Raftul Denisei

Distins cu Premiul Yamamoto Shūgorō în anul 1988, romanul Străini stă la baza a două ecranizări: prima, The Discarnates, în 1988, regia Obayashi Nobuhiko, iar cea de-a doua, All of Us Strangers, în 2023, regia Andrew Haigh, cu Andrew Scott, Paul Mescal, Claire Foy și Jamie Bell.

Într-o metropolă devenită un sufocant labirint de trupuri și povești, Hideo Harada, scenarist de succes, se hotărăște să facă o plimbare pe străzile cartierului copilăriei sale, în Asakusa, la Tōkyō. Într-o sală de spectacole, întâlnește un bărbat care pare a fi dublul perfect al tatălui său, mort în urmă cu treizeci de ani într-un teribil accident. Din acest punct al romanului, supranaturalul urban preia comanda cu o dezinvoltură tipică literaturii japoneze: în loc să descindă solemn ca două apariții cețoase, părinții morți ai lui Hideo urmăresc meciuri de baseball și se entuziasmează la jocuri de cărți; în loc de voci guturale și scârțâit de podele, se aude huruitul neîncetat al traficului din marele oraș. Cei doi nu pot fi decât o crudă halucinație. Deși începe să sufere de o misterioasă boală ale cărei semne le sunt limpezi doar celorlalți, iar iubita lui îl imploră să se rupă din mrejele acestei fascinații morbide, Hideo nu-și poate înfrâna dorința de a le sta alături părinților săi din altă lume.

„O carte lucidă și plină de spirit despre irealitatea imediată, care te urmărește mult timp după ce ai dat ultima pagină.“ — David Mitchell

„Un roman hipnotic, plin de suspans, semnat de unul dintre cei mai buni scriitori japonezi contemporani.“ — Bret Easton Ellis

„O poveste sobră și emoționantă, de o uluitoare profunzime psihologică.“ — Daily Telegraph 

Roman emblematic pentru literatura japoneză din a doua jumătate a secolului XX, Râul destinelor a apărut pentru prima dată în foileton în publicația Fujin Gahō în perioada ianuarie-mai 1959. A fost ecranizat în 1966, în regia lui Noboru Nakamura. Trei femei devin simboluri ale transformărilor profunde prin care trece Japonia începând cu 1898 și până la jumătatea secolului XX.

În această saga multigenerațională, femeile din familia Kimoto se dovedesc firi puternice și impunătoare, fie moștenitoare ale tradițiilor și ceremoniilor nipone, fie adepte ale schimbărilor iminente de la început de secol XX. Hana, fiica ei, Fumio, și nepoata Hanako sunt personajele ale căror destine râul Ki le va purta cu sine. De la relațiile complicate din sânul familiei și până la contextul social și politic cu impact direct asupra statutului femeii în societate, romanul lui Sawako Ariyoshi surprinde revirimentul cultural care a marcat sfârșitul orânduirii tradiționale din Japonia.

Roman distins în 2012 cu Prix Renaudot și Prix Ahmadou Kourouma, iar în 2013 cu Prix Océans, Notre-Dame du Nil a fost ecranizat în 2019 de către realizatorul Atiq Rahimi.

În Rwanda, în anii ’70, un liceu de fete situat la 2 500 de metri altitudine, aproape de izvoarele Nilului, se ocupă de educația tinerelor din familiile înstărite. Părinții lor speră că, în acest loc izolat – liceul catolic Notre-Dame du Nil –, aflat departe de tentațiile capitalei, fetele să rămână pure, iar educația primită să le ofere un atu în plus în vederea „căsătoriilor bune“ care le așteaptă. Însă, în acest spațiu închis și aproape exclusiv feminin, se petrec o serie de transgresiuni ce anunță – dincolo de conflictele inerente dintre adolescente – teribila tensiune etnică și politică dintre populațiile hutu și tutsi, ca un preludiu – tăios și fără menajamente – la genocidul ruandez.

Visând la un copac, noul roman al Majei Lunde, încheie tetralogia schimbărilor climatice din care fac parte bestsellerele internaționale Istoria albinelor, Istoria apelor și Ultimii cai din stepă. Distopie inspirată de un viitor în care copacii devin doar o amintire, acest roman-manifest propune un scenariu în care sunt puse față în față iubiri fragile, tragedii iminente și încrederea în ceea ce natura și omul pot reface numai împreună.

În anul 2110, comunitatea restrânsă din Svalbard, în Norvegia, e mai izolată ca niciodată și are în grijă depozitul cu semințe colectate din lumea întreagă. Un dezastru lovește însă în cei care trăiesc în armonie cu natura. Tommy și cei doi frați mai mici par să fie singurii supraviețuitori până când bunica Rahela și Runa, sora ei mai mică, li se alătură. Viața trebuie să găsească o cale de a continua în condiții extreme. Depozitul de semințe e garanția unei lumi mai bune, iar responsabilitatea de a-l păzi cade pe umerii adolescentului Tommy.

Câștigător al Costa Book Award în 2009 și nominalizat, în același an, la Man Booker Prize, finalist, în 2011, la Dublin Literary Award, selecționat de The Observer în topul celor mai bune zece romane istorice și ecranizat în 2015 în regia lui John Crowley, scenariul fiind semnat de Nick Hornby, cu Saoirse Ronan în rolul principal, Brooklyn este o explorare plină de emoție a ideii de identitate și apartenență, dar și a puterii transformatoare a dragostei.

