Moderni & contemporani

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1321-1350 din 3986

  • Doar clipa fericită să-mi rămână
    48.00 LEI
    „Autoarea captează mai bine decât oricine sentimentele, temerile, speranțele și experiențele oamenilor, pe care le transcrie cu eleganță și tandrețe în cărțile sale.“ ELLE. Virginie Grimaldi ocupă locul 2 în Top 10 al romancierilor francezi care au vândut cele mai multe cărți în Franța.
  • Inimile noastre ratacite
    64.99 LEI
    Bird Gardner, un baiat de doisprezece ani, duce o existenta linistita alaturi de tatal sau, un fost lingvist care, in prezent, lucreaza la Biblioteca Universitatii Harvard. Timp de zece ani, vietile lor au fost guvernate de legi menite sa apere "cultura americana", dupa o perioada de instabilitate economica si de violente. Sub pretextul mentinerii ordinii si refacerii prosperitatii, autoritatile au acum dreptul de a-i reloca pe copiii disidentilor, cu precadere pe cei de origine asiatica, in vreme ce cartile considerate "nepatriotice" au fost deja indepartate de pe rafturile bibliotecilor. Printre aceste volume, se numara si unul scris de mama lui Bird, o poeta chino-americana, care si-a parasit familia pe cand Bird avea doar noua ani.
  • Café Sarajevo
    28.01 LEI
    În acest volum de povestiri, Josip Novakovich reia cu succes temele majore care i-au consolidat reputația internațională: exilul, dezrădăcinarea, absurditatea războiului. Spre deosebire de alți autori care abordează aceste teme, imigrantul lui Josip trăiește visul american pe dos. Personajele sale, alter-ego-uri comice ale autorului însuși, studiază la cele mai bune facultăți, lenevesc cât e ziua de lungă și se amuză pe seama celor care se spetesc muncind. Animalele care fac subiectul mai multor povestiri, un șobolan, un câine, un berbec, câteva pisici, sunt tot atâtea imagini ale existenței autorului, care trăiește departe de orice obligație sau constrângere socială. În țara tuturor posibilităților, animalele și imigranții sunt singurele ființe cu adevărat libere. Cu un ton acid, provocând surâsul la fiecare întorsătură de pagină, Café Sarajevo schițează portretul fără complezență al exilului, al visului american și al nostalgiei întoarcerii.
  • Supunere
    47.57 LEI
    Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), „Supunere” a zguduit deja Occidentul. Un Occident pe care încă din 1998, prin „Particulele elementare”, Michel Houellebecq îl analizează cu scalpelul îm mână punându-i în faţă mizeria morală şi deruta politică. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul „căutării fericirii“? Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare.
  • Jumătate de secol cu Borges
    31.61 LEI
    Articolele, interviurile, conferințele și însemnările reunite în acest volum sunt mărturia a peste cincizeci de ani de lectură, Vargas Llosa socotind creația borgesiană „o sursă inepuizabilă de plăcere intelectuală“. Un adevărat exercițiu de reverență închinat scriitorului argentinian, cartea oferă o perspectivă nuanțată asupra vieții și creației lui Jorge Luis Borges, așezându-l între figurile de geniu ale secolului XX, nu cu scopul de a realiza un tablou encomiastic, ci reconstituirea unei lumi vii, a unei realități care a absorbit mitul.
  • Copiii de pe Volga
    51.80 LEI
    Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viață simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce „împarte lumea în două“ să-i dea lecții unei tinere fragile și timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman amețitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli și destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este același și totul se topește într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poți desprinde.
