Moderni & contemporani

Traducere de Cornelia Rădulescu

Roman inspirațional și comedie romantică, acest bestseller internațional, aflat pe lista celor mai bine vândute cărți în Spania, Statele Unite și Germania, fiind tradus deja în peste 20 de limbi, e o bijuterie literară, în care veți găsi referințe livrești amestecate cu istoria plină de magie a lucrurilor mărunte. Pentru că, adeseori, dragostea se ascunde în detaliile cele mai neînsemnate.

Când Samuel, un profesor universitar singuratic, se trezește în ziua de Anul Nou, e convins că nimic nu-i poate schimba viața monotonă, până când un musafir neașteptat se strecoară în apartamentul lui din Barcelona și refuză să mai plece. Apariția lui Mishima, un pisoi vagabond, devine un fel de catalizator care-l face pe Samuel să se desprindă de cărțile, filmele străine și muzica clasică favorite și să pornească în călătorie spre locuri unde nu mai ajunsese niciodată, ca bunăoară casa de alături, și să se apropie de oameni pe care n-ar fi crezut că o să-i cunoască, asemenea lui Felix, un bătrân redactor bizar de la mansardă, sau Valdemar, bărbosul cu manuscrisul despre fața ascunsă a Lunii de la cafenea. Mai mult chiar: motanul îl va ajuta să se întâlnească din nou cu o misterioasă femeie din trecutul lui, Gabriela, pe care nu mai spera s-o revadă.

Romanul Sfintul nebuniilor incipiente spune povestea unui grup de prieteni, cu nesfirsitele lor incercari de a-si indeplini visurile, menirea sau pur si simplu de-a nu-si pierde mintile. Omer, Abed si Piyu sint colegi de camera, veniti de putin timp in Statele Unite. Omer este din Istanbul, urmeaza un doctorat in stiinte politice si e indragostit de o feminista americana, care se simte straina in tara ei, are o multime de obsesii si tendinte sinucigase. Abed isi continua studiile in biotehnologie si e in permanenta ingrijorat – din cauza modului scrintit de viata al lui Omer, de o vizita neasteptata din partea propriei mame sau de prejudecatile americanilor impotriva arabilor. Iar Piyu e spaniol si isi doreste sa devina dentist, in ciuda fobiei lui acute fata de obiectele ascutite. Fiecare personaj este dezorientat intr-un fel sau altul, iar monologurile lor sint o incercare de a descoperi ce-si doresc in viata si, eventual, de la cine. O abordare contemporana a unor teme majore precum iubirea, prietenia, cultura, nationalitatea, exilul si nevoia de a apartine cuiva, undeva.

Considerat de majoritatea criticilor francezi cel mai bun roman al anului 2016, Celălalt pe care-l adoram de Catherine Cusset a obținut premiile Liste Goncourt — Le Choix roumain, Liste Goncourt — Le Choix belge, Liste Goncourt — Le Choix suisse și a fost nominalizat la premiile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre și France Culture-Télérama, ajungând în selecția finală pentru Goncourt.

În Celălalt pe care-l adoram, Catherine Cusset urmărește, cu o lupă halucinantă, parcursul lui Thomas Bulot — fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare —, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amuzant, înconjurat de prieteni, care iubește viața, femeile, literatura — cu precădere pe Proust —, filozofia, filmul, muzica, jazzul — mai ales pe Nina Simone și Léo Ferré —, dar care ajunge, la 39 de ani, să-și pună capăt zilelor într-un orășel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbește despre fericire, dragoste, prietenia dintre un bărbat și o femeie, dar și despre eșec, impas, neputința adaptării și depresie, având în plan secund fascinația intelighenției franceze a anilor ’80 pentru New York.

„Inițierea se află în miezul oricărei existențe umane autentice. Și aceasta din două motive: pe de o parte, pentru că orice viață umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferință, pierderea și recucerirea eului propriu, «moarte și înviere»; pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om își vede viața ca pe un eșec.
În astfel de momente de criză totală, numai o singură speranță pare să ofere o soluție: aceea de a-și lua viața de la capăt. Dacă putem spune că inițierea constituie o dimensiune specifică a existenței umane este înainte de toate pentru că numai inițierea conferă morții o funcție pozitivă: aceea de a pregăti noua naștere spirituală, accesul la un mod de a fi nesupus acțiunii devastatoare a Timpului.“ (MIRCEA ELIADE)

