Young Adult
-
Pisicile razboinice (vol. 28): Zorii clanurilor. Steaua stralucitoare52.75 LEI
Zorii Clanurilor, a cincea serie de romane Fantasy cu pisici, întrerupe firul poveștii din primele patru serii, pentru a-și purta cititorii în trecutul personajelor preferate. Aventurile din vremurile de demult le dezvăluie fanilor cum s-au format clanurile și cum s-a produs ascensiunea eroilor legendari.
Cartea a XXVIII-a surprinde provocările cu care se confruntă pisicile din pădure și cele din mlaștină după ce se sfârșește ciocnirea cruntă dintre ele. Profeția „Uniți-vă sau veți muri!” capătă din ce în ce mai multă greutate, completată de un nou îndemn călăuzitor: „Dacă vreți să supraviețuiți, creșteți și vă răspândiți ca Steaua Strălucitoare”. Finalul marii bătălii stârnește regret și le provoacă durere pisicilor din ambele tabere. De acum, trebuie să evite cu orice preț pierderile de vieți și hotărăsc să păstreze pacea. Însă această decizie nu este suficientă pentru a le aduce liniștea. De data aceasta, pericolul apare sub forma unei boli nemiloase care amenință existența tuturor. Tunet, Cer Senin, Aripă Cenușie și Umbră Înaltă, împreună cu prietenii lor, caută răspunsuri în cele mai nebănuite locuri. Sub ce chip se va arăta oare salvarea?
-
Pisicile razboinice (vol. 27): Zorii clanurilor. Prima batalie68.61 LEI
Cititorii români au parcurs până acum întâmplările captivante de pe tărâmul pisicesc, așa cum au fost ele descrise în patru serii a câte șase volume – prima serie, „Noua profeție”, „Puterea celor trei” și „Sub semnul stelelor”. „Zorii clanurilor”, a cincea serie din povestea pisicilor războinice, surprinde fantasticele aventuri din trecutul personajelor, descriind formarea clanurilor și ascensiunea eroilor legendari.
Sub deviza „Uniți-vă sau veți muri!”, Cartea a XXVII-a dezvăluie modul în care lăcomia conduce către o confruntare fără seamăn. Rivalitatea dintre Cer Senin și Aripă Cenușie a adâncit prăpastia dintre pisicile din pădure și cele din mlaștină. Tunet și Aripă Cenușie încearcă să găsească cea mai potrivită cale de a obține pacea care le-ar asigura tuturor pisicilor un trai liniștit. Însă tensiunea dintre cele două clanuri continuă să crească… Ceea ce la început părea doar o neînțelegere între frați s-a răspândit printre pisici ca norii de vreme rea, iar acum, fiecare trebuie să aleagă de partea cui va lupta. -
Pisicile razboinice (vol. 26): Zorii clanurilor. Puterea tunetului68.61 LEI
După prima serie, „Noua profeție”, „Puterea celor trei” și „Sub semnul stelelor”, autoarele reunite sub pseudonimul Erin Hunter fac un salt în trecutul pisicilor din sălbăticie. Noua serie „Zorii clanurilor” le dezvăluie astfel cititorilor cum s-au format clanurile, cum și-au construit ascensiunea eroii legendari și cum se prefigurează destinul generațiilor viitoare de pisici.
În adierea nopții, sub sclipirile stelelor îndepărtate, pisicile din munți, cele din mlaștină, cele din pădure și cele fără clan se confruntă cu tot soiul de provocări, de la foamete la lupte pentru putere. Grupul din munți se divizează pe fondul unor conflicte recurente. Pisoiul pe nume Tunet se vede prins la mijloc în această confruntare. Ce alegere va face? -
Supravietuitorii (vol. 9): Caderea intunericului. Umbrele padurii45.35 LEI
Totul a început cu Marele Mârâit, cutremurul devastator care a provocat dispariția oamenilor și i-a constrâns pe câini să se adapteze unor condiții dure de trai. Aceasta este povestea lui Norocel, un Câine Singuratic ale cărui abilități l-au adus în poziția de lider al Haitei Sălbatice, sub numele de Beta. Pe parcurs, destinul său se intersectează cu o mulțime de personaje cu care leagă alianțe, prietenii, sau, dimpotrivă, cu care intră conflicte tensionate. Veridicitatea interacțiunilor dintre câini, autenticitatea situațiilor descrise și fantezia de la baza întregii construcții literare au transformat „Supraviețuitorii” într-o nouă serie îndrăgită de cititorii „Pisicilor Războinice”.
În volumul 9, se acumulează o serie de întâmplări care îi iau pe surprindere pe membrii haitei:
Furtuna înfruntă o namilă de rât-cu-colți.
