Moderni & contemporani

Carismatica Sira Quiroga – eroina memorabilă din Iubirile croitoresei – revine acum într-o aventură captivantă ce ne poartă din Ierusalim la Londra şi din Madrid în Tanger în anii turbulenţi de după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum, când marea conflagraţie mondială s-a încheiat, fosta cusătoreasă devenită croitoreasă şi pe urmă spioană se pregăteşte în sfârşit să ducă o existenţă liniştită alături de soţul ei Marcus, agent al serviciului de informaţii britanic, şi să treacă prin experienţa maternităţii. Însă destinul are alte planuri pentru ea. Instalaţi în Ierusalim în timpul Mandatului Britanic pentru Palestina, ea şi Marcus se văd prinşi în lumea tulbure a agenţilor din umbră, a ameninţărilor politice şi a violenţelor izbucnite pe neaşteptate. Sira călătoreşte în Anglia pentru a se angaja într-o nouă misiune de spionaj, devenind Livia Nash, jurnalistă la biroul BBC pentru America Latină. Iar acesta este doar începutul unui periplu în care o întâlneşte pe Eva Perón la Madrid, ajunge în Maroc pentru o misiune în care este implicată Barbara Hutton, moştenitoarea imperiului Woolworth, în timp ce se confruntă cu fantome ale trecutului care ameninţă să-i dea viaţa peste cap.

Este 23 decembrie 1971 şi în Chicago se anunţă vreme rea. Russ Hildebrandt, pastor într-o biserică din suburbii, este pe punctul de a se elibera de încorsetările unei căsnicii pe care o consideră nefericită – asta dacă soţia lui, Marion, care are propria existenţă secretă, nu i-o ia înainte. Copilul lor cel mare, Clem, vine acasă de la facultate, mistuit de absolutism moral, după ce a luat o decizie care îl va zgudui pe tatăl său. Sora lui Clem, Becky, mult timp regina balului la liceu, a cotit-o brusc înspre contracultură, în timp ce fratele lor mai mic şi genial, Perry, care le tot vinde droguri elevilor dintr-a şaptea, s-a hotărât să devină un om mai bun. Fiecare dintre membrii familiei Hildebrandt este în căutarea unei libertăţi pe care ceilalţi ameninţă să o îngrădească. Un tur de forţă plin de perspective intercalate şi suspans neîntrerupt, Crossroads este povestea unei familii din Vestul Mijlociu aflate într-un moment crucial de criză morală.

Situat în inima Germaniei, International Tracing Service este cel mai mare centru de documentare pe tema persecuțiilor naziste. Tânăra Irène se angajează aici în 1990 și-și descoperă vocația pentru munca de investigator. Meticuloasă și perseverentă, se lasă absorbită de dosare, spre regretul fiului ei, pe care-l crește singură după divorțul de soțul german.

În toamna anului 2016, lui Irène i se încredințează o misiune inedită: restituirea miilor de obiecte pe care le-a primit centrul în păstrare la eliberarea lagărelor. Un pierrot de pânză, un medalion, o batistă brodată... Fiecare obiect, oricât de modest, ascunde o poveste. Trebuie găsită identitatea proprietarului pentru a li se transmite urmașilor amintirea rudei deportate. Pe măsură ce anchetele înaintează, Irène se lovește de misterele Centrului și de propriul ei trecut. Căutându-i pe dispăruți, dă peste contemporani care o bulversează și-i îndrumă pașii, de la Varșovia până la Paris și Berlin, trecând prin Salonic sau Argentina. Odată ajunsă la capătul drumului, cum vor primi cei vii aceste obiecte bântuite?

„Biroul de elucidare a destinelor” este firul care unește aceste traiectorii individuale cu memoria colectivă a Europei. O frescă strălucită, de o intensitate emoțională imensă, în care Gaëlle Nohant dă întreaga măsură a talentului său.