„Pe vremea fluviului Amur e un portret al artistului ca tinar salbatic, un baiat cu caciula si haina de blana mirosind a fum de cedru. Sensibilitatea literara a acestui roman este rara intr-o tara care, in lungii ani de dictatura sovietica, era un simbol al disperarii umane.” (The New York Times)

Andrei Makine isi incepe romanul cu o scena in care personajele parca apartin unei alte lumi: tarimul albului fara sfirsit de pe malul fluviului Amur. Un mic sat siberian in care uneori esti silit sa iesi dintr-o izba ingropata in zapada sapind un tunel spre lumina. In aceste locuri peste care domneste tacerea, viata s-ar putea confunda pur si simplu cu bataile inimii daca orice miscare a sufletului nu ar aduce o revelatie. Atunci se naste dorinta, din senzualitatea trupurilor, dar si din comuniunea cu natura ce se ofera privirilor. Iubirea are mireasma zapezilor virgine din inima taigalei. Dintr-odata, totul e bulversat. „Fabulosul nostru Occident” isi face simtita prezenta prin felurite semne. Mai intii un tren care trece, miticul Transsiberian. Apoi un film francez, viziune a unei existente orbitoare, chemare populata de fapte mari si creaturi sublime. Vertijul unei alte istorii nascute pe malul fluviului Amur, in anii adolescentei. 

„Trupul ei, cristal topit si fierbinte pe teava unui suflator de sticla… Ma auzi, Utkin? Aceea pe care‑o evoc in discutia noastra nocturna de peste Atlantic va inflori sub pana ta febrila. Trupul ei, cristal cu luciu cald de rubin, va deveni mat. Sinii i se vor intari colorindu‑se intr‑un roziu laptos. Pe solduri va avea un roi de alunite –urmele degetelor tale nerabdatoare... Vorbeste despre ea, Utkin!”

„Pentru mine, Rusia e ca o iubita de altadata. Am in minte o imagine a ei, a felului in care arata si a ceea ce insemna pentru mine si mi-e teama sa distrug aceasta Rusie din launtrul meu.” (Andrei Makine)

Poetică, surprinzătoare, te ţine cu sufletul la gură... O carte extraordinară! Isabel Allende

Matilda este o copilă dintr-o insulă tropicală peste care s-a instalat oroarea războiului civil. Mr. Watts, singurul alb care nu a părăsit comunitatea, decide să fie profesor într-o şcoală mică, unicul text pe care îl are la dispoziţie fiind Marile speranţe de Charles Dickens.
Fascinată de lectură, Matilda accede la o nouă lume în care fantezia încearcă să suplinească realitatea dură trăită pe insulă. O lume care pare a se opune credinţelor religioase solide împărtăşite de mama sa şi care va crea un conflict între cele două. Din păcate însă, atât imaginaţia fetei, cât şi habotnicia mamei sunt spulberate de vocea distrugătoare a armelor care vor scălda comunitatea în sânge.
Peste ani, Matilda va descoperi că faptele şi oamenii pot fi măşti ale unor adevăruri găunoase. Faptele din carte se bazează pe experienţa autorului, care a fost nevoit să consemneze, ca jurnalist, imagini înfiorătoare ale blocadei impuse în 1990 de Papua Noua Guinee unei insule din Pacific.


«O carte pe care merită să o iei în seamă.» Seattle Times

«Un roman despre puterea pe care o are ficţiunea de a transforma viaţa oamenilor. Lloyd Jones arată cum o lume alternativă poate deveni mai reală decât propria lume, cum dintr-o poveste poţi învăţa mai multe decât din lumea înconjurătoare, cum cărţile pot stârni conflicte, frică, bucurie şi pot schimba vieţi. O experienţă de lectură autentică, magică, adevărată.» The Sunday Times

«Simplitatea cu care autorul descrie atrocităţile din insulă este devastatoare.» The Guardian

«Proza lui Jones este desăvârşită...» Publishers Weekly

Lloyd Jones trăieşte în Wellington, Noua Zeelandă. A mai scris: «The Book of Fame» (2001 Montana New Zealand Book Award)

