Biografii - Memorii & Jurnale

Traian Lalescu (1882 - 1929 ) a fost un academician și matematician român, profesor universitar la București și la Timișoara.

A fost primul rector al Școlii Politehnice din Timișoara. Personalitate proeminentă a școlii matematice românești.

Are contribuții în multiple domenii ale matematicii pure și aplicate. Este unul din fondatorii teoriei ecuațiilor integrale. A lăsat numeroase studii în domeniile ecuațiilor funcționale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii.

Katherine May scrie atât ficțiune, cât și nonficțiune, printre cărțile sale numărându-se romanul The Whitstable High Tide Swimming Club (2018) și The Electricity of Every Living Thing: A Woman’s Walk in the Wild to Find Her Way Home (2019), un memoir despre sindromul Asperger. A coordonat programul de Creative Writing la Canterbury Christ Church University și, de asemenea, a ținut cursuri de scriere pentru Tate Britain și National Gallery. 

De-a lungul timpului a scris numeroase articole și eseuri pentru diverse publicații, precum: Times, Good Housekeeping, New York Times, Cosmopolitan sau Psychologies.

Locuiește pe țărmul mării în Whitstable, Maria Britanie, și este o mare iubitoare a traiului în aer liber.

Memoir-ul său, Iernile sufletului. Despre tihnă și refugiu în perioade dificile (Wintering: The Power of Rest in Difficult Times), a apărut în 2020 și a fost bestseller New York Times.

JUNG CHANG s‐a născut la Yibin, în provincia Sichuan, din China, în 1952, în familia unui membru de seamă al Partidului Comunist. La vârsta de paisprezece ani, în perioada de început a Revoluției Culturale, s‐a înscris în Gărzile Roșii, din care a făcut parte pentru scurtă vreme, până când a ajuns la concluzia că acțiunile membrilor erau prea violente. Când tatăl său a pierdut încrederea regimului, întreaga familie a fost umilită public, ostracizată și a trebuit să renunțe la stilul de viață de până atunci.

După implicarea ei în Gărzile Roșii, Chang a ajuns să lucreze câțiva ani ca agricultor, apoi ca „doctor desculț“, ca oțelar și electrician (profesii pentru care politica vremii nu cerea vreo calificare prealabilă). Când s‐au redeschis universitățile, a devenit studentă la engleză și, mai târziu, a obținut gradul de asistent în Universitatea Sichuan. Înțelegând uriașa discrepanță dintre viața academică și cea de activist comunist, a făcut eforturi și a reușit să plece din China în 1978, cu o bursă. Apoi a obținut o diplomă în lingvistică la Universitatea York, devenind în 1982 primul cetățean al Republicii Populare Chineze care finaliza un doctorat într‐o universitate britanică.

Împreună cu soțul ei, Jon Halliday, de profesie istoric, a scris o biografie a lui Mao Tze Dong, care a apărut în 2005.

Abia când am jucat CLOVNII la un spital de boli nervoase am izbutit să răspund la întrebarea De ce m-am făcut actor, oare? 

Am știut atunci că a fi Actor înseamnă a alege între cinismul Bufonulului și generozitatea Clovnului. Știu că am fost de multe ori Bufon, că mi-am trădat adesea Actorul, dar știu că nu m-am abătut deloc de la speranța că pot gândi și simți ca un Clovn! Asta mi-a dat tăria să rezist!

Cristiana Belodan a venit pe lume în Caracal, într-o familie de preot, pe 19 septembrie 1982. Copilăria și adolescența și le-a petrecut pe meleaguri caracalene, iar anii de studenție pe urmele lui Blaga, la Sibiu. Și-a urmat visul de a lucra în agenții de publicitate, în București. După aproape 15 ani de carieră în advertising, a reușit să pună în pagină un alt vis: scrierea primului volum de amintiri, Dilibau.

Dion Leonard este un ultramaratonist și speaker motivațional australian care trăiește în Edinburgh. A participat la unele dintre cele mai dure ultramaratoane din lume, în regiuni inospitaliere, inclusiv în nemilosul deșert Sahara din Maroc și în deșertul Kalahari din sudul Africii. Întâlnirea cu Gobi a fost un punct de cotitură în viața sa sportivă. În afară de cărțile care o au ca protagonistă pe Gobi, a scris o carte despre o pisică – Lara the Runaway Cat (2019).

