Raftul Denisei

Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.

Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci re-curge, în timpul şedinţelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda infa-tuării psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră - crede el - cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care îşi închipuie că o tra-tează doreşte de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine şi despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaşte.

De la apariția sa în 2015, romanul Tentația de a fi fericit – povestea scrisă la persoana întâi a unui septuagenar care redescoperă iubirea și viața în Napoli – cunoaște un răsunător succes de public și de critică, fiind distins cu mai multe premii literare: Premio Stresa 2015, Premio Scrivere per amore 2015, Premio Caffè Corretto — Città di Cave 2016. Numai în Italia a avut 17 ediții până în prezent, fiind tradus în peste 15 limbi. Romanul a stat la baza filmului multipremiat La tenerezza, regizat de Gianni Amelio în 2017, cu Renato Carpentieri, care a obținut Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Premiile David di Donatello din 2018.

Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viață și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc. În aparență, e un bătrân obișnuit, chinuit de boală și de perspectiva morții, văitându-se că-i părăsit, bântuit deopotrivă de trecut și de încâlceala prezentului. Neobișnuit însă este răspunsul său la toate aceste neajunsuri ale vârstei: sarcasmul cu care privește întreaga lume, arțagul neîmpăcat cu care-i tratează pe toți cei din jurul lui, și mai ales pe sine, refuzul oricărui compromis de dragul unei independențe scump plătite. Între atâtea atitudini în răspăr cu „norma“, se detașează totuși înăbușirea oricărei solidarități cu celălalt, cu suferința umană ca atare. Nu până la capăt însă: întâlnirea cu o tânără și misterioasă femeie abuzată de soț, Emma, reușește să spargă platoșa construită de erou cu atâta migală, dezvăluind nebănuitele resurse de umanitate ale personajului.

„Un personaj extraordinar, o perspectivă lucidă asupra realită?ii. Un roman comic care, fără a-și schimba tonul, se revarsă în duioșie.“ – Corriere della sera

„Un cald salut adresat fericirii.“ – La Stampa

„Melancolic, comic, înțelept, onest, acest roman e într-adevăr minunat.“ – Daily Mail

Roman cu un succes fulminant, în curs de traducere în 60 de țări, însoțit de splendide reproduceri ale unor capodopere din trei muzee celebre pariziene, Ochii Monei este povestea emoționantă a relației solare dintre o fetiță și bunicul ei și, în același timp, o explorare a artei și a nevoii fundamentale de frumos.

Un singur an: atât îi rămâne Monei pentru a descoperi frumusețea lumii. Acesta este verdictul medicilor, neputincioși în fața bolii misterioase a fetiței care își pierde vederea. În fiecare dintre cele 52 de săptămâni, bunicul ei, un om erudit și înțelept, o ajută să descopere esențialul: 52 de capodopere. Cei doi vor străbate galeriile marilor muzee ale Parisului – Luvru, Orsay, Beaubourg –, încredințându-se lui Botticelli, Vermeer, Goya, Courbet, Brâncuși, Kahlo sau Basquiat. Vor plonja împreună în fiece operă comentată de bunic, pentru ca Monei să i se înscrie în memorie frumusețea ei intrinsecă și lecția de filozofie pe care o emană. Contemplând capodopere, fetița va înțelege de asemenea ce înseamnă generozitatea, spiritualul, melancolia sau revolta și va aplica aceste mici învățături în viața sa cotidiană. Un roman despre salvarea prin artă, unic în felul său, pasionant, atașant.

„De multă vreme nu am mai citit o asemenea carte. Pentru artele frumoase, Ochii Monei înseamnă ceea ce a însemnat pentru filozofie Lumea Sofiei.“ — Le Figaro littéraire

„Doi protagoniști de neuitat însoțesc cititorul într-o călătorie minunată.“ — Lire

„Intrigă dramatică, poveste erudită și captivantă, deznodământ plin de suspans, emoții dezlănțuite și magia legăturii între generații. [...] Un basm în adevărata putere a cuvântului.“ — Le Monde 

Genki Kawamura, autorul bestsellerului Dacă pisicile ar dispărea din lume, vândut în peste două milioane de exemplare și tradus în 30 de țări, își reafirmă prezența în lumea literară printr-un nou roman de o profundă sensibilitate.

O sută de flori radiografiază relațiile complicate dintre părinți și copii, formele de iubire neînțeleasă, fragilitatea memoriei și importanța iertării care nu înseamnă doar a lăsa în urmă, ci și a înțelege rostul tăcerii. În vreme ce are grijă de Yuriko, mama sa, care își pierde memoria de la o zi la alta, Izumi își privește trecutul cu o claritate dureroasă. Un fapt apăsător din propria copilărie îi alimentează temerile din prezent: ce s-a petrecut în anul în care Yuriko a lipsit de acasă? Jurnalul ținut între 1994 și 1995 despre absența misterioasă din viața lui Izumi ascunde întregul adevăr? Va putea Izumi să ierte și să înțeleagă plecarea mamei sale? Cursa contracronometru dintr-un roman despre fragilitatea, dar și despre forța iubirii ne face să-i citim fiecare pagină pe nerăsuflate.

„Genki Kawamura nu este un scriitor japonez contemporan obișnuit: el este un fenomen.“  — Japansociety.org.uk

„După Dacă pisicile ar dispărea din lume, Genki Kawamura revine cu o poveste intimă și emoționantă, melancolică și plină de iubire, având ca fundal sunetul unui pian capabil să dăruiască mult, dar, în același timp, să provoace răni adânci, întrerupt din când în când de loviturile vieții.“ — Letsbook.org

„Într-o manieră subtilă și delicată, romanul O sută de flori ne ajută să înțelegem importanța amintirilor, cât de esențial este să avem pe cineva în care să ne încredem și cât de puternic și semnificativ poate fi pentru viața noastră un simplu fragment din trecut.“ — Chiacchiereletterarie.it

Melanie Benjamin, autoarea bestsellerelor internaționale Lebedele de pe Fifth Avenue, Soția aviatorului, Femei de Oscar și Doamna de la Ritz, recreează, în California Golden, începuturile euforice ale culturii surfingului, printr-o saga despre ambiție, sacrificiu și maternitate.

În California anilor ’50–’60, Mindy și Ginger Donnelly cresc într-o lume în care surfingul e religie, și traficul de droguri înflorește. Carol, mama lor, este o legendă a plajelor, dar și absența permanentă din viața fiicelor ei. Mindy îi moștenește ambiția nemăsurată, Ginger, frumusețea, otrăvită însă de o copleșitoare nevoie de a fi iubită. În copilărie, pentru a nu fi abandonate de Carol, surorile își făcuseră un plan: să învețe să înoate, să reziste cât mai mult sub apă, să cucerească valurile și să intre în lumea surferilor. Însă viața le va da peste cap deciziile de atunci: una din fete se va lăsa purtată de strălucirea trecătoare a studiourilor de film, cealaltă, de farmecul înșelător al unui bărbat fără de care nu mai știe cum să trăiască. Un roman electrizant despre tenacitate, despre legătura indestructibilă dintre surori, dar și despre visul californian și dependența emoțională.

