Moderni & contemporani

Texte de

Andri Snær Magnason, Anuradha Roy, Mariana Enriquez, Lauren Groff, Lars Skinnebach , Sayaka Murata, Pitchaya Sudbanthad, Juan Miguel Álvarez, Mohammed Hanif, Burhan Sönmez, Lawrence Joseph, Sulaiman Adonnia, Yasmine El Rashidi, Khaled Mattawa, Daisy Johnson, Lina Mounzer, Mihnea Mihalache-Fiastru, Edwidge Danticat, Ian Teh, Eduardo Halfon, Gaël Faye, Ligaya Mishan ,Eka Kurniawan, Tishani Doshi, Billy Kahora ,Raja Shehadeh, Penny Johnson,Tayi Tibble, Aminatta Forna, Diego Enrique Osorno, Joy Williams, Ishion Hutchinson, Sjón, Krys Lee și Vlad Cătună.

Volum coordonat de John Freeman

Katherine Center este una dintre cele mai bine vândute autoare New York Times, cu mai multe titluri care au câștigat chiar și inimile împietrite ce nu credeau în povești de dragoste. Este o scriitoare cu un talent aparte: reușește să construiască personaje cu care se poate identifica oricine și povești care oferă o satisfacție nemărginită atunci când vine vorba despre hrănirea sufletului. Cele mai importante cărți scrise de aceasta, „Cum să mergi mai departe” și „Flăcările care m-au învățat să iubesc”, au fost desemnate bestseller-uri de New York Times, USA Today, au ajuns în Amazon’s Top 100 Books 2018, au fost nominalizate la Best Fiction – Goodreads, respectiv Goodreads’ Best Books of the year 2019, fiind publicate în limba română și la editura Bookzone.

Mexic, sfârșitul anilor ’30 ai secolului trecut. Gruparea paramilitară de extremă stânga Cămășile Roșii a preluat controlul, a scos în afara legii Biserica Catolică și a executat preoții care au refuzat să renunțe la credință și la legământul celibatului. Ultimul preot rămas în viață fuge nu doar de poliție și de locotenentul neîndurător, ci și de propriile derapaje morale. În timp ce își croiește drum spre libertate, bântuit de o faptă condamnabilă din trecut, Popa Țuică cel fără nume este strivit între viciu și credință, tentat să renunțe la religie și totuși incapabil să amuțească chemarea divină. Cu cât mai slab, mai temător și mai dependent de alcool se dovedește, cu atât mai puternic se simte legat de datoria lui sacră.

Publicat în 1940, romanul Puterea și gloria a fost distins cu Premiul Hawthornden și a fost inclus de revista Time pe lista celor mai bune o sută de cărți ale secolului XX.

Capodopera lui Graham Greene... Energia și grandoarea acestui roman derivă din pornirea către compasiune... O reușită răsunătoare. John Updike

Nici un scriitor serios din secolul XX nu a pătruns și nu a modelat mai puternic imaginația cititorilor ca Graham Greene. Time

AGATHA CHRISTIE este cunoscută în întreaga lume drept „Regina Crimei“. Hercule Poirot, cel mai renumit detectiv după Sherlock Holmes, a fost creat pentru primul roman al Agathei Christie, Misterioasa afacere de la Styles. Poirot și Miss Marple au devenit faimoși la nivel mondial și au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele și micul ecran.

MICHEL HOUELLEBECQ, pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmația autorului). După absolvirea Institutului Național de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secția Cinematografie a Școlii Naționale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-și lua diploma. Poet, romancier, eseist și regizor, este cel mai important scriitor francez contemporan, cunoscut ca atare în toată lumea. Cariera literară şi-o începe publicând versuri. Prima sa culegere de poeme atrage atenția criticii: În căutarea fericirii (La poursuite du bonheur) primește în 1991 Premiul Tristan Tzara, iar următoarea, Sensul luptei (Le sens du combat), obține în 1996 Premiul Flore. Urmează volumele Renaștere (Renaissance, 1999) și Configurația ultimului țărm (Configuration du dernier rivage, 2013). În 2015 îi apare la Gallimard Neîmpăcat. Antologie personală 1991–2013 (Non réconcilié. Anthologie personnelle 1991–2013; Humanitas Fiction, 2016). Ca romancier cunoaşte un succes fulminant după ce publică în 1994 Extinderea domeniului luptei (L’Extension du domaine de la lutte) şi, mai ales, „scandalosul“ Particulele elementare (Les Particules élémentaires, 1998), câștigător al Premiului Novembre și, în 2002, prin traducerea engleză, al Premiului Internațional IMPAC Dublin. Fiecare nouă apariţie romanescă a autorului – Platforma, (Plateforme, 2001), Posibilitatea unei insule (La possibilité d’une île, 2005), pentru care primeşte Premiul Interallié – trezeşte polemici înverşunate, iar numărul admiratorilor săi nu este egalat decât de cel al detractorilor. În 2010, Harta şi teritoriul (La Carte et le territoire) e încununat cu Premiul Goncourt. Înainte de apariţia pe piaţă (prevăzută pentru 7 ianuarie 2015, dată care, printr-o coincidenţă tragică, a fost ziua atentatului din redacţia Charlie Hebdo), romanul Supunere (Soumission; Humanitas Fiction, 2015) a fost piratat şi citit de mii de internauţi, ajungând ulterior bestseller internațional. Supunere s-a situat în fruntea topurilor de vânzări atât în Franța, cât și în alte 40 de țări. Pe 4 ianuarie 2019 apare Serotonină (Sérotonine; Humanitas Fiction, 2019), care urcă amețitor în topurile de vânzări din lume. În aprilie 2019, Houellebecq primește Legiunea de Onoare.

