Moderni & contemporani

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 181-210 din 3961

  • Cititorul din peşteră
    32.00 LEI

    Cititorul din peşteră a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără ostentaţie moralizatoare, este a unui copil debusolat care descoperă lumea şi se descoperă pe sine călătorind prin lumile literaturii. În 2010 a apărut la Lisabona o a doua ediţie a cărţii, adăugită, care face obiectul traducerii de faţă.

    „Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei mele lumi exterioare, al temelor care mă obsedează, al temelor pe care le pot atinge fără să par prea disonant. Dar când citesc... Nu există îngrădiri – doar miile de ani de cuvinte şi imaginaţie, cei ai generaţiilor şi generaţiilor de scriitori...“ — RUI ZINK

    „O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit.“ — IOANA PÂRVULESCU)

  • Trupul sufletului
    39.01 LEI

    „Despre trup știm mult mai multe decât despre suflet. Nimeni nu poate desena o hartă a sufletului. Doar zona de hotar poate fi uneori sesizată. Acolo, pe măsură ce te apropii de această fâșie îngustă, se stârnesc niște vibrații, se dezvăluie niște detalii subtile, despre care este cu neputință până și să vorbim în limba noastră minunată, dar mărginită. E o apropiere riscantă, chiar periculoasă. Dar, cu cât trăiești mai mult, cu atât această zonă te atrage mai puternic spre ea.“ — LUDMILA ULIȚKAIA

    Unsprezece povestiri despre poezia existenței, chiar și în iminența morții, însoțite de umorul adesea negru care este o particularitate atrăgătoare a stilului Ludmilei Ulițkaia. Un univers singular, datorită privirii atât de umane a autoarei asupra personajelor sale, cu intensitatea și bogăția emoțiilor lor sugerate prin doar câteva detalii, și care, într-un fel sau altul, își arată iubirea. Manifestându-se sub varii chipuri, fie că este vorba de atracție fizică, de devotament matern, de adorație sau pur și simplu de loialitate, forța iubirii se dovedește salvatoare și ne face pe noi, cititorii, să percepem ceea ce scriitoarea numește cu atâta delicatețe „trupul sufletului“.

    „Adevărate minunății de economie narativă și de răsturnări de situație, fiecare povestire din acest volum este un tur de forță memorabil.“ — Kirkus Reviews

    LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2019), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006; Humanitas Fiction, 2020). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumele de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013) și Oamenii țarului nostru (2005; Humanitas Fiction, 2023), distins cu Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) în 2005, Trupul sufletului (2019; Humanitas Fiction, 2025), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas, 2008, Humanitas Fiction, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Imago / Cortul verde (Humanitas Fiction, 2016), în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), iar în 2020, A fost doar ciumă (Humanitas Fiction, 2021). Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur, în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și în 2020, Premiul Siegfried Lenz, în 2022 Premiul Formentor, iar în 2023 Premiul pentru Pace Eric Maria Remarque. Din martie 2022, scriitoarea s-a exilat la Berlin.

  • Coroana Phoenix
    69.90 LEI

    San Francisco, 1906. Un oraș plin de milionari și de oameni dornici de îmbogățire rapidă, în care frumusețea și ambiția pot fi la fel de periculoase ca focul.

    În această ficțiune istorică, Gemma Garland, o soprană în căutarea gloriei, și Suling Feng, o tânără brodeză din Chinatown, ajung să se cunoască grație unui obiect de artă legendar — Coroana Phoenix, o bijuterie străveche, învăluită în mister.

    Când un cutremur devastator lovește orașul, viețile celor două femei iau o întorsătură neașteptată, iar celebra coroană dispare fără urmă. Peste ani, o întâlnire neprevăzută și reapariția tocmai în Franța a podoabei antice pierdute le vor conduce din nou pe Gemma și Suling într-o aventură plină de secrete, trădări și pasiuni interzise.

    Un roman în care emoția, misterul și forța feminină se împletesc cu istoria și arta, oferind o poveste despre renaștere, prietenie și despre curajul de a-ți găsi vocea într-o lume care încearcă să ți-o reducă la tăcere.

    „O propunere irezistibilă. O soprană talentată. O tânără brodeză chinezoaică foarte pricepută, care duce o viață dublă. […] Coroana legendară a unei împărătese. Devastatorul cutremur din San Francisco din anul 1906 și incendiul letal ce i-a urmat. Două strălucite autoare ‒ Kate Quinn și Janie Chang ‒ reușesc să unească aceste fire într-o captivantă și unitară capodoperă de ficțiune istorică și de suspans ‒ povestea unor femei care se ridică de la periferia societății pentru a-și revendica locul binemeritat în lume. Nu am putut să las din mână acest roman triumfător.” - Marie Benedict, una din autoarele romanului Secretul bibliotecarei, bestseller New York Times

  • Papusarul
    55.00 LEI

    Într-o seară luminată de focul din șemineu, în timp ce citește povestea lui Pinocchio, un bărbat simte că lângă el se ivește fiul pe care nu l-a avut niciodată.

    Se înfiripă astfel un dialog între un tată și copilul său imaginar, căruia naratorul i se confesează, povestindu-i despre marile teme ale existenței sale: Napoli, relația cu părinții, angajamentul social și politic, nevoia de libertate și literatura.

    Fiul mut prinde glas și devine o prezență cât se poate de vie, materializată prin forța cuvântului și a credinței povestitorului în magia scrisului.

    Concepută ca un monolog care se transformă progresiv într-o conversație reală despre parcursul și destinul naratorului, cartea lui Erri De Luca prezintă o explorare intimă a trecutului și a întrebărilor esențiale.

    ERRI DE LUCA este un scriitor, scenarist, traducător și poet italian. S‑a născut la Napoli în 1950 și de la debutul său de autor din anul 1989 a scris mai mult de șaizeci de cărți traduse în peste treizeci de limbi din întreaga lume. Pentru romanele sale i‑au fost decernate numeroase premii, printre care se numără Prix France Culture, Prix Laure Bataillon, Prix André Malraux și Prix Femina étranger, precum și Petrarca‑Preis și Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Debutul său ca scenarist a avut loc odată cu scurtmetrajul Di là dal vetro, difuzat pentru prima oară la Festivalul de Film de la Veneția în 2011. Un an mai târziu a scris scenariul pentru Il turno di notte lo fanno le stelle, film în care a și primit un rol. A tradus cărți din Biblie și a învățat singur limbile idiș, swahili, rusă și ebraică, fiind o prezență constantă în publicații precum La RepubblicaIl ManifestoCorriere della Sera și Avvenire.

    Dincolo de cariera lui impresionantă de scriitor, Erri De Luca a fost întotdeauna implicat în acțiuni civice. În tinerețe a aderat la mișcarea politică de stânga Lotta continua, făcând el însuși parte din colective muncitorești până la vârsta de patruzeci de ani. A fost mult timp constructor și șofer pentru camioane umanitare în zone de război, iar în 2013 s‑a asociat mișcării NO TAV din nordul Italiei, care luptă împotriva construcției unei linii de mare viteză potențial dăunătoare pentru mediul înconjurător. Deși a fost mereu o voce puternică pentru drepturile semenilor lui și este recunoscut în toată lumea, preferă să aibă o viață tihnită, așa că locuiește la țară, în apropiere de Roma.

