Raftul Denisei

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 181-210 din 861

  • Caietele lui don Rigoberto
    47.57 LEI

    În singurătatea biroului, don Rigoberto reciteşte caietele cu citate şi însemnări adunate de-a lungul timpului, îşi studiază colecţia de gravuri şi speră că anonimele pasionale pe care le primeşte sunt din partea fostei soţii, Lucrecia. Aceasta e vizitată de seducătorul fiu vitreg care, cu sau fără intenţie, a provocat separarea de soţ, iar acum pretinde că vrea să îi împace. Pornind de la personaje din tablouri şi cărţi, fiecare îşi construieşte o lume paralelă ce anulează monotonia realului şi îl transformă în sărbătoare a simţurilor. Continuare a „Elogiului mamei vitrege”, acest roman este un elogiu al senzualităţii ce va fi citit cu plăcere de toţi cei care ştiu să recunoască în dragoste forma perfectă a artelor frumoase.

  • Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?
    31.61 LEI

    „Și caii se împușcă, nu-i așa?” − momentul culminant al carierei de scriitor a lui Horace McCoy − a stat la baza unui film celebru din 1969, nominalizat la nouă premii ale Academiei Americane de Film, în regia lui Sydney Pollack, cu Jane Fonda, Michael Sarrazin, Gig Young (Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar) și Red Buttons.

    În 1932, Marea Criză îi împingea pe oameni la gesturi disperate. Doi actori lipsiți de șansă, Gloria și Robert, se înscriu la una dintre marile atracții ale vremii: maratonul de dans. Obligați să danseze săptămâni la rând, sub ochii spectatorilor în căutare de senzații tari, concurenții traversează un calvar inimaginabil, care devine o metaforă a supraviețuirii în anii cumpliți ai recesiunii.

  • Parfum de curtezană
    60.26 LEI

    Roman dens, de o mare finețe, proiectat pe planuri multiple, „Parfum de curtezană” este o poveste emblematică de iubire și ură între o mamă și o fiică, o narațiune istorică în Japonia primelor decenii ale secolului XX și o meditație asupra condiției femeii în universul crud al gheișelor. A fost ecranizat în 1964, în regia lui Keisuke Kinoshita, cu Mariko Okada și Nobuko Otowa în rolurile principale.

    Tomoko este frumoasă, dar nici pe departe atât de frumoasă ca mama ei, Ikuyo. Și totuși fiica ajunge o gheișă celebră și respectată, în vreme ce Ikuyo va purta mereu povara trecutului rușinos de curtezană. Sawako Ariyoshi, ale cărei romane gravitează mereu în jurul unor femei puternice, exemplare, trasează cu linii sigure și delicate, ase­menea maeștrilor tușului, portretul memorabil al unei gheișe gingașe ca o floare, pe care însă loviturile sorții nu o pot înfrânge.

  • Clara citește Proust
    37.00 LEI

    Publicat la centenarul morții lui Marcel Proust, pe care îl omagiază, romanul „Clara citește Proust” a fost distins cu Prix Albert Bichot 2022, „Livres en Vignes“, Prix du Cercle Littéraire Proustien 2022, Prix @ttitude 2022, Prix littéraire des Rotary clubs de langue française 2022.

    „Proust. Înainte, acest nume mitic era pentru ea ca acela al anumitor orașe – Capri, Sankt‑Petersburg… – unde părea de la sine înțeles că nu va pune piciorul niciodată.“

    Clara este angajata doamnei Habib și lucrează într-un coafor obscur dintr-un orășel din Saône-et-Loire. Are doar 23 de ani, dar viața ei e o rutină nesfârșită, punctată monoton de remarcile melancolice ale patroanei, confesiunile clientelor, înstrăinarea de un iubit chipeș ca un prinț din universul Disney și indiferența unui motan care nu se lasă mângâiat. Doar versurile cântecelor difuzate la radio o mai fac să viseze. Sau vizita unui client necunoscut, care îi oferă Clarei șansa unei întâlniri improbabile cu bărbatul care îi va schimba viața: Marcel Proust.

  • Atlasul norilor
    73.89 LEI

    Cărţile lui David Mitchell sunt traduse în peste 30 de limbi.

