Biografii - Memorii & Jurnale

O noutate ca formulă narativă, „Cartea curajului şi a candorii” este un studiu de microistorie, o lucrare de nonficţiune pe care autorii au scris-o cu gândul la bunici. E o aventură a descoperirii istoriilor de familie, o călătorie palpitantă prin arhive, uneori grea și împovărătoare, dar de cele mai multe ori lină, entuziasmantă și în final eliberatoare. Povestea Anei și a lui Radu Mihail ne spune multe din istoria ultimului secol, veți călători prin școlile interbelice, prin lumea plină de însemnătate a educației militare, prin experiența-limită a războiului, prin străduința zilnică din viața de familie, prin încordarea sufletească a oamenilor în fața absurdului, prin alegerile hotărâtoare care te prăbușesc social, dar îți salvează sufletul.

Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga au documentat povestea bunicilor Anei timp de peste 10 ani. Cartea conţine peste 300 de fotografii inedite, date din documentele păstrate în familie, din corespondenţă, din interviuri cu membrii familiei, din presa interbelică, din lucrări publicate, jurnale de război, arhivele publice și dosarele Securităţii. Tabloul unei epoci se rafinează prin destinele individuale și prin istoriile personale. Iar căutarea lor este o călătorie care nu se sfârșește niciodată. Cine o începe știe că efortul merită din plin.

Una dintre cele mai impresionante imagini din secolul trecut înfățișează doi băieți, doi prinți care merg în urma sicriului mamei lor, în timp ce întreaga lume îi urmărește cuprinsă de tristețe – și de teamă. După ce Diana, Prințesa de Wales, a fost condusă pe ultimul drum, miliarde de oameni s-au întrebat ce era în mintea și în sufletul lor – și cum avea să fie viața lor mai departe.

Aceasta este povestea a ceea ce a urmat pentru Harry.

„Rezervă” este o carte de o onestitate necruțătoare, plină de dezvăluiri, revelații și lecții de viață cu greu învățate despre eterna putere a iubirii de a învinge suferința.

Daniel Tammet este unic printre oamenii care se confruntă cu dificultăți din spectrul autist în sensul în care este capabil să trăiască independent și să ne explice ce se întâmplă în mintea sa.

Vede numerele sub forma unor forme, culori sau texturi și poate efectua calcule matematice complexe în minte. Poate învăța o limbă străină de le zero în doar o saptămână. A fost diagnosticat cu sindromul savantului, o condiție extrem de rară care îi conferă puteri mentale extraordinare, precum cele portretizate de Dustin Hoffman în filmul Rain Man.

„Născut într-o zi albastră” este o carte fascinantă și plină de inspirație care explorează ce înseamnă să fii special și ne oferă insight-uri despre ce anume ne face pe toți umani – și anume mințile noastre.

Iubite cititorule, întâmplările și oamenii pe care i-am cuprins în aceste mărturii mi-au pătruns în suflet și au rămas în memoria afectivă a celor cincisprezece ani petrecuți deja în misiune pe tărâmurile vikingilor. Din marile terminale ale aeroporturilor, de-a lungul numeroaselor călătorii prin aer, pe apă sau pe uscat și al întâlnirilor providențiale cu frații și surorile de credință cu care am împărtășit bucurii și dureri, am simțit întotdeauna prezența Atotmilostivului Dumnezeu. În lucruri care aparent sunt mici și smerite: surâsul unui copil după Cuminecare, sufletul străluminat de pocăință al unui muribund, bucuria regăsirii celuilalt în ipostaza de „aproape”, deși acasă ne era străin, și altele. Am experiat în toate acestea pronia lui Dumnezeu, care ne răscolește uneori sufletele spre a ne reaminti de cerul din noi. În cei doi ani haotici ai crizei pandemice am avut nedoritul răgaz de a cugeta și de a readuce la lumină multe asemenea amintiri de suflet provenite din trăirile, împlinirile, greutățile și încercările mele de episcop pelerin în diaspora românească din Europa de Nord și din alte locuri. Și m-am gândit că ar fi de folos să le aștern în scris, spre a le împărtăși cu tine, ca într-o convorbire de taină la ceasul de acum. Să așez toate aceste înscrisuri ale „degetului” lui Dumnezeu și înaintea inimii tale, spre pildă, pentru a-ți reaminti la rându-ți, în propria ta existență, multiplele prilejuri în care L-ai trăit pe Cel ce este în împrejurările concrete ale vieții. Iar prin acest volum de mărturii nădăjduiesc să deschid o modestă cale spre înțelegerea generală a spiritualității creștine în contextul modernității, în special a Ortodoxiei boreale, pe care am cunoscut-o dinlăuntru.

