Biografii - Memorii & Jurnale

În acest volum de memorii, prima lui scriere de nonficțiune, prozatorul american evocă o panoramă vie a Americii de la jumătatea secolului XX și un portret intim al vieții lui de familie. Explorând propria percepție fluidă asupra părinților săi, autorul reflectă și asupra impactului pierderii și al devotamentului. Scris cu inteligența, precizia și umanitatea pentru care Richard Ford este cunoscut, Între ei este deopotrivă o declarație de dragoste și o reflecție eliberatoare asupra familiei.

Volumul prezinta o selectie de interviuri cu personalitati politice, culturale, diplomati, jurnalisti etc. luate acestora de catre Ruxandra Sararu in cadrul emisiunilor realizate la postul public de radio Radio Romania Actualitati, precum In Casa Radio si Oameni care misca Romania, in perioada 2005-2018. Printre acestea, dialoguri cu: Emil Hurezeanu, Mugur Isarescu, Paul Grigoriu, Jana Gheorghiu, Ion Cristoiu, Dinu Sararu, Corina Cretu si altii.
Ruxandra Sararu este pentru oamenii obisnuiti sinonim cu jurnalismul de calitate. Reporter incisiv, realizator talentat, Ruxandra foloseste in interviurile sale, la modul cel mai surprinzator, toate armele jurnalistului de radio. Este, intr-o maniera surprinzatoare, cand prietena interlocutorului, cand observator, cand analitica, dar niciodata agresiva. Interviurile pe care le veti redescoperi, sper eu, constituie o declaratie de credinta fata de destinul de jurnalist al Ruxandrei, niciodata pe deplin implinit, intrucat... cele mai bune si interesante interviuri sunt mereu, pentru ea, cele care vor urma! - Maria Toghina

„La vremea lui, comunismul părea veşnic. Nu se întrevedeau soluţii de ieşire. Pe cât am putut, mi-am amenajat mici spații de libertate, inevitabil însă limitate și aflate sub supraveghere.
Începând din 1980, nu s-au mai făcut nicăieri avansări în sistemul universitar. Era o nedreptate flagrantă, care, în ce mă priveşte, se traducea şi printr-o jenă financiară permanentă. De la un an la altul, viaţa devenea tot mai complicată. Începând cu pâinea cea de toate zilele. Oamenii, aşezaţi la cozi nesfârşite în faţa magazinelor alimentare goale, aşteptau să se aducă ceva, orice. Maică-mea descoperise la o coadă «rezonabilă» aşa-zişii «cârnaţi de bere», cam suspecţi de felul lor, pe care îi împărţeam cu câinele. Câinelui chiar că-i plăceau.
Evadam, pe cât posibil, din neplăcuta realitate citind pe nerăsuflate cărţi franţuzeşti. Seară de seară, ascultam cu regularitate Vocea Americii. Am putut urmări astfel filmul întreg al destrămării regimurilor comuniste în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia… În presa românească nu se sufla o vorbă despre ceea ce se petrecea la doi paşi de noi, de jur împrejurul ţării. România părea imobilă. Până într-o zi, când totul a explodat, cu o violenţă neînchipuită.“ – Lucian Boia

Peter Esterhazy (1950–2016) s-a nascut la Budapesta, intr-una dintre cele mai vechi si mai renumite familii aristocratice din Ungaria, si a fost unul dintre cei mai cunoscuti autori postmoderni din Europa Centrala, o voce si o constiinta literara definitorie pentru problematica spatiului sau de referinta si un cronicar al Ungariei din perioada comunista si postcomunista.

Trei pe un tandem. 33 de zile, 1111 km, o calatorie

Infrapaginal. Jurnal 2000-2018 ne dezvaluie un scriitor fara armura; pentru Ciprian Macesaru, scrisul nu este un exercitiu estetic, ci face parte din algoritmul fiziologic. Diaristul nu scrie pentru a se antrena, ci pentru se convinge ca respira. In Jurnalul sau, Macesaru se contempla, dar merge si mai departe, si dincolo de sine, recuperand ambitiile metafizice ale literaturii. In afara rezervatiei culturale in care traieste, scriitorul isi dezvaluie si emotiile cotidiene: acelea ale unui intelectual care impinge constiinta artei sale pana la exasperarea invecinata cu abisul disperarii.

