Moderni & contemporani

„Orhan Pamuk a scris un roman de dragoste care poate fi oricând așezat alături de Lolita, Doamna Bovary și Anna Karenina.” (Financial Times) „Un roman al memoriei devoratoare, al dorinței și al singurătății.” (Sunday Telegraph) „Pamuk ia lumea pe care o cunoaștem și îi dă un plus de viață, o împrospătează. Astfel a ajuns unul dintre cei mai citiți scriitori pe care și-i dispută Orientul și Occidentul.” (The New York Times)

Inspirată de ajutorul real oferit de bibliotecari în cel de-Al Doilea Război Mondial, noua carte semnată de Alan Hlad, autorul bestsellerului internațional Lungul zbor spre casă, își poartă cititorii în inima Lisabonei, un oraș plin de pericole, dar și de un romantism fermecător.

În 1942, tânăra Maria Alves nu mai vrea să lucreze ca simplu angajat la Biblioteca Publică din New York. Influențată de exemplul mamei sale, Maria ajunge specialistă în microfilme și e trimisă la Lisabona într-o misiune secretă: să fotografieze cărți și periodice germane din care să poată fi extrase informații despre trupele, armamentul și planurile militare ale naziștilor. Maria îl cunoaște pe Tiago Soares, proprietarul unei librării din Lisabona, unde este adăpostită o altă operațiune tainică: falsificarea de pașapoarte și vize pentru a-i ajuta pe evrei să scape de naziști. Înconjurați de cărți vechi, mâncăruri portugheze tradiționale și savoarea unui oraș cuceritor, Maria și Tiago își văd viitorul comun amenințat de eforturile din ce în ce mai mari ale autorităților de a le dejuca planurile. Ca agent dublu, Maria câștigă încrederea unui bancher apropiat al lui Hitler, într-un joc periculos cu mize uriașe. Un roman despre curajul discret al celor care acționează din umbră, atunci când lumea pare să se destrame.

Acesta e biletul pentru buticul zilelor ploioase.
Și șansa vieții tale: să-ți dai viața la schimb pentru alta.

Serin, o adolescentă aflată încă la liceu, locuiește cu mama ei într-un apartament mic și înghesuit, fără prea mari speranțe de a merge la facultate sau de a-și îndeplini vreodată visurile. Într-o zi, din întâmplare, află despre existența unui butic magic unde îți poți vinde nefericirea în schimbul vieții pe care ți-o dorești. Însă intrarea se face doar pe bază de invitație și exclusiv în timpul sezonului ploios. Fiind printre puținii care primesc o astfel de șansă, Serin are la dispoziție doar câteva zile ca să afle ce înseamnă, pentru ea, fericirea. În caz contrar, ar urma să rămână prinsă pe vecie în lumea din interiorul buticului, populată și condusă de ființe magice mai mult sau mai puțin ostile. Însoțită de Issha, o pisică ce-și poate schimba dimensiunea după bunul-plac, Serin descoperă pe pielea ei că nu e atât de ușor să afli ce te face cu adevărat fericit și că, până și în eventualitatea în care ți-ar fi oferită pe tavă, o viață aparent perfectă poate ascunde numeroase capcane.

You Yeong-Gwang, născut la Seongnam în 1984, e un adevărat fenomen literar în Coreea de Sud. Prima sa carte, Buticul zilelor ploioase, a fost scrisă în pauzele dintre comenzi, pe când era livrator de mâncare. După ce a fost refuzat de numeroase edituri, și-a publicat cartea grație popularității extraordinare de care a avut parte pe o platformă dedicată strângerilor de fonduri. Romanul său a avut rapid parte de succes pe plan internațional, fiind tradus în peste douăzeci de limbi.

„Vai, Iepurițo, ești atââât de genială!” - Margaret Atwood

Nici că se putea simți cineva mai înstrăinat în cadrul programului aceluia de masterat în literatură extrem de selectiv de la Warren University, New England, decât Samantha Heather Mackey, bursiera. Samantha preferă compania propriei imaginații întunecate în locul companiei oamenilor. E respinsă de restul colegelor de grupă – un cerc de fete bogate și insuportabil de drăgălașe și afectate, care își spun una alteia „Iepurițo” și par trase la indigo. Însă totul se schimbă când Samantha primește o invitație la Salonul Nebunelelor, faimoasă reuniune a Iepurițelor, și se simte atrasă inexplicabil de această întâlnire, lăsând-o în urmă pe Ava, singura ei prietenă. Pe măsură ce pătrunde tot mai adânc în lumea lor sinistră și totuși foarte dulce, unde, în întâlnirea lor ritualică din afara campusului, fetele invocă ființe monstruoase, Samantha distinge tot mai puțin granițele realității, care se estompează aproape cu totul. Inevitabil, prietenia ei cu Ava și cea cu Iepurițele vor ajunge într-o coliziune letală.

„O scriere de o inteligență ascuțită și mușcătoare. Teribil de amuzantă.” - The New Yorker

„De fiecare dată când deschid cartea, dau peste o frază sclipitoare.” - Dwight Garner, The New York Times

„E trăsnită și scrântită, misterioasă și bizară, și n-o s-o mai poți lăsa din mână.” - The Washington Post

„Awad s-a afirmat ca una dintre cele mai inovatoare și mai originale autoare de azi, iar Iepurița e un roman feroce, curajos și, în esență, de neuitat.” - Los Angeles Times

„Cu imagini atât de vii și o intrigă atât de stranie și de captivantă, este o carte estivală, o comedie escapistă, e lectura aceea de pe plajă, pe care vrei s-o împărtășești cu toată lumea. Nu doar pentru că e frenetic de amuzantă și te face să râzi în hohote. Ce o face memorabilă și puternică este combinația dintre satira extremă și compasiunea imensă. Deși tăioasă ca un pumnal, Iepurița are o inimă tandră și primitoare.” - The Boston Globe

„O baie de sânge sălbatic de amuzantă. Awad amplifică, vizibil bucuroasă, caracterul coșmaresc al romanului, până când granița dintre percepție și realitate aproape că dispare complet. Este clar că Awad se distrează scriind această poveste – dovadă vărsarea de sânge –, iar încântarea ei e contagioasă. Fermecător de ascuțită. O realizare aproape perfectă a unei viziuni unice.” - Kirkus Reviews