Helen Macdonald este scriitoare, poetă, ilustratoare și naturalistă, cercetător afiliat al Departamentului de Istoria și Filozofia Științei al Universității Cambridge. Fost bursier al Jesus College, Cambridge, a lucrat ca șoimar profesionist și s-a implicat în numeroase proiecte europene de cercetare și protejare a păsărilor de pradă. După ce a debutat ca poetă, în 2001, cu volumul Shaler's Fish, a publicat în 2006 Falcon, o istorie culturală a șoimăritului.

A devenit cunoscută după publicarea volumului U de la uliu (H is for Hawk, 2014), un memoir despre suferința provocată de moartea tatălui său și încercarea de a o depăși prin adoptarea și îmblânzirea unui uliu porumbar. Cartea a devenit bestseller foarte rapid, câștigând în anul apariției Samuel Johnson Prize și Costa Book Award, iar drepturile de publicare au fost vândute în peste 30 de țări.

Cea mai recentă carte a sa, Vesper Flights, a apărut în 2020 și este o colecție de eseuri scrise pentru rubrica ei din New York Times Magazine despre relația oamenilor cu natura. Cartea a fost aleasă Amazon Best Book of August 2020 și a fost nominalizată la Goodreads Choice Awards 2020.

„Animalele nu există pe lume ca să ne învețe pe noi tot felul de lucruri, dar asta e ceea ce au făcut întotdeauna și cele mai multe lucruri pe care le învățăm de la ele sunt cele pe care credem că le știm despre noi.“
Helen Macdonald

Născută în Rochester, New York, Abby Wambach a crescut în suburbia Pittsford din Rochester. Este mezina unei familii cu șapte copii și a început să joace fotbal la vârsta de patru ani, încurajată de frații și surorile ei. Este dublă medaliată la Jocurile Olimpice și câștigătoare a Cupei Mondiale FIFA pentru fotbal feminin. Locuiește în Florida, împreună cu soția sa, Glennon Doyle – la rândul ei autoare de bestseller-uri –, și trei copii.

AYELET TSABARI s-a născut în Israel într-o familie de origine yemenită. După efectuarea stagiului militar obligatoriu, a călătorit mulți ani prin Europa, Asia și America de Nord. În 1998 s-a stabilit în Vancouver, unde a studiat filmul și fotografia la Capilano University. A regizat două filme documentare, unul dintre ele fiind premiat la Palm Spring International Short Film Festival. A început să scrie în limba engleză în 2006. A studiat scrierea creativă la Simon Fraser University, la Guelph University și la University of King’s College. Este în prezent profesor de scriere creativă la aceste din urmă două universități și la Universitatea din Tel Aviv. Prima ei carte, The Best Place on Earth (Cel mai bun loc de pe pământ), a fost distinsă cu premiile Sami Rohr și Edward Lewis Wallant, ambele destinate scriitorilor de limbă ebraică. Arta de a-ți lua rămas-bun, cel de-al doilea și cel mai recent volum al său, a primit Canadian Jewish Literary Award și a fost finalistă la The Vine Awards și la Hilary Weston Writers’ Trust Prize. A fost numită cartea anului 2019 de Apple Books, Kirkus Reviews și CBC.

Tot mai mult și tot mai îndreptățită, mărturia unei generații, care a trăit din plin sub comunism și care își istorisește destinul cu sinceritate și fără încrâncenări, devine o zestre istorică de care prezentul este chemat să țină seama.

Un capitol cu totul special al anilor de comunism românesc îmi pare a fi cel al organizației de tineret – UTM devenită UTC – unde, pentru mult timp, liderul de necontestat a fost Nicu Ceaușescu și unde toți cei care mi l-au evocat i-au creionat profilul de„comunist de omenie”, deschis ideilor noi și, ca urmare, adversar al obtuzității partinice. în apropierea acestui fiu al lui Nicolae Ceaușescu au stat oameni pe care i-am cunoscut bine după 1989 și cu care am colaborat în funcțiile mele publice, ca președinte al Radioteleviziunii, mai apoi ca ministru al Culturii și Cultelor.

Unul dintre ei este, cu certitudine, Ion Moraru, a cărui „mărturisire” poate fi citită aici. Onest și detaliat, el ne istorisește momente cruciale și puțin știute ale organizației de tineret, iar paginile dedicate lui Nicu Ceaușescu – cel hulit și întemnițat – sunt de-a dreptul impresionante. Mai mult, ele dovedesc că Ion Moraru, martor al unei epoci, este un caracter ferm, prob și profund credibil.

