Raftul Denisei

Cel mai cunoscut roman al lui Ismail Kadare, tradus în peste 40 de țări, Generalul armatei moarte este o cutremurătoare poveste atemporală despre vinovăție – personală și colectivă – și destin, definitorie pentru  întreaga opera a scriitorului albanez. În 1983, a fost ecranizat în regia lui Luciano Tovoli, avându-i în distribuție pe Marcello Mastroianni, Michel Piccoli și Anouk Aimée.

La 20 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, un general italian este trimis în Albania pentru a recupera și repatria rămășițele soldațiilor căzuți în luptă. Ajuns acolo, întâlnește un general german sosit într-o misiune similară. Călătoria, proiectată într-o atmosferă onirică, în timpul căreia încearcă să își îndeplinească sarcina – o datorie de onoare față de cei care și-au pierdut viața –, se transformă într-o explorare de sine și o coborâre în infern.

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Povara crucii (1991; Humanitas Fiction, 2025), Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în aproape 50 de țări.

Ismail Kadare a fost una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, în 2009, Premio Príncipe de Asturias de las Letras şi în 2015, Jerusalem Prize. 

„Eu, călugărul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, ştiind că pre limba noastră încă nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continuă să se vorbească despre el vrute şi nevrute, mulţime de scorneli şi vorbe mincinoase, acum, când podul a fost deja isprăvit şi chiar stropit în trei rânduri cu sânge, la temelie şi pe culme, m-am hotărât să-i aştern cronica pe hârtie…“

În primăvara lui 1377, pe malul râului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutaşului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din călătorii martori ai întâmplării. Călugărul Gjon se îndoieşte de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse în mişcare. Contele Gjika, stăpânul locului, permite construirea unui pod de piatră, care să-i „pună căpăstru“ Ujanei. Însă apa nu pare să-şi accepte înfrângerea, iar picioarele podului, la care lucrează con­structorii ziua, se surpă noaptea. Să fie mâna celor care administrează plutele şi nu vor să-şi piardă câştigurile, sau podul are nevoie, cum spune străvechea baladă balcanică, de zidirea unui om între pietrele sale? Indiferent de răspuns, podul cu trei arce se întemeiază pe crimă. În cronica lui, călugărul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnând „minciuna, adică ceea ce se vede, şi adevărul, cel care nu se vede“ şi desluşind în faptele înfricoşătoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninţă Bizanţul şi Balcanii.

„Cartea lui Kadare este o parabolă politică de o simplitate înşelătoare, o poveste intensă, care aminteşte de romanul Aşteptându-i pe barbari al lui J.M. Coetzee.“ (The New York Times)

„Podul cu trei arce a fost scris parţial în 1976 şi definitivat în anul următor, perioadă în care Kadare se afla în «purgatoriu» – i se retrăsese dreptul de a publica.“ (Éric Faye)

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Povara crucii (1991; Humanitas Fiction, 2025), Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în aproape 50 de țări.

Câștigător al Premiului Ramon Llull 2024 și tradus în peste unsprezece țări, Istoria unui pian este un roman emoționant despre maturizare și pierdere, despre legături neașteptate și loialitate, despre cum un instrument muzical creează o punte între oameni, vreme de aproape un secol. O poveste profund umană, în care prietenia și muzica înving timpul, războiul și moartea.

Un pian Grotrian-Steinweg Boudoir VII f308, bijuterie Art-Déco ajunsă într-o stare deplorabilă, dar cu un sunet hipnotic, catifelat, exact cel pe care muzicianul Ramon Gener îl căuta de o viață, este descoperit și salvat în plină pandemie. Restaurarea îi scoate la iveală identitatea – numărul de serie 31887, indicându-i originea: Braunschweig, Germania, 1915 –, dar și o misterioasă listă de nume inscripționate în interiorul său. Comandat special pentru Johannes Schulze, un tânăr muzician de geniu, pianul traversează marile catastrofe ale secolului XX. Rând pe rând, Ortrud Schulze, Johannes Schulze, Ryan Morris, Scott Morris, Emily Morris, doar câteva dintre numele caligrafiate cu grijă în interiorul instrumentului, își spun povestea. Fir al memoriei și al umanității, pianul leagă vieți care altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată: vieți frânte și salvate, pierdute și regăsite, toate adunate într-o singură respirație sonoră.

„Dacă muzica ne poate salva, atunci și literatura poate. O comoară, o carte magnifică. Extrem de subtilă și captivantă. Ne face mai sensibili la trecutul recent și la felul în care reverberează și azi în noi. O carte a marilor idei.“  — Juriul Premiului Ramon Llull

„Împletirea poveștilor personale ale protagoniștilor cu istoria europeană este remarcabilă; la fel și pacifismul care se desprinde de aici.“  — Núria Pradas

„Unul dintre cele mai importante romane catalane din ultimii ani.“  — Pere Gimferrer

„Ramon Gener face posibil imposibilul: își transmite întreaga pasiune pentru muzică, seducându-i până și pe cei mai sceptici.“  — New Barcelona Post

Arundhati Roy este prima scriitoare indiană care a câștigat Booker Prize. Premiul i-a fost acordat pentru romanul de debut, Dumnezeul lucrurilor mărunte, care, prin amestecul de exotism, misticism și istorie indiană, prin erotismul intens inserat în peisajul unei societăți fracturate în caste și condiționate de prejudecăți religioase, prin intensitatea poetică a limbajului și inventivitatea explozivă a stilului, s-a bucurat imediat de succes.

Sudul Indiei, 1969. Înarmați cu inocența invincibilă a copiilor, gemenii Rahel și Estha își trăiesc vârsta nevinovată la adăpostul unei familii pestrițe: frumoasa, dar singuratica lor mamă, care îl iubește noaptea pe bărbatul pe care copiii ei îl adoră ziua; bunica lor oarbă, care cânta la vioară; unchiul lor drag, chefliu, marxist radical, afemeiat; o mătușă antipatică, pe care o dezamăgire în dragoste a făcut-o să savureze toate nefericirile celor din jurul ei... Dar, când verișoara lor din Anglia împreună cu mama ei vin în vizită de Crăciun, gemenii află că lucrurile se pot schimba într-o clipă.

„Dumnezeul lucrurilor mărunte explorează soarta tragică a unei familii ce încalcă «legile care stabileau cine trebuie iubit și cum». […] De la prima propoziție, e limpede că am fost prinși în mrejele unei voci noi… o voce de o frumusețe care îți taie răsuflarea.“ (Observer)

„Un roman strălucit. Pe cât de subtil, pe atât de puternic.“ (New York Times)

„Un debut uluitor.“ (Economist)

Abel marchează marea reîntoarcere la roman a lui Alessandro Baricco: acest „western metafizic“, cum l-a definit însuși autorul lui, oferă cititorilor o experiență literară intensă.