Origine este o carte despre patrii și despre familii și despre destrămarea lor, despre refugiați și despre bunici lăsați în urmă, în țări răvășite de război, despre memorie și despre pierderea și reconfigurarea acesteia prin prisma prezentului, despre căutarea și chestionarea identității, originilor și mitologiilor, atât personale, cât și naționale. Este o carte greu clasabilă, căci autorul jonglează cu genurile: bildungsroman, dar și auto-ficțiune, investigație genealogică, dar și text cu final deschis, de tip „choose your own adventure“. Este o carte deopotrivă lirică și umoristică, înduioșătoare și sfâșietoare, care își poartă cititorul dintr-o parte în alta a lumii și prin straturi istorice adânci.

Romanul lui Wang Gang este o acumulare de ironii ale sorții, tragedii și lecții dure de viață, alcătuind o panoramă tragicomică, dar și plină de compasiune, asupra unei perioade tumultuoase din istoria contemporană a Chinei: Revoluția Culturală. Pe fondul schimbărilor dramatice produse de aceasta, într-un colț izolat al Chinei, tânărul Liu Dragoste observă critic lumea adulților între care trăiește: părinți, vecini, profesori, cadre de partid.

Poveste a unei iubiri imposibile, narațiune despre teroarea cotidianului ai cărei protagoniști preferă să o considere pasageră, Bătăliile din deșert este un roman scurt magistral, un adevărat roman-cult al literaturii mexicane. Fundalul acestei povești îl constituie un moment de turnură în istoria Mexicului, anii ’40-’50 ai secolului trecut, perioadă de trecere de la o societate tradițională la una modernă, marcată de corupție socială și politică instituționalizată. Bătăliile din deșert este o mărturie despre transformările suferite de viața și istoria Mexicului, un portret, alcătuit din amintiri individuale și colective, al capitalei mexicane Ciudad de México, orașul pe care José Emilio Pacheco l-a iubit profund, recreându-l însă fără nostalgie și denunțându-l fără compromisuri.

Oraşul Victoriei este povestea de proporţii epopeice a unei femei care dă naştere unui imperiu fantastic, ce va sfârşi prin a o distruge. La finalul unei bătălii lipsite de însemnătate dintre două regate din sudul Indiei secolului al XIV-lea, de-acum căzute în uitare, o fetiţă de nouă ani este martora unei teofanii care va schimba cursul istoriei. După ce asistă copleşită de durere la sinuciderea mamei ei, şi în urma hierofaniei, Pampa Kampana ajunge să fie locuită de zeiţa Parvati. Conferindu-i puteri peste capacitatea omenească de înţelegere, zeiţa îi spune fetei că va juca un rol crucial în ridicarea unui mare oraş numit Bisnaga – Oraşul Victoriei –, o adevărată minune a lumii. Dând viaţă oraşului şi locuitorilor acestuia, Pampa Kampana încearcă să ducă la îndeplinire menirea pe care i-a rânduit-o Parvati: să le confere femeilor putere egală cu cea a bărbaţilor, într-o lume patriarhală. Dar toate poveştile se îndepărtează în cele din urmă de cel care creează, iar Bisnaga nu face excepţie. Splendid scris sub forma traducerii unei epopei antice, Oraşul Victoriei este o saga despre iubire, aventură şi mit ce devine prin ea însăşi un testament al puterii întemeietoare a povestirii.

După succesul internațional pe care l-a avut cu romanul „Femeia cu fusta violet”, Natsuko Imamura ne propune volumul „Fata care s-a transformat în bețișoare”. Trei figuri feminine și parcursul lor dinspre copilărie spre maturitate sunt surprinse în aceste povestiri, prima dintre ele, cea care dă și titlul cărții, fiind adaptată pentru teatru radiofonic și transmisă în Japonia în 2022. Profund însingurate, tânjind după o formă de atașament pentru care nici un sacrificiu nu li se pare prea mare, cele trei protagoniste se mișcă într-o lume uneori senzorială, alteori erotizată, care glisează cu ușurință dintr-un escapism de tip manga în tot atâtea încercări de a fugi de singurătate și respingere.

Jeanette Winterson, una dintre cele mai inventive și mai îndrăznețe voci narative contemporane, ne propune în acest volum 12 povestiri și 12 rețete îmbietoare pentru cele 12 zile ale Crăciunului.

