Moderni & contemporani

Pe masura ce razboiul se apropie in chip primejdios de meleagurile ei natale, zilele de scoala ale lui Ilse se transforma in lectii de supravietuire. Ca sa ramana in viata in toiul unei ierni aspre, familia ei se vede silita sa se alature celui mai mare exod din istoria omenirii. Insa Ilse il are de partea ei pe Janusz, tanarul argat al familiei. In vreme ce fug cu totii din calea armatei sovietice, basmele populare depanate de Janusz ii abat lui Ilse mintea de la frig, de la foame si de la ororile care se petrec in jurul lor. Janusz ii povesteste fetei despre un regat nimicit, din adancul Marii Baltice, de unde izvorasc lacrimile de chihlimbar ale unei regine cu inima franta.

Plexus este al doilea roman din trilogia Răstignirea trandafirie, scrisă de Henry Miller pe parcursul a zece ani, interzisă în Statele Unite ale Americii şi publicată la Paris între 1949 şi 1960.

Romanul Plexus, publicat la Paris în 1953, conţine cea mai amplă descriere a valorilor, credinţelor, opiniilor şi deciziilor de viaţă ale scriitorului, în lupta sa pentru supravieţuire în New Yorkul dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial. Mai mult decât un roman, Plexus este confesiunea unui personaj fascinant – atât în momentul „crucificării” sale, cât şi mai târziu, când controversata trilogie era deja scrisă – sub forma unei avalanşe de emoţii, idei, viziuni şi coşmaruri despre om şi locul său precar în societatea secolului XX, în care arta pare să fie singurul refugiu al sufletului. Curiozitatea nepotolită a lui Miller îl face să abordeze orice subiect şi orice aspect al existenţei fără limite sau tabuuri; tot ce înseamnă viaţă este admirat, criticat, ironizat, evaluat din toate unghiurile, uneori cu cruzime, alteori cu tandreţe, însă întotdeauna cu umor.

 

Milarepa e marele yoghin tibetan, înţeleptul enigmatic ce a străbătut nouă veacuri, distilând, transmutaţie după transmutaţie, toate experienţele lumii de carne şi spirit. Acum locuieşte în visele parizianului Simon şi-l tulbură noapte de noapte cu aceeaşi nălucire de nepătruns, aşa încât viaţa trăită şi viaţa visată încep să se amestece până la confuzie. Cheia enigmei e oferită de o femeie stranie pe care Simon o întâlneşte într-o cafenea din Parisul diurn. O poveste tulburătoare, în spiritul budismului tibetan, despre iluminare prin suferinţă şi dragoste, şi un posibil răspuns la multe dintre întrebările ce ne frământă din zorii omenirii.

E primăvară. O tânără părăsită de soț începe o nouă viață într-un apartament din Tōkyō. Tărâmul luminii ne-o prezintă de-a lungul unui an, în timp ce se chinuie să-și crească singură fiica de doi ani. Noua casă este inundată de lumină, uneori mângâietoare, alteori amenințătoare, în timp ce mama se prăbușește tot mai adânc în întuneric, pierzându-și echilibrul psihic. Lunile vin și trec, anotimpurile se schimbă, iar ea trebuie să înfrunte ce a pierdut și ce va deveni, descoperindu-și totodată forța ascunsă care îi va permite în cele din urmă să câștige o libertate autentică și să-și asume condiția de femeie singură.

Deopotrivă duios și sfâșietor, luminos și tulburător, Tărâmul luminii este un roman al abandonului, dorinței și transformării.

Plasate la graniţa dintre autobiografie şi ficțiune şi aranjate astfel încât să dea impresia unei ordini cronologice, cele douăzeci și două de povestiri care alcătuiesc acest volum creează un univers fascinant. Comparată adesea cu Alice Munro și chiar cu Cehov, Lucia Berlin ne duce din Texas în Chile, în Mexic și New York fie într-o avalanşă de experiențe și trăiri răvăşitoare, fie pe valuri molcome de tandrețe și compasiune.

Distins cu Premiul Yamamoto Shūgorō în anul 1988, romanul Străini stă la baza a două ecranizări: prima, The Discarnates, în 1988, regia Obayashi Nobuhiko, iar cea de-a doua, All of Us Strangers, în 2023, regia Andrew Haigh, cu Andrew Scott, Paul Mescal, Claire Foy și Jamie Bell.

