Raftul Denisei

„Confesiunile unei măști este textul-cheie pentru înțelegerea romanelor de mai târziu ale lui Mishima. El explorează aici polii psyché-ului său, homosexualitatea și atracția sa, romantică și erotică, pentru luptă și război. Cartea aceasta este o examinare tăioasă și fermă a întunericului din colțurile îndepărtate ale minții omenești.“ — The Japan Times

Roman autobiografic, care îl consacră pe scriitorul Yukio Mishima la numai 24 de ani, Confesiunile unei măști aduce în prim-plan incidentele unei maturizări chinuitoare în Japonia anilor 1940. Tânărul protagonist este tentat, pe de o parte, să trăiască în acord cu propria natură, chiar dacă asta presupune și singurătate, iar pe de altă parte, caută o „normalitate“ greu de atins. Obstacolele nu sunt numai intime, ci vin și din cutume, dintr-o societate răvășită de război, de înfrângere. Invadată de erotism, cartea este, după cum observa Marguerite Yourcenar într-un splendid eseu dedicat lui Mishima, „una dintre acelea foarte rare ce-ți dau impresia de biografie înregistrată pe viu, înainte ca elaborarea romanescă să fi intervenit“.

Magistrala transpunere în limba română a romanului realizată de Dinu Luca a primit premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012.

„Cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria şi contemporaneitatea." (Motivaţia juriului Nobel)

Roman total, în care magicul se întrepătrunde cu realismul cel mai dur, "Obosit de viata, obosit de moarte" este destinat să devină un clasic al literaturii actuale.

„Romanul mare n-are de ce să facă tumbe ca animalele de companie sau să urle în haită ca hienele. El trebuie să fie o balenă, o balenă ce rătăceşte solitară în adâncul mărilor, respiră răsunător şi greoi, se împreunează rostogolitoare-ntre valuri şi naşte însângerată şi măreaţă, păstrându-se îndeajuns de departe de rechinii cei strânşi în grupuri. Romanul de mari dimensiuni nu-şi poate sacrifica necesara gravitate ca să fie pe placul acestei epoci a senzaţionalismului. Nu poate, de dragul unor cititori sau al altora, să-şi scurteze lungimea, să-şi diminueze densitatea şi să-şi micşoreze dificultatea. Eu atât de lung îl vreau, atât de dens îl vreau şi atât de dificil îl vreau – cine e dornic să-l citească să-l citească, cine nu, nu. Şi de-ar fi să-mi rămână un singur cititor, eu tot aşa vreau să scriu.“ (Mo Yan, „În apărarea demnităţii romanului de mari dimensiuni“, 2006)

Ximen Nao, un ţăran înstărit din China, este ucis în timpul reformei agrare iniţiate de Mao în China comunistă, la jumătatea secolului XX. În iadul unde este supus pe nedrept la cazne, ţipetele lui indignate îl exasperează până şi pe regele Yama, stăpânul tărâmului celor damnaţi, iar acesta îi îngăduie lui Ximen să se întoarcă printre cei vii. Însă, pentru a-şi revedea gospodăria şi a îndrepta răul ce i s-a făcut, Ximen trebuie să parcurgă un şir de reîncarnări, potrivit învăţăturilor budiste: mai întâi măgar, apoi vită de povară, porc, câine şi maimuţă, vreme de zeci de ani, doar la urmă având şansa de a renaşte ca om. Trăind sub felurite înfăţişări alături de familia lui, Ximen este cronicarul unei jumătăţi de secol din viaţa ţinutului său natal. Avatarurile lui Ximen însoţesc metamorfoze istorice ample, tragice, dar şi comice în acelaşi timp, iar dure-rile şi bucuriile omeneşti la care este martor alcătuiesc o epopee sublim umană.

Un adevarat fenomen editorial, romanul de debut al scriitoarei franceze Hélène Grémillon a devenit bestseller imediat dupa aparitie, in 2010, fiind tradus pana in prezent in 27 de tari. Confidentul a fost incununat in Franta cu numeroase premii, printre care Lauriers Verts de la Forêt des Livres – Prix du Premier Roman (2010), Prix Palissy (2011), Prix Emmanuel Roblès (2011), Prix Montalembert (2011) si Prix Jeune Talent Littéraire des Clubs de Lecture Saint-Germain-en-Laye (2011), in Germania primind Euregio-Schüler- Literaturpreis (2013).

LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2019), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006; Humanitas Fiction, 2020). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumul de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas, 2008, Humanitas Fiction, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Imago / Cortul verde (Humanitas Fiction, 2016), în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), iar în 2020, A fost doar ciumă (Humanitas Fiction, 2021). Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur, în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și în 2020, Premiul Siegfried Lenz.

