Moderni & contemporani

Publicat în 1919, romanul Scorpionul este pionier al literaturii queer. Povestea gravitează în jurul vieții tulburate a Melittei Rudloff, o tânără cu un trecut complicat, care se luptă cu identitatea și relațiile sale într-o societate care, deși liberală din multe puncte de vedere, nu tolerează încă emanciparea față de normele (hetero)sexuale.

În limba germană, termenul „skorpion” era folosit pentru a face referire la o lesbiană cu trăsături ușor masculine și o inteligență ieșită din comun care nu se încadrează în normele identitare convenționale. „Scorpionul” este un simbol al nonconformismului timpuriu, personal și literar deopotrivă.

Anna Elisabet Weirauch s-a născut în 1887, într-o familie de origine germană, la Galați, unde și-a petrecut primii ani din viață. După o carieră de succes în teatru, se dedică literaturii. A fost una dintre puținele scriitoare din epocă care au putut trăi din scris, publicând peste 60 de romane, unele apărute sub formă de foileton în diverse publicații. După cel de-al Doilea Război Mondial, a locuit la München, în 1961 revenind în Berlinul de Vest. S-a stins din viață pe 21 decembrie 1970.

Ce e conștiința și unde se află „sediul" ei? Cum, cât și ce anume dinrealitatea care ne înconjoară percepem cu adevărat? Cum se deosebește realitatea percepută de cea „reală"? Dar există, de fapt, o realitate „reală"? Toate acestea sunt întrebări care îi preocupă pe protagoniștii celui mai recent roman semnat Dan Brown, Secretul secretelor. Și este oare posibil ca, o dată găsite, potențialele răspunsuri să fie folosite în scopuri deloc benefice? Pentru dezlegarea acestor enigme, o nouă misiune îl așteaptă pe profesorul de simbologie Robert Langdon, într-o altă confruntare cu un inamic incredibil.

Saga familială captivantă, luminoasă și emoționantă, traversând cei mai întunecați ani ai secolului XX, romanul Cinematograful călător al domnului Saito a fost desemnat drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2023 de publicația daneză Politiken, a fost finalist al Premiului Martha 2024 și tradus până în prezent în 18 limbi.

Deși fug din Argentina cu gândul să-și încerce norocul la Paris, Fabiola și fiica ei, Lita, ajung în micul port al insulei canadiene Upper Puffin. După ce urcă cele optzeci de trepte până la pensiunea Betleem, inima comunității, care găzduiește o mulțime de personaje excentrice, cele două descoperă o lume mult mai plină de culori decât promiteau stâncile cenușii de pe țărm. Aurora boreală și migrațiile viețuitoarelor Atlanticului punctează spectaculos timpul ce se scurge, iar vizitele anuale ale cinematografului ambulant al domnului Saito – care aduce filme din întreaga lume pe insula izolată – le vor schimba complet viața.

„Romanul este pictat cu tușe ample, însă autoarea are întotdeauna ochi pentru detaliile mici. Annette Bjergfeldt știe să schițeze portretele personajelor cu precizie și bogăție lingvistică. Dar știe, de asemenea, să descrie toate emoțiile vieții. […]  O poveste fantastică și spectaculoasă despre aventură și iubire în locuri neașteptate.“ — Politiken

„Limbajul extraordinar al acestui roman este îndrăzneț și aspru, ca valurile care se sparg de țărmul insulei Upper Puffin, dar și muzical și provocator, ca un tango. […] Cartea este o declarație de iubire pentru outsideri, pentru inadaptați, pentru oamenii cărora le este greu să se descurce în lume. Toți aceștia își găsesc un loc în Cinematograful călător al domnului Saito.“ — Nordjyske

„John Irving, Isabel Allende și Gabriel García Marquez au o soră mai mică în Danemarca! Prin romanele ei, Annette Bjergfeldt preia ștafeta de la unii dintre cei mai plini de imaginație scriitori ai lumii.“ — Bog & Idé

După ce a renunțat la facultate, Hai nu știe cum să înfrunte viitorul până când o întâlnire întâmplătoare cu Grazina, o văduvă în vârstă, îi schimbă viața.

Într-o seară de vară, în orașul East Gladness din Connecticut, Hai, în vârstă de nouăsprezece ani, stă pe un pod, gata să sară, când aude pe cineva strigând peste râu. Vocea îi aparține Grazinei, o văduvă în vârstă care suferă de demență. Pe parcursul anului, duoul neobișnuit dezvoltă o legătură care le va schimba viața.

Când Hai se angajează la un restaurant pentru a-i întreține pe el și pe Grazina, colegii lui devin familia pe care nu se aștepta să o descopere. Uniți de disperare și împrejurări și existând la marginea societății, asistă împreună la supraviețuirea celuilalt.

„Incredibilă.” — Björk

„Sfâșietoare.” — Guardian

„O capodoperă.” — Bryan Washington

„Primul mare roman american al milenialilor.” — ArtReview

„Împăratul bucuriei este o poveste poetică, dramatică și intensă. De o amploare grandioasă, abordează intimitatea și dragostea cu delicatețe și o originalitate profundă. Cele două personaje, Hai și Grazina, sunt luate de Ocean Vuong de la periferia societății americane și, prin puterea unei mari compasiuni și a unui geniu imaginativ, plasate chiar în centrul lumii noastre.” — Colm Tóibín

„Surprinde emoțiile protagoniștilor cu o sensibilitate și o voluptate aparte… cuprinde momente de o suferință aproape insuportabilă.” — Guardian

„Cu mult timp în urmă, când eram tânără, am consemnat în jurnalul meu că mama, care era bătrână, a zis, râzând, că atunci când era de vârsta mea se temea că pleoapele îi devin creponate. Aveam douăzeci și nouă de ani când am notat ce spusese, iar ea avea șaptezeci și trei. Nu știam dacă pleoapele mele erau și ele creponate. Acum, în timp ce citesc ce am scris la momentul acela, am șaptezeci și doi de ani, aproape vârsta ei de atunci. Cât despre mama, ea s-a dus, e sus, într-o urnă. Și pleoapele ei, amestecate cu restul, sunt acum cenușă.”

Ingenioasă, abilă și inventivă, Străinii noștri este o culegere de povestiri fascinantă, care confirmă încă o dată geniul unei scriitoare a cărei atenție este transformatoare, dar mai ales dragostea ei sinceră pentru această specie literară și măiestria ei incontestabilă.

„Davis este o magiciană... Puțini scriitori din ziua de azi reușesc să confere atât de multă însemnătate cuvintelor de pe pagină.” Jonathan Franzen

„Capacitatea lui Davis de a observa și celebra detaliile este la fel de serioasă și miraculoasă ca întotdeauna.” Financial Times

Celebră prozatoare, eseistă și traducătoare americană, Lydia Davis s-a născut în 1947, în Massachusetts. A publicat nouă culegeri de proză scurtă, printre care The Thirteenth Woman and Other Stories (1976), Story and Other Stories (1983), Almost No Memory (1997). Break It Down (1986), cea de-a patra culegere a autoarei, a fost finalistă la Premiul PEN/Hemingway, iar Varieties of Disturbance (2007) a fost inclusă pe lista scurtă a propunerilor pentru National Book Award. Integrala prozei scurte The Collected Stories of Lydia Davis (2009), conținând toate povestirile sale de până în 2008, a fost inclusă pe lista celor mai bune 100 de titluri ale secolului XXI de către The New York Times. Aceasta a fost publicată la Editura Vellant, în două volume: Defalcare. Aproape nicio amintire (2016) și Un impuls bizar (2017).

