Moderni & contemporani

Revolta lui Atlas este un elogiu adus vietii si fericirii. Justitia este necrutatoare. Indivizii creativi, urmarirea neabatuta a scopurilor si bunul-simt isi gasesc aici satisfactia si implinirea. Parazitii care se indeparteaza mereu de scopuri si de ratiune isi afla sfarsitul, asa cum se si cuvine. - Alan Greenspan

Prin introspectia pe care o face Sehic privind razboiul si pacea, nevinovatia si  melancolia, autorul a creat o reflectie profunda despre enigma existentei care se afla in centrul traumei colective si individuale, dar si a experientei umane: cum sa pastrezi integritatea propriului eu intr-o lume in care acesta este agresat in moduri inimaginabile. - The Guardian

Romanul Soloviov și Larionov semnat de Evgheni Vodolazkin, autorul bestsellerului Laur (tradus în 2014 în colecția „Raftul Denisei“), a fost finalist, în 2010, la premiile Bolșaia Kniga (Marea Carte) și Andrei Belîi, ca o recunoaștere a originalității cu care reconstituie un episod din trecutul Rusiei, îmbinat cu un prezent nu mai puțin pasionant.

Soloviov, tânăr cercetător în domeniul istoriei, studiază figura legendară a generalului Larionov, comandant în Armata Albă în timpul Războiului Civil din Rusia. Dar portretul pe care i-l face este unul pseudoistoric, contaminat de figuri proeminente din istoria Rusiei și chiar din familia lui Vodolazkin. Tema de cercetare prilejuiește incursiuni în timp și spațiu, în cele mai diferite medii, colorate pe alocuri cu o tentă detectivistică. Romanul abundă în considerații despre istorie, politică și morală, întruchipate într-o galerie de portrete memorabile, bazate pe jocul ironic al autorului cu sursele reale și cele inventate. O frumoasă și seducătoare poveste de dragoste întregește, cu umorul inconfundabil al scriitorului, gustat deja de cititorii români, acestă remarcabilă operă literară în care meditația asupra relativității lucrurilor – mai cu seamă a adevărului istoric – ocupă un loc central.

„A fost un război ciudat, un război al rușilor cu rușii, în care soldații luați prizonieri puteau lupta chiar de-a doua zi de partea dușmană. O făceau cu același devotament ca și înainte. Nu erau puțini cei care își făcuseră o obișnuință din a trece dintr-o tabără în alta. Pentru unii era unica posibilitate de a munci în condiții de război, pentru alții era un mod de viață, nu mai avea importanță pentru cine luptau. Într-o viață tihnită nu aveau parte de senzații tari. Îi îmbăta frăția de arme în fața morții. Trecerile în tabăra dușmană erau, de regulă, oprite de glonț. Sau de sabie. De fapt, nu prea aveai ce alege.“

Traducere și note de Andreea Sion

Iubiri monstruoase sau iubiri fără noroc, relații sordide sau de un erotism care transcende tabuurile, personaje care sfidează orice morală și sunt, unele, capabile de crime – cinice sau pasionale – și victime nevinovate. Nimic nu este banal în lumea imaginată de scriitor, nimeni nu poate spera la un final fericit. Cele șapte povestiri reunite în volumul O dimineață de iubire pură sunt tot atâtea miniaturi detaliate care concentrează în desenul lor întreaga complexitate a stilului și viziunii lui Mishima.

Deși acoperă douăzeci de ani din creația literară a autorului (1946-1965), cele șapte povestiri ale lui Mishima reunite în volumul de față sunt surprinzător de unitare, centrate în jurul marii teme a iubirii și dezvăluind un scriitor fascinat, încă de la debut, de transgresiune. Dacă experiența inițiatică prin care un băiat descoperă iubirea într-un peisaj magic de pe litoral ne frapează inițial prin romantismul său exaltat (deși sugestia unei realități funeste nu poate fi ignorată) – O poveste despre un promontoriu este scrisă în timp ce autorul nu are nici douăzeci de ani –, în O dimineață de iubire pură – povestea unui cuplu îmbătrânit care încearcă să-și mențină vie dragostea prin jocuri erotice perverse – găsim explicite cinismul și viziunea sumbră despre sexualitate care caracterizează întreaga operă a lui Mishima. Aceste două povestiri încadrează alte cinci texte în care sunt explorate povești de cuplu tragice sau sordide, mereu analizate cu luciditate crudă.

