Biografii - Memorii & Jurnale

"Aveam o datorie morală față de fosta mea prietenă din copilărie, «Vanda». Inițial, trebuia să fie o carte, dar a ajuns o povestire mai lungă. Mi-am dat seama că am atâtea foi scrise de mână (aproape ilizibil), adnotări ale Vandei care nu se legau, foi scrise la mașină, pătate, din vechi «oracole» școlărești… M-a cuprins teama justificată de vârstă, de pandemie, că nu vor vedea niciodată tiparul.

Vanda: „Am așternut pe hârtie, în ultimii ani, amintirile din copilăria mea, cea fără de griji. Ele se termină în anul morții tatălui meu adoptiv. Cam răzlețe, scrise de mână, de mașină, poate îți vor fi de folos. Dacă o să scrii despre mine, te rog, schimbă-mi numele și fosta adresă a părinților. Nu vreau să fiu recunoscută”. De la această scurtă vizită, n-am mai avut vești de la V."

Tatiana Mărgescu

Născut în anul 1805,într-o familie țărănească, în cătunul Berterode din marele ducat Saxa, din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană.

Școala elementară din Neukirchen.

La 14 ani, argat în diverse sate și la castelul Tenneberg de lângă orașul Gotha. Învață meseria de caretaș (fabricant de trăsuri) și apoi ucenic la un maistru din Cumbach.

La 15 martie 1830 pornește într-o călătorie de perfecționare în orașele germane Gotha, Erfurt, Weimar, Jena și Baireuth, continuând la Viena, Bratislava, Budapesta, Semlin, Lugoj (locuit pe jumătate de români, pe celălalt mal al Timişului, de germani), Sibiu, Brașov, București, Focşani, Tecuci, Bârlad, Iași. Pleacă pe mare spre Constantinopol/ Istanbul din portul Galați.

Jurnalul de călătorie, însoţit cu vederi litografice şi hărţi, a fost prelucrat de Heinrich Schwerdt, preot în Neukirchen, şi publicat la Eisenach în anul 1837.

Şi dacă Torouţiu este azi aproape un necunoscut, este interesul pentru Bucovina unul major?
În ce mă priveşte, nu-mi fac nici un fel de iluzii, pentru că valul de schimbări din anii comunismului, când cuvântul Bucovina devenise, oricum, tabu, a şters nu numai memoria faptelor, ci şi amintirea oricărei responsa­bilităţi. A mai rămas, eventual, adierea unor nostalgii.
Şi, totuşi, în legătură cu Torouţiu, nu putem să nu ne punem întrebarea: dincolo de activităţile sale filan­tropice şi antreprenoriale, dincolo de documen­tele intrate cumva în istorie şi anonimizate, dincolo de traduceri, scrieri de istorie literară etc., etc., ce rămâne? Ce rămâne din I.E. Torouţiu? Îl va salva volumul de-acum?
Mircea A. DIACONU

Memorii la vârsta sintezelor vieții, de Ioan Pop de Popa

Este vorba de jurnalul unui cărturar ce se ia în serios, valorificând anume datele personale şi deopotrivă şansele pe care i le oferea so­cietatea românească în ultima decadă a seco­lului XIX şi în primii ani din secolul XX.
Istoric al antichităţii, cu preocupări de arheologie, epigrafie, antropologie, lingvis­tică, Teohari Antonescu era deprins a-şi observa, adesea cu ochi critic, propriile fapte, a căror proiecţie în Jurnal va suscita, neîndoielnic, interesul cititorului.
Scris mai cu seamă în mo­mente de tensiune, discontinuu, secvenţial, Jurnalul în cauză are un aspect de însemnări intime, făcute cu menirea de a-şi fixa căutările, trăirile, reflecţiile ocazionale.
Alexandru ZUB

