Raftul Denisei

Romanul Vanessa și sora ei a intrat imediat după publicare în topurile de vânzări americane și a fost inclus pe listele celor mai bune titluri ale anului 2015: New York Times Notable Book of 2015 ♦ Editor's Choice – New York Times Sunday Book Review ♦ Barnes and Noble Discover Great New Authors 2015 Pick ♦ January 2015 Indie Next List Pick ♦ Must List – Entertainment Weekly ♦ Ten Titles to Pick Up Now – O, The Oprah Magazine.

Londra, 1905. După moartea părinților, surorile Stephen, Vanessa și Virginia, împreună cu frații mai tineri, Thoby și Adrian, se mută într-o casă din avangardistul cartier Bloomsbury. În jurul lor se va forma un cerc de artiști și scriitori remarcabili, tineri boemi, nonconformiști, care vor intra în legendă drept Grupul Bloomsbury. Dar totul se schimbă când Vanessa se îndrăgostește pe neașteptate și sora ei se simte abandonată. Posesivă până la obsesie, charismatică și manipulatoare, de o inteligență excepțională, Virginia a trăit mereu înconjurată de atenția și afecțiunea surorii sale; fără acestea, poate oricând să cadă pradă tendințelor autodistructive. În vreme ce tragedia și trădarea amenință să le destrame familia, Vanessa trebuie să ia o decizie prin care să-și protejeze propria fericire.

Romanul Mary a fost nominalizat pe lista scurtă la Premiul August, distins cu Premiul pentru roman al Radioului Suedez, Premiul pentru roman al orașului Gävle și Premiul Jeanette Schocken al orașului Bremerhaven. Parabolă politică despre dictatură sau arheologie a sufletului omenesc prins în capcanele istoriei, Mary este în același timp o carte a supraviețuirii în orice condiții, chiar și atunci când ai pierdut totul. Performanța narativă este remarcabilă: scrisă de un autor bărbat, cartea dă voce și conștiința unei femei însărcinate – Maria eternă –, fără vreo notă falsă. Povestea torturilor pe care ea le îndură are efect de catharsis, iar răul, paradoxal, pune în lumină gesturi de o nespusă gingășie.

Traducere de Constantin Popescu

William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983.

Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparţine regizorului Peter Brook.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Printre dealurile și prin văile șerpuitoare pe unde au umblat cândva judecători și regi, profeți, mântuitori și vizionari, cuceritori, cruciați, făcători de minuni și martiri, Fima așteaptă o epifanie: povestea lui este cea a unei întregi generații împărțite între propriile aspirații și datoria de a aduce pacea în Israel, o generație care clădește visuri nobile, dar se dovedește incapabilă de acțiune. Publicat în 1991, romanul Fima a fost finalist la The Independent Foreign Fiction Prize în 1994.

Efraim Nomberg Nisan, numit de prieteni Fima, are 54 de ani, locuiește la Ierusalim, este recepționer la o clinică de ginecologie și în tinerețe i-a apărut un volum de poezii din care încă se mai hrănește egoul lui de scriitor. Când nu e copleșit de sentimentul că ar trebui să se afle în cu totul alt loc și nu se ocupă de mici amoruri mai mult sau mai puțin clandestine, Fima își imaginează întâlniri cu miniștri cărora le ține prelegeri despre situația Israelului și pacea cu arabii, iar ideile sale pot fi citite uneori în scurte și tăioase articole publicate în Haaretz.

Tradus în peste treizeci de țări, romanul M-am hotărât să devin prost s-a vândut până în prezent în peste o jumătate de milion de exemplare și a fost încununat cu prestigiosul Euregio-Schüler-Literaturpreis.

A devenit lumea noastră atât de anapoda, încât justa concluzie a oricărui om cu cap să fie „prea multă minte strică“? Sunt oare rutina, automatismele, clișeele, conformismul soluția unei vieți fără griji? În acest caz, originalitatea și creativitatea ajung o piedică insurmontabilă, iar inteligența nu poate decât să-și impună să capituleze pentru ca posesorul ei să-și găsească fericirea. Acesta va fi și pariul lui Antoine, un Candide modern a cărui odisee comică a făcut din M-am hotărât să devin prost un roman-cult.

