Biografii - Memorii & Jurnale

Cartea pe care o aveți în față este...

- Cea mai intimă poveste din câte s-au scris despre viaţa lui Freddie Mercury 
- Adevărul din spatele zvonurilor scandaloase 

De la nume celebre ca Elton John, Kenny Everett, Elizabeth Taylor şi Rod Stewart, la armata nevăzută de iubiţi, oameni de casă şi pierde-vară, Peter Freestone i-a văzut şi i-a cunoscut pe toţi cei care au jucat un rol în tragicomedia care a fost viaţa scandaloasă a lui Freddie Mercury. 

Cei doi s-au împrietenit pe loc, Peter devenind repede asistentul personal al superstarului, fiind alături de el până la moartea acestuia, în 1991. 

Acum ne spune toată povestea... 

Am fost pentru Freddie bucătar-șef, spălător de sticle, chelner, valet, secretar, om de serviciu... și mătuşa înţelegătoare din momentele sale de agonie”, scrie Peter Freestone. „Am călătorit cu el în toată lumea, am fost alături de el pe culmi, dar şi în cele mai negre momente... I-am fost bodyguard și, la finalul vieţii, am fost una din infirmierele lui. 

Peter Freestone a fost asistentul personal al lui Freddie Mercury în ultimii 12 ani ai vieții artistului. 
A locuit cu el la Londra, München şi New York, fiindu-i alături în ceasul morţii.

 Christopher Hilton pune cap la cap si aduce la zi patru dintre titlurile sale anterioare dedicate legendarului pilot.

Sapte zile, plus una. Mircea Mihaies in dialog cu Ilie Stepan

Se poate trai fara compromis, fara sa te injosesti? Se poate, asa cum s-a putut si in comunism. Nu toti au facut compromisuri. Unii au facut compromisuri si au dus-o mai bine. Au avut avantaje. Se fac si azi compromisuri jenante, dizgratioase. Cum se poate face arta fara compromis? Simplu: facind arta in care crezi. Si stringind din dinti pentru ca nu ai banii pe care-i are X sau Y. Sigur ca as fi tentat sa-i spun unui tinar artist de azi sa mearga inainte si sa rupa norii. Daca se poate, asta trebuie sa faca. Dar fara niciun compromis. I-as sfatui pe tineri sa aiba verticalitate si sa incerce sa discute, dimineata, cu ei insisi. In intimitatea diminetii. Daca atunci cind te uiti in oglinda poti sa te privesti inseamna ca e bine. Trebuie sa stii sa renunti si sa urmezi drumul pe care ti-l propui. Drumul cel mai sanatos este cel in care faci ceea ce stii, atit cit stii sa faci. Acesta ar fi idealul. Urmeaza-ti drumul. - Ilie Stepan

„Omul în căutarea sensului vieții” este cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre concentraționiste. Cartea devenită bestseller internațional cu peste 10 milioane de copii vândute, deschide cea mai intimă perspectivă asupra înțelegerii omului în situații de nesupraviețuit, cum acceptă trauma și în final, găsește sens în ceea ce trăiește. Volumul, o reeditare împrospătată de un cuvânt înainte scris de Harold S. Kushner și de o postfață de William J. Winsdale, a apărut în VERSANT.

,,Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl este una dintre marile cărţi ale epocii noastre. În mod normal, dacă într‑o carte există un singur pasaj, o singură idee suficient de puternică încât să schimbe viaţa cuiva, atunci cartea aceea merită citită, recitită şi‑şi merită pe deplin locul într‑o bibliotecă.” Harold S. Kushner

,,Cartea de faţă a ajuns să numere aproape o sută de ediţii în limba engleză – pe lângă traducerile în alte douăzeci şi unu de limbi. Numai ediţiile în engleză au depăşit trei milioane de copii vândute.

Acestea sunt faptele şi probabil tot acesta este motivul pentru care reporterii presei scrise americane, dar mai cu seamă reporterii posturilor de televiziune îşi încep cel mai adesea interviurile, după expunerea acestor cifre, cu următoarea exclamaţie: „Dr. Frankl, cartea dumneavoastră a ajuns un adevărat bestseller – cum vă simţiţi după un asemenea succes?“. În primul rând, le explic că eu în faptul că volumul meu a ajuns bestseller nu văd o realizare sau o reuşită personală, ci mai degrabă expresia stării de nefericire la care a ajuns lumea contemporană: dacă sute de mii de oameni cumpără o carte care încă din titlu promite să se ocupe de problema sensului vieţii, atunci probabil că această chestiune îi macină profund pe oamenii aceştia.” Viktor Frankl

Cine trebuie să citească această carte?

