Moderni & contemporani

Prăpastia este o poveste despre dezintegrarea unei familii. În prima dintre cele două părți ale romanului, un soț înstrăinat care suferă de tulburare de stres posttraumatic ca urmare a experienței sale de război, se străduiește să restabilească relația cu soția sa în timpul unei vacanțe întreprinse în Grecia, dar nu reușește decât să accentueze discordia dintre ei. A doua parte se petrece în Serbia și se concentrează pe motivul principal al discordiei cuplului din prima parte – situația fiului lor, un tânăr student care încearcă să-și găsească locul în societate, precum și identitatea sa, printr-o serie de evenimente dramatice care vor culmina surprinzător la final.

Ajuns la bătrânețe, eroul cărții rememorează cu zâmbetul vârstei înțelepte perioada copilăriei și adolescenței sale, evenimentele de seamă pe care el și familia lui le au trăit între anii 1940 și 1955, întâmplări atât de ieșite din comun, încât par fantastice și de pe altă lume, ca un basm... Un basm real însă, așa cum ne asigură naratorul lor, peripețiile personajelor reprezentând doar transcrierea fidelă, cu tușe romanești, a unor evenimente reale petrecute în sânul familiei sale. Aventuri, întruniri misterioase și ritualuri ezoterice, mirajul unei comori îngropate, o goană neobosită după iluzii, totul văzut în culorile vii ale sentimentelor tinereții.

Întâmplările se petrec în Insula Afroditei, decorul împărțindu-se între câteva orașe cipriote, acolo unde Antonis Archontidis, tatăl eroului nostru, este nevoit să se mute în interes de serviciu, luându-și cu el soția și copiii , cele două fetițe și băiatul, Petros – povestitorul întâmplărilor. În ciuda unor lipsuri materiale, perioada este una fericită, Petros fiind fascinat de preocupările tatălui și participând atât cât i se permite la vânătoarea de comori ridicată la nivel de știință ezoterică. Copilăria pendulează între doi poli, pragmatismul mamei și visurile tatălui, până ce adolescența aduce cu ea propriile căutări, propriile năzuințe, dragostea și alte comori pe care viața le poate oferi. Tot comori, dar la nivelul altor înțelesuri, zămislind o morală la fabula vieții.

Întregul roman este o poveste de o zi a unui narator care nu are nume. El își cedează apartamentul unui vechi foarte bun prieten pentru o întâlnire amoroasă si este, astfel, nevoit sa iasă din confortul apartamentului si sa se plimbe fără țintă prin oraș.

Astfel, își întâlnește involuntar trecutul în parcuri, cafenele, scări, pe trotuare sau pe malul râului. Ceva sau cineva declanșează constant amintiri dispărute de mult. Amintiri neplăcute ale unor persoane dragi pe care le-a pierdut, dar și amintiri din istoria Georgiei sovietice și a Războiului Civil din Georgia, din anii ’90.

Volumul Copilul divin, roman pentru adultii care ar dori sa ramana copii, solicita un cititor atent, pregatit sa se ocupe de propriile traume.

Autoarea prezinta modul in care o persoana care sufera de o boala mintala si care se confrunta cu aceasta la toate nivelurile, din exterior pana in cele mai intime strafunduri, se deschide inaintea cititorului.

Eroina principala este mama naratoarei a carei soarta constituie prilejul de a dezvalui, intr-un limbaj direct si fara adaugiri de prisos, cele mai ascunse traume ale unei societati reticente la suferinta celorlalti, o societate marcata de razboaiele iugoslave.

Artisti din trei tari diferite (un scriitor/poet din Macedonia, un fotograf din Albania si un cantaret din Palestina) locuiesc impreuna la Viena intr-un apartament. Principalii protagonisti sunt Lila si camera ei (ascunsa in degetul mare). Cartea povesteste despre experientele ei de viata, studiile in tari straine si despre legaturile cu tara de origine.

Marko, în vârstă de 17 ani, locuiește într-un cartier mărginaș din Ljubljana, joacă baschet și o dă în bară la școală. Declanșatorul crizei care duce la maturizarea sa accelerată este eliminarea din echipa de baschet pentru că a acționat de capul său la campionatul național. Cel puțin acesta este motivul oficial. Băiatul este puternic afectat de decizia antrenorului, dar în același timp îi este teamă de cum va reacționa tatăl său când va afla vestea proastă, mai ales că acesta și-a pus multe speranțe în viitorul sportiv al fiului. Marko se îmbată împreună cu prietenii săi Aco, Adi și Dejan și ajung cu toții la poliție, unde sunt bătuți. Din acel moment, evenimentele capătă o desfășurare rapidă, dramatică, conducându-ne spre un deznodământ neașteptat. Sau așteptat? Rămâne să citiți și să hotărâți singuri...

Dacă ar fi un produs comercial oarecare, cartea Amandei Michalopoulou ar purta fără îndoială eticheta „all in 1“, reușind să fie concomitent un roman, un volum de povestiri „interconectate“, un jurnal de amintiri optative sau un album cu fotografii în mișcare, un film viu al memoriei. Admirabilul polimorfism al acestei cărți o face potrivită unei largi palete de gusturi. Regăsim aici dragostea și trădarea, bucuria și melancolia, nevoia de a fi așa și tentația de a fi altfel, căutările vârstelor și dorința găsirii propriului loc, totul brodat cu un fir de umor și ironie.

Parcurgând paginile acestei cărți, cititorul nu se va putea opune ispitei de a trasa o linie a comparației în memorie, căutându-și în tărâmul propriilor experiențe deosebiri și asemănări între ESTE și AȘ VREA.

