Biografii - Memorii & Jurnale

Din lumea tinereţilor mele, care pentru mine a însemnat atât de mult, voi încerca să povestesc cu sfială şi pe scurt câteva amintiri, căci oricât de scăzute în interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui şi ele la cunoaşterea generaţiei din care fac parte şi de pe urma căreia tot a rămas ceva.

Incitanta, captivanta si profund revelatoare, lucrarea de fata este o analiza completa a mandatului de prim-ministru al Theresei May.

O carte de o frumusete dizolvanta. Nu doar pentru adancimea ei umana si nu numai pentru finetea ei literara (si culturala), ci pentru ca aceste doua se intalnesc natural. - Cosmin Ciotlos

Am citit Adulmecari de cateva ori cu aceeasi bucurie. Paradoxul lecturii: sa te bucure privelistea ranilor vii, deschise. Adica sangele, cu care ne platim trecerea prin toate vamile. Si ale hartiei. Bravo! Multumesc. - Marilena Rotaru

Imi pare rau, dar Jurnalul acesta este o carte splendida. - Alex. Stefanescu

Am citit trei sferturi pe nerasuflate. Ultimele 70-80 de pagini le-am dramuit ca un sinistrat resursele de apa. - Cristina Andrei

În Tour de Force, Mark Cavendish ne împărtășește povestea revenirii sale spectaculoase, după o lungă perioadă de boală, la cel mai important circuit de ciclism din lume, Turul Franței 2021, pe care la câștigat spre admirația tuturor într-un „tur de forță” care a făcut istorie.

Filozofii Élisabeth de Fontenay și Alain Finkielkraut reașază la loc de cinste tradiţia schimbului epistolar. În pofida prieteniei de peste patruzeci de ani, subiectele care-i despart sunt numeroase și ţin mai ales de adeziunile ideologice ale fiecăruia. În această dispută captivantă, interlocutorii apelează la Foucault, Levinas, Adorno sau Kundera, abordând teme precum identitatea, feminismul, teoria de gen, conservatorismul, papa Francisc, drepturile omului sau iudaitatea. Sunt teme actuale, teme pentru care se poartă războaiele culturale ale epocii noastre.

„Memoriile lui Ştefan Zeletin sunt un rechizitoriu dur la adresa pregătirii precare a armatei în toamna anului 1916, odată cu intrarea României în război. Prea puține au fost vocile care să treacă peste tendința eroizantă și să aibă curajul, la fel ca Zeletin, de a descrie incompetența autorităților civile și militare, debandada în care s-a făcut retragerea trupelor, după entuziasmul intrării în Transilvania. Cu atât mai sfâșietoare sunt paginile în care autorul descrie prăbușirea moralului soldaților, disperarea lor care-i împingea să se predea inamicului, precum și tragedia populației pornite în refugiu înspre Moldova. Cartea aceasta rămâne una dintre cele mai zguduitoare și autentice mărturii – povestea unui filozof-ofițer captiv într-un dezastru de altfel previzibil.“ — SORIN CRISTESCU

„O indignare sfântă respiră din fiece cuvânt al amintirilor de război pe care le-a consemnat în dureroasa scriere Retragerea… În scrisul său, autorul nu cunoaşte cruţare, convenţie, perifrază… Mai puţin ca oriunde şi mai puţin ca orice, veţi găsi în preocuparea lui Zeletin minciuna şi farsa; cu deosebire lipseşte convenţionala minciună a puţin închegatei noastre societăţi. Zeletin are în schimb – şi o are fără s-o caute – o naturală cutezanţă, izvorâtă din autoritatea ce-i însoţeşte pretutindeni cuvântul lui scris.“ — CEZAR PAPACOSTEA (1935)

Ediție îngrijită și prefațată de Marius Vasileanu

„Care este, așadar, testamentul, moștenirea lui Alexandru Mironescu, lăsată prin acest Jurnal?