În Irlanda anilor 1950, în Enniscorthy, micul orășel în care Eilis Lacey trăiește împreună cu sora ei, Rose, și cu mama lor, perspectivele pentru o tânără femeie la început de drum sunt limitate. De aceea, când Rose o ajută să emigreze în America, la New York, în Brooklyn, Eilis știe că nu poate alege decât să plece, lăsându-și în urmă familia, casa și prietenii. Pe străzile aglomerate și pline de viață ale New Yorkului, în mijlocul energiei debordante a unei țări noi, Eilis se reinventează. Aici își va trăi prima iubire, dar și pierderea cea mai profundă – moartea neașteptată a lui Rose –, care o va face să revină în Irlanda pentru scurt timp. Dezrădăcinată deja, ca mai toți imigranții, Eilis descoperă cât de efemeră este liniștea regăsirii locurilor și a chipurilor familiare. Curând, va fi nevoită să facă cea mai grea alegere din viața ei, aceea între datorie și iubire. Zugrăvind un portret emoționant al imigrației, al durerii și speranței care par a fi veșnic îngemănate, Brooklyn este o mare poveste despre identitate, dragoste și sacrificiu.

Glisând între dramă psihologică și satiră socială, sinuos și seducător, cel mai recent roman al lui Niccolò Ammaniti, Viața intimă, explorează temerile și dorințele profunde ale unei femei, propunându-ne să privim cu empatie lumea derutantă și provocatoare de astăzi.

Maria Cristina Palma duce o viață aparent perfectă. Considerată cea mai frumoasă femeie din lume, este căsătorită cu prim-ministrul Italiei, are o fiică minunată și tot ce își poate dori. Imaginea ei construită cu grijă ascunde însă un trecut traumatic și o criză de identitate incipientă, iar proiecțiile celor din jur asupra sa o însingurează. Până când, în urma unei întâlniri neașteptate, primește pe mobil un film erotic care i-ar putea distruge reputația. E nevoită să ia o decizie dramatică, să aleagă ce e dispusă să sacrifice și cu ce preț. Ajuns în acest punct, romanul pune întrebări esențiale pentru cititor: Nu cumva ar trebui să ne temem mai mult de propria privire decât de a celorlalți? Cât de departe suntem în stare să mergem în dorința noastră de apartenență și afecțiune?

Yiyun Li este una dintre vocile romanești de prim rang ale literaturii americane. Romanul ei Cartea gâștei a fost distins, în 2023, cu PEN/Faulkner Award for Fiction și nominalizat, în același an, la Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction. New York Times Book Review a desemnat-o „Alegerea editorilor“, iar Time, „Cea mai bună carte de ficțiune a anului 2022“. Tot în 2022 a fost inclus pe listele celor mai bune cărți ale anului de către The New Yorker, NPR, Slate, Los Angeles Times, The Guardian, Los Angeles Review of Books, Financial Times, San Francisco Chronicle, LitHub, Buzzfeed.

Un Saint-Rémy răscolit de război dă la iveală o prietenie remarcabilă între două tinere fete: Fabienne și Agnès, două jumătăți ale aceleiași portocale. Împreună pun la cale păcăleala secolului în lumea literară, o aventură care va separa cele două destine printr-un salt spectaculos în mijlocul faimei, mai întâi la Paris, apoi într-un pension englezesc. Morala lui Yiyun Li din acest roman este tulburătoare, iar construcția universului în care ne invită, magistrală.

O călătorie emoționantă în lumea muzicii mozartiene.

„Muzica este strâns legată de viața mea intimă și spirituală. Muzica ne ajută să ne construim identitatea, ne alină suferința, ne readuce bucuria în suflete, ne face să dansăm și să cântăm. Dar arareori se vorbește despre această putere uluitoare.“ — ERIC-EMMANUEL SCHMITT

„Viața mea cu Mozart este un «da» filozofic spus vieții.“ — Le Soir

O întâlnire convențională între un pianist polonez și o doamnă din lumea bună a Barcelonei devine punctul de plecare al unei idile ciudate, a cărei definiție le scapă până și protagoniștilor. Delicat și sobru construită, povestea imaginată de Coetzee analizează misterul sentimentelor, al căror adevăr este mereu falsificat de neputința cuvintelor.

„Ca toate cărțile lui Coetzee, Polonezul este un caleidoscop textual, trimițând la Dante, Don Quijote, George Sand și chiar la romanul Dezonoare, dar nu este niciodată eclipsat de toate aceste aluzii. Iute, abil, provocator, minimalist, dar incredibil de emoționant, Polonezul e opera unui creator care poate compune o melodie din doar câteva note.“ — Wall Street Journal

„Coetzee este unul dintre marii maeștri ai nespusului și aluziei.“ — New York Review of Books

„De câteva decenii, Coetzee ne dă lecții despre frumusețe […] Polonezul ne demonstrează că, la 83 de ani, talentul lui este neștirbit.“ — The Guardian

„Polonezul are nenumărate straturi – nu e doar o carte despre cei vii, ci și despre cei dispăruți. Coetzee vrea să ne întrebăm ce este iubirea și ce mângâiere ne pot aduce amintirile – pieritoare la rândul lor.“ — Los Angeles Times

Roman cu un succes fulminant, în curs de traducere în 60 de țări, însoțit de splendide reproduceri ale unor capodopere din trei muzee celebre pariziene, Ochii Monei este povestea emoționantă a relației solare dintre o fetiță și bunicul ei și, în același timp, o explorare a artei și a nevoii fundamentale de frumos.