"Tot slefuindu-si fiinta la trepidatiile estetismului si proiectandu-si in cinematograful interior geografii si referinte culturale cand fabuloase, cand notate cu acribie narcisiaca, personajul jurnalului ajunge sa se invecineze simultan cu diarismul lui Radu Petrescu si Adrian Marino, ceea ce constituie o polaritate paradoxala, dar care asigura pitorescul acestui spectacol. De altfel, atunci cand da verdicte muzicale dovedeste afinitati cu sensibilitatea lui Mihail Sebastian sau Mihai Radulescu. Placerea initiativelor culturale in care Ciprian Macesaru este un factor eminamente coagulant il apropie de criterionismul lui Petru Comarnescu, iar dezinvoltura cu care trece de la numele mari ale clasicismului pana la cel mai nou poet debutant il invecineaza cu nonsalanta stralucitoare a lui N. Steinhardt, singurul nostru eseist care putea ajunge intr?o singura fraza de la Cervantes la Orson Welles, pana la Mariana Marin, fara sa irite pe nimeni." (Dan C. Mihailescu)

Ciprian Macesaru (n. 1976) a debutat in 2007 cu volumele Cantecul greierilor de sub calea ferata (poeme) si Dialoguri in oglinda (interviuri), aparute la Editura Curtea Veche. Au urmat: Focul din tampla (jurnal cultural) (Editura Brumar, 2010), mai multe volume de versuri, doua microromane inrudite, Superhero (Editura Cartea Romaneasca, 2012) si Portbagaj (Editura Trei, 2014), iar in 2016, romanul Trecutul e intotdeauna cu un pas inaintea ta, Editura Cartea Romaneasca. In 2018 a publicat Si se facu intuneric (povestiri), Editura Next Page. Foarte citite au fost si volumele: Despre nerabdarea de a fi rabdator, Dan C. Mihailescu si Ciprian Macesaru in dialog epistolar, Editura Humanitas, 2014 si Trei sute de ceausesti liliputani (in colaborare cu Vladimir Tismaneanu si Mihail Cosuletu), Editura Humanitas, 2016. 

A performat si ca scriitor si ilustrator pentru copii, publicand Super! Sunt un gandac! (Editura Humanitas, 2015).
A fost inclus cu proza si poezie in mai multe antologii, dintre care, cele mai recente sunt: #Rezist! Poezia, Editura Paralela 45, 2017; Tu, inainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste, Editura Paralela 45, 2018.

Tara Westover și familia ei au crescut pregătindu-se pentru Zilele de pe Urmă, însă, oficial, fata nu exista. Nu fusese înregistrată și nu primise certificat de naștere. Nu avea documente școlare pentru că nu pusese niciodată piciorul într-o clasă, nici acte medicale, pentru că tatăl ei nu credea în spitale. 

Tara a crescut și tatăl ei a devenit mai radical, iar fratele ei, mai violent. La 16 ani, Tara a înțeles că trebuie să plece de acasă. A făcut-o și, cu această ocazie, a descoperit cât te poate schimba învățătura, dar și prețul pe care a trebuit să-l plătească.

Învățare este o poveste curajoasă despre dragoste și violență, despre forța legăturilor de sânge și puterea imaginației și despre o tânără femeie ale cărei inteligență, cunoaștere de sine și îndrăzneală luminează fiecare pagină. Unele pasaje sunt dureros de vii, se întipăresc în amintire, dar Westover nu este nicăieri lascivă sau aspră; chiar când scrie din adâncuri, o face cu compasiune și grație. Atât cartea cât și scriitoarea sunt remarcabile din toate punctele de vedere. — SARAH PERRY, autoarea cărții The Essex Serpent

Superbă... Povestea ei, despre cum a luptat să devină ea însăși, e la fel de veche ca dealurile de unde a venit, dar Westover ne oferă o viziune atât de proaspătă și de captivantă, încât propriul ei Idaho merită să ajungă pe listele celor mai bine vândute cărți, în grupurile de cititori și, în cele din urmă, în cinematografe. — THE TIMES

