Biografii - Memorii & Jurnale

Născut în 1918, Robert Beck și-a căpătat numele de stradă Iceberg Slim, pentru că odată, aflându-se într-un bar din Chicago unde a avut loc un schimb de focuri, și-a văzut liniștit de paharul său, chiar și atunci când un glonț i-a trecut fix prin pălărie. „Ăsta sunt eu! Rece ca un ghețar”, a zis el, și așa i-a rămas numele. Proxenet nemilos în anii 1940 și 1950, Iceberg Slim și-a petrecut o parte din tinerețe prin penitenciare. După ultima sa încarcerare, de la începutul anilor 1960, Slim a decis să-și schimbe viața. A renunțat la prostituție și a început să scrie, iar cărțile sale – în special autobiografia Viața mea de pește – au devenit bestselleruri cu milioane de cititori și au inspirat generații de scriitori și artiști, unii dintre ei, precum Ice-T și Ice-Cube, alegându-și pseudonimele ca omagiu adus lui Iceberg Slim. Viața mea de pește este povestea unui tânăr hotărât să ia ceea ce societatea nu vrea să îi dea. Un portret clocotitor, murdar și crud al brutalității, vicleniei și lăcomiei celui mai notoriu proxenet din lumea interlopă din Chicago. Citind această carte îl veți cunoaște pe Iceberg Slim, dar și lumea sa secretă, extraordinară și de necrezut. Despre autor: S-a născut în 1918 la Chicago. Potrivit mărturiei sale, a fost proxenet de la vârsta de 18 ani până la 42 de ani, exploatând în acest timp peste 400 de femei. Și- a manipulat victimele cu talent psihologic sau le-a ținut sub control prin violență, în autobiografia sa recunoscând că a fost nemilos și vicios. Trupul său zvelt și temperamentul calm, pe care și-l păstra și în situații de criză, i-au adus numele de stradă Iceberg Slim. Mai târziu a devenit scriitor de succes, autor de bestselleruri, unele fiind adaptate pentru marile ecrane la Hollywood.

Răspunsul unui geniu al sunetelor dat admiratoarei sale în vârstă de 8 ani, elogiul unui mare critic literar adus acordurilor wagneriene, emoționantul mesaj de mulțumire al unei femei surde trimis unei orchestre, reflecții despre esența jazzului și o anchetă poznașă privitoare la originile punkului sunt doar câteva dintre părțile acestei simfonii orchestrate de Shaun Usher. Întinsă pe două secole, compilația în tonuri tragice și amuzante, stranii și intime este o mărturie a dragostei pentru muzică.

Ediție îngrijită de Ottmar Trașcă Mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Rudolf Höss, comandantul lagărului de la Auschwitz între 1940-1943, au afirmat că acesta nu a fost o persoană violentă. Se pare că nici măcar nu a lovit personal pe cineva în lagăr. Era calm și liniștit, și locuia împreună cu soția și copiii săi într-o casă situată chiar în lagăr, la doar câțiva metri de infamul crematoriu. La finalul războiului, Höss s-a ascuns la o fermă de lângă Flensburg sub numele fals de Franz Lang. Descoperit și arestat, a fost condamnat la moarte un an mai târziu și executat în aprilie 1947, chiar în curtea lagărului de la Auschwitz. Marii criminali ai omenirii nu sunt doar cei cu mintea răvășită, alienații sau demenții, ci și persoanele care au un comportament obișnuit, dar care își gândesc și execută crimele calm și rece, cu o pasiune disimulată, și care, la sfârșitul zilei, se refugiază în confortul familiei, în calitate de soț și tată. Așa a fost și Rudolf Höss, tipicul ofițer nazist provenit din clasa de mijloc. Această carte este o lectură necesară. Este o descriere a răului din care înțelegem atât mecanismul și amploarea crimelor naziștilor, cât și faptul că Höss a comis crimele de la Auschwitz nu neapărat pentru că a primit ordin, ci pentru că așa a crezut el că este bine și corect.