Este bucuria pură, bucuria celui dedicat cunoașterii sub toate formele: umană, divină și mai ales a propriei sale ființe.

Este o anume atitudine de viață, provenită din bogata sa experiență, a unei puternice personalități, care se regăsește cu prisosință în Jurnal. Cercetătorul chimist, validat prin viața sa științifică, care se apropie treptat de filozofia științei și de filozofia religiei, ulterior de mistica creștin-ortodoxă în forma sa cea mai vie, prin practica isihastă, la Rugul Aprins, pledează în acest Jurnal în favoarea științei, dar totodată pentru non-idolatrizarea științei.

Este o formă de generozitate deschisă spre toate orizonturile căutării spirituale. Este o deschidere realistă către realitatea prezentă și viitoare, mai ales cea politică – comunismul va cădea, intuia Mironescu, tocmai în 1968 când nimeni nu credea aceasta, ba chiar o seamă de intelectuali români aderau la Partidul Comunist.

Este o formă superioară de luciditate (trezvie) care nu se lasă amăgită de cântecele de sirenă, din ce în ce mai abil deghizate, ale acestei lumi. Iar Al. Mironescu întreprinde în Jurnal ample incursiuni pe mările și oceanele cunoașterii umane pentru devoalarea cântecelor de sirenă: fie acestea geopolitice, fie culturale, fie spirituale.

Este o specie de creștinism ortodox în care primează căutarea Dumnezeului celui Viu. De aceea, creștinismul mărturisit de Jurnalul lui Al. Mironescu nu este nicicând încruntat, este optimist și încrezător în generozitatea Duhului.“ — MARIUS VASILEANU

„A fost unul din cei mai curați oameni din câți am cunoscut. și un creștin cum rar întâlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor.“ — N. STEINHARDT

Viata remarcabila a uneia dintre doamnele de onoare ale printesei Margaret, care a fost si domnisoara de onoare la incoronarea reginei. Anne Glenconner ne dezvaluie evenimente reale de la baza serialului The Crown, dar si viata sa plina de drame, tragedii si curaj, cu inteligenta minunata si rezilienta extraordinara care o definesc.

Cine deschide Cartea pasilor are parte de o experienta initiatica. Doi poeti in care arde flacara duhului, Liliana Ursu, in rolul mentorului, si Laurentiu-Ciprian Tudor, ca discipol, stau impreuna la sfat de taina, punandu-si la cale si primenindu-si sufletele. (...) Pornind de la viziunea varstelor percepute ca niste harti ascunse (opt la numar), cu o cuprindere crescatoare din ce in ce mai ampla, Liliana Ursu il invita pe cititor sa calatoreasca impreuna cu ea in timp si spatiu, din copilarie in adolescenta, din tinerete si maturitate pana in trecutul apropiat. Succesiunea intrebarilor puse de Laurentiu-Ciprian Tudor nu urmeaza strict o ordine cronologica, fiind dictata, adesea, de imboldul afectiv, de spontaneitatea afinitatilor elective sau de o logica a intuitiei poetice. Ceea ce cucereste pe parcursul lecturii acestei carti atipice, in cel mai bun sens al cuvantului, este natura palimpsestica a expunerii. In destainuiri, Liliana Ursu include poeme, proze scurte, pagini de jurnal, dialoguri si solilocvii, scrisul ei deschizandu-se intr-un evantai de splendori artistice care ne taie respiratia. - Monica Pillat

Al patrulea volum de dialoguri între Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Fabian Anton cuprinde detalii inedite despre familia acestei personalități culturale, despre prigoana securistă, cuprinde amintiri despre George Enescu și anii de Conservator, plus o discuție sinceră despre compromisurile intelectualilor în perioada comunistă.

Ediție îngrijită de Mihai-Răzvan Ungureanu

Golda Meir, prima femeie prim-ministru în Israel, a fost adulată și contestată deopotrivă. Autobiografia ei intitulată Viața mea a devenit imediat după publicare, în 1975, un bestseller. Și așa rămâne până astăzi, figurând în toate clasamentele comerciale, indiferent de epocă sau de referințe culturale. Însă nu este cartea doveditoare a unui succes, ci mărturia unei continue lupte.