Am citit aceste pagini despre o tinerețe activă, având înainte chipul lui Ion Moraru adult, activ într-un guvern postdecembrist și într-un parlament superior celui de astăzi, mai apoi prosper om de afaceri, inițiator de școală modernă bucureșteană. Și, trăgând o linie, făcând un bilanț, pot afirma că eroul cărții acesteia este, cu adevărat, un „învingător”.

Acad. RĂZVAN THEODORESCU

„Aveam 25 de ani când m-am apucat, ca-n Voltaire, să-mi lucrez grădina și când am descoperit că tot ce e firesc e miracol. Cred că este cea mai mare descoperire pe care am făcut-o în viață. În afară de sentimentul că nu sunt niciodată singură, această recunoaștere continuă a minunii este pentru mine definiția lui Dumnezeu.

Înrudirea mea cu Eminescu și Blaga este de natură mai mult spirituală decât stilistică. Așa cum toată lumea observa în copilărie că semăn cu bunicul, deși el era un țăran bătrân, iar eu o fetiță născută la oraș, sunt mândră că semăn cu ei, deși aparținem fiecare altui fragment al istoriei poeziei, pentru că, de fapt, nu paginile, ci sufletele noastre seamănă.

Cred că a fi liber oricând și oriunde înseamnă a gândi totul cu propriul tău cap, a supune totul spiritului tău critic, fără a accepta controlul nici unei cenzuri, oricât de corecte. Libertatea este refuzul fiecărui om, în fiecare clipă, de a lăsa pe altul să gândească în locul său.

Eram destul de mică atunci când mi-am dat seama că este mult mai simplu să fii bun decât să fii rău. Am avut întotdeauna un fel de mirare amestecată cu milă față de cei ce făceau rău, când asta presupunea efortul de a-l face. Cu timpul, am ajuns să cred că omul – care se naște bun – trebuie doar să aibă grijă de acest dar primit la naștere, să nu-l piardă, să nu-l degradeze, să-l exerseze ca pe orice talent care, neexersat, dispare.“ — ANA BLANDIANA

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye (2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă, Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020).

MARIA A ROMÂNIEI (1875–1938), născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoata reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii; principesă moștenitoare ca soție a principelui moștenitor al tronului României, Ferdinand, apoi regină a României, alături de regele Ferdinand I „Întregitorul”.

SULEIKA JAOUAD este scriitoare și jurnalistă. S-a născut la New York dintr-un tată tunisian și o mamă elvețiană. A urmat studii muzicale la Juilliard, și-a obținut licența cu brio la Princeton University și a absolvit masteratul în literatură la Bennington College. La 22 de ani s-a mutat la Paris din dorința de a deveni corespondent de război. Visurile i-au fost însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie. Au urmat patru ani de tratamente pe patul de spital, despre care Suleika Jaouad a scris o serie de articole pentru New York Times intitulată Life, Interrupted, distinsă cu Premiul Emmy. Alte articole ale ei au fost publicate în The New York Times Magazine, The Atlantic, The Guardian, Vogue, Paris Review, Los Angeles Times, Glamour și pe site-ul NPR. Este, de asemenea, un speaker de mare succes. Discursul ei TED a fost unul dintre cele mai populare în 2019, înregistrând aproape 5 milioane de vizualizări. A creat platforma Isolation Journals, cu peste o sută de mii de membri, menită să încurajeze creativitatea și sentimentul de comunitate în vremuri de pandemie. A fost consilierul lui Barack Obama în probleme referitoare la cancer și a primit mai multe distincții pentru efortul ei de a-i susține pe cei care se luptă cu această boală. | www.suleikajaouad.com

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Studii de engleză, franceză (Iaşi) şi istorie (Paris). A predat la University of Michigan, Ann Arbor; Universitatea din Bucureşti; Central European University, Budapesta (unde a fost şi prorector academic, şef de departament, director fondator al Pasts, Inc., Center for Historical Studies) etc.; cercetări la institute de studii avansate (Bielefeld, Stanford, Berlin, Essen, Viena), în alte universităţi şi instituţii. A coordonat proiecte şi reţele de cercetare, colecţii de carte; a fost în conducerea unor instituţii, organisme profesionale (membru în biroul Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice), publicaţii, fundaţii; a (co)organizat conferinţe, colocvii, seminare, şcoli de vară etc. A publicat între altele cinci volume de autor (unul la Paris), şase de convorbiri, şapte coordonate (unele în colaborare), şapte traduse din franceză şi engleză (cu Mona Antohi). Membru în Academia Europaea.