„În cazul romanului M-am hotărât să devin prost, ideea mi-a venit citind Biblia. În Ecclesiastul există o frază foarte frumoasă, care sună așa: «…cel ce își înmulțește știința își sporește suferința», cu alte cuvinte, cu cât studiezi mai mult, cu atât devii mai inteligent, și deci mai nefericit. Poate că mă simțeam foarte aproape de acest gând.“ (Martin PAGE)

Cel de-al patrulea roman al scriitoarei Kate Morton, Păzitoarea tainei, a câştigat, în 2012, Fellowship of Australian Writers National Literary Awards – Christina Stead Award iar în 2013, Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year, People's Choice – Queensland Book of the Year şi American Library Association Award – Women's Fiction Category. Bestseller international, a figurat în topurile de vânzări din The Times şi New York Times.
Romanele lui Kate Morton – Casa de la Riverton, Grădina uitată, Orele îndepărtate şi Păzitoarea tainei –, vândute în milioane de exemplare, sunt publicate în peste 40 de ţări.

1961: Într-o superbă zi de vară, când familia ei organizează un picnic pe malul pârâului ce străbate terenul fermei Greenacres, adolescenta Laurel se ascunde de părinţi şi de surori. Are 16 ani şi vrea să viseze în voie la prima ei iubire, rebelul Billy, şi la luminile rampei, care o aşteaptă la Londra, departe de cadrul bucolic al copilăriei. Însă, până la apusul soarelui, Laurel va fi martora unei crime terifiante, care o va marca toată viața.
2011:Acum actriţă consacrată, Laurel Nicolson se întoarce acasă pentru a-și sărbători, împreună cu surorile ei, mama nonagenară, al cărei sfârşit este aproape. De veghe la căpătâiul lui Dorothy, Laurel este copleşită de amintirile traumatizante din adolescenţă, iar vorbele şoptite de bătrână la hotarul dintre somn şi trezie îi oferă o pistă de investigaţie. Asemenea unui detectiv, Laurel începe să cerceteze trecutul familiei, aducând la lumină întâmplări incredibile, petrecute în Londra zguduită de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial.

Cu mult umor şi profundă melancolie, Jonathan Safran Foer construieşte o poveste multistratificată, greu de sintetizat în câteva cuvinte. Focalizează lentilele camerei sale imaginare asupra unei familii evreieşti din Washingtonul zilelor noastre şi demolează, nivel după nivel, construcţia existenţei ei intime şi sociale, până ajunge la sâmburele care-i alimentează viaţa şi care se dovedeşte a fi mai fragil şi mai vulnerabil decât şi-ar fi imaginat.

Julia, o arhitectă „care n-a construit niciodată nimic”, după cum se autodefineşte, şi Jack, soţul ei, scenarist de succes al postului HBO, dar neîmplinit profesional, trăiesc împreună cu cei trei fii ai lor, Sam, Max şi Benjy – trei copii cu personalităţi complexe şi sofisticate , în confortul metroolei americane, ducând o viaţă tihnită, îmbogăţită de mici ritualuri laice, care-i definesc ca familie. Când, cu puţin timp înainte de ceremonia de bar mitzvah a fiului lor cel mare, Sam, Julia descoperă în telefonul soţului ei mai multe mesaje cu un conţinut sexual explicit, totul sare în aer, scoţând la iveală o adevărată spirală a crizelor identitare.

O panoplie de rude: bunici, străbunici, veri şi unchi intră în scenă pentru a întregi tabloul, nefăcând altceva decât să complice şi mai mult lucrurile, care se vor reaşeza în cele din urmă, reconfigurând relaţiile din interiorul familiei.

Punând în discuţie ce înseamnă să fii uman, Iată-mă e un mare roman american al vremurilor noastre, având în centrul lui disoluţia unei familii şi disparitia valorilor morale, o capodoperă despre cum trăim acum.

După succesul internațional al romanului său de debut, Imperfecționiștii, Tom Rachman publică o carte complexă și actuală despre fragilitatea relațiilor umane. Creșterea și decăderea marilor puteri a fost considerat unul dintre cele mai bune romane ale anului 2014 de către The New York Times, Kirkus Reviews, National Public Radio, American Booksellers Association, The Seattle Times, The Globe and Mail, The Vancouver Sun și Daily Mail.

La World’s End, o librărie prăfuită dintr-un sat din Țara Galilor, Tooly Zylberberg citește pe îndelete, tulburată doar de un asistent locvace. Când nu e în compania cărților, face plimbări lungi în natură, ia lecții de desen sau cântă la ukulele. Până în ziua în care primește un mesaj pe Facebook: „Încerc cu disperare să dau de tine. Putem vorbi despre tatăl tău?“ Trecutul haotic și misterios reîncepe s-o bântuie pe Tooly. Deși a citit mii de povești, există una pe care nu o înțelege: chiar a ei.

Zorba Grecul – de la filmul realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis – , cu acest titlu a intrat în conştiinţa publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis ''Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas''.