Ajuns la vîrsta de cincizeci şi doi de ani şi suspectat de o boală mortală, faimosul fotograf András Szabad se hotărăşte să-şi rememoreze viaţa, pentru a o înţelege mai bine el însuşi. Maturizat în Ungaria comunistă a lui János Kádár, cu o mamă pe care o adoră, dar care moare devreme, şi un tată fost deţinut politic, András se arată refractar la lumea din jur. Renunţă la şcoală, are o relaţie tensionată cu tatăl său, cu care locuieşte într-un apartament din Budapesta, şi îşi găseşte refugiul în arta fotografică. Face fotografii artistice, mai întîi pe cont propriu, iar apoi ca ucenic al unui fotograf bătrîn, care are un atelier pentru poze de legitimaţii. Inevitabil, pasiunea lui ajunge să se împletească, chiar foarte strîns, cu viaţa erotică. Pînă şi viitoarea sa carieră internaţională îşi are originea – într-un mod subtil şi imprevizibil – în fotografia făcută într-o seară, pe furiş, unui cuplu ce face dragoste într-un parc public. Relatînd povestea vieţii lui András Szabad, Bartis oferă în acelaşi timp o panoramă a vieţii din perioada comunistă, adesea cenuşie şi sordidă, dar şi stranie, absurdă, disperată. Privirea fotografică a protagonistului, detaşată pînă la limita autismului, reuşeşte să emoţioneze şi să tulbure, iar construcţia impecabilă a naraţiunii dovedeşte încă o dată calităţile de mare prozator european ale lui Attila Bartis.

„Povestea unui fotograf care… Nu, povestea unui bărbat care… Nu, povestea unei iubiri care… Mai bine zis, povestea mai multor iubiri care, împreună… Sau povestea unei ţări care… N-are rost să continuăm. Sfîrşitul ne oferă tot ce ne poate oferi un roman: adevăr, sinceritate, atmosferă, poveste. Şi, pe lîngă toate astea, un lucru cu care fanii lui Attila Bartis sînt deja obişnuiţi: o revărsare amplă de afecte, a cărei forţă te copleşeşte şi din care nu poţi evada. Indiferent dacă cititorul consideră că András Szabad e un obsedat sau îl îndrăgeşte, simte, fără doar şi poate, că nu merită să trăiască decît la fel ca el: cu cea mai mare intensitate. Fiindcă el este un adevărat erou principal. Pe care eşti nevoit să-l urmezi.” (István Kemény)

Romanul spune povestea lui May Dodd, o femeie care nu acceptă exigenţele sociale ale Americii anilor 1870 şi care, îndrăgostindu-se de un bărbat nepotrivit clasei sale sociale, alege să plece de acasă şi să-şi înceapă o viaţă alături de el. În scurt timp însă, presiunile familiei se transformă chiar în reale pericole şi viaţa pe care o clădise îi este distrusă de o internare cu forţa la un spital de nebuni. Aparenta ei salvare vine în momentul în care statul american, pentru a susţine pacea cu tribul indienilor Cheyenne, le oferă acestora o mie de femei albe. May Dodd este una dintre ele – poate chiar cea privilegiată pentru că devine soţia căpeteniei tribului. Povestea este spusă prin paginile de jurnal şi prin scrisorile pe care May Dodd le scrie – o poveste despre o viaţă nouă care însă suspină după vechea ordine, o libertate nouă care este sufocată de constrângerile culturale la care trebuie să se adapteze, o natură nouă pe alocuri seducătoare şi palpitantă, dar periculoasă şi dură, o iubire nouă, venită din dezamăgirea faţă de cea veche, dar şi dintr-un impuls primitiv, poate chiar mai adevărat decât orice altă simţire.

„Marguerite Yourcenar a însemnat ultima reverberație a unui cor eroic de scriitori europeni printre care se numărau Thomas Mann și André Gide, bărbați mai vârstnici pe care i-a admirat cu precădere și ale căror opere au influențat-o pe a sa. S-a înscris perfect în linia lor de scriitori filozofi, cu o cultură profundă și vastă, de moraliști care privilegiau perspectiva istorică și de virtuozi în egală măsură ai romanului, prozei scurte și eseului. Asemenea lor, și-a manifestat, într-o manieră plină de demnitate, predilecția pentru subiecte șocante, fiind fascinată ca și ei deambiguitatea sexuală.“ (Edmund White)

Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică și Lovitura de grație (ecranizat în 1976 de regizorul Volker Schlöndorff), primele două romane publicate de Marguerite Yourcenar, îmbracă forma confesiunii: două voci, amintind parcă de tonul aproape alb al lui Mishima, dau viața unor personaje care respingfemeia din rațiuni asemănătoare.

