Biografii - Memorii & Jurnale

 „Printre temele de discuție se regăsesc formarea și rolul elitelor intelectuale românești în cursul unor proiecte succesive de modernizare a societății, dar și recuperarea lor – sau a ceea ce a mai rămas din ele – după «tăvălugul» comunist. Dialogul se construiește în jurul personalităților – bărbați și femei – care fac parte din aristocrația românească sau care descind din vechi familii de domnitori. Sunt atinse tangențial și teme referitoare la procesele modernizatoare prin care a trecut România pe parcursul secolelor trecute – perioada fanariotă, Unirea de la 1859, crearea statului național, monarhia, liberalismul, dictatura carlistă, stalinismul, democrația imperfectă postcomunistă –, precum și detalii legate de cochetăria personajelor care au populat epocile trecute, de capriciile și pasiunile lor.” SIMONA PREDA

Daca geniul ar avea o definitie, aceasta ar fi persoana lui Nikola Tesla si realizarile sale. Lumea datoreaza atat de multe inovatii tehnice unui om despre care stie atat de putine! Volumul autobiografic Inventiile mele vine sa compenseze intru catva aceasta nedreptate – de altfel, una dintre numeroasele nedreptati care l-au urmarit pe Tesla de-a lungul intregii vieti.

Intr-o relatare concisa, dar fascinanta, fizicianul Tesla impartaseste intamplari cu totul neobisnuite din copilaria si tineretea sa, isi schiteaza metoda de lucru si modul in care psihicul lui remarcabil parcurgea drumul catre idei revolutionare. Aplecarea sa catre fizica si spiritul inventiv l-au ajutat de multe ori sa scape din situatii primejdioase si au castigat respectul celor alaturi de care lucra.

In acest volum autobiografic nu numai ca sunt punctate momentele capitale ale vietii si carierei acestui inventator stralucit, dar avem acces si la perspectiva lui Tesla asupra vietii, societatii si conflictelor mondiale al caror martor a fost.

Horaţiu Mălăele este un artist-spectacol, care are la-ndemână toate mijloacele artei. Fenomenul e explicat de unii prin sintagma geniu comic. Iubim la acest mare actor fiinţa aleasă, saltimbancul de geniu născut dintr-o mirabilă sămânţă de creativitate care poate rodi în multe direcţii spre care e chemat talentul său dăruit celor din jur. Şi asta datorită unei nevoi irepresibile de a comunica, pentru că atunci când nu joacă, Horaţiu se gândeşte la o pagină de desen, iar când a terminat o caricatură precis se pregăteşte să intre într-un nou rol sau trasează imaginar liniile unui nou spectacol. În teatru sau în film. Acelaşi şi mereu altul, Mălăele e într-o perpetuă căutare, de aceea între rolurile create la premieră şi succesivele reeditări nu e niciodată asemănarea unei copii la indigo.

O poveste cu Horaţiu încearcă să surprindă freamătul acestui artist complex, începând cu primele sale roluri, continuând incursiunea pe scenele teatrelor care l-au consacrat şi ajungând până astăzi, când a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor şi este atât actor cât şi regizor.

Cartea aceasta este un instrument de valoare pentru toți cei interesați de fenomenul liric în România. Întrucât nu mai este aicisă mă contrazică, eu spun că, dincolo de acești cântăreți de operă, este o carte despre ea, despre Luminița Constantinescu, cea care rămâne ambasadoarea genului peste generații, indiferent de granițele vieții terestre.“
Marius Constantinescu

Îndrăgitul star din Friends ne conduce în culisele acestui serial de succes și povestește despre lupta cu dependența în stilul său inconfundabil, amuzant și ingenuu, prin acest memoir plin de speranță.

„Bună, mă numesc Matthew, deși e posibil să mă știi după alt nume. Prietenii îmi spun Matty. Și ar cam trebui să fiu mort.”

