Raftul Denisei

Traducere de Oana Cristescu

Bestseller internaţional, numărul 1 în topurile din Europa şi America, vândut în peste 4 milioane de exemplare şi tradus în peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poartă semnătura regizorului Rob Marshall şi a primit în 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar şi 3 premii Bafta.

Chiyo, o fată dintr-un sat de pescari, este vândută unei okiya pentru a fi iniţiată în artele gheişelor. Ritualurile seducţiei sunt nenumărate, într-o lume al cărei eşafodaj se sprijină pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginităţii unei adolescente sau pe ţeserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheişă, ajunge să stăpânească destine, să deţină secrete şi să construiască un imperiu al erotismului ritualic.

Traducere de Florica Sincu

Roman câștigător al Historical Writers’ Association Gold Crown Award 2019 • Finalist la Goodreads Choice in Best Historical • Fiction Award 2019 • Bestseller în topurile din Times și Sunday Times • Tradus în peste 20 de țări

Plin de suspans, romantic, îmbibat de atmosfera de secol XIX, noul roman al britanicei Diane Setterfield, scris cu aceeași fervoare ca explozivul ei debut literar A treisprezecea poveste, combină superstiția cu descoperirea științifică, magia și legendele cu povești de iubire și ură, purtându-și cititorii în cel mai misterios loc de pe malurile Tamisei. Nominalizat pe lista scurtă la HWA Gold Crown Award 2019, bestseller în topurile din The Times și Sunday Times, una dintre „Cele mai bune cărți ale lunii decembrie 2018 de pe Amazon“, romanul A fost odată un râu e tradus în peste 20 de țări.

În noaptea cea mai lungă din an, spre sfârșitul epocii victoriene, la Lebăda, un han străvechi de pe malul Tamisei, obișnuiții locului stau la taclale sau spun povești de odinioară, când se întâmplă ceva neașteptat: în pragul ușii apare un bărbat rănit ținând în brațe trupul neînsuflețit al unei fetițe. Câteva ore mai târziu, sub ochii uluiți ai sătenilor din Radcot, copila se întoarce la viață. Zilele trec și misterul se adâncește. Fetița este mută și nimeni nu știe răspunsul la întrebările esențiale: Cine este ea? De unde a venit? Și cui îi aparține? Așa că fiecare începe să țeasă o poveste. Helena și Anthony Vaughan cred că fata este fiica lor răpită. Robert și Bess Armstrong sunt bucuroși să-și întâmpine nepoata, rodul unei legături secrete a fiului lor cu o tânără. Iar Lily White, umila menajeră a parohului, își dorește s-o regăsească pe sora ei mai mică. Oricât de dureros ar fi trecutul, oricât de prețioasă ar fi copila, ea nu poate fi a tuturor.

Traducere şi note de Luminița Bălan

Roman ecranizat cu titlul I am not Madame Bovary, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián, 2017

„Opera lui Liu Zhenyun se bucură de un succes imens în China şi a fost primită cu entuziasm în întreaga lume. Liu Zhenyun este considerat unul dintre cei mai mari umoriști chinezi.“ – Din discursul de decernare a distincției Chevalier de lʼOrdre des Arts et des Lettres

Li Xuelian, soția lui Qin Yuhe, este însărcinată pentru a doua oară. O veste bună? Nicidecum, ci o infracțiune, deoarece în China încălcarea legii care prevede „un cuplu – un copil“ se pedepseaște drastic. Soluția ar fi să divorțeze și să se recăsătorească după naștere. Nici o lege nu interzice unei mame singure cu un copil să-și refacă viața. Qin Yuhe e de-a dreptul entuziasmat de idee, numai că, după divorț, se însoară cu patroana coaforului din orășelul Cotitura. Li Xuelian vrea să se răzbune și să demonstreze că a fost înșelată, chiar dacă se autoincriminează. Procesul pe care i-l intentează fostului soț declanșează o serie de întâmplări amețitoare, la limita absurdului, de pe urma cărora ea are de suferit cel mai mult. Nu mi-am omorât bărbatul este o satiră savuroasă la adresa sistemului judiciar și a politicienilor corupți, o poveste tragicomică a cărei protagonistă se încăpățânează să îndrepte lucrurile când nimeni nu este interesat de adevăr.

Traducere de Liviu Papuc

Ultima carte publicată de Romain Gary, Zmeie de hârtie, este unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante romane de dragoste având ca fundal cel de-al Doilea Război Mondial.

Ludo crește într-un sat normand, în casa unchiului său Ambroise Fleury, celebru pentru că bricolează zmeie fabuloase. Viața lui liniștită este bulversată în ziua când o întâlnește pe angelica Lila, o fată din familia aristocratică poloneză care deține un conac în ținut. Este de ajuns o singură privire, și Ludo se îndrăgostește pentru totdeauna, iar astfel debutează aventura unei vieți: pentru a fi demn de inima și mâna Lilei, Ludo devine secretarul contelui Stas de Bronicki, tatăl fetei, jucător la bursă, dar și la mesele din marile cazinouri ale Europei, călătorește în Polonia, în ajunul izbucnirii războiului, și revine acasă în timp ce Germania invadează Polonia, Lila și familia ei dispar și Europa se cufundă în coșmar. Țările capitulează, dar cei care încă mai cred în idealuri nu abdică. Ludo va intra în Rezistență și va afla că eroi pot fi și un bucătar francez obsedat de arta culinară, și un profesor la senectute care redactează manifeste, și o fostă madamă ce se dă drept contesă, și un unchi care meșterește zmeie și are o ascunzătoare în atelier. Va putea însă Ludo să treacă peste ce va afla despre Lila?

