Romance

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 241-270 din 1087

  • Cand te-am iubit cel mai mult
    79.99 LEI
  • Stăpâna
    62.37 LEI

    Maxim Trevelyan, devenit conte de Trevethick fără voia sa, a urmărit-o până în sălbăticia Albaniei pe femeia pe care o iubește. Iar acum trebuie să o ia de soție.
    Dar un fost libertin ca Maxim poate să devină un soț bun sau propria reputație îndoielnică și secretele scandaloase ale familiei sale aristocratice îi vor distruge fericirea abia găsită?
    Alessia Demachi a scăpat de răpitori și de traficanți și a cucerit inima bărbatului de care e îndrăgostită, dar va reuși să facă să funcționeze această căsătorie? Confruntată cu trecutul întunecat al lui Maxim, cu ostilitatea familiei lui, cu privirile și bârfele elitei londoneze, va fi considerată vreodată contesa lui Maxim sau va rămâne mereu fosta lui menajeră?

    Din munții maiestuoși ai Albaniei până în Londra cea fermecătoare, trecând prin peisajul rural idilic al Angliei, Stăpâna este o călătorie captivantă în care se împletesc dragostea, dorul, acceptarea
    și izbăvirea.

    Despre duologia Mister:

    Mister e un amestec exploziv de iubire și erotism marca E L James. Cea mai bună carte a ei de până acum!” - The Sun

    ”O carte plină de romantism, care îmbină misterul și suspansul cu scene de dragoste tulburător de tandre, Mister dovedește infinita putere transformatoare a iubirii.” - Booklist

    Mister spune povestea unui nobil britanic sexy și bogat, care se îndrăgostește de o femeie cu un trecut întunecat. E chiar mai bun decât Cincizeci de umbre.” - cosmo.com

    ”Plină de pasiune și de suspans, Mister e captivantă de la început până la sfârșit.” - Women’s World

  • ASAP
    62.27 LEI

    ASAP, romanul companion al bestsellerului New York Times XOXO, semnate de mult îndrăgita scriitoare americană cu origini coreene, Axie Oh, îi are în centrul atenției pe Sori, fata proprietarei unei companii prospere care promovează starurile K-pop și Nathaniel, idol K-pop și fostul iubit al lui Sori, într-o poveste răvășitoare despre o nouă șansă în dragoste.

    De când se știe, Sori a muncit pentru a deveni un idol K-pop. Dar, într-o zi, își dă seama că nu ar vrea să trăiască în lumina reflectoarelor. Însă decizia nu depinde de ea, fiindcă mama ei, proprietara unei companii care promovează starurile K-pop, are multe așteptări de la propria fiică. În plus, tatăl tinerei are planuri mărețe — să devină președintele țării. Prin urmare, Sori este nevoită să-și păstreze reputația impecabilă, iar fostul ei iubit, Nathaniel, este ultima persoană la care ar trebui să-i stea mintea. O nouă relație cu el iese din discuție — ea este conștientă de asta.

    Nathaniel face parte dintr-o trupă K-pop foarte îndrăgită în lume și nu i se permite să aibă o iubită. Cu toate astea, ultima oară când Sori s-a simțit cu adevărat fericită a fost înainte ca povestea lor de iubire să se sfârșească. De asemenea, familia băiatului a primit-o în sânul ei când fata avea cea mai mare nevoie de sprijin… Aflând că numele lui Nathaniel este târât într-un scandal în presă, Sori îi oferă un loc unde să se ascundă, iar când cei doi se văd împreună, le este foarte greu să ignore că încă mai au sentimente unul față de celălalt. Dar, când Sori are oportunitatea să se elibereze de așteptările părinților, trebuie să se decidă: merită să-și sacrifice viitorul pentru o a doua șansă în iubire?

    AXIE OH s-a născut la New York și are origini coreene. A studiat istoria Coreei și scrierea creativă la Universitatea California San Diego. Deține o diplomă de masterat în Writing for Young People. Printre pasiunile ei se numără K-pop, papetăria și ceaiul cu lapte. În prezent, locuiește în Las Vegas alături de cățelul ei, Toro.