Cartea prezintă două femei care își povestesc experiențele lor singulare de viață. Deși abia se cunosc, între cele două există o legătură misterioasă, una din ele fiind un astrolog amator nou-inițiat, care ghicește în stele că existența celeilalte va fi grav afectată de un eveniment viitor. Fiecare femeie își cunoaște doar propria istorisire, în care se regăsesc asemenea unui puzzle piese mai mici ce reflectă povești despre femei, bărbați și pisici, plus povestea unei insule îndepărtate și fascinante – posibil insula croată Krk din Marea Adriatică – unde s-ar putea produce evenimentul prefigurat de stele. Poveștile sunt și despre pământ și mare, ploaie și peșteri, stele și soare, camere și case, dar, mai ales, sunt despre frământările omului, despre impulsuri și frustrări, doruri și realitate, dragoste și încălcări ale iubirii, despre poftă și imposibilitatea de a împărtăși toate aceste lucruri cuiva.

Traducere şi note de Diana Yüksel

Ficțiune istorică și poveste de dragoste cu elemente de roman de spionaj, Eu și Marilyn surprinde tragedia Războiului Coreean, numit „războiul uitat“. În februarie 1954, la șase luni după armistițiu, Marilyn Monroe este invitată să țină câteva concerte la Seul în fața trupelor americane. Fapt real, în jurul căruia Ji-min Lee construiește un roman despre traumele provocate de război, despre supraviețuire, suferință și neașteptată alinare.

Apariție meteorică, senzuală și neverosimilă în rochia ei de mătase, cu umerii goi, Marilyn cântă despre iubire și seducție, vrăjindu-i pe soldați și pe localnici deopotrivă. Dintre toți, numai Alice J. Kim, o tânără care, lucrând ca dactilografă pentru armata americană, ajunge să-i fie translatoare, îi intuiește fragilitatea. Cu părul albit prematur, o nălucă într-un oraș-fantomă, aceasta face parte dintr-o generație de sacrificiu, chinuită de deciziile pe care le-a luat, de amintirea celor pe care i-a lăsat în urmă, de ororile cărora le-a fost martoră. Alice recunoaște în Marilyn un spirit înrudit și se regăsește în onestitatea ei abia disimulată, care o face atât de ușor de rănit. Drumurile tinerei căreia războiul i-a luat până și numele adevărat și ale divei hollywoodiene se intersectează, se separă, iar fiecare iese schimbată din scurta lor întâlnire.

De la autoarea bestsellerurilor # 1 New York Times Marile minciuni nevinovate şi
Când vina ne desparte

Nouă persoane ajung într-un centru de relaxare izolat, unele dintre ele pentru că vor să slăbească, unele ca să-și schimbe stilul de viață, altele din motive pe care nu le pot recunoaște nici chiar față de ele însele. Însă niciunul dintre oaspeți nu-și imaginează ce vor însemna cele zece zile de lux, meditație și consiliere pentru care au plătit.
Scriitoarea Frances Weltry vine la Tranquillum House în căutare de leacuri pentru o durere de spate, o inimă frântă și o tăietură sâcâitoare la deget. O intrigă ceilalți oaspeți, însă charismatica directoare a centrului este cea care îi trezește cel mai tare curiozitatea.
Ar putea deține ea răspunsurile pe care Frances nici măcar nu știe că le caută? Ar trebui să lase deoparte îndoielile și să se bucure de Tranquillum House sau ar trebui să fugă cât mai poate.

„O încântare pentru fanii Marilor minciuni nevinovate… Spirituală și pătrunzătoare, scriitura lui Moriarty face toți banii." – People

„Moriarty revine cu încă o carte pe care n-o poți lăsa din mână." – Time

„Fiecare dezvăluire este o surpriză savuroasă… Nouă străini este atât de bine scrisă și de inteligent construită, încât pare să se termine prea repede." – Booklist

„O carte plină de un umor negru care sfidează orice clasificare. Reușește să fie grozav de amuzantă și să aibă și încărcătură emoțională în același timp, dovedind că autoarea Marilor minciuni nevinovate încă mai are multe de oferit cititorilor ei." – Bustle

Liane Moriarty (n. 1966) și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei citind. Nu-și mai amintește când a scris prima sa povestire, dar ține minte perfect primul contract pentru o carte: tatăl ei a angajat-o să scrie un volum despre el și i-a plătit un avans de un dolar. După terminarea studiilor, Liane a lucrat în publicitate și marketing. S-a apucat serios de scris după ce sora ei, Jaclyn Moriarty, a anunțat-o că-și va publica prima carte. Romanul său de debut, Three Wishes, scris la finalul masterului literar de la Macquarie University din Sydney, a fost publicat de Pan Macmillan. De atunci, a mai scris șapte romane care au ajuns bestselleruri, fiind traduse în 39 de limbi și vândute în peste 14 milioane de exemplare în întreaga lume.
O puteți vizita online la lianemoriarty.com.
La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Marile minciuni nevinovate (care a stat la baza unui serial de excepție produs de HBO), Secretul soțului (vândut în peste trei milioane de exemplare la nivel mondial), Am uitat să fim fericiți, Când vina ne desparte și Ultima aniversare.