În peisajul arid al unui Vest sălbatic imaginar, unde misticismul se împletește cu arșița și umbrele deșertului, tânărul șerif Abel Crow a devenit deja o legendă printre pistolari. Destinul lui Abel constă în a da sens propriei existențe, iar oamenii din viața sa îi servesc drept călăuze: iubita, Aleluia Wood, sora neînfricată, Lilith, Maestrul său, care îl învățase că intenția stăpânește soarta, și o vrăjitoare cu secrete vechi de secole. Prins între dorința de a-și salva mama condamnată la moarte și parcursul spiritual care îi zdruncină din temelii înțelegerea lumii, Abel traversează râuri tumultuoase și câmpii nesfârșite. La capătul drumului descoperă adevărul esențial: granița dintre vizibil și invizibil, dintre trecut și viitor, dintre viață și moarte este iluzorie. Armonia contrastelor din romanul caleidoscopic al lui Baricco dovedește o dată în plus că orizontul său creativ este fără limite.

„Cea mai frumoasă carte a sa. Când o carte te face să plângi înseamnă că a ajuns la inima ta și a trezit ceva în tine.“ — La Repubblica

„Este un western, dar ce western! Unul scris cu o măiestrie care include o complexitate enormă și care, din perspectivă filozofică, luminează întrebările fundamentale ale vieții.“ — Leseschatz

O explorare intensă a echilibrului precar al vieții, Stop-cadru a intrat în topul bestsellerelor din Der Spiegel, menținându-se pe listă timp de mai multe luni în prima parte a anului 2025.

Dintr-un motiv inexplicabil, curgerea firească a timpului se oprește brusc. Nu mai există moarte, nu mai există nașteri. Stagnarea care cuprinde omenirea nu afectează natura și viețuitoarele, aruncând lumea în umbra unor incertitudini stranii. Sunt cei cândva muritori pregătiți pentru o viață în care eternitatea nu mai este doar un ideal? Ce vor descoperi personajele acestei parabole memorabile încât să aleagă, în cele din urmă, să repornească timpul? Între disperare și curaj, între deziluzie și frumusețea existenței, fiecare protagonist este nevoit să-și privească viața în față pentru a găsi răspunsul salvator.

„O distopie de o profunzime emoționantă.“ — Die Presse am Sonntag

„Un mare roman despre viața trăită aici și acum și despre relația noastră cu natura.“ — Für Sie

„Cu multă sensibilitate, Maja Lunde a scris un mare roman social, care ne face să reflectăm asupra modului în care vrem să trăim și asupra semnificaţiei pe care o are pentru noi timpul.“ — Aachener Zeitung

MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste patru milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes. Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți traduse în numeroase limbi. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, tradus în peste patruzeci de limbi, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor. A primit numeroase premii, printre care Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), cel de-al doilea roman din tetralogie, nominalizat la Bokhandlerprisen, a devenit, la rândul lui, bestseller internațional și e tradus în peste douăzeci și cinci de limbi. Publicat în toamna lui 2019, cel de-al treilea roman, Ultimii cai din stepă (Przewalskis hest; Humanitas Fiction, 2022) a fost nominalizat în același an la Bokhandlerprisen și la Premiul ascultătorilor programului norvegian de radio P2. Romanul este tradus în peste douăzeci de limbi. În 2020, Lunde a fost recompensată cu două premii prestigioase, Peer Gyntprisen și Bjørnsonprisen. În 2022 a publicat Visând la un copac (Drømmen om et tre, 2022; Humanitas Fiction, 2024), romanul care încheie tetralogia schimbărilor climatice, tradus în douăzeci de limbi. Cartea pentru copii Sora zăpezii (Snøsøsteren, 2018) a fost ecranizată, sub același titlu, pentru Netflix în 2024. În 2023 apare romanul Stop-cadru (Lukkertid; Humanitas Fiction, 2026), de asemenea bestseller internațional, care, în 2025, s-a aflat pentru săptămâni întregi în toul celor mai vândute cărți din Der Spiegel.

Pornind de la mărturiile supraviețuitorilor și documentele din arhive, romanul Profesorul de la Auschwitz urmărește destinul lui Fredy Hirsch, tânărul care a riscat totul pentru a aduce un strop de lumină și speranță în inimile copiilor deportați în lagărul de exterminare.

În adolescență, atletul Fredy Hirsch visa să participe la Jocurile Olimpice din 1936. Legile de la Nürnberg, din 1935, zdrobesc însă orice încredere în viitor pentru cetățenii evrei ai celui de-Al Treilea Reich. Tânărul se vede nevoit să-și părăsească țara natală, iar Europa întreagă devine, amețitor de repede, teatrul unor orori inimaginabile. În mijlocul lor, Fredy încearcă să păstreze vie speranța în inimile victimelor inocente. 

„O carte esențială, care cinstește memoria lui Fredy și a tuturor victimelor.“ — Dita Kraus

„Un roman remarcabil. Wendy Holden nu se dezminte. Dacă nu aveți tăria să citiți decât un singur roman despre Holocaust, citiți-l pe acesta.“ — Historical Novel Society

„Fascinant și emoționant. Sfâșietor de realist, Profesorul de la Auschwitz reconstituie exemplar portretul omului inteligent, iubitor și energic care a fost Fredy.“ — Dr. Elizabeth Baer, United States Holocaust Memorial Museum

Cititorul din peşteră a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără ostentaţie moralizatoare, este a unui copil debusolat care descoperă lumea şi se descoperă pe sine călătorind prin lumile literaturii. În 2010 a apărut la Lisabona o a doua ediţie a cărţii, adăugită, care face obiectul traducerii de faţă.

„Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei mele lumi exterioare, al temelor care mă obsedează, al temelor pe care le pot atinge fără să par prea disonant. Dar când citesc... Nu există îngrădiri – doar miile de ani de cuvinte şi imaginaţie, cei ai generaţiilor şi generaţiilor de scriitori...“ — RUI ZINK

„O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit.“ — IOANA PÂRVULESCU)

„Despre trup știm mult mai multe decât despre suflet. Nimeni nu poate desena o hartă a sufletului. Doar zona de hotar poate fi uneori sesizată. Acolo, pe măsură ce te apropii de această fâșie îngustă, se stârnesc niște vibrații, se dezvăluie niște detalii subtile, despre care este cu neputință până și să vorbim în limba noastră minunată, dar mărginită. E o apropiere riscantă, chiar periculoasă. Dar, cu cât trăiești mai mult, cu atât această zonă te atrage mai puternic spre ea.“ — LUDMILA ULIȚKAIA

Unsprezece povestiri despre poezia existenței, chiar și în iminența morții, însoțite de umorul adesea negru care este o particularitate atrăgătoare a stilului Ludmilei Ulițkaia. Un univers singular, datorită privirii atât de umane a autoarei asupra personajelor sale, cu intensitatea și bogăția emoțiilor lor sugerate prin doar câteva detalii, și care, într-un fel sau altul, își arată iubirea. Manifestându-se sub varii chipuri, fie că este vorba de atracție fizică, de devotament matern, de adorație sau pur și simplu de loialitate, forța iubirii se dovedește salvatoare și ne face pe noi, cititorii, să percepem ceea ce scriitoarea numește cu atâta delicatețe „trupul sufletului“.

