Biografii - Memorii & Jurnale

Apartamentul 290 al unui bloc din Titan este reperul unic și neschimbător, o singură dată menționat, dar mereu prezent, într-un dans ritual.

Un dans pe o muzică doar de Nora Iuga știută, în care se prind (și din care se desprind) grațios amintiri și rime, oameni dragi de astăzi și dintotdeauna, locuri magice din Sibiul iubit, crâmpeie de versuri, acorduri din cântece aproape uitate, luna lui Lorca, premiile și interviurile, cafeaua, fiorul traducerii și multe, multe altele.

Totul sub semnul lui 95 și al așteptării înfrigurate a lui 100, pe care autoarea îl sărbătorește anticipat prin cuvinte – în fapt, punerea pe hârtie a ritmurilor pomenite mai sus e tot un fel de traducere. Sunt cuvinte care, după cum bine ni se explică dintru început, ne ajută să o recunoaștem pe Nora Iuga, în tristețile și în trăsnăile ei.

ÎN MINTEA UNEI TINERE LEGENDE CARE VÂNEAZĂ ISTORIA TENISULUI

Bazată pe interviuri noi cu cele mai apropiate persoane de tenismen – inclusiv antrenori, prieteni, foști profesori și locuitori din orașul natal –, Carlos Alcaraz – omul din spatele zâmbetului oferă perspective noi asupra unui fenomen al tenisului. De la un apartament modest, aflat deasupra unei shaormerii din satul El Palmar, până la gloria de pe cele mai mari scene ale sportului, această carte captivantă urmărește ascensiunea lui Alcaraz și pune povestea acestuia în contrast cu cea a „celor trei mari” – Novak Djokovic, Rafa Nadal și Roger Federer.

Hotărâre. Bucurie. Îndrăzneală. Credință. Momentele întunecate dintre zâmbete. Lacrimile. Rachetele rupte. Tensiunea dintre dorința de a fi un tânăr obișnuit și aspirația spre măreția în tenis.

Carlos Alcaraz – omul din spatele zâmbetului pătrunde în forțele emoționale și culturale care au modelat o legendă modernă – una sortită să redefinească tenisul pentru anii care vor urma.

Te poartă în sanctuarul lăuntric al lui Alcaraz. — NEW YORK TIMES

Zâmbete largi și un talent artistic uimitor: Carlos Alcaraz este cu adevărat cea mai strălucitoare tânără stea a tenisului. Având ambiția să devină cel mai mare jucător din toate timpurile – să-i întreacă pe cei din generația de aur dinaintea lui –, deja reinventează tenisul. Cu acel zâmbet. Cu dragostea lui pentru loviturile scurte. Cu ascensiunea lui fulgerătoare: la 19 ani, spaniolul a devenit cel mai tânăr număr unu mondial din istoria tenisului masculin, iar la 21 de ani câștigase deja Mari Șlemuri pe trei suprafețe, un alt record.

Cu perspective noi și povești inedite, Carlos Alcaraz ‒ omul din spatele zâmbetului te poartă în călătoria tenismenului dintr-un sat din Murcia, din sudul Spaniei, până pe culmile tenisului mondial. În această biografie captivantă, autorul Mark Hodgkinson explorează modul în care un băiat cu un vis mare și un zâmbet și mai mare a depășit obstacole, momente întunecate și comparațiile cu Rafa Nadal pentru a deveni o stea globală a sportului. Plină de emoție, umor și căldură, Carlos Alcaraz – omul din spatele zâmbetului nu este doar despre tenis – este și despre pasiune, perseverență și puterea credinței în sine. Și despre bucurie, de asemenea. Pentru Alcaraz, a te distra este aproape o superputere.

O potrivire perfectă între autor și subiect. Amestecul de stil și de substanță al lui Mark Hodgkinson – inspirație și profesionalism – îl oglindește pe Carlos Alcaraz pe terenul de tenis. — JON WERTHEIM, SPORTS ILLUSTRATED

În 23 martie 1993, Ioan Mircea Pașcu prelua funcția de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, într-o perioadă de mari mize politico-diplomatice pentru România și de reconfigurări geopolitice. Aflată în acești ani sub conducerea a doi miniștri – generalul Niculae Spiroiu (1992–1994) și Gheorghe Tinca (1994–1996) –, armata română a intensificat contactele cu NATO, concretizate prin demararea programului Mil-to-Mil de cooperare cu americanii și semnarea documentului-cadru al Parteneriatului pentru Pace.

Chiar dacă România nu a făcut parte din primul val al aderării fostelor state comuniste la alianța nord-atlantică, a consolidat acest proces. Volumul, scris asemenea unui jurnal, dezvăluie o felie de istorie, toate negocierile secrete din domeniul apărării, precum și întâmplări de la cel mai înalt nivel al vieții politice, financiare și economice a României în tranziție.