    Roman distins cu British Book Literary Fiction Award şi nominalizat la Booker Prize, Nebula Award şi Arthur C. Clarke Award, „Atlasul norilor” a fost ecranizat în 2012, cu Tom Hanks, Halle Berry, Susan Sarandon, Ben Whishaw şi Hugh Grant în rolurile principale.

    Un vizionar postmodern, un maestru al stilurilor şi genurilor literare, David Mitchell combină aventura pură, pasiunea nabokoviană pentru puzzle şi fina analiză psihologică cu un dozaj inteligent de speculaţii filozofice şi ştiinţifice, în tradiţia lui Aldous Huxley, Italo Calvino, Umberto Eco şi Philip K. Dick. Rezultatul este o strălucită ficţiune originală, care ne dezvăluie cum, oricând şi oriunde, voinţa de putere naşte monştri, dar şi cum sufletele oamenilor străbat timpul asemenea unor nori care plutesc pe cer.

  • Plânsul lui Nietzsche
    52.75 LEI
    Friedrich Nietzsche, filozof care a marcat Europa modernă, un medic tânăr numit Sigmund Freud, Joseph Breuer, mentorul lui Freud şi unul dintre întemeietorii psihoterapiei, şi fascinanta Lou Andreas-Salomé, muza capricioasă a lui Nietzsche, sunt protagoniştii unui roman îndrăzneţ, împletind adevărul istoric şi ficţiunea în atmosfera Vienei fin de siècle.
  • Templul de aur
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Mishima, „Templul de aur” a fost ecranizat de trei ori: în 1958 sub titlul „Enjō” (Conflagrația), în regia lui Kon Ichikawa, în 1976, cu titlul original „Kinkakuji”, în regia lui Yoichi Takabayashi, și în 1985 ca parte a filmului „Mishima: A Life in Four Chapters”, regizat de Paul Schrader și produs de Francis Ford Coppola și George Lucas.

    În luna iulie a anului 1950, un tânăr preot budist dă foc templului Kinkakuji. În fața instanței, acuzatul declară că urăște frumusețea. Fascinat de fapta și de justificarea nemaiauzite, Mishima încearcă să înțeleagă ce se ascunde în spatele acestui răspuns: frumusețea imuabilă a templului vechi de secole aruncă în derizoriu fericirea efemeră și imperfectă a muritorilor, amintindu-le că lumea trecătoare nu le poate oferi nimic pe măsura năzuințelor lor.

  • Sex, shopping și un roman
    42.18 LEI

    „Sex, shopping și un roman” este o poveste modernă despre dragostea din zilele noastre, scrisă în inconfundabilul şi seducatorul stil al lui Alain de Botton.

    O diagramă a minții îndrăgostite, o formulă inedită a aventurii romantice, printre ingredientele căreia se regăsesc rock'n'rollul și filozofia, economia de piață și revistele glossy, curentele de modă și multă banalitate. Alain de Botton surprinde momentele universale ale vrăjirii și dezvrăjirii din acest parcurs romantic, punând întrebări despre sex, cumpărături, romane, tipologia sărutului, gelozie, iar Flaubert, Descartes, Platon, D.H. Lawrence, Rousseau, George Bernard Shaw sau Proust îi răspund printre rânduri.

  • Războiul sfârşitului lumii
    72.94 LEI

    „Războiul sfârşitului lumii”, roman pe care Roberto Bolaño îl considera capodopera lui Mario Vargas Llosa şi pe care Harold Bloom l-a inclus printre cărţile canonului occidental, are la bază un eveniment real din istoria Braziliei: sfârşitul secolului al XIX-lea aduce la Canudos, ţinut sărac din nord-estul ţării, sângeroasa revoltă a unei secte milenariste conduse de Antonio Sfătuitorul – conflict civil dramatic în care au pierit aproape 20000 de oameni. Însă pe firul naraţiunii graniţa dintre istorie şi mit se topeşte şi, până la urmă, dispare cu totul: pentru rebelii de la Canudos republica se preschimbă-n Antihrist, războiul pe care-l poartă capătă proporţii apocaliptice, iar de la Sfătuitor, căpetenia lor, aşteaptă cu disperare, ca de la un nou Mesia, mântuirea.