„Un roman scaldat în soare, impregnat de muzica, televiziunea si moda anilor ’60, dar si de contracultură.“  — Kirkus Reviews

„Melanie Benjamin îmbină cultura surfingului promovată de The Beach Boys cu sexul, drogurile și rock-and-rollul din Daisy Jones & the Six… Romanul California Golden este deopotrivă portretul a trei femei pe fundalul schimbărilor culturale și o redare strălucită a promisiunilor și dezamăgirilor Californiei de Sud.“ — EW.com

„Melanie Benjamin urmărește viețile divergente ale femeilor Donnelly, trecând în goană de la petreceri de la Hollywood la operațiuni periculoase de trafic de droguri și la limitările sufocante ale maternității. Cu farmec și nostalgie, California Golden arată și ceea ce montajele idilice, scăldate însoare, omit atât de des.“ — Booklist

După succesul internațional al romanului Apa lacului nu e niciodată dulce, Giulia Caminito publică un nou bestseller, vândut deja în cincisprezece țări, Durerea nevăzută: un roman febril și contemporan, care transformă fragilitatea psihică într-o aventură aproape fantastică, fiind în același timp o poveste emoționantă despre relația dintre bunici și nepoți, despre oamenii care ne învață, pe nesimțite, cum să rezistăm furtunilor vieții actuale și cum să trăim într-un ritm mai lent și mai profund.

Loris are treizeci de ani, lucrează într-o editură aflată în pragul colapsului și trăiește cu senzația că propriul trup se pregătește să-l trădeze. O durere banală, apoi o alta și o alta se transformă în mintea lui în diagnostic fatal, care îi pulverizează existența. Loris, acaparat exclusiv de căutarea compulsivă pe Google a unor simptome și a unor povești medicale sumbre, fraude pure de cele mai multe ori, se simte tot mai înstrăinat de iubita lui, Jo, și de părinți. În viața lui se strecoară o prezență stranie: Catastrofă, angoasa devenită personaj, luând când chipul unei adolescente acvatice seducătoare, când pe cel al unei creaturi sălbatice, care-i șoptește neîncetat că în interiorul lui este o bombă gata să explodeze. Cu intensitate hipnotică, Giulia Caminito scrie despre corp și obsesie, despre anxietatea unei generații crescute între singurătatea internetului și teama permanentă că totul se poate prăbuși în orice clipă.

„Un roman despre vulnerabilitate profesională și alienare, dar și despre prezent, despre ceea ce trăim și înfruntăm acum.“ — La Repubblica Torino

„Romanul Giuliei Caminito încredințează literaturii o posibilă cale de evadare din durere.“ — Corriere della Sera

„Un portret tăios și original al epocii noastre, un roman în care căutarea stării de bine riscă să devină ea însăși o boală.“  — Marie Claire

Legende transilvane, răzbunări îndelung plănuite, iubiri tandre și crime atroce se împletesc în noul roman din saga dedicată pictorului Giovanni Antonio Canal, cel mai fidel pictor al Republicii Venețiene.

Veneția, primăvara anului 1732. În cripta mănăstirii San Zaccaria, o novice face o descoperire înfiorătoare: Polissena Mocenigo, nepoata dogelui, a fost ucisă într-un mod care .duce cu gândul la practici vechi, macabre. Canaletto e din nou chemat de Alvise Sebastiano Mocenigo, care însă se stinge înainte de afla cine îi urăște într-atât familia. Carlo Ruzzini, noul doge, este cu totul sub vraja baronesei Orsolya Esterházy, ale cărei mașinațiuni i-au asigurat cornul ducal. Canaletto simte că Veneția e în pericol, iar supraviețuirea republicii e adevărata miză a acestei afaceri tenebroase. Ce alimentează ura ucigașului care face noi victime? E într-adevăr Olaf Teufel atât de abil, sau cineva mai inteligent, mânat de o ură arzătoare, trage sfori nevăzute? Răspunsul se găsește în vechi documente legate de epidemia de ciumă care a răvășit orașul cu peste un secol și jumătate înainte, iar Canaletto și prietenii săi nu vor ezita să-l aducă la lumină.

Visurile lui Koh Mani sunt mari, pe potriva admirației pentru campioana Nadia Comăneci, dar alegerile ei, limitate, iar eșecul se dovedește o posibilitate continuă. Și totuși, în acest roman lucid și empatic, fetița dezamăgită de viață devine o femeie care găsește puterea de a merge mai departe.

Eroina romanului De dragul Nadiei Comăneci este la fel de reprezentativă pentru Coreea contemporană ca tânăra Kim Jiyeong, protagonista cu care s-au identificat cititoare din întreaga lume. Copil unic care locuiește împreună cu familia într-o casă modestă dintr-un cartier periferic nevoiaș, departe de magazinele luxoase sau de complexele de apartamente confortabile, Mani visează să devină gimnastă, motivată de asemănarea numelui ei cu cel al  campioanei absolute, Comăneci. Iar apoi, toată viața, așa cum o gimnastă trebuie să mențină un echilibru perfect pentru a evita căderea de pe bârnă, Koh Mani face efortul constant de a rămâne neclintită, în ciuda presiunilor la care este supusă la fiecare pas.

„Premiul a fost acordat romanului De dragul Nadiei Comăneci, care exaltă capacitatea de a-ți depăși condiția și a răzbi, datorită credinței de nestrămutat în binele universal, într-o lume dominată de calcule cinice.“ — Motivația juriului Premiului Hwangsan 

„Cu căldură și compasiune, romanul dezvăluie dorințele, frustrările și cica­tricile adânci ale celor care nu pot ține pasul cu ritmul nebunesc al lumii și cu calculele ei superficiale.“ — Joongdo Daily

„Cho Nam-joo descrie în romanele sale realități dure ale vieții. În centrul narațiunilor sale se află întotdeauna femei, strivite de constrângeri sociale, înghesuite în locuințe strâmte și apăsate de concepții înguste.“ — Der Standard

Yiyun Li este una dintre cele mai importante voci ale literaturii americane actuale, câștigătoare a Pulitzer Prize for Memoir în 2026. Time a inclus-o în lista celor mai influenți 100 de oameni ai anului. Romanul Câmp de luptă blând a fost distins în 2020 cu American PEN/Jean Stein Award și nominalizat, în același an, la PEN/Faulkner Award. Tot în 2020, a figurat printre cele mai bune zece cărți de ficțiune ale anului în clasamentul făcut de revista Time, iar The New York Times, NPR, The Guardian și The Paris Review au ales-o pe lista celor mai bune cărți ale anului.

„Mi-am îngăduit să inventez lumea asta, ca să vorbesc cu tine“, mărturisește Yiyun Li de la început, alegând cu grijă cuvintele pentru ca amintirea fiului pierdut să capete contururi palpabile într-un roman încărcat de emoție. Fără timp, fără un spațiu precis, conversațiile dintre mamă și fiu sunt pavăza imaginară în fața doliului. Yiyun Li își strânge copilul de mână dincolo de drumul fără întoarcere, rememorând și imaginând discuții în contradictoriu argumentate sclipitor de adolescentul Nikolai, amintiri savuros dezbătute de cei doi, promisiuni aduse din nou la masa unor negocieri de acum infinite. Acolo unde ceasul s-a oprit pentru totdeauna, Yiyun Li scrie o nouă pagină pentru a demonstra că iubirea continuă indiferent de sfârșitul pe care îl alege uneori viața. Refugiul în scris, în memorie, în dragostea unei mame pentru fiul ei devine un omagiu de o tandrețe egală cu poezia.

„Li a transformat materia sordidă și devastatoare a vieții într-o veritabilă operă de artă.“ — The Wall Street Journal

„O scriitoare neînfricată confruntă doliul și-l transformă în artă, într-un roman plin de o frumusețe și o dragoste surprinzătoare. [...] O capodoperă a unui maestru.“ — Vanity Fair

„Romanul răvășitor al lui Yiyun Li recreează o conversație între o mamă și fiul ei, la câteva luni după sinuciderea acestuia. Scrisul ei e eteric și electrizant, emanând o durere de neconceput, dar și o dragoste profundă.“ — BuzzFeed

„O carte tulburătoare, delicată, mișcătoare.“  — Irish Times

„Scriitura lui Yiyun Li e frustă și profund emoționantă.“  — The Times

În mijlocul violenței, personajele Shivei Rahbaran descoperă tandrețea în gesturi mărunte, în familie și în amintiri. Un roman intens despre darul oamenilor de a-și păstra inocența și de a găsi iubirea și speranța într-o viață mai bună chiar și în vremuri tulburate de revoluție și pierdere.

