Raftul Denisei

Traducere şi note de Ivona Berceanu

Romanul Macbeth de Jo Nesbø este publicat în 38 de țări.

„Macbeth este un thriller despre lupta pentru putere, care se desfășoară în egală măsură într-un decor sumbru de roman noir și în tenebrele unei minți paranoice.“ – Jo Nesbø

În orașul lui Macbeth, soarele nu strălucește aproape niciodată și oamenii zâmbesc prea rar. În mandatul coruptului Kenneth, străzile au devenit tot mai nesigure. Dar acum Duncan, noul șef al poliției, încearcă să reinstituie domnia legii, iar maleficul Hecate, stăpânul invizibil al orașului, trebuie să se protejeze nu doar de concurenții de pe piața drogurilor, ci și de ofițerii de la Narcotice. Va paria pe Macbeth, un tânăr polițist integru și aparent invulnerabil, care nu se așteaptă ca trecutul să-l ajungă din urmă.

Traducere și note de Dinu Flămând și Anca Milu Vaidesegan
Prefață de Dinu Flămând

„Munca mea constă în a scrie până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa. Eu nu fac romane, nu spun povești, nu pretind să distrez pe cineva, nici să fiu amuzant, nici să fiu interesant; vreau numai ca pietrele să devină mai ușoare ca apa. [...] M-am simțit fericit în Transilvania, în munți. Pe înălțimile de acolo pietrele își mai pierduseră din greutate, dar mai aveam încă nevoie de mult timp, deoarece cuvintele sunt foarte lente și durează până reușesc să impregneze lucrurile, intră greu în ele; ideea despre moartea mea începe să seme­ne cu moartea mea. Uneori corpul meu îngheață, alteori câte o piatră se ridică. Însă multe dintre ele încă lipsesc. Când toate vor deveni mai ușoare ca apa, atunci da, pot să fiu citit, fiindcă am scris ceea ce era necesar să scriu." - António Lobo Antunes

„Cred că e cel mai bun lucru pe care l-am scris până acum“, declara autorul portughez despre noul său roman, Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa. Cartea este o aventură intelectuală și senzorială în 23 de capitole cu un minimum de punctuație, de fapt, 23 de fraze ample, numite de critică „versete poetice“, care oferă o experiență de lectură inedită: un tânăr sublocotenent aduce din Angola un băiat de culoare, un orfan, pe care îl adoptă împreună cu soția lui. Peste 40 de ani, ca într-un ecou al faptelor tatălui, fiul va comite o crimă. Războiul, imposibilitatea iertării, rasismul, moartea, iubirea sunt tot atâtea teme ale unei proze căreia emoția îi conferă ritmul unei adevărate cantate.

 

Traducere de Daniel Nicolescu.

Apărut pe 4 ianuarie 2019, Serotonină, al șaptelea roman al scriitorului francez Michel Houellebecq, și-a confirmat statutul de cea mai așteptată carte a iernii și a devenit în scurt timp de la apariție un adevărat fenomen editorial, ocupând locul 1 în toate topurile de vânzări. Până în prezent, romanul s-a vândut în Franța în peste 500.000 de exemplare.

Roman al unei rătăciri fără speranță pe drumurile din nordul Franței, al dezabuzării și nostalgiei convulsive față de iubiri ratate cu bună știință, dar și al privirii lucide și necruțătoare asupra lumii contemporane, cu răzvrătiți intratabili și ”veste galbene” sui generis, Serotonină este cu siguranță una dintre cele mai puternice, mai tandre și mai vitriolante cărți scrise de laureatul din 2010 al premiului Goncourt.

Traducere de Irina Horea

Primul roman al lui J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, cristalizează, prin două povești distincte, teme sensibile, precum cea a războiului, cu toate atrocitățile lui, a iubirii și mitogenezei, ideea de apartenență la o națiune sau la o etnie și fenomenul ciocnirii civilizațiilor, așa cum se întâmplă, pe de o parte, între coloniștii olandezi și populațiile băștinașe africane în secolul al XVIII-lea, iar pe de altă parte, între Statele Unite ale Americii și civilizația Orientului Îndepărtat în timpul conflictului din Vietnam, care a marcat istoria celor două țări în secolul trecut.

Prin personajele și poveștile pe care le conturează, Coetzee propune un roman al relațiilor disfuncționale, deopotrivă cu ceilalți și cu sine, al jocurilor de putere și al exploatării conjuncturale a pozițiilor de forță, replicate în contexte istorice și spații geografice complet diferite.

Traducere și note de Adriana Liciu
Prefață de Sever Voinescu

Un roman picaresc plin de forță, uimitor, ușor deconcertant, semnat de un clasic al literaturii ruse nedreptățit, poate, de contemporaneitatea cu marile nume ale secolului al XIX-lea.