    „De la scenariul cinematografic pe care l-am schiţat ca embrion al întregii lucrări şi până la punctul final pe care l-am pus opt ani mai târziu, romanul acesta m-a făcut să trăiesc una dintre cele mai bogate şi mai exaltante aventuri literare.“ — MARIO VARGAS LLOSA

  • Păsările se duc să moară în Peru
    41.23 LEI

    „Păsările se duc să moară în Peru”, nuvela care dă titlul volumului, a fost publicată mai întâi în revista franceză Playboy, în 1964, și a stat la baza primului film scris și regizat de Romain Gary, în 1968, avându-i în distribuție pe marii actori Jean Seberg, Maurice Ronet, Pierre Brasseur și Danielle Darieux.

    Ironice și tragice, cele șaisprezece nuvele reunite în volumul „Păsările se duc să moară în Peru” sunt o invitație în universul cosmopolit al autorului. Din Peru în souk-urile Istanbulului, dintr-un sat oarecare din România și până în îndepărtatul La Paz, natura umană și mai cu seamă slăbiciunile acesteia devin rând pe rând materia intransigenței sau a indulgenței autorului. Ironia lui Romain Gary și umorul negru, coroziv străbat fiecare pagină și conturează tipologiile umane – aventurierul, naivul, devotatul, încăpățânatul, deziluzionatul, vanitosul, arogantul, ticălosul, obtuzul, odiosul, bruta, optimistul. Cu toții se află fie la granița dintre viață și moarte, fie la cea dintre renunțare și încredere.

    „N-a fost nimic premeditat: scriind aceste nuvele, eram convins că mă las doar în voia plăcerii de a povesti. Abia în clipa când le-am organizat într-un volum, mi-am dat seama de inspirația care le leagă: demonii mei obișnuiți m-au împiedicat încă o dată să renunț. Aerul meu amuzat și ironic nu păcălește pe nimeni: fenomenul uman continuă să mă sperie și să mă facă să ezit între speranța într-o revoluție biologică, oricare ar fi aceea, și o revoluție pur și simplu.“ — ROMAIN GARY

  • Totul va fi perfect
    41.23 LEI
    Fotograful de modă Andrea Scotto a preferat întotdeauna să se țină departe de rude: de tatăl său, Libero Scotto, un fost comandant de navă, din insula Procida, care, după ce i-a murit soția, s-a mutat la Napoli împreună cu copiii; apoi de sora sa, Marina, obsedată de control, care are două fiice, un soț de treabă și un câine nebun. Când Marina este forțată să plece, lăsându-și nesupravegheat tatăl grav bolnav, Andrea trebuie să preia cârma. Este începutul unui weekend dramatic, în timpul căruia regulile scrise și nescrise ale Marinei vor fi încălcate în cele mai neașteptate feluri. Nevoit să vegheze un tată care nu are de gând să fie tratat ca un infirm, Andrea ajunge în Procida și se întoarce după zeci de ani în lo­curile copilăriei, pe plaja unde a trăit primele bucurii și dezamăgiri din dragoste și printre casele colorate ale portului. Acolo va începe să deslușească adevărurile dulci-amare ale trecutului. La fel ca Libero, aflat în căutarea unui deznodământ demn, Andrea va alege și el locul unde își va petrece restul vieții.
  • Fiu de ticălos
    44.40 LEI

    Roman finalist la Premiul Goncourt 2021, „Fiu de ticălos” este o explorare a relației tumultuoase a autorului cu tatăl său și o meditație tulburătoare despre adevăr și minciună, despre vinovăție și responsabilitate personală și colectivă.

    Fiul de ticălos este nimeni altul decât autorul cărții. Reporter special însărcinat cu relatarea unor evenimente cruciale, Sorj Chalandon scrie acum un roman autobio­grafic, folosind deopotrivă condeiul obiectivității reportericești și pe cel al confesiunii amare, cutremurate de descoperirea adevărului despre tatăl său. Din poveștile copilăriei aflase că acesta luptase în Rezistența franceză, dar, căpătând un târziu acces la arhive, coroborând documente până atunci clasificate, declarații de la martori, procese verbale de anchetă, concluzii ale investigatorilor oficiali, autorul-fiu-de-ticălos realizează că, de fapt, tatăl său avusese mai multe vieți și dusese mai multe războaie. Fusese colaboraționist și comunist, îl păzise pe însuși Hitler în buncărul său berlinez și dezertase, din motive obscure, din cinci tabere diferite. Sau că era posibil să fi fost și să fi făcut toate acestea. Pentru că poveștile lui prezente, amestecate cu confesiunile trecute și cu înscrisurile din dosar, dezvăluie un personaj care de fapt fabulează permanent, care-și visează vieți paralele și ajunge să creadă în ele, care minte cum respiră și dincolo de momentul când nu mai poate respira. O Șeherezadă mereu vinovată, care își inventează biografii convenabile, doar ca să dea bine în ochii celorlalți și mai cu seamă în ai săi.

