Young Adult
-
Până la ultima suflare44.29 LEIEpuizat din stoc
UNELE IUBIRI NU SE STING PANA LA ULTIMA SUFLARE...
Fiecare alegere are consecințele ei, dar Layla, fata de șaptesprezece ani, se confruntă cu ele mai mult decât oricine altcineva. Lumina sau întuneric. Maleficul demon, Prinț Moștenitor al Iadului, Roth, sau Zayne, chipeșul și protectorul Gardian, despre care niciodată nu credea că va fi al ei. Cel mai dificil, însă, este să decidă în care parte să aibă încredere. Layla mai are o problemă. Lilinul, cel mai fatal dintre demoni, a fost eliberat, provocând prăpăd în viața celor apropiați... inclusiv a celui mai bun prieten al ei. Pentru a-l salva pe Sam de la o soartă cu mult, mult mai rea decât moartea, Layla trebuie să facă pact cu dușmanul, salvând în același timp orașul – și rasa umană – de la distrugere.
Sfâșiată între două lumi și doi băieți diferiți, Layla nu are nicio certitudine, cu atât mai puțin aceea a supraviețuirii, mai ales după ce o înțelegere mai veche revine în prezent și îi bântuie pe toți. Dar uneori, când secretele sunt pretutindeni și adevărul pare greu de recunoscut, trebuie să-ți asculți inima, să alegi de care parte să fii... și apoi să lupți din toate puterile...
-
Fericiți până la adânci bătrâneți (o antologie din seria Alegerea)47.46 LEIÎnainte ca AMBERLY să ajungă la palat… făcea parte din Patru și era îndrăgostită de cineva din Unu. Înainte ca MAXON să o întâlnească pe fata visurilor sale… a fost băiatul visurilor altei fete. Înainte ca ASPEN să-și deschidă suf letul pentru altcineva… era hotărât să lupte pentru prima iubire. Înainte ca MARLEE să se poată îndrăgosti de un prinț… a iubit un gardian. CONȚINE: PRINȚUL, GARDIANUL, REGINA, FAVORITA Scene exclusive Ilustrații bogate Epilog bonus pentru Aleasa și multe altele!
-
Cabina de săruturi 239.01 LEIElle Evans și Noah Flynn sunt convinși că dragostea lor este puternică, mai ales de când nu trebuie să se mai ascundă, însă anul acesta au parte de o nouă încercare: Noah a plecat la facultate, la cinci mii de kilometri depărtare. Să faci să funcționeze o relație la distanță nu e tocmai rețeta pentru o iubire ca-n povești! În cele din urmă, apelurile video și SMS-urile nu pot suplini totul. Așa că, atunci când vede o postare în care Noah este alături de altă fată, Elle își dă seama că tot nu are încredere deplină în băiatul rău de care s-a îndrăgostit. Oare Noah chiar s-a schimbat și îi poate oferi lui Elle fericirea pe care o merită? Sau va fi nevoită să îl sărute de adio?
-
Străjerii cetății (vol. I): Bestiarul lui Axlin15.86 LEI
Vîrsta recomandată 12+
Lumea lui Axlin e ameninţată de monştri. Unii îi atacă pe călători pe drum, alţii asaltează cătunele pînă cînd reuşesc să le facă una cu pămîntul, iar alţii se furişează noaptea prin case şi răpesc copiii adormiţi. Axlin a crescut cu spaima că în orice clipă le-ar putea cădea victimă. Oamenii din cătunul ei le-au rezistat monştrilor vreme de generaţii şi au învăţat să se ferească de ei pe cît posibil. Dar, într-o zi, Axlin descoperă că există multe feluri de monştri, că fiecare cătun se luptă cu propriile coşmaruri şi că sînt creaturi pe care nu le cunoaşte şi de care nu are habar cum să se apere. Axlin este scribul cătunului ei, singura care ştie să scrie şi să citească. Aşa că nimeni din jur nu înţelege importanţa muncii sale. Dar ea e hotărîtă să afle tot ce poate despre monştri şi să-şi pună descoperirile într-o carte ce i-ar putea ajuta pe alţii să înveţe cum să se apere. De aceea hotărăşte să plece într-o călătorie împreună cu Străjerii ca să adune cunoştinţele de generaţii ale cătunelor în lupta lor inegală cu monştrii. Totuşi, de-a lungul călătoriei va descoperi lucruri pe care nici nu şi le-ar fi imaginat cînd a pornit la drum.
-
AdevărulPreț special 7.67 LEI Preț standard 30.66 LEI
Traducere de Camelia Dinică
Vestea bună era că mă iubea în continuare. Vestea proastă, că părinții ei, nu.
Acuzat pe nedrept de o crimă pe care n-a comis-o, tânărul Éric părăsește centrul pentru minori în care și-a petrecut ultimii patru ani și încearcă să se reintegreze într-o societate plină de prejudecăți ‒ și de tentații ‒, care nu e gata să-l primească cu brațele deschise. Îi dau putere teama de a nu fi absorbit în viața cartierului imund de la periferia Barcelonei, unde trăiște fami¬lia sa, dorința de a-și continua studiile, bucuria de a citi și dragostea pentru Xenia, în calea căreia se ridică atâtea piedici. Vor fi cărțile și fata pe care o iubește argu¬mente îndeajuns de puternice pentru a depăși greutățile de acum?
Cred că doar disperarea sau singurătatea sau un amestec sinucigaș din ambele m-a făcut să formez numărul Xeniei, deși știam că nu aveam cum să vorbesc cu ea. Am înregistrat o tăcere lungă de peste două minute. În ea reuneam toată tristețea, toată singurătatea, toată furia mea.
Romanul Adevărul (2017), continuarea bestsellerului premiat Minciuna (2015), dovedește încă o dată forța creatoare a autoarei și abilitatea ei de a scrie povești puternice, emoționante și pline de empatie. Personajele sale – adolescenți cărora viața le servește uneori lecții dure – reușesc să își dea singure o nouă șansă și să își găsească propriul drum.
-
Inima fetelor arde mai intens47.57 LEI
Un roman de debut electrizant, despre legătura extraordinară dintre două fete pe care împrejurările le-au despărțit, dar care se caută cu stăruință una pe cealaltă.
