Young Adult

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 571-600 din 1480

  • Primul care moare la sfarsit
    62.37 LEI
    Amandoi mor la sfarsit a fost un adevarat fenomen, iar acum, in romanul a carui actiune se desfasoara cu sapte ani inainte, doi straini isi petrec o singura zi impreuna. Ziua in care Crainicii Mortii dau primul lor telefon. Un roman prequel din seria Crainicii Mortii.
  • Fiica întunericului (seria Casa Umbrelor, vol. I)
    67.13 LEI

    Deina este captivă. Fiind unul dintre Despărțitorii de Suflete care îl slujesc pe zeul Hades pe Pământ, viitorul ei este legat de sarcina de a-i conduce pe cei care se sting de pe tărâmul muritorilor în Lumea de Dincolo – asta dacă nu cumva reușește să câștige sau să fure suficient timp pentru a scăpa mai iute de sclavia în care se zbate.

    Apoi vine vestea cea mare: regele-tiran Orfeu oferă atât avere, cât și libertate oricui i-o poate aduce înapoi pe soția sa moartă, Euridice, din Lumea de Dincolo. Deina hotărăște să profite de această șansă, dar, pentru a câștiga, trebuie să facă o alianță nu tocmai comodă cu un grup de colegi Despărțitori pe care nici nu îi place și în care nici nu are încredere.

    Astfel începe călătoria lor plină de primejdii pe tărâmul lui Hades. Deina nu scapă din ochi premiul mult râvnit – libertatea –, dar oare ce sacrificii va trebui să facă pentru a-l căpăta?

  • Regatul celor Malefici
    73.89 LEI
    Emilia și sora ei geamănă, Vittoria, sunt streghe, vrăjitoare care trăiesc în secret printre oameni, încercând din răsputeri să treacă neobservate și evitând astfel să fie persecutate. Într-o noapte, Vittoria nu ajunge să servească cina la renumitul restaurant sicilian al familiei. La scurt timp după, Emilia găsește corpul iubitei sale surori profanat într-un mod barbar. Cu sufletul bucăți, pornește pe urmele celui care i-a ucis geamăna, dornică să-i răzbune cu orice preț moartea, chiar dacă asta înseamnă să recurgă la magia neagră, care a fost de mult interzisă. Apoi Emilia îl întâlnește pe Wrath, unul dintre prinții conducători ai Iadului, în privința căruia însă a fost avertizată încă din copilărie. Wrath pretinde că este de partea Emiliei și că a fost însărcinat de stăpânul său să rezolve misterul crimelor în serie care tulbură insula. Totuși, când vine vorba de cei Malefici, nimic nu este așa cum pare…
  • Lanțul de fier (seria Ultimele ore, cartea a doua)
    115.23 LEI

    Cordelia Carstairs pare să aibă tot ce și-a dorit vreodată. Este logodită cu James Herondale, băiatul pe care l-a iubit dintotdeauna, are o nouă viață la Londra, alături de cea mai bună prietenă a ei, Lucie, și poartă la cingătoare sabia Cortana, arma unui erou legendar.

    Adevărul însă este mult mai sumbru. Căsătoria Cordeliei este doar o minciună, fiind aranjată pentru a-i salva tinerei reputația, în vreme ce James rămâne îndrăgostit de Grace Blackthorn. Cortana o arde când o atinge, iar un criminal în serie îi vizează pe vânătorii de umbre din Londra, ucigând la adăpostul întunericului și apoi dispărând fără urmă.

    Cordelia, James și Lucie trebuie așadar să pornească pe urmele criminalului, pe cele mai primejdioase străzi ale orașului. În tot acest timp, fiecare dintre ei tăinuiește un secret șocant: Lucie, că încearcă să învie morții; Cordelia, că a depus un periculos jurământ de loialitate față de o putere misterioasă; și James, că el însuși ar putea să fie ucigașul căutat.