Printre numeroasele distincții acordate Lydiei Davis se numără o bursă MacArthur (2003), Medalia pentru Merit decernată de Academia Americană de Arte și Litere (2013), Premiul Man Booker International (2013) și, în 2020, Premiul PEN/Malamud pentru excelență în proză scurtă

A predat literatură și scriere creativă la universități americane de prestigiu și se consideră a fi influențat o generație întreagă de autori, printre care Jonathan Franzen, Dave Eggers, Miranda July și David Foster Wallace.

Locuiește în nordul statului New York și este profesoară emerită la SUNY Albany.

Adio, arme este povestea locotenentului Frederic Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, şi a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală englezoaică.

Încă de la prima lor întâlnire, Catherine îi povesteşte, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie şi-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul îi fusese omorât în luptă cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească. Cei doi încep o relaţie, iar Henry este convins că nu e îndrăgostit de Catherine şi că nici nu o va iubi vreodată.

Pentru el, acesta este doar un joc, la fel ca bridge-ul, doar că în locul cărţilor sunt folosite cuvinte. Curând, însă, jocul devine serios. Romanul a fost adaptat de mai multe ori pentru marele ecran, una dintre cele mai cunoscute versiuni fiind cea din 1932, cu Gary Cooper şi Helen Hayes în rolurile principale.

 

Romanul Unsprezece minute este povestea Mariei, o fată dintr-un sat brazilian, ale cărei prime întâlniri inocente cu dragostea o lasă cu inima frântă. La o vârstă fragedă, ea se convinge că nu va găsi niciodată iubirea adevărată, crezând în schimb că „dragostea este un lucru cumplit, care te face să suferi...“. O întâlnire întâmplătoare în Rio de Janeiro o determină să plece la Geneva, unde visează să găsească faimă şi bogăţie, dar sfârşeşte în stradă, ca prostituată. În Geneva, Maria se îndepărtează tot mai mult de iubire, devenind tot mai fascinată de sex. În cele din urmă, concepţia ei lipsită de speranţă despre dragoste este pusă la încercare când cunoaşte un tânăr şi chipeş pictor. În această odisee a descoperirii de sine, Maria are de ales între a urma o cale a întunericului – plăcerea sexuală de dragul plăcerii sexuale – sau a risca totul pentru a găsi „lumina lăuntrică“ şi potenţialităţile sexului sacru, ale sexului în contextul dragostei. În acest palpitant şi îndrăzneţ roman, Paulo Coelho analizează cu sensibilitate natura spirituală a sexului şi a iubirii şi ne invită să ne confruntăm cu propriile prejudecăţi, cu propriii demoni, să ne aflăm propria „lumină lăuntrică“. 

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 88 de limbi şi editate în peste 170 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 320 milioane de exemplare în întreaga lume. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 45 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO în cadrul programului „Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale", membru al comitetului director al Fundaţiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation. I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului şi premiile italiene Grinzane Cavour, 1996 și Fregene pentru literatură, 2001, precum și premiul danez Hans Christian Andersen, 2007) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.

Un băiat acceptă despărţirea părinţilor săi; o mamă îşi ţine în braţe copilul care nu are încă un nume; un tată s-a opus căsătoriei fiicei sale; o fată n-a avut curajul de a-i oferi bomboane de ciocolată de Valentine’s Day persoanei iubite. În cel de-al cincilea roman din seria Până nu se răceşte cafeaua păşim în aceeaşi cafenea misterioasă din Tokyo care te poate trimite înapoi în timp, iar în cazuri rare, în viitor, nu ca să schimbi prezentul, pentru că cea dintâi regulă spulberă această speranţă, ci ca să-l accepţi şi să te împaci cu tine şi cu cei cărora le-ai greşit. Nici celelalte reguli restrictive nu sunt de natură să încurajeze călătoria în timp: nu te poţi întâlni cu cineva care nu a vizitat niciodată cafeneaua; te poţi întoarce în trecut doar stând pe un anumit scaun; în timpul pe care îl petreci în trecut – sau în viitor – nu ai voie să te ridici de pe scaunul special. Iar la aceste reguli se adaugă încă una: trebuie să bei cafeaua înainte de a se răci, altfel rămâi prizonier între două lumi.

Până nu uităm ce înseamnă bunătatea este un roman reflexiv, care explorează amintirile, legăturile familiale şi iertarea, în aceeaşi manieră profundă, delicată şi plină de grijă şi respect pentru semeni, caracteristică civilizaţiei japoneze.

„Kawaguchi a găsit o metodă unică de a aborda o temă atât de comună cum este călătoria în timp şi a surprins puterea bucuriei ca moştenire lăsată de cei dragi.” - Library Journal

„O incursiune impresionantă, deosebit de captivantă în dorinţa personajelor de a se agăţa de trecut.” - Publishers Weekly

„Un roman fermecător despre o cafenea japoneză misterioasă în care clienţii care se aşază pe un anumit scaun pot să se întoarcă în timp – dar numai până când cafeaua se răceşte.” - Star Tribune

„O analiză a iubirii şi a regretului, în patru acte, scrisă într-o proză fluidă, onirică. Simplă, sentimentală şi profundă, această carte va satisface cu siguranţă nerăbdarea fanilor seriei.” - Publishers Weekly

„Povestea poate că explorează un subiect similar cu al altor romane din acest gen, dar limitează în mod inventiv mecanica deplasării în timp la durata unei cafele şi asta îi dă mai multă semnificaţie.” - Chicago Review of Books

„O poveste frumoasă, un fel de pildă despre un scaun magic dintr-o cafenea în care, dacă vrei, poţi să te întorci în timp. O lectură ciudată, însă fermecătoare.” - The Sydney Morning Herald

„Plină de suflet, narată într-o construcţie de cuvinte inteligentă, cu o desfăşurare convingătoare a relaţiilor dintre personaje.” - Books and Bao

„O poveste despre relaţiile umane, despre ocaziile ratate şi despre puterea durabilă a iubirii.” - The Gryphon

TOSHIKAZU KAWAGUCHI s-a născut în 1971, la Osaka, Japonia. A fost producător, regizor şi scenarist pentru grupul de teatru Sonic Snail. Romanul său de debut, Până nu se răceşte cafeaua (2015), este o adaptare după piesa de teatru pusă în scenă de 1110 Productions, care a câştigat Marele Premiu la ediţia a zecea a Festivalului de Dramă Suginami. Cartea a fost ulterior ecranizată, cu scenariul scris de autor, filmul cu titlul Cafeneaua Funiculi Funicula având premiera în 2018. Succesul uriaş al romanului său l-a determinat pe Kawaguchi să scrie patru continuări, care s-au bucurat de aceeaşi primire entuziastă din partea publicului.

De ce ingrediente ai nevoie pentru a vindeca o inimă frântă? Această lectură pentru suflet le este dedicată tuturor celor care au iubit și au pierdut – și vor să poată iubi din nou.