Pentru autoare, Crăciunul e un moment fericit, „celebrarea neprevăzutului“. De aceea îi place să-l întâmpine scriind o poveste. Cele 12 alese aici, de o imaginație debordantă, pline de prospețime și umor, ne oferă un portal către „spiritul Crăciunului“, unde timpul parcă stă în loc, iar magicul pune stăpânire pe lume. „Sunt povești cu stafii, intervenții miraculoase, întâlniri obișnuite ce se dovedesc departe de a fi obișnuite, mici minuni și saluturi adresate luminii renăscute.“ Crăciunul e o sărbătoare a intimității, în cadrul căreia orele petrecute alături de persoanele dragi sunt esențiale. Să gătim împreună, ne îndeamnă Jeanette Winterson, savurând cele 12 feluri festive ale căror rețete însoțesc povestirile. Dat fiind că fiecare rețetă tradițională sau nou-inventată pentru Crăciun devine ea însăși un dar și ne readuce în suflet bucuria și speranța că nu suntem și nu vom fi niciodată singuri.

„Rețetele vin însoțite de secvențe fascinante cu scriitoarea, prietenele ei și ritualurile lor de Crăciun. Superb, ingenios, straniu, amuzant. Sacul de delicatese literare al lui Winterson are farmecul secolului al XIX-lea, atât de necesar în nemilosul secol XXI.“ (Kirkus Reviews)

In idilicul satuc Edgecombe St. Mary din Anglia, maiorul in retragere Ernest Pettigrew, un gentleman rafinat si cu un caracter ireprosabil, duce o viata linistita, ghidandu-se dupa valorile englezesti traditionale: onoare, datorie, buna-cuviinta si nelipsitul ceai pregatit dupa toate regulile artei. Un eveniment tragic, moartea fratelui sau, ii zguduie insa lumea, dandu-i prilejul sa infiripe o relatie surprinzatoare de prietenie cu fermecatoarea doamna Ali, detinatoarea de origine pakistaneza a magazinului local.

Roman nominalizat în 2021 la Premiul Sapir pentru Literatură • Bestseller în Israel imediat după apariția cărții • Serialul realizat pe baza cărții este în curs de difuzare de către rețeaua TV Keshet.

Romanul „Nimeni nu părăsește Palo Alto” este o incursiune tulburătoare și plină de sensibilitate în lumea emoțiilor, Yaniv Iczkovits asumându-și sarcina dificilă de a așeza într-o poveste coerentă trăiri viscerale, greu de exprimat într-un limbaj mediat de cuvinte. Personajele sale, legate printr-un invizibil fir roșu al singurătății, sunt întoarse spre ele însele și spre propriile realități interioare, în încercarea simultană și aparent paradoxală de a stabili un contact cu lumea și de a se proteja de ea. Fiecare dintre ele s-a născut sub semnul traumei, încercând să descopere un sens pentru propria existență. Iczkovitz face portretul fiecăruia dintre ele, aducând în prim-plan vulnerabilitățile și fricile lor cele mai adânci.

Livada de peri redă un portret realist și detaliat al comunității de copii de la o școală-internat pentru copii cu deficiențe mintale din Tbilisi, care par să supraviețuiască doar prin propria lor ingenuitate și reziliență. Momente de rebeliune ludică se împletesc cu scene de abuz tulburătoare, coagulând prietenia profundă dintre acești copii. Livada de peri este un roman al juxtapunerilor. Momente tragice, scrise cu o jovialitate calmă, brutalitatea limbajului născut dintr-o altfel de inocență. Ne șochează și ne îngrozește, ne dă speranță și ne face să râdem. O carte ca o viitură ce înaintează fără efort prin forța personajelor sale, mai ales a furioasei, neobositei și îndrăgitei Lela. O protagonistă pe care e imposibil să n-o iubești, o supraviețuitoare care îmbină stoicismul, durerea și speranța, o eroină damnată, a cărei lumină ne călăuzește prin traumele și realitățile acestei povești.

Pornind de la întâmplări petrecute în primăvara anului 1971, Parini a scris un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru Jorge Luís Borges.