Mona Awad locuiește la Boston și predă scriere creativă la Universitatea din Syracuse. Are o diplomă MFA la Universitatea Brown și una MScR în literatură engleză la Universitatea din Edinburgh. În lucrarea de disertație de la Universitatea din Edinburgh a tratat motivul fricii în basmele populare. În 2018, a finalizat un doctorat în scriere creativă și studii literare la Universitatea din Denver. A fost de trei ori finalistă la Goodreads Choice Awards și finalistă la Premiul Giller. 13 Ways of Looking at a Fat Girl (2016) i-a adus premiul Amazon pentru Cel mai bun roman de debut. Romanul Iepurița a fost finalist la New England Book Award, a câștigat Ladies of Horror Fiction Best Novel Award și este în curs de adaptare cinematografică în cadrul companiei Bad Robot Productions. Iepurița a fost numită Cea mai bună carte a anului 2019 de către TIME, Vogue, Electric Literature și The New York Public Library.

Reînnodând firul fascinantelor istorisiri care au consacrat-o, Isabel Allende ne oferă în Eu sunt Emilia del Valle povestea unei tinere scriitoare care călătorește în America de Sud pentru a descoperi adevărul despre tatăl său și, în cele din urmă, despre ea însăși. În paginile acestui roman, una dintre cele mai puternice scriitoare ale zilelor noastre dă viață unei eroine singulare: energică, inteligentă, sensibilă, Emilia del Valle are curajul de a-și înfrunta soarta, croindu-și un destin.

„Isabel Allende a publicat un nou bestseller seducător, Eu sunt Emilia del Valle, un roman istoric despre descoperirea de sine, ambiție și destin.“ — Harper’s Bazaar

„Isabel Allende nu dă greș niciodată când își propune să ne prindă în mrejele unei povești. Recentul ei roman are drept personaj principal o tânără scriitoare ambițioasă care își urmărește visurile – la fel cum a făcut-o chiar Allende.“ — Today

„Cel mai recent roman al lui Isabel Allende urmărește călătoria Emiliei del Valle peste continente și prin generații. Autoarea explorează teme precum dragostea, descoperirea de sine și reziliența, țesând o tapiserie emoțională ce poartă amprenta prozei sale lirice și care îi va cuceri pe cititori.“ — Al Día

„Autoarea bestsellerelor Casa spiritelor și Violeta ne aduce un nou roman excelent plasat în a doua parte a secolului al XIX-lea.“ — BookBub

În tinereţe, Florentino Ariza şi Fermina Daza trăiseră o pasionantă poveste de dragoste. Numai că viaţa îţi rezervă uneori surprize... La început, când Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctor bogat, simte că viaţa lui s-a sfârşit. Deşi îşi găseşte echilibrul, bucurându-se de succes în afaceri şi nu numai... (cele 622 de relaţii amoroase ar putea confirma acest lucru), dragostea lui pentru Fermina rămâne la fel de puternică. Aşa că, după 50 de ani, 9 luni şi 4 zile de despărţire, Florentino îşi reînnoieşte declaraţia de dragoste în faţa femeii visurilor lui. I se va mai oferi, oare, şansa unui nou început?

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982, scriitorul columbian Gabriel García Márquez s-a născut în 1927, în Aracataca, fiind cel mai cunoscut scriitor sud-american al secolului XX, devenind pe plan mondial părintele realismului magic.

„Am început să scriu din întâmplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten că generaţia mea era capabilă să producă scriitori; apoi am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu.”

O istorie de familie ce se întinde pe câteva generaţii, din secolul al XIX-lea până în anii 2020. Trecutul şi prezentul se întreţes pe măsură ce naratorul amnezic aşterne pe hârtie poveşti despre o galerie întreagă de personaje: un preot însingurat care se împrieteneşte cu un poet german mort de mult, o soţie de fermier fără studii care scrie un articol ştiinţific genial despre râme, un pescar expert în Kierkegaard, un muzician deprimat care află că propria familie l-a minţit din dragoste, un pomicultor cu un libido diabolic, o tânără de la oraş atrasă spre un fiord îndepărtat de amintirea unor ochi albaştri şi multe altele. Confruntându-se cu soarta brutală şi cu efectele în cascadă ale propriilor alegeri sau ale refuzului de-a alege, fiecare personaj descoperă cât te costă să-ţi urmezi acul magnetic al inimii. O tragicomedie despre moarte, muzică şi timpul care le vindecă pe toate, precum şi o saga fermecătoare despre dorinţă şi agonia sublimă a iubirii imposibile.

Jón Kalman STEFÁNSSON, unul dintre cei mai importanţi scriitori islandezi contemporani, s-a născut la Reykjavík în 1963. La doisprezece ani s-a mutat în vestul ţării, unde a lucrat până în 1982 într-o fabrică de procesare a peştelui, într-un abator, ca zidar şi agent de poliţie la aeroportul din Keflavík. În 1986, după ce a absolvit liceul, s-a întors în capitală şi s-a înscris la universitate, unde a urmat cursuri de literatură o vreme, fiind totodată profesor de liceu şi colaborând la cotidianul Morgunblađiđ. A debutat ca scriitor în 1988, publicând trei volume de poezie, iar din 1996 au urmat numeroase romane, printre care Sumarljós og svo kemur nóttin („Lumina de vară, apoi se lasă noaptea” — 2005, Premiul Literar Islandez pentru ficţiune), Între cer şi pământ (2007, Premiul P.O. Enquist) şi Fiskarnir hafa enga fćtur („Peştii n-au picioare” — 2013, Premiul revistei Lire pentru cel mai bun roman străin, nominalizat la Man Booker International Prize). La Editura Polirom au apărut Între cer şi pământ (2014, 2023), Tristeţea îngerilor (2016, 2023) şi Inima omului (2018, 2023), trilogia care l-a făcut cunoscut în toată lumea, şi Povestea Ástei (2022), care a devenit bestseller în Islanda încă de la apariţie şi i-a adus a patra nominalizare la Premiul Literar Islandez şi Premiul Folio al Librarilor pentru ediţia în limba franceză.