Traducere şi note de Cornelia Dumitru

Bestseller New York Times • Bestseller USA Today • Bestseller NPR • Roman în curs de ecranizare

„Melanie Benjamin ne oferă un nou roman istoric de excepție, inspirat din viața unei femei extraordinare. Ficțiune biografică de cel mai înalt nivel.“ – Booklist

Când îl întâlnește pe faimosul Charles Lindbergh la o recepție de Crăciun dată de tatăl ei, ambasador al Statelor Unite în Mexic, Anne Morrow, studentă în ultimul an la un prestigios colegiu pentru fetele din lumea bună, nu bănuiește că viața i se va schimba spectaculos. Obișnuită să fie eclipsată de sora ei, Anne aproape că îl refuză pe tânărul aviator care îi propune să zboare împreună a doua zi în zori. Mica escapadă se dovedește începutul unei mari aventuri, aventura unei vieți trăite la limită, presărată cu uluitoare expediții și recorduri, dar marcată de o tragedie inimaginabilă care va lăsa cicatrici de neșters.

PULITZER PRIZE 2015 — Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction 2015 — Australian International Book Award 2015 — roman finalist la National Book Award 2014 — bestseller nr. 1 New York Times — cartea anului 2014 la Hudson Booksellers — cartea anului 2014 la New York Times Book Review — una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2014 la Powell’Books, Barnes & Noble, NPR’s Fresh Air, San Francisco Chronicle, The Week, Entertainment Weekly, Washington Post, Christian Science Monitor, Daily Beast, Slate.com, Seattle Times, Oregonian, Guardian — bestseller nr. 2 pe Amazon.com — tradus în peste 40 de limbi.

Cu o structură labirintică pusă în pagină magistral, romanul multipremiatului scriitor american Anthony Doerr urmează vieţile a două personaje, Marie-Laure – o tânără franţuzoaică lipsită de vedere – şi Werner – un orfan de origine germană – , care ajung să se întâlnească în timp ce amândoi încearcă să depăşească suferinţa fizică şi psihică îndurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Marie-Laure se va refugia, dintr-un Paris devenit de nerecunoscut din pricina haosului care a cuprins întreaga Europă, în Saint-Malo, unde locuieşte unchiul ei care suferă de agorafobie. Werner, orfan pasionat de tehnică, şi în special de transmisiunile radio, va ajunge cu armata germană în Franţa şi, în cele din urmă, la Saint-Malo. Deşi întâlnirea dintre cei doi nu va dura mai mult de o zi, ea va fi hotărâtoare pentru destinele personajelor, afectând inclusiv vieţile generaţiilor viitoare. Povestea lor e însă şi a unui misterios diamant, în căutarea căruia se află ofiţerii germani şi despre care se spune că îi va oferi posesorului viaţă veşnică, dar niciodată fericire. Dincolo de farmecul rar al naraţiunii, cititorul va regăsi un mesaj legat de importanţa solidarităţii şi a iubirii aproapelui.

Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel pentru literatura, in 1968. Vechiul oras imperial, capodopera lui Kawabata, a fost ecranizat in 1963 de Noboru Nakamura si in 1980 de Kon Ichikawa.

Traducere de Justina Bandol

Colson Whitehead, al cărui roman Ruta subterană, încununat cu Pulitzer Prize, e tradus în peste 40 de țări, a avut un debut fulminant, ingenios și de o originalitate izbitoare. Romanul Intuiționista a apărut în 1999 și a fost comparat cu Catch-22 de Joseph Heller, V de Thomas Pynchon și Ochiul cel mai albastru de Toni Morrison. A primit Quality Paperback Book Club New Voices Award și a fost finalist la PEN/Hemingway Award.

Provocator, de un umor subversiv livrat cu maximă gravitate, Intuiționista îi are ca protagoniști pe inspectorii de ascensoare dintr-un oraș american semănând cu New Yorkul, într-o perioadă nedefinită. Alegorie a rasei, a societății moderne, sau pur și simplu a naturii umane, cartea jonglează cu procedee stilistice și structurale ale romanului noir, ale genului detectivistic, ale criticii sociale naturaliste, chiar ale distopiei. Whitehead creează o lume perfect credibilă pornind de la elemente aparent neverosimile, un fel de labirint borgesian în care strălucește Lila Mae Watson, una dintre cele mai fascinante eroine din ficțiunea contemporană.