„Prin profunzimea analizei psihologice, Mishima este comparabil cu Stendhal, iar în explorarea personalităților distructive, ne amintește de Dostoievski.“ – The Christian Science Monitor

Alungat de-acasa de tatal care isi intemeiaza o noua familie, Zabor creste intr-o maghernita de la marginea satului, alaturi de o matusa fata batrina cu o pasiune nesanatoasa pentru filmele de dragoste indiene si de un bunic suspendat intr-o vesnica agonie. Singurele sale bucurii sint cartile, citite sau pur si simplu inchipuite, care ii alina singuratatea si il ajuta sa-si descopere menirea. Fiindca, in ciuda diformitatii sale si a glasului enervant, ca un behait de berbec dus la taiere, Zabor este inzestrat cu un talent miraculos: poate sa tina moartea la distanta scriind. Povesti alambicate, intesate de amanunte, in care poti recunoaste pentru o clipa scene sau personaje desprinse din carti celebre ale literaturii universale si care il transforma pe Zabor intr-o stranie Seherezada scripturala. Romanul Zabor sau Psalmii (2017) a fost distins la un an dupa aparitie cu Premiul Mediterranee.

O fabula in acelasi timp febrila si senzuala despre puterea cartilor in fata mortii. Un roman extrem de autobiografic unde regasim tot ceea ce il obsedeaza pe scriitorul algerian si contribuie la geniul lui creator: dragostea pentru pamintul Algeriei si repulsia fata de religia care indobitoceste; femeile inchise de barbati; trupurile respinse, izolate, ascunse; impulsul sexual care genereaza frustrare si violenta cind este inabusit sau eliberare si extaz cind se vede neingradit; excluderea, proscrierea, chiar exilul in propria tara. - Liberation

Noul roman al lui Kamel Daoud, Zabor sau Psalmii, este o perla in desert, o fabula, o poveste incarcata de magie si poezie. - Le Journal du Dimanche

De ce spunem dintotdeauna povesti? Ca sa infruntam timpul? Teama? Ca sa populam noaptea cu un foc si o istorisire? Ca sa ne distram? Exista in ritualul acesta imemorial o necesitate, o nevoie, si nu doar o dorinta... Aceasta necesitate a vorbirii, care mai tirziu urmeaza sa se preschimbe in carti, mi-a aparut foarte devreme ca o evidenta. O mie si una de nopti ii rezuma formula: o femeie povesteste ca sa-si salveze viata. Pe a ei doar. Pe cind toata literatura exista ca sa salveze viata altora, pe cit posibil, partea umana. - Kamel Daoud

Autorul romanului Cazul Meursault, contraancheta, distins in 2015 cu Premiul Goncourt pentru debut.

Traducere din limba franceza si note de Cristina Ioana Radu

„În măsura în care Hedāyat se consumă pentru ochii negri a unei Sofia eterne, el e companionul tuturor vizionarilor din Iran: e, astfel, în mod dureros şi fără speranţă, persan. Dar în măsura în care îşi comunică experienţa în angoasa existenţială a omului de azi, e teribil de modern. În această operă stranie, mutilata căutare de sine se exprimă, paradoxal, în limbajul universal al arhetipurilor.” – Dāriuş Şāyegān