„Shiva Rahbaran construiește o narațiune de o forță impresionantă: povestea unei tinere care traversează copilăria, ideologiile și iubirea într-o lume unde inocența se transformă în vinovăție. Familia, credința și politica se împletesc într-un univers fragil, în care fiecare alegere sau refuzul de a alege pot deveni fatale. O operă profundă, un roman de o frumusețe gravă și hipnotică, deopotrivă politic și intim, Numele meu e Nevinovăție reconstituie nu doar destinul unei fete, ci drama unei întregi generații și, dincolo de ea, condiția universală a celor cărora li s-a refuzat dreptul de a fi liberi. Căci acolo unde istoria închide, literatura deschide.“ — FATMA YILMAZ

„Numele meu e Nevinovăție e un roman despre o familie iraniană sfâșiată de politică. Shiva Rahbaran ne propune o reflecție despre alianța stângii revoluționare cu șiismul, dar și despre felul cum ura seceră vieți în numele unor ficțiuni politice precum uzurpatorii națiunii, dușmanii de clasă ori exportarea revoluției. Nu voi putea uita secvența în care o comunistă rămasă gravidă se deghizează în oarbă și se înfășoară în chador, pentru ca nu cumva Gărzile Revoluționare s-o prindă și s-o ucidă, deoarece nu le împărtășea opinia cu privire la Statul lui Dumnezeu.“ — CRISTIAN PREDA

Magul de la Kremlin a fost distins, în 2022, cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Honoré de Balzac.

Scris în pandemie și predat la Gallimard în ianuarie 2021, Magul de la Kremlin este un roman în același timp documentar și vizionar, cu accente profetice, dorința de a sonda misterele Kremlinului și ale Rusiei, actuale și dintotdeauna, determinându-l pe autor să depășească granițele eseului pentru a apela la ficțiune și la forța imaginației, rodul acestei alchimii fiind nu numai un mare roman despre Rusia contemporană (de la declinul lui Elțîn, ascensiunea lui Putin, figurile oligarhilor, războiul din Cecenia, Jocurile Olimpice de la Soci până la criza ucraineană), ci și o extraordinară meditație despre putere, în universalitatea mecanismelor și a resorturilor ei.

„De multă vreme n-am mai devorat un roman cu atâta aviditate. Este ceea ce anglo-saxonii numesc un page turner, o carte căreia nu te poți opri să-i întorci paginile, supereficientă și bine documentată, care descrie culisele puterii ruse din ultimii douăzeci de ani într-un stil simplu, seducător și de un realism incredibil. [...] Este CARTEA pe care trebuie să o citești dacă vrei să înțelegi războiul din Ucraina. [...] Pentru un prim roman, este o lovitură de maestru.“ — Frédéric Beigbeder, Le Figaro

„Cu Magul de la Kremlin, Giuliano da Empoli ne oferă o radiografie strălucită a sistemului mental și a logicii de război a lui Vladimir Putin. Într-un fel, el povestește tot ceea ce a dus la invadarea Ucrainei la 24 februarie 2022. Este o relatare de o mare forță literară și istorică, care trebuie citită dacă dorim să înțelegem ceea ce, de aici, pare de neînțeles.“ — Libération

„Giuliano da Empoli a terminat acest roman, ale cărui formulări puternice amintesc în parte de moraliștii și memorialiștii francezi din secolul al XVII-lea, în ianuarie 2021, cu un an înainte ca armata rusă să invadeze Ucraina. Unii ar spune că acest scriitor este un vizionar, alții, că își cunoaște subiectul mai bine ca oricine. Să adăugăm o a treia caracteristică, stilul, și vom avea o mare carte.“ — Jérôme Garcin, Le Nouvel Observateur

„Magul de la Kremlin este un roman în același timp rece și fierbinte, ca un pahar plin ochi cu vodcă. [...] Purtată de o actualitate arzătoare, această carte modernă și vizionară are, de asemenea, grația atemporală a unui clasic. Erudiția, stilul și arta narativă ale lui Giuliano da Empoli aduc acest gest crud și brutal până la un nivel de puritate metafizică. Este vorba de Principele lui Machiavelli traversat de cețurile lui John le Carré și locuit de vibratoul neliniștit al literaturii ruse. Până la finalul său înzăpezit, aproape pașnic, ca un ecou îndepărtat al cântecului lui Sting: «I hope the Russians love their children too».“ — Les Echos

Introducere de Mihaela Anghelescu Irimia

În momentul apariției (1890), Portretul lui Dorian Gray a fost un succes însoțit de un uriaș scandal. Scopul romanului, un strălucit puzzle, era să epateze mințile convenționale prin explorarea infi-nitelor relații dintre viață și artă. Analiză subtilă a societății victoriene târzii, dublată de o afirmare a principiilor estetismului și a teoriei frumosului ca valoare absolută, combinând elementele gotice cu cele ale prozei franceze decadente, Portretul lui Dorian Gray este unul dintre marile romane ale lumii, care a însemnat un punct de cotitură în istoria literaturii.

Subjugat de farmecul propriului portret, pictat de prietenul său Basil Hallward, Dorian Gray face un pact faustic, vânzându-și sufletul în schimbul frumuseții și tinereții veșnice. Sub influența lui Lord Henry Wotton, el ajunge să ducă o viață dublă, dedicându-se tuturor plăcerilor interzise, dar păstrând aparențele unei vieți respectabile. În timp ce se afundă în această existență promiscuă, Dorian rămâne neatins de semnele degradării fizice și morale, care însă încep să se ivească pe chipul său zugrăvit în tabloul lui Basil.

„Romanul meu e otrăvitor, dacă vreți, dar nu puteți nega că este perfect, iar perfecțiunea este ceea ce căutăm noi, artiștii.“ — OSCAR WILDE

„Bineînțeles, o mare operă de artă ridică în mod inevitabil pe cât de multe întrebări, pe atât de multe răspunsuri. De aceea, Portretul lui Dorian Gray rămâne o operă clasică, o carte la care se întorc generații după generații.“ —  The Washington Post

„Oscar Wilde reușește să impună «o nouă formă» și adaugă o serie cu totul originală de probleme acestei teme universale a tânărului care își vinde sufletul în schimbul tinereții veșnice.“ — John M.L. Drew

National Jewish Book Award for Fiction 2024

Ayelet Tsabari ne propune o carte singulară despre iubire, identitate, recuperarea memoriei și cât se poate de curajoasă despre integrarea evreilor yemeniți în Țara Făgăduinței. Roman marcat de o sensibilitate lirică profundă, Cântece pentru cei cu inima frântă este și o meditație asupra apartenenței și a felului în care trecutul, oricât de dureros, continuă să ne modeleze.

Un telefon primit de la un funcționar al ambasadei îi anunță Zoharei moartea mamei sale, Saida, în Israel. Amintirile revin în viața ei ase­menea unor cioburi de oglindă violent împrăștiate: dispariția fratelui în tabăra de primire pentru evreii yemeniți, moartea tatălui pe când era doar o adolescentă, anii petrecuți la un internat prestigios, care au îndepărtat-o de rădăcini, plecarea din Israel și iubirile lăsate în urmă. Toate aceste fragmente ale vieții sale trebuie adunate și înțelese, pentru ca Zohara să-și poată privi adevăratul chip, așa cum Saida a făcut cândva, demult, în avionul care o ducea acasă.

