Raftul Denisei

„Cititorul din peşteră” a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără ostentaţie moralizatoare, este a unui copil debusolat care descoperă lumea şi se descoperă pe sine călătorind prin lumile literaturii. În 2010 a apărut la Lisabona o a doua ediţie a cărţii, adăugită, care face obiectul traducerii de faţă.

„Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei mele lumi exterioare, al temelor care mă obsedează, al temelor pe care le pot atinge fără să par prea disonant. Dar când citesc... Nu există îngrădiri – doar miile de ani de cuvinte şi imaginaţie, cei ai generaţiilor şi generaţiilor de scriitori...“ — RUI ZINK

„O parabolă despre lumea de azi şi o minunată lecţie de citit.“ — IOANA PÂRVULESCU

În Amsterdamul anului 1686, un oraș al luxurianței, dar și al rigorii religioase, tânăra Nella Oortman, devenită de curând soția înstăritului negustor Johannes Brandt, intră în noua sa familie, iar primirea ce i se face este precum locuința în care pășește – aparent, rece și sobră. Secretele soțului său ies încet la lumină odată cu darul de nuntă pe care Johannes i-l oferă Nellei: un cabinet ce reproduce cu fiecare detaliu casa lor. Mobilarea lui cu miniaturi ar fi trebuit să-i înlesnească Nellei o educație casnică, însă inițierea misterioasă îi expune pe toți unui mare pericol, punându-le tainele în mâinile unei străine. Miniaturista denunță conflictul mocnit al unei epoci pentru care libertatea de a-ți trăi viața așa cum vrei și de a-ți urma chemarea sau inima sunt păcate pasibile de pedeapsa capitală.

Traducere de Mircea Ivănescu

Revizuire, tabel cronologic şi îngrijire de ediţie de Monica-Maria Aldea

„Poate ca Musil, scriind epocalul său roman, are «un ochi în plus». «Epocal» nu e folosit aici numai în sensul unei performanțe artistice fără precedent, ci, urmând etimologia cuvântului (epoché – «oprire», «punct de la care începe coborârea»), în sensul suspensiei care preceda orice turnantă a istoriei. Ce se întâmplă când oamenii ajung să stea călare pe hotarul a două epoci? Robert Musil a descris, cu o sută de ani înainte de a începe, epoca în care trăim. Ulrich, «omul fără însușiri», este tânărul care ar fi putut fi genial, dar care își pierde năzuința de a fi din clipa în care află că a intrat într-o lume în care «geniali» pot fi și caii de curse, și boxerii, și tenismenii. În romanul lui Musil, tema prostiei invadează prim-planul scenei, dar tema ascunsă a romanului, opusă celei a prostiei, este tema genialității pierdute. Printre altele, Ulrich devine «omul fără însușiri» pentru că noua epocă în care istoria intră pe nesimțite îi sustrage criteriile genialității. Trăind pe ruinele vechilor valori, «omul fără însușiri» și-a pierdut certitudinea nucleului în jurul căruia se construiește orice personalitate. El privește la cei ce aleargă cu veacul ca la niște neoantropi care au luat Noul în brațe, fără să știe unde vor să ajungă. Această turnantă a istoriei este înspăimântătoare, pentru că pare să anunțe o substituție de specie.“

Pe copertă: Egon Schiele, Portret de bărbat, 1911

Roman câștigător al celui mai important premiu literar norvegian, Brageprisen, 2019 • Nominalizat, în același an, la premiul acordat de librarii norvegieni, Bokhandlerprisen • Cea mai bună carte a anului 2019 în publicațiile Dagsavisen, Dagbladet, VG, Adresseavisen, Aftenposten și Klassekampen • Bestseller internațional în curs de apariție în peste 20 de țări.

Elin este un medic de familie competent, dar s-a săturat să fie mereu la dispoziția tuturor – atât acasă, cât și la serviciu. După 20 de ani de profesie și de căsnicie, ajunge să bea o sticlă pe zi din cel mai scump vin și să-și petreacă serile uitându-se la seriale, în timp ce soțul ei, Aksel, e mai mereu plecat la competiții de schi. Până când, din greșeală, îi trimite o cerere de prietenie pe Facebook lui Bjørn, un vechi iubit, al cărui răspuns intempestiv o dă cu totul peste cap. Elin se mută în cabinetul ei, iar singurul care o înțelege pare să fie Tore, scheletul de plastic dintr-un colț. Într-o proză de o ironie magistral dozată, Nina Lykke portretizează societatea actuală și toate anxietățile și nevrozele noastre, chiar și pe cele pe care nu îndrăznim să ni le mărturisim.

