Biografii - Memorii & Jurnale

Prin colectia Biografii, editura isi propune sa aduca in atentia cititorilor personalitati ale culturii romane. Scrise cu intentia de a contura un context istoric, politic si cultural, pe care cititorii sa-l inteleaga usor, cartile dezvaluie fapte, mentalitati si idei in jurul carora s-a construit o personalitate si fixeaza repere pentru intelegerea operei, deschid un demers reflexiv, contureaza valori si atitudini.

Roberto Mussapi: Dumneavoastră credeți că este ceva religios în poezie?

Ileana Mălăncioiu: Da. Starea de Grație pe care o presupun atât Credința, cât și Poezia. Și faptul că lumea poetului adevărat, ca și lumea reală, nu poate fi explicată cauzal. În spatele tuturor cauzelor există ceva mai presus de ele, pe care fiecare religie îl explică în felul ei, deși toate au avut în vedere spaima de moarte și căutarea secretului nemuririi.
Religia noastră a găsit acest secret prin Fiul lui Dumnezeu, care își asumă condiția umană și reface astfel vechea legătură dintre Cer și Pământ. Frica de trecerea pragului dintre lumea asta și lumea cealaltă nu dispare însă, de vreme ce însuși Isus Christos se îndoiește pe Crucea Sa, iar în ceasul al nouălea șoptește: O, Eli, Eli, lama sabahtani? (adică Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?).
Bucuria și Lumina aduse de Înviere dau însă un sens vieții omului, care, așa cum spunea nefericitul Iov, nu este decât o suflare. Dar, aș adăuga eu, una care face parte din Suflarea lui Dumnezeu.

Convorbiri cu: Gabriela Adameșteanu • Marta Petreu • Victoria Milescu • Daniel Cristea-Enache • Radu Doru Cosmin • Lucia Ivănescu • Eva Iova • Laura Albulescu • Simona Chițan • Doinel Tronaru • Simona Sora • Clara Mărgineanu • Lucia Negoiță • Irina Nechit • Eugen Dedov • Xavier Montoliu Pauli • Iulian Boldea • Paul Gorban • Iulian Talianu • Roberto Mussapi • Olimpiu Nușfelean • Bogdan Crețu

Ileana Mălăncioiu (n. 1940), poetă şi eseistă distinsă de mai multe ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor, este cunoscută nu doar pentru cărţile sale, ci şi pentru activitatea civică. La Editura Polirom a publicat, între altele: Vina tragică (2001, 2013), Crimă şi moralitate (2006), Exerciţii de supravieţuire (2010).

Istrati a fost un om scindat. Omul tuturor contradictiilor imaginabile. S-a dezis frecvent si si-a surprins contemporanii prin declaratii, adeziuni si gesturi de sens contrar. A fost "omul care nu adera la nimic", cum ii placea sa spuna in anii '30, dar a aderat la aproape toate cauzele intalnite in cale. Se inflama usor, schimba atitudinile ca pe camasi, lua pozitie ori de cate ori descoperea o cauza. Uneori era, pur si simplu, in cautarea atentiei celorlalti. Anonimatul era o haina prea stramta pentru el. Recunoasterea sa ca scriitor a venit tarziu, a prins ultimul tren. Dar atitudinile lui paradoxale au venit si din trairi profunde - deloc circumstantiale -, din trecutul indepartat al copilului descult, hoinarind pe malul Dunarii. A nu avea nicio cauza pentru care sa lupte i se parea de-a dreptul imposibil, o nefericire si o viata fara rost.

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2000

„O carte uluitoare, ce înfățișează incredibila istorie a neuroștiințelor din ultima jumătate de secol.” (Oliver Sacks)

În căutarea memoriei este, pe de o parte, povestea descoperirilor care, de-a lungul mai multor decenii, au contribuit la nașterea „noii științe a minții”, cum o numește autorul, rezultată din fuziunea psihologiei behavioriste, psihologiei cognitive, neuroștiințelor și biologiei moleculare. Este istoria unei științe care încearcă să explice memoria și alte aspecte ale minții omenești din punct de vedere biologic, propunându-și în același timp să înțeleagă mai bine și să trateze afecțiuni psihice precum depresia, schizofrenia sau tulburările asociate procesului de îmbătrânire. Pe de altă parte, este povestea unui om care în copilărie fuge în Statele Unite ale Americii din Viena ocupată de Hitler, pentru ca, la maturitate, să fie atras pentru totdeauna de tainele neurobiologiei, dar și de psihanaliză.