  • Harry Potter și Camera Secretelor (Harry Potter #2) (ediție ilustrată)
    Preț special 99.76 LEI Preț standard 133.00 LEI
    Epuizat din stoc

    „Îmi place să văd interpretarea pe care o dă Jim Kay lumii lui Harry Potter. Mă simt onorată și recunoscătoare că Jim continuă să-și pună talentul la lucru pentru asta” J.K. Rowling

  • Ponei
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI

    „Aș spune că Ponei este despre legăturile care ne unesc. Acele legături care poate că nu se văd, dar ele sunt aici, ca nişte fire nevăzute, legându-ne unii de alții, cei vii de cei morți, trecutul de viitor. Trăim într-o lume pe care abia dacă o înțelegem, plină de nesiguranțe și de distanțe enorme care ne separă. Ce ne ține laolaltă, ca oameni? Ce ne leagă? Dragostea." R.J. Palacio

     DRAGOSTEA ESTE O CĂLĂTORIE FĂRĂ SFÂRȘIT

  • Eclipsa (seria Amurg, vol. III)
    69.00 LEI

    Tu ești... ei bine, nu chiar dragostea vieții mele, pentru că mă aștept să te iubesc mai mult decât atât. Dragostea existenței mele.


    Bella este prinsă între iubirea mai mult decât prietenească pentru Jacob și iubirea eternă pentru Edward, iar acum destinul ei se află la răscruce: să aleagă să trăiască pentru cel dintâi sau să moară și să devină un vampir pentru cel din urmă? De parcă o decizie de viață și de moarte nu-i de ajuns, tânăra este amenințată de o veche răzbunare care se grăbește s-o ajungă din urmă. Într-o lume cu vampiri și vârcolaci, viața și moartea devin pentru ea noțiuni care se pot inversa cu ușurință.

     

    Ai întins mâna și eu am luat-o fără să mă opresc să mă gândesc la ceea ce fac. Pentru prima dată, de aproape un secol, am simțit speranță.

    „Cititorii care au fost încântaţi de Amurg şi Lună nouă vor citi pe nerăsuflate Eclipsa, cel de-al treilea volum, atât de aşteptat, din fascinanta povestea de dragoste cu vampiri a lui Stephenie Meyer.“ victoriouspages.wordpress.com

  • Alex Blue şi călătoria prin portal
    9.99 LEI

    Cu ilustraţii de Teodora Răileanu

    Vârsta recomandată: 10 +

    Continuarea aventurilor din „Alex Blue, băiatul extraterestru”

    Alex duce o viaţă liniştită în sânul familiei, convins că aventurile lui au luat sfârşit. Dar se trezeşte atras din nou într-o serie de peripeţii extraordinare când, în urma planului sinistru al arborianului Krul, viaţa sa şi cele ale prietenilor săi xilonieni sunt în pericol. Refugiat, împreună cu aceştia, pe planeta Ospitalierilor, Alex porneşte în căutarea unui portal magic cu ajutorul căruia să se întoarcă în timp şi să împiedice eliberarea lui Krul şi a noii sale armate. Însă lucrurile se complică, fiindcă e trădat, iar pe urmele lui nu sunt doar maleficii arborieni, ci şi misterioşii neronieni Amira şi Mordin. Vor reuși oare Alex şi prietenii lui să găsească portalul magic?