„Fără Leskov nu ar exista nici Cehov, nici Bulgakov, nici García Marques ori Julio Cortázar. […] Leskov este povestitorul esențial: el nu înfățișează viața, o creează în întreg miracolul, teroarea și magia ei.“ – Alberto Manguel

 

„Istoria albinelor va stârni interesul unui număr foarte mare de cititori. Lunde a scris un roman pe care mulți îl vor citi dintr-o suflare, după care se vor așeza și vor medita: asupra vieții, a lumii și a viitorului. O reușită totală.“ – Annette Orre, littkritikk.no

„Maja Lunde combină imaginația și cercetarea științifică în acest roman care țintește să transmită un mesaj convingător, un roman plasat într-un trecut sumbru, o modernitate deja condamnată și un viitor distopic.“ – Kirkus Reviews

Bestseller internațional publicat în treizeci și cinci de țări • peste un milion și jumătate de exemplare vândute în toată lumea • Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) în 2015 • cea mai bine vândută carte în Norvegia în 2015 • cea mai bine vândută carte în Germania în 2017 • doi ani consecutiv în topul Der Spiegel • selectată în cadrul programului Books at Berlinale în 2017 • una dintre cele mai vândute zece cărți în traducere din Marea Britanie în 2018 • roman în curs de ecranizare.

Neliniștitoare, revelatoare, emoționantă și scrisă cu o măiestrie aparte, Istoria albinelor unește în mod surprinzător trei voci distincte din trei epoci diferite într-un roman provocator despre supraviețuirea speciei umane. Relațiile cele mai puternice și în mod paradoxal cele mai fragile, cele dintre părinți și copii, sunt puse în echilibru cu aceea asupra căreia rareori reflectăm – relația dintre om și natură.

„Maja Lunde nu scrie un raport de mediu, ci o ficțiune de cea mai bună calitate, care nu se concentrează neapărat asupra albi¬nelor, ci mai ales asupra oame¬nilor și a relației pe care o au cu copiii lor și cu locul în care trăiesc.“ – Deutsche Welle

Traducere și note de Veronica D. Niculescu

Roman despre prietenie și nevoia de iubire, despre binele imens și răul de neiertat care se pot ascunde în cele mai mărunte gesturi, Sonata Gustav a câștigat National Jewish Book Award în 2017, a fost finalist la Costa Novel Award (2016), Walter Scott Prize (2017), Royal Society of Literature Ondaatje Prize (2017) și nominalizat la Women Prize for Fiction (2017) și International Dublin Literary Award (2018 ). Bestseller Sunday Times, este tradus în peste 30 de țări.

„Sonata Gustav e un roman de o frumusețe extraordinară, dureroasă, o poveste despre o iubire profundă, în antiteză cu atâtea relații eșuate, și despre conflictul dintre pasiune și stăpânirea de sine. Rose Tremain este unul dintre cei mai buni scriitori britanici, iar acest roman strălucit merită să ajungă la câți mai mulți cititori.“ – Salman Rushdie

Gustav s-a născut într-un orășel elvețian pașnic, unde al Doilea Război Mondial nu pare să fi lasat cicatrici. Dar familia Perle a suferit consecințele alegerilor făcute de tată, Erich, în timpul conflagrației, când Elveția și-a închis granițele pentru refugiații evrei. Crescut de o mamă adorată, Emilie, dar care este rece și dominatoare, incapabilă să uite loviturile trecutului (o copilărie lipsită de iubire, o căsnicie nefericită, ruina adusă de acțiunile lui Erich), Gustav se bucură de afecțiune prin procură când se împrietenește cu Anton, fiul sensibil și răsfățat al unei familii prospere, talentat pianist. Modelat de austeritate și frustrare, Gustav învață să trăiască lipsit de pasiune, mulțumit de ritualurile pedant-repetitive ale vieții sale de director de hotel. După moartea lui Emilie, sobrul Gustav începe să afle povestea familiei sale, iar nebănuitele pasiuni devastatoare și gesturi dramatice ale trecutului îi năruie eșafodajul convingerilor. Salvatoare pare să fie revelația unei prețioase iubiri târzii.

Traducere de Doru Mareș

Împrumutând senzualitatea stampelor japoneze, Biroul pentru Grădini și Iazuri este romanul unei călătorii inițiatice din Epoca Heian. Didier Decoin imaginează periplul unei tinere femei care-și iubește soțul și dincolo de moarte. Între rivalități politice și ritualuri seducătoare, scriitorul surprinde atmosfera unei Japonii eterne, care se abandonează rafinamentului și simțurilor. Recompensat în 2017 cu Prix des Lecteurs de L’Express / BFMTV, romanul este tradus în peste 15 limbi.

Cu umerii raniți de încarcatura prețioasă pe care o poartă – opt crapi, dintre ultimii prinși de soțul ei, Katsuro, înainte să se înece –, Miyuki pornește fără ezitare spre capitala Heian-kyō, ca să ducă, în locul acestuia, peștii pentru iazurile imperiale. La capătul unui drum lung, plin de întâmplări violente, ajunge la palat și-l întâlnește pe temutul Nagusa Watanabe, directorul Biroului pentru Grădini și Iazuri. Dar, în loc să fie trimisă acasă cu plata pentru crapi, lui Miyuki i se cere să mai rămână la Curte, unde urmează să aiba loc takimono awase, concursul de parfumuri pentru care toată lumea se pregătește cu febrilitate.

