Biografii - Memorii & Jurnale

“Nu cred că am mai citit demult ceva mai complet, mai uman, mai adevărat, mai dureros și real, mai vesel si mai trist decât aceste rînduri. E drept, din două lumi total opuse, dar cu similitudini.”

“Senzațional scris!”

“Tulburător!”

“Terapie curată! Mi-a atins sufletul.”

(Din comentariile cititorilor revistei “Dilema veche”, unde corespondența a fost parțial publicată)

„Avem aici doi autori minunați. Dialogul lor este fascinant – o spun cu toată convingerea –, este impresionant. Această carte este plină de observații spirituale, ironice, dar și de povești tragicomice despre România și Germania, dând mărturie despre o cunoaștere profundă a Estului și a Vestului.”  Mircea Cărtărescu

„Doar eu pot să-mi scriu povestea” este o biografie postumă tulburătoare, concepută ca autoportretul unei femei incomode. Volumul reunește pagini de jurnal, însemnări intime, corespondență și fragmente esențiale din operele Orianei Fallaci. Cartea demonstrează cum refuzul ei categoric de a lăsa pe altcineva să-i dicteze destinul a transformat-o într-o forță de neoprit a jurnalismului mondial.

Scriitura ca scut

Oriana ne conduce pe firul experiențelor sale trăite la intensitate maximă, de la fetița care înfrunta bombardamentele în Florența, până la corespondentul de război neînfricat din Vietnam. Din paginile autobiografiei sale reiese clar modul în care reportajele din tranșee, interviurile dure cu liderii lumii și dramele personale i-au modelat caracterul de fier. Refuzul ei de a se pleca în fața puterii sau de a adopta jumătăți de măsură a transformat-o dintr-o simplă observatoare a istoriei într-o voce care a definit secolul XX.

Esența unei femei incomode

Această antologie nu este doar o cronologie a succeselor, ci o mărturisire profundă despre prețul libertății de exprimare. Poveștile pe care le-a trăit și le-a scris au fost chiar cărămizile cu care și-a construit propria legendă. Volumul oferă imaginea completă a unui „scriitor”, așa cum își dorea să fie numită, care a transformat cuvintele în arme și vulnerabilitățile în putere absolută.

Oriana Fallaci (29 iunie 1929 – 15 septembrie 2006), jurnalist de origine italiană, a început studiile la Universitatea din Florența, în medicină și chimie, dar ulterior s-a transferat în domeniul artei, însă fără a absolvi.

La îndemnul unchiului său, el însuși jurnalist, Oriana Fallaci a început cariera de jurnalism, devenind corespondent special pentru ziarul italian Il mattino dell`Italia centrale (1946). Începând cu anul 1967, a fost corespondent de război în Vietnam, Orientul Mijlociu și America de Sud. Un personaj controversat, cu un curaj feroce și o determinare ieșită din comun, Oriana Fallaci a fost un adversar al Islamului, considerându-l noul fascism, și contestând modul în care erau tratate femeile musulmane. Interviurile sale absolut remarcabile au vizat prin întrebările sale incomode numeroase personalități: Yasser Arafat (om politic palestinian), Golda Meir (prim-ministru în Israel), Indira Gandhi (prim-ministru în India), Haile Selassie (împăratul Etiopiei), Deng Xiaoping (politician în China), Henry Kissinger (secretar de stat american). După ce a pierdut o sarcină, a devenit o militantă activă împotriva avortului. Astfel s-a născut cartea Scrisoare pentru un copil niciodată născut.

Nu a fost căsătorită, însă a trăit timp de trei ani alături de activistul politic grec Alekos Panagoulis, care a murit în condiții suspecte și despre care Oriana Fallaci a scris în cartea sa Un Om. După atentatele din 11 septembrie 2001, Oriana Fallaci a publicat două cărți care au devenit bestselleruri în Italia: Furia și mândria, o critică adusă occidentului pentru atitudinea mult prea conciliantă față de pericolul islamizării, și Puterea rațiunii, în care a pledat pentru superioritatea civilizației occidentale. Cărțile sale au fost traduse în peste 21 de limbi. A primit numeroase premii de-a lungul carierei sale pentru contribuțiile culturale notabile, dar și pentru curajul de a fi un simbol în lupta împotriva fascismului: în anii 1967 și 1971 a primit premiul pentru jurnalism „St. Vincent”.

Anul 1970 i-a adus premiul Bancarella pentru cea mai bună carte Nothing, and So Be It, iar nouă ani mai târziu, premiul internațional pentru pace, progres, cultură, „Viarregio-Versilia”, îi revine datorită volumului Un Om. În 2005, la New York, un alt premiu, „Annie Taylor”, i-a fost oferit pentru curajul neobișnuit în condiții nefavorabile și de risc major, de către Centrul pentru Studiul Culturii Populare. Președintele Republicii italiene, Carlo Azeglio Ciampi, i-a acordat, în anul 2005, o medalie de aur pentru contribuțiile sale culturale, însă din cauza problemelor de sănătate, Oriana Fallaci nu a putut participa la ceremonie, a fost însă profund mișcată de recunoașterea meritelor sale.

În anul 2006, a primit din nou, la New York, o medalie de aur din partea Consiliului Toscanei, oferită de către președintele Riccardo Nencini pentru aportul său cultural; în timpul ceremoniei, Oriana Fallaci a afirmat că va face o caricatură a lui Mohammed.