  • Bully (seria Fall Away, vol. 1)
    55.92 LEI
    Este el baiatul potrivit pentru tine? Cand il doresti cu ardoare, indoiala dispare Numele meu este Tate. Totusi, el nu imi spune asa. Nici macar nu i-ar trece prin cap sa mi se adreseze atat de familiar, asta in cazul in care mi s-ar adresa cat de cat. Nu, abia daca imi vorbeste. Dar nici nu ma lasa in pace. Candva, am fost cei mai buni prieteni, dupa care a inceput sa se lege de mine si a decis ca scopul lui este sa imi ruineze viata. Am fost umilita, exclusa si barfita in toti anii de liceu. Cu cat trecea timpul, cu atat mai chinuitoare deveneau farsele si zvonurile puse la cale de el, si deja mi se facuse lehamite sa ma tot feresc din calea lui. Am plecat chiar in Franta pentru un an de zile, ca sa il evit. Doar ca, acum, m-am saturat sa ma mai ascund si nici de-aL naibii nu il voi lasa sa-mi distruga ultimul an de liceu. Poate ca el nu s-a schimbat, dar eu am facut-o. Este timpul sa ripostez. Nu mai am de gand sa-l las sa-si bata joc de mine. Cel mai bun roman de dragoste - Indie Romance Convention, 2014
  • De cand ai plecat
    63.33 LEI
    Sloane a fost cea care a ajutat-o pe Emily sa iasa din carapace. Datorita ei, viata lui Emily a devenit nemaipomenit de interesanta. Dar chiar inainte de inceputul unei veri care se anunta de proportii legendare, Sloane pur si simplu... dispare. Si lasa in urma un singur lucru: o lista cu lucruri de facut. Lista contine treisprezece sarcini pe care, in mod normal, Emily nu le-ar face nici in ruptul capului. Dar daca bifarea lor i-ar aduce prietena inapoi? Sa culegi mere noaptea? OK, e destul de usor. Sa dansezi pana dimineata? Sigur! De ce nu? Sa saruti un strain? Paaai... Emily are in fata o vara absolut neasteptata. Cu ajutorul lui Frank Porter, un coleg de scoala, incepe sa bifeze sarcinile de pe lista lui Sloane. Cine stie ce avea sa se intample? Sa inoti in pielea goala? Stai putin! Cum?!?
  • Briar U#1. Cand extremele se atrag
    63.33 LEI
    Epuizat din stoc
    Nu există niciun motiv pe lumea asta să mă simt atât de atrasă de Colin Fitzgerald. De obicei, nu mă dau în vânt după hocheiștii tatuați, pasionați de gaming și care mă consideră superficială și lipsită de substanță. Pentru acest lucru bineînțeles că domnul Fitz a primit o mare bilă neagră.
  • Năpasta regilor (seria Cercul dragonilor, vol. 1)
    96.09 LEI

    „Exact așa cum ar trebui să fie orice roman fantasy: intens, crud, superb, genial, captivant și de-a dreptul încântător!” LEV GROSSMAN, autorul romanului Magicienii

  • Un strop de cruzime (seria Hades X Persefona, vol. 3)
    73.89 LEI

    Persefona și Hades sunt logodiți. Drept răzbunare, Demetra provoacă o furtună de zăpadă care paralizează Noua Grecie și refuză să potolească viscolul dacă fiica ei nu își anulează logodna. Când intervin Olimpienii, Persefona descoperă că viitorul ei se află în mâinile zeilor antici, iar aceștia sunt împărțiți în două tabere. Îi vor permite oare Persefonei să se mărite cu Hades și vor porni un război cu Demetra sau vor interzice această relație și vor pune mâna pe arme, luptând împotriva Zeului Morților?

  • Toți suntem malefici
    68.61 LEI

    În fiecare generație, la răsăritul Lunii Sângerii, șapte familii din izolatul oraș Ilvernath numesc câte un campion pentru a concura într-un turnir în care se luptă pe viață și pe moarte.

    Premiul? Control exclusiv asupra unui izvor secret de magie înaltă, cea mai puternică resursă din lume, despre care se credea că este de mult secată.

    Anul acesta însă, o carte scandaloasă scoate la iveală secretele turnirului și îi aduce pe cei șapte noi campioni în centrul atenției la nivel mondial. Volumul oferă, de asemenea, informații valoroase pe care participanții din anii anteriori nu le-au avut la dispoziție, respectiv o perspectivă asupra strategiilor, secretelor și punctelor slabe ale celorlalte familii. Și, cel mai important, le dă posibilitatea de a alege: să-și accepte soarta sau să-și rescrie moștenirea.

    Oricum, aceasta este o poveste care trebuie scrisă cu sânge.

  • Super Pisicile Razboinice (vol. 3): Legământul lui Stea Încovoiată
    84.47 LEI

    Un roman despre puterea de a depăși orice obstacol, desprins din universul pisicesc

    Legământul lui Stea Încovoiată este al treilea roman din seria specială Super Pisicile Războinice și surprinde destinul marcat de întâmplări incredibile al unui motan născut să fie lider.

