Moderni & contemporani

Traducere de Constantin Popescu

William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983.

Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparţine regizorului Peter Brook.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Printre dealurile și prin văile șerpuitoare pe unde au umblat cândva judecători și regi, profeți, mântuitori și vizionari, cuceritori, cruciați, făcători de minuni și martiri, Fima așteaptă o epifanie: povestea lui este cea a unei întregi generații împărțite între propriile aspirații și datoria de a aduce pacea în Israel, o generație care clădește visuri nobile, dar se dovedește incapabilă de acțiune. Publicat în 1991, romanul Fima a fost finalist la The Independent Foreign Fiction Prize în 1994.

Efraim Nomberg Nisan, numit de prieteni Fima, are 54 de ani, locuiește la Ierusalim, este recepționer la o clinică de ginecologie și în tinerețe i-a apărut un volum de poezii din care încă se mai hrănește egoul lui de scriitor. Când nu e copleșit de sentimentul că ar trebui să se afle în cu totul alt loc și nu se ocupă de mici amoruri mai mult sau mai puțin clandestine, Fima își imaginează întâlniri cu miniștri cărora le ține prelegeri despre situația Israelului și pacea cu arabii, iar ideile sale pot fi citite uneori în scurte și tăioase articole publicate în Haaretz.

Prima parte a unei trilogii care va continua cu Anul potopului și MaddAddam, Oryx și Crake este o călătorie în iadul viitorului. Într-o lume în care nu mai există nicio barieră morală în calea ingineriei genetice, Pământul devine un laborator imens: genografi lucrează – de dragul profitului – la cele mai vandabile modificări genetice, conflictele sociale se intensifică, virușii și bacteriile iau forme tot mai virulente și avem ocazia să vedem cu încetinitorul felurile în care poate fi schimonosită natura până la implozie. Totul promite o apocalipsă. Care nu întârzie să vină. Crake lucrează în secret la un ambițios proiect genetic, încercând să creeze o specie nouă de hominizi, mai bine adaptată noii lumi, mai puțin violentă. Prietenul lui din copilărie, Jimmy, e singurul din vechea lume care știe ce s-a întâmplat și își așteaptă printre creaturile stranii ale lui Crake sfârșitul, care-ar putea de fapt să fie sfârșitul întregii omeniri.

„O carte impozantă și curajoasă.” New Yorker

„Oryx și Crake este Atwood în ce are ea mai bun: o carte lugubră, fără ocolișuri, ingenios de scabroasă, dar totuși înduioșătoare și presărată cu străluciri de poezie pură.” The Independent

În vara anului 1985, William Styron a fost copleşit de o insomnie persistentă şi de un sentiment îngrijorător de rău general - primele semne ale unei depresii profunde, care avea să-i sugrume existenţa şi să-l aducă în pragul sinuciderii. Beznă vizibilă îi oferă cititorului ocazia unei călătorii fără precedent pe tărâmul nebuniei. Este vorba de o prezentare din interior a suferinţei agonizante a autorului însuşi, precum şi de privirea sa curioasă aruncată unei maladii care afectează milioane de oameni, dar este încă în mare măsură neînţeleasă. Datorită francheţei remarcabile şi puterii descriptive ale lui Styron, oricine citeşte această carte va reuşi să-şi facă o idee despre suferinţa prin care trece o minte disperată.

Tradus în peste treizeci de țări, romanul M-am hotărât să devin prost s-a vândut până în prezent în peste o jumătate de milion de exemplare și a fost încununat cu prestigiosul Euregio-Schüler-Literaturpreis.

A devenit lumea noastră atât de anapoda, încât justa concluzie a oricărui om cu cap să fie „prea multă minte strică“? Sunt oare rutina, automatismele, clișeele, conformismul soluția unei vieți fără griji? În acest caz, originalitatea și creativitatea ajung o piedică insurmontabilă, iar inteligența nu poate decât să-și impună să capituleze pentru ca posesorul ei să-și găsească fericirea. Acesta va fi și pariul lui Antoine, un Candide modern a cărui odisee comică a făcut din M-am hotărât să devin prost un roman-cult.

„În cazul romanului M-am hotărât să devin prost, ideea mi-a venit citind Biblia. În Ecclesiastul există o frază foarte frumoasă, care sună așa: «…cel ce își înmulțește știința își sporește suferința», cu alte cuvinte, cu cât studiezi mai mult, cu atât devii mai inteligent, și deci mai nefericit. Poate că mă simțeam foarte aproape de acest gând.“ (Martin PAGE)

Cel de-al patrulea roman al scriitoarei Kate Morton, Păzitoarea tainei, a câştigat, în 2012, Fellowship of Australian Writers National Literary Awards – Christina Stead Award iar în 2013, Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year, People's Choice – Queensland Book of the Year şi American Library Association Award – Women's Fiction Category. Bestseller international, a figurat în topurile de vânzări din The Times şi New York Times.
Romanele lui Kate Morton – Casa de la Riverton, Grădina uitată, Orele îndepărtate şi Păzitoarea tainei –, vândute în milioane de exemplare, sunt publicate în peste 40 de ţări.

1961: Într-o superbă zi de vară, când familia ei organizează un picnic pe malul pârâului ce străbate terenul fermei Greenacres, adolescenta Laurel se ascunde de părinţi şi de surori. Are 16 ani şi vrea să viseze în voie la prima ei iubire, rebelul Billy, şi la luminile rampei, care o aşteaptă la Londra, departe de cadrul bucolic al copilăriei. Însă, până la apusul soarelui, Laurel va fi martora unei crime terifiante, care o va marca toată viața.
2011:Acum actriţă consacrată, Laurel Nicolson se întoarce acasă pentru a-și sărbători, împreună cu surorile ei, mama nonagenară, al cărei sfârşit este aproape. De veghe la căpătâiul lui Dorothy, Laurel este copleşită de amintirile traumatizante din adolescenţă, iar vorbele şoptite de bătrână la hotarul dintre somn şi trezie îi oferă o pistă de investigaţie. Asemenea unui detectiv, Laurel începe să cerceteze trecutul familiei, aducând la lumină întâmplări incredibile, petrecute în Londra zguduită de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial.