Fotografia autorului © Mariusz Kubik

Născut pe 27 octombrie 1973 în Cleveland, Ohio, ANTHONY DOERR a absolvit Bowling Green State University. Primul său volum de povestiri The Shell Collector, apărut în 2002, se bucură de un succes remarcabil, primind mai multe premii: Barnes & Noble Discovery Prize, Rome Prize, New York Public Library’s Young Lions Fiction Award. Îşi continuă cariera de scriitor cu romanul About Grace din 2004, încununat cu Ohioana Book Award, urmat în 2007 de cartea de memorii Four Seasons in Rome. Un nou volum de povestiri, Memory Wall, publicat în 2010, îi aduce în 2011 The Story Prize şi Ohioana Book Award. Povestirile lui Anthony Doerr au câştigat patru O. Henry Prizes şi au fost antologate în The Best American Short Stories, The Anchor Book of New American Short Stories, The Scribner Anthology of Contemporary Fiction. Romanul Toată lumina pe care nu o putem vedea, care apare în 2014, este considerat de critici cea mai ambiţioasă şi mai spectaculoasă operă a sa de ficţiune, fiind desemnat bestseller de către New York Times. În 2015, a câştigat Pulitzer Prize şi Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction. În acelaşi an a mai primit Australian International Book Award, iar în 2014 a fost finalist la National Book Award.

Foto & copy; Isabelle Selby

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye(2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă,Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020).

Fotografia autorului © Adam Scourfield

Mulți scriitori au abordat tema cruzimii de care omul este în stare în numele războiului, ideologiei și urii față de semenii săi, dar puține cărți vor depăși romanul de debut al lui Jerzy Kosiński, Pasărea vopsită, în ceea ce privește descrierile tulburătoare ale ororilor și barbariilor.

Povestea lui Kosiński urmărește parcursul traumatizant al unui băiețel, în timpul anilor grei ai celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada imediat următoare. La începutul războiului, pe când avea doar șase ani, copilul este trimis de părinții săi la țară, unde se credea că va fi la adăpost. Însă băiatul, cu părul negru și pielea măslinie, va ajunge să rătăcească singur dintr-un sat în altul, prin mlaștini înghețate și păduri întunecoase, uneori vânat și torturat de săteni și doar rareori adăpostit și ocrotit, ducând o luptă crâncenă pentru supraviețuire. Experiențele și faptele sale trec dincolo de limitele umanității, dar Kosiński nu-și abate niciodată privirea și nu permite nici cititorului să o facă. La fel ca pasărea cu penele vopsite multicolor, respinsă și apoi ucisă brutal de suratele ei care nu o recunoșteau ca fiind una de-a lor, băiatul își caută și el, zadarnic, locul printre oameni.

Jerzy Kosiński, unul dintre cei mai originali prozatori ai secolului XX, creează în acest roman clasic un univers precum cel imaginat de Hieronymus Bosch, o lume a excesului îngrozitor, a absurdului temerilor și credințelor populare, unde domnesc violența și ura nestăpânită. Cu stilul său lapidar și imaginile vii, examinând apropierea dintre teroare și cruzime, pe de o parte, și inocență și iubire, pe de alta, Pasărea vopsită este o carte chiar mai relevantă pentru societatea actuală decât a fost la publicarea sa inițială.

Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într-un cartier înstărit din Nişantaşı. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i-au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a obţinut în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, fiind, cu o unică excepţie, cel mai tînăr ales al acestui premiu, în toată istoria sa.