Norocel își pune viața în pericol, încercând să vâneze pe stânci.
Cățelușii liderilor sunt la un pas de a se îneca în Lacul fără Sfârșit.
Un misterios câine malefic pândește haita și intervine chiar în mijlocul Taberei.
Toate acestea se petrec pe fondul unor neînțelegeri între câini. Acuzațiile, suspiciunile și dușmăniile acumulate în timp vor duce în cele din urmă la destrămarea Haitei lui Dulce. Dar Norocel nu poate lăsa lucrurile să urmeze acest curs dezastruos. Va descoperi cine se face vinovat de toate aceste necazuri? Va reuși să își aducă tovarășii înapoi? -
Bravelands (vol. 4): Eroii savanei. Umbre inselatoare47.46 LEI
Făpturile din Ținuturile Neînfricaților sunt departe de a-și găsi liniștea. Haosul a luat locul panicii provocate de tirania lui Spin Frunză-Măreață. Acest lider perfid, care a folosit manipularea, trădarea și cruzimea ca instrumente ale puterii, și-a aflat în cele din urmă sfârșitul. Animalele au sperat că vor trăi de acum în armonie. Însă niciun Mare Părinte nu și-a asumat rolul de conducător, iar ele au rămas pradă tuturor pericolelor. Între timp, apare parcă din neant un dușman mai vechi, care trebuie redus la tăcere.
În această situație zbuciumată, cei trei eroi tineri – Ghimpe, Cer și Viteaz – se înfruntă cu provocările propriilor destine. Babuinul Ghimpe simte apăsarea unei poveri pe care nu știe dacă este încă pregătit să îi facă față. Dar un destin măreț îl așteaptă la capătul tuturor strădaniilor. Elefantul Cer trăiește în umbra trecutului. Tânjește după mângâierea Marelui Spirit și se întreabă dacă întâmplările recente l-au alungat pentru totdeauna din Ținuturile Neînfricaților. Leul Viteaz se simte vinovat după ce un aliat a ajuns față în față cu un pericol teribil. Setea sa de răzbunare capătă noi valențe. -
Intre lumi54.99 LEI
O poveste sfâșietoare despre dragoste și pierdere – perfectă pentru fanii La cinci pași de tine
După ce și-a petrecut o mare parte a copilăriei alături de diverși asistenți maternali, tânăra Tessa Jacobs, în vârstă de 17 ani, a ajuns să creadă că nu merită să fie iubită – nu de către părinții ei adoptivi și cu siguranță nu de careva de la școală.
Însă totul se schimbă după o întâlnire neașteptată cu Skylar, un elev în ultimul an de liceu dintr-un orășel apropiat, care este un romantic în adevăratul sens al cuvântului. Relația lor de prietenie se dezvoltă rapid, ajungând la genul de pasiune pe care o vedem adesea în filme. Pe măsură ce zidurile din jurul inimii ei se dărâmă, Tessa începe să creadă că, până la urmă, poate totuși este demnă de iubire.
Când tragedia lovește – neașteptat și dureros de crunt –, Tessa se trezește într-o rezervă de spital, incapabilă să își aducă aminte cum de a ajuns acolo. Apoi, află devastatoarea veste: Skylar a murit în accidentul de mașină în care au fost implicați. În vreme ce Tessa caută răspunsuri, spiritul lui Skylar încearcă să o contacteze din lumea de dincolo. Disperată să îl mai vadă măcar o dată, Tessa duce o luptă contracronometru pentru a dezvălui adevărul șocant al relației lor – un adevăr ce ar putea duce la însăși viața de apoi.
„Această poveste și Marc au avut un impact atât de mare asupra mea! Cumva, inima mi se frângea și totodată mi se umplea de speranță în timp ce citeam cartea.“ Joey King, eroina principală din filmul Între lumi
-
Sub usa care sopteste62.37 LEISub usa care sopteste este o noua poveste absolut incantatoare a lui TJ Klune, autorul bestsellerului Casa din marea azurie, ideala pentru fanii romanului Un barbat pe nume Ove si ai serialului de succes The Good Place.Amuzant, tulburator si induiosator, romanul Sub usa care sopteste este o poveste plina de speranta despre o viata irosita intr-un birou si o moarte petrecuta cladind un camin.
-
Regatul flacarilor argintii (seria Regatul spinilor si al trandafirilor, partea a IV-a)79.29 LEIEpuizat din stoc
Al patrulea volum din seria Regatul spinilor si al trandafirilor o aduœ in prim-plan pe Nesta Arclieron. Mandra, iute la manie si neiertatoare, ea nu reuseste sa se impace cu trecutul. Din clipa in care a fost fortata sa intre in Cazan si sa devina Mare Spiridus, s-a zbatut sa isi gaseasca locul in lumea stranie in care este nevoita sa traiasca.