Cu mult umor şi profundă melancolie, Jonathan Safran Foer construieşte o poveste multistratificată, greu de sintetizat în câteva cuvinte. Focalizează lentilele camerei sale imaginare asupra unei familii evreieşti din Washingtonul zilelor noastre şi demolează, nivel după nivel, construcţia existenţei ei intime şi sociale, până ajunge la sâmburele care-i alimentează viaţa şi care se dovedeşte a fi mai fragil şi mai vulnerabil decât şi-ar fi imaginat.

Julia, o arhitectă „care n-a construit niciodată nimic”, după cum se autodefineşte, şi Jack, soţul ei, scenarist de succes al postului HBO, dar neîmplinit profesional, trăiesc împreună cu cei trei fii ai lor, Sam, Max şi Benjy – trei copii cu personalităţi complexe şi sofisticate , în confortul metroolei americane, ducând o viaţă tihnită, îmbogăţită de mici ritualuri laice, care-i definesc ca familie. Când, cu puţin timp înainte de ceremonia de bar mitzvah a fiului lor cel mare, Sam, Julia descoperă în telefonul soţului ei mai multe mesaje cu un conţinut sexual explicit, totul sare în aer, scoţând la iveală o adevărată spirală a crizelor identitare.

O panoplie de rude: bunici, străbunici, veri şi unchi intră în scenă pentru a întregi tabloul, nefăcând altceva decât să complice şi mai mult lucrurile, care se vor reaşeza în cele din urmă, reconfigurând relaţiile din interiorul familiei.

Punând în discuţie ce înseamnă să fii uman, Iată-mă e un mare roman american al vremurilor noastre, având în centrul lui disoluţia unei familii şi disparitia valorilor morale, o capodoperă despre cum trăim acum.

În arhipelagul Şantar, dincolo de Kolîma şi de Sahalin, unde taigaua se întinde nemărginită şi busolele nu mai arată nordul, cîţiva soldaţi ai Armatei sovietice pleacă în căutarea unui evadat din lagăr. Trebuie să-l aducă viu, aşa e ordinul mai-marelui de la Partid. Drumul nu e deloc uşor: taigaua ţine cu fugarul, popasurile sînt rare şi înaintarea plină de piedici. Rînd pe rînd, soldaţii abandonează vînătoarea de oameni; doar unul, năucit de oboseală şi hipnotizat de pradă, se încăpăţînează să meargă mai departe. Nici el nu-şi explică de ce – mai ales că, de-acum, ştie cine e cu adevărat fugarul şi bănuieşte că, alături de el, va ajunge să-şi învingă marile spaime de pînă atunci. 

„Se spune că în insulele Şantar, la marginea extrem-orientală a Rusiei, se înregistrează o anomalie magnetică: acul busolei se învîrte întruna, fără să indice nordul. Omul nu se mai poate orienta altfel decît prin puterile proprii. O imagine foarte potrivită pentru a rezuma romanul lui Andreï Makine: ce se poate alege, în Uniunea Sovietică a anilor 1950, de un om care se hotărăşte să trăiască, nu doar să supravieţuiască?” (Le Figaro)

„La începutul anilor 1950, Uniunea Sovietică se pregăteşte de al Treilea Război Mondial – unul atomic. În pustietăţile din Extremul Orient, soldaţii mobilizaţi fac exerciţii de tir şi marşuri forţate în combinezoane ca de astronaut. Pavel Garţev, veteran de război pe care superiorii nu-l prea au la inimă, primeşte ordinul de a pleca, alături de alţi militari, în căutarea unui prizonier evadat. E un agent capitalist? Un fost soldat al lui Hitler? Nimeni nu ştie nimic despre el – doar că se strecurase afară din lagăr şi acum străbătea neobosit taigaua, înarmat cu o puşcă. Cînd descoperă cine e cu adevărat deţinutul, Garţev ştie deja că viaţa nu va mai fi la fel.” (L’Express)

Premiul Nobel pentru Literatură 2006. Această carte a fost publicata cu sprijinul Ministerului Culturii si Turismului din Turcia, în cadrul programului TEDA.

Oare prima experienţă erotică poate să ne hotărască întreaga viaţă? Sau destinul ne este trasat doar de forţa istoriei şi a legendelor?

În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor şi la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viaţă, la femei şi la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roşu m-a învăţat să mă cunosc şi m-a învăţat, totodată, sensul fericirii… 

„Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea şi dificultăţile ei, cu seninătăţile şi grosolăniile ei. Totul are rezonanţă, totul are înţelesuri.” (The Washington Post)

După succesul internațional al romanului său de debut, Imperfecționiștii, Tom Rachman publică o carte complexă și actuală despre fragilitatea relațiilor umane. Creșterea și decăderea marilor puteri a fost considerat unul dintre cele mai bune romane ale anului 2014 de către The New York Times, Kirkus Reviews, National Public Radio, American Booksellers Association, The Seattle Times, The Globe and Mail, The Vancouver Sun și Daily Mail.

La World’s End, o librărie prăfuită dintr-un sat din Țara Galilor, Tooly Zylberberg citește pe îndelete, tulburată doar de un asistent locvace. Când nu e în compania cărților, face plimbări lungi în natură, ia lecții de desen sau cântă la ukulele. Până în ziua în care primește un mesaj pe Facebook: „Încerc cu disperare să dau de tine. Putem vorbi despre tatăl tău?“ Trecutul haotic și misterios reîncepe s-o bântuie pe Tooly. Deși a citit mii de povești, există una pe care nu o înțelege: chiar a ei.