„Războaiele și dramele publice nu sunt decât prilejuri de a merge până la capătul sentimentelor și al conflictelor interioare. Alexis și Éric au în comuno aceeași convingere pur literară că vechile cuvinte, dacă sunt reșlefuite cu măiestrie, pot scoate la lumină cele mai ascunse nuanțe afective.“ (Bertrand Poirot-Delpech)

Dacă te-ai îndoit vreodată că tovarăşul tău felin are propria sa viaţă interioară, priveşte numai ce se întâmplă atunci când acesta adoarme şi îşi pierde controlul conştient asupra existenţei sale fizice… o zvâcnire de lăbuţe, un tremurat de fălcuţe, uneori poate un fornăit sau un mieunat… Într-adevăr, pisicile pot fi capabile să trăiască pe deplin momentul prezent. Dar totodată suntem şi fiinţe gânditoare. Din păcate, în cazul meu, o fiinţă care gândeşte mai degrabă prea mult.

Actiunea romanului Femeia vietii mele se desfasoara in Londra anilor '80, iar povestea se concentreaza asupra prieteniei dintre Theo, un student la sociologie englez, Antonio, un tanar exilat chilian, si Clara, o balerina refugiata in Anglia cu mama ei dupa disparitia tatalui sau in Chile. Inlantuite intr-un triunghi amoros, personajele cartii au parte de iubire, tradare, sperante, incertitudini si frustrari. Intr-o lume bantuita de doua decenii de violenta, Theo si Clara viseaza la o viata implinita, iar Antonio la una eroica; totusi, visurile lor sunt marcate de evenimente externe si disensiuni interne.

    "Desi nu este un thriller, are tensiunea unui thriller. O poveste emotionanta despre iubire, sacrificiu, idealuri, compromisuri si bune intentii."  (Libelle, Olanda)
    "Carla Guelfenbein este una dintre cele mai puternice voci ale prozei latinoamericane."  (La Vanguardia)

Poate că fericirea e mai puțin previzibilă decât nefericirea, dat find că ține de libertate. Și întocmai ca libertatea, nu e niciodată sigură; nu poate dura la nesfârșit. Dar poate fi adevărată și, în acest roman minunat, ne putem bucura și noi de ea. The Guardian

Addie Moore și Louis Waters sunt doi oameni în vârstă dintr-un mic orășel de câmpie american, care își duc zilele fiecare în singurătate după ce rămân văduvi și copiii pleacă să-și vadă de viețile lor.
Deși sunt vecini, nu știu mare lucru unul despre celălalt, dar lucrurile se vor schimba când femeia îi propune un aranjament puțin ciudat: să-și petreacă nopțile împreună.
Înfruntând prejudecățile comunității, cei doi se regăsesc noapte de noapte și își alungă singurătatea, spunându-și unul altuia povești de viață și legând o prietenie care nu ține cont de vârstă.
Treptat, prietenia lor se transformă în ceva mult mai profund, iar istoria unei iubiri târzii nu se stinge.

Pe un ton blând și încărcat de melancolie, romanul lui Kent Haruf, publicat postum, vorbește
Despre un lucru esențial: profunzimea se află tocmai în lucrurile simple. The New York Times

Fermecător… De o simplitate cuceritoare. Un roman șlefuit cu grijă, un ultim dar pe care mult îndrăgitul autor american l-a oferit cititorilor săi. The Washington Post

Londra, 1980. Robert Hendricks, psihiatru şi scriitor consacrat, şi-a ascuns atât de adânc în memorie amintirile tulburătoare din al Doilea Război Mondial, încât viaţa lui personală a ajuns marcată de singurătate şi depresie. Pe neaşteptate, primeşte o scrisoare din partea unui anume Alexander Pereira, neurolog şi veteran al Marelui Război, care se pretinde un admirator al lucrării de specialitate publicate de Robert. Scrisoarea îl poartă în casa unui bătrân, pe o insulă stâncoasă, retrasă, în sudul Franţei, şi într-un vârtej de amintiri: copilăria sa ca băiat englez fără tată, masacrul la care a fost martor şi rana pe care nu mai ţine minte cum a căpătat-o ca tânăr ofiţer în război şi, mai presus de toate, dragostea vieţii sale, devastatoare, pentru o italiancă, „L”, cunoscută în timpul războiului.

