Moderni & contemporani

Fotografii de Russell Munson

De la apariţia sa, în 1970, Pescăruşul Jonathan Livingston a atins vânzări de peste 60 de milioane de exemplare (primul milion în nici doi ani de la publicare). S-a aflat în fruntea listei de bestselleruri a publicaţiei New York Times 38 de săptămâni şi a ocupat prima poziţie doi ani la rând, în 1972 şi în 1973, în topul din Publishers Weekly. Această ediţie completă, care include un capitol final inedit, a apărut în SUA sub formă de e-book în februarie 2014.

Richard Bach a scris o poveste pentru cei care îşi ascultă inima şi nu trăiesc numai după reguli, cei pentru care efortul desăvârşirii înseamnă o răsplată în sine. Ei ştiu că viaţa adevărată se găseşte dincolo de aparenţe, de aceea locul lor este alături de Jonathan, încercând să-şi depăşească limitele.

„Prin Pescăruşul Jonathan Livingston, Richard Bach a înfăptuit două lucruri. Mi-a dăruit Zborul. Mi-a redat tinereţea. Îi sunt recunoscător pentru amândouă." — RAY BRADBURY

Zborul este esenţa unei păsări. Totuşi, pentru pescăruşii din stolul ce trăieşte pe malul stâncos al mării, plutirea a devenit doar un mijloc de a-ţi satisface nevoile primare. Nici unul, în afară de Jonathan, nu vrea să se ridice mai sus, să-şi atingă sau să-şi depăşească limitele. Însă pentru Jonathan zborul – măiestria picajului, vitezele ameţitoare şi înaltul cristalin al cerului – este un scop în sine, oferind răsplata nesperată a eliberării spiritului de trup, de spaţiu şi de timp. Iar această taină pe care vrea să le-o împărtăşească semenilor îi aduce lui Jonathan duşmani, dar şi mulţi discipoli, aflaţi în căutarea unui sens mai înalt al vieţii.

În 2013 Richard Bach a descoperit între manuscrisele lui de tinereţe o parte a patra a poveştii, pe care nu i-o trimisese editorului său în 1970. O întâmplare plină de miez, căci acest capitol final avertizează asupra schimbărilor primejdioase ce îi pândesc, cu trecerea timpului, pe adepţii unei discipline spirituale: aceasta se poate transforma în ritual mecanic, golit de sens, învăţăturile devin dogmă, iar libertatea deplină a căutării este ameninţată de intoleranţa celor cantonaţi în certitudini comode.

Martor la evenimentele dramatice care au zguduit țara sa din decembrie 1944 până în 1949, Kazantzakis începe să scrie Fratricizii în 1949, dându-i tușa finală în 1954. Temerea sa – „presimt că în Grecia nu se va publica decât mult mai târziu“ – s-a adeverit, ediția ateniană apărând abia în 1963. Tradus, cu multiple reeditări, în peste 20 de limbi, romanul păstrează același dramatism și aceeași vibrație specifice marilor opere ale titanului literaturii grecești, fiind cel mai aproape de lumea noastră, măcinată de lupte fratricide.

Săptămâna Mare, în vâltoarea războiului civil din Grecia izbucnit după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Patimile lui Hristos, retrăite aievea într-un sat din nordul Greciei, unde oamenii sunt nevoiți să îndure consecințele devastatoare ale conflictului dintre trupele guvernamentale și rebelii din munți. Părintele Iannaros, exasperat de confruntarea sângeroasă, se străduie din răsputeri să împace taberele adverse. Efort cu atât mai dificil din punct de vedere moral, cu cât în fruntea rebelilor se află chiar fiul său.