Tradus in premiera in limba romana, romanul "62. Model de asamblare" este proiectul complex al lui Julio Cortázar despre viata in asa-zisul „Oras”. Unei persoane Orasul ii poate aparea ca Paris, alteia ca o berarie din Oslo, pentru alta poate fi locul unde se trezeste cand se da jos din pat in Barcelona. Descris de Carlos Fuentes, acest peisaj urban „pare desenat de fratii Marx ajutati de Bela Lugosi”. E decorul unde sunt parasite constrangerile obisnuite ale ordinii romanesti traditionale iar cititorul e integrat intr-o noua experienta, indrazneata si palpitanta, a vietii insesi. E locul de intalnire pentru un amestec dement de boemi. 


     Fragment din volum:

In Cehoslovacia de dupa Al Doilea Razboi Mondial, un orfelinat condus de maici este preluat, la ordinul guvernarii comuniste, de cativa veterani, fosti combatanti pe front. Baietii din orfelinat sunt instruiti militar cateva luni inainte de a fi confruntati cu invazia tarii de trupele Pactului de la Varsovia. In timp ce populatia organizeaza rezistenta, tanarul erou Ilja ajunge inrolat intr-o divizie de tanchisti sovietici, a caror misiune este sa gaseasca si apoi sa apere un circ socialist model, care sa expuna beneficiile culturale ale invaziei. Printre girafe moarte, ursi pusi sa danseze, caravane de camile si amazoane care au luat in stapanire padurea, istoria isi arata o fata nebanuita si stupefianta.

     Fragment din romanul :Gargara cu gudron" de Jachym Topol:

Faceti cunostinta cu Alex, un tata aflat in deriva. Isi iubeste sotia, pe Jody, dar a uitat cum sa i-o arate. Isi iubeste fiul, pe Sam, dar nu-l intelege. Ceva tre­buie sa se schimbe. Iar schimbarea trebuie sa vina chiar de la Alex.
   Faceti cunostinta cu Sam, un baiat de opt ani, frumos, uimitor, autist. Pentru el, lumea e un puzzle pe care nu-l poate rezolva singur. Dar cand Sam incepe sa joace Minecraft, se des­chide o lume in care Alex si fiul sau se pot descoperi atat pe ei insisi, cat si unul pe celalalt… E oare posibil ca aceasta familie dezbinata sa-si construiasca iarasi o viata impreuna, pas cu pas?

   "Lectura acestei carti te va trece printr-o multime de stari si emotii pe care fie toc­mai le-ai experimentat ca parinte, fie iti aduci aminte ca le-ai trait demult, pe cand erai copil. Keith Stuart ne reaminteste atat de frumos un lucru pe care n-ar trebui sa-l uitam niciodata: ca nu e absolut nimic in neregula sa fii altfel." - Alex Zamfir, autorul cartii Cel mai bun tata

    Keith Stuart scrie despre jocurile video pentru publicatia The Guardian. A lucrat la revista de mare impact Edge, ina­inte sa devina freelancer si sa se ocupe de fenomenul jocurilor video pentru publicatii precum The Official PlayStation Magazine, PC Gamer si T3. De asemenea, a scris despre arta digitala si interactiva pentru revista Frieze.
    "Baiatul care voia sa-si construiasca lumea", romanul sau de debut, este o poveste despre un tata care vrea sa comunice cu fiul lui autist; un tata care a uitat cum sa se joace. O poveste despre cum sa lasam lucrurile sa se intample, despre ce inseamna sa fii copil – in felul acesta a invatat Keith ce este cel mai important in viata sa, incepand cu propriul fiu.


    Fragment din volumul "Baiatul care voia sa-si construiasca lumea" de Keith Stuart:

    “— Deci te duci doua zile cu Sam cu cortul, imi spune Jody la telefon a doua zi seara.
    Am vorbit iarasi despre scoli, despre evenimentele din ziua precedenta, despre cum, de fiecare data cand credem ca Sam face progrese, se intampla ceva care-l da iarasi inapoi.
    — A, poftim? Adica, i-am propus chestia asta in masina, dar n-am crezut ca e atent la ce-i spun. Era inca suparat.
    — Ei bine, se pare ca a fost atent. Si-a pus deja rucsacul langa usa.
    — Aha.
    — Stii, o sa fie frig, deci daca vrei sa inventez eu o scuza in locul tau...
    Bineinteles ca Jody presupune ca vreau sa ma eschivez, lucru care ma scoate din sarite, deoarece eu chiar nu vreau sa ma eschivez.
    — Nu. Nu, e-n regula. O sa luam niste plapumi cu noi si o sa dormim in pulovere. O sa fie OK. Stiu eu un loc super, zau, totul e ca si organizat.
    De indata ce inchei convorbirea, insfac iPad-ul si incep sa caut in disperare campinguri. N-am mintit-o chiar in totalitate pe Jody; stiu ca in Devon exista zeci de astfel de locuri — ne ducea mama acolo cand eram copii. Aveam un cort din acela vechi de cercetasi, oribil si flescait, in care patrundeau umezeala si toate celelalte, si deseori, cand ne intorceam de pe plaja intr-o zi umeda si vantoasa, gaseam melci de mare misunand in sacii nostri de dormit. Aruncam cu ei in Emma, care o lua urland la fuga peste camp. Mama despacheta o lampa de gatit si incalzea pe ea fasole cu carnati, pe care o infulecam sub cerul instelat. Cand venea ora de culcare, George nascocea intotdeauna povesti de groaza cu stafii, din care nu lipseau niciodata niste calareti fara cap. Era experienta britanica standard de stat cu cortul in natura.
    Poate exista o sansa sa redescopar toate astea impreuna cu Sam. E imposibil sa nu se creeze o legatura profunda intre doi oameni aflati la distanta de cateva mile de civilizatie, nu-i asa?”

