Moderni & contemporani

Roman câștigător al Gotham Book Prize 2024, tradus în peste douăzeci de țări și desemnat Cea mai bună carte a anului de New York Times, Washington Post, Time, NPR și BookPage.

Pe fundalul mizer și tensionat al New Yorkului anilor 1970, familia borfașului, acum retras din branșă, Ray Carney, același din romanul Trișorii din Harlem, își continuă saga. De data aceasta, un act de generozitate părintească – să găsească bilete la concerul Jackson 5 pentru fiica sa adolescentă, May – îl face să suprapună iar statutul său de respectabil cap de familie cu cel de interlop fără voie. Romanul, bine strunit narativ, combină fără stridențe elemente polițiste, picarești și dramatice, strecurând nu în puține rânduri în pagină și detalii de epocă atent documentate. Ipochimeni pestriți, care mai de care mai pitorești, ne fac cu ochiul în cele trei părți cronologic distincte ale cărții: politicieni și polițiști corupți, incendiatori, recuperatori și borfași, activiști violenți și artiști cu năravuri excentrice. Colson Whitehead reușește să imprime personajelor vioiciune, un haz nebun și, adesea, le înzestrează cu o delicioasă istețime de absolvenți ai școlii vieții, care se potrivește ca o mănușă cu pescuitul în apele tulburi ale ghetoului. Un roman despre aspirație, crimă, familie, identitate și conexiuni, care devine comic prin juxtapunerile corupției și brutalității cu detaliile funcționării unei afaceri cu mobilă.

„Pravila borfașului descrie în detaliu istoria culturală și drama familială, cu energia captivantă a unui thriller polițist și umorul ascuțit al satirei sociale. Harlemul însuși este unul dintre personajele principale, iar ecourile altor cronicari ai acestui oraș, precum James Baldwin și Chester Himes, sunt prezente.“ — The Guardian

Suntem în 1914, iar Primul Război Mondial face mii de victime printre tinerii din ambele tabere. Violența de pe front li se pare foarte îndepărtată lui Henry Gaunt, lui Sidney Ellwood și celorlalți colegi, instalați comod în internatul lor idilic dintr-un sat englezesc. Veștile despre moartea eroică a prietenilor lor nu fac decât să le accentueze impresia că războiul este ceva palpitant.

Gaunt, pe jumătate german, este ocupat cu bătălia lui personală – o pasiune mistuitoare pentru cel mai bun prieten al său, fermecătorul, flamboaiantul Ellwood –, fără să știe că, la rândul lui, Ellwood tânjește după el. Când familia lui Gaunt îi cere să se înroleze ca să pună capăt ostilității antigermane cu care se confruntă, tânărul nu stă pe gânduri, ușurat să scape de sentimentele copleșitoare pentru Ellwood. Spre oroarea lui, Ellwood i se alătură imediat pe front, urmat curând de restul colegilor. Acum moartea îi înconjoară în toată concretețea ei sinistră, uneori extrem de aproape, și nimeni nu știe cine va fi următoarea victimă.

O poveste fabuloasă despre tragediile devastatoare ale războiului și iubirea interzisă care înmugurește sub spectrul acestuia, In memoriam este un roman de debut excepțional.

„In memoriam este un roman atât de tulburător, scris cu atâta siguranță, încât îți vine greu să crezi că reprezintă un debut literar. Alice Winn a conceput o poveste de dragoste răvășitoare care trece de la șarmul idilic al școlii cu internat la ororile inexprimabile ale frontului de vest din timpul Primului Război Mondial. Gaunt și Ellwood vă vor stărui multă vreme în minte după încheierea lecturii.“ Maggie O’Farrell, autoarea bestsellerului Hamnet

„Mi-a plăcut la nebunie cartea aceasta. Mi-au plăcut la nebunie Gaunt și Ellwood și felul în care li s-au îngemănat inimile și poveștile în acest roman extraordinar de debut. Iar inima mea s-a îngemănat cu a lor, bucuria supremă pentru un pasionat de lectură. Alice Winn și In memoriam au parte de toată recunoștința mea.“ Ann Napolitano, autoarea bestsellerului Portret de familie

Uneori e nevoie să te rătăceşti ca să-ţi găseşti drumul...

Michael e răvăşit pe de-a-ntregul. Aflat într-o derivă totală după ce l-a părăsit soţia, începe să facă lungi drumeţii solitare prin Anglia rurală. Devenind din ce în ce mai închis în sine, ar face orice ca să-şi evite casa pustie.

Marnie, pe de altă parte, e un exemplu perfect de claustrare. Rămasă singură şi ascunzându-se în apartamentul ei londonez, evită revederea cu vechii prieteni, precum şi orice amintire legată de fostul ei soţ ticălos şi egoist. Cuibărită în pat şi citind câte o carte bună, se luptă cu lungile după-amiezi ale unei vieţi ce pare să treacă pe lângă ea.

Atunci când o prietenă comună foarte insistentă şi vremea impredictibilă conspiră să-i aducă laolaltă pe Marnie şi pe Michael într-o palpitantă drumeţie de zece zile, nici unul dintre ei nu se gândeşte că ar putea să dea de un necaz mai mare decât cele îndurate până acum. Asta, desigur, până când amândoi descoperă exact ce căutau.

Michael şi Marnie se află în faţa unui viitor luminos... dacă pot să supravieţuiască excursiei.