Orb și fragil, dar exuberant și curios, promițând să-și învețe confratele novice totul despre dragoste și poezie în schimbul unei călătorii prin Highlands, de la St. Andrews până la Inverness, Borges își ține marea lecție într-un Morris Minor ruginit din ’57, într-o barcă pe Loch Ness, în camere anoste de hotel, în cârciumi și-n catedrale. Lumea lui, una a dublului, a labirintului și a descoperirilor aproape mistice, se întâlnește cu cea a unui tânăr american care fuge de Războiul din Vietnam și de anxietate, iubește o fată cu pantofi sport roșii și visează la marea poezie. Iar rezultatul acestei întâlniri este o carte ca nici o alta.

Dând glas popoarelor, credințelor, istoriei și poveștilor care au străbătut Levantul de-a lungul secolelor, „Neliniște” este o meditație tulburătoare despre natura umană, care propune un dialog plin de compasiune între trecutul și prezentul acestor ținuturi.

Când Ibrahim, un jurnalist din Istanbul, află din întâmplare, la o ședință de redacție a ziarului pentru care lucrează, de moartea violentă a prietenului său din copilărie, Hussein, se întoarce în Mardin să participe la înmormântarea acestuia. Copleșit de amintiri, dar și de curiozitatea specifică ziaristului, Ibrahim va descoperi povestea lui Hussein, îi va reconstitui treptat viața și se va adânci în iubirea tragică dintre acesta și Meleknaz, o siriană de origine yazidită care, fugind de ISIS, ajunsese în Turcia împreună cu fetița ei născută oarbă. Istoriile personale ale lui Hussein și Meleknaz, pe urmele cărora pornește Ibrahim, îl vor purta spre taberele de refugiați de la granița Turciei cu Siria, într-o călătorie a redescoperirii de sine și prin istoria dintotdeauna complicată a Orientului.

Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii americane a ultimei jumătăți de secol, Cormac McCarthy a primit pentru romanele sale National Book Award, Pulitzer Prize, National Book Critics Circle Award, James Tait Black Memorial Prize și PEN/Saul Bellow Award.

Dipticul „Pasagerul” – „Stella Maris”, opera unui maestru la apogeul artei sale, reprezintă portretul și povestea tulburătoare a doi frați, Bobby și Alicia Western, născuți în zodia hybrisului și trăind mereu, marginali și excepționali, la limită – limita siguranței, limita rațiunii, limita tolerabilului.

În 1972, Alicia Western se internează de bunăvoie la clinica de psihiatrie Stella Maris din Black Falls, Wisconsin. Doctorand în matematică la Universitatea din Chicago, Alicia a fost de mică un caz: are o minte strălucită, dar nu poate scăpa de tenebre, iar diagnosticele s-au succedat, culminând cu cel de schizofrenie paranoidă. În sesiunile cu psihiatrul, tânăra reflectează asupra nebuniei, discută abstracțiuni științifice și filozofice, își evocă halucinațiile spectaculoase, fascinante și monstruoase. Nu pare să aibă nici o reținere, pentru că intelectul ei nu cunoaște limite. Singurul subiect pe care nu îl poate aborda este Bobby, fratele ei, care se află de câteva luni între viață și moarte.

Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii americane a ultimei jumătăți de secol, Cormac McCarthy a primit pentru romanele sale National Book Award, Pulitzer Prize, National Book Critics Circle Award, James Tait Black Memorial Prize și PEN/Saul Bellow Award.

Dipticul „Pasagerul” – „Stella Maris”, opera unui maestru la apogeul artei sale, reprezintă portretul și povestea tulburătoare a doi frați, Bobby și Alicia Western, născuți în zodia hybrisului și trăind mereu, marginali și excepționali, la limită – limita siguranței, limita rațiunii, limita tolerabilului.

Stabilit la New Orleans în 1980, Bobby Western lucrează ca scafandru salvator. Într-o noapte rece, plonjează în adâncurile tulburi, unde se află o mică aeronavă prăbușită. De la locul accidentului lipsesc geanta de zbor a pilotului, cutia neagră a avionului și un pasager. Nimerind accidental într-un complot straniu, ce nu-i poate aduce decât necazuri, Bobby este mereu hăituit: de o instanță anonimă și necruțătoare pentru o vină necunoscută, de fantoma tatălui său, inventatorul bombei care a topit sticla și carnea la Hiroshima, și de sora lui, dragostea și pierzania sufletului său. De aceea se vede nevoit să fugă din nou, urmărit mereu de transgresiunile reale sau visate din trecut.

