Moderni & contemporani

„O captivantă explorare a trecutului.“ The Guardian

„Țara celorlalți, primul tom al unei ample trilogii, al unei saga de familie ce se desfășoară pe fundalul tumultuosului secol XX, se dovedește a fi o reușită sclipitoare.“ Le Monde

„În acest nou roman, Leïla Slimani face dovada unui suflu narativ și a unei empatii pe care nu le arătase până acum.“ Télérama

Este anul 1944, iar Mathilde se îndrăgostește de Amin, un marocan sosit să lupte în armata franceză. După război, tânărul cuplu se stabilește în Maroc, încercând să întemeieze o familie. Însă dezamăgirile încep să se adune precum norii de furtună: lipsa banilor, rasismul și umilințele erodează stabilitatea cuplului. Lăsată singură acasă, pentru a crește cei doi copii într-o lume ale cărei reguli nu le înțelege, Mathilde își încalcă propriul statut de soție de fermier și sfidează șovinismul și codurile sociale ale țării, oferind servicii medicale populației rurale.
Toate personajele romanului trăiesc într-o țară a celorlalți – în special femeile. Odată cu acest roman ce deschide o amplă saga de familie, Leïla Slimani abordează o tematică și un stil total diferite de cele care i-au adus consacrarea.

„Țara celorlalți este romanul cel mai personal scris de Leïla Slimani până acum.“ The New York Times

Phillip Dean, fost student eminent la Universitatea Yale, pe care a abandonat-o fără scrupule, călătorește la întâmplare prin Europa într-o limuzină împrumutată, aproape lefter. Într-o zi își amintește că o cunoștință i-a povestit despre orășelul Autun, de lângă Dijon, și decide să-i facă o vizită acolo. La Autun o întâlnește pe Anne-Marie Costallat, o tânără vânzătoare, și ceea ce ar fi trebuit să fie o ședere de numai câteva zile se transformă într-o poveste de dragoste în același timp inocentă și intens carnală, o lungă aventură care lui îi dezvăluie Franța profundă și îl pune față în față cu propriul destin. Sofisticată în simplitatea ei, dezinhibata Anne-Marie devine pentru Phillip întruchiparea Franței, obiect al dorinței și al visării fără scăpare, arhetip feminin căruia el nu poate decât să-i sucombe.

Povestea lor ne este spusă, într-un joc tragic și înșelător al revelării/ocultării adevărului, de cel care-l găzduiește pe Phillip la Autun, amicul nenumit, Naratorul, personaj el însuși al unui joc de lumini și umbre în fundalul intrigii principale.

Desăvârșit stilistic și memorabil, Un joc și o desfătare este unul dintre primele mari romane americane care vorbește cu franchețe despre dorința erotică și despre aspirația către o pasiune eliberată de rușine și de vinovăție, dar în egală măsură despre relația ambiguă și dificilă dintre realitate și ficțiune.

Străbătând secolele lansează o provocare extraordinară: povestirea istoriei omenirii sub o formă pur romanescă, intrarea în Istorie prin istorisiri. Un proiect conturat acum mai bine de 30 de ani și la care Éric-Emmanuel Schmitt a lucrat neobosit, adunând informații istorice, științifice, religioase, medicale, sociologice, filozofice, tehnice, lăsându-și în același timp imaginația să proiecteze personaje puternice, de neuitat, și o poveste fascinantă.

Gifty, o tânără de origine ghaneză, este doctorandă în neuroștiințe la Universitatea Stanford și studiază comportamentul șoarecilor în raport cu anticiparea recompensei. Altfel spus, încearcă să determine circuitele neuronale implicate în dependență și depresie. Nu întâmplător și-a ales această temă de studiu. Fratele ei a pierdut lupta cu dependența de droguri, iar mama este o victimă a depresiei.