Oricine se întreabă care este sensul vieții

Oricine studiază și / sau practică logoterapia și psihoterapia

Oricine dorește să afle cum oameni obișnuiți fac față situațiilor extraordinare

Observand viata, am realizat ca fiecare zi e plina de povesti surprinzatoare. Aceasta carte este o compilatie de astfel de istorii - din perspectiva multiculturala si multilingvista a cuiva care observa comportamentul uman. In ultimii 14 ani, mi-am trait viata in Washington D.C si am putut sa ii urmaresc pe cei puternici, cat si pe cei mai putin puternici. Aceste viniete si fotografii sunt doar cateva crampeie din experienta mea. Sper ca va veti bucura de ele, pe cat m-am bucurat eu sa le traiesc! - Ioana Lee

Ada d’Albon, actrita romanca de teatru cu o cariera promitatoare intre anii 1960 si 1970, nepoata a lui Mihail Sadoveanu, s-a exilat la Paris la inceputul anilor 1980. Acolo, impreuna cu sotul sau, regizorul Laurentiu Azimioara, a infiintat Theatre de l’Orme in 2002.
Povestea ei se infiripa intre casa anilor fericiti, cu cascadele de flori, din fostul cartier Uranus si balconul cat o ghereta din Paris, ingropat si el in flori, unde, sub o tufa de crizanteme galbene, asteapta urnele cu cenusa fara tara a parintilor; intre pasiunea devoratoare pentru teatru, cu sensul deplin pe care i-l ofera scena si fracturile destinului caznit al unor artisti romani exilati in Franta; intre Parisul had, cu o fereastra de la care nu se vede nimic si Saint-Pierre-Quiberon, unde oceanul ii imbratiseaza mereu insingurarile si unde un anume domn Herve, gingasa epava umana, ii serveste cafeaua dis-de-dimineata, cu eleganta unui mare senior.
Amintiri de toate culorile napadesc inima si picteaza, in nuante de umor tandru-amarui si durere ascutita, lumea exilului: duioasa, grotesca, dezvrajita. Dar cand toate drumurile par infundate, o usa blindata se deschide, totusi, spre vis. Chiar asa... cine si-ar fi inchipuit?!

Un veritabil jurnal intim in care Cella Serghi ne ofera o fascinanta cronica a vietii literare din perioada interbelica si unde se regasesc atit personalitatile ce i-au marcat viata si cariera - Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Eugen Lovinescu, Mihail Sadoveanu, Curzio Malaparte -, cat si iubirea sa neimplinita pentru Camil Petrescu sau strinsa prietenie cu Mihail Sebastian.

"As vrea sa nu fi trecut degeaba prin viata. Ploaia care cade acum pe streasina, pe geam si pe asfalt si care miroase si rasuna a vara as vrea s-o fixez, sa ramina aici pe foaia asta ca o pinza din cele facute sa nu piara, ca sa traiesc si eu cu ea, mereu in fiecare din picaturile ei, si ea prin mine, sa trecem impreuna prin toate vietile care vor urma si sa raminem vii ca acum, cind ii ascult rostogolirea." (Cella Serghi)

In memoriile ei, o opera de o reflexivitate profunda, scrisa intr-un stil fermecator, Michelle Obama ii invita pe cititori in lumea sa, facand o cronica a experientelor ce au format-o, pormind de la copilaria petrecuta in partea de sud a orasului Chicago, trecand prin anii in care a fost director executiv si a trebuit sa imbine responsabilitatile de mama cu cele profesionale, si ajungand la anii petrcuti la cea mai vestita adresa din lume. Descrie cu sinceritate desavarsita si cu o inteligenta vie reusitele si dezamagirile, atat din plan public, cat si din cel personal, relatandu-si povestea asa cum a trait-o, folosindu-se de propriile ei cuvinte si asa cum doreste ea. Plina de caldura, de intelepciune si de revelatii, Povestea mea este o insumare neobisnuit de intima ce vine din partea unei femei inimoase si plina de caracter, care a sfidat necontenit asteptarile, si a carei poveste ne inspira.

Citand propria declaratie a lui Michele Obama: ”Procesul de scriere al acestei carti a fost pentru mine unul revelator si plin de insemnatate. In rastimpul pana la publicarea cartii Becoming in toamna aceasta, sper ca si voi va veti gandi la propriile povesti, si am incredere ca asta va va ajuta sa deveniti orice doriti. Povestile voastre sunt cele pe care le aveti acum si pe care le veti avea mereu si sunt povestile pe care trebuie sa vi le asumati.”

Cum am impuscat un elefant reuneste o suma de eseuri literare ce ofera cititorilor o perspectiva cuprinzatoare asupra vietii si operei lui George Orwell. Unele incercari, precum „O executie prin spinzurare” sau „Cum am impuscat un elefant”, descriu intimplari din perioada petrecuta de scriitor in colonii, ca angajat al Politiei Imperiale Indiene; altele, precum „Azilul de noapte” sau „La zdup”, reiau experiente din anii de saracie pe care Orwell si i-a impus dupa intoarcerea din Birmania. Dar cele mai multe au drept subiect detalii ale vietii londonezilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial – de la bombardamente sau rationalizarea alimentelor la bucataria englezeasca sau arta de a pregati un ceai bun – si politica interna si externa dezastruoasa a diferitelor guverne care s-au succedat in aceasta perioada. Nu sunt ocolite nici viata cazona si experientele prin care a trecut Orwell ca voluntar in Razboiul Civil din Spania sau vocatia de scriitor si motivele care l-au determinat sa urmeze cariera literara. Diverse prin substanta, avind in fundal un puternic filon autobiografic, ironice si cuceritoare, eseurile lui George Orwell se imbina ca piesele unui puzzle ce intregeste imaginea oferita de romanele sale. 