Germania, 1943. Rosa Sauer rămâne fără părinţi în urma bombardamentelor asupra Berlinului. Hotărăşte să se refugieze în satul socrilor ei, care se află la mică distanţă de Bârlogul Lupului — ascunzătoarea lui Hitler. Într-o dimineaţă, câţiva soldaţi SS o anunță că a fost aleasă drept una dintre degustătoarele lui Hitler: de acum, de trei ori pe zi, ea şi alte nouă femei vor merge într-o cazarmă şi vor gusta mâncărurile pregătite pentru Führer, ca să se asigure că nu sunt otrăvite.
Obligate să înfrunte zilnic moartea, Rosa şi celelalte degustătoare se împart în prietene şi rivale, se consolează şi se trădează, se îndrăgostesc şi aşteaptă sfârşitul războiului. Dar care dintre ele va supravieţui?
Inspirându-se din povestea reală a lui Margot Wölk, Rosella Postorino relatează încercările prin care trece o femeie fragilă confruntată cu violenţa istoriei.

„Rosella Postorino are un stil elegant şi o extraordinară capacitate de a sonda ambiguităţile sufletului omenesc." - New York Times Book Review

„Emoţionant şi foarte original." - The Sunday Times

„Unul dintre cele mai bune zece romane ale ultimului deceniu." - La Repubblica

„Captivant şi excelent scris, romanul Rosellei Postorino te va însoţi multă vreme." - The Huffington Post

„O carte despre iubire, supravieţuire şi ispăşire care îţi va rămâne întipărită în suflet." - Marie Claire

Rosella Postorino (n. 1978), scriitoare şi traducătoare italiană, a debutat în 2007 cu romanul La stanza di sopra. Cel de-al doilea roman al ei, L’estate che perdemmo Dio (2009), a obţinut Premiul Benedetto Croce, iar Il corpo docile (2013), Premiul Penne.
Succesul de public şi de critică l-a dobândit în 2018, odată cu publicarea celui de-al patrulea roman, Degustătoarele, care s-a vândut în peste jumătate de milion de exemplare în 46 de ţări şi a obţinut cele mai prestigioase distincţii literare italiene: Premiul Campiello, Premiul Luigi Russo, Premiul Rapallo şi Premiul Lucio Mastronardi.
Romanul va fi ecranizat de Lumière and Co., în regia Cristinei Comencini.
Rosella Postorino vorbeşte fluent engleza, franceza şi germana şi a tradus în italiană două cărţi de Marguerite Duras. În prezent, locuieşte la Roma.

Text de Chuck Palahniuk
Grafică de Cameron Stewart
Cromatică de Dave Stewart
Fonturi şi logo de Nate Piekos of Blambot®
Copertă și ilustrațiile paginilor de început ale capitolelor de David Mack

„Dacă era nevoie ca Tyler Durden să-şi facă din nou apariţia, nu exista un moment mai potrivit… Fight Club 2 readuce tot ce era mai bun în textul original şi face din îmbrăţişarea caldă şi nihilistă a lui Tyler Durden o bine-venită întoarcere în lumea familiară a cinismului, violenţei şi anarhiei. «Tyler trăieşte», şi n-am putea fi mai fericiţi la gîndul că vom avea parte de şi mai mult haos.” (Newsarama)

„Deopotrivă extrem de incisive şi mortal de amuzante, parabolele trăsnite ale lui Palahniuk surprind un Zeitgeist dement şi adaugă o voce subversivă şi straniu de inspiratoare canonului contemporan… În epoca de după 11 septembrie, o Americă hiperactivă, obsedată de Internet, epuizată de război şi de recesiunea economică e limpede că are nevoie încă o dată de Tyler.” (The Atlantic)

„Cameron Stewart şi Chuck Palahniuk au reuşit să creeze o magie perversă.” (Scott Snyder)

„Palahniuk ne oferă o demnă continuare a poveștii lui atît de îndrăgite.” (Nerdist)

„Fight Club 2 al lui Chuck Palahniuk este în aceeaşi măsură o lectură stimulatoare şi un moment esenţial pentru industria benzilor desenate, marcînd un debut cross-media de o asemenea valoare literară. Sîntem urechile ciulite ale lui Jack.” (Paste)

„Umorul este clasic Palahniuk – hilar de nepotrivit şi garnisit cu metafore.” (IGN)

„Doamnelor și domnilor, sîntem pe cale să încălcăm primele două reguli ale Fight Club-ului.” (CraveOnline)

„O realizare uluitoare. Nu ratați așa ceva.” (Comic Vine)

„Pe fundalul anului 1Q84, al Sinfoniettei lui Janáček, Murakami construieşte un roman ca un labirint. 1Q84 se sprijină pe realităţile unei Japonii contemporane acordate la evenimentele din lumea întreagă, dar şi pe iluziile unei lumi fantastice. Cititorul, dacă reuşeşte să dezlege puzzle-ul, poate să aleagă între povestea funambulescă a dislexicei Fukaeri şi şovăielile epic-etice ale lui Tengo.” (The Japan Times)

„Fantastic, misterios, captivant, romanul lui Murakami este o lume a închipuirilor creată parcă de un condei kafkian.” (The Philadelphia Inquirer)

„Haruki Murakami s-a instalat la conducerea literaturii japoneze: directă, cinică, stilizată pînă la detalii de mare fineţe, aflată la întrepătrunderea dintre cyberpunk, post-modernism şi detective fiction, proza sa străluceşte prin detaşare înţeleaptă şi stil ireverenţios.” (Los Angeles Times Magazine)