Romanul Blestemaţi poartă în sine imaginea unui Woodstock etern, cu celebrităţi de prima pagină bătându‑i drumurile (v‑aţi putea întâlni la un bulgăre de popcorn caramelizat cu Frank Sinatra, John Lennon, Jackie Onassis sau chiar cu Norman Mailer), îngreunat totuşi de birocraţia înfiorătoare a demonilor şi de proiecţiile nesfârşit de plicticoase ale clasicului film hollywoodian Pacientul englez.

Publicat în 1945, romanul Arcul de Triumf spune povestea lui Ravic, un refugiat de origine germană care trăieşte la Paris în perioada dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. Deşi nu are acte pentru a profesa legal meseria de chirurg, Ravic operează pe ascuns, după ce pacienţii sunt anesteziaţi, în numele a doi medici francezi mediocri. Nedorind să se întoarcă în Germania nazistă, care i-a retras cetăţenia, şi neputând să lucreze legal, Ravic reuşeşte totuşi să-şi ducă existenţa de zi cu zi. Este unul dintre mulţii refugiaţi ai perioadei, trăind în nesiguranţă şi sub permanenta ameninţare a deportării. În aceste condiţii, e de înţeles de ce a renunţat la posibilitatea dragostei, apărându-se de loviturile vieţii printr-o formă de cinism teoretic pe care-l infirmă în permanenţă firea sa umanistă. Însă viaţa are un mod ciudat de-a ne împinge pe cărările iubirii, chiar şi în vremurile cele mai disperate. Scris în SUA, unde Remarque fugise din calea naziştilor, Arcul de Triumf a devenit repede bestseller internaţional, fiind întrecut doar de celălalt roman celebru al său, Pe frontul de vest nimic nou. A fost ecranizat pentru prima dată în 1948, cu Ingrid Bergman şi Charles Boyer în rolurile principale. O altă ecranizare celebră, din 1984, îi are în distribuţie pe Anthony Hopkins şi Lesley-Anne Down.

Un roman năucitor despre atmosfera și identitatea Europei, concentrat în jurul unui hotel care adăpostește contradicțiile multiple ale continentului. Un scriitor neerlandez se stabilește la Grand Hotel Europa, un loc „pe vremuri grandios“, pentru a scrie povestea relației abia încheiate cu Clio, specialistă italiană în istoria artei. Pentru ea se mutase de la Genova la Veneția, cu ea călătorise în Malta, Palmaria sau Cinque Terre în căutarea ultimului tablou, pierdut, al lui Caravaggio. Pe măsură ce rememorează această dragoste, devine fascinat de personajele care populează hotelul: un majordom cu maniere rafinate din altă epocă, un valet care citește Eneida, un magnat grec, un bătrân erudit, o poetă feministă – totul pe fundalul unei Europe care, asemenea marii iubiri a protagonistului, „trăiește în trecut“.

Curtea Bagdadului secolului al XIII-lea: trădat de sultană, califul jură să se răzbune pe femeile din regatul său, căsătorindu-se cu o fecioară diferită în fiecare noapte și executând-o în zori. Fiica vizirului, Șeherezada, decide să-și riște viața devenindu-i soție califului, într-un efort de a salva femeile din Bagdad. În fiecare seară, într-o încleștare amoroasă lipsită de iubire, Șeherezada cedează avansurilor bărbatului și în fiecare seară, cu ajutorul surorii sale Dinazarda și al sclavei sale devotate Jasmine, ea îl ademenește pe acesta cu harul ei de povestitoare, depănând istorisiri din deșert, tundră, bazar, moscheile cu domuri aurite. Incapabil să-și înfrâneze curiozitatea, califul îi prelungește viața în fiecare zi, arzând de nerăbdare să audă cum se vor sfârși poveștile ei.

Urzită în jurul punctului de vedere al Șeherazadei, oferindu–ne întreaga profunzime a dorințelor ei, a geloziilor și resentimentelor ei și reconstituind, cu minuție, psihologia unui personaj feminin fascinant, Vocile deșertului este povestea străveche a celor O mie și una de nopți reinventată din perspectiva unei femei tinere și senzuale.

