Biografii - Memorii & Jurnale

Václav Havel (1936–2011) a fost scriitor, filosof, disident și om politic ceh, precum și unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe.

Personalitate complexă, Václav Havel a marcat destinul poporului său, oferind un exemplu statelor din Europa Centrală și de Est. A lăsat drept moștenire generațiilor viitoare nu doar amintirea disidenței, a preluării puterii politice și a conturării unei căi democratice și juste, ci și creația sa eseistică și dramaturgică, ce va sta în picioare pentru mult timp ca parte a patrimoniului cultural european.

"Nimic nu poate schimba faptul ca am trait, am fost eu, chiar daca pentru atat de scurt timp" isi spune Barbellion "intr-unul dintre cele mai emotionante jurnale scrise vreodata". H.G. Wells, Raymond Queneau sau Emil Cioran erau fascinati de "Jurnalul unui om dezamagit". Autorul a fost comparat cu Joyce si Kafka. Cartea facea furori printre intelectualii romani din interbelic.

WILL SMITH este actor, producător și muzician, de două ori nominalizat la Premiile Academiei Americane de Film și câștigător al premiilor Grammy și NAACP, cu o carieră diversă ce cuprinde filme, seriale de televiziune și albume multiplu câștigătoare ale discului de platină. Este deținătorul a numeroase recorduri de vânzări, printre care recordul pentru cele mai multe filme consecutive (opt) cu încasări de peste 100 de milioane de dolari. El și soția lui au înființat Will & Jada Smith Family Foundation, cu scopul îmbunătățirii calității vieții prin asigurarea resurselor esențiale pentru accelerarea inițiativelor care se concentrează asupra dezvoltării individuale și colective în domenii precum educația, emanciparea socială, sănătate și bunăstare, și sustenabilitate.

 

MARK MANSON este autorul best-sellerurilor New York Times – Arta subtilă a disperării și Arta subtilă a nepăsării. Cărțile lui Manson au fost traduse în peste cincizeci de limbi, acumulând vânzări de peste douăsprezece de milioane de exemplare în toată lumea. Manson coordonează una dintre cele mai mari platforme online dedicate dezvoltării personale, markmanson.net, având peste două milioane de cititori lunar și jumătate de milion de abonați.

H.C. ANDERSEN (1805‒1875), scriitor danez, autor de nuvele, romane, poeme, piese de teatru, memorii de călătorie (care toată viața a refuzat să semneze cu prenumele întreg, Hans Christian, folosindu-și doar inițialele), este celebru mai ales pentru basmele sale, traduse în peste o sută de limbi. Dar Andersen a fost și un călător pasionat, cu spirit de aventură, care nu s-a oprit la Italia (obișnuita călătorie a epocii romantice), ci a trecut mai departe spre sud, notându-și cu empatie și umor sec danez impresiile din locuri până atunci prea puțin cunoscute europenilor. A scris astfel mai multe volume, îmbinând descrierea cu documentarul, pasaje filozofice, poezii, legende și ficțiune pură, într-un amestec foarte personal (ilustrat uneori prin propriile schițe și desene sugestive). Pe lângă memoriile de călătorie în munții Harz (1831), Suedia (1851), Spania (1863) și Portugalia (1866) și autobiografiile sale, referitoare și la călătorii, volumul de față (En Digters Bazar/Bazarul unui poet, 1842 ‒ publicat acum de Humanitas în ediție integrală) este cel mai cunoscut, fiind considerat o capodoperă a expresivității, pitorescului și detaliului poetic.

Gheorghe Ursu (1926‑1985), inginer constructor, scriitor și disident român. Din 1950 a lucrat la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. În 1944 a debutat în literatură în cotidianul Ecoul, în pagina literară realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca și Ion Caraion. În 1971, Editura Litera i‑a publicat volumul de versuri Mereu doi, cu un cuvânt înainte semnat de Nina Cassian. În perioada 1969‑1982 a făcut mai multe excursii în Occident, în timpul cărora a intrat în legătură cu disidenți români, printre care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. În toți acești ani a devenit un critic vocal al abuzurilor regimului comunist, inclusiv prin scrisori care au fost citite la postul de radio Europa Liberă. Pe 21 septembrie 1985 a fost arestat pe motiv că ar fi deținut valută. De fapt, a continuat să fie anchetat violent de Securitate pentru „intensă activitate de propagandă dușmănoasă prin acțiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propagandă reacționară din străinătate”. Pentru că a refuzat să se dezică de criticile aduse lui Nicolae Ceaușescu în scrisorile respective și să‑și trădeze prietenii, pe 17 noiembrie 1985 a fost ucis, prin tortură, de doi anchetatori din Direcția a VI‑a Cercetări Penale a Securității. Jurnalul intim care a stat la baza anchetei și pe care plănuia să‑l prelucreze literar și ulterior să‑l publice a fost confiscat și distrus de anchetatori împreună cu alte manuscrise (jurnalul cuprindea 61 de caiete cu însemnări zilnice din perioada 1949‑1984).