„Adevărate minunății de economie narativă și de răsturnări de situație, fiecare povestire din acest volum este un tur de forță memorabil.“ — Kirkus Reviews

LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2019), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006; Humanitas Fiction, 2020). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumele de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013) și Oamenii țarului nostru (2005; Humanitas Fiction, 2023), distins cu Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) în 2005, Trupul sufletului (2019; Humanitas Fiction, 2025), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas, 2008, Humanitas Fiction, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Imago / Cortul verde (Humanitas Fiction, 2016), în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), iar în 2020, A fost doar ciumă (Humanitas Fiction, 2021). Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur, în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și în 2020, Premiul Siegfried Lenz, în 2022 Premiul Formentor, iar în 2023 Premiul pentru Pace Eric Maria Remarque. Din martie 2022, scriitoarea s-a exilat la Berlin.

Saga familială captivantă, luminoasă și emoționantă, traversând cei mai întunecați ani ai secolului XX, romanul Cinematograful călător al domnului Saito a fost desemnat drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2023 de publicația daneză Politiken, a fost finalist al Premiului Martha 2024 și tradus până în prezent în 18 limbi.

Deși fug din Argentina cu gândul să-și încerce norocul la Paris, Fabiola și fiica ei, Lita, ajung în micul port al insulei canadiene Upper Puffin. După ce urcă cele optzeci de trepte până la pensiunea Betleem, inima comunității, care găzduiește o mulțime de personaje excentrice, cele două descoperă o lume mult mai plină de culori decât promiteau stâncile cenușii de pe țărm. Aurora boreală și migrațiile viețuitoarelor Atlanticului punctează spectaculos timpul ce se scurge, iar vizitele anuale ale cinematografului ambulant al domnului Saito – care aduce filme din întreaga lume pe insula izolată – le vor schimba complet viața.

„Romanul este pictat cu tușe ample, însă autoarea are întotdeauna ochi pentru detaliile mici. Annette Bjergfeldt știe să schițeze portretele personajelor cu precizie și bogăție lingvistică. Dar știe, de asemenea, să descrie toate emoțiile vieții. […]  O poveste fantastică și spectaculoasă despre aventură și iubire în locuri neașteptate.“ — Politiken

„Limbajul extraordinar al acestui roman este îndrăzneț și aspru, ca valurile care se sparg de țărmul insulei Upper Puffin, dar și muzical și provocator, ca un tango. […] Cartea este o declarație de iubire pentru outsideri, pentru inadaptați, pentru oamenii cărora le este greu să se descurce în lume. Toți aceștia își găsesc un loc în Cinematograful călător al domnului Saito.“ — Nordjyske

„John Irving, Isabel Allende și Gabriel García Marquez au o soră mai mică în Danemarca! Prin romanele ei, Annette Bjergfeldt preia ștafeta de la unii dintre cei mai plini de imaginație scriitori ai lumii.“ — Bog & Idé

Investigațiile unei anumite pisici, o adevărată revelație literară în 2023, este considerată una dintre cele mai bune cărți finlandeze ale ultimilor douăzeci de ani. Împletind realismul magic, autoficțiunea și relatarea nudă, romanul continuă să fie bestseller național, iar în 2025 i s-a acordat Premiul pentru literatură Laponia.

Tema construcţiei identitare, a marginalităţii şi a traumei familiale traver­sează întregul roman și acoperă peste o sută de ani de istorie finlandeză. Copil din flori, Eeva refuză să se lase doborâtă de soartă și își urmează iubirea cu forță și curaj, trăind pe o insulă nordică, la granița amenințată permanent de conflicte – acolo unde așteptarea, supraviețuirea și lupta devin forme ale existenței. Salvarea ei stă în cuvinte și în străvechea artă a vindecării trupești și sufletești pe care a moștenit-o. Peste decenii, strănepoata sa, Scriitoarea, are de-a face cu răul unei altfel de lumi, iar pierderea vine sub multe chipuri: a unei sarcini îndelung așteptate, a partenerului, a cuvintelor care sunt însăși substanța ființei ei. Un personaj insolit, o pisică, perturbă aparent planul realist pentru a oferi, pe lângă observațiile sale despre oameni, indicii despre o enigmatică misiune care i-a fost încredințată. O poezie subtilă pulsează în paginile romanului – aceea a naturii nordului, a gesturilor mărunte ale făuritorilor de visuri, a prezenței miracolului în lume.

„Stilul direct și îndrăzneț al Katjei Kettu produce emoție, iar realismul magic contribuie din plin la reușita cărții.“ — BÜCHERmagazin

„Katja Kettu a scris un roman excepțional, în care puterea cuvintelor are rolul să restabilească echilibrul în lume.“ — Helsingin Sanomat

„Forța romanului Katjei Kettu stă în bogăția limbajului, acesta dă acuitate și culoare poveștii și se imprimă în mintea cititorului, îi acaparează gândurile și face să i se strângă inima.“ — Postimees

Romanul Actrița a fost nominalizat la Women’s Prize for Fiction în 2020 și a fost desemnat Cartea anului în Time, Irish Times și New Statesman. S-a numărat printre Cele mai bune 10 cărți ale anului 2020 în Wall Street Journal și printre Cele 100 de cărți care trebuie citite din 2020 în Time.

Când ai reușit, prin talent și muncă, dar și printr-un capriciu al sorții, să fii actrița emblematică a Irlandei, până și gesturile de zi cu zi se transformă într-un rol care trebuie jucat. Katherine O’Dell, legendă a scenei și a filmului, îi pare cabotină fiicei sale, Norah, dar copila nu bănuiește câte se ascund în spatele măștii pe care mama ei refuză să o scoată. Uneori întrezărit în spatele pânzei de minciuni țesute pentru a înșela, dar și pentru a apăra, secretul care o macină pe actriță este adânc îngropat. Când fiica ei ajunge însă să fie victimă, la fel ca ea în tinerețe, masca îndelung exersată și purtată se crapă. Dincolo de învelișul ei protector se află un suflet frânt, un chip schimonosit de suferință, o rațiune torturată de nedreptate. Gesturile necugetate și nebu­nia finală devin o consecință inevitabilă, iar povestea pe care o consemnează Norah – o izbăvire tardivă.