Martor la evenimentele dramatice care au zguduit țara sa din decembrie 1944 până în 1949, Kazantzakis începe să scrie Fratricizii în 1949, dându-i tușa finală în 1954. Temerea sa – „presimt că în Grecia nu se va publica decât mult mai târziu“ – s-a adeverit, ediția ateniană apărând abia în 1963. Tradus, cu multiple reeditări, în peste 20 de limbi, romanul păstrează același dramatism și aceeași vibrație specifice marilor opere ale titanului literaturii grecești, fiind cel mai aproape de lumea noastră, măcinată de lupte fratricide.

Săptămâna Mare, în vâltoarea războiului civil din Grecia izbucnit după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Patimile lui Hristos, retrăite aievea într-un sat din nordul Greciei, unde oamenii sunt nevoiți să îndure consecințele devastatoare ale conflictului dintre trupele guvernamentale și rebelii din munți. Părintele Iannaros, exasperat de confruntarea sângeroasă, se străduie din răsputeri să împace taberele adverse. Efort cu atât mai dificil din punct de vedere moral, cu cât în fruntea rebelilor se află chiar fiul său.

Ilustrația copertei: Tițian, Cain și Abel (detaliu)

Considerat de T.S. Eliot un roman de referință al secolului XX, Pădurea nopții spune povestea unei femei și a grupului de americani și europeni care gravitează în jurul ei în Parisul anilor ’20, o lume exotică, efervescentă. Prin abordarea excentrică a iubirii și sexualității și excelența stilistică, romanul a devenit un clasic al modernismului.

Pădurea nopții se dezvăluie în umbrele decadente ale marilor orașe Paris, Berlin, Viena, un spațiu în care granițele trasate de statutul social, religie și sexualitate par imuabile, dar de fapt pot fi trecute extrem de ușor. Personajele care populează această lume sunt printre cele mai memorabile din literatură: expatriata americancă Robin Vote, care se lansează în mai multe idile extraconjugale, mai întâi cu Nora Flood și apoi cu Jenny Petherbridge, soțul ei, Guido Volkbein, fiul unui autointitulat baron, doctorul O’Connor, un ginecolog cu un discurs sclipitor, plin de furie, profunzime și aluzii surprinză¬toare. Individualitățile acestor personaje și relațiile dintre ele fac din Pădurea nopții un roman cât se poate de actual.

„Cel mai bun roman al lui Mishima și unul dintre cele mai mari ale secolului trecut." (The Times)

Romanul Amurgul marinarului a fost ecranizat în 1976 de Lewis John Carlino, cu actorii Sarah Miles și Kris Kristofferson, titlul filmului fiind The Sailor Who Fell from Grace with the Sea, iar în 1990 a avut premiera spectacolul de operă Das verratene Meer, pe muzica lui Hans Werner Henze, după un libret de Hans-Ulrich Treichel. În 2006, o nouă punere în scenă, de data aceasta pe un libret în japoneză și purtând titlul original Gogo no eikō, a fost prezentată la Festivalul de la Salzburg.

Noboru are 13 ani, locuiește la Yokohama cu mama lui, Fusako, și e orfan de tată. Își exersează de câte ori are ocazia propria insensibilitate – „inima dură a unui adolescent“ – și face parte dintr-o bandă de băieți sălbatici care resping lumea adulților ca fiind iluzorie, ipocrită și sentimentală. Când în casa lor se instalează un ofițer de marină, Ryūji, care renunță la mare pentru frumoasa Fusako, Noboru și întregul grup consideră că viața acestuia și-a pierdut sensul.

Lansată în 2015 la inițiativa editurii britanice Hogarth și preluată deja în 28 de țări, această serie propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care le reimaginează pentru secolul XXI.

„Romanul anului 2016“ în World Magazine

Kate Battista se simte captivă în propria existență. Cum a ajuns să se ocupe numai ea de treburile casei, de excentricul ei tată–mare cercetător–și de rebela soră mai mică, Bunny? Mai mult, are întotdeauna probleme la grădinița la care lucrează și unde, deși copiii o adoră, adulții nu-i înțeleg defel alegerile de viață și comportamentul direct și neconvențional. Când doctorul Battista pune la cale un plan care să împiedice repatrierea asistentului său, Piotr, Kate se găsește într-o situație aparent fără ieșire.