Lacul este povestea unei obsesii. Ginpei pare să fugă de o crimă nemărturisită, însă în mintea lui planurile temporale se amestecă, iar femeile din prezent se confundă cu cele întâlnite în trecut. Cititorul rătăceşte alături de personaj într-un univers al incertitudinilor, într-o lume ostilă. Empatia pe care o provoacă Ginpei-călăuza devine aproape o complicitate: lectura se transformă în pândă înfrigurată, în privire iscoditoare, în urmărire. Dar, dacă protagonistul caută doar frumuseţea în ipostazierea feminină şi o admiră pasiv de la distanţă, de care parte a liniei dintre bine şi rău se află faptele sale?

Traducere și note de Doru Mareș

„O splendidă poveste inițiatică, muzicală și onirică, așa cum numai Eric-Emmanuel Schmitt știe să scrie.“ – Point de Vue

Obsedat de o amintire din copilărie și fascinat de Chopin, tânărul Eric-Emmanuel se hotărăște să ia ore de pian. După un început cu stângul, doamna Pylinska, exotica și intransigenta profesoară poloneză stabilită la Paris, îi va oferi o educație muzicală originală: lecții private despre viață, despre artă și despre iubire, care, odată înțelese, îi vor revela tânărului adevărata lui vocație.

„«Scriu mângâind florile de câmp, fără a le mișca picăturile de rouă. Scriu făcând cerculețe în apă, pentru a pândi amplificarea undelor și dispariția lor. Scriu ca un copac în bătaia vântului, cu trunchiul inteligenței rămânând neclintit și frunzișul sensibilității fremătând.» O poveste delicată ca o adiere, despre ucenicia acelui lucru care îi scapă rațiunii. Esențialul.“ – La Libre Belgique

„Da, am scris și o carte despre Mozart, și una despre Beethoven. Muzica este indispensabilă pentru viața mea interioară. Prin ea renasc, mă consolez sau îmi exprim suferința. Muzica are o incredibilă influență spirituală și emoțională asupra mea. Pot să stau o zi fără să scriu sau să citesc, dar nu și fără să ascult sau să fac muzică. Respir prin urechi!“ – Eric-Emmanuel Schmitt, interviu în Le Progrès

Traducere şi note de Radu Paraschivescu

Strălucitul roman al lui James Salter relevă, din perspectiva personajului Philip Bowman, marile șocuri și micile plăceri ale vieții. Scriitorul american povestește – și te acaparează astfel complet – istoria unui bărbat fără istorie. Viața cotidiană în misterul și singurătatea ei, redată în tușe reci ca la Edward Hopper, simpla frumusețe a lucrurilor sau fragilitatea iubirilor sunt evocate de un mare stilist aflat la apogeul creației sale.

Philip Bowman este singur în mijlocul unei lumi forfotitoare și, paradoxal, relațiile în care intră îi accentuează singurătatea în loc să i-o destrame. El încearcă să se adapteze și să facă reglajele cuvenite, însă viața îi servește surpriză după surpriză. Marea iubire e o iluzie, nimic altceva. Ecuația fericirii? Prea multe necunoscute. Locul cel mai bun sub soare? O enigmă fără răspuns. Ar putea fi Londra, Sevilla, Siena sau Paris, ar putea fi New York, după cum ar putea fi la fel de bine un locșor pe malul unui râu din America natală. Protagonistul romanului Tot ce este rătăcește prin cancelariile propriei minți și, în paralel, înăuntrul unei geografii personale. O geografie al cărei relief are multe vârfuri literare, de la Hemingway la Ezra Pound și de la García Lorca la Susan Sontag.

Romanul Soloviov și Larionov semnat de Evgheni Vodolazkin, autorul bestsellerului Laur (tradus în 2014 în colecția „Raftul Denisei“), a fost finalist, în 2010, la premiile Bolșaia Kniga (Marea Carte) și Andrei Belîi, ca o recunoaștere a originalității cu care reconstituie un episod din trecutul Rusiei, îmbinat cu un prezent nu mai puțin pasionant.

Soloviov, tânăr cercetător în domeniul istoriei, studiază figura legendară a generalului Larionov, comandant în Armata Albă în timpul Războiului Civil din Rusia. Dar portretul pe care i-l face este unul pseudoistoric, contaminat de figuri proeminente din istoria Rusiei și chiar din familia lui Vodolazkin. Tema de cercetare prilejuiește incursiuni în timp și spațiu, în cele mai diferite medii, colorate pe alocuri cu o tentă detectivistică. Romanul abundă în considerații despre istorie, politică și morală, întruchipate într-o galerie de portrete memorabile, bazate pe jocul ironic al autorului cu sursele reale și cele inventate. O frumoasă și seducătoare poveste de dragoste întregește, cu umorul inconfundabil al scriitorului, gustat deja de cititorii români, acestă remarcabilă operă literară în care meditația asupra relativității lucrurilor – mai cu seamă a adevărului istoric – ocupă un loc central.

