Biografii - Memorii & Jurnale

ANAÏS NIN (1903-1977) s-a născut în Franța, la Neuilly-sur-Seine, într-o familie cu rădăcini cubaneze, franceze și, din partea mamei, daneze. Are unsprezece ani când tatăl ei părăsește familia. Imediat după aceea, în drum spre America, Anaïs începe să-și scrie faimosul jurnal. La douăzeci de ani se căsătorește cu Hugo Guiler și revine în Franța, stabilindu-se la Paris. Aici descoperă lumea scriitorilor, a artiștilor, a avangardei și psihanalizei, o lume boemă în care își trăiește liber aventurile amoroase – cu Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Gore Vidal –, pe care le consemnează în jurnal. Își câștigă existența lucrând ca model, dansatoare, psihanalist amator. În 1939, înainte de izbucnirea războiului în Europa, se întoarce împreună cu Hugo Guiler în Statele Unite, iar în 1955, prea puțin preocupată de impedimente legale, se va căsători și cu Rupert Pole, mariaj anulat însă în 1966. Pole îi va fi totuşi alături până când scriitoarea se va stinge din viață în 1977, la Los Angeles. În 1932 Anaïs Nin publică prima carte, D.H. Lawrence: An Unprofessional Study, urmată de House of Incest (poem în proză, 1936), Winter of Artifice (1939) și Under a Glass Bell (povestiri, 1944), Stella – 1945, „romanul continuu“ Cities of the Interior (compus din Ladders to Fire – 1946, Children of the Albatross –1947, The Four-Chambered Heart – 1950, A Spy in the House of Love – 1954 și Seduction of the Minotaur – 1961), scrierile erotice Delta lui Venus (Delta of Venus, 1969; Humanitas Fiction, 2007) și Little Birds (1979, postum). Jurnalul lui Anaïs Nin este publicat în formă cenzurată începând cu 1966. Volumele aceluiași jurnal încep să apară necenzurate din anii ’90, în seria „Jurnalul dragostei“: Henry și June (Henry and June: 1931–1932; 1990; Humanitas Fiction, 2008, 2014, 2021), Incest (Incest: 1932–1934; 1992; Humanitas Fiction, 2006, 2010, 2016), Foc (Fire: 1934–1937; 1996; Humanitas Fiction, 2006, 2014), Nearer the Moon: 1937–1939 (1996), Mirages: 1939–1947 (2013) și Trapeze: 1947–1955 (2017). Opera lui Anaïs Nin este tradusă în peste douăzeci de limbi.

Deborah Feldman s-a născut și a crescut în comunitatea hasidică din Williamsburg, Brooklyn, iar limba ei maternă este idiș. La 25 de ani, a publicat memoriile Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice, adaptate ulterior într-un scenariu pentru o miniserie Netflix difuzată în martie 2020. Serialul a fost nominalizat la opt categorii ale premiilor Emmy și a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, iar cartea a fost tradusă în 25 de limbi.
Deborah locuiește la Berlin, împreună cu fiul ei în vârstă de 14 ani, și lucrează la finalul primul său roman în limba germană.

Călătoria în timp există. Muşcă din biscuitul ăsta şi ai ajuns în 1987, intră în labirintul de sub calea ferată suspendată şi eşti în 1956, vorbeşte cu bătrâna asta şi eşti în 1945, ascultă melodia astălaltă şi anul este 1998.
Călătoria în timp în Asia este mai bogată decât cea din Europa sau America de Sud pentru că poţi ajunge şi în viitor. În 2072 sau în 2272 au trenuri de mare viteză pe culoarele cărora umblă roboţi surdomuţi care îţi vând calendare vintage din 1988 şi calculatoare chinezeşti din 1966.
Mongolia, deşi în Asia, este mai degrabă o ţară bal­canică, un Mordor amuzant de unde au plecat în lume hunii, turcii şi hoardele lui Ginghis. În Mongolia, secolul XXI nu a ajuns, te plimbi într‑un spaţiu la fel de nomad ca locuitorii lui, o țară întreagă alergând haotic între 1300 şi 1980. Cum ţi‑o fi norocul.
Deşi filmele, cultura pop şi avangardismul tehno­logic dau sentimentul că Japonia şi Coreea sunt plasate mult în viitor, realitatea de pe teren e diferită. Ambele ţări s‑au refăcut galopant după traume incredibile şi pro­gresul lor a luat o formă de evantai. În cutele acestuia găseşti intacte decade complet pierdute într‑o Europă care a evoluat mult mai uniform. Ai secolul XV la patru metri de secolul XXII, calculatoare 286 lângă calculatoare cu boxe care emană mirosurile mâncăricii gătite pe ecran.