Declinând suferința doliului la feminin, Zeruya Shalev face o adevărată vivisecție a durerii provocate de abandon, neacceptare, lipsă de integrare, alegeri și, în cele din urmă, moarte. Romanciera cartografiază cu o acuratețe fără cusur psihicul femeii care se confruntă cu pierderea și surprinde subtilitățile aproape imperceptibile ale transformărilor care au loc odată cu punerea în mișcare a proceselor de separare și, implicit, de vindecare. Contextualizând toate aceste frământări interioare și conectându-le cu dificultatea de a face față unui mediu adesea ostil, aduce laolaltă realitatea interioară și pe cea exterioară, atât de dificil de pus uneori împreună și de armonizat. Însoțindu-și personajele în miezul suferinței lor, Shalev creează un monument multifațetat al femininului, surprins în splendoarea complexității sale.

Un imobil ce devine o adresă de referință în Manhattan și o adresă ce devine personaj de roman, Dakota House, sub ale cărei arcade, în decembrie 1980, John Lennon avea să fie împușcat, reprezintă unul dintre primele blocuri rezidențiale de lux din New York și fundalul pe care Fiona Davis va reuni mai multe destine, unele imaginate, altele cu un picior bine ancorat în realitatea istorică.

În 1884, tânăra englezoaică Sara Smythe traverseză Atlanticul cu destinația New York, la invitația temerarului arhitect Theodore Camden. Clădirea, la proiectarea și decorarea căreia acesta participase și pe care Sara trebuia să o administreze, e gata să fie dată în folosință, iar așteptările sunt mari: Dakota urma să devină o adresă emblematică a New Yorkului, dar însemna de asemenea șansa lui Theo de a schimba fața orașului și șansa Sarei să înceapă o viață nouă. Dragostea ilicită dintre Sara și Theo le va măcina viețile, reverberând în timp până în 1985, când Bailey, o tânără consumată de adicții, va descoperi între pereții Dakotei secretul și tragedia lor. Povestea celor două femei, Sara și Bailey, care luptă pentru o supraviețuire demnă, se completează de-a lungul unui secol, complicată fiind prin consecințele pasiunii, lăcomiei și ale limitărilor sau exceselor sociale din vremurile respective.

Prefață de Mircea Mihăieș

Publicată de revista Letras Libres în octombrie 2021, elegie crudă pentru sfârșitul umanismului, povestirea Vânturile reunește speranțele și angoasele începutului de mileniu XXI și ne oferă o viziune devastatoare asupra unei lumi invadate de inteligența artificială, din care au dispărut sărăcia și maladiile, dar și idealul.

„Cel care ne vorbește [în Vânturile] e fratele întru sensibilitate și disperare al lui Gregor Samsa – cu diferența că nu el, povestitorul, e transformat într‑o gânganie monstruoasă, ci realitatea care‑l înconjoară. Simbolismul e însă identic, și intensitatea transpunerii artistice are asupra cititorului același efect terorizant.“ — MIRCEA MIHĂEȘ

Londra, 2004. Frankie a ajuns jurnalistă la o publicație importantă, dar nu a dus o viață ușoară, chiar dacă provine dintr-o familie de vază. Orfană de mamă, a fost crescută de bunica sa, Violet, care a iubit-o mult, obsesiv, deși a trădat-o. Nu s-au văzut de zece ani, iar ruptura dintre ele pare să se adâncească odată cu trecerea vremii. Când se reîntâlnesc în împrejurări surprinzătoare, Frankie își dă seama că memoria bătrânei e profund tulburată, și totuși un secret întunecat din trecutul acesteia e pe cale să iasă la iveală – o taină bine păzită din timpul războiului, care ar putea avea un efect devastator chiar asupra vieții lui Frankie.