Poornima și Savitha se lovesc de trei obstacole: sunt sărace, sunt ambițioase și sunt fete. După moartea mamei ei, Poornima întâlnește foarte puțină bunătate în viață. Ei îi revine sarcina de a avea grijă de frați până când tatăl ei îi găsește soț potrivit. Așa că, atunci când Savitha intră în gospodăria lor, Poornima e intrigată de fata aceasta veselă, care gândește pe cont propriu. Dintr-odată, satul lor din India nu mai pare chiar atât de sufocant de mic, iar Poornima începe să-și imagineze o viață dincolo de căsătoria aranjată. Dar în momentul în care un act de cruzime îngrozitor o forțează pe Savitha să plece, Poornima lasă în urmă tot ce îi era cunoscut pentru a-și găsi prietena.
Călătoria o poartă prin cele mai întunecate unghere ale lumii interlope din India, de pe un continent pe altul și, în cele din urmă, într-un complex de apartamente din Seattle. Alternând perspectivele fetelor pe măsură ce se confruntă cu obstacole extrem de dificile, romanul lui Shobha Rao înfățișează două eroine care nu își pierd niciodată speranța ce arde înăuntrul lor.
Aleasă drept una dintre cele mai bune carți ale anului de către The Washington Post, NPR, Shelf Awareness, Paste, LitHub, Real Simple. Finalistă 2018 Goodreads Choice Awards, la categoria Best Fiction
Inclusă pe lista lungă a Premiului pentru Primul Roman 2018 a Center for Fiction.
Recenzii editoriale
„Incandescent… Un portret virulent a ceea ce pare a fi feminismul într-o mare parte a lumii.” — Vogue
„O plăcere pentru fanii Elenei Ferrante, cartea explorează legăturile de prietenie și felul în care ambiția feminină se lovește de constrângerile sărăciei și ale societăților patriarhale.” — The Huffington Post
„Inima fetelor arde mai intens de Shobha Rao mi-a făcut inima țăndări. Cioburi de inimă peste tot. Sunt uluită de căldura și de umanitatea din această carte, chiar dacă explorează anumite locuri incredibil de întunecate. O să-mi rămână gândul la această carte pentru o vreme și o să auziți multe despre ea.” — Charlie Jane Anders, autoarea cărții Toate păsările din cer
„Un debut impresionant, romanul este o mărturie a trăiniciei pe care o are prietenia dintre femei… Shobha Rao ne uimește cu romanul ei de debut nu numai prin proza superbă, ci și prin măiestria cu care stăpânește ritmul. În scriitura lui Rao, tema aceasta gravă, dură, care altfel ar fi putut deveni tulburătoare prin onestitatea totală, este fluidă și propulsivă. Romanul nu pierde nicio clipă din vedere cele două suflete sensibile și puternice aflate în centrul lui, iar cititorul rămâne fără suflare în fața puterii lor.” — Shelf Awareness
„Fascinant… Paginile se întorc întruna, limbajul este liric și încântător și numeroase formulări cer o pauză pentru a fi analizate… Rao este o scriitoare talentată și sigură pe ea, capabilă să gestioneze o linie narativă amplă și ambițioasă.” — The New York Times Book Review
„O poveste incredibil de autentică și de fascinantă despre două tinere între care se creează o legătură puternică în timp ce țes pânză pentru sariuri într-un mic sat indian dominat de sexism și de misoginie.” — nStyle
„Cu certitudine, o lectură obligatorie pentru cititorii cărora le plac autori precum Nadia Hashimi și Khaled Hosseini.” — Bustle
„Cartea are o forță emoțională uriașă și o narațiune fascinantă, care îl vor purta pe cititor până la finalul tulburător… Romanul este o mărturie puternică despre modul în care un lucru în aparență mărunt, precum prietenia dintre două fete, poate deveni un mijloc de a rezista oprimării.” — Dallas Morning News
„Încântător… Proza magnifică surprinde nuanțele și intensitatea a două prietene foarte bune, pe cale să treacă la o maturitate nesigură și precară… Un studiu incisiv al unei legături de prietenie indestructibile.” — Kirkus Reviews
-
Vraja spinilor51.80 LEIEpuizat din stoc
O ucenică. O bibliotecă magică. Un vrăjitor puternic.
Și o luptă pe viață și pe moarte pentru salvarea Marilor Biblioteci.Toți vrăjitorii sunt malefici. Elisabeth a știut asta întotdeauna. Abandonată de mică, a fost crescută în una dintre Marile Biblioteci din Austermeer și a crescut printre unelte vrăjitorești – grimoare magice care șoptesc pe rafturi și își zornăie lanțurile de fier. Dacă sunt provocate, se transformă în monștri grotești din cerneală și piele.
Când un act de sabotaj eliberează cel mai periculos grimoar din bibliotecă, intervenția disperată a lui Elisabeth o implică în complot. Neavând pe nimeni altcineva la care să apeleze, cu excepția dușmanului ei de moarte, vrăjitorul Nathaniel Thorn, și a misteriosului său slujitor demonic, Silas, se trezește în mijlocul unei conspirații vechi de secole, care ar putea să ardă până în temelii nu numai Marile Biblioteci, ci și întreaga lume odată cu ele.
În timp ce legătura dintre ea și Nathaniel devine din ce în ce mai strânsă, Elisabeth începe să pună sub semnul întrebării tot ce a fost învățată – despre vrăjitori, despre bibliotecile pe care le iubește, despre sine însăși. Pentru că Elisabeth are o putere pe care niciodată nu ar fi bănuit-o și un viitor pe care niciodată nu și l-ar fi putut imagina.
-
Cum să te împrietenești cu întunericul62.37 LEI
Iată ce se întâmplă când îți moare mama.
Este cea mai frumoasă zi de vară și afară este întuneric. În casa ta este întuneric, la fel și în camera ta, la fel și în inima ta. Te simți de parcă întunericul te va rupe în bucăți.
Așa se simte Tiger. Întotdeauna au fost doar ea și mama ei, împotriva lumii întregi. Într-o zi, mama ei moare. Iar Tiger rămâne singură.
Iată cum te poți împrieteni cu întunericul.
-
Regina fără regat58.14 LEI
Puterea este mult mai ușor de dobândit decât de păstrat – iată o lecție pe care Jude a învățat-o când a renunțat la controlul asupra regelui malefic, Cardan, în schimbul unei puteri nemăsurate.
Acum, când este Regina muritoare și exilată a Tărâmului Zânelor, Jude e lipsită de putere și devastată de trădarea lui Cardan. Așteaptă răbdătoare momentul în care să-i ceară înapoi tot ce a luat de la ea. Iar oportunitatea se ivește în persoana înșelătoarei sale surori, a cărei viață de muritoare este în primejdie. Ca să o salveze, Jude trebuie să se aventureze în periculoasa Curte a Zânelor și să dea piept cu sentimentele pe care le are de ceva vreme pentru Cardan.