  • Vara asta va fi altfel
    58.14 LEI
    Vara asta isi vor tine promisiunea. Vara asta nu vor ceda tentatiei. Vara asta va fi diferita. Carley Fortune a capturat tot farmecul noptilor de vara si l-a transformat intr-o poveste de iubire captivanta. Lasa-te purtat de chimia irezistibila dintre Lucy si Felix intr-o vara plina de secrete, promisiuni si tentatii.
  • Luat prin surprindere
    52.75 LEI
    O privire. O noapte. O dimineață plină de surprize… De la autoarea de bestsellere nr 1 NY Times, un roman care îmbină perfect pasiunea, dorințele nestăvilite și atracțiile imposibil de ignorat. Cu momente de umor și tandrețe împletite cu tensiune romantică, acest roman te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. Descoperă o carte care îți trage covorul de sub picioare cu fiecare pagină.
  • Proiectul seful
    52.75 LEI
    Prima dată când l-am întâlnit pe Merrick Crawford a fost la interviul pentru un loc de muncă. Tehnic vorbind însă, l-am cunoscut cu douăzeci de minute înainte, când a intrat accidental în cabina de probă în care mă schimbam. Aveam pe mine doar un sutien, așa că, furioasă, i-am spus tot ce credeam despre el. Am fost șocată să descopăr că acel tip atrăgător și nepoliticos putea deveni viitorul meu șef.
  • Wilder
    52.75 LEI
    Wilder este primul volum din seria Renegatii Rebecca Yarros, autoare de bestsellere #1 New York Times, invita cititorii intr-o croaziera tumultuoasa de noua luni, pe parcursul careia protagonistii se lupta din rasputeri sa nu-i ia valul.
  • Cavalerul fara de onoare
    58.14 LEI
    De ce să încerci să prinzi buchetul când poți prinde cel mai râvnit burlac din Manhattan? Aiden Kilbourn este bogat, ambițios și frumos ca un zeu, însă pentru Franchesca Baranski este doar un snob pretențios, care întâmplător mai e și cavalerul de onoare la nunta la care și ea este domnișoară de onoare. Franchesca a crescut în Brooklyn și este gata să facă față provocărilor pe care viața i le scoate în cale, chiar și unui cavaler de onoare care nu are deloc intenții onorabile... Surprize. Sarcasm. Și multe suspine. Această comedie romantică fierbinte scrisă de Lucy Score îți va topi inima și îți va aminti de filme celebre precum „Pretty Woman” și „My big fat greek wedding”. O lectură plină de emoție, pasiune și umor recomandată celor care iubesc cărțile scrise de Carley Fortune, Vi Keeland, Samantha Young și Colleen Hoover sau pur și simplu iubesc iubirea.
  • Dragostea atarna de un fir de ata
    58.14 LEI
    Dragostea dintre Ally și Dominic atârnă de un fir de ață, însă ei sunt croiți unul pentru celălalt. Destinul îi aduce împreună pe Ally și Dominic în cel mai ciudat mod cu putință. Ally este concediată din cauza lui Dom și ajunge să lucreze împreună cu el la revista de modă condusă de mama acestuia. Așa că dacă ți-a plăcut Diavolul se îmbracă de la Prada, te vei îndrăgosti de atmosfera acestei povești în care exuberanta Ally Morales se îndrăgostește traptat de Morocănosul McMorocănos, șeful ei rece, inaccesibil și incredibil de atrăgător.
  • Sub vraja ta
    62.37 LEI

    Fiica unui fost star rock ajunge sa lucreze pentru cel mai sexy cântareț de pe planetă e șocată când încep să se aprindă scântei — deși a jurat să nu aibă relații cu celebrități.

    Nu-și dorește decât trei lucruri în viață, iar el nu se numără printre ele.

    Părăsită de iubit, ramasă fără jobul de vis și cât pe ce să-și piardă și apartamentul, Clementine Monroe trece printr-o perioadă proastă. Așa că e de acord când surorile ei propun să reînvie ritualul din copilărie al „vrăjii de despărțire“.
    După care dă peste cap o înmormântare, are prima aventura de-o noapte și e nevoită să stea șase săptămâni singură cu starul rock Theo Eliott. El e cel mai cunoscut om de pe planetă. Viața ei e un dezastru. Când vara petrecută împreună devine magică, este oare Clemmie blestemată să repete greșelile trecutului sau va avea parte de un viitor în care i se împlinesc toate dorințele?