Volumul de faţă reuneşte microromanul Curtea blestemată şi trei povestiri apropiate ca subiect. Publicat în 1954, romanul are drept temă închisoarea – o temniţă amplasată la periferia Istanbulului, într-un spaţiu oriental, în care se desfăşoară experienţa tragică a călugărului franciscan bosniac fra-Petar. Ajuns la Istanbul ca traducător al confratelui Tadija Ostojić pentru un proces, fra-Petar devine victima unor împrejurări nefericite şi este întemniţat în urma unei confuzii. Rămâne aproape două luni în închisoare, trăind o experienţă amară ce-l va marca pentru tot restul vieţii şi întâlnind personaje unele mai stranii decât altele, care îl fac să reflecteze profund la putere, la mecanismele şi urmările sale. Înainte de moarte, fra-Petar povesteşte această experienţă unui călugăr tânăr. Povestirile „Paharul”, „La moara de apă” şi „Farsa de la hanul lui Samsara” completează romanul prin prezenţa personajului fra-Petar, înfăţişat în diferite ipostaze, creionând destinul tragic al omului obişnuit, căruia îi conferă însă o dimensiune filozofică şi universală.

„O meditaţie asupra puterii surprinzător de actuală.” (Le Temps)

„Curtea blestemată este o suită de ecluze narative, o galerie de oglinzi şi un studiu implicit, de o magistrală simplitate, despre modalităţile de a povesti, de a deforma, de a divaga, de a contamina prin conversaţie. O capodoperă succintă despre puterile imaginaţiei şi despre imaginaţia puterii.” (Libération)

„Diamant pur al literaturii iugoslave, Curtea blestemată face parte dintre acele texte pe care nu încetăm să le recitim.” (Le Courrier des Balkans)

Ivo ANDRIĆ (1892-1975), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai traduşi autori de limbă sârbă. Născut în Bosnia (în perioada când era administrată de Imperiul Austro-Ungar), îşi petrece copilăria la Vişegrad, oraşul despre care va scrie în cel mai celebru roman al său, E un pod pe Drina... În timpul studiilor universitare la Viena face parte din mişcarea revoluţionară Tânăra Bosnie, care militează pentru unirea cu Serbia, şi e un apropiat al cercurilor naţionaliste sârbe, ceea ce duce la arestarea lui după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 28 iunie 1914. Eliberat un an mai târziu, se stabileşte la Belgrad, devenind o figură extrem de cunoscută în cercurile literare din capitală, drept care i se propune o funcţie în noul guvern. În calitate de diplomat, este detaşat în mai multe capitale europene, printre care şi Bucureşti, unde apără cu mare eficienţă interesele regatului iugoslav. Întors în capitală, va scrie cele două volume care-i vor aduce renumele, alcătuind un adevărat opus magnum balkanicus: Cronică din Travnik (1945) şi E un pod pe Drina... (1945). Se vor adăuga alte romane şi volume de povestiri, precum Povestea cu elefantul vizirului (1948), Curtea blestemată (1954), Omer-paşa Latas (postum, 1977). La Editura Polirom au apărut: E un pod pe Drina... (2018, 2020), Cronică din Travnik (2019), Povestea cu elefantul vizirului (2020), Povestiri din singurătate (2020) și Omer-paşa Latas (2021).

BESTSELLER internațional vândut în peste 10 milioane de exemplare.

Este o carte captivantă și profundă, care abordează teme precum prietenia, iubirea, arta și căutarea sensului vieții. Romanul descrie viața care se desfășoară într-un elegant imobil parizian, în care locatarii aparent obișnuiți ascund povești fascinante. Povestea urmărește două personaje principale: o portăreasă discretă și înțeleaptă și o fetiță de doisprezece ani, inteligentă și sensibilă. Cele două se împrietenesc și încep să vadă dincolo de aparențe. Ascunzându-se în  spatele unor false banalități, se dovedesc culte și  încep să descopere frumusețea și sensul vieții în lucrurile simple, în mijlocul unei lumi aparent superficiale.

În roman se pun sub semnul întrebării convențiile sociale și stereotipurile, acestea aducând în prim-plan ideea că frumusețea se poate ascunde în cele mai neașteptate locuri. Romanul oferă o perspectivă sensibilă asupra condiției umane într-o lume complicată și agitată.

Nu este doar o carte remarcabilă, cu personaje fascinante, ci și o lectură esențială pentru cei care caută ceva care să-i provoace și să îi inspire.

„Acest roman amuzant și emoțional prezintă două dintre personajele mele feminine preferate.“ Gillian Anderson

„O carte splendidă, o fabulă filosofică încântătoare, care a cucerit milioane de cititori și nu dă niciun semn că s-ar opri.“ Elle

„Această carte sau Prozac? O întrebare insolită? Nici gând! Un cabinet de psihoterapie parizian prescrie de câteva luni pacienților săi Eleganța ariciului: <<Această carte este un adevărat laborator alchimic, unde fiecare își poate găsi rezolvarea propriilor probleme>>.“ Jérôme Dupuis, L’Express

„Eleganța ariciului? este o carte minunată, amuzantă, aparent inocentă.“ John Lichfield, The Independent

Cel mai cunoscut roman al lui Ismail Kadare, tradus în peste 40 de țări, Generalul armatei moarte este o cutremurătoare poveste atemporală despre vinovăție – personală și colectivă – și destin, definitorie pentru  întreaga opera a scriitorului albanez. În 1983, a fost ecranizat în regia lui Luciano Tovoli, avându-i în distribuție pe Marcello Mastroianni, Michel Piccoli și Anouk Aimée.

La 20 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, un general italian este trimis în Albania pentru a recupera și repatria rămășițele soldațiilor căzuți în luptă. Ajuns acolo, întâlnește un general german sosit într-o misiune similară. Călătoria, proiectată într-o atmosferă onirică, în timpul căreia încearcă să își îndeplinească sarcina – o datorie de onoare față de cei care și-au pierdut viața –, se transformă într-o explorare de sine și o coborâre în infern.