„Nimeni altcineva nu ar fi putut s-o scrie. Știința este văzută prin prisma unei vieți bogate în evenimente și, în același timp, binecuvântate.” (Antonio Damasio)

„Scrisă cu talent și grație, această excepțională carte a unuia dintre cei mai de seamă experți actuali în știința minții va fi citită cu încântare atât de publicul larg, cât și de studenți și cercetători.” (Elie Wiesel)

„Pe lângă faptul că abordează principalele chestiuni care au preocupat gândirea occidentală de când Socrate și Platon au făcut primele speculații privitoare la natura proceselor mintale acum mai bine de două mii de ani, noua știință a minții ne oferă perspective practice care ne permit să înțelegem și să facem față unor probleme importante legate de minte, ce ne influențează viața de zi cu zi. Știința nu mai e domeniul exclusiv al savanților. A devenit parte integrantă a vieții moderne și a culturii contemporane. Aproape zilnic, în mass‑media se transmit informații de natură tehnică pe care, în mod normal, marele public nu le înțelege. Este esențial așadar ca toată lumea să aibă acces la cele mai bune informații științifice, iar acestea să fie prezentate într‑o formă clară, ușor de înțeles. Împărtășesc părerea actuală a comunității științifice că ne revine răspunderea de a‑i oferi publicului asemenea informații.” (Eric Kandel)

 

Dan Ciachir ar putea sintetiza tematic și antropologic memorialistica românească prin largul său evantai opțional, hărnicia documentară și ludicul asociativ, reunind tipologic epoci crepusculare, destine referențiale și constante mentalitare. Meritată și aproape vitală infuzie de trecut în ceștile ciobite ale prezentului. - Dan C. Mihăilescu

În 1867, Anna Grigorievna Snitkin (1846-1918) devine soția lui Dostoievski, pe când avea doar douăzeci de ani. El avea cu douăzeci și cinci de ani mai mult. O angajase ca stenograf, cu câteva luni mai devreme, pentru a finaliza în grabă romanul Jucătorul.

Gemenele de la Auschwitz. Povestea adevarata a unei romance care a supravietuit Lagarului Mortii Memoriile sfasietoare si inspiratoare ale unei fetite de zece ani, care a supravietuit, alaturi de sora sa geamana, iadului de la Auschwitz. Nazistii le-au crutat viata doar pentru ca erau gemene.

Disidentul este o biografie bazata pe informatiile din stirile despre Alexei Navalnii, cel care a fost dusmanul numarul unu al presedintelui rus Vladimir Putin, avocat, blogger, activist anticoruptie, organizator de proteste, lider al opozitiei din Rusia, candidat la primaria orasului Moscova, strateg de campanie, victima a unor otraviri, "prizonier de constiinta" si un critic dur al razboiului. Alexei Navalnii era detestat atat de mult de liderul de la Kremlin, incat acesta nici macar nu-i rostea numele.

Cândva, într-o cămăruță dezordonată din Budapesta, unui tânăr arhitect i-a venit o idee. Dar pe atunci, în 1974, Ernő Rubik nici nu bănuia că forma suplă și articulată pe care se străduia s-o perfecționeze se va transforma într-un fenomen planetar.

Jurnalul Deliei Budeanu ne trece suav de la amintirile fericite ale copilăriei la cele ale prezentului dur. În volumul de față, după 16 ani de la prima autobiografie, Live, Delia Budeanu, prezentatoare timp de 28 de ani la Televiziunea Română (1970–1998), izbutește în mod alchimic să preschimbe uneltele malefice ale cenzurii de altădată în instrumente lăuntrice benefice ale controlului de sine, ale rigorii estetice și ale detașării de imediatul trăirilor brute. Această ținere în frâu a visceralului îi conferă Deliei Budeanu o paradoxală eliberare din captivitatea confesiunilor proprii, care, transfigurate, devin la rândul lor rampe de lansare în spiritualitate.