EVGHENI VODOLAZKIN s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Pușkinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează ca romancier în 2005 cu Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov și Larionov (Soloviov i Larionov; Humanitas Fiction, 2015), care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor, Locul întâi – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnîi Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câștigând un dublu Bolșaia Kniga – Premiul al doilea și Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanul Brisbane (Brisben, 2018; Humanitas Fiction, 2019) a câștigat în 2019 Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) și s-a aflat pe lista scurtă la Premiul Bolșaia Kniga, obținând Premiul cititorilor – Locul trei. Tot în anul 2019, lui Vodolazkin i s-a decernat Premiul Soljenițîn. Romanul Istoria Insulei (Opravdanie Ostrova; Humanitas Fiction, 2021) a apărut în decembrie 2020. Traducerile romanelor lui Evgheni Vodolazkin sunt publicate în peste 35 de țări.

CLARICE LISPECTOR (10 decembrie 1920 – 9 decembrie 1977) s-a născut în Ucraina de astăzi, într-o familie evreiască. Pe când avea numai câteva luni, părinții săi au fugit din calea pogromurilor și au reușit să se îmbarce, împreună cu cele trei fiice, pe o navă cu destinația Brazilia. În 1939 a fost admisă la Facultatea Națională de Drept. Primele încercări literare cunoscute și recunoscute de Clarice Lispector au avut loc în jurul vârstei de nouă-zece ani, dar debutul ei este consemnat în 1940, când povestirea „Triumful“ a apărut în periodicul Pan. 1943, anul în care a primit cetățenia braziliană, a absolvit studiile universitare și s-a căsătorit cu Maury Gurgel Valente, este și acela al consacrării sale, odată cu publicarea romanului Aproape de inima vijelioasă a lumii. Din 1944 și-a urmat soțul în misiunile sale diplomatice pentru a reveni în Brazilia în 1959, după divorț. Instalarea definitivă la Rio și intensa activitate publicistică și literară au adus-o adesea în prim-planul vieții culturale braziliene, deși a întreținut mereu un vag aer de mister, de discreție. Vasta sa operă cuprinde proză scurtă, romane, povestiri pentru copii, articole, cronici și interviuri, celebritatea fiindu-i sporită mai ales de volumele de povestiri Legături de familie (1960), Legiunea străină (1964), Fericire clandestină (1971), Via Crucis a trupului (1974), Unde ai fost noaptea trecută (1974), Viziunea splendorii (1975), Frumoasa și bestia (postum, 1979) și de romanele Candelabrul (1946), Orașul asediat (1948), Patimile după G.H. (1964), O ucenicie sau Cartea plăcerilor (1969) și Ora stelei (1977). Actualmente, Clarice Lispector este socotită printre cei mai mari scriitori ai continentului american, iar cărțile sale sunt traduse în peste treizeci de țări. Editura Humanitas Fiction oferă cititorilor integrala prozei scurte lispectoriene în două volume, cel dintâi purtând titlul Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940–1964.

Născut pe 20 iunie 1946 în provincia Konya (centrul Turciei), ZÜLFÜ LIVANELI, una dintre cele mai importante personalități culturale ale Turciei de astăzi, s-a remarcat prin multiplele sale disponibilități artistice, în calitate de scriitor, compozitor, cantautor, regizor și scenarist, dar și prin militantismul și implicarea sa civică. Acestea din urmă i-au adus, după puciul din 1971 și, apoi, după cel din 1980, mai multe condamnări la închisoare, amenințări cu moartea, linșaje mediatice și un exil de unsprezece ani, petrecut la Stockholm, Paris, Atena și New York. A fost o vreme „ambasador al bunăvoinței“ pentru ONU. În 2014 este decorat de statul francez cu Legiunea de Onoare. Cărțile sale, care au fost răsplătite cu mai multe premii pe plan intern și internațional și sunt traduse în patruzeci de limbi, ilustrează interesul său susținut pentru actualitatea socială, dar și pentru singurătatea individului în fața istoriei. Printre titlurile sale de referință se numără romane precum Engereğin Gözü (Ochiul viperei, 1996), Bir Kedi, Bir Adam, Bir Ölüm (O pisică, un bărbat, o moarte, 2001), câștigător al Premiului literar Yunus Nadi, Mutluluk (Fericire, 2002), pentru care primește, în 2006, Barnes & Noble „Discovery of the Great New Writers Award“, Leyla’nın Evi (Casa Leylei, 2006), Son Ada (Ultima insulă, 2008), Serenadă pentru Nadia (Serenad, 2011; Humanitas Fiction, 2021), Kardeşimin Hikâyesi (Povestea fratelui meu, 2013), Son Ada’nın Çocukları (Ultima insulă, 2014), câștigător al Premiului Orhan Kemal pentru roman, Konstantiniyye Oteli (Hotel Constantinopol, 2015), Huzursuzluk (Neliniște, 2017), Balıkçı ve Oğlu (Pescarul și fiul său, 2021), volume de proză scurtă precum Arafat’ta Bir Çocuk (Un copil pe Muntele Arafat, 1978) și lucrări cu caracter memorialistic ori eseistic precum Sevdalım Hayat (Dragostea mea, viața, 2007), Sanat Uzun Hayat Kısa (Ars longa, vita brevis, 2010), Edebiyat Mutluluktur (Literatura înseamnă fericire, 2012) și Elia ile Yolculuk (Călătorie cu Elia, 2017). Romanele lui Livaneli au stat la baza unor scenarii de film și a unor piese de teatru, precum și a unor librete de operă.