"Captivanta, atragatoare si nesfarsit de sexy, reclasificand sofisticat seria ca fictiune pentru adulti." -
Regele războiului și al sângelui (seria Adrian X Isolda, vol. 1)58.04 LEI
Căsătoria lor este răzbunarea lui!
Pentru Isolda de Lara, ziua în care va fi mireasa va fi și ziua în care își va îngropa sufletul. Pentru a pune capăt unui război care durează de ani buni, dar și pentru a-și proteja supușii din regat, prințesa trebuie să se mărite cu regele-vampir Adrian Aleksandr Vasiliev și să-l omoare.
Totuși, tentativa ei de asasinat este zădărnicita, iar Adrian o avertizează pe frumoasa lui logodnica, Isolda, că, dacă va mai încerca să îl ucidă, o va transforma în strigoi. Speriată că ar putea deveni lucrul pe care îl urăște cel mai mult pe lume, tânăra caută alte modalităţi de a-l sfida pe suveran și de a supraviețui revărsării de violență, dar și mașinațiunilor politice de la cumplita curte regală a vampirilor.
Doar că nu de acestea se teme cel mai mult prințesa, ci de însuși Adrian și de atracția nestăpânită pe care o exercită asupra ei. Învăluit în mister și prizonier al unui trecut despre care refuză să vorbească, regele-vampir începe să îi pară Isoldei tot mai puțin un monstru. În ciuda pasiunii incontestabile care îi leagă, Isolda se întreabă de ce suveranul – aprig, crud, fără milă, dar, uneori, inexplicabil de tandru – a ales-o drept soață.
Răspunsul pe care îl va căpăta îi va spulbera lumea.
-
Bilili26.43 LEI
Într-o lume perfectă, prima iubire ar fi și ultima. Dar lumea nu este perfectă. Din fericire, ea, prima dragoste, rămâne totuși cu tine până la sfârșit, ca amintire.
Amintirile sunt importante. Desigur, s-ar putea să nu fie nici așa. Mai depinde și de noroc. Viața rămâne, dintotdeauna și pretutindeni,
și o loterie.Andrei Crăciun
-
El era frumos, eu eram iritată26.43 LEI
Dragostea vine pe nepregătite în adolescență – ei, na, dar când oare ne prinde pregătiți? – și cu atâta forță, încât ne poate convinge că e unica, singura, neasemuita, povestea poveștilor. Ne poate aduce bucurie, suferință, ba chiar pe amândouă deodată, dar, cel mai important, ne ajută să descoperim cine suntem. Valentina, adolescenta pasionată de filozofie din acest roman, este fascinată de mitul androginului, pe care l-a descoperit la Platon. Pornind în căutarea perechii, ajunge la una dintre cele mai importante lecții ale dragostei: iubirea de sine.
Diana Geacăr
-
Eva și ceilalți26.43 LEI
Uneori ni se pare că niciodată nu vom înțelege ce-a fost, cum a fost, de unde a apărut și unde a dispărut prima dragoste. Vârsta la care o experimentăm este, de obicei, una extrem de complicată. Lumea se deschide dintr-odată foarte mult și ne copleșește, ne solicită de urgență toată atenția. Cu toate acestea, Eva este hotărâtă să își trăiască în primul rând această experiență. Și e foarte posibil să aibă dreptate.
Cristina Ispas
-
Piramida roșie (Cronicile familiei Kane, vol. I)Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
Într-o seară, la Londra, savantul egiptolog Julius Kane vizitează British Museum împreună cu cei doi copii ai săi, Carter şi Sadie, pentru a desfăşura un misterios experiment ştiinţific. Din nefericire, acesta din urmă eşuează, iar Julius Kane este capturat de către Set, zeul egiptean al deşertului, haosului şi violenţei, în timp ce Sadie şi Carter sunt obligaţi să fugă pentru a scăpa cu viaţă.
Curând, cei doi fraţi descoperă că în spatele unor fiinţe sau lucruri până atunci obişnuite se ascund zeităţi antice ori forţe magice care vin în ajutorul lor sau care sunt capabile să îi distrugă. Pentru a dejuca planurile malefice ale lui Set, ei vor lua parte la o ameţitoare călătorie de-a lungul continentelor, în care situaţiile surprinzătoare, scenele de luptă şi replicile amuzante îşi dispută permanent întâietatea, într-un ritm susţinut. Iar ceea ce vor afla la final despre propria lor familie este un secret vechi de milenii care le va transforma cu totul opiniile şi chiar personalităţile.