DAVID CHANG este chef și fondatorul Momofuku Noodle Bar. Din 2004, anul în care a deschis restaurantul la New York, a primit șase premii James Beard, printre care și pentru cel mai bun chef. A fost nominalizat pe lista celor mai importante 100 de personalități a revistei Time. În 2018, David a înființat Majordomo Media și a lansat podcastul The Dave Chang Show. Este gazda a două documentare de pe Netflix, Ugly Delicious și Breakfast, Lunch & Dinner.

Sara Gay Forden a locuit în Milano 22 de ani, perioadă în care a lucrat ca jurnalist specializat în economie și industria modei, aflată în plină creștere. A colaborat cu reviste precum: The International Herald Tribune, W Magazine, The Wall Street Journal, Womenʼs Wear Daily și Bloomberg News. A urmărit îndeaproape ascensiunea spectaculoasă a unor nume precum Gucci, Armani, Versace, Prada și Ferragamo, care s-au transformat din ateliere de familie în branduri cunoscute la nivel mondial. A lucrat mai bine de doi ani pentru definitivarea acestei cărți, analizând atât istoria companiei, cât și pe cea a familiei. A corespondat cu Patrizia Reggiani după ce aceasta a fost arestată pentru uciderea lui Maurizio Gucci și s-a aflat în sala de tribunal pe toată durata procesului, care a durat cinci luni. În prezent, lucrează la Bloomberg News din Washington, D.C., unde conduce o echipă de jurnaliști specializați în analiza piețelor de capital și a provocărilor cu care se confruntă companiile Big Tech, precum Amazon, Facebook și Google.

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

Henry Ford (n. 30 iulie 1863 – d. 7 aprilie 1947) a fost fondator al industriei americane de automobile, a intemeiat Ford Motor Company (1903), autor al unui nou mod de organizare a productiei industriale, cunoscut sub denumirea de fordism.

Henry Ford s-a nascut pe data de 30 iulie 1863, in districtul Wayne, Michigan. Fiul unor emigranti irlandezi, Mary si William Ford, care s-au stabilit la o ferma in Dearborn, isi ajuta tatal cu gospodaria, si urma scoala intr-o cladire cu o singura clasa. Cu toate acestea, Ford nu a fost atras nici de scoala, nici de viata de la ferma si, la varsta de 16 ani, a plecat la Detroit pentru a-si gasi o slujba.

S-a angajat ucenic la un atelier auto, unde a invatat totul despre motorul cu ardere interna. Dupa cativa ani in care a invatat aceasta meserie, Ford s-a intors la ferma, la familia sa, si a lucrat part-time pentru Westinghouse Engine Company. Ford si-a deschis propriul atelier auto la ferma sa si a inceput sa repare motoare si masini. In aceasta perioada, Ford s-a indragostit de Clara Bryant, cu care s-a casatorit in 1888.

Henry Ford, dupa cateva experimentari cu vehicule power-driven el s-a dus in 1890 in Detroit si a lucrat ca mecanic si inginer cu Edison Company. Ford va continua sa lucreze in timpul sau liber iar in 1896 va finaliza primul sau automobil. Renuntand la Edison Company in 1899 el va deschide Detroit Automobile Company.

Un dezacord cu asociatii l-a lasat pe Ford sa organizeze in 1903 o companie Ford Motor Company in parteneriat cu Alexander Malcomson, James Couzens, si fratii Dodge. In 1907 el va cumpara actiunile asociatilor sai, astfel ca familia Ford va ramane la conducerea companiei.

