Moderni & contemporani

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 781-810 din 3985

  • O caut pe Jane
    53.00 LEI
    Trei femei pe care le unesc o scrisoare demult rătăcită, iubirea unei mame și o rețea secretă de femei care luptă pentru dreptul de a alege – povestea e inspirată din fapte reale. ”Un roman minunat scris despre alegerile pe care le facem cu toții și despre unde ne conduc ele.” — KRISTIN HARMEL
  • La porțile tărâmului de nicăieri
    58.14 LEI

    Samar Yazbek a fost obligată să ia calea exilului de către regimul lui Baššār al-Assad. Când revolta din Siria s-a transformat în război civil, ea s-a hotărât să se întoarcă în țară, în secret, de mai multe ori. La porțile tărâmului de nicăieri este o mărturie rară, plină de curaj, a realităților pe care le-a descoperit în țara ei. De la primele demonstrații în sprijinul democrației la începuturile Armatei Libere și până la sosirea ISIS, ea oferă instantanee remarcabile cu soldați, copii, bărbați și femei care fac eforturi să rămână în viață. Cartea abundă în povești de supraviețuire de o sensibilitate cutremurătoare: oameni care trăiesc sub amenințarea armelor, tineri care refuză să tragă la ordinele comandanților, copii care-și irosesc viața în buncăre. La porțile tărâmului de nicăieri este un important document istoric, dar și o operă literară.

  • Canada
    62.37 LEI

    În orășelul Great Falls, din Montana, viața unei familii aparent fericite se destramă brusc atunci când părinții, oameni absolut normali, se hotărăsc să jefuiască o bancă. Adolescenții gemeni, o fată și un băiat care rămân singuri în urma întemnițării părinților, se despart. Perspectiva romanului îi aparține băiatului, Dell Parsons, pe care soarta îl duce peste graniță. Ajuns în misterioasa și necuprinsa Canadă, Dell intră pe mâna unui bărbat violent și impulsiv. Romanul lui Richard Ford este o meditație asupra răului ascuns în cele mai banale ființe umane, dar și asupra misterului de nepătruns al unor peisaje pustii. Roman al maturizării, capodopera lui Richard Ford propune unul dintre cele mai tușante și mai dickensiene personaje din literatura acestui început de secol.

  • Râul destinelor
    51.80 LEI

    Roman emblematic pentru literatura japoneză din a doua jumătate a secolului XX, Râul destinelor a apărut pentru prima dată în foileton în publicația Fujin Gahō în perioada ianuarie-mai 1959. A fost ecranizat în 1966, în regia lui Noboru Nakamura. Trei femei devin simboluri ale transformărilor profunde prin care trece Japonia începând cu 1898 și până la jumătatea secolului XX.

    În această saga multigenerațională, femeile din familia Kimoto se dovedesc firi puternice și impunătoare, fie moștenitoare ale tradițiilor și ceremoniilor nipone, fie adepte ale schimbărilor iminente de la început de secol XX. Hana, fiica ei, Fumio, și nepoata Hanako sunt personajele ale căror destine râul Ki le va purta cu sine. De la relațiile complicate din sânul familiei și până la contextul social și politic cu impact direct asupra statutului femeii în societate, romanul lui Sawako Ariyoshi surprinde revirimentul cultural care a marcat sfârșitul orânduirii tradiționale din Japonia.

  • Cantecul muntilor
    58.14 LEI
    O familie, trei generații de femei și un război care le va schimba viețile iremediabil. „Fermecător și captivant.“ Viet Thanh Nguyen, câștigător al Premiului Pulitzer Roman câștigător al premiului pentru debut BookBrowse în 2020. Cartea redă istoria, cultura și tradiția vietnameză și vorbește despre costurile umane din timpul conflictului armat, dezvăluindu-ne, în același timp, puterea bunătății și a speranței.
  • Notre-Dame du Nil
    39.12 LEI

    Roman distins în 2012 cu Prix Renaudot și Prix Ahmadou Kourouma, iar în 2013 cu Prix Océans, Notre-Dame du Nil a fost ecranizat în 2019 de către realizatorul Atiq Rahimi.

