Biografii - Memorii & Jurnale

Oricât de „antioccidentali” s-ar declara, românii interbelici rămân profund ancorați în peisajul Europei. Un asemenea „personagiu venit din interbelic” este și Theodor Cazaban. I-am stat în preajmă aproape cinci ani de zile, l-am ascultat povestind cu har o mulțime de scene și anecdote din vremea „juneții” și a exilului, l-am ascultat recitând, cum numai el știe s-o facă, sute și sute de versuri, l-am surprins tunând și fulgerând împotriva zodiei minciunii, perorând inspirat despre maeștrii săi mizantropi, Nietzsche, Guénon, Lavastine. Pentru prima dată l-am întâlnit la Casa Românească din Paris. Aveam, trebuie să recunosc, o anumită reticență față de exilați. O reticență dublată și de un soi de sfială, sentiment care nu m-a părăsit, de fapt, nici până astăzi. Cert este că în fața lui Theodor Cazaban nu m-am simțit nicio clipă „excedat”, dornic să pun capăt unei discuții inutile sau jenante. Există un criteriu după care se pot identifica exilații „de rasă”: se abțin să te dădăcească. Nu se avântă să te învețe cu orice preț cum trebuie să se comporte un „necivilizat” căzut din Est într-o țară precum Franța, într-un oraș precum Parisul, într-o universitate precum Sorbona, ori să te lămurească în privința bătăliilor seculare din ultimii… cincizeci de ani. Theodor Cazaban, dimpotrivă, ținea să mă descoasă, el, cu bucuria și curiozitatea unui veșnic student la fără frecvență, în legătură cu tot felul de chestiuni, în primul rând teologice, apoi de literatură clasică, nu în ultimul rând, politice. De fapt, arunca întrebările ca pretext de conversație, pentru că întrebările creau imediat efectul bumerang scontat. Eu deveneam întrebătorul, iscoditorul adevărat, iar el, cum era și firesc, instanța menită să-mi răspundă. Foarte repede ne-am transformat într-un cuplu de „teroriști culturali”, avizi de tot și de toate. Împreună am asistat la zeci de conferințe și colocvii; împreună am urmărit și comentat zeci de emisiuni; împreună am citit, anatemizat și admirat zeci de cărți. Binecuvântat fie, așadar, exilul care mi-a dăruit un asemenea învățător-prieten! Cristian Bădiliță

Prima mea întâlnire cu Gaby Michailescu a avut loc într-o zi de sfârșit de vară a anului 1998. Am întocmit atunci rapid o listă de personalități despre care era musai să povestim – printre care și Sergiu Celibidache – și astfel a luat naștere un proiect ce prinde abia acum formă, la editura Vremea. Așadar, este pentru prima dată când, în Româ­nia, apare o astfel de biografie dedicată lui Sergiu Celibidache, un volum ce într-adevăr ne oferă par­tea nevăzută a vieții marelui dirijor, așa cum a fost ea cunoscută și povestită de cel mai mare impresar al scenei românești, unicul Gaby Michailescu. Fabian Anton

Volumul adună peste 80 de mărtu­rii ale unor personalități care surprind frânturi emoționante din cariera și viața artistului. S-au păstrat texte în care mari regizori, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Valeriu Moisescu, Stere Gulea, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija și Yuriy Kordonskiy, vorbesc despre spec­tacolele pe care le-au realizat împreună cu actorul. Paginile despre fami­lia actorului, cu declarații semnate de soția Mariana Mihuț și fiul Tudor Rebengiuc, constituie unul dintre cele mai consistente capitole ale cărții.

Despre Michael "Air" Jordan s-a spus ca joaca baschet mai bine decat reuseste orice om de pe lumea asta sa performeze in domeniul sau de activitate. Kobe Bryant a marturisit ca tot ce a stiut a invatat de la el. Mai mult decat atat, Michael Jordan a insemnat mult mai mult decat GOAT - Greatest of All Time - al baschetului. A fost un simbol cultural al Americii in lume, un model pentru generatii intregi de tineri de pe tot globul, cea mai iubita si charismatica figura din sportul mondial la vremea sa. Printre tinerii fascinati si inspirati de atitudinea, competitivitatea si performantele lui Jordan, cu ochii lipiti de televizoare in fi ecare noapte de vineri a anilor '90, ne-am numarat si noi, eu si Emil Hossu-Longin. Acum, agentia mea de publicitate se numeste 23, iar el a scris prima carte a unui roman despre "Dumnezeu intr-o pereche de bascheti". Suntem norocosi sa fi m contemporani cu Michael Jeff rey Jordan, Air Majesty. - Bogdan Naumovici

Considerat cel mai mare jucător de baschet al secolului nostru, LeBron are o prezență media care include peste o sută de milioane de urmăritori, este implicat politic, luând poziție împotriva rasismului și inechității sociale și schimbă viețile multor familii defavorizate printr-o viziune filantropică proprie. Dintr-un puști dezorientat din Akron a ajuns un erou adulat.