-
Gallant. Conacul Bantuit62.37 LEI
Cel mai nou bestseller semnat de V.E. Schwab, autoarea cărții-fenomen Viața invizibilă a lui Addie LaRue. Gallant. Conacul Bântuit te invită să explorezi o lume misterioasă în care nimic nu este ce pare a fi, iar secrete de familie demult îngropate prind viață odată cu fantomele nopții.
Bestseller #1 New York Times
Bestseller USA Today
Bestseller National Indie
-
Văduva de fier51.90 LEI
Bestseller #1 New York Times și roman de debut, Văduva de fier este un roman care îmbină un univers alternativ în care omenirea se află în pragul Apocalipsei și povestea lui Wu Zetian, singura femeie din istoria Chinei care a reușit să ajungă împărăteasă. Cartea este o combinație extraordinară între Pacific Rim și Povestea Slujitoarei, acțiunea fiind plasată într-un viitor futurist, plin de roboți-extratereștri și crisalide.
-
Atlas și cei șase aleși51.90 LEI
Bine ai venit în Societatea Alexandriană!
Ia un loc alături de cei șase candidați care au acceptat oferta Societății și înfruntă forțe întunecate. Probabil te întrebi ce ofertă... aceea de a lupta pe viață și pe moarte pentru avere, putere și prestigiu. Trebuie doar să supraviețuiești anului următor, iar dacă ești atât de talentat și hotărât cum vrea Societatea, vei face parte din cei care vor reuși. Ce preț ești dispus să plătești pentru răsplata supremă?
Alătură-te celor șase cei mai talentați vrăjitori ai lumii!
Libby Rhodes și Nico de Varrona controlează elementele lumii fizice.
Reina Morris este naturalist, intuiește însăși limbajul vieții.
Parisa Kamali este telepat, poate naviga în interiorul minții umane.
Callum Nova este empat, maestru al manipulării.
Tristan Caine poate vedea dincolo de iluzii spre o nouă structură a realității.
Ești pregătit să pătrunzi într-o Societate cu totul și cu totul întunecată și să te lași vrăjit de forțe cum nu ai mai întâlnit în nicio altă carte?
-
Aventuri în timp. Alexandru cel Mare9.99 LEI
Vârsta recomandată 10 +
Alexandru are un vis măreț: să fie conducătorul întregii lumi. Așa că pleacă de acasă, din mult iubita sa Macedonie, împreună cu prietenii din copilărie și cu calul Bucefal, să și-l împlinească. Dominic Sandbrook ne este ghid prin deșerturile Egiptului, la oracolul din Siwa, prin zăpezile din munții Persiei, prin Afganistan și până în India, urmărind expedițiile incredibile ale lui Alexandru, de-a lungul cărora acesta îi învinge pe toți cei care i se opun. Căci orice este posibil cu ajutorul zeilor…
-
Aventuri în timp. Primul Război Mondial45.00 LEI
Vârsta recomandată 10 +
Duminică, 28 iunie 1914. La Sarajevo, un tânăr bosniac trage un foc de armă și îl ucide pe prințul moștenitor al Austro-Ungariei. Atentatul fusese pus la cale de naționaliștii sârbi. Iar ceea ce a urmat a fost cu mult mai cumplit decât orice și-ar fi putut imagina cineva.
Austro-Ungaria se răzbună și declară război Serbiei, știind că Germania va fi de partea sa. Rusia ia apărarea Serbiei. Apoi Germania declară război Franței și atacă Belgia neutră. Marea Britanie sare în apărarea Belgiei. Celor două tabere beligerante – Puterile Centrale și Antanta – li se alătură Bulgaria, Imperiul Otoman, Italia, Japonia și, într-un final, Statele Unite. A fost o încleștare uriașă, cu zeci de milioane de combatanți și victime. În teatrele de luptă au fost folosite cele mai moderne arme ale vremii: zepeline, avioane, submarine și cuirasate, gaze toxice, chiar și cele dintâi tancuri. Dar dincolo de toate au fost oamenii, cei care au dus greul războiului. Nu doar soldați și marinari, piloți și comandanți, ci și infirmiere, șoferi de ambulanțe, cercetași și muncitoare din fabrici. Cartea de față este povestea lor – a epopeii vaste și teribile a Primului Război Mondial sau, cum i s-a spus la vremea aceea, Marele Război. Mulți s-au rugat să nu mai existe un altul. Dar nu a fost așa – și curând cerurile Europei se vor întuneca din nou...
-
Cercul magic al Lunii Negre (seria Limbajul Magiei, vol. I)62.90 LEI
O combinație extraordinară între Animale fantastice, Harry Potter, Sabrina și Clubul Vrăjitoarelor
Fir cu fir, cusătură după cusătură, nod cu nod, Legătoarele își țes urzeala. Ele își cos descântecele și leagă cu nod strâns magia vrăjitoarelor, iar atunci când va fi timpul, vor ucide și magia din inima Annei. Dacă adolescenta timidă nu se va revolta...