Cand Rosie, Penn si cei patru fii intampina venirea pe lume a celui mai nou membru al familiei, nimeni nu e surprins de faptul ca bebelusul e un alt baietel. Dar Claude nu e ca fratii sai. Intr-o zi se imbraca intr-o rochie si refuza sa o mai dea jos. Vrea sa aiba parul atat de lung, incat sa stea pe el. De fapt, el vrea sa fie fata atunci cand o sa fie mare. Rosie si Penn nu intra in panica la inceput. Pana la urma, copiii trec prin tot felul de etape, si sa-ti imaginezi ca esti altcineva e distractiv. Dar nu peste mult timp intreaga familie ajunge sa pastreze secretul lui Claude. Pana cand intr-o zi adevarul iese la iveala... E o carte despre revelatii, transformari, povesti si despre familie. Schimbarile sunt intotdeauna dificile, miraculoase si din nou dificile. Sa devii parinte e un salt in necunoscut, cu inima plina de speranta si de dragoste. Copiii cresc, dar nu sunt intotdeauna asa cum se asteapta adultii sa fie. Familiile care pastreaza secrete nu pot sa le pastreze la nesfarsit.

Traducere de Despina Jderu

Premiul Goncourt – alegerea României

Povestea asta este despre Sarah a fost nominalizată pentru Premiul Goncourt și pentru Premiul Goncourt al liceenilor. A primit Premiul librarilor din Nancy – Le Point și Premiul „Envoyé par la Poste”. A obținut Premiul Goncourt – alegerea Poloniei, Premiul Goncourt – alegerea României, Premiul Goncourt – alegerea Suediei. A obținut, de asemenea, Prix du Style și Premiul studenților France Culture-Télérama.

Povestea asta este despre Sarah surprinde iubirea incandescentă dintre o tânără profesoară și o violonistă de o frumusețe misterioasă, având ca decor un Paris cultural, încântător. Debusolată și îndrăgostită de Sarah cea copilăroasă și imprevizibilă, naratoarea trăiește o mare pasiune. Conceput în două părți, romanul mizează pe opozițiile viață și moarte, corpul fremătând și corpul bolnav, febra iubirii și ruptura. După momentul întâlnirii, al fuziunii – un fel de epifanie erotică –, al obsesiei mistuitoare, urmează momentul separării, al căderii, al convalescenței ca un doliu.

Traducere de Ioana Petridean

Roman încununat cu Premiul ADEI-WIZO în Italia și finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, Simetria dorințelor a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie.

Patru bărbați tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfințenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un pretext, așa cum se întâmplă și în cazul finalei din 1998. Doar că acum unul dintre ei are o idee: fiecare să scrie pe o bucățică de hârtie câte trei dorințe pe care le vrea împlinite până la meciul final al următorului Campionat Mondial, când vor vedea ce anume au reușit să realizeze și ce nu. Această secvență din deschiderea romanului marchează momentul în care Nevo începe să exploreze culisele vieților și trăirilor cele mai intime ale celor patru tineri, cartografiind o prietenie care ni se dezvăluie în toată forța ei covârșitoare, în ciuda trădărilor, a violenței, a resentimentelor și chiar a morții.

Traducere de Ileana Cantuniari

Roman de o rară intensitate, inspirat din întâmplări adevărate, Copilul lui Noe este tradus în treizeci de limbi.

„Această poveste despre încercările tragice la care îi supune Istoria pe oameni vă va urmări multa vreme. Eric-Emmanuel Schmitt își confirmă extraordinarul talent și sfidează încă o dată barierele genurilor literare și ale filozofiei.“ – Lire

„Un roman plin de sensibilitate și de emoție.“ – L’Echo

„Din tenebrele Holocaustului, Eric-Emmanuel Schmitt a reușit să extragă o poveste luminoasă, plina de speranță.“ – Le Soir

Belgia anului 1942. Cel de-al Doilea Război Mondial nu și-a hotărât încă învingătorii. Evreii sunt siliți să se ascundă sau să fugă, alternativa fiind lagărul nazist. Cei care nu reușesc să se salveze încearcă măcar să-și pună copiii la adăpost. Micuțul Joseph se numără printre copiii care trebuie să se ascundă. El învață să uite, să-și anuleze identitatea, povestea, amintirile, familia. În internatul catolic unde este înscris pentru a i se pierde urma, Joseph îl întâlnește pe părintele Pons, un om a cărui misiune va fi să-l ajute pe Joseph să nu-și piardă nici speranța, nici credința în existența Binelui. Asemenea lui Noe, părintele Pons salvează făpturile Domnului din fața cataclismelor Istoriei. În catacombele bisericii catolice, el construiește o Arcă a spiritului pentru Joseph: o sinagogă unde pot fi studiate Tora și Cabala. Alături de părintele Pons, Joseph se va îmbarca într-o călătorie spre limanul vremurilor care se reașază în matcă.