Cand, in 1903, Henry Ford si-a deschis afacerea de la Detroit, tot ce-si dorea era sa produca si sa vanda masini. Si timp de 19 ani a vandut numai un singur fel de masina: cunoscutul Model T. Dar intr-un numar impresionant: 15.500.000, jumatate din productia mondiala. Linia sa de asamblare, de-a dreptul revolutionara, i-a permis sa vanda masinile la un pret la care putea sa aiba acces o familie americana cu venituri medii. Celebrul constructor de automobile a reusit performanta de a dubla salariile muncitorilor simultan cu reducerea orelor de lucru. Ceea ce pana atunci era doar o jucarie pentru capriciile celor bogati a devenit, gratie lui Henry Ford, o necesitate a vietii cotidiene, fericind lumea cu autostrazi, statii de benzina si ambuteiaje.

Prin diferite optimizari, in special la linia de asamblare, prin realizarea unor standarde pentru masini, Ford a reusit sa o ia inaintea celorlalti competitori cu o masina ieftina, standardizata.

Noroi înghețat este o carte pe care Avital Baruch a scris-o după ce și-a dedicat șase ani de documentare, cercetând istoria Holocaustului din România, în special a deportărilor în Transnistria. Este un memorial literar închinat mătușii, bunicului și străbunicii ei, victime ale Holocaustului, care nu au avut parte de o înmormântare cuvenită. Despre autor: AVITAL E. M. BARUCH s-a născut în 1957 la Haifa, în Israel, unde a și copilărit. A studiat matematică și științele educației la Universitatea din Haifa, iar apoi s-a calificat și a lucrat ca expert contabil. În anii 1990 s-a mutat în Anglia, unde a studiat antropozofie, pedagogie Waldorf și dinamică spațială. A predat 15 ani într-o școală de tip Waldorf, atât pentru copii cu nevoi speciale, cât și în învățământul general.

Greenlights. Undă verde – precum un semafor cu toate culorile verzi – adună primii cincizeci de ani ai lui Matthew McConaughey: „un album, o antologie, o poveste a vieții mele de până acum… o scrisoare de dragoste. Adresată vieții". Dar și „cum să obții mai mult „Da" într-o lume plină de «Nu» și cum să recunoști momentele în care un «Nu» ar putea să fie de fapt un «Da»". Pentru că lumina roșie devine în cele din urmă verde. Pentru că cel care juca mereu fără cămașă în comedii romantice a devenit în cele din urmă un actor câștigător de Oscar. În Greenlights. Undă verde, McConaughey dezvăluie că a făcut sex pentru prima dată după ce a fost șantajat când avea 15 ani și a fost molestat
la 18 de un bărbat în interiorul unei dube, după care a fost bătut până și-a pierdut cunoștința. Fraze ce impresionează, dar adevărul este că, odată ce le-ai citit, îți dai seama că memoriile actorului texan vorbesc despre altceva. Aceste două fraze nu sunt detaliate în restul cărții. Pentru că, un caz rar în panorama de astăzi, McConaughey nu suferă de
victimizare patologică: „Nu m-am considerat niciodată o victimă", se grăbește el să precizeze. „Am multe dovezi care arată că lumea conspiră ca eu să fiu fericit. "

Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.
Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.
Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.
Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.

Capitolele vieţii noastre de zi cu zi din comunism:
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă; Oraşul nostru iubit; La serviciu; La muncă voluntară şi patriotică; Timp liber; Sărbători noi şi vechi; În călătorie; Oficiale; Scăpate de sub control; Cozile; Administrative, instituţionale; Şcoală; Facultate; La munci agricole; În vacanţă, în concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum staţi?; Mâncare şi băutură; Haina face pe om; Diverse.

MARINA ALMĂŞAN este un cunoscut om de televiziune, însă cariera ei ascunde şi numeroase antecedente în ale scrisului. În studenţie a fost, timp de trei ani, redactor-şef la revista Academiei de Studii Economice, iar în perioada pre-decembristă a avut multiple colaborări în presa vremii, la revistele Viaţa studenţească, Scânteia tineretului, Contemporanul, Urzica, şi a obţinut numeroase premii literare. După decembrie '89, deşi a fost aproape în totalitate absorbită de televiziune, a continuat să cocheteze cu scrisul. Dincolo de numeroase scenarii pentru filme documentare şi show-uri de televiziune, în 2004 publică, la Editura Niculescu, un volum pentru copii - Cele şapte păţanii ale lui Victoraş. În perioada 2008-2010, deţine o rubrică permanentă în ziarul Adevărul de duminică, intitulată "Destăinuiri". Din toamna anului 2011, acceptă propunerea omului de afaceri timişorean Georgică Cornu de a susţine o rubrică permanentă în săptămânalul acestuia, Mehedinţeanul. Începând din 2012 are o rubrică permanentă în ziarul Ring.

Macarie Drăgoi (la Botez, Marius-Dan), născut la 9 mai 1977 în Căianu Mic, jud. Bistriţa-Năsăud. Absolvent al Facultății de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996-2000); studii aprofundate, secţia Teologie-Istorie, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca (2000-2001) şi studii de specializare la universităţile Leeds şi Durham (2004-2005). Doctor în Teologie și în Istorie. A fost secretar al mitropolitului Bartolomeu Anania (1998-2003), redactor la Radio Renaşterea din Cluj-Napoca (1999-2002) şi Radio Reîntregirea din Alba Iulia (2003-2005). În perioada studiilor în Anglia a întemeiat prima parohie românească din nordul Marii Britanii, la Mirfield-Leeds. La 5 martie 2008 a fost ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sfântul Sinod al BOR. În prezent, îi păstorește pe românii ortodocși din Europa de Nord, pentru care a înființat noi parohii cu mai multe biserici proprii și centre cultural-catehetice. A întemeiat Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, Centrul de pelerinaje „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești” și alte centre social-filantropice. A pus bazele noii reviste eparhiale bilingve Candela Nordului și ale editurii Felicitas, a înființat distincția pentru mireni și clerici „Crucea Nordului” și alte decorații episcopale. În 2010, împreună cu ierarhii și teologii ortodocși din Stockholm, a întemeiat Centrul de Studii Ortodoxe din capitala Suediei, cu o editură proprie, Anastasis. A publicat numeroase studii pe teme teologice, istorice şi etnologice, precum şi articole, recenzii şi interviuri în periodice bisericeşti şi de cultură.

Imagine simbolică a jucătoarei de tenis din ultimele decenii, Serena are în prezent de dus bătălii pe mai multe fronturi – împotriva propriei vârste, a accidentărilor, a adversarelor aproape cu douăzeci de ani mai tinere decât ea, la toate acestea adăugându-se și noile ei responsabilități în calitate de mamă.

Gerald Marzorati reușește să contureze statutul incontestabil al Serenei de cea mai bună jucătoare de tenis a tuturor timpurilor și totodată de pop icon – este prezent la toate meciurile, îi urmărește jocul, discută cu ea, cu antrenorul ei, cu adversarele ei, cu foste sau actuale jucătoare de top. Rezultatul este un tablou care cuprinde toate zonele în care personalitatea Serenei Williams are astăzi un cuvânt de spus.

„Sper că, după ce veți citi această carte, veți putea să vă plimbați mai liniștit prin cronica virtuală a vieții voastre, care cred că vă va invita în copilărie, la bunii prieteni de demult, în locurile tainice și romantice ale primelor sărutări în care întâmpinați odinioară zorii și primăverile. M-am străduit, în măsura în care e cu putință, să fiu obiectiv, să reproduc multe momente prin negura vremii, care nu se limitează la întorsul filelor calendarului, ci ne mai și atrage în vâltoarea ei și ne revine o luptă grea pentru a ne menține în zona ei de atracție, ca să nu fim aruncați în niciunde. Sper foarte mult că în timpul acestei plimbări o să vă scoateți ochelarii fumurii de pe ochi și căștile din urechi și o să le oferiți receptorilor ființei voastre să capteze informațiile care sunt produsul vieții mele imperfecte, dar foarte interesante și bogate în evenimente.” (Eugen Doga)

„ ... este profund ca un poem, complex ca un roman, pasionant ca un film de acţiune şi înţelept ca o sutra. Andrei regăseşte aici nu doar vocea lui românească, ci însăşi românitatea sa, rădăcinile sale sibiene care coboară mult sub istoriile de familie, în vise şi arhetipuri. Se revede pe sine însuşi, se pipăie pe sine insuși ca un supravieţuitor al unei explozii, căutând eventualele răni şi schije. Se bu-cură că e încă viu. Îşi studiază cu aceeaşi minuţie exuberantă viciile şi virtuţile, triumfurile şi dezastrele, într-un exerciţiu de sinceritate care-ţi taie răsuflarea. Îşi expune credinţele cosmice şi cele domestice acordându-le exact aceeaşi atenţie înfiorat-amuzată. Citind, ai sentimentul unui om care respiră în respiraţia cosmosului, rămânând totuşi un accident unic, irepetabil al lui. Andrei Codrescu a scris romane, articole, texte pentru radio, a regizat filme şi a condus reviste, dar fundamental el rămâne un mistic şi un poet, înfipt în inima culturii americane ca un al doilea Allen Ginsberg.

   Căci America, ţara tuturor utopiilor, a tuturor excentricităţilor, trăieşte în aceste dialoguri în toate dimensiunile ei, văzută pe rând sociologic, politologic, fenomenologic şi mai presus de orice postmodern-poetic, ca un carusel din a cărui rotire, măreaţă şi derizorie, n-ai mai vrea să cobori niciodată.

   Pe Andrei Codrescu nu poţi decât să-l crezi, oricât de absurde, de neverosimile ar fi unele fapte povestite de el. Cred literalmente (așa cum cred Biblia) că s-a fotografiat pe sine însuşi copil când a revenit în ţară după Revoluţie. Cred literalmente că o mică prostituată i-a şoptit într-un bar un text al unui mare iluminat, pe care poetul abia îl scrisese-n computerul său cu câteva minute înainte. Fiindcă Andrei a trăit întotdeauna, asemeni celor mai buni dintre noi, în burta unui mare poem escatologic. Din el a transcris, dezordonat şi halucinat, «a heap of broken images»: cărţile, filmele, poeziile, utopiile şi nebuniile sale. Cum este şi această carte, ce va fi pentru cititorul român o recuperare şi-o revelaţie." (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

Ceea ce stimez mai mult la Eugen Simion este faptul că-şi duce viaţa la altitudinea pe care i-au sugerat-o munţii ce i-au înconjurat copilăria. Zilele lui se petrec într-o severitate mirosind a brazi şi mângâiate cu adieri melancolice venind din podgoriile pline de arome ale Prahovei. Critic literar de primă linie, tânărul meu prieten (e mai mic decât mine cu un an) s-a instalat încă din adolescenţă în falanga celor care impun valoarea şi o susţin. A ocolit cu îndrăzneală uimitoare, chiar şi în vremurile cele mai de netrăit, să se pronunţe favorabil în sprijinul mediocrităţii de orice fel. Solitudine nebunească, retragere în unghiul primejdiei care, vai de cei ce-o practică!, la români se schimbă totdeauna într-o pată pe existenţă, devenind ţinta ideală pentru mitraliorii sau puşcaşii marini situaţi când de-a dreapta, când de-a stânga bisericii din curtea palatului Cotroceni. Însingurarea l-a mâhnit, dar nu l-a speriat niciodată, şi cu atât mai puţin azi, când are „cui spune la poveşti cu împăratul Roşu”. Eugen Simion face parte din vuietul de vechime al acestui neam, cel care răzbate din legănarea brazilor şi a valului izbind în malul tuturor râurilor noastre. Fascinanta nobleţe a Cuvântului apărând Cuvântul ca să învingă Timpul şi să atingă nemurirea.

Fănuș Neagu

~ Oliver tace preț de câteva momente, reflectând la acel ultim gând, concentrându‑se pe sushi. „Peste toate eșecurile mele și suicidul care probabil va termina cu toate, eu am sentimentul că totuși m‑am dezvoltat, că aș fi diferit la 50 de ani față de cum eram la 40, la 40 decât eram la 30. Nu știu cum suportă cei care nu se dezvoltă.“

Cum consideră el că s‑a dezvoltat?

„Eu cred că sunt mai profund. Sunt mai conștient de profunzimi și abisuri și de ceea ce cu siguranță am simțit și trăit, deși este dificil de exprimat în cuvinte.“ Face o pauză, oftează. „Dar, firește, de fapt nu am mers înainte. Eu am mers înapoi. Sunt într‑o stare mai nefericită cu fiecare deceniu.“ ~

Lawrence Weschler