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Povara crucii (1991; Humanitas Fiction, 2025), Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în aproape 50 de țări.

„Am scris această carte pentru mine, dar și pentru oamenii aflați mereu în căutare, pentru cei însetați, neliniștiți, pentru cei care se simt prinși în capcană, pentru oamenii care, poate încă din copilărie, au simțit că trebuie să existe un sens mai înalt al vieții decât cel care ne-a fost arătat.“ — ELIZABETH GILBERT

„Un fenomen editorial: brutal de onestă, cutremurătoare și fascinantă… Elizabeth Gilbert este, fără îndoială, o forță literară.“ — The Boston Globe

„Ceea ce dă valoare acestei cărți este confruntarea neînduplecată a autoarei cu ea însăși.“ — Los Angeles Times

„Captivantă, pătrunzătoare, sfâșietoare – o carte care te marchează.“ — The Washington Post

„Cea mai dură și sinceră carte de memorii a lui Elizabeth Gilbert. Autoarea nu cruță nimic, dezvăluind fără ocolișuri iubirea, dependența și lungul drum al vindecării.“ — Elle

Ismail Kadare a fost una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, în 2009, Premio Príncipe de Asturias de las Letras şi în 2015, Jerusalem Prize. 

„Eu, călugărul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, ştiind că pre limba noastră încă nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continuă să se vorbească despre el vrute şi nevrute, mulţime de scorneli şi vorbe mincinoase, acum, când podul a fost deja isprăvit şi chiar stropit în trei rânduri cu sânge, la temelie şi pe culme, m-am hotărât să-i aştern cronica pe hârtie…“

În primăvara lui 1377, pe malul râului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutaşului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din călătorii martori ai întâmplării. Călugărul Gjon se îndoieşte de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse în mişcare. Contele Gjika, stăpânul locului, permite construirea unui pod de piatră, care să-i „pună căpăstru“ Ujanei. Însă apa nu pare să-şi accepte înfrângerea, iar picioarele podului, la care lucrează con­structorii ziua, se surpă noaptea. Să fie mâna celor care administrează plutele şi nu vor să-şi piardă câştigurile, sau podul are nevoie, cum spune străvechea baladă balcanică, de zidirea unui om între pietrele sale? Indiferent de răspuns, podul cu trei arce se întemeiază pe crimă. În cronica lui, călugărul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnând „minciuna, adică ceea ce se vede, şi adevărul, cel care nu se vede“ şi desluşind în faptele înfricoşătoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninţă Bizanţul şi Balcanii.

„Cartea lui Kadare este o parabolă politică de o simplitate înşelătoare, o poveste intensă, care aminteşte de romanul Aşteptându-i pe barbari al lui J.M. Coetzee.“ (The New York Times)

„Podul cu trei arce a fost scris parţial în 1976 şi definitivat în anul următor, perioadă în care Kadare se afla în «purgatoriu» – i se retrăsese dreptul de a publica.“ (Éric Faye)

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Povara crucii (1991; Humanitas Fiction, 2025), Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în aproape 50 de țări.

Câștigător al Premiului Ramon Llull 2024 și tradus în peste unsprezece țări, Istoria unui pian este un roman emoționant despre maturizare și pierdere, despre legături neașteptate și loialitate, despre cum un instrument muzical creează o punte între oameni, vreme de aproape un secol. O poveste profund umană, în care prietenia și muzica înving timpul, războiul și moartea.

Un pian Grotrian-Steinweg Boudoir VII f308, bijuterie Art-Déco ajunsă într-o stare deplorabilă, dar cu un sunet hipnotic, catifelat, exact cel pe care muzicianul Ramon Gener îl căuta de o viață, este descoperit și salvat în plină pandemie. Restaurarea îi scoate la iveală identitatea – numărul de serie 31887, indicându-i originea: Braunschweig, Germania, 1915 –, dar și o misterioasă listă de nume inscripționate în interiorul său. Comandat special pentru Johannes Schulze, un tânăr muzician de geniu, pianul traversează marile catastrofe ale secolului XX. Rând pe rând, Ortrud Schulze, Johannes Schulze, Ryan Morris, Scott Morris, Emily Morris, doar câteva dintre numele caligrafiate cu grijă în interiorul instrumentului, își spun povestea. Fir al memoriei și al umanității, pianul leagă vieți care altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată: vieți frânte și salvate, pierdute și regăsite, toate adunate într-o singură respirație sonoră.

„Dacă muzica ne poate salva, atunci și literatura poate. O comoară, o carte magnifică. Extrem de subtilă și captivantă. Ne face mai sensibili la trecutul recent și la felul în care reverberează și azi în noi. O carte a marilor idei.“  — Juriul Premiului Ramon Llull

„Împletirea poveștilor personale ale protagoniștilor cu istoria europeană este remarcabilă; la fel și pacifismul care se desprinde de aici.“  — Núria Pradas

„Unul dintre cele mai importante romane catalane din ultimii ani.“  — Pere Gimferrer

„Ramon Gener face posibil imposibilul: își transmite întreaga pasiune pentru muzică, seducându-i până și pe cei mai sceptici.“  — New Barcelona Post

Arundhati Roy este prima scriitoare indiană care a câștigat Booker Prize. Premiul i-a fost acordat pentru romanul de debut, Dumnezeul lucrurilor mărunte, care, prin amestecul de exotism, misticism și istorie indiană, prin erotismul intens inserat în peisajul unei societăți fracturate în caste și condiționate de prejudecăți religioase, prin intensitatea poetică a limbajului și inventivitatea explozivă a stilului, s-a bucurat imediat de succes.

Sudul Indiei, 1969. Înarmați cu inocența invincibilă a copiilor, gemenii Rahel și Estha își trăiesc vârsta nevinovată la adăpostul unei familii pestrițe: frumoasa, dar singuratica lor mamă, care îl iubește noaptea pe bărbatul pe care copiii ei îl adoră ziua; bunica lor oarbă, care cânta la vioară; unchiul lor drag, chefliu, marxist radical, afemeiat; o mătușă antipatică, pe care o dezamăgire în dragoste a făcut-o să savureze toate nefericirile celor din jurul ei... Dar, când verișoara lor din Anglia împreună cu mama ei vin în vizită de Crăciun, gemenii află că lucrurile se pot schimba într-o clipă.

