Biografii - Memorii & Jurnale

Despre Leonardo da Vinci s-au scris nenumărate volume. Cartea lui Michael White ne oferă însă o perspectivă cu totul nouă asupra activității acestui om universal al Renașterii, analizând preocupările sale științifice, de la arhitectură, anatomie, inginerie militară și civilă până la optică și astronomie.

Sunt detaliate aspecte cunoscute și mai puțin cunoscute din viața lui Leonardo, cum ar fi copilăria nefericită, ucenicia în atelierul lui Verrocchio din Florența, homosexualitatea sa asumată, ori relația cu importanți mecena ai epocii (Lorenzo Magnificul, Ludovico Sforza, Cesare Borgia), precum și rivalitatea cu Michelangelo. Autorul reușește să pună în lumină nu numai geniul artistic al lui Da Vinci, ci și geniul său de inventator.

Există oameni în viața noastră care ne dau aripi, care ne înalță, invitându-ne la desăvârșire dincolo de barierele cotidianului... Unii sunt alături de noi din prima clipă a venirii noastre pe lume, numindu-se firesc, părinți. Alții ne întregesc ca oameni, mai devreme sau mai târziu, în timpul călătoriei noastre vremelnice pe acest pământ... se numesc prieteni. Pentru că părinții mei sunt acum doar în inima mea și între filele acestei cărți, cred că am fost binecuvântată să simt, mai cu seamă în ultimul an, prezența unor oameni ce mi-au marcat zborul. Pentru tot ce am trăit alături de ei, în realitate sau doar în vis, nu pot decât a le mulțumi.

STEPHEN HENDRY a devenit cel mai tânăr jucător profesionist de snooker în 1985, la 16 ani, iar în 1990, cel mai tânăr campion mondial din istorie, la 21 de ani.

Este considerat de fani și de specialiști unul dintre cei mai mari jucători ai acestui sport. Cu o carieră de 27 de ani, Hendry a câștigat de șapte ori Campionatul Mondial și a fost pe locul întâi în clasamentul mondial opt sezoane consecutive, între 1990 și 1998.

S-a retras în 2012, iar acum este pregătit să-și spună pentru prima dată povestea vieţii, de la copilărie, la ascensiunea în clasamentele acestui sport, la perioada de glorie din anii 1990, dar și la cea mai slabă, din anii 2000, până la viaţa sa de astăzi, ca specialist sportiv și comentator. Aceasta este autobiografia completă a legendarului Stephen Hendry, cu detalii privind viaţa omului din spatele tacului și lucrurile care l-au făcut un jucător de top.

În Foame. Memoriile corpului (meu), Roxane Gay scrie intim, cu sensibilitate despre trup, folosind propriile lupte emoționale și psihologice ca mijloace de explorare a fricilor noastre legate de plăcere, consum, aspect și sănătate. Ca femeie care își descrie corpul ca „profund indisciplinat”, Roxane Gay înțelege tensiunea dintre dorință și negare, dintre consolare și grijă de sine. În Foame, vorbește critic și tranșant despre copilărie, adolescență și tinerețea timpurie, inclusiv despre devastatorul act de violență care i-a deturnat întreaga viață, invitând cititorul să ia parte la realitățile, durerile și bucuriile vieții ei cotidiene. 

Regele ne-a primit, am intrat intr-o camera unde ne-am asezat toti trei. Am facut prezentarile. Nu se prea lega discutia. [...] Regele se uita la un magnetofon, adus de Mititelu... La un moment dat, cineva aduce cafea si cesti. Vazand ca nu se prea lega nimic, intervin: «Eu as bea o cafea». Mi-am luat, le-am turnat si lor in ceasca si, cumva, li s-au dezlegat limbile. Am inceput o discutie pe baza intrebarilor pe care le formulasem in scris. Regele a acceptat sa raspunda la toate intrebarile. A doua zi dimineata urma sa revenim, ca sa inregistram convorbirea. Parca eram intr-un studio de radio, interviul a mers snur. Interviul s-a difuzat la BBC in doua parti. - Dinu Zamfirescu