Momoko, o tânără în vârstă de douăzeci și nouă de ani, a fost părăsită în mod tragic. Crezuse că el era sufletul ei pereche și că avea de gând s-o ceară în căsătorie. În schimb, iubitul ei a pus capăt relației... într-un motel.

Așa că Momoko face ceea ce fac mulți oameni atunci când suferă o decepție amoroasă – se îmbată. Atât de tare, încât ajunge să leșine într-o cafenea. Când se trezește, simte nevoia să-și spună povestea oricui e dispus s-o asculte și își varsă amarul în fața managerului curios și a singurului client al cafenelei la acea oră, un călugăr budist în pregătire. În vreme ce Momoko descrie cum își răsfăța fostul iubit cu cele mai bune mâncăruri, managerul decide să-i facă pe plac și s-o lase să prepare, în bucătăria localului, rețeta preferată a fostului ei iubit: un delicios curry de pui cu unt.

Când își încheie povestea, Momoko își dă seama că această combinație stranie de gătit și confesiuni a ajutat-o să se oprească din plâns. Și atunci, managerul are o idee strălucită. Ar putea face asta în mod regulat – să invite clienții să-și împărtășească poveștile, în timp ce gătesc preparatele care au avut o semnificație aparte în relațiile lor.

Bazat pe povestea adevărată a autoarei, acest roman fermecător (care conține și rețete culinare) are în prim-plan o femeie care, conștientă fiind de puterea vindecătoare a unei mese calde și savuroase, reușește astfel să aducă laolaltă inimile singuratice dintr-o mică suburbie a orașului Tōkyō.

O poveste captivantă despre curajul și încăpățânarea unei femei de a se agăța de speranță într-o lume distrusă și de a-și reîntregi familia după ce a supraviețuit iadului de la Auschwitz. Lectura perfectă pentru cei care au îndrăgit romane precum Tatuatorul de la Auschwitz, Rețeaua Alice și Privighetoarea.

Auschwitz, 1943: Mângâi părul bebelușului meu frumos. E un miracol că e blond, pentru că asta îl va ține în viață și în siguranță. Curând, vor veni să o ia pe Pippa de aici, de la Auschwitz-Birkenau, și din brațele mele. Dar, câtă vreme e în viață, există o brumă de speranță că într-o bună zi o să îmi găsesc fiica…

Berlin, 1945: Cu ultimele puteri, Ester Pasternak a ieșit pe porțile de la Auschwitz. Contrar tuturor așteptărilor, a supraviețuit calvarului, dar sfâșietoarea ei călătorie abia începe. În lagăr, tânăra a adus pe lume o fetiță cu părul blond, însă copila i-a fost smulsă din brațe și dată unei familii germane. Acum, că războiul s-a sfârșit, Ester este disperată să își găsească pruncul. Europa însă se zbate în haos, familiile de evrei au fost risipite și toată lumea încearcă să dea de urma celor dragi. În fiecare orfelinat și spital pe care le vizitează, Ester cercetează cu luare-aminte chipurile pătate de lacrimi ale copilașilor; fiecare ciuf blond și fiecare pereche de ochi albaștri îi fac inima să o ia la goană. Va reuși oare Ester să o găsească pe fetița cu un tatuaj identic cu al ei? Sau este prea târziu?

„O scriitură superbă – și o lectură deopotrivă emoționantă și captivantă! Un roman ale cărui personaje principale credibil construite sunt pline de compasiune. […] O poveste de neuitat. O recomand din toată inima! Am iubit cartea asta!” -- BEING ANNE

„M-a năucit! Am fost complet bulversată când am citit cartea! Am reușit să văd totul cu ochii minții. […] M-a lăsat fără cuvinte și mi-a adus lacrimi în ochi.” -- THAT BOOKISH VIXEN

„Povestea asta m-a ținut cu sufletul la gură de la început și până la sfârșit. Mi-a frânt inima. Un carusel de trăiri. Cred că am trecut prin toate emoțiile posibile citind acest roman!” -- CELTIC CASTON

„Să spun că Moașa din Berlin m-a zguduit și că mi-a frânt inima este prea puțin. […] Recomand această poveste copleșitoare care îți va da lumea peste cap și te va face să apreciezi libertatea de care te bucuri.” -- CINDY L SPEAR

„O poveste pe care nu am să o uit niciodată și pe care le-o recomand cu căldură tuturor!” -- YOURS CHLOE

 

În această comedie ecranizată, Andrea Sachs, o tânără dintr-un orășel de provincie, proaspăt ieșită de pe băncile facultății, obține slujba „pentru care un milion de fete și-ar da viața”. Angajată ca asistentă a Mirandei Priestly, celebrul redactor-șef al revistei Runway, Andrea ajunge într-un birou care strigă „Prada! Armani! Versace!” la fiecare pas, o lume populată de femei imposibil de slabe și dureros de stilate, precum și de bărbați frumoși, îmbrăcați în bluze fine și pantaloni strâmți din piele, care le scot în evidență devotamentul de-o viață pentru sală. Cu o năucitoare ușurință, Miranda reușește să-i transforme pe toți acești oameni sofisticați în niște copii speriați și plângăcioși.

Andrea este pusă la grea încercare în fiecare zi – și frecvent până târziu în noapte – cu ordine lătrate prin telefon. Rabdă însă totul cu stoicism, gândindu-se la premiul final: o scrisoare de recomandare de la Miranda, care i-ar putea deschide ușa către orice revistă și orice slujbă își dorește. Totuși, pe măsură ce lucrurile trec de la pur și simplu inacceptabile la absolut scandaloase, Andrea începe să-și dea seama că slujba pentru care un milion de fete și-ar da viața e posibil să o distrugă. Și, chiar dacă va reuși să supraviețuiască, va trebui să hotărască dacă marele premiu merită sau nu să-și vândă sufletul pentru el.

„Gradul în care Diavolul se îmbracă de la Prada a influențat cultura pop nu are nevoie de nicio explicație.”  - Vanity Fair

„Combinația dintre O femeie face carieră și Cruela de Vil.”  - Newsday

„O poveste revelatoare și captivantă despre viața de subaltern!”  - BBC

„Delicios de spirituală și plină de bârfe.” - Publishers Weekly

„[Un] accesoriu must-have.” - Rocky Mountain News

„Diavolul se îmbracă de la Prada îți oferă o lecție, indiferent din ce unghi privești. Dacă o simpatizezi pe Andrea, vei învăța cel puțin cum să te aperi și să-ți susții punctul de vedere. Dacă îți place Miranda, vei înțelege cum poți supraviețui într-o lume condusă de cineva precum ea. Dacă îl placi pe Alex, vei învăța cum să fii de nădejde și să îți susții partenerul sau partenera de cuplu. Dacă o placi pe Emily, vei învăța cum să te adaptezi constant și să mergi mai departe, pe măsură ce rotițele lumii continuă să se învârtă.” - The Melodramatic Bookworm

„Elsa Morante este maestra mea. Am încercat să învăț din cărțile ei... mi se par de neegalat.“ – Elena Ferrante

Istoria este cronica sumbră a dictaturilor, războaielor mondiale și crimelor împotriva umanității din prima jumătate a secolului XX. Romanul Elsei Morante este însă, mai presus de orice, povestea profesoarei văduve Ida. Ea aleargă până la epuizare între cartierele sărace San Lorenzo și Testaccio din Roma, străduindu-se să-și crească cei doi băieți: pe Nino, fiul mai mare și membru al organizației Cămășile negre, care vrea să părăsească liceul cât mai repede și să plece la război, și pe micul Useppe. Acesta din urmă e rodul unui viol comis de un tânăr soldat al Wehrmachtului, mereu vesel și curios, care își petrece zilele singur în apartament, uneori în compania lui Blitz, câinele familiei. În mijlocul bombardamentelor, foametei și deportărilor, Ida se teme din ce în ce mai mult că strămoșii ei evrei ar putea aduce nenorocirea asupra familiei. Cu o afecțiune nemărginită pentru personajele sale și o claritate lipsită de patos, Elsa Morante leagă povestea unei lumi în flăcări de soarta unei femei și a copiilor ei.