  • Răzbunarea iertării
    37.00 LEI
    Două gemene adorabile văd lumina zilei într-un sat idilic, dar viața lor nu se va dovedi atât de feerică pe cât o prevestea povestea nașterii lor: la început nedespărțite, vor ajunge rivale, dacă nu chiar dușmance de moarte. Un bancher versat și cinic, mereu răsfățat de soartă, învață, de la o mamă dispusă să renunțe la tot pentru fiul ei, lecția sacrificiului și a iertării. Un criminal în serie închis pe viața este chemat săptămânal la vorbitor, dar nu de mama lui, ci de cea a cărei fiică a ucis-o cu bestialitate. Ce urmărește îndurerata Elise? L-a iertat pe monstru, sau vrea să-i alunge liniștea? Zilele tihnite ale lui Werner von Breslau, un nonagenar retras, fost pilot de vânătoare reconvertit în grădinar pasionat, se îmbogățesc cu imprevizibilele vizite ale lui Daphne, o fetiță din vecini, alături de care bătrânul taciturn va descoperi calea spre inocență. Maestru al nuvelei (gen literar care i-a adus un Premiu Goncourt în 2010), Schmitt le oferă cititorilor săi, cu acest nou volum, patru texte surprinzătoare și tot atâtea ipostaze ale volatilei relații dintre vinovăție și iertare.
  • Scurtă istorie a Mișcării
    58.14 LEI
    Epuizat din stoc
    Într-un viitor distopic, Mișcarea feministă a preluat puterea în lume, iar bărbații sunt reeducați în institute specializate. Petra Hůlová scrie o satiră care pune sub semnul întrebării normele sexuale ale societății noastre.
  • Interior. Chinatown
    56.03 LEI
    Epuizat din stoc
    O carte la granița dintre scenariu și roman, plină de umor și prospețime, dar și de profunzimi, despre cum e să fii element străin chiar și într-o țară care te-a adoptat de generații.
  • Cortina de Fier. O poveste de dragoste
    Preț special 14.27 LEI Preț standard 47.57 LEI

    Milena, fiică de nomenclaturist cu funcție înaltă într-o țară comunistă nenumită din estul Europei, se bucură de un lux nelimitat și de o libertate, firește, limitată. Când îl întâlnește pe Jason, un poet britanic, e fermecată, aproape fără să-și dea seama, de aura lui boemă și după un timp hotărăște să fugă în Anglia. Londra anilor ’80 nu e tocmai întruchiparea Occidentului strălucitor și prosper pe care și-l imagina, dar e fericită alături de bărbatul pe care-l iubește – până când descoperă că ideea lui despre libertate îi provoacă mai multă suferință decât orice a cunoscut ea până atunci. Are de ales între o lume liberă, cu toate riscurile inerente, și lumea confortabilă, dar artificială și plină de constrângeri a părinților ei, cu sentimentul dureros că nu aparține nici uneia. O carte emoționantă, despre falia imensă creată de împărțirea nefirească a Europei și despre modurile infinite în care un regim politic te poate înstrăina de tine însuți.

  • Uciderea Comandorului. O idee își face apariția (vol. I)
    42.24 LEI
    Epuizat din stoc
    Uciderea Comandorului este un roman despre singurătate, război şi artă, o carte uimitoare a unuia dintre cei mai îndrăgiţi scriitori contemporani, dar şi un omagiu adus capodoperei Marele Gatsby.
  • Povestiri din Kolîma (vol. II): Un maestru al lopeții * Schițe despre lumea crimei
    36.95 LEI
    O capodoperă a secolului XX, o carte-document, o lectură esenţială pentru cei interesaţi de experienţa Gulagului
  • O prietenie
    Preț special 55.50 LEI Preț standard 73.99 LEI
    Prieteniile adolescentilor sunt cele mai puternice, caci acestia schimba experiente, secrete si haine, in timp ce se proiecteaza intr-un viitor plin de sperante. Elisa si Beatrice, protagonistele acestui roman, nu fac exceptie. Desi povestile lor de familie sunt total diferite - prima a fost crescuta de o mama iubitoare, dar capricioasa, careia nu i-a pasat niciodata catusi de putin de aparente, a doua, de o mama obsedata de imaginea proprie, care si-a transformat pana si fiica intr-o papusa Barbie -, intre cele doua fete s-a legat o prietenie foarte stransa. Dar iata ca, intr-o zi, o inovatie planetara, internetul, le-a schimbat vietile. Elisa va continua sa faca parte din "lumea de ieri", cea care pretuieste cartile si cultura, in timp ce Beatrice se va lasa cucerita de noua lume digitala, in care influencerii sunt atotputernici. Si astfel, cele doua vor ajunge sa aiba destine diametral opuse.