 

Traducere și note de Veronica D. Niculescu

Bestseller New York Times • Aleasă drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2018 de către publicațiile The Washington Post, USA Today, The Boston Globe, Publishers Weekly, Bloomberg, Real Simple, Glamour și de către New York Public Library

Mărturisindu-se atrasă irezistibil de poveștile femeilor curajoase și originale, care își croiesc singure drumul în viață și își controlează destinul, Paula McLain, autoarea bestsellerului Soția din Paris, îi dedică acest nou roman, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondentă de război și scrii¬toare Martha Gellhorn, uneia dintre cele mai interesante figuri din peisajul jurnalistic și literar american al secolului XX.

Traducere de Oana Cristescu

Bestseller internaţional, numărul 1 în topurile din Europa şi America, vândut în peste 4 milioane de exemplare şi tradus în peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poartă semnătura regizorului Rob Marshall şi a primit în 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar şi 3 premii Bafta.

Chiyo, o fată dintr-un sat de pescari, este vândută unei okiya pentru a fi iniţiată în artele gheişelor. Ritualurile seducţiei sunt nenumărate, într-o lume al cărei eşafodaj se sprijină pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginităţii unei adolescente sau pe ţeserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheişă, ajunge să stăpânească destine, să deţină secrete şi să construiască un imperiu al erotismului ritualic.

 

Patru povești și patru destine ieșite din comun imaginate de Eric-Emmanuel Schmitt pentru a explora sentimentele intense, aproape niciodată mărturisite, care ne determină gesturile extreme.

„Poate fi definit un om printr-o singurã faptã? Și este iertarea mereu posibilă? Acestea sunt întrebãrile care răsunã neîncetat în fundalul poveștilor cu deznodământ implacabil ale lui Schmitt. Iar autorul le răspunde cu virtuozitatea care e o constantă a scrisului său.“ – Lire

Două gemene adorabile văd lumina zilei într-un sat idilic, dar viața lor nu se va dovedi atât de feerică pe cât o prevestea povestea nașterii lor: la început nedespărțite, vor ajunge rivale, dacă nu chiar dușmance de moarte. Un bancher versat și cinic, mereu răsfățat de soartă, învața, de la o mamă dispusă să renunțe la tot pentru fiul ei, lecția sacrificiului și a iertării. Un criminal în serie închis pe viața este chemat săptămânal la vorbitor, dar nu de mama lui, ci de cea a cărei fiică a ucis-o cu bestialitate. Ce urmărește îndurerata Elise? L-a iertat pe monstru, sau vrea să-i alunge liniștea? Zilele tihnite ale lui Werner von Breslau, un nonagenar retras, fost pilot de vânătoare reconvertit în grădinar pasionat, se îmbogățesc cu imprevizibilele vizite ale lui Daphne, o fetiță din vecini, alături de care bătrânul taciturn va descoperi calea spre inocență.
Maestru al nuvelei (gen literar care i-a adus un Premiu Goncourt în 2010), Schmitt le oferă cititorilor săi, cu acest nou volum, patru texte surprinzătoare și tot atâtea ipostaze ale volatilei relații dintre vinovatie si iertare.

 

Traducere și note de Sînziana Dragoş

Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi.

Bestseller New York Times • bestseller Sunday Times • #1 bestseller Australia • #1 bestseller Canada • carte nominalizată la Indie Book Awards 2019, Australia

În vara anului 1862, artiștii din Frăția Magenta însoțiți de muzele lor vin să creeze și să se bucure de libertate la Birchwood Manor, casa mult iubită a lui Edward Radcliffe de pe malul Tamisei. Edward e cel mai strălucit dintre ei, cel mai entuziast, cel mai hotărât să sfideze prejudecățile epocii. Dar în scurtă vreme o femeie este împușcată, o alta dispare, iar o neprețuită bijuterie de familie este de negăsit. Viața și cariera lui Edward sunt distruse, iar el rătăcește în hăul adânc al disperării. O sută cincizeci de ani mai târziu, Elodie Winslow, o arhivistă londoneză, dă din întâmplare peste o geantă veche, în care găsește carnetul de schițe, după toate aparențele, al unui pictor victorian și fotografia unei tinere de o frumusețe aparte. Printre desenele din carnet, unul anume îi atrage atenția: o casă cu două frontoane, așezată la cotul unui râu, ce i se pare neobișnuit de familiară. Care e legătura ei cu Birchwood Manor? Și de ce simte că femeia din fotografie are ceva să-i transmită? Pentru a răspunde acestor întrebări, Elodie va trebui să asculte vocea martorului uitat de toți: Birdie Bell, fiica ceasornicarului.