Într-o metropolă devenită un sufocant labirint de trupuri și povești, Hideo Harada, scenarist de succes, se hotărăște să facă o plimbare pe străzile cartierului copilăriei sale, în Asakusa, la Tōkyō. Într-o sală de spectacole, întâlnește un bărbat care pare a fi dublul perfect al tatălui său, mort în urmă cu treizeci de ani într-un teribil accident. Din acest punct al romanului, supranaturalul urban preia comanda cu o dezinvoltură tipică literaturii japoneze: în loc să descindă solemn ca două apariții cețoase, părinții morți ai lui Hideo urmăresc meciuri de baseball și se entuziasmează la jocuri de cărți; în loc de voci guturale și scârțâit de podele, se aude huruitul neîncetat al traficului din marele oraș. Cei doi nu pot fi decât o crudă halucinație. Deși începe să sufere de o misterioasă boală ale cărei semne le sunt limpezi doar celorlalți, iar iubita lui îl imploră să se rupă din mrejele acestei fascinații morbide, Hideo nu-și poate înfrâna dorința de a le sta alături părinților săi din altă lume.

„O carte lucidă și plină de spirit despre irealitatea imediată, care te urmărește mult timp după ce ai dat ultima pagină.“ — David Mitchell

„Un roman hipnotic, plin de suspans, semnat de unul dintre cei mai buni scriitori japonezi contemporani.“ — Bret Easton Ellis

„O poveste sobră și emoționantă, de o uluitoare profunzime psihologică.“ — Daily Telegraph 

Sophie şi Grieg, o scriitoare şi partenerul ei avid de lectură, trăiesc în adâncul unei păduri din munţii Vosgi, într-un loc cunoscut sub numele de Bois-Bannis. În timp ce ea merge uneori în oraş pentru întâlniri la librărie şi lansări de carte, el doarme ziua şi citeşte noaptea, locuind în lecturile sale. Au crescut împreună, se iubesc şi îmbătrânesc împreună, observând propriul declin şi pe cel al unei lumi în care ce-i mai rău poate să vină dintr-o clipă în alta – o rutină tristă însufleţită de apariţia neaşteptată a unei căţeluşe care-i molipseşte cu bucuria ei. Un câine la masa mea este atât un roman despre dezastrul ce ameninţă planeta, cât şi unul despre frumuseţea ei uluitoare. Este o reflecţie asupra feminităţii, bătrâneţii şi dezastrului ecologic, o împletire plină de bucurie expansivă între uman, animal şi vegetal.

„Pe deasupra marginii răsfrânte a gulerului, ea privea dincolo de tot și de toate, cu ochii ei cenușii de pe fața împietrită. Ceea ce va fi văzut părea înfricoșător, dacă nu chiar îngrozitor, terifiant. Nimic nu o irita, nici turiștii veniți de prin toate părțile care o fotografiau, nici oamenii tineri pe role sau pe skateboarduri care se învârteau în jurul ei, la o distanță respectuoasă, dar și provocator de agresiv. Un grup de japonezi și japoneze s‑a înclinat în mai multe rânduri în fața celei împietrite, pentru ca apoi întregul grup să se fotografieze cu ea.” (Günter Grass)

„Tokarczuk a reuşit să scrie un roman în care se împletesc două naraţiuni şi trei intrigi principale. Prima este legată de Mieczysław Wojnicz, un student polonez bolnav de tuberculoză din Lvov, care în 1913 se afla la tratament la sanatoriul Görbersdorf (Sokołowsko de astăzi). Un alt fir se referă la marea tradiţie literară a disputelor – în roman, acestea sunt purtate de colocatarii lui Wojnicz, care, din ce în ce mai dezorientaţi de licoarea locală, discută despre orice şi despre nimic şi, de fapt, numai despre femei. Cel de-al treilea fir se referă la empuse, la persecuţiile vrăjitoarelor din trecut şi la crimele misterioase din regiune, importante din punct de vedere compoziţional.” (Wojciech Kajtoch)

„O mare poveste umana, fara grija timpului, spusa de unul dintre cei mai evocatori scriitori ai acestui secol.“ „Vocea garcimarquesiana a fost adusa la un nivel la care poate fi in acelasi timp clasica si familiara, opalescenta si pura, capabila sa laude si sa blesteme, sa rada si sa planga, sa fabuleze si sa cante si, atunci cand este chemata, sa decoleze si sa viseze.“ - Thomas Pynchon, The New York Times

Iarbă este un puternic roman grafic anti-război, care prezintă povestea vieții unei fete coreene, Lee Ok-sun, victimă a sclaviei sexuale pentru Armata Imperială japoneză în cel de-al Doilea Război Mondial.