  • Cimitirul din Veneția
    44.40 LEI

    Cu romanul „Cimitirul din Veneția”, Matteo Strukul deschide o nouă saga istorică având în centru o figură proeminentă: Giovanni Antonio Canal, cunoscut sub numele de Canaletto, pictorul splendorii venețiene.

    Veneția, iarna anului 1725. Epidemia de variolă îndoliază Serenissima, iar o tânără aristocrată este găsită moartă printre sloiuri, cu inima smulsă din piept, în Rio dei Mendicanti, într-unul dintre cele mai sărace cartiere. Canaletto, devotat cu totul artei sale și Republicii, ajunge astfel în atenția temutului Inchizitor Roșu: de ce a pictat tocmai neobișnuita vedută ce surprinde zona aceea populară, în frumusețea ei umilă? Pictorul pricepe că e în pericol, dar un ajutor nesperat survine din partea dogelui, preocupat și el de aceeași pictură, mai precis de un anume personaj al ei: confirmarea identității acestuia e în interesul statului, iar lui Canaletto i se încredințează misiunea să îl urmă­rească și să afle detaliile tenebroasei îndeletniciri care îl poartă pe necunoscut prin locuri îndoielnice. Investigația – care întâi îl sperie, apoi îl captivează – îl conduce în saloane aparent sofisticate, cu figuri ambigue și ritualuri bizare. Ce secrete ascund somptuoasele palatele venețiene? Ce adevăruri ar fi mai bine să rămână pecetluite?

  • Manuscrisul găsit la Accra
    30.66 LEI

    Un manuscris de demult cuprinde secretul vieţii noastre. Trăieşte clipa pentru a-ţi păstra sufletul viu!

    14 iulie 1099. În ajunul bătăliei pentru Ierusalim, cruciaţii aşteaptă, dincolo de ziduri, zorile, când va începe asaltul. Locuitorii din Oraşul Sfânt – creştini, evrei şi musulmani – se adună spre a-l asculta pe grecul înţelept căruia îi zic Coptul. El nu le spune nimic despre bătălia iminentă, ci le vorbeşte despre învăţămintele desprinse din viaţa de toate zilele, din provocările şi greutăţile pe care fiecare trebuie să le înfrunte, despre credinţă şi puterea de a transforma înfrângerile în începuturi de drum. Adevărata înţelepciune provine din iubire, din clipele de suferinţă prin care trecem, dar şi din cele de glorie, din îngemănarea perpetuă a vieţii cu moartea. Manuscrisul găsit la Accra ne invită să medităm la cât de important este să-ţi trăieşti prezentul şi la principiile şi valorile umane. Fără ele, nimeni nu poate merge mai departe. Însemnate pe un papirus, ascunse într-o peşteră din deşertul egiptean, spusele înţeleptului grec ajung astfel până la noi. La întrebările despre dragoste, pierdere, înfrângere, singurătate, teamă, loialitate, sex, viitor, calea de urmat, el dă răspunsuri la fel de adevărate şi după o mie de ani.

  • Apa lacului nu e niciodată dulce
    41.23 LEI

    Roman tradus în 22 de țări, câștigător, în 2021, al premiilor Campiello și Strega Off și finalist la Premiul Strega.

    În Italia anilor 2000, pe fundalul unei societăți care scoate repede și vizibil la iveală disparitățile sociale, adolescenta Gaia trăiește într-o căutare agresivă a oricărei forme de echilibru, găsindu-și adesea refugiul lângă lacul Bracciano, care înghite totul – oameni, statui, visuri. Dominată și supravegheată de o mamă acaparatoare, Antonia, care s-a sacrificat pentru a-și menține familia în siguranță și pe linia de plutire, Gaia își caută vocea și-și revendică independența. Scenariul sărăciei naște violențe nebănuite, Gaia însăși având în ea o mânie înăbușită care, atunci când izbucnește, frizează până și crima. Violența – la început măruntă, luând chipul răutăților copilăriei, apoi, pe măsură ce Gaia crește, tot mai puternică și mai crudă – devine singura cale de evadare dintr-o lume care nu-i acordă fetei nici o șansă. Dinapoia agresivității fruste, a precipitării vieții, reflectate excepțional în scrisul Giuliei Caminito, se întrevăd fărâme de umanitate: nevoia de iubire, loialitatea, adevărul.