    În Rwanda, în anii ’70, un liceu de fete situat la 2 500 de metri altitudine, aproape de izvoarele Nilului, se ocupă de educația tinerelor din familiile înstărite. Părinții lor speră că, în acest loc izolat – liceul catolic Notre-Dame du Nil –, aflat departe de tentațiile capitalei, fetele să rămână pure, iar educația primită să le ofere un atu în plus în vederea „căsătoriilor bune“ care le așteaptă. Însă, în acest spațiu închis și aproape exclusiv feminin, se petrec o serie de transgresiuni ce anunță – dincolo de conflictele inerente dintre adolescente – teribila tensiune etnică și politică dintre populațiile hutu și tutsi, ca un preludiu – tăios și fără menajamente – la genocidul ruandez.

  • Negustorul de carti
    65.00 LEI
  • Hotelul Portofino. Îndrăgostiți și mincinoși
    58.14 LEI

    Amestecul de romantism, intrigă și ambiţii periculoase creează evadarea perfectă: bun-venit la minunatul Hotel Portofino de pe Riviera italiană!

    Este vara anului 1927, iar Hotelul Portofino prosperă sub conducerea Bellei. La început de sezon, Bella îl așteaptă cu nerăbdare pe fiul său, Lucian, ca să discute cu el despre cum ar putea transforma subsolul hotelului într-un centru spa. Dar la scurt timp Cecil, soțul Bellei, apare neanunțat.

    În următoarele săptămâni, Bella este nevoită să-i țină piept lui Cecil și să decidă în ce măsură este pregătită să meargă împotriva convențiilor sociale pentru a obține ceea ce își dorește. În timp ce își întâmpină oaspeții, vechi și noi, o vizită anonimă a unui inspector turistic e pe cale fie să clădească, fie să distrugă viitorul hotelului.

    Bucuraţi-vă de un nou sezon la Hotelul Portofino, o dramă istorică cu acţiunea plasată în anii 1920! O carte perfectă pentru fanii Downton Abbey și The Durrells.

    Câte măști poate împrumuta iubirea? Cât de fină este granița dintre fantezie și realitate? Cum să ții piept presiunilor atunci când faci parte din rezistența antifascistă? Ce implicare are mafia americană? Trădările, paparazzii, dorințele și ambițiile cele mai tainice ale personajelor deja cunoscute și îndrăgite te fac să citești pe nerăsuflate noile povești din fascinantul Hotel Portofino!
    Irina Cerchia, coordonatoarea colecţiei Babel

  • Scriitorul fantomă
    47.52 LEI

    Roman nominalizat la Pulitzer Prize şi la National Book Award

    Primul volum din seria Zuckerman înlănţuit

    Scriitorul fantomă este primul roman al lui Philip Roth narat de Nathan Zuckerman, unul dintre alter egourile ficţionale ale autorului, şi cel care inaugurează seria Zuckerman înlănţuit. În anii 1950, Nathan Zuckerman, scriitor în devenire îndrăgostit de Marile Cărţi ale omenirii, dar care şi‑a dezamăgit deja familia din cauza detaliilor autobiografice din scrisul său, îşi vizitează idolul, pe E.I. Lonoff, scriitor de origine rusă şi maestrul absolut al literaturii americane, în viziunea lui, retras acum la ferma sa din New England. Aici Zuckerman o cunoaşte pe Amy Bellette, o tânără fermecătoare refugiată din Europa care se dovedeşte a fi o fostă studentă şi posibil amantă a lui Lonoff. Cu imaginaţia sa debordantă, Zuckerman se întreabă dacă tânăra nu cumva este chiar victima exemplară a persecuţiilor regimului nazist. O posibilitate care i-ar putea schimba definitiv viaţa.

  • Visând la un copac
    62.37 LEI

    Visând la un copac, noul roman al Majei Lunde, încheie tetralogia schimbărilor climatice din care fac parte bestsellerele internaționale Istoria albinelorIstoria apelor și Ultimii cai din stepă. Distopie inspirată de un viitor în care copacii devin doar o amintire, acest roman-manifest propune un scenariu în care sunt puse față în față iubiri fragile, tragedii iminente și încrederea în ceea ce natura și omul pot reface numai împreună.

