Biografii - Memorii & Jurnale

De la fondatoarea brandului Anastasia Beverly Hills – românca ce a construit un imperiu global în domeniul cosmeticelor, pornind de la zero: o poveste impresionantă despre curaj, viziune și puterea de a nu renunța.

Într-o lume în care totul pare deja făcut, spus sau câștigat, povestea Anastasiei Soare îți reamintește că este loc și pentru tine. Că poți pleca dintr-un apartament modest din Constanța și ajunge să schimbi lumea – pas cu pas, decizie cu decizie.

Anastasia nu a avut un drum deschis. L-a construit. Cu fiecare refuz, a găsit o cale. Cu fiecare zid, a inventat o ușă. Astăzi, este simbolul viu al faptului că nicio idee nu e prea mică și niciun vis nu e prea îndrăzneț.

Esteticiană și mamă singură, fără conexiuni sau privilegii, Anastasia Soare și-a riscat viața fugind din România comunistă pentru a ajunge în America. Cartea ei spune povestea remarcabilă a unei femei care a transformat un vis într-un brand de un miliard de dolari – de la momentele în care învăța limba engleză urmărind emisiunile lui Oprah, până la clipa în care i-a conturat sprâncenele chiar în platoul aceleiași emisiuni.

Anastasia a revoluționat industria de frumusețe aplicând principiile învățate la școala de artă și a cucerit un portofoliu strălucitor de cliente: Michelle Obama, Jennifer Lopez, Kim Kardashian sau Hailey Bieber. Dar dincolo de succesul sclipitor, drumul nu a fost deloc ușor.

În această relatare memorabilă, Anastasia își împărtășește călătoria extraordinară – în care valorile românești precum munca, perseverența și optimismul au fost puse la încercare în inima Los Angelesului. A ignorat băncile și proprietarii care râdeau de visul ei de a deschide un salon dedicat doar sprâncenelor – și a demonstrat că pasiunea și determinarea pot învinge orice obstacol.

Aceasta nu este doar povestea succesului unei femei. ci o invitație sinceră de a crede din nou în tine și în visul tău – oricât de departe ar părea.

Pentru că dacă Anastasia a reușit, poți și tu.

„Ori de câte ori vorbesc despre ce înseamnă cu adevărat succesul, încep mereu cu povestea Anastasiei. Ea întruchipează puterea de a te ridica prin forțele proprii – a transformat o pasiune simplă, aceea de a contura sprâncene, într-un adevărat imperiu. Am urmărit cu mândrie etica ei de muncă neobosită și felul în care a construit o întreagă mișcare în jurul sprâncenelor. Obsesia globală de astăzi pentru sprâncene a început cu ea. Este, fără îndoială, Regina-Mamă a acestui trend!” - Oprah Winfrey

„O cunosc pe Anastasia de mulți ani și a fost mereu atât de generoasă cu timpul și energia ei – este o adevărată sursă de inspirație și susține mereu femeile și afacerile lor. A avut o carieră incredibilă, iar 25 de ani de succes merită sărbătoriți așa cum se cuvine. Îi doresc Anastasiei mult succes și în următorii 25 de ani!” - Kim Kardashian

„Anastasia este cu adevărat o deschizătoare de drumuri; a venit în această țară fără nicio relație, dar a lăsat o amprentă de neșters în industrie. A fost nevoie de o forță incredibilă, determinare și voință pură pentru a deveni antreprenoarea de succes care este astăzi. Sunt onorată să o numesc prietenă și să îi sărbătoresc realizările remarcabile.” - Jennifer Lopez

Amintiri din viata este o calatorie sincera printr-o lume aflata intre traditie si schimbare, intre copilaria petrecuta in satul ardelenesc si experientele maturitatii intr-o Romanie marcata de transformari istorice. Ioan Cean aduna in paginile acestei carti intamplari pline de savoare, unele hazlii, altele dramatice, dar toate pastrate cu luciditatea si caldura memoriei vii. 

Cititorul descopera aici povesti despre prima zi de scoala si inocenta copilariei, despre peripetii misterioase ce tin de folclorul satului, dar si despre episoade din viata profesionala a autorului, legate de constructia metroului bucurestean sau de confruntarile cu realitatile dure ale regimului comunist. Intalnim scene in care absurdul birocratic se impleteste cu ironia vietii de zi cu zi, dar si marturii despre prietenie, loialitate, curaj si speranta.