„Shakespeare ar fi încântat, fără îndoială, de acest roman. Astfel de cărţi, atât de precise şi actuale, sunt ca fotografiile sau ceasurile digitale, care ne spun în acelaşi timp cine suntem şi de unde venim. Scorpia e un roman plin de viaţă, dar şi de profunzime.“ (New York Times Book Review)

Ce poate salva o lume in care raul produs metodic de om nu mai lasa loc nici unui strop de speranta? Bineinteles, nimic din elementele lumii paralizate. Si atunci e nevoie de ceva din afara. Diavolul ia chipul iluzionistului Woland si se amuza sa puna pe jar Moscova, orasul unde Maestrul si Margareta incearca sa-si traiasca iubirea. Departe in timp si spatiu, Pontius Pilat il judeca pe Isus. Planurile aluneca unul spre altul, intalnindu-se intr-o poveste a suferintei si sacrificiului si, abia astfel, ceea ce nu poate fi rostit in viata de la Moscova se spune in cer. Impanzit de date autobiografice, de aluzii livresti, religioase, demonologice, ezoterice, monumentalul roman al lui Bulgakov da impresia paradoxala ca a fost scris dintr-o suflare, antrenandu-si cititorul in iuresul nebunesc al intamplarilor din Moscova anilor '30.

Grădina uitată, cel de-al doilea roman al lui Kate Morton, egalează succesul internaţional al cărţii sale de debut, Casa de la Riverton, devenind, în 2008, mai întâi bestseller în Australia, apoi bestseller Sunday Times în Marea Britanie şi bestseller New York Times în SUA. În anul 2009 a fost recompensat cu General Fiction Book of the Year, în cadrul Australian Book Industry Awards (ABIA). Romanele scriitoarei australiene Kate Morton, Casa de la Riverton, Grădina uitată, Orele îndepărtate, Păzitoarea tainei și Casa de lângă lac s-au vândut în 10 000 000 de exemplare în peste 40 de ţări.

În ajunul Primului Război Mondial o fetiţă este găsită la bordul unui vas cu destinaţia Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlineşte douăzeci şi unu de ani, Nell O'Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea porneşte în căutarea adevăratei sale identităţi, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moşteniri neaşteptate. Conacul Blackhurst şi grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparţinând unor generaţii diferite, ale căror destine excepţionale se continuă unul pe celălalt.

Bestseller internaţional aflat în topurile de vânzări ale publicaţiilor New York Times, Sunday Times şi Die Zeit. 
Recompensat în 2011 cu Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. 
Cele cinci romane ale lui Kate Morton, Casa de la Riverton, Grădina uitată, Orele îndepărtate, Păzitoarea tainei și Casa de lângă s-au vândut în 10 000 000 de exemplare în peste 40 de ţări.

O scrisoare care ajunge la destinatar la câteva zeci de ani după ce fusese trimisă bulversează existenţa unei familii din Londra: Edie Burchill, editoare pasionată, descoperă astfel un mister surprinzător legat de mama ei, Meredith, care implică un castel plin de secrete – Milderhurst, un autor celebru – Raymond Blythe, şi pe cele trei fiice ale acestuia – Percy, Saffy şi Juniper. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Meredith este evacuată, alături de alţi copii, din Londra, iar ea ajunge la castelul Milderhurst, devenind cea mai bună prietenă a lui Juniper. Dar castelul, deşi aparent un loc minunat, înconjurat de o grădină fabuloasă, ascunde multe mistere pe care Meredith doar le intuieşte, pentru ca fiica ei, Edie, să le descopere ani mai târziu. Poveşti despre trădare, întâmplări dramatice, iubiri nefericite alcătuiesc un labirint periculos în care Edie e pe cale să se rătăcească, la fel cum mama ei, Meredith, cu jumătate de secol mai devreme, se pierduse pe coridoarele întunecate şi întortocheate ale castelului. Singure zidurile acestuia mai ştiu însă toate poveştile de demult, şi Edie nu trebuie decât să le asculte pentru a le desluşi.

Constellation, cartea de debut a lui Adrien Bosc, a obţi­nut în 2014 Marele premiu pentru roman al Acade­miei Franceze, Premiul Gironde Nouvelles Ecritures, iar în 2015 Premiul Paris Diderot-Esprits libres.

Roman inspirat din povestea adevărată a prăbuşirii avionului Air France Lockheed Constellation şi a faimoşilor săi pasageri în octombrie 1949.

Constellation, „aeronava vedetelor“, care în noaptea de 27 spre 28 octombrie se îndrepta către New York, a adunat laolaltă celebri­tăţi —boxerul Marcel Cerdan, iubitul lui Édith Piaf, cea care, nerăbdătoare să-l strângă în braţe, îi ceruse să ia avionul, în locul vapo­rului, violonista Ginette Neveu, eleva lui Enescu,  Kay Kamen, „zâna bună a fraţilor Disney“, pictorul Bernard Boutet de Monvel, redactorul-şef al publicaţiei Dernières Nouvelles d’Alsace —, precum şi o tânără mun­citoare într-o fabrică alsaciană de textile, cinci păstori basci plecaţi să-şi încerce noro­cul peste ocean şi mici afacerişti —un fermier sirian, un industriaş cubanez, un avocat ame­rican, un şofer irakian. Ce capriciu al desti­nului a adus aceşti oameni împreună? Pentru a răspunde, Adrien Bosc reface pas cu pas călătoria lor, conturând un portret de grup emoţionant, pe măsură ce clepsidra tim­pu­lui se schimbă de la un capitol la altul: pe aerodrom, pe stâncile golaşe din Azore, în perioada crizei din 1929, sau mai târziu, în 1982, într-o emisiune de televiziune.