Prima parte a unei trilogii care va continua cu Anul potopului și MaddAddam, Oryx și Crake este o călătorie în iadul viitorului. Într-o lume în care nu mai există nicio barieră morală în calea ingineriei genetice, Pământul devine un laborator imens: genografi lucrează – de dragul profitului – la cele mai vandabile modificări genetice, conflictele sociale se intensifică, virușii și bacteriile iau forme tot mai virulente și avem ocazia să vedem cu încetinitorul felurile în care poate fi schimonosită natura până la implozie. Totul promite o apocalipsă. Care nu întârzie să vină. Crake lucrează în secret la un ambițios proiect genetic, încercând să creeze o specie nouă de hominizi, mai bine adaptată noii lumi, mai puțin violentă. Prietenul lui din copilărie, Jimmy, e singurul din vechea lume care știe ce s-a întâmplat și își așteaptă printre creaturile stranii ale lui Crake sfârșitul, care-ar putea de fapt să fie sfârșitul întregii omeniri.

„O carte impozantă și curajoasă.” New Yorker

„Oryx și Crake este Atwood în ce are ea mai bun: o carte lugubră, fără ocolișuri, ingenios de scabroasă, dar totuși înduioșătoare și presărată cu străluciri de poezie pură.” The Independent

Înaintea plecării, Sașa descoperă jurnalul ascuns al unchiului ei, Kolia, dat dispărut în misiune chiar și după atâția ani de la încheierea războiului. În paginile jurnalului, Kolia demască minciunile oficiale și dezvăluie adevărul despre atrocitățile comise de Stalin.

Cu ajutorul acestor revelații și inspirată de tragica poveste de iubire a unchiului ei, Sașa termină cursurile de teatru, tot mai determinată să trăiască o mie de vieți pe scenă. După absolvire, își începe cariera la Teatrul Bolșoi din Leningrad, unde Andrei, aparatcic în cadrul Partidului Comunist, devine cenzorul muncii sale și, totodată, protectorul ei din umbră.

Când un secret din trecut iese la lumină, ambițiile Sașei converg cu îndatoririle lui Andrei, punând-o în postura de a decide dacă visurile sale merită sacrificiul inerent și dacă bunica ei avea dreptate atunci când îi repeta obsesiv că totul va fi bine.

„Un tren spre Moscova, romanul de debut al Elenei Gorokhova, este o capodoperă, un dans pe sârmă executat cu mare măiestrie. Actriță aspirantă rebelă, Sașa se maturizează în atmosfera postbelică înăbușitoare a Uniunii Sovietice, luptând cu politicile opresive ale partidului, cu iubitul enigmatic transformat în cenzor și cu secretele îngropate ale propriei familii, care amenință să-i tulbure balanța fragilă a existenței. Un portret memorabil al luptei pentru artă, al iubirii sfâșiate și al speranței care nu moare niciodată!” Kate Quinn, autoarea bestsellerului Rețeaua Alice

O poveste captivantă despre curajul și încăpățânarea unei femei de a se agăța de speranță într-o lume distrusă și de a-și reîntregi familia după ce a supraviețuit iadului de la Auschwitz. Lectura perfectă pentru cei care au îndrăgit romane precum Tatuatorul de la Auschwitz, Rețeaua Alice și Privighetoarea.

Auschwitz, 1943: Mângâi părul bebelușului meu frumos. E un miracol că e blond, pentru că asta îl va ține în viață și în siguranță. Curând, vor veni să o ia pe Pippa de aici, de la Auschwitz-Birkenau, și din brațele mele. Dar, câtă vreme e în viață, există o brumă de speranță că într-o bună zi o să îmi găsesc fiica…

Berlin, 1945: Cu ultimele puteri, Ester Pasternak a ieșit pe porțile de la Auschwitz. Contrar tuturor așteptărilor, a supraviețuit calvarului, dar sfâșietoarea ei călătorie abia începe. În lagăr, tânăra a adus pe lume o fetiță cu părul blond, însă copila i-a fost smulsă din brațe și dată unei familii germane. Acum, că războiul s-a sfârșit, Ester este disperată să își găsească pruncul.