Ilustrația copertei: Tițian, Cain și Abel (detaliu)

„Fratricizii reușește să evoce într-un stil tulburător poezia condiției celui angajat în lupta supremă, în încercarea eroică și în mod inevitabil fatală de a pune capăt actelor de cruzime săvârșite de om împotriva seamănului său. Kazantzakis, ca și Yeats sau Synge, credea că literatura trebuie să capete o expresie populară: nu există paragraf în Fratricizii în care să nu apară un epitet plin de prospețime sau o întorsătură specială a frazei.“ (Times)

„Fratricizii abordează profund și esențial problemele eterne ale vieții, prin agonia unui suflet într-o lume schimbătoare, definită prin cruzime. Este un roman puternic, tulburător, de o sinceritate totală, plină de neliniște.“ (Church Times)

Razboiul i-a rapit familia. O singura minciuna ii va rapi sufletul. Pana la varsta de unsprezece ani, Nico Krispis nu a spus niciodata o minciuna. Inocenta si devotamentul sau fata de adevar au fost, insa, zdrobite de ororile celui De-al Doilea Razboi Mondial. In 1943, intr-un Salonic ocupat de nazisti, o minciuna transformata in adevar devine scanteia care va duce la pieirea unei intregi comunitati, inclusiv a propriei sale familii. Impovarat de vinovatie si prins intre dorinta de a supravietui si a-i razbuna pe cei pierduti, Nico isi jura sa lase adevarul in urma. Dar trecutul sau il va prinde din urma.

La mai bine de douăzeci de ani de când, tânără, umplea sălile cinematografelor cu istoria unui amor, Bridget Jones revine cu o nouă poveste. Prea multe nu s-au schimbat: Bridget are la fel de mare grijă de trupul ei, nici obsesia cu consumul de alcool şi gumele cu nicotină n-au dispărut. Au mai apărut între timp comentariile postate pe Facebook, mesajele pe Twitter, injecţiile cu Botox şi listele cu lucruri pe care le vrea cu tot dinadinsul de la ea. Bridget este acum mamă a doi copii şi au trecut patru ani de când Mark Darcy a lăsat-o singură, căzând victimă într-un atac cu bombă în Sudan. În situaţia neaşteptată de a-şi căuta un bărbat, nesigură în faţa atâtor posibilităţi de comunicare, ce în anii ’90 erau rupte din filmele SF, Bridget îşi pierde uzul raţiunii, se fâstâceşte, intră în situaţii teribile, amuzante. Considerând că adevărata iubire nu este neapărat pe viaţă, Bridget Jones este acum imaginea femeii romantice, care atrage nu prin siguranţa cu care trăieşte, ci prin nevoia de ajutor, prin nevoia de a-l avea aproape pe el, bărbatul.

O istorie de familie ce se întinde pe câteva generaţii, din secolul al XIX-lea până în anii 2020. Trecutul şi prezentul se întreţes pe măsură ce naratorul amnezic aşterne pe hârtie poveşti despre o galerie întreagă de personaje: un preot însingurat care se împrieteneşte cu un poet german mort de mult, o soţie de fermier fără studii care scrie un articol ştiinţific genial despre râme, un pescar expert în Kierkegaard, un muzician deprimat care află că propria familie l-a minţit din dragoste, un pomicultor cu un libido diabolic, o tânără de la oraş atrasă spre un fiord îndepărtat de amintirea unor ochi albaştri şi multe altele. Confruntându-se cu soarta brutală şi cu efectele în cascadă ale propriilor alegeri sau ale refuzului de-a alege, fiecare personaj descoperă cât te costă să-ţi urmezi acul magnetic al inimii. O tragicomedie despre moarte, muzică şi timpul care le vindecă pe toate, precum şi o saga fermecătoare despre dorinţă şi agonia sublimă a iubirii imposibile.

In lumea post-apocaliptica din Bufoniada nu mai sunt valabile nici legile obisnuite ale fizicii, nici vechile cutume sociale: gravitatia fluctueaza dupa bunul plac, iar relatiile dintre oameni sunt guvernate de cu totul alte principii. Povestea acestei noi lumi este relatata de ultimul presedinte al Statelor Unite si rege al Manhattanului, Wilbur Narcisa-11 Swain. Convins ca dezastrul a fost cauzat de excesele din trecut ale pamantenilor si ca "toate excesele nocive ale americanilor au fost motivate de singuratate", Swain pune la cale un plan pentru infratirea oamenilor, iar rezultatele sunt dintre cele mai hilare. Bineinteles, se configureaza doua tabere, iar societatea trebuie sa decida: "Gata cu singuratatea!" sau "Singur, slava Domnului!".