Traducere de Nicolae Constantinescu

14 iunie 2009. Un cîmp din Punjab. Patru femei trudesc la strînsul recoltei pe o căldură înăbuşitoare. Una din ele, Asia Bibi, pleacă la fîntîna cea mai apropiată să aducă apă pentru tovarăşele ei de muncă. Face însă greşeala să-şi astîmpere ea setea mai întîi şi e acuzată că a întinat apa fîntînii, rezervată musulmanelor. Asia este creştină. În disputa care izbucneşte, e învinuită de blasfemie. În Pakistan, aşa ceva înseamnă condamnarea la moarte. Aproape linşată de o mulţime furioasă, este aruncată în temniţă, iar după un an primeşte sentinţa: execuţie prin spînzurare. Guvernatorul musulman al Punjabului şi ministrul creştin al Minorităţilor din Pakistan încearcă să-i vină în ajutor, însă amîndoi sînt asasinaţi de fanaticii religioşi. Cu asistenţa unei jurnaliste franceze, Asia scrie din închisoare această carte în care îşi descrie calvarul. În scurt timp, ea devine un simbol pentru toţi cei care luptă în întreaga lume împotriva violenţelor comise în numele religiei. În 2018, după opt ani de detenţie, este în sfîrşit eliberată.

Studiu introductiv de Petre Guran
Cu schiţe de Ana-Maria Goilav

„Biografia lui Ioan G. Miclescu, cunoscut în epocă sub forma franțuzită a numelui, Jean, dar mai ales denumit emfatic de către contemporani «boierul de la Călinești», jurist, om politic conservator, dramaturg și publicist din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului XX, a fost scrisă cu empatie și deferență, dar și cu acribie profesională de cercetătorul Andrei Popescu.
Mie îmi pare reconfortant paradoxul ca, după ce am sărbătorit abia primul centenar al României, să putem citi și istoria unui neam boieresc de șapte ori centenar. Dacă România se concepe recentă și revoluționară, făuritorii ei mai puțin exaltați scriau istorie prin ambițiile și mândriile lor de multe secole deja. După cum amintește Radu Miclescu: „Noi suntem aici dinaintea descălecatului“. În povestea conacului de la Călinești și a succesivelor generații de boieri care l-au locuit se înscriu mai multe file de istorie, petrecute la distanță demnă de scena mult prea pătimașă a Regatului modern al României, dar foarte importante pentru cei care vor să înțeleagă penumbrele și umbrele unei istorii oficiale.“ – PETRE GURAN

Fotografia de pe copertă: Jean Miclescu cu doi dintre copiii săi, în curtea conacului de la Călineşti. © Arhiva Radu Miclescu, Colecţia de fotografii.

De la stilul său rapid de stand-up la rolul de debut din Mork & Mindy și la impresionanta interpretare din Good Will Hunting, pentru care a câștigat Premiul Oscar, Robin Williams a fost un actor unic și un comedian inovator. Uneori părea să fie posedat, perorând despre cultură, politică și revelaţii personale cu o intensitate și o agerime uluitoare și trecând cu repeziciune de la un personaj la altul.

Însă așa cum ne arată Dave Itzkoff în această biografie revelatoare, geniul lui Robin Williams masca un nucleu profund de emoţii conflictuale și de îndoieli de sine. În numerele sale de comedie și în celebrele sale filme Dead Poets Society, Good Morning, Vietnam, The Fisher King, Aladdin și Mrs. Doubtfire, Robin Williams și-a exprimat nelimitatul talent de improvizaţie, dând viaţă personajelor și recurgând la umor pentru a scoate la iveală adevăruri mai profunde.