Schimburile epistolare din acest volum datează de la jumătatea anilor 1930, perioadă în care autorul sau destinatarul lor se afla la studii doctorale de științe sociale în Germania. Anton Golopenția este o figură aparte în peisajul intelectual interbelic. Cu o operă imensă și aproape neverosimil de variată, de o bogăție și de o profunzime greu egalabile, această personalitate discretă de-abia în ultimele două decenii a început să fie cunoscută, iar scrierile sale au fost publicate și incluse în circuitul cultural românesc. Cercetătoarea Sanda Golopenția, fiica sociologului, a descoperit și a păstrat, timp de zeci de ani, lăzile cu scrierile tatălui său, apoi a organizat, a editat și a tradus mii de pagini de studii și de teorie din domeniile sociologiei, filosofiei, statisticii, demografiei, geopoliticii, cercetării sociale empirice și, nu în ultimul rând, cinci volume masive de corespondență, care alcătuiesc o unică și fascinantă „rapsodie epistolară” a vieții sociale, culturale, dar și private din România anilor 1930–1940. Corespondența germană a lui Anton Golopenția, ultimul din seria acestor volume, deschide lumea interioară și viața de student a tânărului cărturar, animat de o profundă dorință de modernizare a țării sale, către publicul românesc și internațional – atât către cel academic și de cercetare, cât și către acela interesat de istoria confuză a Europei interbelice.

Deoarece niciun microfon și nicio cameră de filmat nu au înregistrat vreodată glasurile fragmentate ale supraviețuitorilor genocidului armean, Sonya Orfalian și-a propus să culeagă amintirile acestora și să le facă dreptate. Ea reconstituie astfel soarta unor copii rupți de familiile lor, care au trecut prin traume îngrozitoare fără să înțeleagă ce li se întâmplă și de ce. La sfârșitul războiului, cei rămași în viață au fost căutați de organizații europene și americane și adunați în centre de primire. Acestea sunt mărturiile unora dintre ei, treizeci și șase la număr, la fel ca literele alfabetului armean. Înainte să se piardă pe căile vieții, succint și cu aceeași inocență de demult, ei relatează doar esențialul: violența extremă la care au fost martori. Din poveștile lor scurte, dar cutremurătoare răzbat o suferință incredibilă și o nostalgie nemăsurată după tot ce au pierdut, după cei apropiați, după patrie. Mulți s-au stabilit în diferite colțuri ale lumii, și-au întemeiat o familie, dar se vor simți pentru totdeauna lipsiți de identitate. „Am dorit să fac cunoscute aceste mărturii pentru ca ele să iasă din tăcerea Istoriei.” (Sonya Orfalian)

Lakshmi are 13 ani și locuiește într-o colibă sărăcăcioasă din Nepal. Viața ei, plină de bucurii mărunte, se schimbă dramatic în momentul în care, pentru a-și acoperi datoriile, tatăl vitreg îi spune fetei ca va trebui să plece la oraș să muncească drept menajeră. Copila e vândută unei străine bogate și ajunge, plină de speranță, în India, la așa-numita Casă a Fericirii: o vilă cu gratii la ferestre, plină cu fete tinere. Nu durează mult până ce Lakshmi își dă seama că, de fapt, a fost vândută pentru prostituție și nu-și poate răscumpăra viața decât plătind un preț enorm.

Cartea spune povestea unui coșmar prin care trec nenumărate fete și femei din țările sărace, condamnate la o viață în care nu pot decât să strângă din dinți și să îndure totul.

„Alternând lirismul cu detalii precise, Mc Cormick dă voce terorii și tulburării unei tinere fete căreia i-a fost furată copilăria, dar care a găsit puterea să învingă totul.” - motivarea nominalizării la National Book Award

„O poveste greu de uitat” - Booklist

Născut la Viena în 1905, când Imperiul Austro-Ungar era în declin, Viktor E. Frankl a fost martor la marile evenimente politice, filozofice și științifice ale secolului XX. În paginile emoționante ale acestui volum, Frankl povestește despre anii când era un tânăr neurolog în Viena interbelică, despre dezacordurile sale cu Freud și Adler, care l-au determinat să-și contureze propria abordare psihoterapeutică – logoterapia –, precum și despre încercările chinuitoare prin care a trecut în cele patru lagăre de concentrare în care a fost închis pe durata războiului. Scrisă la vârsta de nouăzeci de ani, cartea de față deschide o perspectivă nouă asupra gândirii și operei lui Frankl, fiind totodată o mărturie unică și tulburătoare asupra istoriei intelectuale europene.