Anglia nu este insula batuta in pietre scumpe din fragmentul shakespearian, nici infernul infatisat de Dr. Goebbels. Mai degraba seamana cu o familie, o familie victoriana cam inchistata, fara prea multe oi negre, dar cu dulapurile dind pe dinafara de schelete. Are limbajul ei secret si amintirile ei comune, iar cind se apropie un dusman, stringe rindurile. O familie la cirma careia se afla membrii nepotriviti – asta este, poate, cea mai apropiata descriere pe care i-o poti face Angliei intr-o fraza. - George Orwell

Orwell a reusit sa ajunga la un echilibru perfect intre claritatea prozei si originalitatea perspectivei, efect pe care l-a obtinut fara sa sacrifice vreo farima din inteligenta lui taioasa si glaciala. - Sunday Herald

O cariera ca a lui Orwell ar fi greu de urmat astazi. Totusi, pentru orice tinar scriitor dispus sa faca o incercare, aceste eseuri nu se pastreaza doar ca artefacte istorice si capodopere literare. Datorita deschiderii lui Orwell fata de lume si staruintei de a ramine fidel propriului crez, eseurile lui arata cititorilor si scriitorilor din orice epoca ce inseamna sa traiesti prin vocatie. - George Packer

Traduceri din limba engleza si note de Mihaela Ghita si Ciprian Siulea

George Banu isi abandoneaza statutul de spectator pentru a traversa frontiera ce-l separa de scena si a propune texte fragmentare, texte pentru un teatru-marturie: Uitarea, Odihna. Lor li se adauga Monologurile neimplinirii, unde autorul isi evoca esecurile personale ce i-au permis sa se recunoasca pe sine si sa admita „neimplinirea” ca destin al teatrului. 

George Banu se converteste in ghid ce-si conduce prietenii in locurile secrete ale unui Paris personal sau se retrage in apartamentul lui pentru a se consola in initimitatea Iisusilor sai, figuri ale unei arte sacre pentru care-si exprima atractia. 
Marturii entre-deux, intre arta si existenta, la George Banu niciodata definitiv disociate.

Introducere de Michael Foot
Traducere și note de Anca Bărbulescu

„Una dintre autobiografiile cu adevărat mari ale limbii engleze.“ – Michael Foot

„Mi-au stăpânit viaţa trei pasiuni, simple, dar de o intensitate copleşitoare: dorinţa de iubire, căutarea cunoaşterii şi mila greu de îndurat faţă de suferinţa omenirii.“
Cuvintele cu care Bertrand Russell îşi începe Autobiografia dau tonul acestei cărţi excepţionale în multe privinţe. Cititorul va descoperi un personaj original, cu o viaţă bogată în evenimente de toate tipurile, printre care se numără cele două războaie mondiale care au îndoliat Europa secolului XX; o viaţă bogată, de asemenea, în cuceriri amoroase, reuşite intelectuale şi lupte politice. De-a lungul existenţei sale, Russell a ştiut să combine ca nimeni altul reflecţiile logicianului ‒ prieten cu Wittgenstein, Whitehead sau G.E. Moore ‒ cu gesturi publice care l-au făcut, de pildă, să fie condamnat la şase luni de închisoare. Unul dintre capitolele cele mai interesante ale cărţii e dedicat voiajului din 1920 în Rusia bolşevică, aflat cu siguranţă la originea anticomunismului său.

Publicată iniţial în trei volume succesive la sfârşitul anilor 1960, Autobiografia lui Bertrand Russell e scrisă cu o totală sinceritate şi simplitate, cu umorul şi prospeţimea vie atât de caracteristice autorului.

Ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie și note de Virginia Barbu

„Însemnările lui Costin Petrescu, excelent portretist, inovator al frescei românești interbelice, constituie o mărturie importantă din timpul primei conflagrații mondiale, un document tragic, dar totodată plin de spirit și de farmec, remarcabil prin acuratețea percepțiilor și a informațiilor înregistrate. Ele reflectă exercițiul atent al vizualității și practica variatelor meșteșuguri stăpânite de autor, precum și convingerea sa morală că «faptele trebuiesc bine amintite, ca nu cumva să se uite vreodată».
Peste un timp care s-a rotunjit, ni se oferă astăzi prilejul acelui «mai târziu, târziu de tot» pe care pictorul Costin Petrescu îl anticipa pentru momentul în care vor ieși la lumină însemnările sale din vremea pribegiei.“ – Virginia Barbu

Pe copertă: Costin Petrescu, Autoportret [1916–1917], ulei pe pânză, nesemnat, nedatat. Colecția Dan Costin Petrescu.

Traducere de Eugen Popa

„Lumea era doar cât valea noastră. Oamenii urcau până la păşunile alpine, să aducă fân. Mai departe de atât nu mergeau.“
Reinhold Messner a mers de la bun început mai departe decât ceilalţi. La 20 de ani se număra printre cei mai buni alpiniști din Europa. E considerat astãzi ultimul mare explorator al timpurilor noastre.
Ce anume îi dă aripi acestui om care învinge în tot ce-și propune să facă? De unde găsește mereu puterea de a se redescoperi? În această carte, Reinhold Messner vorbeşte despre ținuturile natale din Tirolul de Sud, despre familia sa, despre prietenie şi egoism, despre eşec şi despre instinctul lui de a face întotdeauna ce e corect.