    O poveste de dragoste cu staruri rock irezistibilă (…) Relațiile sunt încarcate de emoție (…) O carte pe care o devorezi.“ – Publishers Weekly

    „Sub vraja ta e pe atât de fermecatoare pe cât sugereaza numele. Este și plină de umor, și dulce — cu o panoplie de personaje cu adevărat convingătoare. Veți fi vrăjiți.“ – NPR

    „O lectură fabulos de captivantă! Cu inteligență și farmec, Laura Wood creează o lume magică în care cititorii își vor dori să se afunde. Legatura extraordinară dintre surori, traseul vindecării și povestea de dragoste desfașurată treptat demonstrează cum poate să te bulverseze cu totul iubirea.“ – Cristina Lauren, autoarea bestsellerului Paradis de împrumut

  • Totul se termină cu noi
    72.84 LEI

    Roman vândut în peste 7 milioane de exemplare.

    Bestseller internațional

    Din 9 august, pe marile ecrane, cu Blake Lively în rol principal.

    Lily Bloom nu a avut întotdeauna o viață ușoară, dar asta nu a oprit-o niciodată să muncească din greu pentru a-și îndeplini țelurile. A evoluat foarte mult: a absolvit liceul, s-a mutat la Boston și și-a început propria afacere. Când Lily îl cunoaște pe Ryle Kincaid, un chipeș neurochirurg, se simte imediat foarte atrasă de el și viața i se schimbă brusc.

    Ryle este un tip hotărât, încăpățânat și poate chiar puțin arogant. Este, de asemenea, sensibil, deștept și foarte atras de Lily. În plus, arată dumnezeiește în uniforma de medic. Lily nu și-l poate scoate din minte. Însă el respinge categoric ideea de a avea o relație serioasă și de lungă durată. Totuși, în curând, Lily devine excepția de la această regulă și-l face pe Ryle să-și dorească mai mult decât o aventură de o noapte cu ea.

    Pe măsură ce întrebările legate de noua ei relație o copleșesc, apar și gândurile cu privire la Atlas Corrigan, prima ei iubire, cu care a avut o legătură deosebită. Atunci când Atlas reapare brusc în viața lui Lily, tot ce a clădit împreună cu Ryle amenință să se destrame.

    Cu acest roman îndrăzneț și profund, Colleen Hoover explorează orizonturi noi și spune o poveste sfâșietoare despre iubire și sacrificiu.

    ,,Nu există oameni răi. Toți suntem oameni care uneori fac lucruri rele.”

  • Dragoste reproiectata (seria Miliardarii de pe malul lacului, vol. 1)
    79.18 LEI
    JULIAN Dacă aș lua vreodată foc, Dahlia Muñoz s-ar îngriji să stârnească și mai mult flăcările cu un zâmbet. Așa că, atunci când se întoarce în Lake Wisteria, îmi propun să o evit pe această celebră designer de interior. Mă rog, așa era planul până să intervină mama mea cea băgăcioasă, care îmi declanșează instinctul de salvator.
  • Amor, bebe si alte belele
    68.61 LEI
    O burtică de gravidă. Doi străini. Trei zile în care să se îndrăgostească unul de celălalt. Tessie Truelove și-a petrecut întreaga viață evitând… ei bine, iubirea adevărată. Și de ce nu ar face-o? Câinele i-a fugit, tatăl ei a plecat să‑și ia țigări și nu s-a mai întors, iar mama i-a murit cu ani în urmă. În concluzie, pentru a evita să-i mai fie frântă inima, Tessie, un celebru designer de interior, se agață de nesfârșite liste cu lucruri pe care le are de făcut, de mult iubitele ei culori Pantone, dar și de munca într-un mediu toxic.
  • Hooked (un roman din seria Never After)
    73.89 LEI

    Un dark romance perfect pentru fanii romanului Întunericul lui Romeo, în care suntem părtași la povestea de dragoste periculoasă dintre James, un mafiot cunoscut sub numele de Hook, și Wendy, fata naivă prinsă în lumea lui.

    James a avut întotdeauna un singur gând: să-l distrugă pe Peter Michaels, dușmanul său de moarte. Când fiica lui Peter, Wendy, în vârstă de 20 de ani, apare pe neașteptate în barul lui James, acesta din urmă vede calea perfectă de a-și pune planul în aplicare. O seduce pe tânăra neștiutoare, folosind-o astfel în marea sa răzbunare. Pare planul perfect. Asta până când lucrurile din gruparea mafiotă condusă de James, poreclit Hook, o iau razna. Evident, răufăcătorul trebuie să-l găsească pe cel care l-a trădat, însă planul inițial îi este zădărnicit atunci când începe să vadă în Wendy mai mult decât un pion.