 

Paris, 1975. Dupa tragicul accident in care-si pierde mama, tanara editoare Camille Werner descopera printre misivele previzibile un plic ciudat. In el, o scrisoare de cateva pagini, relatand intamplari din copilaria unor necunoscuti. O eroare a postei, sau poate o scapare a expeditorului anonim, crede Camille. Dar primul plic e doar inceputul unui sir de scrisori care, fila cu fila, deapana povestea a doua iubiri imposibile si a nenumarate vieti sfaramate. Incetul cu incetul, Camille intelege ca teribila taina pe care vrea sa i-o impartaseasca autorul anonim o priveste chiar pe ea. In acest roman, care are suflul marilor istorisiri, Hélène Grémillon asociaza pasiunea cu suspansul psihologic, intr-un admirabil stil literar.

Traducere și note de Rodica Ștefan

Roman finalist la National Book Critics Circle Award 2016 și la Goodreads Choice for Best Fiction • Cea mai bună carte a anului 2016 în publicațiile USA Today, Newsday, New York Times, Kirkus Reviews, Washington Post, San Francisco Chronicle, People, BookPage, New York Magazine • inclus în Top 10 de către Time Magazine

Autoare de succes, deținătoarea unor prestigioase distincții (Orange Prize for Fiction șI PEN/Faulkner Award), Ann Patchett a cucerit publicul cititor prin romane ca Belcanto și Fascinație. Scriitoarea revine în forță cu un roman cu tentă autobiografică, Comuniune, o poveste lucidă și tandră ce urmărește de-a lungul deceniilor destinele a șase copii reuniți fără voie după divorțul părinților și reconfigurarea familiilor. Scris cu umor și compasiune în egală măsură, Comuniune vorbește despre profundele legături de iubire și loialitate care ne țin împreună.

În clipa în care Bert Cousins o întâlnește pe Beverly Keating la petrecerea de botez a fiicei acesteia din urmă, cei doi se simt atrași unul de celălalt cu o forța căreia nu i se pot împotrivi. Iubirea ce se naște între ei, subminând căsniciile în care amândoi se află deja, va duce la destrămarea acestora și întemeierea unei noi familii împreună cu cei șase copii cu vârste cuprinse între cinci și doisprezece ani. De-acum încolo, fetele lui Beverly, Caroline și Franny, și copiii lui Bert – Cal, Holly, Albie și Jeannette – vor pendula între două cămine. Acesta este, de fapt, punctul din care povestea pornește în forță, istorisită pe mai multe voci și din perspective diferite, fiecare dintre personaje deținând, pe rând, rolul principal și având posibilitatea de a-și desfăoura propria realitate. Patchett urmărește vreme de cincizeci de ani destinele celor șase copii ai celor două familii, interacțiunile dintre ei în momentele-cheie ale vieților lor și felul în care divorțul părinților și reconfigurarea familiilor le modelează parcursul și alegerile, trasând în tușe sigure profiluri psihologice veridice, de o mare subtilitate.

Traducere de Cristian Ionescu

Inclus de The Times pe lista celor mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945, Hanif Kureishi este un prozator, dramaturg și scenarist multipremiat: a câștigat prestigiosul Whitbread Award și a primit două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun scenariu. Opera lui este tradusă în 36 de limbi. Cel mai recent roman al lui Kureishi, Nimicul, este o fantezie strălucită în jurul triunghiului soț-soție-amant, în care până și jocul referințelor literare și cinematografice te acaparează.

„Cel de-al șaptelea roman al lui Hanif Kureishi are un umor diabolic: sex, gelozie, escrocherii sentimentale, neajunsurile vârstei, autodistrugere, scatologie — toate sunt concentrate în Nimicul, o carte despre un triunghi conjugal cu o intrigă de film noir. […] În universul închis și claustrofobic al casei sale, arogantul Waldo pune în scenă ultima lui capodoperă. În răzbunarea bătrânului regizor simțim «piesa în piesă» a lui Hamlet, capacitatea de manipulare a lui Iago, gelozia lui Othello și puterile supranaturale ale lui Prospero.“ – The Times

 

Traducere și note de Alexandra Coliban

Una dintre cele mai citite cărți ale lui Kurt Vonnegut, Bun venit printre maimuțe este o declarație de dragoste și de război facută de scriitor rasei umane. Cu ironia supremă și fraza albă, mușcătoare, care l-au consacrat, Vonnegut are în acest volum o energie creatoare de zile mari.

Bun venit printre maimuțe îi adună laolaltă pe EPICAC, computerul îndrăgostit și poet, un Cyrano al vremurilor noastre; pe Harrison Bergeron, victimă a politicii egalitare a unui stat al viitorului; pe Billy Poetul, revoluționarul dintr-o lume distopică, în care oamenii trăiesc anesteziați de la brâu în jos; pe domnișoara Ispita, condamnată aprioric pentru frumusețea ei; pe un colonel american care joacă o diabolică partidă de șah, în care piesele sunt oameni vii. Fiecare dintre povestirile incluse în volum este o microlume completă, fascinantă, fiecare îndreptând câte un deget acuzator sau jucăuș către lumea noastră.