„Un roman superb despre secrete de familie, pierdere, iubire și trădare.“ — World Literature Today

„Cântece pentru cei cu inima frântă este o carte captivantă, scoasă în evi­dență de stilul său incisiv și nervos. Iar când vine vorba de a da mărturie despre istoria și cultura vibrantă a generațiilor de grupuri marginalizate din Israel, romanul este un triumf fără egal.“ — Jewish Book Council

O domnie de treizeci și trei de ani, un surghiun în miez de noapte la Salonic, orașul deja cucerit de ideile revoluționare ale Junilor Turci – Pe spinarea tigrului reconstituie, la mai bine de un secol de la mazilire, cea mai fascinantă etapă din viața sultanului Abdul-Hamid II. Un roman contemporan, deopotrivă exercițiu de conștiință și fină analiză psihologică.

În conacul Allatini din Salonic, Abdul-Hamid II, sultanul mazilit de Junii Turci, își trăiește surghiunul, înconjurat de o parte a familiei și de câțiva slujitori de la palat. E măcinat de neliniște, ipohondrie și suspiciuni. Alături de el, vreme de trei ani și jumătate, se află medicul militar Atıf Hüseyin, însărcinat nu doar să-l trateze, ci și să-l supravegheze. Ceea ce pare să fie o misiune banală se transformă într-un conflict interior tulburător. Pe măsură ce dialogul cu sultanul trece dincolo de permanenta nevoie de atenție medicală a acestuia, Atıf Hüseyin începe să se îndoiască de acuratețea imaginii oficiale a sultanului. Romanul reface, ca într-un joc de oglinzi, anii de domnie, copilăria, obsesiile și strategiile unui sultan care a ținut în echilibru fragil un mare imperiu. Iubiri, justificări, ritualuri medicale bizare, duse până la obsesie, paranoia și frici iraționale, jocuri de putere și adevăruri incomode – toate se împletesc într-un roman hipnotic despre prăbușirea unui imperiu și despre omul care l-a condus.

„Un roman dens și captivant despre Abdul-Hamid II, sultanul mazilit al Imperiului Otoman aflat în declin. De neratat.“ — Publishers Weekly

„Livaneli pledează pentru o continuitate istorică autentică între Turcia și restul lumii. În același timp, arată cum memoria publică oficială este constant deformată și ocultată de putere, ajungând să se sprijine pe o singură narațiune, fragilă și ușor de destrămat.“ — World Literature Today

108 bătăi de clopot, ingeniosul roman semnat de Keiko Yoshimura, are o spectaculoasă traiectorie în Europa, numai în Italia fiind vândut în peste 30000 de exemplare. Moștenind simplitatea marilor scriitori japonezi, cartea surprinde printr-un univers bogat, ancorat în tradiții, care relevă lecția altruismului și a solidarității unei comunități.

Născut pe cea mai mică insulă a arhipelagului japonez Izu, Sohara Mamoru este omul bun la toate care pune întotdeauna binele celorlalți mai presus de propriile dorințe. Pe fâșia sa de pământ acoperită de păduri de camelii, Sohara înfăptuiește miracole în fiecare zi: repară lucruri și bucură inimile locuitorilor insulei. În cele trei zile de dinaintea Anului Nou, se pregătesc mâncăruri tradiționale în așteptarea celor 108 bătăi de clopot de la trecerea dintre ani. Conform ritualului budist, fiecare bătaie de clopot îi ajută pe oameni să lase în urmă o patimă. O scrisoare sosită pe neașteptate de la Yamada, prietenul din copilărie al lui Sohara, îi dă acestuia din urmă întreaga viață peste cap. Prin gesturi de o compasiune tăcută, cartea lui Keiko Yoshimura e o fabulă modernă, delicată și emoționantă, despre sacrificiu și speranță, trăsături definitorii pentru chipul autentic al umanității.

„Scriitura lui Yoshimura este simplă, dar ne ajută să vedem semnificația gesturilor de zi cu zi, invitându-ne să reflectăm asupra modului în care formele de apropiere și grija față de celălalt pot construi legături profunde și de durată.“ — Takamori.it

„Un roman reconfortant și încântător, care te îndeamnă să visezi și care alină sufletul, cu trimiteri la clasicii moderni ai literaturii japoneze, precum Mishima, și la cinematografia lui Ozu, dar mai ales o carte care, invitându-ne într-o lume necunoscută, ne-o dezvăluie treptat și în profunzime, ajungând până în cele mai adânci straturi ale ființei.“ — Sololibri.net

„O împletire de chipuri și voci, asemenea unui concert în care fiecare notă își are locul ei. Prin umanitatea lui Sohara, un colț pierdut al lumii devine purtătorul unui mesaj universal.“ — Libriblog.com

KEIKO YOSHIMURA este pseudonimul unei scriitoare care trăiește la Tokyo și se ocupă cu studiul textelor vechi aparținând tradiției japoneze. 108 bătăi de clopot (108 rintocchi; Humanitas Fiction, 2026), publicat în 2023 și inspirat dintr-o poveste personală de familie, este primul roman pe care îl semnează cu acest nume.

Bestseller în Franța, cu peste 168 000 de exemplare vândute în primele luni, Viața fericită, de David Foenkinos, este un roman profund și actual despre sensul fericirii și curajul de a-ți schimba viața.

David Foenkinos construiește o poveste originală în jurul a două personaje care par să aibă totul, dar care continuă să caute bucuria autentică. Între melancolie și deziluzie, drumul lor devine o explorare subtilă a liniștii interioare și a sensului existenței. Prin întâmplări surprinzătoare, romanul abordează teme universale: dorința de a ne cunoaște mai adânc, nevoia de a ne elibera de trecut și de presiunea unui cotidian copleșitor. În același timp atinge și subiecte esențiale precum caracterul efemer al vieții, inspirându-se dintr-un ritual real din Coreea de Sud, în care cei prezenți iau parte simbolic la propria înmormântare – o experiență revelatoare despre ceea ce contează cu adevărat. Dintr-un trecut marcat de drame, personajele învață să redescopere bucuria clipei prezente. Cu tandrețe, ironie și o sensibilitate aparte, autorul ne oferă o reflecție profundă asupra fragilității umane și a curajului de a merge mai departe.

„Un roman sentimental în care autorul se abandonează optimismului care îl caracterizează. Foenkinos surprinde viața și bucuria prin personaje cu dificultăți de adaptare.“ — El Cultural

„Un portret excelent, dinamic și modern al relațiilor interpersonale și al dorințelor ascunse.“ — Culturamas

„Un roman tandru, ironic și plin de fantezie, pe care doar un mare scriitor precum Foenkinos îl putea scrie.“ — Elle

„Un roman care explorează moartea, dar care este un imn adus vieții.“ — Le Soir

Bestseller internațional – distins în 2023 cu Prix 30 Millions d’Amis, supranumit Goncourt des Animaux, Prix Terre de France și Prix de la Société Centrale Canine, iar în 2024 câștigător al Trophée de l’Auteur de l’année, acordat de Livres Hebdo –, tradus în peste douăzeci de limbi, Mirosul lui după ploaie este romanul celor treisprezece ani de complicitate, rutină, libertate și afecțiune absolută dintre Cédric Sapin‑Defour și câinele său Ubac, un ciobănesc de Berna.