    În cea mai mare parte a vieții, Wendy a trăit protejată de tatăl ei bogat și rece, însă o noapte de distracție alături de câteva prietene se transformă curând într-o intensă și pasionantă poveste de dragoste cu întunecatul și crudul James. Chiar dacă știe că James este periculos, tânăra pare să nu poată scăpa de dorința pentru el. Pe măsură ce relația lor devine tot mai aprinsă, Wendy descoperă lumea sumbră în care se mișcă acesta și nu reușește să se dumirească dacă se îndrăgostește de bărbatul cunoscut sub numele de James sau de monstrul cunoscut sub numele de Hook.

    „O poveste de dragoste interzisă? Bifat! Dușmani care au potențialul de a deveni iubiți? Bifat! Dramatism și secrete întunecate? Bifat! […] Și un final cu adevărat remarcabil!” Chaneelle Helle

    „Un roman îndrăzneț, picant și plin de suspans!” What’s Better Than Books

    „Hooked este o reinterpretare modernă și neobișnuită a poveștii lui Peter Pan, în care căpitanul Hook este proprietarul unui club de noapte, Wendy este fiica unui dubios om de afaceri, patron de companie aeriană, iar praful magic este orice tip de drog care se găsește la liber pe străzi.” Montclarion

    „O poveste recomandată celor care iubesc genul dark romance.” Theresa Smith Writes

  • Poveste amuzanta
    65.00 LEI
    Contrastele se atrag... În cel mai nepotrivit mod Lui Daphne i-a plăcut întotdeauna cum logodnicul ei, Peter, le spunea povestea. Cum s-au cunoscut (într-o zi vântoasă), cum s-au îndrăgostit (datorită unei pălării rătăcitoare) și cum s-au mutat înapoi în orașul lui natal, de pe malul unui lac, pentru a-și începe viața împreună. Chiar era iscusit la povestit... până când a realizat că, de fapt, se îndrăgostise de cea mai bună prietenă a lui din copilărie, Petra.
  • O poveste perfecta
    72.94 LEI
    Ce se intampla atunci cand descoperi ca finalul povestii tale nu este ceea ce ai visat sa fie? A fost odata ca niciodata o fata care avea totul si un baiat care nu avea nimic. A fost odata ca niciodata o poveste de dragoste intre succes si indoiala. A fost odata ca niciodata o poveste perfecta.
  • Nu mă uita
    68.61 LEI

    Elliot Bloom este un florar încruntat care urăște faptul că e proprietarul unei florării… Asta până când la ușa magazinului său apare o anumită tânără cu ochi strălucitori și cu o pasiune cu totul aparte pentru gogoși.

    Cu mult timp în urmă, cei doi colaborau la evenimente ziua, iar noaptea, Ama analiza complicatele tatuaje florale de pe trupul lui Elliot. Apoi Ama i-a frânt inima iubitului său, iar tinerii nu și-au mai vorbit niciodată.

    Acum însă, foștii amorezi trebuie să pună la punct împreună organizarea unui eveniment care le-ar putea impulsiona carierele – numai că niciunul dintre ei nu a trecut peste ce s-a întâmplat cu doi ani în urmă. Nu ajută nici faptul că cele două mirese, care observă pasiunea ce mocnește între Ama și Elliot, sunt hotărâte că îi cupleze, fără să aibă habar de povestea nefericită din trecut. În timp ce nunta scapă de sub control, Ama și Elliot descoperă că anumite lucruri pot supraviețui unui dezastru năucitor.

    Uimitor și amuzant, romanul Nu mă uita vorbește despre doi oameni care își dau unul altuia – dar și iubirii – o nouă șansă!

    „Julie Soto este autoarea mea preferată, punct! O să citesc tot ce scrie și o să mă bucur de fiecare cuvințel!” ALI HAZELWOOD

    „Un triumf pentru toți cei care iubesc nunțile, dar și… florarii chipeși.” ABBY JIMENEZ, autoarea romanului Friend Zone

     „Un debut sexy și dulce în egală măsură!” KIRKUS

    „O deopotrivă emoționantă și amuzantă scrisoare de dragoste către Sacramento, orașul natal al autoarei, care îi va fascina pe cititorii interesați de poveștile ai căror protagoniști capătă o a doua șansă și sunt mistuiți de o tensiune sexuală incredibilă, în ciuda faptului că el e morocănos ca un căpcăun, iar ea, veselă ca o rază de soare.” LIBRARY JOURNAL