Reinhold Messner este primul alpinist care a urcat pe toți cei 14 optmiari, cu echipament minimal și fără mască de oxigen. 
A traversat pe jos Antarctica și Groenlanda, Tibetul și deșerturile Gobi și Taklamakan. 
A atins primul vârf montan la vârsta de 5 ani. 
Primul alpinist care a urcat singur pe Everest. 
În prima lui expediție pe un optmiar, Nanga Parbat, și-a pierdut fratele. I-au fost amputate 6 degete de la picioare ca urmare a degerăturilor. 
Este primul alpinist care a urcat cei mai înalți munți de pe toate cele 7 continente. 
Apare de 9 ori în Cartea Recordurilor.

„Dumnezeu mi-e martor pentru cât de mult îmi doresc să vă devină simpatic, în cele din urmă, personajul închegat de textele cuprinse în această carte!
Recitind amintirile adunate aici, am înțeles cât de mult m-am amăgit cu înțelepțirea, mai precis cu asumarea stoicismului împletit cu învățăturile din Paterice, Filocalie și biblioteca moralismului asiat-european. În fond, Andrei Pleșu are dreptate: e ușor să faci apologia îmbătrânirii, în linia Noica–Paleologu, atunci când nu te doare nimic. Mi-a fost dat să înțeleg întristător și de fapt inutil de târziu verdictul lui Aristotel cum că fericirea nu constă în prezența plăcerii, ci în absența suferinței.“ – Dan C. Mihăilescu

Traducere de Cristina Cioabă și Liliana Donose Samuelsson

„Gândurile nu sunt periculoase pentru simplul motiv că gândirea însăşi este o întreprindere periculoasă… Cred că a nu gândi este şi mai periculos.“ – Hannah Arendt

Convorbirile reunite în acest volum se întind de-a lungul unui deceniu, între 1964 şi 1973, când Hannah Arendt a acordat ultimul său interviu. Gânditoarea americană de origine germană abordează în ele o mare varietate de teme: de la situaţia politică în urma celui de-al Doilea Război Mondial la statutul refugiatului în lumea contemporană; de la ecourile reportajului privitor la procesul lui Adolf Eichmann la mişcările studenţeşti din anul 1968 în SUA şi Europa; de la afacerea Watergate şi Războiul de Yom Kippur la situaţia statului Israel şi identitatea evreiască în zilele noastre. În ciuda acestei diversităţi, răspunsurile sale se remarcă întotdeauna prin coborârea la esenţe, în căutarea trăsăturilor definitorii ale fenomenelor lumii contemporane. Cititorul va recunoaşte astfel pretutindeni adânca înţelegere, curajul intelectual şi intransigenţa gândirii celei care a pus în lumină pentru prima dată înrudirea fundamentală a celor două sisteme totalitare ale secolului XX: nazismul şi comunismul.

„Trăim încă în lumea Hannei Arendt… Greu de găsit între gânditorii secolului XX unul care să ne fie mai necesar pentru a ne călăuzi printre dilemele secolului XXI.“ – Adam Kirsch, The New Yorker

Născută în 1900 la Gotha, Principesa Maria a României (Mignon) a avut o viață minată de dificultăți și încercări, pe care le-a înfruntat cu un curaj și o determinare princiare. Mignon. Principesa României, Regina Iugoslaviei spune povestea acestei Principese, ilustrând-o adeseori cu imagini inedite sau foarte rare, care ne-o înfățișează pe Mignon de la vârsta primei copilării până la perioada exilului în Anglia. Dincolo de informațiile despre viața publică a Principesei, devenită Regină a Iugoslaviei, cartea ne oferă o serie întreagă de detalii interesante despre rolul ei pe front, ca soră medicală, în timpul Primului Război Mondial, apoi despre viața ei de elevă în Anglia sau despre căsătoria ei fericită cu Regele Alexandru al Iugoslaviei.

Scrise în perioada 2013-2018 şi publicate în Weekend Adevărul, textele Laviniei Bălulescu din prima parte a cărţii sînt crîmpeie de viaţă în care se poate regăsi oricine dintre noi. Reunite, formează un jurnal personal, cu amintiri mai vechi sau mai noi pe care autoarea a decis să ni le împărtăşească. În centru se află chiar Terasa Fericirii, locul de întîlnire al oamenilor simpli din cartier, unde, mereu cu un pahar în mînă, se dezbat cele mai presante probleme ale zilei, de la politică la evenimente sportive. Nu lipsesc nici poveşti din copilărie şi experienţe ale Laviniei în calitate de călătoare profesionistă cu tramvaiul 36, cu taxiurile bucureştene sau cu trenurile CFR. În a doua parte sînt surprinse momente şi dialoguri fulgerătoare de pe terasă, din mijloacele de transport sau de pe stradă, multe aflate la limita dintre tragedie şi umor spumos involuntar. Terasa Fericirii, o carte a devenirii, spune povestea unei fete din Drobeta-Turnu Severin care a reuşit să înţeleagă Bucureştiul şi să-şi creeze o relaţie de acceptare reciprocă cu el.

În calitate de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și, mai apoi, deputat european, Cristian Preda a ajuns, pentru întîlniri oficiale sau ca membru al unor echipe de observatori electorali, în țări dintre cele mai exotice. În prima parte a volumului, el relatează experiențele sale din state aflate în plin proces de democratizare, precum Bhutan, Kîrgîzstan, Madagascar, Nepal, Gabon, Coasta de Fildeș, Bolivia, Mauritania sau Guatemala. Autorul descrie procese electorale și aspecte ale vieții politice prea puțin cunoscute europenilor, schițînd portretele unor politicieni specializați în lovituri de stat, schimbări de constituții sau manevre care au aruncat țări întregi în haos. A doua parte reunește două extrase din jurnalul lui Cristian Preda, din 2007 și 2012, cînd au avut loc cele două suspendări ale lui Traian Băsescu, o perioadă de mari frămîntări și incertitudini politice. Împreună, cele două secțiuni ale cărții ne arată – cu exemple concrete – cît de greu se construiește o democrație și, odată obținută, cît de ușor poate fi pusă în pericol.