„A fost un război ciudat, un război al rușilor cu rușii, în care soldații luați prizonieri puteau lupta chiar de-a doua zi de partea dușmană. O făceau cu același devotament ca și înainte. Nu erau puțini cei care își făcuseră o obișnuință din a trece dintr-o tabără în alta. Pentru unii era unica posibilitate de a munci în condiții de război, pentru alții era un mod de viață, nu mai avea importanță pentru cine luptau. Într-o viață tihnită nu aveau parte de senzații tari. Îi îmbăta frăția de arme în fața morții. Trecerile în tabăra dușmană erau, de regulă, oprite de glonț. Sau de sabie. De fapt, nu prea aveai ce alege.“

Traducere și note de Andreea Sion

Iubiri monstruoase sau iubiri fără noroc, relații sordide sau de un erotism care transcende tabuurile, personaje care sfidează orice morală și sunt, unele, capabile de crime – cinice sau pasionale – și victime nevinovate. Nimic nu este banal în lumea imaginată de scriitor, nimeni nu poate spera la un final fericit. Cele șapte povestiri reunite în volumul O dimineață de iubire pură sunt tot atâtea miniaturi detaliate care concentrează în desenul lor întreaga complexitate a stilului și viziunii lui Mishima.

Deși acoperă douăzeci de ani din creația literară a autorului (1946-1965), cele șapte povestiri ale lui Mishima reunite în volumul de față sunt surprinzător de unitare, centrate în jurul marii teme a iubirii și dezvăluind un scriitor fascinat, încă de la debut, de transgresiune. Dacă experiența inițiatică prin care un băiat descoperă iubirea într-un peisaj magic de pe litoral ne frapează inițial prin romantismul său exaltat (deși sugestia unei realități funeste nu poate fi ignorată) – O poveste despre un promontoriu este scrisă în timp ce autorul nu are nici douăzeci de ani –, în O dimineață de iubire pură – povestea unui cuplu îmbătrânit care încearcă să-și mențină vie dragostea prin jocuri erotice perverse – găsim explicite cinismul și viziunea sumbră despre sexualitate care caracterizează întreaga operă a lui Mishima. Aceste două povestiri încadrează alte cinci texte în care sunt explorate povești de cuplu tragice sau sordide, mereu analizate cu luciditate crudă.

„Prin profunzimea analizei psihologice, Mishima este comparabil cu Stendhal, iar în explorarea personalităților distructive, ne amintește de Dostoievski.“ – The Christian Science Monitor

Traducere de Despina Jderu

Premiul Goncourt – alegerea României

Povestea asta este despre Sarah a fost nominalizată pentru Premiul Goncourt și pentru Premiul Goncourt al liceenilor. A primit Premiul librarilor din Nancy – Le Point și Premiul „Envoyé par la Poste”. A obținut Premiul Goncourt – alegerea Poloniei, Premiul Goncourt – alegerea României, Premiul Goncourt – alegerea Suediei. A obținut, de asemenea, Prix du Style și Premiul studenților France Culture-Télérama.

Povestea asta este despre Sarah surprinde iubirea incandescentă dintre o tânără profesoară și o violonistă de o frumusețe misterioasă, având ca decor un Paris cultural, încântător. Debusolată și îndrăgostită de Sarah cea copilăroasă și imprevizibilă, naratoarea trăiește o mare pasiune. Conceput în două părți, romanul mizează pe opozițiile viață și moarte, corpul fremătând și corpul bolnav, febra iubirii și ruptura. După momentul întâlnirii, al fuziunii – un fel de epifanie erotică –, al obsesiei mistuitoare, urmează momentul separării, al căderii, al convalescenței ca un doliu.

Traducere de Ioana Petridean

Roman încununat cu Premiul ADEI-WIZO în Italia și finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, Simetria dorințelor a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie.

Patru bărbați tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfințenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un pretext, așa cum se întâmplă și în cazul finalei din 1998. Doar că acum unul dintre ei are o idee: fiecare să scrie pe o bucățică de hârtie câte trei dorințe pe care le vrea împlinite până la meciul final al următorului Campionat Mondial, când vor vedea ce anume au reușit să realizeze și ce nu. Această secvență din deschiderea romanului marchează momentul în care Nevo începe să exploreze culisele vieților și trăirilor cele mai intime ale celor patru tineri, cartografiind o prietenie care ni se dezvăluie în toată forța ei covârșitoare, în ciuda trădărilor, a violenței, a resentimentelor și chiar a morții.

PRECOMANDA cu livrare din data de 1 octombrie 2019

Traducere și note de Adriana Liciu

În noul lui mare roman, Evgheni Vodolazkin rămâne fidel universului său literar, continuându-și într-un mod sclipitor meditația asupra timpului, memoriei și iubirii, și își păstrează capacitatea de a-și surprinde mereu cititorul în alt fel, de aceea am putea afirma că Laur, Aviatorul și Brisbane alcătuiesc o trilogie.