„Dumnezeul lucrurilor mărunte explorează soarta tragică a unei familii ce încalcă «legile care stabileau cine trebuie iubit și cum». […] De la prima propoziție, e limpede că am fost prinși în mrejele unei voci noi… o voce de o frumusețe care îți taie răsuflarea.“ (Observer)

„Un roman strălucit. Pe cât de subtil, pe atât de puternic.“ (New York Times)

„Un debut uluitor.“ (Economist)

Dacă timpul te-ar lăsa să revii, ai trăi diferit sau ai iubi la fel? „De două ori” este prima carte de dragoste a lui Mitch Albom, autorul bestsellerului Micul Mincinos și a fenomenului Marți cu Morrie, cea mai vândută carte de memorii din toate timpurile. Este o poveste despre tentația de a „juca rolul divinității”, despre limitele voinței umane și despre acceptarea vieții așa cum este, cu pierderi, speranță și finalitate.

Julien Desmanges, fotograf francez, este corespondent de presă în Gaza. Într-o dimineață, rătăcind pe străduțele ascunse ale orașului, dă peste un bătrân care citește în fața prăvăliei sale, înconjurat de grămezi de cărți mai vechi și mai noi.

Julien își dă seama imediat de frumusețea scenei și îi cere bărbatului permisiunea de a-l fotografia. Nabil, căci acesta este numele librarului, îi promite că i-o va acorda, însă numai după ce-i va spune povestea lui, deoarece cuvintele sunt cele care dau profunzime imaginii.

La un pahar de ceai de mentă, Julien ascultă, așadar, povestea lui Nabil – de la exod la închisoare, de la angajament la deziluzia politică, de la iubire la copii, de la studii la teatru, de la speranțe la durerea de a-i vedea suferind pe cei dragi.

Se spune că atunci când moare un bătrân arde o întreagă bibliotecă, iar Nabil ilustrează pe deplin acest adevăr.

Într-o narațiune jalonată de cărțile care i-au marcat existența, librarul spune povestea unui om care s-a agățat cu încăpățânare de ideea că fiecare pagină întoarsă îi mai aduce puțină libertate.

În orașul Gaza, în fiecare dimineață, indiferent dacă sunt bombardamente sau nu, Nabil își deschide librăria. El știe că să citești Shakespeare printre casele în ruine, să dăruiești o carte în loc să o vinzi sunt gesturi de un radicalism absolut.

Nabil nu are răspunsuri, el are „doar“ cărți, însă cărțile sunt locuri în care poți respira atunci când aerul lipsește.

RACHID BENZINE s-a născut în Maroc și este profesor, islamolog și cercetător la Fonds Ricoeur. Figură marcantă a islamului liberal, deschis dialogului cu creștinismul, este autorul mai multor romane și volume de eseuri. Librarul din Gaza (L’homme qui lisait des livres) este cel mai recent roman al său.

Singuratica April lasă un bilet anonim într-o carte pentru Westley, vânzătorul cu zâmbet blând de la librăria din cartierul ei. Dar soarta aranjează altfel lucrurile. Laura, o mamă singură și ocupată, care renunțase la dragoste, cumpără cartea, găsește biletul și crede că Westley i l-a lăsat ei. Un bărbat chipeș care iubește cărțile pare să aducă în viața ei exact schimbarea pe care o aștepta. O țesătură emoționantă de identități greșite și întâlniri întâmplătoare, Până la ultima pagină este un omagiu jucăuș adus prieteniei, poveștilor de dragoste și lucrurilor uitate între paginile cărților pe care le-am iubit.

„Noi prietenii și povești de dragoste înfloresc în acest roman reconfortant, o lectură obligatorie pentru cei care cred că librăriile sunt locuri speciale.“ - Booklist

„Amplasat într-un Seattle postpandemic, romanul abordează realitatea și importanța relațiilor: cu locuri, cu alți oameni și cu obiectele care ne sunt dragi.“ - Seattle Magazine

„Deși există și idile care se conturează, povestea principală este, înainte de orice, despre curajul necesar pentru a trăi viața pe care ți-o dorești... O lectură încântătoare pentru pasionații de cuvântul scris și pentru oricine a sperat vreodată să găsească dragostea într-o librărie.“ - Kirkus Reviews

GUARDIAN BEST FICTION BOOK OF 2021           

„Vrăjitor Rătăcitor e un mic miracol.“ - New Statesman

Micul Joseph Coppock, un băiat stăpânit de curiozitate, încearcă să înțeleagă firea lucrurilor. El trăiește singur într-o casă veche și-și petrece timpul citind benzi desenate, colecționând ouă de păsări și jucându-se cu bile de sticlă. Într-o zi, un vânzător de haine vechi apare într-o căruță trasă de un cal alb și între cei doi, bărbat și băiat, se naște o prietenie rară, pe care Joseph n-ar fi putut-o găsi în revistele sale. Luminos, descriind o lume fantezistă în cele mai mici și stranii detalii, Vrăjitor Rătăcitor este o contopire uimitoare între mit, folclor și poveștile pe care ni le spunem ca să găsim sensul lucrurilor.

„Avem nevoie de povești ca să descifrăm lumea.“ - Alan Garner

„Vrăjitor Rătăcitor e teritoriul clasic al lui Garner: obiecte în aparență inutile, dar cu rezonanță, prezentul legat de un trecut mitic, un copil curios care încearcă să dezlege misterele unei lumi ciudate, un peisaj încărcat de semnificații.“ - The Guardian

„Un abil creator de viziuni, sunete și texturi care trebuie simțite mai degrabă decât citite, adesea profund tulburătoare.“ - BBC

„Garner împletește motive mitologice, tropi din poveștile pentru copii, monștri care nu pot trece pragul decât dacă sunt invitați, obiecte magice care ne depășesc capacitatea de înțelegere și, din toate astea, construiește un univers.“ - The Telegraph

Romancierul britanic Alan Garner s-a născut în Cheshire, în 1934, și și-a petrecut copilăria în Alderley Edge, unde familia sa locuiește de peste patru sute de ani. De-a lungul carierei, a publicat mai multe romane și volume de proză scurtă. Romanul The Owl Service (1967) a câștigat Guardian Award, a fost recompensat cu Carnegie Medal și a fost ecranizat. Romanul Vrăjitor Rătăcitor (2021) s-a numărat printre finaliști la Booker Prize în 2022. Alan Garner a fost distins cu titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic pentru serviciile aduse literaturii.