Somerset, 1940. Violet, în vârstă de șaptesprezece ani, nu se poate împăca deloc cu destinul pe care temuta sa mamă vrea să i-l traseze. După ce își pierde într-un bombardament verișoara mult iubită, fuge pentru a se înrola în Armata Terestră a Femeilor. Nu-și dorește decât să lase durerea în urmă, și, în plus, acesta i se pare singurul mod de a fi de ajutor la efortul de război. Pe lângă teroarea raidurilor aeriene și munca grea în livezile de la Winterbourne, Violet și camaradele sale au de luptat cu un dușman perfid, puternic, aflat nebănuit de aproape.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrebarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Cuvânt înainte de Ludmila Ulițkaia

Marea revelație a literaturii ruse din 2015, romanul Zuleiha deschide ochii, salutat cu entuziasm la apariție de Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin, a fost recompensat cu cele mai importante premii: Bolșaia Kniga (dublu câștigător, Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi), Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) și Kniga Goda. Este în curs de traducere în peste treizeci de limbi.

Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămâne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forță de evocare și umanism.

Bestseller internațional aflat în curs de apariție în peste 15 țări • Un extraordinar efort de documentare menit să aducă la lumină, după mai mult de 75 de ani, povestea unui grup de femei care au fugit dintr-un marș al morții • O carte-document despre relația complexă dintre memoria colectivă și cea individuală și, mai ales, despre solidaritatea salvatoare.

Nouă femei, toate până în 30 de ani în momentul arestării lor, s-au opus răului: au adăpostit și ascuns parașutiști, au coordonat comunicațiile între celulele de partizani, au înlesnit treceri clandestine în Spania, au ajutat copii evrei și familii din Rezistență. Prinse, au fost interogate și torturate, pentru ca apoi să fie deportate în lagărul de la Ravensbrück. Forțate să plece într-un marș al morții, cele nouă fac un pact de supraviețuire, dar nu cu orice preț – „Murim sau trăim împreună. Altfel nu se poate“. Incredibila lor fugă a durat zece zile, în care au traversat liniile frontului și au ajuns la Paris. Pornind de la o documentare riguroasă, cartea lui Gwen Strauss este un omagiu emoționant adus generozității și prieteniei pe fundalul terorii naziste.

Anthony Quinn este protagonistul filmului „Zorba Grecul”, după celebrul roman „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas” al lui Nikos Kazantzakis. Realizat în 1964 de regizorul Mihalis Kakoyannis, filmul a fost încununat cu 3 premii Oscar. Romanul a fost publicat în peste 100 de ţări.

„Zorba Grecul” – de la filmul realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis –, cu acest titlu a intrat în conştiinţa publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas”. Cartea porneşte de la o întâmplare reală – în tinereţe, Kazantzakis deschisese, în tovărăşia unui aventurier, o mină de lignit în Pelopones. Pentru tânărul narator intelectual, întâlnirea cu Zorbas, într-o dimineaţă ceţoasă, pe ţărmul Greciei continentale, se dovedeşte providenţială: călăuzit de noul său prieten, acesta descoperă atât frumuseţea aspră a unei umanităţi atemporale, cât şi răspunsul la întrebările metafizice care îl condamnau la inacţiune. Asemenea lui Falstaff sau lui Sancho Panza, Zorbas îi oferă o nouă cheie a înţelegerii lumii. Datorită lui, naratorul îndrăzneşte să caute dragostea; alături de el, asistă neputincios la spectacolul violenţei şi al morţii. Publicat la Atena în 1946 şi în anul următor la Paris, romanul începe să fie tradus rapid încă din timpul vieţii scriitorului, popularitatea lui sporind după lansarea filmului lui Kakoyannis.

Introducere de Mihaela Anghelescu Irimia

În momentul apariției (1890), „Portretul lui Dorian Gray” a fost un succes însoțit de un uriaș scandal. Scopul romanului, un strălucit puzzle, era să epateze mințile convenționale prin explorarea infinitelor relații dintre viață și artă. Analiză subtilă a societății victoriene târzii, dublată de o afirmare a principiilor estetismului și a teoriei frumosului ca valoare absolută, combinând elementele gotice cu cele ale prozei franceze decadente, „Portretul lui Dorian Gray” este unul dintre marile romane ale lumii, care a însemnat un punct de cotitură în istoria literaturii.