    În anul 2110, comunitatea restrânsă din Svalbard, în Norvegia, e mai izolată ca niciodată și are în grijă depozitul cu semințe colectate din lumea întreagă. Un dezastru lovește însă în cei care trăiesc în armonie cu natura. Tommy și cei doi frați mai mici par să fie singurii supraviețuitori până când bunica Rahela și Runa, sora ei mai mică, li se alătură. Viața trebuie să găsească o cale de a continua în condiții extreme. Depozitul de semințe e garanția unei lumi mai bune, iar responsabilitatea de a-l păzi cade pe umerii adolescentului Tommy.

  • Obeliscul negru
    44.96 LEI
    În primăvara anului 1923, Germania încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial. Inflaţia creşte, iar marca germană se devalorizează şi ajunge să fie folosită drept hârtie de tapet în odăile celor disperaţi, ca un accesoriu al indiferenţei. Tânărul Ludwig Bodmer, angajat al firmei de monumente funerare Heinrich Kroll & Fiii, face cunoştinţă cu mica societate boemă care-l ajută să-şi uite măcar pentru o noapte, două îndoielile. Cu toată degradarea economică ce apasă viaţa locuitorilor, şarmul şi eleganţa anilor 1920 supravieţuiesc. Pe acest fundal se desfăşoară existenţa unei mici comunităţi eteroclite, vag marcate de un lux vetust, în hotelul Walhalla, în clubul de noapte Rote Mühle şi la bodega Blume. Ludwig, a cărui tinereţe a fost furată de război, e frământat de întrebări legate de viaţa în mijlocul acestui haos. Aşa ajunge s-o întâlnească pe Isabelle, tânăra tulburată alături de care speră să găsească iubirea, salvarea atât de căutată, dar şi sensul atrocităţilor unui război pe care lumea, încercând să subziste, deja începe să le uite.
  • Un balet de leprosi
    44.96 LEI
    Volumul Un balet de leproşi reuneşte pagini inedite de proză din tinereţe care ne dezvăluie devenirea unuia dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai vremurilor noastre. Preluând numeroase materiale lăsate de Cohen, cartea îi va încânta pe fanii săi, demonstrând că magia care i-a însufleţit în întregime opera era prezentă încă de la început. Scrise între 1956, în Montreal, în epoca în care Cohen îşi publica primul volum de poezii, şi 1961, când se stabilise pe insula grecească Hydra, prozele din volumul de faţă oferă o perspectivă surprinzătoare asupra imaginaţiei şi procesului creativ ale artistului. Prin intermediul povestirilor, scenariului unei piese radiofonice şi mai cu seamă al unui roman – despre care autorul însuşi avea să remarce ulterior că este „probabil mai bun” decât celebrul Joaca preferată –, geniul visceral al lui Cohen se manifestă în toată splendoarea sa.
  • Brooklyn
    46.51 LEI

    Câștigător al Costa Book Award în 2009 și nominalizat, în același an, la Man Booker Prize, finalist, în 2011, la Dublin Literary Award, selecționat de The Observer în topul celor mai bune zece romane istorice și ecranizat în 2015 în regia lui John Crowley, scenariul fiind semnat de Nick Hornby, cu Saoirse Ronan în rolul principal, Brooklyn este o explorare plină de emoție a ideii de identitate și apartenență, dar și a puterii transformatoare a dragostei.

    În Irlanda anilor 1950, în Enniscorthy, micul orășel în care Eilis Lacey trăiește împreună cu sora ei, Rose, și cu mama lor, perspectivele pentru o tânără femeie la început de drum sunt limitate. De aceea, când Rose o ajută să emigreze în America, la New York, în Brooklyn, Eilis știe că nu poate alege decât să plece, lăsându-și în urmă familia, casa și prietenii. Pe străzile aglomerate și pline de viață ale New Yorkului, în mijlocul energiei debordante a unei țări noi, Eilis se reinventează. Aici își va trăi prima iubire, dar și pierderea cea mai profundă – moartea neașteptată a lui Rose –, care o va face să revină în Irlanda pentru scurt timp. Dezrădăcinată deja, ca mai toți imigranții, Eilis descoperă cât de efemeră este liniștea regăsirii locurilor și a chipurilor familiare. Curând, va fi nevoită să facă cea mai grea alegere din viața ei, aceea între datorie și iubire. Zugrăvind un portret emoționant al imigrației, al durerii și speranței care par a fi veșnic îngemănate, Brooklyn este o mare poveste despre identitate, dragoste și sacrificiu.