Al tău părinte, frate și prieten în Hristos, † Episcopul Macarie

Texte semnate de: Iulian Tănase, Alex Călin, Aygul Cheosep, Agnes Conrad, Mela Mihai, Lila Rallo, Delia Rotaru, Carmen Boerescu, Raluca Vasiliu Botez

„Ce știm despre părinții noștri“ este una dintre cele mai sincere și mai autointerogative cărți. O carte care analizează relația dintre părinți și copii, cei nouă coautori ai cărții răspunzând sincer la un set de întrebări despre părinți, ca într-un joc. Un chestionar la capătul căruia, pagină după pagină, cartea devine o radiografie a relației dintre copii și părinți în zilele noastre. Un carusel de emoții care va obliga cititorul să intre și el în joc, răspunzând, în același timp cu autorii la întrebările pe care cartea le pune.

Seria cuprinde scrisori expediate de Anais Nin, Frida Kahlo, Marcel Proust, Mae West, J.M. Coetzee, Papa Pius al II-lea, Henry Miller, Georgia O'Keeffe si multi altii. Noua compilatie a lui Shaun Usher abordeaza, din perspective diverse, de la cea stiintifica la cea care reveleaza o dimensiune a misterului, unul dintre cele mai discutate, mai arzatoare si mai controversate subiecte: sexul. De la flirturi inocente si sfaturi in dragoste pana la declaratii fara perdea si scene interzise, aceste povesti de alcov, din perioada Renasterii italiene pana in prezent, vorbesc despre importanta si firescul sexualitatii.

Testamentul intelectual si afectiv al lui Edgar Morin, sociolog, parinte al gandirii complexe ca metoda de cunoastere a socialului si unul dintre cei mai importanti intelectuali publici francezi, in varsta de 101 ani.

Seria include scrisori expediate de: Nikola Tesla, Elizabeth Taylor, Charles Dickens, Anne Frank, T.S. Eliot, Raymond Chandler, Florence Nightingale, Jack Lemmon si multi altii. Stramoasele vedetelor incontestabile ale site-ului YouTube si ale retelelor de socializare se aduna in acest volum pentru o altfel de reprezentatie, sofisticata si cu parfum de epoca. Efectul gratiei lor naturale si al comportamentului lor imprevizibil si caraghios este studiat in aceste misive ale unor personalitati istorice, care uneori le fac declaratii de dragoste inflacarate. Nu lipsesc, fireste, surprizele cu care ne-au obisnuit companioanele noastre indragite.

Adevărata moștenire lăsată de Buffett o reprezintă filozofia lui, destinată tuturor celor care vor să se îmbogățească, dar și să ducă o viață exemplară. Descoperiți în acest volum povestea uneia dintre cele mai fascinante personalități contemporane.

Bestseller Internațional

Câștigător ABIA Biography Of The Year 2021

O poveste despre speranță în cele mai întunecate vremuri

Viața poate fi frumoasă dacă o faci să fie frumoasă. De tine depinde. Eddie Jaku s-a considerat dintotdeauna în primul rând german și abia apoi evreu. Era mândru de țara lui. Însă totul s-a schimbat în noiembrie 1938, când a fost bătut, arestat și internat într-un lagăr de concentrare.