Într-un cătun de la graniţa Poloniei cu Cehia, unde trăiesc aproape izolaţi de lume un grup de localnici şi cîţiva proprietari ai unor case de vacanţă, au loc o serie de crime. Victimele se dovedesc a fi vînători pasionaţi, iar dacă e să ascultăm opinia bătrînei doamne Duszejko, a cărei voce spune întreaga poveste, animalele sălbatice nu sînt tocmai străine de crime. Însă doamna Duszejko, o apărătoare a animalelor, e ea însăşi un personaj ciudat: profesoară de engleză pensionară, pasionată de astrologie şi, în acelaşi timp, de poezia lui William Blake, ale cărui versuri apocaliptice apar ca un laitmotiv în întregul volum. Intriga poliţistă şi atmosfera mistică şi misterioasă sînt ţesute pe un decor contemporan familiar, cel al lumii postcomuniste din Europa de Est, o lume coruptă, obsedată de bani şi de prestigiu social. Nu lipsită de o doză de umor şi ironie insinuată abil, Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor este un nou tur de forţă al remarcabilei prozatoare poloneze.

María Dueñas ne spune în Fetele Căpitanului povestea emoţionantă a tuturor celor ce s-au văzut vreodată obligaţi să-şi părăsească ţara, să înveţe altă limbă şi să se adapteze într-o altă cultură. Victoria, Mona şi Luz, trei tinere surori, pleacă din Spania împreună cu Remedios, mama lor, ca să traverseze oceanul la chemarea tatălui, care a pus pe picioare un mic local, El Capitán. Însă, cînd tatăl moare pe neaşteptate, iar banii abia dacă le ajung să supravieţuiască, cele trei surori încearcă să răzbată printre escroci, adversităţi şi iubiri, căutînd să-şi transforme visul în realitate. Fetele Căpitanului este un tribut adus femeilor care reuşesc să stea neclintite dinaintea vînturilor potrivnice ale destinului, precum şi celor curajoşi care au trăit – şi trăiesc – aventura adesea eroică şi de cele mai multe ori incertă a emigrării.

Cu ocazia celei de-a șaizecea aniversări, tușica mea Poldi s-a mutat în Sicilia, având de gând să bea până moare, frumos, cu vedere la mare. Cel puţin de asta ne-am temut cu toţii, doar că mereu intervenea câte ceva. E complicată treaba-n Sicilia – acolo nu poţi să mori pur și simplu; mereu intervine câte ceva. Când moartea lui Valentino Candela tulbură liniștea din Torre Archirafi , tușica Poldi începe o anchetă proprie, intersectându-se deseori cu charismaticul inspector de poliţie Vito Montana, cu care încheie o înţelegere... romantică. Sub soarele strălucitor al Siciliei, viaţa se desfășoară imperturbabil, chiar dacă oamenii implicaţi în poveste par să ascundă cu toţii câte un secret teribil. La adăpostul nopţilor catifelate, afacerile misterioase se încheie în tăcere, implicând personaje aristocratice, conace de la ţară bogat ornamentate cu fresce și statui istorice, sume colosale și vieţi întrerupte. Pistele false se succed angoasant, însă Poldi se îndreaptă cu obstinaţie spre rezolvarea enigmei.