Două tendințe par să se afle în conflict în conștiința lui Gifty. Pe de o parte, devotamentul pentru credința în care a fost crescută o face să evalueze și să reevalueze permanent rolul divinității în destinul omului, dar și propria relație cu Dumnezeu. Pe de altă parte, îi este tot mai evident că viața și miracolul conștiinței și al personalității umane depind de procese chimice și fizice a căror elucidare științifică formează obiectivul muncii sale. Și peste toate acestea, condiția de imigrant cu rădăcini într-o țară îndepărtată, amplificată de prejudecățile rasiste completează un roman complex, bogat în experiențe, emoții și semnificații.

Regatul transcendent este un portret profund emoționant al unei familii de imigranți devastată de depresie, dependență și durere – un roman despre credință, știință, religie, dragoste.

„Un geniu apocaliptic!" L’Aurore

„Un roman pur și simplu frumos, subversiv! " Le Point

„Apărut în 1975, romanul lui Michel Tournier Meteorii a nedumerit critica și i-a derutat pe cititorii francezi deprinși cu clasificările limpezi. Să fie o saga familială – dar străbătută și împrăștiată de misterioase suflări cosmice? Povestea unor scandaloase sau lamentabile destine umane deviate, ca niște asteroizi, de la traiectoriile mitologiilor de obârșie din care nu au mai rămas, în lumea contemporană, decât fragmente reci și secătuite de sens? Sfruntat și liric, plin de înțelepciune și totodată de patimi perverse, romanul revarsă asupra cititorului un potop de ficțiuni și exerciții scriitoricești dintre cele mai diverse, mai mult stârnindu-i foamea de imaginar decât potolindu-i-o.

Un serial de aventuri lumești croit la scara amețitoare de laserul postmodern care distruge și fabrica imagini." Irina Badescu

„Sunt un creier branșat la lumea exterioară, un observator, elev al lui Zola și Daudet. Călătoresc nedespărțit de binoclul meu." Michel Tournier

„Un monstru sacru al literaturii franceze." La Repubblica

„Relația cvasisexuală a gemenilor din acest roman i-a adus lui Tournier renumele de maestru al supranaturalului sordid." The New York Times

Când realitatea devine suprarealistă, doar ficțiunea îi mai poate desluși sensul.

În 1353, Giovanni Boccaccio a scris Decameronul: o sută de povestiri spuse de un grup de tineri și tinere care-și omorau timpul într-o vilă din afara Florenței, așteptând să treacă înspăimântătoarea Moarte Neagră, o molimă ce a ucis mai bine de 25 de milioane de oameni. Unele povestiri sunt caraghioase, unele, obscene, iar altele se aseamănă cu niște fabule.
În martie 2020, editorii The New York Times Magazine au inițiat Proiectul Decameronul cu scopul limpede și bine delimitat temporal de a alcătui o antologie de povestiri scrise în perioada în care pandemia prin care trecem a devastat pentru prima dată lumea. Cum ne-ar putea ajuta prozele originale ale unora dintre cei mai buni scriitori de azi să păstrăm în amintire și să înțelegem inimaginabilul? Și ce am putea să învățăm din felul în care criza aceasta va afecta arta literaturii?

Cele 29 de povestiri originale, scrise de autori precum Margaret Atwood, Tommy Orange, Edwidge Danticat, Colm Tóibín, Rachel Kushner sau David Mitchell, variază considerabil prin textură și tonalitate. Contribuția lor va rămâne în memoria noastră ca un omagiu de importanța istorică, adus unui timp și spațiu cum nu am mai trăit vreodată, și va oferi cititorului o vedere de ansamblu și alinare, acum, dar și într-un viitor în care, să sperăm, COVID-19 va fi rămas doar o amintire.