Dar Regatul Elfhame nu mai este așa cum l-a lăsat. Un război e pe cale să izbucnească și Jude este prinsă în intrigile sângeroase ale acestui conflict. Iar când un blestem vechi și puternic se dezlănțuie, răspândind panica în tot regatul, Jude este nevoită să aleagă între ambiție și umanitate…
-
Nightbooks: Captiv în poveste41.23 LEIEpuizat din stoc
Un băiat devine prizonierul unei vrăjitoare și trebuie să-i spună în fiecare seară o poveste înfricoșătoare pentru a supraviețui. Acest palpitant fantasy contemporan aduce la viață magia și arta povestirii.
Poveștile ingenioase și înspăimântătoare scrise de Alex sunt singurele care o fac fericită pe vrăjitoarea Natacha, dar în curând băiatul va termina paginile pe care le are de citit și va rămâne prizonier pentru eternitate. Puștiului i-au plăcut toată viața poveștile de groază și știe că cele mai multe nu au un final fericit. Acum, când Alex e captiv într-o poveste cu adevărat înfricoșătoare, e disperat să găsească un final diferit și o cale de a evada din acest loc extrem de ciudat.
Această variantă modernă a poveștii Șeherezadei e perfectă pentru fanii cărților Coraline și O Poveste Grimminală. Cu tot soiul de ponturi despre cum să creezi suspans într-o povestire, cum să ieși din blocajul scriitorului și să țeși intrigi palpitante, Nightbooks: Captiv în poveste e cartea ideală pentru autorii la început de drum și pentru toți cititorii de povești adorabil de întunecate.
-
Pe pământ suntem strălucitori o clipă55.00 LEI
Bestseller New York Times, nominalizată la National Book Award.
Pe pământ suntem strălucitori o clipă este scrisoarea unui fiu către mama sa care nu știe să citească. Naratorul, Little Dog, are aproape treizeci de ani când scrie această scrisoare în care scoate la lumină istoria familiei care a început înainte de nașterea lui – o istorie cu epicentrul în Vietnam – și de care se servește apoi pentru a-i oferi mamei acces la porțiuni din viața sa necunoscute acesteia, toate culminând cu o revelație de neuitat.
Pe pământ suntem strălucitori o clipă este în egală măsură despre puterea care vine din a-ți spune propria poveste și despre lipsa de putere care-ți anulează identitatea atunci când nu ești auzit.
Cu o grație și urgență uluitoare, Ocean Vuong scrie despre oameni prinși între lumi diferite și întreabă cum ne vindecăm și ne salvăm unii pe ceilalți fără a uita cine suntem. Cum este posibilă supraviețuirea și cum o putem transforma într-un fel de bucurie sunt întrebările care propulsează cel mai important roman de debut din mulți ani.
„Pe pământ suntem strălucitori o clipă va fi descrisă – pe bună dreptate — drept o carte luminoasă, tulburătoare, importantă, necesară. Însă cuvântul la care mă tot întorc este crudă: atât de puternice sunt emoțiile din ea și felul în care te simți după ce o citești — răzuit până la os. Cu precizia poetului, Ocean Vuong investighează dacă a-ți pune experiența în cuvinte poate crea punți peste răni întinse pe mai multe generații și dacă e posibil să fim vreodată înțeleși cu adevărat de cei pe care-i iubim cel mai mult” — Celeste Ng, autoarea romanelor Tot ce nu ți-am spus și Mici focuri pretutindeni
„Pe pământ suntem strălucitori o clipă este unul dintre cele mai frumoase romane pe care le-am citit vreodată, o minunăție literară și o operă de un extraordinar umanism. Este despre cine suntem și cum ne găsim pe noi înșine în propriile corpuri, în ceilalți, în țări, pe acest pământ: o adevărată capodoperă”. — Max Porter, autorul romanului Durerea e o făptură înaripată
„Apare din când în când un scriitor care-ți taie respirația. Citesc Pe pământ suntem strălucitori o clipă, iar prin trupul meu circulă atât de puțin aer în timpul lecturii. Când scrisul e atât de bun, cine mai are nevoie de aer?” — Jacqueline Woodson, autoarea romanului Red at the Bone
„O scrisoare de dragoste vineție, bulversantă care nu va fi trimisă niciodată. O mărturie puternică despre magie și pierdere. O minune”. — Marlon James, autorul romanului Black Leopard, Red Wolf
„Este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit. Mereu îmi doresc ca poeții mei preferați să scrie romane, iar în cazul acesta dorința mi s-a îndeplinit. Ocean Vuong este un maestru. Cartea este o capodoperă. Pe pământ suntem strălucitori o clipă aduce o odă pierderii și luptei, identității de vietnamez american, orașului Hartford din Connecticut, fiind în același timp o odă epistolară închinată unei mame despre care nu suntem siguri că știe să citească. Am îndoit atât de multe pagini încât aproape am frânt cartea – și odată cu ea, aproape m-am frânt și eu”. — Tommy Orange, autorul romanului There There
„Vuong este un scriitor curajos. Merge la sursa durerii și creează un roman saturat de tânjire și suferință (…) Transformând emoționalul, visceralul, personalul în politic, el scrie un roman de neuitat — cu adevărat strălucitor —, o carte care urmărește să-și afecteze cititorii la fel de profund cum este afectat Little Dog nu doar de iubitul lui, ci și de persoana care l-a adus pe lume”. — Viet Thanh Nguyen, TIME
„Abordarea radicală a formei și combinația curajoasă de reflexii personale, rememorări istorice și explorare sexuală îl fac fără îndoială pe Vuong urmașul literar al lui Walt Whitman. Pornind de la o condiție cât se poate de marginală, a produs o operă lirică de descoperire de sine șocant de intimă și în mod pregnant universală”. — Ron Charles, Washington Post
-
Moarte de cerneală (Lumea de cerneală #3)Preț special 44.69 LEI Preț standard 59.58 LEIEpuizat din stoc
Povestea lui Fenoglio este pe cale să fie rescrisă. Ombra se confruntă cu noi pericole, în timp ce furia prințului Cap-de-viperă se dezlănțuie. Sunt făcute noi alianțe, au loc răsturnări de situație, iar Mo e nevoit să pună capăt nemuririi prințului înainte de sfârșitul iernii, altfel viața lui și a lui Meggie e în mare primejdie.