• International Booker Prize (2021) • Los Angeles Times Fiction Book Prize (2020) • Prix Goncourt des Lyceens (2018) Alfa Ndiaye si prietenul sau Mademba Diop pleaca dintr-un sat senegalez sa lupte de partea Frantei in Primul Razboi Mondial - cu planuri mari de viitor si fara sa-si inchipuie macar dimensiunea suferintelor prin care urmeaza sa treaca.

Una dintre cele mai de succes voci ale literaturii africane contemporane. Gregoire Nakobomayo, antieroul povestii lui Mabanckou, se viseaza ucigasul perfect si planuieste mai multe crime ce i-ar putea aduce notorietatea. De departe cel mai obsedant "proiect" al sau este uciderea propriei iubite, plan pe care il pregateste in detaliu, atat psihologic, cat si logistic. Odata patrunsi in mintea personajului, descoperim un univers construit din traume, prejudecati, obsesii si delir macabru, toate cu un efect comic, de vreme ce Gregoire supraanalizeaza totul pana la manie.

Încununată cu Booker Prize în 2023, distopia Cântecul profetului, palpitantă și originală, este de o actualitate tulburătoare: pornește de la premisa că democrația se poate prăbuși într-o singură noapte.

În inima Dublinului, în casa unei familii cu patru copii, se strecoară atmosfera apăsătoare care stăpânește, de la o vreme, toată Irlanda. Partidul de dreapta Alianța Națională a ajuns la guvernare, iar legile adoptate impun o stare de urgență prin care sunt limitate drepturile cetățenilor. Eilish Stack speră că soțul ei, secretar al sindicatului profesorilor, va reveni acasă după interogatoriul la care fusese chemat. Haosul ia locul liniștii aparente, școlile și magazinele se închid, mulți cetățeni își pierd locurile de muncă sau dispar fără urmă. De la democrație la autocrație nu e decât un pas, iar Eilish trebuie să ia urgent o hotărâre după ce Mark, fiul cel mare, se alătură luptei rebelilor pentru răsturnarea noului guvern. În mijlocul unui conflict armat care nu mai ține cont de viețile civililor, ieșirea din labirintul distopic înseamnă să-i lase în urmă pe cei dragi dispăruți și să plece din Irlanda pe furiș pentru a-și proteja copiii.

„O fabulă care ne dă fiori. [...] Paul Lynch este cel de care avem nevoie acum pentru a ne povesti despre lumea noastră contradictorie. Lynch descrie Irlanda ipotetică într-o proză fluidă, poetică, modelând frazele ca și cum ar fi făcute din plastilină. Nu e de mirare că, încă de la debutul său, a fost comparat cu scriitorul american Cormac McCarthy.“ — Sunday Times

„Un triumf al narațiunii pline de emoție, reconfortant și curajos.“ — Juriul Booker Prize

„Când am început, acum, la bătrâneţe, să scriu Căpitanul Mihalis, scopul meu ascuns a fost acesta: să salvez, îmbrăcând-o în cuvinte, priveliştea lumii aşa cum au creat-o ochii mei de copil. Şi când spun priveliştea lumii vreau să spun priveliştea Cretei“, scrie Kazantzakis în prologul romanului său, o impresionantă frescă istorică şi totodată o emoţionantă poveste bazată pe evenimente reale din tulburata şi tulburătoarea existenţă a insulei Creta, patria autorului.