„La un moment dat, mi-a spus: «Ați vrea să facem o fotografie, domnule senator?» Am răspuns onorat, «Da, doamnă», ușile s-au deschis, am ieșit din birou, iar fotografii, care așteptau, și-au pus aparatele în mișcare. Presupun că arătam îngrijorat pentru că, fără să-și ia ochii de la fotografi, mi s-a adresat: «Domnule senator, păreți atât de îngrijorat». I-am răspuns «Doamnă prim-ministru, mi-ați descris o imagine… Dumnezeule!», și ea mi-a zis: «Oh, nu vă faceți griji. Avem o armă secretă în conflictul nostru cu arabii…». M-am întors către ea, crezând că îmi va face o destăinuire, și am întrebat-o: «Care este aceasta, doamnă prim-ministru?». Mi-a spus: «Vedeți, noi nu avem unde să plecăm de aici».”

Joe Biden, Președintele SUA, după întâlnirea cu Golda Meir din 1973

Ediţie îngrijită, cronologie şi note de Marina Vazaca

Carnetele lui Albert Camus, cu notaţii şi însemnări aparent dezordonate, dar făcute cu consecvenţă începând de la 22 de ani şi până aproape de sfârşitul vieţii, oferă o imagine cât se poate de vie, în niciun fel trucată, a evoluţiei sale sufleteşti şi intelectuale, a demersului său creator şi, în acelaşi timp, o cheie a secretului tăriei sale de caracter, în ciuda fragilităţii fizice. Din perspectiva timpului, aceste notaţii se dovedesc a fi tot atâtea jaloane aşternute pe drumul pe care s-a înscris Albert Camus atunci când, „exilat din frumuseţea firească” de o istorie vrăjmaşă, a înţeles că poetul trebuie să devină în primul rând poet în acţiune. Şi, judecând după ceea ce consideră el demn de reţinut în scris, se pare că misiunea i-a devenit mai lesne de îndeplinit, pentru că lui nimic din ceea ce este omenesc nu-i era străin. (Marina Vazaca)

„Să sporeşti fericirea unei vieţi de om înseamnă să extinzi tragicul mărturiei lui. Opera de artă (dacă este o mărturie) cu‑adevărat tragică trebuie să fie cea a unui om fericit. Pentru că acea operă de artă va fi în întregime izvorâtă din moarte.” (Albert Camus)

„Problema este să dobândeşti măiestria de a trăi (de a fi trăit, mai degrabă) care să depăşească măiestria de a scrie. Iar la sfârşit, marele artist este mai înainte de orice un mare trăitor (înţelegându‑se că a trăi, aici, înseamnă şi a gândi despre viaţă – înseamnă chiar acest raport subtil dintre experienţă şi conştientizarea ei).” (Albert Camus)

"Vremea devoră și ceea ce am fost, și ceea ce am fi putut fi." Dana Dumitriu, Prințul Ghica

„Dana Dumitriu era o fire funciar lirică. Nu povestirea, epicul o pasionau, ci vibrația aerului moral și psihologic din jurul întâmplărilor, aura de pe creștetul personajelor. Moralmente, era înclinată spre sfințenie. Vitalitatea din ea o determina să nu ocolească (și să judece!) murdăriile din om. Avea o enormă capacitate de a înțelege: chiar și ce e josnic. Dacă ar fi scris ca Mariana Alcoforado, ar fi arătat aceeași îngăduință pentru călugăriță și pentru prostituată, pentru puritatea vieții din mănăstire și pentru nevoia de a evada din ea, în aventură și sexualitate.“ Nicolae Manolescu

„Cel care nu dorește nimic, nu speră nimic și nu se teme de nimic nu poate fi artist.” (A.P. Cehov)