CHRIS CANDER a absolvit Honors College, University of Houston, în orașul în care a crescut și unde trăiește în prezent, împreună cu soțul, fiica și fiul ei. De șapte ani este writer-in-residence pentru programul Writers in the Schools din Houston. Face parte din comitetul consultativ Inprint și administrează mai multe biblioteci din comunitatea ei, în cadrul mișcării Little Free Library. A debutat cu romanul 11 Stories (2013), care a câștigat Independent Publisher Gold Medal la secțiunea Popular Fiction și a fost finalist la USA Best Book Awards – General Fiction 2014. Al doilea ei roman, Whisper Hollow (2015), a fost inclus pe lista lungă pentru Great Santini Fiction Prize de către Southern Independent Booksellers Alliance și a fost nominalizat pentru Kirkus Prize – Fiction 2015. În 2019 îi apare romanul Greutatea unui pian (The Weight of a Piano; Humanitas Fiction, 2021), publicat în peste cincisprezece țări, ajuns bestseller USA Today și inclus de American Booksellers Association în Indie Next Great Reads List și November 2019 Indie Next List Now. Un nou roman care-i poartă semnătura, A Gracious Neighbor, este anunțat pentru 2022. Chris Cander a scris și o carte pentru copii, The Word Burglar, care a câștigat, în 2014, Moonbeam Children’s Book Award (argint).

AVNI DOSHI s-a născut la New Jersey, în 1982, și în prezent locuiește în Dubai. A obținut o licență în istoria artei la Barnard College, New York, și un master în același domeniu la University College London. Deși a crescut în Statele Unite, a petrecut mult timp și în Prune, India, la familia mamei sale. Mai târziu, a locuit vreme de șapte ani în India, fiind curator pentru diferite galerii. A colaborat la British Vogue, Granta, Elle India, Harper’s Bazaar India și The Sunday Times. A primit Tibor Jones South Asia Prize în 2013 și Charles Pick Fellowship în 2014. Romanul ei de debut, Zahăr ars (Burnt Sugar; Humanitas Fiction 2021) a fost publicat pentru prima dată în India, în 2019, cu titlul Girl in White Cotton, fiind nominalizat la Tata First Novel Prize și câștigând, în 2021, Sushila Devi Award. Odată cu apariția în Marea Britanie cu titlul actual, a fost finalist la Booker Prize în 2020 și s-a aflat pe lista nominalizărilor la Women’s Prize for Fiction în 2021. A fost declarat „Cartea anului 2020“ de The Guardian, The Economist, The Spectator și la NPR. Este în curs de traducere în peste 25 de țări.

LORENZO MARONE s-a născut în 1974 la Napoli, unde locuiește și în prezent alături de familia sa. După absolvirea Facultății de Drept, a practicat ani buni avocatura. După publicarea la două edituri mici a unui scurt roman, Daria (2012), și a unui volum de povestiri, Novanta (2013), devine cunoscut atât în Italia, cât și pe plan internațional cu bestsellerul Tentația de a fi fericit (La tentazione di essere felici, 2015; Humanitas Fiction, 2018), încununat, printre mai multe premii literare, cu Premio Stresa 2015. Romanul este ecranizat în 2017 sub titlul La tenerezza (Tandrețea) de către regizorul Gianni Amelio. În 2016, Marone publică romanul La tristezza ha il sonno leggero, care a primit Premio Città di Como. De mare succes se bucură romanul său din 2017, Mâine poate am să rămân (Magari domani resto; Humanitas Fiction, 2020), căruia i se atribuie în același an Premio Selezione Bancarella. În 2018 îi apare romanul Un ragazzo normale (Un băiat ca toți ceilalți; Humanitas Fiction, 2021), distins cu Premio Giancarlo Siani, în 2019, romanul Tutto sarà perfetto, în 2020 Inventario di un cuore in allarme și La donna degli alberi, iar în 2021 Il bosco di là, distins cu Premio Prata. Cărțile sale sunt traduse în 17 limbi.