Alături de Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas, Hristos răstignit din nou şi Ultima ispită a lui Hristos, Căpitanul Mihalis (Libertate sau Moarte) rămâne una dintre cele mai cunoscute opere ale scriitorului cretan. Fundalul istoric al naraţiunii este perioada revoltei antiotomane a cretanilor din anul 1889 (insula Creta a luptat pentru eliberare două sute de ani, într-un lung şir de înfruntări între greci şi turci). În 1889, în satul-fortăreaţă Megalo Kastro (astăzi Iraklion, oraşul natal al lui Kazantzakis), viaţa comunităţii – furnicar pitoresc şi pestriţ de greci şi turci trăind laolaltă, zdruncinat la răstimpuri de cutremure de pământ şi legănat, în rest, de valurile mării şi de briză – este ritmată de încleştările violente dintre rezistenţa antiotomană (cetele neînfricaţilor „căpitani" creştini – căpetenii ale comunităţilor cretane) şi turcii mereu puşi pe măcel şi distrugeri. Se perindă pe scena romanului marinari, negustori, proprietari de prăvălii şi taverne, preoţi şi călugări, clopotari, învăţători, doctori, bătrâni căpitani veterani, copii care se pregătesc să ajungă şi ei bărbaţi de arme neînfricaţi, gospodine, smintiţi şi caraghioşi ai satului, bei, cadâne şi paşale. Iar dintre figurile brave de palicari, cea al cărei crez şi strigăt de bătaie, „Libertate sau Moarte!", răsună aprig este a căpitanului Mihalis (posibilă întruchipare a tatălui scriitorului, Mihalis Kazantzakis) – erou asemenea celor din Grecia epopeilor homerice.

„O poveste dureros de relevantă pentru lumea în care trăim.“ Washington Post

„Mândriile și prejudecățile Vestului Sălbatic prind viață în romanul lui Zhang...“ Oprah Daily

Un roman de debut uluitor, plasat pe fundalul american al Actului de excludere a Chinei, despre o fată de origine chineză, care luptă cu prejudecățile Vestului American al anilor 1880.

Daiyu nu și-a dorit niciodată să semene cu eroina tragică al cărei nume îl poartă, venerată pentru frumusețea ei și condamnată la suferință. Dar când e răpită și transportată clandestin peste ocean, din China în America, ea trebuie să renunțe la casă și la viitorul pe care și-l imaginase. E nevoită să se reinventeze mereu pentru a supraviețui. De la o școală de caligrafie, la un bordel din San Francisco, la un magazin din munții Idaho, Daiyu încearcă cu disperare să scape de tragedia care o urmărește. În vreme ce reacțiile anti-chineze se răspândesc în toată țara, transformându-se într-un val de violență inimaginabilă, Daiyu trebuie să apeleze la toate personalitățile pe care le-a îmbrățișat de-a lungul timpului – inclusiv la cele pe care își dorește cu ardoare să le lase în urmă –  pentru a-și revendica în sfârșit propriul nume și propria poveste.

„Modul în care aceste evenimente barbare, petrecute în secolul al XIX-lea, rămân de actualitate ar trebui să constituie un avertisment pentru noi toți.“ The New York Times Book Review

„În acest roman deopotrivă de o sensibilitate și de o brutalitate răvășitoare, Jenny Tinghui Zhang devoalează un capitol neglijat din istoria americană, conturând o poveste despre dragoste, identitate, curaj și apartenență, care te va urmări multă vreme.“
Anamaria Manolescu, coordonatoarea colecției Nemira Fiction

Romanul sondeaza comportamentul uman la batranete. Nu sunt aici este un experiment narativ partial proustian si partial joycean si, in egala masura, o elegie inchinata senectutii, varstei a treia, seniorilor... Un experiment proustian in care evocarea lui odinioara/altadata ocupa un loc central. Un experiment joycean ce reconstituie secvente-cheie din viata arhetipalului personaj fara nume: Batranul. Romanul isi propune, cu mijloace artistice nonconformiste, sondarea comportamentului uman la batranete, cand este marcat de declinul functiilor locomotorii si cognitive. Declinul fizic si intelectual, decrepitudinea, incetinirea proceselor gandirii si procesul de atrofiere musculara sunt puse sub lupa, redate minutios, lupta Batranului cu procesul ireversibil al senectutii capatand adesea proportii epice. - George Volceanov

Dragostea și violența indirectă sunt sinonime în intriga dură, lipsită de nuanțe a celui mai recent roman al Arianei Harwicz a cărui protagonistă, o mamă rămasă fără custodia copiilor, își răpește gemenii după ce dă foc apartamentului fostului soț. Ostracizată în satul francez unde locuiește alături de acesta, umilită de rudele prin alianță și, în fine, trădată de avocata din oficiu, naratoarea recurge la o serie întreagă de gesturi disperate, teza cu care operează romanciera fiind aceea că suntem toți la un singur viraj greșit distanță de a deveni infractori. Răpirea celor mici atrage după sine o urmărire amețitoare, prilej de introspecție și de rememorare a pasiunii dezlănțuite care a unit odinioară cuplul, rezultatul fiind o construcție de tip road movie extrem de palpitantă, dar și o critică dură la adresa sistemului judiciar.