„Regina poporului baoulé a tăcut, fiind preocupată de o scobitoare pe care a ţinut-o permanent în gură în timpul audienţei. După care s-a ridicat şi mi-a întins mîna stîngă.”

„EBA îmi spune că ieri, cînd Curtea a luat decizia referitoare la a doua suspendare a preşedintelui, acesta a stat toată ziua în casă şi s-a uitat la filme cu Batman...”

„Am discutat cu premierul kîrgîz şi cu şefa Comisiei Electorale Centrale şi i-am întrebat cît costă un vot. Între 15 şi 85 de dolari, mi-au spus ei.”

„În Bangladesh, toţi oamenii politici cu care te întîlneşti îţi prezintă filme cu atrocităţile comise de adversarii lor. Te aşezi la masă, ţi se oferă un ceai, după care vine inevitabil întrebarea: «Aveţi timp pentru un film, nu?».”

„Preşedinta Camerei din Bolivia: de ce ar vrea nişte europeni care ajung în La Paz să viziteze o închisoare? Cînd călătoresc în Europa, mă duc la Luvru sau la Colosseum, în niciun caz la vreo puşcărie.”

„Am pus-o pe una dintre colaboratoarele mele să caute teza de doctorat a lui Ponta şi să verifice dacă nu cumva a comis vreun plagiat. Flerul de profesor îmi spune că e vorba despre unul dintre cei care ar face aşa ceva.”

„Choummaly Sayasone, preşedintele Laosului, mi-a zis că sînt al doilea român pe care-l întîlneşte, primul fiind Ceauşescu. Ah, ce onoare!”

Ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Anghelescu

„Antologia îşi propune să prezinte cititorului călătoriile pe care românii le-au făcut, în ţara lor şi în lume, începînd cu primii ani ai secolului al XIX-lea. N-am recurs la o încercare de ierarhizare a însemnătăţii sau valorii (istorice, literare, ştiinţifice) a acestor texte, ci le-am căutat şi ales pe cele pe care le-am crezut capabile să reprezinte marea varietate a oamenilor care au călătorit şi au crezut că e bine să le spună şi altora ce experienţe au încercat. Veţi găsi deci între textele selectate şi cîteva ale unor autori de care probabil n-aţi mai auzit, iar alte cîteva, deşi ale unor autori cunoscuţi sau celebri, sunt texte pregătitoare, schiţe sau părţi necunoscute ale unor opere în curs de elaborare, care nu circulă în general în această formă. Cartea vrea să-i arate cititorului că literatura noastră de călătorie, cu care începe de fapt literatura română modernă, este ceva mai mult decît pare să fie: oglindă subiectivă asupra lumii văzute prin ochii unor călători, aceste note construiesc treptat o punte între noi şi cei pe care predecesorii noştri i-au luat ca model şi partener de drum.” (Mircea Anghelescu)

Ediţie îngrijită şi traducere de Sorina Bălănescu

„Am de gînd să-mi sigilez toate scrisorile și să le las prin testament, cu clauza să fie desigilate peste 50 de ani...”, glumea Cehov, după ce citise un articol inflamat al lui A.I. Goncearov despre dreptul scriitorilor de a dispune interzicerea publicării postume a unor texte de interes privat. Era sau nu era Cehov conștient de valoarea propriilor scrisori în postumitate? Este o întrebare la care răspunsul întîrzie. Cert este că, în numai 29 de ani (scriitorul se sfîrșea la 2 iulie 1904), a expediat aproape 4.400 de scrisori. Din lunga serie, acest prim volum selectează o parte restrînsă, care are în vedere mai degrabă momente din viața literară a autorului, decît detaliile mărunte ale vieții de zi cu zi.

„Corespondenţa este, pentru el, o necesitate vitală. Cehov scrie scrisori aşa cum respiră. Pentru istorici şi sociologi, scrisorile îşi păstrează pînă astăzi interesul prin valoarea lor de informaţie autentică, de trăire nemijlocită a realităţilor culturale, sociale şi (mai puţin) politice ale Rusiei de la sfîrşitul secolului XIX. Pentru istoricii literari, scrisorile sunt un bun nepreţuit, o cardiogramă precisă care surprinde palpitul vieţii şi al creaţiei autorului de geniu, depăşind valoarea strict biografică.” (Sorina Bălănescu)

„Intelectualul lui Cehov e un om în care se amestecă cea mai profundă bună-cuviinţă de care e în stare fiinţa umană cu o aproape fatală incapacitate de a-şi realiza idealurile şi de a-şi pune principiile în aplicare; un om devotat frumuseţii morale, bunăstării poporului său, bunăstării universului său, dar care nu poate să facă nimic folositor pentru el; risipindu-şi puţin cîte puţin existenţa provincială într-un abur de visuri utopice, ştiind exact ce e bine, ştiind care sunt lucrurile pentru care merită să exişti… Într-o epocă în care toţi trăiesc sub semnul lui Goliat, e foarte folositor să citeşti despre delicatul David.” (Vladimir Nabokov)

„Femei in stiinta surprinde bucuria din spatele atator descoperiri fundamentale, sarbatorind in acelasi timp vietile extraordinare ale femeilor care le-au facut.“
Rachel Swaby, autoarea cartii Headstrong: 52 Women Who Changed Science—and the World

„Mi-as dori sa am o fetita ca sa ii dau cartea asta. Rachel Ignotofsky le ofera tinerelor femei curajul si increderea sa urmeze caile palpitante deschise de aceste deschizatoare de drumuri.“
Eileen Pollack, autoarea cartii The Only Woman in the Room: Why Science Is Still a Boys’ Club

Este dovedit stiintific: femeile sunt tari!