    Bazat pe schimbul real de scrisori dintre Miklos si Lili, Febra in zori este o poveste despre pasiune, rezistenta si rabdare; despre prietenii false si adevarate; despre credinta, indoiala si puterea izbavitoare a dragostei.

La sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, doi supravietuitori ai lagarelor de concentrare se confrunta cu o noua batalie: una pentru dragoste. Iulie, 1945. Miklos, in varsta de douazeci si cinci de ani, a supravietuit razboiului si a fost adus intr-un spital din Suedia pentru a fi ingrijit. Aici insa, este condamnat din nou la moarte: medicul sau ii spune ca nu mai are de trait decat sase luni. Dar Miklos are alte planuri. Afla numele celor 117 unguroaice care sunt si ele ingrijite pe teritoriul Suediei si incepe sa scrie fiecareia cate o scrisoare. E convins ca una dintre ele va deveni sotia sa…

    “Tata si cu mama au corespondat vreme de sase luni, inainte de a se casatori in Stockholm. Timp de cincizeci de ani n-am stiut nimic despre existenta scrisorilor. Dupa moartea tatalui meu, mama mi-a intins, aproape ca pe ceva neinsemnat, doua teancuri maricele de scrisori, legate cu o panglica. Multa vreme n-am fost in stare sa ma ocup de poveste – abia zece ani mai tarziu am scris prima varianta a romanului. Apoi am avut parte de ocazia unica de a si regiza povestea de dragoste a parintilor mei.” - Peter Gardos

    Peter Gardos s-a nascut in 1948 la Budapesta. Preda scenaristica si regie la Scoala Superioara de Comunicare din Budapesta. Filmele sale au castigat numeroase premii la festivaluri importante din lumea intreaga. Romanul lui de debut, Febra in zori, este povestea adevarata a relatiei dintre parintii sai si a fost ecranizat in 2016, regia si scenariul fiind semnate chiar de autor.

    Fragment din volumul "Febra in zori" de Peter Gardos:

    “Lindholm i-a facut din nou radiografii tatei. A doua zi, l-a chemat sa le evalueze. Tata s-a asezat si, cu ochii si-a inceput jocul de zaruri cu destinul, leganandu-se pe picioarele scaunului. Si-a lasat greutatea corpului pe picioarele din spate ale scaunului, iar picioarele din fata s-au ridicat in aer. Acum nu trebuia decat sa se concentreze, sa-si tina echilibrul, sa impinga din ce in ce mai sus centrul de greutate. Daca reusea sa se mentina asa timp de, sa zicem, cinci secunde, atunci insemna ca s-a vindecat. Definitiv.
    In tot acest timp, discuta cu Lindholm despre consecintele evadarii sale. In acea zi, medicul-sef era bland, intelegator.
    — Ati facut-o de oaie, Miklos. Directorul taberei si curatorul sunt maniosi.
    Tata se impingea din ce in ce mai in spate, mai sus cu scaunul.
    — Ce pot sa faca?
    — Sa va transfere.
    — Unde?
    — Se pare ca in Hgbo. Un sat din nord. Opinia mea de expert nu face doi bani. 
    — De ce? Pentru ca am incercat sa ajung la verisoara mea?
    — Pentru tulburarea ordinii publice. Pentru evadare. Nu uitati, e a doua oara intr-un interval scurt de timp cand dispareti. Dar vreau sa stiti: eu nu va condamn. De fapt, va inteleg. Dumneavoastra sunteti probabil de parere ca e totuna.
 Tata se apropia cu scaunul de punctul culminant. O sa cada sau nu o sa cada cu scaunul? Asta-i intrebarea. A trecut la subiect:
    — Ieri ce ati vazut cand v-ati uitat la plamanii mei?
    — Nu pot sa va dau o veste buna, cu toate ca as vrea. Toate radiografiile recente, ca si cea de acum atesta faptul ca plamanii dumneavoastra...
    Buf! Tata a trantit furios de podea picioarele din fata ale scaunului. A ridicat privirea spre medicul-sef.
    — Am sa ma vindec!
    Cand picioarele scaunului s-au izbit de podea, Lindholm a tresarit. Evita privirea tatei. S-a ridicat in picioare, si-a intins mana.
    — Sunteti un tip ciudat, Miklos. Naiv si obsedat, in acelasi timp. Un incapatanat si un nebun adorabil. Am ajuns sa va simpatizez. Imi pare rau ca va trebui sa ne luam ramas-bun.”

Un roman despre patimă, erotism şi autodistrugere

 O-Tsuya, singura fiică a proprietarului prăvăliei Suruga-ya, fuge într-o noapte de iarnă cu ucenicul Shinsuke. Îi ajută Seiji, un proprietar de vase de agrement, client al părinţilor lui O-Tsuya. Drumul pe care au luat-o cei doi este fără întoarcere: Shinsuke, uitînd de onestitatea care l-a ridicat întotdeauna în ochii celorlalţi, se descoperă ucigaş, un îndrăgostit pătimaş, un bărbat care adună fărădelege după fărădelege în drumul spre distrugere. O-Tsuya, pe de altă parte, o femeie ce se bucură de o viaţă neîncătuşată, lasă în urmă dragostea pentru iubitul ei şi alege un drum al plăcerilor, care ar fi trebuit să fie cel al căutării fericirii, dar... 