„În 1946, Albert Camus a întreprins o călătorie de trei luni în Statele Unite ale Americii (New York, Philadelphia, Washington) şi Canada (Québec), iar în 1949 a petrecut alte trei luni în America de Sud (Brazilia, Argentina, Uruguay, Chile). Au fost două turnee de conferinţe foarte obositoare, cu deosebirea că în cea de-a doua călătorie, fiind deja un scriitor de certă notorietate (Ciuma apăruse în 1947), Camus a fost solicitat suplimentar, iar starea proastă de sănătate l-a făcut să resimtă mai acut oboseala şi să suporte mai greu tracasarea fizică şi psihică. Notaţiile cu caracter foarte personal trădează această stare şi dezvăluie un om vulnerabil, dar animat de curiozitate şi o mare dragoste de viaţă.” (Marina Vazaca)

„Cititorului, care va simți nu o dată tentația întrerupe­rii lecturii, pentru a-și acorda un respiro, îi mărturisim un lucru: nu se pot cuprinde într-un singur volum, și nici în zece, șaispre­zece ani de trăiri intense în care se împletesc suprana­turalul cu decăderea și bestializarea spiritului omenesc, teroarea cu certitudinea prezenței Providenței, mojicia crasă cu tandrețea, brutalitatea insolentă cu rugăciunea și iertarea purificate prin foc și suferință.

„Odată ajuns aici, într-un paradis al vacanțelor, încerc să dublez divertismentul cu puțintică cunoaștere, atât cât e posibil pe moment. Provocat de primele imagini întâlnite, am citit zeci şi zeci de pagini despre vulcani, cicloni şi anticicloni, istoria Pământului, formarea norilor etc. Am răsfoit, desigur, şi câteva ghiduri turistice, dar acelea nu fac decât să îţi arate cu degetul «atracţiile», îndemnându-te să fugi îndată către un loc sau altul, fără alte detalii, fără să-ţi explice cum şi de ce arată un anume loc în felul în care arată şi, mai ales, care sunt coordonatele modului de viaţă la care colţul acela de pământ îi predispune pe oameni etc. Or, pe mine, recunosc, asta mă interesează…“ — CĂTĂLIN CIOABĂ

Ce reușește Shaun Usher prin Scrisori remarcabile. Iubire este să ne poarte într-o călătorie în timp și spațiu în căutarea celui mai puternic limbaj universal – iubirea. De la Frida Kahlo și Simone de Beauvoir, de la Ludwig van Beethoven și Johnny Cash, printre alții, aflăm ce înseamnă intimitatea și prietenia, cum simțim dorul și cum ne afectează evenimentele tragice și descoperim unele dintre cele mai emoționante declarații de dragoste din toate timpurile.

În 2015, debuta pe micile ecrane serialul „Servitorul poporului”, în care protagonistul este un profesor de istorie, un om simplu și onest, care ajunge președintele Ucrainei și începe să-și pună în practică ideile. Deși fictiv, acest serial avea să reconstituie într-un mod incredibil de fidel viitoarea carieră a lui Volodimir Zelenski, nimeni altul decât cel care a interpretat rolul principal. O carte-eveniment, scrisă de unul dintre cei mai respectați reporteri ai televiziunii France 24, Gallagher Fenwick, „Zelenski. Un actor pe scena vieții și a morții” reprezintă nu doar o biografie a unuia dintre principalii lideri politici ai momentului, ci și o incursiune în mijlocul celui mai important conflict armat al secolului XXI.

Perioada 1931–1936 din Jurnalul Simonei Lahovary coincide cu ultimii ani ai vieții sale, totodată și cu ultimii ani ca doamnă de onoare a reginei Maria, care avea să se stingă doi ani mai târziu. Loială până la capăt, plină de afecțiune pentru regina sa, Simky rămâne extrem de discretă în privința notațiilor de ordin personal. Nu la fel de rezervată este în privința personajelor publice, începând cu regele Carol al II-lea, Argetoianu, Averescu, Titulescu și atâția alți politicieni, până la verișoara sa, Martha Bibescu, ori Elena Văcărescu, pe care sarcasmul și ironia fină nu le ocolesc.

Thich Nhat Hanh este călugărul care conduce comunități monastice, este învățătorul care relevă înțelesuri ascunse și activistul care militează pentru o schimbare în bine a lumii.

Întinsă pe aproape jumătate de mileniu, corespondența adunată de Shaun Usher în acest volum alcătuiește un complex mozaic de cugetări, declarații răspicate, idei la prima inspirație, dezvăluiri despre actul creației, intimități și stări afective ce reflectă latura umană a unor genii. Din toate acestea se desprinde felul misterios în care se împletesc, de multe ori contopindu-se, arta și viața.