„Meggie, a spus Fenoglio încet... Tatăl tău e ca Prințul Negru! Îi este milă de cei sărmani. Nu eu i‑am scris lucrurile astea în inimă, erau dintotdeauna acolo! Tatăl tău nu s‑a dus din cauza mea în Ombra – el s‑a dus în Ombra pentru copiii care dorm acum în peșteră. Poate că ai dreptate. Poate că povestea asta îl schimbă, dar și el schimbă povestea.“
„O grădină narativă a plăcerilor, un caleidoscop colorat, un omagiu adus cărții însăși și neînțelesei arte a cititului cu voce tare.“
Spiegel Spezial
„Trilogia Corneliei Funke este o dovadă că cititul, scrisul și povestitul pot cu adevărat să schimbe lumea.“
KidsReads
-
Pisicile razboinice (vol. 20): Sub semnul stelelor. Ecouri pierdute45.35 LEI
A doua aventură desfășurată Sub semnul stelelor
Al doilea volum din noua serie Pisicile Războinice surprinde cele trei personaje-cheie din Clanul Tunetului în încercarea de a înțelege cum pot folosi puterea care le-a fost hărăzită de profeție.
Semnificația profeției străbunilor a fost dezvăluită. Flacără de Leu, Pană de Gaiță și Labă de Turturea sunt cele trei pisici care țin în labe puterea stelelor. Dar destinul le-a adus pe pisicile războinice din clanuri în fața unei continuări a profeției: „După gaița ageră și leul măreț, va sosi pacea, pe aripile blândei turturele”. Un nou mister, o nouă provocare pentru Cei Trei, care trebuie să dezlege enigma misiunii ce îi așteaptă.
Anotimpul rece se apropie cu pași repezi. Prada este din ce în ce mai greu de găsit. În astfel de vremuri potrivnice, pisicile intră din nou în conflict din cauza împărțirii teritoriilor de lângă lac. Iar războinicii malefici din Pădurea Întunecată profită de atmosfera încordată. Apelează la diverse strategii pentru a-și pregăti victoria în lupta crâncenă care urmează. Țes intrigi și sădesc speranțe deșarte în sufletele pisicilor influențabile.
La rândul ei, însăși natura dezlănțuită dă semnale de luptă. Clanul Tunetului este greu încercat. Liderul Stea de Foc este pus în fața unei decizii care va schimba soarta clanurilor pentru totdeauna.
„O carte plină de suspans, pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.” - Publishers Weekly
„După ce citești Pisicile Războinice, nu mai ai încredere nici măcar în Motanul Încălțat.” - Kirkus Review -
Salutări din Protecția Martorilor41.23 LEIEpuizat din stoc
Un debut amuzant și tulburător. Un roman despre o fată din sistemul de plasament care intră, alături de noua ei famile, în Programul de Protecție a Martorilor și află, astfel, cât de complicat și de periculos este să te ascunzi în văzul tuturor.
Nicki Demere este orfană și fură din buzunare. Întâmplător, este și cea mai nimerită persoană să țină în viață o familie…
Agenții federali americani sunt în căutarea fetei perfecte, care să-i ajute să ascundă o mamă, un tată și un fiu, vânați de cei mai periculoși criminali din țară. Până la urmă, băieții cei răi caută o familie cu un singur copil, nu cu doi, iar implicarea unei fete cu școala vieții, care știe câte ceva despre cum să ascunzi tot felul de lucruri, s-ar putea să fie exact ce le trebuie agenților.
Nicki jură că este în stare să țină la adăpost familia Trevor, dar pentru asta, va fi nevoită să facă slalom printre ucigași plătiți și agresori cibernetici. În plus, la școală trebuie să treacă neobservată, prin urmare agenții îi impun și ce note trebuie să primească: 7, nu mai mult, nu mai puțin. În timp ce jonglează cu responsabilitățile noii sale identități, Nicki descoperă un adevăr neașteptat: cele mai serioase amenințări la adresa noii sale familii vin chiar din propriul ei trecut.
-
Șarpe & porumbel58.04 LEI
O vrăjitoare și un vânător de vrăjitoare uniți într-o sfântă căsătorie. Povestea asta nu se poate sfârşi decât într-un singur fel – UN RUG ȘI UN BĂȚ DE CHIBRIT.
În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei de vrăjitoare, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug.
Ca membru al Vânătorilor, ordin sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți la un compromis imposibil – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, totuși neavând cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere.
Iar dragostea ne prostește pe toți.
DOI UNIȚI CA UNUL, PENTRU A SE IUBI, A SE ONORA SAU A ARDE.
ODATĂ PĂTRUNȘI ÎN LUMEA FEMEILOR PUTERNICE, A MAGIEI NEGRE ȘI A IUBIRILOR INCREDIBILE DIN ACEST PRIM VOLUM, CITITORII VOR ARDE DE NERĂBDARE SĂ-ȘI CONTINUE PERIPLUL.
„Personaje bine realizate și o lume plurivalentă, cu aer franțuzesc, alcătuiesc un fundal consistent, dar centrul de interes al acestui roman fantasy este povestea de dragoste, complicată și adesea fierbinte, dintre Lou și Reid.” — Booklist
„Un debut de excepție, plin de tot ce îmi place mai mult: o eroină plină de vioiciune și bine portretizată, un sistem complex și mortal de magie și o poveste de dragoste arzătoare, care m-a făcut să citesc până târziu în noapte. Șarpe și porumbel este o bijuterie de carte.” — Sarah J. Maas, autoarea seriei Tronul de cleștar
„Îi va vrăji pe fanii poveștilor de dragoste.” — Kirkus Reviews
„Mahurin a reluat tema vrăjitoarei și a vânătorului de vrăjitoare, reîmprospătând-o. Lumea construită de ea o să-i atragă pe cititori, iar firea puternică, dar melancolică a eroinei Lou o să-i țină captivi în lectură.” — School Library Journal
„Mustește de intrigă și fiori.” — Bulletin of the Center for Children’s Books
-
Casa de sare și amărăciuni50.64 LEIEpuizat din stoc
Un conac la malul mării și douăsprezece surori blestemate…
Odinioară erau douăsprezece, însă acum în sălile uriașe de la Highmoor răsună singurătatea. Patru dintre fete și-au pierdut viața, fiecare moarte fiind mai tragică decât cea dinainte – ciumă, o cădere pe scări, înec, o alunecare de la înălțime. Acum, prin toate satele din jur se zvonește că familia ar fi blestemată de zei.
Tulburată de viziuni fantomatice, Annaleigh bănuiește că morțile surorilor sale nu au fost simple accidente. Fetele se furișează seară de seară la baluri strălucitoare unde dansează până la ivirea zorilor în rochii de mătase și conduri scânteietori. Annaleigh nu știe dacă să încerce să le oprească sau să se bucure și ea de aceste plăceri interzise. Mai ales pentru că nu știe cu cine – sau cu ce – dansează ele de fapt.