După ce a publicat cîteva romane importante, iată-l pe Dragomán revenind la proza scurtă, pe care o scrie din adolescenţă. Corul leilor este o selecţie de prima mînă din rodul a nu mai puţin de treisprezece ani de creaţie. Ceea ce insuflă viaţă povestirilor este ritmul lor, protagoniştii învingîndu-şi prin muzică temerile, doliul, suferinţele din dragoste, aleanul. În fiecare frază pulsează muzica, răsună jazzul, baladele latino, heavy metalul barbar sau valsurile nobile şi sentimentale, duduie manelele şi popul coreean, bătăile inimii se amplifică, paşii în alergare bat darabana pe pavajul de piatră. În povestirea ce dă titlul volumului, rîsul bunicului care-şi consolează nepotul face obiectele ce se odihnesc în sertarele comodei să se cutremure, dînd naştere unei polifonii, de parcă toate capetele de leu ce o împodobesc s-ar fi apucat să mîrîie în cor. Lumea este privită din multiple puncte de vedere, iar în povestiri monologhează cînd un băiat sau o fetiţă, cînd o femeie sau un bărbat în toată firea. Fiecare cîntă pe vocea lui, dar toate cîntecele au un izvor comun: pasiunea şi curajul de a fi – precum şi o rafinată, dulce melancolie.

„Acest volum de proză scurtă este cu adevărat o carte a curajului, ce explorează posibilităţile confruntării. În dificila competiţie, protagoniştii sînt susţinuţi de muzică, fie ca solişti, fie ca simple voci din cor. Puterea muzicii îi ajută atît pe ei, cît şi pe cititori să creadă într-un happy-end.” (Bárka)

„Modul ingenios în care György Dragomán foloseşte forma naraţiunii scurte pentru a sonda abisurile psihicului uman este cu adevărat impresionant.” (Süddeutsche Zeitung)

„În noul său volum de proză scurtă, György Dragomán a ales să abordeze lucrurile dintr-o perspectivă ce aparţine îndeobşte copilului. Povestirile sale, uneori cu accente suprarealiste, trimit adesea la muzică şi la istoria României, iar structura frazelor este asemănătoare unor căderi de apă.” (Deutschlandfunk)

„Corul leilor este o carte a iertării, cu un lung şir de păcate şi poveştile din umbra lor, ce le justifică iertarea. E acolo povestea alcoolicului, a cleptomanului, a spărgătorului de bănci, a dependentului de muncă. Povestea omului. A unei lumi în care nu există decît adevăruri fundamentale şi în care toţi caută mîntuirea.” (Perspektíva)

Un tînăr nobil european, contemporan cu Voltaire şi Casanova, ajunge în Siberia  şi apoi în China, Franţa şi SUA, dar şi în alte locuri din jurul lumii, devenind în cele din urmă regale Madagascarului. Sub pana lui Jean-Christophe Rufin, această istorie reală capătă amploarea  şi şarmul unei poveşti orientale, dintre acelea atît de faimoase  şi citite în secolul al XVIII-lea.  Iar la toate acestea se adaugă o foarte frumoasă poveste de dragoste ce la fiecare pas pare  sortită eşecului şi un periplu prin societatea şi moravurile epocii.

„M-a pasionat imediat destinul acestui aventurier, explorator exilat în inima Siberiei înainte să colinde toate oceanele lumii şi să devină regele Madagascarului. De douăzeci de ani vreau să-i spun povestea într-o carte. Benjowski însuşi şi-a scris Memoriile în 1791. Prin urmare, am fost nevoit să găsesc un artificiu romanesc pentru a evita să vin cu altă naraţiune istorică. Şi cel care mi l-a oferit a fost Benjamin Franklin.” (Jean-Christophe Rufin, L’Express)

„Un roman istoric cinematografic, deopotrivă o relatare a unei călătorii uluitoare şi o poveste de dragoste palpitantă.” (RTL)

„Un roman magnific! Jean-Christophe Rufin ne poartă în alte lumi, în alte timpuri, explorînd cu măiestrie tărîmurile umanului.” (Madame Figaro)

„O aventură incitantă, care duce cu gîndul la Barry Lyndon şi Paul şi Virginia.” (Lire)

Rămînem în 1Q84 sau există totuşi o portiţă înapoi spre 1984? Menit să ofere un final poveştii lui Tengo şi a lui Aomame, ultimul volum aduce o serie de complicaţii narative. Deşi continuă cu acelaşi suspans nebun din primele două volume, povestea trece acum într-un registru mai cald, mai protector. Optica se schimbă, miza se schimbă. Structura cărţii urmează acum nu două, ci trei fire narative, care tind tot mai mult să se inter-secteze. Se creează punţi, se oferă răspunsuri, dar sînt răspunsuri care doar deschid calea spre noi întrebări. Cine e încasatorul care nu sună niciodată la sonerie, ci bate insistent în uşă, cerînd să i se plătească taxa cuvenită? Cine se ascunde în noua crisalidă de aer? Se mai poate pleca din oraşul pisicilor?

„Te-ai aştepta ca, odată cu ultima pagină, o carte atît de mare să-şi încheie socotelile cu publicul său, să rezolve orice urmă de mister. Haruki Murakami respinge astfel de «mărunte» obligaţii şi lasă cîteva dintre răspunsurile la întrebări în seama imaginaţiei cititorului.” (The New York Times)

O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței.

Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack.

Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare.

“Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.