La 50 de ani, Gleb Ianovski, un virtuoz al chitarei recunoscut internațional, născut la Kiev, cu studiile făcute la Sankt-Petersburg și care cunoaște succesul la München, e diagnosticat cu boala Parkinson. Un autor rus întâlnit întâmplător vrea să-i scrie biografia, și astfel Gleb pornește pe firul amintirilor, în încercarea de a găsi un nou sens existenței sale. Tot întâmplarea îi prilejuiește întâlnirea cu Vera, fiica de 13 ani a unei iubite din tinerețe, și ea extrem de talentată la pian, și ea măcinată de o boală gravă. Conceput pe două voci, a muzicianului și a biografului său, pendulând între prezent și trecut, Brisbane e un roman simfonic în care moartea e învinsă nu prin muzică, nici prin iubire, ci prin puterea memoriei și a cuvântului. „Cu orașul Brisbane propriu-zis romanul meu nu are nici o legătură; altfel nu i-aș fi dat acest titlu“, declara Vodolazkin într-un interviu. Și totuși Brisbane e cheia întregii povești.

„Cred că mesajul romanelor mele este acesta: «Nu te lăsa pradă disperării». El se aude şi în Brisbane, în care eroul principal pierde sensul vieţii; dar viaţa e mai cuprinzătoare decât sensul ei.“ – Evgheni Vodolazkin

Traducere de Jana Balacciu Matei

După bestsellerurile Poftă de ciocolată și Jumătate de viață, Care Santos publică în 2018 un roman actual, în care lumina reflectorului cade asupra fragilității relațiilor de familie.

Ce a fost bun și ce a fost rău în deciziile Reinei Gené, care și-a croit o solidă carieră internațională? Cât bine și cât rău este dispusă să facă pentru a-și proteja fiul de 17 ani a cărui tentativă de sinucidere îi împarte viața între un înainte și un după? Blocată de viscol în aeroportul Henri Coandă din București, legată de lumea ei doar prin prețiosul telefon mobil, pragmatica și ambițioasa psiholoagă din Barcelona își descoperă vulnerabilitatea, obligată să navigheze prin meandrele unui trecut pe care îl crezuse încheiat și uitat.

„Un roman percutant despre adulter și singurătate, despre legăturile de familie, despre viața pe care ne-o trăim prea în grabă și disperarea de a te afla departe de cei dragi – totul din punctul de vedere al unei femei.“ – La Vanguardia

Traducere și note de Gabriela Lungu

PREMIUL EMILIO SALGARI 2018

Matteo Strukul este cel mai cunoscut autor italian de romane istorice, opera sa multipremiată fiind tradusă în peste 20 de limbi.

„De prea multe ori în viață am plătit dublu ceea ce credeam a‑mi fi oferit din prietenie.“ Însă pentru dragoste Casanova a plătit o singură dată. Soarta lui și a celei care i-a furat inima este hotărâtă într-un joc al intrigilor politice și al hazardului ce se desfășoară, pe rând, în luminile orbitoare ale unui palazzo somptuos, în clarobscurul unui canal cu gondole tremurându-i pe ape și în bezna unei temnițe unde Inchizitorul Negru își așteaptă victima.
Combinând elementele romanului istoric și de aventuri cu cele ale romanului libertin și apelând la o documentare solidă pentru a susține ficțiunea, Matteo Strukul îmbogățește cu tușe inedite portretul lui Giacomo Casanova, cel mai faimos seducător din istorie. Eroul său este un iubitor al cărților și teatrului, un călător, un alchimist, o figură extrem de complexă și de interesantă.

„Casanova, e adevărat, a fost protagonistul altor romane […], dar lipsea o narațiune modernă care să pună accentul pe un personaj ce merită să fie cunoscut. Casanova e un libertin, deci un seducător, dar și un rebel, un outsider, cum se spune azi, și un bărbat care făcea marketing pentru el însuși.“ – Matteo Strukul, interviu publicat în Il Mattino

Pe copertă: Pietro Longhi, Șarlatanul (detaliu; Francesco Guardi, Canal Grande la Podul Rialto (detaliu)

Traducere de Cornelia Rădulescu

Un roman pasionant prin mister și intrigă psihologică, desfășurat în Londra haotică a spionajului din timpul Blitzkrieg-ului și imediat după război, dar și în frenetica metropolă actuală, care fascinează prin istorie, memoria locurilor și literatură.

8 mai 1955. Marea Britanie sărbătorește zece ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar străzile Londrei sunt pline de oameni. Din mijlocul mulțimii exuberante, în Trafalgar Square, dispare în plină zi o tânără scriitoare, Emily J. Parker. Talentul îi fusese remarcat de însuși Leonard Woolf, iar cariera i se anunța promițătoare. În ciuda căutărilor asidue, nimeni nu reușește să-i dea de urmă. Timpul trece, lumea se schimbă și povestea ei e uitată. După 60 de ani, Rebeca Aldán, o tânără doctorandă din Spania, obține o bursă la Londra pentru a redacta teza care o are ca subiect pe Emily J. Parker și romanul ei neterminat. Cercetând mai ales perioada petrecută de Emily la Bletchley Park, Rebeca descoperă o femeie seducătoare, cu o inteligență speculativă, o maestră a disimulării.

Traducere și note de Mihnea Gafița

Alo? Albert Einstein la telefon este povestea unei prietenii de ordinul fabulosului și a unei vieți memorabile. Acest roman plin de bună dispoziție, farmec și emoție acoperă aproape un secol de istorie a Europei și prezintă sub o altă lumină omul din spatele mitului Einstein.