„Într-o lume tulburată de prea multe vorbe-n vânt, prietenia unui necuvântător dă glas esențialului. Ubac intră în viața autorului ca o întâmplare, dar se dovedește a fi una dintre marile întâlniri. Împreună, cei doi străbat munții și descoperă loialitatea din refugiul prieteniei, în care, cu răbdare, își împart, ca pe o bucată de pâine, timpul. Când marea prăpastie îi desparte, ceva din tăcerea relației se aude ca un ecou, umple golul și deschide poteca. O poveste reală, inspirată, parcă, dintr-un mit animist.“ — ALEXANDRU N. STERMIN

„Un text minunat, desăvârșit până în cele mai mici detalii.“ — Le Figaro Littéraire

„O carte care radiază o frumusețe pătrunzătoare.“ — Elle

„Celebrul omagiu adus de Cédric Sapin‑Defour vieții lui Ubac, romanul Mirosul lui după ploaie, este o bijuterie literară.“ — Sunday Times

„Mirosul lui după ploaie nu este doar un tribut adus dragostei oamenilor pentru animalele de companie, ci și o modalitate de a exprima durerea profundă resimțită după moartea unui câine, când tot ce ți-a rămas e zgarda lui, iar casa pare prea mare fără el.“ — The Guardian

„Imposibil de catalogat, romanul Mirosul lui după ploaie, prezentat uneori și ca eseu, este un adevărat fenomen literar.“ — Le Figaro

CÉDRIC SAPIN-DEFOUR s-a născut la 14 aprilie 1975 în Saint-André-les-Vergers, în departamentul Aube, din Franța. Și-a făcut studiile liceale în Oyonnax, urmate de cele universitare în domeniul sportului. După o accidentare, și-a schimbat par­cursul academic, studiind patru ani medicina, pentru a alege ulterior cariera de profesor de educație fizică și sport. A început să scrie din pasiune pentru natură. Trăind în regiunea montană Beaufortain din Alpii francezi, obișnuia să noteze gânduri, observații și experiențe legate de viața în natură, de alpinism și de relația omului cu mediul înconjurător, texte care au fost apoi publicate în reviste sau au fost transformate în cărți precum Gravir les montagnes est une affaire de style (2017), Espresso (2019), L’Art de la trace (2020). Consacrarea internațională a venit odată cu publicarea cărții sale autobiografice Mirosul lui după ploaie (Son odeur après la pluie, 2023; Humanitas Fiction, 2026), bestseller în Franța, distins în 2023 cu Prix 30 Millions d’Amis, supranumit Goncourt des Animaux, Prix Terre de France și Prix de la Société Centrale Canine și câștigător în 2024 al Trophée de l’Auteur de l’année, acordat de Livres Hebdo. Romanul este tradus în peste douăzeci de limbi. În 2025, Mirosul lui după ploaie a fost adaptat ca bandă desenată și a fost dramatizat în regia lui Richard Arselin și a lui Véronique Boutonnet. În 2025 vede lumina tiparului Où les étoiles tombent, bestseller în Franța. Cédric Sapin‑Defour locuiește în prezent în orașul montan Beaufort, în Alpii francezi, alături de soția sa, Mathilde, și de câinele său actual, Lulu, adoptat dintr-un adăpost din România în vara anului 2023.

Antologie de Abel Murcia Soriano

Prefață de Ilinca Ilian

Traduceri de Mioara-Adelina Angheluţă, Florin Galiș, Sergiu Lozinschi, Irina Călin, Melania Stancu, Alma Marhamati

Această antologie, concepută și coordonată de Abel Murcia Soriano și Alina Cantacuzino, aduce în prim-plan proze scurte semnate de doisprezece tineri autori din șase țări – Jessica Clark, Carla Pravisani, Patricia Lovos, Patricia Trigueros, Rodrigo Fuentes, Eduardo Halfon, Jessica Isla, Maria Eugenia Ramos, Roberto Carlos Pérez, Mario Martz, Nicolle Alzamora Candanedo și Ela Urriola – , alcătuind un tablou vibrant al Americii Centrale contemporane.

„Șase literaturi, o limbă comună, centrul unui continent care unește sudul și nordul, nordul și sudul, cu o bătaie constantă a inimii… Douăsprezece povestiri scurte care, asemenea unor mici perle dintr-un colier literar, permit cititorului să se bucure de creațiile unor autoare și autori din locuri atât de evocatoare precum Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua și Panama, care prind aici forma unei antologii pentru încântarea cititorului român.“ —  ABEL MURCIA SORIANO

Bestseller în Japonia și în alte peste 30 de țări * Vândut în peste 1 000 000 de exemplare * În 2012, în Japonia s-a aflat pe lista scurtă a trei premii literare importante: Eiji Yoshikawa Bungaku Shinjin, Shūgoro Yamamoto și Fūtarō Yamada * Ecranizat în 2018 într-un film de succes în regia lui Kōichirō Miki, cu Sōta Fukushi și Mitsuki Takahata în rolurile principale * Recomandată de mii și mii de cititori din întreaga lume, aceasta este povestea copleșitoare a unui tânăr care, însoțit de motanul său, călătorește pentru ultima oară de-a lungul Japoniei.

Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.

„Un roman fascinant... la fel de bine controlat și reconfortant precum – ei, bine – o pisică.“ — Sunday Telegraph

„Înțelepciunea și stoicismul motanului-narator fac din acest roman o lectură captivantă. Temele centrale propuse de autoare sunt prietenia și generozitatea față de oamenii și de animalele pe care le iubim.“ — The Irish Times

 „O carte blândă, molatică și plină de înțelepciune.“ — Kirkus Reviews

„Toți iubitorii de animale, și nu numai ei, vor citi această carte cu recunoștință pentru memorabila surprindere a unor emoții care ne înnobilează ca ființe umane.“ — The Guardian

William Golding a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1983.

Romanul Împăratul muştelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un ecou rareori întâlnit în istoria literaturii.

Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963, aparţine regizorului Peter Brook.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrbarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

Scriitorul britanic WILLIAM GOLDING s-a născut pe 19 septembrie 1911 la St. Columb Minor, Cornwall. Scrie povestiri de la vârsta de şapte ani. Urmează Grammar School din Marlborough, Wiltshire, iar în 1930 se înscrie la Oxford University (Brasenose College), unde studiază mai întâi ştiinţele naturii, iar din 1932, literatura engleză, luându-şi licenţa în 1935. Debutează cu un volum de versuri (Poems) în 1934. Se angajează pentru scurt timp ca actor, apoi devine profesor la Bishop Wordsworth's School din Salisbury, Wiltshire. În 1940 se alătură Marinei Regale, reluându-şi în 1945 postul de profesor, pe care-l va părăsi definitiv în 1961. Experienţa războiului – participă la scufundarea navei germane Bismarck şi la debarcarea din Normandia – îl marchează profund şi-l împiedică să mai vadă în om o fiinţă inocentă: pentru el până şi copiii poartă în suflet germenele răului. Aceasta este tema primului său roman, Împăratul muştelor (Lord of the Flies, 1954; Humanitas Fiction, 2007, 2009, 2013), respins de douăzeci şi unu de editori înainte de a fi publicat de Faber&Faber şi care cunoaşte un succes răsunător odată cu apariţia ediţiei paperback în 1959. Îi urmează alte unsprezece romane: The Inheritors (1955), Pincher Martin (1956), Free Fall (1959), The Spire (1964), The Pyramid (1967), Zeul scorpion (The Scorpion God, 1971; Humanitas, 2004), Darkness Visible (1979), The Paper Men (1984), trilogia To the Ends of the Earth, care cuprinde romanele Iniţierea (Rites of Passage, 1980; Humanitas, 2003), distins cu Booker Prize, Înfruntarea (Close Quarters, 1987; Humanitas, 2004) şi Fire Down Below (1989). A mai publicat o piesă de teatru şi două volume de eseuri. În 1983 Golding primeşte Premiul Nobel pentru literatură. Se stinge din viaţă pe 19 iunie 1993 în Perranarworthal, Cornwall, lăsând neterminat romanul The Double Tongue, apărut în 1995.