„În urma discuțiilor purtate cu ofițerii, s-a desprins concluzia că cel mai agreat pentru funcția de secretar de stat este Ioan Mircea Pașcu, pentru calitățile sale profesionale și umane cadru universitar, absolvent al unor cursuri în Occident, fost membru al echipei preș-edintelui țării, vorbitor de limbi străine, cunoscut ca o persoană inteligentă, conciliantă, empatică și de echipă. Desigur că au existat nemulțumiri, neajunsuri, răutăți, dezinformări ori atacuri nemeritate, dar prezența sa în conducerea ministerului a fost un real succes. Ministerul a beneficiat de numeroasele sale conexiuni în lumea politică, diplomatică, financiară, academică și sportivă, pe care le-a întrebuințat în folosul armatei. Ca șef al direcțiilor Contraspionaj și de Informații Militare, am beneficiat permanent de sprijinul său calificat în numeroasele noastre întâlniri cu delegații militare străine în cadrul cărora intervențiile sale erau pline de conținut, constructive și prezentate în manieră diplomatică.” General Decebal Ilina

„Titlul acestei cărţi, împrumutat din textul lui Emil Cioran Mon pays, rezumă cel mai bine vâltoarea anilor ’30 în România, acea epocă a «martirilor sângeroşi» sau a «visătorilor sanghinari», întemeietori ai unei «mişcări crude, amestec de preistorie şi profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului». O epocă, spune Cioran, care «fusese întemeiată pe idei feroce» şi care «a dispărut în ferocitate».

Povestea lui Corneliu Zelea Codreanu nu poate fi înțeleasă în afara contextului istoric în care acesta a trăit, a oamenilor pe care i-a cunoscut, a școlilor prin care a trecut, a experienţelor pe care le-a parcurs, a lecturilor care l-au format și a unei Europe răvășite, aflate între două războaie devastatoare şi în căutarea unei speranţe de supravieţuire. Reconstituind chipul unei epoci care a amestecat religia cu politica și a sfârșit în sânge și barbarie, această carte încearcă să-l redea pe Corneliu Zelea Codreanu trecutului și istoriei.“ — TATIANA NICULESCU

Ediție nouă, revizuită și adăugită. Conține o prefață lămuritoare despre cum s-a scris cartea, o selecție inedită de fotografii color, plus cinci capitole proaspete care descriu cele mai semnificative evenimente din ultimii ani. Zero împușcături. Nicio evadare.

„Meserii nerecomandate femeilor este o carte de memorialistică remarcabilă, singulară în literatura română. Gabriela Adameșteanu lucrează cu temele majore ale universului ei artistic, întoarse spre propria viață: feminitatea și familia (câte bariere sunt până la a simți încrederea și apropierea pe care le promit). La ele se adaugă sinuozitățile condiției de scriitoare. Povestindu-și biografia, cu farmecul epic deja cunoscut (în care intră necruțarea, aici de sine), autoarea încearcă s-o facă inteligibilă prin intermediul amintirilor personale și prin explicații furnizate de o istorie convulsivă. Este o carte despre trecut (ca orice carte de memorii), îndreptată decis spre viitor.” (Sanda Cordoș)

Gringologia nu este o disciplină, ci mai degrabă o luciditate. Este arta și știința de a fi străin fără a fi înstrăinat. Este exercițiul conștient al privirii din afară – o distanță care nu exclude iubirea, ci o aprofundează. Într-un fel, este continuarea firească a drumului meu prin blues, jazz, opusuri contemporane, literatură și tăcere… o meditație asupra a ceea ce înseamnă să fii în lume, dar nu al lumii. Aș putea spune că Gringologia e o formă de rezistență, un mod de a rămâne viu într-un sistem care preferă convenția în locul curajului, conformismul în locul experimentului, falsa politețe în locul adevărului. Este ceea ce se naște atunci când etica libertății întâlnește melancolia exilului interior. Această carte este o tentativă de a articula acest concept – nu ca teorie, ci ca trăire. Ea conține fragmente, eseuri, reflecții și observații care împreună alcătuiesc o hartă personală a Gringologiei: o disciplină fără dogmă, un drum fără destinație, o eliberare asumată până la capăt. AG Weinberger

AG Weinberger (n. 1965 la Oradea) este muzician, autor, eseist și una dintre cele mai pregnante voci ale libertății artistice din România. Cu o vastă experiență de viață și o carieră de peste patru decenii, el îmbină virtuozitatea muzicală cu o gândire critică profundă și o retorică elegantă, devenind un reper cultural greu de ignorat. Ancorat în realitățile central și est-europene, pasionat de blues, de jazz, dar și de muzică electronică și cea contemporană, Weinberger nu doar interpretează, ci rescrie paradigme – fie pe scenă, fie în scris sau în spațiul civic. Carisma sa nu se oprește doar la muzică: textele sale, adesea polemice și incomode, sunt manifeste împotriva superficialității și a imposturii. Este un constructor de sensuri, un artizan al autenticității și un militant constant pentru demnitatea creației. Fie că scrie, cântă sau conferențiază, mesajul său e același: arta nu este decor, ci rezistență. AG Weinberger nu cere aplauze – provoacă reflecție.

„Acum, în 1930, la trei ani de la moartea Regelui întregitor, Regența era o realitate. Peisajul politic se completa cu opoziția dintre liberalii conduși de familia Brătianu și țărăniști, ardeleni în majoritate, veniți la putere după Marea Unire. Încă din 1914, când urcase pe Tron împreună cu regalul ei soț, Maria se manifestase plenar în luarea deciziilor esențiale privind conducerea țării. Circula chiar butada că singurul bărbat politic adevărat din România era Regina Maria…” - GEORGETA FILITTI, academician

„Însemnările zilnice din anul 1930 ale Reginei Maria sunt o mină de aur pentru cunoscători și pentru publicul larg. Regina ni se înfățișează aici în ipostaze speciale, unele inedite, altele cunoscute, pline de farmec, de duioșie sau de înverșunare și chiar de supărare, precum călătoria în Egipt, ruperea logodnei principesei Ileana, întoarcerea lui Carol al II-lea, fariseismul oamenilor politici români, grija pentru soarta țării, liniștea amăgitoare a unui apus de soare la Balcic etc.” - IOAN-AUREL POP, Președintele Academiei Române