În ziua în care împlinește șaptezeci și cinci de ani, pe 14 martie 1954, Albert Einstein răspunde la telefon, în locuința sa din Princeton, New Jersey. De la celălalt capăt al firului, o liceeană de șaptesprezece ani, Mimi Beaufort, își cere scuze - „Probabil c-am greșit numărul“. „Nu, deloc, n-ați greșit numărul“, îi răspunde Einstein. Din acest schimb de replici ia naștere o minunată prietenie, care durează până la moartea omului de geniu, survenită după un an. Este doar una dintre prieteniile evocate de R.J. Gadney în romanul de față.
Scriind la timpul prezent și făcând uz de corespondența și fotografiile lui Einstein, R.J. Gadney reușește perfect să contureze viața trecută a fizicianului, universul academic în care acesta se manifesta, să-i redea meditațiile cu privire la bomba atomică și la propriul rol în construirea ei și, desigur, căutările pentru a formula o lege aplicabilă întregului mecanism al universului. De asemenea, îi pune în valoare șarmul considerabil și tandrețea față de prieteni. Este o carte și savantă, și ușor de citit.

Un microroman emoţionant despre călătoria frumoasă şi dificilă de la copilărie spre adolescenţă, narat cu toată forţa şi delicateţea lui Amos Oz.

Sumki e un băiat de 11 ani din Ierusalimul încă ocupat de britanici după al Doilea Război Mondial. Bicicleta primită în dar de la unchiul excentric care-l răsfaţă promite să fie începutul unei aventuri minunate. După debutul spectaculos, ziua îi aduce lui Sumki nenumărate răsturnări de situaţie, dar nu tocmai cele visate de temerarul biciclist. Băiatul va simţi ce înseamnă trădarea, frica, ruşinea, abandonul. Iar seara va descoperi iubirea.

Un roman răvășitor despre România anilor 1930–1940, inspirat de Jurnalul lui Mihail Sebastian

O ambițioasă frescă a României anilor 1930–1940, Eugenia este un roman vibrant, scris pe mai multe niveluri, în care ficțiunea și realitatea se împletesc pentru a pune sub lupă originea urii și a violenței și, nu în ultimul rând, uimitoarea rezistență a celui mai fragil dintre sentimente – dragostea. Articulându-se în jurul Jurnalului lui Mihail Sebastian, povestea de iubire imaginată de Lionel Duroy ocolește judecățile definitive, dar nu și întrebările dureroase. În 2019, cărții i-a fost acordat Premiul Anaïs-Nin.

„În ultimele pagini ale Jurnalului său, Mihail Sebastian nota că și-ar fi dorit să scrie o carte despre cel de-al Doilea Război Mondial, așa cum îl trăise el. A murit înainte de a putea face acest lucru, strivit de un camion sovietic. [...] Prin apariția frumosului roman Eugenia, Lionel Duroy pare să fi dat propria versiune a cărții nescrise, tocmai ca să repare o nedreptate, să umple un gol, să-i împlinească visul celui dispărut la 38 de ani. Cu această carte, peste decenii, Duroy îi oferă un dar fratern lui Mihail Sebastian, pe care singurătatea l-a făcut să sufere atât.“ – Raphaëlle Leyris, Le Mondes des Livres

„Cu un talent remarcabil, Lionel Duroy își plasează eroina fictivă într-o lume reală, populată de personaje ale căror nume ne sunt cunoscute – Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Curzio Malaparte sau Anton Bibescu, pe care cititorul le întâlnește odată cu Eugenia și iubitul ei cât se poate de real, scriitorul român evreu Mihail Sebastian.“ – Le Figaro Littéraire

„Lionel Duroy recurge la metoda des folosită de scriitori și de cineaști a poveștii de dragoste pe fundal istoric. În felul acesta cititorul este mai ușor condus cu abilitate, obligat într-un fel să devină spectatorul ororii pe fondul unei licăriri de speranță însă. În acest roman, Eugenia incarnează cu adevărat speranța, ea este un personaj luminos care traversează o epocă istorică teribilă, plină de contradicții și de răbufniri de barbarie. Eugenia mai este însă și naratorul în această carte, prin ochii ei ni se derulează istoria și prin ochii ei vedem și noi cum oameni obișnuiți se transformă uneori în ucigași.“ – Matei Vișniec, RFI

Traducere și note de Raluca Nicolae

La începutul secolului XX, Ryūnosuke Akutagawa uimește lumea artistică japoneză cu imensul său talent literar, atrăgându-și titlul de „părintele prozei scurte japoneze moderne“. Volumul de față reunește douăzeci de povestiri cu o largă paletă tematică, traduse pentru prima dată în limba română, ce dovedesc geniul lui Akutagawa de a scrie literatură în filigran și de a se poziționa permanent în vecinătatea bizarului. Akutagawa, care reușește să creeze microcapodopere inspirate din tradiții literare diverse, își invită cititorul să pășească în Japonia medievală (Prințesa Roku no Miya, Kesa și Moritō, Nasul), în perioada Restaurației Meiji, când Orientul întâlnește Occidentul (Balul) și, nu în ultimul rând, în Japonia contemporană lui (Roți zimțate, O poveste ciudată).