„În impresionanta clădire numită literatură, aş face zidurile cît mai întunecate, aş împinge înapoi în umbră lucrurile care-şi arată prea limpede forma, aş îndepărta decorul inutil. Nu am pretenţia ca acest lucru să fie făcut peste tot, dar poate că merităm măcar un loc în care să putem stinge luminile şi să vedem cum e fără ele.” (Junichiro Tanizaki)

„Tanizaki aparţine unei specii foarte rare de scriitori. El abordează anumite experienţe din romanele sale cînd cu delicateţe, cînd cu precizia brutală a unei feline.” (Kirkus Reviews)

„Proza lui Tanizaki este la fel de răcoritoare şi de minunată precum o dimineaţă de iarnă.” (Publishers Weekly)

In acest debut extraordinar - o imbinare de poem in proza, fabula polifonica si eseu despre durere - originalitatea narativa si tonul plin de compasiune ale lui Max Porter creeaza un efect uluitor. Vorbind despre adevaruri dureroase si profund umane, Durerea e o faptura inaripata anunta aparitia unui talent cu totul iesit din comun.

• Castigator al Premiului Dylan Thomas 2016

• Vandut in Marea Britanie in peste 100.000 de exemplare

• Tradus in peste 20 de limbi

• Castigator al Premiului Sunday Times pentru tanarul scriitor al anului 2016

• Finalist la Premiul National Book Critics Circle John Leonard (SUA)

• Nominalizat la The Goldsmiths Prize 2015

• Nominalizat la Guardian First Book Award 2015

• Drepturile de ecranizare au fost achizitionate de Pulse Films.

O tesatura complexa de imagini si idei, impregnata de poezie, dar care poate fi citita si ca o poveste pentru copii. Ne schimba perceptia asupra romanului si a posibilitatilor sale, vorbindu-ne despre un subiect extrem de delicat, pagina dupa pagina, ca si cum am fi purtati pe aripi. The Guardian

Intr-un apartament din Londra, doi baieti se confrunta cu insuportabila tristete provocata de moartea fulgeratoare a mamei lor. Tatal lor, expert in opera lui Ted Hughes si romantic dezorientat, isi imagineaza un viitor pustiu, lipsit de sens.

In acest moment de disperare, primesc o vizita de la Kra – dadaca, vindecator, sarlatan, personaj contradictoriu. Atrasa de familia indoliata, aceasta pasare „sentimentala" ameninta ca va ramane pana cand nu vor mai avea nevoie de ea. Si asa se si intampla: lunile trec, durerea cedeaza locul amintirilor, iar mica familie incepe sa se vindece.

Absolut incantator si de neuitat. The Times

Max Porter stie sa creeze stralucit aceasta pendulare intre fabula si drama de familie… Impresia pe care ti-o lasa romanul lui este profunda si de durata. Intocmai ca durerea insasi. The Observer

Nu se compara cu nimic din ce s-a scris pana acum. Guardian Books of the Year

Un roman emotionant despre alegerile pe care le facem in viata.

Yael traieste doar pentru munca ei. Interpreta de exceptie la o agentie renumita, isi imparte timpul intre intalniri si cine de afaceri. 

Nu stie ce inseamna o vacanta, e dependenta de adrenalina. 

Nu renunta niciodata la tinuta ei office si la pantofii cu tocuri inalte. 

Isi vede rar familia si prietenii, care isi fac griji pentru ea. 

Nu tine cont de sfaturi, pentru ca simte ca a facut alegerea potrivita, animata de dorinta neclintita de a reusi. 

Pana cand il intalneste pe Marc, cel mai bun prieten al sau din studentie, si viata ei, atat de bine organizata, sare in aer. 

Trecutul o ajunge din urma si Yael descopera ca fericirea si succesul personal par a fi incompatibile… 

“Imi pare rau, sunt asteptata… e scris cu aceeasi naturalete care a devenit o marca a scrisului lui Agnes Martin-Lugand.” - Le Parisien

“Cred ca nu ne oprim niciodata din a ne construi propria fericire. E un proces neintrerupt. Yael poate sa se schimbe, are dreptul ca, la un moment dat, sa aleaga alta cale. Pana la urma, putem avea mai multe vieti.” - Agnes Martin-Lugand

Dupa ce a profesat ca psiholog timp de sase ani, Agnes Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicandu si primul roman, Oamenii fericiti citesc si beau cafea, in regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, in decembrie 2012. Remarcata rapid de bloggerii atenti la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul in lumea editoriala traditionala. Astfel, romanul sau a cunoscut un succes urias, fiind tradus in mai multe limbi. Drepturile de ecranizare au fost achizitionate de producatorul american Harvey Weinstein.

Cartile lui Agnes Martin-Lugand s-au vandut in Franta in peste 2 milioane de exemplare. 

La Editura Trei, romanul Oamenii fericiti citesc si beau cafea a aparut in 2016, urmat de celalalt roman al autoarei, Viata e usoara, nu-ti face griji.

Cel mai cunoscut roman al scriitoarei Muriel Spark, " Domnisoara Brodie in floarea varstei ", a fost ecranizat in anul 1969 si i-a adus actritei Maggie Smith un Oscar pentru interpretare. Domnisoara Brodie este o profesoara ce depaseste programa scolara si-si educa elevele in spiritul liberului arbitru, in folosul artei si al feminitatii. Folosindu-se de propriile emotii si experiente, profesoara le pregateste pe fetele din trupa ei pentru a deveni „la creme de la creme”.

Cu o actiune plasata in perioada interbelica, romanul urmareste personalitatea magnetica a profesoarei pentru care floarea varstei este momentul de maxim potential din viata unei femei si esenta unui spirit bogat.