“O carte minunată, extrem de emoționantă și cu totul remarcabilă.” (Lucy Diamond)

“Incredibilă, copleșitoare și plină de speranță” (Rachael Lucas)

Pe peretele din bucătărie, cerneala albastră a poemului începea să se șteargă încet, ca absorbită parcă de hârtie: din cauza luminii care o uza făcând-o cenușie, de culoarea prafului... Culoarea pulberii de pe trotuare depusă pe picioarele mele goale de copil: voi merge întruna pe drumul meu spre tine. Hârtia se îngălbenea. Vremea trecea. Așa a trăit ea singură. [...] Până în ziua când, douăzeci și șase de ani mai târziu, l-a văzut pe soțul ei intrând în librăria în care-și găsise recent de lucru, lângă Institutul de Drept. Era la fel de tânăr ca în ziua în care dispăruse. Imediat i-a trecut prin cap gândul: e copilul meu. El este precis. Nu se poate altfel. L-a lăsat să iasă din librărie și a luat-o în urma lui pe trotuar. El și-a aprins o țigară americană. Ea nu s-a grăbit, nu a vrut să forțeze lucrurile. S-a apropiat: „Domnule, mi se pare că vă cunosc. Dar v-am uitat numele”. (Jean-François Haas)

* * *

Elementul unificator al celor șapte nuvele de proporții rezonabile și aproape similare rămâne în primul rând stilul și viziunea lumii pe care o exprimă. Un stil de o limpezime clasică, mânuind cu franchețe figuri poetice precum metafora, comparația, oximoronul. Impresia generală ce-o degajă universul cărții lui Haas este cea a unei operații disperate de a salva ireparabilul prin scris. Lectura oricăreia dintre cele șapte povestiri dezvăluie capacitatea autorului de a observa unde se ascunde durerea. (Traducătorii)

* * *

Jean-François Haas (1952, Fribourg, Elveția) este scriitor de limbă franceză și profesor de franceză și istorie. A studiat literatura franceză, filologia romană și istoria la Universitatea din Fribourg, după care a predat toată viața într-un colegiu din același oraș. Deși scrie de la vârsta de 12 ani, a debutat abia la 55 de ani, la Editura Seuil, din Paris, cu romanul Dans la gueule de la baleine guerre (2007). Acestuia i-au urmat alte 4 romane, la aceeași editură: J'ai avancé comme la nuit vient (2010), Le chemin sauvage (2012), Panthère noire dans un jardin (2014), L’homme qui voulut acheter une ville (2016). Fidel aceluiași editor, în 2017 publică volumul de nuvele Le testament d’Adam (Testamentul lui Adam). J.-F. Haas abordează în scrierile sale viața oamenilor mărunți, existența muncitorilor emigranți (cu precădere portughezi, care se găsesc în număr mare în Elveția), rasismul, micile și marile drame ale oamenilor din jur, susținute întotdeauna, la autorul elvețian, de o reflecție umanistă asupra binelui și răului. A fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul „Schiller” (2008), Premiul „L'Etat de Fribourg” (2012), Premiul „Lettres frontière” (2013).

* * *

Stabilită în Franța de mai mulți ani, Florica Ciodaru-Courriol este traducătoare, doctor în Literatură comparată la Université Lumière Lyon 2 (Proust et le roman roumain moderne). A predat limba română la Université Lyon 3 și cursuri de traducere la École Normale Supérieure. Colaborează activ cu Festivalul primului roman de la Chambéry. A tradus și publicat în franceză volume de Hortensia Papadat-Bengescu, Marta Petreu, Ioan Popa, Iulian Ciocan, Cătălin Pavel, Rodica Draghincescu, Bogdan Costin, Magda Cârneci, Horia Ursu. A publicat în volum: Madame Bovary, moravuri de provincie de Gustave Flaubert, Rusia sau legea puterii de Thérèse Obrecht, Atașamentul de Florence Noiville, Mierea de Slobodan Despot, Domnul și Doamna Riva de Catherine Lovey, Testamentul lui Adam. Nuvele de Jean-François Haas (trad. în colaborare cu Jean-Louis Courriol).

* * *

Jean-Louis Courriol (1949, Franța) este profesor agrégé de latină, greacă și franceză, doctor în traductologie (Littérature roumaine et traduction. Théorie et pratique, 1997). A fost profesor de limba franceză la Universitățile din Iași și Craiova, unde și-a aprofundat cunoștințele de limba și literatura română pe care le-a predat timp de 30 de ani la Université Lyon 3. Este Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești (2001), unde a condus un Masterat de Traducere literară, și Profesor Honoris Causa al Universității din Timișoara (2016). A publicat peste 20 de volume de traduceri în franceză din autori români: Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Marin Sorescu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, Ion Băieșu, Bogdan Teodorescu, cât și din franceză în română: Adam și Eva de Charles-Ferdinand Ramuz, Testamentul lui Adam. Nuvele de Jean-François Haas (trad. în colaborare cu Florica Ciodaru-Courriol). A participat la volume colective despre literatura română, la congrese universitare internaționale, unde a pus în valoare creațiile literare românești.

Dorința de a crea o societate utopică este pervertită din cauza poftei de putere a unei minorități manipulatoare, de modul în care nivelul educației poate favoriza dominația unora asupra altora.
Dincolo de mesajele de filosofie politică ale acestui mare roman alegoric, Ferma Animalelor și-a conservat actualitatea literară mai ales prin lipsă de emfază, prin mixul de ludic și tragic, prin fraza esopică și, în același timp, atât de transparență. Lucian Pricop   Revista Time a inclus Ferma Animalelor în lista celor mai bune 100 de romane din toate timpurile.