 

Traducere de Gabriela Russo

În aceste trei ficțiuni definitorii pentru stilul sãu, Ludmila Ulițkaia oferã un tablou al vieții ca atare, cu luminile și umbrele ei, cu micile și marile ei comedii și drame cotidiene. Dar destinele neînsemnate, viețile mãrunte ale eroinelor scriitoarei ruse dezvãluie întotdeauna adevãruri adânci ale existenței. Între acestea, faptul cã în dragoste, în credințã, ba chiar și în preajma morții, oamenii își pãstreazã întotdeauna acea undã de seninãtate și acea ironie care constituie omenescul însuși.

„Fac parte dintre scriitorii care pornesc de la viață. Nu construiesc, nu fac scheme pe care apoi să le pun în pagină, ci locuiesc în scrierile mele.“ – Ludmila Ulițkaia

„Ludmila Ulițkaia spune că practică în romanele și povestirile sale o «antropologie aplicată», aflată mereu «la limita dintre Eros și Thanatos». Într-adevăr, eroinele ei sunt îndrăgostite și se află adesea deopotrivă în preajma morții, dar sunt întotdeauna înzestrate cu o imperceptibilă ironie datorită căreia stau neîncetat de veghe în inima incurabilului.“ — Julia Kristeva

„Ulițkaia creează personaje puternice, care ne arată prefacerile sufletului rus de-a lungul complicatei sale istorii.“ — Kirkus Reviews

„Ludmila Ulițkaia este o prozatoare de primă mărime în peisajul literar al Rusiei contemporane, precum și o înfocată susținătoare a libertății de exprimare.“ — The Observer

Pe copertă: Kuzma Petrov-Vodkin, Portrait of Ria (detaliu)

Traducere de Vlad Russo

În romanul său postum publicat în 2017, Ca din întâmplare, femeie, Dario Fo reînvie istoria unei „regine imposibile“, Cristina a Suediei, una dintre cele mai învățate femei ale secolului al XVII-lea, suverană rebelă și mare iubitoare de artă, admirată și detestată, imprevizibilă și curajoasă.

Într-o epocă incertă, în care religia se ciocnea cu politica, morala cu sexualitatea, și marea cultură cu cenzura absolutistă, regina Cristina a înțeles să se implice adânc în dilemele vremii sale. A fost o femeie cu totul ieșită din comun: a îmbrățișat religia catolică deși era protestantă, ridicându-se totodată în apărarea protestanților prigoniți din Franța; n-a ezitat să-și trăiască viața potrivit propriilor preferințe, care nu erau pe placul unei societăți fariseice; a intervenit pe lângă suveranii vremii pentru a garanta libertatea de expresie a marilor oameni de cultură. În jurul ei au gravitat personaje de prim rang ale vremii: filozofii René Descartes, Pierre Gassendi sau Blaise Pascal, cardinalul și omul de cultură Decio Azzolino și marele dramaturg francez Molière. Între toți aceștia, sub pana lui Dario Fo, regina Cristina apare ca o figură eroică și neînfricată, un personaj zugrăvit în culori vii și neconvenționale

Schmitt sondează profund şi dezinvolt în acelaşi timp adâncimile conştiinţei omeneşti şi surprinde clipele fulgurante când morala învinge sau este învinsă, iar omul devine fie înger, fie diavol.

Scris în limba franceză la Egina, în 1936, la întoarcerea din călătoria în Extremul Orient, și publicat în 1959 în Franța, după ce o traducere în neerlandeză văzuse lumina tiparului în 1939, Grădina de piatră (Le Jardin des rochers) este primul mare roman semnat de Kazantzakis înainte de emblematicul Viața și peripețiile lui Alexis Zorba. Amestec de jurnal, roman psihologic și de idei și poem, Grădina de piatră tratează deja teme majore ale literaturii lui Kazantzakis – lupta și concilierea contrariilor, ilustrate exemplar de contrastul între surâsul imobil al lui Buddha sau splendidele grădini japoneze ce surprind eternitatea în grăunțele de nisip și efervescența modernizării Chinei și Japoniei.