  • Imposibil
    55.00 LEI

    Într-o dimineață oarecare, doi călători se întâlnesc pe traseu în Munții Dolomiți. Unul dintre ei alunecă într-un hău, iar celălalt anunță autoritățile și devine automat suspect într-o anchetă plină de tensiune.

    Când interogatoriul ne dezvăluie că suspectul și victima au fost prieteni la cataramă, ce credeam că este real începe să ne scape printre degete.

    Imposibil este deopotrivă un roman al dragostei pentru natură și al interogației existențiale.

    Erri De Luca strecoară în dialogul din închisoare pasaje în care admirația reciprocă și suspiciunea interlocutorilor lasă să se întrevadă un exercițiu retoric de excepție.

    Trecutul și prezentul se întâlnesc într-o cursă de-a șoarecele și pisica în care fiecare pagină ne duce mai aproape de adevăr.

    ERRI DE LUCA este un scriitor, scenarist, traducător și poet italian. S‑a născut la Napoli în 1950 și de la debutul său de autor din anul 1989 a scris mai mult de șaizeci de cărți traduse în peste treizeci de limbi din întreaga lume. Pentru romanele sale i‑au fost decernate numeroase premii, printre care se numără Prix France Culture, Prix Laure Bataillon, Prix André Malraux și Prix Femina étranger, precum și Petrarca‑Preis și Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Debutul său ca scenarist a avut loc odată cu scurtmetrajul Di là dal vetro, difuzat pentru prima oară la Festivalul de Film de la Veneția în 2011. Un an mai târziu a scris scenariul pentru Il turno di notte lo fanno le stelle, film în care a și primit un rol. A tradus cărți din Biblie și a învățat singur limbile idiș, swahili, rusă și ebraică, fiind o prezență constantă în publicații precum La RepubblicaIl ManifestoCorriere della Sera și Avvenire.

    Dincolo de cariera lui impresionantă de scriitor, Erri De Luca a fost întotdeauna implicat în acțiuni civice. În tinerețe a aderat la mișcarea politică de stânga Lotta continua, făcând el însuși parte din colective muncitorești până la vârsta de patruzeci de ani. A fost mult timp constructor și șofer pentru camioane umanitare în zone de război, iar în 2013 s‑a asociat mișcării NO TAV din nordul Italiei, care luptă împotriva construcției unei linii de mare viteză potențial dăunătoare pentru mediul înconjurător. Deși a fost mereu o voce puternică pentru drepturile semenilor lui și este recunoscut în toată lumea, preferă să aibă o viață tihnită, așa că locuiește la țară, în apropiere de Roma.

  • Sarutul pictat
    29.99 LEI

    Gustav Klimt avea o muză secretă. Aceasta este povestea ei.

    Tulburătoarea poveste de iubire dintre pictorul vienez Gustav Klimt și Emilie Flöge, femeia care a pozat pentru capodopera Sărutul și al cărei nume artistul l-a șoptit cu ultima suflare, pe patul de moarte.
     
    Viena, 1886. Un oraș al cafenelelor elegante, al operei și al unei comunități artistice în plină efervescență. Emilie, de numai doisprezece ani, cunoaște un pictor fermecător, dar controversat. Angajat de tatăl ei ca să-i dea lecții de desen, Klimt îi prezintă lui Emilie lumea boemă a artiștilor, a modelelor senzuale și a bogaților decadenți, care o înspăimântă și o fascinează deopotrivă.
     
    „O meditație despre artă și artificial. Misterul lui Klimt, scos în relief mai frumos ca niciodată.“ -- The New York Times
     
    „Un limbaj senzual, bogat și foarte expresiv.“ -- Publishers Weekly

    Elizabeth Hickey s-a născut în Louisville, Kentucky, și a absolvit Masteratul în Arte la Universitatea Columbia. Debutul editorial cu Sărutul pictat (The Painted Kiss), roman dedicat lui Gustav Klimt, a entuziasmat criticii și cititorii, deopotrivă. Acestuia i-a urmat, în 2007, The Wayward Muse, o carte de ficțiune istorică dedicată lui Dante Gabriel Rossetti. În prezent locuiește în Portland, Oregon.