Muriel Spark (1918-2006) s-a nascut si a crescut in Edinburgh, prima sa povestire fiind publicata in 1951, in urma castigarii unui concurs al publicatiei The Observer. Urmatoarele sale romane sau povestiri, printre care Memento Mori, The Girls of Slender Means, The Only Problem, A Far Cry from Kensington, The Prime of Miss Jean Brodie (adaptata cu succes atat pentru film, cat si pentru teatru), au impus-o pe Muriel Spark drept una dintre cele mai originale voci din proza contemporana. Spark a mai scris piese de teatru, poezie, carti pentru copii, dar si biografiile unor autori precum Mary Shelley, Emily Brontë sau John Masefield. Volumul sau autobiografic, Curriculum Vitae, a fost publicat in 1992. In 1993 a primit titlul de Ofiter al Ordinului Imperiului Britanic.

"Regina Sudului" e povestea unei femei care, pornind din Mexic si incepind de la zero, reuseste sa cladeasca un imperiu clandestin ce va transforma Strimtoarea Gibraltar in principala poarta de intrare a cocainei spre Mediterana. Autorul urmareste, pe de o parte, destinul Teresei Mendoza, desavirsirea si ascensiunea ei si, pe de alta parte, traseul naratorului anonim (romancier, reconvertit la jurnalism, alter ego al lui Arturo Perez-Reverte insusi), care elaboreaza biografia protagonistei „pe teren”, stind de vorba cu cei ce au cunoscut-o, au iubit-o sau au urit-o. Dintre numeroasele si savuroasele pasaje de intertextualitate remarcam titlurile celor saptesprezece capitole ale cartii, provenind din tot atitea „narcomelodii” (narcocorridos) in care sint cintate faptele de vitejie ale traficantilor de droguri mexicani.

Argonauţii​ lui Maggie Nelson​ este un jurnal care flexează genurile, o lucrare de „autoteorie" care oferă observații noi, energice și actuale despre dorință, identitate, limitările și posibilitățile iubirii și ale limbajului. Nucleul este relația lui Nelson cu artistul Harry Dodge. Iubirea pentru Harry, fluiditatea genului său și parcursul sarcinii lui Nelson oferă o intrare directă în complexitățile, provocările și extazul întemeierii unei familii queer. Nelson corelează experiența personală cu o explorare riguroasă a teoriilor iconice despre sexualitate, gen, despre instituția vexată a căsătoriei și creșterea copiilor. Insistența lui Nelson pe independența radicală a libertății individuale și pe valoarea creșterii unui copil devine strigătul profund, impunător, intransigent al acestei cărți.

Martor la evenimentele dramatice care au zguduit țara sa din decembrie 1944 până în 1949, Kazantzakis începe să scrie Fratricizii în 1949, dându-i tușa finală în 1954. Temerea sa – „presimt că în Grecia nu se va publica decât mult mai târziu“ – s-a adeverit, ediția ateniană apărând abia în 1963. Tradus, cu multiple reeditări, în peste 20 de limbi, romanul păstrează același dramatism și aceeași vibrație specifice marilor opere ale titanului literaturii grecești, fiind cel mai aproape de lumea noastră, măcinată de lupte fratricide.

Săptămâna Mare, în vâltoarea războiului civil din Grecia izbucnit după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Patimile lui Hristos, retrăite aievea într-un sat din nordul Greciei, unde oamenii sunt nevoiți să îndure consecințele devastatoare ale conflictului dintre trupele guvernamentale și rebelii din munți. Părintele Iannaros, exasperat de confruntarea sângeroasă, se străduie din răsputeri să împace taberele adverse. Efort cu atât mai dificil din punct de vedere moral, cu cât în fruntea rebelilor se află chiar fiul său.

Ilustrația copertei: Tițian, Cain și Abel (detaliu)

„Cel mai bun roman al lui Mishima și unul dintre cele mai mari ale secolului trecut." (The Times)

Romanul Amurgul marinarului a fost ecranizat în 1976 de Lewis John Carlino, cu actorii Sarah Miles și Kris Kristofferson, titlul filmului fiind The Sailor Who Fell from Grace with the Sea, iar în 1990 a avut premiera spectacolul de operă Das verratene Meer, pe muzica lui Hans Werner Henze, după un libret de Hans-Ulrich Treichel. În 2006, o nouă punere în scenă, de data aceasta pe un libret în japoneză și purtând titlul original Gogo no eikō, a fost prezentată la Festivalul de la Salzburg.

Noboru are 13 ani, locuiește la Yokohama cu mama lui, Fusako, și e orfan de tată. Își exersează de câte ori are ocazia propria insensibilitate – „inima dură a unui adolescent“ – și face parte dintr-o bandă de băieți sălbatici care resping lumea adulților ca fiind iluzorie, ipocrită și sentimentală. Când în casa lor se instalează un ofițer de marină, Ryūji, care renunță la mare pentru frumoasa Fusako, Noboru și întregul grup consideră că viața acestuia și-a pierdut sensul.

  Cartea "Chipul. Face" de Alice Munro face parte din colectia SHORT STORIES, colectie de capodopere ale literaturii anglo-americane, editie bilingva romana-engleza. Cu ajutorul cartilor captivante din aceasta colectie puteti sa va exersati si sa va sporiti cunostintele de limba engleza, descoperind in acelasi timp, in versiune integrala, creatii nemuritoare ale unor mari scriitori – clasici si contemporani – intrati in canonul literar universal. Puteti confrunta, pagina cu pagina, textele in engleza cu traduceri romanesti de cea mai buna calitate, pentru a va nuanta si imbogati intelegerea originalului, si puteti sa va notati pe margini cuvinte si expresii noi sau observatii utile.

     Fragment din romanul "Ce-am mai ras!" de William Saroyan:

    “El dormea, asa ca ea, vorbind de una singura, putea vorbi cu el, caci ea insasi era mai mult adormita decat treaza, cu trupul umflat, insensibil si inert, cu vocea o soapta inceata, somnoroasa, somnul insusi venind si emanand din corpul ei.
    - Evan? zise ea. Nu stiu ce s-a intamplat, dar de fapt, stiu. Stiu ce s-a intamplat. N-am vrut sa se intample, dar am vrut. Eu am facut sa se intample. Eu am fost cea care am facut sa se intample. Eu am facut-o, Evan. Nu s-a intamplat din senin. Am facut-o pentru ca am vrut. Nu mi-a pasat cine a fost, fiindca nu mi-a pasat, fiindca nu aveam trebuinta sa-mi pese, pentru ca nu-mi place sa-mi pese, pentru ca tuturor le pasa prea mult, iar mie nu-mi pasa deloc.
    Barbatul adormit era inca intors cu spatele. Cei mici erau afara in curte sau in vie, ii auzise mergand si vorbind.
    Se ridica intr-un cot, mutandu-se mai aproape de patul de alaturi, de barbatul de langa ea.
    - Evan? zise.
    Barbatul se misca.
    - Esti treaz, Evan?
    El se intoarse in sfarsit spre ea, cu fata botita de somn.
    - Sunt singura, Evan, zise ea. Prea singura.
    Ii urmari ochii, care se intredeschisera si se inchisera la loc.
    - Am sa mor, Evan.
    Barbatul deschise ochii, la inceput putin, apoi cat se poate de larg.
    Brusc isi aminti totul si se ridica in capul oaselor, ca lovit de nebunie.
    - Sunt singura, repeta femeia. Bolnava si singura. Ti-ar fi mila de un animal bolnav. Sunt afara. Nu pot trai afara. Nu pot respira afara. Ai avea mila de un animal pe moarte.
    Se arunca pe patul lui. Mainile ei se agatara de el. Isi lipi corpul de al lui, zvarcolindu-se sa ajunga inapoi la el. Pe el il durea suferinta ei sufleteasca. Animalica energie cu care cauta sa obtina iubirea si supravietuirea, indiferent de termeni, il uimi, iar trupul ei, cald de la somn, moale si alb, chiar si acum se facea dorit de al sau, ca si cum spiritul n-ar fi jucat nici un rol."

Mama si tata danseaza pe Mister Bojangles, piesa cantata de Nina Simone, sub privirea fascinata a fiului. Iubirea lor e magie si sarbatoare neintrerupta. In viata lor nu e loc decat pentru placeri, fantezii si prieteni. Vartejul de poezie si himere este mai ales opera mamei. Si totusi, intr-o zi mama merge prea departe. Iar tatal si fiul fac totul pentru a evita inevitabilul. Iubirea nebuna n-a fost niciodata mai nebuna...                            

„Olivier Bourdeaut intra in literatura cu o poveste simpla, frumoasa, nebuna si trista. Literatura lui navigheaza intre Spuma zilelor de Boris Vian si romanul despre maturizare à la Salinger.“ - Le Figaro

„Un mic roman rocambolesc, melancolic si fermecator.” - Voici

National Book Critics Circle Award 2007 si Premiul Pulitzer 2008 

Oscar Wao este un dominican supraponderal, tocilar de ghetou si impatimit de jocuri video si romane SF. In casa lui din New Jersey, unde locuieste cu mama de moda veche si cu sora rebela, Oscar viseaza ca va deveni un J.R.R. Tolkien postcolonial si, mai ales, ca va descoperi dragostea. Dar asta s-ar putea sa nu se intimple niciodata, din cauza blestemului fuku, o nenorocire care urmareste familia lui Oscar de generatii intregi, condamnindu-i pe membrii acesteia la inchisoare, tortura, accidente tragice sau iubiri nefericite. Si daca nu fuku este vinovat de atitea rele, atunci probabil e vorba de tentaculele dictatoriale ale lui Trujillo, impinzind infernal si absurd o lume intreaga, chiar si dincolo de mormint. Iar Oscar, inca asteptind primul sarut, este doar cea mai recenta victima a... vietii. Viata despre care Diaz scrie cu o tandrete si o energie uluitoare, ilustrind, prin aceasta experienta dominicano-americana, capacitatea nesecata, profund umana de a persevera in fata chinului si durerii.

Primul volum de povestiri al celebrului romancier britanic David Lodge 

„Povestirile realiste ale lui David Lodge imbina cu eleganța rafinamentul si ingeniozitatea.” (The Sunday Times)

„Un volum de povestiri debordind de prospețime si extrem de actual, dovedind un acut simț al observației, un volum pe care l-am dori de doua ori mai mare!” (Financial Times)

„Povestirile lui David Lodge sint la fel de pline de duh si de neasteptate precum sint si romanele sale.” (The Times)

Aceasta traducere a fost publicata cu sprijinul Ministerului Educatiei, Culturii si Sportului, Spania. Un roman despre Ana Mladic, fiica generalului care a schimbat chipul Europei. Pentru "Fiica Estului", Clara Uson primeste Premiul Ciudad de Barcelona si prestigiosul Premio de la Critica, o recompensa literara acordata anual celui mai bun roman scris in limba spaniola din intreaga lume. 

Sase tineri, trei baieti si trei fete, stau de vorba intr-un McDonald’s din Moscova si ajung la o disputa aprinsa despre nationalism si manipulare politica. Sint studenti din Belgrad si se afla in Rusia intr-o excursie – un cadou de absolvire a facultatii, inaintea examenelor finale. Excursia aceasta va schimba destinul uneia dintre fete: Ana Mladic, personaj inspirat din realitatea cea mai crunta a fostei Iugoslavii, la inceputul anilor ’90, in timpul razboaielor sirbo-croat si sirbo-bosniac. Ana nu este altcineva decit fiica generalului Ratko Mladic, pe care ea il adora si il considera un adevarat erou al Serbiei, dar care avea sa fie repede cunoscut in toata lumea ca „macelarul din Balcani” si judecat la Haga pentru crime de razboi. Romanul Fiica Estului, care are in centru destinul tragic al Anei, a trezit un interes enorm, caci pare aproape de necrezut cum a reusit o tinara scriitoare din Spania sa se documenteze la fata locului, sa inteleaga si sa recreeze istoria – veche sau recenta – a unei regiuni din Europa ce pare uneori de neinteles chiar si pentru istorici.

„Fiica Estului e un text hibrid, unde realitatea si fictiunea se intrepatrund indisociabil si care trebuie citit ca o opera romanesca, nu ca un eseu ori o biografie.” (Clara Uson) 

„Un melanj fascinant de istorie si fictiune, in care Clara Uson povesteste extraordinara istorie a razboiului din fosta Iugoslavie.” (Javier Cercas) 

„Clara Uson uimeste prin precizia si ambitia proiectului ei romanesc. Nazuinte, ginduri, dialoguri, strigate sau soapte, nimic nu-i scapa, caci totul este recreat sub inspiratia realului.” (Livres Hebdo)

Autoare laureata a Premiului Costa pentru roman de debut

Cartea lui Christie Watson vorbeste despre iubirea materna in cele mai felurite reprezentari ale sale, dar prezinta si lumea exotica a Nigeriei, cu senzatiile, culorile si mirosurile care o definesc. 
Elijah, un baietel nigerian de sapte ani, nascut in Anglia, se lupta cu propriul comportament deviant, pe care il considera provocat de un vrajitor dinauntrul sau. 
Aflat in plin proces de adoptie, Elijah este impartit intre iubirea pentru mama biologica, Deborah, si cea adoptiva, Nikki. La un moment dat, asistentii sociali descopera ca Elijah a fost abuzat si traumatizat fizic si psihic. 
In lupta lui de a se accepta si de a-si gasi linistea alaturi de noua sa familie, Elijah vrea sa se convinga, totusi, de dragostea lui Deborah, iar pretul pe care il plateste este devastator.

"Watson zugraveste portretul unei lumi sfasiate de conflicte legate de credinta, rasa sau apartenenta la o categorie sociala. Cartea devine tot mai convingatoare si adesea, in mod neasteptat, capata accente comice pe masura ce personajele pline de viata insufla umor si autenticitate unei povesti pe alocuri teribil de dureroase." – New York Times Book Review

"Watson creeaza o suita de personaje extraordinare si construieste o poveste remarcabila despre dragostea familiala pe fundalul tensiunilor sociale." – Booklist

"O carte sofisticata, scrisa pe mai multe planuri, care vorbeste despre ce inseamna cu adevarat o familie si despre ceea ce trebuie sa facem pentru cei pe care ii iubim." - Kirkus Reviews

Christie Watson (n. in 1976) este o autoare britanica al carei roman de debut, Tiny Sundbirds, Far Away, a castigat Costa First Novel Award in 2011. 
Nascuta in Stevenage, a abandonat scoala la varsta de 16 ani si, dupa un an de voluntariat in cadrul organizatiei Scope, a devenit asistenta medicala. Multi ani a ingrijit copii inainte sa se apuce de scris si sa imbine cele doua profesii. A castigat bursa Malcolm Bradbury, ceea ce i-a permis sa urmeze cursul de creative writing de la University of East Anglia. 
In prezent, este director de program in cadrul cursului de creative writing de la St Mary’s University. Locuieste la Londra impreuna cu copiii sai. 

    Fragment din romanul "Acolo unde femeile sunt regi" de Christie Watson:

    “Elijah mai fusese de patru ori acasa la Nikki si Obi, in perioada de acomodare initiala, insa nimic nu i se paruse real. De fiecare data, Elijah statea la ei doua nopti dupa care se intorcea acasa la Nargis si discuta cu Ricardo inainte de a reveni la ei. Acum era 14 iulie, iar Elijah se mutase la ei. Definitiv. Chiar si atunci cand Ricardo ii spusese ca i-a gasit o familie pentru totdeauna, adica niste parinti la care putea sa ramana pana devenea adult lui tot nu i se paruse ceva real. Obi semana un pic cu Mama si chiar daca Nikki nu semana deloc cu ea, avea o figura blanda. Calma si lina. Ca apa, daca stateai complet nemiscat in cada.
    Cand se gandea la Mama, lui Elijah ii venea sa se faca ghem si sa nu se mai desfaca niciodata. Dar Ricardo zambise si ii spusese ca totul avea sa fie bine.
    — Meriti sa iubesti pe cineva si sa fii intr-o familie care sa te ocroteasca. Esti un baiat bun, Elijah, care merita sa aiba o familie iubitoare.
    Se uitase din nou la fotografie si cautase, si cautase. Ricardo ii spusese tot timpul, in perioada vizitelor de acomodare, atunci cand ramanea acolo si cate doua nopti:
    — Te vei simti minunat, crede-ma. Este o alegere potrivita. Dar nimic nu i se paruse real. Singurele lucruri reale pentru el erau vrajitorul si dragostea Mamei, vocea ei in mintea lui: Noi ne apartinem unul celuilalt, tu si eu, de-a pururi si dincolo de vesnicie chiar.
    Acum era aici, dormind in noul lui pat, in noua lui camera, in noua lui casa, cu noua lui familie, si cu toate astea el nu se gandea decat la Mama. Oare ea stia ca el era acum in casa altei femei? Ricardo ii spusese ca Mama era prea bolnava ca sa poata primi o vizita in acel moment, desi ar fi fost de dorit sa existe o intalnire de ramas-bun."