O poveste de dragoste extrem de amuzantă, optimistă şi emoţionantă, Eşti aici este o istorisire dulce-amară şi plină de speranţă despre o întâlnire neaşteptată, o a doua şansă şi ieşirea la liman.

„Un triumf, un roman ce reprezintă un adevărat dar.“ Sunday Times

„Nimeni nu e în stare să realizeze o descriere amănunţită a dragostei precum o face Nicholls.“ Observer

„Strălucit: absolut perfect şi excelent scris. Fiecare pagină e o adevărată încântare.“ Jill Mansell

Laura Imai Messina a scris un roman care alină și repară inimile frânte adunate în jurul a ceea ce prozatorul și eseistul Michel Butor a numit „geniul locului“, în cazul de față, Arhiva Bătăilor de Inimă, instalația de artă contemporană semnată de celebrul Christian Boltanski.

În sud-vestul Japoniei, între provinciile Kagawa și Okayama, insula Teshima găzduiește Shinzō-on no Ākaibu, Arhiva Bătăilor de Inimă. Încântătoare și emoționantă, povestea țesută în jurul acestei insule îi are în centrul său pe Shūichi, ilustratorul de 40 de ani cu o cicatrice pe piept, și pe Kenta, un copil cu o aureolă misterioasă. Istoria unei prietenii extraordinare, a unor inimi care vor ajunge să bată la unison și a unui nou început își confruntă cititorii cu cele mai importante întrebări: Cum depășim obstacolele de netrecut? Cum recunoaștem oamenii și întâlnirile care ne schimbă viețile pentru totdeauna? Sunt inimile noastre capabile să redescopere seninătatea fiecărei zile? Cu o structură originală și liberă, romanul onorează frumusețea vieții și delicatețea culturii japoneze, aducându-ne mai aproape de filozofia reconcilierii cu propriul trecut.

In al treilea roman al Tetralogiei Napolitane, Elena si Lila, cele doua fete cu care cititorii au facut cunostinta in Prietena mea geniala, au devenit femei. Lila si-a parasit sotul si confortul material, iar acum munceste in conditii foarte dure. Elena a studiat la scoala Normala din Pisa si a publicat un roman de succes, care i-a deschis usile saloanelor selecte. Amandoua au refuzat sa se complaca intr-o viata plina de nefericire, ignoranta si supunere, imbratisand in schimb numeroasele oportunitati ale anilor ’70. In continuare le leaga o prietenie profunda, de nezdruncinat.

     Fragment din roman:

În 1367, doi tineri frați dominicani pleacă la Toulouse pentru a găsi pergamentul de care starețul lor are nevoie ca să-și scrie memoriile. Însă povestea vieții acestuia și a întâlnirii sale cu Eckhart de Hochheim, teolog mistic și predicatorul cel mai admirat al creștinătății, riscă să zguduie Biserica. În plus, ea ar dezvălui adevărul despre originile marii epidemii de ciumă, Moartea Neagră, care a devastat Europa în 1348.
Într-o carte excepțională, deopotrivă roman de aventuri și frescă istorică, Antoine Sénanque împletește destinele unor personaje reale și fictive, ne poartă în inima Evului Mediu și ne povestește despre războaie, Inchiziție, persecuții și trădări, dar și despre prietenie, curaj și puterea credinței.

„Crucea de cenușă ne poartă într-o Europă în care mănăstirile sunt numeroase, mântuirea sufletului e o prioritate, iar diavolul, o prezență de care nu te îndoiești.“ - Le Figaro

„Un roman care îmbină erudiția istorică, intriga polițistă și o atmosferă monahală.“ - Le Monde

„Suspans uimitor și intrigi în culisele Bisericii din secolul al XIV-lea... Acest roman selecționat de juriul Premiului Goncourt îi va încânta pe cititorii nostalgici după Numele trandafirului de Umberto Eco.“ – Ouest – France

„Crucea de cenușă este un roman la fel de luminos precum cele mai frumoase pagini ale unui manuscris și la fel de întunecat precum ciuma!“ – France Info

Antoine Sénanque s-a născut în 1959, este medic neurolog și autorul mai multor romane, printre care Blouse (2004), La grande garde (Prix Jean Bernard, 2007), L'ami de jeunesse (Prix Découverte Figaro Magazine, 2008), Salut Marie! (Prix Version Femina, 2012) și Que sont nos amis devenus? (2020).

Marele caiet • Dovada • A treia minciună

• Grand Prix Littéraire Européen 1986

• Prix du Livre Inter 1992

• Gottfried Keller Preis 2001

• European Literary Award 2008

Totul începe în Marele Oraș, în care viața e de-acum insuportabilă, din care o mamă e nevoită să fugă, lăsându-și apoi copiii alături de bunica lor, la țară, și căutând pentru ea o soartă mai bună. Neștiutoare de carte, răutăcioasă, aceasta din urmă le face viața amară celor doi copii, gemeni în aparență fără apărare. Numai că ei nu se dau bătuți și, sprijinindu-se unul pe altul, învață pe cont propriu legile vieții, ale cruzimii, ale unei existențe pe care o urmăresc cu creionul pe hârtie. Căci, abandonați într-o țară aflată în război, lipsiți de simț moral, ei încep să-și consemneze zilnic, în jurnal, faptele, întâmplările prin care trec, măruntele sau marile nesăbuințe care-i maturizează.