Au fost odata ca niciodata, intr-o padure imensa, un sarman taietor de lemne si nevasta lui. In jurul lor razboiul face ravagii, iar foamea le este tovarasa de nadejde. Cu toate acestea, in fiecare seara nevasta taietorului de lemne se roaga sa aiba un copil. Intr-un tren care strabate padurea, un tata evreu isi tine in brate gemenii. Sotia lui nu mai are lapte cu care sa-i hraneasca. Sperand sa-i salveze pe amandoi, barbatul isi infasa fetita intr-un sal si o arunca usurel din vagon. In timp ce cauta ceva de-ale gurii, nevasta taietorului de lemne gaseste o bocceluta, o fetita infasata intr-un sal. Stie ca aceasta fetita va fi cautata, dar nu poate sa lase darul acolo: va accepta marfa pretioasa si o va creste ca pe copilul sau... Plasata pe fundalul ororilor Holocaustului si narata cu un lirism specific basmului, Cea mai pretioasa marfa este o fabula profund emotionanta despre familie si izbavire, o poveste care ne aminteste ca omenia poate fi gasita in cele mai inumane locuri.

O investigaţie a fiscului, în cursul căreia îi sunt analizate inclusiv e-mailurile cele mai personale, o determină pe Elfriede Jelinek să-şi treacă în revistă propria viaţă. Pentru prima dată, autoarea scrie despre partea evreiască a familiei sale. Relatări privind destinul rudelor care au fugit din Austria în timpul naziştilor sau care au fost deportate şi omorâte se regăsesc în datele oficiale. În acelaşi timp, investigaţia situaţiei ei financiare o determină să reflecteze la mişcările capitaliste globale. În ce măsură statele continuă să profite şi astăzi de averile evreieşti confiscate? Şi, în contrapartidă, câţi foşti nazişti de frunte au primit compensaţii fără mare vâlvă după 1945? Şi care sunt schemele actuale de evitare a impozitelor sau scandalurile de fraudă gen Cum-Ex, în care a fost implicat, spre exemplu, procesatorul de plăţi Wirecard? Pe cât de autobiografică, pe atât de universală, pe cât de sarcastică, pe atât de inflamată, Declaraţie individuală ne dezvăluie o Elfriede Jelinek care îşi reglează conturile nu doar cu ea însăşi, ci şi cu societatea, care pare mai preocupată de răufăcători decât de victime, urmărind ramificaţiile tranzacţiilor financiare, ce reprezintă unul dintre marile secrete ale economiei moderne.

O bucată de pâine albă fără sare – darul pe care un scriitor bătrân îl face câinilor lui, tată şi fiu, ca un fel de împărtăşanie după ce la cină o discuţie aprinsă a împărţit lumea în două: iubitorii de câini şi cei de pisici. Plimbându-se cu credincioşii lui prieteni pe splendida stradă romană cu lumini pe cale să se stingă la ferestre unde norocul i-a surâs să locuiască, bătrânul scriitor îşi aminteşte cum a ajuns la Roma ca jurnalist entuziast în anii 1960, slujbele mărunte pe care le-a avut pentru a supravieţui, strania lume a cinemaului, boema plină de fum şi de culoare a lumii artistice italiene, cafenelele din Piazza del Popolo, întâlnirile cruciale din Piazza Navona cu fabuloasa ei fântână, zile de vacanţă în Sicilia, un poet trădat, o scriitoare uriaşă care l-a ajutat să publice primul roman şi o viaţă întreagă în mrejele unui oraş care te copleşeşte cu frumuseţea lui. Un oraş de poveste în care prietenii dispar, iubirile se pierd în noapte, iar la sfârşit nu mai rămâne decât aşteptarea.