  • Legamantul apei
    105.71 LEI
    Epuizat din stoc
    Cu actiunea plasata in Kerala, pe Coasta Malabar a Indiei, Legamantul apei urmareste, intre 1900 si 1977, trei generatii ale unei familii care sufera de o tulburare aparte: in fiecare ramura a arborelui genealogic, cel putin o persoana moare prin inec - iar in Kerala apa este pretutindeni. La inceputul secolului XX, o fetita de doisprezece ani din comunitatea crestina, inca jelindu-si tatal trecut la cele vesnice, este trimisa cu barca in satul unde-si va intalni pentru prima oara viitorul sot, in varsta de patruzeci de ani. Dupa acest inceput zguduitor al vietii de femeie maritata, fetita - si viitoarea mama de familie Ammachi Mare - va fi martora la transformari incredibile de-a lungul vietii sale extraordinare, cu bucurii si triumfuri, dar si cu necazuri si suferinte, credinta si iubirea ei fiind singurele constante.
  • Viața intimă
    60.26 LEI

    Glisând între dramă psihologică și satiră socială, sinuos și seducător, cel mai recent roman al lui Niccolò Ammaniti, Viața intimă, explorează temerile și dorințele profunde ale unei femei, propunându-ne să privim cu empatie lumea derutantă și provocatoare de astăzi.

    Maria Cristina Palma duce o viață aparent perfectă. Considerată cea mai frumoasă femeie din lume, este căsătorită cu prim-ministrul Italiei, are o fiică minunată și tot ce își poate dori. Imaginea ei construită cu grijă ascunde însă un trecut traumatic și o criză de identitate incipientă, iar proiecțiile celor din jur asupra sa o însingurează. Până când, în urma unei întâlniri neașteptate, primește pe mobil un film erotic care i-ar putea distruge reputația. E nevoită să ia o decizie dramatică, să aleagă ce e dispusă să sacrifice și cu ce preț. Ajuns în acest punct, romanul pune întrebări esențiale pentru cititor: Nu cumva ar trebui să ne temem mai mult de propria privire decât de a celorlalți? Cât de departe suntem în stare să mergem în dorința noastră de apartenență și afecțiune?

  • Sexus
    44.96 LEI

    Sexus este primul roman al trilogiei Rastignirea trandafirie, scrisa de Henry Miller pe parcursul a zece ani, interzisa in Statele Unite ale Americii si publicata la Paris intre 1949 si 1960.

    Romanul Sexus, publicat la Paris in 1949, este un amestec de fictiune si episoade autobiografice, in care autorul descrie primele sale eforturi literare, numeroasele aventuri amoroase, destramarea casniciei, traiul intr-un New York sclipitor si totodata marcat de saracie. Este o carte care a starnit controverse aprinse, insa indiferent daca se lanseaza in descrieri licentioase, discutii despre arta, filozofie sau psihanaliza, povesti picaresti sau destainuiri, Henry Miller abordeaza totul cu aceeasi franchete cuceritoare, hedonism asumat si o intensitate ce-si are sursa intr-o sete de viata molipsitoare. 

  • Versetele satanice
    44.96 LEI
    • Autor distins cu Booker Prize pentru literatura in 1981

    Controversatul roman Versetele satanice i-a adus lui Salman Rushdie Whitbread Award, o nominalizare la Booker Prize si o condamnare la moarte din partea ayatollahului Khomeini in 1989. Polemicile privind posibilele conotatii blasfematoare ale cartii au pus uneori in umbra discutiile legate de meritele literare ale textului si de rolul jucat de acesta pe scena literaturii contemporane britanice. Dar Versetele satanice este de fapt un roman superb despre dezradacinari de tot felul, despre mosteniri care trebuie sau nu acceptate, despre masti, straturi de identitati si istorii. Este in egala masura o carte a regasirilor si una a afirmatiilor, o poveste fascinanta, plina de personaje fabuloase dintr-o lume aflata la granita dintre iluzie si realitate.