MARGARET ATWOOD (n. 1939) este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 35 de volume de proză, poezie şi eseuri critice, traduse în zeci de limbi. A scris romane (Alias Grace, Povestea cameristei, Ochi-de-pisică, Oryx şi Crake, Asasinul orb, Femeia comestibilă etc.), volume de proză scurtă (Dancing Girls and Other Stories etc.) şi de poezii (The Circle Game, Interlunar, Morning in the Burned House, Eating Fire: Selected Poetryetc.), precum şi literatură pentru copii. Printre numeroasele premii care i-au fost acordate se numără Booker Prize, The Governor General’s Award, Giller Prize, Premio Letterario Internazionale Mondello, Toronto Book Award, Sunday Times Award for Literary Excellence, Premio Príncipe de Asturias de las Letras. Este membră a Societăţii Regale din Canada, i s-a conferit Ordinul Norvegian al Meritului Literar şi titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor al Franţei. În prezent locuieşte la Toronto.

O lucrare fermecătoare de ficțiune inspirată de prietenia reală, pe durata a 37 de ani, dintre două figuri marcante ale sfârșitului secolului al XIX-lea, faimosul scriitor și umorist Mark Twain și legendarul explorator Sir Henry Morton Stanley. Hijuelos a întrețesut cu ingeniozitate corespondența, memoriile și relatarea la persoana a treia într-o tapiserie înfățișând evenimente și personaje ale epocii victoriene. De la primele lor zile ca jurnaliști în Vestul american la misterioasa lor călătorie în Cuba, de la ura lor comună față de sclavie la viața lor socială alături de Dorothy Tennant, pictorița boemă devenită soția lui Stanley care l-a introdus pe Twain în lumea ședințelor de spiritism, volumul aduce la viață cu măiestrie cele două personalități energice, dar foarte diferite.

Alexei Salnikov (n. 1978, Estonia) este unul dintre cei mai îndrăzneți și faimoși scriitori tineri din Rusia. Și-a petrecut copilăria în zona Munților Ural, iar în 2005 s-a mutat în Ekaterinburg. A muncit ca fochist, mecanic, paznic, instalator, jurnalist și traducător liber-profesionist. Cele mai recente romane ale sale, Departamentul și Petrovii în vremea gripei, au fost publicate inițial în foileton, în revista literară Volga. După nominalizarea la Premiul Bolșaia Kniga, cel mai important premiu literar din Rusia, cartea Petrovii în vremea gripei a atras imediat atenția criticilor, care au numit-o „descoperirea anului“. Ulterior, romanul a fost publicat de cea mai prestigioasă editură rusească, AST, iar apariția sa a devenit un adevărat eveniment literar, astfel încât cartea a urcat imediat în topul celor mai vândute cărți pe plan național.

Leonardo Padura (n. 1955, Havana) este un scriitor cubanez multi-premiat, faimos pe plan internațional datorită cvartetului Havanei, pentru care a câștigat prestigiosul Premiu Hammett în Spania. În 2015, a fost desemnat laureat al Premiului Prințesa Asturiei pentru întreaga carieră, care este considerat Premiul Nobel al Spaniei (primit de scriitori precum Philip Roth, Margaret Atwood, Ismail Kadare).

După ce a absolvit Boston College cu o diplomă în literatură engleză și scriere creativă, Asha Lemmie s-a stabilit la New York, unde a lucrat în domeniul editorial. Asha scrie ficțiune istorică, prin care încearcă să aducă perspective unice asupra vieții. Își împarte timpul între New York, Londra și Kyoto.
Cincizeci de cuvinte pentru ploaie este romanul său de debut.

AMOS OZ (1939–2018) este cel mai important prozator și eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani se stabilește în kibbutzul Hulda. După absolvirea Facultății de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura și predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în orașul Arad. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă șacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Șase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013, 2017), scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012), Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârșită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoști o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunți: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeași mare (1999), Poveste despre dragoste și întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viață și moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viață campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014). Semnează eseuri literare, culturale și politice, cele mai cunoscute aflându-se în Cum să lecuiești un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011), Dragi fanatici (2017; Humanitas Fiction, 2018). În 2012, publică împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul Evreii și cuvintele (Humanitas Fiction, 2015, 2018). Opera sa e tradusă în peste 40 de limbi. Printre cele peste 30 de premii și distincții primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013).