Actiunea tetralogiei incepe in anii 1950, intr-un cartier sarac, dar plin de viata, din mahalalele orasului Napoli, si acopera aproape saizeci de ani, pe masura ce protagonistele – Lila, cea impulsiva si intreprinzatoare, si Elena, povestitoarea indragostita de romane – devin femei, sotii, mame si apoi stapanele propriilor vieti, legate in tot acest timp de o prietenie profunda si deseori conflictuala.

Prietena mea geniala, cel dintai volum al tetralogiei, le urmareste pe Lila si pe Elena de la prima lor intalnire decisiva, cand aveau zece ani, apoi in anii de scoala si de-a lungul perioadei zbuciumate a adolescentei. 

Prin vietile acestor doua femei, Ferrante spune povestea unui cartier, a unui oras si a unei tari, o  poveste ce sufera transformari care, la randul lor, influenteaza puternic relatia dintre protagoniste.

Prietena mea geniala este in acelasi timp un roman alert, care se citeste pe nerasuflate, si o demonstratie de virtuozitate literara, menita sa incante nenumarate generatii de cititori de-acum inainte.

Câștigător al Prix du Roman Fnac

După mai mulți ani de absență, un bărbat își face din nou apariția în viața partenerei sale și a fiului lor, de vârstă școlară. Îi duce la Roches, o casă veche, izolată în munții unde crescuse el însuși alături de un părinte nemilos. Înconjurați de natura sălbatică, mama și fiul îl văd pe bărbat punând stăpânire pe ei și dictând legile misterioase ale noii lor existențe. Bântuit de propriul trecut, ros de gelozie, bărbatul alunecă treptat în nebunie. Curând, nu mai există cale de întoarcere.

„Del Amo este un scriitor unic.“ - The Times

„În Fiul omului intriga simplă se transformă în ceva la fel de complicat ca psihologia sălbăticiei umane. Pe măsură ce tensiunea se acumulează, frazele capătă proporții și sinuozități, devin tot atât de greu de anticipat ca o izbucnire violentă.“ - Le Monde

„Jean-Baptiste Del Amo scrie cu precizie absolută, iar scenele capătă instantaneu substanță. Romanul explorează profunzimea sentimentelor băiatului, descrie legătura apropiată cu mama iubitoare, relația distantă cu un tată care apare din senin și dezvăluie brutalitatea lumii adulților.“ – Télérama

„Fiul omului explorează felul în care copiii percep rațiunea de a fi a adulților și nefericirea pe care omul o dă mai departe omului.“ - The Guardian

Scriitorul francez Jean-Baptiste Del Amo s-a născut în 1981, la Toulouse. Fiul omului (2021) e al cincilea său roman, după O educație libertină (2008;Prix Goncourt du premier roman), Le sel (2010), Pornographia (2013; Prix Sade) și Regne animal (2016; Prix du Livre Inter 2017, finalist la Prix Goncourt, Prix Femina, Prix Médicis și Prix Wepler).

Autoarea bestsellerului Hamnet

Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a viitoarei dinastii din Ferrara.

„Nu am putut lăsa din mână această poveste incredibilă și adevărată." Reese Witherspoon

„Într-o vreme în care s-a tot vorbit despre scriitori care «dau glas» trecutului, O’Farrell are curajul să aducă în prim-plan personajele fără glas ale istoriei." The Scotsman

„O’Farrell este una dintre cele mai provocatoare romanciere în viață." The Washington Post

„Această narațiune readuce la viață o adolescentă uitată de istorie." People Magazine

„Portretul captivant al unei tinere care încearcă să se elibereze din cușca ei de aur." Publishers Weekly

Prozatoarea irlandeză Maggie O’Farrell (n. 1972) este autoarea a nouă romane. A câștigat prestigioasele Betty Trask Award (pentru romanul After You’d Gone, 2000), Somerset Maugham Award (pentru The Distance Between Us, 2004) și Costa Book Award (pentru The Hand That First Held Mine, 2010). Pentru romanul Hamnet (2020; Pandora M, 2021) a fost recompensată cu National Book Critics Circle Award for Fiction și Women’s Prize for Fiction. Cărțile ei sunt traduse în mai bine de 30 de limbi. Trăiește la Edinburgh, alături de soțul ei, scriitorul William Sutcliffe, și de cei trei copii ai lor. Volumul de memorii I Am, I Am, I Am (2017; Exist, exist, exist, Pandora M, 2022) s-a numărat printre finaliștii la Women's Prize for Fiction.

Publicat prima oară la Paris şi interzis în America vreme de treizeci de ani din cauza conţinutului sexual explicit şi a aluziilor misogine şi rasiste, Tropicul Capricornului portretizează, cu aceeaşi francheţe şi acelaşi realism şocant care l-au făcut faimos pe Miller încă de la primele romane, lumea palpitantă a New Yorkului anilor ’20. Dominat de puternice influenţe autobiografice, romanul descrie cu un umor savuros experienţele autorului ca funcţionar la compania fictivă de telegraf Cosmodemonic, viaţa tumultuoasă şi exotică din cartierul Brooklyn şi experimentele sale sexuale scandaloase, dar şi încercările lui anevoioase de a-şi găsi o voce ca scriitor. Indecent fără a cădea în vulgar, original şi ireverenţios, Tropicul Capricornului este considerat astăzi una dintre cărţile importante ale literaturii moderne.