Roman nominalizat la International Booker Prize 2020

„În Numele celălalt, acumularea ritmată de cuvinte are ceva incantatoriu – un aer aproape sacru." The Wall Street Journal

Deschiderea magnum opus-ului lui Jon Fosse urmărește în paralel viețile a doi bărbați ce trăiesc pe coasta de vest a Norvegiei: naratorul, pictorul văduv Asle, și celălalt Asle, tot pictor. Cei doi sunt identici, versiuni ale aceluiași om, două variante ale aceleiași vieți. Scris într-un stil hipnotic, Numele celălalt pune sub semnul întrebării noțiunile de subiectivitate și de Sine. Printr-o proză „lentă", cu ajutorul amintirilor, Fosse explorează convergențele și divergențele dintre cele două vieți, totul conducând la o întâlnire decisiva a celor doi. Capodoperă a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani ai lumii, Numele celălalt reprezintă o explorare percutantă a condiției umane.

„Proza lui Jon Fosse este mistică, spirituală, perfect meșteșugită. Pură poezie!" The Paris Review

„În mâinile lui Fosse, Dumnezeu devine o forță estetică greu de stăpânit, explozivă, invizibilul din ceea ce este vizibil." The Nation

„Un Beckett al secolului XXI." Le Monde

Celebra autoare franceză Amélie Nothomb ne oferă un nou roman surprinzător, cu ecouri din tragedia greacă.
Crima contelui Neville spune povestea unei tinere aristocrate ușor labile psihic, care încearcă să se lase omorâtă de tatăl său, pentru a-l ajuta pe acesta să împlinească profeția unei clarvăzătoare ce-i poate pecetlui soarta.

„Crima contelui Neville este noul roman de senzație marca Nothomb al momentului!" - Le Point

„Crima contelui Neville este, mai presus de toate, un omagiu adus literaturii ca artă a ospitalității. A scrie înseamnă, aici, a transforma un fapt obișnuit într-o feerie extravagantă." - Le Monde

„Dincolo de o anume eleganță blazată, privirea autoarei rămâne vie și judecata necruțătoare. O lectură care îți oferă genul de plăcere amestecată cu înfiorare." - La Presse

Premiul Nobel pentru Literatură 1962

Publicat iniţial la apogeul puterii naziste, romanul Luna a apus explorează efectele invaziei atât asupra învinşilor, cât şi a învingătorilor. Ocupat de trupele inamice, un orăşel liniştit ajunge să se confrunte, în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, nu numai cu răul venit din afară, ci şi cu trădarea născută în sânul acestei comunităţi strânse. Analizând în amănunt sentimentele comandantului şi pe ale trădătorului şi înfăţişând patriotismul plin de curaj al populaţiei, Steinbeck dă la iveală adevăruri profunde, adesea tulburătoare, despre război, dar şi despre natura umană. Această „celebrare a durabilităţii democraţiei“, cum o descrie Steinbeck însuşi, a avut un impact extraordinar ca propagandă a Aliaţilor în ţările ocupate de nazişti. În ciuda eforturilor Axei de a interzice romanul (în Italia fascistă până şi faptul de a te afla în posesia unui exemplar era pedepsit cu moartea), Luna a apus a fost tradus în secret în franceză, daneză, olandeză, suedeză, germană, italiană şi rusă, astfel că sute de mii de copii circulau în Europa, făcând din el de departe cel mai popular text de propagandă din timpul ocupaţiei. Puţine opere literare din epocă au demonstrat cu atâta succes puterea ideilor în faţa oţelului rece şi a forţei brute. Rolul jucat de roman în ridicarea moralului norvegienilor i‑a adus lui Steinbeck numeroase elogii şi medalia Crucea Libertăţii Regele Haakon al VII‑lea. Romanul a fost adaptat chiar de autor pentru scenă în 1942 şi ecranizat în 1943.