„Burghezia ține mult la așa‑numitele tipuri «pozitive» și la romanele cu finaluri fericite, întrucât ele îi alimentează ideea că poți să acumulezi capital și să‑ți păstrezi neprihănirea, poți să fii o fiară sălbatică și totodată fericit.” (A.P. Cehov)

„Dacă ne-am săturat de propriul nostru materialism, trebuie spus că până și cel mai neînsemnat scriitor rus are un respect înnăscut față de spiritul uman. […] Profunzimea prozei rusești, dar și sentimentul de disperare vin din faptul că nu există un răspuns definitiv, că viața, dacă este examinată cu onestitate, înseamnă întrebare după întrebare și că aceste interogații deznădăjduite trebuie lăsate să răsune iar și iar după ce povestirea sau romanul s-a încheiat. Poate că scriitorii ruși au dreptate; fără îndoială, ei văd mai departe decât noi. Dar poate că și noi vedem ceva ce lor le scapă: vocea protestatară din literatura noastră e vocea unei vechi civilizații, care a sădit în noi instinctul de a ne bucura și de a lupta mai degrabă decât de a suferi și de a înțelege.” (Virginia Woolf)

„Ca artist, Cehov nici măcar nu poate fi comparat cu scriitorii ruși de dinaintea lui – cu Turgheniev, cu Dostoievski sau cu mine. Cehov are propriul lui stil unic, ca al pictorilor impresioniști. Te uiți cum, parcă la întâmplare, pictează cu culorile care-i sunt la îndemână, iar acestea par să nu aibă nici o legătură între ele. Dar, dacă te îndepărtezi puțin și privești, impresia e completă: ai în față o imagine strălucitoare și irezistibilă a naturii. Și încă un semn evident că Cehov e un adevărat artist: îl poți reciti de mai multe ori.” (Lev Tolstoi)

Muzica are atâtea calități spirituale, încât nu ar trebui să ne surprindă faptul că numeroși compozitori au avut o credință puternică. Și totuși acesta este un subiect rareori adus în discuție în biografiile marilor muzicieni și compozitori. Oamenii ascultă muzică, citesc despre muzicieni și pot studia literatura muzicală ani de zile, fără a cunoaște ceva despre credința creștină a marilor muzicieni.

O ediție complet revizuită și mult îmbogățită a volumului Dostoievski văzut de contemporanii săi, care s-a bucurat de o foarte bună primire la apariția sa, în 2014. Cele 47 de mărturii grupate în 11 secțiuni și o anexă descriu etapele evoluției unei personalități depășind cu mult limitele unui „simplu” literat, pentru a alcătui portretul unui eroic căutător al adevărului și al lui Dumnezeu, nemuritor nu doar prin dramatismul personajelor pe care le-a creat, ci și prin puterea unică de transfigurare a ideii de suferință și de sacrificiu.

Cu ilustraţii de Dan Perjovschi

În vacanțele petrecute de-a lungul anilor în Europa, singur, în timpul studenției, sau împreună cu cei doi copii și Corina, soția pasionată de fotografie, istoricul Codruț Constantinescu a văzut locuri și a întâlnit oameni care l-au marcat profund. Din Zakynthos în muzeele Salonicului și pe străzile Budapestei, de la Crăciunul vienez până în vara siciliană și din Orașul Etern pe Muntele Salève și în Delta Dunării, el adună impresii, experiențe inedite și întâmplări hazlii pe care le transformă în imagini ce rămân întipărite în memoria cititorului. Grupate în două secțiuni – una dedicată țărilor străine (Grecia, Italia, Austria, Elveția, Ungaria, Franța), cealaltă României –, textele incluse în volum combină descrierea locurilor vizitate cu informații despre istoria și cultura acestora, cu anecdote și impresii personale. Un travelogue mai aparte, „Pasager prin amintiri” este încercarea călătorului incurabil de a înțelege lumea prin care a trecut.