La 16 iulie 1945, în deșertul din New Mexico, este testată în secret prima bombă atomică. Șocat de puterea distructivă a creației sale, J. Robert Oppenheimer, directorul Proiectului Manhattan, se dedică din acel moment luptei împotriva bombei cu hidrogen și a războiului nuclear. Fiind suspectat de activități comuniste de autoritățile americane din epoca lui McCarthy, este persecutat de FBI, calomniat drept spion al Uniunii Sovietice și obligat să demisioneze din orice funcție publică. Repercusiunile se extind nemilos și asupra vieții sale private. Abia din 1963, după ce președintele Kennedy îl reabilitează, lumea întreagă îl va putea percepe într-o cu totul altă lumină, ca pe o personalitate emblematică a secolului al XX-lea.

Biografia semnată de Kai Bird și Martin J. Sherwin este rezultatul a 25 de ani de întâlniri cu rude, prieteni și colegi de-ai lui Oppenheimer, de trecere în revistă a mii de mărturii din arhive și colecții personale din Statele Unite și de peste hotare și de investigare a dosarelor FBI, cu scopul identificării documentelor relevante. Volumul oferă o viziune intimă asupra celui mai cunoscut om de știință al generației sale – un personaj simbolic, în al cărui destin s-au împletit irevocabil triumful și tragedia.

„O carte esențială!”     Time

„Se citește ca un thriller captivant și, pe alocuri, terifiant.”        JOHN CAREY, The Sunday Times

„O lucrare voluminoasă, de o mare erudiție și luciditate, ce unește numeroasele fațete ale portretului lui Oppenheimer cu înțelegerea exactă a felului său natural de a fi.”          The New York Times

„Doi experți în istoria Războiului Rece și-au unit forțele pentru a spune tulburătoarea și deopotrivă extraordinara poveste a lui Robert Oppenheimer.”           Foreign Affairs

„Cea mai bună carte care s-a scris vreodată despre Oppenheimer!”       American Scientist

„O relatare magistrală a ascensiunii și a decăderii lui Oppenheimer, plasată în contextul deceniilor turbulente ale transformării Statelor Unite. Un adevărat tur de forță!”       Los Angeles Times Book Review

„O capodoperă scrisă într-un stil savant și captivant, care izbutește să-i dea viață cu limpezime complicatului și adesea enigmaticului Oppenheimer.”  Chicago Tribune

Cei care mă cunosc știu că, personal, nu agreez cărțile și filosofiile de „dezvoltare personală”, cu alură occidentaloidă, care, de la un moment dat, au invadat piața editorială românească (pe eternul principiu caragialesc „s-avem și noi faliții noștri”). Băimăreanca Maria Emese Ninacs practică, însă, o adevărată mistică a „dezvoltării personale”, care, iarăși personal, m-a cucerit de cum am intrat în contact cu acest uluitor și bizar manuscris trimis editurii noastre. Nu de vreo „dezvoltare personală” în sensul clișeizat al termenului este vorba aici, ci de necesitatea, urgentă și imediată, de a ne schimba viețile, de care în general suntem foarte nemulțumiți, și de mijloacele (psihologice și practice) pentru aceasta. Mesajul Mariei Ninacs este universal și nu se adresează doar unei singure categorii, fie ea de gen sau de vârstă. În plus, citatele alese de autoare din „clasici” ai acestui tip de literatură din toate timpurile sunt savuroase și se citesc cu mare plăcere, făcând din Mama ei de viață! nu numai o carte folositoare, ci și una de literatură de foarte bună calitate. - Doinel Tronaru

Deşi scrise cu iminenţa morţii, cu stiloul în dreapta şi cu robinetul de gaz ucigaş în stînga, aceste pagini sînt un imn închinat vieţii, iubirii, un alt manual (tot) al fericirii perfecte, mereu căutate, niciodată pe deplin atinse. - Sasa Pana

Connect-R pe numele sau real Stefan Mihalache parintii si prietenii i-au spus Relu are 41 de ani. A avut parte de toate in viata si de rautate si de saracie si de laude si de promisiuni desarte si de o evolutie fulminanta care l-a adus in fata printre starurile muzicii romanesti. Connect-R e mai mult decat o mare vedeta. Unele sunt de tinichea suna a gol au un ecou naprasnic dogit neprietenos. Infatuarea pandeste acapareaza submineaza un star. Connect-R nu-i asa.