„Dintre toate cărțile lui Kazantzakis, Grădina de piatră este singura în care autorul-narator figurează ca personaj principal. [...] Tema esențială este cea a omului meditativ pus în fața semenilor care se dăruiesc trup și suflet acțiunii, prin forța momentului istoric – uneori în detrimentul sufletului. De aici cruzimea acestei relatări, în care multe elemente sunt veridice. Dar, în jurul acestei teme centrale, ce poezie, ce senzualitate! Cel mai mic obiect, cel mai insignifiant chip, cea mai măruntă plantă, totul este abordat cu tandrețe și umor, chiar cu un fel de voluptate fizică, care deține un loc important în întreaga narațiune.“ – Aziz Izzet (fragment din prefața primei ediții franceze)

„Marii noștri grădinari au fost la început călugări budiști și au adus arta asta din China. Mai târziu, arta a trecut la marii dascăli ai ceremoniei ceaiului, la poeți, la pictori și, în sfârșit, la grădinarii specializați. Fiecare grădină trebuie să aibă sensul ei, să sugereze o noțiune abstractă: seninătate, inocență, pustietate sau mândrie și măreție eroică. Iar semnificația trebuie să corespundă nu numai cu sufletul proprietarului, ci și cu sufletul mai larg al generației sau al întregului său neam. Fiindcă ce valoare are un individ? E ceva efemer; în timp ce grădina, precum orice altă operă de artă, trebuie să conțină elemente de eternitate.“ – Nikos Kazantzakis, Jurnal de călătorie. Japonia, China

Traducere și note de Gabriela Lungu

De la apariția sa în 2015, romanul Tentația de a fi fericit – povestea scrisă la persoana întâi a unui septuagenar care redescoperă iubirea și viața în Napoli – cunoaște un răsunător succes de public și de critică, fiind distins cu mai multe premii literare: Premio Stresa 2015, Premio Scrivere per amore 2015, Premio Caffè Corretto — Città di Cave 2016. Numai în Italia a avut 17 ediții până în prezent, fiind tradus în peste 15 limbi. Romanul a stat la baza filmului multipremiat La tenerezza, regizat de Gianni Amelio în 2017, cu Renato Carpentieri, care a obținut Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Premiile David di Donatello din 2018.

Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viață și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc. În aparență, e un bătrân obișnuit, chinuit de boală și de perspectiva morții, văitându-se că-i părăsit, bântuit deopotrivă de trecut și de încâlceala prezentului. Neobișnuit însă este răspunsul său la toate aceste neajunsuri ale vârstei: sarcasmul cu care privește întreaga lume, arțagul neîmpăcat cu care-i tratează pe toți cei din jurul lui, și mai ales pe sine, refuzul oricărui compromis de dragul unei independențe scump plătite. Între atâtea atitudini în răspăr cu „norma“, se detașează totuși înăbușirea oricărei solidarități cu celălalt, cu suferința umană ca atare. Nu până la capăt însă: întâlnirea cu o tânără și misterioasă femeie abuzată de soț, Emma, reușește să spargă platoșa construită de erou cu atâta migală, dezvăluind nebănuitele resurse de umanitate ale personajului.

Traducere de Bogdan Ghiu și Mădălina Ghiu

Publicat înainte de capodopera 2084. Sfârșitul lumii (Humanitas Fiction, 2016) și înainte de valul de atentate teroriste care a zguduit Franța și Occidentul, romanul multipremiat Satul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller de Boualem Sansal este un tur de forță din punct de vedere literar, moral șI istoric.

Romanul leagă într-un ritm halucinant, prin jurnalele alternate ale lui Rachel și Malrich Schiller, două epoci istorice și două regimuri politice: nazismul și islamismul fundamentalist, proiectându-le, ca avertisment, în viitor. O panoramare a lumii actuale care ne poartă prin Franța, Algeria, Germania, Austria, Polonia, Turcia, Egipt, unind lagărul de exterminare de la Auschwitz cu periferiile Parisului. Pesimismul meditativ al lui Rachel și edificarea sfâșietoare a lui Malrich îi determină pe frații Schiller să aleagă două căi diametral opuse.

Traducere de Magdalena Ciubăncan

Yōko Ogawa este una dintre cele mai importante voci ale prozei nipone actuale. După succesul romanului Profesorul și menajera („Raftul Denisei“, 2015), continuăm publicarea operei sale cu Suspine tandre, care conține multe dintre elementele revelatoare ale personalității literare a autoarei. Natura ca matrice spirituală, singurătatea indicibilă a ființelor și relațiile lor fugare îi dau acestei povești o rezonanța stranie, având ca sursă inconștientul.

Apărut în 1996, Suspine tandre împrumută titlul unei piese pentru clavecin de Jean-Philippe Rameau și se construiește ca un roman în care natura, percepțiile senzoriale și introspecția creează atmosfera propice întâlnirii a trei destine: cel al lui Ruriko, o artistă de caligrafie occidentală, cel al lui Nitta, un constructor de clavecine, și cel al asistentei lui, Kaoru. O poveste plină de tandrețe, presărată pe alocuri cu accente violente, dar și cu note de umor fin, în care muzica și natura acoperă totul cu un văl protector, dezvăluind în același timp esența personajelor.

Un soț violent, imposibilitatea de a mai cânta la pian și un logodnic ucis sunt umbre ale trecutului de care cele trei personaje încearcă să scape, găsindu-și alinarea în liniștea pădurii și în muzica de clavecin. Triunghiul bizar pe care relația lor ajunge să-l formeze pare a se frânge mereu sub tensiunea ce se acumulează între două dintre vârfurile sale. Învăluite în sunete de clavecin, o lume a spiritului și una a trupului se încleștează și se armonizează în același timp, neputându-se elibera una de cealaltă.