Cartea aceasta este, la rândul ei, o călătorie cusută din patru petice: Mongolia în 2009, Coreea de Sud în 2013 şi Japonia în 2007 şi apoi în 2015. Poveştile sunt strânse din trei agende şi două calculatoare, unele în­semnări fiind atât de criptice pentru mine, azi, încât am chemat un specialist să‑mi spună ce am vrut să zic atunci.
Aşezaţi‑vă în vagoane, fixaţi‑vă centurile, sper că nu aţi mâncat nimic prea greu care să vă producă greaţă şiiiiii… Roller‑coaster, baby!!!

Scott Kelly (n. 1964) este fost pilot de vânătoare, inginer şi astronaut american. A efectuat patru zboruri spaţiale şi a condus Staţia Spaţială Internaţională în trei rânduri. A făcut parte din misiunea de un an la bordul Staţiei, pe durata căreia a stabilit recordul pentru cel mai mare număr de zile cumulate în spaţiu, precum şi pentru cea mai lungă misiune cosmică a unui astronaut american.
În prezent, locuieşte în Huston, statul Texas.

CONSTANTIN IONESCU s-a născut la 24 august 1878, într-o familie de proprietari funciari din Dolj. A avut două surori și a beneficiat de studii alese. A terminat liceul în 1896 și s-a înscris peste doi ani la Facultatea de Drept a Universității București. Practica juridică îi este întreruptă de efectuarea stagiului militar, la artilerie, fapt care l-a salvat probabil de la moarte în Primul Război Mondial. Avocat din 1903, procuror din 1905, se căsătorește în 1912 și are două fetițe. Avansat căpitan încă din 1915, este reactivat în armată în 1916, dar cade prizonier după doar trei luni. Revine din prizonieratul german în 1917 și practică avocatura până la pensie. Suferă din cauza instaurării regimului comunist, care-i confiscă parte din casă și colecția de arme, și moare în 1963.

Mihai Bendeac este actor. De teatru și de film. Și nu doar unul de rând, ci unul extraordinar. Ca să-l cunoști cu adevărat, este musai să-l vezi jucând într-o piesă de teatru.

Mihai Bendeac este comedian. A făcut să râdă o țară întreagă.

Mihai Bendeac este scenarist. A scris toate cele 6 sezoane „În puii mei”.

Mihai Bendeac este regizor. Da, a și regizat piese de teatru.

Mihai Bendeac este jurat. Probabil l-ai văzut la televizor.

Mihai Benedeac este poet, cântăreț și compozitor.

Omul multiplelor talente, Mihai Bendeac este astăzi, înainte de orice, scriitor. Un scriitor care te va uimi cu deschiderea sa și cu subiectele abordate. Și care îți va arăta, prin volumul biografic de față, cine este cu adevărat Mihai Bendeac, dincolo de ocupații, dincolo de măști, dincolo de râsul său molipsitor.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ — Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009) și Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țari. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și La vengeance du pardon (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi. În seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“ au apărut: Milarepa, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Copilul lui Noe, Viața mea cu Mozart, Secta Egoiștilor, Evanghelia după Pilat, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri, Visătoarea din Ostende, Pe când eram o operă de artă, Concert în memoria unui înger, Cei doi domni din Bruxelles, Elixirul dragostei, Otrava iubirii, Femeia în fața oglinzii, Noaptea de foc, Adolf H. Două vieți, Omul care vedea dincolo de chipuri, Răzbunarea iertării, Doamna Pylinska și secretul lui Chopin. | www.eric-emmanuel-schmitt.com