GUZEL IAHINA s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. A lucrat în relații publice, publicitate și marketing și a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc. În 2015 publică primul roman, Zuleiha deschide ochii (Zuleiha otkrîvaet glaza; Humanitas Fiction, 2018). Inspirat din relatările bunicii ei, o învățătoare tătară care a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes răsunător și a primit mai multe premii prestigioase. În Rusia, în 2015: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi; Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) și Premiul Zviozdnîi Bilet (Bilet spre stele) al Festivalului Aksionov. A fost finalist la Russkii Buker (Booker Rus), în 2016 i s-a acordat Premiul Cyrano, iar în Franța a apărut în 2017 și a primit Premiul revistei Transfuge. A fost, de asemenea, finalist la Premiul Médicis Étranger. Cel de-al doilea roman al său, Copiii de pe Volga (Deti moi; Humanitas Fiction, 2020), publicat în 2018, a câștigat în anul 2019 Bolșaia Kniga -- Premiul al treilea și Premiul cititorilor – Locul întâi, Marele Premiu Ivo Andrić în Serbia și este la rândul său finalist al Premiului Médicis Étranger, în 2021. Cel mai recent roman semnat de Guzel Iahina, Trenul spre Samarkand, apărut în 2021, se inspiră, ca și Zuleiha deschide ochii, din istoria familiei sale – bunicul patern al scriitoarei a făcut parte dintr-un eșalon de copii trimiși în Turkestan, în 1922. Actualmente este în curs de traducere în peste 20 de limbi, iar drepturile de ecranizare au fost deja cumpărate de cunoscutul regizor rus Aleksei Efimovici. În total, cărțile lui Guzel Iahina sunt în curs de traducere în peste 40 de țări.

CARE SANTOS s-a născut în 1970, în orașul Mataró din apropierea Barcelonei. A studiat mai întâi dreptul, apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Și-a început cariera jurnalistică la Diari de Barcelona, lucrând ulterior în redacțiile cotidienelor ABC și El Mundo. În prezent, este critic literar la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo și coordonează site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vaso. A debutat în 1995 cu volumul Cuentos cítricos. E autoarea a numeroase romane și volume de proză scurtă, a două volume de poezii, precum și a multe cărți pentru copii și adolescenți, pentru care a primit o serie de premii importante: Ciudad de Alcalá, Ana María Matute, Alfonso Cossío, Gran Angular, Edebé, Cervantes Chico de Literatura Infantil i Juvenil. Printre volumele publicate de Care Santos se numără Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo, 2008, roman semnat împreună cu Francesc Miralles; Humanitas Fiction, 2017), Încăperi ferecate (Habitaciones cerradas, 2011; Humanitas Fiction, 2013), Aerul pe care îl respiri (El aire que respires, 2013; Humanitas Fiction, 2014). În 2014, Care Santos publică romanul Poftă de ciocolată (Desig de xocolata), devenit bestseller și recompensat cu Premiul Ramon Llull, iar în 2015, romanul Diamant blau. Bestsellerul Jumătate de viață (Media vida; Humanitas Fiction, 2018) apare mai întâi în castiliană în 2017, fiind distins cu Premiul Nadal. În 2018 publică, în catalană și castiliană, un nou roman de succes, Tot binele și tot răul (Tot el bé e tot el mal; Humanitas Fiction, 2019), urmat în 2020 de Voi merge pe urmele pașilor tăi (Seguiré els teus passos; Humanitas Fiction, 2021). Opera lui Care Santos este tradusă în peste 20 de țări.

K. Bromberg, una dintre cele mai bine vândute autoare New York Times și USA Today, scrie romane contemporane romantice, emoționante, senzuale și cu un strop de realitate. Ea însăși este puțin din fiecare personaj feminin pe care îl creează: inteligentă, încăpățânată, rezervată, prietenoasă, determinată, emotivă, puternică și cu o inimă mare. Pe toate acestea le afișează zilnic față de soțul ei și de cei trei copii, alături de care locuiește în sudul Californiei.

Chiar dacă și-a publicat prima carte mai mult din capriciu, Kristy a reușit să vândă din 2013 peste un milion și jumătate de copii ale cărților sale în 17 țări diferite. Iar seria Driven a ajuns să fie ecranizată de Passionflix.