Subjugat de farmecul propriului portret, pictat de prietenul său Basil Hallward, Dorian Gray face un pact faustic, vânzându-și sufletul în schimbul frumuseții și tinereții veșnice. Sub influența lui Lord Henry Wotton, el ajunge să ducă o viață dublă, dedicându-se tuturor plăcerilor interzise, dar păstrând aparențele unei vieți respectabile. În timp ce se afundă în această existență promiscuă, Dorian rămâne neatins de semnele degradării fizice și morale, care însă încep să se ivească pe chipul său zugrăvit în tabloul lui Basil.

„Romanul meu e otrăvitor, dacă vreți, dar nu puteți nega că este perfect, iar perfecțiunea este ceea ce căutăm noi, artiștii.“ — OSCAR WILDE

„Starul”, care de la publicarea în revista literară japoneză Gunzo, în 1960, până la traducerea sa în engleză, în 2019, a fost greu accesibil publicului cititor și aproape uitat, poate fi considerat, în primul rând, un microroman psihologic, care își are punctul de plecare în analiza faimei și a destrămării ei.

La numai 23 de ani, Yutaka Mizuno este un actor iubit de toată lumea. Rolurile sale de yakuza violent, însă principial, dar mai cu seamă măștile sub care apare în lume, construite minuțios de specialiștii în comunicare din lumea filmului, dar și de el însuși, l-au făcut un adevărat star, a cărui viață se desfășoară clipă de clipă în fața publicului. Numai alături de Kayo, asistenta sa urâtă, trecută de 30 de ani, Yutaka se simte în largul său. Cei doi se oglindesc unul în celălalt, urâțenia fizică a lui Kayo fiind un fel de pandant la tumultul interior al tânărului. Iar în acest joc stratificat de oglinzi, uneori și iubirea, oricât de inimaginabilă pare, își poate face loc.

În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei.

Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane.

A devenit lumea noastră atât de anapoda, încât justa concluzie a oricărui om cu cap să fie „prea multă minte strică“? Sunt oare rutina, automatismele, clișeele, conformismul soluția unei vieți fără griji? În acest caz, originalitatea și creativitatea ajung o piedică insurmontabilă, iar inteligența nu poate decât să-și impună să capituleze pentru ca posesorul ei să-și găsească fericirea. Acesta va fi și pariul lui Antoine, un Candide modern a cărui odisee comică a făcut din „M-am hotărât să devin prost” un roman-cult.

„Fericire clandestină. Proză scurtă 1971–1977” este cel de-al doilea volum din integrala prozei scurte lispectoriene, apărută pentru prima dată în limba română la Editura Humanitas Fiction. Cele optzeci și cinci de povestiri reunite în două volume – cel dintâi a văzut lumina tiparului în 2021, sub titlul „Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940–1964” – constituie un eveniment editorial, înscriindu-se într-un adevărat boom al redescoperirii scriitoarei braziliene Clarice Lispector, din a cărei operă s-au publicat în ultimul deceniu peste 300 de ediții internaționale.

Fetițe, adolescente, femei tinere, mature și bătrâne, femei care își așteaptă ma­rea dragoste sau sfârșitul, femei care dau viață sau aduc moartea... Poveștile lor, adunate în acest volum, sugerează un prelungit jurnal intim, sinuos, labirintic, o întreagă parabolă poetică și biografică a Claricei Lispector, cel mai mare nume al intimismului în literatura braziliană, care, prin călătoria ei insolită în labirintul subconștientului, a adus experiența interioară în prim-planul creației.

Profund senzorial, mișcându-se între Sudul american și Coreea de Sud cu rafinamentul și fluiditatea unei teme cu variațiuni, „Studentul străin”, romanul de debut al scriitoarei americane Susan Choi, este o poveste despre traumele războiului, despre răni vizibile și invizibile, despre sexualitate, prietenie, iubire și prețul plătit pentru a supraviețui. În 1955, un student coreean sosește la o universitate din Tennessee. Chuck este timid, vorbește engleza cu nesiguranță, iar despre viața sa din țara natală nu spune mai nimic. În campus o întâlnește pe Katherine, o tânără frumoasă și ciudat de singuratică. Și ea e bântuită de trecut, iar în micul Sewanee pare tot o străină. Amândoi trăiesc parcă în amorțire, incapabili la prima vedere să decidă ceva în privința viitorului și, cu toate acestea, întâlnirea lor pare să le promită unul.