  • Calul de lut
    37.00 LEI

    Roman câștigător al Sushila Devi Book Award 2022 • Finalist la Tata Book of the Year Award for Fiction 2022 și la Rabindranath Tagore Literary Prize 2022 • Printre cele mai bune titluri de ficțiune ale anului 2022 în The Guardian, The Hindu, GQ, The Telegraph, Outlook.

    Sara, studentă la o universitate din Marea Britanie, își spune povestea, regândind anii copilăriei trăiți în India natală, marcați de pierderea tatălui și de exilul lui Elango, olarul care o inițiază în tainele meșteșugului moștenit din generație în generație. Calul în flăcări, visat de Elango într-o noapte, devine calul de lut, mărturie a unei iubiri interzise ce anulează echilibrul precar al comunității în care trăiesc. Romanul propune o călătorie în timp și spațiu, alături de personaje ale căror vieți aduc în prim-plan suferința, iubirea, vinovăția, actul artistic. Pendulând între prezent și trecut, între două continente, „Calul de lut” este un roman-evantai, ce oferă multiple paliere de interpretare a călătoriilor identitare țesute în jurul traumei și pierderii, dar și a condiției artistului într-o lume în care puterii cathartice a artei i se opune intoleranța religioasă. Cartea mai spune o poveste – cea a lui Chinna, câinele care unește oameni și destine.

  • Toată lumina pe care nu o putem vedea
    58.14 LEI
    Epuizat din stoc

    PULITZER PRIZE 2015 — Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction 2015 — Australian International Book Award 2015 — roman finalist la National Book Award 2014 — bestseller nr. 1 New York Times — cartea anului 2014 la Hudson Booksellers — cartea anului 2014 la New York Times Book Review — una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2014 la Powell’Books, Barnes & Noble, NPR’s Fresh Air, San Francisco Chronicle, The Week, Entertainment Weekly, Washington Post, Christian Science Monitor, Daily Beast, Slate.com, Seattle Times, Oregonian, Guardian — bestseller nr. 2 pe Amazon.com — tradus în peste 40 de limbi.

    Cu o structură labirintică pusă în pagină magistral, romanul multipremiatului scriitor american Anthony Doerr urmează vieţile a două personaje, Marie-Laure – o tânără franţuzoaică lipsită de vedere – şi Werner – un orfan de origine germană – , care ajung să se întâlnească în timp ce amândoi încearcă să depăşească suferinţa fizică şi psihică îndurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Marie-Laure se va refugia, dintr-un Paris devenit de nerecunoscut din pricina haosului care a cuprins întreaga Europă, în Saint-Malo, unde locuieşte unchiul ei care suferă de agorafobie. Werner, orfan pasionat de tehnică, şi în special de transmisiunile radio, va ajunge cu armata germană în Franţa şi, în cele din urmă, la Saint-Malo. Deşi întâlnirea dintre cei doi nu va dura mai mult de o zi, ea va fi hotărâtoare pentru destinele personajelor, afectând inclusiv vieţile generaţiilor viitoare. Povestea lor e însă şi a unui misterios diamant, în căutarea căruia se află ofiţerii germani şi despre care se spune că îi va oferi posesorului viaţă veşnică, dar niciodată fericire. Dincolo de farmecul rar al naraţiunii, cititorul va regăsi un mesaj legat de importanţa solidarităţii şi a iubirii aproapelui.

  • Motanul care și-a luat rămas-bun
    39.12 LEI

    După succesul romanului Memoriile unui motan călător, un adevărat fenomen internațional, vândut în peste 1 000 000 de exemplare, Hiro Arikawa revine cu șapte povestiri despre șapte pisici și stăpânii lor, șapte întâmplări pline de empatie, înțelepciune și gingășie despre provocările mai mari și mai mici de zi cu zi, despre frumusețea schimbării și legătura vindecătoare dintre feline și oameni.