Traian Grigorescu s‑a născut la 27 mai 1887 în Bucu­rești. Părinții săi au fost: generalul Eremia Grigores­cu și Elena, născută Arapu. Mama lui a fost prima fe­meie care a absolvit Universitatea din Iași, devenind pro­fe­soară de matematică. Traian a fost primul copil al fami­liei. Au urmat Lucreția (căsătorită cu prof. univ. Ioan Ursu), Aurelian, Romulus, Margareta.
Între 1911‑1913 a făcut un stagiu de instrucție la un regiment de artilerie din Salzburg – Austria. A fost avan­sat la gradul de căpitan în 1914.
În august 1916, era comandantul unei baterii de ar­tilerie (bateriei a 4‑a), din cadrul unui Divizion de obuzi­ere de 105 mm comandat de colonelul Anastasie Grigo­rescu. Unitatea se afla în componența Diviziei 15 In­fan­terie condusă de generalul Eremia Grigorescu.
Carnetul cu însemnări al căpitanului Traian E. Grigo­­rescu relatează acțiunea unității militare din care făcea parte – Divizia 15 și a unității militare pe care o co­man­da – bateria a 4‑a din Divizionul de Obuziere la în­ce­putul războiului de întregire.
Traian D. LAZĂR

Notele memorialistice ale Elenei Th. Emandi încep în iulie 1914 și se încheie la 16 aprilie 1918, la împlinirea a doi ani de la moartea lui Nicolae Gane. Ea ar fi dorit să publice „de îndată” lucrarea „Din anii de durere”, dar cenzura i-a interzis tipărirea, ce va fi amânată până în anul 1919.

Cu toate acestea, un capitol din volum – La Odessa – avea să fie publicat în revista Academiei Bârlădene, „Florile Dalbe” (ianuarie–decembrie1919), una dintre primele reviste literare de după război din România Mare.

Ne-au rămas tulburătoarele sale mărturii din vreme de război, document prețios pe care, după un secol, Academia Bârlădeană și prestigioasa Editură Junimea au decis să-l publice: necesar act de restituire culturală și omagiu adus Marii Uniri.

Elena MONU

Istoria definitivă a războiului mondial nu poate fi scrisă de contemporani. Pentru a vedea bine, e nevoie de o distanță în timp, pentru că distanța în spațiu nu e de conceput când vorbim despre o catastrofă care s-a abătut asupra întregului glob pământesc.

Dar orice contemporan care a avut privilegiul de a cunoaște personal o fărâmă, cât de mică, din ceea ce s-a petrecut în culise trebuie să-și depună mărturia în fața tribunalului conștiinței universale.

Sunt hotărât să-mi împlinesc această datorie. Deocamdată, am ales din miile de articole pe care le-am publicat după 1 august 1914 această serie de Amintiri.

Selecția textelor și introducere de Tatiana Niculescu

Traducere de Anca Bărbulescu

„Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Îndrăznesc să sper că, deschizând această carte, cititorul își va recăpăta, graţie unei regine luminoase, încrederea în viaţă și bucuria de a trăi și poate va găsi forța de a face un exerciţiu de imaginaţie: să-și închipuie că, într-o bună zi, îl așteaptă în cutia de scrisori o carte poștală cu chipul reginei Maria și că, pe verso, mâna ei i-a dedicat gândurile cuprinse în aceste pagini.“ — TATIANA NICULESCU

Pe copertă: Carte poștală din colecția Virgil Ierunca

„Dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere. Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele.

Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.

În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA

Pe copertă: autoarea pe turnul din Pisa, anii ’70, foto de Romulus Rusan

Memoriile profesorului Nicolae Dinculeanu trasează reperele unui secol teri­bil din istoria României – sfârșitul perioadei interbelice, Al Doilea Război Mondial și comunismul. În plus, matematicianul autoexilat în Occident pune față în față, prin peregrinările lui, două lumi care, până la un moment dat, păreau ireconciliabile – lumea tihnită și plină de minunății a Vestului și lumea (cândva idilică) a României, strivită sub bocancii comunismului. În profunzime, însă, dincolo de numeroasele întâmplări prin care a trecut povestitorul în viața lui, se simte întot­­deauna – uneori blândă, alteori austeră, dar mereu îmbucurătoare – prezența Reginei Științelor.

ALCHIMIA GRAȚIEI ȘI CAPODOPERA GENIULUI CITADELA ELEGANȚEI ȘI CODURILE EXCELENȚEI: NEW-LOOK, INSPIRAȚIE, FEMINITATE, GUST PENTRU MIRACULOS ȘI IUBIRE PENTRU SUBLIM ÎNTR-UN IMPERIU AL LUXULUI INSOLENT.