Volumul „Moartea la Veneția. Povestiri 1893‒1912”, apărut la Editura Humanitas Fiction în 2021, împreună cu cel de față, „Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953”, alcătuesc integrala prozei scurte a lui Thomas Mann. Primul volum reunește povestirile de la debutul scriitorului până la capodopera „Moartea la Veneția”, iar în cel de-al doilea figurează textele de maturitate, între care și hipnotica „Mario și vrăjitorul”.

În ajunul Primului Război Mondial, o fetiță este găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlinește douăzeci și unu de ani, Nell O’Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea pornește în căutarea adevăratei sale identități, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moșteniri neașteptate. Conacul Blackhurst și grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparținând unor generații diferite, ale căror destine excepționale se continuă unul pe celălalt.

Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze 2021

Titlul romanului „Stăpânul și cuceritorul meu” provine dintr-un vers al lui Paul Verlaine, dar este greu de imaginat că însuși poetul și pistolul cu care l-a împușcat pe Rimbaud joacă un rol esențial în povestea de dragoste interzisă dintre Tina și Vasco, unde prețioasa casetă cu inima lui Voltaire, furată de la Biblioteca Națională a Franței, devine cadou de aniversare, iar arma lui Verlaine, cumpărată la licitație, alături de un caiet cu sonete și haikuuri ajung probe incriminatoare pe masa judecătorului de instrucție. Eșecul relației amoroase dintre cei doi protagoniști, surprins cu ironie fină de vocea uneori melancolică, alteori tăioasă a naratorului chemat la tribunal să depună mărturie, se declină cu toate culorile pasiunii oarbe, de la gesturile necugetate în frumusețea lor ale îndrăgostirii până la străfulgerările de luciditate din final.

Într-un interviu, François-Henri Désérable declara: „Am trăit cu pasiune o poveste de dragoste, rațiunea s-a predat, a depus armele, iar eu nu am putut scrie altceva pe acest subiect. Mi s-a părut necesar să încerc să reconstitui sentimentele care mă animaseră într-o ficțiune ce se învârte în jurul poeziei.“ Ironia și liricul se întrepătrund într-un elogiu adus cărților și iubirii, chiar și atunci când aceasta ne face să ne pierdem capul.

Roman de debut fulminant tradus în peste 20 de limbi, „Vremuri interesante” a fost nominalizat, în 2021, la Women’s Prize, Comedy Women in Print Prize și International Dylan Thomas Prize. În 2020, a fost finalist la Sunday Times Young Writer of the Year Award și la Waterstones Book of the Year. Roman recomandat de: The New York Times Book Review • Vogue • Time • Marie Claire • Elle • O, the Oprah Magazine • The Washington Post • Esquire • Harper's Bazaar • Bustle • PopSugar • Refinery 29 • LitHub • Debutiful. Bestseller Sunday Times și Irish Times. „Vremuri interesante” va fi ecranizat de Amazon Studios, cu Phoebe Dynevor în rolul principal.

Traduse în peste cincizeci de țări, cărțile scriitoarei norvegiene Maja Lunde s-au vândut în peste trei milioane de exemplare. În 2020 a primit două prestigioase premii, Peer Gynt-prisen și Bjørnsonprisen. Asemenea bestsellerului internațional „Istoria albinelor”, al doilea său roman, „Istoria apelor”, este hipnotic, emoționant, inspirator și se concentrează asupra puterii naturii și a spiritului uman.

„Pe 8 ianuarie 1981, pe când mă aflam în Venezuela, am primit un telefon care mă anunța că bunicul meu iubit era pe moarte. Am început să-i scriu o scrisoare, iar acea scrisoare s-a preschimbat în primul meu roman, „Casa spiritelor”, apărut în 1982“, avea să declare Isabel Allende două decenii mai târziu. Astfel s-a născut saga familiei Trueba, în care ritmurile violente ale unui pământ mitic, răvășit de cutremure și uragane, par o a doua natură a personajelor. Împletind mistica și politica, splendoarea și decadența unei lumi ce devine istorie, „Casa spiritelor” este una dintre cele mai seducătoare cărți din literatura contemporană.

Deși scris în germană, romanul „Întuneric la amiază” este cunoscut în lume prin versiunea în limba engleză. Astfel, el ocupă poziția a opta pe lista realizată de Modern Library a celor mai bune 100 de romane de limbă engleză ale secolului XX. Reeditat constant și tradus în peste 30 de limbi, „Întuneric la amiază” rămâne portretul ficțional inegalabil al coșmarului mașinii totalitare.