 

„S‑ar putea ca fiecare dintre cei care își dezvoltă propriul sistem de psihoterapie să își scrie, în cele din urmă, propria istorie medicală. Trebuie doar să ne punem întrebarea dacă ea este reprezentativă și pentru nevroza colectivă a timpului lor. Deoarece atunci s‑ar justifica să‑ți descrii propria suferință pentru binele celorlalți. Iar boala ta ar putea contribui la imunizarea lor.“ Viktor E. Frankl

„O carte impresionantă scrisă de un om care și-a trăit viața conform principiilor pe care le-a susținut.“ Publishers Weekly

„Jurnal de Război” este povestea Olgăi din Ucraina, mamă, soție, fiică, artist, scriitor. A așezat-o pe hârtie în subsolul unui bloc din Harkov, în sunetul exploziilor și al sirenelor, în mijlocul unui conflict armat necruțător cu oamenii. Olga a trebuit să facă bagajul pentru ea și cei doi copii și să își abandoneze - în 10 minute - orașul cuprins de război. Și-a lăsat în urmă soțul și părinții, planurile și întreaga ei viață de până atunci. Toată echipa Editurii Seneca va urmări povestea Olgăi, pe care ea continuă să o scrie. Așteptăm acea pagină de jurnal în care Olga se va întoarce acasă.

„Scriu acest jurnal ca să spun NU RĂZBOIULUI! Am străbătut un drum lung. Pe drumul acesta am întâlnit doar oameni buni și empatici. Avem război și avem oameni. Primul nu ține cont de ceilalți”

Olga Grebennik

„Singurii oameni pe care i-am întâlnit fericiți, senini, cu o viziune sigură despre viață erau statui.” Tiziano Terzani

În august 1991, Tiziano Terzani începe o călătorie lungă pe fluviul Amur, pentru a observa de aproape situația Uniunii Sovietice în cele mai îndepărtate teritorii asiatice. Vestea loviturii de stat anti-Gorbaciov de la Moscova îl determină să facă, de unul singur, lungul drum de întoarcere până în capitală, care va dura două luni. Cartea sa documentează acest drum și căderea comunismului - ”la cald” - dezvăluind o lume în profundă transformare, plină de contradicții, ce pune sub semnul întrebării valorile pe care a fost clădită. O lume în care statuile regimului totalitar se prăbușesc, o lume năucă și deziluzionată, însă gata să-și creeze noi utopii.

Nimic din trecutul lui Volodimir Zelenski nu-l anunța pe eroul care a catalizat dârzenia ucrainenilor în devastatorul război cu Federația Rusă și admirația întregului Occident. Născut în Ucraina centrală, într-o familie evreiască, Zelenski a făcut carieră în divertisment înainte de a triumfa suprinzător și fără drept de apel în alegerile prezindențiale din 2019.

Profilul său capătă cu adevărat relief doar în mijlocul celor care l-au propulsat sau contestat, iar cartea de față nu este doar o biografie, ci un portret de grup, o cronică fragmentară, ca un puzzle, a scenei socio-politice ucrainene din ultimii ani. În luminile rampei sau ascunși vederii, în culise, forfotesc politicieni veroși, oameni de bine, indivizi banali distribuiți în roluri pe care nu le pot juca, oligarhi, luptători împotriva corupției, sforari și tot soiul de excentrici. Dintre toate, destinul cel mai spectaculos, cu turnante curajoase, dar și cu alegeri îndoielnice, este, fără îndoială, cel al lui Volodimir Zelenski, președintele care mai întâi și-a interpretat rolul pe micile ecrane pentru ca apoi să-l transpună în realitate.

Serghei Rudenko, autorul acestei cărți, nu ne propune o biografie romanțată a lui Volodimir Zelenski, ci o analiză echilibrată a carierei sale, scrisă din interiorul societății ucrainene.

 

De pe 24 februarie 2022, de la ora șase dimineața, nu-l mai vedem pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, decât în pantaloni de camuflaj, tricou și jachetă kaki. În ciuda tentativelor de asasinat, a rămas în Bankova, sediul Administrației Prezidențiale din inima Kievului. Decorul somptuos al clădirii a devenit rocambolesc: ferestrele sunt blocate cu saci de nisip, iar gărzile de corp și-au schimbat costumele cu veste antiglonț. Așezat pe treptele holului de la intrare, nebărbierit, președintele acordă interviuri presei internaționale. Aici s-a metamorfozat în comandant de război cel care conduce țara din 2019, devenind întruchiparea eroismului și a rezistenței unui întreg popor, care luptă pe viață și pe moarte pentru libertate. Dar fostul actor și prezentator de televiziune nu părea sortit acestui rol.