Dar când relația lui Annaleigh cu un străin misterios și plin de secrete devine tot mai serioasă, fata știe că trebuie să descopere cât mai repede întunericul care s-a abătut asupra familiei sale înainte de a-i cădea și ea victimă.
Casa de sare și amărăciuni este un roman captivant, plin de magie și de foșnet de rochii vaporoase pe holuri lungi și întunecate. Pregătiți-vă să fiți prinși în mrejele lui!
„O repovestire sinistră și frumoasă a basmului Cele douăsprezece prințese dansatoare, înțesată de fantome și zei, într-o lume fascinantă de la malul mării, pe care o citesc în timp ce îmi acopăr ochii.” Melissa Albert, autoarea romanului Crângul de Alun
„Veți păși într-un basm.” Stephanie Garber, autoarea romanului Caraval
„Evocatoare, atmosferică și captivantă.” Bustle
„De-a dreptul expresivă și fascinantă [...]. O alegere perfectă pentru evadarea din cotidian.” Hypable
„Este în același timp un basm, o poveste de dragoste pentru adolescenți (deși suficient de gotică pentru cititorii adulți) și un veritabil thriller”. The Wall Street Journal
„Amănunte evocatoare și o proză lirică, spirituală [...]. O poveste bogat concepută, care îmbină mitologia cu detaliile gotice.” Publishers Weekly
„Atmosfera vie și expresivă a romanului va mulțumi fanii stilului gotic.” The Bulletin
„Această repovestire sumbră a basmului Cele douăsprezece prințese dansatoare îmbină elemente de suspans și groază, pentru a realiza o variantă gotică dintr-o poveste cunoscută. O lume construită memorabil, populată de o familie blestemată.” Booklist
-
Pe val51.80 LEI
# 1 bestseller New York Times
Boston Globe – Horn Book Honor Book
„Fii gata pentru o nouă aventură: citește-o. Învață din ea. Savureaz-o." - Kirkus Reviews
Brianna, o adolescentă de culoare în vârstă de 16 ani, vrea să ajungă una dintre cele mai mari cântărețe de rap ale tuturor timpurilor. Tatăl ei, ucis chiar înainte să se îmbogățească, fusese o legendă a muzicii undergound, iar Bri nu poate fi mai prejos.
Dar e greu să fii pe val când la școală ești etichetată drept o elevă problemă, iar frigiderul de acasă e gol după ce mama ta și-a pierdut slujba. Bri își revarsă toată furia și frustrarea în primul său cântec, care devine viral… iar presa o numește fata de culoare care instigă la violență. Când însă un ordin de evacuare îi amenință familia, Bri acționează, chiar dacă asta înseamnă să întruchipeze tocmai personajul controversat în care a transformat-o publicul.
Îndrăzneț, profund și emoționant, Pe val reprezintă o odă închinată hip-hopului, de la una dintre cele mai puternice voci ale generației actuale de scriitori. E o poveste despre cum să lupți pentru visurile tale, chiar când totul îți stă împotrivă.
„Cu o asemenea demonstrație de forță, Thomas își dă măsura talentului său literar. Cu atenție și perspicacitate, ne pune în față o oglindă ce dezvăluie nedreptăți sociale îndelung ignorate." - New York Times Book Review
„În timp ce admite că societatea e gata să blameze adolescenții de culoare, Angie Thomas își lasă eroina să se împiedice și să cadă înainte să-și găsească drumul și propria voce. Din nou, Thomas vorbește despre adevăr fără să se teamă." - School Library Journal
„Romanul lui Angie Thomas le oferă tinerilor cititori și deopotrivă iubitorilor de muzică un omagiu adus părinților hip-hopului, dar și o confirmare a faptului că vocile feminine din rap nu se lasă niciodată mai prejos." - Washington Post
Angie Thomas s-a născut, a crescut și încă locuiește în Jackson, statul Mississippi. A obținut un master în scriere creativă, iar în adolescență a fost rapperiță, având chiar și o diplomă neoficială în hip-hop.
La Editura Trei, a apărut Ura cu care lovești, romanul ei de debut, care a fost inspirat de mișcarea Black Lives Matters și a ajuns pe locul întâi în topul bestsellerurilor New York Times, fiind publicat în peste douăzeci de țări. De asemenea, este în curs de ecranizare la Hollywood și a obținut nenumărate distincții, printre care William C. Morris Award, Boston Globe-Horn Book Award, Michael L. Printz Honor Book, două premii Good Reads Choice pe anul 2017 (Cel mai bun debut și Cel mai bun roman Young Adult), precum și o nominalizare la National Book Award.
Thomas a câștigat ediția inaugurală a bursei Walter Dean Myers (2015), oferită de asociația We Need Diverse Books, precum și Premiul de Literatură Pentru Copii Waterstones. -
Alys si Fiara35.94 LEI
Alys si Fiara nu e doar o carte despre paduri intunecate si creaturi care vaneaza noaptea. E si o poveste profund umana despre o fata care trebuie sa isi gaseasca locul intr-o lume care e, in acelasi timp, urata si frumoasa, rea si buna. Si trebuie sa descopere aceleasi lucruri ea insasi.
"In acest roman de debut cu o atmosfera intunecata, o tanara descopera, ca multi alti adolescenti, ca cel mai mare dusman e monstrul din ea. Ceea ce e dureros de poetic." Sami Thomanson, Square Books, Oxford, Mississippi
-
Turnul zorilor (seria Tronul de clestar, partea a VI-a)67.67 LEIEpuizat din stoc
Chaol Westfall și Nesryn Faliq au ajuns în strălucitorul oraș Antica în încercarea de a încheia o alianță cu khaganul Continentului Sudic, ale cărui armate vaste par a fi ultima speranță pentru Erilea. Dar prezența lor acolo mai are un scop. Ei vor să ajungă la Torre Cesme, locul în care trăiesc cei mai buni vindecători din lume, singurii care ar putea să-l facă pe Chaol să meargă din nou. După ce a trăit suferințe de nedescris în copilărie, Yrene Towers nu are nicio dorință să-l ajute pe tânărul lord din Adarlan, darămite să-l vindece. Însă a depus un jurământ de a-i alina pe cei aflați în suferință și îl va respecta. Tânăra ajunge să îl însoțească pe un drum dureros și plin de obstacole, fiind nevoită să înfrunte și demonii din ea, nu doar întunericul care i-a rănit lui trupul și inima. Și Chaol, și Nesryn descoperă în Antica lucruri care îi vor schimba și care pot juca un rol mult mai important în salvarea Erileei decât s-ar fi așteptat.
-
Regatul sfărâmat58.14 LEI
Al cincilea volum din seria Familia Royal
Tragedie. Trădare. Încredere. Hartley trebuie să înfrunte realitatea – nu poți scăpa de cei din familia Royal. Fie trăiești după regulile lor, fie mori din cauza lor. Din clipa în care Hartley Wright l-a întâlnit pe Easton Royal, viața ei n-a mai fost la fel: dușmani se ascund după fiecare colț și pericole pândesc în spatele fiecărei uși. După un accident în care își pierde memoria, Hartley nu mai poate avea încredere în nimeni, nici măcar în băiatul cu ochi albaștri care îi promite că totul va fi bine. Fiindcă, deși memoria lui Hartley e plină de lacune, instinctele îi spun că Easton e periculos. Nu știe dacă are intenții rele sau, dimpotrivă, este tocmai salvarea ei. Un adevărat maestru al încurcăturilor, Easton îi trezește sentimente intense, dar prea confuze pentru ca fata să le poată descâlci. Easton vrea ca ea să-și amintească. Hartley crede că e mai bine să uite. Și s-ar putea să aibă dreptate.
"O lectură pur și simplu încântătoare." - Kirkus Reviews
„Dacă vrei o experiență intensă, care să te facă să te simți ca într-un film și să-ți dorești mai multă aventură, nu ezita să citești Regatul sfărâmat!" - Tied Up in Romance
„Un amestec surprinzător de momente romantice și comice, străbătut de dramatismul inerent adolescenței." – Lustful Literature
-
Regele cicatricilor58.14 LEI
Prima parte din seria Nikolai Lantsov
O nouă aventură palpitantă în Universul Grisha
Nikolai Lantsov, tânărul şi chipeşul rege al Ravkăi, a trecut în timpul războiului civil printr-o încercare teribilă, care l-a schimbat pe viaţă — însă are de gând să ţină totul secret. Acum, când duşmanii se adună la graniţe, Nikolai — Regele Cicatricilor — trebuie să încheie noi alianţe, să umple vistieria regatului şi să îndepărteze pericolul ce ameninţă faimoasa Armată Grisha. Dar, pe zi ce trece, secretul îi este tot mai ameninţat, căci puterea întunecată din adâncul său devine tot mai greu de stăpânit, riscând să distrugă regatul. Cu ajutorul unui tânăr călugăr şi al unei Furtunoase legendare, Nikolai porneşte prin ţinuturile ravkane, în care se ascund cele mai tainice puteri magice, sperând să afle cum să învingă întunericul ce pune stăpânire pe el. Regele Cicatricilor e gata să rişte totul pentru a-şi salva ţara şi pe el însuşi. Dar poate că anumite răni nu se vindecă niciodată…
"Cu răsturnări de situație și revelații care se țin lanț, Regele Cicatricilor nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă. Personajele vii și dialogurile spumoase îți rămân în minte multă vreme după ce ai citit ultima pagină." - School Library Journal
„În Regele Cicatricilor, Bardugo îmbină cu talent și ingeniozi¬tate o intrigă politică palpitantă, personaje memorabile și aven¬turi care te țin în priză non-stop. Steaua lui Bardugo strălucește tot mai puternic!"- Booklist
„Bardugo descrie în detaliu o lume captivantă și diversă, populată de personaje care, în ciuda puterilor magice pe care le dețin, rămân cât se poate de umane. Le îndrăgești de la primele pagini și stai cu sufletul la gură pentru soarta lor până la final." - The Washington Post
-
Sălbaticele47.57 LEI
Cea mai bună carte a anului 2019 New York Public Library
Bestseller New York Times
A trecut un an și jumătate de carantină la Școala de fete Raxter, de când a apărut Toxul. Întâi au murit una după alta profesoarele. Trupurile elevelor s-au transformat în ceva ciudat și străin. Izolate de restul lumii și lăsate să se descurce singure pe insula pe care se află școala, fetele nu îndrăznesc să iasă dincolo de gard, unde Toxul a transformat pădurile în locuri sălbatice și periculoase.
Când Byatt dispare, Hetty va face orice ca s-o găsească: va sfida carantina și va înfrunta ororile de dincolo de gardul școlii.
Dar în lume află că povestea este mult mai complicată decât și-ar fi putut imagina.
„În parte thriller de supraviețuire, în parte poveste de dragoste postapocaliptică și în parte manifest feminist ecocritic, Sălbaticele este o carte ca un pumn zguduitor în plex." – Kirkus Reviews
„Debutul incisiv al lui Power este pus în lumină de o proză incitantă, relații convingătoare și o groază viscerală. Temele ecologiste și feministe sunt profunde, în special cele legate de costurile incalculabile ale experimentelor făcute pe corpul femeilor și forța solidarității feminine, dar și rezistența în mijlocul haosului ecologic și politic." - Publisher’s Weekly
„Această carte este atât de incisivă și are atât de multă emoție, transpusă în moduri atât de inteligente, încât sunt convins că va avea un succes impresionant." - Jeff Vandermeer, autorul bestsellerului Anihilare
„O poveste SF horror, feministă, LGBT+, cu fete reale, curajoase și imperfecte împotriva unei lumi care a luat-o razna." - Dawn Kurtagich, scriitoare
Rory Power a crescut în New England, unde locuiește și acum și lucrează ca editor de ficțiune polițistă și consultant pentru adaptări TV.
Are un doctorat în literatură de la Universitatea din East England și își amintește cu plăcere de perioada petrecută acolo, în parte pentru că a învățat-o mulțime de lucruri, dar, în principal, pentru că în campus găsea o grămadă de iepurași sălbatici.
Sălbaticele, un bestseller New York Times, este primul ei roman, iar în iulie 2020 urmează să apară cel de al doilea, Burn Our Bodies Down. -
Studiu despre magie (seria Cronicile din Ixia, vol. 2)47.46 LEI
TREBUIE SĂ ÎȘI ÎNFRUNTE TRECUTUL. TREBUIE SĂ ÎȘI STĂPÂNEASCĂ VIITORUL
Yelena s-a reîntors în patria sa natală, în Sitia. Numai că reuniunea cu membrii neamului Zaltana nu este chiar așa cum s-ar fi așteptat: deși părinții pe care nu și-i amintește o primesc cu brațele deschise, fratele mai mare o acuză că ar spiona pentru comandantul suprem al Ixiei. Tânăra își începe instruirea în arta practicării magiei, doar pentru a se trezi, în curând, prinsă în vâltoarea unui complot pentru cucerirea Ixiei de către un tânăr care pretinde c-ar fi cel din urmă prinț rămas în viață al fostei familii domnitoare. Cu un frate care îi vrea moartea, o profesoară care nu se dă în lături să o împingă dincolo de limite și magicieni care îi invidiază puterile, Yelena descoperă cât de important e să ai prieteni vechi dispuși să te ajute să le faci față noilor dușmani.