-
Miezul nopții fără lunăPreț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEIEpuizat din stoc
Stelele nu pot străluci decât în intuneric
Jane Addams Children's Book Awards
Rose, o negresă în vârstă de 13 ani din statul Mississippi, visează la ziua în care va evada din acest ținut peste care încă mai plutesc umbrele epocii când oamenii de culoare erau sclavi. Abandonată de mamă și crescută de o bunică aspră, fata își petrece majoritatea timpului muncind la câmp, în arșiță, unde prășește bumbacul cot la cot cu bunicul, sau acasă, unde bunica o supune celor mai ingrate corvezi.
Ciocnirile violente dintre negri și albi au ajuns la ordinea zilei. Negrii vârstnici cred că albilor li se cuvine totul, însă cei tineri sunt hotărâți să lupte, chiar cu prețul vieții, pentru obținerea drepturilor civile. În ciuda împrejurărilor potrivnice, Rose își păstrează curajul, iar cei care o susțin o ajută să-și definească visurile și să aleagă între a pleca în nordul SUA, acolo unde negrii începeau să devină egali cu albii, și a rămâne acasă, acceptând identitatea pe care i-o dă culoarea pielii.
"Rose este o eroină de același calibru cu Scout din Să ucizi o pasăre cântătoare." The Oklahoman
"O poveste extraordinară despre familie, identitate și Sudul american, care merită toate laudele." Chapter16.org
"Unul dintre cele mai puternice romane ale anului scoate la iveală nedreptățile trecutului și-i determină pe cititori să reflecteze la nedreptățile lumii actuale." thebullhornblog.org
-
Secrete în miez de noapte47.46 LEI
O POVESTE ROMANTICĂ ÎNCÂNTĂTOARE DESPRE DESCOPERIREA SINELUI ȘI A IUBIRII ÎN CEL MAI NEAȘTEPTAT LOC.
Pentru Charlotte Reynolds, sau Charlie, cum îi spun cei dragi, să fie crescută de un tată singur și trei frați mai mari are câteva avantaje. Adolescenta în vârsta de 16 ani îi poate întrece în agilitate și istețime pe absolut toți băieții pe care îi cunoaște, inclusiv pe vecinul ei, Braden, devenit, între timp, un fel de frate onorific. Când vine însă vorba să se comporte ca o fată, Charlie habar nu are cum să procedeze.
Așa se face că, atunci când începe să lucreze la un butic cu haine și accesorii trăsnite, pentru a-și putea plăti amenzile din trafic, fata se trezește dintr-odată în lumea nouă și ciudată a machiajului, a fustelor din dantelă și a strasurilor aplicate pe orice obiect vestimentar. Încă și mai ciudat, ajunge să își petreacă timpul liber în compania unui băiat care nu a văzut-o niciodată jucând fotbal.
Pentru a face față stresului cu care se confruntă navigând prin această nouă realitate, Charlie caută refugiu noapte de noapte în curtea casei, la gard, vorbind despre problemele sale cu vecinul ei preferat. Cu toate acestea, discuțiile de la adăpostul întunericului nu o pot ajuta pe Charlie să îi dea de capăt celei mai mari probleme cu care se confruntă: s-a îndrăgostit de Braden. Lulea! Charlie știe ce înseamnă să faci totul pentru a câștiga, dar dacă să-și dezvăluie secretul înseamnă să-l piardă definitiv pe Braden, atunci miza a devenit pur și simplu mult prea mare.
„Dacă ar fi să comparăm această carte cu ceva bun de mâncat, atunci cu siguranță ar fi o punga de Skittles – micuță, dulce și imposibil de lăsat din mână.” readerpants.net
„Secrete în miez de noapte m-a făcut să vreau să mă învârt ca un titirez în timp ce râd și zâmbesc. Serios! Această carte a fost mai mult decât adorabilă! Cât am citit-o, am avut permanent un zâmbet pe chip și am dat ultima pagină, simțindu-mă incredibil de fericită! Dacă aveți nevoie de un roman superdrăguț, dar care are și momente profunde, atunci alegeți-l cu încredere pe acesta!” starcrossedbookblog.com
-
Semipur (seria Legământul, vol. 1)58.04 LEI
Hematoii provin din împerecherea zeilor cu muritorii, iar copiii născuți din doi hematoi puri au puteri de zei. Copiii hematoilor și ai muritorilor… ei bine, nu prea. Semipurii nu au decât două alegeri la dispoziție: să se antreneze ca să devină Santinelele care vor vâna și vor ucide daimonii sau să devină slujitori în casele purilor.