„Întoarcerea Principelui Carol și proclamarea lui ca Regele Carol al II-lea a însemnat retragerea, în mare măsură, a Reginei Maria din viața publică. E o «îmburghezire dureroasă», cum singur avea să se caracterizeze. Cultivarea florilor, călătoriile în Italia, Franța, Iugoslavia, Germania – riguros controlate de «Marele Tâlhar», adică de regalul ei fiu, și organizarea nunții Ilenei, iată preocupările celei care se implicase plenar în conducerea din umbră a destinului României între 1914-1927. Paginile Jurnalului Regina Maria a României Însemnări zilnice 1931 –, de cuceritoare expresivitate rămân o cronică plină de savoare a României interbelice. ” Georgeta Filitii

Editura For You îți oferă o carte de excepție, o frescă subiectivă a epocii în care s-a realizat Marea Unire: Povestea vieții mele. Autobiografia Reginei Maria a României prilejuiește o privire asupra vieții din culisele unor vremuri frământate. Perspectiva autoarei este una privilegiată, a unei prințese străine care, căsătorită prea devreme prin jocul marilor familii regale, se trezește captivă într-un rol și într-o țară pentru care nu fusese pregătită.

„S-ar părea că destinul lui curge în cadrul vieții firești a unui preot bine văzut, dar în 1916 el face un pas îndrăzneț și fondează Asociaţia «În numele lui Hristos», pe care a condus-o până în 1944, când a fost nevoit să se refugieze în România. Această Asociație îl captivează plenar și-l face să cumuleze talentul de preot distins, de misionar, cu cel de filantrop și să descopere una dintre fațetele sacre ale creștinismului – facerea de bine și dragostea de aproapele tău. Asociaţia «În numele lui Hristos» devine acea preocupare căreia el îi consacră tot timpul și toate forțele, ajungând la rezultate fenomenale, încât într-o notă a Vaticanului este descrisă activitatea de binefacere a preotului basarabean.” (Iurie Colesnic)

„Corespondența lui Vasile Vasilache cu Marianna Lomako reunită sub titlul Post-restant însumează peste două sute cincizeci de scrisori, telegrame, cărți poștale, scrise (aproape în totalitate în limba rusă) în intervalul 17 octombrie 1974 – 2 februarie 1985. Ediția de față mai include un șir de scrisori adresate mamei, tatălui și fiului Mariannei, și răspunsurile lor. (…) Scrisorile reflectă o poveste de iubire târzie, mistuitoare, și totodată ne îngăduie să observăm dezvoltarea continuă a personalității scriitorului, nevoia sa profundă de afecțiune și dragoste, de comuniune spirituală, de dezbateri intelectuale. Bun povestitor, scriitorul vorbește despre sine, despre viața, sentimen­tele, grijile și neliniștile lui – adesea necruțător, în spiritul unui «proiect de sinceritate totală» à la Diderot – despre actul creației, despre munca de zi cu zi.” Victor Vasilache

„Cum se poate constata la o primă lectură, farmecul ineditului editorial, pe care şi-l revendică pe drept cea mai mare parte a corespondenţei incluse în volumul de faţă, este dublat de savoarea descoperirii în paginile ei a unor dialoguri de suflet, în esenţă intelectualizate, purtate de personalităţi notorii (Ovidiu Bârlea, George Meniuc, Nicolae Romanenco ş.a.), care, confruntate cu istoria, exprimă adevăruri psihologice, uneori cutremurătoare, vizavi de creaţie, destin literar şi timp. Protagonistul acestor dialoguri este în principal George Meniuc, scriitor talentat şi intelectual rafinat cu lecturi vaste, pentru care comunicarea epistolară reprezintă fundamental o convorbire, un schimb de păreri, eventual cu finalitate spirituală.” (Elena Țau)