Dincolo de imaginea din cartile de istorie, ramane omul, fie ca este sau nu fiinta regala. Omul cu gandurile, emotiile, trairile si deciziile pe care numai el poate sa le ia. Datorita acestui album rar, reusim sa auzim, cel putin in parte, vocea interioara a Reginei Maria a Romaniei. - Ion M. Ionita, Redactor-sef Revista Historia

Beyond the image presented in history books, there remains the human being, whether a member of the royal family or not. A person with their own thoughts, emotions, experiences, and decisions that only they can make. Thanks to this rare album, we can hear, at least in part, the inner voice of Queen Marie of Romania. - Ion M. Ionita, Editor-in-chief Historia Magazine

Aventura vieții mele. Ce am învățat în cei 15 ani de CEO al Walt Disney Company Viziunea lui Bob Iger se rezumă la trei idei esențiale: calitatea primează în fața cantității, tehnologia este o oportunitate - nu o amenințare -, iar adoptarea unei perspective globale e singura soluție pentru transformarea unei companii într-un brand impunător pe piața internațională. Sub conducerea lui, valoarea The Walt Disney Company a crescut de cinci ori, transformându-l pe Iger într-unul din cei mai inovatori și mai remarcabili CEO ai zilelor noastre.

Sub gravitația memoriei este în primul rând o carte cu nenumărate povești. Unele se întind pe secole, altele pe ani, pe zile sau pe minute, dar toate fascinează. Povești pline de sens, care comprimă lumi și vremuri, oameni și istorii, locuri și mentalități, care distilează experiențe colective într-o manieră nouă, surprinzătoare. Creează vertijuri ale memoriei și scurtcircuitează timpurile.

Din fiecare frază a cărții emană plăcerea autorului de a povesti. Pentru el, lumea pare a fi făcută doar pentru a fi povestită, e singura ei rațiune de a exista. Dacă nu s-ar povesti, n-ar fi. Liniile narative ale textelor sale aglutinează tot ce prind în cale: de la evenimente istorice sau de familie la mărturii personale, de la detalii de arhivă la observații directe sau ale contemporanilor, de la evocări literare la extrase de presă. Textele din volum sunt un hibrid de proză autobiografică, reportaj, istorie literară, studii culturale și eseu, pe un ton relaxat și adesea jucăuș, în care scrupulozitatea analizei sau observației lasă loc meditației, umorului și poeziei.

Printre altele, aflăm cum Fabrica de zahăr de la Ripiceni a susținut financiar avangarda literară din interbelic, că haiducul Coroi avea legătură cu legionarismul, despre nunta avangardistă de la Iași a lui Marcu Taingiu și ce s-a ales de Moldov, cofondatorul, alături de Sașa Pană, al revistei UNU, despre fabrica de „jucării indestructibile” „Teddy” de la Botoșani, despre cum a căpătat Scarlat Callimachi porecla „prințul roșu”, cum a ajuns Dumitru Cornilescu să traducă Biblia în conacul de la Stâncești și multe altele.

Începând din anii 1960, Marea Aral a scăzut necontenit. Pe atunci era a patra întindere lacustră din lume, cu o suprafață de două ori cât a Belgiei. Astăzi, din cauza marilor proiecte sovietice de irigație, s-a transformat în proporție de 90% în deșert.

De la marginea pustiului unde zac ruginite vasele ce pescuiau odinioară în apele ei, Cédric Gras a călătorit de-a lungul Amudariei – anticul Oxos, care astâmpăra setea multor cetăți de pe drumurile mătăsii – spre izvoarele acestui fluviu mitic. În fostele republici sovietice prin care trece, cunoaște pescari braconieri kazahi, întâlnește culegătoare de bumbac uzbece, admiră ruinele cetăților antice, vizitează neverosimilul Așgabat, unde toate mașinile sunt albe, și reușește să pună aproape clandestin piciorul pe coronamentul barajului Nurek. Peste tot, apa fluviului este o miză de primă importanță, iar canalele construite de statele riverane încearcă să o deturneze către propriile oaze.

Călătoria către izvoare se încheie pe „acoperișul lumii”: la capătul periplului său, autorul escaladează uriașul ghețar Fedcenko din Pamir, rezervor de apă al unei Asii Centrale deasupra căreia planează spectrul setei și, poate, și cel al unui viitor război al apei.

Amintirile Elenei Hartulari sunt prima operă autobiografică feminină cunoscută din cultura română. Memoriile ei ne poartă prin culisele unei lumi pe care o știm mai bine din comediile lui Alecsandri. Într-o limbă savuros arhaică și surprinzător neologică, documentând realitatea sociologică a unor personaje literare de tipul coanei Chirița, eroina pune fără menajamente în scenă o viață de femeie prinsă între dragoste, violență conjugală, ambiție socială și dorința de a fi auzită.  Fiică a unui mic boier din rețeaua clientelară a Sturdzeștilor, măritată la cincisprezece ani cu un grec sărac, dar viclean și lipsit de scrupule, Elencu traversează cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lăsându-ne o panoramă frustă a celei mai dinamice clase sociale din epocă: mica boierime care parvine social și economic. În spatele intrigilor familiale, al proceselor de moștenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, către noile orizonturi ale modernității europene.

Ediția îngrijită de Constanța Vintilă, însoțită de un amplu studiu introductiv și de un aparat critic care coroborează textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari și îl așază, în premieră, în istoria literaturii române.