„Ca romancieră și cititoare, citind Istoria m-a cuprins un sentiment de profundă recunoștință față de Elsa Morante.“ - Natalia Ginzburg

„Elsa Morante scrie ca o corespondentă de război, cu descrieri uneori brutale, alteori lirice. Poate că, precum Clarice Lispector, Lucia Berlin și multe alte scriitoare, destinul ei e să treacă prin cicluri de uitare și renaștere.“ - The Financial Times

„Un clasic al secolului XX și un punct de referință pentru generațiile actuale de scriitori.“ - Diari Més

Scriitoarea italiană Elsa Morante (1912-1985) a debutat la o vârstă fragedă, publicând povestiri în reviste pentru copii, antologate mai târziu în volumul Il gioco segreto (1941), urmat la scurt timp de o carte pentru același public, La bellissime avventure di Caterì dalla trecciolina (1942). Primul ei roman, Menzogna e sortilegio, a apărut în 1948 și i-a adus Premiul Viareggio. A devenit unul dintre cei mai de succes scriitori italieni odată cu publicarea romanelor Insula lui Arturo (L´isola di Arturo, recompensat cu Premiul Strega) și Istoria (La Storia, 1974), acesta din urmă aclamat de public și considerat una dintre cele mai bune o sută de cărți ale lumii. Ultimul ei roman, Aracoeli (1982), i-a adus Premiul Médicis Étranger. Atât Insula lui Arthuro, cât și Istoria stau la originea unor ecranizări, în 1962, respectiv în 2024. Elsa Morante a fost căsătorită cu romancierul Alberto Moravia, un oponent al regimului fascist al lui Mussolini, cei doi alcătuind cel mai de succes cuplu literar al Italiei acelor vremuri. A mai publicat câteva volume de povestiri și două volume de poeme. A murit în 1985 la Roma, în urma unui atac de cord.

Autoarea bestsellerului Tot albastrul cerului

Rosalie, Gabriel, Tim, Anton și Ambre formau un grup de prieteni foarte unit, până când viața i-a îndepărtat unul de altul. Cinci ani mai târziu, o chemare în ajutor îi va aduce iar laolaltă. Între tăceri amare și regrete, întâlnirea le va reînvia durerile-fantomă și le va zgudui certitudinile. Oare chiar trăiesc ei cu adevărat viața la care visau? O regăsire la răscruce de drumuri, care le va dovedi că pot pierde legăturile, dar nu și sentimentele... Și că niciodată nu este prea târziu pentru a-ți schimba viața și a fi fericit.

După succesul romanului Un soi de fericire, Mélissa da Costa ne împărtășește, cu delicatețe și sensibilitate, o poveste extraordinară despre prietenie și viață, despre dragostea celorlalți, gustul fericirii și vindecarea rănilor trecutului.

„Mélissa Da Costa examinează trecerea de la adolescență la maturitate, relațiile de prietenie, legăturile amoroase toxice și efectele insidioase ale controlului.“ - Le Journal de Québec

„Un roman foarte emoționant, de o sinceritate tulburătoare, despre vârsta adultă, care spulberă toate certitudinile și aruncă în aer viitorul trasat. Mélissa Da Costa ne alină sufletul și, ca de obicei, ne ajută să mergem mai departe.“ – Actualitté

 Mélissa Da Costa s-a născut pe 7 august 1990. După studii de economie și management, s-a ocupat de comunicare în domeniul energetic și al mediului. De asemenea, s-a specializat în aromaterapie, naturopatie și sofrologie. Lectura face parte din viața ei de zi cu zi, pe lângă scris și sport. Tot albastrul cerului, romanul său de debut, a cunoscut un succes impresionant. Au urmat Zilele ce vor veni, Un soi de fericire, La doublure, Les Femmes du bout du monde (Prix Babelio 2023), La Faiseuse d'étoiles, toate bestsellere și figurând în Top 10 cele mai vândute cărți din Franța. La Editura Trei, de aceeași autoare, au mai apărut Tot albastrul cerului, Zilele ce vor veni și Un soi de fericire. Durerile-fantomă este un roman inedit care prilejuiește întâlnirea cu personajele îndrăgite din Un soi de fericire, dar poate fi citit și independent. A fost recompensat cu Prix Babelio 2022 pentru literatură.

Autoarea fenomenului internațional Oamenii fericiți citesc și beau cafea 

UNELE PRIVIRI DISTRUG, ALTELE REPARĂ.

Într-un mic restaurant, un bărbat și o femeie fac cunoștință din întâmplare. Rebecca este o scriitoare în căutare de inspirație, care simte că viața îi scapă printre degete. Lino, un artizan pasionat de istoria artei, este măcinat de propriul trecut și de căutarea absolutului. Înclinat spre confidențe, el i se destăinuie Rebeccăi înainte de a dispărea în noapte. Fascinată de povestea lui, ea pornește pe urmele lui Lino, cu gândul nebunesc de a face din el eroul următorului ei roman.

„Emoții. Vibrații. Palpitații. Iubirea e o artă, potrivit lui Agnès Martin-Lugand. Este totul, mai puțin romantism siropos. O saga strălucitoare.“ - Elle

„Acest roman nu este doar o simplă poveste de dragoste. El pune sub semnul întrebării însăși esența sentimentului, curajul de a-ți înfrunta îndoielile și de a renunța la ceea ce te sufocă. Fără clișee romantice, fără efecte inutile. Doar personaje ancorate în propriile contradicții, prinse între frica de reînnoire și dorința de a se elibera.“ - Actualitté

După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Astfel, romanul său a cunoscut un succes uriaș nu doar în Franţa, ci în întreaga lume, drepturile de ecranizare fiind achiziționate de o casă de producție de la Hollywood.

Agnès Martin-Lugand se numără printre primii zece cei mai de succes autori francezi: cărțile ei s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare în întreaga lume și au fost traduse în 35 de limbi. La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Viața e ușoară, nu-ți face griji, Îmi pare rău, sunt așteptată…, Fericirea îmi scapă printre degete, Încă aud muzica noastră în gând, Lumina unui nou început, Ceea ce nu poate fi ascuns, Găsește puterea să mergi mai departe, Într-o zi, mă voi întoarce la tine, În seara asta n-avem voie să plângem și Rătăcitorul.