Viața lui Blaise Pascal, străbătută de mistuitoare intuiții metafizice, se dovedește a fi o neobosită căutare a misterului presimțit dincolo de aparențe, de textura infinit de complexă a realului. Parcurgând momentele emblematice ale biografiei lui Pascal, articulate pe cele trei dimensiuni fundamentale – omul, gânditorul, savantul –, Pierre Lyraud ne dezvăluie un spirit reflexiv, oscilând între apropiere și distanțare față de lume, dar aflat într-un continuu dialog cu intelectualii vremii sale. Se prefigurează astfel un impresionant portret spiritual, de o rară intensitate pe verticala cunoașterii. Autor al unei opere plurale, care invită la noi interpretări și reașezări tematice, creator de stil și metodă de cercetare, savant și inventator de prestigiu, Blaise Pascal întruchipează întâlnirea privilegiată dintre pasiunea pentru legile fizicii și teoriile matematice și intensitatea vieții lăuntrice și a căutării lui Dumnezeu.

7 reguli la îndemâna oricui, pe care să le urmezi pentru a-ți realiza adevăratul scop în viață – puse laolaltă de Arnold Schwarzenegger din propria sa călătorie de permanentă reinventare și de realizări extraordinare. Cel mai mare culturist din lume. Cel mai bine plătit star de cinema. Liderul celei de-a șasea economii la nivel mondial. Faptul că toate reprezintă una și aceeași persoană poate părea o glumă, dar nu este. Acesta este Arnold Schwarzenegger. Iar lucrurile nu s-au desfășurat la întâmplare. Succesul extraordinar al lui Arnold s-a petrecut în cadrul unui proces. A fost rezultatul unei viziuni clare, al planificării atente, al muncii asidue, al comunicării directe, al rezolvării reziliente a problemelor, al curiozității și minții deschise, și al unui angajament de a da ceva înapoi. Toate acestea, călăuzite de lecția de viață primită de la tatăl lui, mai presus de orice: fii util! Cucerind fiecare tărâm pe care a pășit, Arnold a păstrat mereu îndemnul tatălui în sufletul său. Cu o voce unică și onestă, puternică și directă, cartea Fii util. 7 reguli de viață își poartă cititorul într-o călătorie inspirațională printre instrumentele folosite de autor într-o viață plină de semnificație. Arnold ne arată cum să le folosim pentru a ne construi acel viitor plin de satisfacții la care visăm.

Un profesor de filozofie născut la Brăila spre sfârșitul secolului XIX devine în anii României Mari maestrul unei generații strălucite de gânditori și scriitori a căror faimă va depăși granițele țării. Printre ei, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica. Apariția lui vulcanică într-o Românie abia închegată politic și teritorial are efectul unei mutații de destin.

Îi place să i se spună Nae. Împământenește un limbaj teologic românesc, face din predarea filozofiei o împărtășire a înțelepciunii, le deschide studenților gustul pentru metafizică și gândire speculativă, învigorează scrisul gazetăresc, participă la primele mari proiecte editoriale românești, se implică în mișcările de tineret, e mândru să fie sfetnic de taină al regelui Carol II. Cu inteligența, umorul și farmecul lui aparte își conduce discipolii pe cărări politice periculoase.

Este deopotrivă venerat și detestat: un seducător al minților și al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata să se sinucidă.

Imensul orgoliu intelectual îi este zeu și călăuză în toate contradicțiile existenței sale.

Publicată în SUA în 2006, „Eat, Pray, Love” a fost timp de peste un an Numărul 1 pe lista celor mai bine vândute cărți nonfiction a publicației New York Times, Numărul 1 pe lista Booksense Paperback Nonfiction a Asociației Librarilor Americani, a fost prezentată de Oprah Winfrey în celebrul ei show, stă la baza unui film cu Julia Roberts, are traduceri în 46 de limbi, s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare în lume și în 100 000 de exemplare în România.