Scriitor (romancier, eseist, autor de memorii), aviator, diplomat, regizor, scenarist, ROMAIN GARY, pe numele adevărat Roman Kacew, s-a născut pe 8 mai 1914 la Vilnius într-o familie evreiască și a crescut la Varșovia, unde mama sa l-a botezat catolic. În 1928 s-a stabilit în Franța. A studiat Dreptul la Aix-en-Provence și Paris. În timpul războiului, când și-a luat numele de Gary, a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, primind ulterior multe medalii și distincții, printre care titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. L-a întâlnit pe generalul de Gaulle în 1940 la Londra și a rămas toată viața un admirator al acestuia. După război, cariera de diplomat avea să-l poarte la Sofia, Berna, New York, Londra, Los Angeles. S-a căsătorit în 1945 cu jurnalista britanică Lesley Blanch. Numit consul general la Los Angeles, a întâlnit-o pe actrița Jean Seberg, cu care s-a căsătorit în 1963, a avut un fiu și de care a divorțat în 1970. Pe 2 decembrie 1980, la un an după ce aceasta s-a sinucis, Romain Gary s-a împușcat. Este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt, mai întâi ca Gary, apoi ca Émile Ajar (identitatea lui Ajar s-a aflat abia după moartea autorului). Opera vastă, eterogenă semnată Gary se întinde pe mai mult de patru decenii. Dintre romanele sale menționăm: Educație europeană (Éducation européenne, 1945; Humanitas Fiction, 2020), Marele vestiar (Le grand vestiaire, 1948; Humanitas Fiction, 2021), Les racines du ciel (1956, Premiul Goncourt), Promisiunea zorilor (La promesse de l’aube, 1960; Humanitas Fiction, 2018), Les oiseaux vont mourir au Pérou (1962), Lady L. (Lady L., 1963; Humanitas Fiction, 2021), La tête coupable (1968), Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea (Au-delà de cette limite votre ticket n’est plus valable, 1975; Humanitas Fiction, 2019), Clar de femeie (Clair de femme, 1977; Humanitas Fiction, 2017), Zmeie de hârtie (Les cerfs-volants, 1980; Humanitas Fiction, 2019) etc. Sub pseudonimul Émile Ajar au apărut Gros-Câlin (1974), La vie devant soi (1975, Premiul Goncourt), Pseudo (1976), L’angoisse du roi Salomon (1979).

LAURA LINDSTEDT s-a născut la Kajaani, în Finlanda, în 1976. A studiat literatura, filozofia, limba franceză, istoria artei și semiotica la Universitatea din Helsinki, de unde a obținut doctoratul cu o teză despre scriitoarea Nathalie Sarraute. Numită de presă „steaua rock“ a literaturii finlandeze, Lindstedt a debutat în 2007 cu romanul Sasket (Foarfecile), nominalizat la prestigiosul premiu Finlandia, pe care l-a câștigat în 2015 cu cel de-al doilea roman, Oneiron, apărut în același an. Acesta a mai fost distins cu premiul Toisinkoinen și nominalizat la Marele Premiu pentru Literatură al Consiliului Nordic și la premiile Runenberg și Flame Bearer. Drepturile de publicare pentru cel mai recent roman al sau, Prietena mea Natalia (Ystäväni Natalia, 2019; Humanitas Fiction, 2021) au fost vândute în 20 de țări, cartea fiind considerată o revelație atât în Europa, cât și în Statele Unite, unde a fost declarată New York Times Editor’s Choice și Entertainment Weekly’s Best Book of The Month.

Fotografia autoarei © Jarkko Mikkonen

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitorul japonez de expresie franceză AKIRA MIZUBAYASHI s-a născut în 1951. După studii la Universitatea Națională de Limbi și Civilizații Străine din Tokyo, a plecat în Franța în 1973 și a urmat o pregătire pedagogică la Montpellier pentru a deveni profesor de limba franceză. În 1976, a absolvit la Tokyo un masterat de literatură modernă, apoi, în 1979, s-a întors în Franța ca student la École Normale Supérieure, unde și-a susținut doctoratul cu o teză despre Jean-Jacques Rousseau. Din 1983 predă limba franceză la Tokyo. În 2011, a câștigat Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises, precum și Prix littéraire de l’Asie pentru debutul său, Une langue venue d’ailleurs (2010). În 2013, a obținut Prix littéraire Richelieu de la francophonie. A mai publicat autobiografia Mélodie. Chronique d’une passion (2014), eseul Petit éloge de l’errance (2014), precum și romanele Un amour de Mille-ans (2017) și Inimă frântă (Âme brisée, 2019; Humanitas Fiction, 2021), recompensat în 2020 cu Prix des libraires, Prix Culture et Bibliothèque pour tous, Prix de la Ville de Deauville și Prix des Lecteurs des Écrivains du Sud. În 2014 i s-a acordat distincția Chevalier dans l’Ordre des Arts et des Lettres.

SUSAN CHOI s-a născut la South Bend, Indiana, tatăl său fiind de origine coreeană. A obținut licența în literatură la Yale University și un master la Cornell University. Primul ei roman, The Foreign Student (1998; Studentul străin, în pregătire la Humanitas Fiction) a câștigat Asian-American Literary Award for Fiction și a fost finalist la Discover Great New Writers Award oferit de Barnes&Noble. În 2003 publică cel de-al doilea roman, American Woman, care ajunge finalist la Pulitzer Prize pentru literatură 2004. Cu cel de-al treilea roman, A Person of Interest (2009), Susan Choi câștigă PEN/W.G. Sebald Award, acesta fiind de asemenea finalist la PEN/Faulkner Award, în anul publicării. În 2014 îi apare My Education, cu care câștigă Lamda Literary Award. Cel mai recent roman al său, Exercițiu de încredere (Trust Exercise; Humanitas Fiction 2021) e publicat în 2019 și câștigă National Book Award. Tot în 2019 apare și prima ei carte pentru copii, Camp Tiger. În 2020, împreună cu David Remnick, Choi a editat o antologie de proză scurtă cu titlul Wonderful Town: New York Stories from The New Yorker. În prezent, predă scriere creativă la Yale University.