    Fie că învață un proaspăt părinte să-și înfrângă frica de viață sau un copil să comunice cu mama lui vitregă, fie că însoțesc până la maturitate stăpânul mult iubit, ajutându-l să-și găsească echilibrul, sau oferă unei familii numeroase lecția solidarității și-a pietății filiale, pisicile din volumul Motanul care și-a luat rămas-bun le dau oamenilor energie pozitivă, echilibru, afecțiune. O meditație asupra ciclului existenței și asupra felului în care un simplu gest de bunătate, precum acela de a salva un pisoi, poate schimba un destin.

  • Călătoria lui Walter Benjamin
    47.57 LEI

    În acest roman fascinant, Jay Parini reconstituie ultimele luni din viața filozofului Walter Benjamin, care părăsise Parisul chiar înaintea invaziei naziste din 1940. Pornind de la mărturii, scrisori, jurnale și memorii ale contemporanilor – personalități ale scenei intelectuale occidentale care au supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial –, Parini îi conturează lui Benjamin un portret de o profundă empatie imaginativă.

    La începutul anilor 1930, când climatul intelectual și politic devenise sufocant, Walter Benjamin pleacă din Germania și se stabilește în cele din urmă la Paris, unde, timp de zece ani, se documentează, scrie, publică în diferite periodice și concepe marile sale proiecte care așteptau momentul prielnic să fie publicate. Însă turnul de fildeș în care filozoful însingurat se refugiase sperând să rămână neatins de Istorie (încercare zadarnică, după cum îl avertizau cei apropiați) se dovedește un fragil castel de cărți de joc. Eșafodajul vieții sale și rațiunea sa de a fi se năruie odată cu înaintarea germanilor în Franța, iar Benjamin se vede obligat să accepte că lumea în care s-a născut va pieri. Pornește spre sudul Franței, căutând scăpare spre Portugalia, cu speranța de a ajunge la New York, unde deja se stabilise prietenul lui, Theodor W. Adorno. Însă tra­versarea munților către Spania se va dovedi ultima etapă a calvarului.

  • Bunătatea
    47.57 LEI

    Un roman al iubirii și al suferinței, iradiind forța durerii de a deschide falii adânci, de netrecut, în interiorul unui cuplu, Bunătatea este cel de-al doilea roman al scriitoarei britanice Polly Samson, Cartea anului 2015 în The Times și The Observer.

    Într-o abordare modernă a Paradisului pierdut al lui John Milton, cu o scriitură elegantă, bogată stilistic, în care descrierile peisajului din centrul Angliei sunt detaliate și vii, Polly Samson surprinde dragostea dintre Julian, un student strălucit, de douăzeci și unu de ani, și Julia, mai în vârstă cu opt ani, care a renunțat la o căsnicie plină de abuzuri. În pofida sfaturilor prietenilor și ale familiei, cei doi se lasă purtați de sentimentele lor puternice, încununate de nașterea Mirei. Când fetița se îmbolnăvește grav, Julian trebuie să facă față secretului teribil din căsnicia cu Julia și imensei trădări deghizate într-un gest de bunătate.

  • Casa numelor
    44.40 LEI

    Bestseller Sunday Times și Washington Post, romanul Casa numelor a fost desemnat Cea mai bună carte a anului 2017 de NPR, precum și de publicațiile The Guardian, The Boston Globe și St. Louis Dispatch.

    Mitologia este sângeroasă, iar resorturile care stârnesc violențele inimaginabile din chiar miezul său sunt multiple, însă rareori reinterpretarea acestora izbutește atât de bine precum în Casa numelor. Judecată, disprețuită și blestemată de zeii a căror autoritate, ba chiar și existență nu le mai recunoaște, Clitemnestra din romanul lui Colm Tóibín devine o eroină dintre cele mai moderne. Născute din cea mai profundă rană – trădarea și crima lui Agamemnon –, dar mai cu seamă din iubire, setea de răzbunare și dorința de putere ale acesteia nu rămân respingătoare în brutalitatea lor. Alternând abil vocile distinctive ale Clitemnestrei, Electrei și a lui Oreste, Colm Tóibín rescrie atât de intim suferința unei familii, disfuncționalitatea și dezrădăcinarea ei, încât până și din cele mai sinistre gesturi ale perso­najelor, care bântuie deja în lumea umbrelor – nume doar –, rămâne siajul empatiei și profunzimii conferite de autor. Când zeii nu mai există, totul vorbește despre umanitate, cu bunele și cu relele ei.