„Nu știu să existe acum pe piață un scriitor pe care să-l citești cu mai multă plăcere ca pe Gilbert... Combustibilul textului lui Gilbert este un amestec de inteligență, spirit și exuberanță colocvială practic irezistibilă..." (Jennifer Egan, New York Times Book Review)

„O carte de memorii atrăgătoare, inteligentă și amuzantă..." (Lev Grossman, Time Magazine)

„Felul ironic, lipsit de reticențe în care Gilbert își povestește extraordinara ei călătorie îl face până și pe cel mai cinic cititor să viseze la ziua în care îl va găsi pe Dumnezeu în străfundul unei peșteri din India sau, cine știe, într-o felie transcendentă de pizza." (Erika Schickel, Los Angeles Times)

„O călătorie fascinantă și plină de miez, repovestită cu vervă, umor și intuiție. Și alții au scris, înainte de Gilbert, asemenea memorii, dar puțini au întrecut-o." (John Marshall, Seattle Post-Intelligencer)

„...Un reportaj pe tema căutării sufletului și descoperirii de sine. Adoptând un ton prietenos, conspirativ, Gilbert își atrage cititorii în țesătura narativă culturală și emoțională numarul unu din acest an." (Publishers Weekly)

În 1989, Svetlana Aleksievici a îndrăznit să încalce unul dintre ultimele mari tabuuri ale imperiului sovietic: mitul războiului din Afganistan, al soldatului „internaţionalist“ care ajută un popor înapoiat să construiască socialismul. Între 1979 şi 1989, un milion de militari sovietici au trecut prin Afganistan, provocând aici distrugeri uriaşe şi rămânând ei înşişi marcaţi de experienţa unui conflict nerecunoscut oficial. Morţii erau trimişi înapoi în URSS în sicrie sigilate de zinc, în timp ce, întorşi în patrie, mare parte din supravieţuitori nu s-au putut reintegra şi au devenit, în ochii altora, nişte criminali. Soldaţii de zinc prezintă mărturiile emoţionante ale unor participanţi la război – soldaţi, ofiţeri, asistente medicale – şi ale unor mame care şi-au pierdut copiii în Afganistan, într-o carte şocantă prin onestitatea ei brutală. Este o reconstituire tulburătoare şi de neuitat a realităţii şi absurdităţii războiului.

Horodiste. Proza memorialistica Romanul autobiografic Horodiste ofera, netagaduit, elemente pretioase in documentarea acelora care se angajeaza la realizarea unei priviri monografice asupra scriitorului Ion Druta, dar romanul se impune, dincolo de acestea, ca o constructie literara in sine, ca un roman al copilariei, in rand cu oricare alta asemenea creatie din patrimoniul universal, ilustrand tocmai particularitatile de manifestare umana specifice locului evocat si propunand un personaj, un erou inedit in felul sau de a-si trai viata, capabil sa trezeasca astfel interesul oricarui cititor de oriunde si… de orice varsta. - Constantin Cublesan

O personalitate polivalentă – militar, savant, om de stat, teolog, împărat și monah –, Cantacuzino se evidențiază drept singurul împărat bizantin care a consemnat evenimentele din timpul propriei domnii. Memoriile ori autobiografia sa constituie una dintre cele mai interesante și rafinate dintre numeroasele tratate de istorie bizantină. El a abdicat în anul 1354, petrecându-și ultimii 30 de ani ai îndelungatei sale vieți, ca monah, scriitor și eminență cenușie din spatele tronului pe care îl ocupase vremelnic. Putem afirma că influența sa, ca monah și teolog, a fost mai durabilă și mai benefică decât cea exercitată ca împărat și mirean. În limba engleză nu i s-a consacrat nicio biografie, în limba franceză cunoaște o expunere interesantă, publicată în 1845, care reprezintă însă mai degrabă o critică și o evaluare istorică ale propriilor sale memorii, iar în limba germană este prezentată o analiză serioasă a structurii societății în care a trăit. […]

Se spune ca nu iti ajunge o viata sa cunosti pe cineva, dar am avut nevoie de 35 de ani si 365. - Silvia (sora) O poteca plina de soare si de amintiri. O banca pe care poposesc sa imi trag sufletul. O calatorie in timp povestita cu sinceritate si umor. Este o recenzie a copilariei atat de aproape de suflet, cum mi-a fost de o viata autoarea ei. - Tatiana (sora de suflet si colega de banca)