NARINE ABGARIAN s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia. Pentru romanul Din cer au căzut trei mere (S neba upali tri iabloka, 2015; Humanitas Fiction, 2021), bestseller în Rusia, a primit în 2016 Premiul Iasnaia Poliana. Alte două cărți ale sale, Liudi, kotorîe vsegda co mnoi (Oameni care sunt mereu cu mine) și Simon, au fost nominalizate la premiul Bolșaia Kniga în 2011 și 2021. În 2015 i s-a acordat Premiul literar Aleksandr Grin pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020, The Guardian a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni.

PAULA MCLAIN s-a născut la Fresno, California, în 1965. Abandonată de ambii părinţi, este luată în grijă, alături de cele două surori ale sale, de instituţiile judiciare abilitate. Ulterior şi-a descoperit pasiunea pentru scris şi a absolvit un masterat în poezie, la University of Michigan, în 1996. A fost rezidentă la celebrele Yaddo şi MacDowell Colony, precum şi beneficiara unor burse din partea National Endowment for the Arts. Paula McLain a publicat douã volume de poezie, Less of Her (1999) şi Stumble, Gorgeous (2005), şi o carte de memorii intitulată Like Family: Growing Up in Other People’s Houses (2003). A Ticket to Ride (2009) este romanul ei de debut. În 2011 îi apare romanul Soţia din Paris(The Paris Wife; Humanitas Fiction, 2012), care îi aduce atât consacrarea naţională, cât şi internaţionalã, fiind tradus în peste treizeci şi cinci de ţări. În 2015 publică cel de-al treilea roman, Zbor în jurul soarelui (Circling the Sun; Humanitas Fiction, 2016), care este desemnat rapid bestseller de către cotidianul New York Times şi se află în curs de ecranizare. În 2018 vede lumina tiparului romanul Hemingway și cu mine (Love and Ruin; Humanitas Fiction, 2019), devenit imediat bestseller New York Times și publicat, în același an, în douăsprezece țări. Cel mai recent roman al ei, Când stelele se întunecă (When Stars Go Dark; Humanitas Fiction 2021) apare în 2021 și devine, la rândul lui, bestseller NewYork Times. | paulamclain.com

SUSANA FORTES s-a născut în 1959 la Pontevedra, în Galicia. A studiat istoria și geografia la Universitatea din Santiago de Compostela și istoria americană la Universitatea din Barcelona. A trăit o vreme în Statele Unite, unde a predat limba spaniolă și istoria artei. În prezent este profesoară la Valencia și colaborează la publicațiile El País și La Voz de Galicia, precum și la reviste de cinema și literatură. Primului său roman, Querido Corto Maltés (1994), i-a fost acordat Premio Nuevos Narradores. I-au urmat Las cenizas de la Bounty (1998), Tiernos y traidores (1999), Fronteras de arena (2001), roman finalist la Premio Primavera, El amante albanés (2003), finalist la Premio Planeta, El azar de Laura Ulloa (2006), recompensat cu Premio de Narrativa de la Crítica Valenciana, Quattrocento(2007), Esperando a Robert Capa (2009), distins cu Premio Fernando Lara de Novela, La huella del hereje (2011), Iubirea nu e un vers liber (El amor no es un verso libre, 2013; Humanitas Fiction, 2021) și Septembrie poate aștepta (Septiembre puede esperar, 2017; Humanitas Fiction, 2019), care a primit Premio Turia a la Mejor Contribución Literaria în 2018. Cărțile Susanei Fortes sunt traduse în peste 15 limbi.

KATE MORTON s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca șefă de promoție. Și-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene. Primul ei roman, Casa de la Riverton (The House at Riverton; Humanitas Fiction, 2009), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie și Statele Unite, fiind desemnat bestseller de Sunday Times și New York Times. Cel de-al doilea roman, Grădina uitată (The Forgotten Garden, 2008; Humanitas Fiction, 2011, 2021), a ajuns pe primul loc în topul bestsellerurilor din Australia, Marea Britanie și Spania și a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai vândută carte a anului. În 2010 publică Orele îndepărtate (The Distant Hours; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de același succes. Romanul Păzitoarea tainei din 2012 (The Secret Keeper; Humanitas Fiction, 2014) a devenit la rândul lui bestseller și a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women’s Fiction Category. Primele sale patru romane au câștigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. În 2015 îi apare Casa de lângă lac (The Lake House; Humanitas Fiction, 2017, 2021), bestseller aflat în topurile de vânzări din Australia, SUA, Marea Britanie și Canada. În 2018 Kate Morton publică Fiica ceasornicarului (The Clockmaker’s Daughter; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional nominalizat la Indie Book Awards 2019, Australia. | www.katemorton.com