Bazat pe experiențele personale ale autoarei, precum și pe o serie de cazuri de violență domestică, Pierderea judecății explorează teme de maximă actualitate precum problema imigranților, politica internațională, identitatea religioasă, dar și un subiect extrem de spinos, cel al divorțului marcat de acuzații de abuz.

Mitsuha, o liceană care trăiește într-un sat din inima munților, visează că este băiat și că locuiește la Tōkyō. În același timp, Taki, un licean din Tōkyō, visează că e fată și că locuiește în satul ei pitoresc de munte. Făcând schimb de corpuri, cei doi adolescenți devin astfel interconectați, iar întâlnirile lor din vis pun în mișcare roțile destinului.

Născut în Prefectura Nagano, Japonia, în 1973, Makoto Shinkai și-a făcut debutul comercial cu scurtmetrajul pe care l-a produs pe cont propriu, Voices of a Distant Star. Ulterior, a regizat filme precum The Place Promised in Our Early Days (2004), 5 Centimeters per Second (2007), Children Who Chase Lost Voices (2011) și The Garden of Words (2013). În 2016, a regizat Your Name, o senzație internațională și un fenomen social în Japonia, și Weathering with You în 2019, care a stabilit recordul de încasări în acel an în Japonia. În noiembrie 2022 a fost lansat în Japonia cel mai recent film al său, Suzume.

Am putea spune că romanul Cântecul străbunilor este o carte unică în peisajul publicistic românesc întrucât sunt puține cărți care descriu o cultură nordică, aceea a populației sami din nordul Suediei. Este povestea a doua generații care îl continuă viața de-a lungul istoriei imemoriale, fără a-și pierde identitatea.

Douăsprezece povestiri fără legătură între ele, care au finaluri surprinzătoare. Sunt tratate teme umane precum gelozia, încăpățânarea, tandreţea sau prejudecățile. Unsprezece pornesc de la fapte reale, pe care Archer le amplifică.

Fiecare poveste are o întorsătură ciudată care o face diferită și unică în comparație cu celelalte. Cu excepția uneia (nu se menționează care dintre ele), toate poveștile din carte se bazează pe întâmplări adevărate din viață, care le fac și mai delicioase de citit.

O meditație profundă şi emoționantă asupra feminității și condiției de mamă

Roman ecranizat în 2021, în regia lui Maggie Gyllenhaal, cu Olivia Colman, Jessie Buckley și Dakota Johnson în distribuție. Filmul a fost de trei ori nominalizat la Oscar și a câștigat numeroase premii de prestigiu.

Leda, o profesoară de literatură engleză divorțată de multă vreme, rămâne pentru prima oară singură după ce fetele sale, de-acum mari, pleacă în Canada să locuiască împreună cu tatăl lor.

Convinsă că va fi copleşită de singurătate şi de un sentiment de inutilitate, Leda găseşte în schimb o libertate la care nu îndrăznise să se gândească. Dar această libertate se transformă într-o necruțătoare introspecție provocată de întâlnirea cu o familie gălăgioasă într-un sătuc din sudul Italiei, unde Leda pleacă într-o mică vacanță. Astfel, povestea unei femei care se redescoperă devine povestea unei confruntări nemiloase cu trecutul.

Rima este o fată din Damasc care nu se poate opri din mers. Mama ei o leagă de pat, iar sfoara îi este îndeajuns de lungă încât să-i permită să exploreze camera, dar prea scurtă ca să poată ieși din casă.

Rima citește enorm, însă refuză să vorbească. Ea desenează și-și scrie povestea, însă asta nu poate ține decât atâta vreme cât singurul pix, albastru, va mai avea pastă. Rima trăiește într-un oraș sfâșiat de război, scufundat în teroare, într-o țară, Siria, căzută pradă nebuniei.

Vocea naratoarei, a unei fetițe care nu se poate opri din mers, dar care nici nu vorbește, devine cea mai lucidă expresie a ororilor războiului.