Dialoguri purtate de Fabian Anton cu Zoe Dumitrescu-Bușulenga (sau Maica Benedicta) despre oamenii din trecutul mănăstirii Văratec. Sunt evocate destinele monahiilor de la Văratec, dar și mari reprezentanți ai vieții culturale din România. Cartea este bogat ilustrată cu portretele celor amintiți în discuții.

În anul 1925, Constantin Brâncuși o întâlnește pe Marthe Lebherz și se îndrăgostește de ea pe loc. O angajează secretară, ca paravan pentru povestea lor de iubire, dar și ca ajutor de nădejde, el plecând la New York pentru pregătirea unei expoziții. Cât au fost despărțiți de această plecare, Brâncuși și Marthe își trimit zilnic scrisori pline de pasiune. Cartea de față le cuprinde pe toate.

Mitoș: Nu, nu, mai prost ca mine nu există. Deci vă spun acum. Nu știu cât de proști sunteți voi. Eu n-aș vrea să...

Oleg: Mitoș, lasă-mă!

Iulian: Bine, și eu sunt destul de prost.

Mitoș: Dar nu ca mine. Eu sunt mai prost ca tine.

Iulian: Nu, eu sunt prost ca mine.

Oleg: Permiteți-mi să-mi invoc dreptul de invitat al emisiunii și totuși să mai spun și eu două cuvinte.

Iulian: Te rog, te rugăm!

Oleg: Sensul „prostiei“ înseamnă acea sacră ignoranță ca disponibilitate de cunoaștere. A spune că ești prost înseamnă că deții un spațiu liber, deschis pentru a-l umple cu cât mai multă cunoaștere.

Iulian: Sau cu alcool.

Let's do it Romania!. Cum am mobilizat 1,8 milioane de oameni sa curete Romania

Cartea documenteaza si prezinta cea mai mare campanie de voluntariat din tara, Let's Do It, Romania!, vorbind despre mobilizarea romanilor, despre pregatirea proiectului si despre rezultatele celor zece ani de activitate.  

Dupa decenii de comentarii apologetice, dublate de aprige denuntari, am ajuns astazi sa nu mai stim prea bine cine a fost cu adevarat Sigmund Freud. Profitand de scoaterea la lumina, in anii din urma, a unor noi documente de arhiva, dar si a unor scrisori inedite, Elisabeth Roudinesco ne demonstreaza ca mai exista inca multe lucruri de spus despre omul Freud, precum si despre opera lui.

Paginile acestei cărți vă dezvăluie personalitatea marilor nume ale istoriei în detalii savuroase, de multe ori ilicite și nepublicate până acum în nici o altă carte de istorie.

Veți descoperi latura umană a 26 de figuri legendare, le veți cunoaște slăbiciunile, ambițiile secrete și moralitatea adesea îndoielnică.

Biografii necenzurate ale unor oameni celebri a fost bestseller The New York Times. Până astăzi volumul a avut numeroase ediții și a fost tradus în multe limbi, atrăgând interesul cititorului de la prima până la ultima pagină.

In primavara lui 1985, Mihail Gorbaciov, abia ales secretar general al Partidului Comunist al URSS, incepea un proces de reformare a intregului sistem economic si politic sovietic. Ceea ce avea sa devina cunoscut drept perestroika ("reconstructie") a durat doar sase ani, pana in decembrie 1991, cand Gorbaciov si-a dat demisia din functia de presedinte al URSS. Efectele politicii lui Gorbaciov au fost incredibile, provocand nu doar dezmembrarea URSS si prabusirea regimului comunist in toata Europa de Est, ci si caderea Cortinei de Fier si reunificarea Germaniei. Occidentul, pe de alta parte, i-a apreciat meritele indiscutabile pe plan extern. Mihail Sergheevici Gorbaciov ramane unul dintre cei mai influenti (si controversati) oameni ai secolului XX. O privire fascinanta in culisele puterii de la Kremlin. - Der Spiegel