„În ultimii ani prietena mea nu era de acord cu mine în multe privințe. Poate că încă avea iluzia că istoria universală este progresul în conștiința libertății (de la Hegel citire). Poate că o astfel de vedere asupra lumii este proprie tuturor căuzașilor care nu au fost călcați de tren. Încă. E clar, trecerea în alt stadiu al vieții pe pământ, îmbătrânirea, în cazul meu, te face să vezi lumea cu limitele și determinismele ei. Ești mai puțin intransigent în privința cauzelor tale, odată ce vezi bine că ele pot să fie ucise, uneori in nuce. Apreciezi arta compromisului pentru conviețuire. Politic o faci pentru pluralism, căci fără el te paște doar deșertul dictaturii. Sau, pur și simplu, în cazul meu bătrânețea, în sens ecumenic, s-a instaurat foarte devreme. Am ocolit oamenii care gândeau radical diferit doar când deveneau insultători și agresivi. Abia atunci credeam că nu mai am ce face. Ce să mai vorbim de violență, inclusiv de cea politică? Violența este un stadiu turbat al mâniei și indignării.” (Mihaela Miroiu)

„O carte răscolitoare și necesară, care se mișcă între jurnal intim și reflecții aproape taumaturgice «despre experiența trăită a îmbătrânirii» și, în definitiv, asupra condiției umane. Mihaela Miroiu reușește să recupereze teme absente, pe care literatura, chiar și cea memorialistică, tinde să le trimită mai degrabă în teritorii necunoscute și înspăimântătoare, cartografiate drept «hic sunt leones» («aici sunt lei»). Nu îmi amintesc să fi citit un text similar, atât de dens, de încăpător, metafizic și, în același timp, atât de plin de speranță, de tandru și de mundan, care impresionează și prin polifonia de voci absente. Este, în mod fundamental, o carte despre iubirea pentru celălalt.” (Roxana Dumitrache)

„Memoriile Mihaelei Miroiu sunt summum-ul scrisului ei de până acum. Toate temele ei academice devin aici înțelepciune umană caldă. Trecut uman edificat asupra umanului – îmbrățișând orice viitoruri umane. Dar ele nu compun doar o carte înțeleaptă – ci și una curajoasă. Nici nu știi ce să admiri mai mult: curajul cu care scrie despre îmbătrânire; despre boală; despre răutatea bolii de a lovi exact atunci când e așteptată noua viață senină; despre răutatea umană care vrea să distrugă ce e diferit; despre prietenia intra- și inter-specii; despre cei iubiți dinăuntrul familiei; despre cei iubiți din afara familiei; despre natura din miezul erei digitale. O carte necesară. Și folositoare. Și adevărată. Și hrănitoare – pentru orice viitor care mai crede în uman.” (Radu Vancu)

Cu bagajul plin de vise este o carte-confesiune despre curaj, plecare, dor și puterea de a te regăsi atunci când viața te obligă să o iei de la capăt. Lucica Barbu transformă experiențele personale într-o mărturie sinceră și profund umană despre adaptare, sacrificiu, iubire și vindecare.

Cine și ce a fost Emanuel Stein? Român, evreu, ungur, demnitar bolșevic, polițist român, spion, hoț, cabalist, ghicitor, vrăjitor, rabin, călugăr catolic, misionar anglican, francmason, pușcăriaș, turnător, bigam, călător. Sau, mai pe scurt, un escroc internațional. Ori un cameleon deosebit de iscusit. După cum afirmă și autorul Toma Roman Jr., existența acestui șarlatan genial pare o ficțiune, dar nu este. Iar în paginile acestei cărți se derulează o poveste pusă în scenă cu umor și abilitate, care se bazează în întregime pe documente datate încă din anii 1920, descoperite în arhiva CNSAS. În încheiere, îl sfătuim pe cititor să se amuze, dar să ia aminte și să nu încerce niciodată să procedeze la fel.

Mircea Damian, scriitor aprig, gazetar nemilos și, nu în ultimul rând, luptător în slujba adevărului, a iubit Bucureștiul. Din acest mare amor s-a născut cartea București, publicată pentru prima oară în anul 1935, la Fundația pentru Literatură și Artă „Carol II”. Și de-atunci s-a așternut tăcerea peste povestea interbelică zugrăvită de un autor ager și atent, cu un neobișnuit umor.

„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre.

Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga? se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui. A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiința trează în fața deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului constă tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire.

Ediție aniversară și cuvânt-înainte de Ioan-Aurel Pop Fișa biografică a autorului de Alina Hucai Pe copertă: Statuia lui Spiru Haret din Piața Universității, București, realizată de Ion Jalea în 1935, din marmură de Carrara Omagiu editorial la 175 de ani de la nașterea lui Spiru Haret (15 februarie 1851, Iași – 17 decembrie 1912, București), „Omul Școalei”, întemeietor vizionar al învățământului românesc modern, matematician, fizician, astronom, profesor, pedagog, ministru al Instrucțiunii și Cultelor, academician.

Povestea evadării unui tânăr nord-coreean din lagărul în care a fost închis împreună cu familia sa de către autoritățile de la Phenian.

Lagărele de muncă din Coreea de Nord au o existență mult mai îndelungată decât au avut Gulagul sovietic și lagărele de concentrare naziste. Chiar dacă fotografiile făcute din satelit sunt mai mult decât grăitoare, guvernul nord-coreean neagă prezența acestor închisori. Nicio persoană născută în lagăr nu a reușit vreodată să evadeze – nimeni, cu excepția lui Shin Dong-hyuk, care a scăpat din acel infern și a povestit ce se întâmplă acolo.

În Evadare din Lagărul 14, un bestseller publicat în 22 de țări, jurnalistul american Blaine Harden dezvăluie secretele celui mai represiv sistem totalitar din lume, prin intermediul relatării înfiorătoare a lui Shin, un băiat care nu știa nimic despre lumea de afară, a devenit de mic „turnător” și a fost obligat să asiste la execuția familiei sale.

O narațiune a suferinței și curajului, a supraviețuirii și speranței, cartea de față constituie o mărturie șocantă despre evenimentele din spatele gardului electrificat.