Prin Băieții de la Nickel, câștigător al prestigioaselor Pulitzer Prize și Orwell Prize în 2020, Colson Whitehead, autorul romanului Ruta subterană, încununat de asemenea cu Pulitzer Prize în 2017, și-a consolidat poziția de lider al generației de romancieri americani lansați la cumpăna dintre milenii. În iulie 2020, Whitehead devine cel mai tânăr scriitor american căruia Library of Congress a anunțat că îi decernează premiul pentru întreaga operă literară.

În tulburătorul său roman Băieții de la Nickel, Whitehead rescrie istoria unei jumătăți de veac pornind de la un fapt real: descoperirea, în anul 2014, a unui sinistru cimitir secret în care erau îngropați copiii negri uciși într-o școală de corecție din Florida. Personaje imaginare, plasate în situații imaginare, într-o școală de corecție imaginară, reconstituie segregația rasială, cu abuzurile și persecuțiile suferite de populația de culoare din statele sudiste, dar și corupția generalizată din sistemul penitenciar american, inclusiv cel juvenil, într-o poveste copleșitoare, în care granița dintre ficțiune și realitate se estompează până la completa dispariție. Acțiune ne poartă din Florida anilor 1962-1963 în New York-ul anilor 60, 70 și 80 ai secolului trecut, până spre zilele noastre, regalându-ne, ca de fiecare dată în romanele lui Colson Whitehead, cu un final neașteptat.

În centrul acestui roman tonic se află prietenia atipică dintre Archie Jones și Samad Iqbal, veterani din al Doilea Război Mondial. Archie se află la a doua căsătorie, cu o jamaicană care are pe jumătate vârsta lui, și au împreună o fiică, un copil precoce, cu o personalitate complexă. Căsătoria aranjată conform tradiției îi aduce lui Samad fii gemeni, dar întru totul diferiți, și reînnoirea, pe baze selective, a devotamentului pentru islam. Pe fundalul diversității rasiale și culturale a Londrei, Dinți albi redă talmeș-balmeșul modernității și al așteptărilor confuze, cochetează cu dezastrul și îmbrățișează comedia existenței cotidiene.

Romanul Dinți albi a obținut premii literare prestigioase, printre care James Tait Black Memorial Prize, Whitbread Book Award, Guardian First Book Award, Commonwealth Writers’ First Book Prize și Betty Trask Award. Revista Time l-a inclus în lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză scrise între anii 1923 și 2005.

Dinți albi este precum Londra pe care o descrie: un hibrid fremătător de voci, tonuri și texturi, tresăltând de energie și încredere. The New York Times Book Review

Ambițioasă, onestă și ireverențioasă… Smith are un real talent pentru comedie și o privire afectuoasă asupra slăbiciunilor umane. The Wall Street Journal

Inspirate din tradițiile gotice sudiste, povestirile din volumul Greu de găsit un om bun demonstrează viziunea unică, grotescă a lui Flannery O’Connor asupra vieții, fiind infuzate cu simbolism religios, bântuite de perspective apocaliptice, susținute de tragicomedia comportamentului uman, în confruntarea cu aspirația către mântuire. Umorul sardonic al autoarei se bazează pe disparitatea dintre percepția limitată a unora dintre personaje și peisajul mult mai larg al realităților sociale, economice și spirituale ale Sudului rural.

În unele dintre povestiri, O’Connor explorează teme nevralgice dezbătute în epocă: Holocaustul este vizat în „Dezrădăcinatul“; integrarea rasială, în „Negrul artificial“; intersexualitatea, în „Un Templu al Sfântului Duh“. Prin povestirile sale, Flannery O’Connor și-a câștigat un loc privilegiat în inima cititorilor americani, numărându-se printre cei mai originali și provocatori scriitori din generația ei.

Multă cruzime, compasiune, mascaradă, artă și adevăr se află în aceste povestiri! Mi-e greu să găsesc un scriitor mai amuzant, dar și mai înfricoșător. Robert Lowell

În aceste povestiri, pentru prima dată, Sudul rural este portretizat de o scriitoare a cărei corectitudine este pe măsura talentului său. The New York Times Book Review

Autoarea bestsellerului Fata cu fragi revine cu un roman inspirat de fapte reale – povestea de dragoste dintre Alfred Nobel și Sofie Hess.

„Doi ani m-am documentat asupra vieții lui Alfred Nobel: sunt fascinată de personalitatea sale și am considerat că istoria legăturii lui cu Sofie Hess trebuie scrisă.“ -- Lisa Strømme

O lecție de viață extraordinară, profundă, luminoasă și extrem de emoționantă.

Maryse este un neuropediatru eminent, o femeie frumoasă și inteligentă, teribil de narcisică și convinsă că are întotdeauna dreptate. Însă este și mama lui Charlot, care o fascinează și o exasperează în același timp. Charlot, un Mic Prinț dezarmant al adevărului, este cel care o pune în fața unor probleme filosofice. Care-i sensul vieții când ai parte de greutăți? Unde se ascunde iubirea când ai de făcut față intimidărilor, prostiei, spaimei de celălalt? Și ce este egoul, chestia aia de care pare să sufere toată lumea?
Însuflețit de un curaj nebun și motivat de o umanitate extremă, Charlot o va învăța pe mama sa că, dacă renunță la certitudini și încetează să se mai considere buricul pământului, va putea, în sfârșit, să aibă parte de adevărata bucurie, cea a relaxării și a inteligenței emoționale. În plus, va învăța să se iubească.