Prix Femina Étranger 2019

„Cea mai buna carte a anului 2018!" El País / El Mundo / El Heraldo / El Cultural

„Cartea lui Manuel Vilas e pur și simplu splendidă! Sălbatică, dar și delicată, rănește și alină în același timp." Isaa Crosa

„Inima mea seamănă cu un copac negru plin de păsări galbene care țipă și îmi pigulesc din carne, ca într-un supliciu." Acesta este autoportretul crud și lipsit de tabuuri al unui scriitor care se confruntă cu dispariția ambilor părinți. Asaltat de fantome din trecut, el regăsește speranța în amintirea scăldată-n lumină a iubirii lor și-n frumusețea unei lumi dispărute. Profund sinceră și minunat scrisă, într-un limbaj deopotrivă poetic și crud, cartea lui Manuel Vilas se citește ca și cum ar fi catharsisul unui doliu imposibil, cel al morții părinților noștri, dar și al sfârșitului unei epoci, o experiență universală.

„O carte magnifică, sfâșietoare și plină de curaj." Javier Cercas

„Puternică, sinceră, pe alocuri foarte curajoasă, e o carte despre pierderea părinților, despre durerea cauzată de cuvinte niciodată spuse și despre nevoia de a iubi și de a fi iubit. Excelent scrisă. N-am fost deloc surprins de succesul ei." Fernando Aramburu

„Cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta." Annie Ernaux

În vreme ce în Europa la Belle Epoque îşi trăieşte crepusculul, în lumea închisă a vechii aristocraţii japoneze pătrund pentru prima oară provinciali neîmpovăraţi de tradiţie, pretendenţi redutabili la puterea politică şi socială. Din rândul noii elite face parte Kiyoaki, un tânăr de o delicateţe exacerbată, educat în spiritul eleganţei şi rafinamentului vremurilor de demult. Prins fără voia sa în lupta dintre vechi şi nou, precum şi în mrejele unei iubiri mistuitoare pentru frumoasa aristocrată Satoko, tânărul hotărăşte să-şi trăiască sentimentele în surdină şi să nu le încredinţeze nici măcar jurnalului în care îşi notează visele bizare ce-i bântuie somnul. Copleşit de personalitatea indescifrabilă a fetei, Kiyoaki suferă în tăcere, iar durerea lui atinge paroxismul atunci când un prinţ din familia imperială îi cere mâna lui Satoko. Sfidând legile statului şi refuzând să se supună cutumelor sociale rigide, cei doi aleg, în ciuda sorţilor potrivnici, să-şi trăiască neîngrădiţi pasiunea.

Bernhard Schlink este autorul bestsellerului Cititorul.

Poveşti despre despărţirile care ne strivesc, despre cele care ne eliberează, despre izbânzile şi eşecurile în dragoste, despre încredere şi trădare, despre amintiri ameninţătoare şi copleşitoare, despre felul cum lucrul potrivit survine într-o viaţă greşită şi lucrul nepotrivit, într-o viaţă corectă. Poveşti despre oameni aflaţi în diferite faze ale vieţii, despre speranţele şi complicaţiile lor sentimentale. „Iubeşte şi fă ce vrei” nu este o reţetă pentru happy-end, ci răspunsul atunci când toate celelalte răspunsuri dau greş. Sunt poveşti care ne surprind, care ne tulbură, care ne încântă.

„Bernhard Schlink ştie să toarne o întreagă viaţă în forma restrânsă a unei povestiri.” (Ruhr Nachrichten)

„Schlink are un simţ infailibil pentru răsturnările neaşteptate de situaţie, pentru dramatism şi suspans.” (Rheinische Post)

„Proza lui Schlink este accesibilă oricărui cititor; e scrisă într-un limbaj limpede, curgător, care nu are nevoie de efecte stilistice.” (Deutschlandfunk Kultur)

„Volumul radiază o cunoaştere psihologică a oamenilor şi a idealurilor (adesea trădate) ale acestora, precum şi o artă a esenţialului.” (Münchner Merkur)