„Cartea Sarei este despre curajul de a schimba lumea, despre lupta ei cu un sistem corupt și cu indiferența oamenilor. Într-un fel, m-a durut să văd că a deschis cutia Pandorei, de parcă acea parte urâtă ar trebui acoperită la nesfârșit. Dar știu că ne vom face bine numai dacă ne vom da seama că suntem bolnavi. Această carte e un bisturiu, taie în carnea vie a ideii că suntem grozavi și ne arată așa cum suntem, prea des nepăsători față de copii, bătrâni și animale. Este o lecție despre speranță și despre cum să nu cedezi atunci când crezi că totul e împotriva ta. Despre dorința de a lăsa urme. De fericire, desigur.“ — LILIANA NECHITA

„S-a spus despre Émile Picot că era spion francez din partea lui Napoleon III. Scrisorile îi deschid cititoru­lui de azi o fereastră spre societatea românească, spre lumea diplomatică și politică a vremii, cu deliciile, grozăviile și perplexitățile vieții de fiecare zi în slujba principelui german, aflat la un început încă nesigur al domniei sale. Document istoric, roman epistolar și cronică despre oameni, instituții și apucături ro­mânești, corespondența întregește, cu talentul și spiritul de observație ale acestui francez atașat de România, memoria istorică a domniei lui Carol I.“ — TATIANA NICULESCU

Eu sunt 70072. Fetita care a supravietuit "Ingerului Mortii" Inocenta absoluta fata in fata cu raul absolut. Pentru a supravietui infernului in care a fost aruncata la nici 3 ani si experimentelor lui Josef Mengele, Luda s-a inchis in tacere. Peste 70 de ani mai tarziu, atunci cand ea a putut in sfarsit sa-si transpuna in cuvinte experienta, intreaga lume a amutit. Aceasta este povestea ei si a copiilor Holocaustului.

„Căpitanul e dus cu pluta şi marinarii au fugit cu vasul” reuneşte însemnări din jurnalele ţinute de Bukowski în ultimii ani de viaţă. Scriitorul septuagenar, ajuns deja o legendă a undergroundului literar american, scrie cu francheţea-i cunoscută despre aproape orice – de la bătrâneţe şi moarte la pisici şi căsnicie, de la băutură, celebritate, muzică şi scris la curse de cai, alcoolism şi fumat. Nimic nu scapă minţii agitate a acestui nonconformist. Instalat în faţa unui calculator care se strică întruna, notează câte un gând despre tot ce-i trece prin cap – de parcă ar încerca să adune în jurul lui, cu o ultimă sforţare, întreaga lume pe care o iubeşte şi o detestă în acelaşi timp.

Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din București a izbucnit un incendiu, în timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost rănite, iar numărul morților a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din România postdecembristă. Alexandra Furnea avea 27 de ani când a fost rănită în Colectiv. Această carte este mărturia ei despre noaptea incendiului, despre experiența în Spitalul de Arși din București și despre consecințele corupției și nepăsării.

Zlatan Ibrahimović nu mai are nevoie să-și demonstreze forța cu care este înzestrat sau să ne reamintească de marile succese sportive care l-au făcut un campion unic în lume, așa că decide să se dezbrace de secrete, de frici și de prejudecăți într-un mod sincer și deschis, dezvăluindu-ne faptul că un zeu al mingii este în plină transformare, înfruntând anii care vor veni, fără ipocrizie, cu maturitate și o nesiguranță față de care va învăța să aibă îngăduință.

Ediţie şi note de Ioana Bentoiu Pascal Bentoiu este bine-cunoscut în calitate de compozitor, muzicolog şi expert internaţional în creaţia enesciană. Mai puţin cunoscută e vasta lui cultură în alte domenii decât cel muzical. Ştia, de pildă, ca nimeni altul istorie. Iar la istoria României din ultimul secol a fost în bună parte martor. Această preţioasă istorie trăită este redată în câteva scrisori trimise fiicei sale, Ioana, stabilită în Elveţia. Evocarea începe cu anii copilăriei, 1933−1937, de a căror atmosferă autorul îşi aduce atât de bine aminte, parcurge dramele şi victoriile celui de-al Doilea Război Mondial, se opreşte în detaliu asupra sovietizării ţării şi perioadei comuniste, ajunge în 1989 şi în anii 1990. E o istorie decantată, esenţializată, uşor de înţeles. Comentariile din marginea faptelor povestite respiră inteligenţă, luciditate, echilibru. Scrisorile pentru Ioana ar putea deveni un excelent manual pentru tinerii (şi mai puţin tinerii) din vremea noastră.