Prix Médicis 2023

Roman distins cu Prix Décembre şi nominalizat la Prix Goncourt

Considerată una dintre cele mai uluitoare minţi ale arhitecturii contemporane şi o zeiţă a culturii pop, Céline Wachowski nu ştie ce o aşteaptă. Cu o carieră prolifică, o avere uriaşă, un serial popular pe Netflix şi construcţii fabuloase în toată lumea – faimosul Decco Tower din New York, Media Centerul Jocurilor Olimpice din Londra sau muzeul Guggenheim din Abu Dhabi –, Wachowski tânjeşte după recunoaşterea oraşului în care s-a născut şi primeşte, după o carieră de mai bine de cincizeci de ani, primul ei proiect public în Montréal: noul sediu al unui gigant american din domeniul IT. Rămas în urmă faţă de celelalte metropole ale Americii de Nord, oraşul nu pare însă pregătit să găzduiască un edificiu de o asemenea anvergură, iar frumuseţea construcţiei şi beneficiile pe care le-ar putea aduce comunităţii se pierd în critici şi proteste de stradă împotriva gentrificării şi a evacuărilor din zonă. La apariţia unui articol devastator în The New Yorker care îi anunţă prăbuşirea, Céline crede că e un ţap ispăşitor. Urmărind cu o ironie şi o fineţe cu totul şi cu totul aparte poveştile pe care şi le spun despre ei înşişi bogaţii lumii, Să ne rămână bucuria este un roman profund social despre putere şi artă, o critică muşcătoare a capitalismului.

„Edificiul literar meşteşugit cu fineţe al lui Kev Lambert este de o strălucire intelectuală remarcabilă, obligându-ne să reflectăm asupra privilegiilor unora şi asupra suferinţei altora.” - Le Devoir

„Un roman profund proustian, plasat în epoca reality-show-urilor. Un portret tulburător al discursului contemporan despre dreptatea socială, care arată că, mai devreme sau mai târziu, ne-am putea trezi de partea greşită a acestuia.” - L’Obs

„Cel de-al treilea roman al lui Lambert, tăios şi provocator, integrează teme care rămân actuale – lăcomia, ipocrizia şi privilegiul – într-o naraţiune care îmbină satira şi lirismul, fantezia şi voyeurismul.” - The Observer

Harper Lee rămâne o figură de referinţă a canonului american, mulţumită lui Scout, Jem, Atticus şi celorlalte personaje de neuitat din romanul său de debut, ...Să ucizi o pasăre cântătoare, dar şi datorită versiunii ulterioare mai sumbre a orăşelului din Alabama înfăţişate în Du-te şi pune un străjer, roman redescoperit şi publicat în 2015. Însă până în prezent cititorii nu au avut acces la Harper Lee ca tânără scriitoare perseverentă, care-şi cizelează încontinuu povestirile, în speranţa de a se vedea publicată în revistele literare ale vremii, nici la newyorkeza vivace venită din Alabama, prietenă cu Truman Capote, ale cărei eseuri inteligente apar în paginile unor publicaţii ca McCall’s şi Vogue pe la finalul secolului XX. Tărâmul dulcii veşnicii reuneşte proza scurtă din tinereţe cu textele de nonficţiune de dată mai recentă într-un unic volum ce oferă o perspectivă inedită asupra felului în care autoarea şi-a construit vocea inimitabilă. Purtându-şi cititorii prin copilăria petrecută în curtea şcolii dintr-un orăşel de provincie şi prin localurile şi cinematografele din Manhattanul de la jumătatea secolului XX, Tărâmul dulcii veşnicii lansează subiecte de dezbatere încă vitale despre politică, egalitate, iubire, artă, literatură, Sudul american şi ce înseamnă să duci o viaţă creativă şi angajată.

„Când a apărut ...Să ucizi o pasăre cântătoare în vara lui 1960, părea să fi răsărit din neant, ca o Atenă din Alabama: un roman perfect construit al unei scriitoare necunoscute din Sud, fără niciun precedent evident şi fără antecedente literare. Dar niciun scriitor nu e lipsit de influenţe şi aspiraţii: evident, Harper Lee nu răsărise din neant şi s-a străduit foarte tare să devină cineva. Ce palpitant, prin urmare, să dăm peste această capsulă a timpului de la începuturile carierei lui Lee: o colecţie care reuneşte unele dintre primele ei povestiri şi care ne ajută să înţelegem cum s-a transformat fetiţa de pe South Alabama Avenue într-o autoare de bestsellere care a încântat generaţii de cititori de pe întreg globul.” - Casey Cep

„Aceste povestiri şi eseuri publicate în premieră dezvăluie inteligenţa ascuţită, rădăcinile din Sud şi vocea în plină devenire ale lui Harper Lee. Fie că ne înfăţişează viaţa într-un orăşel din Alabama, fie că ne transpune într-o metropolă ca New Yorkul, acest volum postum ne oferă o perspectivă cu totul nouă asupra unuia dintre monştrii sacri ai literaturii americane.” - The i Paper

„Această carte este în totalitatea ei un roman în formă de variaţiuni. În succesiunea lor, fiecare capitol constituie o etapă diferită a unei călătorii ce duce în interiorul unei teme, în interiorul unei idei, în interiorul unei situaţii unice, a cărei înţelegere se pierde pentru mine în nemărginire. E un roman despre Tamina şi, din clipa în care Tamina părăseşte scena, devine un roman pentru Tamina.Ea este personajul principal şi principalul ascultător, toate celelalte întâmplări fiind o variaţiune a propriei sale poveşti, ce se unesc în viaţa ei ca într-o oglindă. E un roman despre râs şi despre uitare, despre uitare şi despre Praga, despre Praga şi despre îngeri.“ — MILAN KUNDERA

Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau „Primăvara de la Praga“, MILAN KUNDERA (1929–2023)  era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare. Atâta şi ar fi fost de-ajuns pentru ca noile autorităti cehe să-l excludă de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film şi să-i elimine cărţile din toate bibliotecile Cehoslovaciei. Şi cum să fi acceptat un regim împietrit în stalinismul deceniului şase pe acela care fusese nu doar un participant activ la efervescenţa mişcării pragheze, dar mai şi declarase – şi ilustrase în cărţile sale – că tocmai stalinismul l-a învăţat virtutea izbăvitoare a râsului? Iată de ce următorul roman, Viaţa e în altă parte, i-a apărut in 1973 în Franţa, iar doi ani mai târziu autorul însuşi se stabilea aici, devenind în scurt timp un scriitor de faimă internaţională, tradus în toate limbile importante ale lumii.

Opere scrise în cehă: Gluma, roman; Iubiri caraghioase, nuvele; Viaţa e în altă parte, roman; Valsul de adio, roman; Cartea râsului şi a uitării, roman; Insuportabila uşurătate a fiinţei, roman; Nemurirea, roman

Opere scrise în franceză: Jacques şi stăpânul său. Omagiu lui Denis Diderot, teatru; Arta romanului, eseu; Testamente trădate, eseu; Lentoarea, roman; Identitatea, roman; Ignoranţa, roman; Cortina, eseu în şapte părţi; O întâlnire, eseu

Despre opera lui Milan Kundera: Kvetoslav Chvatik, Lumea romanescă a lui Milan Kundera; Éva Le Grand, Kundera sau memoria dorinţei; Jocelyn Maixent, Secolul XVIII al lui Milan Kundera; Maria Nemcova Banerjee, Paradoxuri terminale; François Ricard, Ultima după-amiază a lui Agnes, eseu despre opera lui Milan Kundera; Guy Scarpetta, Vârsta de aur a romanului; Guy Scarpetta, Variaţiuni asupra erotismului

Premiul Nobel pentru Literatură 2024 a fost acordat lui Han Kang, „pentru proza ​​ei poetică intensă, care explorează traume istorice și expune fragilitatea vieții umane”.

Una dintre cele mai bune cărţi ale anului pentru Time şi Entertainment Weekly

Un roman superb şi neliniştitor în trei acte despre rebeliune şi tabuuri, violenţă şi erotism şi metamorfoza contorsionată a unui suflet

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.

 Mă luase cu frig, dar, uitându-mă la ea, și somnul și mahmureala s-au risipit: nevastă-mea stătea înlemnită, în picioare, în fața frigiderului. Deși pe profilul ei cufundat în întuneric nu putea fi deslușită nicio expresie, avea ceva terifiant în ea. Părul ei des și brunet natural era răvășit, iar cămașa de noapte de culoare albă care-i ajungea până la glezne îi stătea, ca de obicei, puțin ridicată la spate.

De ce să o citești: 

• Un roman ingenios, incomod şi de neuitat.
• Pentru că eroina rămâne fermă pe poziții chiar cu prețul unei internări la psihiatrie.
• O poveste despre autocunoaștere, fragilitatea umană și vindecarea traumelor.

Han Kang s-a născut în 1970 în Gwangju, Coreea de Sud. Este fiica scriitorului Han Seungwon.
A studiat literatura coreeană la Universitatea Yonsei. În 1993 a debutat ca poetă, iar anul următor, câştigând concursul literar organizat de ziarul Seoul Shinmun, a publicat primul roman. Kang a participat la programul dedicat scriitorilor organizat de Universitatea Iowa şi a câştigat numeroase premii de-a lungul timpului – Premiul Literar Yi Sang, Premiul Tânărului Artist, Premiul Literar Manhae – înainte de a fi încununată cu Man Booker International Prize. A lucrat ca jurnalistă pentru revistele „Water of the Deep Source”, „Journal of Publications” și „Quelle”. Cartea ei Vegetariana a fost transformată într-un film în 2010, iar romanul scurt Baby Buddha a servit drept bază pentru filmul Scar.

În plină revoluție științifică, un fenomen de amploare lua cu asalt societatea occidentală din secolul al XIX-lea, reflectând tensiunile și valorile epocii: apariția circurilor itinerante și goana oarbă după „ciudățeniile“ umane menite să atragă spectatori.

Considerată o ciudățenie a naturii din cauza semnelor ei din naștere, Nellie Moon este răpită din sânul familiei și ajunge în circul lui Jasper Jupiter, a cărui ambiție este să cucerească Londra și să depășească prestigiul vestitului circ american Barnum&Bailey. Povestea incredibilă a lui Nellie este un bun prilej pentru a devoala lipsa de scrupule a circarilor și dramele ce se ascundeau dincolo de luminile spectacolelor. Aceste drame sunt greu de digerat astăzi, dar vorbesc despre o realitate care a marcat istoria divertismentului. Julia Pastrana, femeia cu hipertricoză, tânărul cu nanism Charles Stratton sau siamezii Chang și Eng Bunker sunt printre figurile reale a căror memorie este celebrată în această carte.

De la apariție, Alchimistul a fost tradus în 81 de limbi, a stabilit recorduri absolute de vânzări și a schimbat nenumărate vieți.

Alchimistul, extraordinarul roman al lui Paulo Coelho, a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Cartea, uluitoare prin simplitatea și înțelepciunea ei, este povestea unui păstor andaluz pe nume Santiago care își părăsește casa din Spania, aventurându-se în deșertul egiptean pentru a găsi o comoară îngropată în Piramide. Nimeni nu știe care este comoara sau dacă Santiago va avea puterea să depășească obstacolele întâlnite în drumul prin deșert. Dar ceea ce începe ca o călătorie în căutarea unor bunuri lumești se transformă treptat în descoperirea comorii ascunse înlăuntrul său. Plină de culoare, evocatoare și profund umană, povestea lui Santiago este o mărturie etern valabilă despre cum ne putem schimba urmându-ne visele și despre cât este de important să ne ascultăm inima.