Personajele din proza scurtă a lui Dragomán (paznic, vizitator, deţinut, prizonier, urmărit sau urmăritor) sunt în general oameni, vii sau morţi, neajutoraţi şi abuzivi, iar în unele cazuri chiar şi îngeri, la fel de mizerabili şi decăzuţi ca oamenii cărora li se arată, şi pe care nu neapărat după aripi îi recunoşti, ci după picioarele cu degete deformate şi bătături, fiindcă „ar fi prea simplu dacă ar zbura, pentru că atunci ar putea să‑şi bage nasul şi în treburi în care n‑ar avea voie s‑o facă, şi astfel totul ar fi prea frumos”. Găsim sisteme, dictaturi, orânduiri posibile, probabile sau aparent reale, deschise şi închise, politice, tehnico-ştiinţifice sau naturale, antrenate într-un insolit joc de-a „trecutul-prezentul-viitorul”. Iar punctele lor slabe devin oportunităţi de scăpare, de eliberare. În spaţiul textelor organizate în jurul unei lumi dictatoriale sau carcerale, adesea doar moartea poate aduce eliberarea. Orânduirile apar şi dispar, se construiesc şi se (auto)distrug, dar întrebarea principală, chinuitoare şi omniprezentă rămâne: ce poate să facă omul în ele sau în afara lor?

Suntem în aprilie 1900, în Levant, pe insula imaginară Minger, al 29-lea vilaiet al Imperiului Otoman, undeva între Creta și Cipru. Pe fundalul destrămării imperiului, tensiunile dintre grecii ortodocși și turcii musulmani de pe insulă se ascut tot mai tare, întreținute și de valiul Sami Pașa. În aceste condiții, când în Minger izbucnește ciuma, adusă fie de musulmani de la Mecca, fie de greci de la Alexandria, Sultanul Abdülhamit al II-lea își trimite chimistul personal, pe Bonkowski Pașa, cel mai renumit expert în epidemiologie din imperiu, pentru a-i pune capăt. Lucru aproape imposibil când o bună parte dintre musulmani resping carantina și răspândesc zvonul că însuși chimistul catolic ar fi adus ciuma cu el. O crimă sângeroasă zguduie insula, iar pentru descoperirea făptașului, Sultanul, pasionat de povestirile cu Sherlock Holmes, trimite un al doilea specialist, pe blajinul doctor Nuri, însoțit de isteața lui soție, Pakize Sultan, prințesă otomană. Nopțile ciumei este un roman istoric plin de suspans, care tratează cu multă ironie teme extrem de actuale într-un cadru de epocă pitoresc.

Mai mult decât o poveste de dragoste, romanul epocii noastre.

Mai pot exista suflete-pereche într-o lume în care nimic nu mai pare definitiv și totul se schimbă rapid? Wellness este o poveste de dragoste modernă în care ne regăsim cu toate temerile și speranțele noastre, o poveste neobișnuit de obișnuită despre un el, o ea și toate provocările unei relații care evoluează permanent și se întinde pe mai bine de două decenii.

Prinși în ritmul amețitor al lumii moderne, cei doi protagoniști se apropie și se înstrăinează, iar poveștile lor se întrepătrund cu cele ale altor personaje, alcătuind treptat o oglindă în care, dacă privim cu atenție, vom recunoaște chiar lumea în care trăim.

„O epopee formidabilă, în același timp politică și umană." Libération

Maroc, 1968: în timp ce Mathilde se ocupă de cămin, Amin își transformă pământurile aride într­-o afacere înfloritoare. De acum, cei doi aparțin unei burghezii care prosperă, se relaxează și crede într-­un viitor fericit. Însă întoarcerea fiicei lor, Aïcha, plecată la studii în Franța, face ca faldurile aparențelor să cadă de pe acest fals grup statuar. În același timp, fiul lor, Selim, care ar fi trebuit să preia afacerea familiei, este ademenit de mișcarea hippie și de mirajul american. Oare modelul de emancipare pe care Mathilde și Amin credeau că-­l întrupează nu e decât o iluzie? În continuarea romanului Războiul, războiul, războiul, Priviți-ne cum dansăm întregește o frescă familială plină de personaje de neuitat.