Premiul Osamu Dazai 2020

De la apariție, în 2020, până astăzi, Jurnalul unui vid, roman câștigător al prestigiosului premiu Osamu Dazai pentru debut, care s‑a remarcat prin originalitate în ficțiunea japoneză actuală – o combinație surprin­zătoare de introspecție și critică socială rafinată, învăluită într-un umor ușor absurd –, a fost publicat în douăzeci și cinci de țări. Tradus în engleză, a figurat printre cele mai bune cărți ale anului 2022 alese de The New York Times Book Review, The New Yorker, Financial Times și Literary Hub, iar New York Public Library și National Public Radio l-au inclus în topul celor mai apreciate cărți din același an.

Debut îndrăzneț, surprinzător și subversiv, Jurnalul unui vid explorează cu acuitate maternitatea și dificultățile întâmpinate de femei pe parcursul vieții profesionale. La treizeci și patru de ani, Shibata își schimbă locul de muncă pentru a scăpa de hărțuirea sexuală. Noul început nu-i aduce însă egalitatea dorită, iar o farsă neplanificată se transformă într-un joc care îi modelează treptat realitatea. Într-un roman devenit un reper al literaturii feministe, Emi Yagi îmbină satira fină, punând în lumină absurditatea normelor sociale, cu o poveste memorabilă despre puterea interioară a protagonistei.

„Jurnalul unui vid construiește una dintre cele mai convingătoare pledoarii pentru subiectivitatea feminină, pentru temperamentul creativ al femeilor și viața lor interioară bogată.“ — The New Yorker

„Puține romane își îndeplinesc promisiunea de critică socială revelatoare. Dar unul cu adevărat bun precum acesta îi poate ispiti chiar și pe cei mai sceptici cititori. Yagi are darul de a surprinde cu finețe ironia infinită a temei alese.“ — The New York Times

„Yagi este noua stea a literaturii japoneze pe cale să devină mare și la noi […]. Romanul ei este incitant prin tema lui subversivă.“ — The Independent

„Bogat în nuanțe… Reprezintă un portret social captivant despre izolarea modernă și modul în care ceilalți pot distorsiona valoarea de sine a unui individ.“ — New York Public Library

Scriitoarea japoneză EMI YAGI s-a născut în 1988 și locuiește în prezent în Tōkyō, lucrând ca editor la o revistă pentru femei. În 2020 publică primul roman, Jurnalul unui vid (Kūshin techō; Humanitas Fiction, 2026), câștigător, în același an, al renumitului Premiu Osamu Dazai pentru debut. Cartea a fost bine primită internațional și tradusă în douăzeci și cinci de țări, ajungând în scurt timp un titlu emblematic în literatura contemporană japoneză. În 2025, autoarea a publicat a doua sa carte, When the Museum is Closed.

Anthony Quinn este protagonistul filmului Zorba Grecul, după celebrul roman Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas al lui Nikos Kazantzakis. Realizat în 1964 de regizorul Mihalis Kakoyannis, filmul a fost încununat cu 3 premii Oscar. Romanul a fost publicat în peste 100 de ţări.

Zorba Grecul – de la filmul realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis –, cu acest titlu a intrat în conştiinţa publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas. Cartea porneşte de la o întâmplare reală – în tinereţe, Kazantzakis deschisese, în tovărăşia unui aventurier, o mină de lignit în Pelopones. Pentru tânărul narator intelectual, întâlnirea cu Zorbas, într-o dimineaţă ceţoasă, pe ţărmul Greciei continentale, se dovedeşte providenţială: călăuzit de noul său prieten, acesta descoperă atât frumuseţea aspră a unei umanităţi atemporale, cât şi răspunsul la întrebările metafizice care îl condamnau la inacţiune. Asemenea lui Falstaff sau lui Sancho Panza, Zorbas îi oferă o nouă cheie a înţelegerii lumii. Datorită lui, naratorul îndrăzneşte să caute dragostea; alături de el, asistă neputincios la spectacolul violenţei şi al morţii. Publicat la Atena în 1946 şi în anul urmă-tor la Paris, romanul începe să fie tradus rapid încă din timpul vieţii scriitorului, popularitatea lui sporind după lansarea filmului lui Kakoyannis.

„Alexis Zorbas este omul primitiv, acea forţă a naturii care spulberă, uneori brutal, dilemele intelectualului, eliberându-i sufletul de neliniştile otrăvitoare.“ (Petros HARIS)

„O călătorie palpitantă în universul însorit al spiritului omenesc. O capodoperă fără vârstă, asemenea Odiseei.“ (The New York Times)

„Pe lângă vitalul Zorbas, toţi eroii literaturii moderne pălesc.“ (Time)

„Romanul debordează de bucuria de a trăi.“ (Times Literary Supplement)

În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei. 

Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane.

„Cehov are o manieră aparte, ca la impresioniști. Vezi că pictorul aruncă tușele de culoare la întâm­plare și crezi că nu există nici un fel de legătură între aceste pete cromatice, dar este de ajuns să te îndepărtezi cu câțiva pași de șevalet, pentru a avea o impresie a întregului: în față îți apare un tablou al naturii, viu colorat și plin de farmec.“ — Lev Tolstoi

„Am citit Doamna [cu cățelul] dumitale. Știi ce faci dumneata? Ucizi realismul. Și ai să-l dai gata curând – de tot și pentru multă vreme. [...] Mai departe decât dumneata nimeni nu poate merge pe această cărare, nimeni nu se pricepe să scrie atât de simplu despre lucruri atât de simple, cum te pricepi dumneata.“ — Maxim Gorki, într-o scrisoare din ianuarie 1900 către Cehov

„Intelectualul lui Cehov îmbină cea mai profundă decență de care e în stare omul cu o incapacitate aproape ridicolă de a-și pune idealurile și principiile în practică; un om devotat frumuseții morale, bunăstării poporului său, bunăstării universului, dar incapabil să facă ceva util în viața sa privată [...], nefericit în dragoste, ineficient fără speranță în toate – un om bun, care nu poate face bine. Acesta e personajul care trece – sub masca doctorului, a studentului, a profesorului de țară, a multor altor profesii – prin toate povestirile lui Cehov. [...] Vă recomand cu căldură să luați cât mai des cărțile lui Cehov și să vă lăsați purtați de visuri citindu-le, așa cum sunt menite să fie citite.“ — Vladimir Nabokov, „Despre Cehov“, 1981

Prix Jan Michalski de Littérature 2025

Considerată una dintre cele mai puternice voci ale ficțiunii latino-americane contemporane, Guadalupe Nettel este creatoarea unui univers unic, numit de critica literară „universul Nettel“. Povestea fiicei, roman finalist la International Booker Prize în 2023 și distins cu Prix Jan Michalski de Littérature în 2025, explorează multiplele expresii ale maternității și formele pe care le poate lua familia în lumea de azi. Una dintre recomandările cele mai entuziaste ale cărții a fost făcută de cântăreața Dua Lipa, care a inclus ediția în engleză în recomandările de lectură ale clubului de carte pe care l-a fondat.

Spre finalul unei sarcini dorite și așteptate, Alina află că fiica ei nu va supraviețui nașterii. Ea și soțul său sunt îndemnați astfel să parcurgă un proces dureros, de acceptare și doliu. Micuța se agață însă de viață cu o forță care îi uluiește pe medici și pe apropiați deopotrivă. Laura, cea mai bună prietenă a Alinei, înregistrează cu acuitate transformarea celor doi soți în părinți, și mai cu seamă felul în care Alina își asumă maternitatea. Nimic nu este omis: îndoielile, sentimentul de vinovăție, gelozia, oboseala, bucuria frenetică adusă de o mică reușită, speranța, căile nebănuite prin care iubirea, adesea de neînțeles, umple goluri și șterge suferințe.