Autorul bestsellerului Strigă-mă pe numele tău

„Un portret seducător al unei lumi dispărute...  Magic.“ Michiko Kakutani, The New York Times

Fuga din Egipt este cronica spectaculoasă a unei familii evreiești, urmărită de la curajoasa ei statornicire în cosmopolita Alexandrie la exodul înfrângerii, trei generații mai târziu. Într-o proză elegantă, inteligentă, André Aciman ne deschide calea către personajele excentrice care i-au clădit viața: Vili, îngâmfatul aventurier-supererou, soldat, negustor și spion, cele două bunici, Prințesa și Sfânta, care bârfesc la piața de pește în șapte limbi străine, mătușa Flora, o nemțoaică refugiată care spune tuturor că evreii pierd totul „de cel puțin două ori în viață“. Printre aceste figuri insolite, cititorul va cunoaște un băiat care, deși tânjește să vadă lumea largă, nu vrea să lase în urmă Egiptul.

„Marea realizare a lui Aciman este că a recreat o lume acum dispărută și ne-a oferit portretul afectuos-ironic al acelora ce-au fost exilați din ea.“ The New York Times Book Review

 „Trecutul readus la viață în elegantul memoir al lui André Aciman este plin de loțiuni de castravete și muzica lui Schubert, de aroma de parmezan și clămpănitul pulurilor de la jocul de table, de toate mirosurile și sunetele pe care le-a cunoscut în Alexandria înainte s-o părăsească.“ The New Republic

„Poate că Aciman a lăsat în urmă Egiptul, dar nu l-a părăsit niciodată, și nici Egiptul pe el.“ The Washington Post

„Istoria extraordinară a unei familii excentrice, a unei societăți fascinante și a unei culturi cosmopolite complexe.“ Eva Hoffman

De la senzația indie rock Japanese Breakfast, un volum de memorii despre familie, mâncare, suferință, iubire și identitatea coreeană

În această poveste despre familie, mâncare, suferință și reziliență, Michelle Zauner se dovedește a fi mult mai mult decât o cantautoare și o chitaristă uimitoare. Cu umor și sensibilitate, povestește despre copilăria petrecută în Eugene, Oregon; despre luptele cu așteptările mari și greu de satisfăcut ale mamei; despre adolescența dureroasă; despre lunile petrecute în minusculul apartament al bunicii din Seoul, unde stătea de vorbă cu mama ei până târziu în noapte, cu farfurii doldora de mâncare alături.
Cu vârsta, odată ce s-a mutat pe Coasta de Est la facultate, și-a găsit de lucru la un restaurant și a început să cânte cu trupa ei proaspăt formată – și l-a întâlnit pe bărbatul care avea să-i devină soț –, identitatea ei coreeană a început să se piardă tot mai mult. Diagnosticul mamei, de cancer în fază terminală, a fost cel care a silit-o pe Michelle, la 25 de ani, să-și reevalueze rădăcinile și să recupereze darurile oferite de mama sa – gustul, limba și istoria.

MICHELLE ZAUNER este cântăreață și chitaristă și compune pop indie de inspirație shoegaze sub numele Japanese Breakfast. Albumele sale, printre care Psychopomp (2016) și Soft Sounds from Another Planet (2017), sunt deosebit de apreciate de critici muzicali importanți din întreaga lume. Cel mai recent album al său, Jubilee, a fost lansat în iunie 2021. În lacrimi la H Mart este cartea sa de debut.