Povestea modului în care a scăpat Tara – nu doar de fundamentalismul familiei, ci și de brutalitatea vieții din umbra muntelui – e subiectul acestui volum autobiografic, care e atât o poveste despre familie și responsabilitățile pe care le avem față de ea, cât și despre modul în care educația te poate aduce mai aproape de tine. Recunoașterea, dar înțeleasă cum ar trebui, e unul dintre miracolele cărții Tarei. E despre ce înseamnă să te vadă cineva care nu se uită după note, ci după cei care au nevoie de o șansă, de o ocazie – cât de mică – să lase o urmă în univers. — CRISTIAN LUPȘA, editor DoR și gazdă a conferinței The Power of Storytelling

Învățare este:

• bestseller New York Times, Wall Street Journal și Boston Globe
• cea mai bună carte de memorii a anului 2018 pe Goodreads, Apple Books și Audible
• finalistă: National Books Critics Circle John Leonard Prize pentru Debut, National Book Critics Circle's Award – Autobiografie, PEN/Jean Stein Book Award 
• Top New York Times cele mai bune 10 cărți ale anului 2018
• Top 5 cărți recomandate de Bill Gates la finalul anului 
• Una dintre cărțile favorite ale lui Barack Obama – ediția 2018
• numită una dintre cele mai bune cărți ale anului de către: Time, The Washington Post, O: The Oprah Magazine, NPR, The Guardian, The Economist, Financial Times, Newsday, New York Post, theSkimm, Refinery29, Bloomberg, Publishers Weekly, Library Journal, New York Public Library, Vogue, și multe alte publicații.

Jurnalul unui personaj controversat: rememorari provocate de Vartan Arachelian

Cartea aceasta e de un tip deosebit, e o lunga suita de convorbiri cu afirmatii deseori tulburatoare despre natura complexa, contradictorie, versatila a relatiilor interpersonale, realitate umana care s-a impus de-a lungul a peste jumatate de secol (...) Ce vreau si cred ca pot sa apar aici si acum sunt oamenii carora le suntem datori ca ne-au fost si inca ne sunt contemporani, oameni gratie carora trecerea noastra nu a fost intotdeauna silnica sau plictisitoare... Dinu Sararu e un astfel de creator, dotat nu numai cu un exceptional har literar, care ne surprinde cu fiecare carte semnata, sau un excelent manager de teatru, ci si o personalitate incitanta, incomoda multora, chiar siesi, sau familiei, dar, mai ales, mediocritatilor (...). - Vartan Arachelian

„Noi ne acceptăm eroii abia atunci când şi-au luat locul într-un trecut care nu ne obligă. Cât sunt vii, preferăm să le împrumutăm urâţenia noastră decât să imităm frumuseţea lor.
Adevărul e că, de peste două decenii, Doina Cornea n-a mai existat pentru noi. N-a devenit un model, așa cum s-ar fi cuvenit. Nu i s-a mai cerut părerea, pentru a acompania cu rectitudinea spiritului ei toate strâmbătățile care au pus treptat stăpânire pe noi. Cei care fac opinia publică în țara asta au uitat-o repede și și-au amintit, scurt, de ea abia când a plecat dintre noi.
Făcând ce a făcut, Doina Cornea n-a așteptat nimic de la nimeni. Dialogul ei cu libertatea l-a purtat în absoluta lui gratuitate: fără punerea în scenă a unei parade etice şi fără gândul de a prezenta vreodată nota finală societăţii care beneficiase de pe urma îndrăznelii ei. Disidenţa Doinei Cornea n-a fost, până la urmă, decât expresia publică pe care a căpătat-o, în chip firesc, o devenire interioară.“ – Gabriel Liiceanu

Z, orasul pierdut. Povestea amazoniana a unei obsesii fatale

Bestseller #1 The New York Times

Această carte cuprinde un inedit dialog zilnic, anume desfăşurat pe durata Anului Centenar 2018. Cronică implicită a unui rar moment de istorie, volumul atacă simultan temele permanente (legate de identitate, devenire, religie, cultură şi valori), prilejuind comentarii neconvenţionale, la confluenţa dintre inteligenţa tradiţiei şi intuiţia viitorului. Cititorul ei va descoperi deopotrivă frenezia detectivă a celui care întreabă şi portretul secret al celui care răspunde: doi scriitori români ai veacului nostru complicat, care continuă să crediteze fecunditatea gîndirii libere, virtutea exprimării limpezi şi darul comuniunii spirituale.