„O poveste captivantă, spusă fără menajamente.” BILL KELLER, The New York Times

„O carte remarcabilă, care ar trebui să facă parte din bibliografia oricărei programme de liceu și a orelor de educație civică din facultăți.”  The Seattle Times

Născută în Volînia, teritoriu înglobat de URSS după 1921, Franceska Michalska devine victima mecanismelor implacabile ale istoriei: supraviețuiește foametei cumplite din Ucraina sovietică, îndură brutalitatea epurărilor staliniste și este aruncată în surghiunul stepelor kazahe în 1936. În numele vieții nu este însă doar un inventar al suferinței, ci cronica unei victorii a voinței asupra destinului potrivnic.

În inima stepei, tânăra deportată îndrăznește imposibilul: să viseze la studii de medicină într-o lume care îi refuză dreptul la viitor. De la Alma-Ata la Harkov și Cernăuți, într-o căutare neîncetată a cunoașterii, de la condiția de infirmieră și moașă la cea de pediatru renumit, destinul Franceskăi Michalska se transformă într-o pildă despre bucuria de a trăi în ciuda tuturor opreliștilor.

În numele vieții este o carte despre puterea spiritului de a renaște, mai puternic, din cenușa propriei tragedii.

„O relatare pe cât de sobră, pe atât de copleșitoare. Fără a ceda niciodată patosului, Franceska Michalska descrie mecanismul implacabil al unei istorii care-i zdrobește pe indivizi, dar nu reușește să le înfrângă voința de a rămâne oameni.“ — Le Monde Diplomatique

„O lecție de supraviețuire pură. Michalska nu scrie cu cerneală, ci cu însăși forța vieții care refuză să se stingă sub gheata totalitarismului. O carte care îți taie respirația prin simplitatea adevărului său.“ — La Liberté

 

Matei Ghica Cantacuzino a fost un aviator român care a colaborat cu serviciile secrete britanice în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Lui i-a fost încredințată misiunea de a-l scoate din țară pe Iuliu Maniu, pentru ca liderul politic național-țărănist să formeze la Londra un guvern român în exil. Ca ofițer aviator, a îndeplinit misiuni de bombardament pe Frontul de Est, luptând în Basarabia, la Odessa și la Stalingrad. A fost artizanul a două fugi spectaculoase pe calea aerului, în 1944 și în 1947, când a scos din țară persoane amenințate de regimurile politice de la București. Matei provenea din două familii ilustre în istoria modernă a României. Bunicul dinspre tată, Ion Ghica, și bunicul dinspre mamă, Gheorghe Grigore Cantacuzino, au fost prim-miniștri. - Sorin Turturică

Dintre relatările, impresiile de pe front și de călătorie sau dintre textele cu caracter memorialistic privitoare la Războaiele Balcanice sau la Marele Război, scrise de militari sau de civili, mai întotdeauna avem la dispoziție și punem în prim‑plan contribuțiile unor personalități, ale unor autori cu notorietate și mai rar pe cele scrise de cărturari „de provincie”.

Prefață de lord Michael Dobbs

O mărturie istorică esențială, care reunește unele dintre cele mai importante scrisori ale lui Winston Churchill, multe dintre ele profund personale și inedite.

Scrisorile cuprinse în acest volum ne aștern în față drama, tumultul interior, episoadele de depresie, pasiunile și provocările unei cariere de-a dreptul extraordinare, îngăduindu-ne să întrezărim universul personal al lui Churchill și să-i urmărim evoluția de-a lungul vieții. Volumul include scrisori adresate părinților săi, profesorului de la Harrow, soției sale, Clementine, precum și unor figuri istorice cele­bre ca H.H. Asquith și Anthony Eden, Franklin D. Roosevelt și Dwight D. Eisenhower, Éamon de Valera sau Charles de Gaulle.

„O perspectivă inedită asupra lui Churchill, dintr-un unghi intim și personal, pe care marile lucrări de istorie și biografiile îl pierd din vedere.“ — New York Journal of Books

„O contribuție valoroasă la istoria etern fascinantă a lui Winston Churchill. Volumul oferă o perspectivă sinceră și necosmetizată asupra lui Churchill, dezvăluit prin corespondența personală purtată cu familia, prietenii și contemporanii săi.“ — Booklist

„O lectură indispensabilă pentru pasionații de istorie și pentru oricine dorește să capete o înțelegere mai profundă a unui mare om de stat.“ — The Churchillian

JAMES DRAKE este antreprenor, filantrop și fondator al proiectului Of Lost Time, o inițiativă literară inovatoare care aduce la lumină poveștile ascunse ale trecutului prin puterea corespondenței personale. Atunci când nu cercetează scrisori istorice, James Drake se dedică sănătății și bunăstării persoanelor afectate de traumatisme craniene prin intermediul Drake Foundation și sprijinirii noii generații de muzicieni prin Drake Calleja Trust.

ALLEN PACKWOOD este fellow al Churchill College, din Cambridge, și director al Churchill Archives Centre. A fost unul dintre curatorii expoziției Churchill and the Great Republic, organizată de Library of Congress (2004), precum și al unei expoziții găzduite de Morgan Library. A publicat pe larg despre viața și activitatea lui Winston Churchill.

Armand Jean le Bouthillier de Rancé (1626-1700) a fost un abate francez care, după o tinerețe lumească, s-a retras la abația La Trappe, inițiind o reformă strictă bazată pe austeritate extremă, tăcere și muncă fizică. Această mănăstire a devenit nucleul unui nou ordin monahal, trapistii (cistercieni), care continuă și astăzi să urmeze idealul său de pocăință radicală. Prin scrierile și exemplul său de viață, Rancé a devenit o figură centrală a spiritualității secolului al XVII-lea, reactualizând rigoarea monahismului primitiv într-o epocă de relaxare a moravurilor bisericești.