„Dacă s-ar face un sondaj despre cei mai importanți zece scriitori japonezi de la începuturile perioadei moderne (1868) până în zilele noastre, Akutagawa s-ar număra, cu siguranță, printre ei. Sau, dacă ar fi să restrângem lista, cred că se înscrie printre primii cinci.“ – Haruki Murakami

„Extravaganța și oroarea sunt mereu prezente în opera lui Akutagawa, fără să-i contamineze stilul, care reușește să-și păstreze mereu limpezimea de cristal.“ ؘ– Jorge Luis Borges

Traducere şi note de Marius Dobrescu

Ismail Kadare este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul International Man Booker Prize.

În Albania secolului al XV-lea, războiul bate la ușă. Locuitorii cetății de scaun și-au ales soarta. Nu au primit pacea otomană, pe care solia sultanului le-o promitea în schimbul abjurării, iar acum așteaptă riposta neîntârziată a imperiului. Iar odată cu primăvara sosește și imensa armată turcă, înaintând leneș și inexorabil spre fortăreață. Capitularea, se pare, nu e decât o chestiune de timp. Dar acest timp, infim în durata istoriei, este nesfârșit pentru cei prinși în încleștarea în care se înfruntă două lumi. Stelele consultate de astrolog rămân tăcute. Imamii prevestesc victoria, iar poetul orb plânge în versuri prăpădul. Unde e adevărul? Ce să scrie cronicarul oștirii? Un lucru e sigur: indiferent de care parte se va înclina balanța în săptămânile, apoi lunile de asediu și de arșiță, cadențate de bubuitul înnebunitor al tobelor, și eroii, și lașii vor avea aceeași soartă.

„Un roman-cronică de un realism perfect și nemilos, tensionat, transformat în mit de bogăția simbolurilor și amintindu-ne astfel de Troia.“ – Le Monde

Traducere de Liviu Papuc

La cincizeci și nouă de ani, Jacques Rainier pare să aibă totul. O afacere prosperă, o iubită tânără și exotică, sincer îndrăgostită de el. Până într-o zi, când o întâlnire nefastă, la Veneția, marchează începutul declinului pentru bărbatul aparent invincibil și infailibil. Problemelor financiare cunoscute doar de cercul apropiaților li se adaugă acum o imensă angoasă, care îi macină fiecare gând și gest. Terifiat de perspectiva eșecului și a pierderii ființei iubite, Rainier se refugiază într-o lume a fantasmelor inavuabile. Iar când imaginația nu îi mai poate oferi soluții, îi cere Laurei să treacă alături de el dincolo de limita convențiilor, în teritoriul necartografiat al transgresiunii.

„Romain Gary nu a devenit niciodată un clasic în adevăratul sens al cuvântului. Și în această cheie trebuie sa-l citim: iconoclastă și inclasabilă, opera lui rezistă oricărei etichetări. Deși e unul dintre cei mai citiți autori, rămâne izolat în peisajul literaturii franceze. Gary și-a cultivat consecvent imaginea de paria, de cazac al literelor, alegându-și personajele din rândul saltimbancilor și marginalilor. Mereu nemulțumit de sine, de o sensibilitate exacerbată, a întreținut acest mit inventându-și o autobiografie, încurcând pistele, ștergând indiciile, publicând sub pseudonim, râzându-și de buna-cuviință literară, șocând prin ireverența față de canoanele stilului și ale compoziției romanești, prin declarațiile sale caustice și prin umorul negru.“ – Maxime Decout

Traducere și note de Luana Schidu

„Tulburător și puternic.“ – Sunday Times

Ne aflăm în iarna anului 1947, în Londra devastată de război. Tânăra Albertine Whitelaw, o franțuzoaică sosită de curând aici cu soțul ei englez, răspunde unui anunț văzut întâmplător și se angajează să-i țină companie câteva zile pe săptămână unui bătrân misterios, un nobil imigrant rus dintr-o familie care a inspirat unul dintre cele mai cunoscute romane. Și, în timp ce el își deapănă încet povestea, viața Albertinei e răscolită adânc.

Traducere și note de Fiana Yuksel

Comparat cu Numele trandafirului, romanul istoric multipremiat Imperiul fără de sfârșit a fost vândut într-un milion de exemplare numai în Coreea de Sud și a fost ecranizat de Park Jong-won în 1995.

Romanul relatează, într-un tempo dramatic, evenimentele din cursul unei zile și al unei nopți de iarnă din anul 1800, la curtea regelui Jeongjo. Cărturarul Yi In-mong, custode al Bibliotecii Regale, este chemat să investigheze moartea subită a lui Jang Jong-o. A fost o crimă, sau o întâmplare nefericită? Pe măsură ce acesta deslușește sensul intrigilor, se conturează idealurile cărturarilor confucianiști, pentru care cunoașterea, adevărul și caracterul moral sunt mai presus chiar decât iubirea.