Un singur an: atât îi rămâne Monei pentru a descoperi frumusețea lumii. Acesta este verdictul medicilor, neputincioși în fața bolii misterioase a fetiței care își pierde vederea. În fiecare dintre cele 52 de săptămâni, bunicul ei, un om erudit și înțelept, o ajută să descopere esențialul: 52 de capodopere. Cei doi vor străbate galeriile marilor muzee ale Parisului – Luvru, Orsay, Beaubourg –, încredințându-se lui Botticelli, Vermeer, Goya, Courbet, Brâncuși, Kahlo sau Basquiat. Vor plonja împreună în fiece operă comentată de bunic, pentru ca Monei să i se înscrie în memorie frumusețea intrinsecă și lecția de filozofie emanate de aceasta. Contemplând capodopere, fetița va înțelege de asemenea ce înseamnă generozitatea, spiritualul, melancolia sau revolta și va aplica aceste mici învă­țături în viața sa cotidiană. Un roman despre salvarea prin artă, unic în felul său, pasionant, atașant.

THOMAS SCHLESSER este istoric al artei, scriitor, directorul Fundației Hartung-Bergman, profesor la École polytechnique și autor al unor importante lucrări despre artă. S-a născut la Paris, în 1977. După studii de istoria artei la Haute école d’études en sciences sociales, încheiate în 2006 cu o teză despre opera lui Gustave Courbet, devine profesor și participă la elaborarea unor volume colective, semnând, în același timp, numeroase volume de istorie a artei, între care Une histoire indécente du nu féminin (2010), Cent enigmes de la peinture: la beauté (2010), L’art face à la censure (2011), Faire rêver: De l’art des Lumières au cauchemar publicitaire (2019), Anna-Eva Bergman – Vies lumineuses (2022). În 2017, l’Académie de Beaux-Arts îi acordă Premiul Bernier pentru eseul L’univers sans l’homme (2016). În 2014, devine directorul Fundației Hartung-Bergman, care administrează operele artiștilor Hans Hartung și Anna-Eva Bergman. În prezent, este profesor la École polytechnique. În 2003, Thomas Schlesser publică primul lui roman, La vierge maculée, iar în 2024 vede lumina tiparului Ochii Monei (Les yeux de Mona), fenomen internațional, în curs de apariție în 60 de țări.

În cartea sa de debut, Acolo unde urlă șacalii, Amos Oz își adună laolaltă primele zece povestiri pline de forță, scrise între 1962 și 1964, și nimic din ele nu trădează o operă de început.

„Descoperim cu stupefacție siguranța și sobrietatea frazelor, precizia incisivă a scrisului, ironia caustică a unei critici severe a timpului, contraste brutale între pământul pietros al deșertului, cu turmele beduinilor, și verdele luminos al livezilor kibbutzurilor, dezamăgirea sfâșietoare până la moarte a fondatorilor kibbutzului – simbol al tânărului-bătrân Israel –, totul copleșit de râsul sarcastic al șacalilor, urcând din văile încețoșate, râs crud, batjocoritor. Sau poate nu e decât un plâns disperat, care destramă toate alegoriile pentru a le țese din nou pe același splendid război de țesut literar cunoscut nouă din Iuda, Aceeași mare, Să nu pronunți: noapte, Odihnă desăvârșită – toate formând tulburătoarea Poveste despre dragoste și întuneric.“ — MARLENA BRAESTER

Primul roman din apreciata trilogie dedicată de Heather Morris lagărului de la Auschwitz, acum un nou serial numai pe SKYSHOWTIME.

În regia lui Tali Shalom-Ezer, cu Harvey Keitel,  Melanie Lynskey, Jonah Hauer-King, Anna Próchniak și Jonas Nay.

Peste 13 milioane de exemplare vândute în întreaga lume

Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre semenii săi, al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.

O carte despre sfârșitul copilăriei și alegerile importante care ne modelează destinul și lumea, despre fiorii primei iubiri și curajul de a lupta de partea binelui, romanul Un băiat ca toți ceilalți, inspirat din fapte reale, proiectează o lecție de viață în centrul căreia se află adevărul și valoarea cuvintelor. În 2018 a fost distins cu Premiul Giancarlo Siani. Împreună cu bestsellerurile Tentația de a fi fericit și Mâine poate am să rămân formează un fel de triptic dedicat orașului Napoli.