„Cele mai bune pagini din Tropicul Capricornului sunt parcă scrise de mâna unui posedat, când amuzante şi teribiliste, când parcurgând momente îngrozitoare. Miller este unul dintre scriitorii în stare să te facă să-ţi pierzi minţile sau să te bucuri de viaţă doar punându-ţi în faţă o simplă descriere, aparent fără pretenţii.” (Robert Nye)

„Prin romanul său, Miller a spulberat pentru totdeauna ipocrizia morală, socială şi politică.” (The Nation)

„O carte plină de pagini negre sau strălucitoare, de spontaneitate şi spirit, de inocenţă şi de gânduri diabolice.” (The New York Times Book Review)

Autoarea bestsellerului Ministerul durerii

Roman nominalizat la Man Booker International Prize

Considerat o capodoperă a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de două ori câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – pe 2013. A primit, în acelaşi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Este tradus în peste douăzeci de ţări.

Amintind de filmul Andrei Rubliov şi de romanul Numele trandafirului, bestsellerul Laur readuce la viaţă secolul al XV-lea, într-o intrigă străbătând timpul şi spaţiul, cu un personaj complex, care este pe rând vraci, nebun sfânt, pelerin şi călugăr. Cu o scriitură de o simplitate rafinată, trecând firesc de la real la fantastic şi de la cele lumeşti la cele sfinte, cu un spirit liber în religiozitatea lui inteligentă, cu un umor subtil şi o sensibilitate cuceritoare, Evgheni Vodolazkin ne oferă o carte de o mare frumuseţe şi profunzime, pentru a ne spune o poveste tulburătoare, pe care o numeşte „roman neistoric“.

„Sunt lucruri despre care este mai uşor să vorbeşti în contextul unei Rusii străvechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decât atât, pur şi simplu existau. Acum natura acestor legături îi preocupă doar pe puţini, şi asta e neliniştitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne permită să ne relaxăm?“ — EVGHENI  VODOLAZKIN

Introducere și note de Andrew Biswell

Acest volum urmează ediția jubiliară alcătuită de Andrew Biswell. Ea cuprinde romanul revizuit după manuscrisul original din 1961, comparat cu mai multe variante publicate în timp, însoțit de Prologul și Epilogul scrise de Anthony Burgess în anii ’80 pentru versiunea dramatică, de eseuri, articole și fragmente inedite din interviuri ale scriitorului care țin de geneza, transpunerea cinematografică și scenică a cărții, precum și de recenzii semnate de mari autori. Portocala mecanică a fost ecranizată de Stanley Kubrick în 1971, într-un film celebru, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee și Michael Bates.

„«O portocală mecanică» este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere, aici «deviere» neavând neapărat o conotație homosexuală. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obișnuit în Malaysia și înseamnă «ființă umană». Cockney și limba malaeză s-au contopit în mintea mea și au generat imaginea unor oameni suculenți și dulci precum portocalele, forțați să intre în forma unor obiecte mecanice.“ — ANTHONY BURGESS

În viziunea coșmarescă despre viitor a lui Anthony Burgess, unde odată cu lăsarea întunericului străzile intră în stăpânirea criminalilor, povestea e spusă de un delincvent de 15 ani. Alex vorbește într-un slang inventat – nadsat –, care scoate la iveală patologia socială a bandei sale de adolescenți. Alex, Pete, Moho și Georgie, cei patru gășcari protagoniști ai acestei istorii distopice, creată de Burgess în jurul unei Londre unde domnesc agresiunea și teroarea, trăiesc din jafurile nocturne aducătoare deopotrivă de bani, dar și de plăcerea „ultra-violențelor“ pe care le practică împotriva celor mai slabi. După o serie de astfel de infracțiuni, Alex este ridicat de poliție, dus la închisoare și supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui să-l transforme într-un individ perfect integrat în societate. Dar tratamentul folosește tehnici bazate de fapt tot pe cruzime extremă, iar eșecul acestuia e inevitabil. În final, un Alex complet schimbat de experiențele prin care a trecut descoperă că rostul lucrurilor stă tocmai în liberul-arbitru, în posibilitatea de a alege singur între bine și rău.

Premiul Iasnaia Poliana 2016

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins.

„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.“ — NARINE ABGARIAN

„Citiţi acest roman. Este balsam pentru suflet.“ — Ludmila Uliţkaia

„Un murmur blând, ușor nedeslușit, te atrage ca o vrajă în interiorul acestui spațiu, unde este atât de bine, cald și liniște, încât până și evenimentele triste (deloc puține în Maran) par ceva organic, care nu stârnește nici o împotrivire interioară.“ — Galina Iuzefovici

„Un roman încântator, cu personaje ale căror ciudățenii sunt uneori amuzante, alteori sfâșietoare. O poveste plină de duioșie despre familie, prietenie și comunitate.“ — Foreword Reviews

Roman de o rară intensitate, inspirat din întâmplări adevărate, Copilul lui Noe este tradus în treizeci de limbi.