In fata noastra se afla o carte despre doua nume deosebite ale sportului romanesc, despre doi barbati care si-au daruit vietile luptei in ring si, implicit, invatarii adevaratelor valori ale caracterului uman. Aceasta carte este, intr-adevar, o relatare biografica despre Francisc Vastag si Mihai Leu, dar si o odisee despre curaj, depasirea limitelor si mostenirea pe care acesti mari oameni au lasat-o pentru generatiile urmatoare. Ma simt profund onorat sa pot impartasi cu voi povestile lor, dar mai ales, sa reflectez asupra impactului profund al acestor doi eroi atat in sport, cat si in societate. Prin aceasta carte, sper ca macar o parte din intelepciunea si experienta acestor doi mari sportivi sa rezoneze cu cititorii, sa le ofere motivatia de a lupta pentru propriile visuri si sa le arate ca, indiferent de provocari, nu trebuie sa abandoneze niciodata. Sportul romanesc, de multe ori, a avut parte de momente de glorie, dar si de perioade de neajunsuri, lipsa de suport si infrastructura. In anii comunismului si in perioada de tranzitie post-decembrista, tinerii boxeri romani s-au confruntat cu multiple provocari: resurse limitate, sustinere insuficienta, dar si cu o mentalitate incarcata de greutatile timpului. Totusi, in aceasta atmosfera nu au lipsit oamenii de curaj si dedicatie. De-a lungul timpului, boxul romanesc a fost un domeniu unde s-au ridicat campioni, care, uneori, sufereau din cauza infrangerilor, dar au gasit intotdeauna resurse sa se ridice de jos. In acest peisaj complicat si plin de provocari, au fost acesti doi „monstri sacri” ai pugilismului romanesc care s-au distins prin performantele lor si prin influenta lor de durata: Francisc Vastag si Mihai Leu. Fiecare a avut un parcurs diferit, dar amandoi au devenit simboluri ale sperantei, ale luptei si ale entuziasmului. (Autorul)

Cine este, cu adevărat, femeia din spatele ochelarilor de soare?

În lumea modei, unde strălucirea și intrigile sunt la ordinea zilei, domnește o singură figură legendară: Anna Wintour. Este ea cu adevărat tiranicul redactor-șef care a inspirat cartea Diavolul se îmbracă de la Prada sau este, pur și simplu, o vizionară pasionată și neînduplecată, dedicată trup și suflet revistei Vogue?

În această biografie, Amy Odell urmărește ascensiunea spectaculoasă a unei tinere ambițioase, de la începuturile sale în Londra efervescentă a anilor 1960 până la bătăliile purtate pentru a cuceri redacția din New York și a domina imperiul media Condé Nast.

Jurnalista a realizat sute de interviuri cu cei mai apropiați prieteni și colaboratori ai Annei Wintour, reușind să creeze cel mai intim și complex portret publicat vreodată. Cartea ne deschide porțile către culisele înaltei societăți și ale revistelor de modă, dezvăluind atât triumfurile legendare, cât și pașii uneori greșiți ai celei mai puternice femei din mass-media.

AMY ODELL este o jurnalistă de modă și cultură, ale cărei texte au apărut în New York Magazine, The Economist, Time și Cosmopolitan. Anna este prima sa biografie, rezultatul unei munci de cercetare uriașe.

Carte cu autograf

Trilogia Păltinișului

•  Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș, 576 pagini

•  Gabriel Liiceanu, Epistolar, 464 pagini

•  Constantin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, „Am inventat Păltinișul!“, 520 pagini

Ediții îngrijite de Grigore Vida

„Am trăit cu aceste volume ale Trilogiei Păltinișului o mică epopee editorială. Am confruntat două manuscrise ale Jurnalului de la Păltiniș, îngropate în arhiva autorului, cu prima ediție și cu cea de-a doua, după care s-au făcut toate reeditările, descoperind multe pasaje inedite care pun textul într-o lumină nouă; am identificat pasajele cenzurate la Consiliul Culturii și Educației Socialiste și am scotocit toate dosarele Noica din Arhiva CNSAS, căutând scrisori pierdute; am grupat în Anexele fiecărui volum cele mai importante texte despre Jurnal și «fenomenul Păltiniș»; m-am lăsat purtat de la note informative ale Securității la cele mai subtile interpretări la Platon, de la maiorul Pătrulescu la Goethe, și am început să înțeleg câte ceva din misterul acestor volume, care pe jumătate sunt despre infernul Securității și al anilor ’80, pe jumătate despre paradisul culturii.

Am petrecut zeci și zeci de ore cu Gabriel Liiceanu asupra textelor, pe zoom și în persoană, mereu la coborârea nopții, când zgomotele orașului amuțeau; pe zăpadă, ploaie sau arșiță. Am reușit poate să-l exasperez de câteva ori pe autor, dar, de fiecare dată, cu o tenacitate fantastică, a trecut prin sutele de modificări pe care i le-am propus, prin fiecare cuvânt și fiecare virgulă pe care i le-am semnalat. Totul pentru a încerca să-l redea în extra-ordinarul său pe cel ce a reluat viața de la început cu această întrebare care nu-i dădea pace: «Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut? Într-o cultură minoră, în anii aceștia, cu trecutul acesta, cu interdicțiile acestea – ce e de făcut?« Și a răspuns: «E de făcut!» În loc să cedeze, acest om, a cărui viață părea să fi fost făcută pulbere de Istorie, a ajuns să modeleze viețile altora!“ — GRIGORE VIDA