„Cartea deschide o fereastră către luptele pentru putere din regatul Joseon, în care diferențele de opinie puteau să aibă adesea consecințe fatale.“ – Donald Baker

Ilustrația copertei: Soare, Lună și cinci piscuri, autor necunoscut, sec. al XIX-lea (detaliu)

Traducere și note de Alexandra Coliban

Laureata Booker Prize pentru Dumnezeul lucrurilor mărunte

Bestseller New York Times • cea mai bună carte din 2017 aleasă de Sunday Times, NPR, Amazon, Kirkus Reviews, The Washington Post, Newsday, Hudson Group • roman nominalizat la Man Booker Prize 2017 • finalist la National Book Critics Circle Award 2017 • nominalizat la Carnegie Medal 2018

La douăzeci de ani de la cartea ei de debut, Dumnezeul lucrurilor mărunte, care a câștigat Booker Prize în 1997, după același număr de ani de activism și mai multe volume de eseuri publicate, scriitoarea indiană a revenit la literatură cu mult așteptatul roman Ministerul fericirii supreme. Arundhati Roy ne dăruiește, cu același amestec irezistibil de furie și tandrețe, un mozaic al Indiei contemporane, într-o amplă simfonie literară închinată celor care, răniți de lumea dezumanizată, sunt salvați de iubire și speranță.

Ministerul fericirii supreme ne poartă într-o călătorie care se întinde pe mai mulți ani, ieșind din mahalalele înghesuite ale vechiului Delhi, trecând prin noua metropolă înfloritoare și ajungând în Valea Cașmir și pădurile din India Centrală, unde războiul e pace, iar pacea e război și unde, din când în când, se declară „normalitatea“.

Traducere și note de Gabriela Russo

O frescă plină de culoare a anilor 1970 în Moscova sovietică prin prisma unui tânăr Don Juan pe dos și a șirului de personaje feminine care îl seduc. Roman tradus în peste douăzeci de țări și distins, în Italia, cu Premiul Grinzane Cavour în 2008.

Șurik e tânăr, frumos, senzual și întâmplarea face să-și înceapă ucenicia sexuală cu o femeie matură a cărei singurătate îi trezește mila. Pe neașteptate, compasiunea ajunge să-i guverneze viața, făcând din el un erou tragicomic aflat la bunul plac al femeilor în căutarea iubirii. Însă „jocul dragostei și al întâmplării“ e complicat și periculos, iar Șurik devine fără voie personajul secundar al propriei vieți, trăindu-și dramele cotidiene cu fatalism, nostalgie și umor.

Ilustrația de pe copertă: Valentin Serov, Portret de tânăr (detaliu)

Medeea şi copiii ei, apărut în 1996, este al doilea roman al Ludmilei Uliţkaia, tradus până acum în peste douăzeci şi cinci de limbi. În 1997 a fost distins în Italia cu Premiul Penne, iar în anul 2009 a fost nominalizat pe lista scurtă la Booker Prize.

Reeditând parcă întemeierea coloniilor antice în Crimeea, familia Sinopli, alături de alte familii de greci, armeni sau evrei, s-a stabilit printre tătari în oraşul Feodosia în secolul al XIX-lea. De atunci, de-a lungul mai multor generaţii, evenimentele care au zguduit Rusia i-au purtat pe descendenţii ei care încotro, de la Moscova până la Tbilisi sau Taşkent. Odată cu relativa domolire a istoriei însă, în sezonul estival, cei plecaţi încep să fie atraşi înapoi şi, împreună cu copiii lor, se întorc an de an să-şi petreacă vacanţa în casa primitoare a bătrânei Medeea, singura rămasă în locurile de baştină. Sub soarele de vară, ca un ecou al pasiunilor ce-au bântuit dintotdeauna numeroasa familie, între tineri se înnoadă şi se deznoadă năvalnice iubiri, cu derizoriul lor inevitabil şi tragicul lor de neînţeles. Medeea, femeie fără copii, îi urmăreşte discret pe tot mai numeroşii urmaşi ai părinţilor şi bunicilor ei, amintindu-şi totodată întâmplările petrecute în familia Sinopli în lunga ei istorie. Le înţelege vieţile complicate şi îi compătimeşte în sinea ei, dar îi acceptă senină pe toţi, aşa cum sunt, cu bunele şi relele lor, pentru a-i vedea adunaţi laolaltă.

„O carte la fel de fascinantă şi doldora de poveşti ca amintirile depănate la gura sobei de o bătrână plină de har; un mozaic labirintic de reminiscenţe din istoria unei epoci.“ (Kirkus Reviews)

„În tribulaţiile propriei familii, Medeea urmăreşte întregul spectru al moravurilor vremii ei, păstrându-şi toleranţa faţă de tot ce este omenesc. De aici, caracterul profund uman al romanului, perspectiva vibrantă, mustind de viaţă şi punctată de scene pline de umor, asupra destinului sub care cad oamenii şi a felului în care ei răspund provocărilor lui.“ (Jerusalem Post)

„Ludmila Uliţkaia captează cu mare talent farmecul unui loc unde se învălmăşesc destine, farmecul unui peisaj şi, mai presus de toate, magia eroinei sale, Medeea.“ (Christa Wolf)