„Această poveste despre încercările tragice la care îi supune Istoria pe oameni vă va urmări multa vreme. Eric-Emmanuel Schmitt își confirmă extraordinarul talent și sfidează încă o dată barierele genurilor literare și ale filozofiei.“ – Lire

„Un roman plin de sensibilitate și de emoție.“ – L’Echo

„Din tenebrele Holocaustului, Eric-Emmanuel Schmitt a reușit să extragă o poveste luminoasă, plina de speranță.“ – Le Soir

Belgia anului 1942. Cel de-al Doilea Război Mondial nu și-a hotărât încă învingătorii. Evreii sunt siliți să se ascundă sau să fugă, alternativa fiind lagărul nazist. Cei care nu reușesc să se salveze încearcă măcar să-și pună copiii la adăpost. Micuțul Joseph se numără printre copiii care trebuie să se ascundă. El învață să uite, să-și anuleze identitatea, povestea, amintirile, familia. În internatul catolic unde este înscris pentru a i se pierde urma, Joseph îl întâlnește pe părintele Pons, un om a cărui misiune va fi să-l ajute pe Joseph să nu-și piardă nici speranța, nici credința în existența Binelui. Asemenea lui Noe, părintele Pons salvează făpturile Domnului din fața cataclismelor Istoriei. În catacombele bisericii catolice, el construiește o Arcă a spiritului pentru Joseph: o sinagogă unde pot fi studiate Tora și Cabala. Alături de părintele Pons, Joseph se va îmbarca într-o călătorie spre limanul vremurilor care se reașază în matcă.

„Dintre toate locurile din lume, cel mai mult îmi place bucătăria“, declară Mikage, protagonista romanului Kitchen, un adevărat fenomen editorial, cu teme acute la sfârșit de secol XX (și tot atât de actuale în secolul XXI): singurătatea tinerilor, părinți, pierdere, supraviețuire, transsexualitate, tragedie, iubire. Când romanul Kitchen a apărut în Japonia, în 1987, a urcat fulminant în topul celor mai bine vândute cărți, unde a rămas mai mult de un an. Tinerei scriitoare Banana Yoshimoto i-au fost recunoscute imediat marele talent și originalitatea, opera sa câștigându-și un loc unic în literatura niponă. Romanul a fost ecranizat cu succes în 1989 în regia lui Yoshimitsu Morita.

Bucătăriile, fie ele noi și strălucitoare, sau vechi și ponosite, umplu visurile tinerei Mikage, rămasă singură pe lume. Ele sunt menite să înlocuiască, de fapt, căldura familiei pe care și-a dorit-o mereu. Dar Banana Yoshimoto folosește un truc de magie: dacă familia nu poate fi aleasă, atunci trebuie inventată, și o face într-un crescendo tragicomic de ambiguități, oferind totodată o imagine cuprinzătoare a vieții urbane japoneze.

„O carte lucidă, onestă și seducătoare.“ — The New York Times

„O poveste care curge precum un vis, delicată și melancolică, în care fiecare detaliu e plin de semnificații. Kitchen e un roman care reflectă magistral frumusețea efemerului.“ — L’Espresso

„Banana Yoshimoto este o maestră a povestirii. Scrisul ei are o senzualitate subtilă, bine mascată și foarte puternică.“ — Chicago Tribune

Un tânăr intelectual pasionat de opera lui Giordano Bruno, aflat la Chicago pentru a face un doctorat, începe în 2016 scrierea unui lung text confesiv în care dezvăluie că va fi ucis de o misterioasă mafie românească din America. Motivul ar fi că tânărul a început să cerceteze asasinarea cu 25 de ani înainte, în campusul Universităţii din Chicago, a profesorului Ioan Petru Culianu, unul dintre specialiştii cu autoritate în opera lui Bruno. Un sfert de secol mai târziu, în Buenos Aires, doi prieteni, împreună cu fratele doctorandului – între timp, dispărut fără urmă –, citesc manuscrisul care a ajuns pe neaşteptate în mâinile lor şi încearcă să-i dezlege enigmele. De-a lungul unei nopţi bahice pe care cei trei o petrec prin localurile metropolei argentiniene, lectura documentului se împleteşte cu reconstituirea asasinării faimosului profesor de istorie a religiilor, istoria României în secolul XX şi străvechea credinţă în metempsihoză.

„În primul său roman, Transmigraţie – plin, pe de o parte, de o prodigioasă erudiţie supusă unui scenariu implauzibil de roman noir şi, pe de altă parte, îmbibat de umor, science-fiction şi ocultism –, Pablo Maurette recreează câteva dintre spectrele sale obsesive, cele care bântuie prin minunatele, incisivele şi straniile lui eseuri.” (Margo Glantz)

„Transmigraţie este o nestemată de nesăbuinţă literară, brută în lipsa de moderaţie ce o caracterizează, dar mustind de talent şi de momente de vârf. Pablo Maurette este un magician.” (Ambrogio Arienti, Limina)

Amanda reuşeşte să prindă unul dintre ultimele trenuri înainte să fie declarat lockdownul şi se întoarce în orăşelul de lângă Pescara de unde plecase. Lucia nu trebuie decât să-i arunce o privire pentru a înţelege că ceva s-a stins în fiica ei. La început, la Milano, în ochi îi străluceau luminile oraşului; acum pare că nu vrea decât să dispară, se încuie în camera ei şi abia dacă scoate două vorbe. Tot ce poate face Lucia este s-o apere de lucrurile care ar putea s-o rănească, chiar şi de bunicul ei, captivul regiunii în care trăieşte.