Pe o alee liniștită din Kyōto, se află un restaurant cu totul special. Administrat de Koishi Kamogawa, împreună cu tatăl ei Nagare, localul își răsfață clienții cu adevărate delicii culinare. Dar nu acesta este principalul motiv pentru care merită să-i treci pragul... Tatăl și fiica lucrează în tandem, ca „detectivi culinari“. Prin intermediul unor investigații ingenioase, cei doi reușesc să recreeze preparate cu o semnificație aparte în trecutul clienților lor – mâncăruri care ascund adesea cheile amintirilor uitate și fericirii viitoare.

De la un văduv care caută să regăsească gustul supei cu tăieței pe care i-o gătea soția lui, la o femeie în vârstă, căreia o anumită tocană de vită îi evocă o iubire din tinerețe, restaurantul rețetelor pierdute oferă o legătură cu trecutul – precum și o cale către un viitor mai luminos.

Bestseller în Japonia, Restaurantul rețetelor pierdute de Hisashi Kashiwai este o celebrare înduioșătoare a puterii pe care o poate avea o masă delicioasă, într-o atmosferă îmbietoare.

„Acest roman oferă mai mult decât niște simple povești frumos construite, despre bucuriile și provocările vieții. Abundă în referințe la cultura japoneză... E genul de carte din care savurezi fiecare pagină. Meșteșugit scrisă, te lasă cu dorința de a citi mai mult.“ New York Journal of Books

„Original și fermecător, cu o savoare mai complexă decât te-ai putea aștepta.“ - NPR

„Mi-a mers drept la suflet.“ - Genki Kawamura, autorul romanului Dacă pisicile ar dispărea din lume

„Remarcabil... O explorare gastronomică și culturală a bucătăriei japoneze... Romanul conține descrieri irezistibile ale preparatelor, precum și o portretizare nuanțată a vieții în Japonia... Cititorii vor savura deliciile rafinate ale lui Kashiwai și istoria culinară ce le însoțește.“ - Library Journal

„O plăcută evadare... Kashiwai nu numai că îți trezește pofta pentru numeroasele preparate japoneze despre care scrie, dar evocă totodată un dor aparte pentru fericirea trecută, pe care vrei, poate, s-o retrăiești.“ - Seattle Times

„Amestecul unic de condimente al lui Kashiwai e mai mult decât suficient pentru a transforma fiecare poveste într-un preparat de cinci stele... O pătură caldă de amintiri și nostalgii. Cititorii vor savura cu poftă fiecare părticică din această supă miso pentru suflet... O colecție substanțială de povestiri miniaturale, de o intensă savoare.“ - Kirkus Reviews

„În centrul acestei cărți stă puterea durabilă a iubirii... Autorul ilustrează ideea că mâncarea poate păstra vie o cultură peste generații... Echivalentul literar, reconfortant al unei tocănițe sățioase, într-o zi friguroasă.“ - Chicago Review of Books

HISASHI KASHIWAI s-a născut în 1952 la Kyōto. A absolvit Universitatea de Medicină Dentară din Osaka. După terminarea studiilor, s-a întors în Kyōto, unde a lucrat ca medic stomatolog. A colaborat cu diverse publicații și televiziuni, iar de-a lungul timpului, a scris mult despre farmecul aparte al orașului său natal.

Investigațiile unei anumite pisici, o adevărată revelație literară în 2023, este considerată una dintre cele mai bune cărți finlandeze ale ultimilor douăzeci de ani. Împletind realismul magic, autoficțiunea și relatarea nudă, romanul continuă să fie bestseller național, iar în 2025 i s-a acordat Premiul pentru literatură Laponia.

Tema construcţiei identitare, a marginalităţii şi a traumei familiale traver­sează întregul roman și acoperă peste o sută de ani de istorie finlandeză. Copil din flori, Eeva refuză să se lase doborâtă de soartă și își urmează iubirea cu forță și curaj, trăind pe o insulă nordică, la granița amenințată permanent de conflicte – acolo unde așteptarea, supraviețuirea și lupta devin forme ale existenței. Salvarea ei stă în cuvinte și în străvechea artă a vindecării trupești și sufletești pe care a moștenit-o. Peste decenii, strănepoata sa, Scriitoarea, are de-a face cu răul unei altfel de lumi, iar pierderea vine sub multe chipuri: a unei sarcini îndelung așteptate, a partenerului, a cuvintelor care sunt însăși substanța ființei ei. Un personaj insolit, o pisică, perturbă aparent planul realist pentru a oferi, pe lângă observațiile sale despre oameni, indicii despre o enigmatică misiune care i-a fost încredințată. O poezie subtilă pulsează în paginile romanului – aceea a naturii nordului, a gesturilor mărunte ale făuritorilor de visuri, a prezenței miracolului în lume.

„Stilul direct și îndrăzneț al Katjei Kettu produce emoție, iar realismul magic contribuie din plin la reușita cărții.“ — BÜCHERmagazin

„Katja Kettu a scris un roman excepțional, în care puterea cuvintelor are rolul să restabilească echilibrul în lume.“ — Helsingin Sanomat

„Forța romanului Katjei Kettu stă în bogăția limbajului, acesta dă acuitate și culoare poveștii și se imprimă în mintea cititorului, îi acaparează gândurile și face să i se strângă inima.“ — Postimees

Premio Nacional de Narrativa 2018

Când doctorul Guillermo García Medina îi salvează viața lui Manuel Arroyo Benítez în 1937, între cei doi bărbați se leagă o prietenie rară. După ce își revine de pe urma rănilor suferite, Manuel dispare, iar Guillermo crede că nu-l va mai vedea niciodată. Ani mai târziu, Manuel se întoarce din exil cu o misiune secretă. El trebuie să se infiltreze într-o organizație clandestină, rețeaua de evadare a criminalilor de război și a fugarilor din Al Treilea Reich, condusă din cartierul Argüelles de Clara Stauffer, germană și spaniolă, nazistă și falangistă.

Thriller și roman de spionaj, Pacienții doctorului García leagă evenimente reale și necunoscute din Al Doilea Război Mondial și din perioada franchistă, pentru a construi viețile unor personaje care împărtășesc nu numai soarta Spaniei, ci și pe cea a Argentinei. Romanul Pacienții doctorului García a inspirat în 2023 un serial de televiziune la RTVE, cu Javier Rey, Tamar Novas și Verónica Echegui în rolurile principale.

„Un roman pasionant despre criminalii naziști și dictatura lui Franco.“ - El País Bababelia

„Almudena Grandes are talentul rar de a crea stări de spirit: amorțeala oamenilor aflați sub amenințarea neîncetată a bombardamentelor, emoția iubirii, angoasa de a lupta sub acoperire pentru a-ți servi țara.“ - America Reads Spanish

„Un roman cu nenumărate momente culminante, răsturnări de situație și trădări politice, în care tensiunea narativă nu slăbește nici măcar o clipă pe tot parcursul celor patruzeci și cinci de capitole.“ - Revista dela Universidad de México

„În cartea Almudenei Grandes peisajele se schimbă la fel de vertiginos ca intrigile: într-o clipă te afli în Spania, iar în următoarea te trezești în Germania sau Anglia, Franța sau Rusia sovietică, Statele Unite sau Argentina. O amplă călătorie, care ne dezvăluie impresionanta anvergură a unei operațiuni de spionaj internațional.“ - The Times

Scriitoarea spaniolă Almudena Grandes (Madrid, 1960-2021) și-a câștigat notorietatea în 1989, cu romanul Vârstele lui Lulú, tradus în 19 limbi și ecranizat la scurtă vreme după apariție. Au urmat romanele Te llamaré Viernes, Malena es un nombre de tango, Atlas de geografía humana, Los aires difíciles, Castillos de cartón, El corazón helado și Los besos en el pan și cărțile de povestiri Modelos de mujer și Estaciones de paso, care i-au adus consacrarea în lumea literară spaniolă. Seria Episodios de una guerra interminable, din care face parte și romanul Los pacientes del doctor García (Pacienții doctorului García), adaptată pentru cinema și teatru, a câștigat, printre altele, Premio de la Crítica de Madrid, Premio Elena Poniatowska și Premio Nacional de Narrativa. Dispariția sa (în noiembrie 2021) a avut un impact profund asupra lumii literare spaniole și a provocat o reacție colectivă emoționantă, de omagiu și recunoaștere, din partea a mii de cititori.

