamant sacru laotong, mai puternic decat orice juramant. Pe un evantai de matase, ele isi scriu sperantele si suferintele in limba secreta a femeilor, nu shu, pana cand cuvintele nu mai sunt de ajuns pentru trairile lor. Descopera o poveste emotionanta despre loialitate, sacrificiu si puterea prieteniei feminine.

Strălucită scriitoare a Japoniei postbelice, Sawako Ariyoshi reînvie povestea adevărată a dansatoarei Okuni din Izumo, creatoarea teatrului Kabuki.

În Japonia secolului al XVI-lea, să fii kabuki („destrăbălată“) însemna să sfidezi convenţiile, să îmbrăţişezi noul (şi moda „barbară“ adusă de occidentali). Aşa i se va spune şi lui Okuni, fata de la ţară al cărei viitor nu prevedea nimic spectaculos, dar care îşi află vocaţia în dans. Dansul o va purta spre Kyoto şi Edo, dansul îi va deschide drumul spre inima bărbaţilor, spre palatele samurailor şi ale concubinelor imperiale. Însă pe frumoasa Okuni nu o atrage strălucirea aristocraţiei. Pentru ea, arta spectacolului se îmbogăţeşte în stradă, unde viaţa freamătă neîngrădită. Aici, în faţa oamenilor de rând, printre jongleri, muzicanţi şi femei uşoare, dăruieşte tot ce are mai bun, aici prind viaţă, din iubirile, dezamăgirile şi speranţele artiştilor, personajele pe care le interpretează, aici ia naştere teatrul Kabuki, arta inovatoare ce rupe legătura cu rigidul No. Îmbinând ritmurile dansurilor sacre din templele nipone cu muzica vie cântată de oamenii de rând, care îşi exprimă neîngrădit pasiunile, Okuni devine prima dansatoare de Kabuki.Într-un roman emoţionant – în acelaşi timp poveste de dragoste şi evocare a unei epoci glorioase şi sângeroase din istoria Ţării Soarelui Răsare –, Sawako Ariyoshi reuşeşte, în Dansatoarea de Kabuki, să dea viaţă unei figuri legendare a Japoniei.

„Romanul lui Ariyoshi o repune în drepturi pe legendara Okuni din Izumo, ale cărei merite artistice au fost trecute sub tăcere timp de câteva secole într-o societate dominată de bărbați.“ — World Literature Today

„Sawako Ariyoshi este una dintre cele mai valoroase voci literare ale Japoniei postbelice.“  — J. Thomas Rimer

„Viața lui Okuni, evocată cu atâta sensibilitate de Sawako Ariyoshi, reprezintă un punct de cotitură al rafinatei arte dramatice nipone.“ — Library Journal

Fredrik Backman este unul dintre cei mai populari scriitori suedezi contemporani

"O nuvelă delicată, tristă, fără exces de sentimentalism." LIBRARY JOURNAL

După ce își construiește o afacere de succes, pentru care și-a sacrificat relația cu propriul fiu, un tată trebuie să facă cea mai grea alegere a vieții sale, care i-ar putea reconfigura întreaga istorie personală. Cu umor și compasiune, nuvela lui Backman ne reamintește că viața este un dar trecător.

"Această carte te face să simți că viața e frumoasă.Cadoul perfect pentru Crăciun." STAR TRIBUNE

Poate dragostea sa schimbe fundamental oamenii? Poate sa vindece afectiuni psihice? Venetia, 1967. In acest loc idilic are loc povestea tulburatoare de dragoste dintre Stefano Politano, un talhar din Italia, si Ida Johnson, o profesoara de limba engleza din America.

Romanul Un fiu strain se dezvaluie ca un jurnal captivant al unei calatorii emotionante spre radacini. Autorul, intr-un efort de a-si redescoperi originile, porneste pe urmele tatalui sau, explorand orasul in care acesta s-a nascut si a copilarit. Privind Romania prin ochii unui cetatean argentinian stabilit in Bordeaux, cartea ofera o perspectiva proaspata si plina de curiozitate asupra unei lumi deopotriva familiara si necunoscuta. Aventura incepe la Bucuresti, unde autorul exploreaza muzee, descopera obiceiuri romanesti si intra in contact cu atmosfera unica a orasului. Pentru a intelege mai profund perioada copilariei tatalui sau, citeste Jurnalul lui Mihail Sebastian si scrierile lui Panait Istrati. Cartea este mai mult decat o poveste; este un colaj de text si imagini, ilustrat cu fotografii autentice surprinse in timpul calatoriei, care dezvaluie detalii fascinante ale arhitecturii caselor vechi. Un fiu strain devine astfel o invitatie la reflectie, o poveste despre identitate si apartenenta, ce cucereste prin sinceritate si profunzime.

Cu o prefațã de Rupert Pole și note biografice de Gunther Stuhlmann

„Nu cred decât în foc. Viaţă. Foc. Fiind eu însămi o flacără, îi înflăcărez pe alţii. Niciodată moarte. Foc şi viaţă. Le jeu.“ — ANAÏS NIN

Foc este o carte a oglinzilor, a jocurilor erotice, a iubirilor paralele, care se hrănesc sau se anihilează reciproc. Un concert de muzică a trupului. Și o vivisecție, pasională și lucidă în același timp, a eului feminin în plin proces de autodezvăluire. Sau poate de automistificare? Să fie jurnalul o țesătură densă de „minciuni miraculoase“, inspirate și menite să inspire? Există oare și în scris o anume naturalețe a actriței care se joacă pe ea însăși?