„Leonard Mlodinow a înfăptuit imposibilul. A alcătuit cu măiestrie un portret pătrunzător, intim și emoționant al lui Stephen Hawking, una dintre cele mai mari minți ale timpului nostru, tratând totodată perfect riguros aspectele ținând de fizică. Hawking ar fi fost mândru de această carte.“ — MICHIO KAKU

Puțini oameni de știință sunt atât de cunoscuți marelui public ca Stephen Hawking. La făurirea imaginii sale, devenită arhetipală la fel ca a lui Einstein, au contribuit, pe lângă cercetările revoluționare din cosmologie, cărțile de popularizare vândute în zeci de milioane de exemplare, dar și curajul și tenacitatea cu care Hawking și-a înfruntat boala – imobilizat în scaunul cu rotile, incapabil să vorbească, păstrând legătura cu cei din jur doar prin mișcarea ochilor, mimică și vocea unui computer.

Prieten cu Hawking vreme de cincisprezece ani, coautor împreună cu el la două cărți, fizicianul american Leonard Mlodinow povestește amintirile colaborării lor dezvăluind firea intimă a unui personaj fragil și în același timp robust, stoic, dar și plin de vitalitate, uneori sarcastic, dar în fond tandru, profitând de izolarea adusă de boală, dar căutând mereu relațiile umane. În paralel, Mlodinow reconstituie în termeni simpli și intuitivi evoluția spectaculoasă, timp de cinci decenii, a ideilor cosmologice ale lui Hawking concentrate asupra întrebărilor fundamentale: Cum a început universul? De ce există un univers? De ce legile naturii sunt așa cum sunt?

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„...20 de ani în Siberia – o aşez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori şi mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ (Ştefan J. FAY)

„Cartea e o revelaţie şi s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaţilor români în Gulagul sovietic povestirea Aniţei Nandriş-Cudla aduce o mărturie esenţială, dar şi pentru reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Aniţa Nandriş-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ (Monica LOVINESCU)

Un suspect neobisnuit. Uluitoarea poveste adevarata a unui Robin Hood al zilelor noastre Stephen Jackley era un tanar student britanic, cand a inceput criza financiara globala in 2007. Coplesit de indiferenta crescanda fata de egalitatea economica, el a devenit obsedat de ideea de a-si asuma rolul lui Robin Hood.

In Pasi prin lume, Reeve isi rememoreaza copilaria intr-o familie cu venituri medii din vestul Londrei, precum si anii turbulenti ai adolescentei, care s-au incheiat din fericire cu angajarea sa ca ucenic in redactia saptamanalului The Sunday Times. Acesta a fost momentul in care a devenit pasionat de jurnalismul de investigatie, pasiune care avea sa-l poarte ulterior prin cele mai ascunse si periculoase colturi de lume.

În Europa anilor ’30, moravurile, eliberate de orice constrângere, încurajează aventurile amoroase. Libertatea relaţiilor este obiectul unui adevărat cult, iar artiștii și intelectualii se numără printre cei mai înfocaţi adoratori ai ei. Trecând de la scriitori la pictori, de la filosofi la regizori și vedete de cinema, Florian Illies zugrăvește o istorie alternativă a epocii interbelice, cea a iubirilor și a legăturilor pasionale din lumea culturală, surprinse în desfășurarea lor tumultuoasă: Brecht și numeroasele femei din viaţa sa, Picasso și iubitele lui, Sartre și Simone de Beauvoir, F. Scott Fitzgerald și Zelda, Henry Miller și Anaïs Nin, Dalí și Gala, Marlene Dietrich și Josef von Sternberg… La Berlin sau la Paris, în Ticino sau pe Riviera, protagoniștii acestei istorii agitate își trăiesc poveștile de dragoste cu frenezie, uneori cu disperare, în timp ce norii războiului se adună tot mai ameninţător la orizont după Marea Criză Economică și venirea la putere a naziștilor în Germania.

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

La sfârșitul anilor ’90, pornind de la jurnalul său ținut încă din adolescență, Monica Lovinescu a reconstituit o întreagă lume: lumea secolului care tocmai se încheia. S-a născut astfel un volum de memorii cum nu sunt multe în literatura română, un volum care restituie mulțimea chipurilor acestei lumi, mai senine sau mai frământate – Bucureștii copilăriei și tinereții, instaurarea comunismului în România, exilul parizian și apoi colaborarea la postul de radio Europa Liberă. Tabloul zugrăvit de autoare se alcătuiește deopotrivă din portrete și din atmosfera care le înconjoară, din întâmplări și din semnificațiile pe care le dezvăluie. Mai presus de toate însă, amintirea este străjuită de o înaltă conștiință morală, aceeași care a ținut trează, în sufletele ascultătorilor săi „pe unde scurte“, deopotrivă speranța că normalitatea este cu putință și ideea că ea nu poate fi decât rodul unei necurmate lupte. Este și legatul cel mai însemnat pe care La apa Vavilonului ni-l transmite nouă, celor de azi.

Ediţie de Cristina Cioabă • Prefaţă de Ioana Pârvulescu

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

Jurnalul esențial al Monicăi Lovinescu reprezintă o selecție făcută cu mult discernământ și cu mână sigură de Cristina Cioabă, din toate cele șapte jurnale scrise între 1981 și 2002. Ceea ce ni se oferă acum este un concentrat de viață, asemenea esențelor de parfum greu de uitat. Și este, în același timp, un prilej de recitire nu numai a unor însemnări zilnice, ci a întregii noastre istorii din acea perioadă.

„Redus la miez, decojit de redundanțe și de fraze-parazit, jurnalul Monicăi Lovinescu pune în lumină, ca oglinzile venețiene, faimoase pentru claritatea lor, un om fără ascunzișuri, frumos și curat. Nici o minciună – nici măcar acele benigne fraze neadevărate cu care avem obiceiul să ne consolăm uneori pe noi înșine – nu încape în aceste pagini. Autoarea a avut, ca puțini alții, vocația și, mai ales, vitejia lucidității și a adevărului. Ceea ce nu înseamnă că nu s-a înșelat, că n-a fost păcălită de destule ori, ci doar că, oricât efort i-ar fi cerut, corecta mereu imaginea oamenilor și a lumii, în căutarea celei reale: o calitate umană și în același timp o „deformație“ profesională de jurnalist corect, de om conștient că a vorbi la microfon nu e un premiu, ci o teribilă responsabilitate.“ — IOANA PÂRVULESCU

Ediție îngrijită, prefață și note de Clyde S. Kilby

„Lewis avea credința că zilele și talentul cuiva nu-i sunt date pentru cheltuiala proprie, ci trebuie folosite, cu toată smerenia, potrivit voinței lui Dumnezeu. Și-a mortificat carnea, deși detesta ce făcea. Se pare că nici nu-i dădea prin minte că aceste scrisori ar putea fi publicate, ocupându-și astfel locul alături de celelalte scrieri creștine ale sale… Nu sunt niște scrisori «literare». Există foarte puține descrieri ori amintiri, rafinament, spirit sau sentiment,ba chiar și foarte puține reflecții. Regăsim doar o mică parte din interesul de-o viață al lui Lewis pentru fantezie, bucurie, Sehnsucht. Interesele lui academice și cărturărești sunt menționate numai în treacăt.

Tema evidentă a acestor scrisori e reprezentată de încurajările și îndrumarea spirituală, și în asta constă în primul rând valoarea lor… Ca în toate celelalte cărți ale sale, Lewis se menține pe muchia de cuțit dintre sentimentele noastre și o practică absolută și continuă a creștinismului.“ — CLYDE S. KILBY

Am uitat totul. Am plecat de mult de pe acele meleaguri si am murit... Pe un perete am o icoana veche cu Hristos, simbolul credintei care m-a ajutat sa traversez toate greutatile si m-a adus in New England, avand taria de a incepe sa traiesc din nou. Da, sa traiesc din nou, caci, dupa ce am parasit casa care a fost pentru mine mereu Romania, m-am simtit ca un mort. Grele nu erau imprejurarile in care ma aflam, ci simplul fapt ca trebuia sa traiesc. (...) Nu stiu daca va puteti inchipui cum este sa te rupi de tot ce ai cunoscut si ai iubit si sa o iei de la capat fara sa reusesti sa le impartasesti amintirile din trecut celor care fac parte din viata ta in prezent. Exista oameni carora le pot impartasi un moment sau altul din trecut, insa intregul ramane sa-l port singura.

Pe multi dintre ei i-a comentat pe viu! Pe altii i-a vazut jucand, iar despre ceilalti a aflat citindu-i pe marii cronicari ai acelor vremuri... Avand in spate o experienta de peste 2000 de meciuri comentate la cel mai inalt nivel, Bogdan Socol a incercat sa prezinte, asa cum a fost, viata si cariera a 100 de fotbalisti legendari. Dupa o munca minutioasa, migaloasa, dar si foarte frumoasa, comentatorul Digi Sport a reusit sa adune 100 de povesti speciale ale unor oameni care au marcat nu doar istoria fotbalului, dar si a omenirii prin impactul lor.

Craig Brown, autorul premiat al cărții „Ma’am Darling: 99 Glimpses of Princess Margaret”, revine cu o biografie fascinantă, amuzantă și bine documentată despre The Beatles, trupa care a marcat din punct de vedere muzical, și nu numai, frumoșii ani 1960.

„The Beatles. O istorie” urmărește fuziunea, aparent întâmplătoare, a celor patru elemente-cheie care au alcătuit trupa The Beatles: foc (John Lennon), apă (Paul McCartney), aer (George Harrison) și pământ (Ringo Starr). De asemenea, spune poveștile bizare și adesea nefericite ale oamenilor care au intrat pe orbita membrilor formației, cum ar fi Fred Lennon, Yoko Ono, Maharishi Mahesh, mătușa Mimi, Helen Shapiro, escrocul Magic Alex, John Riley, ciudatul lor dentist, și polițistul Norman Pilcher, dușmanul lor ratat.

John Updike i-a comparat cu „soarele care răsare în dimineața de Paște“. Bob Dylan le-a făcut cunoștință cu drogurile. Ducesa de Windsor i-a adorat. Noël Coward i-a disprețuit. J.R.R. Tolkien i-a respins. The Rolling Stones i-a copiat. Leonard Bernstein i-a admirat. Nimeni nu a rămas neatins de muzica The Beatles. Însăși Regina Elisabeta a II-a a spus la aniversarea nunții sale de aur: „Gândiți-vă ce am fi ratat, dacă nu i-am fi ascultat niciodată pe The Beatles.“

Această biografie reprezintă un amestec caleidoscopic de istorie, etimologie, pagini de jurnal, autobiografie, scrisori ale fanilor, eseuri, vieți paralele, liste de petreceri, diagrame, interviuri, anunțuri și povești. Fiecare pagină amintește de efervescența anilor 1960, o epocă senzațională și inconfundabilă.

O autobiografie dureros de sinceră, despre lupta pentru cel mai mare vis, dar și pentru supraviețuire. Povestea ADDEI. Artista care transformă durerea în artă și arta în pansament pentru suflete.

Este timpul sa intram in cetatea alba a Efesului, sa patrundem din lumea vie, dar trecatoare in lumea moarta, dar vesnica. Inainte de asta sa ne mai indreptam o clipa privirea spre Marea interioara, la tarmul careia am ajuns. Cu mii de aripi albe, de apa, ea vine spre noi, rabdatoare, din necuprinsul mileniilor. Si fiecare val pe care ni-l rostogoleste la picioare pare un regret si o promisiune.