Pentru a-și construi legenda, Napoleon a ordonat uciderea a mii de oameni. Pentru a-și impune legenda, Christian Dior s-a mulțumit să îmbrace câteva femei și să inventeze alfabetul grație căruia romanul seducției nu se va apropia niciodată de sfârșit. Divinitate și aur, într-un cuvânt: Dior, de la șarmul necunoscutului la strălucirea regelui.

„În fond, ar trebui să binecuvântez ruinarea părinților mei, pentru că m-a obligat să fac ceva în viață.“ CHRISTIAN DIOR

„Christian și-a păstrat calmul princiar în fața contrastelor din propria sa existență. Când l-am cunoscut, era fiul unei familii bogate. Apoi l-am întâl­nit când suferea într-o cruntă sărăcie, după ce averea părinților săi se evaporase până la ultima centimă. L-am regăsit mai târziu, când devenise foarte bogat, datorită voinței, datorită muncii și, trebuie spus, datorită geniului său care îl salvase și făcuse din propria lui Casă citadela eleganței. Despre zilele întunecate ale vieții sale Christian vorbea cu simplitate. Într-o luni, de Rusalii, întâlnindu-l plim­bându-se pe chei, l-am invitat să cinăm împreună. Peste multă vreme, Christian mi-a amintit de acel moment: «Nu mâncasem de două zile», mi-a spus el, fără melancolie, fără orgoliu și fără niciun regret.“ PIERRE GAXOTTE

„Secretul frumuseții e bucuria. Fără bucurie nu există frumusețe.“ CHRISTIAN DIOR

Autor

Jurnalist reputat al revistei Elle, Bertrand Meyer-Stabley e pasionat de celebrități și de modu­l lor de a se integra, memorabil și distinct, în cotidian. A lucrat pentru prințesa Margaret a Marii Britanii, a scris despre Elton John, Coco Chanel, Rudolf Nureyev, Gala Dalí, James Dean și mulți alții. Dincolo de pasiunea documentării minuțioase a parcursului bibliografic al unor personaje care amprentează puternic istoria socială, Bertrand Meyer-Stabley a editat cu succes unele dintre cele mai provocatoare texte ale lui Jean Cocteau. În prezent locuiește la Nisa și colaborează cu numeroase publicații franceze și străine.

De peste 40 de ani, Frederick Forsyth scrie romane minuțios cercetate.
Însă cele mai interesate întâmplări l-au avut ca protagonist chiar pe
el. La 19 ani a devenit cel mai tânăr pilot al Forțelor Aeriene
Britanice, a scăpat cu viață de mânia unui traficant de arme în Hamburg,
a fost martor al războiului civil din Nigeria și a fost acuzat că a
finanțat o lovitură de stat în Guineea Ecuatorială.

O zi caldă, din anotimpul cireşelor. Lumina era frumoasă, deşi cerul era acoperit. Un pic.

În ziua în care am îmbătrânit, am adormit un pic pe bancă, la umbră. Şi am visat un vis nemaivisat.

În ziua în care am îmbătrânit, citeam o carte nemaicitită. Mi-a plăcut.

În ziua în care am îmbătrânit, am zâmbit şi m-am sprijinit de braţul oferit de un tânăr binevoitor:

– Vă pot ajuta, doamnă? m-a întrebat politicos şi zâmbitor.

A fost frumos.

În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Ştiu eu de ce.

În ziua în care am îmbătrânit, am obosit un pic. Am respirat greu şi m-am rezemat de un copac. Am respirat şi am uitat unde am plecat. Şi-am râs, nu ştiu de ce. A fost frumos.

În ziua în care am îmbătrânit, mi-am amintit de mama şi de tata. De parcul Cişmigiu. Şi de vecinii din curtea alăturată. Şi de o fetiţă mică, slăbuţă şi miorlăită.