Scrise intr-un stil direct, cu umor, dar si cu o subtila nostalgie, aceste amintiri ofera nu doar o oglinda personala, ci si o fresca autentica a unei epoci. Cartea devine astfel o punte intre generatii: cei care au trait acele vremuri se vor regasi in intamplarile relatate, iar cei mai tineri vor descoperi, prin ochii autorului, un univers pe care manualele de istorie il rezuma prea schematic.

Amintiri din viata nu este doar o carte de memorii, ci si o invitatie la reflectie asupra valorilor care dau sens existentei: familia, demnitatea, credinta si bucuria de a trai.

„Ai fost fata tatei sau te-a abandonat si l-ai urat, mistuindu-te de dor. A fost mare si bun, intelept sau naiv, ti-a fost aproape si te-a format sau a fost prea ocupat sa-ti asigure cele necesare traiului si l-ai fi vrut mai prezent, te-a inspirat sau a gresit, i-ai simtit intens iubirea sau v-a chinuit pe toti. Oricum ar fi fost, era. Acum nu mai e. Mai poti doar sa-ti amintesti, si ai un singur privilegiu: acela ca poti sa alegi amintirile bune. Dupa ce le-ai exorcizat, cum ai putut, pe celelalte. Paisprezece femei si o fetita s-au ridicat, si-au sters lacrimile (ele au mai curs, totusi) si si-au adunat tatii pierduti in cartea asta emotionanta, cu umbre si lumini, caldura si cruzime, bine si rau - si, in cele din urma, pur si simplu iubire. Redandu-i, astfel, vietii, pentru ca nimeni nu moare atata timp cat e inca in amintirile cuiva. Cincisprezece povesti care se unesc intr-una singura, ca o rasfoire de albume vechi, vindecatoare.” - Luana Schidu

Colectiv de autori: Ioana Chicet-Macoveiciuc, Lilia Cozari, Ioana Ifrose, Petra Vlad, Laura Driha, Laura-Maria Bercean, Maria Orban, Laura Popeea, Diana Balint, Camelia Bota Rafiroiu, Maria Mazilu, Oana Huiu, Rucsandra Pop, Claudia Maria Udrescu.

 

„Cu o viață frământată și plină de aventuri, brăzdată încă din copilărie de exigența părintească și de obsesia copleșitoare pentru muzică, Sergiu Celibidache este muzicianul român care s-a redescoperit neîncetat și care a dus orchestrele lumii la un grad de perfecțiune nemaiîntâlnit.
Actor permanent al unor situații conflictuale, unele cunoscute publicului, altele mai puțin, Celibidache și-a găsit în Stejărel Olaru biograful ideal, iar monografia de față are o virtute esențială: ne familiarizează cu personalitatea excepțională a unui spirit neîncătușat, care a încercat să se apropie de țară, dar s-a lovit de universul controlat de Securitate prin informatorii ei, vai, peste măsură de numeroși în lumea noastră artistică.” Academician GEORGETA FILITTI

„Inevitabil, cititorul acestui volum va descoperi, la sfârșitul lecturii, că „spațiul Celibidache” i-a prilejuit o întâlnire neprevăzută și cu un spațiu de altă croială, un spațiu analitic și hermeneutic care merită vizitat: spațiul Stejărel Olaru. E vorba de un cercetător cu studii policrome, de la politologie la teologie, de la documentare istorică la intervenție în problematica actualității, de la administrație la creativitate.
Riguros în sondajele sale tematice, dar niciodată înțepenit în slogan previzibil, Stejărel Olaru oferă cititorului o provocatoare combinație de sobrietate și umor, de solitudine studioasă și cordialitate, de acribie academică și reflecție liberă. Lectură fertilă!” ANDREI PLEȘU

Introducere de Georgeta Filitti

Note de Tudor Vișan-Miu

Noul volum al Însemnărilor zilnice ale reginei Maria, editat cu rigoare și profesionalism de distinsa doamnă academician Georgeta Filitti, cuprinde evenimente din anul 1933, unul important în istoria națională și universală: de la asasinarea premierului I.G. Duca, despre care suverana nota copleșită că „nu era puternic, dar era prieten”, la expandările în spațiul public ale naziștilor. Toate îi prilejuiesc o constatare profetică: „lumea e haotică, se îndreaptă spre pierzanie”.  Regina Maria a călătorit mult, din nordul Africii, prin Europa și până la Polul Nord, și-a vizitat sora și fiicele, ceea ce i-a prilejuit multă bucurie, mai ales în locurile unde era primită cu mult fast, pe măsura poziției pe care o avusese. Efuziunea i-a fost mereu estompată însă de tratamentul la care era supusă de regele Carol al II-lea, caracterizat nu o dată drept „nemernic”, „nenorocit”.

Prof. univ. dr. IOAN BOLOVAN, membru corespondent al Academiei Române

Urmărind consemnările cotidiene ale reginei Maria înțelegi structura sufletească, disciplina britanică, patima scriitoricească. Rutina de zi cu zi, dialogul împiedicat cu Carol, episoadele tot mai dese de afectare a sănătății nu-i știrbesc umorul, imensa bunătate, generozitatea. Acum, în 1933, se instalează o stare de spirit ca o scăpare din apăsarea neplăcerilor cotidiene. E desfătarea călătoriilor.
Trecerea anilor are un efect uimitor asupra imaginii acestei femei ajunsă să trăiască intens realitățile românești. Regină prețuită, confruntată cu probleme de familie adesea greu de îndurat, ea reușește mereu să se impună. Condiția burgheză la care e redusă, după propriile constatări, departe de a-i păli personalitatea, o apropie odată în plus de marele public, o fac un exemplu de reușită demn de studiat, mai ales acum când suntem în căutare de modele.

GEORGETA FILITTI, academician

„Pintea este un discipol al lui Steinhardt, întâi pentru că îl citează mereu, îl analizează, îl examinează. Amintirile sunt frumoase și folositoare, comentariile sunt inteligente și pătrunzătoare. Pintea este evident un cititor vorace, cunoaște nu numai literatura română, dar și pe cea franceză, rusă și germană, mereu găsește puncte de referință, citate, imagini, din romancieri, din poeți, din eseiști, din autori mai vechi sau mai noi. 
Aici vine și partea cea mai interesantă a volumului. Această mulțime de erudiție nu-l împiedică defel pe autorul nostru să rămână un neobosit cititor al Bibliei și al Părinților Bisericii. Știe să citeze cu abilitate lucrurile cele mai neașteptate, să găsească puncte pline de vioiciune, de miez. Știe să interpreteze.” (Virgil Nemoianu)

„Din mulțimea preocupărilor și dăruirilor sale, nu se putea ca Ioan Pintea să nu scrie jurnal. Lecturi înfrigurate, fărâme de trăiri estetico-religioase, revelații sau domesticități «argheziene», întâlniri, întrebări, evocări ale copilăriei sau ale tinereții optzeciste, note de drum în țară și prin Europa, literatură, morală, credință, tot ce se petrece în sine și în preajma lui se încarcă de sens, de-vine semn existențial, amestec de livresc și trăire efervescentă. O puzderie de nume, date, titluri, figuri și întâmplări prin care – spiritual receptat – diurnul cel mai banal se înalță ca nouă dimensiune a ființei. De-am avea măcar douăzeci, dacă nu o sută, de astfel de preoți (așa cum dorea Noica tinerii «mâncători de foc» prin care să facem cultură de performanță), cu totul altfel ar arăta dialogul intelectualilor laici cu Biserica Ortodoxă.” (Dan C. Mihăilescu)

Texte urmate de corespondența cu Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugène Ionesco

Ediție îngrijită și introducere de Ștefan Lemny

Prestigios istoric al sensibilităților colective și antropolog al sacrului, Alphonse Dupront (1905-1990) a deținut în România funcțiile de director al Institutului Francez din București și de consilier cultural (1932-1941), iar în anul 2006 a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. Volumul îngrijit de istoricul Ștefan Lemny cuprinde toate textele elaborate de Dupront pe teme românești, răspândite prin publicații care sunt astăzi greu accesibile sau rămase complet inedite. Aceste texte aruncă lumină asupra unui aspect puțin cunoscut al creației lui și îngăduie o mai bună apreciere a profunzimii și subtilității gândirii sale, dar și asupra pasiunii și prieteniei sale pentru România. Pe lângă o consistentă prezentare a vieții și activității savantului francez, volumul conține, de asemenea, corespondența sa cu Emil Cioran, Mircea Eliade și Eugène Ionesco, pe care acesta i-a cunoscut și i-a prețuit, susținându-i în perioada instalării lor în Franța.

Povestea vietii lui Sabin Cernea nu este o biografie obisnuita. Cati oameni au curajul sa marturiseasca lucrurile rele pe care le-au facut in trecut? Cati oameni pot indura rusinea si regretul in spatiul public, facandu-si mea culpa, cand ar putea sa pastreze secretul stiut doar de familie si de prieteni?

Noa-Noa – rodul unei neobișnuite colaborări cu poetul Charles Morice – a fost publicată mai întîi de coautorul ei în numărul din 15 octombrie 1897 al publicației Revue Blanche. În 1901, Noa-Noa a apărut în volum la editura La Plume, sub semnăturile asociate ale celor doi autori, Paul Gauguin și Charles Morice, fapt ce l-a nemulțumit profund pe pictor. Nemulțumirea lui Gauguin era determinată de faptul că Morice, după cum stipula înțelegerea lor probabilă, nu ceruse textul original din Noa-Noa, la care Gauguin încă mai lucra.

Anul 1396 îl află pe tânărul scutier Johann Schiltberger pe câmpul de luptă de la Nicopole, în oastea adunată de regele Sigismund al Ungariei împotriva otomanilor. Johann Schiltberger (1381–după 1438) a trăit în perioada unei mari confruntări între Occidentul creștin (Europa) și Orientul islamic, în esență, Imperiul Otoman în ascensiune și Imperiul Mongol efemer al lui Timur Lenk (Tamerlan). Viața lui prezintă interes pentru români și România, fiindcă a lăsat un „jurnal“ în care sunt pomenite și realități din Țările Române de la cumpăna secolelor al XIV‑lea și al XV‑lea. Ajungând prizonier al sultanului Baiazid I, apoi al lui Timur Lenk și al urmașilor acestuia, trăind în cele din urmă ca sclav și pe lângă prințul tătar Cekra și călătorind până în Siberia, a strâns date despre numeroasele locuri prin care a trecut și despre oamenii pe care i‑a cunoscut.

Prefață de Sorina Bălănescu

Volumul I din Jurnalul lui Dostoievski ne înlesneşte accesul la experienţa morţii trăită de autor în anul 1849, când, în calitate de participant la reuniunile grupului liberal al lui Petraşevski, a fost arestat şi condamnat la moarte sub acuzaţia de complot împotriva statului. Paginile cele mai tulburătoare prezintă scena aplicării sentinţei – în clipa ce a precedat deschiderea focului de către plutonul de execuţie, a sosit graţierea ţarului de la condamnarea la moarte, cu comutarea pedepsei prin deportare în Siberia timp de peste trei ani. Trăind mereu în vecinătatea morţii (a fost martor al asasinării tatălui său de către propriii ţărani), marcat de crizele de epilepsie, pledoariile în favoarea celor oprimaţi, dar şi de crizele religioase care l-au determinat să treacă de la agnosticism la creştinism, Dostoievski prezintă în scrierile sale omul sfâşiat între prezenţa răului şi căutarea lui Dumnezeu, între inconştient şi conştient. Acest prim volum reuneşte o varietate de texte publicate în revista Jurnal de scriitor în perioada 1873 – aprilie 1876, de la povestiri ca „Bobul” sau „Un băiat la bradul lui Hristos” şi portrete literare precum cel al lui Vissarion Belinski la profeţii politice şi eseuri despre societate, valori sau moralitate.

Ediție îngrijită de Emil Iordache

Într-o traducere de excepţie, care sesizează obiectiv detalii şi nuanţe ascunse, lectura acestor memorii îi oferă cititorului posibilitatea ideală de determinare a propriei poziţii în raport cu coordonatele temporale (şi conceptuale) ale textului. Al doilea volum al Jurnalului de scriitor acoperă perioada mai 1876 – aprilie 1877, un moment de cotitură în chestiunea orientală şi în relaţiile Rusiei cu marile puteri.

„E de urmărit, în atipicul jurnal dostoievskian, cum se transformă experienţa cotidiană, măruntele evenimente ale vieţii de zi cu zi, senzaţiile şi gândurile în literatură: o serie de micronaraţiuni, unele dezvoltate ulterior în foiletoane, altele schiţe («tablouri») publicate ca atare, sparg discursul auctorial sau, mai bine zis, sunt integrate pe nesimţite în substanţa acestuia.” (Andreea Răsuceanu)

Când Clare își pierde fiul în vârstă de cinci săptămâni, geamănul acestuia încă luptă pentru viață în secția de terapie intensivă. Mama îndurerată caută ajutor pentru a-și putea trăi doliul și, totodată, pentru a-și crește copilul supraviețuitor. Va descoperi că doliul nu urmează reguli și că nu există etape prestabilite sau soluții-minune, ci fiecare își trăiește suferința în felul și ritmul său.

Optsprezece ani mai târziu, Clare își așterne pe hârtie experiența dureroasă sub forma unor gânduri de alinare care să-i însoțească pe oamenii îndoliați și pe cei care vor să-i înțeleagă și să-i sprijine. A rezultat astfel o confesiuneghid de supraviețuire, empatică și sinceră, care oferă nu atât răspunsuri, cât un tovarăș de suflet în această călătorie de la revoltă și neputință înspre o nouă redefinire a vieții. Ca o conversație între prieteni ce trec prin aceeași suferință.

Aceasta este cartea pe care Clare ar fi vrut s-o aibă în cele mai negre clipe din viața ei: o călăuză care să-ți arate nu cum să „depășești“ doliul, ci cum să trăiești cu el.

„Clare dă dovadă de un curaj extraordinar așternând pe hârtie dureroasele căutări ca mamă în doliu, pentru a-i ajuta pe toți cei care trec prin experiențe similare. Veți găsi aici o poveste despre alinare, dar și, cum reiese încă din titlu, despre speranță.“ — ALAN TITCHMARSH

„Doar o adevărată supraviețuitoare prin tranșeele doliului putea să scrie un asemenea ghid capabil să ofere alinare în clipele cernite.“ — GREG WISE

„Toți cei care au pierdut pe cineva drag vor găsi sprijin și mângâiere în aceste pagini de o sinceritate răvășitoare.“ — ADELE PARKS

Biografia definitivă a jucătorului-legendă al Liverpool, cel mai faimos fotbalist egiptean din istoria acestui sport, Mohamed Salah. Realizările lui Salah sunt, în multe privințe, fără egal. Câștigător al Ligii Campionilor și al Premier League, de două ori Fotbalistul African al Anului, Salah face legătura între două lumi. Prima este continentul din care provine, precum și Orientul Mijlociu islamic.

Descoperă lumea împăratului roman Marcus Aurelius și provocările enorme cu care s-a confruntat și pe care le-a depășit cu ajutorul filosofiei stoice.

Această nouă biografie îl readuce la viață pe Marcus Aurelius (121–180 d.Hr.) pentru o nouă generație de cititori, explorând fascinanta călătorie psihologică a împăratului roman.

Donald Robertson examinează relațiile lui Marcus Aurelius cu figurile-cheie din viața sa, precum mama sa, Domitia Lucilla, și împăratul Hadrian, precum și cu maeștrii lui stoici. Autorul se bazează în mare măsură pe propriile meditații ale împăratului și pe corespondența acestuia, examinându-i deopotrivă acțiunile, așa cum sunt descrise în Istoria Augusta și în alte texte antice.

Marcus Aurelius s-a străduit să reconcilieze filosofia și valorile morale cu presiunile politice la care era supus ca împărat la apogeul puterii romane. Robertson examinează atitudinea lui Marcus față de sclavie și dilema morală pusă de capturarea inamicilor în război, dar și aspecte precum atitudinea sa față de femei, rolul stoicismului în reacția față de amenințarea războiului civil, tratamentul creștinilor sub domnia sa și numirea ca succesor a fiului său Commodus.

Pe parcursul cărții, Meditațiile sunt folosite pentru a clarifica din surse directe mentalitatea împăratului – caracterul, valorile și motivele sale – în timp ce Robertson împletește cu măiestrie călătoria interioară a lui Marcus Aurelius ca filosof cu evenimentele exterioare din viața sa de împărat roman.

DONALD ROBERTSON este psihoterapeut, specializat, printre altele, în terapie cognitiv-behavioristă, în filosofie stoică şi în hipnoză clinică. A tratat pacienţi cu probleme legate de anxietate. Este autorul a zeci de articole publicate în reviste de specialitate, dar şi al volumelor The Philosophy of Cognitive-Behavioural Therapy şi The Practice of Cognitive-Behavioural Hypnotherapy.

Cuvânt înainte de Simon Blackburn

„Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic.“ SOCRATE

În această evocare strălucită a peste 80 dintre cei mai importanți gânditori ai lumii, volumul explorează, în texte clare şi în imagini, poveştile fascinante ale vieţilor, iubirilor şi operelor acestora.

Adulat de unii (un "Stalp al Cetatii") si detestat de altii (un "Frankenstein al democratiei"), Ion Iliescu este un personaj, cu origini culturale multietnice controversate, care a marcat in toate felurile istoria contemporana a Romaniei, de la executia lui Ceausescu si Mineriade trecand la Declaratia de la Snagov, prin care se initia parcursul spre Uniunea Europeana si NATO.

Versiune definitivă a Jurnalului Annei Frank tradusă după originalul neerlandez

„Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei… Ardoarea, spiritul care o animă – mereu activ, punând mereu lucrurile în mișcare… E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetița lui pierdută.“ — PHILIP ROTH

Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă.

Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 70 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și ținta unor vehemente atacuri.

Anne Frank a lăsat cea mai frapantă mărturie umană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, a dat un chip, o voce, un nume milioanelor de victime inocente – fără chip, fără voce, fără nume – ale barbariei naziste. Anne Frank nu e o simplă autoare; împreună cu cartea ei, a devenit un simbol.

Istoria le-a oferit două roluri: muză sau soție. Al treilea, cel de geniu, l-au păstrat doar pentru bărbați. De la ecuațiile Milevei Marić, esențiale pentru Einstein, la structura ADN-ului dezvăluită de Rosalind Franklin și atribuită lui Watson și Crick, istoria este cel mai mare furt intelectual. Această carte demonstrează, caz cu caz, cum geniul femeilor a fost semnat sistematic cu numele unui bărbat. Descoperă eroinele invizibile ale căror nume au fost șterse din ecuația succesului și află adevărul din spatele celor mai mari „invenții” ale bărbaților.

„Reconfirmându-și talentul de prozatoare și interesul pentru inovație, Paula Erizanu vine cu un surprinzător docu-fiction, un adevărat roman istoric, alcătuit dintr-un uriaș puzzle de mărturii. Vocile, fermecător de autentice, ale supraviețuitorilor unei lumi măturată de abuzuri, deportări, jafuri, prinsă între războaie (inclusiv cel din Ucraina) transmit un paradoxal și reconfortant sentiment al vieții care răzbește prin încercările istoriei, luând-o mereu de la capăt. Cu multă discreție, autoarea arată saltul cultural și civic făcut de copii crescuți în sărăcia și violența unei societăți tradiționale pe care o schimbă treptat.

„Aicea-i și raiul, și iadul” este o carte esențială pentru a înțelege nu doar ultima sută de ani de singurătate ai Republicii Moldova, aflată la confluența între culturi și etniii, ci și identitatea și deschiderea spre lume a moldovenilor, statornici și în același timp, migratori, cosmopoliți și legați de teritoriul lor.” (Gabriela Adameșteanu)

„„Aicea-i și raiul, și iadul” nu e doar un titlu de carte, ci adevărul in nuce cu privire la condiția umană. Ca o Șeherezadă contemporană, Paula Erizanu colecționează poveștile emoționante ale celor din jurul ei și le spune mai departe, pentru a le salva. Densă, articulată pe mai multe voci, care se împletesc într-o țesătură narativă de mare diversitate umană, această docudramă istorică și socială, încadrată într-o ramă autobiografică, impresionează prin autenticitate. Nu doar roman și nu doar confesiune autobiografică, ci și una, și alta, în proporții bine dozate, cartea Paulei Erizanu oferă o secțiune transversală prin întregul secol XX, răsfrânt în destinele unor oameni obișnuiți, condamnați să suporte Istoria ale cărei victime devin. Un caleidoscop tulburător al demnității și ticăloșiei umane, în care lumina și întunericul nu sunt niciodată absolute, ci desfăcute în nenumărate stadii intermediare.” (Carmen Mușat)

„Mărturiile culese de Paula Erizanu ne demonstrează încă o dată că moldovenii știu despre trecutul lor mai mult de la alții și mai puțin de la oamenii locului. Pentru prima dată vocile minorităților, ale marginalilor, ale refugiaților și ale emigranților se împletesc într-o poveste comună care vine să umple găurile albe ale unui secol basarabean. „O carte care crește”, spune Paula Erizanu, și chiar asta este, o carte care ne face mai conștienți.” (Tatiana Țîbuleac)

În august 2010, când mina chiliană San José s-a surpat după 120 de ani de exploatare, treizeci şi trei de mineri au rămas captivi în străfundurile ei, la aproape 700 de metri adâncime, cu rezerve de hrană limitate şi la temperaturi ce atingeau uneori 50 de grade Celsius. Nimeni nu credea că mai sunt în viaţă și, chiar dacă ar fi fost, şansele ca cineva să-i mai poată aduce la suprafaţă erau minime.