Mimì e un băiat de doisprezece ani, cu ochelari, rezultate excelente la școală și o pasiune pentru benzile desenate cu supereroi. Locuiește în cartierul Vomero, în Napoli, unde tatăl său lucrează ca portar al unui imobil elegant. Își petrece timpul pe stradă cu cel mai bun prieten, Sasà, care îl venerează, ca toți napolitanii, pe Maradona, sau în micul apartament pe care îl împarte cu părinții, sora adolescentă și bunicii. În 1985, anul care-i va accelera maturizarea, Mimì face experimente telepatice, visează să-și cumpere un costum de Spider-Man și caută o modalitate de a se împrieteni cu Viola, frumoasa adolescentă care locuiește în imobilul păzit de tatăl lui. Dar, mai presus de toate, îl cunoaște pe Giancarlo, supereroul său personal, nimeni altul decât Giancarlo Siani, tânărul jurnalist de la Il Mattino care avea să își piardă viața în numele adevărului. În lunile premergătoare zilei de 23 septembrie, ziua în care Giancarlo este ucis de Camorra, Mimì descoperă însemnătatea prieteniei, importanța cuvintelor și a curajului. Și află că este posibil ca supereroii să nu existe, dar că amintirea oamenilor curajoși și a faptelor lor mari nu pălește niciodată.

Bestseller internațional, tradus în peste 20 de limbi, Ce încredințăm vântului e o tulburătoare pledoarie pentru viață, inspirată din povestea adevărată a unui loc extraordinar din Japonia zilelor noastre, loc de pelerinaj și consolare după giganticul tsunami din 2011.

„Într-o zi cineva a instalat o cabină telefonică în grădina casei sale, la poalele muntelui Kujira-yama, adică Muntele Balenei, în imediata apropiere a orașului Otsuchi, unul dintre locurile cele mai grav lovite de tsunami-ul din 11 martie 2011. În interiorul ei se află un telefon vechi, negru, care însă nu este conectat și care poartă glasurile în văzduh. Mii de persoane merg în pelerinaj la el în fiecare an.“

Când un uragan violent lovește acea zonă, o femeie își riscă viața pentru a se asigura că grădina magică de pe Muntele Balenei nu va fi distrusă. Numele ei este Yui și pe data de 11 martie 2011, când marea a măturat coastele Japoniei, și-a pierdut mama și fiica în vârstă de trei ani. Până să afle din întâmplare, în timpul unei emisiuni la radio pe care o modera, de existența Telefonului Vântului, Yui nu mai avea nici o rațiune de a trăi. Dar călătoria spre Kujira-yama și întâlnirea cu Takeshi, medicul văduv a cărui fiică refuză să vorbească, și cu o întreagă galerie de ființe ale căror răni se vindecă au fost primii pași pe drumul regăsirii unui sens al vieții, reaprinderii speranței, redescoperirii iubirii.

În debutul cu succes răsunător și tradus în 15 limbi al scriitoarei Nikola Scott ‒ autoarea bestsellerului Fetele din livada cu meri ‒, trecutul bântuie prezentul prin remarcabila poveste din jurul unei familii în care secretele sunt cel mai puternic liant.

În inima familiei Shaw, secretele sunt păstrate la adăpostul zidurilor înalte și înconjurate de unele dintre cele mai frumoase grădini din Hartland. Legătura dintre o mamă și fiica ei se frânge în tumultul unei veri pe care tânăra Elizabeth Holloway nu o va uita niciodată. Patruzeci de ani mai târziu, prezentul scoate la iveală secrete nebănuite și transformă destine prin forța pe care doar adevărul o poate avea.

NIKOLA SCOTT s-a născut în 1973 la Kiel, în Germania, și și-a făcut studiile universitare la Tübingen, pe care le-a încheiat cu un masterat în literaturile engleză și germană. Fiind fascinată de cărți încă de la o vârstă fragedă, după absolvire a plecat întâi la New York, apoi la Londra, pentru a-și construi o carieră în dome­niul editorial. După zece ani, a decis să își urmeze visul și să devină ea însăși scriitoare. Primele sale două cărți, My Mother’s Shadow (2017) și Summer of Secrets (2018), au fost bestselleruri traduse în multe țări, prezente în topurile de vânzări din Israel și Norvegia. Cel de-al treilea roman al său, Fetele din livada cu meri (The Orchard Girls, 2021; Humanitas Fiction, 2023), a cucerit de asemenea publicul internațional. În prezent, scriitoarea locuiește la Frankfurt împreună cu soțul său și cei doi fii ai lor.

Publicat în Franța pe 4 ianuarie 2019, Serotonină, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, și-a confirmat statutul de cea mai așteptată carte, atingând în trei luni vânzări de peste 500 000 de exemplare. A apărut concomitent în Germania, Italia și Spania, ocupând, în fiecare, locul 1 în topurile de vânzări. Este în curs de traducere în peste 40 de țări.

Roman al unei rătăciri fără speranță pe drumurile din nordul Franței, al dezabuzării și nostalgiei convulsive față de iubiri ratate cu bună știință, dar și al privirii lucide și necruțătoare asupra lumii contemporane, cu răzvrătiți intratabili și „veste galbene“ sui-generis, Serotonină este cu siguranță una dintre cele mai puternice, mai tandre și mai vitriolante cărți scrise de laureatul din 2010 al Premiului Goncourt.