  • Despre fiare și păsări
    55.00 LEI
    Vara e pe sfârșite, se schimbă anotimpul, iar o femeie conduce ore în șir în creierii nopții fără să știe că se apropie de Betania, o casă izolată, aproape un tărâm în afara lumii. Un loc necunoscut și locuit exclusiv de femei care par să o cunoască. Acestea se îmbracă la fel, ca adeptele unui cult ancestral, și desfășoară ritualuri și sărbători ciudate. Un spațiu în care caprele sunt stăpâne peste tot ce nu este păzit de câinii fără număr care trăiesc acolo și în care o stâncă imensă ascunde lumina soarelui și domină peisajul. Un spațiu în care, în fundal, un lac delimitează granițele terenului, survolat în permanență de păsări. Aici trăiesc, de asemenea, o femeie oarbă pe care toate celelalte o adoră și o fetiță care aleargă dintr-o parte în alta fără să fi ieșit vreodată din acel loc. Un colț de pământ, apă și copaci unde nou-venita nu vrea să se afle, deși acesta poate fi locul în care să descopere, în sfârșit, ce înseamnă să faci parte din ceva.
  • Mater 2-10
    75.00 LEI
    În Seoulul contemporan, un muncitor concediat organizează o grevă în vârful coșului de fum al unei fabrici de șaisprezece etaje. În timpul nopților lungi și singuratice, el vorbește cu strămoșii, meditând la sensul vieții și la înțelepciunea transmisă de-a lungul generațiilor. Prin viețile acestor strămoși, trei generații de muncitori feroviari, Mater 2-10 descrie cu realism luptele coreenilor obișnuiți împotriva ocupanților japonezi, începând cu era colonială japoneză, continuând cu Eliberarea și până în secolul XXI. Romanul este în același timp o relatare plină de pasiune a dorinței unei națiuni de a se elibera de opresiune, un basm liric care reflectă sângele, sudoarea și lacrimile vărsate de muncitorii industriali moderni și punctul culminant al carierei lui Hwang Sok-yong – o capodoperă la care a lucrat treizeci de ani.
  • Băcănia Rai și Pământ
    65.00 LEI
    În 1972, când muncitorii din Pottstown, Pennsylvania, săpau fundațiile pentru o nouă construcție, ultimul lucru pe care se așteptau să-l găsească era un schelet în fundul unui puț. Al cui era, cum ajunsese acolo, în cartierul dărăpănat în care imigranții evrei și afro-americani trăiau alături și împărtășeau ambiții și necazuri, era o taină. Dealul Găinilor e locul unde locuiesc Moshe și Chona Ludlow și unde se află magazinul lor, Băcănia Rai și Pământ. Când angajații statului vin în căutarea lui Dodo, băiatul surd iubit de toată comunitatea, vrând să-l interneze într-un azil, Chona și Nate Timblin, liderul neoficial al comunității de culoare de pe Dealul Găinilor, încearcă împreună să-l apere pe băiat. Odată cu poveștile acestor personaje, capătă contur și lupta oamenilor de culoare care trăiesc la periferia Americii albe și creștine. Dezvăluind cele petrecute de-a lungul timpului pe Dealul Găinilor, McBride ne arată cum, chiar și în vremuri întunecate, iubirea și comunitatea – raiul și pământul – sunt cele care ne susțin.
  • Astfel de lucruri mărunte
    59.00 LEI
    Roman nominalizat la Booker Prize 2022 Câștigător al Orwell Prize for Political Fiction 2022 Nominalizat la Dublin Literary Award 2023 Suntem în anul 1985 și se anunță o iarnă foarte grea. Într-un oraș nenumit din Irlanda, Bill Furlong, negustor de lemn și cărbune, se pregătește de Crăciun, perioada cea mai aglomerată pentru el. Într-o dimineață, în timp ce transportă o încărcătură la una dintre mănăstirile din afara orașului, face o descoperire care-l împinge să se confrunte cu trecutul și cu forțele tăcute ce controlează orașul și viața locuitorilor săi. Devenit la scurt timp de la apariție bestseller pe ambele maluri ale Atlanticului, Astfel de lucruri mărunte este primul roman al lui Claire Keegan, scriitoare cunoscută până acum pentru proza ei scurtă.
  • Zsömle s-a dus
    69.00 LEI
    Undeva în Ungaria, într-un sat fără nume uitat de Dumnezeu, un bătrân electrician de 91 de ani, Józsi baci, hotărăște să trăiască rupt de lume, împreună cu câinele său, Zsömle (în română, Jimblă), iar serile să-şi bea liniștit ceaiul, contemplând asfințitul de pe terasa casei sale. Însă lumea nu vrea să-l dea uitării, astfel încât „curtenii“ lui, monarhiști înfocați, printre care şi un trubadur pe nume László Krasznahorkai, nu vor să-i facă voia, spunând că, fiind descendent al lui Genghis-Han şi Béla al IV-lea, ar putea să revendice tronul maghiar sub însemnele Casei Arpadiene. Prin frazele cu efect hipnotic, debordând de umor negru și sarcasm subtil, László Krasznahorkai construiește un roman despre absurdul politic și fragilitatea adevărului istoric, satirizând extremismul caricatural, monarhismul delirant și manipularea colectivă. Un text care nu doar avertizează (vezi mottoul cărții: „V-am zis eu!“), ci și râde în hohote amare, greu de șters din minte.
  • Plugul strâmb
    65.00 LEI
    Roman nominalizat la International Booker Prize 2024 și la Dublin Literary Award Pe o plantație din Bahia, în nordul rural și sărac al Braziliei, două surori găsesc un cuțit vechi sub patul bunicii lor. Fascinate de strălucirea tăișului, fac un gest nesăbuit, în urma căruia una dintre ele va deveni vocea celeilalte. Cu timpul, universul copilăriei lor se schimbă: armonia aparentă întreținută de tatăl lor, tămăduitorul locului, între lucrători și moșieri, între cei vii și cei morți se destramă, iar în locul ei apar revendicările noii generații, până când, în chip tulburător, viitorul întregii comunități ajunge să se joace pe muchie de cuțit. Itamar Vieira Junior scrie, în cadențe de basm modern, despre dragoste, credințe străvechi, familie și sclavie, împletind totul într-o poveste în care tocmai tăcerea celor fără voce este cea care dă relief cuvintelor.
  • Scurtă plimbare prin Hindukush
    65.00 LEI
    O carte clasică pentru pasionații literaturii de călătorie, Scurtă plimbare prin Hindukush urmărește periplul lui Eric Newby printr-una dintre cele mai îndepărtate și frumoase zone sălbatice de pe pământ. În 1956, Eric Newby își câștiga traiul în haotica afacere de familie din lumea haute couture londoneză. Visând la o viață de aventuri, el i-a trimis prietenului său Hugh Carless celebra telegramă: Poți să mergi în Nuristan în iunie?... Așa a început legendara aventură din Mayfair în Afganistan și munții Hindukush, la nord-est de Kabul. Neexperimentați, nepregătiți, Eric și Hugh se lansează într-o aventură prin defilee adânci și pe versanți stâncoși după numai câteva lecții de alpinism luate de la un doctor aflat în vacanță în Țara Galilor. Cu umor, inteligență și spirit de observație, stilul narativ fermecător al poveștii din Scurtă plimbare prin Hindukush avea să-i aducă repede lui Newby reputația unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile.
  • Scorpionul
    54.90 LEI

    Publicat în 1919, romanul Scorpionul este pionier al literaturii queer. Povestea gravitează în jurul vieții tulburate a Melittei Rudloff, o tânără cu un trecut complicat, care se luptă cu identitatea și relațiile sale într-o societate care, deși liberală din multe puncte de vedere, nu tolerează încă emanciparea față de normele (hetero)sexuale.

    În limba germană, termenul „skorpion” era folosit pentru a face referire la o lesbiană cu trăsături ușor masculine și o inteligență ieșită din comun care nu se încadrează în normele identitare convenționale. „Scorpionul” este un simbol al nonconformismului timpuriu, personal și literar deopotrivă.

    Anna Elisabet Weirauch s-a născut în 1887, într-o familie de origine germană, la Galați, unde și-a petrecut primii ani din viață. După o carieră de succes în teatru, se dedică literaturii. A fost una dintre puținele scriitoare din epocă care au putut trăi din scris, publicând peste 60 de romane, unele apărute sub formă de foileton în diverse publicații. După cel de-al Doilea Război Mondial, a locuit la München, în 1961 revenind în Berlinul de Vest. S-a stins din viață pe 21 decembrie 1970.

  • Secretul secretelor
    129.00 LEI

    Ce e conștiința și unde se află „sediul" ei? Cum, cât și ce anume dinrealitatea care ne înconjoară percepem cu adevărat? Cum se deosebește realitatea percepută de cea „reală"? Dar există, de fapt, o realitate „reală"? Toate acestea sunt întrebări care îi preocupă pe protagoniștii celui mai recent roman semnat Dan Brown, Secretul secretelor. Și este oare posibil ca, o dată găsite, potențialele răspunsuri să fie folosite în scopuri deloc benefice? Pentru dezlegarea acestor enigme, o nouă misiune îl așteaptă pe profesorul de simbologie Robert Langdon, într-o altă confruntare cu un inamic incredibil.

  • Cinematograful călător al domnului Saito
    79.00 LEI

    Saga familială captivantă, luminoasă și emoționantă, traversând cei mai întunecați ani ai secolului XX, romanul Cinematograful călător al domnului Saito a fost desemnat drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2023 de publicația daneză Politiken, a fost finalist al Premiului Martha 2024 și tradus până în prezent în 18 limbi.