Alexandria are 17 ani și ar prefera să-și riște viața decât să și-o irosească frecând toalete, însă e posibil ca tot acolo să ajungă până la urmă. Există mai multe reguli pe care elevii Legământului trebuie să le urmeze. Alex are probleme în a le urma pe toate, dar mai ales regula #1: Relațiile dintre puri și semipuri sunt interzise! Din nefericire, ea se îndrăgostește de Aiden, un semipur extrem de atrăgător. Însă nu asta reprezintă problema ei cea mai mare – ci să rămână în viață până va reuși să absolve Legământul.
Dacă eșuează în misiunea ei, se va confrunta cu o soartă mai cruntă decât moartea: se va transforma în daimon și va fi vânată tocmai de Aiden. Iar asta ar fi destul de neplăcut.
„Semipur reprezintă fenomenalul punct de pornire al unei serii formidabile. De la umor la neliniști, de la idile interzise la acțiune și la un fantastic șir de personaje secundare, cartea aceasta le are pe toate. O poveste de pus pe lista oricărui iubitor de fantasy.” Ideally Inspired Reviews
-
Un strop de distrugere (seria Hades X Persefona, vol. 2)58.04 LEI
Relația dintre Persefona și Hades a devenit publică, presa vuiește, iar pericolul de a fi dată în vileag drept Zeița Primăverii pândește la tot pasul. Ca și cum nu ar fi suficient, cunoscuții par dornici să o avertizeze pe Persefona în privința Zeului Morților, expunându-i trecutul care abundă în ticăloșii.
Lucrurile se înrăutățesc și mai mult atunci când se petrece o tragedie inimaginabilă, Persefona se alege cu inima frântă, iar Hades refuză să o ajute. Disperată, zeița ia lucrurile în propriile mâini, făcând târguri care atrag consecințe grave. Confruntându-se cu o latură a Zeului Morților pe care nu a cunoscut-o niciodată, dar și cu o pierdere zdrobitoare, Persefona se întreabă dacă poate deveni cu adevărat regina lui Hades.
„Scarlett urzește o poveste de neuitat despre izbăvire, dragoste necondiționată și angoasă. […] Evoluția personajelor Hades și Persefona este incredibilă, iar pasiunea care se naște între ele este aproape palpabilă!” Emily Wittig
„O reinterpretare incredibilă a unei povești clasice care nu se va demoda niciodată și care te va face să implori pentru o continuare a aventurilor.” Meg, Amazon.com
-
Orașul de Cenușă (seria Instrumente Mortale, vol. 2)58.04 LEI
Clary Fray nu-și dorește decât ca viața ei să revină la normal. Dar ce înseamnă normal când ești un vânător de umbre ce spintecă demoni, mama ta se află într-o comă indusă prin magie, iar tu poți vedea deodată vârcolaci, vampiri și elfi? Lui Clary i-ar plăcea să petreacă mai mult timp cu prietenul ei cel mai bun, Simon, dar vânătorii de umbre nu-i dau pace – mai ales frumosul și enervantul său frate recent regăsit, Jace. În plus, singura ei șansă de a-și ajuta mama este să-l urmărească pe sălbaticul vânător de umbre Valentine, care este probabil smintit și cu siguranță malefic – și, de asemenea, tatăl ei. Când și cel de-al doilea Instrument Mortal este furat, înspăimântătoarea Inchizitoare îl suspectează pe Jace. Dar este oare Jace gata să-și trădeze prietenii și să-și încalce principiile pentru a-și ajuta tatăl?
„Acest thriller fantasy îi va ține pe cititori ca pe ace.” VOYA
„Intrigă solid construită, o eroină strălucitoare, o distribuție cu personaje secundare complexe și incitante.” BCCB
-
O inimă aprigă și frântă (seria Distrugătorii de blesteme, vol. 2)58.04 LEI
GĂSEȘTE MOȘTENITORUL, CÂȘTIGĂ COROANA!
Blestemul a fost în sfârșit distrus, însă prințul Rhen al regatului Emberfall înfruntă primejdii și mai mari. Se zvonește că nu el ar fi adevăratul moștenitor și că magia interzisă a fost dezlănțuită asupra ținutului. Și, cu toate că Rhen o are alături pe prințesa Harper, străjerul său, Grey, a dispărut, lăsând în urmă mai multe întrebări decât răspunsuri.