„Încă un triumf pentru Enright: o îmbinare de lirism, spontaneitate, căldură și inteligență emoțională.“ — Kirkus Reviews

„Anne Enright este o scriitoare atât de bună, încât s-ar putea să nu vă mai placă să citiți nimic altceva... Lipsită de orice sentimentalism, Actrița este o critică, o mărturisire, o scrisoare de dragoste – și, desigur, un nou roman extraordinar.“ — Washington Post

„Katherine O’Dell, steaua a cărei strălucire pălește, este o eroină la fel de irezistibilă pentru cititori pe cât este și pentru publicul său.“ — The Guardian

„Scenele prin care Anne Enright surprinde fluctuațiile pasagere și constanța esențială a dragostei dintre mamă și fiică sunt de neuitat.“ — Booklist

„Un fel de Arcă a lui Noe“, după cum îl numește Guzel Iahina, trenul care duce copii din Povolgia flămândă și sărăcită spre Samarkand dobândește de-a lungul călătoriei proporții mitice. Nu numai despre salvarea copiilor e vorba, ci și despre salvarea sufletelor. Și despre omenie. Romanul atinge dimensiuni de epos: asemenea lui Odiseu, Hercule sau Iason, Deev, personajul cel mai pregnant conturat, poate ucigașul unora dintre părinții orfanilor pe care-i are în grijă, trebuie să lupte, pentru a-i salva pe copii, cu răul absolut, care se înfățișează sub diferite chipuri: foamete, molimă, trădare, crimă. Sentimentul de pericol permanent e însoțit de momente neașteptate de tandrețe și iubire, de uluitoare gesturi de solidaritate, de emoționante dovezi de sacrificiu personal.

Anul 1923. Tânăra Uniune Sovietică e un tărâm haotic, bântuit de o foamete cruntă și încă zguduit de ultimele zvâcniri ale Războiului Civil. Neîndurătoarea politică a rechiziționărilor a ucis milioane de oameni, a pustiit sate, a destrămat familii și a lăsat fără adăpost mii de copii, care acum rătăcesc flămânzi peste tot. Combatantul forțelor civile de tineret Deev primește misiunea de a forma un tren care să transporte cinci sute de copii de la Kazan până în Samarkandul mai îndestulat. Astfel începe o călătorie aventuroasă, de șase săptămâni, din pădurile de pe malul Volgăi și stepele kazahe până în deșertul Kîzîlkum și munții Turkestanului, desfășurând o pânză fabuloasă, pe care sunt zugrăvite destine, personaje pline de culoare (cazaci albi, țărani porniți în bejenie, cekiști, basmaci și, mai ales, micii vagabonzi excentrici), iubiri, gesturi exaltate sau suferințe tăcute, umor, cruzime și speranță – într-o alternare de lumină și întuneric demnă de marea pictură și acea vivacitate cinematografică a scenelor cu care ne-a obișnuit deja Guzel Iahina.

Publicat în 1985, dar la fel de actual patru decenii mai târziu, distins cu Clifton Fadiman Medal și finalist la International Ritz Paris Hemingway Award, Annie John este unul dintre cele mai crude și emoționante romane de formare. O poveste senzuală, densă și tulburătoare, care transformă rana maturizării în frumusețe pură.

Annie John crește în culorile, miresmele și superstițiile insulei Antigua, descoperind că iubirea și cruzimea sunt inseparabile. Anii de școală, cu prieteniile și rivalitățile între fete, năbădăioase precum adolescența, primele răzvrătiri și relația cu mama ei, care o adoră și o controlează deopotrivă, devin terenul unei lupte tăcute între dependență și libertate, între copilărie și viața de dincolo de ea. O poveste despre curajul de a te rupe din locul care te-a format și de a-l purta, pentru totdeauna, în tine.

„Rar au fost redate atât de bine disperarea, furia și, nu mai puțin, suferința specifică adolescenței. Annie este un personaj remarcabil: pasională, vicleană, crudă, inteligentă, dominatoare, temătoare și confuză; irumpe din paginile acestei cărți cu o energie feroce.“ — Newsday

„Annie John e o bijuterie literară. Jamaica Kincaid sur­prinde perfect tensiunea dintre iubirea filială și dorința de libertate.“ — The Guardian

„Un roman scris cu o sinceritate dureroasă și cu o eleganță amintind de poezie.“ — The New York Times Book Review

Bestseller distins cu Storytel Awards 2024 – best Feelgood, Fenomenalele femei de la Grand Hôtel, o saga istorică amintind de Downton Abbey, propune o incursiune în culisele unei lumi și epoci fascinante: elegantul și tumultuosul Stockholm de la începutul secolului XX.

În 1901, la Grand Hôtel, simbol al rafinamentului scandinav, totul strălucește pentru banchetul care va urma primei decernări a Premiului Nobel, deși falimentul devine tot mai amenințător. Într-o epocă în care femeile rareori ocupă poziții de putere, Wilhelmina Skogh, o antreprenoare vizionară, este chemată să salveze ceea ce pare de nesalvat. Fostă angajată a hotelului, ajunsă între timp una dintre cele mai respectate femei de afaceri din Suedia, Wilhelmina revine la Grand Hôtel cu o concepție modernă și cu o tenacitate de neclintit. Sub îndrumarea ei, o mână de femei diferite, dar unite prin loialitate, muncă și curaj, transformă hotelul, devenind în același timp stăpâne ale propriilor destine. Cele opt femei de la Grand Hôtel își expun, de-a lungul romanului, secretele, visurile, căderile, iubirile. Un roman captivant despre ambiție, prietenie și femei care, refuzând să fie numai umbre în viețile lor, au avut îndrăzneala să riște.

„Este evident că Ruth Kvarnström-Jones a realizat o cercetare temeinică înainte de a începe Fenomenalele femei de la Grand Hôtel. Tocmai de aceea reușește să confere atâta forță și vitalitate poveștii sale despre cele opt femei de la Grand Hôtel din Stockholm, cu puțin peste un secol în urmă. O poveste fermecătoare despre femei deosebit de capabile, care evocă o personalitate reală.“ — M-Magazin

„Severa Mina, care are o singură prietenă, pe misterioasa nobilă Elisabet Silfverstjerna, oaspete aproape permanent al hotelului, câștigă pariul făcut cu ea însăși: să creeze o rețea a solidarității feminine.“ — IO Donna (supliment al Corriere della Sera)

Premiul Iasnaia Poliana 2016

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins.

„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.“ — NARINE ABGARIAN

„Citiţi acest roman. Este balsam pentru suflet.“ — Ludmila Uliţkaia

„Un murmur blând, ușor nedeslușit, te atrage ca o vrajă în interiorul acestui spațiu, unde este atât de bine, cald și liniște, încât până și evenimentele triste (deloc puține în Maran) par ceva organic, care nu stârnește nici o împotrivire interioară.“ — Galina Iuzefovici

„Un roman încântator, cu personaje ale căror ciudățenii sunt uneori amuzante, alteori sfâșietoare. O poveste plină de duio¬șie despre familie, prietenie și comunitate.“ — Foreword Reviews

Bestsellerul internațional Cafeneaua cu pisici. Neko Café este un roman captivant și luminos despre înțelepciunea pisicilor, care te poate conduce spre iubire și împlinirea de sine.