Dar există un secret pe care nu-l pot ascunde de Amanda. Sub Dintele Lupului, pe o bucată de pământ la care jinduiesc dezvoltatorii imobiliari, încă se pot vedea ruinele unui teren de camping unde, cu mulţi ani în urmă, s-a întâmplat ceva teribil. Lucia se afla acolo în acea noapte, o tânără înspăimântată şi confuză la fel ca fiica ei astăzi. Şi tatăl ei era acolo. Şi ciobanii din Apenini, proprietarii terenului de camping, Garda Forestieră, poliţia. Cu toţii erau acolo, mai puţin trei tinere, dintre care două nu mai sunt în viaţă, iar una a fost marcată pentru totdeauna de ce s-a întâmplat. Cu scriitura ei tensionată, vibrantă şi profundă, prin intermediul căreia ne poate face să simţim greutatea unei priviri şi sunetul unei întrebări fără răspuns, Donatella Di Pietrantonio investighează încă o dată brutalitatea şi forţa care se află la temelia oricărei familii.

„Donatella Di Pietrantonio prelucrează ficţional un eveniment real petrecut pe muntele Maiella în anii 1990, care a zguduit regiunea Abruzzo şi întreaga Italie, şi face acest lucru într-o proză captivantă, în pagini care se citesc cu răsuflarea tăiată.” (Raffaella De Santis)

„Scriitoarea se foloseşte, în povestea de faţă, de resurse tot mai rare – şi de aceea cu atât mai necesare – în naraţiunea actuală: pudoare, delicateţe, respect faţă de sentimentele personajelor, răbdarea de-a asculta. Este modul prin care cititorul se poate apropia de o dimensiune ce altfel nu s-ar dezvălui şi poate percepe un zgomot de fond la care, de regulă, suntem surzi – durerea oamenilor obişnuiţi, atât de importantă, despre care nimeni nu ştie nimic.” (La Stampa)

Anul 1670. Ajunul Nopţii de Sânziene. Doi vizitatori neaşteptaţi sosesc la o magazie părăginită de pe malul Tamisei. Mai întâi, James Avery, care speră s-o regăsească pe Alinor, iubita părăsită cu douăzeci de ani în urmă, şi, odată cu ea, singurul lucru pe care averea lui nu-l poate cumpăra – pe fiul şi moştenitorul său. Apoi, Livia, o văduvă frumoasă din Veneţia şi pretinsa noră a lui Alinor, care îi aduce vestea că fiul ei s-a înecat în apele lagunei, veste pe care femeia o pune la îndoială, împărtăşindu-şi bănuielile fratelui ei, Ned, plecat departe, tocmai în Noua Anglie, pentru a-şi face un rost pe meleagurile pionierilor englezi şi ale indienilor, care se îndreaptă inevitabil spre război. Plasat în Londra Restauraţiei, unde mizeria îşi dă mâna cu splendoarea, pe străzile opulente ale Veneţiei şi la frontiera îndelung disputată a primelor colonii americane, Maree negre este o poveste captivantă despre viaţa şi frământările femeii din secolul al XVII-lea.

„Un roman vast care explorează complexitatea puterii femeilor... în stilul specific minunatei proze a Philippei Gregory.” (Toronto Star)

„O poveste de familie fascinantă şi o aventură uimitoare. Personajele feminine ale Philippei Gregory sunt, ca de obicei, cu adevărat umane şi profund contemplative.” (New York Journal of Books)

„Talentul Philippei Gregory de a readuce la viaţă o anumită epocă istorică este incontestabil.” (Publishers Weekly)

„O poveste plină de dramatism, intrigi şi secrete de familie.” (Woman’s World Magazine)

O carte despre cei care au supraviețuit războiului. Și despre cei care n-au supraviețuit.

Treizeci și una de povestiri înlănțuite despre locuitorii orășelului armean Berd, aflat la granița cu Azerbaidjanul, a căror viață e schimbată pentru totdeauna de războiul (cât se poate de real) care abia s-a încheiat (sau poate nu). Aici, oamenii încă mai pun carne la garniță, adună mierea, coc pâine și țes covoare, dar viața fiecăruia se împarte în „înainte“ și „după“. Aproape fiecare dintre ei a pierdut pe cineva apropiat. Dar învață să trăiască mai departe și sunt încredințați că atâta timp cât mai ai un strop de putere trebuie să-i ajuți pe cei care au mai multă nevoie decât tine. Uneori, chiar pe un inamic.

Astăzi, orașul e același – cu ninsori în februarie și aromă de miere pe câmpurile din împrejurimi în septembrie, cu bătrâni buni la suflet și încăpățânați. Numai viața e altfel.

În 1943, Irene Woodward își părăsește logodnicul abuziv din New York ca să se înroleze în echipele Crucii Roșii și să plece în Europa. În cursul instrucției se împrietenește rapid cu Dorothy Dunford, o vlăjgană din Midwest cu o prezență de spirit mușcătoare. Împreună fac parte dintr-un grup feminin de elită poreclit Păpușelele cu Gogoșelele, care, deplasându-se cu niște camioane adaptate pe linia frontului, le oferă soldaților afecțiune camaraderească și gustul mâncării de acasă.