Philippe are patruzeci de ani, este director de vânzări, căsătorit și tată a doi copii. Ambre are douăzeci de ani, nu se ocupă cu nimic și n-are pe nimeni. În afară de el. Dar în curând viața ajunge să i se pară goală și insuportabilă. După o tentativă de sinucidere, Philippe o trimite departe, într-un sat de munte, pentru a-și reveni și a învăța să trăiască fără el. Dar și pentru a-și salva familia. 

Un soi de fericire este povestea unui nou început. Povestea unui hotel în care lucrează o echipă de sezonieri, cu toții marcați de experiențe triste de viață. Povestea relațiilor dintre ei, a îndoielilor, a suferințelor, dar și a iubirii pe care o descoperă. Un roman despre ceilalți, despre cei pe care îi lăsăm să intre în viața noastră, despre cei care ne distrug, dar mai ales despre cei care ne vindecă.

„La drept vorbind, Un soi de fericire este cea mai bună carte a autoarei.“ – Lire-Le Magazine littéraire

„O carte emoționantă, o odă închinată puterii de a nu te lăsa doborât. O lectură obligatorie.“ – Le Progrès

„Un soi de fericire este un roman foarte frumos care ne amintește cu luciditate și inteligență că ființa umană își găsește întotdeauna forța și grandoarea în privirea și capacitatea de a asculta a celorlalți.“ - L' Avenir

Mélissa Da Costa s-a născut pe 7 august 1990. După studii de economie și management, s-a ocupat de comunicare în domeniul energetic și al mediului. De asemenea, s-a specializat în aromaterapie, naturopatie și sofrologie. Lectura face parte din viața ei de zi cu zi, pe lângă scris și sport. După Tot albastrul cerului, romanul său de debut, care a cunoscut un succes impresionant, au urmat Zilele ce vor veni, Un soi de fericire, Les douleurs fantômes, La doublure, toate bestsellere și figurând în Top 10 cele mai bine vândute cărți din Franța. La Editura Trei, de aceeași autoare, au mai apărut Tot albastrul cerului și Zilele ce vor veni.

Prizonierul cerului, cel de-al treilea volum din ciclul de romane din care mai fac parte Umbra vântului, Jocul îngerului şi Labirintul spiritelor, revine la misterioasa şi fascinanta lume din Cimitirul Cărţilor Uitate, în centrul vechi al Barcelonei. În dimineaţa de Crăciun a anului 1957, Daniel Sempere, cunoscutul protagonist, se află singur în anticariatul tatălui său, când apare un personaj misterios. Acesta îşi manifestă interesul faţă de unul dintre cele mai preţioase volume din magazin, ţinut sub cheie, o ediţie frumoasă, cu ilustraţii unice, din Contele de Monte-Cristo. Deşi nu pare să aibă o pasiune aparte pentru cărţi, străinul insistă să cumpere această ediţie scumpă şi să i-o dăruiască celui mai bun prieten al lui Daniel, împreună cu o dedicaţie stranie. Vizita sa declanşează o serie de aventuri uluitoare, presărate cu urmăriri, trădări, poveşti de iubire, evadări spectaculoase din temniţă, schimbări de identitate şi întoarceri din morţi care schimbă destinele tuturor şi la care cititorii fideli vor lua parte cu sufletul la gură.

Într-o dimineaţă, grădinarul newyorkez Geronimo descoperă uluit că nu mai poate atinge pământul, că a început să leviteze. Jimmy Kapoor, un tânăr contabil ce-şi doreşte să devină autor de romane grafice, e vizitat în miez de noapte de figura fantastică a unui supererou imaginat chiar de el. Tânăra mondenă Teresa Saca dobândeşte puterea de a lansa fulgere ucigătoare şi o foloseşte din plin. Toate astea se întâmplă după o furtună devastatoare, care mătură Coasta de Est a Americii şi deschide porţile ce leagă lumea oamenilor de cea a basmelor, de Tărâmul Fermecat. Astfel se prefigurează un nemaivăzut Război al Lumilor, o luptă între jinnii întunecaţi din lumea de sus şi fiinţele umane, aparent neputincioase, de pe pământ.