Ce este o cafenea cu pisici și cum ne poate ajuta să ne descoperim ikigai-ul, care ne face să simțim că trăim cu adevărat? Răspunsul perfect îl dă Anna Sólyom în acest roman care ne invită în universul celor mai răsfățate feline de pe lume: pisicile. Sau „copiii“, cum le spune Yumi, proprietara japoneză a cafenelei, unde clienții cei mai de seamă sunt șapte pisici frumoase, mofturoase, muzicale, temperamentale, blânde sau dintre cele de care e bine să te apropii doar atunci când îți dau voie. Alături de ele, Nagore, întoarsă în Spania într-un moment când simte că a pierdut tot ceea ce contează, învață să se bucure de micile plăceri, redescoperindu-se pe sine. La Neko Café lecțiile de viață vin sub forma unor cozi atârnând dintr-un coș sau a unei perechi de ochi curioși care-ți atrag atenția că, pentru a fi fericit, nu ai nevoie decât de o pisică – sau de șapte – și de o clipă de respiro.

„O poveste tandră, perfectă pentru cei care iubesc pisicile, pentru cei care se bucură de tot ceea ce ne pot oferi ele, dar și pentru cei care nu au avut ocazia să descopere lumea lor sau nu le-au înțeles încă.“ — Rock’n’Read

„Un roman precum un mic manual care ne învață regulile de bază pentru a fi fericiți, pentru a trăi momentul prezent și a găsi oportunități chiar și în ceea ce ne sperie cel mai mult. Trebuie să învățăm să trăim viața precum pisicile.“ — Érase un libro

Treizeci și una de povestiri înlănțuite, ce alcătuiesc un adevărat roman despre locuitorii orășelului Berd, aflat la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, a căror viață e schimbată pentru totdeauna de războiul (cât se poate de real) abia încheiat (sau poate nu).

Aici, oamenii încă mai pun carne la garniţă, adună fructele, coc pâine și ţes covoare, dar viaţa fiecăruia se împarte în „înainte“ și „după“. Aproape fiecare dintre ei a pierdut pe cineva drag. Dar învață să trăiască mai departe și sunt încredinţaţi că, atâta timp cât mai ai un strop de putere, trebuie să-i ajuţi pe cei aflaţi în impas. Uneori, chiar pe un inamic. Astăzi, orașul e același – cu ninsori în februarie și aromă de miere pe câmpurile din împrejurimi în septembrie, cu bătrâni buni la suflet și încăpăţânaţi. Numai viaţa e altfel.

„«Cine poate ști care e unitatea de măsură pentru suferinţă?» În Viaţa e mai dreaptă decât moartea, toată lumea își primește porţia de suferinţă. Berdul natal, atât de pitoresc în celelalte romane de Narine Abgarian, devine un loc din care se ridică spre cer un mare strigăt de jale: durerea celor care rămân. O carte care se opune singură, cu vorbele ei simple și frazele ei necăutate, ororilor tuturor războaielor. Mărunte povești care, împreună, alcătuiesc un mare roman al nedreptăţii istoriei. Este o carte care sângerează aproape la fiecare frază și totuși, ici-colo, rămân câteva crâmpeie de gingășie intacte. Pentru că scopul ei declarat este «să refacă îmbrăţișările rupte». Prin volumul Viaţa e mai dreaptă decât moartea, literatura contemporană s-a îmbogăţit cu o voce atât de puternică, încât ar trebui  să se audă în toată lumea.“ — Ioana Pârvulescu

„Tonul neașteptat al acestei cărți – nu un cântec de luptă, ci un recviem al iertării – creează un efect terapeutic uluitor: pare că îngerul morții umbrește cu aripile lui pământul Berdului, crimele sunt iertate, nodurile se desfac, iar   pe vechile morminte iarba înverzește din nou.“ — Galina Iuzefovici

Long Island, roman nominalizat la International Dublin Literary Award în 2025, bestseller New York Times, „Cartea anului 2024“ în publicațiile Time Magazine, The New Yorker, Washington Post, Vulture, Glamour, The Guardian, The Economist, Times Literary Supplement, The Times, Irish Times, New Statesman, Independent, The Observer și la NPR, surprinde, prin personajul său atât de complex Eilis Lacey, al cărei periplu american a început, în romanul Brooklyn, cu peste douăzeci de ani în urmă, încercarea tumultuoasă de întoarcere în trecut, pentru a reaprinde marea iubire ce părea dispărută pentru totdeauna.

Eilis Lacey nu mai este tânăra care traversa Atlanticul în romanul Brooklyn, ci are de-acum patruzeci de ani, trăiește în Long Island, într-o suburbie liniștită, alături de soțul ei, Tony, de copiii lor, Larry și Rosella, și de rudele numeroase și zgomotoase ale lui Tony. Trecutul pare lăsat în urmă, ferecat. O vizită neașteptată însă îi zguduie viața: un irlandez pe care nu-l cunoaște îi bate la ușă cu o veste ce destramă echilibrul familiei, determinând-o pe Eilis să revină în Irlanda. Întoarcerea acasă nu este însă atât de simplă pe cât pare, căci în Enniscorthy o așteaptă confruntarea cu toți cei pe care i-a iubit și de care s-a rupt când a plecat spre America. Între fidelitate și trădare, între America și Irlanda, între tăcere și adevăr, Eilis e nevoită să-și confrunte dorul, vinovăția și alegerile pentru a decide cum vrea să trăiască mai departe.

„Un roman profund emoționant, dar fără sentimentalisme. Colm Tóibín se folosește de o stăpânire desăvârșită pentru a arăta cum viețile pot fi zdruncinate de dorință.“ — The New Yorker

„Strălucitor și totodată sfâșietor… Tóibín este, pur și simplu, unul dintre cei mai buni romancieri contemporani.“ — Boston Globe

„Intens precum o piesă de teatru, dar cu toate deliciile pe care le îngăduie romanul.“ — Naoise Dolan

„Eilis e un personaj clocotitor, care reușește să-și modeleze destinul după propria alegere.“ — New York Times Book Review

„Long Island este romanul unui scriitor aflat la apogeul puterii sale creatoare.“ — The Guardian

De la autoarea bestsellerelor Adresa, Leii de pe Fifth Avenue și Palatul Magnolia, un nou roman istoric pasionant, Spectacol de gală, care împletește fapte reale, o anchetă detectivistică și o poveste de dragoste aproape imposibilă, devenit, la rândul său, în 2024, bestseller în publicațiile USA Today și Publishers Weekly.

Oricine ar cunoaște-o pe frumoasa și grațioasa Marion Brooks ar spune că tânăra de 19 ani este o răsfățată a sorții. Provine dintr-o familie înstărită, iar prietenul ei e gata să o ceară în căsătorie, oferindu-i o viață de vis: un cămin plin de iubire, poate și de copii, într-un cartier elegant al New Yorkului. Asemenea multor alte fete care se maturizează în tradiționaliștii ani 1950, Marion se simte prinsă în capcană. Dar i se ivește ocazia de a da o probă pentru faimosul ansamblu Radio City Rockettes, trupă de dansatoare deja intrată în legendă, iar ea profită de șansa de a schimba un viitor previzibil cu viața plină de strălucire a unei artiste. Când un atacator dezaxat detonează o bombă artizanală în Radio City Music Hall, Marion descoperă că această lume fascinantă are și o latură întunecată și periculoasă. După o pierdere tragică, ea pornește în căutarea ucigașului. Va putea o dansatoare de revistă, adusă de hazard în preajma unui medic psihiatru vizionar, să contribuie la prinderea unui criminal în serie care terorizează New Yorkul?