Mihail Gorbaciov nu a fost un erou, ci a fost un lider comunist care a facut o buna parte din ceea ce trebuia sa faca un om normal ajuns in varful unui sistem ce se baza pe o mare amagire. [...] Aceasta carte este marturia omeneasca, sensibila si sincera, a unui om caruia i-a fost dat sa modifice precum putini altii istoria secolului in care a trait. - Adrian Cioroianu

Annie Bentoiu (1927–2015) a fost martora atentă a nenumăratelor semne prin care s-a manifestat instaurarea comunismului în România. Nu s-a mulţumit să observe; a citit despre cele trăite, a reflectat asupra lor, a descoperit mecanisme. De aceea, amintirile ei depășesc genul memorialistic. Ele se constituie într-un veritabil manual de istorie – viu, pasionant – a acelor vremuri cumplite.

„Cartea doamnei Bentoiu e scrisă cum îmi închipuiam că se va face mult mai târziu: fără patimă, fără complexe, cumpătat, cu toate nuanţele îndoielii, într-un cuvânt, cu bun-simţ. Prezentată astfel, istoria trăită pierde poate din patetismul ei extravagant pentru noi toţi, cei care am suportat-o, dar câștigă în credibilitate.“ – MONICA LOVINESCU

„Dintre cărţile pe care, ca editor, le-am publicat în aproape trei decenii, cel mai mare respect îl am pentru Timpul ce ni s-a dat. Din peisajul cultural al acestor ani, Annie Bentoiu e, poate, fiinţa cea mai aleasă pe care mi-a fost dat s-o întâlnesc. Ea e martora, ultimul cronicar al românilor. Avea toate calităţile pentru a umple rolul acesta: inteligenţă, caracter, spirit de observaţie, cultură istorică, umanistă, juridică şi politică, talent literar, o viaţă pusă la teasc.“ – GABRIEL LIICEANU

„Am scris această carte din patriotism. Pe la finele anilor ’80, bunul meu prieten și coleg de liceu Andrei Bodiu, a cărui pierdere prematură o regret nespus și o voi regreta toată viața, a rostit o propoziție memorabilă, care mi‑a rămas întipărită drept cea mai bună definiție a coșmarului în care ne aflam atunci: «Noi, aici, trăim cu un picior în Balcani și cu celălalt în groapă». Cumva, inconștient, cred că am vrut să‑i și arăt lui Andrei, acolo, în cer, unde se află, că lumea noastră s‑a schimbat. Că nu mai sîntem în pragul unei morți istorice. Că sîntem o națiune tînără. Că avem totuși un viitor – o viață în față. Sper că vei înțelege, cititorule, din toate povestirile de față, că le‑am scris din două motive: mai întîi, pentru că eu cred cu tărie că vom fi în stare să croim în cele din urmă și un adevărat «studiu de fezabilitate» pentru calea de a ieși, ca neam, din «tărîmurile de frontieră», și apoi pentru că, așa cum arată titlul, eu cred în mîntuire.” (Marius Oprea)

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Andrei Pippidi

„O operă în care atitudinea morală şi loialitatea joacă un rol aşa de mare poate părea învechită multor oameni de azi. Solidaritatea naţională pe care N. Iorga a predicat-o necontenit a rămas o formulă convenţională, repetată la festivităţi, în timp ce o fărâmiţează îmbrânceala partidelor şi a intereselor personale.
Se publică astăzi pentru prima oară caietele XX-XXII, care întregesc Memoriile cu perioada de la 25 februarie 1938 la 26 noiembrie 1940, o seară înainte de sfârşitul în faţa unui pluton de execuţie improvizat. Existenţa acestui material inedit a fost complet necunoscută publicului, chiar istoricilor preocupaţi de biografia învăţatului sau de ilustrarea activităţii politice din ultimii ani de pace înainte ca ţara să fie absorbită de-al Doilea Război Mondial. Cititorii părţii precedente a jurnalului vor găsi detalii despre cum a evoluat situaţia şi despre regimul acelor ani, cu care Iorga a colaborat, dar îl vor recunoaşte şi pe el însuşi, chiar dacă unele aspecte – nemulţumire corozivă, resentiment, vanitate – care i-au influenţat relaţiile personale apar aici într-o lumină mai puternică.“ – Andrei Pippidi