"Am ales forma romanului pentru a aduce în scenă personaje și situații care să ilustreze multiplele fațete ale egoului.
Așa s-au născut Charlot, Maryse, Marie-Lou, Georges și toți ceilalți. Sper să fim cât mai mulți cei care vom încerca să răspundem la întrebările lui Charlot, întrucât am sincera convingere că o mai bună înțelegere a mecanismelor egoului ar permite evitarea unei mari părți din suferința omenească." – Serge Marquis

„Serge Marquis, îți mulțumesc că îi faci pe cei care te citesc să se simtă mai vii!" – Alexandre Jardin, regizor, laureat al Premiului Femina 1988, pentru filmul Zebra

Medic specialist în sănătate mintală, dr. Serge Marquis acordă un interes deosebit stresului și epuizării profesionale și susține 150 de conferințe pe an în întreaga lume. A publicat două volume de dezvoltare personală care au intrat în topurile de vânzări din Quebec — Pensouillard le hamster. Petit traité de décroissance personelle și On est foutu, on pense trop! Comment se libérer de Pensouillard le hamster. Primul său roman, Egoman, a apărut în 2016.

„O autoficțiune tandră și emoționantă, care face radiografia obsesivă a durerii." - Kirkus Review

În acest roman de debut, Carolina Setterwall rememorează intensitatea îndrăgostirii și șocul
pierderii bărbatului iubit.
Carolina și Aksel s-au cunoscut la o petrecere, iar prima lor întâlnire, plină de pasiune, s-a transformat într-un joc al seducției care a dus la întemeierea unei familii.
Pentru a face puțină ordine în haosul existențial, Carolina descrie lunile de după moartea lui Aksel, iar însemnările sale au acuratețea unui jurnal de bord. Cu o precizie de chirurg, ea dezvăluie detaliile vieții lor de dinainte de tragedie, încercând să găsească o explicație pentru destinul său nefericit.
Când o nouă iubire îi iese în cale, Carolina se trezește că ea însăși dovedește atitudinea reticentă pe care Aksel a avut-o odată.
Acum i se oferă șansa unui nou început – dar oare va ști ea să n-o irosească?

„Bazat pe evenimente reale, Să sperăm că va fi bine este un roman despre durere în toată confuzia ei brutală, dar și un roman despre timpul care vindecă. Setterwall refuză să apeleze la acele artificii care ar aduce un plus de suspans poveștii și descrie o experiență de viață cât mai veridic și mai necruțător cu putință." - Daily Mail

„Să sperăm că va fi bine are ceva din atmosfera romanelor lui Karl Ove Knausgaard. Dar vocea Carolinei Setterwall e unică prin sinceritatea sa totală, prin capacitatea de introspecție ieșită din comun." - Evening Standard

Carolina Setterwall s-a născut în 1978 în Sala, Suedia. A studiat Comunicare și Mass-Media în Uppsala, Stockholm și Londra, apoi a lucrat în industria muzicală și de publicitate ca editor, după care s-a dedicat scrisului.
Locuiește la Stockholm, împreună cu fiul ei.
Să sperăm că va fi bine este romanul ei de debut și spune povestea reală a unei întâmplări tragice din viața sa.

Bestseller instant New York Times

Cea mai bună carte a anului 2017 în topurile publicațiilor Washinton Post, New York Times, USA Today, Business Insider și pe Amazon.com


Turtle Alveston este o supraviețuitoare. Are paisprezece ani și îi place să cutreiere pădurile de pe coasta nordică a Californiei. Obișnuiește să meargă pe jos kilometri întregi și știe pe de rost toate râurile, lacurile și insulele stâncoase din împrejurimi. Dar, deși lumea ei exterioară e vastă, lumea ei interioară e mică și înșelătoare: după moartea mamei, Turtle a crescut izolată, subjugată de Martin, tatăl ei charismatic și chinuit. Viața ei socială e limitată la școală — unde evită interesul colegilor și profesorilor intruzivi — și la interacțiunea cu tatăl ei.
Într-o bună zi, Turtle face cunoștință cu Jacob, un licean plin de umor care în scurtă vreme ajunge s-o adore. Pentru prima oară, lumea exterioară începe să se limpezească pentru Turtle — viața ei cu Martin nu e sănătoasă și nu mai poate continua. Mânată de experiența dragostei și a celei dintâi prietenii autentice, Turtle începe să caute o scăpare, folosindu-se tocmai de tehnicile de supraviețuire învățate de la părintele ei.
Oare va reuși Turtle să evadeze și să-și croiască o nouă viață?


"Turtle Alveston, adolescenta de paisprezece ani, este o creație desăvârșită, iar tatăl ei este cel mai credibil monstru uman produs de literatură după Harry Powell din Noaptea vânătorului. Cuvântul «capodoperă» s-a demonetizat din pricina folosirii excesive, dar Iubirea mea desăvârșită chiar este o capodoperă." – Stephen King

"O carte ciudată și impresionantă care ridică întrebări esențiale despre abuz și despre civilizație pe fundalul naturii sălbatice a Californiei." – The Washington Post

"Un roman teribil de întunecat, uneori insuportabil, dar cu o scriitură absolut remarcabilă." – Le Point


Gabriel Tallent a crescut în Mendocino, statul California. În perioada liceului, și-a petrecut mult timp făcând drumeții, recitind tragedii grecești și încercând să înțeleagă Moby Dick. Și-a luat licența la Universitatea Willamette cu o teză despre construcția plăcerii în romanul Pamela sau virtutea răsplătită de Samuel Richardson. Locuiește în Salt Lake City și își petrece timpul liber făcând alpinism și încercând — fără prea mult succes — să identifice plante în canionul Little Cottonwood. A publicat povestiri în revistele Narrative și St Petersburg Review.
Iubirea mea desăvârșită este romanul lui de debut.