„Ca toate marile romane, Constellation e con­struit din cer­curi concentrice. Poate fi citit ca o descriere concisă a trage­diei şi a victimelor sale. Poate fi înţeles ca un profil amplu al mo­der­nităţii aflate la zenit, căci sportul, arta, industria, chiar zborul în sine cunosc o peri­oadă de glorie posibilă, în parte, şi datorită contribuţiei unora dintre bărbaţii şi femeile care au murit în acest accident. […] Sau poate fi considerat o medi­taţie asupra hazardului, sorţii şi a vinovăţiilor care uneori se ascund în noi, alteori în stelele noastre. Oricum am alege să citim această carte minunată şi plină de farmec, satisfacţia va fi pe măsură.“ Wall Street Journal

„Adrien Bosc stăpâneşte foarte bine naraţi­unea şi tehnica scriiturii, iar primul său roman străluceşte în galaxia uneori înceţoşată a de­bu­tului literar.“ Le Figaro Magazine

 

 

Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate?

Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?
Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.

„În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)

Ilustrația copertei: Hans Olaf Heyerdahl, Fată pe plajă (detaliu)

Lisa Strømme dă viață tumultoasei povești de dragoste care a inspirat unul dintre cele mai faimoase tablouri din toate timpurile — Strigătul lui Edvard Munch —, într-un roman plin de viață și culoare despre inocență, creativitate și dorință.

În vara anul 1893, mica așezare de coasta Asgårdstrand își așteapta oaspeții din capitala Kristiania — vechea denumire a orașului Oslo —, printre care se număra artiști plastici, oameni de teatru și muzicieni veniți în căutarea liniștii și a unei atmosfere propice creației.
Pacea micuței comunități e tulburată de acest exod anual, cu precădere în momentul în care își face apariția tânărul pictor Edvard Munch, personaj controversat și înțeles cu adevărat de puțini dintre contemporanii săi.

 

Singurul roman al lui Salvador Dalí, Chipuri ascunse, este omagiul adus prozei clasice franceze de imaginația debordantă a marelui pictor suprarealist. Debutând ca o saga a intrigilor și aventurilor amoroase ale unui grup de aristocrați excentrici, romanul își are centrul emoțional în pasiunea sublimată a contelui de Grandsailles pentru Solange de Cléda. Obsesiile daliniene, fulgurațiile sale și atracția pentru ocultism se regăsesc în acest roman fascinant.

În 1943, Salvador Dalí se retrage în munții din New Hampshire, aproape de granița canadiană, și în patru luni scrie, în franceză, Chipuri ascunse, care apare mai întâi în traducere, la New York, în 1944. Pornind de la celebra definiție stendhaliană care întemeiează realismul modern, romanul lui Dalí este o oglindă purtată de-a lungul unui drum, însă călătoria este livrescă: privirea cititorului întâlnește, dincolo de trăsăturile personajelor, chipurile ascunse ale marilor opere ale literaturii franceze, de la Principesa de Clèves la Cânturile lui Maldoror.

„Un adevărat roman de atmosferă, de introspecție, de revoluție și de arhitecturalizare a pasiunilor trebuie să fie (așa cum a fost întotdeauna) exact contrariul unui Mickey Mouse de cinci minute sau al senzației de vertij a unui salt cu parașuta. La fel ca într-o lentă călătorie cu trăsura pe vremea lui Stendhal, se cuvine să fim în stare să descoperim încetul cu încetul frumusețea peisajelor sufletului pe care le străbatem; fiecare nouă cupolă de pasiune trebuie să apară treptat, la momentul potrivit, astfel încât spiritul fiecărui cititor să aibă răgazul să le «savureze»… Înainte de a-mi fi terminat cartea, s-a pretins că scriu un roman balzacian sau huysmansian. Este, dimpotrivă, vorba de un roman riguros dalinian, iar cei care mi-au citit Viața secretă cu atenție vor descoperi lesne sub structura romanului prezența familiară, permanentă și viguroasă a miturilor esențiale ale vieții mele și ale mitologiei mele personale.“ (Salvador DALÍ)

Marele Gorsky este flamboaianta poveste pereche a romanului-cult Marele Gatsby, a cărui acțiune e acum strămutată în Londra secolului XXI, cu nimic mai puțin spectaculoasă și mai puțin efervescentă decât New Yorkul din anii nebuni ai epocii jazzului. Romanul a fost nominalizat, în 2015, la Bailey's Women Prize for Fiction, fiind bestseller în Marea Britanie și în alte 15 țări.