    „O poveste de dragoste nemuritoare, care va transforma această carte într-una dintre cele mai bune lecturi ale anului!” PASTE MAGAZINE

    „Un debut stelar care anunță un talent fenomenal. Fii atentă, lume! Julie Soto e aici!” SARAH HAWLEY, autoarea bestsellerului A Witch’s Guide to Fake Dating a Demon

    „Julie Soto este regina inimilor palpitânde și a minunățiilor care te dau pe spate.” PENNY REID, autoarea bestsellerului Neanderthal Seeks Human

  • Anul in care am primit a doua sansa
    52.75 LEI

    Viața lui Sadie Thatcher s-a destrămat într-un mod spectaculos. Într-un singur an, a reușit să-și piardă slujba, apartamentul și iubitul – toate din cauza limbii ei ascuțite. Așa că, atunci când o ghicitoare îi oferă șansa să-și împlinească o dorință, Sadie profită de ocazie și cere să ia de la capăt anul groaznic prin care tocmai a trecut, deși nu crede că magia îi va reface viața. Imediat după îndeplinirea ritualului magic pare că nimic nu s-a schimbat. Apoi face poate cea mai neinspirată mișcare de până atunci: îl sărută pe Jacob, cel mai bun prieten al fratelui ei.

    În dimineața următoare, totul e diferit. Sadie se trezește în apartamentul ei, alături de fostul iubit, iar fostul șef o așteaptă la serviciu. Verificând data, își dă seama că este 1 ianuarie… anul trecut. Însă, pe măsură ce femeia retrăiește anul, încercând să profite de șansa care i-a fost oferită, dobândește o altă perspectivă asupra relației și carierei sale. În plus, de câte ori se întâlnește cu Jacob, își reamintește de sărutul lor…, cel despre care el nu are idee că s-a întâmplat.

    Dintr-odată, Sadie începe să se întrebe dacă nu cumva greșeala ei cea mai mare a fost să-și dorească această a doua șansă.

  • Totul ma aduce inapoi la tine
    52.75 LEI

    Pentru a obține o bursă de studii, Anna merge la liceu, este înscrisă într-un program adresat elevilor geniali și, în același timp, lucrează la o băcănie. Niciodată, dar niciodată, nu vorbește despre familia ei. Este mai ușor să țină toți oamenii la distanță, cel puțin până când va putea în sfârșit să-și lase în urmă trecutul. Asta până când destinul îl aduce în viața ei pe Gabe…

    Gabe este un student eminent și are o familie mare și perfectă. El întruchipează tot ceea ce Anna nu este, dar conexiunea și atracția dintre cei doi nu pot fi contestate. Când Gabe este pe cale să descopere cel mai întunecat secret al fetei și adevăratul motiv pentru care ea se întoarce în fiecare noapte acasă, într-un apartament rece și tăcut, Anna este în stare să facă orice pentru a împiedica acest lucru. Până la urmă, fata alege să fugă și își promite că nu îl va mai vedea. Mai târziu, o tragedie o aduce pe Anna înapoi în orașul în care a crescut, acolo unde îl reîntâlnește pe Gabe.

    În brațele lui se simte în sfârșit „acasă”, însă când secretele încep să iasă la iveală, lumile lor încep să se prăbușească. Gabe este persoana în care Anna are cea mai mare încredere, dar ce se întâmplă dacă și el ascunde un secret? Și câtă durere pot suporta două inimi înainte de a fi sfâșiate pentru totdeauna.

  • Maxton Hall. Salveaza-ne
    54.90 LEI

    Pot ei să se salveze? Sau își vor sfâșia inimile unul altuia?

    Ruby este șocată: a fost suspendată de la colegiul Maxton Hall și cel mai grav lucru este că totul sugerează că James ar fi responsabil pentru asta. Lui Ruby nu-i vine să creadă – nu după toate prin câte au trecut împreună. Ea era convinsă că îl cunoaște pe adevăratul James: cel care are visuri mărețe, cel care îi trezește pofta de viață și îi face inima să bată mai repede doar cu o privire.

    În timp ce Ruby luptă să își poată termina studiile, lumea lui James este din nou în pericol să se prăbușească sub povara obligațiilor față de familia sa. Astfel, cei doi trebuie să se întrebe dacă nu cumva lumile în care trăiesc nu sunt totuși poate prea diferite…

    Cu inimile învăluite într-un amestec de speranță, teamă și incertitudine, cei doi se pregătesc pentru ultima bătălie a iubirii lor, cea care va decide dacă vor fi separați de întunericul trecutului sau dacă vor găsi lumina într-un viitor împreună.