În următorii șapte ani, s-a confruntat în fiecare zi cu orori de neînchipuit, întâi la Buchenwald și Auschwitz și apoi într-un „marș al morții" nazist.

Pentru că a supraviețuit, Eddie a făcut un jurământ să zâmbească în fiecare zi. Spunând această poveste, le aduce un omagiu celor pierduți, împărtășindu-și înțelepciunea, ducând cea mai bună viață pe care o putea duce și considerându-se „cel mai fericit om de pe pământ".

Publicat când autorul a împlinit 100 de ani, acest volum de memorii pline de forță, copleșitoare și aducătoare de speranță ale lui Eddie Jaku arată cum poate fi găsită fericirea chiar și în cele mai întunecate vremuri.

Conversația cu Ana Aslan este structurată în trei interviuri realizate de profesorul și diplomatul Valentin Lipatti.

Întrevederile cu faimoasa profesoară au avut loc în prima jumătate a anilor ’80 și s-au desfășurat la Institutul de Geriatrie și Gerontologie din București și la locuința Anei Aslan, din Capitală.

Veți descoperi un om care s-a dedicat îmbunătățirii calității vieții celor pe care îi numim îndeobște „bătrâni“, o femeie cu un rafinament aristocratic, pe care notorietatea internațională a adus-o mai aproape de cei care aveau nevoie de ajutorul și de grija ei.

„Doamne, dacă supraviețuiesc, am să fac tot ce pot ca să schimb toate astea!“

Pavel Filatiev, militar profesionist în Regimentul 56 Gardă Asalt Aerian al armatei ruse, a ajuns pe frontul din Ucraina în februarie 2022. Două luni mai târziu, este evacuat pentru spitalizare. În cele din urmă ia hotărârea să demisioneze din armată, să nu mai aibă de-a face cu așa zisa „operațiune militară specială“ orchestrată la Kremlin – și să povestească lumii întregi adevărul despre mizeria și grozăviile unui război purtat de o armată dezorganizată. Mărturia lui este copleșitoare și o găsiți în această carte.

 

CARTE-EVENIMENT: prima relatare de război din interiorul armatei ruse

„O adevărată bombă!“ – The Guardian

„O mărturie zdrobitoare.“ – The Washington Times

„De ce iubesc cinematograful și de ce am trecut la el? Am vrut să schimb limba, să părăsesc limba italiană; a fost o formă de protest împotriva limbilor și împotriva societății. Însă adevărata explicație este că eu, făcând film, reproduc realitatea, adică mă apropii extraordinar de mult de acest prim limbaj uman, care este acțiunea omului așa cum se prezintă ea în viață și în realitate.” Această declarație a lui Pasolini, făcută la sfârșitul vieții, pune în lumină setea lui de a adera la realitate, teoretizată explicit în scrierile referitoare la cinematografie, dar lasă în umbră enorma sa creație de teoretician și critic literar, bazată tocmai pe o rafinată interpretare a limbii italiene. Jurnalistica literară și cea cinematografică, necontenit prezente la Pasolini, pornesc cel mai adesea tocmai de la stil și limbaj, iar cronicile lui – surprinzător pentru polemistul care era – au îndeobște ca deznodământ un exercițiu de admirație. Iar lucrul acesta spune ceva despre calitatea umană a lui Pasolini. Smaranda Bratu Elian

Am trăit intens şi am scris puţin. Am celebrat viaţa ca pe o sărbătoare continuă. Oamenii pe care i-am cunoscut m-au făcut să respir sub cerul unei fascinaţii permanente. Prietenii evocaţi poartă câte un coş cu daruri: sunt întâmplările care mă leagă de fiecare. Prin aceste memorii am încercat să ies pentru o clipă de sub cascada timpului şi să-mi întorc privirea spre izvoare. Scoase la lumină, acestea mi s-au arătat limpezi şi calde, dătătoare de viaţă. Ficţiunea ia o pauză şi realitatea iese din ape, ca o zeitate impudică şi surâzătoare. Trecutul devine prezent şi povestea se îngână cu legenda. E un popas odihnitor: imaginaţia se va aprinde din nou. Şerban Tomşa