  • Elizabeth Finch
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Acest roman fascinant graviteaza in jurul stoicei si exigentei Elizabeth Finch, lector universitar, un personaj cu adevarat memorabil. Neil, naratorul, se inscrie la cursul ei de cultura si civilizatie pentru adulti de toate varstele si este captivat de personalitatea acesteia. Un roman provocator si experimental, care se concentreaza pe necesitatea de a reexamina si de a reevalua constant ceea ce credem ca stim despre istorie, dar si despre dragoste sau prietenie. Cursul ei schimba felul in care vedem lumea.
  • Alchimistul
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc
    Alchimistul, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Cartea, uluitoare prin simplitatea și înțelepciunea ei, este povestea unui păstor andaluz pe nume Santiago care își părăsește casa din Spania, aventurându-se în deșertul egiptean pentru a găsi o comoară îngropată în Piramide. Nimeni nu știe care este comoara sau dacă Santiago va avea puterea să depășească obstacolele întâlnite în drumul prin deșert. Dar ceea ce începe ca o călătorie în căutarea unor bunuri lumești se transformă treptat în descoperirea comorii ascunse înlăuntrul său. Plină de culoare, evocatoare și profund umană, povestea lui Santiago este o mărturie etern valabilă despre cum ne putem schimba urmându-ne visele și despre cât este de important să ne ascultăm inima.
  • Trișorii din Harlem
    Preț special 14.91 LEI Preț standard 49.68 LEI
    În „Trișorii din Harlem”, Colson Whitehead își diversifică paleta genurilor abordate și ne propune un thriller de mare suspans, un roman psihologic și unul social. Ray Carner, orfan de mamă de la o vârstă fragedă și fiu al unui infractor înrăit din Harlem, își depășește condiția socială, reușind să obțină o diplomă universitară și să-și încropească propria afacere, ca proprietar al unui magazin de mobilă. Atras, fără voia lui, în tenebrele unor acțiuni ilicite (culminând cu jafuri planificate, crime și răfuieli între bande), Carner pendulează între statutul de familist respectabil, de „om onest“, și acela de complice al unor interlopi lipsiți de scrupule. Harlemul anilor 1950-1960 ai secolului trecut este reconstituit magistral.
  • Brocart de toamnă
    28.54 LEI
    Splendoarea melancolică a toamnei japoneze pe muntele Zao aduce cu sine iubirea, iertarea și vindecarea, într-un roman care atinge notele cele mai acute ale sensibilității. Când dragostea aparent indestructibilă care îi unește pe Aki și pe Yasuaki este spulberată într-o clipă, asemenea unui „vas făcut țăndări“, viețile celor doi se despart. Drumurile lor nu se vor mai întretăia decât o dată, la zece ani după durerosul divorț. Dar scurta lor întâlnire se dovedește a fi un nou început: dezvăluindu-și, cu înțelepciunea maturității, gândurile tăinuite și sentimentele de nemărturisit, ei își ispășesc prin confesiune vina de a nu fi luptat pentru dragostea ce îi lega.
  • Scara lui Iakov
    63.33 LEI
    Un roman-parabolă, o carte despre dragoste și conștiință, o cronică de familie cu accente autobiografice traversând un secol de istorie tumultuoasă, în care vocea care se impune aparține unei femei. În 2016, „Scara lui Iakov” a câștigat, în cadrul Premiilor Bolșaia Kniga, Locul al treilea și Premiul cititorilor. Este tradus în peste douăzeci de țări.