Profund tulburătoare şi scrisă cu măiestrie, Acolo unde îmi bate inima de Sebastian Faulks este o cronică a secolului XX, o dramă impresionantă despre nebunia războiului şi despre puterea iubirii, la fel de „convingătoare şi de vie ca toate textele cu care ne-a obişnuit autorul de la Cântecul păsărilor încoace” (The Guardian).  

„Sebastian Faulks scrie ca un Hemingway modern, adăugând poveştii sale umor, dragoste şi dramă într-un mod care depăşeşte alte scrieri similare... Acolo unde îmi bate inima ar putea fi una dintre cele mai bune creaţii despre iubirea pierdută în război, în rând cu Casablanca şi Fiesta.” BookReporter

„O privire fascinantă asupra legăturii intime dintre iubire, război şi memorie.” Kirkus

Din creţia lui Sebastian Faulks, la Editura Litera au mai apărut romanele Cântecul păsărilor, Amprenta omului şi O săptămână în decembrie.

In Hollywood, Bukowski isi povesteste experientele de scenarist din vremea cind, in anul 1987, lucra la turnarea unui film. Henry Chinaski, celebrul alter ego al lui Bukowski, revine de data aceasta cu un scenariu hollywoodian: Dansul lui Jim Beam. Filmul este inspirat din experientele de betiv scandalagiu ale tinarului Chinaski, pe cind acesta nu era inca un scriitor cunoscut. Pe masura ce protagonistul, alaturi de iubita lui, Sarah, este prins in virtejul experientelor hollywoodiene, Bukowski agata cu ironie in firul parodic al evenimentelor si nume cunoscute din lumea culturala, transformindu-le doar pe alocuri rezonanta: Jon-Luc Modard, filozoful Jean-Paul Sanrah, Frances Ford Lopalla si un anume Victor Norman ce aminteste de Norman Mailer. Prin reaparitia lui Henry Chinaski, cu pasiunile sale explozive pentru bautura, femei si curse de cai, prin ireverentiozitatea portretelor pe care le face, Hollywood marcheaza inca un moment in evolutia romanelor autobiografice ale lui Charles Bukowski.

  Lupta impresionanta de a supravietui, momente de frica intensa si de speranta nebuna, suflete de adulti si copii prinse in vartejul mortii dar si clipe furate de fericire, toate se petrec in timpul Holocaustului, o perioada care va ramane sculptata adanc in fiecare suflet. Multe romane s-au inspirat din cele mai sumbre momente ale secolului XX, dar putine au puterea de a emotiona ca acesta.
    "Supravietuitorii" este un volum care aduce un omagiu spiritului uman si puterii de a renaste. Pana la sfarsitul Holocaustului, 90% din cele trei milioane de evrei din Polonia au fost anihilati. Din cei 30.000 de evrei care locuiau in Radom au supravietuit mai putin de trei sute.

Cand se trezeste intinsa pe podeaua salii de gimnastica, dupa o puternica lovitura la cap, Alice Love crede ca este inca o tanara de doua­zeci si noua de ani, dornica de distractii, aflata la inceput de drum alaturi de un sot minunat si insarcinata cu primul lor copil.

     Fragment din roman:

Clubul European este locul in care colonialistii britanici vin sa-si treaca plictisul, dar si mirajul micilor afaceristi birmanezi cu ambitii mari. John Flory, negustorul britanic de cherestea care-si petrece zilele la Club alaturi de conationalii sai, este protagonistul romanului Zile birmaneze si modelul in jurul caruia graviteaza universul coloniei schitat de George Orwell. Ajuns la virsta marilor indoieli, John urmareste apatic jocul machiavelic al lui U Po Kyin si dovezile induiosatoare de prietenie ale amicului sau, doctorul Veraswami, si spera sa-si gaseasca raspunsurile la intrebari alaturi de frumoasa si ezitanta Elizabeth.