Nominalizat, chiar in anul aparitiei, la Walter Scott Historical Novel Prize, romanul Ucenicul arhitectului e o poveste plina de culori si de lumina, care se desfasoara in neuitata vreme a sultanului Soliman Magnificul. Un baiat pirpiriu, numai ochi si par zburlit, coboara de pe o corabie la Istanbul, sa duca un dar fara seaman la seraiul sultanului: un elefant cu totul si cu totul alb. Cei doi sint repede prinsi intr-o inlantuire de istorii tainice, in care se amesteca iubiri fara speranta, viziri plini de cruzime, cadine si sultane viclene, vrajitoare si uneltiri de curte. Nedespartit de prietenul lui, elefantul, baiatul ajunge in scurta vreme ucenicul lui Mimar Sinan, unul dintre cei mai faimosi arhitecti din Imperiul Otoman, alaturi de care ridica, ani in sir, moschee dupa moschee.

Marianne este fiica unei familii înstărite și locuiește într-un conac impunător dintr-un orășel irlandez. In-trovertită, cu o inteligență uneori prea ascuțită și cu o înfățișare incertă, are toate însușirile pentru a fi mar-ginalizată de colegi. Connell, fiul menajerei, este chipeș și deștept, popular în tot liceul. Atracția care se naște între cei doi adolescenți are o forță magnetică. Cum vor evolua ei de-a lungul anilor de facultate și prin ce transformări va trece relația lor? Ce se va întâmpla atunci când diferențele sociale vor ridica ziduri între ei, când experiențele de viață îi vor strivi sub implacabilul lor? Cum își vor confrunta cei doi tineri demonii interiori?

Cu Oameni normali, SALLY ROONEY își confirmă talentul portretistic dovedit încă de la bestsellerul Conversații cu prieteni, făcând radiografia celor mai mărunte detalii ale vieții emoționale a personajelor. Povestea este alertă și captivantă, scrisă nemilos, dar cu inflexiuni de tandrețe: nu atât un roman de dragoste, cât mai ales unul de maturizare – despre cunoașterea de sine, despre metamorfozele prieteniei, despre influențele familiale și sociale, precum și despre barierele dintre noi, cei dintr-o lume conectată, aparent fără bariere.

Romanul Viață sălbatică redă cele câteva zile din toamna anului 1960, în care Joe, un adolescent de șaisprezece ani, se confruntă cu slăbiciunile părinților săi, atunci când tatăl rămâne fără slujbă și pleacă să se lupte cu incendiul forestier din apropierea graniței cu Canada, iar mama începe o aventură cu un bărbat mai în vârstă. Relatarea la persoana întâi a lui Joe dezvăluie melancolia și suferința din ceea ce se întâmplă, demonstrând abilitatea extraordinară a lui Ford de a reda o multitudine de voci distincte, care compun dinamica complexă a unei familii din Great Falls, Montana. 

Joe înțelege că părinții lui au slăbiciuni și că încă are nevoie de ei. Înțelege că slăbiciunea nu este doar individuală, ci și socială, că, până și într-un oraș în dezvoltare în care oamenii visează la oportunități egale, există câțiva care acumulează puterea și foarte mulți care nu, și că aceștia din urmă sunt la mila primilor. Înțelegerea nuanțată a conceptului de clasă în America este unul dintre punctele forte inedite ale lui Ford. Los Angeles Times

O scriitură nuanțată, cu observații minuțioase… Ar putea căpăta greutatea unui mit. The New York Times

Fiecare propoziție scrisă de Ford iluminează. Te face să înțelegi cum este viața celor care trăiesc cu teama constantă că le vor fi răpite până și cele mai mici speranțe.  Sunday Times

PRECOMANDA cu livrare din data de 1 octombrie 2019

Traducere și note de Adriana Liciu

În noul lui mare roman, Evgheni Vodolazkin rămâne fidel universului său literar, continuându-și într-un mod sclipitor meditația asupra timpului, memoriei și iubirii, și își păstrează capacitatea de a-și surprinde mereu cititorul în alt fel, de aceea am putea afirma că Laur, Aviatorul și Brisbane alcătuiesc o trilogie.