  • Trei etaje
    39.12 LEI
    Romanul „Trei etaje”, bestseller în Israel de la publicare, în 2015, sondează abisurile relaţiilor umane, de la iubire la trădare, de la suspiciune la nevoia de apropiere, de la devotament la dependenţă. Eshkol Nevo, cea mai importantă voce a noii generații de scriitori israelieni, mărturisea că ideea de la care a pornit în roman i-a venit, pe de o parte, de la „Căderea” lui Albert Camus, iar pe altă parte de la celebra melodie a lui Phil Collins „In the Air Tonight”.
  • Ploaia înainte să cadă
    10.56 LEI
    „Ploaia înainte să cadă” urmăreşte soarta mai multor femei din aceeaşi familie, unite nu doar prin legăturile de sânge, ci şi prin întorsăturile unui destin aspru, ce pare să urmeze un model prestabilit. Înainte de-a muri, bătrâna Rosamond îşi înregistrează tulburătoarea poveste pe patru casete audio destinate lui Imogen, nepoata verişoarei sale, oarbă din fragedă copilărie. Relatată într-un mod inedit, cu ajutorul a douăzeci de fotografii evocatoare, înşirate în ordine cronologică, povestea lui Rosamond dezvăluie un lanţ de evenimente tragice în care iubirea şi ura sunt împărţite egal între mame şi fiice.
  • Fericirea lupului
    9.99 LEI
    După succesul mondial al romanului „Cei opt munţi”Paolo Cognetti este autorul bestsellerului internaţional Cei opt munţi, câştigător al Premiului Strega. „O superbă meditaţie despre natură, dragoste şi renaştere în Alpi.” (Publishers Weekly) Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone După succesul mondial al romanului Cei opt munţi, Paolo Cognetti se întoarce pe îndrăgitele sale piscuri de munte pentru a ne oferi un roman de dragoste uluitor, o adevărată odă închinată muntelui, deopotrivă liniştitor, periculos, imprevizibil şi plin de forţă. Fausto s-a refugiat în munţi pentru că voia să lase în urmă trecutul recent. Silvia încearcă să descopere ceva despre sine înainte să plece cine ştie unde. El are patruzeci de ani, ea – douăzeci şi şapte. Se apropie unul de altul într-o noapte când Fontana Fredda se pregăteşte de iarnă. În jurul lor se află Babette şi restaurantul ei, apoi un refugiu situat la peste trei mii de metri altitudine şi Santorso, care ştie totul despre vale, întinderi de zăpadă şi de iarbă ce îţi umplu sufletul. Chiar şi lupul, care nu-şi mai făcuse apariţia de un secol, pare că s-a întors. Şi el este în căutarea fericirii. „O poveste de dragoste emoţionantă.” (Financial Times) „Un imn splendid adus muntelui şi oamenilor săi.” (Le Monde) „Fericirea este reală doar dacă o împarţi cu alţii. Prin cărţile sale, Paolo Cognetti a găsit o modalitate de-a o împărtăşi cu mulţi oameni.” (Süddeutsche Zeitung) „Un roman de dragoste – dragoste pentru natură, dragoste pentru oameni, dragoste pur şi simplu – care înalţă sufletul şi inima.” (Les Echos), Paolo Cognetti se întoarce pe îndrăgitele sale piscuri de munte pentru a ne oferi un roman de dragoste uluitor, o adevărată odă închinată muntelui, deopotrivă liniştitor, periculos, imprevizibil şi plin de forţă. Fausto s-a refugiat în munţi pentru că voia să lase în urmă trecutul recent. Silvia încearcă să descopere ceva despre sine înainte să plece cine ştie unde. El are patruzeci de ani, ea – douăzeci şi şapte. Se apropie unul de altul într-o noapte când Fontana Fredda se pregăteşte de iarnă. În jurul lor se află Babette şi restaurantul ei, apoi un refugiu situat la peste trei mii de metri altitudine şi Santorso, care ştie totul despre vale, întinderi de zăpadă şi de iarbă ce îţi umplu sufletul. Chiar şi lupul, care nu-şi mai făcuse apariţia de un secol, pare că s-a întors. Şi el este în căutarea fericirii.