Teodor Baconschi se află la confluenţa a două tărîmuri. Ca intelectual, el vine din Lumea Veche, a adevărurilor dăltuite în bronzul tradiţiei, cu mîndrie şi umilinţă. Ca scriitor, stilistic, e un avangardist al ideii şi un retorician al exprimării seducătoare, învăluită în catifea şi mătase. Citindu-l, înţelegi de ce exerciţiul spiritual înnobilează în chip spontan şi ireversibil. Scrisul său atrage ca un magnet şi te ţine în prizonieratul ameţitor al culturii înalte, care instruieşte, nelinişteşte, intrigă şi provoacă în egală măsură. (Mircea Mihăieş) Chiar dacă epoca noastră mizează din nou pe timpul circular, nu-mi pot imagina restul timpului – cel care mă separă de moarte – decît în termenii vectoriali, tensionaţi eshatologic, pe care i-am pus în ecuaţia mea personală prin actul infinit deschis al credinţei. Asemenea unui Rutilius Namatianus, rămîn un „om vechi”, convins că istoria are o finalitate transcendentă, că Occidentul are un destin global şi că progresul în cunoaştere depinde de conceptul adevărului. Chiar dacă Lyotard a îngropat „marile naraţiuni” şi Vattimo teoretizează „ştiinţa slabă”, cred într-o dinamică a Revelaţiei, deci mă despart de acel deus otiosus al deismului iluminist, din „tăcerea” căruia au ieşit ideologiile, utopiile şi excesele modernităţii, îmbăiate acum în nihilismul deconstrucţiilor de tot soiul. Rămîn de bunăvoie la termenii pariului pascalian...

„Mulţi dintre cei plecaţi nu povestesc mai nimic din suferinţele lor: dorul nu se poate povesti, iar lacrima se tace. Am dat glas adevărului, în numele tuturor.
Am trecut prin emoţii foarte mari la lansările pe care le-am făcut aici, în Italia, traducerii în limba italiană a Cireşelor amare... M-am temut că ei, italienii, se vor supăra, că se vor simţi răniţi de adevărurile pe care le-am spus despre ei în carte. Dar am întâlnit oameni care s-au ruşinat şi care, plecând capul în pământ, mi-au spus că habar n-au avut câte au îndurat emigranţii din pricina unora dintre ei, italienii adică. 
Cineva, italiancă, mi-a cerut să-i scriu lângă autograf «Nu pleca!» – cu siguranţă luase traducerea s-o dea cadou cuiva drag, încercând să-i împiedice plecarea. O chinezoaică stabilită în Italia mi-a mulţumit că am scris cartea şi mi-a mărturisit că şi ei se recunosc în ea... Toţi emigranţii lumii oftează la fel. Toţi speră că se vor întoarce într-o zi...
Apoi, au fost două femei din Sardinia, tot italience, care m-au îmbrăţişat în plină stradă! Copiii uneia, fraţii celei¬lalte sunt şi ei plecaţi aiurea, în Anglia şi în Germania. Nu mai eram din tabere diferite, eram mame şi surori, atât!“ – Liliana Nechita

Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze când în descendența marilor iubiri interzise, când în anticamera unor tenebroase intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bârfiți, hărțuiți și defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămâne împreună în ciuda tuturor. Ce se află însă dincolo de bârfe și clișee și ce ascund ele sub masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României.

Volumul este numai în parte o autobiografie a Olimpiei Zamfirescu. Acesta cuprinde în treacăt perioada tinereții sale, care a fost, fără îndoială, cea mai fericită din viața ei.

Cele peste trei sute de pagini scrise la mașină în limba engleză și depuse la arhivele de la Imperial War Museum din Londra descriu cu lux de amănunte perioada petrecută în închisoare și domiciliul forțat în timpul regimului comunist din România. [...] Am stat mult în cumpănă dacă merită sau nu să public aceste «discrepanțe», dar, citind pe îndelete aceste pagini, am fost atât de entuziasmat de stilul captivant, demn de un roman polițist, cât și de conținut, încât am hotărât împreună cu Alexandra Zamfirescu, nepoata Olimpiei, să publicăm această carte.” Codin Zamfirescu, nepot al autoarei