    Deși fug din Argentina cu gândul să-și încerce norocul la Paris, Fabiola și fiica ei, Lita, ajung în micul port al insulei canadiene Upper Puffin. După ce urcă cele optzeci de trepte până la pensiunea Betleem, inima comunității, care găzduiește o mulțime de personaje excentrice, cele două descoperă o lume mult mai plină de culori decât promiteau stâncile cenușii de pe țărm. Aurora boreală și migrațiile viețuitoarelor Atlanticului punctează spectaculos timpul ce se scurge, iar vizitele anuale ale cinematografului ambulant al domnului Saito – care aduce filme din întreaga lume pe insula izolată – le vor schimba complet viața.

    „Romanul este pictat cu tușe ample, însă autoarea are întotdeauna ochi pentru detaliile mici. Annette Bjergfeldt știe să schițeze portretele personajelor cu precizie și bogăție lingvistică. Dar știe, de asemenea, să descrie toate emoțiile vieții. […]  O poveste fantastică și spectaculoasă despre aventură și iubire în locuri neașteptate.“ — Politiken

    „Limbajul extraordinar al acestui roman este îndrăzneț și aspru, ca valurile care se sparg de țărmul insulei Upper Puffin, dar și muzical și provocator, ca un tango. […] Cartea este o declarație de iubire pentru outsideri, pentru inadaptați, pentru oamenii cărora le este greu să se descurce în lume. Toți aceștia își găsesc un loc în Cinematograful călător al domnului Saito.“ — Nordjyske

    „John Irving, Isabel Allende și Gabriel García Marquez au o soră mai mică în Danemarca! Prin romanele ei, Annette Bjergfeldt preia ștafeta de la unii dintre cei mai plini de imaginație scriitori ai lumii.“ — Bog & Idé

  • Împăratul bucuriei
    69.00 LEI

    După ce a renunțat la facultate, Hai nu știe cum să înfrunte viitorul până când o întâlnire întâmplătoare cu Grazina, o văduvă în vârstă, îi schimbă viața.

    Într-o seară de vară, în orașul East Gladness din Connecticut, Hai, în vârstă de nouăsprezece ani, stă pe un pod, gata să sară, când aude pe cineva strigând peste râu. Vocea îi aparține Grazinei, o văduvă în vârstă care suferă de demență. Pe parcursul anului, duoul neobișnuit dezvoltă o legătură care le va schimba viața.

    Când Hai se angajează la un restaurant pentru a-i întreține pe el și pe Grazina, colegii lui devin familia pe care nu se aștepta să o descopere. Uniți de disperare și împrejurări și existând la marginea societății, asistă împreună la supraviețuirea celuilalt.

    „Incredibilă.” — Björk

    „Sfâșietoare.” — Guardian

    „O capodoperă.” — Bryan Washington

    „Primul mare roman american al milenialilor.” — ArtReview

    Împăratul bucuriei este o poveste poetică, dramatică și intensă. De o amploare grandioasă, abordează intimitatea și dragostea cu delicatețe și o originalitate profundă. Cele două personaje, Hai și Grazina, sunt luate de Ocean Vuong de la periferia societății americane și, prin puterea unei mari compasiuni și a unui geniu imaginativ, plasate chiar în centrul lumii noastre.” — Colm Tóibín

    „Surprinde emoțiile protagoniștilor cu o sensibilitate și o voluptate aparte… cuprinde momente de o suferință aproape insuportabilă.” — Guardian

  • Străinii noștri
    59.00 LEI

    „Cu mult timp în urmă, când eram tânără, am consemnat în jurnalul meu că mama, care era bătrână, a zis, râzând, că atunci când era de vârsta mea se temea că pleoapele îi devin creponate. Aveam douăzeci și nouă de ani când am notat ce spusese, iar ea avea șaptezeci și trei. Nu știam dacă pleoapele mele erau și ele creponate. Acum, în timp ce citesc ce am scris la momentul acela, am șaptezeci și doi de ani, aproape vârsta ei de atunci. Cât despre mama, ea s-a dus, e sus, într-o urnă. Și pleoapele ei, amestecate cu restul, sunt acum cenușă.”

    Ingenioasă, abilă și inventivă, Străinii noștri este o culegere de povestiri fascinantă, care confirmă încă o dată geniul unei scriitoare a cărei atenție este transformatoare, dar mai ales dragostea ei sinceră pentru această specie literară și măiestria ei incontestabilă.

    „Davis este o magiciană... Puțini scriitori din ziua de azi reușesc să confere atât de multă însemnătate cuvintelor de pe pagină.” Jonathan Franzen

    „Capacitatea lui Davis de a observa și celebra detaliile este la fel de serioasă și miraculoasă ca întotdeauna.” Financial Times

    Celebră prozatoare, eseistă și traducătoare americană, Lydia Davis s-a născut în 1947, în Massachusetts. A publicat nouă culegeri de proză scurtă, printre care The Thirteenth Woman and Other Stories (1976), Story and Other Stories (1983), Almost No Memory (1997). Break It Down (1986), cea de-a patra culegere a autoarei, a fost finalistă la Premiul PEN/Hemingway, iar Varieties of Disturbance (2007) a fost inclusă pe lista scurtă a propunerilor pentru National Book Award. Integrala prozei scurte The Collected Stories of Lydia Davis (2009), conținând toate povestirile sale de până în 2008, a fost inclusă pe lista celor mai bune 100 de titluri ale secolului XXI de către The New York Times. Aceasta a fost publicată la Editura Vellant, în două volume: Defalcare. Aproape nicio amintire (2016) și Un impuls bizar (2017).

    Printre numeroasele distincții acordate Lydiei Davis se numără o bursă MacArthur (2003), Medalia pentru Merit decernată de Academia Americană de Arte și Litere (2013), Premiul Man Booker International (2013) și, în 2020, Premiul PEN/Malamud pentru excelență în proză scurtă

    A predat literatură și scriere creativă la universități americane de prestigiu și se consideră a fi influențat o generație întreagă de autori, printre care Jonathan Franzen, Dave Eggers, Miranda July și David Foster Wallace.

    Locuiește în nordul statului New York și este profesoară emerită la SUNY Albany.

  • Adio, arme
    44.96 LEI

    Adio, arme este povestea locotenentului Frederic Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, şi a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală englezoaică.

    Încă de la prima lor întâlnire, Catherine îi povesteşte, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie şi-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul îi fusese omorât în luptă cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească. Cei doi încep o relaţie, iar Henry este convins că nu e îndrăgostit de Catherine şi că nici nu o va iubi vreodată.

    Pentru el, acesta este doar un joc, la fel ca bridge-ul, doar că în locul cărţilor sunt folosite cuvinte. Curând, însă, jocul devine serios. Romanul a fost adaptat de mai multe ori pentru marele ecran, una dintre cele mai cunoscute versiuni fiind cea din 1932, cu Gary Cooper şi Helen Hayes în rolurile principale.