    Traducere din limba engleza de Dana Craciun.
  • Cartea gâștei
    49.68 LEI

    Yiyun Li este una dintre vocile romanești de prim rang ale literaturii americane. Romanul ei Cartea gâștei a fost distins, în 2023, cu PEN/Faulkner Award for Fiction și nominalizat, în același an, la Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction. New York Times Book Review a desemnat-o „Alegerea editorilor“, iar Time, „Cea mai bună carte de ficțiune a anului 2022“. Tot în 2022 a fost inclus pe listele celor mai bune cărți ale anului de către The New Yorker, NPR, SlateLos Angeles TimesThe GuardianLos Angeles Review of BooksFinancial TimesSan Francisco ChronicleLitHubBuzzfeed.

    Un Saint-Rémy răscolit de război dă la iveală o prietenie remarcabilă între două tinere fete: Fabienne și Agnès, două jumătăți ale aceleiași portocale. Împreună pun la cale păcăleala secolului în lumea literară, o aventură care va separa cele două destine printr-un salt spectaculos în mijlocul faimei, mai întâi la Paris, apoi într-un pension englezesc. Morala lui Yiyun Li din acest roman este tulburătoare, iar construcția universului în care ne invită, magistrală.

  • Ochelarii cu ramă de aur
    41.23 LEI
    În orașul Ferrara al anilor 1930 sosește un doctor nou, Fadigati, un om optimist și modern în atitudine și, mai mult ca orice, un om care vrea să fie acceptat în noua sa casă. Dar aparențele se năruie imediat ce localnicii descoperă că e homosexual, iar tânărul pe care-l plătește pentru a-i fi amant îl umilește în public. Pe măsură ce antisemitismul se răspândește în Italia, naratorul evreu al poveștii începe să nutrească milă și înțelegere față de doctor. Ochelarii cu ramă de aur este un studiu pasionant, dar tragic, despre cum ne pot fi distruse viețile de către cei pe care-i considerăm apropiați. Romanul lui Giorgio Bassani a fost ecranizat în 1987, în regia lui Giuliano Montaldo, cu Philippe Noiret, Rupert Everett și Valeria Golino în distribuție.
  • Măreața elvețiană
    58.14 LEI

    „O carte incredibilă... N-am putut s-o las din mână." Jodie Comer

    Greta își petrece zilele transcriind ședințe de terapie pentru un sex coach, o slujbă de vis având în vedere că întotdeauna i-a plăcut să descopere secretele oamenilor. Însă viața îi este complet dată peste cap când dezvoltă o fascinație neobișnuită pentru una dintre cliente: o femeie căsătorită inhibată, pe care o numește cu afecțiune Măreața Elvețiană, deoarece e înaltă, stoică și originară din Elveția. Greta e fermecată de atitudinea revigorantă a acesteia în fața traumelor.
    Amândouă au istorii întunecate, însă Măreața Elvețiană alege să se desprindă de suferința ei, în timp ce Greta continuă să fie torturată de trecutul său. Îndrăzneață, excentrică și plină de umor și personaje irezistibile, Măreața Elvețiană este atât o poveste despre traumă și obsesie, cât și o cercetare abilă a infidelității, a sănătății mintale, a stereo tipurilor sexuale și a multor altor aspecte, pe care o realizează această scriitoare uimitor de talentată, o voce unică în ficțiunea contemporană.

    „Una dintre cele mai amuzante cărți din ultimii ani." Los Angeles Times

    „Cea mai amuzantă ficțiune a anului 2023... Această comedie sexuală delicios de excentrică abundă în inteligență și ciudățenie, dar sub toate bufoneriile se ascunde o inimă tandră." The New Yorker

    „Încântător de bizară, cu umor negru și o ciudățenie a poveștii extrem de seducătoare." The Wall Street Journal

    „Extraordinară și inventivă... Cartea lui Beagin este amuzantă, întunecată și se scufundă în mizeria infidelității, a dorințelor și stereotipurilor sexuale, dezvăluite prin intermediul celor două protagoniste suferinde." The Huffington Post, Best Books Of 2023

    „Beagin a găsit, probabil, cel mai bun vehicul de până acum pentru capriciile sale nihiliste." Entertainment Weekly

  • Hana
    62.37 LEI
    Epuizat din stoc
    Un roman emoționant despre destine spulberate de istorie, vinovăția supraviețuitorului și forța regeneratoare a iubirii. Suntem în 1954, Mira are nouă ani și viața ei este pe cale să se schimbe pentru totdeauna. După ce o epidemie de febră tifoidă face ravagii în orașul ei, răpindu-i părinții și frații, copila orfană este nevoită să locuiască cu mătușa ei misterioasă și depresivă, Hana, o femeie deopotrivă fragilă și înfricoșătoare.
  • Viața mea cu Mozart
    33.83 LEI

    O călătorie emoționantă în lumea muzicii mozartiene.