În ziua în care am îmbătrânit, am mâncat îngheţată pe săturate. Şi am cântat cântece franţuzeşti. În ziua în care am îmbătrânit, a fost frumos. Maia Morgenstern

MAIA MORGENSTERN se naşte la Bucureşti, pe 1 mai 1962. Încheie studiile de licenţă la IATC în 1985, la clasa lui Dem Rădulescu. Este repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi revine la Bucureşti, unde joacă la Teatrul Evreiesc de Stat şi la Teatrul Naţional. Realizează proiecte artistice de anvergură, atât în teatru, cât şi în film, alături de Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Theo Angelopoulos, Marta Mészáros, Mel Gibson. Pe scena TNB se remarcă în spectacole precum O trilogie antică, după Euripide şi Seneca, Dama cu camelii după Al. Dumas fiul, Vizita bătrânei doamne de F. Dürrenmatt. La TES, unde este şi manager, din anul 2012, interpretează roluri remarcabile, în producţii ca Astă seară: Lola Blau de G. Kreisler sau Jocul regilor de P. Kohout. Colaborează cu teatre din ţară şi de peste hotare, iar printre filmele cele mai importante sunt Balanţa, Cel mai iubit dintre pământeni sau Patimile lui Hristos. A fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Emma, Premiul Felix al Academiei Europene de Film, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în Franţa, Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”. Parlamentul European de la Strasbourg o desemnează, în anul 2003, Actriţa şi Femeia anului. În 2018 devine Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti şi este decorată de către Preşedintele României cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer.

„Să ştii, măicuţa mea, că port icoana ta / Oriunde şi oricând, o port cu mine-n gând!”

Cântă Dan Spătaru la radio.

- Închide-l! strigă mama. Închide imediat radioul! Dusea, închide acum radioul!

- De ce?

- O să plângă! O să plângă iarăşi! O să facă febră!

- Nu! Nu mai plâng! Sunt mare de-acum. Am cinci ani. Nu închide radioul! Vreau să ascult cântecul!

Nu puteam să ascult cântecul fără să plâng. Radioul a fost stins. Degeaba! Prin ferestrele deschise către o primăvară promisă, încă neîmplinită, se revărsau acordurile cântecului transmis de la difuzorul (poate tranzistorul) vecinilor.

„Aş vrea să mă mai cerţi, aş vrea să mă mai ierţi / şi mângâierea ta...” Plâng. Acum.

„Şi să mai ştii că-ţi mulţumesc, măicuţa mea!”

Poate că nu vom deveni toate mame. Poate că nu o să fim totdeauna mamele acelea perfecte, aşa cum se aşteaptă de la noi. Dar, cu siguranţă, suntem şi vom rămâne fiicele mamelor noastre. Perfecte! Pentru mamele noastre!“

Iată, prin urmare, o poveste despre două prietenii. De fapt, despre trei prietenii, dacă e să facem numărătoarea corect. Sanda (Săndel) și Simona (Sim) fac parte și dintr-o carte viitoare a mea, de poezie, pe tema postumanului. Adică sunt, vor fi inclusiv personaje ficționalizate. Aici, ele sunt, însă, mai ales prietenele mele în carne și oase. (Ruxandra Cesereanu)

* * *

N‑aș vrea să se înțeleagă că prieteniile noastre sunt doar literare. Sigur, în miezul apropierilor noastre se află literatura, dar este și interesul (grija nu este exclusă) pentru viețile celorlalte. Între noi sunt multe cuvinte, dar și câteva, esențiale, straturi și ochiuri de viață. Există, clar, o complicitate ce vine din tinerețea noastră; e de ajuns să le văd sau să mă gândesc la ele pentru ca toată viața străbătută (și) împreună să se lumineze, ca și cum aș pune reflectorul pe o scenă întunecată. (Sanda Cordoș)

* * *

Sanda și Ruxandra îmi sunt ca niște prietene surori (surori adevărate n-am avut!). Îmi sunt dragi, îmi pasă de ele, vreau să le fie bine! Îmi pare rău că nu stăm în același bloc, pe aceeași stradă, în același cartier sau măcar în același oraș. Aș putea da câte o fugă la una dintre ele, ne-am putea întâlni toate trei la mine sau la ele. Câte nu am avea să ne spunem! Sigur, grație tehnologiei, ne putem bate la ușă (la poarta e-mail-ului!) oricând, cu câte un cadou în brațe: un mesaj, o fotografie, un link care dă spre nu știu ce muzică, spre nu știu ce text, spre nu știu ce segment al lumii noastre comune – pentru că, altfel, fiecare o are pe a sa. (Simona Popescu)

* * *

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Este poetă, prozatoare, eseistă. A urmat cursurile Facultăţii de Litere din Cluj, pe care a absolvit-o în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor şi s-a format la revista Echinox. Actualmente este profesor la Departamentul de Literatură Comparată al Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2019). De asemenea, este redactor-şef la revista de cultură Steaua. A publicat 9 cărți de poezie, între care Oceanul Schizoidian, 1998, 2006; Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane, 2002, 2017; Kore-Persefona, 2004; California (pe Someș), 2014; Scrisoare către un prieten și înapoi către țară – 2018, 2019. A publicat 2 cărți experimentale de poezie împreună cu Andrei Codrescu (Submarinul iertat, 2007, 2017) și Marius Conkan (Ținutul Celălalt, 2011). A publicat 7 cărți de proză, între care Tricephalos, 2002, 2010, 2019; Angelus, 2010, Un singur cer deasupra lor, 2013, 2015. Multe din cărțile sale de poezie și proză au fost traduse în engleză, italiană, franceză, maghiară și bulgară. Cea mai recentă carte a sa este De la Golania la #rezist. Jurnal civic 2017-2019 (Polirom, 2020).

* * *

Sanda Cordoş (n. 1966) este conferenţiar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, unde predă cursuri de literatură română. Este autoarea cărţilor Literatura între revoluţie şi reacţiune. Problema crizei în literatura română şi rusă a secolului XX (1999, ediţia a doua adăugită 2002); Alexandru Ivasiuc (2001); În lumea nouă (2003); Ce rost are să mai citim literatură? (2004); Lumi din cuvinte (2012); Ion Vinea: un scriitor între lumi şi istorii (2013, ediţia a doua adăugită 2017). A coordonat volumele Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu 2009); Spiritul criticla Liviu Petrescu (2011) şi Ion Pop – 70 (2011) şi a coeditat volumul Romanian writers on writing (ed. Norman Manea, San Antonio, 2011). Este prezentă cu studii în mai multe reviste şi volume colective, apărute în ţară şi în străinătate.

* * *

Simona Popescu, poetă, prozatoare, eseistă, este conferențiar la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, unde, pe lîngă cursuri de istoria literaturii române (mai ales legate de avangardă și postmodernism), ține şi cursuri de creative writing. Face parte, împreună cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, din Grupul de la Brașov. A publicat cinci cărți de poezie (primul, Xilofonul şi alte poeme, 1990, a fost tradus în maghiară sub titlul Xilofon, Editura Pont Kiado, Budapesta, 1998; ultimul, Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie, 2006, a fost tradus, fragmentar, în franceză şi germană sub titlul Travaux en vert. Mon plaidoyer pour la poésie la Editura PHI din Luxembourg, 2008), un roman, Exuvii (1997), ajuns la ediția a şasea (2016), tradus în poloneză, maghiară şi franceză (Wylinka, 2002; Vedlések, 2008; Non Lieu, 2016), un volum de eseuri, Volubilis (1998) și două cărți de critificțiune legate de poetul suprarealist Gellu Naum (Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum, 2000; Clava. Critificțiune cu Gellu Naum, 2004). A coordonat scrierea romanului colectiv Rubik (2008). În 2015 și-a publicat teza de doctorat sub titlul Autorul, un personaj.

"Antologia e mai mult decat o colectie de povesti - fiecare poveste adreseaza probleme care trec de simpla homofobie si transfobie cu care ne confruntam - vorbeste despre rasismul din interiorul comunitatii, despre sanatate mentala, despre persoanele invizibile din comunitate, despre coming-out si relatiile, de multe ori complicate, cu parintii.
Antologia e si un mod prin care cei din afara comunitatii ne pot intelege mai bine. Pot intelege cat de asemanatoare pot fi relatiile quuer cu propriile lor povesti de dragoste: de la certuri din motive aparent nesemnificative si momente awkward cand nu stii cum sa flirtezi cu persoana de care iti place, la planuri de viitor si cereri in casatorie. Dar pot vedea si problemele de care un cuplu heterosexual nu se loveste: discriminarea si violenta, imposibilitatea de a ne oficializa relatiile, greutatile intampinate atunci cand vrem sa intemeiem o familie..."

Iată jurnalul unui Don Quijote care-și folosește lancea nu ca să lupte cu cineva (nici măcar cu o eoliană), ci ca să vâslească, pur și simplu, cu ea, în timp ce barca i se scufundă, încet, încet, de la o zi la alta. De la o noapte la alta. Când își mai trage sufletul, Gabriel scrijelește cu vârful lăncii pe pereții amărâtei lui de bărci propria poveste, și o face crud, autentic, resemnat, cu un umor și o autoironie care ba îți încleștează fălcile și îți scrâșnesc dinții, ba te fac să râzi cu lacrimi. Foarte puțini avem curajul să gândim despre noi așa cum scrie Timoceanu aici despre sine.

Robert Șerban

Forța cărții Irinei Szász vine din mai multe părți: din contactul cu o mare personalitate spirituală a lumii noastre, din depășirea barierelor dintre universuri religioase atît de diferite, din setea de înțelepciune care răzbate din fiecare rînd al autoarei, din relația între maestrul spiritual și discipola lui, din bucuria redescoperirii simplității și din autenticitatea trăirii unei experiențe formatoare fundamentale… Excelentă prin bogăția propunerilor ei, cartea de față vine către cititor ca un fruct pîrguit, minunat, desprins din miracolul unei grădini paradisiace. (Ovidiu Pecican)

Irina Szász s-a născut în 1965, în Transilvania, România. Licenţiată în jurnalism, este un remarcabil și respectat „creator de povești pentru oameni mari”, cum declară în interviurile sale. Irina a intrat în dicționarele de personalități din România, fiind considerată o voce în publicistica de calitate și o specialistă în reportajele de atmosferă. Reportajele și filmele ei documentare sînt totdeauna abordări nonconformiste și extrem de apreciate de publicul cunoscător. Cu o experiență de 20 de ani în televiziune, cu peste 200 de producții TV realizate, a fost răsplătită cu numeroase și valoroase premii ale comunității profesionale din care face parte. Ca free-lancer, realizează proiecte tulburătoare, cum este și proiectul multimedia „CuMinte la Dalai Lama”, devenind singura jurnalistă din România primită de SS Dalai Lama. Filmul întîlnirii cu o legendă în viață, unică în destinul unui jurnalist, a fost considerat o reușită profesională, iar cartea „CuMinte la Dalai Lama” a fost reeditată în cursul cîtorva luni de două ori. Irina Szász este considerată un profesionist care nu abdică de la valorile și principiile unui jurnalism autentic și onest. Așadar o voce CuMinte și echilibrată în mass-media românească.

De aproape patru decenii, David Sedaris tine un jurnal in care scrie regulat despre lucrurile bizare sau amuzante pe care le observa. Orice persoana care a participat la un eveniment cu David Sedaris stie ca printre cele mai simpatice parti sunt momentele in care citeste din propriile jurnale.

Insusirea bunului gasit contine insemnarile sale preferate. Il urmarim cum pleaca din casa familiei sale din  Raleigh, Carolina de Nord, si cum incearca sa-si gaseasca un loc in lume. In timp ce este student la Arta si, ulterior, profesor in Chicago, are nenumarate slujbe bizare, in timpul carora intalneste tot soiul de ciudati, asta inainte de a se muta la New York, unde vrea sa devina scriitor – si unde, contrar asteptarilor sale, aterizeaza in Taramul lui Mos Craciun din Magazinul Macy's si devine spiridus… Sensibila, ilara si incredibil de captivanta, Insusirea bunului gasit ofera o ocazie rara de a patrunde in mintea unuia dintre cei mai mari autori americani de satira.

Nu am fost niciodata genul care sa scrie despre propriile sentimente, in parte pentru ca nu sunt absolut deloc interesante (nici macar pentru mine), dar mai ales pentru ca este foarte posibil sa se schimbe. Dar sentimentele altora sunt cu totul altceva! Te enerveaza la culme mama vitrega sau managerul pentru care ai lucrat pana ieri? Hai, te rog, sa discutam despre asta! Lucrurile despre care imi place sa vorbesc sunt evenimentele remarcabile din viata de zi cu zi, franturile de conversatii la care asist fara sa vreau, lucrurile fascinante pe care mi le spun alte persoane, glumele pe care le-am auzit de-a lungul anilor, la petreceri sau la sesiunile de autografe. - David Sedaris

Unul dintre cei mai amuzanti scriitori din America… Exista doua tipuri de cititori: cei care il adora pur si simplu pe David Sedaris si cei care inca nu i-au citit cartile. - Doug Childers, Richmond Times-Dispatch

Da, David Sedaris este al naibii de bun… Un povestitor remarcabil de priceput, cu o capacitate incredibila de a transforma anecdote triviale in povesti emotionante, in incercarea de a gasi un sens si un strop de normalitate intr-o lume care a luat-o razna cu totul. - Heather Havrilesky, Los Angeles Times

Sri Ramana Maharshi este unul dintre cei mai respectati maestri spirituali pe care i-a dat vreodata India. Prezenta lui puternica, investigatia asupra Sinelui – doctrina lui desavarsita, ca si viata lui exemplara atrag noi discipoli chiar si in ziua de azi. Aceasta carte este povestea vietii unuia dintre cei mai apropiati discipoli ai lui Bhagavan, care a fost Annamalai Swami,

scrisa de catre David Godman, cautator fervent al adevarului si invataturilor spirituale autentice.

Marturia lui Annamalai Swami despe viata traita alaturi de Bhagavan s-a dovedit a fi atat de revelatoare si transformatoare, incat a sfarsit prin a deveni o carte intreaga, cea de-a patra scrisa de catre David Godman despre Sri Ramana si discipolii sai. Traind in apropierea Maestrului aproape toata viata sa, Annamalai Swami intruchipeaza in relatia sa cu Bhagavan
o intalnire tipica intre Guru si discipol, o calatorie spirituala profunda ce scoate in evidenta gratia Maestrului pentru devotul care i se daruieste in mod neconditionat.

Din 1976, cand a ajuns pentru prima oara la ashramul lui Ramana Maharshi de la Tiruvannamalai, si pana in prezent, David Godman a scris peste 16 lucrari dedicate lui Sri Ramana, invataturilor acestuia si discipolilor sai. El a devenit cunoscut prin antologia Fii ceea ce esti, care reuneste conversatii cu diferiti cautatori, veniti la ashramul lui Bhagavan pentru indrumare spirituala.

Ce document valoros pentru sociologi, pentru antropologi, pentru cercetătorii istoriei recente această carte! Ce lecție de istorie pentru tineri! Momente de cumpănă ale societății românești, călcate în picioare și împinse cu brutalitate de comuniști în râpa istoriei, sunt surprinse și comentate nu doar din perspectiva unui observator implicat, cunoscător al naturii umane, dar și din cea a românului abuzat din tinerețe până la bătrânețe de un regim preocupat să instituie și să perfecționeze răul social. Sunt aduse rând pe rând sub reflector colectivizarea forțată, medicina rudimentară, dogmatismul individual și instituțional, relațiile interumane viciate, pacienții și concetățenii, corupția ștabilor, obiceiurile rurale și urbane, alterarea caracterelor, schimbarea mentalităților, cinismul activistic și prostia, ridicolul și derizoriul, navetismul, denaturarea limbii, dictatura sloganurilor și propaganda. Toate sunt înregistrate cu metodă de Mircea Pavel, în stilul unei anamneze care îl conduce negreșit la un diagnostic. Iar el este – și știe că este – un bun diagnostician. Înzestrat, trebuie să spunem, cu talent literar.

Angela Martin

Gabriel García Márquez, autorul romanelor Un veac de singurătate şi Dragostea în vremea holerei, este unul dintre cei mai populari scriitori ai ultimilor cincizeci de ani. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1982), Márquez şi-a transfigurat propria viaţă şi ţinuturile columbiene natale în subiecte pentru fabuloasele sale scrieri. Reuşita autorului acestei biografii constă tocmai în maniera în care acesta a izbutit să dezvăluie realitatea în acelaşi timp crudă, fascinantă şi, nu rareori, comică din spatele acestor istorisiri.

Cartea de faţă ne spune povestea evoluţiei tânărului slăbănog şi prost îmbrăcat, de la obscuritatea provincială la bogăţie şi faimă mondială, dar nu lasă deoparte nici conflictele care au presărat viaţa lui Gabriel García Márquez, între celebritate, conştiinţă literară, politică, putere, dragoste şi singurătate. Cititorului îi sunt puse în oglindă originile însorite ale Caraibilor şi sumbrul autoritarism din Bogotá, dar şi surprinzătoarea schimbare de stil din anii 1980, de la ,,realismul“ magic la extraordinara simplitate din Dragostea în vremea holerei.

„O revelație... Martin se pricepe de minune să urmărească evoluția omului, a operei sale și a lumii care îl înconjoară... Extraordinar.“ Los Angeles Times Book Review

„Ar fi putut exista vreun biograf mai potrivit pentru această sarcină uriașă? Categoric, nu. Domnul Martin este omul ideal... O carte analitică profundă și convingătoare.“ The New York Times

O carte de dialoguri în genul deja consacrat al scriitoarei Victoria Dragu Dimitriu. De data aceasta, autoare stă de vorbă cu Rodica Filip von Becker, nepoata lui Emil Wilhelm von Becker, sculptorul Casei Regale a României. Discuțiile ne poartă în timpuri îndepărtate, pe firul istoriei familiei von Becker, reînvie atmosfera nobilă din jurul artiștilor români și vine cu informații inedite despre cele mai frumoase edificii ale Bucureștiului.

O minunată carte de dialoguri realizate de Marilena Rotaru cu cinci nemți care se consideră, în ciuda a toate și a tot, români exilați: Friedrich von Bömches, Ingo Glass, Ion Sigismund Ipser, Walter Biemel și Wilfried H. Lang.

Povestea noastră începe la numărul 10 al Bulevardului Geniului, într-o casă galben pai cu două etaje, în al cărei demisol aveau să locuiască familiile Herzan (din 1945) și Ignat (din 1950).

Este povestea părinților și bunicilor noștri dintr-un vechi cartier bucureștean, dintr-o perioadă când viața în România se schimba radical, după alungarea Regelui Mihai și instaurarea comunismului. Într-o vreme când cineva intra în casa ta cu forța și îți spunea că din ziua aceea vei avea alt mod de a trăi. […] Pentru cei de azi pare o ficțiune sau, în cel mai bun caz, o distopie. Pentru cei de ieri a fost o realitate cruntă.

AUTORII

Traducere de Cornelia Rădulescu​

Isabel Allende plonjează în adâncurile memoriei și ne oferă o carte emoționantă, dar îmbibată de umorul său caracteristic, despre relația cu feminismul și condiția de femeie, o pledoarie pentru viața care trebuie trăită, simțită și savurată cu deplină intensitate. În cea mai nouă carte a sa, marea autoarea chiliană ne invită s-o însoțim într-o călătorie personală în care, cu harul ei de povestitoare, revizitează episoadele ce o leagă de feminism, din copilărie până astăzi. Ne face cunoscute portretele unor femei cu rol esențial pentru destinul său, ne vorbește despre scriitoare și activiste, laudă creația unor tinere artiste care exprimă revolta generației lor și, nu îl ultimul rând, se înclină în fața anonimelor care, cunoscând suferința produsă de violență, s-au ridicat și, cu demnitate și curaj, au mers mai departe. Ele sunt cele care au inspirat-o și au însoțit-o pe întregul parcurs al al vieții, sunt femeile sufletului ei. Toate acestea fără să piardă nici o fărâmă din inconfundabila sa bucurie de a trăi și amintindu-ne că, dincolo de vârstă, există întotdeauna o vreme pentru dragoste.