  • Un joc al sorții (seria Saga lui Hades, vol. 1)
    63.33 LEI

    „Noua serie imaginată de Scarlett St. Clair este o lectură extrem de plăcută!” KellRead.com

  • Marea fără stele
    Preț special 51.75 LEI Preț standard 69.00 LEI

    Când descoperă o carte misterioasă pe un raft din biblioteca universitară, printre poveștile despre colecționari de chei, prizonieri sortiți nefericirii și acoliți fără nume, Zachary Ezra Rawlins citește ceva cel puțin bizar: o poveste din propria lui copilărie. Fascinat de această întâmplare inexplicabilă și dornic să înțeleagă cum a ajuns viața lui transpusă pe hârtie, Zachary descoperă o serie de indicii care îl fac să treacă pragul unei uși spre o bibliotecă subterană. Însă locul acesta se dovedește mai mult de-atât. Ajuns într-o lume a orașelor pierdute, a piraților, a pictorilor, a îndrăgostiților care-și trimit scrisori pe sub uși și peste timp, a poveștilor șoptite de sufletele celor morți și-a corăbiilor care navighează pe o mare fără stele, Zachary Ezra Rawlins mai trebuie să descopere un singur lucru: care e rolul lui în acest tărâm straniu și fabulos.

  • Goblini contra pitici
    15.86 LEI
    Troli urbani, un doctor ruinat cu reputaţie proastă, un erou îndoielnic şi o pitică ajung să lupte alături de goblini pentru a salva Ţinuturile de Apus într-un nou volum plin de umor şi întâmplări neobişnuite semnat de Philip Reeve. După prăbuşirea Turnului Negru şi dispariţia Lordului Lych, lucrurile se schimbă în cetatea Clovenstone. Goblinii renunţă să se mai bată între ei şi descoperă că sunt foarte pricepuţi la făcut brânză. Pomi fructiferi şi straturi de legume apar sub supravegherea Prinţesei Ned, iar Fentongoose, fostul vrăjitor, devine maestrul ouălor de piatră şi responsabil de educaţia micilor goblini. Viaţa liniştită a eroilor noştri, Henwyn şi Skarper, este dată peste cap când descoperă tunelurile săpate de pitici sub cetatea Clovenstone şi planul acestora de a le seca lacul subteran plin cu argint moale. Fără argint moale, însăşi existenţa goblinilor este ameninţată, aşa că aceştia sunt nevoiţi să pună din nou mâna pe arme, iar Henwyn şi Skarper să găsească ajutoare pentru a rezista atacului piticilor.
  • Aventuri în timp. Vikingii
    9.99 LEI

    Ilustraţii de Edward Bettison

    Dacă ai zărit la orizont velele pătrate ale drakkarelor, pregăteşte-te să dai piept cu cei mai de temut năvălitori din istorie şi să iei parte la aventurile din epoca vikingilor, unul dintre episoadele cele mai neobişnuite, mai captivante şi mai sângeroase din întreaga istorie. O călătorie extraordinară ce porneşte de la începuturile lumii şi crearea celor nouă tărâmuri ale universului şi te poartă nu doar prin fiordurile îngheţate şi pădurile dese ale Scandinaviei, ci şi prin regatele din apusul Europei, în munţii stranii ai Islandei, pe ţărmurile Groenlandei şi Americii de Nord şi pe râurile şi fluviile Rusiei, tocmai până la strălucitorul Constantinopol şi mai departe. Te vei întâlni cu zei şi uriaşi, elfi şi vrăjitoare, regi şi fecioare războinice, luptători cruzi şi neînfricaţi şi navigatori ce au ajuns unde nu mai îndrăznise nimeni înaintea lor. Căci nimic nu le stă în cale oamenilor nordului…

  • Aici odihneşte Arthur
    15.86 LEI
    Când regele Arthur şi cavalerii săi trec prin foc şi sabie satul în care locuieşte Gwyna, viaţa ei ia o întorsătură extraordinară. Dusă în robie, fata ajunge mâna dreaptă a faimosului bard şi vrăjitor Myrddin, care şi-a pus în cap să-l preschimbe pe Arthur, prin puterea fără margini a fanteziei şi a maşinaţiilor politice, dintr-un războinic arţăgos, înfumurat şi fără milă într-un exemplu de curaj, mărinimie şi dreptate. Luând pe rând o mie de feţe – Doamna Lacului, paj, spioană –, Gwyna rescrie împreună cu Myrddin povestea războinicului Urs, făcând din el personajul pe care îl ştim astăzi. O carte despre cum se nasc legendele.
  • Asul de pică
    62.37 LEI

    Când doi elevi ai Academiei Private Niveus, Devon Richards și Chiamaka Adebayo, sunt numiţi Monitori Seniori ai şcolii de elită în care învaţă, pare că ultimul lor an de studiu începe uimitor. La urma urmei, noul lor statut reprezintă un avantaj în cursa pentru a obţine un loc într-o facultate de top. Dar îi şi plasează într-o competiţie nemiloasă pentru titlul de cel mai bun absolvent al anului.