Fie că este citit ca jurnal de închisoare sau ca literatură, „Întuneric la amiază” este unul dintre romanele care pătrunde adânc în inima sistemului concentraționar comunist, aruncând o lumină crudă asupra mecanismelor sale infernale, menite să zdrobească trupuri, dar mai cu seamă conștiințe. Sub fardul generos al utopiei, se ascunde aproape fără excepție răul în cea mai pură formă a sa, și despre acesta depune mărturie romanul lui Arthur Koestler.

Un manuscris din Grecia antică  unește trecutul, prezentul și viitorul umanității.

Constantinopol, 1453 – de-o parte și de alta a zidurilor orașului doi copii, Anna și Omeir, sunt sortiți să se întâlnească, pentru a salva o carte și, prin gestul lor, pe ei înșiși.

Idaho, în prezent – la etajul bibliotecii publice, octogenarul Zeno împreună cu cinci copii montează o bizară piesă de teatru, în vreme ce la parter, adolescentul idealist Seymour se pregătește să detoneze o bombă, crezând că luptă pentru o cauză nobilă.

În spațiu, peste câteva decenii – Konstance, pe o navă interstelară având ca destinație o exoplanetă, supraviețuiește doar călăuzită de o poveste pe care i-o spunea tatăl ei seară de seară și ajunge să descopere un univers mai vast decât își putuse imagina vreodată.

Destinele tuturor personajelor sunt legate de misteriosul manuscris din vechime, care celebrează puterea scrisului și a imaginației.

Construcţie admirabilă ca ambiţie şi execuţie, Cetatea cucului din nori se desfîșoară ca un labirint polifonic, cu multiple planuri temporale, unde cititorul se va pierde şi regăsi cu încântare, pentru că e clădit pe o temelie foarte solidă care e nici mai mult, nici mai puţin decât credinţa autorului în puterea vindecătoare a ficțiunii.

 

„Una dintre cele mai mai artistice, mai limpezi și mai memorabile cărți pe care le-am citit în ultima vreme este Cartea caselor, romanul cunoscutului scriitor italian Andrea Bajani. Nu știi ce să admiri mai întâi la lectura acestei scrieri: precizia chirurgicală a frazelor, descripțiile amănunțite ale zonelor citadine și-ale numeroaselor case în care-a locuit Io, personajul central, finețea și empatia cu care autorul înfățișează psihodramele ce se petrec în crustele de calcar, oțel și lemn ale caselor, poezia intensă ce luminează din loc în loc austeritatea cărții. Hipnotizat de ritualul dezghiocării, mereu și mereu, a altor ziduri, a altor glasuri și-a altor încăperi, ai uneori sentimentul că te afli într-un roman de Alain Robbe-Grillet, alteori că trăiești într-un oraș imaginar din colecția lui Italo Calvino, dar Andrea Bajani rămâne cu toate acestea profund original prin aerul stoic, de tristețe sobră, ce învăluie romanul. Casele sale sunt tot atâtea carapace de broască țestoasă, fragmente de eternitate înșiruite, asemeni vertebrelor, de-a lungul coloanei vertebrale a personajului. Roman tulburător și de neuitat, Cartea caselor aduce un aer de noutate în experiența de lectură a oricărui cititor.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), „Supunere” a zguduit deja Occidentul. Un Occident pe care încă din 1998, prin „Particulele elementare”, Michel Houellebecq îl analizează cu scalpelul îm mână punându-i în faţă mizeria morală şi deruta politică. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul „căutării fericirii“? Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare.

Articolele, interviurile, conferințele și însemnările reunite în acest volum sunt mărturia a peste cincizeci de ani de lectură, Vargas Llosa socotind creația borgesiană „o sursă inepuizabilă de plăcere intelectuală“. Un adevărat exercițiu de reverență închinat scriitorului argentinian, cartea oferă o perspectivă nuanțată asupra vieții și creației lui Jorge Luis Borges, așezându-l între figurile de geniu ale secolului XX, nu cu scopul de a realiza un tablou encomiastic, ci reconstituirea unei lumi vii, a unei realități care a absorbit mitul.

Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viață simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce „împarte lumea în două“ să-i dea lecții unei tinere fragile și timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman amețitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli și destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este același și totul se topește într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poți desprinde.