Traducere de Gabriela Russo

Un roman-parabolă, o carte despre dragoste și conștiință, o cronică de familie cu accente autobiografice traversând un secol de istorie tumultuoasă, în care vocea care se impune aparține unei femei. În 2016, Scara lui Iakov a câștigat, în cadrul Premiilor Bolșaia Kniga, Locul al treilea și Premiul cititorilor. Este tradus în peste douăzeci de țări.

Nora, tânără scenografă și mamă singură, găsește la moartea bunicii ei un cufăr vechi, de care uită ani întregi. În 2011, când îl deschide, descoperă scrisorile și jurnalele bunicului său, Iakov Osețki, care fusese deportat în Siberia. Citindu-le, simte o mare afinitate cu bunicul pe care l-a întâlnit o singură dată, iar destinul acestuia o face să-și pună întrebări despre propria viață, și mai cu seamă una: până la ce punct traiectoria ființei poate fi determinată de genele sale? Scara lui Iakov este povestea a patru generații ce se desfășoară într-o alternanță continuă a planurilor, un caleidoscop de iubiri, trădări, idealuri, culpe, suferință, artă și întrebări fără răspuns, în care istoria este omniprezentă, mereu personaj principal.

Romanul Frumuseţe şi întristare este tradus pentru prima oară din limba japoneză.

La şaisprezece ani, Otoko se îndrăgosteşte de Oki, un scriitor de treizeci de ani, însurat, iar relaţia lor se sfârşeşte tragic. După o depresie îngrozitoare şi o tentativă de sinucidere, Otoko pare să-şi găsească liniştea. Îşi descoperă şi vocaţia de pictoriţă. Are succes, şi, după două decenii, o vedem ducând o viaţă liniştită, alături de Keiko, o ucenică uluitor de frumoasă, dar excentrică, în ale cărei tablouri abstracte desluşim o violenţă de neînţeles. Reîntâlnirea cu Oki, care o caută, tulbură echilibrul lui Otoko. Mai mult, va declanşa o nouă tragedie. Căci, dorind să o răzbune pe maestră (şi probabil geloasă, pentru că femeia matură încă pare ataşată de bărbatul care a distrus-o fără să vrea), Keiko începe un joc periculos, al seducţiei şi minciunii, al ademenirii şi respingerii, al dragostei şi al morţii.

Traducere și note de Adina Dinițoiu

Roman prezent pe toate listele marilor premii literare franceze în 2017 (Goncourt, Renaudot, Femina, Médicis, Interallié, Grand Prix du roman de l’Académie française, Prix Jean Giono), Un anume domn Piekielny a obținut, în 2017, Premiul Goncourt – Alegerea României, iar în Franța a câștigat, în același an, Marele Premiu de literatură al orașului Saint-Étienne.

Roman poetic și picaresc în egală măsură, ironic și livresc, autobiografic pe alocuri, Un anume domn Piekielny este o pledoarie seducătoare pentru literatură, o mărturie care atestă puterea extraordinară a ficțiunii de a crea personaje vii, ce sar din pagină, abolind granița dintre imaginar și real. Sfârșitul lui Piekielny într-o groapă comună unde au fost aruncați evrei uciși de naziști devine un simbol pentru mulțimea acestor destine anonime întrerupte de atrocitățile istoriei.

François-Henri Désérable se reîntoarce în romanul său, cu pasiune, pe urmele celebrului scriitor Romain Gary (Roman Kacew, pe numele său adevărat), al cărui roman autobiografic Promisiunea zorilor l-a marcat, iremediabil, literar și biografic. Fascinat de un personaj misterios care apare în cartea lui Gary, autorul (şi personajul) F.-H. Désérable pornește în căutarea adevăratei identități a domnului Piekielny, vecin de imobil (după spusele lui Gary) cu micul Roman Kacew, pe vremea când locuia în Vilnius, înainte de emigra împreună cu mama sa, Mina. Cine era oare acest domn Piekielny, mărunt și modest, care semăna cu un „șoarec trist“?

Belgia anului 1942, Cel de-al Doilea Razboi Mondial si  incercarile micutului Joseph, unul dintre copiii evrei care, pentru a scapa de gheara lagarului nazist, trebuie sa invete sa uite, sa-si anuleze identitatea, povestea, amintirile, familia. In internatul catolic unde este inscris pentru a i se pierde urma, Joseph il intalneste pe parintele Pons, un om a carui misiune va fi sa-l ajute pe Joseph sa nu-si piarda nici speranta, nici credinta in existenta Binelui.