Carte recompensată cu premiile Nouveau Cercle de l'Union Interalliée (2023) și Céleste Albaret (2024)

Prințesa Bibescu a fost un personaj flamboaiant, imaginea însăși a universului Belle Époque – și mult mai mult de atât. A traversat secolul XX marcându-i profund pe toți cei cu care s-a intersectat, seducându-i sau exasperându-i cu stilul ei original. A fost acuzată de colaborare cu inamicul și, în alte împrejurări, s-a bucurat de gratitudinea contemporanilor. Scriitoare de succes, rivalizând în epocă cu Anna de Noailles și Colette, s-a bucurat de admirația lui Proust, Rilke sau Paul Claudel. Se considera cetățean al lumii, călătoare, exploratoare. Seducătoare fără pereche, și-a căutat iubirea cu pasiune, fiind mereu dezamăgită. Spirit diplomatic, a acționat din umbră și i-a sprijinit pe cei care au scris istoria, uneltind cu grație și asumându-și riscuri pentru a apăra interesele țării sale și pacea în Europa.  Martha Bibescu a trăit totul: tragediile veacului său, dramele și trădările, faima, luxul exorbitant și exilul în sărăcie după 1945. Timp de unsprezece ani, a fost despărțită de singura ei fiică, prizonieră în România comunistă. Nu s-a dat bătută niciodată.

Cercetătoarea Aude Terray, doctor în istorie, i-a călcat pe urme în România, la Londra și la Paris, reușind un portret intim al unei femei incandescente.

„Prinţesă, sunteţi o scriitoare desăvârșită, şi asta nu-i puţin lucru…“ — MARCEL PROUST

„Martha Bibescu promitea să fie o mare frumusețe și visa la măreție. Crescută printre bărbați celebri, îi plăceau puterea, personalitățile, artiștii talentați, politicienii de succes, regii și prinții… Această tânără cu ochi imenși, verzi și păr roșcat magnific avea o vitalitate și o sete de cunoaștere fantastice…“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Martha Bibescu este cea mai admirabilă inteligență feminină pe care o cunosc.“ — FRANÇOIS MAURIAC, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

Publicat în iunie 1991 în Franța, la aproape un după ce autorul părăsise Albania, volumul Povara crucii este un rechizitoriu al celui mai dur comunism european, cel albanez. Ismail Kadare face o cronică amară a anilor 1960–1990, cei mai fertili din cariera sa, dar și perioada în care dominaţia statului dictatorial s-a impus total în literatură şi artă. Foarte puţini au fost scriitorii care au reuşit să răzbată prin ochiurile înguste ale plasei ideologice, iar Kadare a fost unul dintre ei. În ciuda constrângerilor, fricilor, mărturisite sau nu, a  concesiilor.

Povara crucii este un inventar al mişcărilor tactice neaşteptate, al zigzagului continuu şi derutant din războiul, rareori făţiş, dintre scriitor şi stat, în care fiecare rând scris trebuia plătit cu o umilinţă, cu o retragere, cu un compromis, dar totuşi în absenţa „marelui compromis“ la care au ajuns atât de mulți scriitori, fără o predare necondiţionată, fără o pactizare cu regimul. În ultimă instanţă, Povara crucii este un drum al calvarului cristic, parcurs de un scriitor celebru braţ la braţ cu opera sa, sub biciul nemilos al dictaturii.

„Uneori mi se părea că, aşa cum spadasinul îşi împinge adversarul pe terenul care‑i este favorabil, tot astfel şi eu atrăsesem tiranul pe terenul literaturii, acolo unde mă simţeam în largul meu, iar el, indiferent de simţul artistic rafinat pe care‑l avea, nu putea fi decât un amator. Acolo, în câmp deschis, departe de gărzi, de curteni, de doctrină şi de dictatură, aveam impresia că‑l pot învinge. Aşa încât să‑i pun masca. Apoi chiar ea avea să‑l ţină prizonier. Acolo deci, pe câmpul binecuvântat, la picioarele templului, absolut singur, acolo aş fi putut să‑l pun la pământ. Cuvântul «singur» îmi părea atunci prezent peste tot. Nu era doar titlul romanului, îl aveam în mine, era pe buzele prietenilor şi duşmanilor mei (Cum de ai pus această «singurătate» chiar în titlu? Asta a fost chiar prima observaţie. După care au tăcut toţi. Cum se părea, tiranul însuşi îşi acceptase singurătatea.) Chiar şi eu, deşi aveam prieteni mulţi şi devotaţi, tot singur aş fi fost acolo, în câmp deschis. Şi, indiferent câtă încredere aveam în arta mea, inima îmi spunea uneori că nu era exclusă posibilitatea ca monstrul să mă atace într‑o clipă.“ — ISMAIL KADARE

Ultimii ani ai vieții îl găsesc pe Tolstoi la moșia de la Iasnaia Poliana, trăind ca un mujic. Lăsase în urmă societatea mondenă petersburgheză, onorurile, ba chiar și propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, în răspăr cu autoritățile laice și cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credință în care puțini îl puteau urma. Găsise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, în singurătate, stă de vorbă cu sine despre Dumnezeu și oameni, iar jurnalul, care l-a însoțit permanent, e spațiul unde pune întrebări infinite, unde caută să înțeleagă și să se exprime altfel decât o făcuse în romane. Aceste meditații au fost cenzurate în edițiile anterioare ale jurnalului – puterea sovietică putea accepta „stilul“ lui de mujic, dar nu și spiritul care se împotrivea oricărei revoluții.

Această carte este o scurtă biografie intelectuală. Ea oferă o prezentare de ansamblu a vieții lui Wittgenstein, excelent articulată cu o sinteză a gîndirii sale filozofice, într-o manieră accesibilă oricărui cititor cultivat. Lucrarea evidențiază cu mare claritate nu doar personalitatea cu totul excepțională a lui Wittgenstein, ci și originalitatea sa ieșită din comun. Totodată, expune contururile operei sale filozofice cu o limpezime demnă de admirat. (Peter Hacker)

Cartea lui Edward Kanterian se citește ca un roman al unei vieți excepționale – greu de cuprins, de înțeles și acceptat. În joc se află o existență tulburătoare, a unui om sfîșiat și frământat necontenit. Viața lui Wittgenstein, creionată cu tușe care-l radiografiază așa cum puțini biografi au reușit, rivalizează cu propriul geniu filozofic, devenind o operă de artă în sine. Cu toate idiosincraziile și contradicțiile sale, avem de a face cu o existență filozofică în sensul cel mai profund al cuvîntului. Kanterian ne poartă într-un veritabil tur de forță – nu doar prin filozofia sa, ci într-un lucru și mai complicat: drama existenței sale. (Florin George Călian)

Edward Kanterian s-a născut în 1969 în București și a trăit pînă în 1981 în România. Și-a obținut doctoratul la Universitatea din Oxford în 2006. După ce a predat filozofie la Universitatea din Oxford, în 2011 a devenit profesor de filozofie la Universitatea din Kent (Canterbury, Marea Britanie). Printre cărțile sale se numără Analytische Philosophie (2004), Wittgenstein (2007), Frege, A Guide to Perplexed (2012), Kant, God and Metaphysics (2019). În prezent lucrează la o carte despre istoria intelectuală a comunismului și una despre filozofia Pămîntului. Edward Kanterian este un profil rar în spațiul filozofic contemporan, cu expertiză atît în filozofia continentală, cît și în cea analitică. La editura Ratio et Revelatio a mai apărut Între credință și rațiune. Drama filozofiei de la Erasmus la Kant (2023).

„Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care se naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească… Cultura nu este altceva decât drumul spre libertate.“ — SERGIU CELIBIDACHE

„Celibidache avea una dintre cele mai fine urechi şi una dintre cele mai pătrunzătoare minţi muzicale din câte mi-a fost dat să întâlnesc… Preocuparea permanentă pentru frazare şi articulare i-a îmbogăţit pe toţi muzicienii care au avut de-a face cu el.“ — DANIEL BARENBOIM

„Această serie de întâmplări petrecute de-a lungul anilor este o confirmare afectuoasă a multelor și fascinantelor chipuri pe care tatăl meu le-a arătat celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape. Este, de asemenea, o mărturie a legăturii unice și inseparabile dintre părinții mei. Dar ceea ce mă emoționează cel mai mult este cum a ales mama mea să împărtășească aceste lucruri. Este cel mai puternic omagiu pe care cineva îl poate aduce celui de alături și un fel minunat de a-l evoca pe bărbatul pe care l-a iubit dincolo de cuvinte. Oricât de mult v-ar lăsa această carte să pătrundeți în lumea lui Sergiu, ea reprezintă și o ocazie unică de a întrezări spiritul Ioanei și bogăția pe care ea a oferit-o lumii. Mi-e dor de amândoi.“ — SERGE IOAN CELEBIDACHI

"Pipai ultima fila din manuscrisul cartii Am fost candva procuror. O corectez cu grija, dar si cu un soi de tristete. Imi este tare greu sa ma despart de ea, dupa un an si jumatate in care, zi de zi, ne-am insotit ca doi indragostiti inseparabili unul de altul.

Fara sa ma gandesc prea mult, mi s-a nazarit sa-mi asez pe hartie amintirile dintr-o alta viata, cum mi se pare astazi. Simteam nevoia, inainte de orice, sa ma eliberez de intamplarile acelea terifiante, naclaite de sange si imbibate cu miros de cadavre.

Prea le caram cu mine oriunde de trei decenii si nu-mi dadeau neam pace! Erau aidoma duhurilor rele care ma luasera in stapanire si imi cariau memoria afectiva. Am ales sa ma exorcizez.”

Distinsul medic neurolog Jean-Jacques Askenasy, cercetător în domeniul neuroștiinței din Israel, membru de onoare al Academiei Române, destăinuie în această carte drumul complicat și pe alocuri anevoios de la naștere și până la destinația Israel.

„Evenimentele care au avut locul în secolul 20 şi care l‑au lovit puternic pe Jean şi familia sa arată o rezistenţă deosebită. Jean Askenasy copilul, elevul, studentul, medicul şi, în special, evreul a trăit mizericordia Primului Război Mondial şi consecințele antisemitismului românesc. Ura contra evreilor a aprins chiar şi creierele intelectualilor de calibrul lui Mircea Eliade, membru al Gărzii de Fier. Antisemitismul românesc a colaborat cu înţelegere prietenească la ura teutonică a naziştilor contra evreilor.” - Prof. Dr. Shlomo Ghiora Shoham, laureat al Premiului Israel

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

ANIŢA NANDRIȘ, căsătorită CUDLA, s-a născut în 1904 într-o familie de țărani bucovineni, în satul Mahala din județul Cernăuți. 13 000 de români din acest ţinut au trăit groaza deportării în iunie 1941, după ce, cu un an înainte, ținutul fusese cedat Uniunii Sovietice. Între ei, și Anița Cudla împreună cu cei trei copii ai ei de 17, 14 și 11 ani: au fost ridicați și duși în Siberia, dincolo de Cercul Polar, într-un univers al ostilității, unde timp de 20 de ani nimic în afara iubirii și a credinței nu le-a fost sprijin. De abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri. A încredințat manuscrisul nepotului ei Gheorghe Nandriș în 1982, rugându-l să-i promită că-l va trece peste graniță în România. Abia după aceea, în 1986, s-a stins, cu sentimentul datoriei împlinite. Manuscrisul Aniței, această mărturie unică, păstrată printr-o minune timp de peste două decenii, a putut fi publicat pentru prima oară în 1991. Cartea a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Lucian Blaga“ (1992).

„Când o mie de oameni fug într-o direcție și doar câțiva aleg să alerge spre ceea ce i-a gonit pe semenii lor, o parte dintre cei care înaintează pe contrasens sunt jurnaliști. România a avut mai multe generații temerare de ziariști de război, după 1990. Puțini au izbutit să rămână timp de decenii în profesie, mai ales la vârf, așa cum a făcut-o Adelin Petrișor. Poveștile volumului În direct din linia întâi vin într-un moment în care noi toți descoperim războiul. Ani de zile, Adelin Petrișor a transmis dintr-o lume îndepărtată nu doar geografic, ci și diferită ca înțeles al faptelor. Orientul Mijlociu și Asia, Africa, Balcanii de Vest, toate acestea păreau războaiele altora, chiar dacă militarii noștri erau acolo. Acum, războiul a venit lângă noi și a deschis un cuprinzător evantai al întrebărilor, temerilor și contestărilor. Nu știm ce urmează. Dar, de vreme ce nu putem prezice viitorul, ne putem strădui să înțelegem ce s-a întâmplat în trecut. Această țesătură a timpului și a evenimentelor, compusă din discuțiile cu oamenii obișnuiți, cu militarii și cu cei care au responsabilitatea politică, este de neînlocuit, dacă vrem să fim, ca țară, realiști și curajoși.” (Cătălin Tolontan)

Adelin PETRIȘOR (n. 1975) este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de război din România. Și-a început cariera în 1994, la radio. A lucrat la diferite posturi TV, iar în prezent este corespondent special al televiziunii publice. A transmis din Irak, Afganistan, Liban, Israel, Algeria, Albania, Egipt, Tunisia, Siria și alte zone de conflict. De-a lungul timpului a intervievat personalități precum Yasser Arafat, Ehud Barak, Beniamin Netanyahu, Valentino Rossi, ayatollahul Mohammad Fadlallah, Jaap de Hoop Scheffer. A fost distins cu Marele Premiu APTR în 2003, Premiul pentru cel mai bun reportaj în 2007 și Premiul pentru documentar politic în 2009. În 2012 a participat la International Photography Awards (Los Angeles) cu cinci fotografii realizate în Coreea de Nord, fiind printre finaliștii la Marele Premiu „Discovery of the year” și adjudecându-și premiul la secțiunea „Editorial Non-Pro”. Documentarul Coreea de Nord, nimic de invidiat a rulat la TIFF în 2012. În 2013 a fost ales în selecția oficială la Astra Film Festival Sibiu, unul dintre cele mai importante festivaluri de documentare din Europa de Est. La Editura Polirom a mai publicat Războaiele mele (2010, 2013), Țara cu un singur gras (2013, 2020) și albumul de fotografii Coreea de Nord, un lagăr cât o țară (2012), care a fost publicat și la Seul, în 2016, de Hollym International Corp., în engleză și coreeană.

Al treilea volum al Jurnalului de scriitor (incluzând anii 1877, 1880 şi 1881) reprezintă încununarea acestei opere de excepţie, întrucât cuprinde meditaţiile lui Dostoievski asupra Războiului din 1877, pe marginea căruia îşi dezvoltă impetuoasele şi controversatele opinii slavofile, dar face şi previziuni personale asupra rolului pe care îl va juca ortodoxia într-un viitor (credea autorul) apropiat. Piesa de rezistenţă a acestui volum este celebrul discurs despre Puşkin, amplu comentat în epocă, dar şi în posteritate.

„Jurnalul de scriitor e una dintre lecturile care trebuie reluate la diferite intervale de timp, ca şi romanele dostoievskiene, în scop terapeutic, într-un exerciţiu util pentru cititor, întotdeauna pătrunderea în laboratorul creaţiei unui mare autor reuşind să lămurească anumite aspecte ale operei şi având un efect revigorant, stimulativ, incitator la noi lecturi.” (Andreea Răsuceanu)

Cartea Ridica-te! Mergi mai departe de Adriana Sarbu este o marturie autentica despre curaj, credinta si supravietuire in fata bolii. Autoarea, diagnosticata cu Miastenia Gravis si ulterior cu Pemfigus, isi spune povestea cu luciditate si demnitate, transformand suferinta intr-o lectie de viata. Fiecare pagina reflecta lupta unei femei care nu s-a lasat invinsa, gasind sprijin in oameni, in stiinta si in Dumnezeu. Cartea nu este doar o confesiune medicala, ci o invitatie la reflectie asupra fragilitatii si fortei umane. Dincolo de durere, se contureaza speranta, iubirea si recunostinta pentru cei care i-au fost alaturi. Ridica-te! Mergi mai departe devine astfel un manifest al rezilientei si al puterii interioare - o lectura care emotioneaza si inspira, amintind ca fiecare pas inainte este o victorie asupra limitelor proprii.