Publicat în 1970 și ecranizat în 1971, în regia lui Stanley Kramer, acest bestseller devenit clasic despre maturizare și inadaptare, considerat de critică un răspuns american la Împăratul muștelor de William Golding, continuă să fie de o acută actualitate, aducând în discuție teme precum cultura violenței, supraviețuirea într-un mediu ostil și drepturile animalelor. Nominalizată la Premiul Pulitzer, cartea a marcat, alături de film și de melodia cu același titlu, înregistrată de grupul The Carpenters, o întreagă generație care a contestat legea celui mai puternic.

„Trimiteți-ne un băiat și vă vom trimite un cowboy!“ – nu contează dacă lui îi e frică de cai sau face pipi în pat. Pentru o mie șase sute de dolari, tabăra de băieți Box Canyon îi va transforma în bărbați, iuți la mânie și zgârciți la vorbă. Părinților ocupați (să călătorească, să divorțeze și să se recăsătorească sau pur și simplu să aibă succes) din suburbiile bogate, soluția nici nu li se pare scumpă, așa încât șase puști care se aleg cu porecla Pișăcioșii, „cea mai grozavă adunătură de nasoi“ pe care a văzut-o tabăra, își unesc improbabilele lor forțe pentru o misiune nocturnă de salvare a bizonilor și totodată a lor înșiși. Dar, pe măsură ce răsare soarele roșu și crud al Arizonei, ei vor descoperi prețul singurului lor moment de glorie.

„Trecerea de la adolescență la maturitate a fost o temă predilectă pentru scriitori precum Salinger, Conroy, James Kirkwood și William Bradford. Dar nici unul dintre ei nu a tratat tema cu atâta căldură, bucurie și înțelegere ca Glendon Swarthout. Nu-i veți uita prea curând pe Pișăcioși sau bestiile magnifice, bizonii, care fac parte din aventura lor.“ — Minneapolis Tribune

„Binecuvântați animalele și copiii este un roman și amuzant, și usturător, și tulburător, și sensibil. Dar nu este deloc sentimental; bufoneria aparentă a eroilor săi nu ascunde cruzimea care le-a modelat existența. Asemenea bizonilor pe care sunt hotărâți să-i salveze, ei trebuie să se confrunte cu propria libertate. Dar cu ce cost...“ — National Observer

Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă este un volum alcătuit din fragmente de jurnal adaptate, eseuri mai vechi şi amintiri, surprinzătoare prin tonul neaşteptat de vesel şi totuşi intim, în care autorul îşi concentrează atenţia asupra unui subiect deosebit: alergarea pe distanţe foarte lungi, un stil de viaţă pe care Murakami însuşi l-a adoptat. Cartea e radical diferită de cele cu care cititorii fideli s-au obişnuit, fiind lipsită de accentele fabuloase sau suprarealiste. Este, dimpotrivă, un text despre încrâncenarea extremă a unui spirit uman care îşi înfrânge sistematic slăbiciunile şi îşi exersează voinţa dincolo de limite.

Un nou chiriaș ocupă Palatul Élysée, un outsider mai degrabă venit din lumea start-up-urilor decât din clasicul cerc politic. În Tsunami urmărim reflecțiile unui președinte atipic în ritmul frenetic al întâlnirilor sale publice și private și trăim alături de el descoperirea exercitării dificile și solitare a puterii, abandonând rapid idealismul pentru o realitate adesea cinică.

Ethan Grieg , student la scenaristică, este îndrăgostit de Amber Deering, prietenă apropiată și activistă de mediu care locuiește la ferma de cai a familiei sale. Amber ține la Ethan, dar nu așa cum își dorește el. În schimb, bărbatul pe care tânăra îl alege ca iubit este văduvul Stuart Reeds, un investitor britanic șarmant și rafinat, mult mai vârstnic decât ea. Veteran de război, Stuart este pregătit mental să ducă o luptă îndelungată și subtilă cu tânărul său rival pentru inima lui Amber. Când secrete ies la iveală, fiecare va reacționa așa cum nu și-ar fi imaginat vreodată. O poveste puternică și palpitantă, care te îndeamnă să meditezi la natura complexă a iubirii, a structurii sociale, a politicii internaționale și a noțiunilor fundamentale de bine și rău.