„Un roman bogat în detalii istorice, un omagiu adus ansamblului de dans Rockettes, ale cărui momente de perfecțiune sunt rezultatul devotamentului, eforturilor supraomenești și camaraderiei absolute.“ — Kirkus Reviews

„Ce poate fi mai strălucitor decât celebrul Radio City Music Hall din New Yorkul anilor 1950? Acesta este cadrul noului roman istoric cu elemente de thriller al Fionei Davis, în care protagonista Marion Brooks își trăiește visul de a deveni o dansatoare Rockette.“ — Hello!

„Fiona Davis aduce la lumină informații extraordinare despre Rockettes și surprinde lupta lui Marion de a găsi un echilibru între așteptările societății din anii 1950 și dorința ei de a se elibera. Cititorii Fionei Davis nu vor fi dezamăgiți.“ — Library Journal

„Inspirat din evenimente tragice reale și impregnat de istoria bogată a fetelor Rockettes, romanul Fionei Davis este, în esență, o scrisoare de dragoste adresată Radio City Music Hall și marii familii a cărei inimă bate în culisele spectacolului.“ — Dance Magazine

Narine Abgarian ne oferă un roman învăluitor și liric ce reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul Oameni care vor fi mereu cu mine ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei care ne-au iubit și ne-au ocrotit – cei care sunt mereu cu noi, pentru totdeauna.

Precum un covor armenesc căruia trebuie să îi găsești litera ascunsă în model ca să îi poţi desluși mesajul, și romanul de față aduce în prim-plan o figură simbolică: Fetița care nu vrea să își spună numele. Dacă o însoțești de-a lungul cărții și îi împărtășești aversiunea pentru grișul cu lapte, adorația pentru bunici și devotamentul pentru un măgăruș bătrân, deschizi încă o dată fereastra spre Berd: se gătește după reţete vechi, bătrânii poartă ciorapi de lână și îngrijesc animalele și livada, tinerii pleacă să studieze, se întorc (sau nu) în locurile natale, se fac profesori ori medici, se căsătoresc și aduc pe lume copii. Istoriile se amestecă, se suprapun, se completează, iar oamenii obișnuiți devin eroi ai supraviețuirii. Și primești, odată cu Fetița, singura lecție posibilă: aceea că iubirea e totul.

Roman construit pe două planuri narative îmbinate perfect, captivant, evocând puterea cărților și conexiunea dintre generații, Patru anotimpuri în Japonia a fost inclus de Times Literary Supplement pe lista „Books of the Year“ în 2023, iar Nick Bradley a fost recunoscut, în 2024, de către British Council și National Centre for Writing, ca unul dintre cei zece scriitori în plină ascensiune din Marea Britanie.

În agitația nesfârșită din Tokyo, traducătoarea americană Flo găsește o carte uitată într-un vagon de metrou. În vreme ce viața din capitala Japoniei i se pare tot mai apăsătoare, Flo este cucerită de personajele din paginile romanului: bătrâna Ayako, care deține o cafenea în Onomichi, și nepotul ei, Kyo. Urmând firul poveștii celor doi, Flo se regăsește în frământările lui Kyo legate de viitorul său incert, dar și în dilemele bătrânei Ayako, care încearcă să se elibereze de o vină din trecut. Ritmul romanului, pe care Flo se hotărăște să-l traducă în engleză, îi jalonează trăirile: în timp ce relația dintre bunică și nepot se întărește, iar tensiunile lor lăuntrice se domolesc, Flo își depășește, la rândul ei, angoasele și-și recâștigă, încet, încet, echilibrul interior. Patru anotimpuri în Japonia explorează cu delicatețe tainele vieții și legăturile care ne definesc cu adevărat.

„Surprinzător de emoționant. O enigmă postmodernă, dar totodată o poveste care fascinează și emoționează. Fiecare va regăsi aici ceva pe gustul său.“ — The Times

„Nick Bradley creează un roman tulburător, discret și profund, plin de iubire, dar și de pierdere.“ — The Observer

„Proză fluentă, care te face să citești pagină după pagină. În limpezimea sa, stilul scriiturii este asemănător cu cel al lui Haruki Murakami și Banana Yoshimoto. [...] Bradley ne oferă o percepție autentică a locului, surprinzând intimitățile parohiale și ritmul vieții de zi cu zi dintr-un mic oraș rural japonez.“ — Literary Review

Ilustrații de Chihiro Sakurada

Bestsellerul internațional Cafeneaua Lună plină, publicat în peste douăzeci de țări, și-a cucerit cititorii aducând în prim-plan mitul japonez potrivit căruia pisicile îi răsplătesc pe cei care fac fapte bune. Pisici cu puteri magice, muzică, astrologie și ilustrații originale – toate converg spre mesajul luminos al romanului.

Legenda spune că, sub luna strălucitoare din Kyōto, o cafenea misterioasă ademenește oameni care au rătăcit drumul în viață. Cu un meniu inedit, la Cafeneaua Lună plină pisicile vorbitoare – simbol al norocului în cultura niponă – își îmbie oaspeții cu deserturi surprinzătoare presărate cu pulbere de stele și cocktailuri în care creativitatea e ingredientul principal. Ce au în comun toți cei care vizitează acest loc ivit de pe un alt tărâm? Bunătatea lor, pe care pisicile aleg să le-o întoarcă citindu-le harta astrală și îndrumându-i, la adăpostul nopții, spre lumina ce nu o mai regăsesc în propria viață. Roman plin de farmec despre echilibru și speranță, Cafeneaua Lună plină ne invită să ascultăm, măcar o dată, de sfatul acestor pisici.

„Poveștile celor cinci personaje se împletesc subtil, dar inteligent, scoțând la iveală un gest de bunătate din trecutul lor care are repercusiuni în prezent. La fel de plină de savoare și încântătoare precum delicioasele deserturi servite în cafenea, această carte emoționantă este desăvârșită.“ — Publishers Weekly

Ferdia Lennon reunește umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut uluitor. Fapte glorioase a câștigat în 2024 Waterstones Debut Fiction Prize și Bollinger Everyman Wodehouse Prize. A fost adaptat pentru BBC Radio 4, ales de BBC Radio 2 pentru emisiunea Between the Covers și inclus în topurile publicate de Guardian, Independent, The Irish Times, TLS și New York Public Library. În 2025 a câștigat Premio Gregor von Rezzori, Authors’ Club Best First Novel Award, a fost finalist la Dylan Thomas Prize, British Book Awards, Walter Scott Prize și a fost nominalizat pentru Carnegie Medal of Excellence in Fiction.