„Ujică este unul dintre marii eseiști cinematografici ai secolului.“ - J. Hoberman, THE NEW YORK REVIEW OF BOOKS

FILMOGRAFIE:

1992 – Videogramedintr-o revoluție

1995 – Out of the Present

2000 – 2 Pasolini

2005 – Unknown Quantity

2010 – Autobiografia luiNicolae Ceaușescu

2021 – 2 Pasolini (bis)

2024 – TWST | Things We Said Today

„Andrei Ujică este fără îndoială cel mai mare cineast de nonficțiune încă în activitate, chiar dacă o asemenea formulare nu reușește să cuprindă amploarea talentului său.“ - Olivier Père, ARTE FRANCE CINÉMA

„Out of the Present este pentru marile epopei spațiale hollywoodiene ceea ce The Wild Bunch și Unforgiven sunt pentru western.“ - CAHIERS DU CINÉMA

„ Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu l-a consacrat pe Ujică pe scena internațională drept un mare regizor, cu o abordare unică în explorarea istoriei recente.“ - MUSEUM OF THE MOVING IMAGE, NEW YORK

ANDREI UJICĂ (Timișoara, 1951) a studiat Litere la Timişoara, Bucureşti şi Heidelberg. Începând din 1968 a publicat intermitent proză. Între 1973-1975, a scris împreună cu Şerban Foarţă versuri pentru formația Phoenix. A debutat cinematografic cu Videograme dintr-o revoluţie (1992), în colaborare cu Harun Farocki, un film devenit titlu de referinţă în ceea ce priveşte relaţia dintre mass-media şi puterea politică în Europa la sfârşitul Războiului Rece. Următorul film, Out of the Present (1995), spune povestea cosmonautului Serghei Krikaliov, care a petrecut zece luni la bordul stației spațiale Mir, în timp ce pe Pământ Uniunea Sovietică înceta să existe. Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), recunoscut pe scară largă drept o realizare monumentală, încheie trilogia sa despre sfârșitul epocii comuniste. TWST |Things We Said Today (2024) este o capsulă a timpului, ce reconstituie weekendul 13-15 august 1965 din New York, încadrat de sosirea formației Beatles în oraș și primul lor concert pe Shea Stadium. De același autor, la Editura Trei a mai apărut Cantafabule. Texte pentru Phoenix, scrisă împreună cu Șerban Foarță.

CLAUDIA NEDELCU DUCA (București, 1978) a absolvit UNATC, secția Teatrologie, și deține un doctorat în istoria teatrului, cu teza „Cenzura comunistă în teatru“. A produs și realizat pentru Televiziunea Română peste 150 de interviuri cu cineaști români, în cadrulemisiunilor Noaptea albă a filmului românesc și A șaptea obsesie, fiind totodată coproducător pentru peste 30 de filme documentare și de ficțiune, realizate cu companii independente din România și Europa. Printre ele se numără Apostolul Bologa (2018), după „Pădurea spânzuraților“ de Liviu Rebreanu, Phoenix Har/Jar (2022), povestea trupei Phoenix de la înființare până la fuga din țară în iunie 1977, miniseria documentară Viitorul de ieri (2025), care îl are ca amfitrion pe arhitectul Romeo Belea. Claudia Nedelcu Duca este coordonator al programului de digitalizare a arhivei de aur a teatrului național de televiziune, expert în patrimoniul mobil în domeniul bunuri arheologice și istoricodocumentare/ foto, video, cinematografie, audiovizual și manager de proiect pentru o serie de programe dedicate literaturii și educației cinematografice, având ca target copiii din zonele cu acces limitat la cultură din România.

Cartea aduce în prim-plan relația tumultuoasă și pătimașă dintre Maria, prima regină a României Mari, și fiul său cel mare, Carol al II-lea, prilejuind publicarea în premieră a mai multor scrisori deloc comode, de-a lungul a aproape patru decenii. Descoperă o pagină foarte personală din istoria familiei regale a României.

O femeie cu o poveste cu adevărat remarcabilă, care a reușit prin propriile forțe în tot ceea ce și-a propus, soprana Virginia Zeani a muncit cu o dăruire neobosită pentru a deveni ceea ce italienii numesc o „prima donna assoluta”.

Această călătorie este surprinsă cu măiestrie în volumul autobiografic „Cântă che ti passa” – Virginia Zeani în conversație cu Sever Voinescu , ajuns la a șasea ediție.

O carte care ne apropie de viața și cariera unui artist legendar – o poveste despre curaj, devotament și dragoste pentru muzică, oferind lecții atemporale de perseverență și responsabilitate față de propriul dar.

O carte specială prin care aniversăm 35 de ani de la nașterea Editurii Vremea. Un volum plin de emoții – cei mai dragi colaboratori ai editurii au ținut să-și exprime dragostea pentru orașul București, împărtășind amintiri, păreri și chiar fragmente de ficțiune ce au Capitala în centrul acțiunii. Printre aceștia: Narcis Dorin Ion, Adrian-Silvan Ionescu, Victoria Dimitriu, Liliana Corobca, Cristiana Trică, Oana Stănciulescu, Cristina Modreanu, Gheorghe Verona, Anca Irina Ionescu, Stephane Ilinski, Doina Lemny, Aurel Ionescu, Dragoș Lucian Țigău, Ciprian Măceșaru, Odilia Roșianu, Doinel Tronaru, Călin-Andrei Mihăilescu, Marina Vazaca, Andrei Vieru, Dan Roșca, Sorin Șerb, Lelia Zamani.