TATIANA NICULESCU este scriitoare, autoare a biografiilor istorice Regina Maria. Ultima dorință (Humanitas, 2015, 2016, 2018), Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016), Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017), Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018), Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Bookfest 2019, Humanitas, 2019). Sub semnătura Tatiana Niculescu Bran a debutat cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), care a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei și în regia lui Andrei Șerban. Același roman a stat la baza filmului După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu, care a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2012. Alte romane: Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea Fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex şi identitate (Humanitas, 2017), Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019)  și a îngrijit volumul Regina Maria. Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).

Traducere și note de Marius Dobrescu

Mai presus de toate, Dimineți la Café Rostand este o declarație de iubire față de Paris, Parisul visat în anii tinereții, la Tirana sau la Moscova, și Parisul real, unde Ismail Kadare a creat o mare parte a operei sale, și în același timp o profesiune de credință a scriitorului albanez, francez, european.

„Ideea de a scrie ceva despre Café Rostand îmi venise atât de firesc, încât nu țin minte nici momentul și nici împrejurările. Era un sentiment între regret și recunoștință, asemănător cu acela pe care-l ai față de soția ta de o viață, care, fiindu-ți alături la orice, nu s-a bucurat, sau ție ți se pare că nu s-a bucurat, de atenția cuvenită. În această cafenea am scris sute de pagini și am făcut tot atâtea fișe despre subiecte și motive diverse, fără a o pomeni niciodată.“

Volum de memorii și reflecții asupra unor subiecte care țin atât de viața reală și de biografia subiectivă a scriitorului, cât și de procesul de creație. Descoperirea orașului e o temă predilectă, cartea debutând chiar cu evocarea primei vizite la Paris a lui Ismail Kadare, la începutul anilor 1970. Împărțindu-și timpul între Tirana și Paris în ultimele decenii, scriitorul și-a făcut un ritual zilnic al vieții sale pariziene, diminețile petrecute la Café Rostand, având în față Jardin du Luxembourg. Ele sunt catalizatorul acestor texte care evocă experiențele sale la Tirana și Moscova, prieteniile literare și iubirile de tinerețe într-o Albanie apăsătoare și cenușie, dar și Premiul Nobel, Academia Franceză, tragedia greacă sau Macbeth, deambulările pe străzile Parisului sau întâlnirile cu personalități din lumea literară și artistică.

În cele câteva pagini care urmează am încercat să ofer un portret al lui Nae Ionescu și al soției sale, Elena-Margareta, priviți dintr-un alt unghi, nu acela al cercetătorului științific bazat pe probitatea și temeinicia studiului academic, ci al nepoatei care vorbește despre bunicii ei și despre copiii acestora, despre o altă „corabie a lui Nae“, cea intimă ‒ misiune pe care nu o putea îndeplini nimeni altcineva decât un membru al familiei.

Anca Irina Ionescu

Bancherul Diavolului. Necenzurat este ediția revizuită și adăugită a cărții Bancherul Diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvețian; conține, în plus față de ediția anterioară, numeroase informații și dezvăluiri noi!

„Ticăloșii nu vor mai dormi liniștiți niciodată!“ – JULIAN ASSANGE, FONDATOR WIKILEAKS

Bani. Trădare. Corupție. Răzbunare.
O poveste adevărată și plină de suspans despre cea mai mare fraudă fiscală din istoria finanțelor.
Un thriller real – ocazia fascinantă de a privi în spatele scenei industriei secretului bancar elvețian. O declarație dură despre un sistem juridic corupt.

Bradley Birkenfeld a avut totul ca bancher privat care lucra pentru cea mai mare bancă din lume, UBS, unde bogații își ascundeau milioanele de ochii autorităților fiscale, într-o complexă rețea secretă de conturi fără nume și companii offshore. Când a descoperit că UBS plănuia să îl scoată pe el țap ispășitor pentru fărădelegile clienților lor, Birkenfeld a pus în alertă guvernul SUA.

Peste 25 de miliarde de dolari (momentan) au fost recuperate pe baza informațiilor fără precedent furnizate de Birkenfeld, dar chiar dacă Bradley, pe cont propriu, a scos la lumină cea mai mare schemă de evaziune fiscală din istorie și a distrus tradițiile secrete ale băncilor elvețiene prin activitatea lui ca avertizor de integritate, Departamentul de Justiție a încercat să-l scoată vinovat și să-l reducă la tăcere. L-au acuzat de conspirație și Birkenfeld a fost arestat, fiind apoi închis timp de treizeci de luni.

Dar Brad a învins. După ce a ieșit din închisoare, a fost răzbunat când Fiscul i-a acordat o recompensă de 104 milioane de dolari pentru aceste informații bombă, cea mai mare recompensă din istorie. Acum, în Bancherul Diavolului. Necenzurat, el își spune remarcabila poveste adevărată!

„Aceasta este, probabil, cea mai bună carte care demască infracțiuni la nivel corporatist scrisă vreodată.“ – CORPORATE CRIME REPORTER

ADAM KAY este comediant premiat și autor al bestsellerului care a vândut milioane de exemplare, O să vă cam usture. Înainte de a deveni scriitor a lucrat ca medic junior, ceea ce ar trebui să fie destul de evident de-acum. Trăiește în Oxfordshire.

Lulu Miller este cofondatoarea Invisibilia, o emisiune despre forțele invizibile care modelează comportamentul uman, difuzată pe National Public Radio. Alături de Jad Abumrad și Latif Nasser, este gazda Radiolab. Cea mai mare parte a timpului și-o petrece făcând reportaje pe teme științifice, dar o preocupă și eseistica, ficțiunea și, din când în când, tiradele bizare.

Este câștigătoare a Premiului Peabody, iar povestirile sale au fost publicate în The New Yorker, VQR, Orion, Electric Literature și alte reviste. Locul ei preferat de pe pământ este Humpback Rocks.

Lesley-Ann Jones l-a urmat pe Ken Jones, răposatul său tată, fost jurnalist sportiv, pe strada Fleetwood. Aici a petrecut peste un sfert de secol, lucrând ca jurnalist și editorialist pentru cele mai multe dintre ziarele naționale britanice.

A scris nenumărate cărți, printre care Hero: David Bowie și Bohemian Rapsody: The Definitive Biography of Freddie Mercury, bestseller Sunday Times.

Sir DAVID ATTENBOROUGH este cel mai cunoscut documentarist britanic al științelor naturii. Cariera sa de naturalist și om de televiziune se întinde pe aproape șapte decenii. Prima sa slujbă – după ce a absolvit Universitatea Cambridge și a petrecut doi ani în serviciul Marinei Regale – a fost la o editură londoneză. Apoi, în 1952, s-a alăturat BBC ca producător stagiar, aici având prima ocazie – serialul Zoo Quest (1954 – 1964) – să plece în expediții pe meleaguri îndepărtate și să filmeze scene intime cu animale sălbatice în habitatul lor natural.

A fost șeful BBC2 între 1965 și 1968, perioadă în care a introdus televiziunea color în Marea Britanie, după care a ocupat funcția de director de programe la BBC Television (1969 – 1972). În 1973 a abandonat complet funcțiile administrative și a revenit la scris și realizarea de documentare, impunându-se ca documentarist de talie mondială cu mai multe seriale de căpătâi, filmate pentru BBC, între care Life on Earth (1979), The Living Planet (1984), The Trials of Life (1990), The Private Life of Plants (1995), Life of Birds (1998), The Blue Planet (2001), Life of Mammals (2002), Planet Earth (2006) și Life in Cold Blood (2008).

Sir David a fost înnobilat în 1985, iar în 2005 a primit Ordinul de Merit. Este membru al Societății Regale și se află în avangarda inițiativelor de combatere a problemelor privind declinul speciilor și conservarea naturii.

Amy Liptrot a publicat texte în numeroase publicații având o rubrică curentă în Caught by the River, din care s-a născut Luminile Nordului. În afară de textele publicate în ziare importate precum Guardian și Observer, Amy a fost și model pentru artiști, gimnastă la trambulină și lucrătoare într-o fabrică de procesare a fructelor de mare. În prezent trăiește împreună cu partenerul său și cei doi copii în Orkney, Londra și pe Internet.

Întrebarea Unde e Aromânia?  sună mai degrabă ca o provocare. Totuşi, pentru autorul acestei cărţi, răspunsul e oarecum firesc : Aromânia e acolo unde au trăit, trăiesc  şi vor trăi aromâni în carne şi oase, care doresc să-şi cultive diferenţele şi limba, să-şi împărtăşească experienţele comune şi să le transmită mai departe, să facă planuri pentru viitor. Lumea aromână, armânamea, nu are un sens şi un viitor credibil decât concepută, proiectată, imaginată, în configuraţia ei completă : aromânii care au rămas în regiunile unde sunt atestaţi de-a lungul istoriei, cei care le-au părăsit de voie, de nevoie, dând naştere unor circuite diasporice de o rară complexitate, cei care s-au stabilit grupaţi în România în perioada interbelică…

De-a lungul vieții ei publice, Melania Trump a căutat în mod intenționat să-și cultive personalitatea enigmatică. Cu sprijinul unor persoane cheie, care au vorbit public pentru prima oară, și cu ajutorul unor documente și înregistrări date publicității pentru prima dată, cartea „Arta ei de a reusi: Povestea nespusa a Melaniei Trump” cercetează dincolo de imaginea de suprafață, pentru a descoperi o imigrantă hotărâtă, dar și viața ei de dinainte de a-l întâlni pe Donald Trump. Mary Jordan schițează călătoria Melaniei de la viața în Slovenia, unde familia ei s-a remarcat prin neconvenționalism, până la zilele ei de model în devenire, când evita numeroasele petreceri specifice industriei, la spațiul mic din Manhattan, împărțit cu un fotograf, cu care a avut o relație platonică, și până la dansul complicat și de durată care a dus în cele din urmă la mariajul cu Trump.

Am pornit la drum primăvara trecută deciși să refacem – geografic și simbolic – drumul prin veac al lui Grigore Leșe. Drumul vieții lui așa cum a fost – drum împletit, drum hohotit de plâns, zguduit de râs, drum abandonat și reluat, drum pichetat de primejdii fără număr, cu bifurcații anapoda, cu admiratori și prieteni calpi, cu îngeri și draci, cu iubiri și abandonuri, cu harisme și riscuri, cu foame și sete, cu vicii și vindecări. Pe tot fundalul acestui drum însă, ca un halou luminos, întrezărit dincolo de culmea dealului pe care îl tot urci, a stat Cineva. Acel Cineva… Și Grigore știe asta, recunoaște cu franchețe că a fost însoțit haric în momentele de strălucire dar și în grelele clipe de ridicare după pulberea și risipirea vieții. Iar acum, după ce am refăcut drumul invers, spre obârșiile lui, la capăt ne-am ales cu această carte: ofrandă, povară, manifest, testament. 

Dorința de a cânta, de a hori, a fost mai presus de orice în viața lui. Și acestui dor neostoit i-a dedicat toată energia, toată substanța existenței sale. Așa a și putut ieși din labirint, horind, iar Dumnezeu îl știa după cânt: știa tot timpul pe unde se află melosul Lui ambulant, pe două picioare… De aceea spun că Grigore Leșe este un evadat din propria viață, din propria condiție. Este un Monte Cristo al evului artistic românesc, este un deschizător de pârtii ale sensibilității melodice, este definiția unui ethos autentic, singular. Și DA, a ajuns măsura acelei vibrații artistice atât de inconfundabile și atât de necunoscute, spunând lumii câte ceva din taina încifrată a ADN-ului doinitor al românilor.

Răzvan Bucuroiu, din Prefața volumului

Un om cu o poveste fantastică în spate, reușind prin forțele proprii în tot ceea ce și-a propus, soprana Virginia Zeani a muncit sisific pentru a ajunge ceea ce italienii numesc "prima donna assoluta". Acest parcurs e redat cu măiestrie în volumul autobiografic "Canta che ti passa - Cântă, că-ți trece" , oferit zilele acestea cititorilor în ediție aniversară, pentru a celebra cu bucurie cei 95 de ani tocmai împliniți de soprana care a cântat alături de Pavarotti și Domingo pe marile scene ale lumii.

Sper ca românii mei dragi, atât tinerii la început de drum, cât şi cei din generaţia mea, care m-au însoţit tot timpul cu spijinul şi admiraţia lor şi pe care nu-i voi uita niciodată, să înţeleagă(din acest volum) lupta pe care trebuie să o dai toată viaţa când ai un talent şi ai toată voinţa de a-l dezvolta şi exprima. Un talent este o mare responsabilitate -  trebuie să munceşti, să fii gata să te sacrifici şi să-l slujeşti cu credinţă.

Virginia Zeani

Demi Moore își spune povestea sincer, dar cu demnitate, tact și generozitate față de oamenii importanți din viața ei. Actrița se dovedește a fi foarte asemănătoare în persoană cu femeia din paginile cărții: grijulie, curioasă, uneori nesigură, dar și sinceră. Ea disecă, cu precizia unui chirurg, divorțurile, dependența și izolarea, dar, totodată, scoate în evidență caracterul puternic pe care îl are. Din suflet este o poveste despre supraviețuire, succes și renunțare.

Jurnalista Marie‑Dominique Lelièvre pornește ȋntr‑o călătorie de descoperire
a misterului creat ȋn jurul legendarului parfum Chanel No 5 și a muzei acestuia, Coco Chanel. Pe lângă detalii surprinzătoare despre originea parfumului, a compoziției acestuia, a mecanismelor de fabricare, vânzare și publicitate a legendarului Chanel 5, cititorul este introdus ȋn atmosfera efervescentă din perioada interbelică și ȋn cea tensionată și complicată a celui de‑al Doilea Război Mondial.

Misterioasa pentru apropiati, inversunata sa stearga orice urma a trecutului, a originilor ei, a familiei insesi, Gabrielle Chanel a fost de-a lungul intregii existente o femeie in afara tiparelor, o persoana in afara normelor intr-o societate conformista, si poate ca nu trebuie sa cautam altundeva secretul prodigioasei ei reusite. 

Edmonde Charles-Roux, editoarea revistei Elle si laureata a premiului Goncourt, a fost nevoita sa faca ordine si curatenie intr-o intreaga viata de minciuni sau de marturisiri subtil travestite, pentru a ne-o arata pe fetita unor negustori ambulanti din Cevennes, nascuta din intamplare la Saumur; pe orfana uitata intr-o manastire din Correze, pe mica eleva interna la calugaritele din Moulins, care avea sa devina curand „poseuse“, figuranta intr-o cafenea frecventata de garnizoana, unde canta „Qui qu'a vu Coco dans l'Trocadero?“.

Prin aceasta cariera agitata, Edmonde Charles-Roux povesteste viata unei femei unice, trasand totodata cronica a saptezeci de ani din secolul XX.

Acest portret al unei celebre necunoscute este mult mai mult decat un portret: este epopeea unui roman trait si a unei existente romanesti.

Steven Gerrard (MBE) a fost căpitanul legendar al echipei FC Liverpool și al selecționatei Angliei. Este singurul jucător care a marcat în finala Cupei Angliei, în finala Cupei Ligii Angliei, în finala Cupei UEFA și în finala Ligii Campionilor, devenind un idol pentru fani și pentru fotbaliști. Loialitatea sa pentru echipa favorită, Liverpool – club la care a ajuns la vârsta de șase ani și pentru care a jucat peste 700 de meciuri – l-a introdus în galeria marilor vedete de pe Anfield, iar contribuția sa la echipa națională a făcut ca numele său să fie pentru totdeauna trecut în rândul celor mai mari fotbaliști englezi din istorie.

Donald McRae este autorul a zece cărți și a câștigat de două ori premiul William Hill pentru Cartea Anului în Sport, pentru Dark Trade: Lost in Boxing, în 1996, și pentru In Black and White: The Untold Story of Joe Louis and Jesse Owens în 2002. Scrie pentru The Guardian și a primit de trei ori premiul pentru Interviul Anului în Sport.

Se poate spune că Jonathan Lehmann reuşise în America: o carieră de succes la New York, o iubită admirată de toată lumea, un anturaj interesant, bani, petreceri, droguri... Se simţea însă nefericit, aşa că renunță peste noapte la tot și porneşte să descopere fericirea. Căutările lui îl aduc în India, la un retreat Vipassana: zece zile de meditaţie, câte zece ore pe zi, într-o tăcere totală, fără telefon şi tabletă. O formă hard de meditaţie pe care autorul o consideră cea mai puternică experienţă trăită vreodată şi care îl transformă cu desăvârşire.

Aşa s-a născut această carte: o lectură uşoară despre spiritualitatea profundă pe care Jonathan Lehmann, un om ca oricare dintre noi, o atinge în periplul său indian de trei luni ce a urmat experienţei legate de Vipassana.

În egală măsură călătorie inițiatică și cronică de spiritualitate, jurnalul său, scris într-un stil amuzant, sincer și inteligent, bulversează atât stilurile literare, cât și conștiințele, prin descoperirile pe care autorul le împarte cu noi: revelațiile mistice, hipnoza, constelaţiile familiale, discuțiile cu învățători spirituali, depășirea suferinței după un eșec în dragoste, lupta neîncetată împotriva tiraniei minții și a dependențelor de tot felul, inițierea în sexul tantric – da, chiar putem şi noi!

O lectură la capătul căreia îți vei pune întrebări profunde, menită să te ajute să trăiești în prezent și să nu mai fii sclavul propriei minți.

Am scris această carte despre evenimente pe care le-am trăit ca jurnalistă est-europeană, româncă, în ultimul deceniu al secolului trecut, lucrând pentru cea mai mare și mai veche agenție de presă din lume. Au fost cei mai frumoși și mai cumpliți zece ani din viața mea.

La Reuters, am întâlnit și am lucrat cu oameni din ceea ce era pentru noi „Minunata Lume Nouă”, a Occidentului care ne fusese interzis timp de aproape jumătate de secol cât am trăit, noi și părinții noștri, în spatele Cortinei de Fier.

Este o poveste despre oameni din Est, despre schimbările dramatice din viața lor și despre felul în care sunt priviți în Vest, cu multe prejudecăți încă, cei veniți, ca și mine, de la Est de Edenul Europei..

Am scris despre toate aceste evenimente, la care am fost martoră, la mare distanță în timp și de la mii de kilometri depărtare de țara mea natală. Pe vreme de pandemie cu noul coronavirus. Cu întreruperi și apoi în cascadă. Cu dragoste și abjecție.

Roxana Dascălu