„Indiscutabil, memoriile adunate cu migală şi tenacitate pot nuanţa şi întregi tabloul exodului nostru spre libertate, umplând un gol al realităţii dure, care a precedat prăbuşirea comunismului, declararea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova, trecerea la scrisul latin, proclamarea limbii române în calitate de limbă de stat etc. Aceste evenimente, nu prea îndepărtate în timp, au fost absolut imprevizibile, neaşteptate chiar şi pentru cele mai subtile servicii de informații din lume (prăbușirea imperiului, dispariția lagărului socialist, recroirea a la Pierre Cardin a vetustei hărţi europene ş.a.), şi s-au transformat, cu ajutorul şi participarea oamenilor şi prin înmagazinarea memoriei colective, în evenimente istorice deosebite, poate chiar nemaiintâlnite în istoria omenirii.” (Ion Hadârcă)

Jurnalul politic al liderului Internaționalei Comuniste, bulgarul Gheorghi Dimitrov, unul dintre colaboratorii lui Stalin. Referiri la Germania nazistă, Uniunea Sovietică, Al Doilea Război Mondial, sovietizarea Europei de Est, inclusiv România.

Prefață de Cosmin Popa

Text îngrijit, note și cuvânt-înainte: Ivo Banac

Politicianul bulgar Gheorghi Dimitrov – supranumit „leul antifascist” – a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării comuniste internaționale și membru de încredere în cercul de apropiați al lui Stalin. Acuzat de naziști că a incendiat Reichstagul în 1933, el s-a apărat cu succes în procesul de la Leipzig și a devenit, astfel,  un simbol al rezistenței în fața nazismului.

În 1935, a fost numit secretar general al Internaționalei Comuniste (Comintern), funcție pe care a deținut-o până la dizolvarea organizației, în 1943. După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Dimitrov s-a întors în Bulgaria și a devenit cel dintâi premier comunist al țării.

În perioada cuprinsă între 1933 și moartea sa, survenită în 1949, Dimitrov a ținut un jurnal în care și-a descris cariera tumultuoasă și a dezvăluit numeroase amănunte despre funcționarea internă a organizațiilor comuniste internaționale, despre opiniile și acțiunile conducerii sovietice, precum și despre rolul Uniunii Sovietice în conturarea Europei de Est postbelice, inclusiv prin activitățile unor activiști cum a fost Ana Pauker în România.

Acest valoros document istoric, îngrijit și prefațat de renumitul istoric Ivo Banac și beneficiind de un studiu introductiv local semnat de istoricul Cosmin Popa, este acum disponibil pentru prima dată în limba română.

O sursă esențială de informații referitoare la comunismul internațional, Stalin și politica sovietică, precum și la originile Războiului Rece. 

„Jurnalul lui Dimitrov prezintă însemnările și reflecțiile celui mai cunoscut reprezentant al Internaționalei Comuniste, aflat în perioada sa de glorie.” - TONY JUDT, New York University

„Cartea oferă perspective noi și interesante asupra intențiilor lui Stalin și a politicii sale externe în anii ’30 și ’40.” - ORLANDO FIGES, London University

„Lucrarea este o sursă unică de informații valoroase despre evenimentele din timpul lui Stalin, conținând inclusiv comentariile și opiniile pe care le exprima în cadrul adunărilor neoficiale cu cei din anturajul său, din care a făcut parte și Dimitrov. Editat cu pricepere de profesorul Ivo Banac, jurnalul va fi de interes pentru toți istoricii perioadei staliniste.” - ROBERT C. TUCKER, Princeton University

„Căutarea adevărului matematic, oricât de abstractă ar fi, reprezintă în ultimă instanță efortul unor oameni în carne și oase. Prin această carte adresată publicului larg, Ian Stewart face ca matematica să devină accesibilă prezentându-ne viețile marilor ei figuri. Citind-o, ajungi să-i admiri pe cei care au făurit matematica de-a lungul secolelor.“ — SEAN CARROLL

Fără a scrie o istorie academică a matematicii, folosind puține elemente tehnice, dar semnificative și accesibile, Ian Stewart ne dă o imagine de ansamblu a celei mai abstracte științe. Douăzeci și cinci de figuri remarcabile – de la Arhimede la William Thurston – ilustrează evoluția matematicii. Multe dintre biografiile lor sunt dramatice, tragice ori pitorești: Cardano e un aventurier, Euler lucrează cu și mai mare dedicație după ce orbește, Galois moare în duel după ce pune bazele teoriei grupurilor, Cantor și Gödel înnebunesc, Emmy Noether se luptă cu prejudecata după care doar bărbații pot face matematică la nivel înalt. Cazul cel mai spectaculos este, probabil, cel al lui Srinivasa Ramanujan: fără studii înalte, ducând o viață mizerabilă în India, ajunge să descopere intuitiv formule care îi uimesc și azi pe matematicieni. Conferind dimensiune umană unui domeniu aparent arid, impersonal, Ian Stewart reușește să trezească în cititor fascinația pentru matematică.

„Majoritatea minților matematice nu avansează pas cu pas logic; doar demonstrațiile clare ale rezultatelor lor fac asta. De obicei, primul pas este să ai ideea corectă, adesea gândind vag despre problemele structurale, ceea ce duce la o perspectivă strategică; pasul următor e să găsești tacticile pentru a o pune în aplicare; ultimul pas e să rescrii totul în termeni formali, ca să prezinți o poveste logică și clară (înde­părtarea schelelor, cum spunea Gauss).“ — IAN STEWART

IAN STEWART (n. 1945), membru al Societăţii Regale din Marea Britanie, profesor la Universitatea din Warwick şi autor a peste 170 de articole de cercetare, este unul dintre matematicienii care s-au adresat constant publicului larg, fiind răsplătit cu Medalia Faraday şi cu Medalia de Aur a Institutului de Matematică pentru cele peste douăzeci de cărţi de popularizare a ştiinţei. Dintre lucrările lui Ian Stewart, la Editura Humanitas au apărut Numerele naturii, De ce frumuseţea este adevărul, Îmblânzirea infinitului, Dă oare Dumnezeu cu zarul?