Ajuns într-un punct critic al existenței, Florent-Claude Labrouste își propune să dispară de bunăvoie, să renunțe la profesie, la viața socială, la cunoștințe. Își șterge urmele, se refugiază în hoteluri (unde musai trebuie să existe camere pentru fumători), străbate nostalgic (și deplânge) o Franță rurală ruptă de rosturile ei tradiționale, străduindu-se să opereze o regresie paliativă în trecutul personal. Își revizitează amorurile defuncte, un prieten, singurul, de tinerețe, încearcă zadarnice reconectări la momentul prezent, alternate cu visuri de sinucidere matematic puse la cale, dar rămâne la fel de pustiu pe dinăuntru, cu privirile lipite de o adevărată catapeteasmă a eșecului sufletesc, pe care și-a construit-o din cele 3 000 de fotografii ce îi rămăseseră în laptop, imprimate și lipite pe pereții ultimei sale locuințe. Dintre ele, vibrează viața în doar vreo trei, cele care îi păstrează imaginile singurelor lui iubiri posibile, cu Kate și Camille.

„Sărăcuțul lui Dumnezeu” (O phtochoulis tou Theou) apare prima oară în 1956, la Atena. Potrivit mărturiei lui Nikos Kazantzakis însuși dintr-un scurt interviu din 1957, cartea nu e doar viața romanțată a sfântului Francisc din Assisi, ci „o sinteză de biografie, poezie și lucruri pe care sfântul Francisc nu le-a spus poate niciodată, dar ne închipuim că le-ar fi putut spune“. Kazantzakis publicase deja, în 1951, traducerea sa în greacă a biografiei sfântului Francisc alcătuită de scriitorul danez Johannes Joergensen, iar în octombrie 1926, la comemorarea a 700 de ani de la moartea lui Francisc, scriitorul grec călătorise în Italia fascistă, inclusiv la Assisi, pe urmele sfântului și îi dedicase apoi pagini emoționante în al său „Jurnal de călătorie”.

Sfântul Francisc, „sărăcuţul lui Dumnezeu“, este, aşa cum ni-l înfăţişează sensibilitatea şi ochiul subtil de mare scriitor al lui Kazantzakis, întruchiparea eternei, scrâșnitei înfruntări dintre spirit și carne, a neobositei aspiraţii către mântuire, credință și dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de întreaga creație –, a nesfârșitelor haruri, dar și a nesfârșitelor frământări și lupte interioare aduse de căutarea și practicarea statornică a virtuții. Chipul lui aureolat, blând şi sever deopotrivă, dă mărturie despre simplitatea și misterul unei vieți sfinte pe cât de luminoasă, pe atât de înspăimântătoare în splendoarea ei – viața unei odrasle de nobil din Umbria care tânăr fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceză și iubire desăvârşită de Dumnezeu, minunea din Assisi, călăuză a Bisericii creştine și sfânt al lumii întregi.

Ilustrația copertei: Giotto, „Sfântul Francisc predicând păsărilor”

„Dacă eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vieţile noastre, proiectate pe acest fundal, pot apărea în toată splendoarea uşurătăţii lor. Dar este, într-adevăr, greutatea cumplită şi uşurătatea frumoasă? Povara cea mai grea ne striveşte, ne face să ne încovoiem sub ea, ne lipeşte de pământ. Dar, în poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreşte să fie împovărată de greutatea trupului bărbătesc. Aşadar, cea mai grea povară este, în acelaşi timp, imaginea celei mai intense împliniri vitale. Cu cât mai grea e povara, cu atât mai apropiată de pământ e viaţa noastră, şi cu atât e mai reală şi mai adevărată. În schimb, absenţa totală a poverii face ca fiinţa umană să devină mai uşoară ca aerul, să zboare spre înălţimi, să se îndepărteze de pământ, de fiinţa terestră, să fie doar pe jumătate reală, iar mişcările sale să fie deopotrivă libere şi nesemnificative. Şi-atunci, ce să alegem? Greutatea sau uşurătatea?“ — MILAN KUNDERA

Oskar Schell este inventator, francofil, explorator, pacifist, astrofizician amator, bijutier, admirator al lui Stephen Hawking și fan Beatles. Are nouă ani. Și o misiune secretă: să străbată New Yorkul în căutarea încuietorii la care se potrivește o cheie misterioasă, găsită printre lucrurile tatălui său, victimă a atentatului de la 11 septembrie. Din specia inocenților inspirați care s-au mai făcut ,,auziți“ în literatură de la William Faulkner la Kurt Vonnegut, Oskar filtrează lumea prin lentilele lui de copil supradotat, poate autist, poate doar dureros de precoce. Are o voce uneori exasperantă, alteori nemaipomenit de duioasă, de cele mai multe ori hipnotică – și un umor involuntar de zile mari. Ceilalți doi povestitori, la fel de enigmatici, sunt protagoniștii unei iubiri mutilate, puse sub semnul unei alte tragedii a lumii moderne, și astfel ia naștere ruta narativă World Trade Center – Dresda – Hiroshima, ca o punere în abis a durerii mai multor generații.

Cu toate că Jonathan Safran Foer taie în carnea istoriei recente, nici un rând din roman nu reverberează apocaliptic, dulceag sau tendențios. La catharsisul emoțional pe care îl provoacă această carte contribuie și componenta ei vizuală, un alt fel de text, crescut din carnea celui prezent în litere, un alt fel de poveste.

Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi.

Bestseller New York Times • bestseller Sunday Times • #1 bestseller Australia • #1 bestseller Canada • carte nominalizată la Indie Book Awards 2019, Australia.

În vara anului 1862, artiștii din Frăția Magenta, însoțiți de muzele lor, sunt invitați să creeze și să se bucure de libertate la Birchwood Manor, casa mult iubită a lui Edward Radcliffe de pe malul Tamisei. Edward e cel mai strălucit dintre ei, cel mai entuziast, cel mai hotarât să sfideze prejudecățile epocii. Dar în scurtă vreme viața și cariera lui vor fi distruse căci, spre sfârșitul șederii lor, o femeie este împușcată, o alta dispare, iar o neprețuită bijuterie de familie este de negăsit. O sută cincizeci de ani mai târziu, Elodie Winslow, o arhivistă londoneză, dă din întâmplare peste o geantă veche, în care găsește carnetul de schițe ce pare să fi aparținut unui pictor victorian și fotografia unei tinere de o frumusețe aparte. Printre desenele din carnet, unul anume îi atrage atenția: o casă cu două frontoane, așezată la cotul unei ape, care i se pare neobișnuit de familiară. Care e legătura ei cu Birchwood Manor? Și de ce simte că femeia din fotografie are ceva să-i transmită? Pentru a răspunde acestor întrebări, Elodie va trebui să asculte vocea martorului uitat de toți: Birdie Bell, fiica ceasornicarului.

Un tren, trei generații și destinele lor împletite: toți protagoniștii călătoresc spre gara Malma și nici ei, nici cititorul nu știu cum sunt legate destinele lor și nici nu anticipează că ceea ce se întâm­plă la destinația finală le va redefini viața. „Gara Malma” pune reflectorul pe secrete de familie și traume transmise de-a lungul generațiilor, dar mai ales pe căutarea adevărului care poate schimba totul.

Un tată divorțat și fiica lui, un cuplu în pragul despărțirii, o femeie bântuită de o enigmă din trecut: trei călătorii aparent fără legătură între ele, spre aceeași destinație, Malma. Pe măsură ce peisajul Suediei se perindă prin dreptul ferestrelor trenului, amintiri și imagini îngropate inundă prezentul, elemente ale căutării care îi aduce laolaltă pe protagoniști, având drept punct de convergență fotografiile vechi descoperite într-un album moștenit. Dar ce îi așteaptă pe ei în acest orășel pierdut în mijlocul neantului? Vor găsi Bo, Harriet, Oskar și Yana răspunsuri eliberatoare, sau pentru unii dintre ei locul va fi scena unei tragedii reînnoite? Cu o sensibilitate aparte, Alex Schulman își duce cititorul într-o călătorie în inima unui mister, reconstituind vieți sfâșiate, consemnate în memoria unei familii împovărate de secrete.

Cuvânt înainte de Nadine Gordimer

„Cum să lecuieşti un fanatic” reuneşte o serie de excelente eseuri şi un interviu al lui Amos Oz pe teme care, prin stringenţa problemelor subsumate lor, ar trebui să figureze pe o „ordine de zi" a gândirii fieşcăruia dintre noi: fanatismul religios, conflictele culturale, relaţia cu celalalt, acceptarea diferenţei, nevoia de compromis inteligent. Lucid, ironic, perfect argumentat si informat, proaspăt şi profund, discursul lui Amos Oz deschide o nouă perspectivă, cea mai bună dintre cele posibile.

„Cred că, atunci când asistaţi la o catastrofă – o explozie, să zicem –, există doar trei opţiuni principale. Prima: să o luaţi la goană cât vă ţin picioarele, iar cei care nu pot fugi n-au decât să ardă. A doua: să-i trimiteţi o scrisoare foarte indignată editorului ziarului dumneavoastră, cerând ca vinovaţii să fie daţi afară din serviciu. Sau să organizaţi o manifestaţie. A treia: să aduceţi o găleată cu apă şi să o aruncaţi peste foc, şi dacă nu aveţi găleată să aduceţi un pahar, şi dacă nu aveţi pahar să aduceţi o linguriţă – tot omul are o linguriţă. Da, ştiu că o linguriţă e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, şi fiecare are o linguriţă. Ei bine, aş vrea să fondez Ordinul Linguriţei. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtăşesc atitudinea – nu fuga, nu scrisoarea, ci linguriţa – să poarte întotdeauna la rever o linguriţă, ca să ştim că suntem în aceeaşi mişcare, în aceeaşi frăţie, în acelaşi ordin, Ordinul Linguriţei. Aceasta este filozofia mea, într-un cuvânt – sau într-o linguriţă, cu voia dumneavoastră.“ — AMOS OZ

Roman ajuns numărul 1, respectiv numărul 3 pe lista bestsellerelor în Elveția și în Der Spiegel și nominalizat la Dublin Literary Award 2024, „Focul” este o meditație despre dragoste, atunci când pasiunea pare să fi dispărut.