Am luptat contra dictaturei şi n-am făcut cârdăşie cu ea. Voiu lupta şi de azi înainte contra ei. Sunt ferm convins că viitorul Statului român nu este nici dictatura, nici comunismul. Sunt alte forme specifice adequate Statului român. Le poate imprima cine cunoaşte profund istoria acestui neam nenorocit.
De viitorul României nu desperez. A trecut ea şi prin altfel de zile decât acestea. Este un mister al dăinuirii noastre peste tot răul ce vreau să ni-l facă alţii, pentru acela pe care din orbirea noastră ni-l facem singuri.

Fotografia de pe copertă: N. Iorga în 1938

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu

Nimăre nu mă gonea, dar mie mi se părea că mă prinde şi mă duce la domnitoru Caragea şi mă pune în ţapă, pentru că adesior sîmbătile punea în ţapă pe hoţi. Am privit şi mă luasi frica; tot sîmbăta pe vinovaţii la puşcărie, la unii tăia mîinile cu satîru, la unii tăia nasu şi urechile, legaţi cu mîinile dindărăt, numai scutura din cap.

Tînărul care își scrie amintirile din vremea ciumei lui Caragea este un personaj coborît din Ciocoii vechi și noi sau din Scrisorile lui Ion Ghica. Lipsit însă de ambiția și de machiavelismul acelora, Tache Merișescu rătăcește printr-o lume nestatornică și plină de primejdii; soarta i-o fac relațiile de familie, bunul-plac al înaltelor obraze și, mai presus de toate, întîmplarea.
Băiat de casă la boier, amant al cuconiței, calfă la București, edecliu la Țarigrad, negustoraș prin porturile Levantului, el ne lasă o mărturie neprețuită din secolul fanariot – secol pe care îl cunoaștem mai mult din scrierile călătorilor străini ori din amintirile cețoase ale nepoților celor care l-au trăit.
Manuscrisul pe care Constanța Vintilă-Ghițulescu îl scoate astăzi la lumină va deveni o piesă de neocolit în istoria literaturii noastre premoderne.

Pe copertă, scenã din Bucureştii începutului de secol XIX: Biserica şi Hanul Greci

Traducere din franceză, studiu introductiv și note de Alina Pavelescu

„Răul de care a suferit România e încă prezent, cerându-şi vindecarea de la orbi şi de la surzi.“ – LOUIS BASSET, mai 1920

„Avem de-a face cu un personaj carismatic, de o inteligență sclipitoare, cu convingeri și principii ferme, deopotrivă sentimental și iremediabil îndrăgostit de România. Iar jurnalul său rămâne un tur de forță profund umanist, un adevărat tratat de teorie și analiză politică pe înțelesul tuturor, străbătut necontenit de valorile morale.“ – ALINA PAVELESCU

Fotografia de pe copertă: placheta aniversară dăruită lui Louis Basset de subordonaţii săi, angajaţii administraţiei Casei Regale, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate (Muzeul Naţional de Istorie a României)

„Un vazaha printre malgași e jurnalul pe care l-am ținut ca șef al misiunii UE de observare a alegerilor din Madagascar din 2018. Pe lângă însemnările strict politice, am consemnat diverse informații despre cultura, mitologia și religiile malgașe, despre magi și vrăjitori, animale-totem, prejudecăți culturale și rituri de inițiere sau mituri care funcționează încă într-o societate prea puțin cunoscută în Europa. Am pus, deci împreună democrația și actele de haiducie, ceremonia «întoarcerii oaselor» și Libertalia, legendara republică a piraților, religia care-l slăvește pe un creator al universului numit Zanahary, furturile de zebu și răpirile oamenilor de afaceri din comunitatea karan-ilor, regii tradiționali și membrii unui club de kung fu care s-au confruntat în stradă cu poliția.“ - C.D. PREDA