„Jurnalul meu este o oglindă; el spune povestea visătoarei care, cu multă vreme în urmă, își trăia viața așa cum ar fi dat paginile unei cărți“ – scrie Anaïs Nin. Foc, al treilea volum din celebrul jurnal necenzurat al scriitoarei, are ca fundal New Yorkul anilor 1934–1937, „o uriașă jucărie sclipitoare“, în care Anaïs Nin evadează din colivia aurită a vieții alături de soțul ei, Hugo Guiler. Pentru ea, erosul înseamnă dualitate și, inevitabil, tragedie. Alături de psihanalistul Otto Rank, trăiește orgii ale minții; cu scriitorul Henry Miller, împărtășește febra creației și atinge extazul. Mărturisește însă că îl așteaptă pe bărbatul care o va mântui de toți ceilalți și, poate, îl găsește în pasionalul Gonzalo Moré, de descendență incașă, care îi deschide porțile misticismului. Meditează asupra naturii masculine și feminine, asupra sexualității, viselor, psihanalizei și dorinței de creație. Cât din ființa ei profundă ne dezvăluie însă Anaïs Nin? Cât din jurnalul ei este per­sona, mască, plăsmuire, și cât este „pură“ autobiografie?

„O singură pagină din extraordinarul jurnal al lui Anaïs Nin conține mai mult erotism, melodramă, fantezie, vis și luciditate decât cele mai multe romane.“ — Booklist

„Foc este un dialog curajos între carne și spirit.“ — Newsweek

„Schimbarea felului în care e receptată Anaïs Nin nu se petrece pentru că s-ar fi modificat ceva în opera acesteia, ci pentru că lumea s-a schimbat pentru a face loc operei sale; ea a scris pentru o lume care încă nu exista, contribuind astfel la apariția ei.“ — The Guardian

Cartea a fost publicată anterior sub titlul Povești din cafenea

Suntem din nou în cafeneaua Funiculi Funicula, de pe o alee dosnică şi întunecată din Tokyo, unde, dacă te aşezi pe un anumit scaun şi ţi se toarnă o cafea anume pregătită, te poţi întoarce în timp. Regulile au rămas aceleaşi. Cea mai importantă dintre ele este să-ţi bei cafeaua înainte de a se răci, altfel nu te mai poţi întoarce în prezent şi rămâi suspendat între două dimensiuni temporale.

De mai bine de o sută de ani, pe scaunul acela se aşază clienţii care vor să călătorească în timp. Întotdeauna vor exista oameni care vor vrea să revadă pe cineva care nu mai este şi, chiar dacă prezentul nu mai poate fi schimbat, vor avea nevoie să se împace cu trecutul. Prin cafenea se vor perinda de data aceasta bărbatul care vrea să-şi întâlnească prietenul mort în urmă cu douăzeci şi doi de ani, fiul care nu a ajuns la funeraliile mamei sale, bătrânul poliţist care nu i-a oferit niciodată un cadou soţiei lui. De asemenea, vom cunoaşte un tânăr care face călătoria din trecut în viitor, doar ca să se asigure că cei pe care îi va lăsa în urmă vor fi fericiţi. În plus, vom afla misterul femeii cu rochie albă care ocupă de obicei scaunul destinat călătoriilor în timp.

Frumos istorisite şi pline de căldură, întâmplările din Fericire într-o ceaşcă de cafea explorează modul cum purtăm în noi însemnele trecutului şi cât de departe am merge pentru a-i vedea – poate pentru ultima oară – pe cei pe care îi iubim.

„Kawaguchi a găsit o metodă unică de a aborda o temă atât de comună cum este călătoria în timp şi a surprins puterea bucuriei ca moştenire lăsată de cei dragi... Fanii Bibliotecii de la Miezul Nopţii a lui Matt Haig vor savura această lectură rapidă cu note de realism magic şi căutare de sine.” Library Journal

„Un roman fermecător despre o cafenea japoneză misterioasă în care clienţii care se aşază pe un anumit scaun pot să se întoarcă în timp – dar numai până când cafeaua se răceşte.” Star Tribune

„O incursiune impresionantă, deosebit de captivantă în dorinţa personajelor de a se agăţa de trecut.” Publishers Weekly

„Personajele ajung la revigoranta revelaţie că au voie să se bucure de viaţă, că nu trebuie să trăiască chinuite de regrete; ele se eliberează prin simpla schimbare a perspectivei. Efectul asupra personajelor este acela care se aşteaptă de la cea mai reuşită psihoterapie: reprocesarea trecutului şi interpretarea lui într-o altă cheie... Este uşor să fii cinic şi mult mai rar întâlneşti un parcurs narativ care să te lase cu lacrimi sincere de bucurie.” The New York Times

„O poveste frumoasă, un fel de pildă despre un scaun magic dintr-o cafenea în care, dacă vrei, poţi să te întorci în timp. O lectură ciudată, însă fermecătoare.” The Sydney Morning Herald

„Plin de suflet, narat într-o construcţie de cuvinte inteligentă, cu o desfăşurare convingătoare a relaţiilor dintre personaje.” Books and Bao

„O poveste despre relaţiile umane, despre ocaziile ratate şi despre puterea durabilă a iubirii.” The Gryphon