În timpul Războiului Peloponesiac, atenienii învinși la Siracuza sunt prizonieri într-o carieră de piatră. Siracuzanii Gelon și Lampo, olari șomeri și prieteni buni, se plimbă prin jurul carierei atunci când le vine ideea de a pune în scenă Medeea de Euripide cu ajutorul celor captivi, căci îi poți urî pe invadatori, dar le poți iubi arta. Personaje excentrice, Gelon și Lampo sunt întruchiparea umorului excelent și al ironiei fine de care dă dovadă Ferdia Lennon la fiecare rând. De la plan și până la execuție, de la scenă și până la dezastru nu e decât un pas. Iar inițiativa celor doi se transformă nu doar într-o aventură tragicomică uluitoare, ci ia forma unui roman în care marile lecții de istorie se rescriu cu ajutorul artei pentru a ne învăța, din nou, solidaritatea, compasiunea și speranța.

„Un roman extraordinar, Fapte glorioase emoționează printr-un scepticism lucid, oferind astfel o speranță în care ne putem încrede. Măiestria lui Lennon îi permite, fără a fi naiv sau moralizator, să pledeze în favoarea artei.“ — The New York Review of Books

„Un prim roman fascinant și impresionant... Explorând teme precum prietenia, loialitatea și prețul războiului, Lennon evocă o epocă în care era ceva obișnuit să fie savurate și prețuite arta poeziei lui Homer și a dramaturgiei lui Euripide.“ — Kirkus Reviews

„Lennon aduce Sicilia antică la viață cu umor și patos în debutul său uluitor.“ — Publishers Weekly

Scriitor-aviator, visător cu sufletul în derivă, Antoine de Saint-Exupéry a trăit cu o intensitate care sfidează biografia și cere literatură. Să furi noaptea, roman finalist al prestigiosului Premiu Strega în 2023, recompune traseul zbuciumat al autorului Micului Prinț, de la primele zboruri deasupra Saharei până la dispariția sa misterioasă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Când avionul lui Antoine de Saint-Exupéry s-a prăbușit în deșert, în 1935, nu era pentru prima oară când moartea îl privea direct în ochi. Pierduți între nisip și halucinații, fără apă și fără speranță, Saint-Exupéry și copilotul André Prévot au fost salvați în ultima clipă. Episodul a devenit mit literar, care va inspira Pământ al oamenilor și, mai târziu, Micul Prinț. Romana Petri lasă în urmă legenda și reconstituie nu doar viața vizibilă a lui Exupéry, ci și fisurile invizibile din interior: fricile, insomniile, eșecurile sentimentale, eterna lui fugă – de război, de femei, de el însuși. În roman, Saint-Exupéry este un bărbat sfâșiat, care a trăit zburând, a iubit scriind și s-a stins visând.

„Romana Petri construiește și dezasamblează, sfarmă canoanele biografiei, evocă și povestește iubiri, prietenii și disperări ca pe niște detalii ale unui apetit de aventură niciodată satisfăcut; se mișcă printre date și înlăuntrul Istoriei, în căutarea prințului care a învins noaptea și a intrat, zburând, în infinit.“ — Domani

„Romana Petri pătrunde în personaj, în magia lui și se mișcă între autobiografie și ficțiune, oferindu-ne un roman de neuitat despre complexitatea infailibilă a unei pasiuni omenești.“ — Il Venerdi

„Să furi noaptea este romanul impresionant al aventurilor, suferințelor și iubirilor autorului Micului Prinț.“ — Libero

„O celebrare, un imn adus vieții trăite cu pasiune de Antoine de Saint-Exupéry!“ — Maremosso

Magul de la Kremlin a fost distins, în 2022, cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Honoré de Balzac.

Scris în pandemie și predat la Gallimard în ianuarie 2021, Magul de la Kremlin este un roman în același timp documentar și vizionar, cu accente profetice, dorința de a sonda misterele Kremlinului și ale Rusiei, actuale și dintotdeauna, determinându-l pe autor să depășească granițele eseului pentru a apela la ficțiune și la forța imaginației, rodul acestei alchimii fiind nu numai un mare roman despre Rusia contemporană (de la declinul lui Elțîn, ascensiunea lui Putin, figurile oligarhilor, războiul din Cecenia, Jocurile Olimpice de la Soci până la criza ucraineană), ci și o extraordinară meditație despre putere, în universalitatea mecanismelor și a resorturilor ei.

„De multă vreme n-am mai devorat un roman cu atâta aviditate. Este ceea ce anglo-saxonii numesc un page turner, o carte căreia nu te poți opri să-i întorci paginile, supereficientă și bine documentată, care descrie culisele puterii ruse din ultimii douăzeci de ani într-un stil simplu, seducător și de un realism incredibil. [...] Este CARTEA pe care trebuie să o citești dacă vrei să înțelegi războiul din Ucraina. [...] Pentru un prim roman, este o lovitură de maestru.“ — Frédéric Beigbeder, Le Figaro

„Cu Magul de la Kremlin, Giuliano da Empoli ne oferă o radiografie strălucită a sistemului mental și a logicii de război a lui Vladimir Putin. Într-un fel, el povestește tot ceea ce a dus la invadarea Ucrainei la 24 februarie 2022. Este o relatare de o mare forță literară și istorică, care trebuie citită dacă dorim să înțelegem ceea ce, de aici, pare de neînțeles.“ — Libération

„Giuliano da Empoli a terminat acest roman, ale cărui formulări puternice amintesc în parte de moraliștii și memorialiștii francezi din secolul al XVII-lea, în ianuarie 2021, cu un an înainte ca armata rusă să invadeze Ucraina. Unii ar spune că acest scriitor este un vizionar, alții, că își cunoaște subiectul mai bine ca oricine. Să adăugăm o a treia caracteristică, stilul, și vom avea o mare carte.“ — Jérôme Garcin, Le Nouvel Observateur

„Magul de la Kremlin este un roman în același timp rece și fierbinte, ca un pahar plin ochi cu vodcă. [...] Purtată de o actualitate arzătoare, această carte modernă și vizionară are, de asemenea, grația atemporală a unui clasic. Erudiția, stilul și arta narativă ale lui Giuliano da Empoli aduc acest gest crud și brutal până la un nivel de puritate metafizică. Este vorba de Principele lui Machiavelli traversat de cețurile lui John le Carré și locuit de vibratoul neliniștit al literaturii ruse. Până la finalul său înzăpezit, aproape pașnic, ca un ecou îndepărtat al cântecului lui Sting: «I hope the Russians love their children too».“ — Les Echos

Bestseller New York Times și Sunday Times  •  Nominalizat în 2022 la British Book Awards ‒ secțiunea Best Debut Fiction –, la Authors’ Club Best First Novel Award, The Society of Authors McKitterick Prize și The Winston Graham Prize for Historical Fiction  •  Selectat între cele mai bune romane ale anului 2022 de Sunday Times și Washington Post și în Top 10 Cele mai bune ficțiuni istorice din 2022 de Book Riot  •  Tradus în peste 15 țări.