Roman câștigător al Premio Sor Juana Inés de la Cruz în 2020, al Premio Finestres de Narrativa în 2020 și al Grand Prix de l’Héroïne Madame Figaro în 2021

Reginele din Parcul Sarmiento este portretul semificțional al unui grup de travestite exuberante, al experiențelor și solidarității lor într-o lume care le condamnă. În Parcul Sarmiento, inima verde a orașului Córdoba, un grup de prostituate transsexuale își face rondul nocturn. Când întunericul e sfâșiat de un strigăt, conducătoarea lor, mătușa Encarna, în vârstă de 178 de ani, se aventurează în tufișuri pentru a cerceta și descoperă un bebeluș pe jumătate mort de frig. Ea mobilizează iute grupul pentru a-l salva, adoptând copilul în fascinanta lor familie surogat, așa cum a făcut cu mulți alți marginalizați, inclusiv cu autoarea cărții. Îmbinând realitatea cu magia unui basm întunecat, Reginele din Parcul Sarmiento oferă un portret intim și nuanțat al maturizării trans, care surprinde un sentiment universal al ciudățeniei corpurilor noastre. Ne captivează și ne distrează, punând la îndoială în același timp felul în care percepem iubirea, sexualitatea, genul și identitatea.

„Un roman superb, emoționant, tulburător, crud și onest.“ - Fernanda Melchor

„O carte importantă: amuzantă, tragică, politică și plină de miracole. Te ajută să înțelegi viața acestor femei și minunea și durerea de a fifi diferit și respins. Este plină de mândrie și scrisă într-un stil rafifinat. Îți va frânge inima și, în același timp, te va face să vrei să râzi și să dansezi, plin de iubire și tristețe.“ - Mariana Enriquez

„Fără a farda realitatea, acest roman descrie cu lirism și uimire viața transgenderilor.“ - Elle

„Dintr-o viață care amintește de un film de Pedro Almodóvar, Camila Sosa Villada a extras un roman, o operă literară incredibilă... puternică.“ - Vanity Fair

Camila Sosa Villada s-a născut în 1982 în La Falda (Córdoba, Argentina). Este scriitoare, actriță și cântăreață, iar anterior și-a câștigat existența ca lucrătoare sexuală, vânzătoare ambulantă și menajeră cu ora. Are dublă licență în comunicare și teatru de la Universitatea Națională din Córdoba. Piesa ei Carnes tolendas, retrato escénico de un travesti a fost selecționată pentru Festivalul Național de Teatru din 2010, desfășurat la La Plata. Primul ei roman, Reginele din Parcul Sarmiento, a câștigat Premio Sor Juana Inés de la Cruz și Grand Prix de l’Héroïne Madame Figaro și a fost tradus în peste douăzeci de limbi.

Într-un orăşel de coastă din Yorkshire, Joan Wilson, o adolescentă de şaisprezece ani, e răpită de trei colege de şcoală, torturată şi arsă de vie. La aproape un deceniu de la crima înfiorătoare, evenimentele din acea noapte teribilă sunt aduse pentru prima dată la cunoştinţa publicului larg. Naratorul, jurnalistul întrucâtva discreditat Alec Z. Carelli, are ambiţia de a le oferi cititorilor săi singura versiune legitimă despre acea crimă şi circumstanţele care au condus la ea. Bazată pe lungi interviuri cu martori şi membri ai familiilor celor implicaţi, o documentare meticuloasă şi, cel mai important, corespondenţa personală a autorului cu criminalele, povestea construieşte tabloul captivant al unor vieţi zdruncinate de tragedii şi al unui orăşel bântuit de fantome şi intrigi politice. Şi totuşi, nu putem să nu ne întrebăm: ce e adevăr şi ce e invenţie în toată această istorie senzaţionalistă?

„Astăzi, când puţini tineri au citit Cântecul Cidului – sau chiar niciunul –, romanul lui Pérez-Reverte poate să le trezească interesul pentru acest personaj. Şi pentru istoria acestei ţări.” (El Correo Espańol) „Stilul său elegant se îmbină cu stăpânirea excelentă a limbii spaniole. Pérez-Reverte este un maestru.” (La Stampa)

Un regizor călătoreşte în taigaua sovietică pentru a filma un documentar intitulat Prizonierii visului stacojiu, care îi are în centru pe străinii ademeniţi de marea iluzie sovietică. Tânărul Lucien Baert, născut în 1918, se alătură unei celule a Mişcării Tineretului Comunist şi are în sfârşit şansa de a descoperi ţara visurilor sale graţie unei călătorii organizate în URSS în 1939. Nu trece mult până descoperă că delegaţiei din care face parte i se arată un „sat Potemkin”, unde locul ţăranilor este luat de actori. Pe drumul de întoarcere, autorităţile fabrică un caz pentru a-l acuza de spionaj pe străinul vorbitor de rusă. Condamnat la opt ani de detenţie într-un lagăr de muncă forţată din Urali, în 1942 este trimis pe front. După ce-şi însuşeşte actele unui camarad ucis în luptă, supravieţuieşte luându-şi o nouă identitate şi devenind Matvei Belov. După douăzeci şi opt de ani petrecuţi în Uniunea Sovietică, dintre care paisprezece ani în Gulag, Lucien părăseşte în secret Rusia în vara lui 1967 pentru a reveni în Franţa. Sfâşiat între două identităţi, este luat sub aripa ei de o jurnalistă care îl convinge să publice o carte ce îl va transforma într-un erou al sentimentelor antisovietice. Dar Lucien începe să se simtă un impostor, un idiot util exploatat de anticomuniştii de profesie. Aşa că, după şapte ani în Franţa, se întoarce în URSS, stabilindu-se într-un colhoz din Rovnoe, o regiune rurală considerată „fără perspective” şi condamnată la simpla supravieţuire, dar unde oamenii dau dovadă de generozitate şi solidaritate. Numai că dezmembrarea URSS-ului şi ascensiunea capitalismului sălbatic adus de oligarhi va transforma acest scurt moment de utopie împlinită şi de vis al existenţei colective într-un coşmar.