BESTSELLER GAUDEAMUS 2023

Redactată de Ruxandra Hurezean

Prefață de Dinu Mititeanu

„Aceasta este o carte-eveniment. După ce ne-a încurajat și ajutat pe mulți dintre noi să plecăm în căutarea munților lumii, David Neacșu – unul dintre marii noștri exploratori – ne oferă, în sfârșit, poveștile expedițiilor sale, multe legendare, premiere românești absolute, începute în urmă cu trei decenii. Poveștile extraordinare, pățaniile și aventurile incredibile, prețioasele reflecții ale acestui om, pasionat ca nimeni altul de munți, pleacă acum în căutarea cititorilor care vor descoperi un adevărat personaj, născut și înzestrat să exploreze lumea la pas și s-o cunoască cu toate simțurile de-a lungul, de-a latul și de-a înaltul, în cele mai spectaculoase locuri ale ei. David Neacșu a căpătat alura unui adevărat cetățean al lumii, iar cartea lui se desfășoară ca o minunată declarație de dragoste pentru această planetă, pentru natura, culturile și oamenii ei.“ — MARIUS CHIVU

„David Neacșu este mai mult decât un explorator, este un părinte al alpinismului expediționar din România, iar expedițiile sale sunt o sursă de inspirație pentru toți pasionații de munte, și nu numai. La fel ca și viața sa, cartea de față este un efort demn de admirație, o călătorie-cadou pentru toți cei care vor să trăiască aventura, fie și cu ochii minții, la altitudini și intensități ce te lasă, chiar și călător inveterat fiind, cu gura căscată.“ — HORIA COLIBĂȘANU

„Am 63 de ani când spun povestea pe care o citiți în această carte și am participat la peste 50 de expediții prin toată lumea. Unele dintre ele în premieră pentru alpinismul românesc. Vă mărturisesc că toate au adus bogăție în viața mea. Fiecare în parte a fost o mare iubire. Chiar și munții pe care n‑aș vrea să mai merg niciodată. Fiecare mi‑a dat o enormă satisfacție. Toate mi s‑au așezat în minte, în suflet, fac parte din viața mea. Dacă închid ochii, fie că sunt pe un aeroport sau într‑o cafenea din București, în minte încep să mi se deruleze imagini, sunete, mirosuri din lumea întreagă. Amintirea unui moment, mai ales când îl trăiești în condiții extreme, pătrunde în celulele tale, devine parte din tine. Și te trezești, cu fiecare nouă experiență, un pic alt om. Principalul motiv pentru care cutreier munții și lumea este să pot cunoaște nemijlocit realitatea. Cu ochii mei, cu palmele mele, cu tălpile și cu nările mele vreau să ating aerul, pământul, apele și pădurile lumii. Ce‑mi pot dori mai mult de atât?“ — DAVID NEACȘU

DAVID NEACȘU (n. 18 iulie 1960, București) este alpinist și explorator. A participat la zeci de expediții pe marii munți ai lumii: Kilimanjaro, Muntele Kenya, Ruwenzori, McKinley, Aconcagua, Huascáran, Illimani, Cotopaxi, Klucevskaia, Carstensz Pyramid, Vinson etc. În 2003 a organizat și a condus prima expediție românească pe vârful Everest, din masivul Himalaya. A explorat zone mai puțin cunoscute de pe toate continentele, parcuri naționale din Africa, jungla amazoniană din Peru, Brazilia și Columbia, precum și taigaua siberiană. A urmărit viața populațiilor indigene din Peru, Papua Noua Guinee, Kenya, Uganda, Tanzania, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Australia, Tasmania, Borneo, Alaska. Este pasionat de pescuitul la răpitor cu năluci artificiale.

Prefață de Alexandru N. Stermin

„Cel mai greu lucru pe care-l are de înfruntat un om în propria-i viață e însăși viața lui. Apar câteodată printre noi oameni care schimbă unitatea de măsură a vieții. Iar în măsura în care România nu a dispărut, asta s-a întâmplat datorită unor oameni asemenea lui Carmen Uscatu. La 24 de ani ea și-a pus această întrebare: dacă tot ai reintrat în lume, ce-ar fi s-o faci mai frumoasă decât era când ai fost la doi pași de a ieși din ea? Să-i fim recunoscători autoarei pentru formidabila mărturie din această carte.“ — GABRIEL LIICEANU

„Poate că văd viața atât de frumoasă și pentru că pendulez zi de zi între putință și neputință. Știu cum e să pot merge și cum e să nu. Proteza mă ține cu picioarele pe pământ și la figurat, nu doar la propriu. E un reminder că există adesea soluții la probleme, soluții spectaculoase, e un reminder că viața poate fi reparată când se strică, e sentimentul că nu sunt singură, că suntem interconectați, că depindem unii de alții. Că există oameni care, cu mintea lor strălucită, salvează alți oameni.“ — CARMEN USCATU

Carmen Uscatu este președinta și co-fondatoarea asociației Dăruiește Viață, unul dintre cele mai cunos­cute ONG-uri din România; prin inițiativa #NoiFacemUnSpital, DăruieșteViață a construit un nou corp de clădire la Spitalul „Marie Curie“ din București. A început să facă voluntariat în timpul liber, pe când lucra în marketing la o multinațională. Din 2012 s-a dedicat exclusiv asociației și proiectelor acesteia, cu scopul de a schimba radical modul în care sunt tratați copiii și adulții bolnavi de cancer din România.