Această carte este despre un destin imprevizibil și excepțional.

În Scrisori remarcabile. Părinți, Shaun Usher reunește o corespondență plină de iubire, umor și înțelepciune cu și despre părinți. Cartea este structurată în două părți: partea întâi, Mama, și partea a doua, Tata. Fiecare parte conține 30 de scrisori despre viața și rolul de părinte – dar și de copil –, cu sfaturi și speranțe pentru viitor, scrise în momente de pură bucurie sau dezamăgire și tristețe.

 

O experiență literară fabuloasă.

– Big Issue

Literalmente cea mai plăcută colecție imaginabilă. Fiecare pagină este o încântare.

– Spectator

O compilație prezentată într-un mod glorios.

– Finacial Times

O culegere cu cele mai distractive, inspiratoare și mai emoționante scrisori, realizată de fondatorul fenomenului global lettersofnote.com.

– Canon Gate

În Scrisori remarcabile. Părinți, Shaun Usher reunește o corespondență plină de iubire, umor și înțelepciune cu și despre părinți. Cartea este structurată în două părți: partea întâi, Mama, și partea a doua, Tata. Fiecare parte conține 30 de scrisori despre viața și rolul de părinte – dar și de copil –, cu sfaturi și speranțe pentru viitor, scrise în momente de pură bucurie sau dezamăgire și tristețe.

 

O culegere cu cele mai distractive, inspiratoare și mai emoționante scrisori, realizată de fondatorul fenomenului global lettersofnote.com.

– Canon Gate

Literalmente cea mai plăcută colecție imaginabilă. Fiecare pagină este o încântare.

– Spectator

O experiență literară fabuloasă.

– Big Issue

O compilație prezentată într-un mod glorios.

– Financial Times

A fost și este, la peste 80 de ani, același doctor de inimi cald, aspru când te dojenește și meriți dojana, prețuit în lumea numeroasă a suferinzilor cardiaci, dar și în cea rezumată a cardiologilor, care au văzut în portretul său profesional și moral un model. Știu câțiva doctori care, atunci când își prezintă statura profesională, spun cu fală că i-au fost studenți, rezidenți sau doctoranzi profesorului Apetrei. E un fel de titlu de noblețe. Profesorul, la rându-i, nu uită să-și pomenească marii dascăli. Îi veți găsi în paginile acestei cărți care, din bucăți de dialog, intervievat pe îndelete sau iscodit de ziariști de pagină de ziar sau de televiziune, scot – unii abil, prin maieutica grecilor antici – adevărurile fabuloase ale unei vieți dedicate, până la arderea de sine, aproapelui.

Cartea, zidită mai ales din interviuri, este un formi¬dabil mod de a vorbi despre tine, despre meseria ta, despre oameni și chiar despre neoameni. Aici vei găsi, dragă cititorule, o viață ca un roman. Iar romanul va avea o lungă continuare.

LUCIAN AVRAMESCU

„M-am trezit gâfâind, transpirat. Era 19 noiembrie, ziua mea, majoratul meu. Nu știam ce-mi rezervă soarta.

Acasă, aș fi băut o cafea cu mama. Abia aștepta să termin și să întorc ceașca. Îmi ghicea viitorul. Nu vedea în ceașca mea decât succese la școală și în dragoste. O plăcea pe Florentina, o tot vedea în rochie de mireasă și pe mine alături. Chiar și în ziua când am fost arestat, îmi citise în ceașcă: un drum scurt, la capătul lui o încercare, să nu-mi fac griji, o trec cu succes, ia uite aici, carieră universitară. Drumul până la mașina Securității a fost într-adevăr scurt.“

„N-avea rost să-i spun ce mi s-a întâmplat. Oricine știa putea fi acuzat de complicitate. Eram condamnat să păstrez totul pentru mine, să-mi storc creierii cu reacția mea, cu lașitatea. Să ai ocazia să evadezi, și tu să fugi ca să reintri în cordonul escortei! Doi tineri din lagăr au evadat și nu s-au mai întors. Sergenții înarmați au plecat pe cai după ei. Vânătoare de oameni! Comandantul a folosit fuga lor ca să bage groaza în noi: ne-a anunțat că au fost împușcați! M-am gândit la Achim. Da, dar el era sportiv de performanță. Cum era să mă aventurez, când nu aveam nici cea mai mică idee unde mă aflu? Achim plănuise fuga până în cel mai mic detaliu și tot a fost prins. Unde să fugi? Toată țara era o închisoare!“