„În romanul Povestea fiicei, Guadalupe Nettel redă cu mare autenticitate viața așa cum este ea trăită în cotidian, conducându-ne către miezul singurelor lucruri care contează cu adevărat: viața, moartea și relațiile noastre cu ceilalți. Toate acestea sunt cuprinse în experiența maternității, pe care acest roman o explorează și o aprofundează.“ — Annie Ernaux

„Guadalupe Nettel este liberă. A luptat cu tenacitate, încă de la prima sa carte, pentru a elimina dogmele învechite și adevărurile moștenite, iar meritul ei este remarcabil: chiar și sub cele mai întunecate orizonturi, a reușit să-și construiască propriul discurs narativ îndrăzneț, un mod unic și curajos de a fi în lume. Este o voce esențială a noii literaturi latino-americane.“ — Enrique Vilas-Matas

 „Măiestria lui Guadalupe Nettel, talentul său prodigios îl fac pe cititor ca, la sfârșitul romanului Povestea fiicei, să privească uimit lumea care îl înconjoară, eliberat, în sfârșit, de tiparul normalității teoretice. Pentru că realitatea încă ne poate surprinde, dacă ne dăm voie să fim surprinși.“ — ABC Cultural

„Un roman despre diferitele moduri de a forma o familie, care m-a făcut să mă gândesc ce onoare e să ai grijă de cineva pe care-l iubești cu adevărat.“ — Dua Lipa

Scriitoarea americană Ann Patchett a primit PEN/Faulkner Award și Orange Prize, a fost finalistă la Pulitzer Prize for Fiction, IMPAC Dublin Literary Award, National Book Critics Circle Award și a fost nominalizată la Women’s Prize for Fiction. Noul său roman, O vară doar pentru noi, a câștigat Southern Book Prize for Fiction 2024 și a fost #1 New York Times bestseller, Sunday Times bestseller, 2023 Book of the Year în The Times, Goodreads Choice, BBC Radio 2 și Reese Witherspoon Book Club Pick.

Rememorare a unei aventuri de o vară cu un celebru actor, elegie a tinereții pierdute și elogiu al maturității și al celei de-a doua șanse, romanul O vară doar pentru noi explorează, în inconfundabilul stil atent și delicat al lui Ann Patchett, iubirea: pasiunile (și greșelile) de tinerețe, afecțiunea durabilă și înțeleaptă a unei căsnicii împlinite, indelebila legătură dintre părinți și copii.

 „Inteligent și reflexiv, romanul consolidează statutul de mare scriitoare al lui Ann Patchett.“ — Kirkus Reviews

„O poveste tandră și fascinantă.“ — People

„O meditație inteligentă despre relația dintre teatru și viață, despre perspectiva romantică versus cea realistă, O vară doar pentru noi este probabil cel mai bun roman al lui Ann Patchett.“ — Boston Globe

„Ann Patchett este în mare formă!“ — Publishers Weekly

„Un roman care dezvăluie viețile secrete ale părinților și felul în care fericirea poate fi găsită de-a lungul anilor.“ — Time

Un roman febril și matur, cu un lirism exuberant, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric confirmă originalitatea unei autoare de neegalat. Este câștigător al Premiului Lletra d'Or în 2024 și tradus în peste 30 de țări.

În inima munților Guilleries, în Catalonia, se află ferma izolată Mas Clavell, acolo unde o femeie de-o vârstă cu veacul zace pe patul de moarte, iar timpul se răsucește ca o incantație. În jurul fermei, munții ascund dezertori, lupi, fantome și demoni. Totul începe cu Joana, stăpâna casei, care, flămândă de dragoste și de dorința de a avea un fiu, îl invocă pe diavol. De-a lungul unei singure zile, din zori și până la căderea nopții, poveștile femeilor care au trăit, iubit și născut în casa Clavell curg ca dintr-o rană veche. Explorând tema pactului cu diavolul, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric transformă urâtul și grotescul în extaz și frumusețe, destrămând vălurile subțiri dintre lumi.

„O măiestrie uluitoare. O demonstrație literară copleșitoare.“ — La Vanguardia

„Un mozaic de jovialitate, umor, viziune vitalistă și joc scatologic, o farsă carnavalescă. […] Nu mai puțin impresionantă este abilitatea Irenei Solà de a distribui firele infinite ale poveștilor pe care le deșiră fără să piardă nici unul și fără ca vreunul să rămână fără concluzie.“ — El País

Născută în 1990, în Malla, un sat cu 200 de locuitori, la 60 de kilometri de Barcelona, IRENE SOLÀ este licențiată în Belle Arte la Universitatea din capitala Cataluniei. A revenit în satul natal după un an petrecut în Islanda și șase ani în Marea Britanie (unul de masterat în Literatură, Cinema și Cultură Vizuală la Universitatea din Sussex și cinci la White Chapel Gallery). Lucrări ale sale din domeniul artelor vizuale au fost expuse în diverse galerii din Catalonia și din străinătate. A debutat cu volumul de versuri Bèstia (2012), încununat cu Premiul Amadeu Oller. Primul său roman, Els dics (Digurile, 2018), a primit premiul Documenta acordat tinerilor prozatori sub 35 de ani, iar cel de-al doilea, Eu cânt și muntele dansează (Canto jo i la muntanya balla, 2019; Humanitas Fiction, 2023), a fost distins cu mai multe premii catalane și, în 2020, cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene. Tradus rapid în 24 de limbi, s-a bucurat de un succes fulminant și i-a adus o recunoaștere internațională. De egal succes s-au bucurat adaptarea teatrală a romanului (trei premii Max pentru Artele Scenice din Spania în 2022) și creația muzical-simfonică Les trompetes de la mort (Trâmbițele morții), inspirată de el. În 2023 a publicat Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric (Et vaig donar ulls i vas mirar les tenebres; Humanitas Fiction, 2025), un roman lăudat pentru lirismul său pregnant și originalitatea stilistică, câștigător al premiului Lletra d'Or 2024 și tradus deja în peste 30 de țări.

Tripticul din care este alcătuit romanul autobiografic Vremea iubirii surprinde anii contactului dureros dintre lumea veche şi cea nouă, anii consolidării regimului comunist în Albania. De aici se naşte şi tensiunea care străbate cartea. Eroii săi sunt înfățișați la începutul marilor provocări ale adolescenţei, când cunosc frumusețea prieteniei, experienţa durerii, bucuria descoperirii, dar află și că există libertatea conștiinței. În ciuda melancoliei inerente, Kadare își salvează personajele prin umor și ironie. Volumul de față întregește parcursul autobiografic din opera lui Kadare, acoperind o parte din perioada petrecută de autor în orașul natal Gjirokastra, ca o avanpremieră a marelui roman Amurgul zeilor stepei.

Trei prieteni, elevi de gimnaziu în Albania postbelică. Dacă funcționarii poartă pălărie, atmosfera e mai calmă; dacă o schimbă rapid cu șapca proletară, toată lumea e temătoare și își cumpănește fiecare gest. Pe băieți îi preocupă însă alte lucruri: unul ar vrea să ajungă scriitor renumit, și creația lui să pună în umbră până și lirica bulgară. Altul, încurajat să fie demn urmaș al lui Pavlik Morozov, își acuză mama de decadență fiindcă e... însărcinată. Iar cel de-al treilea are o pasiune nebună pentru timbre și secrete. Vântul tăios al represiunii politice se instaurează inexorabil pe străzile orășelului lor, dar i se ține piept cu inocență și prin gesturi mici, ce încă restabilesc umanitatea.