Un teatru la malul mării. O copilărie ieșită din comun. Un război care schimbă totul. În Anglia exuberanței interbelice, într-un conac cu pereți prea groși și părinți veșnic neatenți, o fetiță găsește o balenă eșuată pe coastă, din scheletul căreia își va ridica un teatru. Așa începe marea aventură a lui Cristabel Seagrave care, alături de ceilalți copii ai familiei – Flossie și Digby–, construiește un univers al poveștilor și spectacolului. Copiii devin regizori ai propriei realități și, cu toate că drumurile lor, pe parcursul maturizării, se despart, iar războiul îi trimite în direcții diferite, firele nevăzute care îi leagă sunt puternice precum oasele balenei din copilărie. Relațiile se transformă, capătă tăceri și nuanțe, dar rămân temelia unei legături care sfidează timpul, distanța și ororile războiului. O saga despre familie, cea pe care o alegi, despre libertate și puterea salvatoare a teatrului, chiar și atunci când lumea arde.

„Joanna Quinn are abilitatea remarcabilă de a reda o lume dispărută – fie că este vorba de aristocrația aflată în declin, de o școală de pregătire pentru agenți britanici sau de un teatru parizian în vreme de război – cu atâta naturalețe, încât o acceptăm pur și simplu ca decor al dramei care se desfășoară.“ — Washington Post

„O saga de familie care te captivează de la prima scenă.“ — The Times

„Un roman sortit să devină un clasic.“ — Daily Mail

„Un roman luminos, profund, când amuzant, când trist, în care fiecare pagină e îmbibată de viață și experiență. Joanna Quinn este unul dintre acei scriitori care simt pulsul umanității.“ — Sunday Times

„Un captivant roman despre formare și tărie sufletească, care reunește tot ce are mai bun literatura clasică britanică.“ — Madame Figaro

În același timp confesiune, jurnal intim curajos și reflecție profundă asupra condiției umane și feminine, O moarte foarte ușoară, pe care Sartre o considera cea mai bună scriere a lui Simone de Beauvoir, consemnează minuțios declinul brusc și neașteptat al mamei autoarei, al cărei portret cu lumini și umbre devine o efigie a demnității pe drumul către deznodământul inexorabil. Metafizică și mundană, tandră și necruțătoare, revoltată și împăcată, privirea fiicei descoperă în sfârșit, în clipa despărțirii, ființa complexă a mamei.

Internată cu o fractură de col femural, mama lui Simone de Beauvoir primește, după acest prim diagnostic, vag îngrijorător, altul, implacabil, care o condamnă la agonie. Cu o precizie chirurgicală care nu exclude o imensă sensibilitate, fiica descrie declinul și neputința mamei, meandrele reacțiilor acesteia în fața bolii, pendularea între curaj și teroare, demnitatea păstrată în ciuda suferinței. Dar și solidaritatea dintre autoare și sora ei, devotamentul, tandrețea și compasiunea față de mama pe care abia acum o descoperă în întreaga ei vulnerabilitate.

Acesta este, de fapt, și un moment de reflecție și de reconsiderare a relației conflictuale cu mama, căreia Simone de Beauvoir îi reproșase constant moralitatea burgheză și religiozitatea, în timp ce ea, la rândul ei, era blamată de mamă pentru libertinaj și ateism, defecte care îi diminuau incontestabila valoare intelectuală. În aceste clipe în care sunt permanent alături, între ele survine o înțelegere profundă, iar armistițiul lor lasă loc păcii depline.

„În paginile acestea o vedem pe Simone de Beauvoir în ipostaza cea mai intimă, cea mai spontană, cea mai nealterată de filozofie... O carte frumoasă, sinceră și sensibilă.“ — Le Monde

„O carte de o mare forță emoțională, abordând probleme care ne frământă dintotdeauna: suferința fizică, tratamentul agresiv, raportul cu corpul, eutanasia, vinovăția celor apropiați, dilema spunerii adevărului... Într-un stil dezbrăcat de podoabe, Simone de Beauvoir observă cum se produce iremediabilul, consemnează fără tabu desfășurarea evenimentelor, analizează întreaga paletă de emoții și sentimente care o copleșesc.“ — France Info

„Intensa proză poetică a lui Han Kang aduce în prim-plan traumele istorice și revelează fragilitatea vieții omenești.“ — Motivația juriului Nobel pentru Literatură, 2024

Cel mai recent roman semnat de Han Kang, un adevărat imn al prieteniei și un elogiu adus imaginației, dar mai ales un recurs zguduitor la persistența memoriei, Nu ne despărțim a primit în Coreea de Sud premiile literare Daesan și Kim Man-jung în 2022, iar în Franța, Prix Médicis Étranger în 2023 și Prix Émile Guimet de Littérature Asiatique în 2024.

Un imens cimitir la malul mării. Mii de trunchiuri de copaci, negri și goi ca pietrele funerare, acoperiți de zăpadă, și fluxul care crește, amenințând să înghită totul și să măture osemintele. Acest vis o bântuie pe Gyeongha de ani, dar un mesaj neașteptat o va smulge din izolarea voluntară și va întrerupe coșmarul: Inseon, prietena ei internată în spital, o roagă să meargă pe insula Jeju pentru a-i salva papagalul. Este începutul unei coborâri în infern, în abisul unuia dintre cele mai cumplite masacre pe care le-a cunoscut Coreea: treizeci de mii de civili uciși și mulți alții închiși și torturați la sfârșitul anilor 1940. O rană care nu s-a vindecat și care continuă să pulseze dureros în viața celor două prietene, reflectând chinurile prin care a trecut mama lui Inseon. Han Kang redă această pagină întunecată a istoriei construind magistral un roman lucid și poetic, în care granița dintre vis și realitate, dintre vizibil și invizibil se estompează până aproape de dispariție. Un roman pe care ea însăși l-a descris ca pe „o făclie aprinsă în adâncurile sufletului omenesc“.

Scriitorul și consilierul politic Giuliano da Empoli a avut șansa să acceadă la cele mai înalte niveluri ale puterii. Un privilegiu care nu i-a adus decât concluzii amare: trăim un moment de cotitură al civilizației fondate pe domnia legii, modelul democratic este subminat, președinții aleși se transformă în dictatori, magnații din Silicon Valley se erijează în guru și lideri ai unei noi (dez)ordini, un haos supervizat de Inteligența Artificială.

„În Vremea prădătorilor, totul este adevărat și nebunesc în același timp.“ — Paris Match

„Un portret neliniștitor al noii lumi a haosului. Cei slabi de înger să nu-l citească!“ — L’Opinion

„O analiză lucidă a modului în care elitele occidentale au predat cheile cetății noilor «conchistadori tech».“ — Les Échos

„O relatare magistrală.“ — L’Express

„O carte sumbră, dar strălucită.“ — La Tribune Dimanche