„În perioada 1974–1978, în Comitetul Național Român (CNR), condus de Constantin Vișoianu, neîncrederea și dezacordurile au predominat între aproape toți membrii și nemembrii săi. Se criticau pe rând unii pe alții, uneori deschis, dar, în general, pe la spate. Nu exista unitate între exilații români nici măcar în țările unde se refugiaseră, cu atât mai puțin la nivel global. Același joc de-a șoarecele și pisica s-a desfășurat neabătut și cu Ion Rațiu. Cu toate acestea, el și-a continuat cu încăpățânare misiunea, hotărât să încerce din răsputeri să genereze unitate, vorbind despre obiectivul său oricui voia să îl asculte, chiar și celor care nu voiau.” NICOLAE C. RAȚIU

O experiență de-o viață împărtășită pe parcursul a două decenii de interviuri atent culese – aceasta este promisiunea volumului „Aripi și rădăcini”. Partea întâi, preponderent autobiografică, nu oferă doar o cheie în înțelegerea autoarei ca intelectuală feministă și femeie, ci, prin aceasta și istoria ei, pune într-o lumină nouă ideile care au consacrat-o și motivațiile din spatele lor, dezvăluindu-le rădăcinile într-o manieră părintească, dezarmându-te, provocându-te să empatizezi și să pui problema altfel. Partea a doua, axată pe teme de etică politică, pe „traiul cotidian în cetate”, dezvăluie viciile și neajunsurile sistemului, cauzele inegalităților și nedreptățile cu care ne confruntăm zi de zi, oferind totodată soluții alternative și exemple personale de bune practici.

Pentru milioane de oameni, atât din Marea Britanie, cât și din întreaga lume, Elisabeta a II-a este întruchiparea monarhiei. Viața ei s-a întins pe aproape un secol de istorie, de la Marea Criză Economică din interbelic până la pandemia de Covid-19. Cu excepția primilor șapte ani de după Al Doilea Război Mondial, domnia ei a cuprins întreaga epocă postbelică a Regatului Unit. În această perioadă, Maiestatea Sa a fost slujită de cincisprezece prim-miniștri, de la Churchill la Johnson, iar la Casa Albă s-au succedat paisprezece președinți, de la Truman la Biden. Cei mai mulți dintre britanici și-au trăit întreaga viață cu Elisabeta a II-a la conducerea Marii Britanii și a Commonwealth-ului.

În această nouă biografie a celei mai longevive suverane din istoria britanică, Matthew Dennison oferă o imagine complexă asupra domniei sale marcate de schimbări sociale majore. Cu o scriitură elegantă și judecăți de valoare nuanțate, Regina relatează atât bucuriile și reușitele, cât și dezamăgirile și dificultățile unei vieți regale remarcabile, evaluând totodată moștenirea unei femei care a întruchipat valorilor susținute de majoritatea britanicilor: slujirea națiunii, îndeplinirea datoriei, fermitate, generozitate și stoicism.

Biografia lui F.M. Dostoievski scrisă de Henri Troyat îmbină strâns viața și opera marelui scriitor rus, punând în lumină legăturile subterane dintre cele două. Fascinat în egală măsură de figura complexă și controversată a lui Dostoievski și de universul romanelor sale, Troyat zugrăvește o existență care, prin zbuciumul și dramatismul ei, nu este cu nimic mai prejos de cea a eroilor dostoievskieni. Proiectate pe fundalul transformărilor prin care trecea Rusia în secolul al XIX-lea, episoadele acestei vieți își dezvăluie treptat implicațiile și semnificațiile profunde: copilăria și adolescența scriitorului, a cărui mamă este răpusă de timpuriu de ftizie și al cărui tată autoritar avea să fie ucis de propriii iobagi; anii de tinerețe, când Feodor Mihailovici este arestat împreună cu grupul Petrașevski, condamnat la moarte și iertat în fața plutonului de execuție, apoi trimis la ocnă în Siberia; maturitatea, marcată de cele două căsătorii, dar și de pasiunea pentru Apollinaria Suslova, de epilepsie și de patima jocului, cu scrierea romanelor care l-au consacrat și recunoașterea târzie a geniului său. Portretul lui Dostoievski, realizat cu minuțiozitate pe baza unui bogat material documentar, crește astfel pe nesimțite până ajunge să dobândească proporțiile unei veritabile fresce a epocii.