CÂȘTIGĂ COROANA, SALVEAZĂ REGATUL!Grey cunoaște identitatea adevăratului moștenitor, dar a jurat să păstreze acest secret. Devenit fugar după ce a ucis-o pe vrăjitoarea malefică Lilith, tânărul nu este deloc dornic să-l provoace pe Rhen – asta până când Karis Luran amenință să atace din nou. Însăși fiica acesteia, Lia Mara, vede slăbiciunile crudului plan al mamei sale, însă poate ea să-l convingă pe Grey sa i se împotrivească lui Rhen, chiar dacă ar face-o pentru binele regatului Emberfall?
Antrenantă și imposibil de lăsat din mână, seria „Distrugătorii de blesteme” continuă cu cel de-al doilea volum, în care loialitățile sunt puse la încercare, iar o nouă iubire înflorește într-un regat aflat în prag de război.
„Având parte de un erou tulburător de idealist, de o eroină hotărâtă și plină de principii și de o suită de personaje secundare cutezătoare, O inimă aprigă și frântă este fermecătoare, antrenantă și te va face să-ți dorești imediat noi aventuri!” The Nerd Daily
„Această continuare nuanțată oferă o nouă perspectivă și scoate în evidență valoarea și complexitatea relațiilor frățești și romantice deopotrivă.” Kirkus
„Personaje convingătoare, dileme etice, aventuri sentimentale care se înfiripă când nu te aștepți și provocări non-stop, în vreme ce eroii înfruntă forțe întunecate în regatul Emberfall.” Common Sense Media
„Un fantasy deosebit de captivant și pe care îl vei citi dintr-o suflare, O inimă aprigă și frântă are un final cu siguranță pe gustul cititorilor și care promite noi și noi peripeții.” Foreword Reviews
-
Destinele noastre zbuciumate63.33 LEI
După ce și-a sacrificat relația cu Roma pentru a-l proteja de conflictul din moși strămoși, Juliette s-a transformat într-o fată cu o misiune clară în minte. O singură mișcare greșită, iar vărul ei va interveni ca să-i uzurpe locul de moștenitoare a Bandei Stacojii. Singura cale de a-l salva de mânia Stacojiilor pe băiatul pe care-l iubește este ca acesta să-i dorească moartea după ce i-a ucis cu sânge rece prietenul cel mai bun. Însă dacă Juliette s-ar face într-adevăr vinovată de crima pe care Roma crede că a comis-o ea, atunci respingerea lui poate că ar durea mai puțin.
Roma încă mai încearcă să-și revină după moartea lui Marshall, în timp ce vărul său Benedict abia vorbește cu el. Tânărul știe că poartă vina de-a fi lăsat-o pe nemiloasa Juliette în viață și este hotărât să îndrepte lucrurile – chiar dacă asta ar însemna să o ucidă pe fata pe care o iubește și o urăște cu aceeași intensitate.
Apoi un pericol monstruos își face apariția în oraș și, în pofida secretelor care îi țin departe unul de altul, Juliette trebuie să câștige cooperarea lui Roma dacă vor să distrugă odată pentru totdeauna această amenințare. Shanghaiul dă deja în clocot: naționaliștii organizează proteste, zvonurile despre un război civil se aud la tot pasul, iar domnia gangsterilor pare să fi ajuns la final. Roma și Juliette trebuie să-și uite diferendele pentru a lupta cu monștrii și cu politica, însă tot nu sunt pregătiți pentru a înfrunta cea mai mare amenințare dintre toate: să-și ocrotească inimile una de alta.
-
Șase cocori stacojii66.07 LEI
O prințesă în exil, un dragon metamorfic, șase cocori fermecați și un blestem cumplit…
Inspirat din basme și povești asiatice, acest roman fantasy plin de sensibilitate imaginat de autoarea seriei SÂNGE DE STELE este perfect pentru cei care au îndrăgit Zestrea Orishei!
Shiori’anma, singura prințesă din Kiata, are un secret. Prin vene îi curge magie, care a fost interzisă în regatul sau. De obicei, tânăra se pricepe să își strunească darul, însă, în dimineaţa logodnei sale, Shiori își pierde controlul.
La început, greșeala ei pare pur și simplu noroc chior, căci împiedică nunta pe care, de altfel, prințesa nu și-a dorit-o niciodată. Amănuntul însă nu îi scapă Raikamei, mama vitrega a lui Shiori.
Vrăjitoare la rândul ei, Raikama o alungă din regat pe tânăra prinţesă, iar pe frații acesteia îi transformă în cocori. Mai mult decât atât, o avertizează pe Shiori să nu sufle niciun cuvânt despre asta, căci pentru fiecare sunet care îi va părăsi buzele, unul dintre frații ei va muri.