Căsnicia lui Rahel și a lui Peter a fost tensionată încă de când un student l-a pus pe Peter în centrul unei polemici pe rețelele de socializare, acuzându-l că nu ar fi respectat identitatea de gen. La rândul ei, Rahel se confruntă cu întrebări care țin de propria identitate. Misterul care plutește asupra tatălui ei – Cine este? Unde este? De ce mama ei nu i-a vorbit niciodată despre el? – și problemele pe care le descoperă în practica terapeutică devin o sursă de auto­analiză. Însă ritmul alert al vieții citadine, îndemnând la amânarea esențialului, este întrerupt de o vacanță, o izolare care îi va face pe cei doi să pornească într-o călătorie deopotrivă a regăsirii de sine și a redescoperirii celuilalt.

Bestseller Sunday Times la categoria roman istoric în 2022, „Fata mecanică” este nominalizat la Dublin Literary Award pentru 2023. O lectură captivantă, un univers construit cu minuție și o intrigă bine dozată.

Paris, 1750. Păsările cad înghețate din cer, iar orașul e amorțit de un ger cumplit. Săracii, pribegii și nefericiții care își duc cu greu zilele pe străzile pline de miasme – le bas peuple – sunt în așteptarea unui prilej de a da glas mâniei lor, iar Ludovic al XV-lea are ambiția ca domnia lui să o depășească în strălucire pe cea a ilustrului său străbunic. Madelaine are și ea un vis: să-și salveze nepotul de mizerie și viciu. Ajunsă în casa unui bizar ceasornicar, cameristă a nu mai puțin neobișnuitei lui fiice, Véronique, ea va trebui să-și ascundă cu dibăcie trecutul, intențiile și chiar sentimentele. Este doctorul Reinhart, stăpânul ei, un geniu al mecanicii și-al anatomiei, sau e înrobit forțelor răului? De răspunsul pe care va reuși să-l dea Madelaine depind nu numai viața ei și cea a firavului său protejat, ci chiar liniștea marchizei de Pompadour și, în ultimă instanță, a Franței.

Volumul de față include romanul „Decădere umană”, urmat de patru povestiri emblematice pentru personalitatea literară a celui care și-a pus amprenta asupra culturii nipone postbelice: „Amintiri” (Omoide, 1933), „Eleva” (Joseito, 1939), „O sută de vederi ale Muntelui Fuji” (Fugaku hyakkei, 1939), „Opt scene din Tōkyō” (Tōkyō hakkei, 1941).

Lucrare reprezentativă a literaturii japoneze postbelice, „Decădere umană” este o carte-cult atât pentru publicul nipon, cât și pentru cititorii de pretutindeni. Folosind convenția jurnalelor găsite, cartea trasează destinul artistului Yōzō Ōba, a cărui viață este marcată de inadecvare, eșec, alienare și disperare.

Plecat la studii la Tōkyō, Yōzō este atras de studiul artei şi de viaţa boemă a capitalei. Împreună cu un alt artist aspirant, Masaki Horiki, Yōzō își trăiește viața fără a reuși să-și găsească un țel (nici arta, nici implicarea politică nu îi aduc împlinirea), recurgând la toate paradisurile artificiale pe care și le permite și sfârșind prin a încerca să se sinucidă.

Alternând comentariul textelor sacre evreiești cu analiza fină și plină de umor a istoriei acestui popor aflat într-o eternă chestionare a propriei identități, a naturii legăturii omului cu Dumnezeu și a relației dintre oameni, volumul Evreii și cuvintele aduce la lumină, cu farmec și elocință, povești uitate din Marea Istorie. Conceput sub forma unui dialog între scriitorul Amos Oz și fiica acestuia, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul reliefează personaje mitice și cuvinte străvechi care ascund în ele un înțeles pierdut al lumii.

Sub forma unui eseu care are la bază un dialog între Amos Oz și fiica sa, Fania Oz-Salzberger, volumul de față pune de fapt problema identității evreiești, demontând clișee și preconcepții și sintetizând câteva dintre trăsăturile esențiale ale istoriei evreilor. Minuțios documentată, cartea nu devine greoaie datorită supleții argumentării și ideilor, condimentate cu un umor savuros: fie că este vorba despre figuri exemplare de rabini, despre o istorie a personajelor feminine din Biblie sau potențialul autor feminin al Cântării Cântărilor, ori despre importanța educației și inițierii timpurii a copiilor în tainele textelor sacre, ea păstrează aceeași formulă alertă și palpitantă până la sfârșit. Diversitatea informațiilor, paginile scrise cu o atitudine lipsită de înverșunare fac din Evreii și cuvintele o lectură esențială nu numai pentru cei interesați de istoria și înțelepciunea evreiască, ci și pentru cititorii pasionați de eseuri culturale care păstrează balanța între efervescența ideilor și exprimarea ponderată a acestora.