Premiul Nobel pentru Literatură 1998

Publicat în 1980, Ridicat de la pământ urmăreşte destinul mai multor generaţii ale familiei Vreme-Rea, ţărani săraci, fără pământ, cum fuseseră şi bunicii lui Saramago – cartea este, de altfel, una dintre cele profund personale ale celebrului scriitor. Desfăşurat în Alentejo, o provincie din sudul Portugaliei, romanul schiţează viaţa grea dusă de ţărani pe fundalul mai multor evenimente sau fenomene politice – trecerea Portugaliei la statutul de Republică, două războaie mondiale, un atentat la viaţa dictatorului Salazar –, care însă nu au nici un efect benefic asupra păturii de jos. Realitatea sumbră în care trăiesc aceşti oameni asupriţi de moşieri ajunge să cunoască schimbarea abia odată cu insinuarea comunismului şi a marilor lui promisiuni, niciodată împlinite. Dincolo de tema pământului şi a conflictelor generate de veşnicele nedreptăţi sociale ori de comentariile politice, interpretări ce conferă poveştii o dimensiune actuală, cuceritoare în lectura romanului sunt mai ales umorul lui Saramago şi stilul său bine-cunoscut.

Roman câştigător al Man Booker International Prize 2016

Una dintre cele mai bune cărţi ale anului pentru Time şi Entertainment Weekly

Un roman superb şi neliniştitor în trei acte despre rebeliune şi tabuuri, violenţă şi erotism şi metamorfoza contorsionată a unui suflet

Un roman tulburător, inspirat de povestea reală, relatată în 2009 de revista Time, a japonezului Yukio Shige, care a salvat de la sinucidere aproape 700 de persoane.

„Un ceai la capătul lumii, ca și alte romane ale catalanului  Francesc Miralles – unele scrise în colaborare, cum este și cazul de față, coautoare fiind Ángeles Doñate –, invită la reflecție și introspecție, oferind cititorului o viziune asupra vieții, asupra valorii vieții, de o mare frumusețe și profunzime, prin exemplara ei generozitate. Venerabilul Kosei-San, «gardianul abisului», este un emoționant model de bunătate, înțelegere și solidaritate umană: își dedică ultimii ani de viață unui ideal nobil, acela de a salva sufletele rătăcite care, ajunse în pragul abisului, cred că singura soluție este sinuciderea. Autorii reușesc să creeze un echilibru perfect al firelor narațiunii – istoria tristei vieți a lui Kosei-San, ale cărei împrejurări vitrege i-au impus să-și sacrifice iubirea, relatările captivantelor experiențe de salvare a multor ființe disperate, povestea de dragoste dintre Toni, protagonistul narator, și fermecătoarea și misterioasa Esmeralda, reflecții filozofice existențiale –, într-un stil cuceritor prin claritate, culoare și forță sugestivă. Pe scurt, o carte-lecție de viață, care emană speranță și lumină.“ — TUDORA ȘANDRU MEHEDINȚI

Din 1920, când gripa spaniolă răvășește și continentul sud-american, până în 2020, când pandemia de Coronavirus mătură întreaga lume, Violeta del Valle este martora unui secol de răsturnări politice, provocări economice, ideologii nefaste, luptă pentru drepturi și supraviețuire. S-a aruncat în vâltoarea destinului cu o imensă forță vitală, cu entuziasm și curaj, iar la capătul drumului, într-o lungă scrisoare adresată celui mai drag om din viața sa, rememorează tot ce a trăit. Confesiune și bilanț deopotrivă, se întoarce în ea la pasiunile care i-au schimbat traiectoria, la marile iubiri care i-au marcat existența, la perioadele de sărăcie și de prosperitate, la pierderile devastatoare și bucuriile copleșitoare.

Să fugi de un dușman. Și să te afli la mila altuia.