Traducere din limba engleza si note de Gabriela Abaluta

Fragment din carte:

"Se aclimatizase in Birmania. Trupul i se acordase la ritmurile ciudate ale anotimpurilor tropicale. In fiecare an, din februarie pina in martie, soarele ardea pe cer ca un zeu minios si apoi, pe neasteptate, batea musonul spre est, la inceput in rabufniri scurte, apoi intr-o revarsare continua ce imbiba totul pina cind nici imbracamintea, nici patul, ba nici chiar hrana nu pareau sa se mai usuce vreodata. Continua sa fie foarte cald, o canicula apasatoare, ingreunata cu vapori. In jungla potecile mai joase se transformau in mlastini, iar cimpurile de orez deveneau mari intinderi de apa baltita mirosind a urina de vite si soareci. Cartile si cizmele prindeau mucegai. Birmanezi goi, cu palarii largi din frunze de palmier, arau cimpurile de orez, minindu-si bivolii prin apa ce ajungea pina la genunchi. Mai tirziu, femeile si copiii plantau rasadurile verzi de orez, ingropind fiecare planta in noroi cu furci cu trei dinti. In iulie si august ploaia nu se oprea aproape deloc. Apoi, intr-o buna noapte, in inalt se auzea tipatul unor pasari invizibile. Becatele se-ndreptau in zbor spre sud, venind dinspre Asia Centrala. Ploile se domoleau treptat si incetau prin octombrie. Cimpurile se uscau, orezul se cocea, copiii birmanezi jucau sotronul cu seminte de gogyin si inaltau zmeie in adierea racoroasa a vintului. Era inceputul unei ierni scurte, cind Birmania Superioara parea bintuita de stafia Angliei. Florile salbatice infloreau pretutindeni, nu chiar aceleasi cu cele din Anglia, dar foarte asemanatoare lor: caprifoi in tufe dese, trandafiri salbatici cu miros de pere, pina si violete in cotloanele mai intunecate ale padurii. Soarele se rotea mai jos pe cer, iar noptile si zorile erau foarte reci, cu ceturi alburii ce se strecurau prin vai ca aburii dintr-un urias ibric."

Un roman in roman, Viata unui barbat necunoscut se constituie ca o meditatie asupra istoriei si memoriei, oferind cititorului o perspectiva inedita asupra Rusiei de ieri si de azi. Aflat intr-un impas existential in urma destramarii relatiei sale cu o femeie mult mai tinara si a revelatiei ca celebritatea sa nu mai e decit o amintire, Ivan Sutov, un scriitor de cincizeci de ani exilat in Franta, hotaraste sa-si paraseasca tara de adoptie si sa plece la Sankt Petersburg, in cautarea unei vechi iubiri din tinerete. Calatoria sa il poarta in inima unei Rusii transfigurate de o modernitate deliranta si ii ofera sansa unei intilniri providentiale, cea cu batrinul Volski, in mintea caruia experientele traumatizante ale epocii comuniste au ramas impregnate pentru totdeauna si a carui poveste pare emblematica pentru miile de oameni obisnuiti, anonimi, „necunoscuti” ale caror vieti au fost zdrobite de sistemul totalitar.

Traducere din limba franceza de Vlad Stroescu

Fragment din roman:

"Sutov se intoarce in camera lui, tarandu-si picioarele in ritmul argumentelor care i se invalmasesc in cap. Spiritul de scara... Trebuia sa-i spuna lui Vlad ca, altadata, o culegere de poezii iti putea schimba viata, dar in acelasi timp un poem putea sa-l coste viata pe autor. Strofele aveau greutatea lungilor condamnari dincolo de cercul polar, unde au disparut atatia poeti...
Isi imagineaza replica sfidatoare a lui Vlad: si asta vi se pare un lucru bun?". O intrebare de genul asta, de o naivitate greu de parat. De ce ar fi gulagul criteriul unei literaturi bune? Iar suferinta, garantul autenticitatii? Dar, mai ales, cine ar putea sa judece valoarea vietilor, a cartilor? De ce existenta lui Vlad ar fi mai lipsita de sens decat a amaratului care-si cumpara cu ultimele copeici opusculul unui poet proscris, imprimat pe hartie de impachetat? Nici o carte nu le mai e interzisa tinerilor rusi. Colinda lumea (Vlad tocmai s-a intors de la Boston), sunt bine hraniti, instruiti, fara complexe... Totusi ceva le lipseste.
Sutov incearca sa nu gandeasca exact ca un mos inacrit. Nu, Vlad nu are ce sa invidieze Ia tinerimea sovietica de acum treizeci de ani. N-avea nimic care sa-l faca sa viseze. Nimic. Poate doar un volum de poezii cu pagini cenusii, strofe luminate de poleiala transparenta a frunzelor dintr-un parc... ,Ar fi trebuit sa-i spun", se gandeste Sutov si stie ca n-ar fi avut cuvinte: un spasm vocal care nu l-ar fi lasat sa explice bogatia acelui trecut mizerabil."