  • Lumea estompată
    42.29 LEI
    Oare Florentine și Hannes le-ar fi deschis ușa celor doi tineri călători dacă ar fi știut ce rol va juca vizita din RDG în viața familiei bănățene? L-ar fi sprijinit Samuel pe cel mai bun prieten al său, Oz, dacă ar fi conștientizat amploarea deciziei sale? În Lumea estompată, Iris Wolff împletește traiectoriile a șapte persoane care, în ciuda loviturilor destinului și a distanțelor fizice, se regăsesc în permanență. Pe fondul declinului comunismului în Europa și al istoriei frământate a secolului XX, Wolff scrie un roman extraordinar despre prietenie și lucrurile pe care suntem dispuși să le sacrificăm de dragul fericirii altuia, o poveste emoționantă despre iubire și pierdere.
  • Seducătoarea din Florența
    36.95 LEI
    Romanul „Seducătoarea din Florenţa” este o elegie închinată frumuseţii şi, în acelaşi timp, o meditaţie asupra naturii şi a modului în care funcţionează puterea. Având în centru figura misterioasă şi seducătoare a unei femei – prinţesă, vrăjitoare şi sclavă, visul de dragoste al oricărui bărbat –, povestea îmbină epoci istorice şi spaţii culturale diametral opuse, purtându-ne din Florenţa lui Machiavelli şi a familiei Medici în opulenta Indie a mogulilor din perioada de glorie marcată de domnia lui Akbar. Deşi ne lăsăm cuceriţi de eroina cărţii, deşi acela care ţine în mână firele multicolore ale naraţiunii pare să fie un ins misterios cu aerul unui nobil, cu măiestria unui scamator şi misiunea unui diplomat, adevărata partitură a seducţiei este interpretată, ca întotdeauna, de Rushdie însuşi, care îmbină harul unui povestitor oriental cu talentul plastic şi bogăţia de nuanţe ale unui miniaturist.
  • Misteriosul caz Christie
    64.99 LEI
    Lumea Agathei Christie este una a petrecerilor somptuoase, a vizitelor de weekend la resedintele de vacanta ale prietenilor si a faimei literare in crestere. Lumea lui Nan O'Dea este cu totul diferita. Incercarile ei de a lasa in urma o copilarie dificila o poarta, in timpul Primului Razboi Mondial, de la Londra in Irlanda, unde viata ei va fi marcata de o drama ascunsa. Dupa ce reuseste sa se intoarca in Anglia, o ia in vizor pe Agatha. Pentru ca Agatha are ceva ce ea isi doreste nespus. Si nu este vorba doar despre sotul ei. In ciuda diferentelor dintre ele, cele doua femei vor deveni cele mai neasteptate aliate. Si in timpul celor unsprezece zile misterioase in care Agatha este data disparuta, va iesi la iveala un secret intunecat, a carui cheie o detine doar Nan.
  • Promisiunea
    64.99 LEI
    Promisiunea schiteaza destramarea violenta a unei familii sud-africane albe, proprietara unei ferme de langa Pretoria. Pe patul de moarte, Rachel Swart ii cere sotului ei sa-i promita ca, dupa ce i-a slujit ani la rand cu credinta, Salome, servitoarea de culoare a familiei, va avea casa ei, pamantul ei... Si totusi, un deceniu dupa altul, promisiunea ramane neindeplinita, ba mai mult, constituie un factor de tensiune majora in sanul familiei, mai ales intre copiii lui Rachel: Anton, baiatul destinat unui viitor de aur care sufera pentru ca nu si-a atins nici pe departe potentialul; Astrid, a carei putere consta in frumusetea ei; si mezina, Amor, a carei viata e modelata de un sentiment nebulos de vinovatie.