Jean d’Ormesson (1925–2017) este una dintre marile figuri ale literaturii fran­ceze contemporane. Romancier, eseist si filozof, este adesea evocat ca eternul „fericit“, gratie seninatatii sale indelung hranite cultural. Nascut la Paris, intr-o familie aristocratica, in care vederile de dreapta si de stanga se calibrau reciproc prin filtrul catolicismului, contele Jean Bruno Wladimir Francois de Paule Le Fevre d’Ormesson a studiat filozofia la Ecole normale superieure. Intre 1974 si 1977 a condus prestigiosul cotidian Le Figaro. In 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, preluand fotoliul lui Jules Romains, dupa ce obtinuse, in 1971, marele premiu pentru roman al Aca­demiei Franceze, pentru La Gloire de l’Empire.

F R U M U S E Ţ E , G R A Ţ I E , A R M O N I E , N O B L E Ţ E .
A D I C Ă T O T C E A M P I E R D U T !

„Faţă de actuala domnie a vulgarităţii, prostiei, fărădelegii şi mârlăniei (post)comuniste, lumea Bucureştilor lui Carol I şi Ferdinand, ai lui Claymoor, Frédéric Damé şi Ulysse de Marsillac, I.C. Brătianu şi Marghiloman, P.P. Carp şi Eugeniu Carada, Titu Maiorescu şi Mitiţă Sturdza, oraşul Expoziţiei de pe dealul Filaret din 1906, în România Peleşului, Cotrocenilor şi «trenurilor de plăcere» către Sinaia «anilor nebuni», adică de pe la 1900 până la Marele Război – ne covârşeşte cu un peisaj (geografic, uman, istoric, economic, politic şi cultural) de-a dreptul zdrobitor prin firescul bunului-simţ, al eleganţei, rafinamentului hedonist, cultului slujirii şi ierarhiei bine chibzuite. Pe scurt: o Românie aristocratică, emanând înţelepciune, temeinicie statală, armonie socială (cel puţin până la 1907...), elan constructiv şi măsură în toate.“ – DAN C. MIHĂILESCU

„Dacă ai trăit fapte istorice, ai obligaţia să le păstrezi în forma în care ţi s-au înfăţişat.
A scrie istorie este o datorie pentru omenire, a o adăuga cu ce ai aflat este o obligaţie pentru fiecare, rămânând ca acei care pot scrie să adune ce au aflat, de la cine poate numai vorbi.“ – NICOLAE IORGA

La 31 de ani, Richard Parks zăcea într-o cameră albă și goală, din spatele casei părinților săi. Cariera sa de rugby, în care învestise toate speranțele și cei mai frumoși ani, se încheiase brusc în clipa în care se accidentase la umăr. Devastat, contempla un viitor sumbru. Părea că drumul său se îndreaptă spre nicăieri. 

„Orizontul este doar limita câmpului nostru vizual.”

Această replică, auzită la înmormântarea bunicii sale, îi schimbă perspectiva lui Parks. Inspirat, acesta și-o tatuează pe braț și, după 21 de zile de singurătate, iese din camera albă și pășește în lumea amețitoare a munților și sălbăticiei. În doi ani devine prima persoană din istorie care reușește, în același an calendaristic, să cucerească cele mai înalte vârfuri de pe cele șapte continente și să schieze la ambele poluri. Toate acestea în mai puțin de șapte luni de zile. Astăzi, Richard Parks este recunoscut drept unul dintre primii sportivi ai lumii în mediile extreme sau, așa cum spune el, „la capătul lumii”. 

Cuvânt înainte de Monica Lovinescu
Traducere de Micaela Ghiţescu

Adriana Georgescu avea 25 de ani în 1945, când a fost arestată de comuniști și supusă torturii. Era șefa de cabinet a generalului Rădescu, ultimul prim-ministru dinainte de instaurarea regimului impus de sovietici. A devenit victima primului proces politic orchestrat de omul-șobolan, Nicolski. Și-a scris cartea la Paris, unde reușise să fugă în 1948. Aceasta este prima mărturie a unui deținut politic dintr-o țară aflată dincolo de Cortina de Fier.