Carte educativa, minunat ilustrata, Femei in stiinta aduce in prim-plan contributiile a 50 de femei notabile in domeniul stiintei, tehnologiei, ingineriei si matematicii (STEM), din Antichitate si pana azi. Aceasta colectie plina de ilustratii unice si fascinante contine si infografice pe teme importante precum echipamentul de laborator, procentul femeilor care lucreaza in domeniile STEM si un glosar stiintific ilustrat. Portretele acestor deschizatoare de drumuri cuprind figuri binecunoscute, precum primatologa Jane Goodall sau pioniere mai putin cunoscute, precum Katherine Johnson, fiziciana si matematiciana de culoare care a calculat traiectoria misiunii Apollo 11 pe Luna.

Femei in stiinta prezinta realizarile femeilor cutezatoare care au deschis calea pentru generatiile urmatoare de specialiste in inginerie, biologie, matematica, medicina, astronautica, fizica si altele!

Traducere revizuită şi note de Irina Horea

Puțini scriitori se bucură de o asemenea apreciere critică internațională și de atât de mulți admiratori în lumea literară ca J.M. Coetzee. Și totuși laureatul Premiului Nobel pentru literatură a vorbit rar despre sine înainte de publicarea volumului Copilărie, în 1997, o poveste strălucit scrisă, evocând rădăcinile și începuturile unui tânăr autor. Au urmat apoi Tinerețe, intens, cu multe aspecte sensibile, și Miezul verii, inovator și surprinzător de amuzant. Trei volume de memorii ficționalizate, acum revizuite de J.M. Coetzee și reunite sub un singur titlu, Scene de viață provincială, se constituie într-un portret sfâșietor, deși adesea comic, al artistului care se luptă să-și găsească propriul drum, dezamăgit de relațiile amoroase, lumea universitară și climatul politic încins din Cape Town în epoca apartheidului, un portret realizat de unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii.

Nici o tragedie nu marchează primii ani ai micului John, nici o traumă nu îi umbrește copilăria. Totuși, băiatul se simte — și apoi, din orgoliu, alege să fie — singur și la școală, și în familie. Dar lipsa de comunicare și comuniune are un pandant: privirea lucidă asupra realității. Drumul spre adevărata înțelegere și dreapta judecată nu este însă ușor, mai cu seamă în regimul de apartheid al Africii de Sud. Împins de dorința de a deveni poet, tânărul absolvent al facultății de matematică fuge la Londra. Aici trăiește acut sentimentul imposturii și se adâncește într-o depresie care îi seacă energiile. Într-un univers fără perspective, dominat de aceleași automatisme care îi definesc lui însuși existența cotidiană, rareori întrerupte de experiențe erotice sordide, eșecul pare să-i guverneze orice încercare de a comunica. Ca și aparenta incapacitate de a-și înțelege semenii, așa cum reiese din mărturisirile câtorva persoane care i-au fost aproape în varii momente ale vieții — patru femei și un bărbat —, intervievate de un jurnalist acreditat să-i închege biografia regretatului scriitor John Coetzee. Apare astfel portretul unei sensibilități exacerbate, lipsite de alinare atât în mediul edenic al fermei bunicilor, cât și alături de femeile în prezența cărora a îndrăznit să-și abandoneze masca taciturnului. Cinci interviuri câtuși de puțin măgu¬litoare, chiar șocante, ce iluminează noi fațete ale personajului Coetzee, dar enigma persistă, căci ele nu-i întregesc niciodată portretul.

Ediție îngrijită, traducere din franceză, studiu introductiv și note de Florin Țurcanu

„Volumul de față reunește o corespondență inedită al cărei destinatar, Arsène Henry – ministrul Franței la București între anii 1897 şi 1904, a numărat printre prietenii săi români membri ai mai multor familii de vază din prima jumătate a secolului trecut. Relațiile lor s-au prelungit mulți ani după încheierea misiunii diplomatului francez în capitala României și, așa cum o atestă corespondența publicată aici, personalitățile feminine ale vremii – Sabina Cantacuzino, Maria Pillat sau Anna Kretzulescu-Lahovary – au fost cele care au perpetuat și nuanțat o prietenie înfiripată odată cu secolul XX și încheiată în 1931, la moartea lui Arsène Henry. Scrisorile primite de fostul ministru de la corespondentele sale dezvăluie o subtilă înlănțuire de gânduri și sentimente conturate pe fundalul marilor evenimente și transformări prin care au trecut România și Europa după Primul Război Mondial. Importante momente și personalități politice, figuri intelectuale și artistice, amintiri, dar și speranțele născute odată cu formarea României Mari se estompează treptat, în pas cu trecerea timpului. Numele Clarei Haskil, a cărei prezență artistică o caută spre sfârșitul vieții bătrânul diplomat pasionat de muzică, se alătură în această corespondență prietenelor fidele din elita românească.“ – Florin ŢURCANU