Într-o după-amiază londoneză ploioasă, în vechiul cartier Chelsea, un oligarh rus fermecător, Gorsky, intră într-o librărie modestă și oferă pentru reamenajarea ei prima dintr-o serie de sume uriașe. Pentru acei bani, Nikola, librarul plictisit, dar cu o minte și o cultură strălucite, trebuie să-i alcătuiască oligarhului o bibliotecă personală impresionantă. Aceasta va fi instalată în casa de dimensiunile unui palat pe care Gorsky se întâmplă să o reconstruiască chiar lângă modesta locuința a librarului. Gorsky îi cere lui Nikola să adune o colecție plină de gust de titluri din literatura rusă, pe care intenționează să o ofere marii sale iubiri de altădată, Natalia, regăsită la Londra. Pasiunea oligarhului pentru frumoasa acum măritată cu un englez e mai mare chiar decât averea sa inestimabilă, iar Nikola se va trezi târât el însuși într-o lume a opulenței, lăcomiei, sexului și crimei, în timp ce încearcă să-l ajute pe Gorsky să-și recapete dragostea pierdută.

„Gorsky, personajul central al romanului, le datorează la fel de mult celebrilor iubiți din literatura rusă, ca Oneghin, Vronski și Jivago, ca și lui Gatsby. Povestea mea e, de fapt, o poveste de iubire cu cărți." (Vesna GOLDSWORTHY)

Cărțile scriitoarei britanice Jeanette Winterson sunt publicate în peste 35 de țări.

„De ce măsura iubirii este pierderea ei?" Așa începe un roman frumos ca o scrisoare de dragoste, în care protagoniștii se caută, se găsesc într-o noapte ploioasă, se iubesc nebunește și în cele din urmă rătăcesc iremediabil drumul unul spre celălalt. Pe ea o cheamă Louise. Are păr prerafaelit și pielea albă ca laptele. Dar persoana pe care o iubește și care-i așterne pe hârtie povestea n-are nici nume, nici chip, nici sex. Însă dragostea nu cunoaște astfel de îngrădiri. E, așa cum descoperă protagoniștii, un drog care se consumă febril, cu disperare, și care lasă urme vizibile și invizibile scrise pe trup.

Scris la patru mâini de Care Santos și Francesc Miralles, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, tradus deja în 20 de țări, emană gândire pozitivă și poezie.

Salvată în ultimul moment de la sinucidere de o întâmplare neașteptată, Iris pornește într-o aventură care îi va schimba modul de a vedea viața. După moartea părinților ei într-un accident de mașină, dezorientată și fără nici o perspectivă, ea va fi nevoită să ia lucrurile de la capăt. Iar revizitarea trecutului poate fi o experiență dureroasă și plină de pericole, dar și una aducătoare de fericire, mai ales când lui Iris îi apar în caledoi „iluminați“.

„În Cel mai frumos loc din lume e chiar aici am vrut să exprimăm neliniștile, iluziile, nemulțumirile și bucuriile oamenilor de astăzi, totul învăluit în puțină magie cotidiană, pentru că, uneori, în lume se întâmplă lucruri fabuloase, dar noi, din cauza problemelor și grijilor zilnice, nu ne dăm seama de farmecul vieții, care ne e atât de la îndemână.“ (Francesc MIRALLES)

Ghepardul, capodopera lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, apare în „Raftul Denisei“ în traducerea Gabrielei Lungu, împreunã cu prefața lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicatã metamorfozelor pe care le-a suferit celebrul roman, precum și cu douã fragmente inedite și câteva poeme cuprinse în așa-numitul „Canțonier al casei Salina“. Ghepardul a fost ecranizat în 1963, în regia lui Luchino Visconti, cu Burt Lancaster, Alain Delon și Claudia Cardinale în rolurile principale.