Debutul literar al celebrului regizor sirb Emil Kusturica, o noua intilnire cu povestile si personajele sale pline de viata.

Autorul romanului Orele, ecranizat in 2002 de Stephen Daldry, cu Meryl Streep, Nicole Kidman si Julianne Moore in rolurile principale.

O batrina care si-a trait viata din plin, fara grija zilei de miine, se trezeste singura si parasita si se hotaraste sa-si faca o casa din turta dulce. Un print care, in urma unei povesti bine-cunoscute, a ramas cu o aripa de lebada traieste instrainat de societate, prin circiumi de periferie, ocolit sau ridiculizat de nobilele sale rude. O fata frumoasa si saraca ajunge in castelul unei bestii ce seamana mai degraba cu un criminal psihopat. Michael Cunningham rescrie intr-o maniera inedita cele mai populare basme, dezvaluindu-le latura matura, intunecata si chiar perversa. Lumea miraculoasa a basmului e invadata de cea reala, cu monstruozitatile si traumele ei, iar simplitatea inocenta a povestilor din copilarie se transforma intr-o explorare a ascunzisurilor comportamentului uman. Reimaginate in cheie moderna, temele de basm devin astfel bucati literare de mare forta, scrise cu virtuozitate, cu farmec si cu un realism ce uneori frizeaza cinismul.

„Daca nu esti plasmuirea unui vis dement de-al zeilor, daca frumusetea chipului tau nu da peste cap constelatiile, n-o sa arunce nimeni vreo vraja asupra ta. Nimeni nu vrea sa te transforme in bestie, nici sa te adoarma pentru o suta de ani. Nici un duh rau deghizat in spiridus n-are de gind sa-ti ofere trei dorinte ce ascund nenorociri, ca o lama de ras intr-o prajitura.” (Michael Cunningham)

„Aceste basme tulburatoare, aduse in contemporaneitate, au in ele reteta perfecta pentru lectura. O carte ce te vrajeste si-ti cucereste mintea...” (The Independent)

„Povestile lui Michael Cunningham sint coplesitoare, emotionante, chiar daca ne fac sa vedem altfel basmele copilariei… Nu toate ratustele urite se dovedesc a fi lebede. Nu toate broastele sint printi fermecati, si poate-i mai bine asa.” (The New York Times)


Ilustratii de Yuko Shimizu
Traducere din limba engleza de Ariadna Ponta

Autor distins in 1972 cu Premiul Nobel pentru literatura
 
„Sint clovn sau, denumirea oficiala a profesiunii mele, comic” – asa se prezinta Hans Schnier, artistul nefericit din perspectiva caruia este privita societatea germana din timpul si de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cu un cinism fermecator prin naivitatea pe care o ascunde si pe un ton de o ironie amara, clovnul lui Boll se implica intr-o disputa dinainte pierduta cu lasitatea, dogmatismul si ipocrizia Germaniei postbelice. Singur in apartamentul sau, beat, nefericit, ranit trupeste si sufleteste, dezamagit in dragoste, Schnier se confrunta cu propriile amintiri: o familie protestanta care-si trimite fiica in bratele mortii de dragul datoriei fata de „sfintul pamint german”, o iubita indoctrinata religios care il paraseste sub pretextul nevoii de a respira „aer catholic” . Tuturor acestora, Schnier le opune increderea neclintita in autenticitatea artei sale, refuzul de a spune altceva decit adevarul si dragostea pentru o singura femeie.

La cei saizeci si cinci de ani ai lui, Suguro este apreciat de cititori, critici si colegi de breasla, desi exista voci care ii ironizeaza rigoarea morala si reticenta in privinta problemelor sexuale. Totul pare sa arate ca il asteapta o batrinete linistita alaturi de sotia sa, dar acest scenariu se spulbera in clipa in care o femeie il acuza ca felul cum traieste contrazice flagrant ideile pe care se intemeiaza scrierile sale, denuntindu-l drept un client asiduu al bordelurilor si sex-shopurilor din Tokyo. Amenintat de un ziarist razbunator cu declansarea unui adevarat scandal in presa, Suguro este nevoit sa dezlege misterul acestei acuzatii si descopera astfel existenta unui dublu al sau, un „geaman malefic” cu inclinatii sadomasochiste.