    „Muzica este strâns legată de viața mea intimă și spirituală. Muzica ne ajută să ne construim identitatea, ne alină suferința, ne readuce bucuria în suflete, ne face să dansăm și să cântăm. Dar arareori se vorbește despre această putere uluitoare.“ — ERIC-EMMANUEL SCHMITT

    Viața mea cu Mozart este un «da» filozofic spus vieții.“ — Le Soir

  • Polonezul
    37.00 LEI

    O întâlnire convențională între un pianist polonez și o doamnă din lumea bună a Barcelonei devine punctul de plecare al unei idile ciudate, a cărei definiție le scapă până și protagoniștilor. Delicat și sobru construită, povestea imaginată de Coetzee analizează misterul sentimentelor, al căror adevăr este mereu falsificat de neputința cuvintelor.

    „Ca toate cărțile lui Coetzee, Polonezul este un caleidoscop textual, trimițând la Dante, Don Quijote, George Sand și chiar la romanul Dezonoare, dar nu este niciodată eclipsat de toate aceste aluzii. Iute, abil, provocator, minimalist, dar incredibil de emoționant, Polonezul e opera unui creator care poate compune o melodie din doar câteva note.“ — Wall Street Journal

    „Coetzee este unul dintre marii maeștri ai nespusului și aluziei.“ — New York Review of Books

    „De câteva decenii, Coetzee ne dă lecții despre frumusețe […] Polonezul ne demonstrează că, la 83 de ani, talentul lui este neștirbit.“ — The Guardian

    Polonezul are nenumărate straturi – nu e doar o carte despre cei vii, ci și despre cei dispăruți. Coetzee vrea să ne întrebăm ce este iubirea și ce mângâiere ne pot aduce amintirile – pieritoare la rândul lor.“ — Los Angeles Times

  • Duminicile iubirilor pierdute
    52.85 LEI
    Epuizat din stoc

    Necunoscându-și propria poveste, Justine, în vârstă de 21 de ani, este fascinată de povestea lui Hélène, o rezidentă de aproape o sută de ani a azilului de bătrâni unde lucrează ca infirmieră medicală. Viața ei este un roman: întâlnirea cu Lucien în 1933, dragostea lor, războiul, evreul Simon ascuns în pivniță, trădarea, Gestapo-ul, deportarea... Treptat, Justine îi smulge bătrânei secrete grele și ajunge să le confrunte pe cele ale propriei familii.

    Deopotrivă amuzant și melancolic, Duminicile iubirilor pierdute este un roman al trecutului, al prezentului și al iubirilor nerecunoscute.

    „Un roman frumos despre amintiri și moșteniri, evidențiat de o scriitură sensibilă.“ L’Express

    „O eroină originală și simpatică, un univers surprinzător, o povestitoare foarte talentată.“ Elle

    Mă numesc Justine Neige. Am douăzeci și unu de ani. De trei ani lucrez la căminul de bătrâni La Hortensii. Sunt infirmieră. De obicei, căminele de bătrâni poartă nume de copaci, precum La Tei sau La Castani. Dar al meu a fost construit pe niște tufe de hortensii. Așa că nimeni nu a mai căutat nume de arbori, chiar dacă întreaga clădire se află la marginea pădurii.

    Două lucruri îmi plac în viață: muzica și oamenii de vârsta a treia. Sâmbăta, cam o dată la trei săptămâni, dansez la clubul Paradis, aflat la treizeci de kilometri de Hortensii. Clubul este un fel de cub din beton armat plantat în mijlocul unei câmpii, cu o parcare improvizată unde fac câteodată schimb de săruturi franțuzești cu băieții, pe la ora cinci dimineața.