C.D. Preda e profesor la Universitatea din București și a publicat mai multe cărți și articole despre istoria liberalismului, sisteme electorale și politică românească. În 2016, la Baroque Books & Arts a apărut primul său album de fotografii, intitulat Strada, iar în 2018 apărut album de fotografii E aşa de urât, că pare frumos.

Cartea doamnei Flavia Coposu-Balescu, scrisa cu dragoste si nostalgie, cu naturalete si simplitate, este o fermecatoare poveste de viata, parca visata, a unui sat ardelenesc in amiaza libertatii de dupa Marea Unire. Sensibilitatea cu care este vazut fiecare amanunt, evanescenta unor amintiri copilaresti, uimirea in fata unei lumi absorbite prea curand de o istorie vitrega, toate aceste calitati care tin de simtamantul crestin si de memoria nativa a autoarei ne pun in fata unei adevarate monografii afective a Transilvaniei profunde, de dincolo de veac.
Relatia intelectualilor-apostoli cu taranii ridicati la lumina ar parea azi idilica si incredibila, daca n-ar fi fost insasi esenta unei lumi in care morala rurala se sprijinea pe binomul inefabil format din frica de Dumnezeu si rusinea de oameni.
Doamna Flavia isi opreste relatarea prea devreme. Am vrea sa vedem continuarea, adica rezistenta eroica a oamenilor formati in aceasta lume - in mod particular a fratelui sau, Corneliu Coposu - din perioada zbuciumata de dupa sosirea la carma tarii a celor fara credinta si fara rusine. (Ana Blandiana)

„Perioada anilor 1963–1968 a fost una plină de realizări din viața lui Ion Rațiu. Misiunea și scopul său, visul său de nepotolit de a vedea, într-o zi, o Românie liberă și democratică l-au inspirat în tot ceea ce a întreprins. Hotărârea lui de a asigura succesul afacerii sale din domeniul naval avea un obiectiv foarte clar: să dispună de mijloacele financiare prin care să-și atingă visul.” -Nicolae C. Rațiu

„În perioada 1963–1968, doar pe parcursul a șase ani, Securitatea a infiltrat în cercul relațional al lui Ion Rațiu cel puțin 16 informatori, români din exil stabiliți în Anglia, iar din România a trimis alți 14 informatori pentru a se întâlni cu el. Este greu de găsit un alt român refugiat în Occident în timpul regimului comunist care să fi fost urmărit cu mai multă perseverență și tenacitate.” - Stejărel Olaru

Ediție îngrijită de Eugen Negrici

Nicu Negrici a luptat ca ofițer al Armatei Regale a României în al Doilea Război Mondial atât în campania din est (1941–1944), cât și în cea din vest (după 23 august 1944) şi a fost grav rănit în cumplita bătălie de la Oarba de Mureș. Dăruit cu spirit de observație și talent literar, și-a scris în detaliu amintirile din război, dar manuscrisul s-a pierdut în anii ’70, la demolarea casei sale din Râmnicu Vâlcea. Și-a reconstituit în parte amintirile în anii ’80, iar fiul său, criticul literar Eugen Negrici, le publică acum într-un volum întregit cu file din jurnalul de front redactat tot de tatăl său, versuri trimise de acesta acasă soției sale, mărturii despre autor și fotografii din arhiva familiei.

Căpitanul Nicu Negrici, despre care se știe că a salvat o mie de militari români din încercuirea de la Cotul Donului, dobândind recunoștința lor veșnică, evocă în aceste Amintiri din război câteva scene fabuloase, cu o încărcătură emoțională cutremurătoare.