Viața noastră cea de toate zilele nu ne‑o cunoaștem. Ne trezim, mâncăm, lucrăm, vorbim cu prieteni și cu necunoscuți, scriem, citim, ne plimbăm, cumpărăm – toate se învălmășesc într‑o mulțime amorfă de gesturi căreia nici măcar opoziția dintre timpul liber și timpul datorat slujbei nu ajunge să‑i dea contur. Trăim opac. Din când în când, cu trecerea anilor, un gest, un miros, un sunet, întâlnirea cu cineva, o fotografie ne aduc în minte câte un fragment din ce a fost. Ne oprim, revedem episodul, brodăm vag în jurul timpului pierdut și revenim apoi la viața fără memorie. Iată însă că, în cazul meu, o instituție de stat, Securitatea, a consemnat cu acribie mecanicistă fața exterioară a vieților noastre – mișcări, cumpărături, întâlniri, convorbiri telefonice, discuții la restaurant sau pe stradă. În cartea de față, notele de supraveghere și cele informative asigură reașezarea în timp a unor amintiri pe care nu le mai datam de multă vreme. Prin analogii obscure, firele care le leagă de alte fapte, pe care le‑am reținut fără s‑o știu, intră în mișcare, dispunând în jurul lor pulberea fină a mărunțișurilor cotidiene.

„Repet de mai multe ori textul în avion. Uneori murmur pe sub mustață și provoc mirarea vecinilor de scaun. Nu le ofer explicații, doar le zâmbesc îngerește și puțin misterios. Mă pregătesc pentru “interviul” de la ghișeul din aeroport. De câte ori am venit în Țara Sfântă, mi s-au pus mai multe întrebări punctuale: unde mă duc, de ce, la cine voi locui, când am biletul de întoarcere etc. Eu vorbesc bine germana și franceza, binișor maghiara și foarte bine… româna, limbi care nu mă ajută cu nimic în aeroportul Ben Gurion. Engleză pricep într-o cantitate onorabilă, dar mă exprim greu. Acum am învățat textul pe de rost, abia aștept să-l recit cu mândrie de actor. În buzunarul jachetei am dovada! Volumul Trei în dormitor − blitz-proze și comedia cu același titlu − tradus de Paul Farkaș și Moshe Itzhaki la editura Iton 77 din Tel Aviv. Deci: scriitor român proaspăt tradus în ebraică! Am și poză pe copertă, o dovadă infailibilă!” -Radu Țuculescu

„Astăzi, când pe mulți nimic nu-i mai poate mira ori indigna, când atâția nu mai cred în nimic și nici nu pricep ce însemnătate au valorile și idealurile, cititorului acestei cărți i se propune exemplul Elsei Anca-Bărbuș. Memoria domniei-sale se dovedește a fi un repozitoriu fără egal prin prospețimea și acuratețea crâmpeielor de istorie personală și colectivă pe care le găzduiește. Cartea aceasta este o istorie trăită – un angajament față de libertatea spiritului și, totodată, un angajament față de propria responsabilitate. Prin viața sa, Elsa Anca-Bărbuș ne vorbește despre tăria credinței și despre faptul că adevărul, indiferent de context, înseamnă putere.“ — MIORIȚA BACIU GOT

„Din felul de-a fi al Elsei Anca-Bărbuș învățăm gustul politeții, nostalgia cuviinței și savoarea celor «șapte ani de-acasă», dar cel mai impresionant rămâne faptul că din vorbele ei nu răzbate nici o umbră de resentiment. Nu găsim nimic demodat în forța caracterului și lupta sinelui acestei eroine, în conștiința prețului de sânge pe care l-a plătit și a binelui moral căruia i s-a consacrat de-a lungul existenței sale zbuciumate. Cele două interlocutoare întrețes o carte solară, tihnită, scoțând la lumină un model de om, de partener de dialog împlinit, izbăvit prin lupta cu sinele, inconfundabil și de care, după ce l-ai cunoscut, nu poate decât să-ți fie veșnic dor.“ — MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco-catolic de București

Îmbinând gastronomia cu memorialistica, într-un stil spumos şi ludic, condimentat cu erudite excursuri etimologice, culturale şi istorice, Vlad Macri ne dezvăluie culisele artei culinare, pe care o cercetează şi o practică cu pasiune de-o viaţă întreagă. Literele alfabetului organizează o suită de istorii gastronomice savuroase, din perioada comunistă sau din zilele noastre, şi fiecare istorie se leagă de una sau mai multe reţete din bucătăria românească şi internaţională, optimizate într-un fel surprinzător.