Cele două prietene descurcărețe se alătură trupelor aliate care debarcă în Franța. Perioada petrecută în Europa le va aduce foarte aproape de moarte, de la Bătălia din Ardeni până la eliberarea lagărului de la Buchenwald. Datorită prieteniei sale cu Dorothy și poveștii de dragoste cu Hans, un temerar pilot de vânătoare american, Irene învață iarăși să aibă încredere în semeni. Cea mai fierbinte speranță a ei, tot mai fragilă cu fiecare zi, este ca toți trei să supraviețuiască nevătămați războiului.

Luis Alberto Urrea s-a inspirat din activitatea propriei sale mame pentru Crucea Roșie ca să relateze povestea uitată a eroinelor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Oferind un portret emoționant al prieteniei și bravurii în împrejurări extrem de dificile, Un cântec pentru Irene demonstrează cu asupra de măsură că „talentul de povestitor al lui Urrea este excepțional“ (NPR).

„În povestea echipelor din Autobuzele cu Gogoși... Urrea găsește mina de aur a oricărui autor de romane istorice: un spațiu gol dintr-o perioadă intens exploatată, în care poate să inventeze o poveste. Nu face caz de cercetările vaste pe care le-a întreprins, dar este limpede că a săpat adânc în arhive... Un povestitor de mare talent.“ THE NEW YORK TIMES BOOK REVIEW

„Un roman splendid, emoționant, care omagiază tăria și durabilitatea prieteniei feminine, în timp ce scoate la lumină una dintre poveștile pierdute despre participarea activă a femeilor la Al Doilea Război Mondial. Inspirat de istoria familiei sale, Urrea creează un portret de neuitat al curajului feminin în condiții de adversitate extremă.“ KRISTIN HANNAH

„Urrea valorifică o ramură plină de roade din arborele său genealogic în Un cântec pentru Irene, un roman de mare anvergură bazat în parte pe experiențele mamei autorului ca voluntară îndrăzneață și rebelă în echipele Crucii Roșii, așa-numitele Păpușele cu Gogoșele, pe câmpurile de luptă ale celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și pe poveștile de dragoste – deopotrivă romantice și platonice – care au urmărit-o până acasă.“ ENTERTAINMENT WEEKLY

„Cu o veridicitate cinematică și o profundă înțelegere emoțională, Urrea le deschide ochii cititorilor față de voluntarele Crucii Roșii care au activat în Europa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, oferindu-le gogoși, cafea și prietenie ca acasă soldaților americani... Fanii ficțiunii istorice având ca temă perioada respectivă, care au o sumedenie de opțiuni, ar trebui să fie încântați de romanul viu și impresionant al lui Urrea despre realizările și curajul acestor eroine uitate.“ BOOKLIST

LUIS ALBERTO URREA este finalist al Premiului Pulitzer pentru extraordinara carte de nonficțiune The Devil’s Highway, care a ajuns deja la a treizeci și patra ediție, și autorul a numeroase alte cărți de nonficțiune, poezie și ficțiune, inclusiv al romanelor de succes The Hummingbird’s Daughter și The House of Broken Angels, cel din urmă fiind finalist al Premiului Cercului Național al Criticilor. Pe lângă multe alte distincții, Louis Alberto Urrea este laureat al Premiului Academiei de Arte și Litere. Locuiește într-o suburbie a orașului Chicago și predă la Universitatea Illinois din Chicago.

Oghi s-a trezit din comă după ce a provocat un accident rutier cumplit, în urma căruia soția lui și-a pierdut viața, iar el a rămas paralizat și desfigurat. Îngrijit de soacră, o văduvă care jelește pierderea singurului ei copil, Oghi este neglijat și lăsat să zacă singur în pat.

Lumea lui se reduce la camera în care stă întins și la amintirile legate de relația tulbure cu soția sa, o femeie sensibilă și inteligentă care a reușit să-și îndeplinească un singur scop în viață: amenajarea unei grădini în fața casei.

Curând însă, Oghi observă că soacra lui petrece tot mai mult timp în grădina abandonată, smulgând din rădăcini plantele sădite de soția sa și săpând obsesiv gropi din ce în ce mai mari. Întrebată de ce, răspunde că termină ceea ce a început fiica ei.

Groapa lui Hye-young Pyun este o capodoperă a suspansului și o meditație profundă asupra suferinței, singurătății și izolării. Deopotrivă tulburător și înduioșător, romanul Groapa este un dar oferit de o scriitoare deosebit de ingenioasă. -- Laura van den Berg, autoarea romanului Find Me

În timp ce citești Groapa, constați brusc că te îndoiești de toate. Pyun ne adresează o întrebare grea și înspăimântătoare, pe care nimeni nu o poate evita: Ești în siguranță? -- Kyung-sook Shin

Amintind de romanul Misery al lui Stephen King, Groapa lui Hye-young Pyun evidențiază stilul unic cu care autoarea amplifică groaza în această poveste sumbră a unui bărbat izolat complet de viața lui. -- Cotidianul Munhwa Ilbo (Coreea de Sud)

Fiți precauți; vă veți gândi și veți visa la acest roman mult timp după ce îl veți lăsa din mână. -- Words Without Borders

O poveste claustrofobică, fascinantă, menită să vă tulbure. -- Korean Literature Now

Pentru cititorii care nu se tem de gândul că viața noastră și cei dragi ne sunt străini. -- Krys Lee, World Literature Today

Cel mai vândut roman japonez din toate timpurile, „Kokoro” este o meditație atemporală asupra iubirii, onoarei și prieteniei.