Puterea si gloria a inspirat o celebra ecranizare in regia lui John Ford, The Fugitive, cu Henry Fonda in rolul principal.
 
Puterea si gloria, roman distins cu Hawthornden Prize, zugraveste martirajul ultimului preot catolic dintr-un Mexic sfisiat de violente anticlericale. Urmarit de un locotenent de politie, preotul, un alcoolic care si-a incalcat toate juramintele, se lupta cu propria lasitate, hotarit sa-si indeplineasca menirea pina la capat. Cu greutatea unei recompense atirnind deasupra capului, cu constiinta chinuita de propriul trecut si de nesiguranta unei vieti in care preotii si-au pierdut harul, „the whisky priest” isi cauta salvarea nestiind daca o va gasi in sfirsitul unui martir sau intr-un destin marunt, ingropat in zadarnicie.

Romanul a fost distins chiar in anul aparitiei cu Prix Psychologies du roman inspirant si Prix Maison de la Presse.

Inceteaza cu minciunile tale, roman-confesiune de o franchete pe alocuri frapanta, imprumuta drept titlu o expresie pe care mama scriitorului i-o repeta acestuia in copilarie, in momentele de exasperare. Dupa multa vreme, zarind in holul unui hotel o silueta care i se pare vag familiara si ii rascoleste amintiri nelinistitoare, scriitorul matur hotaraste sa marturiseasca in sfirsit adevarul. Astfel iese la iveala povestea secreta de dragoste pe care a avut-o la 17 ani, in perioada bacalaureatului, cu un coleg de liceu din Barbezieux. O relatie pe cit de scurta, pe atit de intensa si, tocmai de aceea, cu neputinta de uitat, in care cei doi adolescenti, Philippe si Thomas, s-au aruncat cu toata impetuozitatea si inocenta virstei.

„In copilarie, mama imi repeta intruna: «Inceteaza cu minciunile tale». Se pare ca ma pricepeam atit de bine sa scornesc povesti, incit nu mai stia sa desluseasca adevarul de neadevar. Mai tirziu mi-am facut o meserie din asta, am devenit romancier. Si iata ca astazi, in sfirsit, ii dau ascultare mamei: spun adevarul. Pentru prima data. In cartea asta.” (Philippe Besson)

Inceteaza cu minciunile tale e o compozitie pe cit de puternica, pe-atit de tulburatoare, un roman delicat, o cronica a anilor 1980 – cind libertatea exista, SIDA, inca nu –, o poveste despre perioada maturizarii, cu experientele si tatonarile ei. (Madame Figaro)

Traducere din limba franceza si note de Laurentiu Malomfalean

"Un Brokeback Mountain frantuzesc." (Elle)

Celestine North, eroina principala a romanului, se poate mandri cu o viata perfecta. Este o fiica exemplara, toti profesorii si colegii o plac si este iubita celui mai fermecator baiat din liceu, Art Crevan. Dar, intr-o zi, ajunge intr-o situatie care o determina sa actioneze din impuls, nesocotind toate regulile societatii perfecte in care traieste. Prin urmare, va fi pedepsita si va trebui sa suporte consecintele sfidarii ei. Ar putea merge la inchisoare. Sau, mai rau, ar putea fi insemnata. Ar putea fi acuzata ca este Defecta.

„Un roman captivant pe care ti-e foarte greu sa il lasi din mana“ (School Library Journal), „Defecti” a fost publicat deja in 15 tari si deschide seria cu acelasi nume, semnata de autoarea bestsellerului „P.S. Te iubesc”.
 
„Tot ce scrie Cecelia Ahern vine din inima”, noteaza „Sunday Tribune” si este confirmat de succesul international al scriitoarei. A scris aceasta poveste cu dragoste, cu pasiune, dar si cu furie, incercand sa transmita un mesaj foarte puternic pentru publicul tanar: niciunul dintre noi nu este perfect, a fi om inseamna a avea defecte. Romanul deschide usa de acces catre o societate distopica, in care perfectiunea este obligatorie. Cei care iau decizii gresite, necalculate, Defectii, sunt insemnati cu fierul incins. De asemenea, Defectii trebuie sa poarte o banderola cu litera rosie „D” pe maneca tot timpul, pentru a putea fi identificati in public si dati drept exemplu. In acest context, atitudinea de revolta a unei adolescente ar putea sa o coste viata.