Fotografia autoarei © Gillian van Niekerk

JULIE ORRINGER s-a născut în 1973 la Miami, în Florida. A studiat la Cornell University și deține un masterat în ficțiune de la Iowa Writers’ Workshop. În prezent, predă literatura la Brooklyn College și Stanford University, iar în trecut a ținut cursuri la Columbia University, Princeton University, NYU, University of Michigan și California College of the Arts. A debutat în 2003 cu volumul de povestiri How to Breathe Underwater, care a devenit New York Times Notable Book, San Francisco Chronicle Best Book of the Year și a câștigat Northern California Book Award. Povestirile ei au apărut în publicațiile Paris Review, McSweeney’s, Ploughshares, Zoetrope: All-Story etc. și în multe antologii: The Best New American Voices, The Pushcart Prize Anthology, Granta Book of the American Short Story, The Scribner Anthology of American Short Fiction. Pentru ele a primit numeroase premii, printre care Paris Review’s Plimpton Prize, două Pushcart Prizes, de două ori Yale Review Editor’s Prize. În 2010 publică primul roman, The Invisible Bridge, devenit bestseller New York Times și nominalizat la Orange Prize în 2011. Al doilea roman, Portofoliul fugii (The Flight Portfolio, Humanitas Fiction, 2021), îi apare în 2019 și e inclus de publicațiile The Washington Post, The Wall Street Journal, Entertainment Weekly și Observer printre cele mai bune cărți ale anului. A beneficiat de burse de creație din partea Guggenheim Foundation, National Endowment for the Arts, Cullman Center de la New York Public Library, Radcliffe Institute for Advanced Study de la Harvard, MacDowell Colony și Yaddo. Cărțile ei au fost traduse în douăzeci de limbi.

ANAÏS NIN (1903-1977) s-a născut în Franța, la Neuilly-sur-Seine, într-o familie cu rădăcini cubaneze, franceze și, din partea mamei, daneze. Are unsprezece ani când tatăl ei părăsește familia. Imediat după aceea, în drum spre America, Anaïs începe să-și scrie faimosul jurnal. La douăzeci de ani se căsătorește cu Hugo Guiler și revine în Franța, stabilindu-se la Paris. Aici descoperă lumea scriitorilor, a artiștilor, a avangardei și psihanalizei, o lume boemă în care își trăiește liber aventurile amoroase – cu Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Gore Vidal –, pe care le consemnează în jurnal. Își câștigă existența lucrând ca model, dansatoare, psihanalist amator. În 1939, înainte de izbucnirea războiului în Europa, se întoarce împreună cu Hugo Guiler în Statele Unite, iar în 1955, prea puțin preocupată de impedimente legale, se va căsători și cu Rupert Pole, mariaj anulat însă în 1966. Pole îi va fi totuşi alături până când scriitoarea se va stinge din viață în 1977, la Los Angeles. În 1932 Anaïs Nin publică prima carte, D.H. Lawrence: An Unprofessional Study, urmată de House of Incest (poem în proză, 1936), Winter of Artifice (1939) și Under a Glass Bell (povestiri, 1944), Stella – 1945, „romanul continuu“ Cities of the Interior (compus din Ladders to Fire – 1946, Children of the Albatross –1947, The Four-Chambered Heart – 1950, A Spy in the House of Love – 1954 și Seduction of the Minotaur – 1961), scrierile erotice Delta lui Venus (Delta of Venus, 1969; Humanitas Fiction, 2007) și Little Birds (1979, postum). Jurnalul lui Anaïs Nin este publicat în formă cenzurată începând cu 1966. Volumele aceluiași jurnal încep să apară necenzurate din anii ’90, în seria „Jurnalul dragostei“: Henry și June (Henry and June: 1931–1932; 1990; Humanitas Fiction, 2008, 2014, 2021), Incest (Incest: 1932–1934; 1992; Humanitas Fiction, 2006, 2010, 2016), Foc (Fire: 1934–1937; 1996; Humanitas Fiction, 2006, 2014), Nearer the Moon: 1937–1939 (1996), Mirages: 1939–1947 (2013) și Trapeze: 1947–1955(2017). Opera lui Anaïs Nin este tradusă în peste douăzeci de limbi.