Roman distins cu premiul STREGA GIOVANI 2019

Missiroli ajunge direct în partea întunecata a vieților noastre lăuntrice. Roberto Saviano

Simți că te refugiezi în paginile acestei cărți și nu mai vrei să ieși din vraja ei. La Stampa

O scriitură și o intrigă ce se dezvăluie cu talent și delicatețe, conturând portretul impresionant al unui cuplu. O relatare extraordinară a unui subiect aparent obișnuit, care vorbește despre greutățile vieții, complexitatea relațiilor dintre oameni și simplitatea dragostei. Letture.org

Ce cuvânt greșit, amant.
Ce cuvânt greșit, trădare.

Suntem siguri că a rezista unei ispite înseamnă fidelitate?
Dar dacă această renunțare ar reprezenta trădarea naturii noastre mai profunde?
Fidelitatea este o ancoră care ne permite să nu fim copleșiți de furtună, dar este și oglinda în care ne căutăm reciproc, în speranța de a ne recunoaște pe noi înșine. Asta ne spune Marco Missiroli, mergând la inima personajelor sale: el, ea, cealaltă și celălalt. Noi înșine.
Pregătește-te să-ți citesti povestea.

Carlo, un profesor de creative writing, și Margherita, o arhitectă devenită agentă imobiliară, formează un cuplu tânăr și fericit, în care fiecare partener este perfect conștient de frământările celuilalt. Se iubesc, însă în același timp au dorințe care trec dincolo de pereții dormitorului lor.
Carlo tânjește după frumusețea liniștită a uneia dintre elevele sale, Sofia, iar Margherita visează la mâinile puternice ale terapeutului ei, Andrea.


Marco Missiroli s-a născut în Rimini, pe coasta Mării Adriatice, și acum locuiește la Milano, unde este redactorul-șef al unei reviste de psihologie și editorialist cultural pentru Corriere della Sera.
Primul său roman, Senza coda (2005), a câștigat Campiello Opera Prima (echivalentul italian al Costa First Book Award). Romanul său Atti osceni in luogo privato (2015) a devenit un bestseller încă de la apariție și s-a vândut în peste 150 000 de exemplare.

Fidelitate, cel de-al șaselea roman al lui, a fost #1 bestseller în Italia și e în curs de adaptare într-un serial Netflix.

Traducere de Gabriela Ionescu

Dacă scenariile erotice din această carte nu-l fac să roșească nici pe cel mai pudic cititor nu este pentru că le-ar lipsi îndrăzneala. Ci pentru că Llosa le transformă în artă pură, în joc, în frumusețe. O deloc sfântă familie formată din don Rigoberto, tatăl, Alfonso, fiul puber, și dona Lucrecia, mama vitregă, pare să fi descoperit secretul fericirii. Fiecare își trăiește erotismul în forme multiple și mereu mai inventive, într-o casă unde totul este afrodiziac, până și aerul pe care-l respiră. Cititorul singur va decide dacă amoraşul, pajul cu chip de înger, Fonchito, e de fapt diavolul deghizat, aşa cum crede menajera Justiniana, o fată simplă şi nevinovată; are la îndemână un capitol despre o anume bunăvestire, poate cel mai plin de semnificaţii din tot romanul, şi care reprezintă una dintre cheile care descuie lacătul întregii poveşti.

Elogiu mamei vitrege rămâne, probabil, cel mai rafinat roman erotic contemporan. Şi, în acelaşi timp, o  usturătoare lecţie de viaţă, dincolo de binele şi răul moraliştilor.

Pe copertă: Agnolo Bronzino, Alegoria lui Venus și Cupidon (detaliu)

Traducere și note de Iulia Gorzo

Povestea de dragoste dintre Ernest Hemingway şi Hadley Richardson, cuplu teribil al Parisului anilor '20, e una dintre cele mai cunoscute în istoria literaturii americane, iar în memoriile sale scriitorul mărturiseşte că ar fi trebuit să moară înainte de a mai iubi pe altcineva în afară de ea. Romanul, care poate fi considerat o replică la Sărbătoarea continuă a lui Hemingway, urmăreşte evoluţia relaţiei celor doi, dar şi a prieteniei lor cu membrii grupului de intelectuali expaţi de la Paris: Gertrude Stein, James Joyce, Ezra Pound, F. Scott şi Zelda Fitzgerald.

Hadley Richardson soseşte, alături de proaspătul său soţ, scriitorul Ernest Hemingway, în spectaculosul Paris al aşa-numitei Generaţii pierdute, aflat în plină epocă a jazz-ului, populat de scriitori, artişti şi filozofi care împânzesc cafenelele de pe ambele maluri ale Senei. Dar promisiunea ei iniţială, de a-şi sprijini soţul pe calea afirmării literare şi a-şi dedica viaţa ascensiunii acestuia, se dovedeşte o încercare mai grea decât estimase. În lumea plină de tentaţii, a cafenelelor unde se petrece cu absint şi jazz până în zori, a dezinhibatelor şi mereu elegantelor flapper girls, pentru cei doi e tot mai greu să păstreze armonia conjugală de care s-au bucurat în prima perioadă a căsniciei. Odată cu publicarea primului volum de povestiri al lui Hemingway şi cu succesul de care acesta se bucură, începe şi disoluţia cuplului, iar Hadley descoperă că probabil preţul plătit pentru reuşita literară a soţului ei a fost chiar căsnicia lor.