     

  • Unsprezece minute
    44.40 LEI

    Romanul Unsprezece minute este povestea Mariei, o fată dintr-un sat brazilian, ale cărei prime întâlniri inocente cu dragostea o lasă cu inima frântă. La o vârstă fragedă, ea se convinge că nu va găsi niciodată iubirea adevărată, crezând în schimb că „dragostea este un lucru cumplit, care te face să suferi...“. O întâlnire întâmplătoare în Rio de Janeiro o determină să plece la Geneva, unde visează să găsească faimă şi bogăţie, dar sfârşeşte în stradă, ca prostituată. În Geneva, Maria se îndepărtează tot mai mult de iubire, devenind tot mai fascinată de sex. În cele din urmă, concepţia ei lipsită de speranţă despre dragoste este pusă la încercare când cunoaşte un tânăr şi chipeş pictor. În această odisee a descoperirii de sine, Maria are de ales între a urma o cale a întunericului – plăcerea sexuală de dragul plăcerii sexuale – sau a risca totul pentru a găsi „lumina lăuntrică“ şi potenţialităţile sexului sacru, ale sexului în contextul dragostei. În acest palpitant şi îndrăzneţ roman, Paulo Coelho analizează cu sensibilitate natura spirituală a sexului şi a iubirii şi ne invită să ne confruntăm cu propriile prejudecăţi, cu propriii demoni, să ne aflăm propria „lumină lăuntrică“. 

    PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 88 de limbi şi editate în peste 170 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 320 milioane de exemplare în întreaga lume. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 45 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO în cadrul programului „Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale", membru al comitetului director al Fundaţiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation. I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului şi premiile italiene Grinzane Cavour, 1996 și Fregene pentru literatură, 2001, precum și premiul danez Hans Christian Andersen, 2007) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.

  • Pana nu uitam ce inseamna bunatatea
    54.99 LEI

    Un băiat acceptă despărţirea părinţilor săi; o mamă îşi ţine în braţe copilul care nu are încă un nume; un tată s-a opus căsătoriei fiicei sale; o fată n-a avut curajul de a-i oferi bomboane de ciocolată de Valentine’s Day persoanei iubite. În cel de-al cincilea roman din seria Până nu se răceşte cafeaua păşim în aceeaşi cafenea misterioasă din Tokyo care te poate trimite înapoi în timp, iar în cazuri rare, în viitor, nu ca să schimbi prezentul, pentru că cea dintâi regulă spulberă această speranţă, ci ca să-l accepţi şi să te împaci cu tine şi cu cei cărora le-ai greşit. Nici celelalte reguli restrictive nu sunt de natură să încurajeze călătoria în timp: nu te poţi întâlni cu cineva care nu a vizitat niciodată cafeneaua; te poţi întoarce în trecut doar stând pe un anumit scaun; în timpul pe care îl petreci în trecut – sau în viitor – nu ai voie să te ridici de pe scaunul special. Iar la aceste reguli se adaugă încă una: trebuie să bei cafeaua înainte de a se răci, altfel rămâi prizonier între două lumi.

    Până nu uităm ce înseamnă bunătatea este un roman reflexiv, care explorează amintirile, legăturile familiale şi iertarea, în aceeaşi manieră profundă, delicată şi plină de grijă şi respect pentru semeni, caracteristică civilizaţiei japoneze.

    „Kawaguchi a găsit o metodă unică de a aborda o temă atât de comună cum este călătoria în timp şi a surprins puterea bucuriei ca moştenire lăsată de cei dragi.” - Library Journal

    „O incursiune impresionantă, deosebit de captivantă în dorinţa personajelor de a se agăţa de trecut.” - Publishers Weekly

    „Un roman fermecător despre o cafenea japoneză misterioasă în care clienţii care se aşază pe un anumit scaun pot să se întoarcă în timp – dar numai până când cafeaua se răceşte.” - Star Tribune

    „O analiză a iubirii şi a regretului, în patru acte, scrisă într-o proză fluidă, onirică. Simplă, sentimentală şi profundă, această carte va satisface cu siguranţă nerăbdarea fanilor seriei.” - Publishers Weekly

    „Povestea poate că explorează un subiect similar cu al altor romane din acest gen, dar limitează în mod inventiv mecanica deplasării în timp la durata unei cafele şi asta îi dă mai multă semnificaţie.” - Chicago Review of Books

    „O poveste frumoasă, un fel de pildă despre un scaun magic dintr-o cafenea în care, dacă vrei, poţi să te întorci în timp. O lectură ciudată, însă fermecătoare.” - The Sydney Morning Herald

    „Plină de suflet, narată într-o construcţie de cuvinte inteligentă, cu o desfăşurare convingătoare a relaţiilor dintre personaje.” - Books and Bao

    „O poveste despre relaţiile umane, despre ocaziile ratate şi despre puterea durabilă a iubirii.” - The Gryphon

    TOSHIKAZU KAWAGUCHI s-a născut în 1971, la Osaka, Japonia. A fost producător, regizor şi scenarist pentru grupul de teatru Sonic Snail. Romanul său de debut, Până nu se răceşte cafeaua (2015), este o adaptare după piesa de teatru pusă în scenă de 1110 Productions, care a câştigat Marele Premiu la ediţia a zecea a Festivalului de Dramă Suginami. Cartea a fost ulterior ecranizată, cu scenariul scris de autor, filmul cu titlul Cafeneaua Funiculi Funicula având premiera în 2018. Succesul uriaş al romanului său l-a determinat pe Kawaguchi să scrie patru continuări, care s-au bucurat de aceeaşi primire entuziastă din partea publicului.

  • Grand Hotel Avallon
    64.99 LEI
    La mare altitudine in Muntii Apalasi, exista un loc ca nici un altul. Grand Hotel Avallon si enigmatica lui directoare generala, June Hudson, au faima de a le oferi, sezon dupa sezon, conditii de lux fara egal celor care vin de pretutindeni ca sa se bucure de minunatele izvoare termale de aici si ca sa bea din apa vindecatoare. Iar cand Avallonul e solicitat sa se alature efortului de razboi, renuntand la oaspetii sai obisnuiti si adapostind, in schimb, trei sute de diplomati si de simpatizanti nazisti, prioritatea lui June e sa-si indeplineasca rolul ca de obicei. La urma urmei, ea e singura care stie cate sacrificii trebuie facute pentru a-i satisface pe toti ceilalti - personalul hotelului, lucratorii de la FBI si, mai presus de toate, tumultuoasa "apadulce" care curge chiar prin inima hotelului. Grand Hotel Avallon e o poveste despre dragoste, minciuni, secrete si tradari, impregnata de strania magie a Muntilor Apalasi si adusa la viata de o memorabila galerie de personaje.
     