„Amintirile pe care le evocaţi au trezit în mine imaginile unei vieți iremediabil trecute. Nu doar din cauza celor dispăruţi, pe care îi iubeam, și a tinereții noastre, care înfrumuseța orice lucru, ci și din cauza îmbătătoarei atmosfere care precedă toate catastrofele. Întorcându-ne cu gândul atunci, nu vi se pare, oare, că era cu adevărat o altă lume, iar noi eram alții? Căci o lume s-a sfârșit, fără îndoială, și o alta a început: toate împărțirile convenționale făcute de oameni – secolele, anii – nu înseamnă nimic și degeaba schimbăm data la 1 ianuarie, căci nimic nu justifică importanța plină de prejudecăți care se dă acestei schimbări, în timp ce, în Europa cel puțin, o eră istorică e definitiv încheiată și o nouă eră se deschide.“ – Sabina CANTACUZINO, scrisoare din 2 iunie 1922

Pe copertă: colaj de ilustraţii din revista Wiener Chic (cca 1900)

Traducere de Emanoil Marcu și Vlad Russo

În ultima parte a Jurnalului unei epoci, Denis de Rougemont este un adevărat „spectator angajat“ al conflagraţiei mondiale. Mobilizat mai întâi în armata elveţiană în timpul aşa-numitului „război ciudat“, conspirând împotriva guvernului din ţara cantoanelor, el este invitat să ţină conferinţe în Statele Unite ale Americii, unde rămâne în exil până la încheierea războiului. Exilul îi prilejuieşte autorului cunoaşterea culturii americane şi a Americii profunde, un periplu argentinian plin de farmec exotic, precum şi întâlniri semnificative cu emigraţia franceză, din rândul căreia se detaşează André Breton, Marcel Duchamp sau Antoine de Saint-Exupéry. Observaţiile sale, mereu pătrunzătoare, dezvăluie aceeaşi conştiinţă vie, aceeaşi verticalitate dovedită cu nenumărate prilejuri şi aceeaşi dragoste neclintită pentru Europa, pentru proiectul de unificare a ei, căruia i se va dedica în anii postbelici.

„Gândirea lui Denis de Rougemont este globală, se regăseşte la toate nivelurile, este totală fără a fi totalitară; nu e dogmatică, însă oferă cheile, metodele indispensabile pentru indispensabila gândire personală, fiind capabilă să răspundă problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranţă, în măsură să le dea occidentalilor forţa intelectuală prin care să reziste la şantajul dogmelor totalitare. Dacă tinerii noştri gânditori, aflaţi într-un impas cogitativ, au nevoie de o direcţie şi de un model de gândire teoretică şi practică, le pot găsi, spre marele lor folos, la acest autor.“ (Eugène IONESCO)

În călătoria sa de un an prin lume (India, Birmania, Japonia, China, America), Aldous Huxley îşi notează impresiile puternice lăsate de locurile pe care le vizitează şi de oamenii pe care îi cunoaşte. India şi Birmania sînt pentru el prilej de a vorbi despre istoria culturală a Caşmirului, despre arhitectura mongolă şi despre istoria artei indiene. Preumblîndu-se cu o ambarcaţiune dinspre tropice spre ecuator, găseşte o veche autobiografie a lui Henry Ford, care-i aminteşte de „valorile şi avantajele” capitalismului. Rezultatul tuturor acestor însemnări este un jurnal încîntător şi plin de viaţă, care dezvăluie un Huxley rafinat, plin de umor şi de profunzime: „Am pornit în călătorie ştiind, sau crezînd că ştiu, cum ar trebui să trăiască oamenii, cum ar trebui să fie guvernaţi, educaţi, ce ar trebui să creadă. Ştiam care e cea mai bună formă de organizare socială şi scopul pentru care au fost create societăţile. Aveam părerile mele asupra oricărei activităţi a vieţii umane. Acum, la întoarcere, mă trezesc lipsit de toate aceste certitudini plăcute”.

„Cartea lui Huxley este înzestrată cu o rară înţelepciune şi naturaleţe a scriiturii.” The New York Times

„Huxley a găsit în jurnalul său adevărata cale de a dialoga cu lumea.” The Spectator

„În Călătoria unui sceptic în jurul lumii, Aldous Huxley îşi arată calităţile: inteligenţă, curiozitate şi o mizantropie plină de pasiune.” The Nation

„O carte de călătorie cum nu s-a mai scris.” The Saturday Review of Literature

Bryan Cranston si-a inceput cariera de actor la varsta de 7 ani, cand tatal sau, un actor fara succes si, uneori, regizor, l-a distribuit intr-o reclama pentru United Way. In clasa a V-a juca intr-o piesa de teatru la scoala si petrecea ore in sir la cinematograful local, apoi se intorcea acasa si reproducea scenele favorite impreuna cu fratele lui, in sufragerie. Parea sortit sa devina actor, insa tatal sau a plecat si familia i s-a destramat. Tulburat de greselile tatalui sau, Cranston a renuntat la aspiratiile la o cariera de actor si s-a hotarat sa urmeze o cariera statornica, cea de politist. Apoi, in timpul unei calatorii cu motocicleta, care a durat doi ani si in cursul careia a traversat toata tara, Cranston si-a redescoperit talentul dramatic, misiunea si vocatia. 