Rămas singur într-o vacanță de vară la malul mării în Kamakura, un tânăr student descoperă în mulțimea de pe plajă un bărbat mai în vârstă, fascinant și misterios, pe care ajunge să-l numească în scurt timp Sensei. Pe măsură ce relația lor e tot mai strânsă, tânărul student devine din ce în ce mai curios în legătură cu secretele tragice care îl bântuie pe Sensei, cu enigmele tinereții care îi afectează prezentul. Pe fundalul sfârșitului epocii Meiji și al modernizării rapide a Japoniei, legătura lor dăinuie, în ciuda distanței pe care o menține Sensei, măcinat de vinovăție – până într-o zi, când tânărul primește o scrisoare care dezvăluie întreaga poveste a trecutului său. Unul dintre cele mai îndrăgite și mai apreciate romane japoneze, Kokoro este o meditație atemporală asupra iubirii, onoarei și prieteniei.

„Natsume Sōseki este cel mai mare romancier modern al Japoniei. Ori de câte ori am șansa să recitesc romanele lui Sōseki, sunt frapat de cât sunt de bune. Sōseki este întotdeauna numele care îmi vine prima oară în minte atunci când sunt întrebat care este scriitorul meu japonez preferat.” Haruki Murakami

Natsume Sōseki, pe numele său real Kinnosuke Natsume, s-a născut în 1867, la Tōkyō.
Crescut de un fost servitor al familiei împreună cu soția acestuia, a visat încă din gimnaziu să devină scriitor. După absolvirea, în 1893, a Universității Imperiale din Tōkyō, unde a studiat literatura engleză, a intrat în învățământ, apoi a fost trimis cu o bursă a statului japonez în Regatul Unit, spre a-și continua studiile. La întoarcerea în Japonia, în 1902, a devenit profesor de literatură engleză la Universitatea Imperială din Tōkyō.
Și-a început cariera literară în 1905, cu povestirea intitulată Eu, motanul, urmată de romanul Botchan. A renunțat la postul de la universitate în 1907, pentru a se dedica în exclusivitate scrisului, și a devenit editor literar la ziarul Asahi Shimbun. Până în 1916, când a murit în urma unui ulcer gastric, Natsume Sōseki a scris numeroase haikuuri și paisprezece romane, printre care: Apoi, Kusamakura, Minerul, Sanshirō, Poarta, Lumină și întuneric (roman neterminat).
Kokoro a fost declarat în repetate rânduri, în sondaje efectuate în rândul elevilor, studenților și profesorilor de literatură japoneză, drept cel mai valoros roman japonez din toate timpurile.
Sōseki, pseudonimul adoptat de scriitor în 1887, înseamnă în limba chineză „încăpățânat”.

În acelaşi stil semi-autobiografic inconfundabil, care a devenit deja marca prozei scurte a lui Charles Bukowski, volumul Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri reia, îmbogăţindu-le uneori cu elemente fantastice şi suprarealiste surprinzătoare, teme recurente în opera scriitorului. Povestirile, care cuceresc prin limbajul deocheat şi forma necizelată, dar şi prin jocul subtil, absolut sclipitor al sensului dublu, imortalizează episoade halucinante din Los Angelesul anilor 1960-1970, unde sărăcia, alcoolismul, pariurile, sexul şi violenţa par să fie la ele acasă, dar şi scene comice din viaţa oamenilor din industria cărţii şi a scriitorilor.

Charles BUKOWSKI s-a născut în Germania, la Andernach, în 1920. Când avea doi ani, părinţii lui s‑au mutat în SUA, stabilindu-se în Los Angeles, unde scriitorul a copilărit şi şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă. A studiat la Los Angeles City College, dar a abandonat cursurile şi a dus o viaţă dezordonată, scriind cu o pasiune îndârjită şi schimbând diverse slujbe pentru a supravieţui: a lucrat într-un abator, într-o fabrică de mâncare pentru câini, a fost spălător de vase, şofer de camion şi funcţionar de poştă. A publicat prima povestire la douăzeci şi patru de ani, iar în 1960 a debutat cu un volum de versuri. Cu timpul, valoarea operei sale a început să fie recunoscută, iar în 1969 Bukowski a semnat un contract de exclusivitate cu Black Sparrow Press, ceea ce i-a permis să renunţe la slujba lui din acel moment şi să se dedice exclusiv scrisului. Autor prolific, a publicat numeroase volume de poezie, antologii de povestiri şi romane, devenind unul dintre cei mai citiţi scriitori americani contemporani. La Editura Polirom au apărut până în prezent romanele Femei (2003, 2009, 2012, 2016), De duzină (2003, 2019), Factotum (2004, 2018), Poşta (2004, 2017), Hollywood (2012, 2017), Şuncă pe pâine (2011, 2015, 2018), volumele de povestiri Dragoste la 17,50 $ (2016, 2019), Poveşti despre nebunia obişnuită (2017, 2023), Muzică de belele (2018), Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri (2023) şi antologia de poezie Dragostea e un câine venit din iad (2007). În 2021 a fost publicat volumul Despre băutură, antologie care reuneşte unele dintre cele mai reuşite fragmente literare scrise de el pe această temă, iar în 2022, Căpitanul e dus cu pluta şi marinarii au fugit cu vasul, volum ce cuprinde însemnări din jurnalele ţinute de scriitor în ultimii ani de viaţă. Charles Bukowski a murit în 1994 în San Pedro, California.