„Dragã Enrico, în mapa de piele vei gãsi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. […] Mi se pare cã prezintã un oarecare interes, pentru cã se referã la un nobil sicilian într-un moment de crizã (ceea ce nu înseamnã doar cea din 1860), felul în care el reacționeazã la aceastã crizã și cum se accentueazã decãderea familiei sale pânã la risipirea ei aproape totalã; toate astea vãzute dinãuntru cu o oarecare participare a autorului și fãrã nici o ranchiunã. […] Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte și dintotdeauna. Cred cã totul este impregnat de o proprie poezie melancolicã. […] Fii atent: câinele Bendicò e un personaj foarte important și aproape cã este cheia romanului.“ (Giuseppe TOMASI di LAMPEDUSA, Scrisoare cãtre Enrico Merlo di Tagliavia din 30 mai 1957)

Ilustrația copertei: Pietro Luchini, Portret de tânără (detaliu)

Autorul bestsellerurilor Eseuri de îndrăgostit și Sex, shopping și un roman ne seduce din nou: Ce se întâmplă în iubire imaginează, cu umor, înțelepciune și sensibilitate, cursa cu obstacole a unei relații de lungă durată.

Se poate trăi în cuplu aşa cum spune povestea:„până la adânci bătrâneţi“? Ştim ce dubii au pesimiştii, ştim şi ce euforie candidă îi animă pe optimişti. La mijloc, aşa cum îi stă bine adevărului, se găseşte punctul de vedere al unui scriitor versat în arta de-a diseca fericirea, anxietatea şi succesul. Ce se întâmplă în iubire este o poveste incitantă despre întâlnirea dintre iluziile pe care ni le ţesem şi foarfeca realităţii.

„Mereu surprinzătorul Alain de Botton, care se întoarce la ficţiune după 20 de ani şi numeroase cărţi de nonficţiune, îşi propune să mediteze la întrebarea: «Cum e să fii căsătorit de-atâta timp?». Răspunsurile pe care le găseşte par deseori amuzante, deşi sunt provocatoare, pline de compasiune şi adevărate până la ultimul.“ (Booklist)

Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi. Unul dintre primele sale romane, Soţul meu, Michael s-a bucurat de un succes enorm imediat după apariţie, aducându-i scriitorului israelian consacrarea internaţională. Romanul a fost ecranizat în 1976 de regizorul Dan Wolman, cu actorii Oded Kotler şi Efrat Lavie în rolurile principale.

În Ierusalimul anilor 50, perpetuu dezamăgită de viaţa pe care o duce, de soţul care nu a reuşit s-o cunoască, tânăra Hanna Gonen consemnează în jurnal realitatea domestică monotonă – al cărei cenuşiu nici măcar experienţa maternităţii nu-l poate alunga – şi fantasmele tumultuoase în care îşi găseşte alinarea.

„Când am terminat Soţul meu, Michael, în aprilie 1967, cu o lună înainte de izbucnirea Războiului de Şase Zile, când m-am eliberat, în sfârşit, din sclavia în care mă ţinuse Hanna, m-am aşezat liniştit şi am citit ce scrisesem, după care am fost năpădit de îndoieli: aveam în faţă un roman fără crime şi fără trădări, cronica anunţată a unei căsnicii eşuate, o femeie aflată în pragul isteriei, un soţ tăcut, un copil obtuz, vecini odioşi şi un Ierusalim rece, trist şi ameninţător. (...) Soţul meu, Michael a văzut în cele din urmă lumina tiparului în luna aprilie a anului 1968. Spre surprinderea editorului, dar şi spre surprinderea mea şi a tuturor apropiaţilor mei, care citiseră romanul în manuscris, Soţul meu, Michael a devenit aproape peste noapte un bestseller, citit atât de femei, cât şi de bărbaţi, vânzându-se în aproape o sută treizeci de mii de exemplare numai în Israel şi sute de mii de alte exemplare în cele douăzeci şi opt de ţări în care a fost tradus. Poate că este adevărat că uneori o carte este universală tocmai pentru că e provincială, şi cuprinzătoare tocmai pentru că e minimalistă. Poate.“ (Amos Oz, 2008)

Magistrala transpunere în limba română a romanului realizată de Dinu Luca a primit premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012.

„Cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria şi contemporaneitatea." (Motivaţia juriului Nobel)

Roman total, în care magicul se întrepătrunde cu realismul cel mai dur, "Obosit de viata, obosit de moarte" este destinat să devină un clasic al literaturii actuale.