La sfârșitul lui martie 1944, în timp ce trupele lui Stalin pătrund cu forța în Ucraina, tânărul cuplu alcătuit din Emil și Adelina Martel trebuie să ia o decizie teribilă: să aștepte intruziunea ursului sovietic și să riște deportarea în Siberia? Sau, împotriva voinței lor, să urmeze lupii – ofițerii naziști criminali care au promis să protejeze germanii „cu sânge pur"?
Familia Martel este una dintre numeroasele familii cu rădăcini germane ai căror strămoși au trăit în Ucraina din cultivarea pământului vreme de peste un secol. Dar după ce au îndurat regimul îngrozitor al lui Stalin, Emil și Adeline hotărăsc că trebuie să fugă din țara lor împreună cu lupii pe care-i disprețuiesc. Doar astfel pot scăpa de sovietici și își pot găsi libertatea.
Prinsă între două armate rivale și nevoită să treacă prin niște încercări cumplite pentru a-și împlini speranța de a emigra în Vest, familia Martel întruchipează o poveste brutală, complexă și în cele din urmă biruitoare despre puterea extraordinară a dragostei, a credinței și despre voința incredibilă a unor oameni greu încercați de soartă de a supraviețui.

O interpretă vine la Haga ca să lucreze la Curtea Internațională. O femeie care vorbește multe limbi, are multe identități și își caută locul care să-i poată deveni cămin.
Prinsă între o aventură ce pare să se destrame și un job pe care-l execută perfect, viața protagonistei, aparent banală, este ca o oglindă cu două fețe. Provocarea cea mai intensă, care amenință să-i zguduie lumea din temelii, apare în momentul în care este nevoită să-l reprezinte ca interpretă, în cadrul unui proces, pe un dictator judecat pentru crime împotriva umanității.
O femeie a pasiunilor liniștite, eroina cărții ajunge astfel să se confrunte, atât în plan profesional, cât și personal, cu puterea, dragostea și violența. Curând, trădarea și suferința riscă s-o copleșească, obligând-o să decidă ce-și dorește de la viață.

„Romanul Pe când era bună este privit ca portretul unei femei formidabile şi distructive, dar aş zice că e, într-o măsură mult mai mare, descrierea unei culturi şi a unei imagini asupra lumii fatalmente mărginite. Roth reuşeşte să ilustreze acea mărginire prin limbajul folosit în comunitate, oferindu-ne trista concluzie că oamenii cu un vocabular limitat şi împiedicat nu pot avea decât gânduri limitate şi împiedicate, precum şi visuri limitate şi împiedicate. Nu este o tehnică nouă – un exemplu faimos e Charles Bovary al lui Flaubert –, însă Roth o utilizează extraordinar de bine.” (The New Criterion)

„Compasiunea se îmbină cu groaza în această portretizare superbă a unei tinere obsedate de probitatea morală.” (Saturday Review)

Un roman memorabil despre dragoste și război, inspirat din fapte reale

Adolescentul evreu Tholdi, care aspiră să devină muzician, o întâlneşte pentru prima dată pe prostituata romă Liuba, o fată frumoasă şi misterioasă, în ziua în care împlineşte şaisprezece ani. Câteva săptămâni mai târziu, Armata Română, aliata Germaniei naziste, ocupă Cernăuţiul, oraşul său natal. Tholdi reuşeşte să-şi facă rost de o slujbă la fosta fabrică de textile a tatălui său. E în culmea fericirii, asta până când află că Radu şi Grigore, cei doi fraţi care conduc acum fabrica, sunt colaboratori ai naziştilor. Printr-o întorsătură a sorţii, Tholdi şi Liuba se reîntâlnesc în momentul în care adolescentul descoperă că ea este amanta lui Radu. În încercarea de a-şi salva familia de la trimiterea într-un lagăr de concentrare, Tholdi îi ajută să-şi ţină relaţia secretă. O instalează pe Liuba într-un apartament din cartierul evreiesc, vizavi de locuinţa familiei lui, se îngrijește să aibă tot ce îi trebuie şi, în cursul lecţiilor de pian pe care i le predă noaptea, între cei doi se înfiripă o prietenie foarte preţioasă. Liuba este cheia supravieţuirii lor, însă iubirea lui Tholdi se poate preschimba oricând într-o obsesie periculoasă ce le-ar aduce moartea.