„Leïla Slimani continuă marea frescă familială și politică a istoriei Marocului povestind anii de plumb ce au urmat sfârșitului protectoratului francez." Les InrockuptIbles

„Alternând perfect microcosmosul (familial) și macrocosmosul (național), trupul feminin și corpul Statului, romanul analizează relațiile de putere, în mod radical și fluid." Causette

„Un roman întunecat și incandescent." Elle

Trecută de optzeci și patru de ani, Mado, născută dintr‑un tată suedez și o mamă cameruneză, locuiește la Perpignan și își amintește copilăria ei la Édéa, în Camerun, pe malurile Râului Roșu și Alb, înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, cu ororile și tulburările sale. Retrăiește plecarea neașteptată în Franța, unde o duce o mamă adoptivă cu nervi fragili. Ajunsă la Perpignan, Mado trebuie să îndure și frigul, și privirile piezișe aruncate metisei triste care, multă vreme, a crezut că mama ei biologică a murit. Céret este locul unde Mado va deveni prietena și sfătuitoarea secretă a mai multor artiști de renume: Picasso, Matisse, Haviland, Chagall, Masson, Dalí…

Recviem pentru Est este un roman extraordinar, profund emoționant, care urmărește ascensiunea și căderea comunismului prin impactul acestuia asupra a trei generații dintr‑o familie: bunicul naratorului, care a dezertat din Armata Roșie în perioada haotică de după Revoluția din 1917; tatăl său, care a supraviețuit pe frontul de est în cel de‑al Doilea Război Mondial, dar a fost ucis împreună cu soția într‑una dintre epurările lui Stalin; și naratorul însuși – medic militar în armata sovietică, recrutat de KGB. După căderea comunismului, naratorul descoperă că iubita sa dispărută a fost trădată de un agent dublu și ia avionul spre Florida, hotărât să se răzbune. Cartea este un portret tulburător al suferinței provocate în numele politicii, dar și o celebrare a decenței, compasiunii și curajului oamenilor obișnuiți.

Unul visează să-și întemeieze o familie.
Celălalt a fugit, rupând toate legăturile.
Se întâlnesc pe o insulă, în mijlocul Oceanului Indian, și, cu toate că nu-și dezvăluie secretele, se împrietenesc. Când primul decide să se întoarcă în Franța, al doilea îi adresează o rugăminte ciudată: să se ducă la Saint-Malo și să-i trimită vești despre cea pe care a abandonat-o cu șapte ani înainte, fără să lase nicio urmă...

Casa Matrionei, una dintre cele mai frumoase şi mai emoţionante proze ale lui Soljenițîn, este povestea unui profesor de matematică exilat în propria patrie, care porneşte în căutarea Rusiei profunde, idealizate, acea Rusie încă pătrunsă de fiorul creştin pe care regimul stalinist n‑a reuşit să‑l înăbuşe. La capătul călătoriei sale, profesorul găseşte adăpost în izba Matrionei, o femeie simplă, graţie căreia descoperim noi faţete ale sufletului slav, atât de drag autorului.

Dormitorul părinților este o zonă tenebroasă, plină de mistere și, deși nu este interzis, copiii nu au niciodată curaj să intre acolo. Pe bună dreptate, poate, pentru că atunci când, în final, pășește dincolo de pragul tulburător, protagonistul va descoperi (sau va crea) o dramă care va spulbera firavele sale speranțe de viitor. Un portret intim al unei familii fără șanse, al unor vieți dureros de singuratice în ciuda traiului în comun. .

De la autoarea bestsellerului Să ne vedem cu bine în Havana, roman ales în clubul de carte al lui Reese Witherspoon În 1935, destinele a trei femei sunt transformate pentru totdeauna când unul dintre cele mai puternice uragane din istorie se năpusteşte spre Florida Keys, în noul roman captivant semnat de Chanel Cleeton, autoare de bestselleruri intrate în topul New York Times.

O femeie care fuge de trecut, o tânără care se luptă să schimbe prezentul, o fetiță care visează la un viitor mai bun. Trei vieți legate de destin. După tragedia care i‑a dat viața peste cap, Léna decide să lase totul în urmă. Ea pornește într‑o călătorie în India, de‑a lungul Golfului Bengal, pentru a încerca să‑și refacă viața. Bântuită de fantomele trecutului, singurul ei răgaz vine în zori, când merge să înoate în Oceanul Indian. În fiecare dimineață, pe plaja pustie, vede o fetiță care se joacă cu un zmeu.

Lectura perfectă pentru fanii scriitoarelor Lucinda Riley, Victoria Hislop și Santa Montefiore ”Din câte-mi aduc aminte, povestea a început în zori, pe paisprezece septembrie 1943...”