Cuvânt înainte de Gabriela Glăvan

Apărut deja în limba spaniolă, volumul de memorialistică al lui Ciprian Vălcan este povestea tipică a unei copilării din epoca comunistă, la finele anilor ’70 și în anii ’80. Istoria personală e colorată nu doar de familie, rude mai mult sau mai puțin îndepărtate și apropiați, ci și de particularitățile Banatului în care autorul s-a născut și a copilărit – inclusiv vecinătatea cu Ungaria, pentru care Ciprian Vălcan face o adevărată pasiune. Între jucării și mâncare, școală și ritualurile familiale, inocența prelungită în lumi imaginare și transformările politice de la sfârșitul anilor ’80, un întreg univers al copilăriei, mereu provocator și incitant, își face apariția în fața cititorului. Iar pentru detalierea diferitelor momente ale narațiunii, evident că trimiterile eseistului la Aristotel, Freud sau Borges sunt mai puțin frecvente decât acelea la Alexandre Dumas, Karl May, Michel Zévaco ori Dumitru Almaș. Însă dincolo de variile întâmplări, de pasiunea pentru lectură sau fotbal, de idiosincrazii și fobii cum e aceea cu pisicile, transpare mai mereu sinistra perioadă de privațiuni și constrângeri din ultimul deceniu de regim ceaușist.

„Volumul Obiecte, ființe, himere e un locuitor straniu al lumii cărților lui Ciprian Vălcan. Întors spre sine, filosoful și eseistul se odihnește în firida autobiografiei, după un drum lung prin universuri savante, animate de fantastice sclipiri ludice. Pentru cei care îi cunosc scrisul, volumul acesta e o surpriză: citindu-l, descoperi o voce nouă, rar întrezărită prin țesătura magică a textelor anterioare. Nu e prima dată când Ciprian Vălcan își privește trecutul, insula îndepărtată a copilăriei și adolescenței, inedit e însă modul în care această lume i se revelează acum. De data aceasta, scriitorul se contaminează voit de vocea și perspectiva inconfundabilă ale copilului. Lumea îi pare ciudată și enormă, uneori tristă, alteori neclară, mereu incitantă și provocatoare, cultivându-i imaginația și pofta de joc. Privirea copilului rămâne lipită de lentila naratorului de-a lungul întregii călătorii, prin toate cele cincisprezece capitole ale cărții. Volumul este, dincolo de autobiografic, și o arheologie a copilăriei în comunism, una dintre cele mai bogate și mai expresive apărute în ultimii ani. Jucăriile, sărbătorile, cărțile și fotbalul, mâncarea și ritualurile familiale, școala și curiozitatea pentru nuditate, inocența prelungită în lumi imaginare și reticența față de lumea adulților, unde se întrevede orizontul întunecat al dictaturii și sărăcia ultimului deceniu al comunismului românesc, toate se aliniază în constelația subiectivă alcătuită de Ciprian Vălcan.” (Gabriela Glăvan)

???? Publicată în 1969. Primul volum dintr-o serie autobiografică de șapte cărți, Știu de ce cântă pasărea din colivie a fost nominalizată la National Book Award în 1970 și a rămas în print neîntrerupt până astăzi.

???? Tradusă în 17 limbi. Citită de milioane de oameni pe toate continentele, cartea a devenit unul dintre cele mai recunoscute texte autobiografice din literatura mondială.

???? Interzisă de aproape 40 de ori. Scoasă din biblioteci și din săli de clasă de grupuri care considerau că adevărul din ea e prea incomod. De fiecare dată, a supraviețuit.

???? Predată în licee și universități americane de peste 50 de ani. James Baldwin a scris despre ea că „îl eliberează pe cititor în viață". Generații întregi de cititori au spus același lucru în propriile lor cuvinte.

???? Prima ediție în limba română. Tradusă de Justina Bandol, apărută la Bookzone în 2026.

Există un moment din această carte la care mă întorc din nou și din nou.

Maya și-a pierdut vocea. Nu metaforic, a ales să tacă, după ceva ce nu putea numi și nu putea spune nimănui. Și apoi apare o femeie care nu încearcă să o salveze sau să o consoleze. Pur și simplu îi citește cu glas tare o pagină dintr-o carte și îi spune că nu va iubi niciodată poezia până nu o aude din propria ei gură. Apoi, vocea ei se întoarce prin cuvintele altora: prin cărți, prin poezie citită cu voce tare, prin frumusețea unui rând spus bine. Și din acel loc, din întâlnirea dintre o fetiță care tăcuse și cuvintele care o așteptau, s-a născut una dintre cele mai importante autobiografii scrise vreodată.

În 1969, Maya Angelou a publicat prima carte dintr-o serie de șapte volume autobiografice. Nu știa că scrie una dintre cele mai importante cărți ale secolului XX, știa doar cum arată copilăria într-un orășel din Sudul segregat al Americii, cum se simte să crești convinsă că nu aparții nicăieri și că demnitatea nu e un dar, ci o decizie pe care o iei în fiecare dimineață. Și că propria ta voce, în propria ta limbă, e singurul lucru pe care nu ți-l poate lua nimeni, dacă nu-l dai tu.

Știu de ce cântă pasărea din colivie a fost nominalizată la National Book Award în 1970, a intrat în curricula școlară americană și a rămas acolo mai bine de cincizeci de ani. A fost tradusă în șaptesprezece limbi. A fost interzisă și scoasă din biblioteci de aproape patruzeci de ori, de fiecare dată de grupuri care considerau că adevărul din ea e prea incomod. 

Dar cartea a supraviețuit, ca să ne arate ce înseamnă să cauți locul în care aparții, să îți recuperezi vocea după ce ai tăcut și să înțelegi că demnitatea nu ți se acordă – ți-o construiești singur, din întâlnirea cu cuvintele care te așteaptă.