Mai multe povestiri întretăiate într-o imagine pertinentă și evocatoare a Coreei de Sud din zilele noastre.

Mama din acest roman se trezește locuind în aceeași casă cu fiica ei și cu partenera acesteia. Marcată de relația dintre ele, dar și de contexte ale societății coreene contemporane, de dramele acestei societăți și de derutele ei, protagonista încearcă să găsească un echilibru între valorile tradiționale în orizontul cărora a fost crescută și realitățile vieții de azi.

„Te rog, ai grijă de mama” este povestea seducătoare a unei femei din Coreea de Sud a zilelor noastre, prin ochii și cuvintele celor apropiați ei.

OLIVIER DUBOUCLEZ (n. 1978) predă filosofia la Universitatea din Liège. Este autorul mai multor studii de filosofie modernă și al romanelor Almería și Istoria vasiliscului.

Ar fi trebuit surprins la masa lui de lucru xilograful care, la jumătatea veacului al XVI‑lea, trasase pentru prima dată contururile unui animal atât de respingător. Ar fi fost găsit poate cu zâmbetul pe buze, plimbându‑și liniștit stiletul pe o scândură uscată și fără noduri, în vreme ce o voce de femeie îi șoptea la ureche: „La ce bun? Viețuitoarea aceasta nu există, iar mâna ta, desenând‑o, nu desenează nimic“. 

Olivier Dubouclez

„Confesiunile unei măști este textul-cheie pentru înțelegerea romanelor de mai târziu ale lui Mishima. El explorează aici polii psyché-ului său, homosexualitatea și atracția sa, romantică și erotică, pentru luptă și război. Cartea aceasta este o examinare tăioasă și fermă a întunericului din colțurile îndepărtate ale minții omenești.“ — The Japan Times

Roman autobiografic, care îl consacră pe scriitorul Yukio Mishima la numai 24 de ani, Confesiunile unei măști aduce în prim-plan incidentele unei maturizări chinuitoare în Japonia anilor 1940. Tânărul protagonist este tentat, pe de o parte, să trăiască în acord cu propria natură, chiar dacă asta presupune și singurătate, iar pe de altă parte, caută o „normalitate“ greu de atins. Obstacolele nu sunt numai intime, ci vin și din cutume, dintr-o societate răvășită de război, de înfrângere. Invadată de erotism, cartea este, după cum observa Marguerite Yourcenar într-un splendid eseu dedicat lui Mishima, „una dintre acelea foarte rare ce-ți dau impresia de biografie înregistrată pe viu, înainte ca elaborarea romanescă să fi intervenit“.

Jenny Erpenbeck a scris patru romane – Heimsuchung (2008), Aller Tage Abend (2012), care a primit Independent Foreign Fiction Prize), Kairos (2021) și prezentul Eu plec, tu pleci, el/ ea pleacă –, volume de proză scurtă, piese de teatru și eseuri. Proza ei a fost tradusă în peste 26 de limbi din întreaga lume și a primit numeroase premii literare.

Jenny Erpenbeck s-a născut și trăiește la Berlin.

Scrisă între 1956 şi 1957 şi publicată pentru prima dată în 1961, „Colonelului n-are cine să-i scrie" este povestea unui veteran scăpătat al Războiului de O Mie de Zile. Acesta încă nădăjduieşte că-şi va primi pensia care i-a fost promisă cu cincisprezece ani în urmă şi, prin urmare, în fiecare vineri, merge la poştă. Acţiunea se petrece în perioada „Violenţei", când în Columbia fusese institută legea marţială.
Colonelul şi soţia sa astmatică trăiesc în sărăcie, şi-au pierdut fiul în timpul represiunii politice, nutrind speranţa că vor putea vinde cocoşul de lupte rămas de la fiul lor. Câteva teme importante ale marilor romane ale lui Márquez se regăsesc în această bijuterie literară din perioada de început a carierei sale de scriitor.