Născut pe 27 octombrie 1973 în Cleveland, Ohio, ANTHONY DOERR a absolvit Bowling Green State University. Primul său volum de povestiri The Shell Collector, apărut în 2002, se bucură de un succes remarcabil, primind mai multe premii: Barnes & Noble Discovery Prize, Rome Prize, New York Public Library’s Young Lions Fiction Award. Îşi continuă cariera de scriitor cu romanul About Grace din 2004, încununat cu Ohioana Book Award, urmat în 2007 de cartea de memorii Four Seasons in Rome. Un nou volum de povestiri, Memory Wall, publicat în 2010, îi aduce în 2011 The Story Prize şi Ohioana Book Award. Povestirile lui Anthony Doerr au câştigat patru O. Henry Prizes şi au fost antologate în The Best American Short Stories, The Anchor Book of New American Short Stories, The Scribner Anthology of Contemporary Fiction. Romanul Toată lumina pe care nu o putem vedea, care apare în 2014, este considerat de critici cea mai ambiţioasă şi mai spectaculoasă operă a sa de ficţiune, fiind desemnat bestseller de către New York Times. În 2015, a câştigat Pulitzer Prize şi Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction. În acelaşi an a mai primit Australian International Book Award, iar în 2014 a fost finalist la National Book Award.

Foto & copy; Isabelle Selby

AMOS OZ (1939–2018) este cel mai important prozator și eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani se stabilește în kibbutzul Hulda. După absolvirea Facultății de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura și predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în orașul Arad. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă șacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Șase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013, 2017), scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012), Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârșită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoști o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunți: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeași mare (1999), Poveste despre dragoste și întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viață și moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viață campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014). Semnează eseuri literare, culturale și politice, cele mai cunoscute aflându-se în Cum să lecuiești un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011), Dragi fanatici (2017; Humanitas Fiction, 2018). În 2012, publică împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul Evreii și cuvintele (Humanitas Fiction, 2015, 2018). Opera sa e tradusă în peste 40 de limbi. Printre cele peste 30 de premii și distincții primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013).

Interviu (Ana-Maria Onisei, Adevărul literar şi artistic, 2010)

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

SIMONA LO IACONO s-a născut în 1970, la Siracusa, și este magistrat la Tribunalul din Catania. Romanul său de debut, Tu non dici parole, a apărut în 2008 și a primit Premio Vittorini opera prima. Au urmat, în 2011, romanul Stasera Anna dorme presto, iar în 2013, romanul Effatà, laureat al Premiului Martoglio. În 2016 publică Le streghe di Lenzavacche, câștigător al Premiului Chianti 2017 și finalist al Premiului Strega din același an. Romanul Il morso, din 2017, va câștiga Premiul Racalmare-Sciascia. În 2019 îi apare romanul Albatrosul (L’albatro, Humanitas Fiction, 2021). Este, de asemenea, autoarea volumelor de povestiri I semi delle fave, din 2006, și La coda di pesce che inseguiva l’amore (în colab.), din 2010. Simona Lo Iacono colaborează ca voluntar cu diferite instituții penitenciare, unde ține cursuri de literatură și de teatru pentru deținuți. Scrie în mod susținut la rubricile culturale ale publicației La Sicilia.

CHO NAM-JOO s-a născut la Seul în 1978. A urmat cursurile Facultății de Sociologie din cadrul Universității Ehwa. A lucrat timp de zece ani ca scenaristă pentru diverse programe de televiziune. În 2011 a câștigat Premiul Grupului Editorial Munhakdongne cu romanul său de debut Gwireul giurimyeon (Dacă ai asculta), povestea unui tânăr cu o inteligență extraordinară, care, deși suferă de autism, reușește să își găsească locul în lume. În 2016 a câștigat Premiul Hwangsan pentru tineri autori cu cel de-al doilea roman al său, Komanechireul wihayeo (Pentru Comăneci), inspirat din propria copilărie, în care protagonista, o tânără pe nume Ko Mani, își imaginează că este renumita gimnastă Nadia Comăneci. Apărut în 2016, bestsellerul internațional Kim Jiyeong, născută în 1982 (82 nyeonsaeng Kim Jiyeong; Humanitas Fiction, 2021) are ca punct de plecare experiența personală a autoarei. Romanul a primit în 2017 Premiul „Scriitori de azi“, a fost votat „Cartea anului“ de către librarii coreeni, iar în 2018 depășise deja un milion de exemplare vândute. La sfârșitul lui 2020, vânzările s-au ridicat la peste 1,8 milioane de exemplare. Imediat după publicarea în limba engleză, cartea a devenit New York Times Notable Book of 2020 și Editors’ Choice Selection Best Books of 2020, fiind considerată una dintre cele mai bune cărți ale anului de Time Magazine și NPR, iar în Marea Britanie, de Guardian și Red Magazine. În 2018, Cho Nam-joo publică volumul de nuvele Geunyeo ireumeun(Numele ei) și romanul Gachul (Fuga), în 2019, Saha mensyon (Blocul Saha), iar în 2020, Gyureui mat (Gustul mandarinelor).

Fotografia autoarei © Minumsa