Traducere și note de Daniel Nicolescu

Roman autobiografic devenit celebru, publicat de Romain Gary în 1960, a cărui figură dominantă este Mina Kacew. Una dintre cele mai frumoase cărți despre dragostea maternă și, mai ales, despre relația mamă-fiu, cu toate ambiguitățile și consecințele care decurg din preaplinul acesteia. În 1970, Promisiunea zorilor a fost adaptat pentru marele ecran de Jules Dassin, cu Melina Mercouri în rolul principal. Ecranizarea din 2017, regizată de Éric Barbier, îi are ca protagoniști pe Charlotte Gainsbourg și Pierre Niney. Pentru interpretarea personajului Mina, Charlotte Gainsbourg a fost nominalizată la cel mai bun rol principal feminin în cadrul Premiilor César.

Cele trei părți ale romanului retrasează copilăria lui Gary la Vilnius, exilul la Nisa și odiseea războiului. Gary își extrage superbul său titlu metaforic Promisiunea zorilor din suma tuturor paradoxurilor relației de iubire dintre mamă și fiu, o relație de fuziune aproape magică, pe cât de galvanizantă, pe atât de sufocantă, pe cât de miraculoasă, pe atât de apăsătoare, pe cât de fierbinte, pe atât de ostenitoare. Un titlu pe care îl explică într-un pasaj faimos din roman: „Prin dragostea maternă, viața își face în zori o promisiune pe care nu o respectă nicicând“.

Traducere revizuită şi note de Irina Horea

Puțini scriitori se bucură de o asemenea apreciere critică internațională și de atât de mulți admiratori în lumea literară ca J.M. Coetzee. Și totuși laureatul Premiului Nobel pentru literatură a vorbit rar despre sine înainte de publicarea volumului Copilărie, în 1997, o poveste strălucit scrisă, evocând rădăcinile și începuturile unui tânăr autor. Au urmat apoi Tinerețe, intens, cu multe aspecte sensibile, și Miezul verii, inovator și surprinzător de amuzant. Trei volume de memorii ficționalizate, acum revizuite de J.M. Coetzee și reunite sub un singur titlu, Scene de viață provincială, se constituie într-un portret sfâșietor, deși adesea comic, al artistului care se luptă să-și găsească propriul drum, dezamăgit de relațiile amoroase, lumea universitară și climatul politic încins din Cape Town în epoca apartheidului, un portret realizat de unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii.

Nici o tragedie nu marchează primii ani ai micului John, nici o traumă nu îi umbrește copilăria. Totuși, băiatul se simte — și apoi, din orgoliu, alege să fie — singur și la școală, și în familie. Dar lipsa de comunicare și comuniune are un pandant: privirea lucidă asupra realității. Drumul spre adevărata înțelegere și dreapta judecată nu este însă ușor, mai cu seamă în regimul de apartheid al Africii de Sud. Împins de dorința de a deveni poet, tânărul absolvent al facultății de matematică fuge la Londra. Aici trăiește acut sentimentul imposturii și se adâncește într-o depresie care îi seacă energiile. Într-un univers fără perspective, dominat de aceleași automatisme care îi definesc lui însuși existența cotidiană, rareori întrerupte de experiențe erotice sordide, eșecul pare să-i guverneze orice încercare de a comunica. Ca și aparenta incapacitate de a-și înțelege semenii, așa cum reiese din mărturisirile câtorva persoane care i-au fost aproape în varii momente ale vieții — patru femei și un bărbat —, intervievate de un jurnalist acreditat să-i închege biografia regretatului scriitor John Coetzee. Apare astfel portretul unei sensibilități exacerbate, lipsite de alinare atât în mediul edenic al fermei bunicilor, cât și alături de femeile în prezența cărora a îndrăznit să-și abandoneze masca taciturnului. Cinci interviuri câtuși de puțin măgu¬litoare, chiar șocante, ce iluminează noi fațete ale personajului Coetzee, dar enigma persistă, căci ele nu-i întregesc niciodată portretul.

Selecţie, traducere din japoneză, note și glosar de Flavius Florea

Povestirile lui Kawabata oferă o viziune sublimată asupra vieții, și ele mai mult sugerează decât afirmă. Patru dintre povestiri, „Japoneza Anna“, „Mulțumesc“, „Bărbatul care nu râde“ și „Imortalitate“, au fost ecranizate chiar sub titlul acestui volum selectiv și prezentate la Festivalul Internaţional de Film de la Tōkyō în 2010.

Scrise între 1916 și 1964, pentru ediția în limba română a volumului Povestiri de ținut în palmă au fost alese o sută trei proze din cele o sută douăzeci și două din selecția considerată standard. Multe dintre ele sunt traduse pentru prima dată într-o limbă europeană. Povestirile acoperă un registru larg – amintiri din copilărie și adolescență, mici tablouri erotice aflate între vis și realitate, anecdote, istorii insolite, uneori alegorice ori fantastice – și reflectă in nuce toate temele majore ale lui Yasunari Kawabata: dragostea, singurătatea, relația omului cu natura, moartea, ritualurile Japoniei de altădată, calamitățile și conflagrația mondială.