Jean‑Jacques Askenasy (n. 1929) este profesor de neurologie la Facultatea de Medicină Sackler şi la Facultatea de Drept Buchmann ale Universităţii din Tel Aviv. A fost elev la Paris şi Craiova, a studiat Medicina la Timişoara şi Cluj, şi‑a luat doctoratul la Bucureşti. S‑a perfecţionat după emigrare în Israel, New York şi Paris. A părăsit România în 1972, dar revine frecvent aici din anii 1990. Este membru în conducerea a numeroase societăţi internaţionale, comitete editoriale şi asociaţii de profil, a primit decoraţii, premii şi distincţii în mai multe state. Membru de onoare al Academiei Române. Specialist cu reputaţie internaţională, cu o practică clinică vastă (pacienţii săi de toate naţionalităţile şi confesiunile sunt şi oameni săraci, şi milionari; şi militari răniţi, şi preşedinţi de stat etc.) şi o carieră savantă îndelungată, a publicat în cele mai importante reviste medicale, semnând şi numeroase cărţi de biosemiotică, despre somn, creier, violenţă şi conştiinţă, teoria relaţiei cunoaştere‑conştiinţă, memorii, publicistică.

Mila s-a născut în departamentul francez Isère. În momentul cînd a izbucnit „scandalul Mila” (18 ianuarie 2020), avea 16 ani şi era elevă la liceul Léonard de Vinci din Villefontaine. În prezent, trăieşte împreună cu părinţii ei sub protecţia poliţiei.

Forugh Farrokhzād (1935-1967) este cea mai mare poetă iraniană modernă. S-a născut la Teheran, într-o familie cu șapte copii. După studii primare și secundare, se căsătorește, în 1950, cu Parviz Șāpur, fiul cel mic al mătușii maternale. În 1952, se naște unicul lor fiu, Kāmyār, care, dupā divorțul părinților, în 1955, rămâne în custodia tatălui. După divorț, în 1958, îl cunoaște pe marele scriitor, cineast și producător de film Ebrāhim Golestān, devenind secretar al studioului „Golestān Film”. Pe lângă alte scurtmetraje, realizează celebrul film documentar Casa este neagră (despre leprozeria de lângă Tabriz), prilej cu care îl înfiază pe Hosein Mansuri, copilul de șase ani al unei familii de leproși, neatins de teribila boală. Colaborează la diverse publicații, scrie poezie și proză, amintiri din călătorii, critică literară, joacă în piese de teatru și în filme, participă la diverse festivaluri și simpozioane, luptă pentru emanciparea femeii musulmane, e extrem de activă în viața socială și culturală. Moare la 14 februarie 1967, în urma unui cumplit accident rutier, neelucidat încă. A publicat volumele de versuri: Captivă (1952), Zidul (1956), Revolta (1958), O altă naștere (1963), Să dăm crezare începutului de anotimp rece (postum).

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

LAURA IONESCU [LULUTS] s-a născut în 1990 la București. A urmat în paralel cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și pe cele ale Facultății de Istorie, specializându-se în microistorie – cu licență și disertație despre jurnalismul de război. Lucrează de peste treisprezece ani în publicitate și a primit pentru ideile sale o mulțime de premii naționale și internaționale. 

Este speaker TedX, a scris, printre altele, în Decât o Revistă și Revista de Povestiri și a publicat în antologia de texte Ea. Perspective feministe asupra societății românești, apărută în 2018 la Editura Curtea Veche. În prezent este copywriter freelancer, trainer în comunicare pentru ONG-uri și locuiește tot în București, în casa unei pisici tărcate, cu ochi șpanchi, pe nume Olenka.

ZE’EV ROSENKRANZ s-a născut în 1961 la Melbourne (Australia). A urmat cursurile Universității Ebraice din Ierusalim, unde, ulterior, a îndeplinit funcția de custode al Arhivelor „Albert Einstein”. În prezent, este editor coordonator și director adjunct al Proiectului „Documentele Einstein” din cadrul Institutului de Tehnologie California. Este autorul lucrărilor Albert through the Looking-Glass: The Personal Papers of Albert Einstein (1998), The Einstein Scrapbook (2002), Albert Einstein: privat und ganz persönlich (2004), Einstein Before Israel: Zionist Icon or Iconoclast? (2011), precum și editor al volumului intitulat The Berlin Years: Correspondence, May–December 1920, and Supplementary Correspondence, 1909–1920, apărut în 2005, în seria „The Collected Papers of Albert Einstein”.

Ennio Morricone

S-a născut la Roma în 1928. Este absolvent al conservatorului din orașul natal și diplomat în trompetă și compoziție. A excelat în toate formele de expresie muzicală, de la aranjamente în sectorul discografic, la compoziții pentru teatru, radio, televiziune și film. A compus mai mult de patru sute cincizeci de coloane sonore și mai mult de o sută de lucrări de musica assoluta. În anul 2007 i s-a decernat premiul Oscar pentru întreaga carieră, iar în 2016, premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală, la filmul The Hateful Eight, al lui Quentin Tarantino. S-a despărțit de noi la 6 iulie 2020.

* * *

Giuseppe Tornatore

S-a născut la Bagheria (Palermo) în 1956. Debutul în cinema are loc în anul 1986, cu filmul Il Camorrista (Mafiotul). Cunoaște consacrarea in­ternațională cu filmul Nuovo Cinema Paradiso, la care, pe lângă regie, sem­nează și scenariul. Filmului i s-a decernat premiul Oscar (1990), la sec­țiunea Cel mai bun film străin. Alte filme de succes au urmat: Una pura formalità (1994), La leggenda del pianista sull’oceano (1998), Malèna (2000), La sconosciuta (2006), Baarìa (2009), La migliore offerta (2013) și La corrispondenza (2016).

Charles Chaplin s-a nascut la Londra, pe 16 aprilie 1889. Amandoi actori de cabaret, parintii lui s-au despartit cand el avea trei ani. Tatal lui era alcoolic si avea sa moara la varsta de 37 de ani, iar mama avea sa sufere toata viata de o afectiune nervoasa severa. Charles si Sydney, fratele lui mai mare, au avut o copilarie grea, petrecand perioade intregi in aziluri pentru saraci. La zece ani, Charles s-a alaturat unei trupe de foarte tineri dansatori, iar ceva mai tarziu, a ajuns sa joace in spectacole de teatru, plecand in turnee si devenind repede vedeta a trupei de musical conduse de Fred Karno. In 1913, in timpul unui turneu in SUA, a fost recrutat de casa de productie Keystone si deja a doua comedie a sa, in care aparea Vagabondul, i-a adus consacrarea. A inceput sa joace in filme regizate de el insusi. Din 1916, s-a ocupat cu productia filmelor, pentru care a compus adesea si muzica. In 1919, impreuna cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks si D.W. Griffith, a infiintat United Artists, prin care a distribuit cateva dintre capodoperele sale: Parizianca, Goana dupa aur, Luminile orasului, Vremuri moderne, Dictatorul, Luminile rampei. La sfarsitul anilor ’40 a fost una dintre tintele vanatoarei de vrajitoare practicate de regimul McCarthy in SUA, iar in 1952, cand a plecat la Londra pentru premiera filmului Luminile rampei, i s-a interzis intoarcerea in SUA din cauza asa-ziselor convingeri comuniste. S-a stabilit la Corsier-sur-Vevey, in Elvetia, si a renuntat la cetatenia americana, devenind cetatean elvetian. S-a intors pentru scurt timp in SUA, in aprilie 1972, impreuna cu sotia sa Oona, pentru a primi un premiu Oscar si pentru a discuta despre cum vor fi redistribuite filmele sale, iar la acel moment a fost primit cu caldura. A fost una dintre personalitatile cele mai creative si mai influente din epoca filmului mut. Cariera sa a durat peste 75 de ani, din etapa victoriana si musical, ca interpret-copil, pana aproape de moarte, care a survenit la 88 de ani, pe 25 decembrue 1977. In 1999, American Film Institute l-a clasat intre cele mai mari 10 legende ale marelui ecran din toate timpurile.

VASILE BUMACOV s-a născut într-o lume a ocupației sovietice în care furtul de alimente era necesar pentru supravieţuire şi în care blatul era folosit în mod obişnuit pentru a obţine bunuri şi servicii, care se găseau în cantitate redusă sau pentru a eluda procedurile formale. Studiind la universitate şi devenind inginer mecanic, inventator şi profesor a ajuns să înţeleagă sistemul, încercând să ducă o viaţă cinstită pe cât a fost posibil într-o mlaştină de mită şi corupţie. Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, privatizarea rapidă şi schimbările frecvente de guvernare, lucrurile s-au înrăutăţit, instinctele cleptocratice ale birocraţilor lăsând puţine şanse ca ţara sa chinuită, Republica Moldova, să recreeze valori şi o societate bazată pe onestitate şi merit. Bumacov a ocupat funcţiile de viceministru şi ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare în cadrul a două guverne, a implementat multiple inovații şi reforme în sectorul agricol al ţării sale, a dezvoltat şi a implementat un important proiect de ajutor japonez de lungă durată şi a adoptat reforme majore în materie de siguranţa alimentelor şi industria vinului. De-a lungul drumului parcurs a întâlnit lăcomia indivizilor, precum şi a mafiei statului şi a partidelor de la guvernare şi şi-a făcut mulţi duşmani.

Călătorind şi muncind prin toată lumea, vorbitor a cinci limbi, Vasile Bumacov a scris povestea sa în weekendurile de la Tokyo, pe când era ambasadorul Republicii Moldova în Japonia.

VASILE BUMACOV s-a născut într-o lume a ocupației sovietice în care furtul de alimente era necesar pentru supravieţuire şi în care blatul era folosit în mod obişnuit pentru a obţine bunuri şi servicii, care se găseau în cantitate redusă sau pentru a eluda procedurile formale. Studiind la universitate şi devenind inginer mecanic, inventator şi profesor a ajuns să înţeleagă sistemul, încercând să ducă o viaţă cinstită pe cât a fost posibil într-o mlaştină de mită şi corupţie. Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, privatizarea rapidă şi schimbările frecvente de guvernare, lucrurile s-au înrăutăţit, instinctele cleptocratice ale birocraţilor lăsând puţine şanse ca ţara sa chinuită, Republica Moldova, să recreeze valori şi o societate bazată pe onestitate şi merit. Bumacov a ocupat funcţiile de viceministru şi ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare în cadrul a două guverne, a implementat multiple inovații şi reforme în sectorul agricol al ţării sale, a dezvoltat şi a implementat un important proiect de ajutor japonez de lungă durată şi a adoptat reforme majore în materie de siguranţa alimentelor şi industria vinului. De-a lungul drumului parcurs a întâlnit lăcomia indivizilor, precum şi a mafiei statului şi a partidelor de la guvernare şi şi-a făcut mulţi duşmani.

Călătorind şi muncind prin toată lumea, vorbitor a cinci limbi, Vasile Bumacov a scris povestea sa în weekendurile de la Tokyo, pe când era ambasadorul Republicii Moldova în Japonia.

Joseph Robinette Biden Jr. s-a născut în Scranton, Pennsylvania, la 20 noiembrie 1942, fiind primul dintre cei patru copii ai cuplului Catherine Eugenia Finnegan Biden și Joseph Robinette Biden Sr.

Absolvent al University of Delaware și al Syracuse Law School, s-a înscris în Partidul Democrat și, la numai 29 de ani, a devenit cel mai tânăr politician ales în Senatul Statelor Unite. Între 1973 și 2009 a reprezentat statul Delaware în Senat și a fost cel de-al 47-lea vicepreședinte al țării sale din 2009 până în 2017, în timpul mandatelor președintelui Barack Obama.

Deși a avut o viață marcată de tragedii personale, pierzându-și, pe rând, soția, fiica și fiul, și-a îndeplinit cu tărie de caracter și cu devotament misiunea de senator al statului Delaware timp de 36 de ani, făcând față celor mai mari provocări din istoria americană. Printre politicile pe care le-a susținut și le-a impus se numără unele de o importanță majoră pentru cetățeni, precum reglementările împotriva violenței domestice, a terorismului și a armelor de distrugere în masă sau implementarea planului de redresare economică după criza din 2008, când era vicepreședinte.

În noiembrie 2020, Joe Biden a fost ales cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite, asumându-și ca misiune consolidarea valorilor americane, cele care fac din SUA un lider global, și restaurarea ideii de comunitate printre cetățenii americani.