  • Oamenii țarului nostru
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul de povestiri Oamenii țarului nostru, distins cu Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) în 2005, reunește personaje cât se poate de diverse – fiice de scriitoare împovărate de descendența lor, frumoase apăsate de propria frumusețe, un muncitor-reglor la o fabrică de ceasuri atras de scrierile lui Rudolf Steiner sau excentricul Leonea, care crește copiii soției necredincioase. Așa cum ne-a obișnuit Ludmila Ulițkaia, găsim în această carte crâmpeie de viață care prilejuiesc o radiografiere de mare finețe a naturii umane.

    „Departe de nihilismul autorilor postmoderni, Ludmila Ulițkaia se revendică de la moștenirea umanistă a clasicilor ruși, precum Tolstoi, Cehov și Nabokov.“ — Karine Alaverdian, La Revue Russe

  • Deodată în adâncul pădurii
    26.43 LEI
    Epuizat din stoc

    Împrumutând elemente din tradiția biblică, din folclorul idiș și din legendele europene, povestirea inițiatică „Deodată în adâncul pădurii” oferă o parabolă magistrală despre toleranță, compasiune șI speranță.

    Un sat pierdut între munți, înconjurat de păduri sumbre și stăpânit de teamă și tristețe. Cândva, demult, un blestem pare să-l fi lovit: toate vietățile — insecte, păsări, câini, pisici, chiar și peștii din râu — l-au părăsit. Înspăimântați de o creatură misterioasă pe care o numesc Nehi, oamenii se închid în case, seară de seară, și nu le dau voie copiilor să intre în pădure. Mai ales tăcerea bântuie mica așezare, căci nimeni nu vrea să-și amintească, nici să vorbească de animalele pierdute și de viața de dinainte. Însă doi copii curajoși, Mati si Maia, sunt atrași de taina întunericului și se hotărăsc să afle ce se ascunde în adâncul pădurii și în inimile oamenilor.

  • Simetria dorințelor
    44.40 LEI

    Roman încununat cu Premiul ADEI-WIZO în Italia și finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, „Simetria dorințelor” a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie.

    Patru bărbați tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfințenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un pretext, așa cum se întâmplă și în cazul finalei din 1998. Doar că acum unul dintre ei are o idee: fiecare să scrie pe o bucățică de hârtie câte trei dorințe pe care le vrea împlinite până la meciul final al următorului Campionat Mondial, când vor vedea ce anume au reușit să realizeze și ce nu. Această secvență din deschiderea romanului marchează momentul în care Nevo începe să exploreze culisele vieților și trăirilor cele mai intime ale celor patru tineri, cartografiind o prietenie care ni se dezvăluie în toată forța ei covârșitoare, în ciuda trădărilor, a violenței, a resentimentelor și chiar a morții.

  • Oameni din Dublin
    33.83 LEI

    Prefață de Dana Crăciun

    Din Drumcondra la Canal Bridge şi de pe Henry Street în Temple Bar, ploaia şi soarele spală obrajii ridaţi ai Dublinului. Oamenii de aici trăiesc în ritmul propriilor obsesii, spaime şi năzuinţe. Unul vrea să-şi regăsească iubirea exilată într-un pliu al memoriei, altul se visează pilot de raliu. Unul simte iminenţa sfârşitului, altul cere următorul pahar. Sunt oameni obişnuiţi, prinşi dezordonat în insectarul vieţii. Portretul Dublinului se compune din bucuriile, deznădejdile, renunţările şi elanurile celor care-l populează: reverendul Flynn rămas amintire în mintea unui copil, necunoscutul care vorbeşte ciudat, fata care nu ştie să scape de acasă, tinerii burlaci Corley şi Lenehan, locatarii din Pensiunea Mooney, ratatul Farrington, Gabriel Conroy şi, in final, ninsoarea „peste toţi cei vii şi cei morţi“.