    In fiecare cotlon al acestei lumi create cu atata imaginatie, descoperim cate o noua minunatie... Proza lui Maggie Stiefvater e la fel de intensa precum faimoasa "apadulce" descrisa in roman, iar viguroasele intorsaturi de condei ale autoarei ne arata din plin ca avem de-a face cu un povestitor versat in arta sa. - The New York Times

    Fascinant, original si coplesitor. Maggie Stiefvater este o scriitoare exceptional de talentata, iar Grand Hotel Avallon e deopotriva o minunata poveste de dragoste, un crampei de fresca infatisand ororile istoriei si o coplesitoare pilda de loialitate si curaj. O capodopera a artei narative. M-a incantat peste masura. - Chris Whitaker
  • Retete pentru inimi frante
    64.99 LEI

    De ce ingrediente ai nevoie pentru a vindeca o inimă frântă? Această lectură pentru suflet le este dedicată tuturor celor care au iubit și au pierdut – și vor să poată iubi din nou.

    Momoko, o tânără în vârstă de douăzeci și nouă de ani, a fost părăsită în mod tragic. Crezuse că el era sufletul ei pereche și că avea de gând s-o ceară în căsătorie. În schimb, iubitul ei a pus capăt relației... într-un motel.

    Așa că Momoko face ceea ce fac mulți oameni atunci când suferă o decepție amoroasă – se îmbată. Atât de tare, încât ajunge să leșine într-o cafenea. Când se trezește, simte nevoia să-și spună povestea oricui e dispus s-o asculte și își varsă amarul în fața managerului curios și a singurului client al cafenelei la acea oră, un călugăr budist în pregătire. În vreme ce Momoko descrie cum își răsfăța fostul iubit cu cele mai bune mâncăruri, managerul decide să-i facă pe plac și s-o lase să prepare, în bucătăria localului, rețeta preferată a fostului ei iubit: un delicios curry de pui cu unt.

    Când își încheie povestea, Momoko își dă seama că această combinație stranie de gătit și confesiuni a ajutat-o să se oprească din plâns. Și atunci, managerul are o idee strălucită. Ar putea face asta în mod regulat – să invite clienții să-și împărtășească poveștile, în timp ce gătesc preparatele care au avut o semnificație aparte în relațiile lor.

    Bazat pe povestea adevărată a autoarei, acest roman fermecător (care conține și rețete culinare) are în prim-plan o femeie care, conștientă fiind de puterea vindecătoare a unei mese calde și savuroase, reușește astfel să aducă laolaltă inimile singuratice dintr-o mică suburbie a orașului Tōkyō.

  • Moasa de la Auschwitz. Fiica pierduta
    50.51 LEI

    O poveste captivantă despre curajul și încăpățânarea unei femei de a se agăța de speranță într-o lume distrusă și de a-și reîntregi familia după ce a supraviețuit iadului de la Auschwitz. Lectura perfectă pentru cei care au îndrăgit romane precum Tatuatorul de la Auschwitz, Rețeaua Alice și Privighetoarea.

    Auschwitz, 1943: Mângâi părul bebelușului meu frumos. E un miracol că e blond, pentru că asta îl va ține în viață și în siguranță. Curând, vor veni să o ia pe Pippa de aici, de la Auschwitz-Birkenau, și din brațele mele. Dar, câtă vreme e în viață, există o brumă de speranță că într-o bună zi o să îmi găsesc fiica…

    Berlin, 1945: Cu ultimele puteri, Ester Pasternak a ieșit pe porțile de la Auschwitz. Contrar tuturor așteptărilor, a supraviețuit calvarului, dar sfâșietoarea ei călătorie abia începe. În lagăr, tânăra a adus pe lume o fetiță cu părul blond, însă copila i-a fost smulsă din brațe și dată unei familii germane. Acum, că războiul s-a sfârșit, Ester este disperată să își găsească pruncul. Europa însă se zbate în haos, familiile de evrei au fost risipite și toată lumea încearcă să dea de urma celor dragi. În fiecare orfelinat și spital pe care le vizitează, Ester cercetează cu luare-aminte chipurile pătate de lacrimi ale copilașilor; fiecare ciuf blond și fiecare pereche de ochi albaștri îi fac inima să o ia la goană. Va reuși oare Ester să o găsească pe fetița cu un tatuaj identic cu al ei? Sau este prea târziu?

    „O scriitură superbă – și o lectură deopotrivă emoționantă și captivantă! Un roman ale cărui personaje principale credibil construite sunt pline de compasiune. […] O poveste de neuitat. O recomand din toată inima! Am iubit cartea asta!” -- BEING ANNE

    „M-a năucit! Am fost complet bulversată când am citit cartea! Am reușit să văd totul cu ochii minții. […] M-a lăsat fără cuvinte și mi-a adus lacrimi în ochi.” -- THAT BOOKISH VIXEN

    „Povestea asta m-a ținut cu sufletul la gură de la început și până la sfârșit. Mi-a frânt inima. Un carusel de trăiri. Cred că am trecut prin toate emoțiile posibile citind acest roman!” -- CELTIC CASTON

    „Să spun că Moașa din Berlin m-a zguduit și că mi-a frânt inima este prea puțin. […] Recomand această poveste copleșitoare care îți va da lumea peste cap și te va face să apreciezi libertatea de care te bucuri.” -- CINDY L SPEAR

    „O poveste pe care nu am să o uit niciodată și pe care le-o recomand cu căldură tuturor!” -- YOURS CHLOE

     

  • Diavolul se imbraca de la Prada
    79.90 LEI

    În această comedie ecranizată, Andrea Sachs, o tânără dintr-un orășel de provincie, proaspăt ieșită de pe băncile facultății, obține slujba „pentru care un milion de fete și-ar da viața”. Angajată ca asistentă a Mirandei Priestly, celebrul redactor-șef al revistei Runway, Andrea ajunge într-un birou care strigă „Prada! Armani! Versace!” la fiecare pas, o lume populată de femei imposibil de slabe și dureros de stilate, precum și de bărbați frumoși, îmbrăcați în bluze fine și pantaloni strâmți din piele, care le scot în evidență devotamentul de-o viață pentru sală. Cu o năucitoare ușurință, Miranda reușește să-i transforme pe toți acești oameni sofisticați în niște copii speriați și plângăcioși.

    Andrea este pusă la grea încercare în fiecare zi – și frecvent până târziu în noapte – cu ordine lătrate prin telefon. Rabdă însă totul cu stoicism, gândindu-se la premiul final: o scrisoare de recomandare de la Miranda, care i-ar putea deschide ușa către orice revistă și orice slujbă își dorește. Totuși, pe măsură ce lucrurile trec de la pur și simplu inacceptabile la absolut scandaloase, Andrea începe să-și dea seama că slujba pentru care un milion de fete și-ar da viața e posibil să o distrugă. Și, chiar dacă va reuși să supraviețuiască, va trebui să hotărască dacă marele premiu merită sau nu să-și vândă sufletul pentru el.