Exact cum a construit-o Maya Angelou. Exact cum a construit această carte.

Există din 1969. A fost tradusă în șaptesprezece limbi. Nu a apărut niciodată în română, până acum, în traducerea Justinei Bandol, la Bookzone.

Pe 12 octombrie 1972, un avion al Forțelor Aeriene Uruguayene care transporta o echipă de jucători de rugby s-a prăbușit în munții Anzi, acoperiți de zăpadă. Zece săptămâni mai târziu, doar 16 dintre cei 45 de pasageri au fost găsiți în viață. 

Aceasta este povestea celor zece săptămâni petrecute în adăpostul fuselajului avionului, fără hrană și cu foarte puține speranțe de salvare. Această poveste de curaj și aventură uimitoare, este mult mai mult decât una de supraviețuire, este o mărturie plină de dramatism a curajului uman. 

„Un reportaj clasic al literaturii de supraviețuire.” Newsweek

„O carte extraordinară... Read scrie într-un stil documentar extrem de precis, uneori intens dramatic, alteori cu atât mai eficient cu cât este sobru cu bună știință.” Publishers Weekly

„Înfricoșător... Emoționant și extrem de captivant.” New York Times

„O poveste care îți dă fiori... Te va captiva precum cel mai bun roman de aventuri. O carte cu o valoare reală și durabilă.” Rolling Stone

„Superb... Impecabil... O mărturie a rezistenței și hotărârii unor tineri care ar fi putut alege să moară, dar pur și simplu nu au făcut-o.” Detroit Free Press

Piers Paul Read (1941), fiul celebrului istoric de artă Herbert Read, este un prolific autor de romane și lucrări de non ficțiune. A studiat la Cambridge și și-a început cariera scriind pentru Times Literary Supplement. Romanul său de debut, „Game in Heaven cu Tussy Marx” (1966), scris în timp ce se afla la Berlin, a fost considerat unul dintre cele mai promițătoare ale deceniului. În 1973, Read a fost ales de supraviețuitorii din Anzi pentru a scrie o relatare a calvarului lor. Aceasta a fost publicată în anul următor sub titlul Alive. The Story of the Andes Survivors, care s-a vândut ulterior în peste cinci milioane de exemplare în întreaga lume și a fost ecranizată în 1993 în filmul cu același nume, regizat de Frank Marshall.

„Cine se încumetă să scrie o biografie critică (critical biography) a lui Constantin Noica are de înfruntat, mai întâi, mitologia creată în jurul acestui om cu totul aparte. Apoi, are de descifrat așezarea lui în fiecare dintre epocile pe care le-a traversat și modul lui de a coabita cu totalitarismul de orice fel. Un biograf onest va încerca să înțeleagă lecturile, traumele, gândirea și construcția de sine ale unui filozof al limbajului care mânuiește cuvintele cu uluitoare subtilitate. În fine, ca să scrii despre Noica trebuie să reziști farmecelor lui, precum Ulise cântecului sirenelor, priponit de catargul propriei lucidități. Descriindu-i parcursul, am vrut să le înfățișez cititorilor un Constantin Noica eliberat deopotrivă de hagiografie și de judecăți pripite și nedrepte. Ei vor decide dacă am reușit sau nu.“ —  TATIANA NICULESCU

Vasile Voiculescu a fost un om extrem de cultivat. A adunat carte cu carte, românească şi străină, beletristică, artistică, ştiinţifică şi a întemeiat celebra bibliotecă personală despre care s-a afirmat în mod greşit că a stat la baza constituirii dosarului penal. Cu ce sentimente a trebuit să se despartă de o parte din cărţi în 1958? Ce sentimente a trăit atunci când la întoarcerea de la Aiud, n-a mai găsit nimic? Un scriitor care cunoştea toate tendinţele literare moderne, deosebit de activ la Radio şi la Fundaţie, dar în acelaşi timp, profund angajat în spiritualitatea creştină.

Ca scriitor, dar şi ca medic, a căutat rădăcinile civilizaţiei noastre şi a militat pentru păstrarea tradiţiilor. Ca să asigure familiei confortul material, muncea mult, modest, discret, atent şi la nevoile celorlalţi. Un adevărat creştin de pe Valea Buzăului.

OKSANA STOMINA: „Lumea este fragilă. Priviți în jur. Tot ceea ce ne înconjoară poate dispărea într-o clipă. Știam asta și înainte, dar acum am văzut cu propriii mei ochi. De fiecare dată când răul este ignorat sau justificat, el se întărește și se răspândește în lume, iar fiecare crimă devine un precedent pentru altele noi. În prezent, de-a lungul liniei de confruntare dintre Bine și Rău, stau aliniați ucrainenii, însă mai devreme sau mai târziu, fiecare, fără excepție, va trebui să decidă de partea cui se află.”

RUXANDRA CESEREANU: „Dacă poezia Oksanei Stomina nu renunță la statutul său liric, documentând războiul într-un mod personal, proza ei scurtă este dedicată mai ales celorlalți (ucrainenilor ale căror povești de viață-și-moarte le-a aflat), de aici, stilistica de reportaj a acestor texte-mărturie. Este vorba despre un testimoniu asumat. Un testimoniu patriotic, marcat pe viu de durere, dar demn și emoționant.”

MIHAELA HERBIL: „Oksana Stomina ne oferă mărturii poetice tulburătoare ale tragediilor prin care trec semenii noștri de aproape patru ani de zile. Scrierile sale deschid lumi cândva familiare și obișnuite, astăzi mutilate de cruzimea războiului: familii despărțite, copii smulși de lângă mame, vieți nevinovate curmate fără milă. În fiecare text poetic sau în proză, vocea Oksanei răsună puternic și tragic, purtând suferința și durerea miilor de victime ale unui conflict nedrept și brutal. Acest volum este o chemare la amintire, empatie și reziliență prin cuvânt.”

DUMITRU CRUDU: „Poeziile Oksanei Stomina povestesc despre jena de-a te bucura de ninsoarea care cade peste oraș, ascunzând sub un strat de zăpadă eșarfa neagră a unei văduve și despre speranța că doar cei îndrăgostiți vor supraviețui războiului. Elegii, psalmi, scrisori de dragoste către iubitul aflat în captivitate, pe care nu are cum să i le trimită odată ce nu-i cunoaște adresa. Emoție pură, profundă, infinită, răscolitoare. O metanoia, care poate schimba chiar și inimi de piatră și fier. O mare poezie. O poezie cum nu s-a mai scris de la Paul Celan încoace.”

O carte remarcabilă, o relatare epică a calvarului trăit de familiile Wiener și Finkelstein în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Faptul că părinții lui Daniel Finkelstein au reușit să supraviețuiască eforturilor sovieticilor și naziștilor de a-i elimina pe evrei este aproape incredibil.

Autorul arată că nu a avut doar curaj, ci și o sensibilitate atunci când a luat hotărârea de a așterne pe hârtie istoria familiei lui.

Pentru că citind înlănțuirea sensibilă a întâmplărilor petrecute în aceste două familii (ale mamei și tatălui autorului) – desfășurate în Germania, Polonia, Olanda, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite – ajungem să înțelegem că supraviețuirea acestor evrei a fost de-a dreptul una miraculoasă. Nici naziștii, nici comuniștii n-au reușit să distrugă demnitatea și dârzenia acestor oameni, iar greutățile prin care au trecut i-au întărit, nu i-au îngenuncheat pe aceștia.

Mesajul acestei cărți despre supraviețuire, suferințe, miracole și rezistență este unul puternic, iar după ce termini de citit întreaga relatare a lui Daniel Finkelstein înțelegi cu adevărat de ce autorul spune că în bătălia cu Hitler și Stalin, părinții lui au fost cei care au ieșit învingători.

Cartea este o poveste nu doar despre teroare, ci și despre dragoste. O istorie fascinantă și emoționantă a unor familii greu încercate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Premiul Nobel pentru Pace 2014

Autoarea bestsellerului Eu sunt Malala

Aruncată în lumina reflectoarelor la doar cincisprezece ani, după atacul brutal al talibanilor asupra sa, Malala Yousafzai a devenit rapid un simbol internaţional al curajului şi al rezilienţei. Dar departe de mulţimi şi de camerele de filmat, a petrecut ani întregi încercând să-şi găsească locul într-o lume necunoscută. În Regăsire, Malala ne poartă pentru prima dată dincolo de titlurile din ziare, în miezul unei poveşti sensibile, surprinzătoare şi autentice, dar şi pline de umor şi tandreţe. Regăsire vorbeşte despre prietenie şi prima iubire, despre anxietate şi descoperirea de sine, despre cum să nu te trădezi când toată lumea vrea să-ţi spună cine eşti. Malala scrie despre drumul de la adolescenta singuratică din liceu la studenta nechibzuită şi, în cele din urmă, la tânăra femeie împăcată cu propriul trecut. Această autobiografie memorabilă este felul în care Malala alege să facă din nou cunoştinţă cu lumea, împărtăşindu-ne felul cum şi-a dus viaţa atunci când cele mai nefaste momente ameninţau să-i definească povestea şi cum a căutat libertatea care i-a permis să descopere cine e cu adevărat.

„Credeaţi că o cunoaşteţi pe Malala? Mai gândiţi-vă! Aici o întâlnim în toată sinceritatea şi făcând curajul să pară ceva ce putem manifesta cu toţii.” (O, The Oprah Magazine)

„Regăsire ne-o arată pe Malala luptând să-şi recupereze povestea propriei vieţi – respingând constrângerile şi contradicţiile unei copilării protejate şi ale faimei dobândite subit.” (The Guardian)

„O cronică deosebit de intimă şi profund umană despre maturizarea unei autorităţi morale.” (The New York Times)

„Un text onest, fermecător şi plin de empatie, scris de o femeie care a rămas la fel de hotărâtă ca în adolescenţă.” (Kirkus Reviews)

Malala YOUSAFZAI este cea mai tânără laureată a Premiului Nobel, activistă pentru educaţie, autoare de bestsellere şi investitoare în sportul feminin. S-a născut în Mingora, Pakistan, în 1997 şi a absolvit Oxford University în 2020.

După 14 ani de la fuga din Kenya împreună cu fiica ei, Corinne Hofmann se întoarce pe tărâmurile africane, revizitând cu nostalgie locurile de demult, unde a avut parte de aventuri și greutăți, dar și de iubire și momente fericite. Deși începutul este plin de incertitudini, călătoria se dovedește a fi reușită deoarece toată lumea o întâmpină cu căldură și entuziasm: fostul ei soț, Lketinga, fratele său James și mama-soacră, care avusese atâta grijă de ea, precum și părintele Giuliano, care a scos-o mereu din încurcătură, și până la urmă întregul sat Barsaloi. Autoarea ajunge și pe platourile unde se turna filmul inspirat din prima ei carte, Îndrăgostită de un masai, și, prin intermediul protagoniștilor din film, retrăiește momente emoționante din trecut. Observând cât de rapid se schimbă lucrurile în regiune, Corinne se bucură că a putut să imortalizeze astfel o parte din cultura masailor și urmărește ca și acum să noteze cele mai surprinzătoare detalii despre acești oameni fascinanți, atât pentru publicul larg, cât și pentru ca fiica ei, Napirai, să-și cunoască rădăcinile.