  • Blândeţea nopţii
    58.14 LEI

    Prefață de Mihaela Anghelescu Irimia

    Publicat în 1934, romanul „Blândețea nopții” (Tender Is the Night) l-a ridicat pe F. Scott Fitzgerald, așa cum au remarcat criticii, la înălțimea unui „Orfeu modern“. În 1998, Modern Library l-a inclus pe lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză ale secolului XX. A fost ecranizat în 1962, cu Jason Robards, Jennifer Jones și Joan Fontaine în rolurile principale, iar în 1985 BBC a lansat o miniserie cu Peter Strauss și Mary Steenburgen. În 1995, The Fountain Theatre din Los Angeles a dramatizat romanul, adaptarea pentru scenă câștigând PEN Literary Award.

    Dick Diver este un strălucit psihiatru american, cu o personalitate captivantă, căsătorit cu fosta sa pacientă, Nicole, fermecătoare, bogată, dar cu un grav dezechilibru emoțional. Rosemary, o tânără actriță fascinată de Nicole și îndrăgostită iremediabil de soțul acesteia, se avântă în noua idilă orbește, cu intensitate, la fel cum vânează roluri care să-i aducă celebritatea mult visată. Prinși în vâltoarea evenimentelor tumultuoase din viața lor, dar și a epocii de după Primul Război Mondial, când America nu mai crede în nimic, Dick și Nicole inițiază un periculos pas de deux pe granița dintre nebunie și normalitate, dintre iubire și moarte.

  • Simon
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc

    Roman câștigător al Bolșaia Kniga 2021 – Premiul cititorilor

    Într-un orășel din Armenia, moare zidarul Simon. A avut o viață lungă, s-a bucurat de respect, dar a fost cunoscut și pentru numeroasele aventuri amoroase. La înmormântare se adună toate femeile pe care le-a iubit cândva: Susanna, prima iubire, fata cu o copilărie bântuită de tenebre, Eliza, modestă, iubitoare, trădată de propriul soț, Sofia, frivolă și plină de viață, dar marcată de suferința numeroaselor sarcini pierdute, Silvia, internată cândva abuziv într-un spital de psihiatrie, fără dreptul de a-și mai vedea copilul... Pentru ele, iubirea lui Simon va fi vraja care le va schimba complet viața. Și să nu uităm de Melania, soția care învață cu timpul să se resemneze cu aventurile lui, dar nu pregetă să pună la cale din când în când câte-un scandal cu țipete și veselă spartă, pentru a-și păstra demnitatea, sau de Sașia Vardanuș, personajul aproape magic, care însoțește ca un fel de cor antic fiecare poveste.

  • Memoriile unei gheise
    58.14 LEI
    Bestseller internaţional, numărul 1 în topurile din Europa şi America, vândut în peste 4 milioane de exemplare şi tradus în peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poartă semnătura regizorului Rob Marshall şi a primit în 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar şi 3 premii Bafta.
  • Minciuni pe canapea
    52.75 LEI
    Epuizat din stoc

    Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.

    Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci re-curge, în timpul şedinţelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda infa-tuării psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră - crede el - cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care îşi închipuie că o tra-tează doreşte de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine şi despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaşte.

  • Parfumul
    37.00 LEI

    Romanul „Parfumul” a fost tradus în 47 de limbi, vândut în peste 16 milioane de exemplare şi ecranizat în 2006 de Tom Twyker, cu Ben Whishaw şi Dustin Hoffman în rolurile principale.

    În Provenţa secolului al XVIII-lea, viaţa locuitorilor din oraşul Grasse se scurge în ritmul dictat de cele mai înmiresmate flori: iasomia, lavanda, tuberoza şi trandafirul. Până când, într-o vară, dimineţile parfumate încep să fie prilejul unor descoperiri macabre: trupurile goale ale unor fete nubile, ucise cu o lovitură în moalele capului. Nimeni nu ştie cine e criminalul, nici adevăratul motiv ce îl împinge să le ia viaţa acestor tinere. Pentru Jean-Baptiste Grenouille, căci umilul ucenic parfumeur al văduvei Arnulfi, este vinovatul, frumuseţea de-abia îmbobocită a victimelor sale este asemenea unei flori rarissime, care împrăştie în jurul ei efluvii preţioase. Din aceste efluvii sublime, Grenouille va distila cel mai primejdios parfum din lume.

Filter by

Preț

Editura