„Paulo Coelho stăpânește secretul Alchimiei literare.“ (Kenzaburō Ōe, Premiul Nobel pentru literatură)

Povestiri

După ce-și pierde locul de muncă, un fost angajat al unei fabrici de muniție, cândva scriitor aspirant, descoperă că femeile din orașul lui au dispărut peste noapte. Pornește astfel într-o căutare febrilă a feminității, cu incursiuni în amintirile refulate ale copilăriei și în sexualitatea lui reprimată.

Un bărbat care, copil fiind, obișnuia să se joace într-o fabrică de cărbune, pe atunci abandonată, se întoarce să o găsească transformată în abator, fapt ce evocă o întrebuințare încă și mai funestă: teatru de desfășurare al unuia dintre cele mai negre capitole din istoria omenirii.

Iar un tânăr scriitor, terorizat și, totodată, fascinat de prezența lugubră a unor gunoieri în locurile prin care își caută inspirația, începe alături de aceștia să răscolească trecutul ca pe o imensă groapă de gunoi.

Traduse pentru prima oară în limba română, cele trei povestiri din acest volum sunt un experiment al limbajului, încărcat de imagini percutante, de neuitat.

„Așa ar fi scris Edgar Alan Poe dacă s-ar fi născut sub comunismul Germaniei de Est.“ Los Angeles Review of Books 

„Wolfgang Hilbig e un artist de o imensă însemnătate.“ László Krasznahorkai

La periferia marelui oraș Lahore din Pakistan, o lună galbenă imensă atârna aproape de orizont când bărbații au venit cu câini, arme și bâte de crichet. În fața colibei familiei lui Lalloo de la marginea unei cărămidării, fratele său a fost ucis. Incapabili să-și alunge amintirea acelei nopți cumplite, părinții și surorile lui Lalloo rămân captivi acolo: cuptorul scoate neîncetat trâmbe de fum negru în timp ce ei trudesc, cărămidă cu cărămidă, ca să-și plătească datoriile. Pentru a-i salva, Lalloo trebuie să se elibereze de trecut și să-și dăltuiască un destin propriu.

 

Plecare, plecări e o operă de ficțiune – dar asta nu înseamnă că nu e adevărată. E povestea unui bărbat pe nume Stephen și a unei femei pe nume Jean, care se îndrăgostesc unul de altul în tinerețe, dar se despart și ajung să-și mai dea o șansă la bătrânețe. E povestea unui Jack Russell Terrier în vârstă, pe nume Jimmy, admirabil de inconștient de propria mortalitate.

Istoria spune că n-a fost decât muza unui bărbat. Istoria se înșală. În noiembrie 1973, o legendă dispare, lăsând în urma ei doar o rochie din mătase albă și o întrebare: Ce s-a întâmplat cu Astrid Bricard? 1917. Mizza Bricard, o orfană de șaisprezece ani, ajunge la o petrecere, unde e înconjurată de cele mai controversate femei din Paris, printre care se numără și Coco Chanel. Vede ce așteaptă societatea de la o femeie singură pe lume și, în acea noapte, jură că nu va deveni niciodată un subiect de bârfă din cauza celui care i-a plătit perlele de la gât. Acest jurământ o va călăuzi zeci de ani, prin case de modă celebre, până când, în cele din urmă, numele ei va deveni o legendă.

Roman bazat pe un podcast cu Demi Moore Primul roman dintr-o trilogie provocatoare, despre o femeie prinsă între siguranța căsniciei și amintirile unui trecut pasional. Diana Wood are o slujbă care îi place și un soț pe care îl iubește. Își petrec tot timpul împreună – ba chiar lucrează în același birou. Au un copil, iar căsnicia lor e bazată pe iubire, dar nu tocmai pe genul acela de iubire. Însă e bine și așa.

Ianuarie 1982. Sculptoriţa columbiană Feliza Bursztyn moare într-un restaurant din Paris. Avea patruzeci şi opt de ani. Era în compania soţului ei şi a patru prieteni. Unul dintre ei, scriitorul Gabriel García Márquez, a scris ulterior un articol în care constata simplu, dar plin de mister: „a murit de tristeţe”. În roman, Juan Gabriel Vásquez pleacă de la aceste cuvinte în încercarea de a investiga viaţa secretă ori necunoscută a unei femei extraordinare.

Feliza Bursztyn a provocat permanent, prin viaţa şi opera sa, atât societatea columbiană, cât şi scena artistică internaţională. Fiica a doi expatriaţi evrei din Columbia, artistă revoluţionară al cărei spirit critic şi rebel a fost considerat adesea un pericol de către regimul politic al vremii, viaţa Felizei Bursztyn a ilustrat tensiunile secolului XX şi, mai presus de toate, năzuinţa femeilor de a-şi putea controla propria existenţă.

„Realitatea, ficţiunea, o imaginaţie iscoditoare şi un mare talent de povestitor se contopesc în acest minunat roman biografic ce scoate la lumină multă frumuseţe, durere şi tragedie. Toate numele Felizei nu e doar o nouă operă valoroasă din palmaresul deja impresionant al lui Vásquez, ci şi o nouă performanţă ce-i confirmă autorului columbian poziţia în rândul talentelor de marcă ale Americii Latine contemporane.” (World Literature Today)

„Temele obişnuite ale lui Vásquez reuşesc să construiască în această biografie romanţată o demonstraţie extraordinară a modului în care violenţa politică ajunge să corodeze şi să îngrădească totul şi cum tragedia bate la uşă în momentele în care te aştepţi cel mai puţin.” (El País)

„O carte foarte bună. Atât prin forţa şi amploarea prozei sale, cât şi prin legătura acesteia cu ceea ce poate fi terenul cel mai fertil al limbajului ficţiunii şi, prin extensie, al literaturii: capacitatea de a depăşi limitele, de a investiga zonele ascunse, ceea ce nu se vede, ipoteza primă. Vásquez, cu o umanitate incoruptibilă, construieşte o persoană, adică o legendă. Nu există un omagiu mai mare şi mai plin de sens.” (La Opinión de Málaga)