„Suntem programaţi cultural să considerăm bune doar asocierile strămoşeşti, dar orice combinaţie este de încercat şi mai toate sunt delicioase. Să ne amintim de Rimbaud cu a sa idee de dereglare sistematică a simţurilor. Haideţi să ne dereglăm sistematic gusturile deprinse! De ce să nu facem un borş de pasăre cu mărar şi tarhon în locul leuşteanului, pe care îl putem toca şi pisa împreună cu nişte usturoi, pentru a-l adăuga peste o ceafă de porc la grătar? Sau de ce să nu luăm o legătură de hasmaţuchi şi, după ce îl tocăm, să-l amestecăm cu nişte miere? Îl lăsăm acolo, în miere, cam o lună, până aroma ierbii pătrunde dulceaţa albinelor. Apoi, la o salată de cartofi, luăm o lingură din această miere parfumată şi o dizolvăm în cinci linguri de oţet încălzit. Cu un strop de ulei, este un sos extraordinar (la cartofii fierţi, mai adăugaţi şi un pic de muştar).“ — VLAD MACRI

Biografie pasionantă și compendiu de informații mai puțin cunoscute despre viața și opera unuia dintre cei mai vizionari gânditori ai secolului XX, cartea lui Frédéric Lenoir este totodată un ghid de dezvoltare personală potrivit principiilor jungiene.

Pe lângă teme de interes general, abordate original, precum colaborarea cu Sigmund Freud și despărțirea de el sau perspectiva unică asupra psihoterapiei și spiritualității, autorul pune în discuție controversele din jurul lui Jung, precum și legăturile sale cu serviciile americane de spionaj, precursoare ale CIA.

O lectură obligatorie pentru toți cei interesați de omul din spatele principiilor psihologiei abisale, cu harurile și revelațiile sale, dar și cu frământările și îndoielile care i-au – și ne-au – marcat existența.

„În opinia mea, Jung este și cel dintâi gânditor al postmodernității: nu neagă vectorii fundamentali ai modernității – rațiunea critică, globalizarea și impunerea individualității –, ci arată limitele rațiunii, ambiguitățile progresului tehnologic, contradicțiile individualismului. Este totodată un martor și un gânditor în căutarea sensului contemporaneității, pe care a inspirat-o în mare măsură și prin scrierile lui despre filozofiile orientale, ezoterism și curentele mistice, despre legătura dintre știință și spiritualitate, limbajul simbolic, dialogul dintre conștient și inconștient, fenomenele paranormale, explorarea granițelor dintre viață și moarte, contopirea contrariilor sau polarităților: umbră–lumină; rațiune–sentiment; bine–rău; masculin–feminin; individ–cosmos; spirit–materie.“ — FRÉDÉRIC LENOIR

Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de istorie

„De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispoziţie mărturiile prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte și pe toți împreună. Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă… prin calitatea nu doar umană, ci și intelectuală [a autorului]… Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică… reprezintă, după știința noastră, primul document de o atare amploare asupra soldaților și ofițerilor români prizonieri de război în Uniunea Sovietică.

…Pe lângă talent (deoarece are și talent literar), ținută, demnitate, curaj… Radu Mărculescu are și o memorie stăpână pe timp. Grație ei, zeci și zeci de nume pierdute în anonimat redevin acum ceea ce au fost: personaje istorice.“ — MONICA LOVINESCU (România literară, 11 aprilie 2001)

„O carte care m-a zguduit profund.“ — MIRCEA CARP (Memoria nr. 57, 2006)

„Aş putea spune că trăiesc două vieţi paralele, una diurnă, de libertate, şi una nocturnă, de robie. Astfel, după coborârea cortinei peste spectacolul zilei, îmi trag pe mine mantaua de prizonier sau zeghea vărgată de deţinut şi cobor pe scara interioară a visului în micul meu infern concentraţionar. Undeva, în opera lui Mircea Eliade, am citit despre un împărat care visase că era fluture. Deşteptându-se, n-a mai ştiut ce este el cu adevărat: un om care a visat că este fluture, sau un fluture care a visat că e om? Cam aceasta ar fi şi dilema mea: Sunt eu un om liber care a visat că este deţinut, sau un deţinut care a visat că este om liber?“ — RADU MĂRCULESCU, „Capitol pilot“

Cu fotografiile autorului

Constantin Brâncuși este una dintre puținele contribuții cu mare vizibilitate ale României la patrimoniul cultural mondial. În mod curios însă, viața artistului este plină de lacune din punctul de vedere al cercetătorilor și, în consecință, al posterității. În Drumul lui Constantin, Sorin Trâncă încearcă să răspundă la una dintre cele mai incitante întrebări cu privire la existența lui Brâncuși: de ce a plecat pe jos, de fapt, sculptorul, la Paris, în 1904, după neînțelegerea referitoare la bustul lui Carol Davila? Judecând după ceea ce știm astăzi, la această întrebare nu putem da decât un răspuns speculativ. Sorin Trâncă îl formulează pornind de la reconstituirea traseului străbătut de Brâncuși, precum și de la imaginarea unor fragmente de jurnal al artistului.

Autorul a parcurs și fotografiat, în această carte, traseul pe care l-a străbătut și Brâncuși în 1904: Hobița–Petroșani–Hațeg–Deva–Ilia–Săvârșin–Lipova–Arad–Nădlac–Mako–Maroslele–Szeged–Kecskemét–Dabas–Budapesta–Tatabánya–Győr–Mosonmagyaróvár–Hegyeshalom–Hei­dentor im Carnuntum– Bruck an der Leitha–Schwechat–Viena–St. Pölten–Linz–Salzburg–Prien am Chiemsee–Rosenheim– München–Landsberg am Lech–Memmingen–Ravensburg–Konstanz–Frauenfeld–Winterthur–Zürich– Basel– Belfort–Vesoul–Langres.

Evoluția Europei între 1895 și 1941, într-una din cele mai importante cărți-document ale epocii noastre

„Lumea de ieri“ este Viena și Europa de dinaintea Primului Război Mondial: o lume sigură, stabilă și armonioasă, unde libertatea de spirit domnea neștirbită. Lumea în care s-a născut și a început să scrie, cunoscând celebritatea, Stefan Zweig, în care el a călătorit, s-a îndrăgostit de cultura franceză, a legat mari prietenii intelectuale. Odată cu catastrofa din 1914, lumea aceasta dispare treptat: tronurile se prăbușesc, ideile se tulbură, o întreagă civilizație începe să se scufunde, pentru ca, odată cu venirea lui Hitler la putere, să fie înghițită de barbaria nazistă. Presărată cu întâmplări pitorești și povești dramatice, populată de personaje celebre ale timpului – Hugo von Hofmannsthal, Rilke, Emile Verhaeren, Romain Rolland, Rodin, Richard Strauss, Tolstoi, Gorki, Benedetto Croce, Bernard Shaw, H.G. Wells, Freud etc. –, plină de farmec și culoare, cartea lui Zweig exprimă totodată sensul unei vieți, semnificația unei misiuni de scriitor, a unui ideal intelectual. Un ideal care, cel puțin pentru autor – acesta s-a sinucis în 1942, la scurtă vreme după ce și-a încheiat cartea –, a devenit absurd în lumea cea nouă, în lumea de azi.

Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.

Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.

Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip „Good bye, Lenin!”, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.

Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.

Cand tanara refugiata din Siria, Yusra Mardini, si-a dat seama ca motorul barcii in care se afla alaturi de a alti refugiati din Siria s-a oprit, ea nu a ezitat sa se arunce in valuri. Impreuna cu sora ei, a apucat franghiile fragilei barci de cauciuc, luptandu-se ore in sir sa impinga ambarcatiunea catre indepartatul mal grecesc. Acest act de curaj a salvat vietile unor femei, copii, barbati de toate varstele, care fugeau din calea razboiului.

- Crezi ca am gresit c-am plecat? Intrebarea asta ma despica, scoate sange din mine. De curand am vazut limpede ca n-o sa stim niciodata sigur pentru totdeauna.

„După prima noastră întâlnire, s-a întâmplat ceva neașteptat. Stând de vorbă, ne-am pomenit prinși în complicitatea pe care o crea însuși dialogul nostru. A început să ne placă jocul pe care-l jucam. Mircea Ivănescu s-a lăsat împins, pentru o ultimă oară, pe coridoarele vieții lui, dându-mi senzația că i-am prilejuit o mare și finală recapitulare a ei. Și că, într-un fel nerostit, îmi era recunoscător pentru asta. Iar eu, la rândul meu, urmându-l pe drumul pe care i-l deschideam prin întrebările mele, eram fascinat de ceea ce vedeam și, mai ales, de felul în care el se vedea pe sine.“ — GABRIEL LIICEANU

„Uitați-vă la mine. Pare că sunt un tip vesel, care râde foarte mult. Poate că toată viața a trebuit să îngrop ceva, ceva pe care acum, în mod impudic, ajung să-l scot – și nu știu de ce o fac –, într-o conversație, la lumină.“ — MIRCEA IVĂNESCU