„Pierzându-și mama și gătind ca să o readucă la viață, Zauner a devenit ea însăși.” NPR

„O lectură esențială pentru oricine a pierdut pe cineva drag, dar nu numai.” Marie Claire

„O poveste frumoasă, sinceră și rafinată despre suferință, mâncare și moștenire. Zauner scrie cu măiestrie despre mâncare, o punte între ea și mama ei, cultura și identitatea sa.” Nikesh Shukla, autorul cărții Brown Baby

„Frumos, intim, puternic, un portret de neuitat al suferinței și al legăturii dintre mamă și fiică.” — Catherine Cho, autoarea volumului Inferno

„În lacrimi la H Mart este o carte palpabilă în suferința și tandrețea ei, amintindu-ne de ceea ce avem cu toții de pierdut. ― Vulture

„Zauner împletește fără cusur povești despre mâncare și memorie, fast și suferință, într-un volum complex despre loialitate și pierdere.” — Rachel Syme

„O minune: o poveste frumoasă, nespus de înduioșătoare de maturizare, despre mame și fiice, dragoste și suferință, mâncare și identitate. M-a năucit și mi-a frânt inima deopotrivă.” — Adrienne Brodeur, autoarea volumului Wild Game: My Mother, Her Lover, and Me

Caietele și antologiile FestLit Cluj (Festivalul Național de Literatură) au avut, de‑a lungul edițiilor succesive, teme precum: Școala Ardeleană și începuturile modernității românești; Farmecul etimologiilor. Elogiu limbii române; Literatura română – începuturi; Literatură și feminitate; Transilvania din cuvinte; 70 (Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor și Almanahul literar/Steaua), Istoriile literaturii române; Scriitorul și Lumea; Cartea cuvintelor‑madlenă; Rondul scriitorilor; Autoportrete în oglindă; Petrecere cu stil. Literatură și gastronomie; Lumea din cuvinte. Realitate și ficțiune.

După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum.

Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin vulnerabile decât și-a imaginat Shelly. Chiar și în timp ce alții erau atrași în pânza întunecată și perversă a mamei lor, cele trei surori au găsit puterea și curajul de a scăpa de un coșmar tot mai intens, care a culminat cu mai multe crime.

Tulburătoare și sfâșietoare, Dacă spui cuiva... este povestea unei supraviețuiri în confruntarea cu răul absolut — și a libertății și a dreptății pentru care Nikki, Sami și Tori și-au riscat viața. Surori pentru totdeauna, dar fără a mai fi vreodată victime, ele au găsit în întuneric o lumină care le-a ajutat să devină femeile rezistente care sunt astăzi — iubitoare, iubite și capabile să-și continue viața fără a se mai uita în urmă.

Noul context geopolitic, reconfigurat sub presiunea multiplelor crize care afectează echilibrul alianțelor internaționale, readuce în atenție necesitatea formării unei elite diplomatice în stare să administreze realist provocările contemporane. Amplul dialog dintre Teodor Baconschi, diplomat de formație umanistă, cu un parcurs intelectual de excepție, și Armand Goșu, istoric cu o bogată expertiză în analiza spațiului ex-sovietic, ne propune o dublă perspectivă asupra relațiilor strategice grație cărora România și-a consolidat, în ultimele decenii, profilul de țară. Timpul trăirii directe, al implicării ca ambasador, iar apoi ca ministru de Externe al României, în virtutea unei consecvente opțiuni pro-occidentale, pune în lumină argumentele care au asigurat succesul misiunilor lui Teodor Baconschi la Sfântul Scaun, la Lisabona și la Paris, reflectând simultan o suită de abordări instituționale inedite. Cheile de lectură – sau codurile de interpretare a lumii în care trăim – se diversifică în prezent, pe firul unor evoluții globale care prilejuiesc reflecții lucide, nelipsite de justificate întrebări cu privire la viitorul civilizației euro-americane.

„Cititorul acestei cărţi – prezentă acum sub forma ediţiei sale definitive – va descoperi în ea atât fapte atent contextualizate, cât şi percepţii menite să contureze imaginea diplomaţiei noastre din ultimele decenii. O imagine nelipsită de contraste dramatice, de lacune structurale şi victorii de etapă, dar şi o implicită oglindă a societăţii în care trăim.