Ultima carte publicată de Albert Camus, Exilul şi împărăţia este o antologie de şase povestiri apărută în 1957, chiar anul în care autorului i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

În toiul unui război din Europa de Est, o familie încearcă să scape de suflul unei explozii. Fotografa care surprinde momentul în care o fetiță rămâne singura supraviețuitoare din familia ei stârnește rumoare și suscită interesul mai multor artiști, cunoscând apoi celebritatea pentru imaginea ei. Cartea Lidiei Yuknavitch explorează legătura invizibilă dintre arte și etică, propunând, în locul răspunsurilor clare, întrebări despre existența sub spectrul războiului.

Cu o proză intensă și poetică, autoarea oscilează amețitor între spațiul personal – al memoriei, sexualității și traumei – și cel public, dominat de violența istoriei. Ca o maestră a detaliilor grotești inspirată de Chuck Palahniuk, cu privirea mereu îndreptată spre tectonica vieții femeilor pe care le conturează, à la Maggie Nelson, Yuknavitch scrie un roman tulburător despre neajunsurile și intensitatea artei, pe care ți-e greu să-l lași din mână.

„E genul de carte care îți acaparează imediat inima și mintea. Neînfricată, Yuknavitch te poartă printr-o Europă de Est sfâșiată de război și meditează la iubire, pierdere și identitate… O carte-șoc, provocatoare și fascinantă.” Bustle

„Caracterul ludic al lui Yuknavitch, atât la nivel formal, cât și lingvistic, o plasează în avangarda literaturii americane contemporane. Un tur de forță.” Los Angeles Review of Books

„O scriitură senzațională, cu o putere de atracție universală. Palpitantă.” Entertainment Weekly

Lidia Yuknavitch este autoarea mai multor bestsellere, precum și a unei cunoscute cărți de memorii și a unui studiu critic despre război și narațiune. A câștigat numeroase premii literare, printre care PNBA Award și Oregon Book Award Reader’s Choice, alături de o nominalizare la PEN Center USA pentru nonficțiune. Conferința sa TED, The Beauty of Being a Misfit, a fost vizionată de peste două milioane de urmăritori. Are numeroase apariții în publicații precum The Sun, Guernica Magazine, The Iowa Review, TANK și în antologii despre feminism, sexualitate și problema războiului. 

A fondat un atelier de scris intitulat „Corporeal Writing“ în Portland, Oregon, unde și‑a încheiat și studiile doctorale în literatură. Locuiește în Oregon, alături de soțul și de fiul ei. E o înotătoare desăvârșită. 

În nordul Finlandei, în Ostrobotnia, în mijlocul nesfârşitelor păduri, se întinde o mlaştină vrăjită, o turbărie, de mii de ani sălaş al nimfelor şi trolilor. Nu departe se află ferma Nevabacka, locuită de aceeaşi familie de vreo patru secole, vreme în care a trecut prin războaie, foamete, molime, iar acum a ajuns la un moment de răscruce.

Când termină ultimul borcan cu dulceaţă de afine făcut de mama ei, ultima moştenitoare a fermei şi a pădurii trebuie să aleagă dacă povestea se încheie cu ea sau va găsi puterea de a o continua. E povestea începută cu sute de ani în urmă, când un soldat lăsat la vatră s-a întâlnit cu una dintre nimfele cu plete aurii din mlaştina vrăjită.

Răsplătit cu numeroase premii şi în curs de traducere în peste 20 de limbi, romanul Mlaştina vrăjită este mai mult decât saga unei familii, reuşind să (re)creeze o lume întreagă, tulburătoare prin frumuseţea şi asprimea ei.

O relatare a unui episod minor și chiar neglijabil din istoria unei familii foarte faimoase

Realitate sau ficțiune? Ei bine, Clanul Netanyahu reprezintă o combinație delicioasă a celor două. Practic, avem în fața ochilor o întâmplare adevărată pusă într-un context, mai mult sau mai puțin, cvasi-ficțional.

Este o nebunie, o explozie de râs, ceva aproape incredibil. O comedie neagră despre un „zmeu” al cărui fiu mijlociu a devenit chiar prim-ministru, și încă unul extrem de cunoscut.

Amuzantă, sălbatică, răutăcioasă, fascinantă, stranie, ironică – toate reprezintă atribute ale acestei cărți care, fără nicio îndoială, va oferi o satisfacție aproape sardonică oricărui cititor.

Odilia Roșianu

Motivația de la PREMIUL PULITZER, obținut în 2022:

„Un roman istoric caustic, inteligent, ingenios din punct de vedere lingvistic, despre ambiguitățile experienței evreilor americani, prezentând idei și dispute la fel de subtile precum intriga strâns închegată a acestuia.”

Romanul Actrița a fost nominalizat la Women’s Prize for Fiction în 2020 și a fost desemnat Cartea anului în Time, Irish Times și New Statesman. S-a numărat printre Cele mai bune 10 cărți ale anului 2020 în Wall Street Journal și printre Cele 100 de cărți care trebuie citite din 2020 în Time.

Când ai reușit, prin talent și muncă, dar și printr-un capriciu al sorții, să fii actrița emblematică a Irlandei, până și gesturile de zi cu zi se transformă într-un rol care trebuie jucat. Katherine O’Dell, legendă a scenei și a filmului, îi pare cabotină fiicei sale, Norah, dar copila nu bănuiește câte se ascund în spatele măștii pe care mama ei refuză să o scoată. Uneori întrezărit în spatele pânzei de minciuni țesute pentru a înșela, dar și pentru a apăra, secretul care o macină pe actriță este adânc îngropat. Când fiica ei ajunge însă să fie victimă, la fel ca ea în tinerețe, masca îndelung exersată și purtată se crapă. Dincolo de învelișul ei protector se află un suflet frânt, un chip schimonosit de suferință, o rațiune torturată de nedreptate. Gesturile necugetate și nebu­nia finală devin o consecință inevitabilă, iar povestea pe care o consemnează Norah – o izbăvire tardivă.

„Încă un triumf pentru Enright: o îmbinare de lirism, spontaneitate, căldură și inteligență emoțională.“ — Kirkus Reviews

„Anne Enright este o scriitoare atât de bună, încât s-ar putea să nu vă mai placă să citiți nimic altceva... Lipsită de orice sentimentalism, Actrița este o critică, o mărturisire, o scrisoare de dragoste – și, desigur, un nou roman extraordinar.“ — Washington Post

„Katherine O’Dell, steaua a cărei strălucire pălește, este o eroină la fel de irezistibilă pentru cititori pe cât este și pentru publicul său.“ — The Guardian

„Scenele prin care Anne Enright surprinde fluctuațiile pasagere și constanța esențială a dragostei dintre mamă și fiică sunt de neuitat.“ — Booklist

„Spiritual, captivant, nemilos.“ – Margaret Atwood

Meduza, singura muritoare într-o familie de zei, e cea mai tânără dintre surorile gorgone. Spre deosebire de ele, Meduza îmbătrânește, trupul îi obosește, simte slăbiciune. Durata vieții trecătoare ce i s-a dat lasă asupra fetei umbra unei nerăbdări pe care familia ei veșnică n-o va cunoaște niciodată. Când Poseidon, zeul mării, o necinstește pe Meduza în templul zeiței Atena, aceasta din urmă se înfurie. Mâhnită din cauza pângăririi locului sacru care-i e închinat, Atena se răzbună pe tânăra femeie. Pedepsită pentru aventurile lui Poseidon, Meduza e transformată pentru totdeauna. Șuvițele părului i se împletesc peste noapte în trupuri unduitoare de șerpi, iar privirile-i transformă în piatră pe oricine are nesăbuința să i se uite în ochi. Blestemată cu puterea de a distruge tot ce iubește, Meduza se condamnă la o viață de singurătate. Până când soarta îi dă lui Perseu sarcina de a aduce capul unei gorgone...