„Romanul mare n-are de ce să facă tumbe ca animalele de companie sau să urle în haită ca hienele. El trebuie să fie o balenă, o balenă ce rătăceşte solitară în adâncul mărilor, respiră răsunător şi greoi, se împreunează rostogolitoare-ntre valuri şi naşte însângerată şi măreaţă, păstrându-se îndeajuns de departe de rechinii cei strânşi în grupuri. Romanul de mari dimensiuni nu-şi poate sacrifica necesara gravitate ca să fie pe placul acestei epoci a senzaţionalismului. Nu poate, de dragul unor cititori sau al altora, să-şi scurteze lungimea, să-şi diminueze densitatea şi să-şi micşoreze dificultatea. Eu atât de lung îl vreau, atât de dens îl vreau şi atât de dificil îl vreau – cine e dornic să-l citească să-l citească, cine nu, nu. Şi de-ar fi să-mi rămână un singur cititor, eu tot aşa vreau să scriu.“ (Mo Yan, „În apărarea demnităţii romanului de mari dimensiuni“, 2006)

Ximen Nao, un ţăran înstărit din China, este ucis în timpul reformei agrare iniţiate de Mao în China comunistă, la jumătatea secolului XX. În iadul unde este supus pe nedrept la cazne, ţipetele lui indignate îl exasperează până şi pe regele Yama, stăpânul tărâmului celor damnaţi, iar acesta îi îngăduie lui Ximen să se întoarcă printre cei vii. Însă, pentru a-şi revedea gospodăria şi a îndrepta răul ce i s-a făcut, Ximen trebuie să parcurgă un şir de reîncarnări, potrivit învăţăturilor budiste: mai întâi măgar, apoi vită de povară, porc, câine şi maimuţă, vreme de zeci de ani, doar la urmă având şansa de a renaşte ca om. Trăind sub felurite înfăţişări alături de familia lui, Ximen este cronicarul unei jumătăţi de secol din viaţa ţinutului său natal. Avatarurile lui Ximen însoţesc metamorfoze istorice ample, tragice, dar şi comice în acelaşi timp, iar dure-rile şi bucuriile omeneşti la care este martor alcătuiesc o epopee sublim umană.

Publicat în 30 de ţări, Eseuri de îndrăgostit s-a vândut în peste două milioane de exemplare.

Combinaţie inedită de ficţiune şi nonficţiune, Eseuri de îndrăgostit surprinde inefabilul unei poveşti de dragoste, în sublimul şi ridicolul, patima şi spleenul, frumuseţea şi urâţenia ei. Ochiul scrutător al bărbatului îndrăgostit de Chloe observă cele mai insignifiante detalii, iar mintea lui analitică le interpretează până la epuizare. Demersul lui este sortit eşecului (cine poate explica misterul iubirii?), iar cerebralul tânăr o va afla pe pielea lui. Degeaba îi invocă pe Platon, Kant, John Stuart Mill, Nietzsche, Wittgenstein, Pascal, La Rochefoucauld, Stendhal, Goethe, Freud sau Roland Barthes; nu va scăpa de nici una dintre emoţiile unei idile care-şi urmează cursul. Narativ şi reflexiv, raţional şi sentimental, romanul Eseuri de îndrăgostit cartografiază un teritoriu la a cărui hartă fiecare dintre cititori va adăuga coordonatele experienţei personale.

Romanul Potenţialul erotic al soţiei mele a fost distins cu Premiul Roger-Nimier în anul 2004 şi a fost tradus în douăzeci de limbi.

Într-o bună zi, Hector face un gest pe care nimeni nu l-ar fi putut anticipa: încearcă să se sinucidă, dar este salvat în ultima clipă. Se dovedeşte apoi că în spatele tipului sociabil, al fiului iubitor şi al funcţionarul conştiincios se ascunde un personaj dominat de o pasiune irepresibilă, care îi face viaţa un coşmar – e un colecţionar împătimit, colecţionează rând pe rând orice, dar absolut orice: timbre, diplome, bilete de metrou, dopuri, proverbe croate, jucării Kinder, şerveţele de hârtie, boabe de fasole, filme fotografice, suveniruri, butoni de manşetă, termometre, labe de iepure, scoici din Oceanul Indian, zgomotele de la ora cinci dimineaţa, etichete de brânzeturi… Întâlnirile colecţionarilor anonimi nu îi sunt de prea mare folos. Pentru a ieşi din fundătura existenţială, Hector nu vede decât o soluţie, şi anume să se însoare, ca să-şi concentreze pasiunea pe un singur „obiect“: Brigitte, femeia vieţii sale. Numai că lucrurile se dovedesc mai complicate decât se aştepta, iar patima revine, tulburându-i armonia conjugală, sub forma unei alte manii acaparatoare; de aici o înşiruire de păţanii, care mai de care mai neobişnuite, ducând la situaţii de un umor fără egal şi implicând personaje extrem de bizare.

„Cartea este mai întâi de toate un imn înălţat femeii, cam straniu, ce-i drept. Brigitte e unică, iar pasiunea pentru un «obiect unic» îi permite lui Hector să iasă, pentru prima oară, din spirala colecţionarului. Dar ideea că suntem întotdeauna un colecţionar al celuilalt e o ipoteză cu-adevărat amuzantă." (David Foenkinos, interviu cu Frédéric Grolleau)