Dialogul cu Armand Goşu evocă la început amintiri şi suscită analize «la cald», formulate imediat după exercitarea mandatului meu ca ministru de Externe, fiind completat printr-o cronică a ceea ce s-a petrecut semnificativ, în ţară şi în lume, din 2012 până azi. Dacă în prima parte apar ca «om de acţiune», în cea secundă mă manifest ca scriitor revenit la ale sale, în căutarea lucidităţii sapienţiale fără de care niciun parcurs biografic nu devine întreg.” Teodor Baconschi

Cu cat mai mult va da omul dovada de inteligenta si de geniu in cucerirea stiintifica si isi va folosi ratiunea in organizarea existentei pe pamant, cu atat mai mult va avea nevoie sa-l cunoasca pe Cel care este principiul si finalitatea oricarui lucru, sa fie calauzit de Domnul si reconfortat de iubirea sa. Acest surplus de cunoastere si de iubire nu-i poate fi transmis decat prin insasi actiunea Spiritului Sfant cu darurile sale de lumina, de intelepciune si de forta.

„Tatonând linia fină dintre viață și literatură, într-o seducătoare notă convivială, convorbirile dintre Daniel Cristea-Enache și Alex Ștefănescu se înfiripă treptat, sub forma unor runde de reflecții, idei și evocări însuflețite de bucuria reîntâlnirii pe calea cuvântului scris sau rostit. Pentru Alex Ștefănescu, actul rememorării devine un captivant periplu interior printre imagini, trăiri, efigii ale lumii literare de ieri și de azi, dar și printre peisaje, culori și arome de neuitat, ca într-o sublimă conjurație a simțurilor. Savoarea inconfundabilă a verbului său, admirabila-i franchețe și necontenita deschidere spre dialog definesc acest inedit colaj de gesturi familiare și întâmplări cotidiene adânc imprimate pe delicata peliculă a memoriei. La rândul lui, Daniel Cristea-Enache intuiește că existența unui autor nu este un construct închis, redus la câteva tipare previzibile, și articulează cu subtilitate un florilegiu de teme provocatoare, împărtășind întru totul pasiunea pentru literatură și rigoarea exercițiului critic. Deopotrivă confesiune și document, convorbirile din volumul de față ne dezvăluie un portret lăuntric al omului și scriitorului Alex Ștefănescu, în ale cărui reflexii viața se prelungește, discret, în teritoriile nedefinite ale literaturii.” Maria Hulber

„Recitită acum, cartea mi se pare aproape luminoasă, deşi nu aveam cum să evit tema bolilor şi suferinţelor Criticului. El s-a ridicat însă, prin reflecţie concentrată şi prin scris, deasupra lor, făcând rememorare şi portretistică, analiză psihologică şi chiar creaţie tipologică, abordând subiecte dintre cele mai diferite cu o aceeaşi aplicaţie, râzând de lucrurile rizibile, lăcrimând de cele dramatice, dar neplângându-se niciodată de propriile suferinţe. (...) Mai mult decât atât, chiar şi în ecuaţia unei asemenea cărţi în care el era protagonistul, Criticul a făcut în aşa fel încât cu toţii să fim în carte. Cu toţii, adică soţie, familie, părinți, profesori, mentor, prieteni, colegi, iubite din trecut, admiratori, adversari, scriitori, istorici, gazetari, politicieni, copacii din curtea lui paradisiacă, pădurea din versurile lui Eminescu şi din proza lui Sadoveanu, felul de a fi bucovinean şi cel, la antipod, bucureştean ‒ în fine, tot şi toate pulsează, datorită lui Alex Ştefănescu, în această carte a celui pe care l-am numit, fără a greşi, «cel mai iubit dintre critici».” Daniel Cristea-Enache