Alternând ingenios punctele de vedere, Nélida Piñon readuce la viaţă pentru publicul modern, cu maximă virtuozitate stilistică, o operă perenă a umanităţii, îmbogăţind-o cu o perspectivă feminină care îi revelează semnificaţiile ascunse. Vocile deșertului este o alegorie erotică desăvârșită, o meditație tulburătoare asupra puterii poveștilor aparținându-i uneia dintre cele mai îndrăgite autoare latino-americane ale tuturor timpurilor.

Dintr-o vilă dărăpănată ce se înalță pe o faleză de la ieșirea din Cadaqués, la granița dintre Catalonia și Franța, Simon Schneider lucrează pentru un autor de succes care își spune Gran Bros și care, de peste douăzeci de ani, trăiește ascuns de ochii lumii la New York. Simon este un furnizor de citate pentru alți scriitori, printre care se numără, fără ca el s-o știe, și Thomas Pynchon.

În încercarea de a-și reaminti o frază care îl obsedează, Simon lasă în urmă casa părintească și pornește într-o lungă călătorie pe jos, spre Barcelona, unde urmează să se întâlnească în persoană cu misteriosul său client, cu care a comunicat doar prin intermediul e-mailului. Perspectiva întâlnirii cu „scriitorul înstrăinat“, cum îl numește pe Gran Bros, îi prilejuiește un lung șir de considerații asupra propriei vieți însingurate, asupra relației cu familia, dar mai cu seamă asupra literaturii, al cărei slujitor din umbră se consideră. Invidios pe succesul repurtat de acesta în Statele Unite, despre care Simon este convins că i se datorează în mare măsură, va fi descumpănit să afle că Bros și-a propus să scrie un roman de nonficțiune pentru care va recurge în continuare la serviciile sale, dar de data aceasta materialul furnizat de sfătuitorul său nu-l vor constitui citatele din opere celebre, ci propria sa existență, pe care Bros o disprețuiește fățiș.

„Christian Kracht, copil teribil al prozei contemporane de limbă germană, elvețianul care se stabilește, după anotimp, în alt colț al planetei, iubit și urât de critici cu aceeași patimă pe care au stârnit-o în Franța primele trei romane ale lui Houellebecq, a tulburat în 2008 liniștea burghezului elvețian cu un roman distopic, intitulat Ich werde hier sein, im Sonnenschein und im Schatten [Voi fi aici, la soare și la umbră], unde Lenin nu se mai întorcea în Rusia în 1917, ci rămânea în Elveția, înfăptuind acolo revoluția proletară. În 1979, societatea occidentală apune la Teheran. Kracht utilizează: 1. revoluția islamică, în fundal; 2. epopeea lui Ghilgameș, ca mit al prieteniei. În romanul lui Kracht însă, noul Ghilgameș occidental nu-l plânge pe Enkidu – iubitul lui – când moare, ci îi ia pantofii scumpi și fuge de la spital; 3. mitul lui Mefistofel, întruchipat de românul Mavrocordato, care pare a fi un nepot de-ai lui Dracula cu sânge domnesc; 4. balul diavolului din romanul lui Bulgakov, plasat însă într-o vilă cu livadă de hașiș dintr-un Teheran somptuos și decadent (suntem în ajunul revoluției islamice); 5. mitul pelerinului sau al cunoașterii de sine. Eroul nostru ajunge în Tibet. Apoi într-un lagăr de muncă din China. Și are satisfacția de a nu fi «mâncat niciodată carne de om».“ Gheorghe Erizanu

Această operă de debut a autorului care va primi Premiul Nobel pentru literatură în 1972, un veteran al războiului, marcat profund de tragediile epocii, este ca un fel de document programatic. În anul în care se încheie seria de procese ale Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg, debutul lui Böll vine să demonstreze că nu toți germanii au fost adepții fanatici ai lui Hitler. Chiar dacă cei mai mulți au tăcut. ”Tăcerea celor care nu spun nimic este îngrozitoare. Este tăcerea celor care nu uită, a celor care știu că sunt pierduți”, afirmă autorul. Nici tăcerea și nici războiul nu pot să înăbușe valorile esențiale ale umanității. Pentru Heinrich Böll și implicit pentru eroii săi, acestea sunt iubirea și credința religioasă. Orice om are dreptul la o viață omenească. Misiunea artei este să afirme și să transmită acest mesaj și să reziste la toate elementele dezumanizante ale vieții. Heinrich Böll va rămâne credincios acestor valori în toată cariera sa literară.