„O carte originală și cutremurătoare, Evreii și cuvintele reușește să adune laolaltă mai mult de cinci mii de ani de rugăciuni, cântece, povești, dispute, elogii, blesteme și glume în geamantanul unei cărți subțiri, palpitante de… ce anume? Istorie? Antropologie? Critică literară? Teologie? Toate acestea și chiar mai mult. Este o carte minunată.“ (Jonathan Safran Foer)

Ilustraţii de Ana Juan

„Magia meseriei mele îmi permite să trăiesc vieţile protagoniştilor mei, iar plăcerea de a descrie pe îndelete întâlnirea erotică depăşeşte cu mult plăcerea de a o trăi. În plus, scriind, se adaugă şi plăcerea de a împărtăşi experienţa cu cititorii mei.“

„Nu există o vârstă anume pentru prima iubire. Se poate întâmpla în orice moment al vieţii şi mă încearcă bănuiala că poate fi oricând la fel de puternică precum cea dintre Romeo şi Julieta, îndrăgostiţii legendari care de cinci secole încoace sunt reperele patimii arzătoare.“ — ISABEL ALLENDE

La cinci ani, este exmatriculată pentru indecenţă de la grădiniţa călugăriţelor ursuline din Santiago de Chile. La paisprezece ani, citeşte pe furiş O mie şi una de nopţi în atmosfera impregnată de senzualitate orientală a Beirutului. La treizeci de ani, mamă de familie, militează în America de Sud pentru emanciparea femeilor şi revoluţia sexuală. La patruzeci şi cinci, îşi descoperă jumătatea în California. Însă, după cum recunoaşte chiar ea, nimic din ce a trăit nu se compară cu ceea ce şi-a imaginat... Într-o savuroasă alchimie a adevărului şi ficţiunii, Isabel Allende îşi însoţeşte confesiunile sentimentale şi viziunea asupra nenumăratelor faţete ale iubirii cu cele mai frumoase pagini despre dragoste din romanele, povestirile şi volumele autobiografice pe care le-a semnat.

O dublă poveste de dragoste, la distanță de mai bine de jumătate de secol, se dezvăluie treptat în „Amantul japonez”. Scris cu aceeaşi atenţie pentru amănuntul istoric şi profundă înţelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul „Amantul japonez” semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respiraţie, fiind totodată un omagiu emoţionant adus sufletului omenesc şi stăruinţei în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări.

În 1939, când Polonia e amenințată de nazism, Alma Belasco e trimisă de părinți să trăiască la San Francisco, alături de mătușa și de unchiul ei, care locuiesc într-un conac opulent. Inițial timorată de noua ei familie și incapabilă să se integreze, Alma va avea în cele din urmă o legătură profundă, pentru toată viața, cu fiul grădinarului familiei, Ichimei. După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți cu cruzime, iar Ichimei ajunge într-un lagăr, împreună cu familia sa. Multe decenii mai târziu, Alma e una dintre bătrânele excentrice care populează azilul de lux Lark House din San Francisco. Cu răbdare și infinită tandrețe, Irina Bazili, o tânără îngrijitoare din Republica Moldova cu o istorie tristă în propria biografie, ajunge să descopere treptat povestea de dragoste dintre Alma și Ichimei și își găsește în ea izbăvirea.

În „Regina inimii”, Akira Mizubayashi întrețese cu minuție de ceasornicar poveștile de dragoste cu pagini din istoria recentă a Japoniei, toate pe fundalul tulburătoarelor simfonii ale lui Șostakovici, care leagă personajele peste generații și le consolează atunci când umanitatea este pusă la încercare.

În 1939, Jun studiază viola în cadrul Conservatorului din Paris. Însă conflictul sino-japonez îl obligă să se întoarcă în Japonia. Părăsind Franța, se desparte de Anna, marea lui dragoste. Încercarea războiului va fi una de o violență inimaginabilă, atât pentru tânărul altist, trimis să lupte pe front, cât și pentru Anna, care se refugiază la familia ei din Aveyron. Scrisorile pe care o vreme reușesc să și le trimită se opresc însă la un moment dat, și comunicarea dintre ei nu se mai poate relua. Peste ani, Mizuné, o tânără altistă pariziană, descoperă un roman ce îi amintește în mod ciudat de relația bunicilor ei, Jun și Anna, pe care nu îi cunoscuse niciodată. Întreruptă de război și de nebunia care cuprinsese lumea, povestea lor de dragoste și-ar putea găsi o continuare neașteptată. „Regina inimii” devine o pledoarie împotriva războiului, însoțită la fiecare pagină de muzica și iubirea care vor face posibil un nou început.

Construită sub forma a unsprezece scrisori către un personaj imaginar, un ucenic în arta prozei, scrisori unificate printr-un capitol concluziv sintetic, cartea reconstituie întreg procesul creativ prin care a trecut un autor capabil să transforme în literatură tot ce atinge: Mario Vargas Llosa. Suntem martori ai lungii sale peregrinări ca literat și ai experienței unice, personale și netransferabile de romancier. Cum devii scriitor? Ce mecanisme imperioase te impulsionează în această vocație? Ce poți învăța de la marii scriitori și ce este sau trebuie să fie numai al tău, dacă ai ceva de spus? Cartea lui Vargas Llosa e o suită de lecții magistrale despre arta de a scrie romane – în fond, o lecție de literatură.

„Cum poate un roman să emoționeze, cu această istorie în curs? Pur și simplu, existând, sugerând cititorilor aspirații și dorințe, inoculându-le virusul ambiției și al unei fantastice proiecții a unei vieți mai bune, sau măcar diferite. [...] Nu s-a inventat până acum ceva mai potrivit decât romanul pentru a ține în viață visul unei societăți mai bune.“ — MARIO VARGAS LLOSA, Discurs de recepție în Academia Franceză, 9 februarie 2023