Biblia ne povesteşte despre Iacov şi Esau, fiii gemeni ai patriarhului Isaac. Esau, care, potrivit legii, trebuie să fie moştenitorul, pierde totul în faţa lui Iacov. Acesta, cu ajutorul mamei sale, fură binecuvântarea tatălui, iar cu un blid de mâncare îi „cumpără drepturile” flămândului Esau. Urmarea acestui „furt” este primul război civil din istorie. Izgoniţii repovesteşte acest mit fondator prin istoria unei familii de evrei din Chişinău de la începutul secolului XX. Este istoria a doi fraţi: Sara şi Aaron. Viaţa şi aventurile lor se desfăşoară în imperiul ţarist între 1903 – când la Chişinău are loc primul pogrom cu rezonanţă globală – şi 1917 – anul Revoluţiei ruse. Este şi istoria unui război civil modern, în condiţii total diferite, laice şi radicale. Este povestea frământărilor celor doi şi a felului în care reacţionează când au de-a face cu violenţa şi când li se fură drepturile sociale, politice sau economice. Aaron şi Sara dau răspunsuri diferite la aceleaşi probleme într-un debut de secol nebun.

Ultimii ani ai vieții îl găsesc pe Tolstoi la moșia de la Iasnaia Poliana, trăind ca un mujic. Lăsase în urmă societatea mondenă petersburgheză, onorurile, ba chiar și propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, în răspăr cu autoritățile laice și cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credință în care puțini îl puteau urma. Găsise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, în singurătate, stă de vorbă cu sine despre Dumnezeu și oameni, iar jurnalul, care l-a însoțit permanent, e spațiul unde pune întrebări infinite, unde caută să înțeleagă și să se exprime altfel decât o făcuse în romane.Aceste meditații au fost cenzurate în edițiile anterioare ale jurnalului – puterea sovietică putea accepta „stilul“ lui de mujic, dar nu și spiritul care se împotrivea oricărei revoluții.

Nicolae Stroescu ar fi putut avea o traiectorie academică strălucită și lipsită de griji, dacă asupra țării nu s-ar fi abătut comunismul care i-a schimbat întreg cursul vieții. Legătura sa cu satul părintesc idilic Alunu constituie izvorul dragostei sale perene pentru tradiția rurală. De aici provenea și atașamentul politic firesc față de PNȚ-ul lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache.

„Această carte nu ar fi putut fi scrisă dacă aș fi stat pe loc. Subiectul ei este relația dintre drumuri, mersul pe jos și imaginație și multe dintre gândurile exprimate aici nu ar fi fost posibil să se nască decât călătorind. Ea narează povestea unei călătorii de două mii de kilometri sau chiar mai mult parcurși cu piciorul de‑a lungul unor drumuri de demult, o călătorie în căutarea unui trecut făcută doar pentru ca să revin iar și iar în prezent. E o explorare a fantomelor și vocilor care bântuie cărările de demult, a poveștilor care le însoțesc, a pelerinajului și fărădelegilor, a cântecelor și cântăreților și a continentelor stranii pe care diversele țări le includ între hotarele lor. Mai mult decât orice, este o carte despre oameni și locuri: despre drumeție ca formă de introspecție și despre modurile subtile prin care noi suntem modelați de peisajele pe care le străbatem.” (Robert Macfarlane)

„Dragă Scott, scumpă Zelda” este impresionanta mărturie a uneia din marile povești de iubire din secolul XX, cea dintre Zelda și Francis Scott Fitzgerald. Editorii lucrării au reușit să strângă sute de scrisori, telegrame, bilețele din corespondența celor doi îndrăgostiți și apoi soți, de la începuturile relației lor până la moartea prematură a romancierului. Viețile lor tumultuoase, marcate de petreceri, călătorii în Europa, succese sclipitoare, dar și de depresie, boli fizice și psihice, alcoolism, sărăcie și dezamăgiri, transpar în toată profunzimea lor din scrisorile reproduse în volum. Suișurile și coborâșurile vieții și relației lor, momentele de glorie și crizele majore, bucuriile și suferințele ce răzbat din paginile intime ale celor doi se constituie într-un autentic roman de dragoste epistolar al cărui final tragic nu face altceva decât să le consolideze legenda.

Editie ingrijita de Anca Sirghie si Marin Diaconu Despre memorandistii care au luptat in Imperiul Austro-Ungar pentru drepturile romanilor din Transilvania si care au fost atrasi intr-un proces desfasurat in Reduta de la Cluj in 1894 s-au scris destul de multe pagini. Totdeauna ei au fost prezentati ca o pleiada, dar mereu in grup si nu individual, cum s-ar fi cuvenit, spre a se putea diferentia si desprinde contributia fiecaruia dintre ei.

În jurnalul său de război, poeta Hanny Michaelis își descrie viața de elevă la un liceu de limbi clasice din Amsterdam, că fata în casă și în clandestinitate, ascunzându-se de naziști. Din ziua în care a început să țină un jurnal, amenințarea războiului care se apropie este prezentă în mod vizibil. Despărțită de părinții ei, începând din august 1942 s-a ascuns la diverse familii protestante drept-credincioase, sub un nume fals și aflându-se tot timpul în poziția subordonată de față în casă: un șoc cultural enorm. Ani de-a rândul nu știe nimic despre soarta părinților ei, deși se teme de ce este mai rău. Michaelis vede cum i se duc anii tinereții, plini de frică, neliniște și stagnare emoțională. Cea mai importantă consolare și-o află în scris: în poeziile pe care le face, dar mai ales în jurnal, unde își etalează poveștile de dragoste și intelectul pătrunzător. Jurnal de război - o selecție din Anul fără de primăvară și Lumea din care eu nu fac parte - este o ediție îngrijită și alcătuită de Nop Maas.

Om bun, vreau să-ți ofer în dar povestea pe care nu ți-am spus-o niciodată. Povestea vieții mele.

„În ziua de 14 octombrie 1928 am primit din Buștenari prima scrisoare de la Geo Bogza. A fost începutul unei întinse corespondențe cu grafica luminoasă, clară, aerată (din litere independente). George Bogza (abia din aprilie 1929 a devenit Geo) îmi trimitea scrisori de 10, 20 și — prin 1931, 1932 — chiar de 60 și 80 de pagini (un pachet, un caiet). În toate mă copleșea cu dragostea, cu prețuirea ce-mi mărturisea pentru tot ce scriu, pentru munca de la unu, pentru puritatea și fuga mea de cel mai mărunt compromis... Bogza, pe cît de calm, placid, abia scoțînd și înnodînd vorbă lîngă vorbă, folosea în scrisorile sale ca și în literatura sa un vocabular, o frază care orbea prin incandescență." Sașa Pană, Născut în ’02 „Dar am în mine sevă, dureri, turmentări, conflicte cât să scriu zece reviste și le vom face, scumpule. Pământul sub mine arde.arde." Geo Bogza

Gisella Perl a fost închisă la Auschwitz unde a fost nevoită să lucreze ca asistentă a lui Josef Mengele, supranumit „Îngerul Morții” din cauza sadismului de care a dat dovadă. Punându-și viața în pericol, în timpul nopților, pe podeaua murdară, Perl a salvat viața femeilor însărcinate care urmau să fie supuse experimentelor lui Mengele, întrerupându-le sarcina. După eliberare a plecat în SUA, unde a întâlnit-o pe Eleanor Roosevelt, care a încurajat-o, spunându-i: „Nu te mai tortura; devino din nou doctor!” La începutul anilor 1950 și-a reluat profesia de ginecolog și a ajutat la naşterea a peste 3 000 de copii. Am fost doctoriță la Auschwitz a fost publicată în 1948, fiind una dintre primele cărți apărute după război în care un supraviețuitor a descris atrocitățile comise în lagărul de la Auschwitz. Într-o scrisoare către autoare, Eleanor Roosevelt i-a mărturisit: „Dragă doctor Perl, acesta este, în egală măsură, un manuscris extraordinar de interesant și înspăimântător, și cred că ar trebui nu doar publicat, ci și citit de cât mai mulți oameni…” Despre autor: Născută în Sighetu Marmației în 1907, medicul ginecolog Gisella Perl a fost una dintre supraviețuitoarele lagărelor de exterminare naziste. În 1947, după eliberare, a plecat în SUA, iar la începutul anilor 1950 și-a reluat profesia de ginecolog. După trei ani, s-a stabilit în Israel. Astăzi este cunoscutădrept „Îngerul de la Auschwitz”. Gisella Perl a murit în 1988.