„Dragă Oana, m-a uimit să găsesc în notaţiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevăraţi îl au: amprenta stilistică. Jurnalul tău are un ton inconfundabil şi, pentru că nu rezultă din el că ai experienţa scrisului, nu pot decât să constat că ai talent. Cuvintele tale au mimică, au gestică, au tot ce le trebuie. Şi inteligenţă. E la un moment dat, spusă în treacăt, o frază care m-a făcut să tresar, despre o musculiţă care se afla pe clape şi despre nevoia ta de a găsi acele litere, acele cuvinte care să nu strivească gâza. Un balet salvator al degetelor pe clapele computerului. Mi se pare o frumoasă metaforă a miezului ascuns al jurnalului tău: găseşti cuvintele în stare să nu ucidă viaţa din lumea efemeridelor care suntem. Jurnalul îţi va aduce, îndrăznesc să cred, o mulţime de prieteni. E un jurnal care face bine.“ (Ioana Pârvulescu)

București, un oraș care, cu o vastă experiență a mutilărilor de tot felul, a trăit încercând neobosit să iasă din agonie.

„Crescut în mijlocul câmpiei Bărăganului, vara potopit de arșiță și iarna bătut de crivăț, lovit pe neașteptate de cutremure dintre cele mai rele, înecat periodic de apele Dâmboviței, mistuit de incendii și, pe deasupra, atacat din toate părțile de cuceritori lacomi, Bucureștiul a fost o așezare greu de gospodărit, care a propășit încet, dând adesea înapoi ori înaintând ca melcul. Scurtele mărturii despre locurile prin care se plimbă povestea din aceste pagini dau seamă despre victorii și înfrângeri, despre frumuseți și urâciuni, despre lucruri bune și lucruri rele care au însemnat viața de sat mare, apoi de oraș, a târgului lui Bucur, ajuns pe jumătate milenar. Dacă cititorul le va privi ca pe un mic mozaic de istorie din care e de aflat câte ceva nou și poate că util despre acest loc păzit de un înger capricios, ele își vor împlini rostul.“ — GABRIELA TABACU

Pe cât de neobișnuită și tulburătoare este povestea vieții lui Ayaan Hirsi Ali, pe atât este de exemplară. Născută într-o familie de păstori nomazi aparținând unuia dintre clanurile Somaliei și educată în spiritul unei credințe islamice stricte combinate cu superstiții ancestrale, Ayaan cunoaște nemijlocit realitățile tragice din țările în care și-a trăit copilăria, bântuite de sărăcie, războaie civile, corupție, conducători tiranici și tradiții barbare. În urma unei căsătorii impuse de tatăl său cu un bărbat pe care nici măcar nu-l cunoștea, evadează în Occident și primește cetățenie olandeză. A fost, după cum mărturisește, ziua când s-a născut a doua oară, ca persoană care putea lua decizii cu privire la propria ei viață. A muncit ca să-și câștige existența, a studiat și s-a implicat în politică pentru a atrage atenția asupra destinului tragic al femeilor musulmane și a faliei create între societățile deschise occidentale și fanatismul islamic. Ca membră în Parlamentul Olandei, a devenit o voce distinctă, dar incomodă, fapt care i-a atras numeroase amenințări cu moartea și repudierea din partea familiei. A refuzat totuși tăcerea, deoarece – afirmă ea – „sunt lucruri care trebuie spuse și momente când a tăcea înseamnă să devii complicele nedreptății”. Fata confuză și îndoctrinată de odinioară a devenit astfel un critic acerb și curajos al unei religii rigide și nereformate, ale cărei manifestări sunt tolerate în Europa de un multiculturalism conciliant, dar înșelător, o religie în numele căreia se comit crime și care condamnă milioane de femei musulmane la suferință și înapoiere. Necredincioasa este o cronică admirabilă și emoționantă a acestei deveniri anevoioase, dar și o mărturie sinceră și onestă a unei autoare ce și-a câștigat celebritatea datorită destinului său excepțional.

Cu fotografiile autorului

„Un celebru «autor de călătorii» din Antichitate, Platon, vizitează o peșteră ai cărei locuitori sunt legați în lanțuri, cu spatele la un foc. Aceștia nu pot vedea, deci, decât umbrele de pe perete, despre care își închipuie că sunt realitatea. Atunci când sunt eliberați, își dau seama de sărăcia și distorsiunea umbrelor pe care le luau drept realitate. Dincolo de sensurile filozofice ale alegoriei, fiecare dintre noi avem peștera și lanțurile noastre, fie că se numesc apartament, țară, rutină zilnică sau carantină. Ieșirea din ea e pe alocuri dureroasă, fiindcă avem, precum «turiștii» lui Platon, ochii plini de întuneric. E important însă să scăpăm de lanțuri, să ne dezlănțuim, și să ne uităm puțin în jur. A cunoaște lumea la întâmplare e neprețuit, fiindcă nu presupune căutarea unor confirmări. Și tocmai lipsa unui vis director ne face mai expuși la lucruri și, în cele din urmă, mai bogați.“ — IULIAN COMĂNESCU

Născut la Oradea în 1909, decedat la Haifa, Israel, în 1981, Adalbert Rosinger s-a bucurat de viață, dar, în egală măsură, a și suferit. A studiat la Politehnica din Budapesta, și-a întemeiat o familie, a făcut parte din mişcarea revoluţionară muncitorească, fapt pentru care a fost arestat de cîteva ori de către Siguranţă, fie la Oradea, fie la Bucureşti. Pe 22 iunie 1941, a fost arestat şi internat în lagărul de deţinuţi politici de la Tîrgu-Jiu. Au fost momente grele, cărora le-a făcut față cu stoicism. Apoi, pe 8 septembrie 1942, a fost evacuat de la Tîrgu-Jiu şi transferat direct în lagărul de la Vapniarka, Transnistria, un loc în care a trăit greu și fără a avea siguranța că va apuca următoarea zi. Aflăm, din cele scrise în acest volum, că „pericolul deportării la Auschwitz în 1944 a fost aproape iminent şi în România şi rabinul Alexandru Șafran a depus eforturi supraomeneşti, directe şi indirecte, pe lîngă mareşalul Antonescu, de a preveni deportările proiectate.“ Dacă despre încercările reușite ale Rabinului Șafran se știu destul de multe, din alte surse istorice, mărturiile despre Vapniarka sînt rare și, astfel, extrem de importante. Astfel, mărturia lui Adalbert Rosinger despre Vapniarka este un veritabil document istoric. De la Vapniarka a fost eliberat abia pe 23 august 1944, în urma ieşirii României din blocul antisovietic.

Cu sinceritatea unui biograf experimentat şi cu sensibilitatea unui fiu grijuliu, Philip Roth scrie cronica vieţii tatălui său, Herman, un om care, de-a lungul întregii sale existenţe, a rămas fidel principiilor sale şi a încercat să-i facă şi pe cei apropiaţi să adopte standardele lui riguroase. Roth îşi începe povestea în momentul în care tatălui său, în vârstă de optzeci şi şase de ani – celebru pentru vigoare, farmec şi repertoriul său inepuizabil de amintiri despre vechiul Newark, New Jersey – i se descoperă o tumoare pe creier. Plin de dragoste, de anxietate şi de groază, fiul îşi va însoţi tatăl prin fiecare stadiu al chinurilor până în clipa morţii, dezvăluind astfel tenacitatea de supravieţuitor a lui Herman Roth, care i-a caracterizat lunga şi încăpăţânata încleştare cu existenţa. Cartea este, totodată, o analiză minuţioasă şi unică a comunităţii evreieşti din New Jersey de-a lungul secolului XX, punctată pe alocuri de umorul muşcător caracteristic lui Philip Roth.

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți. Există aici o geografie personală, căreia forța evocării îi conferă relieful fragil, de filigran al memoriei și farmecul arcadic-paseist al unei imposibile întoarceri. Moldova, Focșaniul cu casa bunicilor prins într-o ramă teodoreaniană, Marea cu mișcătoarele-i cărări, o parte din Bucureștiul unei copilării și adolescențe insolitate sunt tot atâtea locuri în suflet, «madlene ale dorului», locuri de reîntoarcere și de pelerinaj unde chipul mamei dobândește strălucirea crepusculară a amintirii.

Acest «jurnal al despărțirii», cum îl numește autorul, este și un jurnal al regăsirii, dintr-o dorință de a reface toate drumurile cu mama, alături de ea, de a restitui sunetul unei vieți care s-a desfășurat în regimul discreției și modestiei, nu mai puțin cel al unui devotament tăcut. În cele din urmă, această carte reprezintă și un poem dedicat Mamei, nu atât printr-un lirism îndoliat și îndrăgostit deopotrivă, care traversează toate celulele firii, cât prin faptul că i se adresează cu adevărat ei, cu tot nespusul care vine după o despărțire. Ce rămâne când ți se ia totul? Cartea lui Ioan Stanomir răspunde indirect la această interogație destinală cu un singur cuvânt care se dilată în substanța emoționantă, vie, de o intensitate aproape insuportabilă uneori a textului: dorul.“ — ANGELO MITCHIEVICI

„Am devenit magistrat în anul 1990, astfel că, profesional vorbind, sunt de o vârstă cu sistemul de justiție postdecembrist, în care m-am format și pe care l-am influențat într-o anumită măsură. În anii mei de procuror mi-ar fi plăcut să citesc o istorie a justiției din regimul comunist din perspectiva amintirilor și carierei unui magistrat, însă așa ceva nu s-a scris. Nu am lucrat, deci, ca magistrat înainte de 1989, însă am făcut-o din plin după 1990 și, vrând să las o imagine a justiției vremurilor mele, a apărut ideea acestei cărți.

Este o istorie subiectivă a justiției din România de după căderea comunismului pentru că redă, în special, momentele cărora le-am fost protagonist sau martor, însă și pentru că nu încerc să obiectivez post factum lucrurile trăite. Evenimentele sunt prezentate așa cum le-am perceput eu în acele momente, cu emoțiile, temerile și deciziile proprii, dar și prin prisma modului cum au fost ele consemnate de presa vremii.

Cartea poate fi văzută și ca o istorie a maturizării corpului magistraților, dar și a deformării acestuia, pe alocuri. Oamenii politici nu au cum să lipsească din poveste, iar unii dintre ei s-ar putea să apară chiar mai bine conturați decât am intenționat.“ — DANIEL MORAR

In Povestitorul, o colectie de momente adunate din toate etapele vietii sale, Dave Grohl ne ofera ceva rar - portretul real, brut si onest al unei vieti neobisnuite, compuse din momente obisnuite. De la dragostea lui viscerala pentru muzica si colegii muzicieni la conexiunea profunda cu orasul natal, Springfield, Virginia, la placerea cu care scrie despre cresterea fiicelor sale, Dave Grohl spune povesti asa cum compune muzica - din suflet.

Namaste.Un roman de aventuri spirituale în Nepal continuă povestea călătoriei lui Sega începută în Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India.

Dragul meu CV, iarta-ma ca te-am trimis in toate cele patru vanturi si te-am pus sa concurezi cu CV-uri groase, de la case mai mari, cu magnifice realizari in ele. Probabilte fac sa rosesti. Trebuie sa te prefaci ca nu ma cunosti... - Tamara Caraus