Interviu (Ana-Maria Onisei, Adevărul literar şi artistic, 2010)

AMOS OZ (1939–2018) este cel mai important prozator și eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani se stabilește în kibbutzul Hulda. După absolvirea Facultății de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura și predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în orașul Arad. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă șacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Șase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013, 2017), scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012), Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârșită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoști o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunți: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeași mare (1999), Poveste despre dragoste și întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viață și moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viață campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014). Semnează eseuri literare, culturale și politice, cele mai cunoscute aflându-se în Cum să lecuiești un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011), Dragi fanatici (2017; Humanitas Fiction, 2018). În 2012, publică împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul Evreii și cuvintele (Humanitas Fiction, 2015, 2018). Opera sa e tradusă în peste 40 de limbi. Printre cele peste 30 de premii și distincții primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013).

Interviu (Ana-Maria Onisei, Adevărul literar şi artistic, 2010)

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege(2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului(2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului (2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii(2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016, 2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2016, 2020), Mătuşa Julia şi condeierul (2017, 2021), Lituma în Anzi (2017), Oraşul şi câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieţii şi alte povestiri(2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Povestaşul (2020), Paradisul de după colţ (2021), Vremuri grele (2021).

Fotografiua autorului © Fiorella Battistini

ROBERT WRIGHT este autorul The Evolution of God, finalist pentru Premiul Pulitzer, Three Scientists and their Gods, finalist pentru National Book Critics Circle Award, Nonzero: The Logic of Human Destiny și The Moral Animal. Este cofondator și redactor-șef la Bloggingheads.tv și a scris pentru The New York Times, The New Yorker, The Atlantic, Time, Slate și The New Republic. Este profesorul unui curs popular online despre intersecția budismului cu psihologia modernă.

Aja Raden a studiat istoria antică și fizica la University of Chicago și a fost coordonatoarea diviziei de licitații a faimoasei House of Kahn Estate Jewelers. Timp de peste șapte ani a lucrat ca designer pentru compania de bijuterii fine Tacori, cu sediul la Los Angeles, fiind unul dintre cei mai buni experţi în domeniu. Locuiește în Beverly Hills, California.

Ioan T. Morar s-a născut la 13 aprilie 1956, în comuna Șeitin, județul Arad. A absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea din Timișoara.

De același autor:

POEZIE

sub semnătura Ioan Morar

•   Vară indiană (Albatros, 1984), Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România

•   Fumul și spada (Cartea Românească, 1989)

•   Șovăiala (Brumar, 2000), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor

•   Nerușinarea (Brumar, 2003)

•   Paloarea (Brumar, 2010)

– prezent  în antologia Child of Europe, de Michael March, Penguin Books, 1990

PROZĂ ŞI PUBLICISTICĂ

•   Lindenfeld (Polirom, 2005), roman, Premiul Național de proză oferit de Ziarul de Iași

•   Cartea de la capătul lumii: Noua Caledonie - la un pas de Paradis (Polirom, 2007), memorialistică

•   Negru și Roșu (Polirom, 2013), roman (Tradus în spaniolă, Negro y rojo, Xorki, Madrid, 2016. Trad. Joaquin Garrigos)

•   Sărbătoarea Corturilor (Polirom, 2016), Premiul pentru roman al Uniunii Scriitorilor din România

•   Șapte ani în Provence (Polirom, 2018), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor

•   Fake News in Epoca de Aur (Polirom, 2020), Premiul Scriitorul Lunii Iulie al Uniunii Scriitorilor

Jonathan Harris revizitează istoria Bizanțului dintr-o perspectivă nouă și poate nu întâmplător extrem de actuală. Imperiul din răsăritul Europei a fost excepțional de longeviv. Care să fie explicația? – se întreabă istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populații, de multe ori puternice și agresive, cu armate capabile să distrugă orice împotrivire. Şi se pare că soluția salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dușmanilor în aliați și apoi integrarea lor în imperiu. Autorul este profesor de istorie a Bizanțului la University of London.

CRISTINA CHEVEREȘAN este conferențiar doctor abilitat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură, cultură și civilizație americană. Director al masteratului de Studii Americane, alumn și ambasador Fulbright, a fost visiting professor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția în 2019. A participat la cursuri de specializare la instituții prestigioase din străinătate precum Cornell University (School of Criticism and Theory), University College Dublin sau Salzburg Global Seminar. Seria de burse câștigate a culminat cu un stagiu de cercetare Fulbright Senior la Harvard University. A publicat opt cărți în limbile română și engleză și numeroase articole, recenzii și interviuri în reviste naționale și internaționale. A coordonat, editat și tradus o serie de alte volume. În 2020 a obținut premiul Cartea Anului pentru critică și istorie literară, eseu, acordat de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor.

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.