    Îi iubesc, desigur, și pe fratele meu Jules (de fapt, este vărul meu), și pe bunicii din partea tatălui meu decedat. Jules este singurul tânăr din casa unde mi-am petrecut copilăria. Am crescut cu persoane de vârsta a treia prin preajmă.

    Am sărit peste o generație.

    Viața mea se împarte în trei: am grijă de bătrâni ziua, îi ascult noaptea și dansez sâmbăta, ca să îmi redobândesc liniștea sufletească pierdută în anul 1996, din cauza vârstei a doua. Duminicile iubirilor pierduteValérie Perrin

     

  • Tot ce nu ti-am spus
    54.99 LEI

    Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de -a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde.

    Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.

  • Dinti albi
    64.99 LEI
    În centrul acestui roman tonic se află prietenia atipică dintre Archie Jones și Samad Iqbal, veterani din Al Doilea Război Mondial. Archie se află la a doua căsătorie, cu o jamaicană care are pe jumătate vârsta lui, și au împreună o fiică, un copil precoce, cu o personalitate complexă. Căsătoria aranjată conform tradiției îi aduce lui Samad fii gemeni, dar întru totul diferiți, și reînnoirea, pe baze selective, a devotamentului pentru islam.
  • O viata marunta
    79.99 LEI
    Epuizat din stoc
    Patru absolvenţi ai unui mic colegiu din Massachusetts – debusolaţi, fără un ban în buzunar şi susţinuţi doar de prietenia şi ambiţia lor – se mută la New York pentru a-şi face o situaţie. Cei patru sunt chipeşul Willem, care-şi doreşte să devină actor; JB, un pictor născut în Brooklyn care încearcă să pătrundă în lumea artei; Malcolm, un arhitect frustrat angajat la o firmă importantă; şi Jude, o minte sclipitoare, dar un individ retras şi enigmatic, în jurul căruia gravitează toţi ceilalţi. De-a lungul anilor, relaţiile dintre ei se adâncesc şi se complică, însă provocarea cea mai mare pentru ei rămâne Jude, ajuns cu timpul un avocat extrem de talentat, dar din ce în ce mai instabil, cu mintea şi trupul însemnate de o copilărie cumplită, de o traumă pe care se teme că nu o va putea depăşi niciodată.
  • Sticletele
    99.99 LEI
    Epuizat din stoc
    Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supraviețuiește ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă și intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Opt ani mai târziu, Theo lucrează într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă devine pe neașteptate poarta de acces către lumea subterană a tra ­ ficului cu opere de artă. O poveste plină de suspans, meșteșugită meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire și artă, despre pierdere și obsesie, despre supraviețuire și modelarea propriului destin, toate su ­ puse întorsăturilor imprevizibile și nemiloase ale sorții.
  • Perspective
    65.00 LEI
    Alice și-a dorit dintotdeauna să fie scriitoare. Are un talent înnăscut, însă poveștile ei urmează un stil sigur și detașat, până când un eveniment tragic o face să-și deschidă sufletul și să-și scrie uimitorul roman de debut. Cuvintele ei ajung, rând pe rând, la diverși cititori: o adolescentă fără adăpost, un scufundător care-și forțează limitele, o artistă furioasă pe lumea din jur, un librar aflat în căutarea iubirii, un văduv copleșit de durere. Fiecare dintre ei este captivat de romanul lui Alice; fiecare în parte descoperă ceva diferit, care îi schimbă perspectiva și îi oferă o nouă cale în viață.
  • O cale ingusta spre nordul indepartat
    65.00 LEI
    Dorrigo Evans, un chirurg australian deportat într-un lagăr japonez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este constrâns să construiască, alături de prizonierii de război aliați, „Calea ferată a morții“, linia feroviară de 415 kilometri dintre Thailanda și Birmania. O întreprindere supraomenească, în care își vor pierde viața peste o sută de mii de oameni. Dorrigo face tot ce-i stă în putință pentru a-și salva tovarășii de la înfometare, de holeră, de persecuții. Bântuit de amintirea unei povești de dragoste trăite cu doi ani în urmă, Dorrigo primește o scrisoare care îi schimbă pentru totdeauna cursul vieții.
Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura