Biografii - Memorii & Jurnale

Pentru publicul larg, C.S. Lewis (1898–1963) este autorul celebrelor Cronici din Narnia, o serie de poveşti fantasy în curs de ecranizare. Mai mult, figura acestui profesor de literatură care a predat la Oxford şi la Cambridge, fiind un fel de simbol al elitei universitare britanice, şi povestea lui de iubire cu Joy Gresham au inspirat un frumos film, Shadowlands (Tărâmul umbrelor), cu sir Anthony Hopkins şi Debra Winger în rolurile principale.

Mai puţin cunoscut de publicul larg este faptul că C.S. Lewis a scris remarcabile studii de literatură medievală şi critică literară şi că esocotit cel mai important apologet al creştinismului din secolul XX (unele scrieri ale sale pe tema credinţei - Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Despre lumea aceasta şi despre alte lumi - au fost traduse la Humanitas). În Marea Britanie, Lewis a devenit celebru încă din timpul vieţii graţie conferinţelor lui vibrante despre creştinism, transmise la radio în timpul războiului.

Scrierile şi cu atât mai mult conferinţele creştine ale lui Lewis erau atât de convingătoare pentru că izvorau din încărcătura emoţională a propriei convertiri. Şi chiar despre această convertire, oarecum surprinzătoare pentru un tânăr intelectual studios, lucid, deloc lipsitde spirit critic, e vorba în cartea de faţă. Surprins de Bucurie este, în fond, o autobiografie spirituală: în spatele vieţii exterioare seconturează evoluţia lăuntrică a autorului de la credinţa convenţională din copilărie la necredinţa frivolă din prima tinereţe şi, în fine, la credinţa profundă în Dumnezeul creştin.

Volum nominalizat la Premiile Observator cultural pentru Memorialistică/Eseu, ediția 2026

Premiul „Monica Lovinescu” acordat de Fundația Humanitas „Aqua Forte”, ediția 2025

Acest volum este un proiect de cercetare al Centrului de Studii în Istorie Contemporană

Cuvânt-înainte de Ruxandra Cesereanu

La vârsta adolescenței, când ar fi trebuit să se gândească la studiile viitoare și să cunoască primii fiori ai iubirii, Nina Moica devine deținut politic, închisă la Jilava, Botoșani, Arad și Oradea, pentru că a făcut parte dintr-o organizație anticomunistă. Victimă a unui regim care voia să instaureze teroarea și frica de aproapele în gândirea poporului, povestea Ninei Moica - prezentată de autori sub două forme: interviu și eseu - este un fel de istorie a formării, a suferinței și a supraviețuirii în condiții adverse, ca și un adevărat manual de rezistență în fața dictaturii și a detenției.

„Dialogul ne oferă o panoramă a vieții și a oamenilor din închisorile traversate, dar ne descoperă și persoana Ninei Moica. Un om direct, dar sensibil, corect și autonom, care nu înțelege să se supună unei societăți aberante, hotărâtă să distrugă programatic tot ceea ce îi precedase, ca un copil care își devorează părinții. Un om viu, autentic, cu dureri și regrete, înfruntând greutăți nu numai în lumea comunistă, ci și în propria familie, cu care este ușor să te identifici.” (Alin Mureșan, Clara Mareș)

 „Doamna Nina Moica este - un avantaj al cărții - o povestitoare dăruită și dăruitoare, care știe să narativizeze scenele din Gulag și să le descrie amănunțit. Hrănirea, spălarea, somnul, vestimentația, anchetele, prieteniile, coafura, sărbătorile religioase, bolile, nevoile fiziologice, tensiunile și înfruntările, discuțiile, crizele - toate acestea sunt relatate pas cu pas, ca într-un studiu microscopic de caz. Cine vrea să cunoască, zi de zi, viața unei deținute politice la tinerețe o poate face în mod real citind această carte plină de nuanțe și portrete, cu scene din detenție, care narează sub lupă viața în Gulagul românesc. Nu e doar viața Ninei Moica. La fel de importantă este și viața celorlalte femei întâlnite în închisori - fie ele prietene sau străine -, devenite surate în Gulag.” (Ruxandra Cesereanu)

După ce i-a cucerit pe cititorii din întreaga lume cu incredibila ei poveste de dragoste cu Lketinga, un războinic masai din tribul Samburu, viitorul ei soț, și despre viața ei în Kenya, Corinne Hofmann ne prezintă întoarcerea în Elveția și dificultățile pe care le-a avut de înfruntat aici. Însă, cu același amestec de curaj și optimism de care a dat dovadă în Kenya, Corinne depășește toate obstacolele care îi ies în cale, fie ele birocratice sau sociale, și se readaptează la obiceiurile europene, construind o nouă viață pentru ea și fiica ei, Napirai. Totodată, aflăm cum a ajuns Corinne să scrie Îndrăgostită de un masai și care a fost parcursul ei în lumea literară. Adio, Africa răspunde la mai multe întrebări lăsate deschise de prima ei carte și ne face martori la lupta autoarei cu propriul trecut, de care încearcă să se rupă pentru a găsi puterea să o ia de la capăt.

”Labirintul și Venetica alcătuiesc un diptic care merită adus în atenție mai ales prin calitatea documentară a acestor autoficțiuni. Puține memorii ale unor actanți ai primilor ani de comunism au adus atâtea  detalii din viața literară aflată în plină transformare sub apăsarea politicului precum primul dintre ele. Ariadna Șalari e o scriitoare care trebuie redescoperită, mai ales prin ultimele ei cărți.” - Bogdan Crețu

Romanul Labirintul al Ariadnei Șalari apare acum pentru prima dată într-o ediție cu grafie latină reluând textul original publicat în alfabet chirilic în 1990. Proiectul editorial a fost inițiat de Asociația pentru Cultură și Arte Arbor și face parte dintr-un demers mai amplu de recuperare și valorizare a patrimoniului literar basarabean.

Pe lângă Labirintul, ediția de față include și romanul Venetica, precum și un calup epistolar inedit: câteva scrisori adresate Ariadnei Șalari de către poetul avangardist Sașa Pană în 1950 – primul an de la despărțirea lor. Aceste scrisori oferă o perspectivă personală și emoționanată asupra vieții autoarei și a mediului literar bucureștean în care a fost activă înainte să revină în Basarabia.

Reeditarea celor două romane, Labirintul și Venetica, a fost realizată sub egida Editurii Seneca, cu sprijinul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova și al Institutului de Matematică și Informatică ”Vladimir Andrunachievici” din Chișinău, instituții care au contribuit la procesul de digitalizare și transliterare a textelor originale.

Tradus pentru prima oară în afara Japoniei, jurnalul amantei celebrului scriitor Osamu Dazai, împreună cu care acesta s-a sinucis la doar 39 de ani.

„Tomie Yamazaki a fost pentru Osamu Dazai nu doar iubită, ci și mamă, prietenă, soră mai mare, secretară, infirmieră, menajeră și curier. Tomie se ocupa de treburile casnice, dar și de tot ce presupu­nea cariera lui Dazai.

Jurnalul iubirii și morţii mele cu Osamu Dazai reprezintă un document inestimabil despre ultimele luni din viața marelui scriitor japonez, ce oglindește zbuciumul sufletesc al celui pe care Tomie îl numea «Dumnezeul meu preaiubit, neputincios, blând și singuratic» și pasiunea care i-a mistuit pe amândoi până în ultima clipă a vieții.

Publicarea traducerii în limba română a Jurnalului e un dar de neprețuit oferit de editura Alice Books tuturor admiratorilor operei inegalabilului Osamu Dazai.”

Iolanda Prodan

Cartea „Simona Halep: Eroul. Mitul. Omul” are la baza teza de doctorat a autorului, aducand o contributie semnificativa in peisajul istoriografic romanesc. Aceasta lucrare originala si inovatoare exploreaza modul in care este construit eroul sportiv in societatea romana contemporana, folosind ca studiu de caz figura jucatoarei de tenis Simona Halep, unul dintre cele mai mediatizate nume din viata publica.

Prin abordarea sa interdisciplinara, care imbina elemente din sociologie, antropologie, comunicare si studii media, studii culturale si de gen, volumul raspunde exigentelor unui public divers si ofera cititorilor o oportunitate de a-si extinde orizonturile.

Cartea ridica o problematica noua despre complexitatea sportului si a eroilor sai, demonstrand ca aceste teme sunt mult mai nuantate decat ar parea la prima vedere.

Teodor Burnar examineaza in detaliu modul in care imaginea eroului si a celebritatii este construita si deconstruita in contextul contemporan, cum se desfasoara instrumentalizarea lor economica, politico-religioasa si mediatica, precum si impactul social media asupra acestui proces.

O lucrare fascinanta, ce ofera o radiografie a unui fenomen sportiv romanesc supus eroizarii: Simona Halep.

Un jurnal de calatorie nu este deloc o întreprindere facila atunci când consemnezi nu ca un turist, ci ca un calator care privește lumea cu inima.

Caci cartea de fața nu ofera doar informații precise despre istoria, civilizația, cultura, tradițiile, gastronomia unei țari, ci și descrieri expresive, adesea poetice și chiar elegiace, ale celor mai insolite și fascinante obiective din lista autorului.

Perfect distincte din punct de vedere cultural și emblematice pe harta lumii, țarile despre care aflam grație generozitații autorului nu doar ca ne invita într-o provocatoare calatorie cu ochii minții, ci și ne ofera prilejul perfect de reflecție la frumusețea oferita noua lumii, cu firesc, seninatate și o noblețe fara egal.

Nu doar acribia cartografierii acestor fermecatoare teritorii recomanda acest nou volum din seria Pierdut în lume, ci și impresionantele resurse de ordin afectiv grație carora înțelegem și simțim, macar parțial, tot ceea ține de grandoarea lumii.

Docu-drame și mituri controversate despre Ingrid Bergman, o legenda a cinematografiei universale cu o viața care bate filmul

…Potrivit revistei Life, impresia pe care a lasat-o la Hollywood dupa ce a turnat aici primul ei film – Intermezzo – a fost cea a unei „fete înalte, cu parul castaniu-deschis și ochi albaștri, care era dureros de timida, dar prietenoasa și cu un zâmbet cald, neprefacut“.

Hollywood devine caminul lui Ingrid Bergman timp de un deceniu, dar îl parasește când, în urma unei aventuri extraconjugale, ramâne însarcinata cu pasionalul regizor Roberto Rosselini.

Dar lumea înca nu era pregatita sa accepte ca „o calugarița se poate îndragosti de un italian“. Dimpotriva, publicul prefera imaginea ei enigmatica din Casablanca, pelicula definitorie a epocii, când America se pregatea sa intre în razboi.

Ingrid era departe de imaginea standard a unei „papușele“ de pe platourile marilor studiouri. Era înalta, având – la 1,75 metri – un ascendent fizic evident asupra celebrului sau partener din Casablanca, Humphrey Bogart, caruia i-au trebuit pantofi cu talpa de 7,6 centimetri (!) ca sa nu para „ridicol de scund“. (Din același motiv, unui alt actor cu care ea trebuia sa filmeze scene romantice într-o producție similara i s-au construit rampe speciale pe platou!)

De asemenea, nu accepta decât un machiaj extrem de simplu, refuzând „orbirea sintetica“ practicata de regula în cazul altor vedete feminine.

O femeie asumata, casatorita – și divorțata –de trei ori, mama a patru copii, Ingrid Bergman a șocat și prin numarul relativ mare de celebritați din industria cinematografica cu care a avut relații patimașe, de la Spencer Tracy la Gregory Peck sau de la Gary Cooper la Howard Hughes.

Mai târziu, celebra ei fiica Isabella Rossellini declara: „Ea a aratat ca femeile sunt independente, ca vor sa-și spuna propria poveste, vor sa preia inițiativa, dar nu pot pentru ca, adesea, cultura noastra sociala nu le permite femeilor sa se rupa de anumite reguli“.

„A scrie viața lui Céline înseamnă a fi obligați neîncetat să ne sprijinim pe el – cum să-i scăpăm, cum să neglijăm această parte esențială, mereu prezentă în ceea ce vede, ceea ce trăiește, ceea ce scrie, ceea ce observă, în ceea ce-l face să sufere? – dar înseamnă, la fel de bine, a transforma acest sprijin într-o forță care să-i respingă opera, să o îndepărteze pentru că evident e doar o minciună, pentru că orice operă, oricare ar fi ea, fie și cea mai frumoasă și în măsura în care e cea mai frumoasă, e doar un travaliu de transpunere, de iluzii delicate care în cazul lui Céline sunt tăiate în materia convulsivă a propriei vieți.” (Frédéric Vitoux)

„Aflată, în decembrie 2024, într-un tren Cluj-Timișoara, Ruxandra Cesereanu își dă seama că «de patruzeci de ani țin în mine o autobiografie pe care nu o lăsasem să iasă și care dădea pe dinafară, nu mai voia să rămână nescrisă. Se copsese atât de tare încât năvălise peste mine ca taifunul, tornada și uraganul». În această stare de efervescență, scrie cartea de față în șase săptămâni. Nu este primul ei proiect autobiografic, dar este cel mai complex, care aduce la suprafață decenii de viață prin stări, trăiri, întâmplări considerate emblematice pentru întregul parcurs existențial. De-a lungul lui, alături se găsește constant romanul lui Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta, o carte în multe feluri întremătoare și limpezitoare. Sau, cum scrie memorabil Ruxandra Cesereanu: «Respiram viață vie cu ajutorul unei singure cărți»”. (Sanda Cordoș)

„Bunul meu prieten George Bezviconi, de care mă leagă 30 de ani și mai bine de strânsă amiciție și colaborare, cunoscut și familiei mele – nu mai este! Uimirea mea – trebuie să repet – este mare și încă nu-mi vine să cred de cele ce îmi scrieți. Într-adevăr cu stingerea sa atât de timpurie din viață, știința istorică românească pierde un mare animator, un adevărat pioner sârguitor, dotat de o rară modestie, de o erudiție și competență mare ! Dar așa se întâmplă cu noi toți ce trăim pe acest pământ. Fiecare se va duce pe neașteptate – la urma urmei noi toți nu suntem decât niște simpli muritori. Cunosc bine activitatea lui George, pe care am apreciat-o și am prețuit-o totdeauna. Tot ceea ce a scris dânsul va prezenta un monument ce va dăinui perpetuu, neputând fi distrus niciodată de nimeni. Aceasta îi va fi, așa cred, răsplata cea mai bună a zecilor săi de ani de muncă dezinteresată, împletiți cu multe necazuri și puține bucurii.” (Dimitrie N. Mincev, istoric bulgar) „Istoria nouă este scrisă de oameni noi şi din ea nu va lipsi numele acestui mare romantic al istoriei basarabene – Gheorghe Bezviconi. Iar el a fost nu doar un mare istoric, ci și un aristocrat al Istoriei.” (Iurie Colesnic)

„Mi-e foarte dificil să scriu pe cartea în care personaj principal e o doamnă de care sunt îndrăgostit de zeci de ani, cum, cred, îndrăgostiți de ea sunt toți cei care au cunoscut-o. Nora, prin prezența-i plină de energie, farmec, șarm și inteligență, devine nu doar memorabilă și adorabilă, dar își potențează și poezia, încât atunci când citesc versurile ei, mai vechi ori mai noi, albe sau rimate, mi-e imposibil să n-o văd, să n-o aud în ele și să nu-mi placă și mai mult. Volumul pe care Angela Baciu ni-l propune și în care Nora Iuga îi răspunde la multe și ațâțătoare întrebări conturează și mai bine portretul acestei scriitoare și femei formidabile, care, de fapt, iese din orice ramă. Inclusiv din rama meșteșugită și prietenoasă a grozavei cărți pe care o țineți în mână.” (Robert Șerban)

Povestea personală și profund intimă a autoarei, alături de un tată abuziv, o mamă care se lasă pradă alcoolismului și o soră înstrăinată. Lidia Yuknavitch își spune povestea vieții petrecute alături de un tată abuziv, o mamă căzută pradă alcoolismului și o soră înstrăinată. Își călăuzește cititorii în mărăcinișul problemelor care țin de gen, sexualitate, violență și familie, din perspectiva unei înotătoare de cursă lungă care a devenit artistă. Scriind, explorează natura însăși a amintirilor, într-o călătorie a evoluției și a regresului, a dependenței, autodistrugerii și, în cele din urmă, a supraviețuirii și a vindecării survenite sub forma iubirii și a maternității.

Între a doua jumătate a lui octombrie 1941 și începutul primăverii lui 1942, populația evreiască a Odessei este exterminată de forțele armate române. Printre puținii supraviețuitori se numără Sprința și Valentina Berman, mamă și fiică. Trimise în Transnistria alături de alte zeci de mii de evrei, ele reușesc aproape miraculos să scape cu viață din iadul deportării și să revină în România în 1944. Între timp însă, soțul Sprinței și tatăl Valentinei, deportat și el, a fost împușcat undeva pe malul Bugului, pe marginea unei gropi comune. Din 1958 până în 1963, Valentina va sta la închisoare, condamnată pentru că dactilografiase poeme ostile noului regim ale lui Ion Caraion, iubitul ei, care îi va deveni soț. În 1986, la cinci ani după ce au primit azil politic în Elveția, scriitorul se stinge din viață, iar Valentina, la cererea lui Ion Solacolu, jurnalist al exilului românesc, începe să-și povestească existența. Într-un moment în care umbra războiului se întinde iar peste Europa, cartea Martei Caraion – nimeni alta decât fiica Valentinei și nepoata Sprinței – prezintă și analizează cu minuție și luciditate faptele cuprinse în această mărturie tulburătoare: „Am depliat o povestire din secolul XX, i-am desfăcut fiecare pliu de la est la vest: în momentul în care Ucraina explodează, redeschizând larg rănile vechi, și când locurile unor tragedii redevin incandescente, mi s-a părut necesar să fac asta”.

„Mărturie prețioasă, în consecință, a unui episod precis al Holocaustului: despre acel marș, care pornește de la Odessa la sfârșitul lui octombrie 1941 și îi poartă pe cei 30.000 de evrei spre o groapă comună de pe malul Bugului, pe o distanță de 200 de kilometri, într-o toamnă foarte rece, nu există relatări, deoarece n-au existat supraviețuitori, iar martorii și jandarmii însărcinați cu deportările n-au prea fost dispuși să facă destăinuiri. Nenumărate relatări ale unor marșuri similare se contopesc în tabloul imaginar și nediferențiat al marelui convoi al evreilor din război. A ne concentra asupra acestui marș și asupra acestei relatări, adică asupra experienței particulare a unui individ, la scara a ceea ce vede și știe el, ținând cont de limitările sale și de puterea sa de a surprinde fragmente de realitate vie, înseamnă a recunoaște locurilor, situațiilor, grupurilor, persoanelor, obiectelor existența proprie, comparabilă cu celelalte și totodată distinctă de ele.”

Hagi e ca vinul vechi: cu cat "se invecheste", cu atat devine mai valoros. Ii creste legenda. La statuia sa lucreaza nu doar trecerea timpului si amintirea unui fotbalist de geniu, ci si pustiul care i-a urmat. Cu Hagi in teren, Romania insemna ceva pe Planeta Fotbal. In absenta performantelor actuale, ne lasam mangaiati de amintirile lasate mostenire de Generatia de Aur. Erau vremuri frumoase, cand calificarile la Campionatele Mondiale sau Europene nici macar nu mai erau considerate performante.

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fiindca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale.

Aceste insemnari cuprind date si evenimente al caror martor ocular a fost si sunt desprinse din cotidian si puse direct pe hartie. Atunci cand o informatie se dovedeste a fi gresita, pe parcurs autorul o corecteaza. Din stiri, mai mult sau mai putin comentate, din conversatii, audiente, vizite se incheaga imaginea vietii politice din perioada 1935-1944.

Creatoarea și vedeta Florida Girls ne surprinde cu un volum de memorii deopotrivă amuzant și profund – o poveste despre familie, fericire și o acnee de-a dreptul agresivă.

Laura este mulatră, are părinți scientologi și nonconformiști, iar după divorțul lor își petrece adolescența între Clearwater, Florida, Los Angeles și Tijuana. Locuiește singură perioade îndelungate, sub așa-zisa supraveghere a iubitului alcoolic al mamei ei, își pierde mai multe rude în tragedii cumplite, începe să bea și să fumeze la doar 11 ani – la 15 se lasă și de școală –, fiind întreaga adolescență, dar și după aceea, complet obsedată și marcată de acneea ei severă.

Cu toate acestea, nu vorbim nicidecum despre o poveste tristă, ci de una presărată cu lupte în Jell-O, foarte mult dans, râuri de sangria și Accutane nereglementat, cumpărat din Mexic. Laura își explorează trauma prin intermediul anecdotelor, cu reziliență și mult umor, arătând că să găsești succesul, iubirea și acceptarea de sine rămâne întotdeauna posibil – fie și în ciuda coșurilor și a tragediilor de nedescris.

„Măiestria lui Chinn, care juxtapune suferința devastatoare și conștiința de sine amuzantă, este uluitoare.” Jessica Alba

„În autobiografia ei înviorător de sinceră și incredibil de amuzantă, Laura Chinn confirmă maxima «drumul exceselor duce spre palatul înțelepciunii». Nu am putut-o lăsa din mână.” Woody Harrelson

„Laura Chinn este Tennessee Williams al vremurilor noastre, dar mai amuzantă și mai dramatică.” Paul Scheer

„Brutal de sinceră, amuzantă și înspăimântătoare. Să citesc această carte a fost ca și cum i-aș fi șoptit secretele mele celui mai bun prieten – demult pierdut – târziu în noapte.” Jenny Lawson

„O poveste emoționantă despre traumele din copilărie, dragoste și determinare.” Oprah Daily

„Chinn insuflă experiențelor sale dureroase – de suferință, singurătate, ură de sine, rasism și consum de substanțe interzise – grație și compasiune, garnisindu-le cu râsete cu mâna la burtă.” The New York Times Book Review

Laura Chinn scrie scenarii de televiziune pentru seriale precum The Mick și Children’s Hospital de mai bine de zece ani. Ca actriță, a jucat în numeroase filme și seriale de televiziune – Anatomia lui Grey, Earl, Finaluri fericite sau Războinicul. De asemenea, a creat și a jucat în Florida Girls. În prezent locuiește la Los Angeles, unde face improvizație și, în fiecare vară, încearcă să învețe să facă surfing.

Bestseller Los Angeles Times
Bestseller Wall Street Journal
Bestwseller USA Today
Bestseller Publishers Weekly

Giannis Antetokounmpo a depășit obstacole de neimaginat și a devenit un simbol al speranței pentru oamenii din întreaga lume: este personificarea visului american. Fader aduce informații noi despre copilăria care a modelat „The Greek Freak” – de la dormitul cot la cot cu frații lui, până la vânzarea mărunțișurilor pe stradă cu familia sa și rasismul pe care l-a experimentat.

Antetokounmpo a crescut într-o epocă în care Golden Dawn, partidul de extremă-dreapta anti-imigranți al Greciei, patrula în cartierul său, iar statutul de imigrant ilegal l-a împiedicat în mare măsură să joace pentru cele mai importante cluburi ale țării, făcându-și ascensiunea NBA cu atât mai improbabilă.

Fader spune o poveste profund umană despre modul în care un adolescent grec necunoscut, slab și de culoare, care a jucat în cea mai de jos divizie a țării și a fost selectat cu noroc, și-a transformat corpul și jocul ca să devină MVP.

Giannis dezvăluie o poveste mai nuanțată, despre cât de singur și izolat s-a simțit, adaptându-se la cultura americană, despre complexitatea confruntării cu originea lui de om de culoare și cetățean de origine greacă, despre motivele pentru care este atât de dur cu el însuși și cu neajunsurile sale – un impuls care îl alimentează în fiecare zi – și despre responsabilitatea pe care o simte, de a fi un model încurajator pentru frații lui mai mici. Fader ilustrează o vedetă mai vulnerabilă decât știu majoritatea oamenilor, o persoană care a evoluat triumfător în toate rolurile sale: tată, frate, fiu, coechipier și simbol de talie mondială.

"Fader este o scriitoare talentată, care împărtășește detalii vii despre Antetokounmpo... cartea este presărată cu modestia și buna dispoziție a starului grec, care l-au făcut una dintre cele mai simpatice vedete ale NBA." - The Los Angeles Times

"Giannis surprinde un portret îndrăzneț al lui Antetokounmpo, folosind familia lui ca fir roșu pe drumul către NBA. Abordarea narativă face ca povestea să fie mai convingătoare decât ceea ce am aștepta în mod normal de la o paradă a antrenorilor duri, a rivalilor pe teren și a incertitudinii personale." - The New York Times Book Review

Mirin Fader a lucrat pentru Bleacher Report din 2017 până în 2020, iar în prezent scrie pentru The Ringer. Realizările ei au fost premiate de Pro Writers Basketball Association, Associated Press Sports Editors, U.S. Writers Basketball Association, Football Writers Association of America și Los Angeles Press Club. Fader fost desemnată Top Women in Media la categoria „Up and Comer” în 2019, iar munca ei a fost prezentată în seria „Best American Sports Writing”. În activitatea ei, Fader se concentrează mai mult pe persoană, decât pe jucător, spunând poveștile din spate care îi modelează pe unii dintre cei mai complecși și mai dominanți eroi.

Deportata din Anatolia, la inceputul secolului trecut, Nectar Margosian a traversat mai multe spatii geografice si perioade istorice. A trait in civilizatii urbanizate, mereu fiind in mod brutal obligata sa iasa din ritmul normal al vietii si sa aiba o relatie speciala cu timpul. A fost insa printre cei alesi si putini pentru a crea dupa pofta inimii, in umilinta si tacere. Dezradacinarea, suferintele, exilul, pierderile, fragilitatea nu au invins-o. Finetea, rafinamentul si delicatetea s-au contopit in fiinta si creatiile ei. Dincolo de cumplitele incercari, tot ceea ce a facut a avut consistenta si greutate. Relele teribile ale unui intreg secol nu i-au putut sugruma vointa, ingeniozitatea, pofta de lucru. Istoriile mici, tulburatoare, aidoma istoriei mari alcatuiesc imaginea lumii noastre aflate de mult prea multe ori in deriva.

André Gide (1869-1951), scriitor important al literaturii franceze, poate fi definit încă de timpuriu ca un răzvrătit contra oricărui tip de conformism. Anticolonialist și antifascist, devine la începutul secolului XX un adept al ideologiei comuniste. Ca mulți dintre contemporanii săi care îmbrățișau aceeași doctrină, Gide pleacă într-o călătorie în U.R.S.S., iar concluziile sale nu se lasă așteptate. Întoarcerea din U.R.S.S. apare aproape imediat și stârnește reacții violente. În ciuda faptului că oficialitățile sovietice depuseseră mari eforturi pentru a-i prezenta o imagine edulcorată, autorul vede dincolo de vitrina frumos aranjată. Și, pornind de la convingerea că „minciuna, fie chiar aceea a tăcerii, poate să pară oportună, ca și perseverența în minciună, dar ea face dușmanului un joc prea frumos, și adevărul, fie el dureros, nu poate răni decât pentru a vindeca”, aduce în atenție tot ceea ce scârțâie, și ar putea fi, cândva, îndreptat.

„Jumătate din viață am vrut să plec din România, iar cealaltă jumătate am căutat-o”, mărturisește autoarea care, în toți anii petrecuți peste ocean, a purtat în suflet spiritul locuinței sale din București. Este povestea atâtor români cu viață împlinită peste hotare, dar cu dorul de casă nedomolit. Locuința din strada Spătarului 17 devine scena vie a unui spectacol de teatru jucat pe îndelete cu personaje reale dintr-o lume nebună. Unii sunt fericiți, alții nu. Unii pleacă și încearcă să uite. Alții rămân și încearcă să-și amintească. Numai casa e mereu acolo. Neschimbată. Așteptând.

„Caracterul inexact, semi-ficțional al întregii cărți, precum și modul de a povesti precis și tăios, dar și plin de sarcasm și ironie, o scoate din sfera memorialisticii banale și o duce în cea a literaturii de bună calitate.”

Doinel Tronaru

Roxana von Kraus s-a născut și a studiat la București. A lucrat aici ca traducător la CEPECA și la Ambasada Statelor Unite ale Americii. A scăpat de comunism printr-o scrisoare către președintele american Gerald Ford. În Statele Unite, și-a continuat studiile la Boston și Harvard University și a fost finalistă la Iowa Writers’ Workshop. În 1985, a fondat compania de turism Quo Vadis și timp de treizeci de ani a organizat itinerarii pentru National Public Radio. A călătorit cu jurnaliști în toată lumea, de la Patagonia, Insula Paștelui și Africa de Sud până la Etiopia, Libia,Vietnam și Bhutan. Colaborează cu Harvard Review, care i-a publicat două eseuri, Meridians of the Heart și Ferraye. A participat la Yale Writers’ Conference și Granta Workshop, unde a scris acest memoir din România comunistă, „The House Without the Country”. Volumul memorialistic „Casa fără țară” este debutul autoarei în limba română.