„O fi bun de ceva?“ este întrebarea pe care le‑o adresează fiecare comediant tuturor celorlalți comedianți despre orice număr nou. Idei care apar din senin și nu înseamnă nimic.

În lumea stand‑up comedy însă, ele sunt adevărate comori.

Dacă te întâlnești cu același comediant mai târziu, te va întreba:

„A fost bun de ceva?“

Toți comedianții sunt ușor uimiți când un număr are succes.

Închipuie-ți cum arătam pe la mijlocul anilor 1960, pe podeaua sufrageriei, stând turcește, cu un bol de cereale în mână, în fața televizorului nostru Zenith cu diagonală de douăzeci și cinci de inchi, îmbrăcat în blugi și un tricou cu dungi, cu teniși US Keds în picioare, cu privirea ațintită la un comediant în costum și cravată negre la The Ed Sullivan Show.

Și eu mai spuneam uneori câte ceva amuzant, dar tot ce scotea tipul ăsta pe gură era de comă.

„Cum pot să vorbească așa?“

Comedianții mă uluiau și mă fascinau.

Însă niciodată nu mi‑am imaginat că aș putea fi și eu unul.

Jerry Seinfeld

Magistrala transpunere în limba română a romanului realizată de Dinu Luca a primit premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012.

„Cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria şi contemporaneitatea." (Motivaţia juriului Nobel)

Roman total, în care magicul se întrepătrunde cu realismul cel mai dur, "Obosit de viata, obosit de moarte" este destinat să devină un clasic al literaturii actuale.

„Romanul mare n-are de ce să facă tumbe ca animalele de companie sau să urle în haită ca hienele. El trebuie să fie o balenă, o balenă ce rătăceşte solitară în adâncul mărilor, respiră răsunător şi greoi, se împreunează rostogolitoare-ntre valuri şi naşte însângerată şi măreaţă, păstrându-se îndeajuns de departe de rechinii cei strânşi în grupuri. Romanul de mari dimensiuni nu-şi poate sacrifica necesara gravitate ca să fie pe placul acestei epoci a senzaţionalismului. Nu poate, de dragul unor cititori sau al altora, să-şi scurteze lungimea, să-şi diminueze densitatea şi să-şi micşoreze dificultatea. Eu atât de lung îl vreau, atât de dens îl vreau şi atât de dificil îl vreau – cine e dornic să-l citească să-l citească, cine nu, nu. Şi de-ar fi să-mi rămână un singur cititor, eu tot aşa vreau să scriu.“ (Mo Yan, „În apărarea demnităţii romanului de mari dimensiuni“, 2006)

Ximen Nao, un ţăran înstărit din China, este ucis în timpul reformei agrare iniţiate de Mao în China comunistă, la jumătatea secolului XX. În iadul unde este supus pe nedrept la cazne, ţipetele lui indignate îl exasperează până şi pe regele Yama, stăpânul tărâmului celor damnaţi, iar acesta îi îngăduie lui Ximen să se întoarcă printre cei vii. Însă, pentru a-şi revedea gospodăria şi a îndrepta răul ce i s-a făcut, Ximen trebuie să parcurgă un şir de reîncarnări, potrivit învăţăturilor budiste: mai întâi măgar, apoi vită de povară, porc, câine şi maimuţă, vreme de zeci de ani, doar la urmă având şansa de a renaşte ca om. Trăind sub felurite înfăţişări alături de familia lui, Ximen este cronicarul unei jumătăţi de secol din viaţa ţinutului său natal. Avatarurile lui Ximen însoţesc metamorfoze istorice ample, tragice, dar şi comice în acelaşi timp, iar dure-rile şi bucuriile omeneşti la care este martor alcătuiesc o epopee sublim umană.