    La scurt timp după ce Devon şi Chiamaka devin oficial vedetele şcolii, o persoană misterioasă, care se prezintă sub pseudonimul Asul, începe să trimită mesaje anonime prin care dezvăluie secrete întunecate despre cei doi, amenințând fiecare aspect al viitorului lor atent planificat.

  • Pisicile războinice (vol. 31): Viziunea din umbre. Misiunea ucenicului
    68.61 LEI

    Primul roman dintr-o serie nouă, enigmatică

    Misiunea Ucenicului deschide seria a șasea, Viziunea din umbre, care surprinde aventurile fantastice ale noii generații de pisici în încercarea de a salva viitorul clanurilor.

  • Pisicile războinice (vol. 24): Sub semnul stelelor. Ultima speranță
    45.35 LEI

    Lupta finală pentru supraviețuirea clanurilor

    Cartea 24 îi va ține pe fanii Pisicilor Războinice cu sufletul la gură până la ultima filă a aventurilor din seria Sub semnul stelelor.

    Se așterne toamna peste teritoriile de lângă lac. Pericolul întunericului se apropie din ce în ce mai amenințător. Clanul Stelelor este dezbinat. Nici clipa în care se vor stinge stelele de pe cer pare că nu mai poate fi amânată... Războinicii din Pădurea Întunecată devin tot mai puternici și se pregătesc de atac.

    Între pisicile din clanuri persistă încă ecoul profeției încă neîmplinite. Trei trebuie să devină patru, dar cine este cea de-a patra pisică? Pană de Gaiță, Aripă de Turturea și Flacără de Leu și-au asumat misiunea de a o găsi. Cei Trei încearcă să le țină piept războinicilor malefici, dar fără ea nu vor putea învinge armata lui Stea de Tigru. Mai ales că în rândul camarazilor din clanuri există trădători nespus de periculoși...

    Așadar, acest final de serie își expune cititorii la suspansul celei mai încrâncenate bătălii care a avut loc vreodată pe teritoriile locuite de pisicile sălbatice. Care vor fi eroii ce se vor ridica împotriva amenințării? Și, mai ales, vor reuși ei să salveze clanurile?

    Pisicile războinice luptă pentru dreptate, pentru lumină și pentru supraviețuirea clanurilor. Copiii care le urmăresc aventurile vor învăța lecții esențiale despre prietenie, perseverență, curaj, inițiativă și leadership. Mai mult decât atât, acest adevărat maraton – lectura a 24 de romane – le va consolida pasiunea pentru literatura Fantasy în mod special și pentru lumea cărților în general.

    „O carte plină de suspans, pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.” - Publishers Weekly

    „După ce citești Pisicile Războinice, nu mai ai încredere nici măcar în Motanul Încălțat.” - Kirkus Review

  • Școala pentru Bine și Rău 2: O lume fără prinți
    Preț special 44.69 LEI Preț standard 59.58 LEI
    Epuizat din stoc

    Agatha și Sophie sunt din nou acasă în Gavaldon, trăindu-și Fericirea până la Adânci Bătrâneți. În ciuda așteptărilor celor două prietene, viața nu e chiar de basm. Agatha își dorește să fi ales alt final fericit pentru ea și Tedros. Fiindcă dorințele au putere, chiar și nerostite, porțile spre Școala pentru Bine și Rău se redeschid. Dar lumea bine cunoscută celor două prietene s-a schimbat. Răul și Binele nu mai sunt adversari, iar prinții și prințesele nu mai sunt ce par. Se formează noi alianțe, iar vechile prietenii sunt rupte. Un război stă să înceapă și apare un inamic periculos. Magia și dragostea se înfruntă. Într-o lume extraordinară ca aceasta, singurul mod de a ieși dintr-o poveste este să trăiești una.