In aceasta autobiografie, Cranston descrie numeroasele roluri pe care le-a jucat in remarcabila sa viata, atat pe ecran, cat si in lumea reala. Pentru prima data spune povestea primilor sai ani ca actor in serialul Loving, a rolului sau recurent in Seinfeld, a timpului petrecut ca Hal, tatal stupid din Malcolm in the Middle, a rolului cu care a castigat Premiul Tony, turul de forta ca Lyndon Baines Johnson in piesa All the Way de pe Broadway, si pana la cel mai emblematic rol dintre toate: Walter White din Breaking Bad. 

In aceasta carte, „o calatorie edificatoare in psihicul unui actor” (People), Cranston are multe de spus despre creativitate, devotament si maiestrie, precum si despre talentul innascut, provocarile si beneficiile acestuia si despre modul corect de a nu-l irosi. 

O calatorie edificatoare in psihicul unui actor... Cranston povesteste despre perioada din viata sa in care a jucat rolul lui Walter White si despre sfoara subtire pe care a trebuit sa mearga pentru a da viata acestui personaj, coborand in acelasi timp in adancurile fiintei proprii. - People

O autobiografie importanta a uneia dintre cele mai introspective vedete de la Hollywood… Orice persoana interesata de actorie va devora sfaturile intelepte ale lui Cranston despre perfectionarea meseriei si structurarea unei cariere. - Booklist

Cranston isi imbina viata personala si cea profesionala intr-un mod fara indoiala captivant... 
O relatare personala fascinanta a unuia dintre cei mai mari actori. - The Huffington Post

Profund personala... Proza simpla a lui Cranston invita cititorii sa empatizeze cu fiecare „personaj” pe care l-a jucat si transforma aceasta autobiografie in mai mult decat o simpla perspectiva asupra lucrurilor din spatele scenelor: este o perspectiva asupra lucrurilor din spatele unei vieti. - Publishers Weekly 

Uneori indrazneata, cateodata amuzanta, alteori trista, aceasta carte extraordinar de inteligenta, scrisa de starul din BREAKING BAD, sfideaza cliseele intalnite de obicei in memoriile celebritatilor. - Entertainment Weekly

Bill Bryson are un adevărat talent de a fi depăşit de situaţie oriunde se duce – chiar şi (sau mai ales) în locul unde s-a născut. Revenind în SUA după două decenii petrecute în Marea Britanie, redescoperă cu bucurie comori de mult uitate ale copilăriei: glorioasa toamnă din New England, ţinuta caraghioasă a oamenilor în pantaloni scurţi şi camerele de motel în care poţi conta pe faptul că vei fi trezit în toiul nopţii de un ţipăt pătrunzător, urmat de o voce de femeie care imploră: „Lasă pistolul, Vinnie! Fac orice vrei”. Fie că discută despre inestimabila utilitate a tocătorului de resturi menajere, despre exotismul faptului că alimentele îţi sînt puse în pungă la supermarket sau despre emisiunile TV deplorabile, Bill Bryson face uz de umorul său inegalabil pentru a descrie unul dintre cele mai stranii fenomene: modul de viaţă american.

„Povestiri încîntătoare, pline de afecţiune şi în acelaşi timp expunînd remarcabil de succint ridicolul... Aceasta nu e o carte pe care s-o citeşti dintr-o răsuflare. E o carte pe care să o savurezi.” (The Times)

„Pentru unii, Maria Popescu reprezenta imaginea femeii fatale, deosebit de perversă și periculoasă, în timp ce, pentru alții, reprezenta imaginea unei tinere strivite de un aparat judiciar fără milă, victimă a unei erori judiciare monstruoase.

Dar pentru mine a fost și rămâne Mama.

Anii copilăriei sale, așa cum îi făcea plăcere să-mi spună, au fost fermentul care i-a permis să rămână dreaptă și demnă. Îmi amintea adesea asta. Am cunoscut, am visat, cu ajutorul acestor povești țesute în jurul albumului de familie, o lume a bucuriei, a hohotelor de râs, a prostiilor copilărești, o Românie din alte vremuri, trecute, acea Românie Mare dintre cele două războaie.”  Gilbert Monney-Câmpeanu, fiul Mariei Popescu

MARIA POPESCU s-a născut pe 4 septembrie 1919, la București, fiica lui Toma Câmpeanu, moșier, și a Elenei Cernescu, provenind dintr-o străveche familie boierească. A avut un frate mai mic, Nicolae. A crescut într-o casă boierească de pe Strada Sfântul Constantin, lângă Parcul Cișmigiu. A studiat Artele Frumoase. S-a căsătorit în 1941, în ciuda tatălui său, cu fiul unuia dintre cei mai mari dușmani ai acestuia, fost de ministru de justiție, directorul ziarului Universul, Stelian Popescu. După căsătorie, a plecat împreună cu soțul ei în Elveția în 1942, fugind din calea războiului. În 1945 este acuzată de uciderea soacrei și a servitoarei acesteia, fiind condamnată pe nedrept pentru crimă în 1946. După ani lungi de suferință în închisoare, este eliberată în 1957, când reușește să-și refacă viața. Moare în Elveția, în 2004.