  • Nemuritorul
    46.51 LEI
    Nemuritorul este o capodoperă a prozei postsovietice, scrisă de unul dintre cei mai importanți autori ai Rusiei contemporane. Romanul spune povestea soției și a fiicei vitrege ale unui veteran paralizat, care îi ascund acestuia, pentru a-l ține în viață pe el și pentru a se bucura de pensia lui, faptul că Uniunea Sovietică s-a prăbușit. Până când se dovedește că bătrânul veteran are alte planuri.
  • Doamna Pylinska și secretul lui Chopin
    31.61 LEI
    Obsedat de o amintire din copilărie și fascinat de Chopin, tânărul Eric-Emmanuel se hotărăște să ia ore de pian. După un început cu stângul, doamna Pylinska, exotica și intransigenta profesoară poloneză stabilită la Paris, îi va oferi o educație muzicală originală: lecții private despre viață, despre artă și despre iubire, care, odată înțelese, îi vor revela tânărului adevărata lui vocație.
  • Ariadna
    64.99 LEI
    Ariadna si sora ei, Fedra, fiicele temutului rege Minos al Cretei, au crescut ascultand cum, in subteranele palatului de aur, rasuna vesnic tropotul copitelor fratelui lor, Minotaurul, un monstru insetat de sange. Cand Tezeu, printul Atenei, soseste manat de dorinta de a infrange bestia, Ariadna vede in ochii sai verzi nu o amenintare, ci o cale de evadare. Sfidandu-i pe zei, tradandu-si familia si tara si riscand totul in numele iubirii, Ariadna il ajuta pe Tezeu sa ucida Minotaurul. Dar oare hotararea ei ii va aduce, cu adevarat, fericirea?
  • Cartea poștală
    68.71 LEI
    Pe 6 ianuarie 2003, părinții lui Anne Berest găsesc în cutia lor de scrisori o carte poștală neobișnuită. Anonimă, pe o parte are fotografia Operei Garnier, iar pe cealaltă parte sunt scrise numele bunicilor, mătușii și unchiului mamei sale, morți la Auschwitz, în 1942: Ephraïm, Emma, Noémie și Jacques. Douăzeci de ani mai târziu, Anne Berest pornește în căutarea persoanei care le-a trimis acea carte poștală. Ajutată de mama ei, autoarea explorează toate ipotezele posibile. Face apel la un detectiv particular și la un criminolog, stă de vorbă cu locuitorii satului unde s-a adăpostit familia ei și se folosește de toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a da de urma misteriosului expeditor. Pe parcursul acestei investigații, care se întoarce în timp până la începutul secolului XX, Anne Berest reconstituie destinul înaintașilor ei, familia Rabinovich, fuga lor din Rusia, călătoria lor în Letonia, apoi în Palestina și, în cele din urmă, sosirea lor la Paris, războiul și ororile lui. Cartea poștală este în același timp o anchetă, o poveste romanescă și o căutare inițiatică a semnificației cuvântului „evreu" într-o lume laică.
  • Povestiri din Kolîma (vol. I): Malul stâng
    42.24 LEI
    Una dintre cele mai răscolitoare epopei ale secolului XX „În Povestiri din Kolîma apar oameni fără biografie, fără trecut şi fără viitor. Prezentul lor seamănă oare cu cel al unei fiare sau este prezentul unui om?... Autorul Povestirilor din Kolîma socoteşte că lagărul este o experienţă negativă pentru om, din primul până în ultimul ceas. Omul nu trebuie să ştie, nici măcar să audă de el. Nici un om nu devine mai bun sau mai puternic după lagăr. Lagărul este o experienţă negativă, o şcoală negativă, înseamnă decădere morală pentru toţi – pentru şefi şi deţinuţi, pentru soldaţii din escortă şi pentru spectatori, pentru trecători şi cititorii de beletristică.” (Varlam Şalamov)
Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura