Moderni & contemporani

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022

Roman vândut în peste 2 milioane de exemplare, publicat în peste 20 de limbi, ecranizat în 2016 în Japonia și în curs de adaptare hollywoodiană, Dacă pisicile ar dispărea din lume este o mică bijuterie de umanitate, plină de umor, deopotrivă luminoasă și melancolică.

Când Diavolul și un motan se întâlnesc în literatură urmează aproape sigur un târg și o lecție de viață. Motanul, pe nume Varză, este al unui tânăr poștaș care află că mai are foarte puțin de trăit, poate o zi, poate o săptămână. O ocazie pentru Diavol să intre în scenă, fluturându-i pe la nas un târg de nerefuzat: câte o zi de viață în plus, pentru câte un lucru care să dispară din lume. Cu fiecare dispariție, poștașul își rememorează momente din trecut și, redându-le în mici fragmente, redescoperă de fapt lucrurile importante pe care oamenii ajung cu greu să le recunoască și să și le asume. Dacă pisicile ar dispărea din lume este o scrisoare de dragoste adresată vieții și lucrurilor care contează cu adevărat. 

„O meditație despre viață, iubire, înstrăinarea familiilor și despre ce rămâne după ce murim, scrisă cu optimism și multă emoție. Mesajul lui Genki Kawamura este cât se poate de clar, fără a deveni didactic: privește în jurul tău, bucură-te de cei care te iubesc și profită de viață.“ — The Guardian

Premiul Nobel pentru literatură, 2012

Ecranizarea romanului Sorgul roşu, regizată de Zhang Yimou, a fost recompensată cu Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în anul 1988.

1939. Invadatorii japonezi mărşăluiesc spre nord-estul Chinei. Ţăranii se înarmează. Dai Fenglian, o femeie de o frumuseţe şi o inteligenţă excepţionale, cucereşte inima lui Yu Zhan'ao, banditul care conduce rezistenţa. Aşa începe o cronică tulburătoare despre lupte fratricide şi război, foamete şi îngheţ, furturi şi violuri, rituri magice şi practici vrăjitoreşti, barbarie şi moarte, fapte mărunte şi gesturi eroice. Firul epic străbate ca un râu subteran inima Chinei şi îi oglindeşte chipul adevărat: o ţară anarhică şi sălbatică, guvernată de legi arhaice, rigide şi inumane. O poveste care dă glas, pentru prima oară, sutelor de mii de suflete pierdute care locuiesc în sate uitate de lume, printre câmpurile nemărginite de sorg roşu ca sângele, scrisă cu o forţă mitică şi imaginativă amintind de Gabriel García Márquez.

„Dacă ar fi să aleg un scriitor care merită Nobelul, acesta ar fi Mo Yan.“ (Kenzaburō Ōe, Premiul Nobel pentru literatură, 1994)

„Universul lui Mo Yan este uluitor, senzual, visceral. Poveştile lui sunt vii şi tulburătoare. Nu cunosc nici un autor chinez care se poate compara cu el.“ (Amy Tan)

„Un roman de o inegalabilă bogăţie a detaliilor, care ne duce cu gândul la cărţile lui Vargas Llosa ori Salman Rushdie.“ (Observer)

„Sorgul roşu recreează o lume din incredibile poveşti de viaţă, cu miros de praf de puşcă, sânge şi moarte.“ (New York Times Book Review)

Traducere nouă și note de Marin Mălaicu-Hondrari

Aventurile fetei dezmățate este un roman despre bucuria și chinurile unei iubiri clandestine urmărite de-a lungul a patru decenii, pe trei continente, dar și o cronică a lumii postbelice care, asemenea fetei dezmățate, a avut nevoie de mult timp pentru a-și recăpăta inocența și pentru a învăța să iubească.

În vara anului 1950, Ricardo Somocurcio trece de la pantaloni scurți la pantaloni lungi. Petrecerile se țin lanț în cartierul Miraflores din Lima, iar viața este trăită în ritm de mambo. Până când Ricardo se îndrăgostește de Lily. Pentru totdeauna. O pierde și o regăsește, mereu sub un alt nume, în scenarii variate: Lima burgheză, apoi Parisul revoluționar al anilor ’60, Londra hippy din '70, Japonia modernă. El este „băiețașul cuminte“, care visează să trăiască la Paris și crede că întâlnirile lor țin de destin. Ea este „fata dezmățată“, o aventurieră calculată, care crede că întâlnirile lor țin doar de hazard.

Premiul Jan Michalski pentru literatură, 2016 Roman adaptat într-un film de animație, în regia lui Theodore Ushev, câștigător a nu mai puțin de 14 premii internaționale „O nebunie de carte. Extraordinară, dinamică, reflexivă, incredibil de amuzantă, filosofică și poetică, minuțioasă și grandioasă. Pe scurt: fantastică!" Berliner Zeitung

BESTSELLER NEW YORK TIMES

„Greu de lăsat din mână, dar și mai greu de uitat.” – STEPHEN KING

FENOMENUL LITERAR CU PESTE 1,5 MILIOANE DE EXEMPLARE VÂNDUTE

CEA MAI BUNĂ CARTE DE FICȚIUNE — GOODREADS CHOICE AWARDS 2023

CARTEA ANULUI 2023 — AMAZON UK

CARTEA DE FICȚIUNE A ANULUI — BRITISH BOOK AWARDS 2024

Athena Liu este autoare de bestsellere. De June Hayward nu a auzit nimeni.

Când June asistă accidental la moartea Athenei, în fața ei se ivește o oportunitate imposibil de refuzat. Dacă ar fura manuscrisul proaspăt terminat al prietenei ei? Și dacă l-ar publica sub propriul nume? Dacă și-ar asuma o nouă identitate, cu o origine rasială incertă?

Cu timpul, minciunile lui June se înmulțesc și un scandal pe rețelele sociale amenință să o demaște. Cât de departe va merge pentru a-și proteja succesul furat?

ESTE O POVESTE CARE TREBUIE SPUSĂ. DAR NU DE CĂTRE EA.

 

M-am măritat cu un comunist spune povestea uluitoare a ascensiunii şi decăderii lui Ira Ringold, cunoscut ca Iron Rinn. Acesta îşi începe viaţa de adolescent ca muncitor în Newarkul anilor 1930, ajunge vedetă radio în anii 1940 şi este distrus de vânătoarea de vrăjitoare a lui McCarthy. În perioada sa de glorie, Ira, care era şi un înflăcărat susţinător al cauzelor politice progresiste, se căsătoreşte cu Eve Frame, o îndrăgită vedetă de film mut de la Hollywood. Dar mariajul lor fericit are viaţă scurtă, iar cariera lui Ira se încheie în urma publicării cărţii-confesiune a lui Eve, ajunsă bestseller, în care ea îl acuză că este agent sovietic. În această poveste despre cruzime, trădare şi răzbunare, Philip Roth a realizat un remarcabil portret ficţional al epocii perfide de după război, când febra anticomunistă nu doar că a contaminat politica naţională, ci a şi traumatizat vieţile a nenumăraţi americani.

Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.

Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci re-curge, în timpul şedinţelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda infa-tuării psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră - crede el - cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care îşi închipuie că o tra-tează doreşte de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine şi despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaşte.

În acest superb roman suntem invitaţi într-o călătorie prin mai multe epoci, pe măsură ce Veneţia evoluează, păstrându-şi totuşi misterul şi frumuseţea hipnotică. În centrul poveştii se află Orsola Rosso, o sticlăreasă remarcabilă, ale cărei viaţă şi artă transcend limitele timpului. Prin talentul şi îndârjirea ei, Orsola îşi câştigă un loc într-un domeniu exclusivist, rezervat bărbaţilor, însă lumea fascinantă şi adesea primejdioasă a meşteşugarilor veneţieni aduce cu sine pericole ascunse şi provocări neaşteptate. Povestea protagonistei se desfăşoară pe fundalul unor transformări sociale şi culturale profunde, iar succesul ei atrage atât admiraţie, cât şi rivali înverşunaţi. De-a lungul epocilor, între ameninţarea interdicţiilor impuse artizanilor, ciumă, războaie, inundaţii şi COVID-19, Orsola îşi păstrează curajul şi visul de a-şi transforma mărgelele millefiori în opere de o frumuseţe uluitoare. 

Tracy CHEVALIER s-a născut în 1962 şi a copilărit în Washington. A părăsit SUA în 1984, stabilindu-se în Anglia. După ce a lucrat câţiva ani ca redactor, a obţinut un masterat în literatură la University of East Anglia. A debutat în 1997 cu romanul Albastru pur, ce s-a bucurat imediat de un succes răsunător. Doi ani mai târziu a apărut Fata cu cercel de perlă, considerat de Publishers Weekly „fenomen editorial”, atingând în scurt timp cifra record de un milion de exemplare. În anul 2000, lanţul de librării Barnes & Noble i-a acordat premiul pentru una dintre cele mai bine vândute cărţi în SUA. Romanul a fost recompensat cu premiul cititorilor revistelor People, Time şi Elle. În anul 2001 a publicat un al treilea roman, Îngeri căzători, frescă a Angliei eduardiene, aflat luni de zile pe lista de bestsellere din Anglia şi SUA. Au urmat, printre altele, Ultima fugară (2013) şi La marginea livezii (2016). Tracy Chevalier a adus un suflu nou romanului de atmosferă, în care reconstituirea istorică îi fascinează pe cititorii de toate gusturile, de la rafinaţi până la adolescenţi. La Editura Polirom au apărut, unele în mai multe ediţii, Albastru pur, Fata cu cercel de perlă, Îngeri căzători, Doamna şi licornul, Simetria de temut, Făpturi uluitoare, Ultima fugară, La marginea livezii, Un singur fir și Sticlăreasa.

După ce Marissa își pierde mama, la vârsta de șase ani, tatăl ei o duce să locuiască pe o mică insulă thailandeză din Marea Andaman. Acolo, ea leagă o prietenie profundă cu Arielle și, împreună, explorează minunile fragile ale pădurilor, recifelor și plajelor insulei. Ținându-și respirația minute în șir, ele învață să se scufunde în adâncuri, mișcându-se sincron, cu aceeași ușurință ca diavolii-de-mare pe care ajung să îi cunoască și să le dea nume. Apoi, în a doua zi de Crăciun a anului 2004, când tsunamiul din Oceanul Indian lovește țărmul, ele sunt luate de primul val și despărțite.

Douăzeci și una de desene în compania a douăuzeci și una de texte scurte: acestea stau ascunse în cartea comună a autorilor Tibor Palkó și László L. Simon. O posibilă interpretare a trăsăturilor de creion ale unui artista plastic, un mozaic ce se compune într-o poveste. Sau poate tocmai o poveste ce se destramă.

Premiul Nobel pentru literatură

Eseul ce deschide acest volum – Gânduri despre oboseală – este o analiză inedită a vieții private prin prisma oboselii. Dacă oboseala în cuplu este descrisă drept „scindatoare“, cea între prieteni este văzută ca „o fază firească“ și „inofensivă“. Handke explorează existența cu încetinitorul, sub toate aspectele ei, diferențiind între tipurile de oboseală, cu efectele ei destructive sau, dimpotrivă, renăscătoare, dar și cu implicațiile ei erotice, culturale și politice.

Gânduri despre ziua reușită ne invită într-un periplu nu doar prin meandrele unei zile, pentru a afla ce anume o definește drept împlinită, ci și prin istoria ideii de reușită – de la zeii clipei din Grecia antică la zeul creștin al veșniciei și până la „reușita fiecărei vieți omenești, atât cât durează ea“.

„Un roman natural este o adevărată mașinărie de fabricat povești." Le Courrier

Un tânăr scriitor bulgar decide să scrie un roman al începuturilor, un „roman natural" compus din fragmente de realitate cotidiană. În centrul acestui roman se află povestea emoționantă a divorțului unui bărbat care află că soția sa este însărcinată cu un altul. Însă în romanul-cadru apare și un dublu, un anarhist-grădinar care analizează o iminentă Apocalipsă din balansoarul său de răchită. De la analiza inscripțiilor din veceurile publice, trecând printr-un complex elogiu al muștei și până la filmele lui Tarantino, Un roman natural este o adevărată enciclopedie a tristeții bulgare. Debut în proză al lui Gheorghi Gospodinov, romanul l-a propulsat pe prima scenă a literaturii bulgare, dar și pe cea a literaturii europene, fiind tradus în peste douăzeci de limbi.

Un roman natural este un adevărat obiect literar neidentificat, aproape imposibil de povestit." Livres Hebdo

„Monologul acesta se transformă într-o carte care se citește cu sufletul la gură și care vorbește, în definitiv, despre melancolie și singurătate." The New York Times

„O capodoperă mică și elegantă." Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Asemeni lui Pessoa, Gospodinov dispare printre propriile sale identități (autor, narator, editor, grădinar) și devine un observator detașat al propriei vieți." World Literature Today

Gheorghi Gospodinov (n. 1968) este cel mai tradus și apreciat scriitor bulgar al momentului. Romanul său de debut, Un roman natural, a fost tradus în peste 20 de limbi. A publicat poezie, proză, eseuri, piese de teatru și a realizat scenarii de film. Scrie în mod regulat articole pentru cotidianul bulgar Dnevnik și pentru Deutsche Welle. Din opera lui, în colecția Anansi a apărut romanul Fizica tristeții (2021). În prezent trăiește la Sofia.

Carte nominalizată la International Booker Prize

În 1989, într-un oraș din Suedia o femeie dă naștere unor tripleți, moment de mare emoție, care ar trebui să sudeze și mai mult relația părinților. Numai că soțul decide chiar atunci să-i mărturisească proaspetei mame că are o aventură cu altă femeie. Această clipă de sinceritate pare să le schimbe traiectoria vieții, aruncându-i pe toți cinci pe orbita haosului. Deveniți adulți, cei trei frați pornesc separat în călătorii inițiatice moderne, prin care încearcă să-și descopere sinele, să afle adevărurile ascunse de părinți și, astfel, să restabilească armonia pierdută.

Povestea spusă de Amanda Svensson este un tur de forță în care psihologia, neuroștiința, modelarea matematică, filozofia și religia își unesc forțele pentru a desluși destinele protagoniștilor.

„Pentru un roman preocupat de teme precum disfuncționalitatea, depresia și angoasa existențială, Un sistem atât de magnific, încât e orbitor este surprinzător de amuzant.“ - THE GUARDIAN

„În centrul tumultuosului roman al lui Svensson se află o întrebare perenă: Viețile noastre sunt doar intersecții întâmplătoare în spațiu-timp sau sunt parte a unui master-plan al universului, în care suntem cu toții simple marionete cosmice și nimic nu este coincidență?“ - THE NEW YORK TIMES

Autorul bestsellerului internațional Un bărbat pe nume Ove.

Louisa și-a petrecut toată copilăria prin familii și centre de plasament disfuncționale. Singurul ei obiect de preț? O carte poștală care înfățișează unul dintre cele mai celebre și valoroase tablouri din lume. Astăzi, cu o zi înainte să împlinească optsprezece ani, Louisa e hotărâtă să intre pe furiș la o licitație de artă, unde să vadă pe viu, măcar o dată-n viață, acel tablou.

Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, undeva departe, într-un oraș aflat la malul mării, un grup de adolescenți își trăiesc ultima vară împreună. Se amuză copios, comit mici acte de rebeliune și împărtășesc secrete și traume pe care niciun adolescent n-ar trebui să le cunoască. Iar curajul lor de a visa la viitor duce la apariția unui tablou care va cuceri întreaga lume. Și, irevocabil, pe Louisa.

Deși despărțite de un sfert de secol, povestea Louisei și povestea adolescenților de la malul mării ajung să se întrepătrundă într-o călătorie surprinzătoare și emoționantă.

„Un roman captivant despre adolescenți, artă și felul în care creativitatea aduce împreună prieteni și necunoscuți din generații diferite... Dacă ai citit Un bărbat pe nume Ove, știi că te poți baza pe Backman să-ți arate cât de fragilă și de mică e lumea.“  - THE NEW YORK TIMES

În anii ’60, Ferdinand părăsește Coasta de Fildeș pentru a se muta la Paris, unde speră să-și îndeplinească visul de a ajunge cineva. Trei decenii mai târziu, în Epoca de Aur a imigrării, Ossiri și Kassoum, protagoniști ai aceleiași strămutări, văd în capitala Franței promisiunea unui viitor mai bun.

Doar că năzuințele acestor trei ivorieni din generații diferite par să se oprească toate în același loc: un post de paznic la vechea moară de făină. Alți douăzeci de ani în viitor, o nouă generație de paznici alimentează sistemele de securitate ale marilor retaileri mondiali. Vigilent și incisiv, unul dintre acești paznici – angajat la Sephora de pe Champs-Élysées – destructurează moștenirea colonială franceză, dă de pământ cu societatea capitalistă de consum și le face o fărâmă de dreptate tuturor celor care trebuie să stea în picioare la post ca să-și câștige traiul.

„Ingenios și foarte amuzant.“ - THE GUARDIAN

„O documentare percutantă și elocventă despre umanitatea celor care muncesc la negru.“ - KIRKUS REVIEWS

În fiecare dintre povestirile acestui volum, Eric-Emmanuel Schmitt dezvăluie cât de puternic este impactul imaginaţiei asupra existenţelor noastre. Cinci istorii emoţionante conduse magistral de un Prospero modern, care ne conving că visul este adevărata ţesătură din care sunt plăsmuite întâmplările de zi cu zi.

Pentru a-şi vindeca inima rănită, un scriitor se refugiază la Ostende, pe ţărmul anodin şi rece al Mării Nordului. Va sta în vila cochetă a Emmei Van A., o fostă frumuseţe ţintuită într-un scaun cu rotile. Mereu aşezată în dreptul ferestrei din salon, Emma pare să privească spre marea schimbătoare, dar ochii ei nu văd decât imagini din trecut. Un trecut în care, mărturiseşte ea, a trăit o iubire aproape imposibilă, alături de un bărbat cu sânge princiar. Să fi fost această femeie fragilă capabilă de gesturile îndrăzneţe, de îmbrăţişările senzuale pe care le evocă, sau imaginaţia ei se hrăneşte din miile de volume ale bibliotecii din Vila Circe.

Alături de personajele acestui volum, cititorul va încerca să distingă evanescentul adevăr al unei vieţi. Admiraţia unui orb care îi este pacient o face pe timida şi complexata Stéphanie să se vadă cu alţi ochi. Pedantul Maurice Plisson nu mai deosebeşte căsuţa idilică unde-şi petrece vacanţa de teatrul unor misterioase comploturi oculte. Gabrielle de Sarlat descoperă după 30 de ani de căsnicie adevăratul chip al soţului ei, iar femeia cu buchetul aşteaptă zi de zi un necunoscut, sau poate necunoscutul. Cu mână sigură, autorul schiţează destinul fiecăruia la hotarul dintre aparenţă şi esenţă, dintre realitate şi vis.

„Cinci povestiri superbe, care rivalizează cu cele mai bune lucrări de gen din tradiţia anglo-saxonă. Pagină după pagină, Eric-Emmanuel Schmitt îşi ţine cititorul în mrejele artei sale.“ (L'Express)

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu piesa de teatru Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Mici crime conjugale, Libertinul etc. În anul 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și volumul Viața mea cu Mozart (2005). Romanele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestsellere din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri, iar în 2019, Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. În 2021 apare primul roman, Paradisuri pierdute, din ciclul Străbătând secolele, în 2022, următoarele două, Poarta cerului și Soare întunecat, în 2024, Lumina fericirii, iar în 2025, Cele două împărății. În 2023 publică Provocarea Ierusalimului, un jurnal de călătorie în Țara Sfântă, și Rivala, un roman dedicat Mariei Callas. I s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.

Romanul Unsprezece minute este povestea Mariei, o fată dintr-un sat brazilian, ale cărei prime întâlniri inocente cu dragostea o lasă cu inima frântă. La o vârstă fragedă, ea se convinge că nu va găsi niciodată iubirea adevărată, crezând în schimb că „dragostea este un lucru cumplit, care te face să suferi...“. O întâlnire întâmplătoare în Rio de Janeiro o determină să plece la Geneva, unde visează să găsească faimă şi bogăţie, dar sfârşeşte în stradă, ca prostituată. În Geneva, Maria se îndepărtează tot mai mult de iubire, devenind tot mai fascinată de sex. În cele din urmă, concepţia ei lipsită de speranţă despre dragoste este pusă la încercare când cunoaşte un tânăr şi chipeş pictor. În această odisee a descoperirii de sine, Maria are de ales între a urma o cale a întunericului – plăcerea sexuală de dragul plăcerii sexuale – sau a risca totul pentru a găsi „lumina lăuntrică“ şi potenţialităţile sexului sacru, ale sexului în contextul dragostei. În acest palpitant şi îndrăzneţ roman, Paulo Coelho analizează cu sensibilitate natura spirituală a sexului şi a iubirii şi ne invită să ne confruntăm cu propriile prejudecăţi, cu propriii demoni, să ne aflăm propria „lumină lăuntrică“.

De la apariția sa în 2015, romanul Tentația de a fi fericit – povestea scrisă la persoana întâi a unui septuagenar care redescoperă iubirea și viața în Napoli – cunoaște un răsunător succes de public și de critică, fiind distins cu mai multe premii literare: Premio Stresa 2015, Premio Scrivere per amore 2015, Premio Caffè Corretto — Città di Cave 2016. Numai în Italia a avut 17 ediții până în prezent, fiind tradus în peste 15 limbi. Romanul a stat la baza filmului multipremiat La tenerezza, regizat de Gianni Amelio în 2017, cu Renato Carpentieri, care a obținut Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Premiile David di Donatello din 2018.

Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viață și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc. În aparență, e un bătrân obișnuit, chinuit de boală și de perspectiva morții, văitându-se că-i părăsit, bântuit deopotrivă de trecut și de încâlceala prezentului. Neobișnuit însă este răspunsul său la toate aceste neajunsuri ale vârstei: sarcasmul cu care privește întreaga lume, arțagul neîmpăcat cu care-i tratează pe toți cei din jurul lui, și mai ales pe sine, refuzul oricărui compromis de dragul unei independențe scump plătite. Între atâtea atitudini în răspăr cu „norma“, se detașează totuși înăbușirea oricărei solidarități cu celălalt, cu suferința umană ca atare. Nu până la capăt însă: întâlnirea cu o tânără și misterioasă femeie abuzată de soț, Emma, reușește să spargă platoșa construită de erou cu atâta migală, dezvăluind nebănuitele resurse de umanitate ale personajului.

„Un personaj extraordinar, o perspectivă lucidă asupra realită?ii. Un roman comic care, fără a-și schimba tonul, se revarsă în duioșie.“ – Corriere della sera

„Un cald salut adresat fericirii.“ – La Stampa

„Melancolic, comic, înțelept, onest, acest roman e într-adevăr minunat.“ – Daily Mail

Roman cu un succes fulminant, în curs de traducere în 60 de țări, însoțit de splendide reproduceri ale unor capodopere din trei muzee celebre pariziene, Ochii Monei este povestea emoționantă a relației solare dintre o fetiță și bunicul ei și, în același timp, o explorare a artei și a nevoii fundamentale de frumos.

Un singur an: atât îi rămâne Monei pentru a descoperi frumusețea lumii. Acesta este verdictul medicilor, neputincioși în fața bolii misterioase a fetiței care își pierde vederea. În fiecare dintre cele 52 de săptămâni, bunicul ei, un om erudit și înțelept, o ajută să descopere esențialul: 52 de capodopere. Cei doi vor străbate galeriile marilor muzee ale Parisului – Luvru, Orsay, Beaubourg –, încredințându-se lui Botticelli, Vermeer, Goya, Courbet, Brâncuși, Kahlo sau Basquiat. Vor plonja împreună în fiece operă comentată de bunic, pentru ca Monei să i se înscrie în memorie frumusețea ei intrinsecă și lecția de filozofie pe care o emană. Contemplând capodopere, fetița va înțelege de asemenea ce înseamnă generozitatea, spiritualul, melancolia sau revolta și va aplica aceste mici învățături în viața sa cotidiană. Un roman despre salvarea prin artă, unic în felul său, pasionant, atașant.

„De multă vreme nu am mai citit o asemenea carte. Pentru artele frumoase, Ochii Monei înseamnă ceea ce a însemnat pentru filozofie Lumea Sofiei.“ — Le Figaro littéraire

„Doi protagoniști de neuitat însoțesc cititorul într-o călătorie minunată.“ — Lire

„Intrigă dramatică, poveste erudită și captivantă, deznodământ plin de suspans, emoții dezlănțuite și magia legăturii între generații. [...] Un basm în adevărata putere a cuvântului.“ — Le Monde 

Genki Kawamura, autorul bestsellerului Dacă pisicile ar dispărea din lume, vândut în peste două milioane de exemplare și tradus în 30 de țări, își reafirmă prezența în lumea literară printr-un nou roman de o profundă sensibilitate.

O sută de flori radiografiază relațiile complicate dintre părinți și copii, formele de iubire neînțeleasă, fragilitatea memoriei și importanța iertării care nu înseamnă doar a lăsa în urmă, ci și a înțelege rostul tăcerii. În vreme ce are grijă de Yuriko, mama sa, care își pierde memoria de la o zi la alta, Izumi își privește trecutul cu o claritate dureroasă. Un fapt apăsător din propria copilărie îi alimentează temerile din prezent: ce s-a petrecut în anul în care Yuriko a lipsit de acasă? Jurnalul ținut între 1994 și 1995 despre absența misterioasă din viața lui Izumi ascunde întregul adevăr? Va putea Izumi să ierte și să înțeleagă plecarea mamei sale? Cursa contracronometru dintr-un roman despre fragilitatea, dar și despre forța iubirii ne face să-i citim fiecare pagină pe nerăsuflate.

„Genki Kawamura nu este un scriitor japonez contemporan obișnuit: el este un fenomen.“  — Japansociety.org.uk

„După Dacă pisicile ar dispărea din lume, Genki Kawamura revine cu o poveste intimă și emoționantă, melancolică și plină de iubire, având ca fundal sunetul unui pian capabil să dăruiască mult, dar, în același timp, să provoace răni adânci, întrerupt din când în când de loviturile vieții.“ — Letsbook.org

„Într-o manieră subtilă și delicată, romanul O sută de flori ne ajută să înțelegem importanța amintirilor, cât de esențial este să avem pe cineva în care să ne încredem și cât de puternic și semnificativ poate fi pentru viața noastră un simplu fragment din trecut.“ — Chiacchiereletterarie.it

Distins cu numeroase premii literare, romanul Casa spiritelor a fost adaptat pentru marele ecran în 1993, în regia lui Billie August, cu o distribuție de excepție: Meryl Streep, Winona Ryder, Jeremy Irons, Vanessa Redgrave, Glenn Close și Antonio Banderas.

„Pe 8 ianuarie 1981, pe când mă aflam în Venezuela, am primit un telefon care mă anunța că bunicul meu iubit era pe moarte. Am început să-i scriu o scrisoare, iar acea scrisoare s-a preschimbat în primul meu roman, Casa spiritelor, apărut în 1982“, avea să declare Isabel Allende două decenii mai târziu. Astfel s-a născut saga familiei Trueba, în care ritmurile violente ale unui pământ mitic, răvășit de cutremure și uragane, par o a doua natură a personajelor. Împletind mistica și politica, splendoarea și decadența unei lumi ce devine istorie, Casa spiritelor este una dintre cele mai seducătoare cărți din literatura contemporană.

„Cu acest roman spectaculos, Isabel Allende devine prima femeie care se alătură clubului, până acum exclusiv masculin, al marilor autori latino-americani.“ (New York Times Book Review)

„De la romanele lui Gabriel García Márquez, lumea a așteptat o carte de aceeași forță, însă cu o nouă viziune. Această carte este Casa spiritelor.“ (Boston Sunday Globe)

O regiune izolată din Australia de Vest, 1958. De câteva generații, familia MacBride crește oi pe un domeniu imens, Meredith Downs, un ocean arid întins pe patru sute de mii de hectare. Într-o zi obișnuită, pe un drum de țară, sub nesfârșitul cer albastru, patriarhul Phil MacBride virează brusc pentru a evita un cangur. Într-o clipită, viețile tuturor membrilor familiei sunt făcute bucăți. Nu mult după aceea se produce o nouă tragedie, când soarta nemiloasă curmă zilele unuia dintre frați și îl obligă pe altul să renunțe la tot de dragul unui copil nevinovat. Matt, cel mai tânăr vlăstar al neamului MacBride, este aruncat într-o incursiune morală și emoțională pentru care nu dispune nici de hartă, nici de călăuză. Secretele din miezul acestei povești superbe și cutremurătoare îl silesc să aleagă între iubire și datorie, între sacrificiu și fericire.

Al cincilea copil este o carte scrisă în cea mai pură tradiție a „romanului gotic": un cuplu obișnuit, aparținând clasei de mijloc din Anglia anilor '60-'70, reușește să cumpere o casă cu trei etaje pe care o umple cu glăscioarele fericite ale celor patru copii. Vacanțele de vară, când primesc musafiri, sunt adevărate sărbători ale vieții, expresii ale bucuriei de a trăi. Apoi, însă, apare cel de-al cincilea copil, care-și manifestă furia împotriva lumii încă din pântecele mamei. Ben, copilul-problemă, reușește să distrugă acest paradis artificial și să inducă o tensiune aproape insuportabilă în atmosfera bucolică de la începutul cărții. Critica a comparat acest roman cu Frankenstein al lui Mary Shelley.

Doris LESSING (Doris May Tayler) s-a născut în Persia (actualul Iran) pe 22 octombrie 1919, din părinți britanici. Ulterior, familia ei s-a mutat în Rhodesia de Sud (în prezent, Zimbabwe). Primul roman, The Grass Is Singing, o reflectare a propriei copilării petrecute în Africa neagră, a apărut în 1949. Atrasă de ideologia comunistă, se disociază definitiv de aceasta pe la mijlocul anilor ’50, în urma denunțării abuzurilor regimului stalinist. Între 1951 și 1959 publică ciclul Children of Violence, apoi inovatorul Carnet auriu (1962), experiment literar și joc îndrăzneț cu multiple perspective, considerat o adevărată Biblie a feminismului. În anii ’70 și ’80 urmează seria romanelor „despre spațiul interior”, printre care se numără O coborîre în infern (1971; Polirom, 2007), Memoirs of a Survivor (Memoriile unei supraviețuitoare, 1974) și ciclul romanelor SF (Canopus in Argos: Archives, 1979-1983). Ulterior publică Al cincilea copil (1988), Love, Again (1996) și Ben, in the World (2000). Pentru Under My Skin: Volume One of My Autobiography, to 1949 (1995) i-a fost decernat James Tait Black Memorial Prize. A doua și ultima parte a autobiografiei sale, Walking in the Shade, apărută în 1997, a fost nominalizată la National Book Critics Circle Award. De-a lungul impresionantei sale cariere a fost distinsă cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, iar în 2007 a devenit a unsprezecea femeie căreia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. Dintre romanele sale, la Editura Polirom au apărut în traducere: O coborîre în infern (2006), Povestiri africane (2008), Al cincilea copil (2008), Memoriile unei supraviețuitoare (2010), Carnetul auriu (2011) și Mitra (2011). 

Volumul de eseuri şi povestiri Înţelepciunea inimii este un adevărat regal Henry Miller. Aici, faimosul scriitor îşi dezveleşte cu candoare sufletul, ne vorbeşte „din inimă“ şi cu o revigorantă lipsă de inhibiţii, implicându-ne pe noi, cititorii, în fascinanta lume a gândurilor şi sentimentelor sale. Pe lângă unele dintre cele mai cunoscute texte milleriene, printre care se numără „Moartea creativităţii“, „Filozoful care filozofează“, „Pântecul enorm“ şi „Veteranul alcoolic cu ţeasta ca o scândură de spălat rufe“, cartea cuprinde eseuri despre Raimu, vedetă a cinematografului la începuturile sale, Brassaď, cunoscut fotograf al Parisului, influentul psihiatru Eric Graham Howe şi analize ale operelor unor scriitori renumiţi.

O elevă pe nume Sayo ajunge la Librăria de Vineri cu o dorință neobișnuită: să readucă la viață Clubul de lectură de vineri, cel care a dat cândva numele locului. Pentru asta, are nevoie de ajutorul celor trei fondatori, Makino, Yasu și Sugawa, deveniți între timp librarii care păstrează vie magia de la Kinyōdō. Numai că revenirea clubului deschide o ușă spre trecut. În spatele poveștilor împărtășite, al recomandărilor de vară, al limonadei reci, al ramenului delicios și al discuțiilor relaxante despre cărți, se află amintirea lui Jin, prietenul fără de care Clubul de lectură de vineri nu ar fi existat niciodată. 

Când pline de umor și căldură, când crude și tulburătoare, povestirile din acest volum explorează amintirile din copilărie, felul în care este percepută îmbătrânirea părinților și sentimentele complexe care guvernează relațiile dintre bărbați și femei.

Veronika pare să aibă tot ce şi-ar putea dori. Frecventează localuri de noapte cunoscute, întâlneşte bărbaţi atrăgători, şi totuşi nu e fericită. Ceva lipseşte din viaţa ei. Iată de ce, în dimineaţa zilei de 11 noiembrie 1997, Veronika se hotărăşte să moară. După ce ia o supradoză, i se spune că nu mai are de trăit decât câteva zile. Romanul o urmăreşte pe parcursul acestor zile intense în care, spre surprinderea ei, se trezeşte atrasă în lumea închisă a spitalului unde se află. În această stare de surescitare, ea descoperă lucruri pe care nu-şi permisese de fapt să le simtă niciodată: ură, teamă, curiozitate, dragoste; până şi împlinirea sexuală. Experienţele ei o fac treptat să-şi dea seama că fiecare secundă a existenţei este o alegere între viaţă şi moarte. Cartea lui Paulo Coelho vorbeşte despre cei care nu intră în tiparele considerate normale de către societate. Vorbeşte despre nebunie şi despre nevoia de a descoperi un alt mod de viaţă a oamenilor care, gândind diferit, se confruntă cu prejudecăţile celorlalţi.

PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 88 de limbi şi editate în peste 170 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 320 milioane de exemplare în întreaga lume. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 45 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO în cadrul programului „Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale", membru al comitetului director al Fundaţiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation. I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului şi premiile italiene Grinzane Cavour, 1996 și Fregene pentru literatură, 2001, precum și premiul danez Hans Christian Andersen, 2007) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.

Opere principale: Jurnalul unui Mag (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra am şezut şi am plâns (1994); Al cincilea munte (1996); Manualul războinicului luminii (1997); Veronika se hotărăşte să moară (1998); Diavolul şi domnişoara Prym (2000); Unsprezece minute (2003); Zahir (2005); Vrăjitoarea din Portobello (2006); Ca un râu care curge (2006); Învingătorul este întotdeauna singur (2008); Aleph (2010), Manuscrisul găsit la Accra (2012); Adulter (2014), Spioana (2016), Hippie (2018).

Un roman aclamat la nivel internațional pentru forța sa emoțională.

O carte-eveniment de la una dintre cele mai apreciate voci ale ficțiunii contemporane.

O ediție de colecție pentru o poveste care rămâne cu tine pentru totdeauna.

Cât timp înfloresc lămâii este un roman de o frumusețe devastatoare, o carte care doare ca o rană deschisă și vindecă precum o îmbrățișare. O poveste care poartă în aceeași respirație cenușa războiului și dulceața fragilă a iubirii, amintindu-ți că până și cele mai frânte suflete pot găsi puterea de a înflori din nou.

Cât timp înfloresc lămâii, speranța nu va muri niciodată…

Siria, Homs. Printre clădiri sfărâmate și aer încărcat de fum și sânge, Salama încearcă să nu lase durerea să-i îngroape și ultima fărâmă de speranță. Are doar optsprezece ani, dar războiul i-a furat deja tot ce avea mai drag: casa, siguranța, viitorul și oamenii pe care îi iubea. În fiecare zi salvează vieți într-un spital improvizat, iar în fiecare noapte încearcă să adune din ruine tot ce a mai rămas din ea însăși.

Până când îl cunoaște pe Kenan, băiatul cu ochi verzi care îi strecoară din nou lumina în suflet, puțin câte puțin, și care o face să simtă că iubirea nu a dispărut odată cu lumea pe care o știa. Iar atunci, printre umbrele războiului, speranța începe să poarte mireasma lămâilor în floare – fragilă, dulce și vie.

„Decizia de a-ţi părăsi ţara natală nu e una uşoară, Ar fi greu de înţeles, dacă nu ar exista poveşti ca aceasta, care dezvăluie cu atenţie şi empatie traumele care duc la astfel de decizii dureroase.” ―Booklist

„O frescă realizată cu măiestrie a costurilor oribile ale opresiunii şi ale violenţei; un contrast între o imagine plină de compasiune şi o criză umanitară de lungă durată, responsabilă pentru suferinţe omeneşti de nemăsurat". ―NPR

„O poveste sfâşietoare despre război, pierderi, familie şi iubire, despre căutarea alinării în toiul nebuniei şi a speranţei în tragedie, Cât timp înfloresc lămâii e o poveste fenomenală, un studiu pătrunzător al Siriei care a fost odată şi al Siriei de acum. O carte pe care trebuie s-o citeşti.” ―Sabaa Tahir, autoarea bestsellerului de pe locul 1 în New York Times An Ember in the Ashes.

De la autoarea fenomenului global Cât timp înfloresc lămâii, un nou roman răvășitor, în care dorul de mamă se amestecă cu dorul de o țară pierdută, cu roșul rodiilor, cu verdele vieții și cu frumusețea stranie a mării. Jihad își pierde mama și, odată cu ea, culorile lumii. La propriu. Ca și cum ochii ei ar fi secați de orice culoare. Până când descoperă un caiet ascuns de desen, iar culorile încep să revină, din nou, la viață.

NOTA AUTORULUI: „Toți suntem oameni. Toți avem experiența integrală a ce înseamnă să fii om. Vreau să vezi că Jihad e mândră de ceea ce este, pentru că asta te va face și pe tine mândru de ceea ce ești. Că lumea aceasta e făcută și pentru tine și că ai absolut tot dreptul să exiști în ea.” ― Zoulfa Katouh

Cât timp marea rămâne albastră, există o parte din noi care încă mai poate spera.

Jihad Dabbagh are șaptesprezece ani și simte viața prin culori. Dar, după moartea neașteptată a mamei sale, toate nuanțele se sting. Copleșită de pierdere și neînțeleasă de tatăl ei, este trimisă la Academia Braxton, unde numele ei și hijabul o transformă într-o țintă, iar cei din jur o judecă înainte să o cunoască.

Refugiul ei devine un vechi caiet de schițe, făcut din lemnul unui copac din orașul natal al mamei sale, în Siria, o țară pe care Jihad o cunoaște doar din poveștile acesteia. Nu a mai pus mâna pe pensulă de peste un an, dar ajunge să dea formă culorilor durerii, suferinței și doliului ei, pictând povestea drumului mamei sale prin Siria.

Iar când arta ei apare, ca prin magie, pe zidurile New Yorkului, durerea pe care o ținea ascunsă zguduie un oraș întreg.

Citește această carte dacă:

-         Ai simțit cu tot sufletul emoția din bestsellerul Cât timp înfloresc lămâii și îți dorești o poveste mai intimă, mai caldă, mai aproape de doliu și identitate.

-         Cauți un roman care nu vorbește doar despre pierdere, ci despre felul în care iubirea se regăsește în limbă, mâncare, tradiție, povești și culori.

-         Îți dorești o carte cinematografica, cu imagini atât de vii, încât simți marea, rodiile, lemnul sirian și vopseaua de pe ziduri.

-         Îți plac romanele cu accente de realism magic, care pornesc dintr-o durere foarte reală și o transformă într-o poveste plină de simboluri, culori și frumusețe stranie.

Plasat în Berlinul de Est al anilor '80, Kairos urmărește relația pasională și profund distructivă dintre Katharina, o studentă de 19 ani, și Hans, un scriitor căsătorit de 53 de ani. Ceea ce începe ca o întâlnire întâmplătoare, plină de idealism, se transformă treptat într-un vortex al controlui psihologic, al poziției de putere, al secretelor și trădării...