    „Gradul în care Diavolul se îmbracă de la Prada a influențat cultura pop nu are nevoie de nicio explicație.”  - Vanity Fair

    „Combinația dintre O femeie face carieră și Cruela de Vil.”  - Newsday

    „O poveste revelatoare și captivantă despre viața de subaltern!”  - BBC

    „Delicios de spirituală și plină de bârfe.” - Publishers Weekly

    „[Un] accesoriu must-have.” - Rocky Mountain News

    „Diavolul se îmbracă de la Prada îți oferă o lecție, indiferent din ce unghi privești. Dacă o simpatizezi pe Andrea, vei învăța cel puțin cum să te aperi și să-ți susții punctul de vedere. Dacă îți place Miranda, vei înțelege cum poți supraviețui într-o lume condusă de cineva precum ea. Dacă îl placi pe Alex, vei învăța cum să fii de nădejde și să îți susții partenerul sau partenera de cuplu. Dacă o placi pe Emily, vei învăța cum să te adaptezi constant și să mergi mai departe, pe măsură ce rotițele lumii continuă să se învârtă.” - The Melodramatic Bookworm

  • Istoria
    99.00 LEI

    „Elsa Morante este maestra mea. Am încercat să învăț din cărțile ei... mi se par de neegalat.“ – Elena Ferrante

    Istoria este cronica sumbră a dictaturilor, războaielor mondiale și crimelor împotriva umanității din prima jumătate a secolului XX. Romanul Elsei Morante este însă, mai presus de orice, povestea profesoarei văduve Ida. Ea aleargă până la epuizare între cartierele sărace San Lorenzo și Testaccio din Roma, străduindu-se să-și crească cei doi băieți: pe Nino, fiul mai mare și membru al organizației Cămășile negre, care vrea să părăsească liceul cât mai repede și să plece la război, și pe micul Useppe. Acesta din urmă e rodul unui viol comis de un tânăr soldat al Wehrmachtului, mereu vesel și curios, care își petrece zilele singur în apartament, uneori în compania lui Blitz, câinele familiei. În mijlocul bombardamentelor, foametei și deportărilor, Ida se teme din ce în ce mai mult că strămoșii ei evrei ar putea aduce nenorocirea asupra familiei. Cu o afecțiune nemărginită pentru personajele sale și o claritate lipsită de patos, Elsa Morante leagă povestea unei lumi în flăcări de soarta unei femei și a copiilor ei.

    „Ca romancieră și cititoare, citind Istoria m-a cuprins un sentiment de profundă recunoștință față de Elsa Morante.“ - Natalia Ginzburg

    „Elsa Morante scrie ca o corespondentă de război, cu descrieri uneori brutale, alteori lirice. Poate că, precum Clarice Lispector, Lucia Berlin și multe alte scriitoare, destinul ei e să treacă prin cicluri de uitare și renaștere.“ - The Financial Times

    „Un clasic al secolului XX și un punct de referință pentru generațiile actuale de scriitori.“ - Diari Més

    Scriitoarea italiană Elsa Morante (1912-1985) a debutat la o vârstă fragedă, publicând povestiri în reviste pentru copii, antologate mai târziu în volumul Il gioco segreto (1941), urmat la scurt timp de o carte pentru același public, La bellissime avventure di Caterì dalla trecciolina (1942). Primul ei roman, Menzogna e sortilegio, a apărut în 1948 și i-a adus Premiul Viareggio. A devenit unul dintre cei mai de succes scriitori italieni odată cu publicarea romanelor Insula lui Arturo (L´isola di Arturo, recompensat cu Premiul Strega) și Istoria (La Storia, 1974), acesta din urmă aclamat de public și considerat una dintre cele mai bune o sută de cărți ale lumii. Ultimul ei roman, Aracoeli (1982), i-a adus Premiul Médicis Étranger. Atât Insula lui Arthuro, cât și Istoria stau la originea unor ecranizări, în 1962, respectiv în 2024. Elsa Morante a fost căsătorită cu romancierul Alberto Moravia, un oponent al regimului fascist al lui Mussolini, cei doi alcătuind cel mai de succes cuplu literar al Italiei acelor vremuri. A mai publicat câteva volume de povestiri și două volume de poeme. A murit în 1985 la Roma, în urma unui atac de cord.

  • Durerile-fantomă
    65.00 LEI

    Autoarea bestsellerului Tot albastrul cerului

    Rosalie, Gabriel, Tim, Anton și Ambre formau un grup de prieteni foarte unit, până când viața i-a îndepărtat unul de altul. Cinci ani mai târziu, o chemare în ajutor îi va aduce iar laolaltă. Între tăceri amare și regrete, întâlnirea le va reînvia durerile-fantomă și le va zgudui certitudinile. Oare chiar trăiesc ei cu adevărat viața la care visau? O regăsire la răscruce de drumuri, care le va dovedi că pot pierde legăturile, dar nu și sentimentele... Și că niciodată nu este prea târziu pentru a-ți schimba viața și a fi fericit.

    După succesul romanului Un soi de fericireMélissa da Costa ne împărtășește, cu delicatețe și sensibilitate, o poveste extraordinară despre prietenie și viață, despre dragostea celorlalți, gustul fericirii și vindecarea rănilor trecutului.

    „Mélissa Da Costa examinează trecerea de la adolescență la maturitate, relațiile de prietenie, legăturile amoroase toxice și efectele insidioase ale controlului.“ - Le Journal de Québec

    „Un roman foarte emoționant, de o sinceritate tulburătoare, despre vârsta adultă, care spulberă toate certitudinile și aruncă în aer viitorul trasat. Mélissa Da Costa ne alină sufletul și, ca de obicei, ne ajută să mergem mai departe.“ – Actualitté

     Mélissa Da Costa s-a născut pe 7 august 1990. După studii de economie și management, s-a ocupat de comunicare în domeniul energetic și al mediului. De asemenea, s-a specializat în aromaterapie, naturopatie și sofrologie. Lectura face parte din viața ei de zi cu zi, pe lângă scris și sport. Tot albastrul cerului, romanul său de debut, a cunoscut un succes impresionant. Au urmat Zilele ce vor veniUn soi de fericireLa doublureLes Femmes du bout du monde (Prix Babelio 2023), La Faiseuse d'étoiles, toate bestsellere și figurând în Top 10 cele mai vândute cărți din Franța. La Editura Trei, de aceeași autoare, au mai apărut Tot albastrul ceruluiZilele ce vor veni și Un soi de fericireDurerile-fantomă este un roman inedit care prilejuiește întâlnirea cu personajele îndrăgite din Un soi de fericire, dar poate fi citit și independent. A fost recompensat cu Prix Babelio 2022 pentru literatură.

  • Iubirea e o artă
    65.00 LEI

    Autoarea fenomenului internațional Oamenii fericiți citesc și beau cafea 

    UNELE PRIVIRI DISTRUG, ALTELE REPARĂ.

    Într-un mic restaurant, un bărbat și o femeie fac cunoștință din întâmplare. Rebecca este o scriitoare în căutare de inspirație, care simte că viața îi scapă printre degete. Lino, un artizan pasionat de istoria artei, este măcinat de propriul trecut și de căutarea absolutului. Înclinat spre confidențe, el i se destăinuie Rebeccăi înainte de a dispărea în noapte. Fascinată de povestea lui, ea pornește pe urmele lui Lino, cu gândul nebunesc de a face din el eroul următorului ei roman.