Întrebat fiind ce este memoria, un copil a dat o definiție remarcabilă: „My memory is the thing I forget with”, a spus, adică, „memoria este lucrul cu care uit”. În lipsa unei experiențe adecvate, copilul nu putea să-și dea seama cât de profund reală era observația pe care a făcut-o. Pentru asta e nevoie mai întâi să treci prin viață, iar apoi s-o chemi la judecată. De-abia atunci constați că memoria este, de asemenea, un magazioner lipsit de onestitate. El nu ține în ordine registrele faptelor trăite. Nu se sfiește să fure de sub ochii tăi. Să înlocuiască evenimente importante cu altele lipsite de însemnătate. Descoperi, cu surprindere, că hălci mari de viață lipsesc de la apel. În locul lor, te întâmpină prelungite perioade de tăcere, ca și cum nimic din ceea ce s-a petrecut în jur n-a produs vreun ecou, iar inima ta n-a vibrat la nicio emoție, cu toate că știi bine că nu poate fi așa. Iar atunci când îl tragi la răspundere, îți spune liniștit că a făcut toate acestea spre binele tău. 

La capătul tuturor vămilor, rămâi în palmă cu o mână de întâmplări la persoana întâi: ele sunt singurele mărturii ale trecerii prin viață.

Constantin Eretescu

Ion Nicodim ne părăsea în martie 2007, cu zece zile înainte de a șaptezeci și cincea aniversare. În afară de opera sa artistică și diverse documente, lasă soției sale Ariana și fiicei sale Ilinca jurnalul intim pe care-l ținea regulat, cuprinzând perioada 1974-2007: circa cincisprezece carnete, reprezentând sute de pagini. În mod aleatoriu, în timpul evenimentelor care l-au marcat, și-a notat atât bucuriile, cât și nemulțumirile (mai frecvente), ba chiar irascibilitățile, suferințele sau uimirile în fața muzeelor vizitate, ideile pentru lucrări sau proiecte, pentru expozițiile pe care le prepara, dificultățile cotidiene, gândurile (uneori foarte acerbe) despre ambianța artistică sau despre situația din România, reflecțiile asupra artei, asupra actului de creație, asupra relației referitoare la moarte, asupra locului său în viață, asupra dificultății de a trăi, dar și citate din diferite poeme și lecturi.

Ilinca Nicodim-Geze 

Această carte este un miracol. Ea le face „auzite” pe Tumpie (porecla din copilărie pe care cei apropiați i-au dat-o pe tot timpul existenței ei), pe Josie, adolescenta informă pe drumurile fără ieșire, în teatrele rezervate negrilor… pe Joséphine, dansatoarea afirmată și iconoclastă de pe cele două părți ale Atlanticului… pe Joséphine Baker, icoana absolută. Toate aceste voci ale aceleiași femei freamătă vesel, se minunează de frumusețea fiecărui lucru în fiecare țară descoperită, o strâng la piept și o păstrează în suflet în toate casele prin care trec, și o dau la iveală mai târziu, prin tușe mici, în visul ei de piatră – castelul din Périgord.

Jean-Claude Bouillon-Baker

Aducerile mele aminte pleacă totdeauna din Frunzei 25 și din Bariera Vergului. Strada nu are mai nimic deosebit și nici mahalaua Delea Veche, din care face parte. Este o stradă nu prea lungă, pavată cu pietre de râu, cu trotuare asfaltate târziu, la câțiva ani după ultimul Mare Război; pornește din Țepeș Vodă și se isprăvește, după circa o sută de case și curți înșirate cuminți pe o parte și alta, în Strada Orzarilor, care te scoate în Bariera Vergului, la lărgime. Chiar pe la jumătatea ei, Frunzei este tăiată de Agricultori, stradă mai mare și mai fățoasă, așter­nută cu piatră cubică, numai bună pentru meciurile de fotbal ale copilăriei; dar pentru câte alte jocuri nu erau potrivite stră­zile acestea: șotronul, statuile, cal de prinț și de împărat, arși­cele, poarca, lapte‑gros, leapșa, de‑a v‑ați ascunselea, hoții și vardiștii, cinci pietre, turcalețul și zmeul, țurca la bar și la „pan­sat”, și câte alte năstrușnicii pot să dea prin mintea unor copii: fiecare vârstă își avea jocurile ei, și fiecare joc, bucuriile și învățămintele lui. Gheorghe Parusi

Memoriile lui Petre Mihai Băcanu ne dezvăluie, de-a lungul unei întregi vieți, începând cu anii copilăriei, fața hidoasă a regimului comunist.