    Marele final al fascinantei povești de dragoste dintre Ruby și James te va lăsa fără suflare!

  • Fiicele slujitoarei
    63.41 LEI
    Exista secrete de familie care merita sa fie spuse. Iar aceasta este povestea unuia dintre ele. Intr-o noapte de februarie din anul 1900, la conacul Espiritu Santo din Galicia secolului al XX-lea, vin pe lume doua fete, Clara si Catalina, ale caror destine fusesera deja scrise. Insa razbunarea neasteptata si disperata a Renatei, una dintre servitoarele familiei, le va zgudui pentru totdeauna vietile - ale lor si ale tuturor celor din familia Valdes.
  • Playlist cu happy-end
    52.86 LEI

    O comedie romantică, haioasă și tulburătoare!

    Află cum un cățel simpatic poate uni destinele a două persoane care până atunci nu se cunoșteau absolut deloc.

    La doi ani după moartea logodnicului ei, Sloan încă nu și-a făcut ordine în viață. Însă un cățel neastâmpărat, cu o privire care spune „ia-mă cu tine acasă“, e pe cale să schimbe situația. Alături de noul ei animal de companie, Sloan începe în sfârșit să se simtă mai bine în propria piele.

    Dar când apare stăpânul lui Tucker, un muzician faimos, viața lui Sloan se complică din nou. Există o chimie aproape palpabilă între ei, dar Sloan nu poate să nu se întrebe: cât timp va fi el prin preajmă, cu așa o carieră pe val? Oare ea ar putea face față unei alte despărțiri?

    Povestea lor este una despre vindecare, răbdare și înțelegere în cuplu, atunci când fiecare are alt ritm, și vine, totodată, cu un îndemn: Amintește-ți de tine și învață să te iubești!

  • Uniti pe vecie
    47.46 LEI

    Elsie Porter este o fată obișnuită de douăzeci și ceva de ani, și totuși ceea ce i se întâmplă este departe de a fi ceva obișnuit.

    Într-o zi ploioasă de 1 ianuarie, se duce să cumpere o pizza și acolo îl cunoaște pe fermecătorul Ben Ross. Atracția dintre ei e fulgerătoare. Ben nu poate aștepta nici măcar 24 de ore ca să o sune și în câteva săptămâni cei doi sunt îndrăgostiți lulea. În mai, Elsie și Ben pleacă în Las Vegas și se căsătoresc.

    După doar nouă zile, Ben, aflat pe bicicletă, este lovit de un camion și moare. Elsie aude ambulanța din apartament, dar, până să coboare, Ben a fost deja dus la spital. Acolo, Elsie trebuie să o înfrunte pe Susan, soacra pe care nu a văzut-o niciodată și care nu știe de existența ei.
     
    Împletind povestea de dragoste a lui Elsie și Ben cu procesul de vindecare a lui Susan și Elsie, Uniți pe vecie ne amintește că există mai multe căi de a găsi fericirea.
  • (Ne)facuti unul pentru celalalt
    73.89 LEI
    O abordare proaspătă a fermecătoarei comedii romantice clasice Când Harry a cunoscut-o pe Sally, noul roman al lui Meghan Quinn vine cu o poveste amuzantă și plină de pasiune despre colegul sexy de la birou și femeia care refuză să îi cadă în mreje.
  • Intunericul lui Romeo
    84.47 LEI

    O reinterpretare modernă a clasicei povești de dragoste dintre Romeo și Julieta, cu o doză generoasă de întuneric și pasiune, acest roman te va purta într-o lume plină de secrete de familie, rivalități aprige și o atracție magnetică pe care niciunul dintre protagoniști nu o poate ignora. Oare dragostea va triumfa sau va fi distrusă de forțe exterioare?