„Încântător și plin de viață, romanul Mariei V. Snyder este o combinație de fantezie și poveste de dragoste, care îi va cuceri pe cititori.” Publishers Weekly
-
Înfruntarea (seria Destinul Reginei, vol. 2)26.32 LEIEpuizat din stoc
Brienna a devenit, în sfârșit, maestră a cunoașterii și se străduiește să facă față provocărilor pe care le presupune noua ei viață, ca fiica adoptivă a lui Davin MacQuinn, un lord căzut în dizgrație, care a trăit în pribegie vreme de douăzeci și cinci de ani. Abia întoarsă de pe câmpul de luptă, fermecătoarea războinică este hotărâtă să o ajute pe Isolde Kavanagh să urce pe tron. Misiunea se dovedește a nu fi tocmai ușoară, căci mulți din clanul MacQuinn nu o acceptă, privind-o cu suspiciune. Brienna îl are însă alături pe Cartier, fostul ei profesor, lord al Casei Morgane. Împreună trebuie să zădărnicească planurile dușmanilor, să încheie noi alianțe și să se asigure că nimic nu va pune în pericol marea încoronare. Forțele răului pândesc din umbră, iar Brienna și Cartier descoperă că dragostea nu te face mai puternic, ci mai vulnerabil.
„A doua parte a seriei se îndepărtează oarecum de povestea de dragoste și aduce în prim plan mai multă acțiune, mai multe uneltiri și mai multă violență pe un tărâm fantastic, fără să lipsească și un strop de magie.” Common Sense Media
-
Regatul sufletelor (seria Ultima tămăduitoare, vol. 1)52.75 LEI
MAGIA ARE UN PREȚ... DACĂ EȘTI DISPUS SĂ-L PLĂTEȘTI
Născută într-o familie de tămăduitori puternici, Arrah tânjește să aibă și ea magie. Și totuși, Arrah dă întruna greș la vrăjile cu oase, nu reușește să-I invoce pe strămoși și nici nu poate vedea viitorul, iar ambițioasa ei mamă, cea mai puternică preoteasă a Regatului, o privește tot mai dezaprobator. Dar când copiii din oraș încep să dispară, Arrah este sufi cient de disperată să-l găsească pe făptaș cât să apeleze la un ritual periculos. Dacă nu are propria magie, va trebui să o cumpere – dându-și ani din viață.
Ce descoperă e și mai înspăimântător. Regele Demon, a cărui poftă nestăvilită de sufl ete aproape că a distrus lumea, dar care a fost înfrânt și întemnițat în cele din urmă de străvechii zei orisha, începe să se răzvrătească din nou. Singura speranță a lui Arrah de a-l opri este să-și sacrifice din ce în ce mai mulți ani din viață pentru a obține magie. Însă ar face orice ca să-I salveze pe oamenii pe care-i iubește, chiar dacă prețul pe care trebuie să-l plătească este mult prea mare.
Într-un roman de debut care-ți taie răsufl area, inspirat de povești despre credințele voodoo și perfect pentru fanii seriei TREI COROANE ÎNTUNECATE de Kendare Blake și ai trilogiei GRISHA de Leigh Bardugo, Rena Barron făurește o poveste magică întunecată, despre o fată captivă între zei, monștri și intrigile propriei mame.
„Extravagantă, captivantă și plină de toate lucrurile care-mi plac: o lume vie, o mulțime de personaje convingătoare și o tânără eroină dispusă să se ridice și să lupte pentru lucrurile în care crede. Această poveste impresionantă despre maturizare îți rămâne în minte mult după ce ai citit ultima pagină.” REBECCA ROSS, autoarea seriei DESTINUL REGINEI
„O carte în care vei descoperi o mitologie complexă, cu zei băgăcioși și răzbunători. Fanii genului fantasy vor găsi în acest roman un decor reconfortant și construit cu măiestrie.” BCCB
„În acest roman de debut captivant, o protagonistă tare ca o stâncă reușește să învingă sorții potrivnici.” BOOKLIST
„Proza bogată și imaginația nemărginită ale Renei Barron îl încântă pe cititor cu o lume dinamică, personaje convingătoare și întorsături de situație care te vor ține treaz toată noaptea. Regatul sufletelor te fascinează cu magia lui inedită și tulburătoare.” ELLY BLAKE, autoarea trilogiei FROSTBLOOD
„Fascinant și cuceritor, Regatul sufletelor transformă ambiția în sacrificiu și sângele în putere. Magia merită întotdeauna prețul plătit – și durerea suferită –, iar această carte înfățișează magia fetei de culoare într-o manieră desăvârșită.” DHONIELLE CLAYTON, autoarea seriei MAGIA FETELOR BELLE
-
Dorothy trebuie să moară! (seria Eliberarea Ținutului Oz, vol. 1)42.18 LEI
Amy Gumm este o adolescentă inteligentă, care avea deja suficiente probleme în Kansasul natal și fără să fie silită să supraviețuiască unei tornade. Iar atunci când furtuna o aruncă într-un tarâm magic în care lucrurile par să fi scăpat de sub control, viața sa o ia cu totul razna. În curând, tânăra se vede târâtă în mijlocul unui adevărat razboi civil care se poartă în ținutul Oz între popoarele asuprite și cei care îi sunt loiali lui Dorothy Gale, care nu mai e, nici pe departe, inocenta și drăgălașa fetiță pe care credeam că o știam cu toții din romanul lui L. Frank Baum, Vrăjitorul din Oz. O aventură palpitantă, un thriller în care forțele revoluționare ale Ordinului Celor Răi se confruntă cu o tirană nemilostivă și plină de cruzime. Concluzia rebelilor e una singură: DOROTHY TREBUIE SĂ MOARĂ!