După dezastru, reputatul jurnalist Héctor Tobar primește dreptul exclusiv de a spune povestea minerilor și a neobositelor operațiuni de salvare întreprinse de experți și autorități. Amplu documentată, cartea ne arată ce înseamnă să rămâi captiv sub pământ pentru un timp fără precedent în istoria dezastrelor și este o mărturie despre forța solidarității umane.

Povestea spusă de Tobar - un maestru al obiectivității și un jongler al punctelor de vedere - este o capodoperă a jurnalismului narativ.

„Héctor Tobar ne poartă atât de adânc în povestea și în vieţile minerilor chilieni, încât reconstituirea dezastrului minier devine o meditaţie fascinantă asupra condiției umane. Cei 33 este o carte extraordinară." - GEORGE PACKER

„Intensă, vibrantă, plină de suspans." - PEOPLE

A testimonial of the life and deeds of Her Majesty Margareta, The Custodian of the Crown, during the 35 years that have passed sincer her arrival in Romania, presented in an elegant volume, with beautiful images.

O cronică a vieții și faptelor Majestății Sale Margareta din perioada celor 35 de ani petrecuți în România postcomunistă, într-un volum elegant, cu texte detaliate și imagini superbe.

Prefață de Gabriel Liiceanu

„În urmă cu câteva luni, am primit, pe computer, scrise cu un singur deget și fără diacritice, cele nouăsprezece povești adevărate care alcătuiesc volumul Vărul Alexandru. Autorul, care a împlinit 78 de ani, mă ruga să-i spun ce părere am. Primindu-le, am surâs. Nu i-am dat nici o șansă. Nici cea mai mică. Nimeni pe lume, mi-am spus, începând să scrie la o asemenea vârstă, nu a putut da ceva literar valabil. Cultura lui umanistă se reducea de altfel la istorici și politologi francezi. Cu literatura nu avusese niciodată o bună întâlnire. Afară de epistole ocazionale, scrise cu haz, nu știam să fi produs vreodată ceva. Știam că seara, târziu, îi plăcea să facă focul în căminul din living și să se uite la jocul flăcărilor, sorbind un Côtes du Rhône și trăgând dintr-o pipă. Dar nu știam că se apucase de scris. L-am întrebat de unde i se trage. Am scris pentru ca mi se părea că am ceva de spus. De unde a învățat să scrie, la peste 70 de ani? Cu această întrebare în minte, m-am grăbit să dau cartea la tipar. Ce carte superbă!“ — GABRIEL LIICEANU

„Am citit multe cărți de memorii foarte bine scrise și de-a dreptul emoționante. Una din ele a fost Vărul Alexandru, de Adrian Oprescu, care fusese arestat când avea 20 de ani și era student în anul întâi. Și-a scris memoriile după 60 de ani, deci la optzeci de ani, și le-a povestit cu o minunată prospețime. Eroii principali ai filmului meu, Poarta Albă, Adrian (Adrian Oprescu) și Ninel sunt preluați din această carte. Tot aici era relatată și scena cu copilul de trei ani care a adormit în baraca de scule. Am simțit că este un final bun de film!“ — NICOLAE MĂRGINEANU

„Avusesem, nu demult, 20 de ani. Ar fi trebuit să fiu la facultate, dar nu mai eram. Soarta decisese pentru mine să fiu unul dintre deținuții politici care trebuia să contribuie la construirea socialismului prin săparea Canalului.“ — ADRIAN OPRESCU

”Unde se ascunde adevăratul eu al ființei umane? E întrebarea pe care era simulacrelor o face și mai acută, și mai plină de temei. Scena vizibilă a vieții noastre pare să nu aibă culise, totul se vede pe social media. Dar cât adevăr e în expresiile vizibilului? Până unde trișăm pentru a arăta bine? Constantin Cheianu săvârșește un extraordinar act de curaj. Dincolo de imaginea de prozator confirmat, de jurnalist de temut, de publicist și dramaturg intrat deja în canon, dezvăluie eul său intim – vulnerabil, cuprins de temerea bolii și a morții, fragil, dar și nemaipomenit de puternic prin onestitatea și necruțarea cu care-și chestionează viața și-și confruntă propriile neputințe. Parcursul existențial al artistului și scriitorului într-un spațiu plin de impostură, încărcat de perfidie, cu o moștenire sovietică dezastruoasă,  nu poate fi unul ușor de înțeles, simplu de evaluat. Suntem cu toții suma traumelor noastre, suntem purtătorii ecourilor din vocile celor care ne-au însoțit și ghidat existența. Adevărul lui Constantin Cheianu este și adevărul nostru. În expunerea lui de o sinceritate șocantă, răscolitoare, ne simțim rușinați de propriile lașități, ne simțim atenționați asupra propriilor dependențe, ne întâlnim cu angoasele și poate marile noastre regrete. De aceea, lectura este incomodă, stânjenitoare, dar și terapeutică. Gustul amar pe care-l trezesc aceste confesiuni este însoțit de recunoștința și admirația pentru o lecție învățată despre demnitate și curaj.” (Nina Corcinschi)