Fără bani, fără voce și singură, Shiori pornește în căutarea rudelor ei, dar are surpriza să descopere o conspirație întunecată al cărei scop este îndepărtarea de la tron a familiei sale. Tânăra poate îndrepta lucrurile, dar, pentru a face acest lucru, trebuie să aibă încredere într-o pasăre de hârtie, un dragon incredibil de ager și chiar și în tânărul cu care a luptat atât de mult să nu se mărite. În plus, trebuie să accepte magia la care a fost învățată toată viața să renunțe, indiferent de prețul pe care îl are de plătit.
Țesând laolaltă elemente din povești precum Lebedele ori Cenușăreasa, dar și din legende chinezești, Elizabeth Lim imaginează un basm fantastic unic și fermecător, care va rămâne multă vreme în inimile cititorilor săi.
-
Vraja oaselor în zori de zi58.04 LEI
De secole, Descântătoarele de Oase călăuzesc spiritele celor răposați, o misiune periculoasă care presupune sacrificiul sufletelor pereche – bărbații meniți să le iubească și să piară. Însă Ailesse, Sabine și Bastien se străduiesc să-și făurească propriul drum și să rescrie regulile Vieții de Apoi, încercând în același timp să distrugă legăturile care au condus la moartea multor oameni, inclusiv a tatălui lui Bastien.
Sabine se străduiește să-și păstreze autoritatea în calitate de conducătoare a familiei – rol care i-a fost menit surorii sale –, luptând totodată să controleze puterea violentă a șacalului care sălășluiește înlăuntrul ei.
Bastien se confruntă cu o nouă dilemă, întrucât spiritele Vieții de Apoi amenință sufletele prietenilor săi și chiar și sufletul propriului tată.
Ailesse încearcă să reziste cântecului de sirenă al mamei ei atunci când e chemată spre versiunea sa din Viața de Apoi. Dar cum își va putea salva prietenii dacă dispare din lumea lor?
Această continuare captivantă a romanului Vraja oaselor sub clar de lună este o poveste despre dragoste, familie și perseverențăîn care trei prieteni caută curajul și puterea de a spulbera hotareledintre vii și morți.
-
Dragonii pârjolitori (seria Elementalii, vol.2)52.75 LEI
După bătălia cumplită dintre Lupii Gheții și Dragonii Pârjolitori, Anders și sora lui geamănă, Rayna, se regăsesc. Însă nu au timp să se bucure: în fortăreața din munte, de la Drekhelm, Anders și prietena lui lup, Lisabet, sunt văzuți ca o amenințare. Doar liderul dragonilor îi poate ține în siguranță.
Când temperatura începe să scadă în tot Vallenul, tinerii eroi află că lupii au furat Piatra Zăpezii, un artefact care poate modifica temperatura, și toți dragonii sunt acum în pericol. Încercând cu disperare să restabilească pacea, Anders apelează la ajutorul noilor săi prieteni aruncători de flăcări pentru a opri planul de atac al lupilor.
Împreună, foștii rivali trebuie să pornească în căutarea pieselor ce alcătuiesc Sceptrul Soarelui, singurul artefact care poate neutraliza Piatra Zăpezii. Căci aceste două artefacte, dacă sunt folosite nechibzuit, pot distruge orice speranță pentru un armistițiu…
Când lupta pentru putere este tot mai încrâncenată, iar soarta prietenilor lui – din ambele tabere – este în joc, va reuși Anders să împiedice izbucnirea unei noi bătălii pe viață și pe moarte?
-
Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătățuri trăsnite36.95 LEI
La aproape 13 ani, Leep este un vlogger deja faimos, cu foarte mulţi follower-i. Sunt vremuri de pandemie, foarte asemănătoare celor pe care le traversăm noi acum, dar activitatea lui online este efervescentă. Poveştile lui îi ţin pe prietenii virtuali cu ochii în ecran. Acum Leep are o problemă, una mare de tot: cum îşi va aniversa el ziua de naştere, cu atâtea restricţii? Pentru că un vlogger ca el nu-şi poate aniversa ziua de naştere oricum, ci, aşa cum spune chiar el, trebuie să fie ceva „wow!”. Cu atât mai mult cu cât toată lumea aşteaptă asta de la el. Leep cere sugestii în stânga şi-n dreapta, iar în mintea lui se coace un plan îndrăzneţ. Unul în care colegii lui de şcoală & cartier, cu care acum se întreţine online, inventând animale fabuloase, pe care unchiul Vladimir încearcă să le creeze în laborator, au un rol esenţial. Astfel, Pixie, Griffo, Pikaciuu, Skelly şi enigmaticul Pleosk sunt atraşi într-o aventură. Una pe care toţi follower-ii lui Leep o vor urmări cu inima cât un purice, şi noi odată cu ei. Dar totul e bine când se termină aproximativ rău!