Publicat în 1953, după ce a apărut în foileton între anii 1951 și 1953 în revistele literare japoneze Gunzō și Bungakukai, Culorile interzise, considerat astăzi una dintre capodoperele lui Yukio Mishima, a suscitat mult timp controverse prin temele explorate: iubirea interzisă, sexualitatea, normele sociale și latura întunecată a esteticii.

Într-o Japonie postbelică, bătrânul scriitor Shunsuke, cu o operă prolifică, binecunoscută, dar deja încheiată, care și-a dedicat întreaga viață spiritului și creației, este fascinat de frumusețea excepțională a lui Yūichi, un tânăr homosexual. Punându-și în minte să facă din acesta ultima sa capodoperă – vie –, îi propune lui Yūichi un pact diabolic: să o ia pe soție pe Yasuko, ultima mare iubire a bătrânului scriitor, urmând ca el să îi asigure tânărului deopotrivă sprijinul financiar și sfaturile neprețuite pentru a deveni arma perfectă împotriva femeilor. Misoginia declarată a lui Shunsuke și resentimentul față de femeile care l-au făcut să sufere întreaga viață își găsesc astfel o crudă satisfacție, iar Yūichi devine întruparea monstruoasă a răzbunării bătrânului și ultima sa operă. O operă care își va depăși și, într-un fel, ucide maestrul.

„Personajele lui Mishima sunt memorabile, narațiunea ‒ care abundă în reflecții complexe și labirintice asupra moralei ‒ este impecabilă, iar imaginile vizuale sunt uluitoare.“ — Kirkus Reviews

„Precum Vladimir Nabokov cu Lolita sau Oscar Wilde cu Dorian Gray, Mishima a riscat cu romanul Culorile interzise și, împăcând așteptările cititorilor cu cerințele artei sale, a câștigat.” — The Japan Times

O dimineaţă de decembrie din anul 1957. O crimă înspăimântătoare a avut loc la conacul familiei Osborne. Victima este părintele Tom Lawless, obişnuit al casei, care a fost înjunghiat în gât şi apoi castrat.

Inspectorul St John Strafford, un protestant nu tocmai acceptat în Irlanda catolică, şi ajutorul său, Jenkins, încearcă să dezlege misterul care învăluie crima, dar şi secretele de familie ce ies la iveală rând pe rând. În plus, Biserica, prin persoana arhiepiscopului John Charles McQuaid, se dă peste cap să ascundă detaliile înfiorătoare ale crimei şi să evite scandalul pe care aceasta l-ar declanşa.

Zăpadă este un portret tulburător al victimelor abuzurilor, Banville descriind fidel epoca actuală, în care silniciile la cel mai înalt nivel încă sunt muşamalizate.

La şaptezeci şi şase de ani, Martin este devotat vieţii de familie alături de soţia lui mai tânără şi de fiul în vârstă de şase ani, până într-o zi, când află că mai are doar câteva luni de trăit. Şocat, caută răspunsuri, se luptă cu sentimentele şi cu întrebări existenţiale despre ceea ce lasă în urmă, despre semnificaţia iubirii sale şi despre ce se poate obţine în scurtul timp care i-a mai rămas.

Martin vrea să facă totul aşa cum trebuie, dar apusul vieţii se dovedeşte plin de surprize şi de provocări neprevăzute care se cer înfruntate.

Cartea Femeia cu ochi de șoim este o colecție de nuvele cu o tematică diversă, dar în majoritatea predomină „ochiul”, organ care îndeplinește nu doar un rol important în organismul nostru, dar și simbol al iluminării și înțelepciunii interioare. Metaforic, ochiul este ca un caleidoscop, în care se reflectă trecerea vieții, ca un binoclu, prin care poți privi în depărtare, spre viitor. Toate personajele sunt optimiste și cred cu toată certitudinea că, într-o zi, visul lor se va realiza, fiindcă nimic în lume nu este întâmplător: nici aventurile de dragoste, nici misterele. În viață totul are un rost cu început și sfârșit.