    „O poveste de dragoste întunecată care m-a cucerit de la prima pagină cu personajele sale incitante, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești – sau pe care nu ai cum să nu le urăști. O reinterpretare modernă a basmului cu Frumoasa și Bestia, cartea aceasta m-a fermecat!” DaisyKnox.com

    „Povestea lui Romeo ne amintește faptul că, adesea, în spatele unui suflet de gheață se ascund nenumărate traume. Romeo nu s-a născut un mascul alfa, ci a devenit astfel din pricina unui parenting defectuos și a unor experiențe de viață îngrozitoare.” ProfessorRomance.blog

  • Haunting Adeline (seria Cat and Mouse, vol. 1)
    95.04 LEI

    Ea e Maestra manipularii
    Cu ceea ce astern pe hartie pot manipula emotiile
    oricui imi ingaduie s-o fac.
    Il pot face sa sufere, il pot face sa planga.
    Sa rada sau sa suspine.
    Doar ca pe el cuvintele mele nu il ating.
    Mai ales cand il implor sa plece.
    Dar el e mereu acolo, ma priveste, ma asteapta.
    Iar eu nu-mi pot lua ochii de la el.
    Fiindca imi doresc sa vina mai aproape.

    El e Umbra
    N-am vrut sa ma indragostesc.
    Dar s-a intamplat si mi-e imposibil sa stau deoparte.
    Zambetul ei, ochii ei ma hipnotizeaza.
    La fel si felul in care se misca.
    Modul in care se dezbraca…
    Sunt aici. O privesc. O astept.
    Pana cand va fi a mea.
    Iar dupa ce va fi a mea, nu-i voi mai da drumul.
    Nici macar atunci cand ma va implora.
  • Twisted Lies. Ea, slabiciunea lui
    79.18 LEI
    Ar face orice ca sa fie a lui... Chiar si sa minta. Fermecator, periculos si indeajuns de inteligent incat sa-si ascunda intentiile, Christian Harper e un monstru imbracat in costume croite special pentru el, aidoma unui gentleman adevarat. Este complet lipsit de principii si nu are nevoie de iubire, insa nu poate nega ca se simte straniu de atras de tanara care locuieste cu un etaj mai jos decat el. Ea este obiectul celor mai intunecate dorinte ale sale, singura enigma pe care nu o poate deslusi. Cand i se iveste sansa de a se apropia de ea, Christian isi incalca propriile reguli si ii ofera o intelegere greu de refuzat. Fiecare monstru are o slabiciune. Ea este slabiciunea lui. Obsesia lui. Dependenta lui. Singura lui vulnerabilitate.
  • Intoarcerea acasa
    39.99 LEI
    Cand lasi totul in urma, speranta unui nou inceput este posibila. Trevor Benson n-a avut niciodata de gand sa se intoarca la New Bern, in Carolina de Nord. Dar explozia unui obuz de mortier in fata spitalului in care lucra l-a lasat cu o infirmitate si a fost trimis acasa din Afganistan. In aceste conditii, casuta darapanata lasata mostenire de bunicul lui poate fi locul potrivit ca sa se recupereze. Ingrijind stupii pe care bunicul lui ii iubea atat de mult, Trevor nu este pregatit sa se indragosteasca de o localnica, insa, chiar de la prima lor intalnire, simte o legatura stranie cu ajutorul de serif Natalie Masterson. Ea pare sa-i impartaseasca sentimentele, dar ramane frustrant de distanta, iar Trevor se intreaba ce ascunde.
  • Tot ce suntem impreuna
    65.00 LEI
    De la autoarea bestsellerului Tot ce nu am fost niciodata. O inima franta nu e sfarsitul, e inceputul. Au trecut trei ani de cand Axel Nguyen i-a sfaramat inima lui Leah Jones intr-un milion de bucati, iar Leah si-a petrecut fiecare moment din acesti trei ani distragandu-si atentia de la dezastrul provocat de Axel. Se preface ca merge mai departe cu Landon, un tip de la universitate, dar nu poate scapa cu adevarat de gandul la Axel decat atunci cand picteaza. Cel putin un lucru bun a iesit din toate astea: visul ei de a-si expune lucrarile se implineste in sfarsit.
  • La sapte ani distanta de tine
    64.99 LEI
    Epuizat din stoc
    Uneori, vine ziua cea mai rea din viata ta, dupa care trebuie sa-ti dai seama cum sa mergi mai departe. Pentru Clementine West, asta inseamna sa se ingroape in munca ei de promovare a cartilor, sa gandeasca practic si sa uite toate prostioarele invatate de la matusa ei, cum ar fi sa traiasca din plin si sa tinteasca luna de pe cer. Clementine ar prefera sa ramana retrasa si sa-si tina inima la adapost. Si exact asta a facut in ultimele sase luni.
Filter by

Preț

Editura