„Ismail Kadare a fost unul dintre acei scriitori pentru care scrisul este o luptă; dintre cei care smulg fiecare cuvânt tăcerii, pentru care fiecare rând poate să sporească povara procesului-verbal, iar fiecare roman riscă să devină epitaful propriei cariere.“ — Președinția franceză, mesaj la dispariția lui Ismail Kadare, iulie 2024

„Opera lui Kadare trebuie citită pentru a scăpa de amnezie.“ — Radio France

„Kadare a afirmat în mai multe rânduri că cititorii și criticii săi nu ar trebui să acorde prea multă atenție contextului. În sprijinul acestui fel de a-l citi, aș sublinia că maniera lui Kadare de a povesti și natura scrisului său nu s-au schimbat deloc în ultimii șaizeci de ani, deși contextul social, geografic și politic s-a modificat radical. E ca și cum întreaga lume imaginară a lui Kadare ar fi apărut complet formată de la început, iar cele patruzeci sau cincizeci de povestiri și romane pe care le-a scris de atunci nu ar fi decât fragmente dintr-un întreg mai mare, coerent și nealterat.“ — David Bellos, World Literature Today

O poveste de dragoste care fascinează de aproape un secol și jumătate; o examinare pătrunzătoare atât a legăturilor de familie, a fericirii conjugale și iubirii – erotice și spirituale –, cât și a marilor evenimente sociale; o frescă a decăderii și reînnoirii sufletului rus; o meditație asupra credinței, a lumii seculare și singurătății primordiale a ființei.

Editura Humanitas Fiction oferă cititorilor o nouă traducere a acestui „roman perfect“, așa cum a socotit  Amos Oz Anna Karenina. Fluidă, lucrată cu sensibilitate și inteligență, redând sonoritățile tolstoiene, poartă semnătura Adrianei Liciu.

„Tocmai am recitit Anna Karenina, carte pe care atât de mult am iubit-o în tinerețe. Admirația mea rămâne neschimbată. S-a spus că operele lui Shakespeare, Balzac și Tolstoi sunt cele trei mari monumente închinate umanității de umanitate. Sunt din ce în ce mai sigur că așa este. [...] Tolstoi se mișcă printre ființe cu o simplicitate, o naturalețe pe care nici un alt scriitor nu o atinge. Balzac rămâne înainte de toate romancier, Dostoievski deformează. Tolstoi, oglindă desăvârșită, reflectă imensa existență. Suntem atrași în curgerea unui fluviu liniștit. E viața care trece.“ — ANDRÉ MAUROIS

Lecția de greacă, tradus în peste douăzeci și cinci de țări, „Cartea anului 2023“ în publicațiile The New Yorker, Time, Kirkus Reviews, Publishers Weekly, este un roman despre pierdere, iubire și despre limbajul reinventat dincolo de formele sale obișnuite. Ochii nu trebuie neapărat să vadă, buzele nu trebuie neapărat să rostească pentru ca doi oameni să se dezvăluie unul altuia și astfel să se salveze.

Într-un Seul agitat și indiferent, doi străini rătăcesc, fiecare captiv în propriul exil. Ea nu mai poate vorbi. El, curând, nu va mai putea vedea. Ea și-a pierdut mama, custodia copilului, echilibrul. El trăiește cu fragmente de amintiri și cu sentimentul dezrădăcinării. Se întâlnesc într-o sală de clasă a unui institut privat, unde el predă greaca veche, iar ea o învață, sperând că limba aceea o va ajuta să-și recapete vocea. Cei doi se observă, mai întâi indiferenți, apoi curioși, iar când tăcerea ei și nevederea lui sunt obligate să comunice, cei doi descoperă că dragostea poate începe exact acolo unde limbajul se destramă.

„Uluitor de frumos… Han Kang este ca întotdeauna cea mai pătrunzătoare scriitoare: ea extinde universul senzorial. O citesc, gândesc alături de ea și privesc lumea prin ochii ei.“ — Max Porter

„Deopotrivă scrisoare de dragoste adresată limbajului și critică a acestuia, Lecția de greacă este un roman de o precizie aproape sculpturală. Una dintre cele mai intime opere ale lui Han Kang.“ — Financial Times

„Un roman hipnotic. Han Kang se numără printre cele mai neconvenționale, intuitive și cu adevărat inovatoare scriitoare contemporane.“ — San Francisco Chronicle

„Un roman sclipitor despre puterea limbajului și a legăturilor dintre oameni.“ — New York Times

HAN KANG, născută în 1970 la Gwangju, este fiica scriitorului coreean Han Seung-won. De la zece ani a crescut în zona Suyuri din Seul, metropolă în care mai apoi a studiat literatura la Universitatea Yonsei și în care locuiește și astăzi. Și-a început cariera literară ca poetă în 1993, iar în anul următor a debutat și în proză, câștigând concursul organizat de ziarul Seoul Shinmun cu nuvela Ancora roșie. A continuat să scrie poezie, proză scurtă, eseu și cărți pentru copii. Primul roman, Cerbul negru (1998), i-a apărut la vârsta de douăzeci și opt de ani, urmat de Mâinile tale reci (2002), Vegetariana ( 2007), Cerneală și sânge (2010), Lecția de greacă (2011; Humanitas Fiction, 2026), Disecție (2014), Cartea albă (2016) și Nu ne despărțim (2021; Humanitas Fiction, 2025). Începând cu anul 2005 i-au fost acordate cele mai importante premii literare coreene. Din 2016, când primește Man Booker International Prize, urmează o pleiadă de mari premii internaționale – 2017, Premio Malaparte (Italia), 2019, Premio San Clemente (Spania), 2023, Prix Médicis Étranger (Franța), 2024, Prix Émile Guimet de Littérature Asiatique (Franța), culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură acordat de Academia Suedeză în 2024. Hang Kang este considerată astăzi cea mai importantă autoare coreeană contemporană, cu traduceri în peste cincizeci de țări.

Roman câștigător al Bolșaia Kniga 2021 – Premiul cititorilor

Un secol de istorie armeană, văzut prin prisma femeilor dintr-un orășel de munte, se desfășoară în Simon, noul bestseller internațional al scriitoarei Narine Abgarian. Simon ne atrage într-un vârtej de povești, în care duritatea vieții se îngemănează cu delicatețea iubirii, iar tragicul și sumbrul se întrețes cu umorul și exuberanța.

Într-un orășel din Armenia, moare zidarul Simon. A avut o viață lungă, s-a bucurat de respect, dar a fost cunoscut și pentru numeroasele sale aventuri amoroase. La înmormântare se adună toate femeile pe care le-a iubit: Susanna, prima dragoste, fata cu o copilărie invadată de tenebre, Eliza, modestă și tandră, trădată de propriul soț, Sofia, frivolă și plină de viață, dar marcată de suferința numeroaselor sarcini pierdute, Silvia, internată cândva abuziv într-un spital de psihiatrie, fără dreptul de a-și mai vedea copilul. Pentru ele, iubirea lui Simon a fost vraja care le-a schimbat complet soarta. Și să nu uităm de Melania, soția care a învățat cu timpul să se resemneze cu aventurile lui, punând însă la cale din când în când câte un scandal cu țipete și veselă spartă, pentru a-și păstra demnitatea, sau de Sașia Vardanuș, personajul aproape magic, care însoțește ca un fel de cor antic povestea fiecăreia dintre femei.

„Alcătuit din povești de viață răscolitoare, romanul lui Narine Abgarian este înțelept într-un sens aproape biblic.“ — ANNA DELIANIDI