„Lupta pentru supraviețuire continua. Spre deosebire de închisoare, unde singurul avantaj era doar o strachină de mâncare în plus și cu așa ceva nu-i corupi pe mulți, în libertate existau privilegii la care puțini rezistau: butelie de aragaz, mărire de salariu, avansare, apartament, pașaport. Își vindeau sufletul, se luptau între ei și te călcau în picioare. Până la Dumnezeu, te mâncau sfinții.“

„Se împlinea în curând un an de la grațierea noastră. Ce reușiserăm să realizăm? Eram toți încadrați în câmpul muncii, toți elevi în clasa a XI-a la seral sau la fără frecvență. Ne reintegraserăm în societate? Aveam aceleași drepturi ca ceilalți? Eram încă în stare să visăm? Ne bucuram de viață? Zăpada se topise, ziua creștea, dăduseră primii muguri, copacii se încărcau de frunze, și noi? Ne regăsiserăm ritmul, țineam pasul cu vremea? Auzeam iarba crescând?“

Noaptea lui Elie Wiesel este o mărturie esențială despre Holocaust și completează tabloul atrocităților descrise de supraviețuitorii care au mai găsit forța să-și reamintească trecutul.

În anul 1944, anul deportării sale la Auschwitz, Elie Wiesel avea cincisprezece ani, trăia într-o comunitate de evrei unită din Sighet și încă mai credea cu fervoare în Dumnezeu. Apoi, după ce trupele naziste preiau controlul asupra orașului, viața comunității evreiești se schimbă dramatic, iar tânărul Elie va trăi cu groază realitățile ghetoului și apoi pe cele din lagărele de exterminare naziste. Mama și sora lui mai mică sunt ucise chiar în seara în care ajung la Auschwitz, în timp ce el și tatăl lui vor cunoaște zi de zi, până la eliberare, toate ororile dezumanizării.

„Dacă în viața mea ar fi trebuit să scriu o singură carte, Noaptea ar fi aceea." Elie Wiesel

„Proza lui Wiesel este măsurată și chibzuită, căci exagerările ornamentale n-ar fi potrivite pentru un asemenea subiect. Totuși, uneori, descrierile sunt atât de frapante încât precizia lor tăioasă îți taie respirația." The Guardian

„Un volum mic ca dimensiune, dar de o forță teribilă." The New York Times

„Wiesel și-a metamorfozat suferința în artă.“ Curt Leviant, Saturday Review

„După câte cunosc eu, nimeni nu a mai lăsat posterității o mărturie atât de sfâșietoare “ Alfred Kazin

„Noaptea este aproape insuportabil de dureroasă și, cu siguranță, imposibil de criticat.“ A. Alvarez, Commentary

„O lectură obligatorie pentru întreaga umanitate." Oprah

Edward White este istoric cultural și colaborator al mai multor publicații, printre care ,,Paris Review”. Este și autorul ,,The Tastemaker: Carl Van Vechten and the Birth of Modern America”. Locuiește în Anglia. Potrivit ,,Book Marks”, ,,Cele douăsprezece vieți ale lui Alfred Hitchcock: O anatomie a maestrului suspansului” a avut în 2021 opt recenzii „pozitive”, două recenzii „elogioase” și două recenzii „mixte”.

„Colea Şmatoc rămâne o legendă voit uitată a copilăriei grimăncăuţene, căci puţini ar mai crede că Miklds Szegedi, campion al Ungariei cu Clubul Atletic Oradea, era tânărul pe care cândva un mare antrenor anonim, ce staţionase cu maşina în drum spre Hotin, îl descoperise într-un joc de copii pe maidanul de lângă pârâu… În anii de la urma carierei, care i-au adus celebritatea cu FC Barcelona în rang de campion al Spaniei şi cu toate celelalte mari titluri adiacente, îl găsim ca Nicolâs Simatoc-Szegedi. Va încerca să-i pierdem definitiv urmele în Australia, unde va emigra şi se va stinge sub numele de Nicholas Sims…” (Efim JOSANU)

Bestseller Internațional

Câștigător ABIA Biography Of The Year 2021

O poveste despre speranță în cele mai întunecate vremuri

Viața poate fi frumoasă dacă o faci să fie frumoasă. De tine depinde. Eddie Jaku s-a considerat dintotdeauna în primul rând german și abia apoi evreu. Era mândru de țara lui. Însă totul s-a schimbat în noiembrie 1938, când a fost bătut, arestat și internat într-un lagăr de concentrare.
În următorii șapte ani, s-a confruntat în fiecare zi cu orori de neînchipuit, întâi la Buchenwald și Auschwitz și apoi într-un „marș al morții" nazist.
Pentru că a supraviețuit, Eddie a făcut un jurământ să zâmbească în fiecare zi. Spunând această poveste, le aduce un omagiu celor pierduți, împărtășindu-și înțelepciunea, ducând cea mai bună viață pe care o putea duce și considerându-se „cel mai fericit om de pe pământ".
Publicat când autorul a împlinit 100 de ani, acest volum de memorii pline de forță, copleșitoare și aducătoare de speranță ale lui Eddie Jaku arată cum poate fi găsită fericirea chiar și în cele mai întunecate vremuri.

„Am trăit un secol și știu ce înseamnă să privești răul în ochi." – Eddie Jaku

„Un volum de memorii care slăvește forța speranței, a dragostei și a sprijinului reciproc." – The Times

„(Jaku) recunoaște suferința, dar refuză să fie definit de ea, optând în schimb pentru o filosofie personală în care mizează pe o formă radicală de umanitate și o rezistență ce se dovedește puternică și contagioasă." – Australian Book Review

„Această relatare simplă și emoționantă a unei vieți remarcabile ne dă multe teme de
gândire (…) O recomandăm din toată inima." – Canberra Weekly

„Nu l-am întâlnit niciodată pe Eddie Jaku, dar după ce i-am citit cartea am avut senzația că mi-am făcut un nou prieten. Este o carte minunată, scrisă de un om uluitor." – Daily Telegraph

Bestseller NEW YORK TIMES

O biografie esențială a celui mai bun jucător de tenis al zilelor noastre

Christopher Clarey scoate în evidență oameni, locuri și momente esențiale din bogata și îndelungata carieră a lui Federer: a transmis de-a lungul vremii corespondențe din Africa de Sud, America de Sud, Orientul Mijlociu, precum și din Elveția natală. Clarey reușește să spună ca nimeni altul povestea vieții și carierei lui Federer, atât la nivelul intim al existenței sale, cât și la cel de figură iconică a tenisului.

VREAU SĂ JOC spune povestea unei pasiuni pentru fotbal iscată în inima unui puști care abia intra la școală, pasiune care îl va purta, din colbul uliței bunicilor, pe la cluburile mari din România, apoi la unele din afară, de fiecare dată cu o energie și un entuziasm recunoscute de-a lungul anilor, atât de prieteni, cât și de adversari. Bucuria jocului este de fapt „înțelepciunea” pe care Ionuț Rada o împărtășește cititorilor săi în această carte dedicată mai ales celor care abia „intră pe teren”.

Pentru cei mai mulți dintre noi, Ceaikovski înseamnă Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, Concertul nr. 1 pentru pian, poate Simfonia a 6-a... Melodicitate, lirism suav sau năvalnic, muzică pasionată și profund emoționantă. Cum a ajuns compozitorul rus una dintre „vedetele“ muzicii clasice europene și de ce compozițiile lui reușesc să pătrundă până astăzi în sufletul unui public atât de larg? Și, în cele din urmă, cum era omul Ceaikovski și care este, în cazul lui, legătura dintre operă și biografie?

La toate aceste întrebări încearcă să răspundă autorul monografiei de față, apelând la noțiuni accesibile de teorie muzicală, la cunoașterea contextului social și istoric al epocii și la vasta corespondență întreținută de compozitor.

 

„În cursul secolului al XIX‑lea, pe măsură ce Rusia a evoluat dintr‑o societate agrară tradițională într‑un imperiu industrial și urban modern, multe din fostele ei certitudini au început să se clatine. Odată cu slăbirea puterii autocratice și dezvoltarea unor pături și identități sociale noi, mai ales după marile reforme din anii 1860, s‑a făcut tot mai simțită nevoia de simboluri și certitudini noi în jurul cărora să se poată uni națiunea. Două mari personalități întruchipează acest proces mai presus de toate: Tolstoi în literatură și Ceaikovski în muzică.“ Philip Ross Bullock

 

„Bullock distilează într-un număr mic de pagini o erudiție și o judecată remarcabile, zugrăvind un portret viu și convingător al protagonistului, printr-o scriitură captivantă și revelatoare.“ Gramophone

 

PHILIP ROSS BULLOCK este profesor de literatură și muzică rusă la Wadham College din cadrul Universității Oxford.

Recunoscut ca unul dintre marii sculptori ai secolului XX și reprezentant major al avangardei artistice europene, Constantin Brâncuși a fost, în ciuda faimei sale, și una dintre cele mai enigmatice personalități. Sculptorul român și-a cultivat el însuși această aură de mister și alteritate, conștient fiind că ea are priză la public. Mitologia brâncușiană a rămas influentă până la publicarea, în 1986, a unei mici părți din arhiva artistului și apoi, în 2003, a unui catalog cuprinzător, însoțind o retrospectivă a operei, care înfățișa pentru prima dată publicului corespondența privată a lui Brâncuși.

În volumul de față, Sanda Miller se folosește de aceste noi și remarcabile resurse pentru a evalua mai corect și nuanțat viața și opera brâncușiană în interacțiunea lor, furnizând detalii semnificative care pun într-o nouă lumină relația artistului cu prietenii, colecționarii, comanditarii, agenții și femeile din viața sa. Atenția față de anii de formare ai sculptorului în România și față de posibilele lui surse de inspirație în toată varietatea lor, bogăția izvoarelor din care se documentează autoarea, perspicacitatea și sensibilitatea cu care le citește și le îmbină fac din această carte un ghid indispensabil pentru înțelegerea unuia dintre artiștii definitorii ai modernității.

 

„Sanda Miller examinează cu maximă seriozitate și atenție sute de documente publicate recent, iar cartea pe care o scrie reușește să disperseze multe mituri înrădăcinate despre Brâncuși și să ne ofere un portret cât se poate de autentic al vieții și operei sculptorului.“ Slavonic and East European Review

 

SANDA MILLER este conferențiar în domeniul modei și al culturii la Universitatea Solent din Southampton, Marea Britanie, și specialistă în opera lui Brâncuși.

Palatul Kretzulescu de langa Cismigiu a trecut prin multiple transformari, etape, functiuni. Cei care l-au locuit, l-au construit, au lucrat in spatiile lui sunt legati de istoria orasului Bucuresti. Reconstituirea genealogiei Kretzulestilor, cu multiple increngaturi, este palpitanta si lamuritoare pentru mentalitati si conceptii dintr-un veac sau altul. - Cezara Mucenic

Acest volum de memorii vine sa consfinteasca faptul ca aproape tot ce se stie despre Gabriel García Márquez provine din interviurile si din opera sa si sa aduca marturii emotionante despre "viata secreta" a autorului caci, asa cum acesta se destainuie, "omul are trei vieti: viata publica, viata particulara si viata secreta, cea pe care o povestim cel mai adesea noi, scriitorii; toata viata mea este incifrata in romanele mele".

Iar cartea de fata ofera cu generozitate cifrul prin care cititorului ii este ingaduit sa patrunda in universul fascinant al creatiei marqueziene, ea putand sa poarte cu indreptatire subtitlul Cum am devenit scriitor, fiindca in cele sase sute de pagini ale sale sunt incrustati pentru eternitate anii copilariei in casa bunicilor dinspre mama, adolescenta cu anii de liceu, tineretea cu studiile universitare, intrerupte, atunci cand vocatia scrisului, manifestata de timpuriu, incepe sa-i orienteze major existenta. Nu sunt uitati mai cu seama anii de cautari febrile, avatarurile vietii de ziarist sarac, care crede insa orbeste in steaua sa, precum si plasmuirea primelor povestiri si a celui dintai roman, pana la implinirea varstei de douazeci si sapte de ani, cand pleaca in Europa in calitate de corespondent al ziarului El Espectador.

„A lupta reprezenta, pur şi simplu, modul de viaţă al lui Siggi, aşa cum unii oameni au ochi căprui, iar alţii au părul creţ. Nu conta ce adversar îl ataca. El riposta. Asta fusese întotdeauna calea lui, să ducă bătălii pe care oameni mai slabi le-ar fi considerat imposibile, să ignore durerea, să îndure orice tratament era nevoie, pentru ca adevărata muncă – aceea de a-şi aminti trecutul şi de a construi un viitor strălucit – să poată merge mai departe." În această carte se istoriseşte o aventură aproape incredibilă, având ca personaj principal un om la fel de uimitor. Ascensiunea lui Siggi, de la cele mai întunecate zile spre cele mai strălucitoare, vrăjeşte cititorul şi îl cufundă într-o naraţiune captivantă a seriozităţii, vicleniei, norocului şi dorinţei de a trăi viaţa la maximum.

Benjamin Ferencz a fost procuror la procesele de la Nürnberg din anul 1947, iar după al Doilea Război Mondial, a depus eforturi pentru ca proprietățile să le fie returnate supraviețuitorilor Holocaustului. A participat la negocierile dintre Israel și Germania de Vest pentru stabilirea nivelului despăgubirilor și a jucat un rol foarte important în înființarea Curții Penale Internaționale.
Ferencz, acum în vârstă de 101 ani, își spune povestea cu umor, patimă și înțelepciune adevărată. Pentru că, deși a ajuns astăzi o legendă vie, el a trebuit să treacă prin întâmplări care de multe ori par ireale.

În cele două părți, „Investigații mateine” și „Amintiri”, volumul reunește două dintre temele predilecte ale scriitorului: literatura și memorialistica. Prima parte cuprinde două eseuri dedicate lui Mateiu I. Caragiale și romanului Craii de Curtea-Veche, în care Ion Vianu analizează în profunzime atât autorul, cât și opera, valorificându-și cunoștințele psihanalitice. A doua parte conține texte autobiografice, în care scriitorul revine în trecut, rememorând anii premergători exilului său și atmosfera acelor vremuri în „Exercițiu de sinceritate”, punctând principalele etape din viața Regelui Mihai în „Elegie pentru Mihai” sau povestind despre o reprezentație remarcabilă a lui George Enescu în „Oedip la Cumpătu”.

„Ion Vianu valorifică, în ceea ce scrie, nu doar o densă experiență de viață, ci și o enormă experiență de lectură. Preferă să lucreze în adâncime: un răbdător cumul de reflecție și reverie, o rafinată emotivitate, un gust superior al retrospectivei și introspecției sunt calitățile lui definitorii. Scrisul său, de o calmă melancolie, e exercițiul zilnic al unui nefericit euforic, al unui spirit împăcat cu propria lui neîmpăcare. Avem de a face cu o inteligență cultivată fără uscăciuni livrești, voluptuoasă fără desfrâu, civilizată fără iluzii. În plus, Ion Vianu este un neprețuit martor al vremii sale, al profesiei sale de psihiatru, al totalitarismului comunist, în formele lui cele mai amare. Fiecare pagină e un dozaj insolit de clasicitate și vertij.” (Andrei Pleșu)

„Se mai poate spune ceva nou și pertinent despre Mateiu Caragiale? Da, se mai poate. O dovedesc, între altele, Investigațiile mateine ale lui Ion Vianu, în dialog cu cele – mai vechi – ale lui Matei Călinescu. Într-un eseu de dimensiunile Crailor…, fostul psihiatru convertit la literatură își valorifică din plin experiența profesională, dar și pe cea de scriitor și cititor avizat, cu alonjă hermeneutică redutabilă.” (Paul Cernat)

„Volumul lui Ion Vianu nu este unul cu eroi, nici o carte cu «buni» și «răi», ci una despre rău, despre stăpânirea generalizată și implacabilă a răului istoric. Rău care e totuna cu socialismul românesc, cu acest experiment monstruos la care a fost supusă toată populația țării. Și prin care a fost deformată fibra morală a întregii colectivități. Rău de care se putea apăra numai cine reușea să se extragă și să plece. Fiindcă lupta unui ins singular cu sistemul întreg nu avea, practic, nici o șansă. Bine scrisă și tulburătoare, Exercițiu de sinceritate este o mărturie cât se poate de importantă despre trecutul nostru apropiat și despre căile alchimice de forjare a individualității.” (Ioana Crăiuțu)

„O carte mică, dar ce mare e plăcerea nu doar s-o citești, ci să întâlnești înțelegerea celui ce-ți vorbește din aceste pagini cernite, o elegie pentru propria ta viață îngropată în povestea lui Mihai.” (Vasile Popovici)