„Pe când încercam să desluşesc rosturile vieții, înfruntam teama, ca să dobândesc curajul. (...) După Revoluție, mulți români îmi cereau autografe. M-am tot gândit ce să le transmit, ca un numitor comun pentru dezmeticire morală. Am găsit: „CURAJ!”. Ca un foc, ca un start pentru nădejde în propriile forțe, îndrăz­neală pentru izbândă, curaj civic. Am ajuns la înțelep­ciunea că trebuie să fii temerar pentru tine însuți. La 80 de ani, cu atâta experiență, așzice că abia acum sunt mai pregătit să încep viața.” Petre Mihai Băcanu

Irinel Liciu va ramane pentru mine mitologica (si prin urmare eterna) "Lebada", un artist penduland cu sofisticata inocenta si cu o aceeasi intensitate intre Yin si Yang. Fara doar si poate o eroina de tragedie antica, dansandu-si parca intreaga viata in mijlocul conflictelor sau (si mai si!) ca urmare a unor deznodaminte imaginate de vreun Eschil sau Sofocle. Seducandu-si publicul, pana la fiori si lacrimi, cu enormu-i talent, plasmuit nu numai din maiestrie, ci si dintr-una din cele mai sofisticate poezii. Peste un cat de subtil, pe atat de riguros clasicism coregrafic s-a cladit pana la ultima suflare (sau, mai bine zis, s-a sapat) si clasicismul etern al unei Antigone, Ifigenii, Elektre. - Gigi Caciuleanu

Crampeie de viata, amintiri depanate cu savoare de unul dintre cei mai cunoscuti si mai carismatici oameni de litere contemporani. In stilul caracteristic, de povestitor desavarsit, Alex. Stefanescu aduna in acest volum amintiri, evocari, portrete care, impreuna, creioneaza nu doar imaginea aproape a unui secol intreg din cultura Romaniei, ci si pe aceea a unui univers personal si intim, unde cotidianul, cu toate provocarile lui, devine un personaj care isi poarta cititorul intr-o calatorie a cautarii de sine.

Pentru unii, infractori inraiti, pentru altii, niste eroi, Hell's Angels au ramas in istorie ca un grup de razvratiti emblematic. Scriitorul Hunter S. Thompson investigheaza in aceasta carte originile, motivatiile si etosul bandei de motociclisti.

Text stabilit de Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Sorin Vieru  •  Indice de nume și de lucrări de Victor Bârsan

A ține un „jurnal de idei“ a fost preocuparea constantă a lui Noica începând din 1939, anul primelor notații pentru viitorul Jurnal filozofic, publicat în 1944. Știm că până în 1958 umpluse nouă caiete cu însemnări și reflecții, caiete care s-au pierdut. În anii de detenție politică (1959–1964), Noica, desigur, n-a mai făcut însemnări. După moartea lui (1987), s-au găsit, pe lângă un caiet din 1958 abia început, șase caiete și agende acoperind perioada 1965–1987. Ele au fost descifrate și publicate sub titlul Jurnal de idei în 1990. 

Volumul de față reia cu minime modificări acea ediție.

Notațiile Jurnalului – acumulări de atelier în vederea unor viitoare cărți, încercări succesive de definire și nuanțare a ideilor filozofice proprii, cugetări, aforisme, comentarii de lectură, însemnări autobiografice – dau simultan o impresie de policromie și coerență. Autorul își alimentează și verifică ideile-obsesie recurgând la cele mai diverse discipline, de la matematică și logică până la științele naturii, teologie sau arte, dar în desfășurarea aceasta speculativă există o perfectă armonie internă.

Jurnalul de idei este cea mai bună introducere în gândirea lui Noica, în sistemul său filozofic și chiar în Weltanschauung-ul și psihologia sa.