„Dorothy trebuie să moară! este o lectură obligatorie pentru toți aceia cărora le plac poveștile extraordinare, care au fost reinterpretate și răsturnate pe dos.” Huffington Post
-
Eliberarea ținutului Oz. Nicăieri nu e ca în Oz21.03 LEI
Povestea lui Dorothy Gale, eroina principală a Vrăjitorului din Oz de L. Frank Baum, a părut să se încheie atunci când fata din Kansas s-a întors acasă, la ferma sărăcăcioasă a mătușii Em și a unchiului Henry. Numai că, atunci când ai cutreierat prin magicul Ținut Oz și te-ai desfătat cu minunățiile sale, prăfoasa prerie americană nu îți mai poate fi pe plac. Așa că, atunci când Dorothy primește o pereche de pantofi rubinii fermecați de la Glinda, Vrăjitoarea cea Bună de la Miazăzi, nu poate rezista ispitei de a se reîntoarce în tărâmul de basm. Tânăra pornește într-o nouă aventură, una în care va afla că magia și toți cei care o folosesc se schimbă în permanență. Și că, uneori, e tare greu să stabilești ce este Bine și ce este Rău. Sau dacă nu cumva pe tine însăți te paște pericolul de a te preschimba, dintr-o nevinovată eroină, într-o tirană nemilostivă, căci...
-
Întâlnire perfectă39.01 LEI
Brooks Rattigan știe clar ce vrea de la viață: să fie admis la Columbia University și să părăsească odată pentru totdeauna orășelul natal, unde nu se întâmplă nimic niciodată. Plictisit de moarte sau poate doar enervat din pricina răutății celor din jur, adolescentul se oferă să joace rolul iubitului de rezervă pentru verișoara unui coleg la Balul Bobocilor. Când primește și un bacșiș generos pentru eroica lui faptă, Brooks își dă seama că ideea de a fi „înlocuitor” nu a fost tocmai rea. Așa se face că, destul de repede, își oferă serviciile de escortă părinților superbogați care își doresc ca fetele lor să aibă un partener prezentabil și, mai ales, cuminte la evenimentele mondene ale anului. Societatea aleasă în mijlocul căreia ajunge să se învârtă e destul de crudă, așa că Brooks începe să înșire minciuni una după alta pentru a fi mai bine văzut, dar, până la urmă, cui îi pasă? Și ce ar putea merge prost?
„Cu siguranță va fi pe placul tinerilor care își doresc o altfel de poveste despre maturizare!” School Library Journal
„Ritmul frenetic și scriitura plină de vioiciune fac în așa fel încât această istorioară amuzantă să nu își piardă nicio clipă din farmec. Perspectiva unui «tip normal» asupra vieții celor bogați și privilegiați se încadrează bine în poveste, iar cititorul este îndreptățit să simpatizeze cu eroul uneori bădăran, dar întotdeauna bun la inimă.” Booklist
-
Oceanul care ne desparte36.90 LEIEpuizat din stoc
Suntem în 2002, la un an de la atentatele din 11 septembrie, iar Shirin tocmai a început să meargă la o nouă școală. Este o perioadă agitată pentru omenire, însă și pentru Shirin, o tânără musulmană de șaispre zece ani care se confruntă în continuu cu prejudecățile. Shirin este agresată zilnic – prin priviri nepoliticoase, comentarii umilitoare și chiar prin violență fizică. Totul se întâmplă ca reacție la rasa căreia îi aparține, la religia sa și la hijabul pe care îl poartă. De aceea, tânăra a decis că nu va mai avea încredere în oameni, nu va mai încerca să se integreze și nici nu va mai lăsa pe nimeni să se apropie de ea suficient, încât să fie rănită. Așa că își îneacă frustrările în muzică și în breakdance.
Însă, deodată, Ocean James apare în viața ei. Pentru prima oară, cineva se arată cu adevărat interesat să o cunoască. Cei doi tineri provin din două lumi ireconciliabile, iar Shirin se simte incapabilă să dărâme zidul de protecție pe care l-a clădit în jurul ei.
Tahereh Mafi, autoarea seriei ATINGEREA LUI JULIETTE, revine cu un roman emoționant, inspirat din propriile experiențe legate de dragoste, de pasiunea pentru breakdance și de impactul devastator pe care îl pot avea stereotipurile.
„Oceanul care ne desparte este ca o inimă deschisă – una care strălucește, care suferă, care simte dor nestăvilit și care, mai presus de orice, iubește cu patimă, în ciuda tuturor piedicilor. Chiar și peste ani, vă veți aminti exact momentul în care ați citit această carte. O poveste despre adevăr, iubire și bucurie, care depășește granițele.” Marie Lu, autoarea seriilor TINERELE ELITE și WARCROSS
„O explorare nedisimulată – și totuși extraordinar de elegantă – a identității, a singurătății și a familiei, onestă și plină de forță până la capăt! Tahereh Mafi dă tot ce are mai bun, iar cititorul are doar de câștigat.” Sabaa Tahir, autoarea seriei ELIAS și SPIOANA CĂRTURARILOR
„Este o carte splendidă! Dulce, dar neînfricată, frumoasă chiar și când descrie o realitate crudă. Proza lui Tahereh debordează de pasiune și de sinceritate. Fără să fie sentimentală, este plină de suflet. Cele mai bune cărți reușesc să te facă să reevaluezi lumea din jur, iar Oceanul care ne desparte se numără printre ele. Am adorat această carte!” Nicola Yoon, autoarea romanelor Și soarele e o stea și Absolut tot
-
Alex Blue, băiatul extraterestru36.95 LEIEpuizat din stoc
Roman cîștigător al Concursului de manuscrise Polirom Junior, ediția 2020
Vîrsta recomandată 10+
Cu ilustrații de Teodora Răileanu
Alex e un puşti mărunţel, vesel şi neastîmpărat, cu păr nisipiu şi ochi verzi-albăstrui. La cei unsprezece ani ai săi, e cel mai mic dintre prietenii lui. Cînd tot grupul de amici se grăbeşte pe biciclete spre fostul parc de distracţii ca să cerceteze o explozie bizară de artificii, el rămîne în urmă, pe cîmp. Aşa ajunge să trăiască aventura vieţii sale: fără să-şi dea seama, urcă la bordul unei nave extraterestre atent camuflate, cu destinaţia Xilon. Călăuzit de Xonya şi Xelen, Alex descoperă, plin de curiozitate, o planetă populată de uriaşi binevoitori şi paşnici, cu piele albastră, tehnologie şi obiceiuri stranii. Atunci cînd xilonienii sînt atacaţi şi înrobiţi de maleficii arborieni, după multe peripeţii, soarta lor ajunge în mîinile curajosului pămîntean. Va reuşi el să-i salveze pe toţi şi să se întoarcă acasă în siguranţă?