    „Emoții. Vibrații. Palpitații. Iubirea e o artă, potrivit lui Agnès Martin-Lugand. Este totul, mai puțin romantism siropos. O saga strălucitoare.“ - Elle

    „Acest roman nu este doar o simplă poveste de dragoste. El pune sub semnul întrebării însăși esența sentimentului, curajul de a-ți înfrunta îndoielile și de a renunța la ceea ce te sufocă. Fără clișee romantice, fără efecte inutile. Doar personaje ancorate în propriile contradicții, prinse între frica de reînnoire și dorința de a se elibera.“ - Actualitté

    După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Astfel, romanul său a cunoscut un succes uriaș nu doar în Franţa, ci în întreaga lume, drepturile de ecranizare fiind achiziționate de o casă de producție de la Hollywood.

    Agnès Martin-Lugand se numără printre primii zece cei mai de succes autori francezi: cărțile ei s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare în întreaga lume și au fost traduse în 35 de limbi. La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Oamenii fericiți citesc și beau cafeaViața e ușoară, nu-ți face grijiÎmi pare rău, sunt așteptată…Fericirea îmi scapă printre degeteÎncă aud muzica noastră în gândLumina unui nou începutCeea ce nu poate fi ascunsGăsește puterea să mergi mai departeÎntr-o zi, mă voi întoarce la tineÎn seara asta n-avem voie să plângem și Rătăcitorul.

  • Restaurantul retetelor pierdute
    64.99 LEI

    Pe o alee liniștită din Kyōto, se află un restaurant cu totul special. Administrat de Koishi Kamogawa, împreună cu tatăl ei Nagare, localul își răsfață clienții cu adevărate delicii culinare. Dar nu acesta este principalul motiv pentru care merită să-i treci pragul... Tatăl și fiica lucrează în tandem, ca „detectivi culinari“. Prin intermediul unor investigații ingenioase, cei doi reușesc să recreeze preparate cu o semnificație aparte în trecutul clienților lor – mâncăruri care ascund adesea cheile amintirilor uitate și fericirii viitoare.

    De la un văduv care caută să regăsească gustul supei cu tăieței pe care i-o gătea soția lui, la o femeie în vârstă, căreia o anumită tocană de vită îi evocă o iubire din tinerețe, restaurantul rețetelor pierdute oferă o legătură cu trecutul – precum și o cale către un viitor mai luminos.

    Bestseller în Japonia, Restaurantul rețetelor pierdute de Hisashi Kashiwai este o celebrare înduioșătoare a puterii pe care o poate avea o masă delicioasă, într-o atmosferă îmbietoare.

    „Acest roman oferă mai mult decât niște simple povești frumos construite, despre bucuriile și provocările vieții. Abundă în referințe la cultura japoneză... E genul de carte din care savurezi fiecare pagină. Meșteșugit scrisă, te lasă cu dorința de a citi mai mult.“ New York Journal of Books

    „Original și fermecător, cu o savoare mai complexă decât te-ai putea aștepta.“ - NPR

    „Mi-a mers drept la suflet.“ - Genki Kawamura, autorul romanului Dacă pisicile ar dispărea din lume

    „Remarcabil... O explorare gastronomică și culturală a bucătăriei japoneze... Romanul conține descrieri irezistibile ale preparatelor, precum și o portretizare nuanțată a vieții în Japonia... Cititorii vor savura deliciile rafinate ale lui Kashiwai și istoria culinară ce le însoțește.“ - Library Journal

    „O plăcută evadare... Kashiwai nu numai că îți trezește pofta pentru numeroasele preparate japoneze despre care scrie, dar evocă totodată un dor aparte pentru fericirea trecută, pe care vrei, poate, s-o retrăiești.“ - Seattle Times

    „Amestecul unic de condimente al lui Kashiwai e mai mult decât suficient pentru a transforma fiecare poveste într-un preparat de cinci stele... O pătură caldă de amintiri și nostalgii. Cititorii vor savura cu poftă fiecare părticică din această supă miso pentru suflet... O colecție substanțială de povestiri miniaturale, de o intensă savoare.“ - Kirkus Reviews

    „În centrul acestei cărți stă puterea durabilă a iubirii... Autorul ilustrează ideea că mâncarea poate păstra vie o cultură peste generații... Echivalentul literar, reconfortant al unei tocănițe sățioase, într-o zi friguroasă.“ - Chicago Review of Books

    HISASHI KASHIWAI s-a născut în 1952 la Kyōto. A absolvit Universitatea de Medicină Dentară din Osaka. După terminarea studiilor, s-a întors în Kyōto, unde a lucrat ca medic stomatolog. A colaborat cu diverse publicații și televiziuni, iar de-a lungul timpului, a scris mult despre farmecul aparte al orașului său natal.

  • Investigațiile unei anumite pisici
    54.00 LEI

    Investigațiile unei anumite pisici, o adevărată revelație literară în 2023, este considerată una dintre cele mai bune cărți finlandeze ale ultimilor douăzeci de ani. Împletind realismul magic, autoficțiunea și relatarea nudă, romanul continuă să fie bestseller național, iar în 2025 i s-a acordat Premiul pentru literatură Laponia.

    Tema construcţiei identitare, a marginalităţii şi a traumei familiale traver­sează întregul roman și acoperă peste o sută de ani de istorie finlandeză. Copil din flori, Eeva refuză să se lase doborâtă de soartă și își urmează iubirea cu forță și curaj, trăind pe o insulă nordică, la granița amenințată permanent de conflicte – acolo unde așteptarea, supraviețuirea și lupta devin forme ale existenței. Salvarea ei stă în cuvinte și în străvechea artă a vindecării trupești și sufletești pe care a moștenit-o. Peste decenii, strănepoata sa, Scriitoarea, are de-a face cu răul unei altfel de lumi, iar pierderea vine sub multe chipuri: a unei sarcini îndelung așteptate, a partenerului, a cuvintelor care sunt însăși substanța ființei ei. Un personaj insolit, o pisică, perturbă aparent planul realist pentru a oferi, pe lângă observațiile sale despre oameni, indicii despre o enigmatică misiune care i-a fost încredințată. O poezie subtilă pulsează în paginile romanului – aceea a naturii nordului, a gesturilor mărunte ale făuritorilor de visuri, a prezenței miracolului în lume.

    „Stilul direct și îndrăzneț al Katjei Kettu produce emoție, iar realismul magic contribuie din plin la reușita cărții.“ — BÜCHERmagazin

    „Katja Kettu a scris un roman excepțional, în care puterea cuvintelor are rolul să restabilească echilibrul în lume.“ — Helsingin Sanomat

    „Forța romanului Katjei Kettu stă în bogăția limbajului, acesta dă acuitate și culoare poveștii și se imprimă în mintea cititorului, îi acaparează gândurile și face să i se strângă inima.“ — Postimees

Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura