Despre a fi nimic pentru a putea fi totul O altfel de autobiografie dintr-o tristă Românie

64 de pagini de emoție

Maestrul Horațiu Mălăele își îndeamnă cititorii să umble desculți prin aburul acestei povestiri din vremea copilăriei sale miraculoase.

Întâmplările încep să curgă din februarie 1957. Un caz grav de tuberculoză, o carantină impusă și o motocicletă rusească Ij 49, gălăgioasă și obosită, au făcut posibilă retragerea lui Horațiu în plin an școlar. Avea doisprezece ani și era în clasa a 6-a la Școala Generală Numărul 3 din Târgu-Jiu. Colegul lui de bancă tocmai murise fulgerător de tuberculoză, iar direcția școlii și reprezentanții spitalului nu puteau să își asume alte riscuri. Soluția: trei luni de izolare. La asta se adaugă și prudența părinților, care s-au gândit la siguranța lor și a fratelui surghiunitului. Așa s-a decis ca locul de carantină să fie Tehomir, la casa bunicilor.

Satul se află pe la jumătatea drumului dintre Târgu Jiu și Turnu Severin, îngropat între dealuri, la unsprezece kilometri de Motru. Tehomir înseamnă în slavonă liniște și pace. Provine de la marele voievod Tihomir Tih, stăpân al pământurilor dintre Jiu și Olt și tatăl lui Basarab I, întemeietorul Țării Românești. Dar „liniște” și „pace” nu sunt cuvintele care ar putea descrie cel mai bine lunile care urmează. Orânduirea comunistă schimbă fața locurilor copilăriei și cultivă durere în viețile oamenilor. Tot acum, Horațiu se îndrăgostește pentru prima dată.

Povestea se compune din imagini puternice, cu accente sumbre, aleargă într-un stil neașteptat și se refugiază pe alocuri în fantastic. Palatul regal trece în zbor pe deasupra satului. Omul cu două capete care se ceartă permanent între ele este una dintre atracțiile circului ambulant. O ploaie înghețată preface animalele din bătătură în statui din gheață, pe care copiii le sparg apoi cu topoare și cu ciocane.

„Când apusul îi face umbra tot mai lungă și viața începe să aparțină imprevizibilului, omul se apucă, din tainice motive, să lase, cui va dori, mărturii ale trecerii lui. Oaie temătoare, aparținătoare turmei, fac și eu același lucru, smulgând din temnițele ucigașe ale memoriei această poveste din vremea unei copilării miraculoase, trăită în mocirla unei lumi aflate la răscruce. Nu vă îndoiți, tot ceea ce veți citi s-a întâmplat aievea!” – Horațiu Mălăele

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori de azi, Michael Caine a jucat în filme britanice clasice precum Alfie, Zulu sau Jaf în stil italian, dar și în producții hollywoodiene precum trilogia Cavalerul negru, Un american liniștit, Hannah și surorile ei. A excelat în toate rolurile pe care le-a jucat, fiind răsfățatul criticilor.

Caine știe ce sacrificii cere succesul – a ajuns la apogeul carierei, deși a pornit foarte de jos. Așa cum spune chiar el: „Lucrurile mici pot duce la lucruri mari. Și dacă le faci așa cum trebuie, astrele se vor alinia când te aștepți cel mai puțin.“

Poveștile pe care le-a trăit, descrise minunat, sunt o lecție de viață pentru oricare dintre noi.

„Domnul Caine este un povestitor șarmant. Scrisul lui are o calitate rară la memorialiști: jovialitatea.“
The New York Times

„Guraliv și captivant, Caine demonstrează o înduioșătoare modestie.“
Sunday Times

Maria Tănase creează şi pune în valoare melodia poporană autentică şi cu deosebire cântecul autentic, terenuri încă necunoscute, neînţelese sau degradate de obişnuiţii noştri dizeuri.

“Niciodată n-am cântat altceva decât cântece populare româneşti. Veniţi de prin împrejurimi şi din îndepărtări la oraş, ţăranii aciuiţi prin mahalaua noastră, după ce-şi lăsau lucrul, cu voci când înflăcărate, când domoale, cântau cântecele de acasă. De la ei ştiu cânta, de la ei, de la taica şi de la mama. Multă vreme mi-au rămas în suflet cântecele acelea triste, tărăganate, cu alean, de blestem, de răzbunare, de revoltă, bocete, cântece de leagăn, cântece de nuntă.”

«Je n’ai jamais joué autre que des chansons folkloriques roumaines. Venus des alentours et de loin à la ville, se mettant «à l’abri» dans nos bidonvilles, ces paysans <rurauxurbains>, après avoir quitté leur lieu de travail, avec des voix tantôt passionnées, tantôt douces, chantaient les chansons de leur lieu de naissance. Ce sont eux qui m’ont appris à chanter, eux, aussi mon père et ma mère. Pendant longtemps sont restées dans mon coeur ces chansons tristes, interminables et pleines de chagrin, ces chansons de malédiction, de vengeance et de révolte, ces lamentations (chants funèbres), ces berceuses et chants de mariage».

Maria Tănase

Doina Berchină istorisește, în acest volum, biografia „Privighetoarei cântecului popular românesc”, Maria Tănase –,  o prezență unică în istoria muzicii tradiționale, o personalitate efervescentă  care și-a dăruit viața cântecului.

 „Sunt voci care nu exprimă numai frumosul muzical, minunea veche şi cu toate astea mereu nouă a cântecului, ci ceva mai mult, exprimă sufletul unui loc şi al unui timp. Aşa a fost vocea Mariei. Când cânta ea, […] parcă plângea un violoncel cu strunele de mătase”.

 Constantin Nottara

Despre debutul Mariei la radio,revista Radio-Adevărul scria: „Tânăra cântăreaţă care e una din cele mai izbutite talente ale promoţiilor mai noi aduce pe lângă apreciate însuşiri vocale şi o preocupare de noutate întru totul lăudabilă: studiul temelor folclorice, valorificarea melodiilor populare pe care nu le disează ci le cântă, păstrându-le nealterată frumuseţea originală. Solista creează astfel şi pune în valoare melodia poporană autentică şi cu deosebire cântecul autentic, terenuri încă necunoscute, neînţelese sau degradate de obişnuiţii noştri diseuri”.

 (Radio România Cultural)

„Niciodată n-am cântat altceva decât cântece populare româneşti. Veniţi de prin împrejurimi şi din îndepărtări la oraş, ţăranii aciuiţi prin mahalaua noastră, după ce-şi lăsau lucrul, cu voci când înflăcărate, când domoale, cântau cântecele de acasă. De la ei ştiu cânta, de la ei, de la taica şi de la mama. Multă vreme mi-au rămas în suflet cântecele acelea triste, tărăganate, cu alean, de blestem, de răzbunare, de revoltă, bocete, cântece de leagăn, cântece de nuntă.”

Maria Tănase

„Boemă, citadină, mondenă, nonconformistă, Maria şi-a pus la încercare talentul nu doar prin cânt. A jucat la revistă, în film şi în teatru. A cântat printre mese şi pe stadion, la Radio în direct sau la Târgul Moşilor din Obor, în mijlocul oamenilor. A cunoscut multe dintre marile personalităţi ale vieţii culturale interbelice de la noi, care au preţuit-o şi admirat-o. A fost profesoară, dar, mai ales, mentor, multora. A transformat cum s-a spus, modul de înţelegere şi de percepere a foclorului, a muzicii populare în sens larg. Cânta pătimaş, cu ardoare. Interpreta dând sens şi emoţie fiecărui cuvânt. Înţelegea bine cine e şi de ce se află pe scenă. Dar, mai ales, a ştiut că va rămâne în memoria concetăţenilor săi şi nu i-a fost de loc indiferent cum”.

Doina Berchină

Tudor Arghezi i-a scris pe o carte „celei care a creat folclorul românesc din nou”. Și în notele sale: „Ea știe să calce cuvântul și silaba și să dea, fără greș, ghirlanda în relief a unui suflet de opincă”.

Cartea reprezinta un ghid nepretuit de indrumare prin mintea si sufletul Virginiei Woolf, pus la punct de catre sotul ei, Leonard Woolf (care semneaza si prefata), prin selectia unor fragmente semnificative din jurnalele pe care le-a tinut timp de 27 de ani. Acesta a ales insemnari despre ce facea si ce gandea scriitoarea, despre oamenii cu care se intalnea – adesea, importanti scriitori contemporani –, dar, mai ales, despre cartile ei. Aflam partea nevazuta a creatiei sale, gandurile ce ii insoteau lucrarile pe masura ce erau scrise, precum si zbaterile neincetate ale autoarei fata in fata cu critica la care erau supuse. In plus, vom citi si minunate fragmente de opinii personale legate de lecturile sale. O analiza completa a solului din care a luat nastere opera nemuritoare a acestei scriitoare, care continua sa fie atat de actuala.

„In starea de lenevie care urmeaza dupa orice articol lung – iar Defoe este al doilea pe luna aceasta – am scos jurnalul si am citit, asa cum iti citesti propriile scrieri: cu o oarecare intensitate vinovata. Marturisesc ca stilul lui bolovanos si necautat, adesea atat de negramatical si care parca tipa ca un cuvant trebuie sa  fie schimbat, m-a cam izbit. Incerc sa spun sinelui meu care va citi acestea de aici inainte ca stiu sa scriu mult mai bine si sa nu zaboveasca aici; si sa-i interzic sa lase un ochi de barbat sa-l vada. Iar acum as putea sa adaug si micul meu compliment in sensul ca are nonsalanta, dar si vigoare si uneori loveste pe neasteptate chiar la tinta.” 

 Virginia Woolf

„.. cel mai rau lucru cand scrii este ca depinzi atat de mult de laude. Sunt aproape sigura ca n-am sa primesc niciun fel de laude pentru aceasta nuvela si asta o sa ma supere nitel. Nelaudata, imi vine greu sa ma apuc de scris dimineata, dar descurajarea nu dureaza decat 30 de minute si, odata ce incep, uit de toate. Serios, ar trebui sa incercam sa ignoram toate suisurile si coborasurile. Un compliment aici, tacere dincolo. Murry si Eliot au fost comandati, eu nu. Elementul central ramane statornic, iar acesta este faptul ca imi gasesc propria placere in arta.”

Virginia Woolf

Lumea interioara a unui titan al literaturii clasice ruse ni se dezvaluie cu sinceritate si fara ocolisuri in Spovedania lui Lev Nicolaevici Tolstoi. Descoperim un om cu educatie superioara, cultivat, dar framantat de nelinisti spirituale si de o indoiala care il macina launtric, aducandu-l pe marginea prapastiei.

Tolstoi analizeaza intrebarile fundamentale ale omenirii in raport cu divinitatea, doreste sa afle care este menirea lui in aceasta lume si de ce a fost creat. Avem de-a face cu relatarea unei chinuitoare calatorii spirituale a unui om care la un moment dat a incetat sa creada in Dumnezeu si a pornit pe ceea ce el insusi considera a fi o cale gresita, un drum al orgoliului, al placerilor desarte, care nu duc nicaieri.

De fapt, autorul se afla in cautarea sensului propriei existente si al vietii in ansamblul ei, iar marturia sa poate sluji drept punct de plecare pentru o reflectie sincera si lucida asupra credintei si sistemului de valori personale.

„Anemari-Helen Necsulescu este mama si asta nu ii ocupa tot timpul. Ea are vreme sa observe, sa inteleaga, sa simta, sa analizeze si sa noteze emotii, stari si revelatii. Sunt sigura ca in povestea ei se vor regasi multi parinti. Si cred ca toti parintii merita sa citeasca povestire cu poves­tire ca sa inteleaga mai bine aceasta lume aparte – cea a oamenilor care cresc oameni.

Anemari are toate fricile parintilor care vor sa creasca spirite libere. Si mai are si felurile ei, originale, de-a rezolva situatii…

“Jurnalul unei mame” este povestea oricarui parinte. O carte care n-ar trebui sa lipseasca de pe noptiera celor care cauta o incurajare, o bruma de intelegere sau un gram de inspiratie.“ (Mirela Retegan – Antrenorul Parintilor, fondatoarea Gastii Zurli)

„Betele in care Anemari-Helen Necsulescu si-a infipt nenumaratele farfurii pline ochi cu obligatii, cu bucurii, cu sacrificii, cu enervari, cu renuntari si cu noi inceputuri sunt cioplite din fibra durabila si flexibila a copacului dragostei fara seaman pe lume. E atata dragoste de mama in cartea asta, atata tenacitate de femeie care jongleaza iscusit cu toate rolurile ei istovitoare si inaltatoare, atata har de scriitoare ce gireaza paginile de literatura cu propria-i viata, incat va avertizez ca spectacolul lecturii va va face sa aplaudati, sa lacrimati, sa radeti in hohote si, paradoxal, sa va treziti in fata unor intelesuri esentiale pentru voi insiva, cititorii norocosi ai unor file de jurnal al carui adevar aluneca in bucurie, al carui haz se lumineaza in viata, a carui nebunie se preschimba, uneori la propriu, ritmat si neasteptat, in poezie.“ (Alice Nastase Buciuta – mama (fara jurnal) si scriitoare)

Anemari-Helen Necsulescu este licentiata in filologie si doctor in stiinte politice, cu o preocupare pentru dialogul dintre societatea civila si actorii politici. Mama a doi copii adoptati, Anemari-Helen Necsulescu este o activista care a crescut in cartierul bucurestean Rahova si pentru care singura sansa la o viata mai buna a fost educatia. Educatia este raspunsul pe care ea il ofera problemelor cu care se confrunta profesional si personal. Rolurile asumate de o femeie in societatea romaneasca actuala, dar si presiunea sociala asupra femeii de a performa in toate aceste roluri, la pachet cu propriile frici si angoase, cu o amprenta semnificativa a modelului parental mostenit, sunt teme care o preocupa pe Anemari si pe care ea le aduce, in mod frecvent, in spatiul public, iar, prin acest demers, in pagini de carte. De-a lungul anilor, Anemari si‑a exersat condeiul scriind pe blog‑uri, mai apoi in pagini de revista, pregatindu-se astfel pentru debutul sau literar.

Dang Thuy Tram nu a fost  scriitoare, ci doctoriță. Jurnalul ei descrie imaginea unei tinere plină de viață, cultă şi sensibilă, care, însă, cu fiecare zi a devenit tot mai hotărâtă în rezistența ei conștientă la violența și barbaria războiului. Zi de zi, ea a trăit distrugerea adusă de bombardamente, a simțit lipsa de materiale de primă necesitate în munca ei și absența unei vieți personale. A scris în mod firesc despre ce se întâmpla în jurul ei, însemnând, din nefericire, realități neînchipuit de aprige și de sângeroase. Iată ce a scris Dang Thuy Tram la 20.10.1969: „Totuși, Jurnalul acesta nu este numai oglinda vieții mele personale. În paginile sale am descris toate aspectele vieții și noianul de dureri ale oamenilor oțeliți pe fâșia aceasta de pământ din sudul Vietnamului”.

Ea însăși a lăsat imaginea unui patriot adevărat, a unui luptător curajos, hotărât, fără echivocuri, fără nici cel mai nevinovat compromis, care nu acceptă să cedeze  sub niciun preț în fața acțiunilor barbare, demonstrând puterea dăruirii până la sacrificiul de sine. A lucrat în infirmerii, în multe locuri, și a fost supusă celor mai felurite traume: iubirea pierdută, compatrioți răniți, prieteni uciși sub bombardamente. Războiul este prezentat prin gândirea și simțirea unui om simplu, ale unui medic civil care se afla prins în încleștare din dorința de a alina suferințele concetățenilor săi, ale unei fete care și‑a trăit anii frumoși în mijlocul unor evenimente sângeroase.

Calitatea fotbalului jucat pe teren, consecvenţa jocului şi uimitoarele sale victorii din La Liga şi Liga Campionilor i-au consolidat Barcelonei statutul de super-putere a fotbalului mondial. Unii o consideră cea mai mare echipă a lumii iar alţii îndrăznesc chiar să o numească cea mai bună echipă de fotbal din istorie.

Pe parcursul celor 10 ani de carieră în care s-a dedicat fotbalului spaniol, Graham Hunter şi-a privit echipa de suflet – Barcelona – evoluând din ce în ce mai bine, crescând din ce în ce mai mult. Cunoştinţele sale, numeroasele poveşti din spatele scenei pe care le-a adunat direct de la sursă, întâmplările la care a asistat de-a lungul timpului sunt neegalate în lumea comentatorilor sportivi.

În Barça. Crearea celei mai mari echipe din lume, Graham Hunter ne însoţeşte într-o călătorie fără precedent pe terenul, în vestiarul şi în culisele nedezvăluite până acum ale acestei forţe a sportului şi marketingului mondial care este FC Barcelona.

“Poate ar fi trebuit să numesc această carte ‘Cea mai bună echipă a tuturor timpurilor’ dar ce rost ar fi avut? Există deja nume importante în fotbal care susţin asta. Opinia mea contează mai puţin decât a lor și în plus, sarcina mea este aceea de a prezenta maniera în care această echipă, sub conducerea unui om excepţional, Pep Guardiola, a demonstrat că este cea mai bună din lume […]” mǎrturiseşte autorul.

Nǎscut în Aberdeen şi suporter de o viaţǎ al clubului cu acelaşi nume, Graham Hunter a fǎcut primul pelerinaj în tainele fotbalului spaniol odatǎ cu World Cup 1982. Cariera lui de redactor şi comentator radio dedicat fotbalului a început în ultima parte a anilor ’80 şi s-a dezvoltat prin colaborǎri cu Sunday Times, The Daily Mail, The Sunday Herald, BBC Radio 5, Talksport şi ESPN SUA. Graham este corespondent UEFA şi a fost producǎtorul emisiunii FIFA TV la Campionatul Mondial din 2010.

Câștigător al patru medalii olimpice, Meb Keflezighi dezvăluie în această carte lecțiile pe care le-a învățat din fiecare din cele 26 de maratoane pe care le-a alergat în întreaga lui carieră.

Meb este prima persoană din istorie care a câștigat maratonul din Boston, cel din New York, dar și pe cel olimpic.

26 de maratoane pune la dispoziție tuturor celor pasionați de alergare sfaturile lui Meb despre viață, familie, identitate și credință, alături de cele despre alergare, antrenament și nutriție.

În egală măsură o lectură inspirațională și practică, 26 de maratoane oferă o privire din interior asupra vieții și carierei de succes a unuia din cei mai mari alergători contemporani.

26 de maratoane oferă o perspectivă excelentă asupra succeselor și eșecurilor unui maratonist, dar și sfaturi despre felul în care să ne raportăm la ele. După cum arată Meb, învătând să depășim aceste experiențe devenim niște oameni mai buni.
Eliud Kipchoge, deținător al recordului mondial la maraton și câștigător al medaliei de aur la Maratonul Olimpic 2016

26 de maratoane a lui Meb este precum un cufăr plin de povești inspiraționale care aduc o privire în spatele bucuriilor și obstacolelor mentale și fizice ale unui alergător de elită. Sfaturile lui despre antrenamente, despre recuperarea după accidentări și revenirea din situații dificile sunt neprețuite pentru oricine.

Shalane Flanagan, câștigătoarea Maratonului New York 2017

Cred că doar oamenii care au trecut cu adevărat prin experiența sportului sunt capabili să înțeleagă că eșecul este esențial. Povestea lui Meb este atât de frumoasă pentru că este 100% umană și ne învață nu doar cum să abordăm sportul, ci viața în sine.

Radu Restivan, fondator 321sport #RunningCulture

Zile barbare nu este doar povestea unei vieți de surfer, este o autobiografie intelectuală, o istorie socială a deceniilor 60 - 80, un road movie literar și o explorare extraordinară a unui sport atât de exact și atât de puțin înțeles.

Totul a început când Finnegan a descoperit surful, în anii copilăriei petrecuți pe plajele californiene și ulterior în spectaculosul Hawaii, în vremea în care producătorii americani descopereau „decorurile naturale” ale celebrelor insule - tatăl autorului a fost producătorul serialului TV Hawaii Five-O. Mânat de un spirit aventuros și o curiozitate ieșite din comun, tânărul avea apoi să vâneze valuri în lumea largă, ani la rând, începând cu insule din Pacificul de Sud, apoi Australia, Asia, Africa, coasta de vest a Europei și culminând cu coasta de est a SUA. Oamenii pe care îi întâlnește nu fac însă parte dintr-un decor exotic, autorul trăind alături de ei fiecare moment al zilei, îndrăgostindu-se de simplitatea vieții de pescar din insula Samoa, de valurile legendare de pe Maui, de locuitorii coastelor australiene, de tinerii revoltați din Africa de Sud.

Memoriile lui Finnegan sunt descrierea lucidă a unei pasiuni care l-a impulsionat, de-alungul anilor, să se cunoască pe sine și să devină jurnalistul, reporterul de război și scriitorul de mai târziu.

WILLIAM FINNEGAN, jurnalist la New Yorker, a devenit cunoscut pentru reportajele sale din zone de conflict din întreaga lume, în anii războaielor din Somalia, Sudan, Mexic, America Latină sau Africa de Sud.

Este autorul volumelor Cold New World, A Complicated War, Dateline Soweto și Crossing the Line și laureat a numeroase premii jurnalistice. În 2015, Finnegan a surprins pe toată lumea când a publicat autobiografia Zile barbare, dezvăluind nu numai pasiunea de-o viață pentru surf dar și un incontestabil talent literar. Volumul a intrat direct în topul New York Times iar un an mai târziu a primit Premiul Pulitzer pentru Autobiografie. În prezent, Finnegan lucrează și locuiește la New York dar mai are timp și de surf.

La Olimpiada de la Berlin, din 1936, nouă băieți, proveniți din familii de muncitori din vestul american, reușesc, la sfârșitul unei curse infernale de canotaj, să câștige medalia de aur, sub privirile furioase ale lui Hitler și ale miniștrilor săi.

Daniel James Brown spune povestea incredibilă a echipei americane de 8+1 la canotaj care, în peisajul dezolant al Marii Crize economice și în primii ani de ascensiune a nazismului în Europa, reușesc să arate lumii întregi ce înseamnă curajul, hotărârea și optimismul unei echipe în care fiecare luptă pentru cel de alături.Cartea s-a aflat, pe tot parcursul anului 2013, în topul bestseller al lui New York Times.

Daniel James Brown este originar din Regiunea Golfului San Francisco, a studiat la University of California din Berkeley și apoi la cea din Los Angeles, UCLA. A predat scriere creativă la San Jose State University din Stanford și a devenit ulterior autor de nonficțiune narativă. Locuiește împreună cu familia, în apropierea orașului Seattle. Daniel James Brown a mai scris și The Indifferent Stars Above și Under a Flaming Sky, finalistă la premiul Barnes & Noble Discover. Ambele cărți au fost finaliste ale Washington State Book Award.

„Mă regăsesc perfect în trăirile protagoniștilor acestei cărți plină de energie, optimism și inspirație.

Așa cum simte, într-un fel misterios, Joe Rantz, „barca” băieților nu este doar ambarcațiunea și echipajul. Este munca întregii echipe din spatele lor, este un vis îndeplinit prin multă ambiție și perseverență și este, mai ales, un spirit aparte: acela de a trage împreună pentru un obiectiv asumat.”

Ivan Patzaichin

„Cu vâslele tăind apa, „băieţii din barcă” se iau la trântă cu istoria, cu prejudecăţile lumii şi cu greutăţile zilei: foame, boală, deziluzie, criză, cenzură. Cu siguranţă, o formidabilă aventură pentru cititori. Băieţii din barcă nu se citeşte, se devorează. De ce? Fiindcă în Daniel James Brown par să-şi fi dat întâlnire J. R. Moehringer, Ring Lardner şi Ernest Hemingway.”

Radu Paraschivescu

Opt studenți, conduși de o echipă de antrenori cu metodă, au reușit să-l învingă pe Hitler la el acasă, la Olimpiada din 1936. O poveste superbă despre leadership, followership și fellowship.
Ascendis

Cartea de față, scrisă cu toată ardoarea proprie unui temperament pasional, se prezintă ca un dublu portret: al personalității polivalente a lui Mihail Manoilescu și al soției care i-a stat nedezmințit alături în toate avatarurile unei vieți marcate de momente de apogeu, dar și de prăbușiri tragice. Autoarea nu și-a propus să scrie o biografie romanțată și, cu atât mai puțin, o cronică obiectivă a societății românești din prima jumătate a secolului XX. Multe dintre figurile politice pe care le evocă apar într-o lumină diferită de aceea în care avea să le rețină istoriografia de mai târziu. Probabil că tocmai în această perspectivă inedită rezidă interesul major al mărturiei sale. O carte care, reînviind o lume complexă, nici paradisiacă, nici infernală, sau poate și una și alta, dezminte deopotrivă opiniile zelatorilor și ale detractorilor actuali ai perioadei.

Mihai Dinu

Texte colective • Interviuri • Corespondență

Volum îngrijit de Simona Popescu, Sebastian Reichmann şi Dan Stanciu

Prefaţă de Simona Popescu

„În acest volum final al Operelor se desfășoară în fața noastră un întreg parcurs literar și de viață: un tînăr poet suprarealist într-un grup de poeți suprarealiști, prin anii ’40, apoi un «individualist feroce», cineva pentru care suprarealismul nu (mai) e legat de un timp anume, ci destin. Și-l «vedem» scriindu-le Lygiei, jumătatea lui, și prietenilor, îl «auzim» răspunzînd unor întrebări, el însuși fiind propriul său «întrebător», stînd de vorbă cu alții sau cu el însuși prin alții, cum spunea uneori. Așadar, texte scrise de Gellu Naum în colaborare cu prietenii săi, adresate lor, interviuri, scrisori, discursuri. Cu o sintagmă care-i aparține, tot ce s-a strîns aici se adaugă la «completarea labirintului».” (Simona Popescu)

„Să privesc cerul, inacceptabil încă și sărac în fulgere, care acoperă sumbra condiție umană? Groapa care separă visul de acțiune nu rămîne mai puțin deschisă și trebuie recunoscut că puțina parte de poezie admisă (cer să nu fie luat prea cu ușurință acest cuvînt) se prăbușește în fața unor calcule a căror simplitate nu e întrecută decît de ferocitatea lor... Vorbesc despre poet, despre imensa lui responsabilitate în complicatul joc de izbucniri și de sugrumări care nu a început și nu se va termina cu el, în măsura în care viața lui nu începe în zori și nu se termină seara; vorbesc despre poet, despre acela care în strălucitorul lui gest oglindește gestul uman în întreaga lui obiectivitate, despre influența lui necesară, profundă și vivifiantă, depășind cu mult primul pretext ocazional care îl face vizibil, afirmînd și impunînd conștiința necesității.” (Gellu Naum)

O carte de „mărturii care relatează momente trăite în atelierul lui Brâncuși – loc de viață și de creație – chiar dacă uneori contradictorii, aduc informații prețioase asupra evoluției operelor și mai ales asupra punctului de vedere al artistului, asupra viziunii sale despre artă și despre mediul artistic în care a evoluat, și, nu în ultimul rând, despre personalitatea sa. Pudic și discret, Brâncuși nu-și dezvăluia complet gândurile și trăirile în diferitele conversații, chiar dacă părea a fi sincer: măsurându-și mereu cuvintele, el transmitea gândurile sale sub forma unor fraze scurte, îndelung gândite, devenite adevărate aforisme care au fost adesea reluate și uneori adaptate.”                                                                - Doina Lemny

Doina Lemny a asamblat mai multe texte – interviuri cu persoane care l-au întâlnit pe Brâncuși și mărturii despre el, publicate în reviste sau în cărți de memorii – pentru a completa cu elemente noi imaginea marelui artist.

Efectul Echinox este, în primul rînd, o reverie eseistică şi memorialistică.
În al doilea rînd, este reconstituirea genezei unui fenomen literar, o geneză aproape voalată în oglinzile deformante ale criticii şi istoriografiei prezentului.
Scriu, aşadar, despre naşterea revistei Echinox, despre primii redactori şi, mai ales, despre uimirile, admiraţiile şi bucuriile mele legate de toate acestea. (Petru Poantă)

* * *

Petru Poantă – (7 aprilie 1947, Cerișor/Hunedoara – 7 septembrie 2013, Cluj-Napoca). Critic literar, eseist. Facultatea de Filologie a UBB, Cluj-Napoca (1970). Echinoxist din prima generație. Debut absolut în Echinox, 1968. Căsătorit cu Irina Petraș și tatăl Laurei Poantă. Volume: Modalități lirice contemporane, 1973; Poezia lui George Coșbuc, 1976; Radiografii I, 1978; Radiografii II, 1983; Scriitori contemporani, 1994; Cercul literar de la Sibiu, 1997; 2006; Dicționar de poeți, 1999, 2000; Efectul Echinox sau despre echilibru, 2003; Opera lui George Coșbuc, 2004; Clujul meu. Oameni și locuri, 2006; Clujul meu. Anii șaptezeci, 2007; Clujul meu. Radiografii, 2011; Clujul interbelic. Anatomia unui miracol, 2013; Memoriale, 2014; Clujul meu. Ediţie integrală, 2016. A semnat prefața la antologia Miniaturas de tiempos venideros. Poesia rumana contemporanea, Editura Vaso Roto, Madrid, 2013. Ediție de Cătălina Iliescu Gheorghiu. Dintre clujeni, sunt incluși în volum: Ion Pop, Dinu Flămând, Adrian Popescu, Ion Mureșan și Marta Petreu. Ediții din G. Coșbuc, Ion Negoițescu, Radu Stanca. Coautor la Scriitori Români, 1978; Dicționarul Scriitorilor Români, 4 vol., 1995-2001; Dicționarul General al Literaturii Române, 2004-2005. Premiul Uniunii Scriitorilor, 2003.
Au scris despre cărțile sale: Nicolae Manolescu, Laurențiu Ulici, Al. Dobrescu, Radu G. Țeposu, Mircea Iorgulescu, Mircea Zaciu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Tomuș, Gheorghe Grigurcu, Florin Mugur, Tania Radu, Radu Săplăcan, Valentin Tașcu, Ion Vlad, Doina Curticăpeanu, Mircea Muthu, Daniel Cristea Enache, Irina Petraș, Dumitru Micu, Ioan Pavel Azap, Marta Petreu, Nicolae Oprea, Diana Adamek, Aurel Sasu, Al. Cistelecan, Marian Popa, Ion Pop, Adrian Popescu, N. Prelipceanu etc.

„Rareș Bogdan e un nebun după Cluj, un împătimit de Cluj, un fan al Clujului. Și e atât de convingător în ceea ce scrie sub puterea acestei stări că, după apariţia cărţii, există riscul ca mulţi cititori să se mute la Cluj!” (Ion Cristoiu)

* * *

Rareş Bogdan s-a născut pe 17 septembrie 1974 în Ocna Mureș. A absolvit Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureș şi este licenţiat al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative. Tot la Universitatea „Babeş-Bolyai” a urmat un masterat în ştiinţe politice.
A activat mulți ani în presa clujeană, printre altele punând bazele cotidianului ZIUA de CLUJ.
Din ianuarie 2013 este realizator al programului „Jocuri de Putere”, principala emisiune de dezbatere de la Realitatea TV.
Nebun după Cluj. O pledoarie sinceră pentru Transilvania mea reprezintă debutul în volum al autorului.

Gheorghe Boboș a fost una dintre personalităţile de mare anvergură ale dreptului românesc: teoretician, cu vaste perspective culturale, al statului și al dreptului, figură luminoasă de profesor universitar pentru multe generaţii de studenţi care îi păstrează memoria și stâlp solid al osaturii instituţionale a facultăţilor clujene de drept. Știa să dea eleganţă ritualurilor sociale pe care le oficia și conducea. Avea prezenţă și prestanţă deplină atât în contextele formale, cât și în cele informale, cu o constanţă a caracterului pe care mulţi alţii, prea flexibili și temători, nu o pot atinge niciodată. Avea umorul superior al oamenilor care nu se pierd cu firea în niciuna dintre situaţiile vieţii, fie complexe, fie complicate. Proiectul său a fost de a conferi valoare dreptului, dar a știut totodată și mereu să facă dreptate valorilor și persoanelor. A fost, cu siguranţă, printre reprezentanţii dreptului românesc, un aristocrat.
Cartea de faţă este mărturia autentică a unei vieţi și a vremurilor și faptelor cu care s-a intersectat. (Aurel Codoban)

* * *

În paginile acestei cărți cititorul este invitat să descopere nu doar momente din viața autorului, ci și frânturi de trecut a căror rezonanță poate atinge cititori din orice generație. Reflecțiile sale asupra perioadelor istorice, asupra locurilor, oamenilor și obiceiurilor izvorăsc dintr-o conștiință ce pendulează domol între vârsta trăirilor și vârsta evocărilor. Înzestrat cu un mare talent de povestitor și sprijinit de o memorie extraordinară, Gheorghe Boboș relatează și comentează situațiile sau scenele societale într-un mod viu, sincer, înduioșător, fără a lăsa deoparte umorul pentru care era atât de îndrăgit. Multe dintre întâmplările descrise în volum vor putea fi recunoscute de cei ce s-au aflat în preajma profesorului și care odinioară savurau spumoasele sale incursiuni în trecut. Există însă și trăiri mărturisite pentru prima dată, pornite din conștiința încheierii parcursului vieții. Într-o construcție circulară, existența autorului începe și se sfârșește cu gândul la Stana, localitate de care a rămas atașat mereu cu întreaga sa ființă – „Stana noastră”, cum o numește Onisifor Ghibu cu atâta căldură în memoriile sale, evocate aici în semn de pios omagiu. La umbra stejarilor de la Stana, care l-au adăpostit încă din tinerețe, profesorul Boboș și-a așternut pe hârtie amintirile.
Schițele ce se regăsesc în a doua parte a volumului au fost descoperite de fiica autorului abia după trecerea acestuia și a soției sale în eternitate. Mare pasionat de literatură, el nu și-a mărturisit niciodată propria pornire creatoare, din al cărei imbold au luat naștere aceste rânduri. De la simple însemnări la scurte povestiri schițate parcă pentru propriul suflet, aceste pagini de manuscris desăvârșesc portretul personalității profesorului Gheorghe Boboș. Gravitând mereu în jurul vieții universitare, ele se armonizează cu relatarea autobiografică într-un tot care reflectă imaginea lumii cernute și recompuse de mintea autorului. (Elena-Mihaela Fodor, Gabriela-Aura Fodor, Georgiana Fodor)

* * *

GHEORGHE BOBOȘ a fost profesor la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și decan al acesteia în perioada 1981-1989, membru în Consiliul de conducere al Ministerului Justiției, în Consiliul general al Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO), membru de onoare al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române. A susținut în principal cursuri de „Teoria generală a statului și dreptului” și „Istoria statului și dreptului”, în aceste domenii situându-se și principalele sale publicații științifice în calitate de autor sau coautor. Cele mai cunoscute sunt volumele Teoria generală a statului și dreptului (1971, 1984, 2002, 2008), Istoria generală a statului și dreptului (1971), Teoria generală a dreptului (1994, 1999), Răspundere, responsabilitate și constrângere în domeniul dreptului (1996). Pentru volumul Statul și dreptul în civilizația și cultura universală (2006) a fost premiat de Uniunea Juriștilor din România. A fost fondator și primul decan (1991-2010) al Facultății de Drept a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca. Gheorghe Boboș a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un intelectual cu spirit pătrunzător, cu un suflet generos și apropiat de oameni și, nu în ultimul rând, ca un talentat povestitor.

Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu

Transcrierea după manuscrisul în limba germană, stabilirea textului, studiu introductiv şi indice de Silvia Irina Zimmermann

Ediţia de faţă, critică şi comentată, ne oferă, pentru prima dată în traducere din limba germană, schimbul de scrisori dintre regele independenţei României, Carol I, şi regina-poetă Elisabeta (Carmen Sylva). Dialogul epistolar oferă o privire amănunţită asupra căsniciei regale pe aproape întreaga perioadă a vieţii celor doi pe tronul României.

Acest prim volum – din cele două în care e concepută ediția – acoperă perioada de până în 1888: logodna, scurta viață a singurului copil al cuplului, perioada dobândirii independenței și a proclamării Regatului. Pe lângă chestiunile de zi cu zi și de familie, corespondența princiară/regală este presărată cu detalii despre viața înaltei societăți europene și românești, despre oamenii de vază ai țării – și despre doamnele din cercurile înalte –, despre intrigile politice și despre eforturile de modernizare a țării.

Pe copertă: Doamna Elisabeta și domnitorul Carol I în tinerețe

„Fascinantă… plină de personaje interesante." – Sunday Business Post

„Prin stilul direct și plin de compasiune, Tubridy este cel mai bun ghid în peisajul complex al neurologiei." – Irish Times

Pentru Niall Tubridy, îndrăgostit de neurologie încă din studenție, înțelegerea modului în care creierul și sistemul nervos semnalează problemele medicale ale organismului constituie o formă superioară de detectivism, cu răspunsuri care pot influența în mod decisiv viețile oamenilor.
Bărbatul care a uitat cine e este povestea carierei lui Tubridy în neurologie. Un mozaic de episoade impresionante, dramatice sau amuzante, cum ar fi:
* bărbatul care pleacă dimineața să-și facă plimbarea zilnică și își pierde memoria pentru următoarele șase ore;
* pictorița care e convinsă că mâna stângă este îngerul ei păzitor;
* tânărul care simte că-i „explodează" capul de fiecare dată când are un orgasm.

Folosind un limbaj simplu, Tubridy explică boli grave, ca scleroza multiplă, boala neuronului motor și boala lui Parkinson, și ne invită în cabinetul de consultații în timp ce-i însoțește pe pacienți pe drumul lor dificil. Revelatoare, captivantă și emoționantă, cartea te va face să gândești astfel despre creierul uman și despre ce înseamnă să fii doctor.

Niall Tubridy a absolvit medicina la Royal College of Surgeons din Irlanda în 1991, după care a lucrat în spitale din Dublin, Londra, Paris și Melbourne. Din 2004, este neurolog consultant la Spitalul Universitar St Vincent’s din Dublin. De asemenea, este profesor de medicină clinică la University College din Dublin.

Traducere și Notă de Daniela Ștefănescu

Cartea autobiografică a lui Jung — una dintre cele mai tulburătoare piese memorialistice ale secolului XX — este săracă în fapte de viaţă exterioară: schiţa copilăriei într-o familie de pastori, o trecere în revistă a practicii de medic psihiatru, întâlnirea cu Freud, construirea turnului de la Bollingen, câteva călătorii în locuri exotice (Africa, India).Dar pe fundalul acestor sumare evenimente exterioare se desenează conturul viguros al unei alte vieţi, de o infinită bogăţie. Treptele ei cronologice sunt intuirea, de la o vârstă incredibil de fragedă, a unei entităţi psihice autonome, formidabila coliziune cu inconştientul, târzia lui autorealizare („Viaţa mea“, spune Jung de la bun început, „este povestea unei realizări de sine a inconştientului“).Această „a doua“ viaţă, cea lăuntrică, s-a exprimat în vise, viziuni, călătorii în spaţii extramundane, experienţa nemijlocită a lui Dumnezeu — toate mărturisite public de Jung, alături de premoniţiile sale asupra viitorului umanităţii şi de gândurile sale cele mai intime despre religie, numai în Amintiri. Şi din aceleaşi experienţe lăuntrice s-a născut originala operă jungiană.Considerându-le incompatibile cu contribuţia sa ştiinţifică, Jung nu şi-a inclus Amintirile în corpusul Operelor complete. Şi totuşi, această carte autobiografică rămâne cea mai bună introducere în psihologia analitică jungiană: aici pot fi găsite originea şi semnificaţia conceptelor ei fundamentale — de la „inconştient colectiv“ şi „arhetipuri“ până la „individuaţie“.

”Sunt un copil al Războiului Rece. Cortina de Fier mi-a ecranat existența. A pus ștampila «Strict interzis» în dreptul fiecărei decizii pe care am luat-o. Istoria nu reține asemenea amănunte. Ea spune doar că fiecare a trăit încercând să supraviețuiască răului. După Ialta și Potsdam, mai multe generații au fost irosite. La final, unii s-au mântuit pe baricadele Revoluției, alții nu.

Unul din primele volume despre lupta împotriva epidemiei coronavirusului, care își propune să ofere cititorilor din ţară şi din străinătate o imagine cât se poate de realistă a eforturilor chinezilor de a învinge acest flagel.

Declaraţii, articole, fotografii, relatări personale sunt mărturii de netăgăduit ale curajului şi determinării locuitorilor din Wuhan care au rămas aici după închiderea lui. Este povestea emoţionantă a celor care şi-au continuat munca pentru a menţine funcţionarea normală a oraşului: cadre medicale care au sfidat ameninţarea virusului pentru a salva vieţi, arhitecți şi constructori care au contribuit la ridicarea spitalului Huoshenshan în doar zece zile şi mulţi alţi oameni obişnuiţi din întreaga ţară care şi-au oferit sprijinul.

Cartea dezvăluie, totodată, mesajele de încurajare şi ajutoarele umanitare venite din toate colţurile lumii, fiind astfel un tribut adus tuturor celor care s-au alăturat luptei. 

Spre deosebire de majoritatea cărtilor semnate de fotbaliști, care pun în centru propria poveste, Cum să devii fotbalist acoperă mai degrabă aspecte din spatele terenului de fotbal, cum ar fi vestiarele, mașinile, casele, vestimentația, tatuajele, superstițiile, muzica, hotelurile sau autocarul echipei.

Cu inteligența și umorul bine-cunoscut ale lui Peter Crouch, cartea promite o lectură autentică și captivantă de la prima până la ultima pagină.

Devii fotbalist pentru că iubești fotbalul. Și, odată ajuns fotbalist, te trezești brusc în cea mai ciudată, amuzantă și amețitoare lume posibilă. O lume în care un coleg vine la antrenament în costum roșu-aprins, cu pălărie și baston asortate și ochelari fără lentile, iar altul își petrece seara întins pe capota unui Ferrari închiriat, pe care îl parchează fix la intrarea unui club de noapte.

Vă invit în culisele acestui univers, prin vestiare, în autocarul echipei, în casele luxoase ale fotbaliștilor, la club, pe terenurile de antrenament sau în lumea transferurilor. Vom analiza interviuri luate la cald, ne vom face de râs pe rețelele de socializare și vom încerca să nu ne mai lăsăm vreodată păcăliți la frizer, unde în loc de 10 lire mi s-au cerut 250. Ne vom lăsa antrenați și lingușiți de Harry Redknapp, o să-l tachinăm pe Rafa Benitez în legătură cu o geacă de piele prost aleasă și ne vom lăsa alinați de acordeonul lui Tord Grip. O să vedeți ce înseamnă muzică proastă și decizii neinspirate.

Peter Crouch

Cu un umor englezesc de foarte bună calitate și cu o atenție deosebită la detalii, Peter Crouch, un fotbalist atipic din toate punctele de vedere, ne introduce in lumea fotbalului de elită pe ușa principală, reușind să fascineze si uneori chiar să șocheze atât prin abordarea aleasă, cât și prin transparența povestirilor. Recomand această carte tuturor iubitorilor de fotbal, dar în mod special tinerilor sportivi care visează să ajungă la un înalt nivel profesionist, unde toate aceste povestiri vor deveni realitatea de care, fie se vor lovi, ori se vor putea bucura din plin!

George Ogăraru, antrenor, fost fotbalist

Cum să devii fotbalist, cu adevărat, în ochii publicului? Așa ar trebui să sune titlul nerostit complet al cărții lui Peter Crouch. Dacă suntem onești, cred că toți avem în minte un tipar sau o prejudecată despre ce înseamnă viața unui fotbalist. De la glorie, antrenamente, bani și până la mașini, tunsoare și haine, toate pot fi trecute în această formulă. Iar Peter Crouch răspunde cu transparență și sinceritate acestei imagini pe care o vede publicul. Și are câte un capitol savuros pentru fiecare din aceste părți din viața unui fotbalist. Dar o să descoperi repede că dincolo de imagine se ascunde de fapt muncă, muncă, muncă, durere și foarte mult caracter. Și că nimic din ce invidiem nu vine gratis. Cartea lui Peter Crouch este o incursiune foarte rară și sinceră în intimitatea vestiarelor din fotbalul englez. O incursiune cu mult umor, cu multe întâmplări pe care colegii nu și le-ar fi dorit publice, cu lucruri spuse drept în față și la bine și la rău. Și, da, îți arată cum să devii un fotbalist care reușește să rămână în memorie nu numai pentru un dans, Robotul, pe care l-a făcut celebru, ci pentru seriozitatea cu care a construit o carieră.

Cătălin Striblea, jurnalist

PETER CROUCH a evoluat de-a lungul carierei, în calitate de atacant, pentru Tottenham, Queens Park Rangers, Portsmouth, Aston Villa, Norwich City, Southampton, Liverpool şi Stoke City. Cu Liverpool a câştigat Cupa Angliei în 2006, Supercupa Angliei în 2006 şi a ajuns în finala Ligii Campionilor în 2007. De asemenea, a avut 42 de selecții în naţionala Angliei, pentru care a înscris 22 de goluri. Crouch deține recordul pentru cele mai multe goluri înscrise cu capul în Premier League. Peter Crouch este realizatorul podcastului BBC That Peter Crouch Podcast.

TOM FORDYCE este jurnalist sportiv al BBC Sport Interactive și corealizator al podcastului lui Peter Crouch. Pasionat de sport și triatlonist amator, Fordyce este și autorul cărților We could be heroes și My greatest football team ever.

„O lectură cuceritoare, care este, de asemenea, și cea mai pro­fundă carte pe care am citit-o despre Rusia. Pe urmele Iul Putin reprezintă o lucrare esențială pentru oricine își dorește să în­țeleagă mai bine Rusia și ar trebui să II fie recomandată oricui îndrăznește să comenteze astăzi la adresa acestei țări.”

JACK F. MATLOCK JR.,

ambasador SUA în URSS (1987-1991), autor al cărții

Reagan and Gorbachev: How the Cold War Ended

„O analiză deosebit de captivantă și originală a Rusiei din tim­purile modeme – o societate mult mai complexă decât este percepută de majoritatea. Trecând cu elocvență de la povești cu un amplu conținut istoric la anecdotele pline de culoare din timpul călătoriilor lor, Hrușciova și Tayler se folosesc de «prisma geografiei» acestei țări pentru a explora și a explica Rusia contemporană sub toate aspectele ei. Dacă vreți să înțelegeți «adevărata Rusie», citiți această carte.”

MICHAEL McFAUL,

autor al cărții From Cold War to Hot Peace,

bestseller New York Times

„Cea mai mare contribuție pe care o aduce această carte - pe lângă faptul că ne salvează de o călătorie lungă și dificilă – este că ne reamintește că, de fapt, nu îl cunoaștem pe ruși, nu pentru că ar fi atât de misterioși sau ostili, ci pentru că ei înșiși nu știu dne sunt cu adevărat sau încotro se îndreaptă – peste 140 de milioane de suflete plutind în derivă de-a lungul istoriei.”

RICHARD LOURIE,

autor al bestsellerurilor The Autobiography

of Joseph Stalin și Sakharov: A Biography

Cum au petrecut pandemia de COVID-19 unii dintre cei mai apreciați scriitori, jurnaliști culturali, oameni de litere din România?

De la Ana Barton până la Radu Vancu, de la Dan-Liviu Boeriu până la Ciprian Măceșaru sau Mircea Pricăjan – nume cunoscute, alături de copiii lor, și-au așternut în această carte fâșii de trăire, de viață în izolare, de povești inventate, de jocuri, de observații, de frumusețe, de iubire multă.

Cartea este îngrijită de Simona Preda, iar în cuprinsul ei semnează:

• Ana Barton și Rada Maria • Dan Liviu Boeriu • Doru Căstăian și Alex • Simona Chițan și Ares Guerra • Codruț Constantinescu • Bogdan Crețu și Ștefan • Alina Gherasim • Adrian Lesenciuc și Diana • Ciprian Măceșaru și Matei • Alice Năstase Buciuta • Xenia Negrea • Constantin Piștea • Mircea Pricăjan • Ovidiu Alexandru Raețchi • Irina Stahl si Ana • Arthur Suciu și Eva • Robert Șerban • Andra Tischer • Radu Vancu

A treia și ultima parte a dialogurilor cu Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, despre Mănăstirea Văratec. După evocarea personalităților politice și culturale care au trecut pragul acestei mănăstiri, a venit rândul marilor figuri monahale - Zoe Dumitrescu-Bușulenga ne dezvăluie detalii minunate din viața unor slujitori ai Domnului ce au marcat existența cunoscutei mănăstiri.

Un nou volum de povestioare pline de farmecul Bucureștiului de altădată, scrise de Tatiana Mărgescu în stilul caracteristic. Oameni cu destine mari, amintiri de toate vârstele, maniere și hobby-uri dispărute așteaptă să capete suflu prin ochii cititorilor.

„Există o teorie că Ciobănașul din Miorița o fi fost jertfit, pentru a obține pacea între cei trei ciobănași, care veșnic luptau între ei. Pacea s-a făcut, dar în adâncuri luptele continuau și mai aprig. Ciobănașul, din păcate, s-a născut poet, iar poetul totdeauna va pierde. Unul din istoricii contemporani ai României, Lucian Boia, scrie că Moldova, pe valul unei viziuni poetice a lumii, și-a pus destinul pe masă și a pierdut partida. Oricum, specialiști în arheologie susțin că Ciobănașul din Miorița a fost ultima jertfă rituală în Balcani. Prin urmare, să nu ne mire plăcuțele din Tărtăria.” (Ion Druță)