Aflată la mii de kilometri de casă, Yoela stă pe o stradă întunecată și privește la două fetițe prin ferestrele unui apartament. Sunt nepoatele pe care nu le-a cunoscut niciodată, copilele fiicei pe care nu a mai văzut-o de foarte multă vreme. Așa începe, țesut printre amintirile și proiecțiile unei femei trecute de mijlocul vieții, romanul Cum să-ți iubești fiica. În centrul acestei povești fascinante se află încercarea femeii de a înțelege cum o relație născută din dragoste — căci o mamă nu poate fi decât îndrăgostită de copilul ei — a ajuns dincolo de marginile înstrăinării. Mergând înainte și înapoi în timp, ea deslușește amintiri și sentimente demult îngropate, retrăind chiar și cele mai mărunte momente de apropiere de fiica ei, uneori atât de banale, și încercând să înțeleagă de ce fiecare dintre aceste clipe pare să construiască o imagine de ansamblu a înstrăinării. Cu o rară precizie psihologică, Hila Blum urmărește pașii greșiți și amăgirile aparent nesemnificative ale vieții de familie, unde granița dintre protecție și posesie este atât de ușor de depășit, adesea fără cale de întoarcere.

Romanul Firida Rușinii face parte din „ciclul otoman“, scris de Ismail Kadare în anii ’70, care îi oferă prilejul unei meditații asupra opresiunii și a terorii într-un stat totalitar. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe fundalul decăderii inevitabile a Imperiului Otoman, Ali Pașa din Ianina își clădește un principat independent. Pentru a preîntâmpina extinderea rebeliunii, sultanul îl pedepsește cu cruzime, expunându-i capul în piața centrală din Istanbul, în firida destinată trădătorilor. Ismail Kadare reconstituie cariera acestui personaj misterios, născut albanez, dar integrat perfect în mecanismul înșelător al administrației otomane. Ali Pașa — admirator al lui Napoleon Bonaparte, cu care a întreținut relații diplomatice, și al poetului George Byron, pe care l-a găzduit în drumul acestuia spre Grecia — a dus o viață plină de fast, dar s-a comportat ca un satrap oriental, strivind fără milă orice tentativă de a i se contesta autoritatea. Fără să-și propună să scrie un roman istoric, Kadare recompune cu detalii de mare finețe atmosfera capitalei otomane, dominată de puterea absolută a suveranului, precum și angrenajul cumplit căruia îi cad victime nu numai cei învinși, ci și învingătorii.

New York, 1926. Olandeza Antonia Brico a emigrat în Statele Unite ale Americii împreună cu părinții ei în copilărie. Are un singur vis: să devină dirijoarea unei mari orchestre simfonice.,,

„O grădină cu un cireș falnic și tufe de rozmarin, călcată de pasul mărunt, dar tenace al gângăniilor. O casă bătrânească. O femeie și un pisic cu nume de trubadur povestesc câte-n lună și în stele. Ea, despre oameni care au plecat, dar care, de fapt, nu au părăsit-o niciodată, despre o carte care i s-a lipit nu doar de degete, ci și de suflet, despre o Veneție magică, devorată în două zile și o noapte, despre un Paris nebănuit de dezamăgitor, dar și despre o iubire ca un vis. Motanul ascultă, mustăcește, aprobă sau, dimpotrivă, contestă, pune întrebări, cere lămuriri, iar când tristețea e prea grea, mai face o ghidușie. Cuvintele se rostogolesc înainte și înapoi domol, măsurat, dulce, iar trecutul, oricât de dureros, își mai îmblânzește îmbrățișarea. O carte care te tulbură și te alină, te face să lăcrimezi și îți oblojește sufletul, pentru ca, în final, să te ajute să-ți recapeți încrederea în bine, frumos și firesc! O poveste de viață la finalul căreia ajungi să tânjești după liniștea pe care o simți doar atunci când îți cunoști inima și ai căzut la pace cu trecutul.” Alina Bâltâc

„Viețile secrete ale culorilor” ne restituie o imagine fermecătoare a ritualurilor și a ceremoniilor tradiționale nipone într-o poveste de iubire, delicată precum o stampă, între o tânără cu darul de a vedea culori imperceptibile altora și un bărbat care învață să le recunoască prin descrierile ei.