La 50 de ani, Gleb Ianovski, un virtuoz al chitarei recunoscut internațional, născut la Kiev, cu studiile făcute la Sankt-Petersburg și care cunoaște succesul la München, e diagnosticat cu boala Parkinson. Un autor rus întâlnit întâmplător vrea să-i scrie biografia, și astfel Gleb pornește pe firul amintirilor, în încercarea de a găsi un nou sens existenței sale. Tot întâmplarea îi prilejuiește întâlnirea cu Vera, fiica de 13 ani a unei iubite din tinerețe, și ea extrem de talentată la pian, și ea măcinată de o boală gravă. Conceput pe două voci, a muzicianului și a biografului său, pendulând între prezent și trecut, Brisbane e un roman simfonic în care moartea e învinsă nu prin muzică, nici prin iubire, ci prin puterea memoriei și a cuvântului. „Cu orașul Brisbane propriu-zis romanul meu nu are nici o legătură; altfel nu i-aș fi dat acest titlu“, declara Vodolazkin într-un interviu. Și totuși Brisbane e cheia întregii povești.

„Cred că mesajul romanelor mele este acesta: «Nu te lăsa pradă disperării». El se aude şi în Brisbane, în care eroul principal pierde sensul vieţii; dar viaţa e mai cuprinzătoare decât sensul ei.“ – Evgheni Vodolazkin

Suntem in Anglia unui veac de mult apus, pe cand legaturile dintre muritori si divinitate se masoara in grandoarea lacasurilor de cult. Prelatul Jocelin e chinuit de viziunea obsedanta a unui urias turn de catedrala care sa-i aduca slava lui Dumnezeu si sa spele pacatele muritorilor. Barbatul este insa slab in fata ispitelor carnii – e ispitit de gandul unei aventuri cu o femeie maritata – si orb in fata realitatii: turnul lui se sprijina pe o fundatie fragila si arunca asupra pamantului o umbra mai intunecata decat umbra mortii.

Traducere de Jana Balacciu Matei

După bestsellerurile Poftă de ciocolată și Jumătate de viață, Care Santos publică în 2018 un roman actual, în care lumina reflectorului cade asupra fragilității relațiilor de familie.

Ce a fost bun și ce a fost rău în deciziile Reinei Gené, care și-a croit o solidă carieră internațională? Cât bine și cât rău este dispusă să facă pentru a-și proteja fiul de 17 ani a cărui tentativă de sinucidere îi împarte viața între un înainte și un după? Blocată de viscol în aeroportul Henri Coandă din București, legată de lumea ei doar prin prețiosul telefon mobil, pragmatica și ambițioasa psiholoagă din Barcelona își descoperă vulnerabilitatea, obligată să navigheze prin meandrele unui trecut pe care îl crezuse încheiat și uitat.

„Un roman percutant despre adulter și singurătate, despre legăturile de familie, despre viața pe care ne-o trăim prea în grabă și disperarea de a te afla departe de cei dragi – totul din punctul de vedere al unei femei.“ – La Vanguardia

Traducere de Jean Grosu

Lumea zugrăvită în Nemurirea este o lume descompusă, alcătuită din cioburi care pe alocuri se îmbină fără fisură și pe alocuri refuză orice potrivire. Un gest nelămurit, o pereche de ochelari sparți, o senzație tulbure sunt, în romanul lui Kundera, suduri capabile să abolească timpul, să creeze punți peste care se trece cu ușurință dintr-un veac într-altul. Aproape nimic, în schimb, nu reușește să apropie personajele prinse în vacarmul prezentului; mișcările lor ascultă parcă de o nehotărâtă plutire printre hazarduri și alternative. Întreg derizoriul existenței, începând chiar cu ispita inconsistentă a nemuririi, scapă totuși în chip straniu de sub imperiul grotescului, atât de familiar autorului: o tentă de crepuscul răzbate parcă pretutindeni din fiecare pagină a acestui minunat roman.

„Moartea și nemurirea alcătuiesc un cuplu de îndrăgostiți inseparabili, iar cel al cărui chip se contopește cu chipurile măștilor e nemuritor din timpul vieții.“ – MILAN KUNDERA