Planeta Rilke. Totul se află înlăuntru și poate fi regăsit, reînnoit, reinventat, cu forţe nebănuite, astfel fiind reinventată lumea din preajmă, care renaște prin tine și se împlinește odată cu ceea ce ești, devenind, clipă de clipă. Ființa nouă, regăsită în forul lăuntric, își proiectează bogăția și forța, reinventând lumina, care strălucește, cucerind și binecuvântând totul.

O privire din interior asupra lumii artei moderne, cu portrete intime, adesea surprinzătoare, ale celor mai importanți actori ai ei. „La 80 de ani, legendara Peggy continuă să scruteze o lume care de fapt decade mai repede decât ea. La urma urmei, Veneţia se scufundă, la propriu, sub palazzo‑ul ei alb şi neterminat. Dacă visul suprem al solipsistului este să ia lumea cu el atunci când moare, este foarte posibil ca Peggy să ajungă să ia Veneţia din lumea aceasta şi s-o ducă în lumea ei, unde petrecerea continuă încă, fiecare face ceva nou şi arta miroase nu a muzeu, ci a atelier de creator.“ - Gore Vidal

La vârsta amintirilor, cunoscuta prozatoare Alexandra Târziu – autoare a numeroase volume, cel mai recent fiind „Despre nedumeriri”, publicat de editura Vremea în 2024 – se întoarce în această carte asupra perioadei pe care a trăit-o înaintea plecării în America din anii ’80, supunând unui tir necruțător și unei ironii fine multe dintre figurile scriitoricești legendare care au populat Casa Monteoru, sediul Uniunii Scriitorilor, în acea vreme.

Eugen Jebeleanu, Dan Deșliu, Geo Bogza, „serafica” Nina Cassian se perindă pe holurile stabilimentului din Calea Victoriei și prin paginile cărții, dar nu așa cum îi știm, ci înzestrați de Târziu cu o zdravănă doză de ficționalizare. Dincolo de sarcasmul specific, scriitoarea își dorește să înțeleagă, să afle ce i s-a întâmplat și ce (ni) s-a întâmplat, de ce ne bântuie în continuare aceste figuri tutelare ale comunismului (și comunismul însuși): „cine sunt beneficiarii revoluției, proprietarii acestui teritoriu, un pământ fără lanuri, fără oameni, gol?”, iar răspunsul autoarei, veți vedea, este tulburător. - Doinel Tronaru

La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii.

După ce a realizat ascensiuni extraordinare pe munți dificili și a devenit unul dintre cei mai importanți alpiniști din lume, Walter Bonatti decide să facă o schimbare și să exploreze locuri cât mai îndepărtate și mai sălbatice. După o ședere în Siberia, la Polul Frigului, străbate în Klondike drumul vechilor căutători de aur, apoi se urcă într-o canoe și înfruntă apele fluviului Yukon. Sunt primele dintre călătoriile sale memorabile care îl vor purta în interiorul vulcanului Krakatau, pe stâncile bătute de furtuni ale Capului Horn, în imensitatea înghețată a Antarcticii și printre populațiile primitive din jungla amazoniană. Din fiordurile Patagoniei până în deșerturile Australiei, îl însoțim pe Bonatti și, pe lângă poveștile unor ținuturi legendare și ale unor paradisuri ascunse, aflăm și povestea lui – povestea unui om care încearcă să trăiască în armonie cu natura și care cu fiecare călătorie își descoperă limitele, dar își împlinește visul de libertate.

„O lume pierdută e ultima carte scrisă de Bonatti, care şi‑a adunat în ea toate aventurile şi reflecţiile de «explorator». Bonatti crede că putem găsi un punct de întâlnire, de înţelegere respectuoasă cu culturi diferite de a noastră. Propune să ne mişcăm prin natură folosind pe cât posibil mijloacele puse la dispoziţie de natura însăşi şi să înţelegem astfel până unde avem voie să mergem. Propune, pur şi simplu, să privim lumea cu alţi ochi.” (Angelo Ponta)