  • Secretele lui Dumbledore (Scenariul complet) (seria Animale fantastice, vol. 3)
    Preț special 43.93 LEI Preț standard 58.57 LEI

    Scenariul oficial Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore cuprinde textul complet scris de J.K. Rowling și Steve Kloves, precum și detalii de pe platoul de filmare, printre care schițe de costume, reprezentări grafice ale locurilor, afișe, steaguri, comentarii ale actorilor din rolurile principale și ale membrilor din echipa de creație.

    Cu dueluri dramatice, creaturi fascinante și magie la fiecare pas, această poveste prezintă o aventură cuceritoare.

  • Acest har necrutator
    62.37 LEI
    Darul oferit de zei Alessei ar trebui să amplifice magia partenerului ei, nu să îi ucidă pe toți pretendenții pe care ea îi atinge. Acum, când doar câteva săptămâni o mai despart de lupta cu un roi de demoni înfometați, care vor devora tot ce se află pe insula-sanctuar Saverio, Alessa nu mai are prea mult timp la dispoziție pentru a găsi un partener alături de care să poată opri invazia. Iar atunci când un preot cu intenții ascunse îi convinge pe credincioși că moartea Alessei este singura lor speranță de supraviețuire, propriii soldați încearcă să o asasineze.
  • Ne rămâne pe veci vara
    51.80 LEI
    Epuizat din stoc

    Ultimul volum din seria Vara

    Acum o serie originală pe Prime Video

    Oare va reuși Belly să aleagă până la urmă între Jeremiah și Conrad? Aflați răspusul în încheierea trilogiei Vara, bestseller New York Times și adaptată pentru marele ecran.

    Belly nu a iubit decât doi băieți, ambii purtând același nume de familie. După ce a fost cu Jeremiah în ultimii doi ani, e aproape sigură că el e sufletul ei pereche. Aproape sigură. În timp ce Conrad nu-și poate ierta că a lăsat-o pe Belly să plece, Jeremiah a știut dintotdeauna că ea este aleasa lui. Așa încât când Belly și Jeremiah se hotărăsc să-și lege viețile pentru totdeauna, Conrad își dă seama că trebuie să aleagă — fie îi spune că o iubește, fie o pierde definitiv.

    Iar ea va trebui să-și pună în balanță sentimentele pentru cei doi și, inevitabil, să-i frângă inima unuia dintre ei.

  • Aru Shah si sfarsitul timpului
    Preț special 30.43 LEI Preț standard 40.57 LEI
    Epuizat din stoc
    Prima carte despre fratii Pandava. "Povestile descuiau usi pe care cheile metalice obisnuite nu le puteau deschide. O carte foarte buna creeaza noi spatii in mintea ta. Ba chiar te invita sa revii si sa rumegi la ce ai citit."
  • A fost odată o inimă frântă
    58.14 LEI
    A fost odata o inima franta e un roman despre dragoste si blesteme, dar si despre limitele de care oamenii sunt dispusi sa le depaseasca pentru a obtine ceea ce iti doresc. De cand se stie, Evangeline Fox a crezut in iubirea adevarata, cu final fericit... Pana cand a aflat ca dragostea vietii ei se va casatori cu altcineva.. Disperata sa impiedice nunta si sa-si vindece inima ranita, ea face o intelegere cu misteriosul si carismaticul Print al Inimilor. Acesta accepta sa o ajute in schimbul a trei saruturi ce vor avea loc atunci cand va decide el. Dar dupa primul sarut, Evangeline intelege ca a face un targ cu o fiinta nemuritoare e un joc periculos. Printul Inimilor poate ii aduca fericirea pe care o viseaza sau cea mai disperata tristete. 
  • Nepotul magicianului (Cronicile din Narnia, vol. 1)
    Preț special 30.43 LEI Preț standard 40.57 LEI
    Epuizat din stoc
    Digory Kirke şi Polly Plummer nici nu ajung să se cunoască bine când, pe neaşteptate, pornesc în cea mai spectaculoasă aventură a vieţii lor. Obligaţi de unchiul Andrew să ia parte la experimentul lui magic, cei doi copii rătăcesc pe tărâmuri dintre cele mai stranii, stăpânite de forţe malefice însetate de putere. Dar când deznădejdea îşi face simţită prezenţa, cântecul miraculos al leului Aslan dă naştere unei noi lumi, Narnia, unde imposibilul devine posibil, iar bunătatea şi iubirea sunt răsplătite însutit.
Filter by

Preț

Editura