De când se știe, Mio percepe lumea în nuanțe infinit mai detaliate decât cei din jurul său. În atelierul familiei, în care de generații se vopsesc, se croiesc și se îmbracă tradiționalele chimonouri de nuntă, a înțeles, încă din copilărie, că fiecare culoare are secretele ei, iar de atunci nu încetează să le caute. Pentru Aoi, culorile au o viață ascunsă, mai puțin nuanțele de negru, pe care a învățat să le decline până la ultima, prin meseria moștenită de la tatăl său, de a-i conduce pe oameni prin ziua cea mai întunecată, a morții. Din întâlnirea celor doi, întâmplătoare și nu prea, se naște o poveste despre familie, despre dragoste și, mai ales, despre ce înseamnă să privești lumea prin ochii celuilalt.

Roman distins cu Premiul Pulitzer și cu PEN/Faulkner Award

1923, Richmond, în apropierea Londrei – Virginia Woolf îşi începe romanul Doamna Dalloway şi luptă din toate puterile cu boala psihică de care suferă. 1949, Los Angeles – Laura Brown citeşte Doamna Dalloway şi lasă cu greu cartea din mână pentru a pregăti, alături de băieţelul ei, cele necesare unei petreceri de ziua soţului, veteran din Al Doilea Război Mondial. 1999, New York City – Clarissa Vaughan organizează o petrecere în cinstea bunului ei prieten şi fost iubit, Richard, bolnav de SIDA, laureatul unui prestigios premiu pentru poezie. Romanul Orele este o lume croită astfel încât destinele celor trei femei să se întrepătrundă, iar ele să-şi poată spune poveştile. Mizând pe forţa expresivă a naraţiunii de tipul fluxului conştiinţei, Cunningham deapănă şi întreţese firele vieţilor unor personaje captive în diferite feluri de închisori în care simt că se sting şi de unde încearcă să evadeze: căsnicia respectabilă, heterosexualitatea strictă, feminitatea, maternitatea, traiul domestic reglementat, dar şi propriul trecut idilizat sau speranţele fanteziste. Ecranizarea romanului, cu Nicole Kidman, Meryl Streep şi Julianne Moore în rolurile principale, a obţinut Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin, Globul de Aur, două premii BAFTA, precum şi Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal. În 2022, la Metropolitan Opera a avut loc premiera unei opere adaptate după carte.

Un avion se prăbuşeşte în munţi cu numai două zile înainte de Crăciunul anului 1980. Dintre cei aproape o sută şaptezeci de pasageri, aparent nici unul nu mai trăieşte. Şi totuşi se întâmplă un miracol: este găsit în viaţă un bebeluş de numai trei luni. Doar că în avionul prăbuşit se îmbarcaseră două fetiţe de vârstă apropiată, iar vestea găsirii unei singure supravieţuitoare devine motivul disputei şi încrâncenării dintre două perechi de bunici, ambele susţinând că fetiţa care scăpase ca prin minune le este nepoată. Trăieşte Lyse-Rose de Carville sau Émilie Vitral? Nimeni nu ştie sigur. Copila e declarată o Vitral, însă îndoiala şi semnele de întrebare persistă. Optsprezece ani mai târziu, un detectiv angajat de Mathilde de Carville pretinde că a descoperit, în sfârşit, adevărul. Dar detectivul e găsit apoi mort, iar în carnetul în care îşi trecuse datele investigaţiei nu este notată şi concluzia acesteia. Începe astfel o cursă în care măştile cad una câte una, o anchetă neconvenţională, în care orice oră contează.