„Stilul Adrianei Georgescu este însufleţit, casant, rapid și direct. Fără falduri digresive, paranteze explicative, volute stilistice şi amplitudine confesivă. Totul e narat iute şi precis, ca într-un jurnal de front. Pe măsură ce înaintezi şi te lași în voia stilului, secvențele capătă rol de secure.“ – DAN C. Mihăilescu

„Ajunsă la primele experienţe de închisoare şi tortură, Adriana punea stiloul jos. Era ca un prag peste care nu putea trece. Începea să tremure. Din tot corpul. Îi clănţăneau dinţii. (Tremuratul acesta o va însoţi de-a lungul vieţii, e prezentul ei veşnic.) Îi mai dădeam un ceai. Deschideam fereastra ce dădea pe acoperişurile Parisului. Dar ea se afla, mai departe, în bezna bucureşteană a gratiilor. Înainte de a relua scrisul, povestea, tremurând mai departe, tot ce nu putea să aştearnă pe hârtie. Apoi, încetul cu încetul, se potolea şi scria chinuit, zgârcită cu epitetele, aluziv, inomabilul. Filele acelea, imediat ce le transcrisesem în franceză, le arunca direct în foc, parcă în arderea lor s-ar fi putut consuma şi trecutul. Hârtia se prefăcea în scrum, nu însă şi povara." - Monica Lovinescu

Elon Musk pentru tinerii cititori. Elon Musk si misiunea construirii unui viitor fantastic. Povestea fondatorului Tesla si SpaceX

Fragment din volumul "Elon Musk pentru tinerii cititori" de Ashlee Vance:

"Viata pe care si-a creat-o Musk pentru a gestiona toate aceste eforturi este ridicola. O saptamana obisnuita de lucru incepe la conacul sau din Bel Air, o enclava exclusivista din Los Angeles. Luni lucreaza in totalitate pentru SpaceX. Marti incepe la SpaceX, apoi se urca in avion si zboara la Silicon Valley, in California de Nord. Petrece cateva zile lucrand pentru Tesla, al carei sediu este in Palo Alto, iar fabrica este situata in Fremont. Musk nu are o casa in Silicon Valley si  sfarseste prin a ramane la hotel sau in casele prietenilor.

„O carte fascinantă... un șocant amalgam de emoții.“ Boston Globe „Ca într-o nemaipomenită cursă, Furtuna perfectă îți arată forța oceanului dezlănțuit și zădărnicia efortului omenesc.“ Los Angeles Times Book Review

„...O carte despre mine şi timpul pe care l-am străbătut: un timp în ebuliţie, bulversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei, spulberând sensurile, dar nu şi încăpăţânarea mea de a le înţelege." (Ana Blandiana)

Despre cărțile lui Vladimir Nabokov, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, s-a scris mult. Dar și viața lui personală i-a preocupat pe cercetători: provenind dintr-o familie aristocratică, a părăsit Rusia natală de teama bolșevicilor și a locuit în Germania, Franța și Statele Unite înainte să se stabilească definitiv în Elveția.

Refugiata politic instalata la Paris la paisprezece ani, in 1983. Marina Anca ne povesteste, cu accentul adolescentei, emotia ei de a-si revedea tatal si de a descoperi orasul Lumina. Autoarea ne invita dupa aceea in Nigeria, unde familia ei s-a mulat o luna rnal tarziu. Marina Anca descrie integrarea in lumea capitalista a unel adolescente proaspat scapate de comunism, dar si lovitura de stat din 1983 a actualului presedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari. Printr-un joc de introspectle, marturia ei induiosatoare ne dezvaluie, cu finete si blandete, contrastele societatii noastre si nevoia de a ne adapta constant paradigmele. 

[...]"Eu sperasem, visasem, facusem planuri si eforturi timp de un an de zile ca sa ma incadrez in comunitatea franceza, la Paris, si iata ca descoperisem brusc o lume total diferia, atat de bogata dar si atat de saraca, atat de fioroasa dar si atat de excitanta, atat de putin alba si atat de neagra, pe scurt, o lume pentru care nu eram absolut deloc pregatita.[...]"

Scriitoare franceza de origine romana, Marina Anca traieste tot la Paris, in Franta. Cu o dubla diploma in comert internalional si un masleral in drept, ea a lucrat timp de douazeci si cinci de ani in moda si publicitate inainte de a se dedica scrisului si fotografiei.