„Dragoste, tristețe, aventură și umor… Privirea care împietrește le are pe toate.“ – Metro

Această repovestire a unui mit încurajează cititorul să se gândească la felul în care legendele reflectă credințele societății, la cum sunt ele remodelate de povestitori.“ - The Washington Post

„Marea plăcere de a citi romanele lui Haynes vine și din sentimentul că iei parte la cele ce se petrec în poveste.“ - The Guardian

„Haynes este o maestră... căci reușește să insufle viață unor povești vechi.“ - The Telegraph

Natalie Haynes este una dintre cele mai populare scriitoare britanice, comediană multiplu premiată, jurnalistă și broadcaster. A făcut parte din juriul Man Booker Prize și Orange Prize. A publicat, printre altele, romanele The Amber Fury (2014), The Children of Jocasta (2017) și A Thousand Ships (O mie de corăbii, 2019; Pandora M, 2023), care a fost nominalizat la Women’s Prize for Fiction în 2020. Volumul ei de nonficțiune despre femeile din mitologia greacă, Pandora’s Jar, este bestseller atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite. Este autoarea unei serii de emisiuni radio, Natalie Haynes Stands Up for the Classics, și publică frecvent cronici în The Independent și The Guardian. Privirea care împietrește s-a aflat printre finaliștii la Women’s Prize for Fiction 2023.

Pulitzer Prize for Fiction 2019

Bestseller New York Times

În timpul Războiului din Vietnam, un operator al forțelor aeriene cade din cer și totuși supraviețuiește, fiind salvat de crengile unui smochin străvechi. În Iowa, cu o zi înainte de ajunul Crăciunului, un tânăr artist moștenește albumul cu fotografii alb-negru ale unui castan american aflat în familia lui de generații întregi. Undeva în orașul St. Paul, un avocat și o actriță amatoare hotărăsc să planteze un copac în fiecare an, cu ocazia aniversării lor, iar între timp o botanistă genială descoperă că arborii pot comunica între ei. Un omagiu adus naturii, un apel la „conștiința ecologică“ a oamenilor, Ecoul pădurii urmărește, ca în siajul unor inele concentrice, încercarea a nouă străini de a salva ultimele frânturi de pădure virgină din America, conturând în fundal liniile unei lumi vaste și pline de resurse, pe care doar puțini dintre noi reușesc, sau vor, să o vadă.

„Un imn tulburător adus măreției naturii.“ - San Francisco Chronicle

„O uriașă fabulă plină de adevăruri.“ - The New York Times Book Review

„E ceva ce te umple de bucurie în lectura unui roman al cărui fundal transcende viața umană. Ceea ce li se întâmplă personajelor din Ecoul pădurii a trecut în conștiința mea, precum alcoolul în sânge, și a lăsat în urmă un sentiment de amărăciune sau vinovăție care nu s-a stins nici după ce am terminat de citit.“ - The Guardian

„Un mare roman care ne dezvăluie atât de multe despre copaci pe cât spune Moby Dick despre balene. Aproape fiecare pagină ascunde fraze care combină precizia cu viziunea.“ - The Times

Richard Powers (n. 1957, Illinois) și-a petrecut copilăria și adolescența în Thailanda, unde a devenit pasionat de muzică. La întoarcerea în SUA, a studiat fizica în facultate, apoi și-a schimbat radical specializarea, urmând cursuri de literatură. Este autorul a paisprezece romane, printre care se numără Cel care cheamă ecoul (2006), câștigător al National Book Award for Fiction și finalist al Pulitzer Prize, și Ecoul pădurii (2018), câștigător al Pulitzer Prize și finalist la Booker Prize. Romanul său, Uimire, nominalizat la National Book Award 2021 și Booker Prize 2021, a fost publicat în Anansi. Contemporan în 2023.

Câștigător al Internationaler Hermann-Hesse-Preis 2024

Mutilat, aproape de nerecunoscut, eroul romanului Amadoca a supraviețuit în chip miraculos luptelor din estul Ucrainei. Supraviețuirea e însă o consolare măruntă, căci, din cauza rănilor grave, el și-a pierdut memoria: bărbatul nu‑și amintește cum îl cheamă, nici de unde vine, nu‑și amintește de nimic din viața lui de dinainte. În această stare îl găsește o femeie care, cu răbdare și iubire, îi vorbește despre trecut folosind fotografifii vechi de familie, îmbinând fragmentele împrăștiate pentru a ajunge în cotloanele cele mai ascunse ale minții lui. Se spune că Amadoca a fost cândva cel mai mare lac din Europa, aflat pe teritoriul Ucrainei moderne, consemnat pentru prima dată de Herodot şi reprodus de cartografi pe hărțile medievale timp de câteva secole, până la dispariția lui bruscă. Pornind de la această metaforă a identității pierdute, Sofia Andruhovîci scrie despre influența pe care o pot avea asupra destinului unui om Holocaustul, distrugerea intelectualității ucrainene în timpul represiunilor staliniste și invazia rusească asupra Ucrainei din 2014.

„Adevărul e că nu m-am considerat niciodată autoarea unor «romane istorice». Așa-numitele mele «romane istorice» sunt mai degrabă un exercițiu de imaginație, o fantezie, un experiment.“ - Sofia Andruhovîci

„Dacă s-a scris vreodată un roman care să redea în forma potrivită istoria Ucrainei cu toată suferința și în toate straturile ei profunde, atunci acel roman este Amadoca.“ - Süddeutsche Zeitung

„Sofia Andruhovîci reușește să cartografieze un secol tumultuos din istoria Ucrainei fără să se lase pradă emoțiilor. În Amadoca nu vărsarea de sânge, nici mitul și nici ideologia, ci iubirea este elementul de coeziune al tuturor poveștilor: iubirea care mistuie sau are șanse de izbândă, iubirea care e prinsă sub jugul politicii și amenință să dispară.“ - Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Cititorul rămâne fascinat de bogăția detaliilor, care contrastează cu forma neregulată și fragmentată a romanului. Legătura dintre memoria colectivă și memoria individuală, precum și ficționalizarea ei inevitabilă au fost rareori prezentate atât de rafinat.“ - Die Presse

Sofia Andruhovîci s-a născut în vestul Ucrainei, la Ivano-Frankivsk, în 1982. Este scriitoare, traducătoare și jurnalistă. A făcut traduceri din opera mai multor scriitori, precum C.S. Lewis, J.K. Rowling, Kazuo Ishiguro, Ayn Rand și Tony Judt. A debutat cu proză în 2002, iar notorietatea i-a adus-o publicarea romanului Felix Austria (2014). I-au urmat Amadoca (2020) și Catananche (2024). Amadoca este unul dintre cele mai traduse romane din limba ucraineană din ultimii ani, distins, printre altele, cu Internationaler Hermann-Hesse-Preis (2024). În prezent, Sofia Andruhovîci trăiește alături de soțul și fiica lor la Kiev.